proiect informatica 2 an i stavar i mariana (1)

Stavar I. Mariana

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI

FACULTATEA de MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ în AGRICULTURĂ şi DEZVOLTARE RURALĂ

Specializarea „Inginerie economică în agricultură”

Departamentul de Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă

Stavar I. Mariana

anul 2014

1

Proiect la informatica II

PLAN DE CERCETARE – Dileme etice in administratia publica.........................................................5

Capitolul 1. Privire generala asupra eticii...........................................................................................5

1.1.Ce este etica?................................................................................................................................5

1.2. Rolul eticii...................................................................................................................................6

1.3. Factorii care influenteaza etica....................................................................................................7

Capitolul 2. PARTICULARITĂŢILE ETICII ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ...............................8

2.1. Importanţa eticii pentru administraţia publică..............................................................................8

2.3. Repere teoretice ale organizării şi funcţionării serviciilor publice în România.........................13

Capitolul 3. DILEMELE ETICE ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ...................................................22

3.1.Ce este o dilemă etică?...............................................................................................................22

3.2. Perspectiva kantiană..................................................................................................................23

3.3.Conceptia lui Barnard.................................................................................................................24

3.4. Alte conceptii.............................................................................................................................24

Anexa 1 – Model Curiculum Vitae.......................................................................................................32

Engleza – Nivel mediu..........................................................................................................................33

Anexa 2 – Model carte de vizita...........................................................................................................34

Anexa 3 – Scrisoare de afaceri.............................................................................................................35

Anexa 4 – Felicitare..............................................................................................................................36

2

Stavar I. Mariana

PLAN DE CERCETARE – Dileme etice in administratia publica

Capitolul 1. Privire generala asupra eticii

Etica reuşeşte de cele mai multe ori să creeze cititorilor sentimente contradictorii. Ea poate dezamăgi prin concluzii banale, dar în acelaşi timp este în măsură să ne cucerească prin idei înălţătoare. Totul depinde de modul în care concepem etica, mai exact, o putem privi ca pe o construcţie pur raţională, sau o putem aplica faţă de sine în calitate de criteriu al aprecierii propriei comportări. Etica este o ştiinţã normativã şi este adesea numitã şi filozofie practicã, fiind studiatã nu numai pentru a afla ce este virtutea, ci mai ales pentru a deveni virtuos. Cu alte cuvinte, scopul eticii constã nu în a acumula un anumit bagaj de cunoştinţe, ci în a orienta omul spre valori şi virtuţi veşnice, spre fapte bune. Pentru ca etica să devinã utilă umanităţii sunt necesare două premise: arta de a dirija pasiunile şi dorinţa de a le îndrepta spre scopurinobile.

1.1.Ce este etica?

Seminţele eticii, ca şi cele ale grâului, încolţesc doar dacă ajung într-un sol fertil. Etica este o călăuza valorică ce poate să descrie locurile semnificative, dar nu indică omului în ce loc anume să plece, totul depinde de fiecare personalitate aparte. Ea nu poate înlocui omul real în eforturile sale morale individuale şi nu este în stare să anihileze responsabilitatea personalităţii pentru deciziile luate.

Termenul de etică provine din grecescul ethos, care înseamnă caracter sau obişnuinţă, datină. Cicero este cel care traduce ethos în latină prin mores, adică moravuri, obiceiuri.Cel mai vechi sens dat termenului de etică (cel de origine greacă) consta în conceptul de locuinţă sau loc unde se locuia; ulterior, referitor la oameni sau popoare s-a utilizat în sens de ţara lor, în acest sens fiind foarte cunoscută definiţia dată de cunoscutul filozof german Martin Heidegger şi anume „etica este gândirea care afirmă locuinţa omului”, adică referinţa sa originală, construită interior intimei complicităţi a sufletului. Cu alte cuvinte, nu mai era vorba despre un loc exterior, ci "de un loc pe care omul îl purta în el însuşi. "Ethosul este terenul solid, fundamentul practicii, rădăcina din care izvorăsc toate actele umane".Astăzi noi folosim cuvântul ethos referindu-ne la atitudini, caracteristici, obiceiuri ce sunt specifice unei culturi sau unui grup uman.În literatura de specialitate etica este considerată preocuparea noastră pentru un comportament bun; obligaţia noastră de a lua în considerare nu numai bunăstarea personală, ci şi pe cea a altor oameni.Etica reprezintă faptul real care există în mentalitatea unor persoane, reprezintă un ansamblu de norme de ştiut/cunoscut, principii şi motive pe care un subiect le-a realizat şi stabilit ca o linie directoare a propriei conduite.Noţiunea de etică se foloseşte uneori impropriu cu acelaşi înţeles cu cea de moralã, deoarece acestea au aceeaşi provenienţă în latinã ca şi în greaca veche, fac trimitere la obiceiurile, moravurile unei societãţi, principiile morale ale acesteia sau la ştiinţa ei.Majoritatea filozofilor disting etica de morală, în acest fel: morala se referă la comportamentul uman văzut prin prisma valorilor (de bine şi rău, drept-nedrept

3


etc), iar etica se referă la studiul a tot ceea ce intră în această arie a valorilor şi normelor morale în acţiune. Utilizarea termenilor Etică şi Morală reprezintă subiectul a diverse convenţionalisme iar fiecare autor, epocã sau curent filosofic îi utilizează în diferite moduri. Nu putem defini etica izolat de termenul "morală". Etica şi morala sunt strâns relaţionate dar nu în sensul originii etimologice. Conceptul de morală se referă la un anumit cod social, la un ansamblu de reguli cărora trebuie să ne supunem pentru a fi admişi într-o societate datã. El evocă intervenţia unei autorităţi tradiţionale, adesea religioase, capabile să indice ceea ce trebuie făcut sau evitat. Morala face referire la acele modele, ghiduri de ac ţ iune interiorizate de cãtre individ care ş i le impune nu ca pe o obliga ţ ie ci ca pe o necesitate, prin simplul fapt de a preveni sau a forma parte din "ceea ce este bun". Potrivit lui Kant:„Moralitatea este, singur ă , o demnitate, care poate transforma o fiin ță ra ț ional ă într-un scop în sine, c ă ci numai prin ea este posibil ca aceast ă fiin ță s ă devin ă membr ă legiuitoare într-un imperiu al scopurilor”.

Etica este teorie asupra moralei. Un demers etic înseamnă să reflectăm asupra principiilor generale (inclusiv pe ce bază aleg un anumit set de principii în raport cu altul) şi să judecăm din perspectiva acestor principii ce ar trebui să facă o persoană, inclusiv noi înşine, într-o situaţie particulară.

Spre deosebire de etică, morala are o semnificativă componentă emoţională.

Etica: implică mai multă detaşare, explorarea şi acceptarea modurilor de viaţă

alternative. Acceptarea unei etici nu cere abandonarea unei morale private, ci

considerarea celorlalte principii şi norme morale ca alternative posibile ‘în diferite

contexte.

1.2. Rolul eticii

Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă şi care le sunt motivaţiile morale în acţiunile lor.

Etica este în căutarea suportului raţional a unei poziţii faţă de alta, caută evidenţe obiective în legătură cu felul în care ar trebui să trăim, ce înseamnă o viaţă cu sens, cum trebuie să-i tratăm pe semeni. Implică o minte deschisă şi moduri de viaţă alternative, cu coduri relativ diferite (familial, comunitar, religios, profesional, politic).

Orice morală se centrează pe componenta normativă. Cu alte cuvinte, ea ne spune ce trebuie sau ar trebui să facă oamenii pentru a fi socotiţi demni de respect şi nu ceea ce fac ei efectiv (componenta descriptivă) De exemplu, un enunţ descriptiv este de tipul: Unii politicieni fac promisiuni mincinoase. Un enunţ etic normativ este de tipul: Politicienii nu trebuie să facă promisiuni false. Mai explicit, dacă vor să fie demni de încredere (morali, în context), politicienii nu trebuie să facă promisiuni mincinoase. Încrederea publică, în cazul nostru, este fundament pentru menţinerea coeziunii comunitare şi a instituţiilor, ba chiar şi a sistemului politic democratic.

Etica nu discută adevăruri, ci poziţii diferite faţă de problemele de alegere morală, căutând evidenţe mai tari.Etica studiază standardele generale care se aplică celor mai mulţi oameni, în cea mai mare parte din viaţa lor. De aceea

rare ori ţine cont de particularităţi cum ar fi: sexul, rasa, capacităţile şi talentele, statusul unei persoane. Eventual aceste particularităţi sunt tratate în context tematic (drepturi, dreptate, egalitate de şanse pentru membri grupurilor defavorizate: drepturile femeilor, ale minorităţilor rasiale, etnice, religioase,

4

Stavar I. Mariana

sexuale). Principiile generale ale eticii tind să depăşească orice fel de diferenţe (chiar dacă această posibilitate este adesea pusă sub semnul întrebării).

1.3. Factorii care influenteaza eticaFactorii care îi fac pe oameni să îşi pună probleme etice la nivelul vieţii

profesionale, civice, politice sunt, în principal următorii:1. Rezistenţa individuală. Normele morale sunt restrictive şi vin de multe ori în contrast cu dorinţele personale. O problemă derivată de aici este dacă norma însăşi nu trebuie schimbată astfel încât să poată să fie respectată de

către cei mai mulţi oameni.2. Conflictele de roluri. Suntem rude, vecini, prieteni, profesionişti, sau chiar manageri

publici. Uneori rolurile noastre intră în conflict: cariera cu viaţa privată, statutul profesional cu dorinţele celor apropiaţi. În cazurile amintite trebuie să stabilim ce primează clar In diferite situaţii.

3. Alegerea între moduri de viaţă. Acest tip de alegere este valabil în societăţile deschise. În cele închise (totalitare, autoritare, hipertradiţionaliste) modul de viaţă este prescris normativ de către cei care deţin monopolul pe autoritatea morală (vezi de exemplu Codul eticii şi echităţii socialiste, al muncii şi vieţii comuniştilor, în regimul comunist românesc). Dilemele morale ale alegerii modurilor de viaţă alternative sunt legate de situaţiile în care ne putem asuma responsabilitatea. Prin urmare, acestea sunt posibile în societăţile în care avem acces la informaţie şi nu ne sunt îngrădite libertăţile personale.

4. Schimbările sociale. Comunităţile secolului XX sunt deosebit de dinamice. Societatea românească, de exemplu, a trecut şi trece prin schimbări radicale (capitalism combinat cu societatea patriarhală ţărănească, sistem comunist, tranziţie şi dezvoltare a instituţiilor democraţiei liberale şi capitalismului, autohtonism, şi globalizare). De fiecare dată, normele şi valorile se schimbă dramatic. Inclusiv în interiorul fiecărei societăţi (şi cea românească este un bun exemplu), coexistă comunităţi foarte diferite ca obiceiuri, norme şi valori.

5. Pluralismul social. Societatea închisă (totalitară, autoritară) este monistă. Ea este dominată de un centru de autoritate unic şi atotcuprinzător din punct de vedere normativ. Acel centru stabileşte felul în care oamenii trebuie să trăiască, scopurile pe care trebuie să le urmărească. În societăţile pluraliste influenţele vin în mod legitim din partea multor factori: familia, grupurile de interese, comunitatea locală, cultura tradiţională, sfera politică. Persoanele au de ales ce este mai bine pentru ele şi ceea ce este mai justificat să urmeze ca principii şi moduri de viaţă.

6. Responsabilitatea pentru standarde. Oamenii nu sunt doar supuşii principiilor şi normelor, nu doar acceptă o morală ci o şi chestionează: dacă şi de ce este bună, cum poate să fie

schimbată astfel încât să fie mai concordantă cu interesele lor, cu simţul dreptăţii şi intuiţia binelui. Cu alte cuvinte, ei sunt şi subiect (creatori de norme), nu doar obiect al normelor (supuşi normelor sau

vizaţi de norme).7. Standardele trebuie sä fie drepte. Oamenii tind spre acele norme care au obiectivitate,

sunt, cu alte cuvinte, general acceptate de către comunitate. În funcţie de acestea îşi formulează aspiraţiile. Ei sunt pe de-o parte liberi, pe de altă parte vor să fie acceptaţi, respectaţi, să-şi întărească

stima de sine.Etica ni se înfăţişează ca un sistem de norme sau reguli de „bună” purtare în societate. Multe

dintre aceste reguli nu aparţin însă exclusiv eticii, ci se regăsesc şi ca obiceiuri tradiţionale, porunci religioase sau reglementări juridice. Normele morale sunt liber asumate de către individ întrucât acestea sunt în acord cu valorile sale. Pentru că reprezintă ceva important şi vrednic de preţuire, valorile sunt intrinsec normative. Nici o persoană raţională n-ar putea să accepte o regulă universală de acţiune, care să fie în conflict cu ceea ce el însuşi recunoaşte ca fiind demn de respect, sau care să ceară tuturor să acţioneze în vederea a ceea ce conştiinţa sa consideră a fi dăunător sau detestabil.

5


Capitolul 2. PARTICULARITĂŢILE ETICII ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ

2.1. Importanţa eticii pentru administraţia publică

Viaţa într-o colectivitate impune existenţa unui sistem de valori şi a unor reguli, scrise şi cutumiare, de care fiecare individ trebuie să ţină cont. Statele reprezintă colectivităţi organizate, iar modalitatea în care acestea asigură traiul cetăţenilor nu se poate realiza decât prin intermediul administraţiei publice. Pentru România, procesul de transformări din sectorul public trebuie să capete noi dimensiuni. Reforma statului implică modificări de substanţă ale comportamentelor sale majore, atât la nivelul administraţiei publice centrale, cât şi al administraţiei publice locale în general, o viziune pe termen lung cu privire la managementul cheltuielilor publice, dar şi al modului cum funcţionarii percep şi aplică normele etice.

Etica este un instrument de decizie indispensabil în management, atât în afaceri, cât şi în administraţie şi în zona politicilor publice. Ca instrument de raţionalizare a deciziilor, etica

generează soluţii care echilibrează interesele pe termen scurt şi obiectivele pe termen lung, obiectivele sociale şi cele economice, interesele private şi cele publice, obiectivele unei organizaţii şi aşteptările

grupurilor cu care interacţionează aceasta. Astfel, managementul etic este un management profitabil pe termen lung. Criteriile eticii incluse în procesul de decizie sunt condiţii ale performaţei în

managementul public. Deficitul de etică din politicile şi din deciziile curente luate în administraţia publică (şi în mediul privat de afaceri) este una dintre cauzele lipsei de performanţă din administraţie

(şi din afacerile româneşti). „Deficitul de etică este o cauză esenţială a ineficienţei legilor, a ineficacităţii politicilor publice şi a administraţiei publice, a necompetitivităţii mediului de afaceri.”

În organizaţiile din administraţia publică, funcţionarii publici îşi exercită puterea de decizie, In activitatea lor de zi cu zi, în mai multe moduri. Fie că se implică în acţiuni de administrare a resurselor

publice, în rolul lor de interfaţă cu cetăţenii sau în contextul funcţiei lor de stabilire a politicilor, etica este un factor vital în crearea şi menţinerea încrederii în guvern şi în instituţiile acestuia. Ca modalitate

prin care poate fi contracarată utilizarea arbitrară a puterii publice, etica serveşte drept bază pentru testarea generală a practicilor, convenţiilor şi conduitei funcţionarilor publici, pentru ca cetăţenii să fie

siguri că le sunt urmărite interesele şi este respectat procesul de drept. În acest context şi nu numai, etica este un factor cheie în ceea ce priveşte calitatea guvernării.

Etica sectorului public trebuie înţeleasă însă ca o activitate şi nu ca un statut. Încurajarea unui comportament etic nu înseamnă doar stabilirea unei liste de reguli sau a unui statut ce trebuie atins. Pentru orice organizaţie din administraţia publică, etica înseamnă un proces de gestionare continuă, ce susţine activitatea guvernului şi devine din ce în ce mai mult un element crucial pentru funcţionarea şi evoluţia procesului de guvernare. Impactul cel mai profund în viaţa cetăţenilor unui stat îl deţine administraţia publică locală, deoarece este modalitatea prin care indivizii comunică direct cu organismele statului. Guvernarea locală în baza principiilor descentralizării şi subsidiarităţii, favorizează acţiunile care privesc îmbunătăţirea funcţionalităţii serviciilor publice locale, asigurarea unor servicii publice de calitate trebuind să se numere printre principalele priorităţiale fiecărui primar care se face responsabil. În acelaşi timp, orice cetăţean care contribuie prin impozite şi taxe la bugetul local are dreptul să cunoască informaţii despre modul în care sunt administrate serviciile publice din localitatea sa, indiferent dacă acestea sunt gestionate direct de administraţia locală sau sunt delegate operatorilor particulari. Pe lângă modalităţile financiare de îmbunătăţire şi modernizare a serviciilor publice, autorităţile publice trebuie să ţină cont de posibilitatea utilizării unor norme etice pentru imbunătăţirea serviciilor publice, accentuând pe un comportament etic din partea funcţionarilor in prestarea acestora.

În unele state europene, guvernarea modernă (care implică adoptarea, in sectorul public, de atitudini etice) nu numai că asigură furnizarea serviciilor publice de calitate, ci contribuie şi la dezvoltarea locală, fapt care ne determină să credem că pentru România etica reprezintă cel mai bun instrument pe care reformele din administraţia publică il pot utiliza. „Etica poate fi doar un

6

Stavar I. Mariana

instrument, doar un mijloc prin care se atinge un scop, insă este un mijloc necesar. Etica guvernării oferă premisele elaborării unei bune politici a sectorului public. În acest sens, este mai importantă decât orice politică, deoarece toate politicile depind de ea.”9

Profesorul Daniela Corodeanu, in lucrarea „Etica în administraţia publică” 10, precizează care sunt motivele ce ne indreaptă atenţia spre necesitatea promovării eticii in activitatea administraţiei publice. Astfel, autoarea susţine că „in prezent, există motive conjuncturale, de repercutare in mijloacele de comunicare, şi motive structurale, de tip cultural (postmodernitatea) şi economic (costuri de tranzacţie) care impun necesitatea unei imbunătăţiri etice in cadrul administraţiei publice. Cu toate acestea, cele mai importante sunt motivele care ţin de persoane şi valorile pe care acestea le promovează”.

Motivele structurale de tip economic derivă din faptul că în contextul situaţiei actuale globale, fără un comportament etic nu este posibil ca o economie să funcţioneze de manieră eficientă. Lipsa eticii produce costuri directe, costuri ale tranzacţiilor economice ridicate, cu efecte negative asupra investiţiilor. Responsabilitzarea etică a administraţiei publice pentru sprijinirea concurenţei firmelor private își are fundamentul pe o problemă generată de însăsi organismele de guvernare: principalul obstacol pentru ţările cu un grad de dezvoltare mai scăzut este corupţia guvernelor lor și administraţiile publice.

Motivele conjuncturale, de repercutare în mijloacele de comunicare sunt susţinute de faptul că

opinia publică și mass-media sunt extrem de sensibile în faţa faptelor de corupţie, iar aceasta reprezintă

un factor puternic care să determine administraţia publică să reacţioneze. Aceeași autoare explică de ce

doar la prima vedere, ar fi suficient acest factor pentru ca politicienii să se preocupe de etică în

administraţiile pe care le conduc. Totodată, în acest caz nu ar fi decât un motiv pentru căutarea

eficienţei și esteticii politice și mai puţin de etică propriu-zisă. Preocuparea pentru etică s-ar produce

doar atunci când mijloacele de comunicare ar denunţa comportamentele incorecte, care afectează

interesul general, ar apărea „alarma socială” care ar determina din sentimentul de teamă,

comportamente de aparenţă etică.

Motivele structurale, de tip cultural se fundeamentează pe realitatea că postmodernitatea este

pluralistă. Indivizii au incertitudini, caută răspunsuri la neliniștile lor. Aflarea răspunsului la acestea,

care îi ajută să obţină fericirea, nu mai revine exclusiv unei instituţii, ci tuturor. Mișcarea socială a

postmodernităţii atrage cu sine preocuparea pentru etică, ca și răspuns la neliniștile individului.

Motivele care ţin de persoane şi valorile pe care acestea le promovează. Pentru a lua o decizie

bună este necesar să se ia în considerare trei niveluri de criterii: nivelul economic sau de eficacitate,

nivelul social-politic sau de atractivitate și nivelul etic sau de consistenţă. Lipsa unuia dintre acestea

poate genera erori iar consecinţele morale pot fi negative pentru un număr mare de persoane. Motivul

cu cea mai mare forţă pentru a acţiona etic în administraţia publică este că, făcând asta,decidenţii,

politicienii şi funcţionarii publici îşi îmbunătăţesc ei înşişi comportamentul, devin mai aproape de

scopul ultim al individului, satisfacţia.

7


O administraţie publică care nu îşi bazează activitatea pe etică îşi corupe şi degradează

membrii. De aici, marea responsabilitate pe care o au cei care o conduc. De modul lor de abordare

depinde calitatea persoanelor care formează administraţia, iar ceea ce trebuie urmărit nu este ca

Administraţia să fie etică, ci ca membrii săi să fie permanent pe calea îmbunătăţirii eticii. Pe lângă cele

expuse anterior, am identificat în studiul nostru şi alte opinii cu privire la importanţa eticii în

administraţia publică. Funcţionarii publici au nevoie de etică din următoarele motive:

· deciziile administrative sunt luate de către persoane in poziţie de incredere publică.

· funcţionarii publici işi exercită profesia in instituţii care, in principiu sunt fondate pe valori ca:

autoritate, raţionalitate şi eficienţă pentru viaţa cetăţenilor.

· instituţiile publice există intr-un mediu politic care are politici, valori şi scopuri conflictuale.

· funcţionarii publici sunt cei care caută strategii şi mijloace de transfer in practică a politicilor

publice.

· intr-un mediu politic democratic, funcţionarii publici sunt cei care trebuie să practice şi

menţină valori de tipul: libertate individuală, egalitatea, dreptatea, participarea,

responsabilitatea pentru exercitarea drepturilor constituţionale, corectitudinea,

descentralizarea, respect pentru demnitatea persoanei.

La fel ca şi mesajul in comunicare, absenţa eticii in administraţie se remarcă mai uşor decât prezenţa

ei. Când etica este confuză, când cetăţenii cred cu adevărat acest lucru, nimeni n-ar trebui să fie

surprins că disputele privind etica provoacă discuţii referitoare la politici. Etica face democraţia un

teren sigur de dezbatere privind substanţa politicii publice. Iată motivul pentru care este atât de

importantă. În acest sens este mai importantă decât orice alt aspect.

Ţările Uniunii Europene, parcurg in faze diferite, reforme generale in administraţia publică. Infrastructura eticii este in conformitate cu starea schimbării pe care o generează reformele. Astfel, incep să se manifeste tensiuni intre noţiunile tradiţionale ale administraţiei publice şi noile forme ale acesteia, marcate mai mult sau mai puţin de integrarea unor comportamente etice ale actorilor implicaţi. Domeniul eticii este tocmai zona in care aceste tensiuni şi contradicţii sunt cel mai evidente.De exemplu, reducerea regulilor şi controalelor favorizează greşelile şi incorectitudinea. Însăşi existenţa unor reguli şi controale prea numeroase poate afecta negativ guvernul: funcţionarii publici vor reacţiona prin evitarea riscurilor (şi a iniţiativelor) de teamă să nu încalce regulamentul. Ar fi nepotrivit să sugerăm că ori administraţia publică ori un anumit model managerial este superior, inclusiv managementul eticii. Fiecare ţară va putea să tragă propriile sale concluzii bazate pe tradiţiile sale politice şi administrative. Însă regimul de management al eticii dintr-o ţară ar trebui să fíe în

8

Stavar I. Mariana

conformitate cu abordarea administraţiei publice în ansamblu. Se poate spune că ar fi o dovadă de neconcordanţă îmbinarea unei infrastructuri a eticii centralizată şi bazată pe un respect strict al regulilor cu sisteme de administraţie descentralizate bazate pe rezultate.

Indiferent de poziţia ocupată de o ţară între extremele „administraţie publică” şi „management” obiectivele lor comune sunt: economie, eficienţă şi eficacitate şi rămân în continuare importante. In mod evident, toate ţările dau o prioritate din ce în ce mai mare unui al patrulea „E”: etica. 1 Conduita corectă a fost dintotdeauna o condiţie indispensabilă unei bune guvernări. În ciuda, sau poate datorită schimbărilor ce au loc în sectorul public din toate ţările membre ale UE, conduita etică a devenit şi mai imperativă. Succesul reformelor din administraţia publică şi încrederea generală în guvern vor depinde de acest aspect, peste tot In lume, deci şi în România, ceea ce necesită instalarea unei infrastructuri eficiente a eticii.

2.2. Principiile europene ale administraţiei publice

Principiile comune ale administraţiei publice între statele membre ale Uniunii Europene constitue condiţiile unui „Spaţiu Administrativ European”. Acesta include un set de standarde de acţiune comune în cadrul administraţiei publice, definite prin lege şi întărite de practici şi mecanisme responsabile. Deşi „Spaţiul Administrativ European” nu constitue parte integrantă a acquis-ului comunitar, ar trebui totuşi să servească drept ghid In reforma administraţiilor atât a ţărilor candidate, cât şi a statelor membre în plină reformă administrative (cum este cazul României). În statele membre ale Uniunii Europene, aceste standarde, împreună cu principiile stabilite de constituţie sunt impuse sau transmise de o serie de legi administrative, cum ar fi actele procedurale administrative, libertatea accesului la informaţie sau legile serviciului public.2 Deşi expresia şi conceptul de lege a administraţiei publice diferă de la un sistem naţional la altul, este posibil acordul asupra unei definiţii comune a legii administrative, ca fiind un set de principii şi reguli care se referă la organizarea şi managementul administraţiei publice şi la relaţiile dintre administraţii şi cetăţeni. Principiile legii administrative, fixând standarde şi inspirând comportamentul funcţionarilor publici, apar de obicei disparate între diferite parţi ale legislaţiei în vigoare, în diferite acte ale parlamentului, părţi specifice ale legislaţiei delegate sau în curţile judecătoreşti care au de-a face cu litigii care implică administraţia publică.

1 Grigoruţă M.V., op. cit., http://anale.feaa.uaic.ro/anale/resurse/71%20Grigoruta%20MVEtica,%20management %20si%20administratie%20publica.pdf2 OECD (1999), „European Principles for Public Administration”, Sigma Papers, No.27, OECD Publishing, p.5, http://www.oecd.org/dataoecd/26/30/36972467.pdf

Aceste principii nu sunt simple idei bazate pe bunăvoinţă; ele sunt incluse In instituţiile şi procedurile administrative la toate nivelurile. Actorii sectorului public sunt obligaţi prin lege să se conformeze acestor principii legale, care trebuiesc controlate de corpuri de control independente, sisteme de justiţie şi forţe judicioase, scrutine parlamentare şi In unele cazuri, de persoane individuale autorizate.

În ceea ce priveşte legislaţia Comunităţii Europene, Curtea Europeană de Justiţie a definit un mare număr de principii ale administraţiei publice, raportându-se la principiile generale ale legislaţiei administraţiei publice, comune statelor membre şi aflate Intr-un proces evolutiv. În mod particular, există şi principii stabilite de către Curtea Europeană de Justiţie, şi pe care toate statele membre trebuie să le respecte ca legi ale Comunităţii Europene. Printre acestea sunt: principiul administraţiei prin lege; principiile proporţionalităţii, a certitudinii legale, protecţia solicitărilor legitime, nediscriminare, dreptul la o audienţă In cadrul procedurilor decizionale în administraţie, rapoarte interimare, condiţii egale de acces la curţile administrative, responsabilitatea non-contractuală a administraţiei publice.

Dacă încercăm să sistematizăm cele mai importante principii ale administraţiei publice, comune vestului Europei, putem distinge următoarele grupe: încredere şi previzibilitate (certitudinea legală); deschidere şi transparenţă; responsabilitate; eficienţă şi eficacitate.

1. Încredere şi previzibilitate

9

http://www.oecd.org/dataoecd/26/30/36972467.pdf

http://anale.feaa.uaic.ro/anale/resurse/71%2520Grigoruta%2520MVEtica,%2520management


Profesionalismul şi integritatea profesională în serviciul public duc în mod clar la aceeaşi încredere şi previzibilitate a administraţiei publice. Integritatea profesională a serviciului public se bazează pe imparţialitate şi independenţă profesională. Imparţialitatea se referă la absenţa preferinţelor personale. În domeniul administraţiei publice, preferinţa înseamnă a favoriza un anumit aspect al unei situaţii date, cauzând ca şi consecinţă un detriment nejustificat şi nedrept interesului general sau drepturilor altor părţi interesate.Adesea are sens de prejudecată sau de judecată greşită. Aspectele legale care interzic funcţionarilor publici implicarea în decizii care se referă la probleme vis-à-vis de care ei ar putea avea un interes personal sunt promulgate tocmai pentru a întări valoarea imparţialităţii. Pierderea independenţei profesionale sugerează un oficial care nu-şi exercită independenţa In gândire şi judecată, în aşa fel încât nu va evalua un caz dat în funcţie de elemente reale. Mita, presiunile, ambiţia politică necontrolată şi dorinţa asiduă de promovare sunt principalele cauze ale pierderii independenţei profesionale.

Mita înseamnă în acest caz un profit ilegal. Presiunile generează perderea independenţei provocată de teamă. Ambiţia politică şi lăcomia profesională pot pune funcţionarii publici în situaţii voit avantajoase pentru superiorii lor, provocând supunerea oarbă a acestora în faţa dorinţelor şefilor şi chiar privându-i de obişnuinţa de a gândi.

Un serviciu public al cărui sistem de recrutare şi promovare este în primul rând bazat pe patronajul politic sau pe alianţe de diferite tipuri, este mult mai expus riscului de a desconsidera integritatea profesională decât un sistem care se bazează pe merite. Un serviciu public în care funcţionarii au un statut specific care regulează drepturile lor de a evolua în carieră, trasând în mod clar atât drepturile cât şi îndatoririle acestora, furnizând un nivel al veniturilor corect şi proporţional, face ca aceşti funcţionari să fie mai puţin expuşi corupţiei, cointeresului şi supunerii necondiţionate şi în consecinţă contribuie în mod decisiv la creşterea valorii integrităţii profesionale. Integritatea profesională afectează în mod pozitiv ceea ce numim încrederea în administraţia publică şi previzibilitatea acţiunilor acesteia. Cu toate acestea, trebuie spus că independenţa serviciului public nu înseamnă neapărat libera judecată şi opinie a reprezentenţilor ei. Există standarde profesionale care trebuiesc respectate şi aspecte legale care trebuiesc urmate. Este necesar echilibrul legal Intre noţiunea de independenţă şi cea de loialitate.

10

Stavar I. Mariana

2. Deschidere şi transparenţăDeschiderea sugerează faptul că administraţia este dispusă să accepte un scrutin venit dinafară,

în timp ce transparenţa semnifică gradul de deschidere în cazul unui scrutin sau al unei verificări.Aceste două caracteristici permit, pe de o parte, ca orice cetăţean implicat Intr-o procedură

administrativă să poată urmări derularea acesteia, pe de altă parte, administraţia permiţând astfel cu mai multă uşurinţă o evaluare venită din partea unor instituţii autorizate.Cele două principii sunt instrumente necesare pentru respectarea legii, pentru egalitatea In faţa legii şi pentru responsabilitate.

Deschiderea şi transparenţa în administraţia publică servesc două obiective precise. În primul rând, respectă interesul public în măsura în care limitează administrarea defectuoasă17

şi corupţia. În al doilea rând, sunt esenţiale pentru respectarea drepturilor individuale, în măsura în care furnizează motivele necesare deciziilor administrative, şi în consecinţă ajută părţile interesate să-şi exercite dreptul de a solicita recurs.

3. Responsabilitate şi răspundereÎn general, „răspunderea” înseamnă că o persoană sau o autoritate trebuie să explice şi să

justifice propriile sale acţiuni. În legea administraţiei publice, aceasta înseamnă că orice organism administrativ trebuie să răspundă de actele sale în faţa unei alte autorităţi administrative, legislative sau juridice.

Răspunderea mai presupune şi faptul că nici o autoritate nu trebuie scutită de scrutine sau verificări din partea altor autorităţi. Aceasta se poate efectua prin mai multe mecanisme diferite, inclusiv de către curţi de justiţie, apelul la corpuri administrative superioare, de către un funcţionar însărcinat cu sondarea opiniei publice, inspecţie făcută de o comisie specială sau scrutinul unei comisii parlamentare. Responsabilitatea este un instrument în a demonstra dacă principii ca respectarea legii, deschiderea, transparenţa, imparţialitatea şi egalitatea în faţa legii sunt respectate. Responsabilitatea este esenţială pentru consolidarea unor valori ca eficienţa, încrederea sau previzibilitatea In administraţia publică.

4. Eficienţă şi eficacitateO dimensiune specifică a responsabilităţii se referă la eficienţa în performanţele administraţiei

publice. Recunoasterea eficienţei ca o valoare importantă pentru serviciul public este de dată relativ recentă. Cum statul a devenit producătorul serviciilor publice, s-a introdus noţiunea de productivitate în administraţie. Astăzi, datorită constrângerilor fiscale din multe ţări, performanţa efectivă şi eficientă a administraţiei publice în a asigura servicii publice societăţii este din ce în ce mai urmărită. Eficienţa este caracterizată ca o valoare constând în menţinerea unei bune raţionări între resursele utilizate şi rezultatele obţinute.

O valoare care derivă în mod automat este eficacitatea, care constă în siguranţa faptului că performanţele administraţiei publice se îndreaptă către scopurile propuse,soluţionând problemele publice pe cale legală, în principal, constă în analizarea şi evaluarea politicilor publice specifice şi asigurarea că acestea sunt corect implementate de către administraţia publică şi de către funcţionarii publici.

Legislaţia Comunităţii Europene prevede de asemenea necesitatea unei administraţii eficiente, având în vedere în special directivele şi reglementările Comunităţii. Acest lucru a obligat mai multe state membre să facă modificări în organizarea lor domestică, în structurile administrative şi în aranjamentele decizionale, cu scopul de a susţine efectiv şi în mod eficient legislaţia europeană şi de asemenea, să asigure o cooperare efectivă între instituţiile Comunităţii Europene.

Funcţionarii publici sunt subiecţii unor principii legale şi a unor reguli provenite din localizarea lor specifică în structura ierarhică a statului. Această localizare se concretizează într-o profesie care se adresează drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. Reglementările serviciului public nu înseamnă numai stabilirea relaţiei de muncă dintre angajator şi angajaţi, aşa cum se întâmplă cu legea muncii. Aceste reglementări intenţionează, pe de o parte, să protejeze funcţionarii publici în a-şi exercita rolul lor special în democraţie, şi pe de altă parte, să întărească standardele profesionale în virtutea

11


problemelor delicate cu care aceşti oameni se întâlnesc în munca lor. Funcţionarii publici sunt factori ai sferei publice a societăţii, sfera care se înscrie în aria legii publice.

Serviciul public este guvernat de principii stabilite atât de aranjamente constituţionale cât şi de legea administraţiei publice. Din acest punct de vedere, se poate spune că acestea sunt valori legale. Nu înseamnă însă acelaşi lucru cu valorile etice, chiar dacă se pot confunda uşor. Valorile etice sunt ghiduri de acţiune şi provin dintr-o abordare de tip social. Valorile legale, odată încălcate, au consecinţe legale stipulate de prevederile disciplinare ale serviciului public. Funcţionarii publici sunt subiecţii principiilor administrative stabilite prin lege.

2.3. Repere teoretice ale organizării şi funcţionării serviciilor publice în România

Premisele şi principiile de organizare şi funcţionare a administraţiei publice în unităţile administrative reprezintă acele prescripţii generale, cu caracter obligatoriu, care stabilesc direcţiile fundamentale în baza cărora se constituie, se organizează şi funcţionează autorităţile administraţiei publice locale, raporturile care se stabilesc între ele şi formele de control cărora se supun. Recunoaşterea existenţei acestor premise şi principii înseamnă că administraţia este constrânsă să respecte anumite reguli care, fie figurează în vreun text legislativ, fie nu figurează, dar din care se degajă obligativitatea neîncălcării cadrului juridic.

a) Existenţa nevoii publiceConsiderăm ca premisă fundamentală a creării unui serviciu public, nevoia publică (interesul

general al colectivităţii locale). Existenţa nevoii publice reprezintă principalul aspect pe care autorităţile administraţiei publice locale trebuie să-l ia în considerare înaintea Infiinţării unui serviciu public. Atât timp cât nevoia colectivă nu există, se consideră inutilă şi inoportună crearea unui serviciu. Aşa cum precizam anterior, nevoia publică este pilonul central pe care se sprijină un serviciu public, şi, atât timp cât ea există, autorităţile locale trebuie să întreprindă acţiuni prin care să o satisfacă, în acest sens înfiinţând servicii publice de interes local.

b) Respectarea egalităţii în faţa serviciului publicPrincipiul în discuţie izvorăşte din textul normativ potrivit căruia „Cetăţenii sunt egali în faţa

legii şi autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege” 18 şi reprezintă o adaptare a principiului constituţional de egalitate a tuturor în faţa legii în domeniul serviciilor publice, fiind vorba de o „egalitate concretă”19.

Principiul egalităţii în faţa serviciului public instituie obligativitatea de a nu se face nici o diferenţă între utilizatori, în ceea ce priveşte accesul la serviciile publice, cât şi în ceea ce priveşte serviciul oferit în sine20, însemnând că de acest principiu beneficiază toate persoanele fizice şi juridice care sunt în relaţie cu serviciul public.

Potrivit doctrinei de specialitate21, egalitatea priveşte două aspecte:- egalitatea tuturor în ce priveşte condiţiile de încredinţare a serviciilor publice, prin

concesionarea sau delegarea gestiunii acestora;- egalitatea tuturor cetăţenilor în calitatea lor de beneficiari, în ce priveşte funcţionarea

serviciilor publice, adică în raportorile lor juridice cu aceste servicii publice, făra privilegii şi discriminări de nici un fel (pe criterii de rasă, etnie, naţionalitate, religie, sex etc.). Prin excepţie, anumite persoane aflate în situaţii sociale dezavantajoase pot beneficia de anumite facilităţi.

c) Asigurarea continuităţii serviciilor publice

12

Stavar I. Mariana

Satisfacerea interesului general nu poate fi decât continuă, permanentă, lucru care rezultă din necesitatea asigurării nevoilor generale care există. Înfiinţând un serviciu public, autorităţile publice recunosc existenţa unei anumite nevoi şi acceptă şi îşi asumă să asigure pe viitor satisfacerea ei pe considerentul că aceasta reprezintă „un caracter imperios pentru viaţa naţională sau locală”22.

Principiul continuităţii este pus ca o primă condiţie celor care operează serviciul public. 23

Revelator este cazul concesionarului care, chiar în situaţie unei schimbări a condiţiilor economice prevăzute iniţial, trebuie să asigure gestiunea serviciului public industrial şi comercial încredinţat. Acestuia nu îi este permis să înceteze activitatea pentru că interesul general cere ca serviciul să fie desfăşurat continuu.

Principiul se aplică tuturor serviciilor publice locale, de aceea se consideră necesară reglementarea, în mod detaliat, a condiţiilor de exercitare a dreptului la grevă a angajaţilor serviciilor publice, precum şi modalităţile de intervenţie şi rezolvare a situaţiilor excepţionale apărute în timpul funcţionării acestor servicii, de a pregăti formele alternative de satisfacere a interesului comunităţii In cazurile extraordinare, chiar şi atunci când există pericolul întreruperii activităţii din diverse cauze.

d) Adaptabilitatea serviciului public la nevoile beneficiarilorPentru utilizatori noţiunea de serviciu public este destul de extinsă, foarte mulţi asimilând

serviciul public cu noţiunea de serviciu indispensabil vieţii individuale. Publicul beneficiar percepe serviciul public „prin intermediul beneficiului direct, al utilităţii şi implicării într-o formă sau alta In actul prestator, a gradului în care propriile nevoi sunt satisfăcute”24.

Nevoia socială creşte şi se modifică în permanenţă, de aceea orice serviciu public local trebuie să se adapteze acestor cerinţe şi, potrivit acestui principiu, administraţia are obligaţia de a îmbunătăţi continuu prestarea serviciului pentru ca acesta să corespundă nevoilor colectivităţii. În acest scop, autorităţile administraţiei publice locale vor lua orice măsură pentru adaptarea serviciului la nevoile publicului, „inclusiv denunţarea unilaterală a concesiunii sau a delegării serviciului public”25.

e) Asigurarea celor „3E”

Eficientizarea administraţiei publice corelată cu satisfacerea interesului general reprezintă coloana vertebrală a activităţii autorităţilor publice. Din această perspectivă, managementul public local urmăreşte trei obiective strategice: tratarea problemelor administrative în optica economiei moderne de piaţă, în termeni de eficacitate, eficienţă, economie; abordarea juridică a sistemului administrativ, în termeni de respectare a legislaţiei; satisfacerea în condiţii superioare a intereselor comune ale cetăţenilor, prin promovarea unor servicii publice calitative şi accesibile.

Potrivit doctrinei de specialitate26, principiul eficienţei serviciului public este impus de faptul că toate cheltuielile necesare se suportă din bugetul local, adică din taxele şi impozitele cetăţenilor. Ca atare, administraţia are obligaţia de a găsi cel mai bun raport Intre costuri şi cantitatea, respectiv calitatea serviciilor publice pe care le prestează comunităţii.

Eficacitatea priveşte raportul dintre rezultatul obţinut şi obiectivul stabilit, concept care presupune, în primul rând definirea în prealabil a unui obiectiv, iar în al doilea rând măsurarea rezultatului obţinut. Autorităţile publice locale sunt nevoite să întreprindă acţiuni de prestarea serviciilor publice de interes local în aşa fel încât, ulterior evaluării serviciului public să se constate îndeplinirea (dacă nu în totatlitate, măcar într-o mare măsură) a principiului eficienţei şi eficacităţii serviciului public respectiv.Economia serviciului public are în vedere minimizarea costurilor, a resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor propuse, cu menţinerea calităţii serviciului. Autorităţile au responsabilitatea de a achiziţiona resursele care îndeplinesc cerinţele de calitate prevăzute la preţul cel mai avantajos.

13


f) Asigurarea transparenţei serviciului publicPrincipiul transparenţei este detaliat în legislaţia românească prin Legea nr. 52/2003 privind

transparenţa decizională în administraţia publică, publicată în Monitorul oficial, Partea I, nr. 70 din 3 februarie 2003. Potrivit acestuia, toţi utilizatorii dispun de drepul de informare asupra acţiunii serviciilor publice şi acestea au obligaţia de a informa utilizatorii într-o manieră sistematică. Transparenţa trebuie concepută ca o condiţie a dialogului şi concentrării, dar şi ca un instrument de control a acţiunii serviciilor publice de către utilizatori.

Serviciile publice locale trebuie să informeze destinatarii asupra motivelor care au stat la baza deciziilor adoptate şi trebuie să indice posibilităţile de reclamaţii şi căile de recurs. Utilizatorii pot formula reclamaţii şi se pot adresa serviciului public însuşi, instituţiilor independente create în acest scop (mediatorul) sau instanţei judecătoreşti atunci când nu a obţinut satisfacţie.

Potrivit cursului vieţii economice şi sociale, în fiecare activitate întreprinsă de o persoană intervin, într-un grad mai mare sau mai mic, o multitudine de factori care pot afecta fie negativ, fie pozitiv desfăşurarea activităţii respective. Funcţionalitatea serviciilor publice locale este supusă permanent riscului apariţiei unor factori de influenţă, dintre care remarcăm, situaţia economico-financiară, mediul social, posibilităţile tehnico-materiale, cadrul reglementativ aplicabil, resursele umane, factorul politic, climatul organizaţional, însă lista este deschisă completării.

Faţă de aceste repere admise unanim în literatura de specialitate, remarcăm că în practică îşi fac simţită prezenţa o serie de factori care influenţează respectarea lor, fie în sens pozitiv, fie în sens negativ.

a) Situaţia economico-financiarăResursele financiare sunt esenţiale pentru activitatea serviciilor publice, întrucât ele reprezintă

„totalitatea mijloacelor băneşti care se administrează de către autorităţile publice în scopul îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor ce revin acestora, asigurând funcţionarea structurilor organizatorice corespunzătoare”.

Situaţia economică a unei localităţi se poate evalua cu ajutorul anumitor indicatori (PIB/locuitor, numărul de investiţii străine, etc.), evaluare care plasează localitatea respectivă pe o anumită treaptă a dezvoltării locale. Cu cât colectivitatea locală este mai dezvoltată, cu atât serviciile de interes local se vor dezvolta şi vor funcţiona în condiţii de eficienţă şi eficacitate. În schimb, în cazul unei local mai puţin dezvoltate, funcţionalitatea servciilor publice va fi afectată de insuficienţa resurselor financiare necesare şi de cadrul economic inoportun în care serviciul trebuie să se manifeste. În vederea înlăturării sau diminuării impactului negativ al situaţiei economico-financiare asupra serviciilor publice locale, administraţia trebuie să dispună de personal specializat care poate lua măsuri realiste şi eficiente în vederea continuităţii serviciului public afectat.

b) Mediul socialMediul social se poate defini ca fiind „complexul tuturor factorilor care afectează viaţa şi

dezvoltarea indivizilor de pe un teritoriu bine delimitat”. Fiecare unitate administrativ- teritorială poate fi privită ca o regiune, în acest context regiunea însemnând o formă de organizare administrativă. Fiecare unitate administrativ-teritorială are o determinare geografică, reprezentând din acest punct de vedere, o porţiune din teritoriul unei ţări, care se individualizează prin trăsături de ordin istoric, cultural, economic, social şi o determinare administrativă, care rezultă din unele competenţe instituţionale, ce îi conferă o anumită autonomie în raport cu autoritatea centrală.

Desfăşurarea serviciilor publice locale diferă de la regiune la regiune, ceea ce relevă efectul trăsăturilor caracteristice ale fiecărei colectivităţi în funcţionalitatea serviciilor. Un serviciu public local poate funcţiona mai bine sau mai puţin bine, în funcţie de managementul pe care autorităţile îl aplică în vederea minimizării impactului dificultăţilor ce provin din modul de viaţă al cetăţenilor pe care îi guvernează.

14

Stavar I. Mariana

c) Posibilităţile tehnico-materialeAdministraţia publică, deci şi serviciile publice, pe lângă resursele financiare şi cele umane,

trebuie să dispună de „un ansamblu de mijloace materiale”, inseparabil legate de funcţionalitatea acesteia, denumite, în literatura de specialitate30, echipament administrativ. Ele constau pe de o parte, în bunuri imobile, iar pe de altă parte In bunuri mobile, care formează infrastructura administrativă a serviciilor publice şi sunt direct utilizate de operatorii serviciilor publice locale în îndeplinirea sarcinilor lor.În contextul în care baza materială îşi pierde din calităţi, deci când atinge gradul de uzură fizică, managerii serviciilor publice au obligaţia de a achiziţiona ori îmbunătăţi mijloacele materiale de lucru. În vederea prestării optime a serviciilor publice, se recomandă analizarea resurselor materiale existente şi descoperirea acelora care sunt uzate sau nu îndeplinesc standardele potrivite. Achiziţionarea/modernizarea acesteia se poate realiza prin contractarea unui agent prin intermediul licitaţiei publice. În acest sens, serviciile publice locale trebuie să se analizeze la standardele tehnicii moderne, însă numai în concordanţă cu posibilităţile financiare reale, alocate prin bugetul local.

d) Factorul politicDistincţia dintre funcţia administrativă şi cea politică, între corpul de funcţionari şi politicieni

este una clasică. Înţelegem prin asta că funcţionarii publici iau decizii de natură administrativă, în general limitate foarte strict de reglementările şi procedurile legale în vigoare, ei trebuind să li se supună. De asemenea, ei nu pot avea iniţiativă politică, uneori neputând fi nici măcar purtători de opinii personale în exerciţiul funcţiei. Politicienii se bucură de o mai mare autoritate, iau decizii de natură politică în cadrul unor dezbateri cu caracter politic, pot acţiona pentru a impune schimbări în ordinea instituţională, pentru a modifica norme. Ei se bucură de imunitate, adică au dreptul la exprimare liberă şi necostisitoare în ceea ce priveşte propriile opţiuni pe care le supun dezbaterilor şi susţinerii publice.

În practică, distincţia clară între funcţionari publici şi politicieni este relativă şi de cele mai multe ori ambiguă. Domeniul administrativ nu poate fi separat complet de politică, întrucât el deţine şi exercită putere în implementarea deciziilor politice. Totuşi, chiar dacă aceste două domenii colaborează, tendinţa românilor din aparatele administrative publice este de a utiliza excesiv resursele politice (fie oameni politici, fie legi, fie decizii, etc.), de a profita de relaţia administraţie publică - politică în vederea soluţionării unor probleme de natură personală. Atât timp cât factorul politic afectează întreaga administraţie publică, se deduce că acesta are o profundă implicare şi în funcţionalitatea serviciilor publice de interes local.

e) Cadrul reglementativ aplicabilRegulamentele de organizare şi funcţionare şi relaţiile de muncă care privesc serviciile publice

locale reprezintă două categorii speciale ale factorilor de influenţă, deoarece acestea sunt expres reglementate prin texte şi reguli pe care prestatorii trebuie să le respecte.

Regulamentul de organizare şi funcţionare reprezintă instrumentul de organizare folosit pentru descrierea detaliată a structurii organizatorice a unui sistem economico-social, în vederea cunoaşterii şi analizei sale aprofundate. De regulă un regulament de organizare şi funcţionare este structurat în două subdiviziuni principale, Partea I şi Partea a II-a. Partea I, cuprinde informaţii privind baza legală a constituirii şi funcţionării serviciului respectiv; o succinta prezentare a obiectului de activitate; organigrama generală; organigrame parţiale ale principalelor componente ale organizării structurale (dacă este necesar); prezentări detaliate ale principalelor caracteristici organizaţionale (obiective specifice sau individuale, sarcini, autoritate şi responsabilităţi ale conducerii colective şi individuale). Partea a II-a cuprinde descrierea în detaliu a compartimentelor şi a funcţiilor încorporate, pentru primele prezentându-se obiectivele şi atribuţiile acestora. Descrierile organizatorice ale compartimentelor se efectuează potrivit succesiunii lor în organigramă, acestea grupându-sepe module, corespunzător subordonării conducerii superioare a sistemului economico-social respectiv.

15


În lipsa R.O.F. activitatea serviciilor publice locale ar fi îngreunată, desfăşurându-se numai sub imperiul normelor naţionale şi neavând o bază care să stabilească termenii şi condiţiile apărute din nevoile şi interesul local.

J) Resursele umanePentru ca activitatea serviciilor publice locale să se poată realiza este nevoie In primul rând

nevoie de resurse umane capabile să implementeze policile, planurile şi strategiile formulate de către conducătorii acestora (atât timp cât acestea există), care să răspundă unui profil riguros, cu un sistem de valori şi caracteristici bine defenite. Îmbunătăţirea receptivităţii şi credibilităţii, atribute care conduc la sporirea condiţiilor socio-economice, trebuie să se reflecte Intr-un nivel crescut de încredere în administraţia publică, fapt care trebuie sprijinit de un aparat performant al funcţionarilor publici şi contractuali.

Eficacitatea unui serviciu public local depinde de calitatea umană şi capacitatea tehnică a oamenilor ce acţionează în cadrul serviciului respectiv, acesta „valorizând exact cât oamenii care îl compun”, de aceea aplicarea unui set de valori şi a comportamentelor etice în practica serviciilor publice locale este necesară, iar menţinerea lor la standarde ridicate ar contribui In mod indubitabil la dezvoltarea durabilă a localităţii respective.

g) Climatul organizaţionalComportamentul personalului serviciilor publice este influenţat nu numai de raporturile care

există între şefi şi subalterni, ci şi de raporturile care se stabilesc între membrii colectivului, între care nu există relaţii de subordonere, fie că funcţionează In acelaşi compartiment sau în compartimente diferite.

În ceea ce priveşte relaţiile neformale32, se remarcă faptul că, între membrii colectivelor de muncă se pot stabili relaţii de prietenie, de simpatie reciprocă, chiar de afecţiune, relaţii bazate pe preferinţe şi preocupări comune sau, dimpotrivă, relaţii de antipatie, de suspiciuni şi neIncredere, de dispreţ şi desconsiderare, de aversiune reciprocă.

Aceste relaţii pot exercita o anumită influenţă asupra bunei desfăşurări a serviciului public, conducerea serviciului trebuind să evite cu desăvârşire apariţia unor discordanţe Intre scopul serviciului public şi atitudinea angajaţilor faţă de atribuţiile ce le revin.Potrivit premiselor de organizare şi funcţionare a administraţiei publice şi factorilor cu impact enunţaţi anterior, autorii de specialitate au dezvoltat principii etice specifice domeniului administraţiei, care nu fac, însă, obiectul unor restricţii de comportament pentru funcţionari, ci mai degrabă reprezintă oportunităţi şi linii directoare pentru eficientizarea şi optimizarea activităţii acestora.

Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (Organisation for Economic Co-operation and Development - OECD) a adoptat în anul 1998 Recomandarea cu privire la îmbunătăţirea Conduitei Etice în Serviciile Publice. Acest document conţine un set de zece principii pentru utilizarea eticii în cadrul serviciilor publice.

1) Standardele etice pentru serviciile publice ar trebuie sä fie expliciteFuncţionarii publici trebuie să cunoască principiile de bază şi standardele aplicabile activităţii lor şi până unde se întind limitele unui comportament acceptabil. O declaraţie concisă şi arhi-cunoscută a standardelor şi principiilor etice care ghidează serviciile publice, spre exemplu sub forma unui cod de conduită, poate îndeplini principiul enunţat prin realizarea unei viziuni comune asupra eticii, atât la nivelul guvernului cât şi la nivelul serviciilor descentralizate, deconcentrate şi locale.

2) Standardele etice trebuie reflectate în reglementärile legaleLegea cadru în orice problemă de administraţie reprezintă baza prin care se transmit principiile şi standardele minime de conduită fiecărui funcţionar public. Legile şi reglementările pot statua valorile fundamentale ale serviciilor publice şi trebuie să ofere ghidurile practice necesare investigării, răspunderii disciplinare şi urmăririi judiciare.

16

Stavar I. Mariana

3) Îndrumarea din punct de vedere etic trebuie să fie accesibilă tuturor funcţionarilor

publiciÎndrumarea din partea conducerii instituţiilor trebuie să contribuie la dezvoltarea raţionamentului şi aptitudinilor necesare funcţionarilor publici în vedrea aplicării principiilor etice în situaţii concrete. Pregătirea profesională facilitează dezvoltarea conştiinţei etice şi a aptitudinilor esenţiale pentru analiza etică şi fundamentarea morală a unui comportament. Imparţialitatea poate ajuta la crearea unui mediu de lucru în care funcţionarii să fie mai dispuşi să înfrunte şi să soluţioneze problemele şi tensiunile etice. Îndrumarea şi mecanismele de consultare interne trebuie să fie concepute în aşa fel încât să sprijine funcţionarii publici în aplicarea standardelor etice la locul de muncă.

4) Funcţionarii publici trebuie sä-şi cunoascä drepturile şi obligaţiile In momentul In care dezväluie o infracţiuneAcest principiu se aplică în situaţiile în care funcţionarii sesizează sau suspectează că în cadrul

instituţiei se desfăşoară activităţi cu caracter infracţional. Aceste drepturi şi obligaţii trebuie să conţină reguli şi proceduri clare pe care funcţionarii să le urmeze, precum şi menţiuni cu privire la formele răspunderii juridice. De asemenea, funcţionarii publici trebuie să cunoască şi forma protecţiei de care vor dispune în cazul dezvăluirii unei infracţiuni în legătură cu serviciul.

5) Angajamentul politic cu privire la etică trebuie să consolideze conduita etică a funcţionarilor publiciLiderii politici sunt responsabili în ceea ce priveşte menţinerea unui standard ridicat al

decenţei în timpul exercitării funcţiei. Angajamentul acestora este demonstrat prin exemple de bune practici şi prin adoptarea unor acţiuni posiblie numai la nivelul politic, spre exemplu prin instituirea unor legi şi norme juridice care să consolideze comportamentul etic şi să reglementeze sancţiuni Impotriva infracţiunilor, evitând exploatarea acestora în scopuri politice.

6) Procesul decizional trebuie să fie transparent şi deschis controluluiToate persoanele au dreptul de a cunoaşte modul în care instituţiile publice exercită puterea şi

utilizează resursele care le sunt încredinţate. Controlul cetăţenilor trebuie să fie facilitat prin procese transparente şi democratice, susţinut de legislaţie şi de dreptul de acces la informaţiile publice.

7) Trebuie sä existe o îndrumare clarä pentru interacţiunea între sectorul public şi cel privatReguli clare ce definesc standardele etice ar trebui să orienteze comportamentul funcţionarilor

publici în relaţiile cu sectorul privat, de exemplu cu privire la achiziţiile publice, externalizare şi condiţiile de muncă. Creşterea interacţiunii dintre sectorul public şi cel privat necesită ca mai multă atenţie să fie concentrată asupra valorilor serviciilor publice şi ca partenerii externi să respecte aceleaşi valori.

8) Managerii trebuie sä demonstreze şi sä promoveze conduita eticäUn mediu organizaţional în care standardele ridicate de conduită sunt încurajate prin

furnizarea unor stimulente adecvate pentru îndemnarea la un comportament etic, cum ar fi condiţii de muncă adecvate, un sistem de evaluare eficace, are un impact direct asupra practicii de zi cu zi a valorilor serviciilor publice şi a standardelor etice. Managerii au un rol important în aceasta privinţa prin furnizarea unei conduceri consistente fiind astfel un model de urmat în termeni de etică şi conduită în relaţia lor profesională cu liderii politici, alţi funcţionari publici şi cetăţenii.

9) Politicile de management, procedurile şi practicile trebuie sä promoveze conduita etică.Politicile de management şi practicile ar trebui sä demonstreze angajamentul unei organizaţii cu privire la standardele etice. Nu este suficient ca guvernele sä aibä doar structuri bazate pe reguli sau bazate pe un set de reguli consimţite. Existenţa doar a sistemului bazat pe consimţământ poate induce în eroare funcţionarii publici, aceştia acţionând în limita a ceea ce regulile juridice permit, motivând că dacă nu le încalcă sunt etici. Politica Guvernului nu ar trebui sä delimiteze doar standardele minime sub care acţiunile unui funcţionar guvernamental nu vor fi tolerate, ci ar trebui, totodatä, sä elaboreze In mod clar un set de valori la care angajaţii serviciilor publice sä aspire.

10) Condiţiile serviciilor publice şi managementul resurselor trebuie sä promoveze conduita eticä Condiţiile de angajare în cadrul serviciilor publice, spre exemplu posibilitatea de formare a unei cariere în acest domeniu, posibilitatea dezvoltării personale, o remuneraţie adecvată sau politicile de

17


management al resurselor umane ar trebui să creeze un mediu propice unui comportament etic. Utilizarea consecventă a principiilor de bază, cum ar fi cel al meritului, în procesul zilnic de recrutare şi promovare ajută la funcţionalitatea integrităţii în serviciile publice.

11) În vederea asumării responsabilităţii trebuie introduse mecanisme adecvate în cadrul serviciilor publice

Funcţionarii publici ar trebui sä räspundä pentru acţiunile lor în faţa superiorilor şi mai important, în faţa cetäţenilor. Responsabilitatea ar trebui să se concentreze atât asupra conformităţii cu normele şi principiile etice cât şi pe atingerea unor rezultate. Mecanismele räspunderii pot fi specifice unei agenţii, pot fi räspândite la nivelul întregii structuri administrative dintr-un stat sau pot fi asigurate de societatea civilä. Mecanismele de promovare a responsabilităţii pot fi concepute pentru a oferi controale adecvate, permiţând în acelaşi timp un management flexibil corespunzätor.Pentru a face faţă infracţiunilor trebuie să existe proceduri şi sancţiuni adecvate. Mecanismele pentru detectarea şi investigarea independentă a infracţiunilor, cum ar fi corupţia, sunt o parte necesară a infrastructurii etice. Este important să avem proceduri şi resurse fiabile pentru monitorizarea, raportarea şi investigarea încălcărilor regulilor serviciilor publice precum şi sancţiuni administrative sau disciplinare proporţionale cu gravitatea faptei, pentru a descuraja abaterile. Managerii ar trebui să utilizeze corespunzător aceste mecanisme când anumite măsuri sunt necesare a fi luate.

Standardele înalte de conduită în domeniul serviciului public au devenit o problemă critică pentru guvernele ţărilor membre OECD. Reforma managementului public implicând ampla degrevare de responsabilitate şi libertatea de acţiune a funcţionarilor publici, presiunile bugetare şi noile forme de furnizare a serviciilor publice au modificat valorile tradiţionale ale acestora. Globalizarea şi dezvoltarea continuă a relaţiilor economice internaţionale, inclusiv schimbul şi investiţiile, impun recunoaşterea standardelor înalte de conduită în serviciile publice.Autorii români au dezvoltat, deasemenea, principii etice ale funcţionarilor publici, raportându-se la problemele care se regăsesc în administraţia publică românească.

o Procesele de selecţie pentru accesul şi promovarea în carieră în cadrul funcţiei publice trebuie să se bazeze pe principiul meritului şi al capacităţii.

o Formarea continuá care se oferă funcţionarilor publici trebuie să transmită ideea că· prestarea serviciului în cadrul sectorului public trebuie să se realizeze cu perfecţiune,

deoarece sunt activităţi care se desfăşoară în beneficiul altora.o Activităţile din cadrul Managementului resurselor umane în Administraţia Publică trebuie

să fie prezidate de „ton bun” şi o educaţie solidă. Climatul de muncă trebuie să fie pozitiv şi propice activităţii, iar funcţionarii trebuie să facă eforturi pentru a trăi zilnic acest spirit de serviciu în slujba comunitáţii care justifică propria existenţă a Administraţiei Publice.

o Atitudinea de servire şi interes orientate spre societate, colectiv trebuie să fie elementul cel mai important al culturii administrative.

o Potenţarea orgoliului sănătos care să provoace identificarea funcţionarului cu scopurile organismului public în care lucrează. Este vorba de loialitate instituţională, care constituie elementul capital şi o obligaţie centrală a unei gestiuni publice care aspiră la menţinerea comportamentelor etice.

o Formarea pe tema Eticii publice trebuie să fie un ingredient imprescindibil în Planurile de Formare Continuă pentru funcţionarii publici. Viaţa morală a funcţionarului public constă în mai mult decât a se confrunta cu situaţii delicate, ci este vorba de un ansamblu de:

· obişnuinţe operative care să îl caracterizeze ca un autentic servitor public, ca un gestionar de

· interese colective care caută instaurarea lor în societate.o Comportamentul etic trebuie să conducă funcţionarul public spre găsirea de formule

mai eficiente şi economice pentru a duce la îndeplinire sarcinile sale.o Acţiunea publică trebuie să fie ghidată de principiile de egalitate şi nediscriminare. Pe lângă

aceasta, acţionarea conform interesului public trebuie să fie „normalul”, fără a fi moral să primească recompense diferite de cea oficială, care se primeşte în organizaţia în care se lucrează.

18

Stavar I. Mariana

o Funcţionarul public trebuie să acţioneze ca servitor public şi nu trebuie să transmiă informaţie privilegiată şi confidenţială. Ca şi oricare alt profesional, trebuie să pastreze „tăcerea serviciului”.

o În Statul Social şi democratic de Drept, interesul colectiv se află în a le facilita cetăţenilor un ansamblu de condiţii care să facă posibilă perfecţionarea sa totală şi să permită un exerciţiu efectiv al tuturor drepturilor lor fundamentale. În consecinţă, funcţionarii trebuie să fie conştienţi de această funcţie promoţională a puterilor publice şi să acţioneze în consecinţă.

Abordarea noastră cu privire la aceste principii nu este limitativă şi nici exhaustivă, însă considerăm că esenţa acestora reprezintă indubitabil fondul de la care acţiunile etice în administraţie trebuie să plece. Cu ajutorul acestor principii lucrătorii publici pot soluţiona mult mai eficient situaţiile dilematice care pot apărea (apar cu siguranţă) în activitatea lor.

Prevenţia comportamentului judicios este la fel de complexă ca şi fenomenul însăşi de comportament defectuos, iar introducerea mecanismelor integrate, inclusiv a unui sistem de managementul eticii viabil, este necesar succesului administrativ.

19


20

Stavar I. Mariana

Capitolul 3. DILEMELE ETICE ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ

3.1.Ce este o dilemă etică?

În primă instanță, nu putem statua că sintagma „dilemă etică” determină un set de situaţii care să împartă aceleaşi caracteristici. O dilemă etică este diferită de o decizie doar dificilă. Afirmaţia se bazează pe faptul că, într-o dilemă, dificultatea ia naştere din însăşi natura situaţiei cu care ne confruntăm mai curând decât din lipsa înţelepciunii sau a cunoştinţelor noastre despre etică. În limbajul uzual, înclinăm, totuşi, spre utilizarea termenului „dilemă” pentru orice situaţie care implică alegerea unei singure decizii din două alternative posibile, cu alte cuvinte utilizarea ca sinonim pentru „decizie dificilă”.

Orice decizie în care consideraţiile morale au relevanţă este susceptibilă de a da naştere unei dileme etice, cum ar fi:

· O decizie care trebuie să se situeze între reguli· O decizie unde nu există nici o regulă, precedent sau exemplu de urmat· O decizie care din punct de vedere moral necesită una sau mai multe direcţii de acţiune,

care în practică sunt incompatibile una cu cealalt· O decizie care ar trebui adoptată în interesul particular al cuiva, dar care pare să încalce

un principiu moral pe care altcineva îl susţine.În opinia autorilor români, o dilemă e situaţia în care agentului i se cere printr-o obligaţie sau

interdicţie să facă două (sau mai multe) acţiuni, pe care le poate face, dar dacă face una încalcă o datorie morală şi invers, nici una dintre cerinţe nesurclasând-o pe cealaltă, opinie la care noi ne raliem.

Cele mai solicitante probleme etice care ne obligă să depăşim bunul simţ moral şi să căutăm cadre de evaluare mai sofisticate sunt dilemele etice (morale). În general vorbind, filozofii s-au raliat la două abordări majore în ceea ce priveşte gestionarea, rezolvarea dilemelor etice. Prima dintre abordări pune accentul pe consecinţele practice ale acţiunilor noastre; cea de-a doua în schimb se concentrează pe însăşi acţiunile pe care le luăm în rezolvarea dilemei. În ceea ce priveşte prima abordare afirmaţia fundamentală este „nici un rău, nici un prejudiciu” (no harm, no foul), iar adepţii celei de-a doua abordare susţin că unele acţiuni pus şi simplu sunt greşite. De-a lungul timpului teoreticienii au dezbătut avantajele acestor două concepţii cu scopul de a oferi ajutor în gestionarea dilemelor etice, tratându-le ca pe nişte strategii complementare de analiză şi rezolvare a problemelor. Strategiile au rolul de a ne arăta cum putem combina ideile de bază ale celor două abordări, cea mai simplă dintre strategii fiind cea în trei paşi:

1. Analizarea consecinţelor2. Analiza acţiunilor de urmat3. Luarea deciziei.

O dilemă etică: Dilema trenuluiUn tren rulează scăpat total de sub control. În calea sa se află 5 oameni care au fost legaţi de

şină de un răufăcător. Din fericire, există un macaz şi o linie ocolitoare, dar pe care e un alt om legat de şină. Ştii că numai de tine depinde soarta acestor oameni. Vei schimba macazul? Dacă nu faci nimic, trenul va ucide 5 persoane. Dacă schimbi macazul va ucide una şi cinci vor fi salvate. E moral să ucizi o persoană pentru a salva cinci? (persoana e nevinovată şi nu şi-a dat acordul să fie sacrificată).“E moral şi sacrifici o persoană pentru a salva altele cinci?” Şi “Există vreun temei extramoral pentru a ucide o persoană spre a salva altele cinci?”

Întrebaţi fiind ce ar face într-o asemenea situaţie, 95% dintre oamenii de rând, fără o pregătire etică, deci care judecă din perspectiva moralei comune, au răspuns că e moral să ucizi un om pentru a salva cinci. Deci numărul de vieţi salvate/sacrificate contează decisiv în decizia etică a omului obişnuit. Să vedem ce ar zice un evaluator care utilizează drept cadru de evaluare o teorie etică.

21


3.2. Perspectiva kantiană.

n viziunea etică a lui Kant, fiecare persoană are o demnitate care e o valoare neaditivă supremă. A sacrifica cinci persoane e la fel de grav ca şi a sacrifica una. Numărul nu contează (cu excepţia cazului în care există o lege în acest sens, o lege care obligă la sacrificiul de sine pentru binele celor

mulţi; Kant neagă existenţa ei precum şi acceptabilitatea ei). În schimb, există un drept la viaţá şi o lege morală care ne obligă să nu atentăm la viaţa altora.

Îentru Kant nu există o diferenţă morală între a ucide 1 şi a ucide 5; actul de omor e la fel de grav. Deci nu pot alege o variantă din cele două (care sunt singurele disponibile) pe criterii morale. Ambele încalcă legea de a nu ucide oameni nevinovaţi şi par a fi la fel de imorale

întrucât încalcă legea. Pentru Kant nu există diferenţă morală nici între a ucide şi a lăsa să moară, aşa că nu putem alege nici după acest criteriu.

Pn concluzie, pentru un kantian, e justificată alegerea de a ucide o persoană pentru a salva cinci, dar justificarea nu e una ce ţine de zona moralităţii, ci de zona prudenţei (sporeşte bunăstarea tuturor). Şi acolo unde criteriile de moralitate nu pot funcţiona, vor funcţiona criteriile prudenţei: pe scurt, în situaţia dată, e raţional să schimbi macazul chiar dacă e imoral.Î

În cazul uciderii unei persoane pentru a salva cinci vieţi Aristotel are un răspuns: orice act de omor, în orice circumstanţă, e rău în sine şi demn de pedeapsă, fără să mai căutăm nici un fel de medie (1107a, 10-25). Dacă ai fost constrâns să recurgi la omor pentru a face un bine mai mare (să salvezi cinci) înseamnă că nu ai acţionat voluntar (ci forţat de o altă persoană sau de împrejurări), prin urmare acţiunea nu e nici virtuoasă, nici vicioasă şi poţi fi cel mult compătimit pentru ea. Iar dacă ai făcut-o de bunăvoie (ai ales să omori 1 pentru a salva 5), dar neavând încotro (În condiţii de constrângere fizică), acţiunea nu e nici virtuoasă şi nici vicioasă pentru că scopul nu a fost fixat de tine (scopul de a omorî cu orice preţ nu e fixat de tine, scopul tău fiind să nu omori).Prins în capcana unei dileme, decidentul nu este pus doar în faţa alternativelor contradictorii, ba chiar mai mult, incompatibilitatea suprapunerii acestora implică faptul că se exclud reciproc, în sensul că adoptarea uneia poate fi realizată numai cu sacrificarea celeilalte. Aşadar, rezolvarea dilemei se rezumă la un joc de sumă nu, unde alegerea unei valori alternative este obligatoriu urmată de negaţia celeilalte. Jocul de sumă nulă reprezintă jocul în care suma câştigurilor este zero, adică beneficiul unei soluţii este pozitiv, iar benificiul celeilalte are carecter negativ, valorile cuantificabile ale soluţiilor fiind egale.

În concepţia lui Dwight Waldo etica în administraţia publică este o problemă complexă şi complicată. Acest subiect este greu de explicat şi înţeles având în vedere că în secolul nostru codurile etice s-au schimbat, iar sentimentul că moralitatea este „relativă” a crescut. Dată fiind creşterea în diversitate a organizaţiilor, se face simţită nevoia de noi repere etice. Cu toate acestea nu se depune nici un efort în direcţia creării unui nou cod etic adaptat noilor nevoi.

În teoria lui Dwight Waldo, funcţionarii publici trebuie să ţină cont de 12 obligaţii:· obligaţii faţă de constituţie;· obligaţii faţă de legi;· obligaţii faţă de naţiune şi ţară;· obligaţii faţă de democraţie;· obligaţii faţă de normele de organizare birocratică;· obligaţii faţă de profesie şi profesionalism;· obligaţii faţă de familie şi prieteni;· obligaţii faţă de sine;· obligaţii faţă de colectivităţile cu care vin In contact;· obligaţii faţă de interesul public sau bunăstarea generală;· obligaţii faţă de umanitate sau lume;· obligaţii faţă de Dumnezeu sau religie.

22

Stavar I. Mariana

Aceste obligaţii nu pot fi ierarhizate în funcţie de importanţa iar numărul lor poate creşte indefinit, autorul făcând doar o trecere în revista a celor mai importante reguli etice în viziunea lui. El tratează aceste obligaţii la nivelul datoriei individuale, datoria fiecăruia faţă de moralitatea personală şi nu datoria faţă de organizaţie. Waldo face referinţă la nevoia de a înţelege etica în contextul teoriei politice.

Fiind un teoretician al eticii în administraţie care vrea să explice acest fenomen complex fără a construi însă nişte reguli clare de urmat în acest domeniu, el conştientizează faptul că cele mai multe dileme etice din administraţie sunt de cele mai multe ori conflicte între diferitele coduri etice.

3.3.Conceptia lui Barnard

În concepţia lui Barnard, puterea şi calitatea unui administrator stă în capacitatea lui de a se ocupa efectiv de complexităţile morale ale organizaţiilor, fără să fie oprit de problemele alegerii: „nici o persoană cu slabă responsabilitate şi nici cea cu capacitate limitată nu poate suporta sau duce greutatea mai multor obligaţii simultane de diferite tipuri”. Dacă sunt „supraîncarcate” ori abilitatea sau responsabilitatea, ori moralitatea sa, sau toate trei vor fi distruse. Invers, o condiţie de moralitate complexă, activitate bogată şi înaltă responsabilitate nu poate exista fără abilitate comensurabilă (potrivită).”

3.4. Alte conceptii

Pentru Paul Appleby, un alt teoretician al administraţiei, aranjamentele instituţionale din guvern alimentează garanţiile cele mai puternice pentru asigurarea comportamentului administrativ-etic. Appleby, în cartea sa „Moralitate şi Administraţie în Guvernul Democratic” susţine, totuşi, că aranjamentele (planurile) constituţionale tradiţionale, cum ar fi: controale, bilanţuri, federalism sau Codul Drepturilor nu asigură protecţia împotriva imoralităţii. Mai degrabă, două lucruri sunt cele mai bune garanţii ale moralităţii administrative: organizarea ierarhică şi alegerile administrative. Cu ajutorul alegerilor, electoratul judecă direct reuşita guvernului la intervale egale, periodice. Prin ierarhie deciziile importante sunt trimise prin structura administrativă unde pot fi recenzate, şi pot primi aviz politic, mai puţin tehnic. Appleby pune semn de egalitate între judecata politică, dezinteresată, liberă şi administraţia etică şi responsabilă.

Doctrina de specialitate a dezvoltat şi a oferit direcţii de acţiune pentru funcţionarii care se confruntă cu dileme etice, însă nu vom putea şti în ce măsură funcţionarii publici le vor aplica. Considerăm că dilemele etice pot fi înlăturate într-un procent considerabil numai atunci când conştiinţa profesională şi voinţa funcţionarilor publici va capătă o nuanţă pozitivă care ne dictează comportamentul. România e una dintre ţările care stă cel mai rău la capitolul corupţie şi imoralitate generalizată, transformate în mentalitate, în „tradiţie“. De aproape douăzeci de ani se discută disperat despre ele şi totuşi, factorul politic e inert. În afara unei instituţii judiciare dedicată marilor corupţi (DNA), nici o directivă guvernamentală nu a fost dată pentru a preveni asemenea acte imorale, evident păguboase, pentru a realiza organizaţii integre în care să existe respect pentru munca bine realizată şi un control al comportamentelor deviante. În alte ţări, care nu au problemele noastre de risc, au fost luate măsuri legale drastice, comparativ cu România unde nici o măsură concretă şi eficientă nu a fost luată. Guvernul are menirea să impună o lege dedicată tuturor acestor aspecte legate de managementul comportamentului moral în organizaţii precum şi de încurajarea asigurării calităţii. Numai în măsura în care guvernanţii unui stat vor adopta un act normativ fezabil, cu privire la etică, vom putea afirma că reforma administraţiei a început şi vom putea aprecia dacă aceasta are efectele scontate.

23


Clip Art

24

Mai degrabă, două lucruri sunt cele mai bune garanţii ale moralităţii administrative: organizarea ierarhică şi alegerile administrative.

o dilemă e situaţia în care agentului i se cere printr-o obligaţie sau interdicţie să facă două (sau mai multe)

acţiuni, pe care le poate face, dar dacă face una încalcă o datorie morală şi invers, nici

una dintre cerinţe nesurclasând-o pe cealaltă, opinie la care noi ne raliem.

Stavar I. Mariana

25


Bullets and Numbering

· Standardele etice pentru serviciile publice ar trebuie sä fie explicite - Funcţionarii publici trebuie să cunoască principiile de bază şi standardele aplicabile activităţii lor şi până unde se întind limitele unui comportament acceptabil.

· Standardele etice trebuie reflectate în reglementärile legale - Legea cadru în orice problemă de administraţie reprezintă baza prin care se transmit principiile şi standardele minime de conduită fiecărui funcţionar public.

· Îndrumarea din punct de vedere etic trebuie să fie accesibilă tuturor funcţionarilor publici - Îndrumarea din partea conducerii instituţiilor trebuie să contribuie la dezvoltarea raţionamentului şi aptitudinilor necesare funcţionarilor publici în vederea aplicării principiilor etice în situaţii concrete.

Standardele etice pentru serviciile publice ar trebuie să fie explicite:I. Funcţionarii publici trebuie să cunoască principiile de bază şi standardele aplicabile activităţii

lor şi până unde se întind limitele unui comportament acceptabil.

II. Standardele etice trebuie reflectate în reglementärile legaleIII. Legea cadru în orice problemă de administraţie reprezintă baza prin care se transmit principiile

şi standardele minime de conduită fiecărui funcţionar public.

IV. Îndrumarea din punct de vedere etic trebuie să fie accesibilă tuturor funcţionarilor

publici Îndrumarea din partea conducerii instituţiilor trebuie să contribuie la dezvoltarea

raţionamentului şi aptitudinilor necesare funcţionarilor publici în vederea aplicării principiilor etice în situaţii concrete.

1) Standardele etice pentru serviciile publice ar trebuie sä fie expliciteFuncţionarii publici trebuie să cunoască:

i. principiile de bază ii. standardele aplicabile activităţii lor

iii. până unde se întind limitele unui comportament acceptabil2) Standardele etice trebuie reflectate în reglementările legaleLegea cadru în orice problemă de administraţie reprezintă baza prin care se transmit principiile şi standardele minime de conduită fiecărui funcţionar public. 3) Îndrumarea din punct de vedere etic trebuie să fie accesibilă tuturor funcţionarilor publiciÎndrumarea din partea conducerii instituţiilor trebuie să contribuie:

a) la dezvoltarea raţionamentului b) la dezvoltarea aptitudinilor necesare funcţionarilor publici în vederea aplicării principiilor etice în

situaţii concrete.

26

Stavar I. Mariana

tandardele etice pentru serviciile publice ar trebuie sä fie explicite - Funcţionarii publici trebuie să cunoască principiile de bază şi standardele aplicabile activităţii lor şi până unde se întind limitele unui comportament acceptabil.S

tandardele etice pentru serviciile publice ar trebuie sä fie explicite - Funcţionarii publici trebuie să cunoască principiile de bază şi standardele aplicabile activităţii lor şi până unde se întind limitele unui comportament acceptabil.S

tandardele etice pentru serviciile publice ar trebuie sä fie explicite - Funcţionarii publici trebuie să cunoască principiile de bază şi standardele aplicabile activităţii lor şi până unde se întind limitele unui comportament acceptabil S

Obligatiile functionarilor publi

Obligatiile functionarilor publici

Crt. Obligațiile

funcționarilor

publici

Față de

1.Obligație legală de constituţie

2. Obligație legală de legi

3. Obligație legală de naţiune şi ţară

4. Obligație legală de democraţie5. Obligație

profesională6.7.8.9.

1011

27

Fata de

Obligatie legala constitutie

legi

Natiune si tara

democratie

Obligatie profesionala

Coloana 1

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 1

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 1

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 1

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 1

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 1

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 1

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 1

Coloana 2

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 2

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 2

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 2

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 2

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 1

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 2

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 2

Coloana 3

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 3

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 3

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 3

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 3

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 3

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Coloana 3

……………………………….……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Coloana 3

Column A …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Column B …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Anexa 1 – Model Curiculum VitaeCurriculum Vitae

Data nasterii: 28.07.1974Nationalitatea: Sudanez, Rezident in RomaniaStare civila: casatorit, 2 copiiAdresa: Bucuresti , Bulevardul Constructorilor, nr 1 , bloc 1 , ap. 14Telefon: 0734790166Email: [email protected] Rezident Radiologie si Imagistica MedicalaSpitalul Universitar, BUCURESTI Octombrie 2011 - pana in prezent Domeniu: Farmacie - MedicinaIndustria: FarmaceuticeNumar angajati: 1000Descrierea companiei: Spitalul MunicipalResponsabilitati: medic rezidentRealizari: Anul 3

Ofiter Medical – NeurochirurgieSpitalul Friendship Omdurman, Sudan26 August 2006 – 2 Mai 2011

Stagiul CardiologieSpitalul Universitar Shaah, Khartoum, Sudan16 Februarie – 16 Aprilie 2006

Stagiul Medicina InternaSpitalul de Politie, Khartoum, Sudan12 Noiembrie 2005 – 12 Februarie 2006

Stagiul Chirurgie GeneralaSpitalul Universitar Ibrahim Malik, Khartoum, Sudan28 Iulie 2005 – 28 Octombrie 2005

Stagiul Obstretica si GinecologieSpitalul Universitar Ibrahim Malik, Khartoum, Sudan28 Aprilie 2005 – 28 Iulie 2005

Stagiul PediatrieSpitalul Universitar Ibrahim Malik, Khartoum, Sudan13 Ianuarie 2005 – 13 Aprilie 2004

Stagiul OrtopedieSpitalul Universitar Bashair, Khartoum, Sudan23 Octombrie 2004 – 23 Decembrie 2004

mailto:[email protected]

STUDIIRezidentiat Radiologie si Imagistica Medicala - Facultate de Medicina si FarmacieOctombrie 2011 – in curs Diploma (tipul studiilor): Invatamant Postuniversitar Specializare: Radiologie si Imagistica MedicalaOras: BucurestiAlte informatii: rezident anul 3

Diploma Licenta - Facultate de Medicina si Farmacie Carol Davila, BucurestiNoiembrie 1996 – Septembrie 2003Diploma (tipul studiilor): Invatamant UniversitarSpecializare: Medicina GeneralaMedie Generala: 9,03Oras: Bucuresti

Liceu – Helwan Secondary School, UAE Septembrie 1989-June 1992 Medie Generala: 9,74 Emiratele Arabe Unite, Sharjah

Aptitudini şi competenţe personale Comunicare Spirit de echipa Rezistenţă la stres Capacităţi organizatorice Calculator InternetEfectuez garzi in cadrul sectiei de Ecografie - Spitalul Municipal Universitar

Limbi straine Araba – Nativ Romana – Nivel avansat

Engleza – Nivel mediu

Anexa 2 – Model carte de vizita

Anexa 3 – Scrisoare de afaceri

INREGISTR

AT IN REGISTRUL DE EVIDENTA A

CORESPONDENTEI CU

NR 269 /07.02.201419.04.2023 7:40:38

IN ATENTIA DEPARTAMENTULUI TEHNIC

Stimata Domna/ Stimate Domn,

Dorim sa va prezentam pe scurt compania noastra in speranta unei fructuoase colaborari viitoare.Fondata în 2006, cu intentia de a aduce cele mai bune abilitați ale sectorului energiei electrice romanești pe piața europeana, MABEC Trading SRL este lider în dezvoltarea sistemelor electrice, atât pentru sectoarele civile cat si pentru cele industriale.MABEC Trading Srl a dobândit noi competențe de-a lungul anilor, dezvoltand noi arii de specializare. La inițiala divizie de servicii electrice, care se ocupa de sistemele electrice civile si industriale, am adaugat divizia responsabila pentru realizarea de energie din surse regenerabile, cu o atentie deosebita pentru fotovoltaice, adaugand ulterior segmentul de intretinere a sistemelor PV. MABEC Trading Srl urmareste indeaproape reglementerile din sectorul energiei regenerabile și asigura toate aprobarile necesare pentru dezvoltarea de proiecte, consultanța tehnica și de legislatie detaliata si, în cele din urma, asistența in negocieri tehnice si comerciale. Societatea a obținut certificate importante de-a lungul anilor: ISO 9001, Sistemul de Management al Calitatii, ISO 14001, sistemul de protecție a mediului, ISO 18001, Sistemul de Management de Securitate și Sănătate la locul de muncă, certificari ANRE, licenta de servicii de supraveghere video și de detectare a intruziunilor. Pentru a putea fi la curent cu noutatile aparute in acest sector MABEC Trading este de asemenea, membru activ la mai multe Asociatii Patronale si Camere de comert cum ar fi: Asociatia Patronala Sune, Asociatia AREVDD, CNIPMMR, CCIB si Confindustria Romania.De asemenea, ne face o deosebita placere sa va punem la dispozitie, serviciile noastre de mentenanta pentru instalatii electrice de joasa tensiune, cu scopul nu numai de a oferi cele mai bune servicii la cel mai bun preț, dar si de a deveni un partener de încredere.

Cu stimă,Mariana StavarAdministrator

Anexa 4 – Felicitare

proiect informatica 2 an i stavar i mariana (1)

Documents