Prim ajutor-C9

12

Prim ajutor-C9

Entorsele Entorsele sunt leziuni traumatice care se produc sub actiunea unor forte divergente, fara a se modifica raportul anatomic normal dintre suprafetele osoase articulare.

Prim ajutor: masurile de prim ajutor constau in:

-repausul articular prin imobilizarea provizorie la locul accidentului a articulatiei traumatizate, in pozitie de semiflexie;

-combaterea durerii prin administrarea de antialgice sau infiltratii locale cu solutii de novocaina sau xilina 1%;

-pozitie procliva;

-limitarea edemului si hemoragiei prin aplicatii locale reci (comprese reci, punga cu gheata) sau pulverizatii cu kelen.

Luxatiile Luxatiile sunt leziuni traumatice produse sub actiunea unor forte care determina dislocarea capetelor osoase articulare (deci cu pierderea raporturilor normale dintre suprafetele componente articulare).

Prim ajutor: se acorda la locul accidentului si consta in:

-imobilizarea segmentului;

-combaterea durerii prin administrare de antialgice;

-limitarea edemului si hemoragiei prin aplicatii locale reci (comprese reci, pungi cu gheata, kelen);

-transportul accidentatului la un spital cu sectie de ortopedie.

Reducerea luxatiilor de catre nespecialisti se poate face numai daca:

-a fost stabilita cu precizie directia in care extremitatea osoasa a migrat la nivelul articulatiei;

-luxatia este recenta, adica au trecut maxim 30-45 de minute de la producerea ei;

-masa musculara din jurul articulatiei nu este hipertrofiata;

-salvatorul este convins ca nu exista complicatii (fracturi, compresiuni musculare sau nervoase).

In situatia cand exista unul din aceste cazuri este obligatorie imobilizarea segmentului in pozitia in care se gaseste fara a tenta reducerea luxatiei si apoi transportul accidentatului la unitatea medicala specializata.

Fracturile Fracturile sunt leziuni osoase traumatice caracterizate prin intreruperea continuitatii tesutului osos, sub actiunea directa sau la distanta a unui agent vulnerant.

Prim ajutor: masurile de prim ajutor constau in:

-combaterea durerii prin antialgice si infiltratii cu novocaina %;

-reducerea fracturii-doar de catre pesoanele calificate;

-imobilizarea provizorie a regiunii respective;

-protectia termica a accidentatului.

Reducerea fracturii reprezinta repunerea in contact a capetelor osoase fracturate, rafacand astfel forma anatomica a osului.

Imobilizarea provizorie a unei fracturi trebuie realizata pana la efectuarea transportului accidentatului la spital, deoarece, in primul rand, transportul expune la complicatii, uneori de mare gravitate (transformarea unei fracturi inchise in fractura deschisa, sectionarea de vase, nervi, muschi), iar in al doilea rand, accidentatul are dureri foarte mari, determinand uneori chiar starea de soc.

Etapele imobilizarii provizorii sunt:

-prima manevra care se face la locul accidentului, in cazul in care diagnosticam o fractura, este de a imobiliza manual zona lezata, cu ambele maini introduse simultan de-o parte si de alta a focarului de fractura si numai dupa aceasta obligatorie manevra putem aseza bolnavul in pozitie optima pentru a continua acordarea primului ajutor;

-in cazul unei fracturi la nivelul membrelor se vor imobiliza ambele articulatii, supra- si subiacenta focarului de fractura;

-dupa asezarea atelelor, infasarea incepe intotdeauna de la nivelul focarului de fractura, la inceput in sens proximal, catre articulatia cea mai puternica si apoi se va face imobilizarea articulatiei distale;

-atelele folosite la imobilizarea provizorie a unei fracturi trebuie sa fie lungi, in asa fel incat sa depasesca cu 4-5 cm atat articulatia proximala, cat si pe cea distala;

-salvatorul nu va face manevre de asezare a osului in pozitia normala, imobilizarea facandu-se in pozitia in care se gaseste osul fracturat, in caz contrar putand aparea complicatii deosebit de grave (hemoragii arteriale, leziuni nervoase).

Imobilizarea definitiva se va face dupa transportul accidentatului la o unitate sanitara de specialitate si consta in aplicarea tratamentului ortopedic sau chirurgical.

Transportul accidentatilor Transportul se face diferit in functie de mai multi factori: locul leziunii; gravitatea leziunii; numarul de persoane; mijloacele existente la locul accidentului.

Transportul accidentatilor se face: fara mijloace ajutatoare; cu mijloace specializate; cu mijloace improvizate.

Transportul fara mijloace ajutatoare:

Transportul de catre o singura persoana se poate face in cazuri simple, fara leziuni importante (in special fara fracturi) si se realizeaza prin mai multe tehnici:

-transportul prin sprijinirea accidentatului se realizeaza de catre salvatorul ce se afla alaturi de accidentat si care, cu o mana il sprijina pe sub axila opusa, iar cu cealalta tine mana adiacenta a victimei trecuta pe sub umerii sai;

-transportul pe bratele salvatorului se realizeaza prin introducerea mainilor salvatorului sub coapsele si respectiv sub umerii victimei, ridicand-o;

-transportul pe spatele salvatorului se realizeaza prin plasarea salvatorului cu spatele intre picioarele accidentatului constient, prinzandu-i membrele inferioare sub regiunea poplitee. Accidentatul cuprinde cu bratele gatul salvatorului, iar cu coapsele trunchiul acestuia;

-transportul pe umerii salvatorului se realizeaza in cazul accidentatilor inconstienti, prin plasarea acestora pe unul sau ambii umeri ai salvatorului.

Transportul de catre mai multe persoane:

-transportul sprijinit: pe doua ajutoare, se realizeaza in cazul lipsei fracturilor si a leziunilor grave, fiind aplicat accidentatilor constienti. Accidentatul este plasat intre cele doua ajutoare si se fixeaza de gatul acestora;

-transportul pe scaun din maini se utilizeaza in cazul accidentatilor constienti; scaunul se poate face din doua maini (leziuni la membrele superioare si la cele inferioare) sau patru maini (leziuni ale membrelor inferioare);

-transportul unul dupa altul este o metoda deficitara, care suprasolicita coloana vertebrala si capul, favorizand asfixia si aspiratia bronsica; se utilizeaza numai la accidentatii constienti, fara leziuni ale segmentelor mentionate;

-transportul pe brate se realizeaza de catre 2 sau 3 salvatori; se utilizeaza pe distante scurte si este primul timp al plasarii accidentatului pe targa.

Transportul cu mijloace specializate:

Targa este constituita dintr-un plan drept, avand lungimea de aproximativ 200 cm si latimea de 60 cm; trebuie sa fie confectionata dintr-un material nedeformabil (lemn, aluminiu), radiotransparent (recomandabil), pentru a se putea efectua radiografiile necesare fara deplasarea inutila a accidentatului. Capul targii trebuie sa fie mobilizabil, pentru a crea un plan inclinat, necesar in transportul anumitor categorii de accidentati (toraco-pulmonari, abdominali).

Transportul cu mijloace improvizate:

-plan dur oferit de: o scandura lata sau mai multe scanduri solidarizate intre ele; o usa demontata; plansee din lenm sau metal;

-targi improvizate: din doua prajini introduse printr-un sac, caruia i se desfac colturile; o patura cusuta latura cu latura; un scaun cu speteaza si manere, fixat la doua prajini; o patura sau cearsaf rasucit la doua laturi pe cate o prajina.