PŞ 1213 Teoria dezvoltării psiho-morale

1. Diferenţiaţi termenii morala, judecata morală, dezvoltarea morală2. Sintetizaţi viziunile lui Piaget referitor la geneza conştiinţei morale la copii3. Sintetizaţi viziunile lui Kohlberg referitor la dezvoltarea raţionamentului moral

MEMO

Morala – formă a conștiinței sociale, care reflectă ansamblul concepţiilor, ideilor si principiilor (normelor) care călăuzesc şi reglementează conduita oamenilor în relaţiile personale, în familie, la locul de muncă şi în societate în generalJudecata morală presupune evaluarea (şi cel mai des autoevaluarea) unor comportamente şi situații prin raportarea lor la cerințele morale impuse de ambianţa social – istorică a individului. Ea se formează prin învăţarea socială si însușirea critică a modelelor de conduită promovate de societate. Dezvoltarea morală este un proces activ de organizare a experienței în structuri cu semnificație crescândă, prin care valorile morale sunt văzute dintr-o perspectivă nouă. Fie că ne gândim la dezbaterile erudite pe tema moralităţii realizate de Aristotel (Etica Nicomahică), Socrate (Menon), J. Locke, J. Stuart Mill, fie că ne gândim la H. Spencer sau J. Dewey, ne dăm seama că toţi aceştia au reflectat asupra rolului educaţiei în dezvoltarea responsabilităţii şi conştiinţei morale, comportamentului ghidat de valori ca: bine, adevăr, respect reciproc.Psihologia educaţiei ia în considerare geneza conştiinţei morale, dezvoltarea stadială a acesteia (teoria piagetiană şi cea elaborată de Kohlberg).Pornind de la observarea atentă a jocului copiilor de diverse vârste, J. Piaget (1968) a descoperit că ideile despre reguli, minciună, dreptate şi pedeapsă sunt foarte diferite de cele ale adulţilor. Este firesc să fie aşa, întrucât nivelul lor de dezvoltare cognitivă, afectivă şi socio - morală nu le permite să prelucreze şi să înţeleagă noţiuni foarte abstracte şi reguli extrem de complicate. El a constatat că jocurile copiilor sunt conduite demne de admiraţie, întrucât, pe măsură ce se înaintează în vârstă, ele presupun un sistem de reguli, un adevărat cod de jurisprudenţă. Piaget face o analogie între dezvoltarea morală şi formarea regulilor jocului, întrucât morala nu este altceva decât un sistem bine închegat de reguli, iar esenţa oricărei moralităţi trebuie căutată în respectul pe care individul îl nutreşte faţă de aceste reguli.În ceea ce priveşte punerea în practică a regulilor jocului, Piaget descrie următoarele stadii:

Motric - individual (0-2 ani) în care se formează scheme ritualizate, în funcţie de propriile dorinţe şi deprinderi psihomotrice. Apariţia schemelor ritualizate (prin repetarea conduitelor particulare) reprezintă o condiţie necesară pentru ezvoltarea regulilor. Ritualul capătă caracter de regulă atunci când este impus de adulţi sau copii mai mari.

Egocentric (2-5/6 ani) - presupune primirea din afară a unor reguli codificate, copilul nefiind preocupat să-şi găsească parteneri de joc. Chiar de că are un partener, el este preocupat doar de propriul joc, neputând disocia „ego" de „socius". Deşi imită ceea ce observă, copilul nu se gândeşte la început decât să folosească pentru el noile sale achiziţii.

Cooperare (7/ 8 ani – 11/12 ani) - plăcerea jocului încetează să fie musculară sau egocentrică, devenind socială. Fiecare copil este interesat de mutualitate în controlul şi unificarea regulilor. Divergenţele sunt rezolvate fie imitându-1 pe cel mai competent, fie eliminând practicile care generează disensiuni, contestaţii, încă există fluctuaţii ale regulilor jocului, întrucât copiii nu pot încă alcătui un cod aplicabil tuturor cazurilor posibile (au păreri personale). Ei trebuie să ajungă în stadiul operaţiilor formale, pentru a conştientiza implicaţiile raţionamentelor folosite în elaborarea regulilor.

Codificarea regulilor (peste 11,/ 12 ani) - reglementare minuţioasă a tuturor detaliilor procedurii, codul de reguli fiind cunoscut de toţi. Participă cu plăcere la discuţiile , juridice" care se pot ivi cu ocazia unor conflicte, neînţelegeri. Sunt preocupaţi de anticiparea tuturor cazurilor posibile, pentru a le codifica.

În ceea ce priveşte conştiinţa regulii, Piaget ia în considerare trecerea de la stadiul heteronomiei (dependenţei de adulţi) la cel al autonomiei. El consideră că regularităţile apar încă din primele luni de viaţă (alternanţa zi - noapte, programul de somn, de masă). Copilul trebuie familiarizat treptat cu faptul că există lucruri permise şi altele interzise, în stadiul al doilea, regulile sunt imitate şi au un caracter sacru, imuabil, deoarece decurg din autoritatea adultului. Copilul se supune mai mult sau mai puţin regulilor prescrise - acestea rămânând într-un fel exterioare conştiinţei subiectului, în stadiul al treilea heteronomia este înlocuită de autonomie. Regula nu mai este exterioară conştiinţei copilului, întrucât este rezultatul unei decizii libere, care trebuie respectată, în măsura în care este acceptată pe bază de reciprocitate, îmbinarea autonomiei şi cooperării substituie egocentrismul (Nu este o conduită asocială, ci pre-socială, în raport cu cooperarea. Se dezvoltă în paralel cu constrângerea adulţilor) şi necesitatea constrângerii.

Constrângerea este o caracteristică a ceea ce Piaget denumeşte „realism moral", care presupune o respectare a literei şi nu a spiritului legii. Sunt evaluate comportamentele în funcţie de conformitatea materială faţă de regulile stabilite şi nu în funcţie de intenţiile individului. De exemplu, în studiile sale, Piaget (1968) a folosit povestiri în care era vorba despre un copil bine intenţionat, care la un moment dat aducea pagube materiale considerabile, prin comportamentul avut şi despre un altul - rău intenţionat, al cărui comportament inducea însă pagube lipsite de importanţă materială. Subiecţii aflaţi în stadiul heteronom considerau că primul copil era mai vinovat. Nu este vorba de un fenomen spontan al psihologiei copilului. Evaluări similare celei enunţate apar nu din incapacitate psihologică, ci datorită faptului că intenţia nu li se pare că trebuie luată în considerare. Piaget a mai observat că acestea sunt şi un rezultat al constrângerilor exercitate de adulţi. Atunci când ei nu manifestă înţelegere pentru neîndemânarea copiilor şi îi sancţionează în funcţie de „materialitatea" actului, punctul lor de vedere va fi adoptat de copii.Pentru a se trece de la ascultare la cooperare, de la realismul moral la autonomie, adulţii trebuie să coboare la nivelul copilului, dându-i sentimentul de egalitate şi insistând în acelaşi timp asupra obligaţiilor. Cooperarea va înlocui treptat egocentrismul, stimulând conştientizarea, interiorizarea şi aplicarea regulilor, ca urmare a deciziilor personale.

Teoria dezvoltării judecăţii morale - Lawrence Kohlberg: 1927 – 1987; psiholog american, univ. Harvard.

Influenţat de teoria piagetiană, L. Kohlberg (1975, apud Woolfolk, 2004) a realizat un studiu amplu, prin care a descoperit că dezvoltarea psihomorală se realizează în mod similar în culturi diferite (cercetarea s-a desfăşurat în Marea Britanic, Malaezia, Mexic, Taiwan şi Turcia). Analizând interpretările unor dileme morale (De exemplu, cazul personajului lui V. Hugo, Jean Valjean, care a fost pus în faţa unei situaţii dilematice - să fure, pentru a-şi hrăni familia sau să rămână cinstit, lăsându-i pe ai săi înfometaţi, în şcoală trebuie analizate nu numai exemple din literatură sau istorie, ci chiar probleme specifice contemporaneităţii, probleme foarte delicate, cu implicaţii etice considerabile - donarea umană, abuzul de droguri, delincventa juvenilă, legalizarea căsătoriilor între bărbaţi sau între femei, adopţia copiilor de către familii de acest gen) sau situaţii ipotetice, în care oamenii erau puşi în faţa luării unor decizii dificile, realizate de copii de diferite vârste, Kohlberg a ajuns la concluzia că dezvoltarea morală se realizează stadial, fiecare individ parcurgându-le în aceeaşi ordine, dar în ritmuri diferite. Menţionează că nu este obligatoriu ca toţi oamenii să ajungă la nivelul stadiului superior de dezvoltare morală. Odată ce un stadiu a fost atins, nu apar regresii (reântoarcerea la repere morale specifice stadiului anterior).MetodologieDintre metodele de culegere a datelor, Kohlberg a ales tehnica "dilemelor morale" şi pe cea a interviului. "Dilemele" morale utilizate au fost 10 situaţii problemă create prin opoziţia dintre cerinţa generală a normei morale (să nu furi!) şi o situaţie individuală, justificată, care poate susţine acceptarea încălcării normei (vezi caseta nr. 1).

Caseta l. Dilema Iui Heinz"Undeva în Europa, o femeie este atinsă de o formă rară de cancer şi riscă să moară. Nu există decât un singur medicament care o poate salva. Este o formă de rodium pe care a descoperit-o un farmacist, dar pe care o vinde de zece ori mai scump decât preţul real de fabricaţie. Medicamentul face 200$, şi el cere 2000. Heinz, soţul femeii bolnave, a încercat să strângă suma împrumutându-se de la prieteni, dar nu a obţinut decât 1000$. Ii cere farmacistului să-i dea medicamentul la jumătate de preţ pe loc - timpul fiind extrem de preţios pentru şotia sa -urmând să-i achite restul ulterior. Farmacistul îl refuză. Disperat, Heinz intră în timpul nopţii în farmacie prin efracţie şi fură medicamentul."

În interviul care urma rezolvării dilemelor de către copii erau întrebări care vizau dezvăluirea motivaţiilor care susţineau opţiunile de răspuns ale copiilor (vezi caseta nr. 2).

Caseta 2: Tipuri de întrebări din interviu• A făcut bine Heinz furând medicamentul?• Ce s-ar fi întâmplat dacă lui Heinz nu-i păsa de şotia sa?• A cest f apt ar fi schimbat ceva?• Dacă persoana în suferinţă i-ar fi fost străină, or mai fi trebuit să fure medicamentul?

Nu atât răspunsul la cele 10 dileme a contat, cât raţionamentul moral de care el era susţinut. Analiza acestuia oferea cercetătorului o perspectivă a copilului ca "filosof moral". Atenţie, Kohlberg a fost interesat de felul în care gândeşte copilul o dilemă morală şi nu de conduita morală a acestuia!

Dezvoltarea psihomorală este descrisă luându-se în considerare existenţa a trei niveluri (etica preconvenţională, convenţională şi postconvenţională), fiecare având două stadii.

2

Nivelul I. Etica preconvenţională (până la zece ani). La acest nivel copilul răspunde opunând etichetele culturale “bun”versus ”rău”, “a avea dreptate”versus “a greşi”, pe care le interpretează în termenii consecinţelor fizice sau hedoniste – plăcute sau neplăcute (recompense şi pedepse, satisfacţii şi neplăceri). Se caracterizează printr-o orientare egocentrică, axată pe consecinţele morale ale comportamentului asupra propriei persoane. Caracterul preconvenţional este dat de faptul că la această vârstă, copiii nu prea înţeleg şi nici nu sunt preocupaţi de utilitatea regulilor impuse de alţii. Cele două stadii specifice sunt: pedeapsa şi supunerea şi hedonismul naiv. Stadiul 1: Orientarea spre obedienţă (supunere) şi pedeapsă. Copilul acceptă necondiţionat autoritatea părinţilor, moralitatea faptelor sale având drept criterii supunerea la cerinţele formulate de aceştia. În virtutea acestui “raţionament”, copilul intuieşte regula morală în termenii consecinţelor fizice imediate, care sunt avantajoase dacă pedeapsa poate fi evitată. Vor fi apreciate, deci, ca fiind “morale” acele fapte care nu sunt asociate cu sancţiunile fizice. În primul stadiu - pedeapsa şi supunerea - evaluarea în termenii de „bun" sau „rău" depinde de consecinţele directe ale acţiunii. Dacă un comportament neadecvat este pedepsit, atunci este considerat ca atare, dacă nu este sancţionat, atunci este catalogat ca fiind corect. Exemplu de judecată morală: nu este nici o problemă dacă nu fac ce mi-a spus, pentru că oricum nu îşi va da seama, întrucât nu are timp să verifice.Stadiul 2: Orientarea spre hedonismul instrumental naiv . În acest stadiu, copilul se conformează la normă pentru a fi recompensat. Reciprocitatea dintre actele dorite şi aşteptate de ceilalţi de la el, pe de o parte şi beneficiile ce pot fi astfel obţinute, pe de altă parte, reprezintă principala regulă a moralităţii, mai curând decât sensul justiţiei, generozităţii sau compasiunii etc. Judecata morală este acum condiţională: “Fac ceea ce spui dacă-mi cumperi bomboane”. El se înclină deci în faţa “legii” sau îşi oferă serviciile numai dacă poate obţine la rândul său un serviciu. În stadiul al doilea - hedonismul naiv - judecata morală este încă axată pe consecinţele asupra propriei persoane, intervenind însă şi o reciprocitate de genul „ochi pentru ochi sau dinte pentru dinte" sau „faci ceva pentru mine, fac şi eu ceva pentru tine. Este vorba aşadar de un hedonism naiv în interpretarea dreptăţii sau nedreptăţii. Exemplu de judecată morală: trebuie să fac un compromis şi să copiez la lucrare, pentru că altfel voi pierde bursa.Nivelul II: Etica convenţională (10-13 ani)- Moralitatea convenţională a rolurilor şi conformităţii La acest nivel copilul îşi “construieşte” raţionamentul moral pe baza asumării rolului de “copil model”, aşa cum îl percepe el din experienţele trăite în familie şi în celelalte grupuri sociale. Odată cu declinul egocentrismului, viaţa este privită şi din alte perspective. Aspecte ca: nevoia de aprobare din partea celorlalţi, aşteptările persoanelor importante, fidelitatea, respectarea legii şi ordinea socială devin foarte importante. Cele două stadii sunt: armonia interpersonală şi lege şi ordine.

Stadiul 3: armoniei interpersonale - Moralitatea conformismului interpersonal şi a bunelor relaţii (“moralitatea băiatului bun”). Copilul acceptă regulile şi normele morale, se conformează standardelor de comportament prescrise de societate din dorinţa de a face plăcere celorlalţi şi de a fi recunoscut ca un băiat sau o fată “bună”. Aprobarea sau dezaprobarea în cadrul grupurilor de referinţă (familia, grupul de prieteni) reprezintă acum principalele criterii ale raţionamentului moral.

Progresul înregistrat în acest stadiu se concretizează în mărirea gradului de obiectivitate a raţionamentului moral prin apariţia tendinţei de apreciere, pozitivă sau negativă, a faptelor nu numai după consecinţe, ci şi după intenţia lor. Stadiul 4. Moralitatea autorităţii şi ordinii sociale - armoniei interpersonale. În contrast cu moralitatea preconvenţională, specifică vârstelor preşcolare şi micii şcolarităţi, începând cu acest stadiu se extind cadrele de referinţă ale asumării conduitei morale: preadolescentul nu se mai raportează acum doar la grupul său restrâns, ci la întreaga comunitate socială. Normele şi valorile sociale încep să fie interiorizate, iar tânărul ajunge să dobândească treptat sensul integrităţii personale.

Odată cu intrarea în stadiul “legii şi ordinii” se conturează sentimentele datoriei şi al responsabilităţii, al necesităţii menţinerii ordinii sociale concomitent cu integrarea acestora într-un sens intern al demnităţii şi onoarei. Respectarea autorităţii, a normelor şi a legii dobândeşte acum valoare de principiu ce reglementează comportamentul tuturor oamenilor, deci şi pe al său. Deciziile privind supunerea în faţa legii nu mai sunt determinate de obţinerea aprobării sau dezaprobării celorlalţi, ci de evitarea sentimentului de vinovăţie.

În stadiul armoniei interpersonale este vorba despre etica adolescentină, datorată influenţei persoanelor de aceeaşi vârstă. Se caracterizează prin faptul că deciziile etice au ca reper aprobarea, plăcerea sau evitarea creării unei imagini negative în faţa celor cu care intră în contact. A fi loial şi a trăi în funcţie de aşteptările celorlalţi reprezintă aspecte foarte importante în această perioadă. Exemplu de judecată morală: nu este rău să nu-ţi plăteşti impozitele, pentru că majoritatea oamenilor nu le plătesc.Specificul stadiului lege şi ordine constă în aderarea la legi şi reguli pentru siguranţa personală, însă primează concepţia că respectarea acestora duce la menţinerea ordinii sociale, care se răsfrânge în mod implicit asupra propriei persoane. Exemplu de judecată morală: nu mă interesează dacă ceilalţi oameni îşi plătesc taxele sau nu, eu le plătesc pentru că legea mi-o cere.

Nivelul III. Etica postconvenţională sau acceptarea personală a principiilor morale. Se caracterizează prin faptul că deciziile care vizează sfera moralităţii sunt bazate pe principii abstracte, având un caracter personal (nu sunt în mod necesar definite de legile aplicate în societatea respectivă). Devin deosebit de importante valorile şi drepturile care stau la baza contractelor şi atribuţiilor sociale. Există numeroase exemple în istorie de oameni care au preferat sacrificiul suprem pentru a nu renunţa la propriile convingeri, idealuri (Giordano Bruno). Principala caracteristică a acestui nivel o constituie maturitatea raţionamentului moral, concretizată în tendinţa individului de a se detaşa de stereotipurile existente şi de a-şi defini în termeni proprii valorile morale (Bideaud, 1993, p. 439). Astfel, judecata morală devine raţională şi interiorizată, fiind subordonată unui cod etic deja asimilat (deci personalizat) şi relativ independentă de aprobarea sau constrângerea altora. La acest nivel conflictul moral este realizat în termenii principiilor generale ale eticii, iar violarea lor are drept rezultat sentimentul de vinovăţie şi autocondamnare (Bideaud, 1993, p. 672).

Aserţiunile morale sunt făcute, de această dată, din perspectiva caracterului subiectiv şi arbitrar al normelor şi instituţiilor sociale, care nu mai sunt considerate absolute, ca în stadiul anterior, ci relative. Stadiul 5 al contractului social - Moralitatea contractuală sau acceptarea democratică a legii. În acest stadiu credinţele şi convingerile morale devin mult mai flexibile. Individul observă existenţa unui contract implicit de reciprocitate între el însuşi şi societate, în perspectiva căruia el trebuie să se conformeze la normă pentru că societatea la rândul său îşi face datoria faţă de membrii săi, respectându-i şi oferindu-le protecţie. El va recunoaşte că există o interdependenţă strânsă între interesele sale personale şi cele ale comunităţii căreia îi aparţine. Cu alte cuvinte, persoana trebuie să-şi asigure bunăvoinţa societăţii şi cu cât serveşte mai mult societatea, cu atât ea va putea să beneficieze de reciprocitate. Dimpotrivă, cel care încalcă contractul social mutual va pierde respectul celorlalţi membri ai grupului său de referinţă.

Astfel, individul realizează că, fiind rezultatul unei decizii mutuale, “standardele morale” nu sunt de neînlocuit. Normele morale pot fi modificate pe baza unor considerente raţionale şi înlocuite cu altele, mai avantajoase sau mai corecte. Oamenii consideră că o societate are nevoie, pentru a funcţiona bine, de legi agreate de toată lumea, chiar dacă acestea contravin regulilor propriului grup de apartenenţă. Legile nu au un caracter absolut, în sensul că standardele pot fi schimbate, atunci când oamenii agreează modificările respective. De obicei, transformările sunt realizate pentru binele majorităţii oamenilor şi nu pentru coerciţia sau obedienţa acestora. Sistemul de referinţă în această perioadă constă în concepte cu un înalt grad de abstractizare: viaţa, libertatea şi demnitatea indivizilor. Exemplu de judecată morală: oamenii nu ar trebui să fie lipsiţi de fair-play, chiar dacă pe termen scurt obţin beneficii, întrucât s-ar produce în timp o autodegradare morală, o pierdere a onestităţii şi credibilităţii în grupul de apartenenţă.Stadiul 6 - principiile etice universale. Moralitatea principiilor individuale de dreptate În stadiul cel mai înalt al dezvoltării morale oamenii se comportă deopotrivă în funcţie de principiile etice universale, dar şi în conformitate cu propriul sistem de valori, deja cristalizat. Principalul criteriu al raţionamentului moral îl constituie acum semnificaţia personală acordată conceptelor de justiţie, compasiune, egalitate, demnitate (Bideaud, 1993, p. 446).

În acest context, adevărata sursă a “recompensei” morale o va constitui propria conştiinţă. Conformarea la normă este orientată spre evitarea autoblamării şi menţinerea respectului de sine. Cei care ating acest nivel al dezvoltării morale au credinţe şi convingeri morale foarte puternice, în virtutea cărora pot intra în conflict cu ordinea socială acceptată de majoritatea oamenilor.

Presupune faptul că oamenii interpretează evenimentele, atribuie semnificaţii propriilor comportamente şi ale celorlalţi, iau decizii morale în funcţie de standarde universale, care transced legile obişnuite. De asemenea, sunt surprinse premisele morale ale respectului celorlalţi, ca scopuri în sine, nu pentru sine. Aşa cum am menţionat, principiile se detaşează de aspectele convenţionale, în sensul că ceea ce este considerat corect de către majoritatea oamenilor, poate fi catalogat drept incorect de către individ, în situaţii particulare. Principiul etic universal este diferit de o regulă (aceasta din urmă este specifică - elevii trebuie să se comporte frumos cu colegii lor), iar principiul etic este general - toţi oamenii trebuie să aibe drepturi egale). De menţionat că este relativ dificil de explicat diferenţele clare dintre ultimele două stadii, întrucât ambele se bazează pe concepte similare -demnitate, libertate, în acest stadiu sunt folosite judecăţi morale ghidate de principii ca: „Legea de aur" sau „Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului".Datorită criticilor aduse stadiului principiilor etice universale, L. Kohlberg şi-a revizuit punctul de vedere, sugerând că, din raţiuni practice, ultimele două stadii ar trebui combinate (Woolfolk, 2004).Revenind la ierarhia descrisă de Kohlberg, se poate constata că în viaţa cotidiană, separarea dintre stadii nu este chiar atât de strictă. De exemplu, în unele circumstanţe, deciziile unei persoane pot să reflecte particularităţile unui anumit stadiu, iar în situaţii diferite - ale altui stadiu. M. L. Arnold (2000, apud Woolfolk, 2004) a evidenţiat într-o cercetare că nu existau diferenţe între copii şi adolescenţi, atunci când erau rugaţi să menţioneze motivele pentru care ar trebui să ajute pe cineva, înainte de a-şi îndeplini propriile nevoi (comportament prosocial). Au fost evidenţiate niveluri ridicate ale gândirii morale, însă când au enunţat motivele pentru care nu ar respecta legea sau ar risca să fie pedepsiţi, diferenţele au fost semnificative între cele două grupe de vârstă.Luarea unei decizii morale implică nu numai aspecte cognitive (acestea fiind influenţate de nivelul de dezvoltare a capacităţii de prelucrare a informaţiilor), ci şi de trăsături de personalitate, cum ar fi: caracterul, virtutea, empatia - care contribuie în viaţa cotidiană la rezolvarea problemelor morale. Astfel că încercarea lui Kohlberg de a suprapune şi intercondiţiona

dezvoltarea morală cu dezvoltarea cognitivă este o contribuţie notabilă întrucât introduce unele criterii strict obiectiviste în etapizarea psihogenetică a conştiinţei morale a personalităţii.

STRUCTURILE RAŢIONAMENTULUI MORAL: niveluri şi stadii (Kohlberg)

Niveluri Stadii Ex. de răspuns la dilema lui Heinz Principalul reperI. Moralitatea preconvenţională/ premoralitateaCriteriile de judecare a ceea ce este bine sau rău sânt preluate de copil din mediul exterior, fără a fi internalizate. Consecinţele fizice imediate sau cele sociale (pedeapsă, recompensă sau beneficii) sunt principalele repere. Autoritatea directoare este exterioară (tipică înainte de 10 ani, dar şi la unii adolescenţi sau adulţi)

1. Stadiul moralităţii ascultării şi supunerii.Cei mari şi regulile lor trebuie ascultate pentru că ei ştiu şi sunt puternici. Distincţia dintre fapta bună şi cea rea se face în planul consecinţelor acţiunii respective şi sub ghidajul pedepsei sau al recompensei. (ce se pedepseşte este rău, ce nu – nu!)

- Trebuia să o salveze ca să-l pedepsească pe farmacist.- Nu trebuia să fure că acum o să ajungă la închisoare, fiind pedepsit.- Dacă nu o salva îl pedepseau apoi părinţii lui.- L-ar fi pedepsit Dumnezeu dacă o lăsa să moară.

PEDEAPSA

2. Stadiul hedonismului instrumental naiv. Este util să te porţi în aşa fel încât să eviţi pedeapsa. Este chiar plăcut să fii recompensat, aşa încât dacă acţiunea este agreabilă şi duce la rezultate plăcute, ea este şi bună. Apare o orientare incipientă spre semeni pusă în termenii „trocului” „Dacă te ajut, ce câştig?”; „Te ajut, mă ajuţi”.

- Trebuia să-i salveze viaţa p/că funerariile sânt f. scumpe

- Este corect ca H să fure medicamentul pentru că soţia sa se va vindeca şi atunci aceasta îl poate îngriji, îi poate găti, etc.

- Farmacistul a cheltuit o grămadă de bani şi mulţi ani din viaţa lui, deci nu este corect ca H să-i fure medicamentul.

BENEFICIUL

II. Moralitatea convenţionalăCriteriile de judecată se deplasează de la consecinţele exterioare ale faptei spre sistemul de norme. Ceea ce grupul de referinţă (familie, semeni, şcoală) valorizează prioritar Un început de interiorizare, care duce la o conformare la convenţiile sociale ale grupului de referinţă. Internalizare a normelor autorităţii imediate.(tipică adolescenţei şi frecventă la adulţi)

3. Stadiul moralităţii bunelor relaţii, al „copilului bun”. Nevoia concordanţei cu normele grupului de apartenenţă imediată (familie, grup de vîrstă). Este bun comportamentul care place celorlalţi şi care îl face acceptat „copil bun”. Sunt valorizate încrederea, loialitatea, respectul. Judecăţile vizează şi intenţionalitatea faptelor.

- Dacă n-ar fi salvat-o cum s-ar mai fi uitat la familia lui.- H ar trebui să fure medicamentul. Probabil va fi trimis la închisoare pentru scurt timp, dar socrii şi soţia lui vor gândi că este un soţ bun. - Nu trebuia să fure că acum n-o să-l mai accepte prietenii lui.- El face ceea ce ar face orice soţ normal.

STATUTUL ÎN GRUP. ONOAREA.

4. Stadiul moralităţii ordinii şi datoriei.Atenţie acordată normelor autorităţii, nu atît ca expresie a presiunii grupului, cât în baza adeziunii la normă ca formă de reglaj social, de necesitate acceptată. Valoarea reglementărilor normative nu este luată în calcul, nu se discută. „Dura lex sed lex!”. O respect chiar dacă nu-mi convine sau mă nedreptăţeşte. Rapor-tare stereotipă la normă în litera ei.

- Ca soţ are datoria să salveze viaţa soţiei lui, dar este greşit să furi, astfel - trebuie să accepte pedeapsa pentru încălcarea legii. - Judecătorul trebuie să îl condamne pe H, furtul este împotriva legii. El nu trebuie să facă nici o excepţie, chiar dacă soţia lui H este pe moarte. Dacă judecătorul nu-l condamnă pe H, atunci alţii se vor gândi că este corect să fure şi va fi haos în societate.

DATORIA faţă de NORMĂ

III. Moralitatea post-convenţională, autonomă sau principială Criteriile de judecare se bazează pe pe analiza şi raportarea critică la normă. Propriile convin geri şi sistemul individual de valori sunt cele care filtrează sistemul normativ general. Autoritatea care ghidează judecata este internă propriului Eu.(formă adultă, dar destul de rară)

5. Stadiul drepturilor individuale şi al contractului social. Acceptarea normei este făcută de pe poziţii democratice. Raţionalitatea primează ceea ce face ca norma să fie văzută şi înţeleasă ca un contract social. Ea nu este perfectă, are contradicţii, şi prin comun acord poate fi schimbată. Norma nu se poate opune unor valori fundamentale: viaţa, libertatea. Există raportare la spiritual legii şi contextualizare situaţională.

- Ei şi-au promis să fie împreună toată viaţa.- Nu a făcut bine că a furat dar era o situaţie pe viaţă şi pe moarte.- Pentru un astfel de scop (viaţa) mijlocul (furtul) este scuzabil.- Legea este strâmbă, dacă îi permite farmacistului să sacrifice o viaţă.

CONTRACTUL SOCIAL, ANGAJAMENTUL CIVIC

6. Stadiul principiilor individuale de conduită. Deşi are la bază principiile morale generale, universale, ceea ce este bun sau rău este rezultatul unui demers personal bazat pe convingeri. Acestea sunt mai puternice decât orice formă de presiune. Condamnarea de sine este resimţită ca fiind mai dificilă decât orice altă pedeapsă (cam 4% din populaţie atinge acest stadiu: moralitatea eroilor sau a sfinţilor)

- Dacă nu încerca orice soluţie de salvare Heinz nu ar mai fi fost el însuşi. Pentru el orice viaţă contează enorm.

CONŞTIINŢA PROPRIE

Observaţii criticeCei care au preluat şi evaluat teoria lui Kohlberg au invocat, ca limite, următoarele: Surprinderea doar parţială a fenomenului judecăţii morale, cu axare predilectă asupra ideii de dreptate şi justiţie',Omiterea, în cercetările iniţiale, a variabilei sex. Ipoteza lansată de Carol Gilligan (1982, 1987) - colaboratoare a lui Kohlberg - este că modelul celor şase stadii reflectă mai ales particularităţile raţionamentului moral masculin, specific băieţilor. Argumentele autoarei sunt că există două orientări morale distincte, justiţia şi bunăvoinţa faţă de alţii, fiecare din ele punând altfel accentele: justiţia - a respectat echitatea, bunăvoinţa - a nu-l lăsa pe celălalt în suferinţă. Ca principii morale, ele sunt deopotrivă obiect al învăţării sociale de către toţi copii, dar fetele au o predispoziţie empatică faţă de alţii, ceea ce le face să privilegieze bunăvoinţa, spre deosebire de băieţi, favorabili ideii de justiţie. Pe această bază, dilemele lui Kohlberg "spun" lucruri diferite băieţilor şi fetelor. Testarea ipotezei lui Carol Gilligan indică faptul că la nivelul vârstei copilăriei şi adolescenţei ideea sa nu se verifică, dar este valabilă pentru adulţi. (Este posibil ca diferenţa să existe şi la vârstele mai mici, dar metoda de cercetare utilizată să n-o poată surprinde încă — n.n.);Absenţa tentativei de a cerceta legătura dintre judecata morală (aspect al conştiinţei morale) şi comportamentul moral (reflectare a conduitei morale), în legătură cu aceasta, supoziţiile lui Kohlberg sunt:• Cei aflaţi în stadiul 4 şi 5 sunt mai înclinaţi să se conformeze propriilor reguli, faţă de situaţia nivelurilor inferioare de raţionament.• La nivelul individului există posibilitatea unei rupturi depline între nivelul judecăţii morale şi comportamentul său moral, deoarece intervin: a) automatismul - rezolvarea problemelor cotidiene cu tentă morală se bazează pe soluţii verificate, obişnuite, nu de puţine ori aflate sub nivelul reflexiei morale. Astfel, persoana poate judeca superior o situaţie, dar s-o rezolve automat, la un nivel moral inferior;b) diferenţa dintre "costuri" — judecata morală înaltă "nu costă", angajarea într-o conduită morală pe măsură, da! (Gândiţi-vă, spre exemplu, la diferenţa dintre a gândi în termenii echităţii şi puterea de a te purta echitabil într-o situaţie dată);c) importanţa contextului şi situaţiei care aduc mult mai mulţi determinanţi ce trebuie luaţi în calcul.Universalitatea secvenţelor stadiale ca, ordine şi conţinut, este dificil de apreciat, dat fiind diferenţele de sistem axiologic. Metodologia dilemelor este gândită pe sistemul valorilor occidentale, care privilegiază independenţă, spiritul critic, angajarea şi responsabilitatea individuală etc. în sistemele axiologice centrate pe corpul social (ex. cele asiatice -ascultare, sacrificiu pentru binele tuturor) - se mai regăseşte succesiunea stadiilor? Cercetările făcute în Coreea şi China par să confirme paradigma lui Kohlberg. Cercetările din Kenya aduc o precizare. Nivelul raţionamentului moral al individului depinde şi de practicile sociale curente. Deşi el poate ipotetic să gândească alternativele superioare, tinde să se centreze asupra celor valorizate şi practicate în cultura sa, celelalte par inutile, fiind inoperante. Apare astfel fenomenul de blocaj cultural (Blandine Brii, H. Lehalle, 1988) ca reglator al actului cognitiv.