PROCRASTINAREA

„Nu lasă niciodata pe mâine ceea ce poţi face poimâine”

Mark Twain

Termenul de “procrastinare” provine din latineşte, de la pro, “înainte, pentru” şi crastinus,

“de mȃine”, însă procrastinarea înseamna mult mai mult decȃt sensul literal al cuvȃntului.

Procrastinarea nu înseamnă doar amȃnare, deşi amȃnarea reprezintă o parte integrantă din acest

proces. Ȋncă de la apariţia sa în limba engleză, în secolul XVI-lea, procrastinarea s-a identificat

nu doar cu amȃnarea, ci şi cu un act iraţional de tergiversare – cu alte cuvinte cu amȃnarea

voluntară a îndeplinirii unor sarcini, în ciuda faptului că suntem conştienţi de greşeala pe care o

facem: atunci cȃnd procrastinăm, ştim că ne facem singuri un deserviciu. 

Psihologii citeaza adesea amânarea (procrastinarea) ca fiind un mecanism de combatere a

anxietăţtii asociate cu începerea său finalizarea unei sarcini său a unei decizii.

Procrastinarea este un comportament des întalnit la aproape toţi oamenii, şi poate fi uşor

confundat cu lenea. Atunci când amânăm să facem ceva sau să luam o decizie, când lăsăm pe

ultima sută de metri, asta facem, procrastinăm. Daca ne luăm dupa definiţia din dicţionar, ar fi

cam aşa: „amânarea în mod nejustificat a unei acţiuni, şi întreprinderea altora mai importante în

schimb, în ciuda faptului ca există consecinţe negative din cauza faptului că nu s-a urmarit planul

iniţial”. 

Amânarea este o întârziere inutilă a unei activități în timp util și relevant. Procrastinarea

sau amânarea este “hoţul timpului”, procrastinatorul simte că timpul lui sau al ei a fost, cumva,

furat.

Factorul cheie care ne împiedică să ducem la bun sfârşit ceea ce vrem sau trebuie să

facem este procrastinarea. Nu este vorba despre lene, deşi cele două noţiuni pot fi uşor

confundate. Spre deosebire de cei cu adevărat indolenţi, procrastinatorii vor să facă ceea ce

trebuie – şi de obicei chiar reuşesc, însă nu fără efort.

1

Pentru un individ, procrastinarea poate duce la stres, un sentiment de vinovăţie, pierderea

productivităţii personale, crearea unei crize şi dezaprobare din partea altora pentru neîndeplinirea

unor responsăbilităţi său a unor angajamente. Aceste sentimente combinate pot favoriza în

continuare procrastinarea.

Tendinţa noastră de a amâna până în ultima clipă s-a format pe parcursul a milioane de

ani şi acum este aproape înrădăcinată în noi. Însă cercetările au demonstrat că, în ciuda

impregnării săle profunde în firea omenească, ne putem modifica obiceiurile şi schimba

comportamentul. Procrastinatorii care înţeleg procesul de la baza inacţiunii lor îl pot stăpâni,

eliberându-se astfel de stresul termenelor limită şi devenind mai capabili să le facă faţă.

Amânarea deciziilor și angajamentelor poate fi un mod indirect de a te proteja , de îndată

ce ai luat o decizie sau un angajament, totuși, s-ar putea începe să te simţi prins sau expus.

Sentimentul de siguranţă, care poate fi necunoscut şi evaziv, se evaporă. Protecţia apare prin

evitarea oricărui angajament, mare sau mic. Astfel, la cel mai mic semn că cineva ar încerca să te

manipuleze, laşi totul şi te orientezi către altceva. Evadarea este întotdeauna la îndemana.

Amânare. Cuvântul evoca imagini diferite pentru fiecare dintre noi. Dacă te situezi

printre cei norocoși, care nu sunt grav afectaţi, te poţi imagina stând într-un hamac, bând liniştit

un pahar cu ceai rece în loc să coseşti gazonul. Dar dacă amânarea a fost mereu o problema

pentru tine, imaginile sunt, probabil, mai puțin plăcute: un birou atât de aglomerat, încât poţi

vedea cu greu peste atâtea teancuri de dosare; amintirea zilelor de școală care s-au transformat în

ture de noapte; un proiect care chiar și acum așteaptă să fie făcut,etc.

Fiecare dintre aceste sarcini amânate are, desigur, consecinţele sale. Dar, cumulate,

acestea pot duce la suferinţe, măcinându-vă viaţa. Acel proiect important, cu termen de predare

strâns, este capul răutaţilor şi sursă principală de îngrijorare; el este cel care vă poate ţine treaz

noaptea, făcând dificilă îndeplinirea celorlalte sărcini de pe listă. La un moment sau altul al

existenţei noastre, cu toţii ne-am simţit secătuiţi emoţional, incapabili de a ne apuca de acel

raport, de studiul pe care îl avem de făcut, de eseul dat ca temă, de prezentarea pe care trebuie să

o pregătim, de examenul care ne aşteaptă.

Toate actele de procrastinare urmează un tipar comun, care arată cam aşa: la începutul

unui proiect important, aveţi timp berechet şi vă complaceţi în această libertate. Faceţi câtevă

tentative timide de a vă apuca de lucru, dar nu din toată inima. Dacă ceea ce trebuia făcut poate fi

dat uitării, nu veţi ezita să o faceţi. Şi pe urmă soseşte ziua când chiar aveţi de gând să porniţi la

2

treabă, însă dintr-odată simţiţi că nu aveţi nici un chef. Vă lipseşte imboldul. Ori de câte ori

încercaţi să vă concentraţi asupra acelei sarcini, se iveşte ceva care vă distrage atenţia,

împiedicându-vă să înaintaţi. Aşa că amânaţi totul pentru o zi mai lungă, ca să descoperiţi,

într-un final, că şi ziua de mâine are tot douăzeci şi patru de ore. La sfârşitul fiecărei zile vă

întrebaţi cum de timpul a trecut în chip atât de misterios. Acest proces va dura ceva vreme.

Cauzele procrastinarii

Cu toţii procrastinăm într-un fel său altul, face parte din condiţia umană. De ce facem

asta deşi ştim că ne afectează? Pentru că ne-am creat reguli şi asumpţii care ne săbotează şi ne

crează disconfort deopotrivă.

Amânare are mai multe cauze, cum ar fi evitarea tensiunii. Printre alte cauze, anxietate

poate provoca amânarea. Atunci când eşti nerăbdător, te uiți spre viitor cu teamă. O amenințare

se apropie. Tu crezi că nu poți controla situația. Expresia "teama de eșec" este frecvent folosită

pentru a descrie acest proces de amânare. Cu toate acestea, " anxietatea faţă de eșec " este o

expresie mai bună.

Perfecționismul poate provoca gândirea anxioasă și să stimuleze amânarea. Este posibil

să acționeze ca în cazul în care credeți că este un succes sau un eșec în funcție de capacitatea de a

satisface așteptările de înaltă performanță. Dacă nu credeți că aveți resursele necesare pentru a

satisface standardele personale înalte, această credință poate stârni amânarea.

Există numeroase teorii cu privire la cauzele procrastinării. Una dintre ele este

percepţia individului asupra timpului. Aceasta este conceptualizată ca o forma a unei

inconsistenţe intertemporale ale preferinţelor. Preferinţele indivizilor nu sunt întotdeauna

consistente de-a lungul dimensiunii temporale. De exemplu, George Akerlof a dezvoltat

conceptul de “salience”, ce constă într-o distorsiune sistematică în cadrul percepţiei individului

asupra timpului, unde evenimentele mai apropiate (în timp şi spaţiu) par mai importante decȃt

sunt în realitate. Ȋn momentul în care orizontul timpului este mai larg, indivizii sunt mai degrabă

înclinaţi către prezent, ci nu către viitor. Există o preferinţă pentru beneficii imediate datorită

faptului că anticiparea viitorului este slabă. Cu cȃt un deadline este mai îndepărtat, cu atȃt

atingerea lui pare mai neimportantă, şi cu cȃt un deadline mai aproape, cu atȃt orele par mai

preţioase. Astfel, există o relaţie directă între procrastinare şi percepţia individului asupra

3

timpului, existȃnd un timp obiectiv, şi unul subiectiv, pe care îl posedă individul. Alte cauze ale

procrastinarii sunt diverse afecţiuni psihologice şi trăsături de personalitate. De exemplu, Steel a

realizat o meta-analiză a posibilelor cauze şi efecte ale procrastinării, analiza ce s-a bazat pe 691

de corelaţii. Ȋn urma cercetărilor realizate pe procrastinare, printre cei mai importanţi predictori

ai procrastinării, se numără: impulsivitatea, conştiinciozitatea, extraversia, stima de sine,

anxietatea, depresia, auto-eficacitatea, agreabilitatea şi deschiderea către experienţă.

Modelele noastre de gândire și credințe sunt cauzele principale de amânare. Gândirea

procrastinatorului este înfășurată în convingerile lipsite de logică, credințe, care sunt nerealiste și

limitate atunci când vine vorba de probleme, cum ar fi: timpul, inspiraţia şi motivăţia, starea de

spirit şi limitarea convingerilor noastre.

Învingerea procrastinării

Procrastinarea, obiceiul de a amâna sarcinile până în ultimul minut, poate fi o problemă

majoră atât pentru carieră cât şi pentru viaţa personală. Oportunităţi ratate, ore de lucru haotice,

stres, depăşiri ale termenelor, resentimente, şi vina sunt doar câteva din simptome.

1. Înlocuiţi “Trebuie să” cu “Vreau să”

Mai întâi, a te gândi că trebuie neapărat să faci ceva este un motiv major pentru

procrastinare. Când vă spuneţi vouă înşivă că trebuie să faceţi ceva, vă sugeraţi că sunteţi fortaţi

să o faceţi, astfel automat veţi simţi indignare şi revoltă. Procrastinarea intervine ca un mecanism

de apărare pentru a vă ţine la distanţă de această suferinţă. Dacă sarcina pe care o amânaţi are un

temen limită real, atunci când temenul se apropie, sentimentul de suferinţă asociat cu sarcina este

depaşit de un sentiment şi mai mare de suferinţă daca nu începeţi imediat.

Soluţia pentru acest prim blocaj mental este să realizaţi şi să acceptaţi că nu trebuie să

faceţi tot ce nu vreţi să faceţi. Chiar daca e posibil să fie consecinţe serioase, întodeauna aveţi

libertatea de a alege. Toate deciziile pe care le-aţi luat de-a lungul timpului v-au adus unde

sunteţi acum. Dacă nu vă place unde aţi ajuns, sunteţi liberi să începeţi să luaţi decizii diferite, şi

astfel vor apărea şi rezultate noi. De asemenea, realizaţi că nu procrastinaţi în fiecare domeniu a

vieţii voastre. Chiar şi cei mai înrăiţi procrastinatori au domenii unde nu procrastinează

niciodată. Poate că nu rataţi niciodată programul preferat de la TV, sau reuşiţi întodeauna să

4

verificaţi în fiecare zi forum-urile online preferate. În fiecare situaţie, libertatea de alegere e a

voastră. Deci daca amânaţi începerea unui proiect nou pe care simţiţi că “trebuie să”-l faceţi,

realizaţi faptul că alegeţi să-l faceţi datorită propriului liber arbitru. Procrastinarea devine mai

puţin probabilă în sarcinile pe care le alegeţi liberi şi cu inima deschisă.

2. Înlocuiţi “Să-l termin” cu “Să-l încep”

În al doilea rând, gândindu-vă la o sarcină ca la un mare întreg pe care trebuie să-l

terminaţi aproape vă garanta ca o să o amânaţi. Când vă focalizaţi atenţia pe ideea de a termina o

sarcină în care nu puteţi vedea clar toţi paşii necesari pentru realizarea ei, vă creaţi un sentiment

de copleşire. Apoi asociaţi sentimentul acesta durereros cu sarcina şi o amânaţi cât de mult

posibil. Daca vă spuneţi, “Trebuie să-mi fac referatul astazi” sau “Trebuie să termin acest

proiect”, e foarte posibil să vă simţiţi depăşiţi şi să amânaţi sarcina.

Soluţia e să vă ganditi să începeţi cu o bucată mică din sărcină în loc să vă ganditi că

trebuie să o terminaţi pe toată. Înlocuiţi, “Cum am să termin asta?” cu “Care este pasul mic cu

care pot să încep în acest moment?” Dacă pur şi simplu începeţi sarcina de destule ori, până la

urmă o să o şi terminaţi. Dacă unul din proiectele pe care vreţi să le terminaţi e să faceţi curaţenie

în garaj, gandindu-vă că trebuie să terminaţi acest proiect mare dintr-o singură mişcare vă poate

face să vă simţiţi depăşiţi şi să-l amânaţi. Întrebaţi-vă cum puteţi începe doar cu o parte mica din

proiect. De exemplu, mergeţi în garaj cu un carneţel şi notaţi cateva idei pentru sarcini de 10

minute pe care le-aţi putea realiza pentru a schimba puţin situaţia. Poate aruncaţi câteva gunoaie

la tomberon daca tot sunteţi acolo. Nu vă faceţi griji legate de terminarea unui lucru important.

Concentraţi-vă pur şi simplu asupra lucrurilor pe care le puteţi face în acest moment. Dacă faceţi

aceasta de destule ori, până la urmă o să vă apucaţi de ultima parte din sarcină şi asta vă duce la

terminarea ei.

3. Înlocuiţi “Perfecţionismul” cu “Permisiunea de a fi umani”

Al treilea tip de gândire greşită ce duce la procrastinare este perfecţionismul.

Gandindu-vă că trebuie să faceţi un lucru perfect de prima dată când încercaţi, cel mai probabil

vă împiedică să-l începeţi. Credinţa că trebuie să faceţi ceva perfect e o reteţă pentru stres, şi veţi

asocia acel stres cu sarcina şi astfel vă veţi condiţiona să o evitaţi. Apoi veţi ajunge să amânaţi

sarcina până în ultimul minut asfel încât să aveţi în final o scăpare din această capcana. Acum nu

5

mai e destul timp pentru a face sarcina perfect, deci aţi scăpat pentru că vă spuneţi că ar fi putut

fi perfectă dacă aţi fi avut mai mult timp. Dar dacă nu aveţi nici un termen limită pentru o

sarcină, perfecţionismul vă poate determina să o amânaţi la nesfârşit. Dacă nici măcar nu aţi

început acel proiect pe care aţi vrut întodeauna să-l faceţi bine, nu e posibil oare ca

perfecţionismul să fie ceea ce vă opreşte?

Soluţia pentru perfecţionism e să vă permiteţi să fiţi umani. Aţi folosit vreodată un soft pe

care să-l consideraţi perfect? Ma îndoiesc. Conştientizaţi că un lucru terminat imperfect astăzi

este superior unui lucru perfect amânat la nesfârşit. Perfecţionismul este de asemenea legat de

percepţia unei sarcini ca un tot. Înlocuiţi în mintea voastră acea sarcină perfect terminată cu un

mic prim pas imperfect. Prima schiţă poate fi foarte foarte simplă. Puteţi întodeauna să o tot

refaceţi. De exemplu, daca doriţi să scrieţi un articol de 5000 de cuvinte, permiteţi-vă să scrieţi o

mica schiţă de 100 de cuvinte dacă asta vă ajuta să începeţi.

4. Înlocuiţi “Privarea” cu “Distraţia garantată”

Al patrulea blocaj mental este asocierea privării cu o sarcina. Aceasta înseamnă să credeţi

că abordarea unui proiect va reduce marea majoritate a păcerii din viaţa voastră. Trebuie să-ţi pui

viaţa pe pauză pentru a termina acest proiect? Vă spuneţi că trebuie să intraţi în izolare, să lucraţi

multe ore, să nu vă vedeţi familia şi să nu mai aveţi timp pentru distracţie? Aceasta nu poate fi

prea motivant şi totuşi este exact ce fac anumite persoane când încearcă să se forţeze în a acţiona.

Imaginându-vă o perioadă lungă de timp lucrând până la ore târzii, singuri şi fără timp pentru

distracţie e un mod foarte bun pentru a garanta procrastinarea.

Soluţia la gândirea bazată pe privare este să faceţi exact opusul. Garantaţi mai întâi

părţile distractive din viaţa voastră şi mai apoi programaţi munca în jurul lor. Poate suna

neproductiv dar genul acesta de psihologie inversă funcţionează foarte bine. Decideţi în avans cât

timp veţi aloca în fiecare săptămână familiei, distracţiilor, exerciţiilor, activităţilor sociale şi

pasiunilor personale. Garantaţi o abundenţă de activităţi preferate. Apoi limitaţi numarul de ore

de muncă pentru fiecare săptămână la ce rămâne. Cei ce muncesc cel mai bine într-un domeniu

oarecare au tendinţa de a avea vancanţe mai lungi şi de a lucra mai puţine ore decât obsedaţii de

muncă. Tratându-vă timpul alocat muncii ca pe o resursă limitată în loc să-l trataţi ca pe un

monstru incontrolabil ce înghite toate celelalte domenii din viaţa voastră, veţi începe să vă simţiţi

6

mult mai echilibraţi şi veţi fi mult mai atenţi şi eficienţi în folosirea timpului acordat muncii. A

fost demonstrat că pentru majoritatea persoanelor timpul optim de lucru săptamanal este de

40-45 de ore. Să lucraţi mai mult de atât are un efect atât de negativ asupra productivităţii şi

asupra motivării încât pe termen lung se obţine mai puţină muncă efectivă.

A avea cel puţin o zi întreagă în care să nu munciţi absolut deloc, vă va reîncarca şi vă va

face dornici de a începe săptămâna ce urmează. A avea o zi în care garantat să nu munciţi vă

creşte motivarea de a munci şi vă face mai puţin pasibili de a procrastina. Dacă ştiţi că mâine e

ziua în care nu munciţi, va fi mai puţin probabil să amânaţi sarcinile de vreme ce nu vă veţi

permite luxul de a le lasă să treacă în ziua voastră liberă. Dar, când vă gândiţi că fiecare zi e o zi

de muncă, munca pare fără sfârşit şi vă spuneţi constant “ar trebui să muncesc”. Astfel, creierul

vostru va folosi procrastinarea ca pe un mod în care să se asigure ca veţi obţine măcar ceva

distracţie în viaţa voastră.

5. Folosiţi bucăţi de timp

Pentru sarcinile pe care le-aţi tot amânat de ceva vreme, vă recomand să folosiţi metoda

bucăţilor de timp pentru a le începe.

Cum funcţionează: Mai întai, selectaţi o bucată mică din sarcină, la care puteţi lucra doar

30 de minute. Apoi alegeţi o recompensă pe care să v-o oferiţi imediat după. Recompensa e

garantată dacă acordaţi timpul respectiv; nu depinde de nici o realizare. Exemple de recompense

includ să vizionaţi programul TV favorit, să vedeţi un film, să luaţi o gustare, să iesiţi cu

prietenii, să ieşiţi la o plimbare, sau altceva ce vă face plăcere. Pentru că timpul acordat sarcinii

este atât de scurt, atenţia voastră va trece la plăcerea recompensei în loc să fie la dificultatea

sarcinii. Indiferent cât de neplacută e sarcina, nu există aproape nimic ce nu puteţi îndura pentru

doar 30 de minute dacă dupa vă asteapta o recompensă destul de mare.

Când folosiţi bucaţi de timp în sarcinile voastre, e posibil să descoperiţi că se întamplă

ceva interesant. Probabil veţi realiza că lucraţi mult mai mult decât 30 de minute. Adesea veţi

deveni atât de implicat în sarcină, chiar daca e una dificilă, încat veţi vrea cu adevărat să

continuaţi să lucraţi la ea. Înainte să vă daţi seama veţi fi lucrat o ora sau chiar mai multe ore.

Siguranţa recompensei e încă prezenţa, deci ştiţi ca vă puteţi bucura de ea când o să fiţi gata să

vă opriţi. Odată ce începeţi să actionaţi, atenţia voastră trece de la a vă face griji în legatură cu

7

dificultatea sarcinii la a vă termina bucata de sarcină curentă, bucata ce are acum toata atenţia

voastră.

Când vă hotărâti să vă opriţi din lucru, cereţi-vă recompensă şi bucuraţi-vă de ea. Apoi

programaţi înca o perioada de 30 de minute pentru munca la sarcina respectivă cu o alta

recompensă. Aceasta vă ajuta să asociaţi din ce în ce mai multa plăcere cu sarcina respectivă,

ştiind că sunteţi rasplatiţi imediat pentru eforturile voastre. Lucrând mult pentru recompense

distante şi nesigure nu e la fel de motivant pe cât e să lucrezi puţin pentru recompense imediate.

Oferindu-vă recompensă pentru simplul act al lucrului în loc să vă oferiţi recompense pentru

realizari, veţi deveni nerăbdător să reveniţi la a lucra la sarcina voastră de fiecare dată şi până la

urmă o să o şi terminaţi.

Cu toate acestea, se pare că procrastinarea are şi aspecte pozitive. Dintre cele trei tipuri

de procrastinare propuse de programatorul şi scriitorul Paul Graham, adică a nu face nimic, a

alege să faci ceva neimportant şi a alege să faci ceva important, el susţine că ultima este o formă

pozitivă a fenomenului. De exemplu, chiar dacă amâni să te tunzi, să dai cu aspiratorul , ori alte

sarcini care nu trebuie făcute imediat şi nu au o importanţă capitală, dacă astfel de acţiuni sunt

întârziate de o activitate importantă, productivă, acest lucru poate avea chiar rezultate benefice.

8

BIBLIOGRAFIE:

1. Jeffery, Combs, The-Procrastination-Cure, 2012

2. Celestine, Chua, How To Overcome Procrastination

3. Knaus, William, End procrastination now, 2010

4. Pavlina, Steve, Overcoming procrastination

5. Free-ebooks-canada.com, Procrastinating your procrastination

6. http://ady-dordenaivitate.blogspot.ro/2012/03/cum-să-prevenimamânarea-său.html

9