Psihologia emotiilor si controlul acestora.

Jaques Cosnier considera emotiile acele evenimente sau stari  din domeniul

afectiv, care se caracterizeaza printr-un ansamblu de trairi psihice specifice insotite de

manifestari fizilogice si comporatmentale. Aceste trairi psihice co 131d32b nstau in stari

mentale denumite de Cosnier afecte.

Manifestarile comportamentale difera in functie de natura afectelor: fuga,

apropriere, agresiune, exuberanta, retragere in sine. Nu trebuie omise manifestarile

verbale care reprezinta o forma particulara  a manifestarii comportamentale.

Mnifestarile fiziologice sunt ascunse sau vizibile. Cele ascunse constau in

modificari neuro-endocrine, metabolice, pe cand cele vizibile denumite si manifeste,

sunt acele simptome ale activarii sistemului nervos. Aceste simptome ar putea

reprezenta accelerarea sau incetinirea ritmului cardiac, tremurul, transpiratia, dilatarea

pupilei etc.

Acelasi psihofiziolog Cosnier, in lucrarea Introducere in Psihologia emotiilor si a

sentimentelor, aminteste de cele 9 caracteristici ale psihologului Paul Ekman, care

permit specificarea diferitelor emotii de baza (furia, frica, tristetea, bucuria, dezgustul,

surpriza). Aceste caracteristici sunt:

1.      Universalitatea semnalelor emotionale.

Paul Ekman (1972) si Izard (1980) au demonstrat ca expresia si recunoasterea

emotiilor este universala si are loc prin utilizarea unei mimici faciale specifice.

Manifestarile emotionale furnizeaza informatii celor din jur, despre antecedente, tipul de

reactie si comportamente viitoare. Acest lucru este posibil prin existenta pattern-urilor

expresive bine diferentiate.

2.      Prezenta unor expresii emotionale comparabile la om si la celelalte primate.

La primatele nonhominiene se pot observa expresii de frica, furie, tristete si

bucurie. La toate speciile de vertebrate pattern-urile expresiei emotionale se gasesc la

baza sistemelor de comunicare interindividuala. S-a ajuns la concluzia ca omul nu a

inventat emotiile, ci a mostenit expresia si functia lor sociala de la stramosii sai.

3.      Fiecare emotie se bazeaza pe un context fiziologic.

Exista anumite tablouri specifice care descriu actionarea sistemului nervos

autonom, demonstrate, cel putin pentru furie, frica, dezgust si tristete. Experimental s-a

demonstrat ca subiectii resimt emotiile corespunzatoare unui patter facial prezentand

diferite reactii neurovegetative specifice.

1.       Universalitatea evenimentelor declansatoare.

In plan teoretic evolutia adaptativa a expresiei emotionale se sprijina pe

postulatul ca situatiile inductoare, denumite si antecedente, au puncte comune. Un

anumit tip de situatii si de probleme vitale provoaca reactii specifice.

In practica, insa, s-a ajuns la concluzia ca ponderea contextului cultural, a

traditiilor, ideologiilor si a structurilor sociale cantareste uneori mult pentru modalitatile

expresive.

2.        Coerenta reactiilor emotionale.

Intre experienta emotionala si expresia ei exista o oarecare congruenta ceea ce

presupune prezenta unui ansamblu psihofiziologic prestabilit care leaga strans

experienta si expresia. Totusi s-a demonstrat ca, in ciuda legaturii dintre ele, expresia si

experienta sunt separabile. Este cunoscut faptul ca expresia mai poate fi modificata sau

chiar inversata, cu scopul de a disimula sau de a minti.

In viata de toate zilele, numeroase mimici care insotesc interactiunea verbala se

disociaza deseori de afectele pe care le presupun.

3.        Declansarea rapida.

Ekman a aratat, avand in vedere valoarea adaptativa a emotiilor, ca reactiile

fiziologice pot aparea intr-o fractiune de secunda, iar mimica in cateva minisecunde.

Aceasta tensionare rapida serveste la diferentierea emotiilor de baza de celelalte stari

afective.

4.        Durata limita

Caracterul temporal si, in general, scurt al emotiei constituie una din trasaturile

care o diferentiaza de dispozitii. Acestea din urma dureaza mai mult chiar daca sunt

saturate de o emotie. Pentru Ekman, dispozitiile se deosebesc de emotii prin durata,

cauze si fiziologie.

5.        Mecanismul de perceptie automata.

Pe baza unui principiu psihobiologic, Lazarus (1991) a aratat ca din moment ce

perceptia este prezenta, ceea ce urmeaza se deruleaza conform cailor predeterminate

de biologie. Insa pot fi folosite diferite mecanisme de aparare sau adaptative in functie

de grupurile culturale si de persoanlitatea fiecaruia.

Controlul voluntar este realizat in functie de musculatura, urmata de mimica

faciala, sunetul vocii si in cele din urma de reactiile vegetative.

6.       Aparitia spontana.

Derularea rapida, perceptia automata si prezenta reactiilor expresive involuntare

constituie cauza principala datorita careia expresia emotionala nu este o alegere

deliberata. In cazul in care este anticipata, aceasta poate fi partial redusa in masura in

care afectul este determinat si ne permite sa prevedem solutii de redresare.

Atunci cand doua persoane interactioneaza, fiecare incearca sa-si controleze

propriile emotii, dar si sa le dirijeze pe cele ale partenerului. In cadrul interactiunii are

loc un proces constant de gestiune si reglare emotionala strans legat de celelalte

schimburi orientate mai mult cognitiv.

Controlul emotiilor se realizeaza in plan individual, fiind vorba de mecanisme de

aparare si de organizarea verbalo-motorie si in plan social.

In plan individual mecanismele de aparare reprezinta o expresie psihanalitica ce

desemneaza operatiile utilizate de EU pentru a se proteja de experientele afective

incompatibile cu exigentele Supraeului si care ar putea risca sa provoace afecte

neplacute precum rusinea, culpabilitatea, dezgustul.

Din cele mai vechi timpuri mecanismul de aparare, descris de Freud (inca din

1895) il reprezinta refularea. Este cel mai important si cel mai cunoscut deoarece este

si cel mai des utilizat. Refularea poate fi definita ca un proces psihic ce are rolul de a

pastra in afara constiintei reprezentarile inacceptabile, cele interzise de catre supraeu.

Esecul sau imperfectiunea acestui mecanism de aparare se manifesta prin simptome

precum: conversii somatice, lapsusuri, acte ratate, fobii, etc.

Ca mecanisme complementare de aparare, folosite mai ales de nevrozatii

obsedati, sunt: izolarea, formatia reactionala, deplasarea, represia.

Izolarea consta in separarea reprezentarii stanjenitoare de legaturile libidinale si

afective. Reprezentarea poate subzista intr-un afect indepartat sau deviat, precum in

cazul umorului, cinismului dar si al represiei, condamnarii si intelectualizarii.

Formatia reactionala decurge din inversarea dintre afecte si reprezentari. Spre

exemplu, in cazul atractiei pentru dezordine, apare o preocupare exemplara pentru

ordine. In cazul agresivitatii, aceasta este inlocuita prin comportamente politicoase.

Deplasarea, ca mecanism de aparare, este o reorientare a afectelor si dorintelor

spre alte obiecte substituibile.

Represia se traduce printr-un efort de stapanire a vocii, a sintaxei si a semanticii.

Pe langa aceste aspecte, represia se poate extinde si la reactii corporale cum ar fi:

oprirea brusca din lacrimat, strangerea pumnilor, inclestarea dintilor. Tot in plan

individual, se face apel la organizarea verbalo-viscero-motorie in scopul realizarii unui

control al emotiilor.

Psihanalistul Felix Deutsch si-a intemeiat o adevarata viziune asupra motricitatii

pe trei ptrincipii. In primul rand nevoile emotionale inconstiente, care nu se pot descarca

prin cuvinte, genereaza o anumita motricitate si un anumit comportament postural. In al

doilea rand, natura anumitor posturi se dezvaluie atunci cand survin in asociere cu

anumite continuturi verbale. In ultimul rand, cunoasterea personalitatii ajuta la

intelegerea semnificatiei gesturilor individului.

Controlul social se realizeaza in masura in care  orice societate controleaza

indeaproape manifestarile pulsionale si marile momente ale evolutiei biologice ale

individului (nastere, pubertate, casatorie, moarte). Ordinea sociala implica o ordonare a

expresiei si utilizarii emotiilor atat in mod public, cat si in particular. Astfel societatea

exercita o influenta asupra motivatiilor cotidiene si asupra comportamentelor

corespunzatoare. Acest lucru se realizeaza prin intermediul a trei procedee si anume:

diferentierea si recunoasterea emotiilor, acceptabilitatea sociala si gestiunea

interindividuala.

Unul din elementele fundamentale ale ordinii sociale este conformarea care

corespunde interiorizarii felului de a fi, iar felul de a fi al cuiva este la randul lui impus de

regulile emotionale. Individul este nevoit sa-si administreze expresiile emotionale pentru

a crea un acord intre acestea si impresiile pe care doreste sa le produca asupra

partenerilor sai, incercand sa-si controleze afectele interne.

Orice societate dispune de coduri constitutive ale ethosului, concept definit de

G.Bateson drept " sistemul atitudinilor afective ce comanda valoarea pe care o

comunitate o acorda diferitelor satisfactii si frustari ale vietii sau sistemul de norme

culturale care organizeaza instinctele si emotiile indivizilor"[1]

Orice individ incearca sa evite anumite afecte sau sa le controleze, dar uneori se

poate intampla sa apara esecul sau insuficienta eficacitate a mecanismelor de aparare

sau adaptare. Acest lucru poate genera anxietatea sau angoasa, iar daca aceste stari

au o intensitate prea mare sau daca se cronicizeaza se ajunge la o stare proasta

denumita stres.

3.1. Emotiile ratate - stresul emotional

Fiecare dintre noi poate sa clacheze daca stresul la care este supus este prea

mare,putand astfel concluziona ca si o persoana echilibrata poate dezvolta tulburari

psihologice temporare.

Notiunea de stres are baze biologice. In anul 1936 la Universitatea McGill

din Montreal, Hans Selye a descris reactiile pe care le are organismul la diverse forme

de agresiune ( anatomo-fiziologice sau psihologice). Asfel, el a definit un "sistem

general de adaptare"[2] cu trei faze. Faza initiala sau de alarma este cea in cursul

careia organismul este supus agentului agresor si reactioneaza cu rapiditate printr-o

activare a sistemului nervos vegetativ prin eliminarea de adrenalina si nonadrenalina.

Trecand de un anumit prag, modificarile interne, produse astfel, creaza un dezechilibru

homeostazic provocand o contrareactie uneori excesiva. In acest moment, organismul

intra in faza de rezistenta, in care mijloacele de aparare sunt mobilizate pentru a lupta

impotriva agentului de stres. In final organismul intra intr-o faza de epuizare ce poate

duce in cele mai grave situatii la moarte.

In urma unei psihotraume severe (accident, incendiu, deces), persoana poate trai

o stare de disfunctionalitate sau chiar o cadere psihica brusca, am putea spune.

Reactia la stres se instaleaza treptat atunci cand individul es