AGRESORUL ŞI VICTIMA ÎN FAMILIE: PORTRET PSIHOLOGIC

Svetlana Rusnac, doctor în psihologie,

conferenţiar universitar

Comportamentul violent este o formă a manifestărilor agresivităţii. Deşi în literatura psihologică se

vorbeşte despre mai multe tipuri ale agresivităţii, inclusiv despre cea orientată pozitiv şi negativ, în explicarea

comportamentului violent se recurge la modelul al doilea. Astfel, pornind de la explicarea sumară a agresivităţii,

va fi oferit un model al violenţei în familie, pentru a parcurge mai apoi caracteristicile celor două părţi ale actului

violent – agresor şi victimă – şi a explica necesitatea unor servicii speciale de asistenţă psihologică a acestora.

1. Agresivitatea: definiţie şi caracterizare. Agresivitatea ca sursă a comportamentului violent în

familie

Comportamentul agresiv este tratat ca acte de diversă natură, directe sau indirecte, care provoacă pericol

sau daune: altuia – heteroagresivitate, sau sieşi – autoagresivitate. În cadrul acestor acte cercetătorii înscriu mai

multe forme (Bass):

Formă a agresivităţii Exemple

Fizică-activă-directă Aplicarea de lovituri cu folosirea armei sau doar a forţei fizice

Fizică-activă-indirectă Provocarea unor daune fizice prin atragerea unei terţe persoane

Fizică-pasivă-directă Acte fizice în scopul blocării realizărilor scopurilor altuia

Fizică-pasivă-indirectă Neîndeplinirea unor însărcinări, care blochează realizarea scopurilor altuia

Verbală-activă-directă Insinuare sau învinuire neîndreptăţită

Verbală-activă-indirectă Bîrfă şi minciună în adresa altuia

Verbală-pasivă-directă Neglijarea, refuzul de a vorbi, de a răspunde la întrebări

Verbală-pasivă-indirectăRefuz de a da explicaţii sau de a-l apăra pe omul nedreptăţit în cazul cînd se posedă asemenea competenţe

După Baron şi Richardson, agresivitatea nu este neapărat motivată şi fundamentată pe stări emoţionale

negative, decurgînd în multe cazuri ca acţiuni bine planificate şi chiar orientate spre persoane din ambianţa

apropiată (cum ar fi, de exemplu, membrii familiei). Cu toate că sînt considerate acte agresive doar acele

comportamente care provoacă durere şi daune psihice sau fizice fiinţelor vii, totuşi chiar manipularea cu obiecte

materiale, dacă are drept consecinţă lezarea integrităţii morale, fizice, economice sau de altă natură a unei persoane,

poate fi tratată drept acţiune agresivă. Astfel, explicînd formele de agresivitate şi violenţă domestică, se poate

constata despre existenţa cîtorva tipuri importante, care în cele mai multe cazuri în realitate se manifestă combinat

şi care pot întruni, de regulă, diverse caracteristici ale agresivităţii, inclusiv forme din cele menţionate mai sus.

Violenţa (agresivitatea) fizică. Este considerat act de violenţă fizică oricare acţiune orientată spre un alt

membru al familiei, cum ar fi:

îmbrîncirea;

lovirea cu palma, pumnul, piciorul, obiecte sau alte moduri de provocare a durerii prin lovire;

provocarea intenţionată a situaţiei de risc prin utilizarea neatentă a unor mijloace tehnice;

aruncarea de obiecte în direcţia persoanei;

1

provocarea de răni cu utilizarea armelor de foc sau albe;

crearea de bariere fizice care nu permit accesul liber al persoanei, inclusiv izolarea acesteia într-unul din spaţii;

abandonarea îl locuri care păun în pericol integritatea fizică a persoanei;

refuzul de a acorda ajutor în cazurile cînd persoana nu se poate autonom deplasa sau nu-şi poate rezolva

situaţia dificilă care-i poate dăuna sănătăţii şi integrităţii fizice;

împiedicarea solicitării ajutorului medical;

deranjarea şi împiedicarea realizării necesităţilor fiziologice: de relaxare, mişcare, hrană şi apă, somn;

provocarea unor leziuni fizice apropiaţilor sau ameninţarea cu acestea, care crează premise pentru îmbolnăviri;

menţinerea unei atmosfere tensionante, provocatoare de chinuri fizice ulterioare – îmbolnăviri.

Violenţa (agresivitatea) sexuală. Este considerat act de violenţă sexuală oricare acţiune orientată spre un

alt membru al familiei, cum ar fi:

tratarea partenerului de cuplu sau a membrilor familiei ca obiect de satisfacţie sexuală;

neglijarea sexuală;

acte de înjosire sexuală – dezbrăcare, inclusiv publică, discutare a aspectelor intime în locuri publice şi

împotriva partenerului, obligare de a viziona filme sau a examina poze cu conţinut pornografic, de a repeta

conţinutul lor;

acţiuni sadomazochiste în cadrul relaţiilor sexuale;

obligare la prostituare;

viol – act sexual împotriva voinţei;

acte de gelozie neîntemeiată, învinuire şi insinuare cu referinţă la raporturi sexuale în afara cuplului.

Violenţa (agresivitatea) emotivă. Este considerat act de violenţă emotivă oricare acţiune orientată spre un

alt membru al familiei, cum ar fi:

critică neîntemeiată permanentă, orientată spre persoană: aspectul ei fizic, calităţile sociale, rolul în familie

etc.);

ignorare a stărilor emoţionale şi sentimentelor;

defăimare şi umilire a credinţelor şi intereselor;

crearea de bariere în realizarea profesională şi socială;

manipulare prin minciună şi interdicţii;

blamarea rudelor, apropiaţilor, crearea de dificultăţi în contactele cu aceştia;

refuzul de a vizita împreună locurile publice;

împiedicarea accesului la mijloacele de comunicare;

insinuarea şi învinuirea în locurile publice;

urmărirea în cadrul serviciului;

ameninţarea cu provocarea de durere prin limitarea accesului la fiinţele apropiate;

pedepsirea fiinţelor apropiate şi împiedicarea implicării în scopul curmării actelor violente în raport cu acestea.

Violenţa (agresivitatea) economică. Este considerat act de violenţă economică oricare acţiune orientată

spre un alt membru al familiei, cum ar fi:

limitarea accesului la mijloacele financiar-economice ale familiei;

2

lipsirea de dreptul la proprietate şi de posibilitatea de a utiliza tot ce se află în proprietate în conformitate cu

propriile necesităţi;

lipsirea de mijloace care satisfac necesităţile primare materiale – de hrană, îmbrăcăminte, medicamente;

neimplicarea în crearea şi susţinerea bugetului familiei;

folosirea abuzivă a bugetului şi bunurilor familiei în scopuri proprii prin lipsirea altor membri ai familiei de

posibilitatea de a-şi satisface trebuinţele materiale elementare.

Toate aceste forme ale violenţei sînt reflectate În proiectul Legii cu privire la prevenirea şi combaterea

violenţei în familie în calitate de tipuri ale constrîngerilor violente: fizică, psihologică, economică şi spirituală.

Aceste forme ale constrîngerii în cele mai multe cazuri se manifestă concomitent, fiecare din ele întrunind diferite

caracteristici ale violenţei.

2. Caracterizarea violenţei domestice

Etape ale violenţei domestice

Violenţa în familie se manifestă ciclic. Pot fi distinse trei etape în ciclul violenţei.

1. Atmosfera tensionantă – manifestări de violenţă neînsemnată: gelozie, ironie, certuri mărunte, învinuiri

etc. Partea victimizată menţine starea de spirit, încearcă să influenţeze pozitiv atmosfera sau îşi apără drepturile

într-un mod mai puţin activ. Sînt căutate explicaţii ale comportamentului agresorului de către ambele părţi: stres,

probleme financiare, situaţii tensionante la serviciu, comportamentul unor persoane terţe etc. Cu cît tensiunea

sporeşte, cu atît capacitatea de apărare a victimei se diminuează. La această etapă sînt eficiente serviciile

psihologice, îndeosebi în sporirea potenţialului de apărare a victimei, care, luînd decizii oportune, poate combate

acţiunile agresorului. În anumite condiţii comportamentul ferm al victimei poate contribui la solicitarea unor

schimbări în conduitele agresorului, chiar la convingerea acestuia de a apela la propria conştiinţă sau la servicii

specializate, care l-ar ajuta să excludă parţial, iar mai apoi total impulsiunile violente.

Etapa 1. Etapa 2.Atmosferă Violenţătensionantă. acută.Utilizarea parţială Violenţă fizică, a constrîngerilor: psihologică, psihologică, sexuală saueconomică economică

drastică

Etapa 3.Împăcare şi iertare

Persoana violentă are remuşcări, este plină de dragoste şi compasiune, victima crede

promisiunilor şi iartă.

Ciclul violenţei

3

2. Violenţă acută – manifestarea comportamentului violent atinge proporţii maximale, care nu mai pot fi

îndreptăţită. De regulă, la această etapă victima devine extrem de vulnerabilă, nu poate recurge la acţiuni de

apărare, frecvent suportă o stare de depresie şi frică. Agresorul, la fel, nu mai neagă adevăratele intenţii. În cazuri

grave incidentul poate fi curmat doar prin implicarea organelor de drept, recurgerea la servicii medicale. La această

etapă victima, în cele mai frecvente cazuri, nu se adresează după ajutor. Ea poate fi ajutată de organele de asistenţă

socială, de comunitate şi organele comunitare. Mai rar recurge la ajutorul rudelor, prietenilor. Dacă aceştia o

conving să instituie „pace în familie”, au loc tratative ale părţilor cu participarea rudelor, care scad din tensiune, dar

nu exclud violenţa.

3. „Luna de miere” – agresorul demonstrează comportament de împăcare, recunoaşte vina, totuşi găsind loc

pentru învinuiri în adresa victimei – de regulă aceasta este tratată ca provocatoare sau, în cel mai bun caz, ca

incapabilă să curme acţiunile primului. Victima crede agresorului, îi rupe promisiuni, speră că actele de violenţă nu

se vor mai repeta. Se uită perioadele precedente. Dar violenţa are un caracter ciclic şi ulterior se va manifesta cu o

forţă sporită.

Portretul psihologic al victimei

De ce victima acceptă violenţa? Există mai multe mecanisme, care o fac dependentă de agresor.

1. În copilărie a fost educată într-o familie, în care violenţa era un mod de existenţă.

2. Este economic dependentă de agresor.

3. Nu are posibilităţi de a rezolva problema locativă.

4. Îl iubeşte pe agresor şi este sentimental dependentă de acesta.

5. Nu crede că există căi de a curma violenţa: nu crede în poliţie, organele administrării locale, judecată

etc.

6. Împărtăşeşte modele culturale, care judecă divorţul, judecarea cauzelor de violenţă în familie, adresarea

după ajutor organelor de drept etc.

7. Se lasă convinsă de rude, slujitori ai bisericii, prieteni, vecini.

8. Consideră că declararea faptelor violente poate provoca neplăceri la serviciu agresorului, din care

cauză situaţia financiară în familie se va înrăutăţi şi, respectiv, atmosfera va deveni şi mai dificilă.

9. Se teme că nu va fi crezută şi va fi blamată de cei din mediul social, comunitar.

10. Se teme că va pierde dreptul de a-şi educa copiii.

11. Consideră că poate face faţă de sine stătător circumstanţelor, încercînd să curme acţiunile de violenţă.

12. Îşi asumă responsabilitatea de starea psihologică a agresorului.

13. Nu-şi cunoaşte drepturile.

14. Nu vrea „să scoată gunoiul din casă”.

15. Suportă stări psihologice grave – depresie, anxietate etc. – care o lipsesc de capacitatea de apărare.

16. La etapa a doua este imobilizată, deoarece frecvent este şi victimă a agresiunii fizice, iar mai apoi se

lasă convinsă de agresor, sperînd că violenţa nu se va mai repeta.

17. Crede în „mituri” – speră că agresorul se va debarasa de careva dependenţe (alcool, droguri) sau se va

schimba şi totul va reveni la normal.

Stări emotive şi sentimente pe care le suportă victima în cadrul declanşării acţiunilor violente

4

1. Frică – de traumatizare, moarte, durere a celor apropiaţi; de singurătate; de repetare a evenimentelor; de „a

pierde autocontrolul” etc.

2. Incapacitate de a întreprinde ceva – depresie, anxietate, frică.

3. Tristeţe – neîncredere în sine şi în cei din jur, neajutorare.

4. Sentiment de vină – se consideră iresponsabilă, regretă că n-a întreprins careva acţiuni pentru a preîntîmpina

sau a curma violenţa.

5. Ruşine – de faptul că a fost neajutorată, că s-a adresat după ajutor, că n-a întreprins acţiuni hotărîte.

6. Supărare – de ce s-a întîmplat, de situaţia creată, de ruşinea, frica şi chinurile suportate, de neînţelegerea de

care au dat dovadă cei din jur.

7. Amintiri – despre evenimentele plăcute care au avut loc cîndva în cuplu.

8. Decepţie – de viaţă, de sine, de partenerul-agresor.

9. Speranţă – în viitor, în schimbarea stării lucrurilor, a comportamentului partenerului.

Stări fizice şi psihice pe care le suportă victima după incident

1. Stări fizice – oboseală, insomnie, dificultăţi de memorie şi atenţie, manifestări patologice ale activităţii

coronariene, migrene, dereglări ale digestiei, dereglări ale funcţiilor sexuale etc.

2. Stări psihice – anxietate, confuzie mentală, visuri-coşmar, neajutorare, tensiune psihică, nevroze, depresii,

apatie etc.

Portretul psihologic al agresorului

Care sînt cauzele comportamentului violent? Există careva modalităţi de a le înlătura?

1 În copilărie a fost educată într-o familie, în care violenţa era un mod de existenţă.

2 Posedă un nivel jos al dezvoltării moral-spirituale, gîndire rigidă, conservatoare.

3 Suportă careva consecinţe genetice ale părinţilor care au suportat îmbolnăviri, dependenţe de alcool,

droguri, a moştenit tendinţele către un comportament violent.

4 Este produs al evenimentelor negative din ambianţa socială generală – economică, politică, spirituală

etc.

5 Este afectat de stări patologice de limită – psihopatii, retarduri mentale, nevroze, isterie, paranoia.

6 N-a căpătat educaţia necesară în familie.

7 A fost educat în condiţii de carenţă afectivă – privare de afectivitate din partea ambianţei sociale

apropiate.

8 Deţine o imagine denaturată a echităţii, drepturilor omului, ierarhia statusurilor în societate.

9 Are o autoapreciere inadecvată – mai frecvent joasă.

10 Posedă psihologia dictatorului – „puterea decide totul”.

11 Face abuz de alcool, este dependent de droguri.

12 Nu s-a afirmat la serviciu, în societate.

13 Este manipulativ – pune pe seama altuia responsabilitatea de propriile greşeli.

Stări emotive şi sentimente pe care le suportă agresorul în cadrul declanşării acţiunilor violente

1 Furie – provocată de situaţia de a nu putea dicta, înfrînge, obliga, impune supunere etc.

5

2 Neîncredere în sine – incapacitate de a găsi rezolvări adecvate, de a controla situaţia şi pe sine, de a

influenţa pozitiv etc.

3 Sentiment de proprietar – convingere în faptul că este posesor unic al bunurilor familiale, că este singurul

care decide, că toţi urmează să i se supună, că posedă unicul dreptul de a hotărî.

4 Sentiment de superioritate – se consideră mai capabil, mai inteligent, mai harnic, dotat cu mai multe

drepturi.

5 Nu suportă careva argumente – este abuziv în apărarea propriilor convingeri, interese, orientări, nu

recunoaşte greşelile. Frecvent asemenea situaţie nu se manifestă în cadrul social larg, ci doar în familie. La

serviciu, între prieteni se comportă ca o persoană supusă, comunicativă, docilă etc.

6 Îşi asumă drepturi excepţionale – consideră că posedă privilegii deosebite în cadrul familiei, este

egocentric, lipsit de sentimentul compasiunii.

7 Nu respectă pe ceilalţi membri ai familiei – îi consideră mai puţin competenţi şi inteligenţi.

Sări fizice şi psihice pe care le suportă agresorul după incident

3. Stări fizice – relaxare, calm.

4. Stări psihice – satisfacţie, încredere în sine, mulţumire de starea lucrurilor, inhibare a sentimentelor agresive.

În conformitate cu teoria învăţării sociale (A. Bandura) violenţa:

Este moştenită

Rezultă din organizarea biologică (hormonală, psihică).Este un produs la socializării – instituirii prin imitarea şi repetarea comportamentelor observate în familie şi mediul social apropiat Este un rezultat al suportării unor traume psihice în copilărie (care se reflectă într-un profil deosebit al agresorului – autoapreciere joasă, frică, neîncredere etc.)

Este provocată

De clişeele culturale din mediul de apartenenţă De relaţiile interpersonale tensionante (care provoacă frustrarea trebuinţelor sociale).De motive materiale şi sociale (bani, respect, slavă).De indicaţii şi instrucţii (sfaturi, învăţăminte).De manifestări patologice (caracter psihopatic, idei paranoide, obsesii, deliruri).

Este menţinută

De stimuli externi (de aprobarea din partea ambianţei sociale sau de indiferenţă).De convingerea în a nu fi unicul (observînd comportamente violente în societate).De mecanisme ale autocontrolului (sentimente de vinovăţie, mulţumire, satisfacţie, umilinţă etc.).

Violenţa – consecinţă a patologiilor psihice de limită

În mod separat se impune discuţia despre personalitatea violentă, caracterizată de stări psihice patologice

de limită, care nu implică iresponsabilitatea socială şi penală. Aceştia sînt indivizii umani marcaţi de psihopatii

(inclusiv sociopatie), antisocialitate, narcisism.

Sociopatia – manifestări dezadaptive, formate la confluenţa factorilor personali şi sociali cu conţinut

negativ, nefavorabil formării unei persoane armonios integrată în societate.

Psihopatia – patologie a caracterului, rezultată din organizarea psihoorganică distinctă şi socializarea

inadecvată a persoanei.

Persoană antisocială – marcată de dezadaptare socială, formare într-un mediu care a contribuit la instituirea

orientărilor, intereselor, directivelor de viaţă şi deprinderilor cu caracter contradictoriu normelor sociale.

6

Narcisism – patologie care conduce la manifestări egocentrice, afectivitate inadecvată, orientare spre sine şi

lipsă de interes social, de compasiune, de implicare emoţională.

Despre aceste patologii se impune o discuţie aparte. Importantă este înţelegerea necesităţii unor servicii

psihologice (de exemplu, cabinete de consiliere psihologică şi psihoterapie) care ar realiza activităţi de re-

socializare şi integrare socială a agresorilor.

7