pretul si mecanismul preturilor

5/12/2018 Pretul Si Mecanismul Preturilor - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pretul-si-mecanismul-preturilor 1/35

PREŢUL ŞI MECANISMUL PREŢURILOR

PREŢUL

1. Conceptul de preţ2. Teoriile preţului2.1. Teoria obiectivă a preţului2.2. Teoria subiectivă a preţului2.3. Teoria mixtă sau teoria contemporană

3. Funcţiile preţului în economia concurenţială

MECANISMUL PREŢURILOR

1.Factori de influenţă2. Mecanismul preţurilor 2.1.Abordarea sistemică a preţurilor

2.2. Interdependenţa piaţă-preţ2.2.1. Piaţa2.2.2. Cererea2.2.3. Oferta2.2.4. Interacţiunea cererii cu oferta şi formarea echilibrului pieţei

2.3. Preţul liber – preţ de echilibru al pieţei2.4. Concurenţa –premisa a formării preţului liber.

1



PREŢUL

Conceptul de preţ

Definit în termenii cei mai generali, preţul reprezintă o sumă de baniprimită sau plătită pentru cedarea, respectiv obţinerea unui bun sauserviciu. Sub aspect economic, preţul este expresia bănească a valoriibunurilor sau serviciilor care fac obiectul schimbului şi constituie o categorieeconomică.

Preţul exprimă relaţiile băneşti care apar şi se derulează între agenţiieconomici, între aceştia şi populaţie, între cetăţeni, între diferite firme şi stateetc., cu privire la exprimarea în bani a valorii mărfurilor care fac obiectul

schimbului.În condiţiile contemporane preţul este un instrument al pieţeireprezentând cantitatea de monedă pe care cumpărătorul este dispus şi poate să oofere producătorului în schimbul bunului pe care acesta poate sa i-l ofere pe

piaţă şi exprimă, în cea mai mare măsură sub aspect calitativ şi structural, unansamblu de informaţii furnizate reciproc de către participanţii la schimb, înfuncţie de raportul dintre cerere şi oferta, pe de o parte, şi în cadru legislativ, pede alta parte, având caracter dinamic, divers şi reglementat.

O definiţie a preţului, unanim acceptată este cea formulată încă dinantichitate de către Aristotel şi Xenofon care reprezintă preţul ca o cantitate demonedă pe care cumpărătorul este dispus şi o poate oferii producătorului(vânzătorului) în schimbul bunului pe care acesta i-l prezintă pe piaţă. Acestaeste preţul absolut. De obicei preţul este exprimat în termeni băneşti (preţabsolut), dar poate fi exprimat în termenii cantităţii din alt bun la care trebuie sărenunţe pentru procurarea produsului necesar (preţul relativ).

Indiferent de optica sub care este privit, preţul măsoară ceva. Laîntrebarea “ce măsoară preţul” principalele şcoli economice au dat explicaţiidiferite cunoscute ca teorii ale preţului.

Teoriile preţului

Teoria obiectivă a preţului

În teoria economică clasică, preţul exprimă valoarea economică abunurilor supuse tranzacţiilor, valoare determinată de consumul de factori de

producţie şi de remuneraţiile revendicate de către posesorii acestora.Teoria obiectivă a valorii are la bază munca încorporată în marfă pe

de o parte, iar pe de altă parte utilitatea mărfii.

Această teorie a fost elaborată şi susţinută de reprezentanţii de seamă aieconomiei politice clasice: William Petty, Adam Smith şi David Ricardo.

2



Munca este considerată, în opinia economiştilor clasici, ca fiind singuramăsură reală ce poate servi la aprecierea şi compararea valorii tuturor mărfurilor.Ea constituie preţul real (natural) al unei mărfi, în timp ce cantitatea de bani careo măsoară defineşte preţul nominal. Dar în preţ intervin elemente de acumulare a

capitalului (renta, profit) şi de fiscalitate, care modifică raportul dintre preţulnatural ale mărfurilor şi conţinutul său exprimat în costul muncii.În ceea ce priveşte utilitatea mărfii, aceasta este dependentă de

carecteristicile intrinseci ale produsului dar şi de suficienţa cantitativă a acestuia.

Teoria subiectivă a preţului

Şcoala neoclasică a fundamentat teoria subiectivă a preţului după careacesta este determinat de utilitatea marginală şi raritatea bunului, de

cantitatea în care bunul se afla comparativ cu trebuinţele şi cererea solvabilă.Valoarea economică şi preţul unui bun sunt cu atât mai mari cu cât el are outilitate marginală mai mare şi este mai rar.

Conform teoriei utilităţii marginale valoarea unei mărfi este determinatăde utilitatea pe care consumatorii o atribuie bunurilor dorite, mărimea ei fiind ofuncţie şi a rarităţii mărfii respective. Altfel spus, bunurile nu au valoare pentrucă ele costă, ci oamenii le atribuie o valoare pentru că au nevoie de ele.Utilitatea nu mai este intrinsecă, aşa cum era la clasici, ci este exogenă, aparenumai în relaţia dintre bunuri şi nevoile oamenilor, iar oamenii se conduc dupămorala utilitaristă: comportamentul lor este un calcul între plăceri şi pierderi,ceea ce face ca utilitatea să apară ca proprietatea unui bun de a satisface o

plăcere sau de a evita o pierdere.Bunurile economice nu sunt utile în acelaşi grad şi ca atare valoarea este

dată nu numai de intensitatea dorinţelor omului ci şi de raritatea lor. Valoareaapare ca întruchipare a două elemente: unul subiectiv - dorinţă, şi altul obiectiv -raritatea. Omul nu doreşte deopotrivă şi cu aceeaşi intensitate mulţimea

bunurilor economice, deoarece pe măsura satisfacerii trebuinţelor se reduceintensitatea lor şi, implicit, utilitatea şi valoarea acestora.

Prin urmare, conform teoriei subiective a valorii se apelează la valoarea

estimativă, valoare apreciată (aproximativă) pe care omul o ataşează diferitelor bunuri dorite în funcţie de gradul de satisfacere al nevoilor de consum, calitateaşi raritatea lor precum şi dificultăţile de procurare de către consumator. Valoareaestimativă medie se exprimă în preţul pieţei .

Preţurile în teoria subiectivă se formează la fel ca şi valoarea, crescândsau micşorându-se în funcţie de prioritatea trebuinţelor şi de raritatea sauabundenţa lor.

Ca măsură a preţului serveşte acel ultim grad de satisfacere a nevoii,reflectat de utilitatea marginală care îi dă valoare.

3



Dacă teoria obiectivă a valorii vizează criteriile raţionalităţii producţiei,teoria subiectivă fundamentează deciziile agenţilor economici, în special încalitatea lor de consumatori ori beneficiari.

La adepţii acestei teorii accentul cade aşadar pe valoarea estimativă pe

care indivizii o atribuie bunurilor dorite, în funcţie de anumite criterii cum suntaptitudinea de a satisface o anumită nevoie şi dificultăţile de procurare.În procesul schimbului are loc confruntarea valorilor estimative atribuite

bunului de participanţii la tranzacţie, realizându-se egalizarea valorilor estimative pentru o unitate din bunul schimbat. Valoarea estimativă medie setransformă în valoare de schimb ca mărime estimată, dar exprimată în preţul

pieţei.Analizând cele două teorii ale preţului se poate concluziona că,

susţinătorii teoriei obiective se situează pe poziţia producătorilor, care

doresc să-şi recupereze cheltuielile efectuate şi să-şi asigure un anumit profit,având ca pretext recuperarea muncii încorporate, iar susţinătorii teorieisubiective se situează pe poziţia consumatorilor, care apreciază valoarea deschimb prin utilitatea ce le-o conferă bunul şi prin solvabilitatea cererii lor.

Referitor la rolul pe care costul de producţie şi utilitatea îl au în formarea preţului, practica arată însă că, dacă pe timp scurt, datorită dinamismului lor,rolul determinant revine utilităţii şi rarităţii, pe termen lung, rolul hotărâtor îl arecostul de producţie.

O analiză comparativă între teoria obiectivă şi cea subiectivă este înmăsură să reflecte deosebirile dintre acestea şi necesitatea de considerare atuturor influenţelor asupra pieţei pentru înţelegerea preţurilor reale- vezi tabelulnr.1.1..

Tabelul 1.1. Analiză comparativă între teoria obiectivă şi ceasubiectivă

Elementul (criteriul)de comparaţie

Teoria obiectivă Teoria subiectivă

0 1 21. Esenţa preţului Exprimarea bănească a consumului

de muncă necesar pentru producereaunui bun.

Aprecierea consumatorului asuprautilităţii mărfii care face obiectulschimbului.

2. Momentul apariţiei teoriilor A fost elaborată în perioada înlocuiriifeudalismului şi a generalizării producţiei de mărfuri, când aucirculat banii de aur.

A apărut pe o treaptă superioară deevoluţie a economiei de schimb, încontextul contradicţiei dintre

producţie şi consum.

Elementul (criteriul) decomparaţie

Teoria obiectivă Teoria subiectivă

3. Sfere economicecare fac

obiectul preocupărilor

Producţia Circulaţia mărfurilor şi consumul

4. Susţinători de seamă - A. Smith - D. Ricardo - K. Menger - S. Jevons - L. Walras

5. Factorii care influenţeazăraportul de schimb întredouă bunuri economice.

Factori obiectivi:- cantitatea de muncă folosită;- puterea de cumpărare a banilor

Factor subiectiv: - utilitatea marginală.Factor obiectiv: - raritatea produsului.

4



6. Aspecte ale preţuluicare se cer explicate (acesteaau aceeaşi interpretare, dar formulări diferite)

Preţul pieţei, respectiv preţul natural Preţul pe perioadă scurtă, respectiv preţul pe perioadă lungă.

7. Poziţia factorului muncă Munca:- prezintă un rol central, determinant

în formarea preţului;- are un caracter omogen;- - poate fi consumabilă.

Munca este acceptată ca factor deinfluenţare a ofertei (costul de producţie

determină oferta care influenţeazăapoi utilitatea marginală), dar rolulhotărâtor este al utilităţii.

8. Poziţia factorului utilitate. Utilitatea este abordată sub formaimportanţei caracteristicilor obiective alebunurilor în stabilirea costuluide producţie; or, utilitatea este o reflectare

tocmai a caracteristicilor intrinseci alemărfurilor; de altfel, utilitatea esterecunoscută ca element al oricărui bun,sub denumirea de valoare de întrebuinţare.

- Utilitatea mai exact cea marginală(finală) este fundamentul preţului.

9. Rolul ofertei în formareapreţurilor.

Oferta are un rol direct, evident, producătorul fiind cel care suportăcostul de producţie.

Oferta are un rol indirect, de influenţăa gradului final de utilitate; pe de altăparte este recunoscut efectul costului

de producţie asupra niveluluipreţului, dar pe termen scurt.

0 1 2

10. Rolul cererii în formareapreţurilor Preţul pieţei este explicat în termenii unuimecanism al cererii şi ofertei,acceptându-se că atunci când cererea (C)depăşeşte oferta (0), există factori de partea cererii care determină în modefectiv preţul; desigur, şi invers.Deci este recunoscută influenţa cereriinumai în situaţia C>0.

Cererea are un rol primordial înprocesul de formare a preţului, dar pe termen scurt.

11. Exprimarea preţului (P)alunui bun (A) în funcţie depreţul altei mărfi (Bl'

PA/PB = LA/LB, unde LA, LBsunt cantităţile de muncă necesare pentrurealizarea unei unităţi de marfă A,B.

PA/PB = UMA/UMB, unde UMA,UMB sunt utilităţile finale generate deconsumul unei unităţi de marfă A,B.

12.Caracteristicile preţului - 0 anumită unitate (cantitate) dintr-unbun are un preţ unic; - raportul de schimb

între două bunuri are caracter obiectiv, static, dat de raportul cantităţilor de muncă folosite în producereamărfurilor.

Aceeaşi unitate dintr-un bun poateavea preţuri diferite; - raportul deschimb între două bunuri arecaracter subiectiv, dinamic, în funcţiede comportamentul cumpărătoruluişi de celelalte mărfuri pe care lemai achiziţionează.

13. Premise necesare pentruformarea preţului.

- producţia să fie rudimentară;- munca să aibă caracter omogen şisă conducă la practicarea unui salariuunic în diferite domenii productive;-profitului să fie aceeaşi în diferite producţii.

- Consumatorul să acţionezenumai- pe bază de raţionamente; -utilitatea- mărfurilor care fac obiectul- raportului de schimb să poată

fi- estimată de consumator.

5



Rezultă că cele două teorii cu privire la valoarea de schimb şi la preţ, deşisunt aparent contradictorii, ele au mai multe puncte comune care se datoreazăfaptului că nici una dintre ele nu elimină influenţa factorilor consideraţi

primordiali de cealaltă teorie; diferă numai poziţia deţinută de aceştia, ponderealor în influenţarea preţului.

Teoria mixtă sau teoria contemporană

Teoria mixtă sau teoria contemporană a valorii economice şi preţului afost elaborată în prima treime a secolului XXI şi aparţine în principal Şcolii de laCambrige. Se pleacă de la premisa că cele doua teorii anterioare nu sunt opuse(deşi ele aşa au apărut), ci doar explicaţii incomplete şi soluţii parţiale privind

valoarea economică şi preţul. În acest sens preţul este determinat atât deconsumul de factori de producţie, cât şi de utilitatea marginală şi raritatea bunului.

In aprecierea diferitelor teorii privind pretul, orice absolutizare teoreticăeste greşită, întrucât nici una, nici alta, luate separat, nu pot explica toateaspectele legate de izvorul şi mărimea preţului.

Este, de asemenea, evident că trebuie abandonată şi ideea abordăriiexclusiviste a valorii, fie numai de pe poziţia producătorilor, fie numai de peaceea a consumatorilor, însăşi interdependenţa, producţie - repartiţie - schimb -consum, impunând abordarea globală a activităţii economice.

Cunoaşterea diferitelor teorii privitoare la pret permite însă să seînţeleagă că aceasta nu este dată numai de consumul de factori primari, încondiţiile unei activităţi economice socialmente posibilă şi necesară, valoareaavând, pe lângă componenta materială şi o dimensiune subiectivă, raritatea,

preferinţele şi dorinţele consumatorilor fiind şi ele implicate în procesul deformare a valorii. În acest context, devine evident că, pe de o parte, oricât demare ar fi consumul de factori primari, dacă bunul nu este util, el nu dobândeştenici valoare, iar, pe de altă parte, oricât de mare ar fi utilitatea unui bun, valoareanu poate fi apreciată separat de cantitatea şi calitatea factorilor de producţie

consumaţi pentru deţinerea bunului respectiv.În aceste sens, este relevantă opinia lui Alfred Marshall, după care:

„întrebări de genul: cine determină valoarea, utilitatea sau costul? sunt greşit puse, deoarece ridică o falsă problemă, valoarea fiind o mărime aflată permanentşi sub incidenţa consumului de factori de producţie şi sub aceea a utilităţii şirarităţii". Mai departe, afirmă el „ar fi la fel de rezonabil de a discuta asuprachestiunii de a şti care din cele două lame ale foarfecelui taie foia de hârtie ca şia chestiunii de a şti dacă valoarea este guvernată de utilitate sau de costul de

producţie... putem spune, ca regulă generală, că cu cât perioada analizată este

mai scurtă, cu atât cererea influenţează mai mult valoare; şi că, dimpotrivă, cu

6



cât această perioadă este mai lungă, cu atât valoarea va fi influenţată mai multde costul de producţie".

Prin urmare, se poate concluziona că în formarea valorii şi preţurilor auimportanţă, atât utilitatea care determină, în ultimă instanţă, cererea şi preţul

de cerere, cât şi costul de producţie prin care se manifestă caracterul limitat,raritatea factorilor de producţie şi care determină oferta şi preţul de ofertă.Într-o economie de piaţă, ca ceea actuală, preţurile se formează ca rezultat

al comportamentului specific al agenţilor economici, al modului în care aceştiareuşesc să cunoască mai bine piaţa şi să-şi adapteze activitatea sau consumul lacerinţele şi situaţia pieţei. În funcţie de condiţiile economico-sociale prin caretrece o ţară, într-o anumită perioadă, importanţă mai mare are unul sau altul dincei doi factori (cererea sau oferta) în formarea preţurilor. În ţara noastră, în

perioada de tranziţie, preţurile au fost, în general, impuse de către ofertanţi şi se

bazează pe costuri ridicate, rezultat al unei productivităţi scăzute a muncii, aunor salarii care joacă şi rol de protecţie socială (nu doar de remunerare amuncii), a unor dificultăţi economice şi financiare prin care trec mulţi agenţieconomici.

Funcţiile preţului în economia concurenţială

În general, viaţa oamenilor este puternic influenţată de către preţuri, prinfuncţiile sale, ele contribuind hotărâtor la realizarea a numeroase obiectiveeconomice, politice şi sociale. Privit din acest unghi, preţul este deci, nu numai ocategorie economică, ci şi un important şi eficient instrument economic.Principalele funcţii ale preţului sunt:

• funcţia de calcul şi măsurare a cheltuielilor şi rezultateloractivităţilor economice. Exprimând în bani valoarea producţiei, amărfurilor, preţul, prin intermediul indicatorilor economici permiteevaluarea şi cunoaşterea atât a cheltuielilor efectuate, cât şi arezultatelor obţinute la zi şi în dinamica lor.

Redând aspectele cantitative şi calitative ale tuturor laturilor activităţiieconomice, preţul reprezintă un important instrument de informare, un semnal

care pune în evidenţă atât performanţele cât şi nerealizările care se regăsesc atâtla nivele macroeconomic, cât şi la nivelul fiecărei unităţi în parte.

La nivel microeconomic, mărimea preţului din perioada de bază şicurentă, precum şi nivelul anticipat orientează producătorii cu privire laalegerea celor mai eficiente investiţii, a celor mai profitabile variante decombinare a factorilor de producţie. Orice decizie vizând introducerea

progresului tehnic, lărgirea şi diversificarea producţiei, repartizarea şi folosirearesurselor, participarea pe piaţa externă sunt fundamentate pe calcule şi analizede eficienţă bazate pe folosirea preţurilor, care se constituie într-un reper

obiectiv al proiectării şi desfăşurării proceselor economice.

7



• funcţia de stimulare a producătorilor. Faptul că prin nivelul lor, preţurile influenţează direct mărimea veniturilor, a profitului,scopul oricărui agent economic motivează întreprinzătorii înalocarea şi folosirea eficientă a resurselor precum şi în menţinerea

şi lărgirea pieţei prin preţuri atractive, care să înlesnească vânzareamărfurilor • funcţia de recuperare a cheltuielilor de producţie. În acest

context e de reţinut că, prin nivelul său, preţul de vânzare trebuie săasigure recuperarea de către producători a cheltuielilor efectuate şiobţinerea unui anumit profit, condiţie obligatorie pentru reluareacontinuă a procesului de producţie.

Dacă preţurile se situează sub nivelul costurilor, producătorii nu pot reluaactivitatea la acelaşi nivel, preţurile de vânzare fiind mai mari decât cheltuielile

cu factorii de producţie utilizaţi, în acest fel încasându-se un profit caretransformat în capital reinvestit asigură creşterea şi diversificarea producţiei faţăde perioada anterioară.

• funcţia de redistribuire a veniturilor. În legătură cu această problemă se cunosc două situaţii:

a) atunci când nivelul preţurilor creşte mult peste celnormal în condiţiile existenţei monopolului producătorului şi a unor stărimonopoliste “necontrolate”, o parte din veniturile cumpărătorilor se redistribuiteîn favoarea producătorilor şi vânzătorilor de mărfuri;

b) atunci când preţurile scad sub nivelul normal fiedatorită jocului pieţei, fie datorită unor măsuri guvernamentale, redistribuirea seface în favoarea consumatorilor.

• funcţia de informare. Prin nivelul lor, preţurile oferă semnale, pede o parte producătorilor, cu privire la eforturile financiare pe carele presupune aprovizionarea cu factori de producţie, pe de altă parteconsumatorilor privind procurarea bunurilor de care au nevoie.

În cazul produselor noi, un rol deosebit în realizarea acestei funcţii revineactivităţilor de promovare şi reclamă care pe lângă date tehnice, funcţionalecuprind şi informaţii referitoare la preţuri.

• funcţia de pârghie financiară. Rolul preţurilor de pârghieeconomico-financiară nu trebuie tratat unilateral, strict, doar din

punctul de vedere al unităţii respective, ci şi din punct de vedere alrelaţiilor financiare generale.

În acest cadru, preţul apare şi ca o pârghie de recuperare a costurilor, dar şi ca izvor de formare a veniturilor statului, prin impozitele aplicate asupra

preţurilor.• funcţia de armonizare a intereselor particulare cu cele sociale.

La realizarea acestui deziderat către care tinde societatea modernă,

alături de alte componente ale pieţei concurenţiale, un rol deosebitrevine sistemului de preţuri

8



Sesizând acest lucru, A. Smith, referindu-se la mecanismul „mâinii invizibile”,arăta că preţurile sunt reglate de suma totală a reacţiilor individuale. El este

primul gânditor care vorbeşte despre alocarea optimă a resurselor existente, pe baza preţurilor, în condiţiile unei concurenţe perfecte, mecanismul preţurilor

contribuind decisiv la realizarea acumulării capitaliste şi creşterea venituluinaţional.Preocupat de problema dezvoltării economice, Smith arată că libera concurenţătinde să regleze preţurile, iar pe această bază să optimizeze alocarea resurselor încadrul ramurilor economiei, ceea ce asigură şi armonizarea interesuluiindividual, particular cu interesul colectiv. El atrage însă atenţia că propriulinteres poate sluji interesului colectiv numai în condiţiile existenţei unui anumitcadru instituţional, preţurile „libere” neînsemnând anarhia preţurilor.Acest deziderat este cu atât mai stringent astăzi, când în condiţiile adâncirii

diviziunii muncii şi, implicit a strângerii legăturilor dintre producători, oricecreştere de preţ, se transmite în întreaga economie, preţurile unora fiind costurilealtora.

• funcţia de perfecţionare a activităţii economice. Condiţiile de producţie, incontestabil diferite de la o unitate la alta fac ca şi costul pentru aceeaşi marfă, să difere. Pe piaţă, în lupta pentru concurenţăse formează însă un preţ unic, ceea ce face ca agenţii economice, lacare costul şi preţul individual sunt mai mari decât cele generale, să

piardă şi să dea faliment, în timp ce firmele care produc cucheltuieli mici şi care în mod normal au şi un preţ mediu mai mic săcâştige şi să se impună pe piaţă.

Pentru a diminua la minim riscul eşecului şi a spori la maxim şansa de câştig,firmele vor urmări să reducă costurile, fapt pentru care promovează tehnologiiavansate, metode de conducere şi gestiune moderne, în măsură să asigurefolosirea cât mai eficientă a factorilor de producţie.

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE

1. Care sunt definiţiile preţului şi interpretările acestuia ?2. Care sunt teoriile preţurilor ?3. Care sunt deosebirile dintre teoria obiectiva şi cea subiectiva ?4. Care sunt funcţiile preţului în economia concurenţială?

9



MECANISMUL PREŢURILOR

Factori de influenţă

Existenţa preţurilor se leagă nemijlocit de procesul schimbului de bunuri şi

servicii, utilizarea acestora capătând o amploare deosebită odată cu dezvoltarea pieţelor şi utilizarea banilor în actele de vânzare-cumpărare.Preţurile se formează sub acţiunea a trei categorii de factori:

•Factorii de producţie- factori ai ofertei- care influenţează formarea preţurilor prin nivelul şi structura costurilor, nivelul şi structura producţieimondiale, mărimea rezervelor, etc..

•Factorii de consum- factorii cererii- sunt reprezentativi prin nivelul şistructura consumului intern şi extern, modul de concentrare şi distribuţie acererii pe piaţa naţională şi mondială, mărimea veniturilor cumulate pe piaţainternă şi externă.

•Factorii de mediu- politici, economici, legislativi, tehnologici şi sociali.

ategorii şi forme de preţuri

În timp, problematica preţurilor a cunoscut un amplu proces de adaptareşi perfecţionare, cu schimbări multiple şi semnificative în întregul mecanism deformare a preţului, precum şi în modalităţile de exprimare a acestuia.

Cele mai importante modificări privesc lărgirea gamei de preţuri cu careoperează astăzi piaţa; apariţia noilor forme de preţuri nu a fost însăîntâmplătoare, ci s-a datorat acţiunii unei multitudini de factori:

• diversificarea nomenclatorului de mărfuri;• implicarea diverselor organisme interne şi internaţionale în formarea

preţurilor,care a dus la apariţia preţurilor de licitaţie, a cotaţiilor de bursă, a preţurilor afişate,a preţurilor indexate, a preţurilor de acord etc.;

• accentuarea unor dezechilibre economice;• alţi factori (cuprinderea sau nu în preţ a ambalajului, suportarea sau nu a

cheltuielilor de asigurare, modul de negociere etc.)Diferitele preţuri ce alcătuiesc sistemul de preţuri pot fi clasificate după maimulte criterii:

10



Conţinutul preţului a evoluat în timp, funcţie de tipul de economie, desaturaţia pieţei, de tipul concurenţei şi rolul statului în societate.

1. După modul de formare pe tipul de economie, preţurile pot fii:

a) preţurile de piaţă, denumite şi preţuri libere, specifice economiilor de piaţă, care se formează pe baza condiţiilor pieţei, în funcţie de cerere, ofertă,concurenţă şi strategiile adoptate de firme; se găsesc în modelul pieţei pure şi

perfecte; b) preţurile administrate care sunt rezultatul deciziilor statului şi a

altor centre de forţă economică (monopoluri, monopsonuri, oligopoluri etc.).c) preţuri mixte sunt cele care funcţionează în contextul economiilor

în tranziţie(pe scară mai restrânsă) sau de piaţă şi rezultă din intersectareamecanismului liber al pieţei cu elemente de autoritate administrativă sau forţă

economică.2. După tipul pieţei conţinutul preţurilor diferă, astfel:a) într-o piaţă nesaturată, în care cererea este superioară ofertei,

producătorul are o poziţie de monopol în faţa consumatorului şi pe această bazăîşi poate impune cu uşurinţă propriul preţ. Preţul ofertantului trebuie să acoperecheltuielile de producţie şi să asigură un profit rezonabil, pronind de la “cerinţa”recuperării muncii încorporate în produs.

b) într-o piaţă saturată, caracteristică economiilor contemporane, încare oferta devansează cererea, consumatorul are un rol privilegiat şi se impunemult mai puternic în formarea preţurilor de piaţă, producătorul fiind interesat deadaptarea costului la preţul pieţei, preţ generat în mare măsură de cerere şiconcurenţă. Acest preţ denumit şi preţ competitiv, este un preţ recunoscut de

piaţa şi care, în condiţii normale, trebuie să aducă beneficii tuturor părţilor implicate (producători, distribuitori, consumatori, stat).

3. Din punct de vedere al tipului de concurenţă în care preţurile se formează pe piaţă, acestea se clasifică în:

- preţuri formate în condiţii de liberă concurenţă;- preţuri care se stabilesc în regim de monopol sau alte

forme de concurenţă imperfectă;Preţul de pe piaţa cu concurenţă perfectă se formează în funcţie de

raportul dintre cererea agregată şi oferta agregată la nivel impus de cantitateadeterminată dintre venitul marginal şi costul marginal, adică acel nivel la careagenţii economici înregistrează profit maxim.

Preţul de monopol. Monopolul poate caracterizat ca fiind situaţia în careun produs unic al unui bun omogen este în prezenţa unei infinităţi decumpărători.

Preţul de monopol se formează în funcţie de raportul de cerere totală şi

oferta firmei monopoliste la nivel impus de cantitatea determinată de egalitateadintre venitul marginal şi costul marginal

11



Preţul practicat de firmele oligopolistice, care alcătuiesc un cartel înscopul maximizării profitului şi care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile unor structuri ale costurilor diferite care se formează la acel nivel al producţiei totalela care venitul marginal corespunde costului marginal pe ansamblul industriei,

nivelului de producţie care se realizează în cote diferite între agenţii economicirespectivi.Conţinutul preţului pe aceste tipuri de pieţe este adaptat strategiei

specifice a firmei în mediul concurenţial respectiv( vezi capitolul următor).4. Funcţie de rolul statului în societate.Politica statului îşi pune amprenta asupra conţinutului preţurilor prin intervenţiaautorităţilor asupra următoarelor componente:

- preţuri,- concurenţa,

- fiscalitate,- subvenţii (ajutoare de stat),- alocarea de resurse şi eficienţa utilizării lor,- echilibrul macroeconomic,- bunăstarea consumatorilor.

Măsurile luate de stat pot avea un efect direct sau indirect asupra preţurilor. Din prima categorie se pot enumera:

- stabilirea de preţuri fixe la anumite produse sau de tarife fixe laanumite servicii sau utilităţi.

- fixarea de preţuri limită: maximale pentru protejarea consumatorilor sau minimale pentru protecţia sau stimularea producătorilor.

- reglementarea generală a preţurilor.Există totodată numeroase măsuri sau politici cu efect indirect asupra nivelului

preţurilor din economie, precum:- reglementarea concurenţei şi practicilor comerciale,- redefinirea politicii fiscale prin modificarea TVA, accizelor, taxelor

vamale şi impozitelor,- politica ajutoarelor de stat,- rolul sectorului de stat din economie şi a comenzilor de stat,

- măsuri privind comerţul exterior şi politica valutară,- măsuri privind piaţa creditului sau raţionalizarea consumului.

5. Din punct de vedere al modului de negociere preţurile se împart în:- preţuri de tranzacţie; acestea se negociază, de regulă, prin

participarea directă la tratative a partenerilor de afaceri;- preţuri prestabilite; aici se includ preţurile de catalog,

preţurile de listă, preţurile afişate, etc.;- preţuri prin negocieri publice programate, cum ar fi preţulde licitaţie şi cotaţiile de bursă.

6. Din punct de vedere al momentului de calcul se disting următoarele forme de preţuri

12



- preţuri postcalculate- se folosesc în sectoarele productive şi se determinăîn funcţie de cheltuielile efectiv realizate pentru un anumit produs sauîntreaga producţie pe un anumit interval de timp;

- preţuri antecalculate- sunt folosite de cele mai multe ori pentru

fundamentarea asimilării de produse noi sau modernizarea celor existente;- preţurile prognozate- se referă la perioade mai mari şi se determină pe

baza unor calcule complexe.7. din punct de vedere al unităţii de măsură sub care se comercializează

bunurile şi serviciile, preţurile pot fi:- preţuri pe unitate fizică de măsură (tonă, kg, litru, vagon etc.);- preţuri "la cheie", sau preţuri pe lucrare;- preţuri pe cantitate şi conţinut, care se folosesc pentru combustibili,

metale preţioase.

.8 în funcţie de locul realizării produselor, decondiţiile de livrare (condiţii de franco si ambalaj) preţurile pot avea următoarele f orme :

- preţuri franco depozitul furnizorului , situaţie în care cheltuielile detransport cad în sarcina cumpărătorului.- preţuri franco-staţia de expediţie , forma care presupune ca cheltuielile detransport până la cea mai apropiată staţie de încărcare să fie suportate decătre producător şi, în continuare, până la locul de consum, de cătrecumpărător.- preţuri franco destinaţie , caz în care toace cheltuielile până lacumpărătorul mărfii sunt suportate de furnizor.

În ţară noastră, cea mai frecvent folosită a fost prima formă. Aceasta cu scopulde a asigura delimitarea mai exacta a sferei producţiei de sfera circulaţieimărfurilor si pencru a determina beneficiarii sa se aprovizioneze de la cei maiapropiaţi furnizori, pentru a reduce cheltuielile de transport aprovizionare.Aceasta cerinţă economica este valabila şi în prezent.

.9ţinând seama de momentul în care se folosesc sau pentru care sefolosesc, preţurile pot fi:

- preţuri curente , sunt preţuri practicate efectiv pe piaţă în activitatea

cotidiană de vânzare- cumpărare;- preţuri la termen , sunt preţuri afişate pentru livrarea la o dată ulterioară a

mărfurilor;- preţuri constante , sunt preţurile unui anumit an anterior cu ajutorul cărora

se recalculează indicatorii valorici privind dezvoltarea dintr-o anumită perioadă(5- 10 ani) pentru a se putea compara în timp;

- preţuri comparabile , sunt preţuri folosite la stabilirea dinamiciiindicatorilor valorici pe o perioadă şi mai mare de timp, în care s-au practicatmai multe preţuri constante.

.10 alte forme ale preţurilor, în funcţie de diferitesituaţii concrete, scopuri sau domenii in care se folosesc şi anume:

13



- preţuri de deviz, folosite în cazul lucrărilor de construcţii montaj şi a celor pentru reparaţiile în construcţii;

- preţuri de contractare şi de achiziţie la care se cumpără produsele agricolela fondul de stat, de la producătorii agricoli;

- preţuri de licitaţie , la care se adjudecă bunurile mobiliare sau imobiliaresupuse vânzării sau închirierii prin licitaţie publică; •- preţuri de rezervare , sunt preţuri sub care nu se vând o parte din bunurile

aflate în stoc, vânzătorii aşteptând o oarecare creştere a preţurilor pieţei.Preţurile de rezervare depind de nivelul preţurilor pieţei şi al cheltuielilor de stocare;

- preţuri de transfer sau de cesiune internă , reprezintă preţurile practicate înschimbul de bunuri sau servicii între subdiviziunile (fabrici, filiale,exploatari) ale aceleiaşi întreprinderi integrate vertical;

-

preţuri sociale , sunt preţuri ce au fost stabilite la un nivel mai scăzut dinconsiderente de ordin social, ca de exemplu: preţuri pentru bunuriledestinate copiilor si elevilor, pentru echipamentul de protecţie, preţurile

practicate prin cantinele şi bufetele de incinta etc..11 În raporturile de comerţ exterior preţurile pot

îmbrăca alte forme, ca de pildă:- preţuri interne , şi în cadrul lor preţ intern complet de export, care

cuprinde preţul cu ridicata, plus cheltuieli de reclamă, ambalaj, transport,comisioane etc.; si preţ intern de vânzare a produselor importate, care poatecuprinde valoarea în vamă, taxa vamală, accize şi alte taxe, după caz, T.VA.,comision şi adaos comercial, în funcţie de circuitul bunurilor şi naturaconsumului;

- preţuri externe , în valuta, de import şi de export şi aici opereazăcondiţiile de livrare, în funcţie de care preţurile externe pot fi:

- preţuri franco- frontiera română , când cheltuielile de transport până lagraniţa română cad în sarcina producătorului - (importatorului) din ţară.

- preţuri C.I.F.(iniţialele de la engl. cost- insurance, freight – cost,asigurare, navlu), când preţul cuprinde cheltuielile de transport, asigurare şinavlu pâna la portul de destinaţie;

- preţuri F.O.B ( iniţialele de la engl. free on board- liber la bord), când în preţurile mărfurilor sunt incluse cheltuielile ocazionate de încărcarea mărfurilor în vapor, beneficiarul urmând să suporte toate cheltuielile din momentul în caremărfurile au trecut bordul vasului în portul de încărcare.

Pe piaţa mondială, preţurile îmbracă alte forme specifice, şi anume:cotaţii la bursă, preţuri de monopol preţuri de tranzacţie, preţuri de licitaţie,

preţuri de acord etc.

Abordarea sistemică a preţurilor

14



Abordarea sistemică a preţurilor permite pe de o parte, identificareaconexiunilor şi interconexiunilor dintre diferitele categorii de preţuri careformează sistemul preţurilor dar şi a acestuia din urmă în raport cu celelaltecomponente ale macrositemului economiei naţionale ( sistemul financiar,

sistemul valutar, sistemul de credit,comercial şi de producţie).Preţurile nu se formează şi ca atare nu pot fi analizate izolat. Ele seintercondiţionează în cadrul unui sistem de preţuri. Aceasta înseamnă că întrediferite ramuri, în interiorul fiecăreia dintre ele, producţia trebuie organizată subinfluenţa sistemului de preţuri, format din interacţiunea a două serii de preţuri:

preţurile produselor şi preţurile resurselor sau ale factorilor de producţie.Primele, raportate la costurile de producţie, determină repartiţia resurselor întreramurile producătoare. Preţurile resurselor, la rândul lor, determină combinareafactorilor de producţie în interiorul fiecărei ramuri.

Raportul dintre cele două componente ale pieţei, oferta şi cererea, manifestatesub incidenţa concurenţei, evoluează după cum preţurile, prin mecanismul lor autonom, reuşesc să concure la repartizarea resurselor în economie, astfel încâtsă fie posibilă echilibrarea pieţei. Preţurile reglează în timp restabilireaechilibrului pieţei.

Reprezentând semnalele gradului de solicitare a resurselor în economie, preţurile incită operatorii din economie să le urmărească. Ei folosesc, astfel, preţurile factorilor de producţie în deciziile privind organizarea producţiei bunurilor, pe baza combinării acestor factori. Această legătură este esenţială şireflectă interdependenţa preţurilor în cadrul sistemului.

Sistemul de preţuri este observat ca o interacţiune continuă a diferitelor categorii de preţuri, definite în cadrul unor faze ale circuitului economic: preţuriale producătorilor, preţuri ale distribuitorilor, preţuri de consum. Astfel,abordarea sistemică permite ca, prin fluxurile permanente de legătură întrestadiile circuitului economic al produselor, să se identifice influenţele pe care

preţurile din amonte le propagă asupra preţurilor din aval. Această interacţiuneeste mijlocită prin costuri, reflectate în preţuri. De aceea, se poate ca preţul unui

bun să se reflecte în preţul celorlalte bunuri, interdependenţa regăsindu-se lanivelul general al preţurilor. Este suficient să se modifice preţul unui produs,

pentru ca el să provoace o mişcare a celorlalte preţuri, prin reţeaua complexă alegăturilor şi interdependenţelor, generalizându-se în tot sistemul de preţuri.

Sistemul de preţuri este totodată interconectat şi supus influenţelor altor componente macroeconomice: producţia, consumul productiv şi neproductiv,exportul şi importul, sistemul financiar, de credit şi valutar, absorbţiainformaţionala a datelor de conjunctură. Numai o astfel de abordare generază înfinal ceea ce numim analiză sistemică a preţurilor.

Într-o economie de piaţă preţurile se formează liber, prin negociere şiconsens, tinzând către un preţ de echilibru determinat de evoluţia raportului

dintre cerere şi ofertă, în condiţiile concurenţei. Acest postulat trebuie încadratde două amendamente.

15



Primul este acela că preţurile rezultate din numeroasele acte izolate denegociere sunt integrate, conştient sau inconştient, în intregul sistem al preţurilor naţionale şi chiar internaţionale şi de aceea “abaterile” negociate sunt relativminore, situându-se în jurul nivelurilor “sistemice”. Cu alte cuvinte, “piaţa”

determină preţul.Al doilea amendament implică funcţia de “regulator” al pieţei pe care oîndeplineşte preţul. Formarea preţurilor de echilibru contribuie la echilibrareatuturor componentelor pieţei şi armonizarea aspectelor sociale.

Între diferitele preţuri care alcătuiesc sistemul de preţuri există odiversitate de raporturi, relaţii care pot fi grupate în: legături, corelaţii şiinterdependenţe.

Legăturile dintre preţuri sunt relaţiile dintre diferitele categorii depreţuri din punctul de vedere al elementelor de structură. Existenţa unui

sistem de preţuri impune asigurarea unor legături precise între diferitelecategorii de preţ ale aceluiaşi produs, în funcţie de fazele circuitului economic pe care-l parcurge un produs. De exemplu, legătura dintre preţul cu ridicata alunui produs preluat de la producători şi preţul cu amănuntul se realizează prinadaosul comercial cuvenit unităţilor comerciale cu ridicata şi cu amănuntul şiTVA datorată bugetului de stat. Datorită acestor legături, modificarea preţurilor dintr-o categorie antrenează modificări ale elementelor de legătură sau poatedetermina modificarea preţurilor din celelalte categorii. Legătura reciprocă adiferitelor categorii de preţuri nu trebuie înţeleasă ca o dependenţă automatăîntre ele. Având în vedere funcţiile concrete şi rolul relativ diferit al categoriilor de preţuri, există posibilitatea modificării nivelului unei categorii de preţuri fărăca aceasta să antreneze neapărat sau concomitent, şi în aceeaşi măsură,modificarea nivelului de preţuri din celelalte categorii. Astfel, modificarea

preţurilor cu ridicata la unele produse nu implică neapărat şi modificareanivelului preţurilor cu amănuntul sau, dacă o implică, aceasta se poate efectuamai târziu, corelat cu alte măsuri privind protecţia populaţiei. Se deosebesc şiconsecinţele economice ale modificării diferitelor categorii de preţur i.

De exemplu, creşterea sau reducerea preţurilor cu ridicata pentru produsecare circulă între unităţi economice, nu afectează în mod direct nivelul de trai, în

timp ce modificarea preţurilor cu amănuntul sau a preţurilor produselor agricolecumpărate de la producători influenţează în mod direct veniturile reale ale

populaţiei şi, după caz, veniturile sau cheltuielile bugetului de stat.Corelaţiile dintre preţuri sunt raporturile dintre preţurile din aceeaşi

categorie (între preţurile cu ridicata ale diferitelor produse, sau între preţurile cuamănuntul). Acestea pot fi:

- cu caracter general, ca de exemplu: între preţurile (cu ridicata sau cuamănuntul) mărfurilor alimentare şi preţurile mărfurilor industriale; întreaceleaşi preţuri ale diferitelor mărfuri nealimentare (industriale); între preţurile

produselor agricole şi preţurile produselor industriale etc.;

16



- cu caracter special: între preţurile mărfurilor ce se pot înlocui reciproc(cu însuşiri diferite, dar pentru aceleaşi utilizări); între preţurile mărfurilor ce nuse pot înlocui reciproc (cu însuşiri diferite), dar care în anumite condiţii pot fifolosite unele la fabricarea celorlalte; între preţurile mărfurilor ce pot fi folosite

ca atare şi cele care necesită o prelucrare suplimentară. Dacă corelaţiile cucaracter special nu sunt asigurate, poate avea loc un proces de substituire a bunurilor.

Interdependenţele dintre preţuri exprimă raporturile complexe dintrenivelul diferitelor categorii de preţuri ale unor produse, pe de o parte, şi nivelulcosturilor sau al preţurilor produselor care se obţin din primele produse, pe dealtă parte. Este vorba deci de raporturile dintre diferite categorii de preţuri alediferitelor produse care se folosesc unul la fabricarea celuilalt. Modificarea

preţului dintr-o categorie la un anumit produs atrage după sine modificări nu

numai în ce priveşte nivelul şi structura acestui preţ, ci propagă influenţe asupracosturilor şi preţurilor la alte produse.Interdependenţele dintre preţuri se manifestă sub forma unor influenţe

care pot fi de două feluri:- în lanţ, sau într-un singur sens, sau de succesiune, de la preţul

materiilor prime la costurile produsului finit şi mai departe, asupra preţuluiacestuia. De exemplu: lapte-brânzeturi; carne-preparate din carne; minereu – fontă – fier – oţel – laminate – piese – subansamble – produse finite; lemn – celuloză – hârtie; sfeclă de zahăr – zahăr – produse zaharoase; lână – fire – ţesături – confecţii, etc.

- reciproce (flux – reflux), sunt atât influenţe ale preţurilor materiilor prime asupra preţurilor produselor unei ramuri şi, mai departe, asupra altor ramuri, cât şi influenţe ce se întorc asupra primei ramuri. De exemplu: creşterea

preţurilor cu ridicata ale combustibililor influenţează costurile în transporturi şimai departe, tarifele de transport. Acestea, la rândul lor, influenţează preţurilecombustibililor. Cele mai frecvente influenţe de reciprocitate apar la produseledin ramura combustibililor, energiei electrice şi transporturilor, datoritălegăturilor strânse dintre aceste ramuri: producţia de combustibil nu poate firealizată fără energie electrică şi mijloace de transport; producţia de energie

electrică, prin folosirea resurselor termice, nu poate avea loc fără combustibilitransportaţi la locul de consum: transportul nu se poate realiza fără combustibilisau energie electrică.

Nici interdependenţele dintre preţuri nu trebuie înţelese în mod rigid, canişte raporturi care se schimbă în mod automat şi în aceeaşi măsură. Agenţiieconomici au posibilitatea să compenseze o parte din influenţele propagate dincreşterea preţurilor prin măsuri proprii suplimentare de reducere a consumurilor materiale. Ei ar trebui, în primul rând, să caute soluţii pentru compensareainfluenţelor negative din creşterea acestor preţuri (prin reducerea consumurilor

specifice, a altor cheltuieli, sau prin reproiectarea produselor, etc.) şi numai peurmă să ia în considerare o eventuală majorare a preţurilor propriilor produse.

17



Interdependenţa piaţă-preţ

Piaţa

Piaţa a apărut cu multe secole în urmă, o dată cu schimbul de mărfuri, ca punct de legătură între agenţii economici, producători şi consumatori, mecanismde reglare şi autoreglare a proceselor economice.

Piaţa reprezintă ansamblul mijloacelor şi operaţiunilor de comunicare şi

de confruntare a vânzătorilor cu cumpărătorii, prin aceasta, fiecare dintre ei, seinformează mutual de ceea ce pot produce pentru vânzare, de ceea ce au nevoiesă cumpere şi preţul pe care urmează să-1 ceară sau să-1 propună în vedereaîncheierii tranzacţiilor.

O altă definiţie a pieţei poate fi următoarea: “ reprezintă ansambluldeciziilor adoptate de către cumpărători privind ce şi cât să consume, de către

producători şi prestatori privind ce şi cât să consume, de către posesorii decapital cât şi unde să investească şi de purtătorii forţei de muncă în ce ramurăsau domeniu şi pentru cine să muncească.

Toate aceste decizii sunt armonizate prin mecanismul preţurilor.Piaţa este definită prin următoarele elemente:• spaţiul economic în care se întâlnesc şi acţionează

cumpărătorii şi vânzătorii, iar, în unele cazuri, diverse categorii de intermediari;• locul de întâlnire la un moment dat a dorinţelor cumpărătorilor cu

dorinţele vânzătorilor;• un ansamblu de mijloace de comunicaţie prin care vânzătorii şi

cumpărătorii se informează reciproc asupra a ceea ce dispun, de ce au nevoie şia preţurilor cerute şi propuse înainte de a încheia şi efectua tranzacţiile;

• totalitatea relaţiilor de vânzare în legătură cu spaţiul economic încare au loc : cerere, ofertă, concurenţă, preţ;• locul de manifestare a concurenţei, a competiţiei dintre agenţii

economici cu interese identice sau apropiate.Formarea preţului nu depinde numai de punctele de vedere ale vânzărilor

manifestate prin ofertă, ci şi de cele ale cumpărătorilor manifestate prin cerere.În aceste condiţii, preţul se formează prin negociere şi consens, tinzând către un

preţ de echilibru al celor două mărimi complexe care se confruntă permanent pe piaţă: oferta şi cererea.

În gândirea economică contemporană preţul este considerat ca o definiţierezultată din interacţiunea mai multor factori: utilitate, raritate, cost, raportul

18



dintre ofertă şi cerere, volumul masei monetare şi stabilitatea acesteia, dobânda, preţul celorlalte bunuri, conjunctura economică.

CerereaCererea reprezintă cantitatea totală dintr-un anumit bun care poate fi

cumpărată pe piaţă, într-o perioadă determinată de timp, la un anumit preţ dat.Cererea poate fi:a. individuală;

b. de piaţă;c. totală.a. Cererea individuală rezultă din opţiunea consumatorului şi din

reacţiile lui faţă de variaţiile venitului pe care-1 poate aloca pentruachiziţionarea unui bun, ca şi faţă de modificările preţului acelui bun. b. Cererea de piaţă este suma cantităţilor solicitate dintr-un anume bun,

la fiecare nivel de preţ, cu condiţia ca cei care solicită bunul să ia deciziiindependent unii de alţii.

c. Cererea totală depinde, în principal, de nivelul preţului propus la bunul cerut şi de cuantumul venitului cumpărătorului , respectiv al părţii devenit ce poate fi alocată pentru achiziţionarea bunului respectiv.

În funcţie de natura bunurilor care se comercializează pe piaţă,

cererea poate fi:a) cerere directă (ulei, zahăr, oţet etc.);

b) cerere pentru bunuri substituibile (oţel prin aluminiu, ulei de masline prinulei de floarea soarelui);c) cerere pentru bunuri complementare (dulciuri, zahăr şi/sau melasă);d) cerere derivată (cererea de făină determinată de cererea pentru pâine,

produse de patiserie etc.)Raportul dintre evoluţia preţului unui bun şi nivelul cererii pe piaţă al

bunului respectiv este exprimat de legea cererii, conform căreia, dacă preţul

bunurilor economice comercializate pe piaţă scade, în mod corespunzător creştecantitatea de marfă cerută într-o anumită perioadă şi invers, dacă preţurile cresc,scade cantitatea de marfă cerută pe piaţă în perioada respectivă, celelaltecondiţii rămânând neschimbate.

Curba cererii ia forma de mai jos:

PContracţia cererii

19



extinderea cereriiQ

Fig. 2.1. Contracţia şi extinderea cererii în funcţie de preţSe poate observa din grafic că mărimea cererii unui bun variază în raport

invers cu mărimea şi modificarea preţului.Legea generală a cererii exprimă raporturile esenţiale ce apar pe o piaţă

liberă între modificarea preţului bunului oferit şi schimbarea mărimii cantităţiicerute din acel bun. Aceasta înseamnă că, în cazul bunurilor normale înconsumaţia oamenilor, atunci când preţul creşte, are loc contracţia cererii şiinvers, când preţul scade, cererea creşte.

Principalii factori care influenţează cererea sunt: Nivelul veniturilor băneşti ale consumatorilor , influenţează diferit

evoluţia cererii la bunuri normale şi la bunuri inferioare. Pentru bunurilenormale relaţiile sunt directe şi pozitive, creşterea veniturilor determinăcreşterea cererii, iar pentru bunurile inferioare relaţiile sunt negative, oricecreştere a veniturilor determină reducerea cererii. Evoluţia preţului la alte bunuri decât bunul analizat , influenţeazăcererea astfel:

• în cazul bunurilor substituibile A şi B, care satisfac aceeaşi nevoi,există o relaţie pozitivă, atunci când preţul lui A creşte, cererea pentru bunul B

creşte şi invers;• în cazul bunurilor complementare A şi B, există o relaţie negativă,

atunci când preţul lui A creşte , cererea pentru bunul B scade şi invers;• în cazul bunurilor neînrudite, nu există nici o influenţă asupra cererii

bunului analizat datorită modificării preţului unui bun oarecare. Numărul şi preferinţele cumpărătorilor ,influenţează direct nivelul

cererii pe piaţă; dacă cumpărătorii au preferinţe pentru un anumit bun, cererea pentru acel bun creşte şi invers.

Prognozele privind evoluţia raportului preţuri-venituri, influenţează

direct cererea deoarece, atunci când se prevede creşterea venitului, cererea pentru acel bun va creşte şi invers.

Factorii cu influenţă indirectă: demografici, climaterici, sezonieri,naturali, conjuncturali etc.

Elasticitatea cererii măsoară variaţia cererii rezultată la variaţiavenitului sau la variaţia preţului unui bun considerat sau la variaţia preţului unuialt bun.

Se calculează prin indicatori distincţi:

• elasticitatea cererii unui bun în raport cu venitul, notată ev;

20



• elasticitatea cererii unui bun în raport cu preţul bunului, notatăepi;

• elasticitatea cererii unui bun în raport cu preţul altui bun, notată epy.

1. Elasticitatea cererii unui bun în raport cu venitul (ev).Creşterea veniturilor provoacă modificări în structura consumului. Dacă

se studiază statistic structura consumului în cadrul bugetului familial mediu într-o ţară, într-o perioadă de timp, se poate observa că, de la o perioadă la alta,

ponderea diferitelor categorii de bunuri sau servicii se schimbă. Aceasta esterezultatul celor două tendinţe - pe de o parte, creşterea veniturilor, pe de altă

parte, schimbarea atitudinii faţă de anumite categorii de bunuri în raport de

veniturile disponibile pentru a fi cheltuite pentru bunuri care satisfac la un nivelmai ridicat obiectivul maximizării utilităţii.Elasticitatea cererii funcţie de venit, ca indicator , este raportul dintre

variaţia relativă a cantităţilor consumate dCi/ Ci ale bunului i şi variaţia relativăa venitului dv/v, cheltuit pentru procurarea de bunuri şi servicii (venitul v nucuprinde economiile băneşti sau plăţile obligatorii şi prioritare cum ar fiimpozite, taxe).

Astfel:

ev = i

i

C

dC

/ v

dv

sau ev = dv

dC i

/ v

C i

= dv

dC i

x iC

v

În acest caz, dacă:ev>1 şi venitul creşte, ponderea cheltuielilor pentru bunul respectiv în

totalul veniturilor se reduce;ev<1 şi venitul creşte, ponderea cheltuielilor în totalul veniturilor

consumatorului este egal cu procentul modificării venitului.Conform celei de-a doua relaţii, elasticitatea cererii în funcţie de venit

poate fi definită ca raport între tendinţa marginală de a consuma bunul i pe

seama creşterii venitului (raportul dC/dv) şi ponderea pe care o deţine consumul bunului i în totalul venitului (raportul Ci/v).În funcţie de mărimea elasticităţii cererii în raport cu venitul, bunurile se

grupează în:a. bunuri normale, al căror consum creşte o dată cu creşterea

venitului, dar creşterea consumului este proporţional mai slabă decât creştereavenitului:

i

i

C

dC <

v

dv=> ev < 1

b. bunuri inferioare, al căror consum scade în mărime relativă cândvenitul creşte, adică creşterea consumului nu se realizează:

21



i

i

C

dC < 0 ;

v

dv> 1 => ev < 0

c. bunuri superioare, al căror consum creşte relativ mai repededecât venitul:

i

i

C

dC >

v

dv=> ev >1

d. bunuri al căror consum creşte proporţional cu venitul, adică:

i

i

C

dC =

v

dv=> ev =1

Principalele determinante ale elasticităţii cererii în funcţie de venitsunt:

• tipul de nevoi la care produsul considerat face faţă: de exemplu, partea de venit cheltuită la cumpărăturile de produse alimentare scade cândvenitul creşte; această observaţie cunoscută sub numele de „legea lui Engel" afost uneori utilizată drept criteriu al bunăstării sau al gradului de dezvoltare aunei economii;

• nivelul mediu al venitului ţării: de exemplu, un automobil este un

produs de lux într-o ţară slab dezvoltată şi un produs cvasiindispensabil într-oţară dezvoltată;

• perioada de analiză considerată: deoarece structura consumuluiindivizilor sau al familiilor se adaptează la modificările venitului cu o întârzieremai mult sau mai puţin lungă.

La aceleaşi concluzii cu privire la comportamentul cererii produselor se poate ajunge prin urmărirea, în bugetele de familie, a variaţiei ponderiiconsumului de bunuri şi servicii în totalul veniturilor familiei.

2. Elasticitatea cererii unui bun în raport cu preţul (ep).În funcţie de evoluţia preţului, coeficientul de elasticitate se calculează

ca raport între modificarea cantităţii cerute şi cea a preţurilor în condiţiile încare ceilalţi factori rămân neschimbaţi, conform relaţiei:

Ecp = -i

i

C

dC /dp

dp

În funcţie de mărimea coeficientului de elasticitate apar următoarele

situaţii:- cerere elastica Ecp>1

22



- cerere inelastică Ecp<1- cerere cu elasticitate normală unitară Ecp=1- cerere perfect elastică Ecp→ ∞- cerere perfect inelastică Ecp=0

Nivelul consumului unui bun este totodată funcţie de preţul acelui bun,dar şi de preţul altor bunuri. Această dependenţă este cu atât mai evidentă cu câteste vorba de bunuri substituibile şi bunuri complementare.

Elasticitatea cererii în funcţie de preţ măsoară variaţia cererii unui bundeterminată de variaţia preţului bunului considerat sau de cea a preţului altui

bun. Din acest punct de vedere, elasticitatea în funcţie de preţ poate fi:elasticitatea directă (faţă de preţul aceluiaşi bun) şi elasticitatea încrucişată (faţăde preţul altui bun).

Elasticitatea directă exprimă variaţia relativă a consumului bunului i(dCi / dCi) faţă de variaţia relativă a preţului aceluiaşi bun (dpi/pi):

epi =i

i

i

i

p

dp

C

dC / sau epi =

i

i

i

i

dp

dC

C

p/

Elasticitatea directă evaluează reacţia cererii faţă de o modificarea preţului produsului. Ca urmare, o variaţie a preţului antrenează o variaţie aconsumului aceluiaşi produs în sens opus, astfel:

• o creştere a preţului (+dpi) => restrângerea consumului (-dCi)

• reducere a preţului (-dpi) => creşterea consumului (+dCi)Cei doi factori ai raportului de calcul al elasticităţii au semn algebric

diferit, ca urmare, raportul este totdeauna negativ, dar în modul el are semn pozitiv:

epi>0Bunurile se comportă diferit faţă de modificarea preţurilor, prin

amplitudinea variabilă a reacţiei cererii, pe categorii de bunuri:• bunuri cu cerere inelastică sau slab elastică, adică reacţia cererii

este mai mică sau lipseşte în raport cu variaţia relativă a preţului, care exercită oinfluenţă slabă asupra nivelului cererii (de exemplu: bunuri alimentare caretrebuie să se consume în cantităţi relativ constante, unele nu pot fi nici înlocuitecu altele):

dPi>0 ; dCi ≤ 0 => -l < epi < 0 => iep > 1

• bunuri cu cerere elastică, al căror consum reacţionează lamodificarea preţului în sensul normal: creşterea preţului (+dpi) conducela o restrângere a cererii, o scădere a consumului (-dCi) şi ca urmare raportuldintre cele două componente este negativ şi mai micdecât-l, în modul el va depăşi valoarea 1:

23



dPi>0 ; dCi ≤ 0 => epi < -1 => iep > 1

• bunuri la care variaţia relativă a preţului şi variaţia relativă a cererii sunt proporţionale şi de sens (algebric) contrar.

1==>= ep

p

dp

C

dC

i

i

i

i

Comportarea este uniformă, reacţia cererii este uniformă, iar elasticitateaeste unitară.

3. Elasticitatea încrucişată se calculează pentru bunurile substituibilesau interşanjabile şi pentru bunurile asociabile sau complementare.

Elasticitatea încrucişată măsoară variaţia relativă a consumului bunuluiconsiderat, consecutivă la variaţia relativă a preţului bunului j (substituibil saucomplementar).

Relaţia de calcul este:eij =

j

j

i

i

p

dp

C

dC /

Se disting cele două cazuri, astfel:

• pentru bunurile substituibile, dacă dpj>0, atunci dCi>0, ceea ceînseamnă că dacă preţurile bunurilor substituibile j cresc, creşte consumul

bunurilor i, renunţându-se, cel puţin parţial, la consumul bunurilor j. Deci, eij>0;

• pentru bunurile complementare, care se asociază în consum, fiind

dependente unele de altele, dacă dpj>0, atunci dCi<0, ceea ce înseamnă cămajorarea preţurilor bunurilor j determină o reducere a consumului bunurilor i.Deci, eij<0.

Elasticitatea cererii este folosită de către ofertanţi pentru studierea pieţeiîn vederea folosirii strategiilor de preţ în raport cu cantităţile.

Oferta

Oferta reprezintă cantitatea maximă dintr-un anumit bun pe care un agent

economic producător intenţionează să o vândă, intr-o perioadă şi la un anumit preţ.

Conform legii ofertei, creşterea preţului determină creşterea cantităţiioferite, iar reducerea preţului determină scăderea cantităţii oferite, ofertanţiifiind dispuşi să ofere o cantitate mai mare dintr-un bun oarecare la un preţ maimare.

24



Curba ofertei indică preţul la care ofertantul este dispus să ofere diferitecantităţi spre vânzare, intr-o anumită perioadă.

extinderea ofertei

contracţia ofertei

Fig. 2.2. Contracţia şi extinderea cererii în funcţie de preţ

Evoluţia cantităţii dintr-un bun oarecare oferit pe piaţă, la acelaşi nivel al preţurilor este influenţat de mai mulţi factori:

Nivelul costului de producţie, deoarece între costul de producţie şicantitatea de bunuri oferită este o relaţie negativă.

Preţul altor bunuri, întrucât factorii de producţie sunt atraşi şiconsumaţi penrtu producerea bunurilor eficiente care se pot comercializa la un

preţ mai bun.

Numărul de ofertanţi, deci numărul de firme care produc acelaşi produs, deoarece cu cât creşte numărul firmelor noi care produc acelaşi produs,cu atât creşte oferta de bunuri.

Nivelul taxelor şi subvenţiilor, în cazul în care taxele se măresc,firmele nu mai sunt interesate în creşterea ofertei. Dacă aceste firme vor primisubvenţii de la Stat pentru susţinerea sau creşterea ofertei vor căuta să-şiintensifice efortul propriu pentru reducerea costurilor de producţie şi implicit

pentru creşterea ofertei. Procnozele privind evoluţia în perspectivă a pieţei unui bun, mai

ales a preţului acestuia, întrucât, dacă se prevede că în viitor preţul unui buncreşte oferta creşte, dacă preţul scade oferta scade.

Condiţii social-politice, juridice şi naturale care influenţează semnificativ nivelul ofertei, favorabil sau nefavorabil.

Elasticitatea ofertei exprimă gradul de modificare a ofertei în condiţiileschimbării preţului sau a altui factor care influenţează oferta.

Coeficientul elasticităţii ofertei (Eo) indică gradul sau procentul demodificare a ofertei în funcţie de schimbarea preţului sau a oricăreia dintre

condiţiile ofertei. Coeficientul de elasticitate în funcţie de evoluţia preţului sedetermină conform relaţiei:

25



Eop = oi

do/dp

dp

In funcţie de nivelul coeficientului de elasticitate a ofertei la preţ, se potîntâlni următoarele forme ale ofertei:

a) oferta elastica – când unui anumit procent de modificarea preţului unitar ii corespunde o modificare mai mare a ofertei: Eo > 1;

b) oferta cu elasticitate unitara – când unui procent demodificare a preţului ii corespunde unul similar in schimbarea ofertei: Eo=1;

c) oferta inelastică , când procentul modificării ofertei estemai mic decât procentul modificării preţului :Eo < 1;

d) oferta perfect elastica care presupune ca la un preţ dat ,oferta sa crească la infinit:Eo = infinit ;

e) oferta perfect inelastică , când la orice modificare a preţului , oferta nu se modifica: Eo = 0.

Elasticitatea ofertei este determinata de o serie de factori , astfel:1. Costul de producţie , deoarece la acelaşi nivel de preţ , daca pe

piaţa se înregistrează o creştere a cererii , oferta va creşte numai în cazul în carecostul unitar va scădea.

2. Gradul de substituire al produselor deoarece , creşterea ofertei pentru un bun , când preţul lui creşte , depinde de viteza de atragere a unor factori de producţie de la alţi utilizatori.

3. Posibilităţile de stocare a bunurilor , deoarece in cazul in care un bun poate fi păstrat, elasticitatea ofertei în funcţie de preţul acestui bun creste ,

si invers in cazul in care posibilităţile de stocare sunt reduse .4. Costul stocării, deoarece păstrarea bunurilor implică atât cheltuieli

de depozitare cat si cheltuieli legate de pierderea prin deprecierea sauschimbarea monedei si/sau a nivelului calitativ al bunurilor stocate .

5. Perioada de timp de la modificarea preţului , factor dependent degradul de substituire a bunurilor , deoarece cu cat aceasta perioada este maimare, cu atât pot fi mutate factorii de producţie de la o activitate la alta .Din

punct de vedere al timpului distingem :- perioada pieţei – care poate avea o durata foarte scurta de timp de

la ultima modificare de preţ a bunului , ca urmare a creşterii cererii , cândofertanţii nu-si pot sporii producţia ; deci oferta este perfect inelastică;- perioada scurta(oferta inelastică) – când unii factori de producţie pot

fi schimbaţi şi cantitatea oferita dintr-un bun poate sporii in anumite limite carăspuns la evoluţia pozitiva a preţului si invers;

- Perioada lunga(oferta elastica) – când cantitatea oferită ca răspuns lamodificarea preţului este mai mare.

26



Interacţiunea cererii cu oferta şi formarea echilibrului pieţei

În momentul în care cererea şi ofera pentru un bun economic oarecaredestinat pieţei sunt egale, la un anumit preţ, atunci se spune că piaţa esteechilibrată (fig. 3.)

Cantitatea şi preţul la care piaţa unui bun economic este echilibrată poartănumele de cantitate de echilibru şi, respectiv, preţ de echilibru.

Exces bunuriSurplus de ofertă

Ps

Pe - - - - - - - - - - - - - - - - - - - ● Punct de echilibru

P1

Deficit de bunuri Surplus de cerereQe Cantitate Q

Fig.2.3. Formarea preţului de echilibruÎn punctul de echilibru, curbele cererii şi ofertei sunt în balanţă, preţul şicantitatea nu au tendinţe de schimbare, iar intenţia cumpărătorului coincide cuintervenţia vânzătorului. Cu alte cuvinte, în punctul de echilibru deciziacumpărătorilor nu este influenţată de surplusul de cerere iar decizia vânzătorilor,de surplusul de ofertă. Absenţa surplusului de cerere şi a surplusului de ofertăasigură stabilitatea preţului de echilibru, nivel la care ofertanţii pot vinde şicumpărătorii pot cumpăra aceeaşi cantitate de bunuri.

27

Preţ



2.4.5. Preţul liber – preţ de echilibru al pieţei

Preţul liber se formează prin negociere şi consens pe piaţă acesta tinzândcătre un preţ de echilibru prin confruntarea permanentă a cererii şi aofertei.Opţiunea de preţ de ofertă a producătorului porneşte de la analiza

constantă a trei elemente:1. Costurile2. Cererea3. Concurenţa1. Costurile pentru producători exprimă cheltuielile de exploatere a

capacităţii de producţie şi de utilizare a resurselor de materii prime şi de forţă demuncă.Costurile se reduc odată cu creşterea producţiei. Această legătură între

costuri şi producţie generează pentru producător o anumită curbă denumită şicurba experienţei

Curba experienţei este folosită de către producător drept ,,un jocstrategic,, alegând cantităţile de produse în funcţie de cost şi de marja

beneficiului în raport cu preţul liber format pe piaţă. Preţul propus de producător pentru negociere cu cumpărătorul este format din costul unitar şi marja profitului.

Jocul liber al preţului este rezultatul a doi factori:1.raportul cerere/ofertă2.concurenţa

• dacă cererea>oferta, preţul creşte;• dacă cererea<oferta preţul scade.

Concurenţa între producători conduce la diminuarea preţului de vânzare, iar concurenţa între cumpărători determină o creştere a preţului de cumpărare.

2. Cererea

Studiul cererii porneşte de la determinarea cantităţii de marfă pentru carecumpărătorii sunt solvabili la preţul comunicat sau afişat. De regulă cantitateacumpărată variază invers proporţional cu preţul, creşte când preţul este mic şiscade când preţul este mare. Deci nu este o cantitate fixă, ea reprezintă relaţiadintre diferitele preţuri posibile ale produsului şi cantităţile care ar fi cumpărate

pentru fiecare preţ.Aşa cum am spus, preţul de echilibru este stabilit la intersecţia cererii cu

ofertaDeplasarea curbei ofertei spre stânga semnifică reducerea cantităţii de

produse vândute şi respectiv absolvite de cereri cărora le corespund preţuridiferite invers proporţional cu reducerea cantităţilor vândute.

28



Deplasarea ofertei spre dreapta de la producţia vândută în cantităţi mici la producţia vândută în cantităţi mari are ca rezultat reducerea preţurilor.

Concurenţa –premisa a formării preţului liber.

Mecanismul economiei de piaţă funcţionează pe baza legii cererii şiofertei având ca ax central preţul care asigură autoreglarea echilibrului pieţei.

Regulatorul pieţei se numeşte concurenţa si reprezintă confruntareadeschisa între agenţii economici pentru realizarea unei poziţii cât maiavantajoase pe piaţă, corespunzător intereselor proprii. Din punct de vedereeconomic, criteriul cel mai important de clasificare a concurentei îl reprezintănumărul agenţilor economici existenţi pe piaţă si forţa lor economica (pe de o

parte agenţi economici producători/vânzători, iar pe de alta parte

consumatori/vânzători)Rolul concurentei:a) stimulează inovaţia;

b) realizează o selecţie a producătorilor, eliminându-i pe cei slabi;c) tinde sa aşeze în echilibru ramurile de producţie, cererea si oferta;d) asigură libertatea de alegere a bunurilor si serviciilor la un nivel

superior al trebuinţelor.În economia de piaţă deschisă vorbim de un preţ de concurenţă ca preţ de

vânzare minim caracterizat prin:1. Nu trebuie să fie un preţ de ruinare2. Trebuie să fie un preţ stimulativ pentru producător 3. Trebuie să fie în orice situaţie acoperitor al costului de producţie4. Acesta trebuie să tindă către un preţ de echilibru pentru a nu genera

excedent de ofertă sau penurie de ofertă.Preţul este un reglator al echilibrului pieţei doar atunci când mediul

concurenţial este normal caracterizat prin următoarele coordonate:1. Existenţa mai multor producători şi, respectiv, a mai multor cumpărători,

condiţie ce elimină posibilitatea existenţei unui monopol sau a altor formede poziţie dominantă pe piaţa unor bunuri şi servicii;

2. Existenţa diversificării sortimentale a unui bun omogen considerat,condiţie ce oferă posibilitatea manifestării diverselor opţiuni posibile decătre eventualii participanţi pe piaţa din amonte sau din aval, cu care

producătorii sau distribuitorii intră în raporturi economice de piaţă;3. Participanţii pe piaţă sunt agenţi economici raţionali, în sensul că fiecare

este preocupat de alegerea celor mai bune variante de combinare afactorilor de producţie, în scopul maximizării profitului (pe termen scurt)şi a valorii întreprinderii (pe termen lung);

4. Decizia de preţ aparţine exclusiv agenţilor economici, neexistând

intervenţii din partea guvernului în formarea preţurilor, ca nivel nominal;

29



5. Raţionamentele de fundamentare a deciziei de preţ să fie definite decerinţele dezvoltării durabile a întreprinderii, care implică obiective

prezente şi viitoare ale întreprinderii, interne şi externe, în mediulconcurenţial (de ex.: obiective tehnice, tehnologice, de calitate, de

competitivitate, de protecţie a mediului, etc.).6. Rolul statului să se reducă la reglarea comportamentelor, în sensuladoptării de legi privind disciplina pe piaţa a agenţilor economici şisupravegherea respectării ei, pentru eliminarea manifestărilor anticoncurenţiale;

7. Intervenţia statului în economie să se faca prin alte instrumente decât preţul, iar dacă este necesar, să opereze prin pârghii de elasticizare a preţurilor controlate. De exemplu, limita maximă de preţ dă posibilitateaagenţilor economici de a stabili preţuri mai mici, în condiţiile în care piaţa

permite acest lucru.8. Organizarea pieţelor de desfacere ale bunurilor şi serviciilor să aibă caobiectiv îmbunătăţirea calităţii prestaţiilor către consumatori şi să fie,totodată, bazată pe criterii de eficienţă şi comportamente loiale faţă deconcurenţi;

9. Manifestarea tendinţei de stabilizare a preţurilor, fenomen caredemonstrează existenţa celor două laturi ale pieţei: oferta şi cererea şiconfruntarea acestora în condiţiile concurenţei, care permite echilibrarealor prin intermediul preţului liber; în acest caz, este vorba de un preţ deechilibru;

10.Bunăstarea consumatorilor finali este asigurată de existenţa cantitativă,calitativă şi structurală (diversificată) a bunurilor pe piaţă, şi concordanţaacestora cu utilitatea recunoscută de către consumatori, bunuri ale căror

preţuri pot fi absorbite de veniturile acestora.Aceste coordonate, care definesc mediul concurenţial normal se regăsesc, înfinal, în bunăstarea consumatorului. Acesta reprezintă de fapt obiectivul final alfuncţionării pieţei libere şi al manifestării rolului statului ca supervizor alcomportamentelor participanţilor la tranzacţiile din cadrul pieţei.

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE1. Ce factori de influenţă îşi pun amprenta asupra formării preţurilor ?2. Ce înseamnă sistem de preţuri?3. Prin ce se caracterizează un mediu concurenţial normal ?4. Definiţi piaţa ?5. Analizaţi elasticitatea cererii ?6. Redaţi oferta şi elasticitatea acesteia ?7. Prezentaţi formarea preţului de echilibru ?

30



APLICAŢII REZOLVATE :1. Cererea şi oferta sunt redate prin

următorul set de date:a) b)

Preţ Cantitate1 102 73 4

4 2

Se cere:a) Care din cele două şiruri de date caracterizează cererea şi care oferta?

b) Reprezentaţi grafic cele două curbe asociate datelor.c) Care este preţul de echilibru?Rezolvare:a) Din datele prezentate rezultă că la o creştere a preţului se observă: în

cazul a) o creştere a cantităţii, iar în cazul b) o scădere a cantităţii. Astfel

setul de date a) reprezintă oferta, iar setul b) reprezintă cererea.

b) Preţul de echilibru este cuprins între valorile de 2 şi 2,5 unităţi monetare,între 6 şi 6,5 unităţi cantitative.

2. Se estimează că oferta anuală a unei firme variază în funcţie de preţ, după

cum urmează:Preţul unitar pe Oferta(mil. bucăţi)

Preţ Cantitate1 32 53 94 10

31

G raficul cere rii si of

0

2

4

6

0 5 1 0 1 5

cantitat

p r e t ofer ta

c e r e r e



bucăţi în euro1 92 123 14

4 16Care este elasticitatea ofertei când preţul este cuprins intre 2 şi 3 euro?

Rezolvare:

( )

( ) 1214

43*

34

1214*

10

10

+

+

−

−=

+

+

∆

∆=

oo

p p

p

oe P

O

=0,38

3. Un producător cu o producţie anuală de 50 buc. dintr-un produs, la preţul de

50$/buc doreşte ca în anul următor să-şi orienteze vânzarea spre alte pieţe. Un birou specializat de marketing îi oferă informaţii privind elasticitatea cererii pe 3 pieţe: e1 = 2; e2 = 1,02; e3 = 0,03. Ştiind că ar dori să obţină un preţ cu 10% maimare, ce piaţă va prefera?

Rezolvare:

i

P

C ii

i

i

i

i P

C P

e P QQ

P

P

Q

Qe

×∆×=∆⇒

∆×

∆=

Pentru piaţa 1: 1050

25501 =××

=∆Q

Pentru piaţa 2: 1,550

02,15502

=××

=∆Q

Pentru piaţa 3: 15,050

03,05503 =

××=∆Q

Producătorul va prefera piaţa nr.3, deoarece la preţul sperat mai mare cu10% va răspunde cu reducerea mai mică a cererii.

4. Se consideră 2 produse A şi B aflate în structura opţiunilor unui consumator.În momentul t0 consumul C şi preţul P a celor 2 produse sunt:CA0 = 200 UM, CB0= 900 UM; PA0 = 2 UM; PB0= 5 UM.În momentul t1 structura consumului are următoarele caracteristici:CA1 = 75 UM, CB1= 1000 UM; PA1 = 5 UM; PB1= 4 UM.Să se determine elasticitatea în raport cu preţul şi să se comenteze rezultatulobţinut.

Rezolvare:

32



i

i

i

i

p

c

P

P

C

C

e∆

∆

−=

41,0

2

3

200

125

2

25

200

20075

+=

−

=−

−

−= P

CAe

55,0

5

1

900

100

5

54

900

9001000

+=−

=−

−

−= P

CBe

Rezultă că pentru produsele A şi B cererea este inelastică.

5. Firma Coca-Cola a lansat un studiu de piaţă in scopul de a determina reacţiaclientelei la modificarea preţului unui produs, sticla de 250 ml.Rezultatele au permis estimarea următoarei relaţii:Q = 55 – 1,5 · PŞtiind că produsul este vândut pe piaţă cu 20 u.m, care este elasticitatea cererii

faţă de preţ în această situaţie şi interpretaţi rezultatul obţinut.

Rezolvare:

P

C e = -dC/C0 : dP/P0 = -(-1,5) · 20/(20-1,5· 20) = -1,005

00

: P

dP

Q

dQe P

C

=

= 0

0*Q

P

dP

dQ

dP

dQ

=

( )

dP

P |5,155−

= -1,5

P

C e = -1,5· 20*5,155

20

− = -1,5· 0,8 =+1,2, deci cererea este elastică.

APLICAŢII DE REZOLVAT:

33



Cererea şi oferta sunt redate prin următorul set de date.a) preţ cantitate b) preţ cantitate

1 3 1 12

2 5 2 83 8 3 54 10 4 3

Care dintre cele doua şiruri de date caracterizează cererea şi care oferta?Reprezentaţi grafic cele doua curbe asociate datelor.Care este preţul de echilibru?

2. Se estimează că oferta anuală a unei

firme variază în funcţie de preţ dupăcum urmează:

preţ unitar/buc. oferta (mil. buc)1 52 63 74 8Care este elasticitatea ofertei când preţul este cuprins între 3 şi 4 USD?

3. A şi B sunt două produse pentru care

poate opta un consumator.În momentul t0 consumul (C) şi preţul (P) celor două produse sunt (în unităţimonetare):CA0=400 CB0=1800 PA0=4 PB0=10În momentul t1 structura consumului are următoarele caracteristici:CA1=150 CB1=2000 PA1=10 PB1=8Să se determine elasticitatea în raport cu preţul şi să se comenteze rezultatul.

4. Producţia unei firme este de 5.000unităţi şi preţul unitar de 100 euro.Firma doreşte să vândă anul următor toată producţia pe o altă piaţă şi săobţină un preţ cu 20% mai mare.

O firmă de marketing îi oferă elasticităţile cererii funcţie de preţ pe trei pieţe noi, respectiv: e1=-2,10 e2=-1,05 e3=-0,05Ce piaţa va alege şi cât va putea vinde?

34



35

pretul si mecanismul preturilor

Documents