I. U.

II

1291L

rm. vrw-virmq

N. IORGA

DESPREPRECLASICISM

CONFERINTA LA INSTITUTUL FRANCES

Extras din Revista Istorica",anul al XXIV-lea, n-rele 7-9.

,,DATINA ROMANEASCA", VALENII-DE-MUNTE

1938

I.

11

tr

,

/ L,L.

N. IORGA

DESPREPRECLASICISM

CONFERINTA LA INSTITUTUL FRANCES

Extras din Revista 'storied.,anul at XXI V-lea, n-rele 7-9.

ACADEMIE!

-....4.11!_ertutE0

DATINA ROMANEASCA", VALENII-DE-MUNTE1933

a Li 0 Tel---, .-'1

e40,t,t,

ziogiLreo

ACADIMIN

it'll 'ORM

Despre preclasicism

Domnule ministru, doamnelor domnilor,

Cred ca de la inceput trebuie sa ne lAmurim de ce este vorba.Cu atit mai mult, cu cit aceasta conferinta a fost anuntata indouA feluri, int* in legatura cu preclasicismul $i asa am inteles,eu, care, fiindca sint istoric, sint dispensat sa fac istoria, pe careo fac de obiceiu aceia cari n'o stiu pentru altii $i cari n'o stiunici ei $i nici nu vor invata-o ; pe urma insa am vAzut ca s'aanuntat $i altfel, ca : despre Henric at IV-lea.

Eu nu sint fabricant de biografii. Prin urmare nu pot da biografialui Henric al IV-lea, cu tot felul de amanunte in ce priveste persoanaaceasta, atit de simpatica, cu descrierea fisionomiei a$a de cu-noscute, celebrele mustati pieptAnate in sus $i barbisonul careera ca o afirmatie de vointa $i care putea lua deosebite formedupe ideile $i sentimentele care it agitau, $i nu pot vorbi in ce pri-veste felul cum Henric al IV-lea a ajuns pe tron. Este o lume intreagade profesori secundari cari au aceasta datorie, eminamente secun-dart de a povesti aceste lucruri, pe care eu nu le voiu povesticu niciun pret, chiar pentru a face placere auditoriului. Eu nuvoiu face nici istoria razboaielor, nici descrierea planului celuimare al lui Henric al IV-lea, nici chiar, ceia ce ar fi mai atrAgAtor,legatura intre planul lui Henric al IV-lea pe care-I poate cinevaprimi ca autentic sau mai putin autentic, sau chiar. aproape de locautentic $i noi, cari intram, mai mult sau mai putin, intro soco-teal5 ce priveste mai mutt pe altii decit pe noi. Acestea nu le voiu face.

MA voiu Linea de scopul, cum 1-a4ni inteles, al acestei conferinte,care este infAtisarea societatii francese, asa cum era la inceputulsecolului al XVII-lea, supt diferite raporturi care formeaza, a$zice : psihologia nationals francesa de atunci, foarte interesanta,cu atit mai mult, cu cit este in genere rau inteleas5. Este o le-

gends a lui Henric at IV-lea, cum este, iar, o legendA a lui Mal-

herbe, $i este o legends a intregii societati francese la aceastaepoca ; numai cit scopul mieu nu este sa apar legendele, ci sa ledistrug, $i o fac cu o plAcere deosebite.

$i

4 N. lorga

Daca se poate sa scot putin adevar de supt acoperisul atra-gator al legendei, o fac cu cea mai mare placere, dar, pentru ao face, trebuie sa alba cineva $i oarecare competenta. Eu n'amobiceiul sa-mi atribuiu competenta in niciun domeniu, in acelasitimp cind o acord acelora cari sint nemultamiti de felul mieu dea scrie, de a gindi, de a ma comporta. S'a intimplat insa ca aceastaepoca am avut prilejul de mai multe on s'o cercetez, scriind ocarte care nu intereseaza $i care se chiama : incercare de sintesaa Istoriei Umanitatii".

Este acolo o intreaga parte consacrata acestei epoci $i careeste scrisa si pe basa acelui izvor, bogat in nesfir$ite amanunte,care se chiama : Le Journal de l'Estoile", de sigur una dinsorgintile cele mai importante pentru cunoa$terea intregii epocea lui Henric al IV-lea.

Alaturi, cartea lui Hardouin de P6refixe presinta, lute() formaimitat5 dupa formele clasice ale antichitatii, domnia lui Henric atIV-lea. E vorba insa, in acest cas de a presinta un model lui Lu-dovic at XIII-ea, noul rege. Dar trebuie recunoscut ca domnia aceasta,asa de interesanta supt o multime de raporturi, n'a fost presintatacum trebuie nici de contemporani, nici de urma$i. Se intimplaca oameni foarte antipatici, chiar criminali de Stat personalit5tiperverse, sa se invredniceasca de carti bune cu privire la din$ii,dar Henric al IV-lea n'are nici pang in momentul de fats o operaremarcabila pentru ceia ce a represintat el ca om de Stat, carege $i ca personalitate privat5, atit de atragatoare.

Dar am avut placerea sa ma ocup de aceia$i personalitate $i

de aceiasi epoca, mai mult de epoca decit de personalitate, intr'olucrare tiparita indata dup5 razboiu, $i, In aceasta Istorie a li-

teraturilor romanice, in desvoltarea $i legaturile for ", este unintreg capitol in care ma silesc sä reabilitez, impotriva lui Boileau,care 1-a laudat, pe poetul acelei vremi, Malherbe. De obiceiutrebuie sa se apere memoria cuiva, nu contra acelora cari 1-au

atacat, ci contra acelora cari 1-au acoperit de laude.Din toate acestea voiu cauta sa iau ceia ce trebuie pentru a

incerca sa explic fenomenul acesta, daca voiti de preclasicism,dar mai curind postromantism, din secolul al XVI-lea $i inceputulcelui al XVII-lea. Pentru ca Malherbe este mult mai aproape deRonsard decit ceia ce a fost apoi, pe vremea lui Ludovic al

XIII-lea $i a lui Ludovic al XIV-lea, a$a incit cineva care stia

$i

Despre preclasicism 5

mult, de $i ascundea stiinta sa $i se exprima cam profesoral,Faguet, avea foarte mare dreptate cind scria, in legatura cu Ron-sard, ca intre Malherbe si Ronsard este o legatura mult maistrinsa decit isi inchipuie cineva. Supt raportul sa zicem : preclasic,intru cit el se poate desemna, dar mai mult in raport cu societatea,foarte vie, foarte variata, foarte umana, de la sfarsitul secoluluial XV1-lea trebuie presintata psihologia regelui caracteristic, regeluisimbolic. Pentru ca Henric al IV-lea este, in rindul intaiu, un regesimbolic. El simboliseaza o intreaga societate si e atragator toc-mai grin sinceritatea cu care simboliseaza societatea timpului

Aceasta este cea mai mare lauds care se poate face unui om.Daca, simbolisind-o poate s'o duca putintel mai departe, cu atitmai bine : meritul este mai mare, dar cea d'intaiu datorie este säfie omul timpului sau, sa cuprinda acest timp supt cit se poatemai multe raporturi.

in felul acesta II inteleg pe Henric al IV-lea, dar in felul acestas'a inteles el insusi pe sine : un om lipsit de orice fel de pretentii,un om extrem de spiritual, un provincial frances voios $i satiric,ceia ce nu se intimpla totdeauna, unul mult mai spiritual decittoti Parisienii din vremea lui, cari facusera prostiile pe care el

le-a corectat. Asa voiu cauta infatisez, ceia ce nu va fi greu,pentru ca el este de o perfecta transparenta umana. Prin el seva infatisa $i epoca lui: in rindul intaiu in umanitatea ei. Pentruca aceia ce este mai interesant in orice epoca nu sint formele,care pot trece de la o societate la alts societate, ci umanitateacare se ascunde supt aceste forme.

Toata lumea aceasta, on daca se chiama Henric al IV-lea, ondaca se chiama Maximilien de Bethune, duce de Sully, on dacase chiama Malherbe sau Regnier, traieste pe la 1600, numai citea nu s'a nascut la 1600, ci vine de mai departe. Henric al IV-leaavea toata dorinta de a parea vesnic tinar, cum era casul maiputin -NO de intaia lui nevasta, cu care legaturile n'au fost dincele afara de strinse $i care se presinta ca o personalitate cutotul ridicola : pierduse parul $i avea in buzunar o cantitate depar fals, de care se servia pentru a-I adaugi, $i, pe linga aceasta,o multime de apucaturi, care intreceau, intr'un anumit dome-niu, cu mult apucaturile in acelasi domeniu ale sotului. Ar fivrut sa apara tinar in legaturile cu cea de-a doua sotie a lui,acelea, cunoscute, cu la grosse banquiere, pe care a adus-o

sau.

sa-1

de la

6 N. lorga

Florenta, femeie lipsita de once farmec $i intelegere, care des-mintia minunatul singe italian al familiei de' Medici, din carevenia, neavind nimic din vitalitatea aceia superioara care a de-osebit pe un Lorenzo de'Medici, ca $i pe toti Medicisii din se-colul al XVI-lea. Era o fiinta incapabila de a fi onorata vre-odatade o biografie, de $i a avut cinstea de a fi presintata, in pinzelecare sint acum la Louvru, supt forma mitologica, de cinevacare se chema Petru Paul Rubens, $i care, de $i nu Frances deorigine, si-a consacrat o mare parte din activitatea sa de artistFranciei $i se poate zice ca a fost adoptat de Franta, fiindcaaici a fost cimpul unde a aratat insusirile sale de mare evocatorde curioase fiinte, imense, amestecate cu dobitoace salbatece, inprocesiuni, in lupte, in infatisari solemne.

Revenind la ce voiam sa spun, Henric al IV-lea este un omcare, de $i doria sa i se prelungeasca tinereta oricit de mult, cutoate acestea nu era, in vremea stapinirii lui, un om tinar. Malherbeinsusi este nascut la 1555: deci e vorba de oameni apartinindprin nastere cam la jumatatea secolului al XVI-lea.

Ce inseamna insa un om de la 1550 inainte, un om care seformeaza in vremea aceia ? Aici este cheia puterii sufletesti a oa-menilor de cari ma ocup $i, in mare parte, $i a elementului carenu se observa in de ajuns in acest asa-numit preclasicism. °amendde la 1550 inainte yin dupa marile razboaie dintre Francisc I-iu$i Carol Quintul, care $i ele sint continuarea razboaielor italiene.Ei sint fiii acelora cari au combatut $i cari nu mai pot sa selupte. Este acum o regalitate care nu vrea sa se mai bats cuvecinii, dup5 ce s'a trudit necontenit cu dinsii, $i nu totdeaunacu folos. Anumite regiuni din Franta furs devastate, $i au fostmomente de o rusine mai mare decit infringerea de la Pavia cu:tout est perdu fors l'honneur", $i momentul cel mai umilitor nueste acela, ci cind Francisc I-iu a semnat tratatul de la Madrid $inu 1-a executat, ci s'a intors inapoi acasa,15sind pe Carol Quintul,un perfect cavaler, putintel desabusat, pentru ca el astepta, fireste,un resultat care n'a iesit la iveala.

Dar, dupa ce oamenii de atunci nu se mai puteau bate cu ve-cinii, pornirea pe care parintii o transmisesera fiilor se cerea satis-facuta, $i atunci acestia din urma incep sa se bath' inauntru.

Este exact acelasi lucru care s'a intimplat dupa Marele Razboiu,

i ,

Despre preclasicism 7

cind toata agitatia tineretului, une on cu intentii bune, alte oncu intentii mai putin bune, si une on chiar cu resultate discutabile,vine din faptul ca ei sint fiii oamenilor cari s'au luptat contra stra-inilor din afara. Prin urmare ei cred ca trebuie sä faca in interiorceva care sa samene cu ceia ce a fost atunci : ei urmeaza deciin luptele acestea interioare o politics de razboiu. Este adevaratca Ecaterina de Medicis i-a poftit la Curtea ei, o Curte care eraimitatia Curtii florentine, dar cu foarte marea deosebire ca Parisulde la 1560-90 nu era Florenta, cu o educatie de doug generatii,care lipseste Parisului de pe vremea Ecaterinei. Cu batalionulde dame" $i poeti, Ronsard si membrii Pleiadei, cari se intrec incintecele lor, era o societate libera, plina de spontaneitate, deinitiative si pe linga aceasta si de intrigi.

In aceste imprejurari apare admirabila poesie a lui Ronsard,care poate fi de aici, de la noi, si poate fi si de aiurea, el

este disputat intre Poloni, cari sint bucurosi sa is cit mai multdin istoria universals si nu este un pacat, intre Unguri, caroranu li ajunge poate nici toata istoria universals, si intre Romini,cari n'au nicio pretentie si de fapt el avea de sigur strAmosicari venisera din astfel de regiuni, de si Banul Maracine" este oprostie de tinereta a lui Alecsandri si numele de Ronsard n'are nimica face cu ronce ci cu roussin, cu calul murg". Dar Ronsard nueste un pedant. CA in scrisul lui se gasesc o multime de cuvintelatine care n'au fost relinute, ca limba francesa n'a ramas limbape care ar fi vrut-o el, a este imbatat si ametit de latinitateaclasica, aceasta este fAra indoiala un lucru foarte adevarat. Darcit de puternica este viata reala, sentimentul adevarat, intelegereapentru natura, puterea de a deosebi si de a represinta nuantelela Ronsard !

Insa, pe de alts parte, sint si acei cari se bat, catolici sau cal-vini, fara multa convingere religioasa. Unii cred ca printre senioriicari au combatut pentru o cause sau alta : Coligny, Bourbon sialtii, era patima oarba a confesiunii. Dar nu era atit legatura dedogma in fiecare tabard, ci placerea, de sigur deosebita, de a selupta avind chiar in virful sabiei o credinta, purtind panasul con-fesiunii, acel pana$, care, ca in batalia de la Ivry, trebuia urmatde toti acei cari tineau la conducator. Era, de fapt, foarte multpanas in aceste lupte religioase si nu o aprofundare a adevarurilorcredintii, ceia ce intrecea cu mult si pregatirea $i chiar inteligenta

8 N. lorga

lor, pentru ca nu toti erau oameni de o pricepere deosebita. Darei se framintau necontenit, $i, cum se framintau in lupta cu chit-manii lor, pe cimpiile de lupta, seniorii, tot asa se framintau, inlupta cu deosebitele tendinte literare $i culturale, ceialalti.

La unii $i la altii este o tendinta catre aventura. Este foartemulta aventura la sfirsitul secolului al XVI-lea. Si aventura aceastaa dat o multime de resultate, in atitea intreprinderi, una mai curioasadecit alta. Alegerea lui Henric al III-lea in Polonia nu este o aven-tura? Dar ideia aceluiasi, ca rege polon, de a-si anexa Munteniasi Moldova, sau de a face nu stiu ce cruciata in Orient ? Oriplanurile Ecaterinei de Medicis de a reclama tronul Portugaliei,care ajunsese a fi liber dupe disparitia lui dom Antonio, priorulde Crato, nu represinta cea mai desavirsita aventura ? Ca $i raz-boiul contra Turcilor, la care a participat Mihai Viteazul, $i

Alexandru-cel-Mare insusi este intrupat in Domnul romin.$i atunci sa nu mire ca, rasfoind opera lui Malherbe, pe care

multi o cuprind in formula aceia pe care a dat-o Boileau si nutrec mai departe decit atita sa nu mire ca in aceasta opera,alaturi de strigate contra tiraniei monarhilor si de adulari pentruHenric al IV-lea, de accente de imn pentru un mostenitor caredin nenorocire n'a fost decit Ludovic al se intilnesc ver-suri de cruciata. Si versurile acestea de cruciata sint foarte fru-moase, dintre cele mai frumoase pe care le-a scris Malherbe. Aveaun frate cavaler de Malta si cavalerii acestia, odinioara de Rodos,erau printre luptatorii cei mai statornici contra Turcilor :

Deja tout be peuple moreA ce miracle entenduEt déjà, pale d'effroiMemphis se pense captive,Voyant si pres de sa riveUn neveu de Godefroi.

Deci Henric al IV-lea, care voia sa faca o anumita politica inEuropa Centrals $i sä pacifice lumea intreaga, este presintat deprincipalul poet al vremii sale ca un nepot al lui Godefroi deBouillon, vechiul cruciat. Cine ar astepta de la Malherbe atita en-tusiasm pentru un astfel de subiect ?

O ! combien tors aura de veuvesLa gent qui porte le turban !Que de sang rougira les fleuves

XIII-lea,

Despre preciasicism 9

Qui lavent les pieds du Liban,Que le Bosphore en ses deux rivesAura de Sultanes captives !".

S'ar zice ca aceasta citatie este luata din Orientalele" luiVictor Hugo, si ca avint, si ca entusiasm si ca puterea insasi a

formei. Prin urmare, pedantul cu ochelari, inchis in odaia lui,gramaticul dind legi pentru poetii cari vor veni, nu este a$a.

Si, iata, tot din aceasta carte, al treilea pasagiu :

Quelle moins hautaine esp&ancePouvons-nous concevoir alorsQue de conqueter a la FranceLa Propontide en ses deux bordsEt, vengeant de succes prosperesLes infortunes de nos peres,Que tient l'8gypte ensevelis", etc.

Fara Indoiala, va recunoaste cineva un romantism" care nu sedeosebeste intru nimic, supt niciunul din elementele compunatoare,de romantismul cel mai curat, mai simpatic, cel mai modern $i

actual.

Dar sa ne despartim de Malherbe, in care traieste deci unspirit care este spiritul secolului al XVI-lea. Veti intreba atunci :dar secolul al XVII-lea cu ce figureaza in aceasta sintesa ?

El figureaza cu ceia ce da Colegiul iesuit, invatatura de scoala,care va avea un mare rol in viata ulterioara a culturii si literaturiifrancese.

Oamenii acestia cari s'au batut, au creat o poesie cum estea lui Ronsard, si intre poesia d-nei de Noailles si a lui Ronsardiintre ceia ce este mai nou si ce este mai vechiu in acest domeniueste un strins raport, fiind aceiasi stare de spirit care revine suptinfluenta unui nou aflux puternic de civilisatie amestecata. Daralaturi de aceasta poesie, pe care unii o fac, altii o asculta, pecare toata lumea este in masura s'o guste si care a creat glorianeperitoare a lui Ronsard, sint memoriile timpului. Nu este,fard a ofensa pe atitia vestiti istorici, o istorie literara mai rauscrisa decit istoria literaturii francese, si exists $i acolo despartireaaceia nenorocita care se face, pans In timpurile noastre, intreliteratura cu subiect literar si intre literatura fara subiect literar,care aceasta poate fi infinit superioara celeilalte, care dese on

.

_

10 N. lorga

nu este decit subiectul literar. Si, iata, decit multi poeti, decitscriitori dramatici cum este acel vestit scriitor care a facut ver-,surile urmatoare :

Le voila ce poignard, qui du sang de son maitreS'est souille largement: it en rougit le traitre,

este literatura fara pretentii literare a povestirilor $i atacurilorcontemporane. Este mult mai vie o parte din: La satire me-nippee" on opera de filosofie politica a lui Ramus, mult mai vietoata colectia de pamflete din timpul Ligii catolice decit literaturapropriu-zisa. Dar este mult mai vie, inainte de toate, literatura dememorii, admirabilele memorii ale unui d'Aubigne, ale unui Che-verny. Pentru ca literatura ce este alta decit expresia puternicaa unei visiuni adevarate sau a unui sentiment profund ? Sint doarpang $i unele marturisiri de oameni din popor la Curtea cu juraticare cuprind mai multa literatura decit romanele la mods. Me-moriile acestea sint pline de viata, ca $i Jurnalul lui L'Estoile.

Dar este macar un paragraf din literatura francesa a timpuluicare-i apartine lui Henric al IV-lea insusi. Sint scrisorile lui, carerepresinta $i cea mai bung forma literara, adevarat francesa, de lasfirsitul secolului al XVI-lea sau de la inceputul celui al X VII-lea.

Niciodata nu s'a gindit el ca aceste scrisori vor figura in cres-tomatii sau vor fi cetite intro istorie a literaturii. Omul insa aveaatitea resurse sufletesti, incit din singura for presintare sincere $ifara pretentie a iesit cea mai adevarata literatura. Si, in general,scrisorile ar trebui urmarite : sint atitea care se pierd, pe lingaatitea care nu s'au publicat, $i scrisorile d-nei de Sevigne, cutot felul de schime inaintea oglinzii $i cu tot felul de reveniriinaintea publicului, nu represinta, fara indoiala, cea mai bungproductie epistolary pe care ni-a pastrat-o literatura francesa.

$i, acum, iata conclusiile : In literatura francesa, de la acestpreclasicism, dace este sa-i spunem pe nume , pe care I-amvazut framintat cu atita romantism $i insufletit de atita sinceritate$i familiaritate $i, inainte de toate, de aceasta mare insusire re-comandabila oricarii societati, pentru ca de acolo vine tot restulumanitatii, pleaca in literatura francesa doua curente. Si poate cadesfacerea acestor doua curente este mai interesanta decit insasiepoca aceasta preclasica. ,

. t

Despre preclasicism 11

Am vorbit de Colegiul iesuit, care i$i are, de alminteri, cavecin, Colegiul din Germania $i Colegiul de pretutindeni, $i, aiurea,in Anglia, el se pastreaza $i azi, in mare parte, pe basa ve-chilor Colegii de odinioarg. Colegiile acestea ce sint ? $coli delatineste, de grece$te, la College de France" era $i a treialimbg, limba ebraicA, in vederea discutiilor asupra textelor biblice.Se studiaza aceste doug limbi, istoria nu, cAci, cu relativitatea ei,ea nu intrA, ci infra numai biografia regilor $i, natural, ca basa,istoria sacra. Infra foarte multa matematica, foart5 mutts stiintaabstract5, care pentru epoca aceasta este matematica, fisica abiaformindu-se $i transformindu-se, iar chimia nici nu se n5scuseinch. Colegiul de latineste $i grece$te, de matematici este $i

-Colegiul de bung presintare socialg. Toti ace$tia cari tree prinastfel de $coli sint meniti s5 fie consilieri ai regelui sau sa figu-reze in rindul intgiu al unei Curti care, s5 nu uitam, nu este Incaformat5. Cgci Henric al IV-lea nu are Curte, $i a trebuit sa sedeprinda cu aceasta lips5 $i Maria de Medicis, care nu era ca-pabila creeze una in Franta, $i aceasta a fost una din marileei dureri, fiind deprinsa la Florenta cu o Curte, cu un anturaj".

Dace avem a face cu o epoca in care nu exista influenta Curtii,caci Curtea Ecaterinei de Medicis s'a imprAstiat, Colegiul caredomnia nu avea in fats o Universitate, Universitatea fiind doarvechea Facultate de Teologie, in complete decade*.

Nu este nici o literaturg cetitg de toat5 lumea, o literaturA libera ;nu este nici o viata social5 legatg de dinsa, cum vor fi saloanelein secolul al XVIII-lea. Nu este, in acest timp, nici ziarul, pam-fletul din timpurile noastre, care sa poata contrabalanta influentaColegiului. Atunci, rigiditatea acestuia apas5 asupra spiritului ge-neral ; este un fel de discipling de scoala paniesuitA care exercitao influenta asupra societgtiii, $i mai tirziu vom avea, ca o Inco-ronare a acestei opere, dominafia asupra spiritelor pe care o exer-cita cardinalul de Richelieu, si in aceasta e acela$i spirit de Co-legiu. Apoi, cum Ludovic al XIV-lea a fost crescut in acest spirit,el va trece asupra Curtii, $i it vom vedea $i la Bossuet $i Fenelon,cari vin sa admit aceia$i influenta, prin ceia ce clerul catolic aveamai ridicat in intelectualitatea frances5 de atunci.

In literatura frances5, va fi deci o lupta, un duel continuu intreceia ce se leaga de tot trecutul, p5n5 in fundul evului mediu,intre ceia ce inseamna un contact permanent cu viafa popular5,

sa-si

si

12 N. lorga

ceia ce este in cel mai larg inteles al cuvintului $i national $ieducativ, fiindca, pe cind se inteleg literaturile celelalte, literatura

de Colegiu n'o intelege oricine. Salomon Reinach, poate din causacaracterului sau religios deosebit de al nostru, a indraznit sa spunaacest lucru : a se crede in frumuseta lui Racine pe cuvint, darcea mai mare parte din lume nu-1 gusts $i nu-I intelege de loc.Dar, de vreme ce $coala a spus ca este un foarte mare poet, toti

it considers astfel ; aceasta discipline $colara it mentine in admi-ratia adoratoare a generatiilor.

Sint deci doug literaturi. Este literatura pentru clasele superioare,

supt influenta Colegiului iesuit, supt aceia a Academiei $i a sa-loanelor din secolul al XVIII-lea $i, pe de alts parte, este literaturacealalt5, mult mai vie. $i in felul acesta povestirile evului mediupleaca de la forme asamanatoare cu acelea ale unui Boccaccio inDecameron", ele merg la un La Fontaine, de la acesta tree prin

anume povestiri ale lui Voltaire $i de la povestirile acestuiainainteaza in secolul al XIX-lea, poate prin Merimee, ca sa ajungala Maupassant. Cealalta literatura este mult mai sus, dar artificial5,fail contact cu trecutul $i viata populara.

Si tot a$a teatrul medieval face sarituri, peste Rotrou, posteCorneille $i peste Racine, ca sa ajunga unde ? La scriitorii decomedie din secolul al XVIII-lea $i mai ales la cel mai frances,mai medieval, mai popular $i mai agresiv dintre toti autorii deteatrii de la sfir$itul secolului al XVIII-lea, Beaumarchais, care n'a

gasit urma$i in secolul al XIX-lea, din care causa teatrul de azieste, dace nu in afara de problemele societatii, aci Alexandre

Dumas fits le-a adus in discutie, dar in afara de via/a generalsa ei. Tot asa, de la vechea literatura a evului mediu, exprimata,prin Villon, se ajunge, peste retorica lui Victor Hugo $i pestetinguirile byroniene ale unui Lamartine, la Alfred de Musset. 5i,

apoi, in literatura contemporan5, contactul cu trecutul medieval,

o epoca admirabila in istoria civilisatiei francese $i contactulcu viata populara, care $i acolo, ca oriunde, este capabila sä fiemarea inspiratoare. De aici, din nou o literatura vie.

$i, in felul acesta, coborindu-ne in trecut ca sä putem gasitermini de comparatie, am putut proiecta o lumina asupra viito-

rului, prin care mi se pare ca se lamuresc lucrurile pe care-

inv5t5tura livresca" nu este in stare sa le explice.

4

-

'

J.

BooTecACI0Emiti

40114pnat

I VERIFIOAT

I 1

37

1