PSIHOLOGIA COMUNICĂRII.TEORII SI METODE, JEAN -CLAUDE ABRIC

Comunicarea, definită ca,,ansamblul proceselor prin care se efectuează schimburi de informaţii şi de semnificaţii între persoane aflate într-o situaţie socială dată”, se înscrie printre temele majore ale psihologiei sociale, disciplină fundamentală în înţelegerea fenomenelor, metodelor şi tehnicilor de comunicare la diferite niveluri ale raporturilor umane. Volumul Psihologia comunicării.Teorii şi metode(titlu original:Psychologie de la communication. Thèories et méthodes, deuxième édition) a profesorului Jean- Claude Abric, apărut la editura Polirom(Iaşi, 2002), a fost tradus în limba română de Luminiţa şi Florin Botoşineanu.

Lucrarea prezintă diferite teorii psihologice, aplicabile comunicării umane, precum şi tehnicile ce decurg din acestea, fiind concepută în termeni simpli şi accesibili ca o carte de iniţiere în psihologia socială a comunicării, în cadrul căreia teoria şi metodologia sunt strâns legate, garantând astfel o abordare riguroasă a situaţiilor de comunicare, ce nu exclude implicaţiile practice.

Prezinta interes nu doar pentru cercetatorii psihologiei, ci si pentru cei ai stiintelor umane in general. Avind in centrul analizei situatia cotidiana si in acest sens fundamentala a comunicarii interpersonale ce include de la comunicarea amicala sau in familie pana la dialogul psihoterapeutic, interviu, negociere , lucrarea expune atat principalele forme ale acesteia si psihologia situatiilor de comunicare, cit si paradigmele care functioneaza in cadrul disciplinei. Se evidentiaza astfel o perspectiva a comunicarii ca instrument al actiunii asupra semenilor.

Autorul porneşte de la ideea că orice comunicare este înainte de toate o interacţiune şi dezvoltă următoarele teme:

I. Factorii generali ai comunicării; II. Comunicarea interindividuală(necesitatea unei

ascultări atente şi modelele circumscrise interviului) III. Comunicarea în grupuri(dinamica proprie

comunicării în grup, observarea şi dirijarea instruirilor în grup)

IV. Abordări experimentale ale fenomenelor de grup(relaţiile dintre comunicare şi influenţă socială, conformismul, inovaţia, rolul minorităţilor şi al majorităţilor).

Analiza situaţiilor şi tehnicilor de comunicare propusă de Jean-Claude Abric vizează un dublu scop: să prezinte o modalitate de abordare a comunicării umane, precum şi instrumentele elaborate în vederea creării unor condiţii optime pentru o comunicare autentică şi eficientă; să expună perspectiva psihosociologică asupra acestui subiect şi să se constituie într-o iniţiere în psihologia socială.

Primul capitol face referire la două metode de analiză a comunicării: modelul tehnicist(al lui Shannon), provenit din abordarea şi reflecţiile cibernetice şi un model psihosociologic, rezultat al cercetărilor din domeniul psihologiei sociale. Tot aici sunt prezentaţi factorii generali care intervin în situaţiile de comunicare(rolul actorilor comunicării; factori care influenţează codul şi canalul de comunicare; factorii de context şi de mediu).

Următoarea temă abordată în lucrare este comunicarea interindividuală şi tehnicile de culegere a informaţiilor în situaţie duală. Se porneşte de la ideea că ,,elementul hotărâtor pentru asigurarea calităţii unei comunicări interindividuale este tipul de relaţie dintre persoanele aflate în interacţiune. Iar această relaţie este rezultatul atitudinilor dezvoltate de fiecare dintre actorii comunicării”(atitudinea de interpretare, atitudinea de evaluare, atitudinea de ajutor sau de consiliere, atitudinea de chestionare sau de anchetă, atitudinea de comprehensiune). Între tehnicile de culegere a informaţiilor se disting trei tipuri(utilizate în situaţie interindividuală) : interviul nondirectiv, interviul ghidat şi interviul direct. O importanţă deosebită a fost acordată tehnicilor interviului şi rolului esenţial pe care îl joacă ascultarea în comunicare, Abric remarcând că: ,,În conversaţiile din viaţa curentă, ascultarea nu este o practică prea răspândită. Prea adesea se întâmplă să constatăm că replicile sunt prea puţin articulate, că răspunsurile nu au legătură cu întrebările puse, că discursurile din cadrul unui dialog par să evolueze în paralel”. Această constatare îl conduce la definirea uneia dintre primele condiţii ale

ascultării:,,ea nu este operantă decât dacă, în mod paradoxal, practicianul se privează de schimbul cu interlocutorul său, dacă acceptă să nu-şi dezvăluie toate gândurile, asociaţiile, opiniile, reacţiile, sentimentele, în replică la cele enunţate de acesta. Ascultarea se desăvârşeşte într-o renunţare la interacţiunea simetrică, ceea ce de altfel nu implică faptul că enunţurile ar cădea în vid, că ele ar rămâne fără ecou”.

În partea a doua a lucrării(Comunicarea în grupuri), pornind de la diferitele abordări teoretice ale proceselor de grup, autorul analizează două mari categorii de metode : tehnicile de grup(tehnica grupului de diagnostic, tehnica de conducere a întrunirilor, principii şi tehnici ale creativităţii în grup) şi observarea interacţiunilor şi a structurii socioafective a grupurilor. Una dintre metode, grila de observaţie a lui Bales, se ocupă de aspectele perceptibile, de schimburile din cadrul unui grup de discuţie, cealaltă, sociometria, vizând, dimpotrivă, degajarea proceselor mai profunde a relaţiilor socioafective care-i unesc pe membrii unui grup.

Ultima parte vizează două probleme esenţiale din domeniul proceselor de grup: influenţa socială(normativă, informativă şi novatoare) şi relaţiile dintre comunicare, structura grupurilor şi performanţă.

În Concluzie autorul face referire la câteva reguli(principii)fundamentale care stau la baza unei comunicări eficiente şi autentice. Prima regulă se referă la preeminenţa climatului asupra tehnicii în comunicarea umană: ,,calitatea relaţiei este principalul factor care generează calitatea comunicării”. Al doilea principiu defineşte actul de comunicare autentic ca fiind constituit pe baza a cinci reguli. Pentru ca o comunicare să fie efectivă şi de calitate, este necesar: să asculţi, să observi, să analizezi, să controlezi, să te exprimi.

Ultimul punct este fundamental: orice comunicare se înscrie într-un context psihologic care rămâne întotdeauna unul social şi ideologic. Rolul şi ponderea care revin normelor sociale, reprezentărilor sociale şi valorilor de referinţă sunt considerabile, o simplă analiză a comunicării fiind insuficientă. Comunicarea, subliniază Jean-Claude Abric, trebuie studiată şi

înţeleasă prin prisma interacţiunii a trei tipuri de factori: psihologici, cognitivi şi sociali.

Bibliografie:

Jean-Claude Abric,Psihologia comunicării.Teorii şi metode, Ed. Polirom, Iaşi, 2002.