1) Introducere. Aspecte teoretice privind politicile comerciale.

Politica comerciala reprezinta totalitatea reglementarilor adoptate de catre stat (cu caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar) in scopul promovarii sau restrangerii schimburilor comerciale externe si al protejarii economieie nationale de concurenta straina.Exista mai multe tipuri de politici comercile, precum: politica de liber schimb protectionismul moderat si compatibil cu normele multilaterale de conduita protectionismul derogatoriu de la conduita comerciala multilaterala politica de sanctiuni comerciale politica autarhica-mai mult potentiala,nici o pol com nu poate fi total izolata de mediul

extern

Politica libeurlui schimb este considerata ca fiind cea mai eficienta si cea care aduce cele mai multe avantaje. Comert liber duce la buna alocare a resurselor si cresterea competitivitatii lor, astfel: “intre liberul schimb si cresterea economica se contureaza o corelatie directa”. Protectionismul este in cea mai mare masura general combatut, dar cel moderat poate fi chiar util . Pentru interventia autoritatilor in materie de politici comericale se aduc argumente precum protectia sociala-pastrarea locurilor de munca, maximizarea bunastarii nationale, industriile incipiente, Prin intermediul unor instrumente de politici comerciale pot fi “ tratate disfunctionalitatile unor sectoare care si-au pierdut avantajele competitive”. Astfel politica comerciala se confunda uneori cu politica concurentei. Au ca obiectiv comun stimularea concurentei dar prin mijloace diferite. Pol comerciala prin eliminarea sau micsorarea barierelor de intrare pe piata stimuleaza concurenta preventiv, ex ante, iar pol concurentei ex post, combatand practici neloiale deja identificate sau produse. Astfel principalul obiectiv al politicii comerciale este: “stimularea dezvoltarii economiei nationale in conditiile unui anumit nivel de expunere la concurenta externa”. Alte obiective sunt: imbunatatirea structurii importurilor si exporturilor, redefinirea arhitecturii geografice a schimburilor comerciale, asigurarea optimului dinamic, imbunatatirea raportului de schimb in relatii externe, redefinirea unor echilibre sectoriale interne, incurajarea dotarii cu tehnologie.

Politica vamala este o componeta a politicii comerciale care cuprinde totalitatea reglementarilor si normelor emise de stat prin institutii abilitate care vizeaza intrarea sau iesirea in si din tara a marfurilor. Implica: controlul marfurilor, a doc insotitoare si a mijl de transport; indeplinirea formalitatilor vamale; impunerea vamala prin plata creantelor vamale; alte formalitati specifice si reglementari.Instrumente de politica vamala:

legile, codurile si reglementarile vamale tarifele vamale taxe vamale

Obiectivele sistemului vamal: protejarea intereselor economice ale statului elaborarea de statistici relevante despre activitatea de comert exterior infaptuirea politicii fiscale ale statului incurajarea activitatilor de export prin diverse forme si mijloace

1

Sistemul vamal   este o structura complexa care cuprinde parghiile utilizate de stat pentru influentarea activitatii vamale, metodelor administrative si de conducere, cadrul institutional, juridic si normativ.Instrumentul principal in aplicarea politicii vamale il reprezinta impunerea. Aceasta reprezinta complex de masuri si operatii efectuate in baza legii pnetru: stabilirea taxei vamale aferente operatiunii de import-export, indeplinirea formalitatilor vamale, evaluarea marfurilor in vama, plata taxelor vamaleTaxele vamale reprezinta o componenta importanta a fiscalitatii, deoarece creste veniturile bugetului statuuli, iar ca instrument de politica comerciala reprezinta un instrument de protejare a economieiei nationale ivelul incasarilor depinde de gradul de dezvoltare al tarii. Este un impozit indirect, obligatoriu, aplicat produselor care trec frontiera vamala astatului. Depinde de diferenta dintre costul, respectiv pretul produsului pe piata interna si externa.

Clasificare taxe vamale:a)dupa obiectul impunerii:

de import de export de tranzit

b)dupa mod de percepere: ad valorem-cote procentuale specifice-pe unitatea de masura fizica a marfurilor importate mixte

c)dupa modul de stabilire de catre stat: autonome(generale)-in mod independent nu pe baza acordurilor convenctionale(contractuale) preferentiale(de favoare) de retorsiune(de raspuns)-represalii la practicile com ale partenerilor considerate

neloiale:taxe antidumping si taxe compensatorii Tarif vamal cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale. E un instrument de politica comerciala admis de GATT. Uniune vamala se creaza atunci cand doua sau mai multe tari ce pun in comun un teritoriu vamal. Acestea desfiinteaza dintr-o data sau treptat barierele tarifare si netarifare in relatiile comerciale reciproce, iar in relatiile cu tertii aplica o politica comerciala comuna

Bariere netarifare reprezinta un complex de masuri de politica comerciala , de natura publica si uneorii chiar privata , derivate din practicarea unor instrumente aflate la confluenta cu instrumentul fisacal, financiar-bancar sau valutare care impiedica, limiteaza sau deformeaza fluxurile internatinale pentru protejarea pietei interne de concurenta externa si redefinirea dinamica a echilibrelor balantelor de plati si comerciale.Difera de cele tarifare prin faptul ca urmaresc marfurile pe tot parcursul lor logistic, dispun de o mare diversitate tipologica, au pronuntat caracter de netransparenta, sunt in multe domenii intalnite, influenteaza direct si indirect volumul importurilor.“Diversiatea gamei barierelor netarifare este un proces deosebit de dinamic”, astfel acestea tind sa creasca in conditiile in care cele tarifare scad . Ele se manifesta prin: achizitii guvernamentale, impozite indirecte, obstacole tehnice si “protectionism procedural”.Clasificare bariere netarifare:Bariere netarifare care implica limitarea directa a importurilor:

1) interdictii la import2) contingentele de import

2

3) licentele de import: automate si neautomate; globale sau individuale4) autolimitari la export5) acorduri privind comercializarea automata- cuprind pe langa autolimitarea la export,

anumite prevederi legate de pret si clauza de salvgardareBariere netarifare care implica limitarea indirecta a importurilor:

1) taxele de prelevare-cand preturile interne sunt mai mari decat cele internationale se stabileste un pret prag sau de ecluza

2) preturile minime si maxime la import (UE practica astfel de preturi cu referire la produsele siderugice provenite din Japonia si produsele agricole din afara comunitatii)

3) ajustarile fiscale la frontiera: TVA, taxa in cascada, taxa de acciza , taxe ocilte4) masuri de retorsiune: antidumping si compensatorii

Bariere netarifare care decurg din fromalitatile vamale si administrative privind importurile:1) evaluarea valorii marfurilor in vama2) docuente si formalitati suplimentare cerute la import

Bariere netarifare care decurg din participarea statului la acticitati comerciale:1) subventii2) achizitii guvernamentale3) comert de stat, monopolul statului si fransizele exclusive4) monopol de stat asupra imporutului anumitor produse5) politici guvernamentale egionale si masuri de dezvolatare regionala6) finantari la nivel guvernamental pentru cheltuielile de cercetare-dezvolatare si alte politici

tehnologice7) sistemul national de impozitare si de asigurari sociale8) politici macroeconomi8ce: domeniul monetar/bancar, al balantei de plati, cursului de

schimb9) politici in domeniul concurentei10) politici privitoare la investitiile straineBariere netarifare care decurg din standardele aplicate produsaelor importate si celor indigene (obstacole tehnice):

1) sisteme de evaluare a standardelor si a conformitatii: norme sanitare si fitosanitare, de securitate, privind ambalarea, marcarea si etichetarea, privind reclama si publicitatea

2) norme tehnice si standarde industriale

2) UE-Piata Comuna-Politica Comerciala Comuna

Uniunea Europeană este o entitate politică, socială şi economică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 25 ţări. Este considerată a fi o construcţie situata între federaţie şi confederaţie. UE are ca obiectiv stabilirea si crearea unei Piete Comune precum şi a unei uniuni economice şi monetare. Prin implementarea politicilor comune se doreste promovarea, la nivelul Comunităţii, a unei dezvoltări armonioase, echilibrată şi susţinută a activităţilor economice, un nivel ridicat al angajării şi al protecţiei sociale, egalitatea dintre bărbaţi şi femei şi dintre toţi cetăţenii din cadrul Comunităţii, fără discriminare, creştere economică echilibrată, susţinută şi cu un coeficient scăzut al inflaţiei, un grad ridicat de competitivitate în domeniile economice, un grad ridicat de protecţie şi de îmbunătăţire a mediului, creşterea standardelor de viaţă precum şi a calităţii vieţii în general, coeziune economică şi socială şi solidaritate între Statele Membre.

3

Pentru indeplinirea acestor obiective este nevoie de o serie de masuri, printre care foarte importante sunt:

abolirea, între Statele Membre, a taxelor vamale precum şi a altor limitări cantitative a produselor care pot face obiectul schimburilor comerciale între acestea, precum şi a altor măsuri având un efect echivalent

o politică comercială comună o piaţă internă funcţională, caracterizată prin abolirea, între Statele Membre a tuturor

obstacolelor existente în cale liberei circulaţii a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi a capitalurilor;

Astfel , Politica comerciala comuna reprezinta una din politicile comunitare care trebuiai implementate pentru atingerea obiectivelor UE si crearea unei Piete Comune functionale.

3) Politica comerciala a Uniunii Europene

3.1.) Evolutie temporala Elementele de baza ale politicii comerciale a UE (inclusiv politica vamala, ca parte constituenta) au fost creionate inca din momentul crearii acestei entitati prin Tratatul de la Roma privind crearea "Comunitatii Economice Europene", din 1957. Principiile de baza ale politicii comerciale a UE, asa cum au fost statuate prin Tratatul de la Roma si completate prin tratate si reglementari ulterioare, se vor pastra in timp, tarile care au aderat mai tarziu la grupare angajandu-se sa se conformeze acestora. In cadrul Tratatului de la Roma se regasesc fundamentele politicii comerciale europene. Grija manifestata de tarile semnatare pentru acest domeniu este justificata prin prisma obiectivelor mai largi ale gruparii, acelea ale crearii, in viitor unei uniuni economice europene. Ori, in conditiile specifice momentului, crearea unei uniuni vamale intre tarile membre nu putea fi conceputa si nu putea genera efecte benefice pentru statele membre in absenta unui comportament articulat, coerent si uniform, la nivel de grupare in planul relatiilor comerciale externe ale gruparii. Art. 110, intr-unul din paragrafele sale, statuteaza ca "Politica comerciala comunitara va terbui sa ia in considerare efectele favorabile pe care le va genera inlaturarea taxelor vamale intre statele membre asupra cresterii competitivitatii si eficientei agentilor economici." Transpus in contextul pietei unice interne, acest articol parca lasa sa se inteleaga ca masurile economice care vor revarsa efectele pietei uniceasupra competitivitatii vor conduce si la o politica comerciala mai liberala. Desigur, asa cum a stabilit si Curtea de Justitie, art. 110 este mai degraba un pachet de bune intentii, fara prea mult efort concret la scara comunitara. Art. 112 se refera la amonizarea schemelor nationale de stimulare a exporturilor "la un nivel necesar pentru a se asigura ca concurenta intre agentii economici din Comunitate nu va fi ditorsionata. Astfel, Tratatul confirma relatia functionala care exista intre uniformizarea regimurilor comerciale de export si concurenta loiala pe pita interna. Dar art. 112 nu are caracter evident imperativ la nivelul legislatiei comunitare. Desi se prevedea armonizarea regimurilor privind exportul pana la finele perioadei de tranzitie, ele nu au fost nici pana in prezent pe deplin armonizate, cu exceptia celor privind creditele de export. O astfel de situatie se datoreaza faptului ca pentru un numar de tari membre schemele de subventionare a exporturilor raman instrumente importante de politica externa. Din punct de vedere, atat al politicii industriale, cat si din cel al politicii in domeniul concurentei, comunitatea va continua sa actioneze pentru armonizarea schemelor de subventionare a exporturilor pe baza

4

prevederilor unei politici comerciale comune conform art. 113. Art. 113, cel mai clar si mai cuprinzator referitor la poiltica comerciala, statuteaza ca regimurile de comert exterior vor trebui sa aiba la baza reguli uniforme privind exportul si importul si mentioneaza explicit "masuri de protejare a schimburilor comerciale cum ar fi cele de retorsiune la dumping si subventionare".

Obiectivele politicii comerciale comune desprinse din analiza textului din Tratatul de la Roma ar fi conform artcolului 18: incheierea de acorduri internationale care sa readuca protectia tarifara, iar conform articolului 29: 1)promovarea schimburilor comerciale intre statele membre si statele terte;2)evolutia conditiilor de concurenta in directia cresterii fortei competitive a intreprinderilor; conform articolului 110:a)dezvoltarea armonioasa a comertului mondial;b)eliminarea progresiva a restrictiilor in schimburile internationale;c)reducerea barierelor vamale;d)cresterea fortei concurentiale a intreprinderii.Totusi, cu toate intentiile de restrangere a protectionismului comercial si de promovare a liberalizarii comertului international, CE a mentinut restrictii importante in domeniul produselor agroalimentare, textilelor, autoturismelor, carbunelui si otelului, constructiilor de nave, serviciilor. Chiar prevederile acordurilor intrenationale pe produsele de baza n-au fost considerate obligatorii pentru Comunitate. Prin Tratatul de la Roma nu se intentiona crearea unui bloc comrecial inchis, inaccesibil tarilor neparticipante la grupare, ci, dimpotriva, cel putin la nivel formal, abordarea relatiilor comerciale ale CEE avea la baza viziunea liberului schimb. Astfel, art. 110 al Tratatului de la Roma, este statuat faptul ca "prin crearea unei uniuni vamale, Statele semnatare vor contribui, in conformitate cu interesul comun al gruparii, la dezvoltarea armonioasa a comertului international, la reducerea progresiva a restrictiilor comerciale si a barierelor tarifare din calea schimburilor comerciale internationale". La 1 iulie 1968 a fost realizata, in linii generale, uniunea vamala preconizata in Tratatul de la Roma, după aplicarea completă a programelor de implementare convenite în 1962 şi 1964. În această perioadă, a fost stabilit cadrul instituţional pentru luarea deciziilor de politică comercială. Totodată, această etapă a marcat şi primele contacte cu GATT – în cadrul Rundei Dillon (1960-1961) – pentru stabilirea compensaţiilor către terţi pentru instituirea tarifului vamal comun – şi a Rundei Kennedy. Astfel simbolul acestui moment il constituie intrarea in vigoare a Tarifului Vamal comun al CEE in cadrul caruia nivelul taxelor vamale inscrise in tarifele vamale nationale ale statelor participante la 1 ianuarie 1959. De la acest moment, 1 iulie 1968, se pote vorbi de o politca comerciala comuna (cel putin intr-o anume masura) a CEE. Fata de tarile terte a fost instituit un tarif vamal extern comun, al carui nivel mediu era 8.14%, incepand cu ianuarie 1972, cand s-a aplicat ultima transa a reducerilor convenite in cadrul GATT, cu ocazia 'Rundei Kennedy'. Trebuie remarcat ca, in cadrul UE care grupeaza tari puternic dezvoltate din punct de vedere industrial, acest nivel de taxe, aparent redus, asigura producatorilor comunitari o preferinta destul de importanta.Întreaga perioadă dintre 1969 şi 1985 a fost marcată de “euroscleroza” generală a construcţiei comunitare şi politica comercială comună nu a făcut excepţie. Totuşi, evoluţiile din alte domenii au exercitat o influenţă extrem de importantă asupra acesteia: problemele sistemului monetar internaţional s-au acutizat, a luat fiinţă Sistemul Monetar European (1978), politica agricolă comună a atins apogeul dezvoltării sale instrumentale şi instituţionale, industria siderurgică şi cea

5

textilă s-au confruntat cu o criză fără precedent. Politica comercială a trebuit să se adapteze la aceste noi condiţii. În această perioadă a fost extinsă gama de măsuri de politică comercială, inclusiv prin participarea la acorduri internaţionale. Astfel, în urma participării la Runda Tokyo, Comunitatea a devenit parte la codurile referitoare la licenţele de import/export, antidumping, evaluarea vamală, achiziţiile publice, subvenţii şi obstacole tehnice. De asemenea, a fost acordată o atenţie specială participării la acorduri sectoriale, în special cele referitoare la sectoarele în declin. Mai mult, a fost încheiată o serie de acorduri bilaterale, inclusiv cu alte grupări integraţioniste.Momentul critic în evoluţia din ultimele decenii a politicii comerciale comune a fost reprezentat Tratatul de la Maastricht (Gonzales Alonso, 1998), care a definitivat, practic, arhitectura legală şi instituţională a acestei politici, aşa cum se regăseşte şi în Tratatul Constitutiv.Un moment foarte important este 1 mai 2004, odata cu largirea Uniunii Europene. Zece state devin membre ale acesteia: Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Slovenia, Slovacia, Malta. Aceasta data inseamna inlocuirea oficiala a politicii comerciale nationale cu politica comerciala comuna. Pregatirea momentului are multe implicatii, indeosebi in privinta acordurilor comerciale bilaterale si internatoinale, a respectarii si ajustarii obligatiilor asumate anterior fata de tarile terte si fata de organismele internationale, a conservarii fluxurilor traditionale de marfuri si de investitii straine etc., toate privite din unghiul vechilor membri, al noilor membri, al tarilor terte si, respectiv al interesului comunitar european. Cei 10 noi membri au adoptat, sub toate aspectele, politica comerciala comunitara. Ei aplica toate acordurile comerciale bilaterale ale UE, tariful vamal extern comun si toate

masurile comerciale defensive ale UE. Ei se implica, pe deplin, in deschiderea ampla a comertului exterior al UE si in reducerea

generala a tarifului vamal de import al EU de la 9% la 4% In OMC(Organizatia Mondiala de Comert) UE va negocia pentru toti cei 25 de membri. Cei

10 noi membri preiau toate angajamentele comerciale multilaterale si toate obligatiile ce decurg din ele pentru membrii UE.

Totodata largirea avantajeaza si partenerii comerciali ai UE, astfel: O piata interna europeana mai mare: de peste 455 milioane locuitori, contribuind cu 28% la

produsul brut mondial si reprezentand aproape 20% din exporturile mondiale de bunuri si servicii. Extinderea celor "patru libertati fundamentale"(pentru bunuri, servicii, capital si forta de munca), la noii membri, va simplifica si va mari accesul tarilor terte la piata UE. De exemlpu, produsele importate de Lituania, in concordanta deplina cu standardele si normele UE, vor putea sa se miste liber in Suedia, in Grecia sau oriunde pe teritoriul UE. Un investitor sud-coreean sau japonez, stabilit cu investitii in Slovacia, va fi liber sa furnizeze servicii pe tot cuprinsul UE-25 in aceleasi conditii in care opereaza in toate cele 15 vechi state membre. Acest lucru nu era posibil pana acum.

Un acces simplificat si extins al tarilor terte la piata celor 10 noi membri. Se elimina cele 10 regiuni comerciale difeite ale noilor membri si se aplica un singur set de reguli comunitare, cu un singur tarif vamal comun, un singur set de proceduri comerciale administrative pentru toate cele 25 de tari membre.

O mai mare deschidere comerciala a UE fata de tarile terte. Adoptarea de catre noii membri a tarifului vamal comunitar inseaman o reducere substantiala a taxelor vamale platite anterior de tarile terte.

Exemplul nr. 1: taxele vamale de import ale Ungariei se injumatatesc Exemplul nr. 2: Rusia castiga peste 300 milioane de euro din reducerea taxelor vamale, prin intrarea oficiala in UE a celor 10 noi membri.

6

Exemplul nr. 3: largirea mareste beneficiile tarilor in curs de dezvoltare de pe urma sistemului generalizat de preferinte, de pe urma aranjamentului preferential special EBA (Everything But Arms) sau de pe urma conventiei EU-ACP (Africa, Caraibe, Pacific), la exportul catre noile 10 tari membre.

3.2.) Cadrul juridic

Baza juridică este constituită din prevederile următoarelor articole din Tratat (Calonge Velasquez, 2002):

articolul 131 (fost 110): obiective generale; articolul 132 (fost112): promovarea exporturilor; articolul 133 (fost 113): uniformizarea măsurilor decizionale şi de implementare,

exclusivitatea comunitară în ceea ce priveşte taxele vamale, măsurile antidumping şi subvenţiile;

articolul 134 (fost 115): bariere comerciale bilaterale; articolele 130, 228 si 238: cadrul pentru relaţiile cu organizaţiile internaţionale;

articolul 300 (fost 228): încheierea de acorduri de comerţ şi cooperare economică; articolul 310 (fost 238): acordurile de asociere.

Articolul 131 conţine exprimări clare în favoarea liberalizării schimburilor comerciale internaţionale. Astfel, se consideră că înlăturarea taxelor vamale între statele membre este de natură a stimula creştereacompetitivităţii şi a eficienţei agenţilor economici (Miron, 2002). De asemenea, statele membre sprijină reducerea progresivă a restricţiilor comerciale şi a barierelor tarifare din calea schimburilor comerciale internaţionale.Articolul 132 are ca scop armonizarea politicilor naţionale de stimulare a exporturilor, pentru a evita distorsionarea concurenţei în schimburile intra-europene. Prevederile articolului acoperă inclusiv subvenţiile pentru export acordate de statele membre – nu in sensul eliminării acestora, ci în sensul alinierii lor la exigenţele politicii comerciale comune şi ale politicii concurenţei.Articolul 133 stipulează că CEE are competenţă exclusivă în privinţa negocierilor comerciale şi a încheierii de acorduri de comerţ Totuşi, au existat mereutensiuni între instituţiile comunitare în procesul decizional, datorită ‘metodei comunitare’: Comisia este responsabilă cu negocierile, Consiliul ghidează activitatea Comisiei prin “directive de negociere” sau prin validarea măsurilor provizorii convenite, iar Parlamentul European trebuie să aprobe acordurile comerciale încheiate, în anumite condiţii. În plus, Tratatul de la Amserdam a introdus noi complexităţiîn această ecuaţie instituţională, prin stipularea faptului că, în cazul apariţiei de noi problematici în negocierile GATT/OMC (servicii, proprietate intelectuală), competenţele să fie alocate ad hoc, prin acord între Comisie şi Consiliu.Articolul 310 conţine prevederi relevante prin excelenţă pentru România. În baza lor a fost încheiat Acordul European de Asociere, care a guvernat relaţiile comerciale ale ţării noastre cu Uniunea în perioada de pre-aderare şi aderare.

3.3.) Princiipii de baza ale politicii comerciale UE

Principile de baza ale politicii comerciale a UE sunt legate de uniformitatea (mai bine spus, unicitatea) reglementarilor la nivel de grupare si al competentei UE. Astfel, in conformitate cu art. 113 al Tratatului asupra UE, "politica comerciala comuna este construita pe principii

7

uniforme in ceea ce priveste modificarile tarifare, incheierea acordurilor comerciale si tarifare, masurile de liberalizare…". Elaborarea si adoptarea masurilor de politica vamala (si comerciala) fata de terti, precum si semnarea cordurilor tarifare si comerciale sunt atributul UE si nu sunt de competenta statelor membre. In confornitate cu clauza comunitara, introdusa inca din 1961, toate acordurile comerciale preferentiale bilaterale sau multilaterale care, anterior acelui moment, fusesera semnate de catre statele membre ale CEE, s-au transformat in acorduri preferentiale in care parte era CEE si nu statul membru; totodata, toate acordurile tarifare si comerciale preferentiale ulterioare vor avea ca parte CEE/UE ca grupare, si nu statele membre ca participante individual. In conformitate cu prevederile politicii comerciale comune, nici o tara membra a UE nu poate decide unilateral modificarea regimuluisi reglementarilor vamale sau semnarea unor acorduri tarifare cu parteneri din afara gruparii, ci administrarea tuturor aspectelor legate de politica vamala si relatile comerciale cu tarile terte se face de catre organismele comunitare. Statele membre au conferit organelor comunitare competenta exclusiva in ceea ce priveste semnarea acordurilor si administrarea relatiilor comerciale cu tertii. Comisia Executiva pentru punerea in aplicare a politicii comerciale comune inainteaza propuneri Consiliului Ministerial. De asemenea, in cazul negocierii de acorduri cu unul sau mai multe state terte sau cu organizatii internationale, Consiliul este cel care autorizeaza Comisia sa deschida si reprezinte UE la negocierea acordurilor comerciale comunitare. Deciziile referitoare la politica comerciala comuna adoptate in Consiliu prsupun intrunirea majoritatii calificate. Aceasta partajare a responsabilitatilor intre organismele comunitare ridica o serie de probleme si poate da nastere unor conflicte institutionale. Desi ni UE functioneaza reglementari vamale si politica comerciala comuna, totusi, nu se poate vorbi inca de o uniformitate de interese si de o atitudine comuna, unica a tarilor participante in ceea ce priveste politica comreciala si vamala, fapt ce a devenit vizibil cu ocazia largirilor succesive. Astfel, pot fi identificate patru mari grupuri de tari in functie de obiectivele de politica comerciala pe care le urmaresc: Un prim grup, de orientare liberala, cuprinde: Germania, Olanda, Danemarca si Marea

Britanie; obiectivul principal al caestui grup este legat de o mai mare deschidere comreciala a UE, reducerea protectionismului tarifar si netarifar si promovarea multilateralismului comercial;

Un al doilea grup este format din asa numitii "oportunisti" (Italia, Belgia, Luxemburg, Spania) care este interesat de protejarea intereselor sectoriale;

Al treilea grup, "aparatorii PAC"(Politica agrara comuna) , format din Franta, Irlanda, Belgia si tarile din sudul UE sustinut frecvent de Comisie, promoveaza, cu precadere, protectionismul agricol ridicat;

Al patrulea grup, compus din tarile sarace ale UE- Irlanda, Grecia, Portugalia, care sustin protectionismul comercial fata de terti.

3.4.) Obiectivele politicii comerciale a UE

Politica comercială are un rol extrem de important în ceea ce priveşte competitivitatea, putând reprezenta o sursă majoră de îmbunătăţire a productivităţii, printr-o concurenţă crescută, adâncirea specializării, inovare, economii de scară, conţinutul tehnologic al importurilor şi investiţiilor. Comisia Europeană estimează că 25% din câştigurile de productivitate se datorează liberalizării comerţului exterior.

8

Din perspectiva politicii competitivităţii, politica comercială comună ar trebui săasigure atingerea următoarelor obiective:• asigurarea unui grad suficient de deschidere a economiei europene, în scopul asigurăriiunor surse de aprovizionare ieftine cu inputuri pentru firmele europene, precum şipentru a induce o presiune concurenţială semnificativă asupra acestora;• asigurarea unui acces adecvat al producătorilor europeni pe terţe pieţe, pentru caaceştia să poată beneficia de economii de scară, inovaţie şi o mai mare specializare;• asigurarea faptului că practicile anticoncurenţiale nu afectează comerţul.

Uniunea Europeană are o politică comercială comună, dar – în condiţiile aceste politici comune – statele member performează extrem de diferit, situatia pricind competitivitatea difera de la un stat la altul. Un sector economic dintr-o ţară membră poate înregistra un succes deosebit, în timp ce acelaşi sector economic eşuează evident în alt stat membru.Ambele locaţii beneficiază de aceleaşi măsuri de protecţie comercială sau de promovare şi stimulare a exporturilor. Asadar politica comercială trebuie analizată prin prisma obiectivelor şi a comportamentului agenţilor economici. Instrumentele specifice care compun politica comercială prin care se încearcă atingerea respectivelor obiective nu reprezintă decât soluţiile momentului în acest scop, şi care dau sau nu rezultatele scontate în funcţie decompatibilitatea cu modul de reacţie al agenţilor economici. Expunerea la concurenţa internaţională este singurul mod în care economia europeană poate să-şi clădească şi menţină avantaje competitive durabile.

4) Instrumentele politicii comerciale comune. Bariere tarifare si netarifare ale UE.

4.1.) Clasificare barierePrincipalele măsuri de politică comercială ale UE sunt:

măsurile referitoare la importuri măsurile referitoare la exporturi măsuri de apărare comercială relaţiile comerciale preferenţiale specifice.

Instrumentele politicii comerciale ale UE nu apar detaliate in Tratatul CEE, datorita diversitatii lor si aparitiei unor noi mijloace de protectie (gen limitarile voluntare la export) inventariate si aprobate de GATT. Principalele instrumente ale politicii comerciale folosite in comertul cu marfuri (produse) au fost: taxele vamale, taxele preferentiale sau contingentele tarifare, contingentele (cotele), limitarile voluntare la export, taxele anti-dumping, plafoane de pret, bariere regulatorii (tehnice), subventii de export (la produse agricole), subventii interne (conform reglementarilor comunitare si OMC), licente (automate). Treptat, gama instrumentelor protectioniste s-a restrans in anii 90, dupa ce anterior relaxarea tarifara fusese acompaniata de o veritabila proliferare a obstacolelor netarifare. Peotectia comerciala include insa nu numai pe cea tarifara, ci si pe cea asigurata prin alte instrumente, gen prelevarile, taxele anti-dumping, preturile plafon, subventiile, unele avand un grad redus de transparenta.Măsurile de politică comercială referitoare la importuri sunt reprezentate de: tariful vamal comun, reglementări comune de import, reguli de import din ţările terţe, proceduri comunitare pentru administrarea contingentelor, alte bariere netarifare şi paratarifare, suspendarea autonomă a taxelor vamale sau a contingentelor .

9

Tariful vamal comun se bazeaza pe taxele ad-valorem la produsele prelucrate si taxele specifice la produsele agricole. Nivelul taxelor vamale la importul de marfuri in UE este stabilit in urma negocierilor GATT si OMC. Protectia comerciala in UE si tarile membre a avut o latura cantitativa pana in anii 90, mai ales cea afectand, textilele, confectiile, incaltamintea, produsele electronice, autoturismele, motocicletele. Aceasta protectie de ordin cantitativ a fost mai intensa in anii 70 si in prima parte a anilor 80 atat la nivel comunitar cat si la nivel national. O data cu demararea Actului Unic protectia cantitativa s-a redus apreciabil, deoarece a fost eliminata cea la nivel national, iar la nivel comunitar cotele si limitarile voluntare au fost inlaturate in cursul Rundei Uruguay.Tariful vamal al UE cuprinde: Nomenclatorul combinat al marfurilor Alte nomenclatoare realizate pe baza nomenclatorului combinat si care introduc noi

subdiviziuni ale grupelor de marfuri care sunt necesare pentru corecta aplicare apoliticilor comunitare.

Nivelul taxelor vamale propriu-zise si a altor taxe percepute le import, altele decat taxele vamale propriu-zise

Masuri tarifare preferentiale pe baza acordurilor comerciale preferentiale incheiate de UE cu diferite state sau grupari terte

Masuri tarifare preferentiale adoptate unilateral de UE pentru anumite state sau grupuri de state (cum ar fi tarile din Asia, Caraibe si Pacific sau reducerile unilaterale de taze pentru anumite tari in cadrul acordului SGP)

Reducerile sau scutirile de taxe vamale pentru anumite categorii de bunuri.

Exemplu-nivelul taxelor vamale in UE in 1999

Anual, UE publica in Official Journal, de regula in octombrie, nivelul taxelor vamale pentru anul calendaristic urmator. Pentru anul 1999, in regimul clauzei natiunii cele mai favorizate (CNCMF), nivelul mediu al taxelor vamale a fost in medie de 7%; taxele vamale pentru produse agricole au fost in medie de 17.3% fata de un nivel mediu de 4.5% pentru produsele industriale. Taxele vamale ale UE sunt in majoritate taxe vamale ad valorem, numai pentru 10% din pozitiile tarifare de opt cifre taxele vamale fiindstabilite pe o alta baza decat ad valorem (taxe vamale specifice, taxe vamale mixte in functie de anumite componente sau sub forma unor plafoane minime/maxime ale taxelor)-tabelul 1

Nivelul protectiei tarifare in UE

Importuri 1998Media simpla a nivelului taxelor vamale(%)

Linii tarifare de opt cifre carora li se aplica taxele vamale in regimul (CNCMF)

Valoare(US $ billion)

Pondere(%)

Numar Pondere(%)

10

Total 734.9 100.0 6.9 10.428 100Produse agricole 62.0 8.4 17.3 2.132 20.4Produse industriale 618.4 84.1 4.5 8.257 72.9Petrol 54.4 7.4 2.9 39 0.4Sistemul armonizat de clasificare, cap. 01-24

69.5 9.5 17.0 2.378 22.8

Ad valorem 9.6 1.388 58.4Fara taxe vamale(nesupuse impunerii vamale)

0.0 258 18.6

Supuse impunerii vamale

11.8 1.130 81.4

Non-ad valorem 29.9 990 41.6Echivalent ad valorem

32.7 667 67.4

Componenta ad valorem

14.4 123 12.4

Sursa : Raportul de politica comerciala al UE in cadrul Mecanismului de examinare periodica a politicilor comerciale din cadrul OMC, 2000 si statistici si buletine de informare ale UE 1999-2000

In ceea ce priveste produsele agricole, 13% din liniile tarifare au taxa vamala 0%, pentru 39% din liniile tarifare taxele vamale sunt stabilite pe o baza ad- valorem, iar pentru restul taxele vamale sunt stabilite pe o alta baza decat ad-valorem. Nivelul mediei simple a taxelor vamale practicate la importu de produse agricole, calculate prin transformarea taxelor stabilite pe o alta baza dacat ad-valorem in taxe ad-valorem este de circa 17.3% (nefiind incluse in calcul scutirile sau reducerile de taxe practicate in cadrul contingentelor tarifare. Variatia taxelor vamale intre diferite grupe de produse agricole este semnificativa )

Grupa produs Importuri (US $ mil.) CNCMF 1999

Media simpla (%)

Cafea 6,602.7 7.3Soia boabe 4,098.9 0.0Banane 2,045.0 54.6Cafea boabe 1,851.6 0.5Tutun 1,827.5 9.8Vin 1,486.1 8.2Sucuri de fructe si legume 1,456.6 28.0Nuci 1,425.9 2.7Furaje 1,102.9 19.6

11

Sursa: OMC 2000

Barierele comerciale la importul de produse industriale, asa cum a rezultat si din paragrafele anterioare, sunt relativ reduse, si in scadere. Media simpla a taxelor vamale la produsele manufacturate, in regimul clauzei natiunii cele mai favorizate, a scazut de la un nivel de 6% in 1995, la 4.2% in 1999. Exceptie de la acest proces de diminuare a barierelor tarifare fac un numar redus de produse cum ar fi: textilele (o medie simpla a taxelor vamale in regimul CNCMF superioara nivelului de 12% pentru aprox. 337 linii tarifare), echipamente electrice (14%, 40 de linii tarifare), autovehicule (22%, 10 linii tarifare). UE a largit, incepand cu 1999, contingentele tarifare pentru marfurile importate de la anumiti parteneri comerciali, cu precadere in ceea ce privesc produsele agricole si piscicole. In aceiasi perioada, UE a instituit 105 noi contingente tarifare pentru importurile provenind de la parteneri comerciali membri OMC, in incercarea de a creste accesul tertilor pe piata Uniunii, in conformitate cu reglementarile OMC privind accesul la piata; marirea contingentelor tarifare pentru importurile din afara UE a fost determinata, in anumita situatii, de necesitatea solutionarii unor dferende comerciale. In 1999 in UE erau in vigoare 3000 de contingente tarifare.

Restrictiile si prohibitiile la importul de marfuri in UE sunt determinate de factori cum ar fi:

Politica externa si de securitate comuna. In conformitate cu Tratatul asupra UE (1993), UE poate adopta, pe baza unei pozitii comune, masuri, restrictii de ordin comercial prevazut sau in conformitate cu rezolutiile ONU.

Protectia consumatorilor si a mediului. Este interzisa utilizarea si introducerea pe teritoriul UE de substante periculoase; lista acestor produse este publicata periodic de catre Comisie si notificate la OMC.

In conformitate cu precizarile Comisiei Executive, in cadrul UE,importurile de marfuri provenind din state terte nu sunt supuse regimului licentelor, cu exceptia produselor, sau grupelor de produse pentru care au fost instituite restrictii cantitative; pentru anumite produse din otel si fier provenind din afara UE , a fost instituit, in anul 2000, sistemul licentelor automate, in scopuri statistice, de "colectare a informatiilor necesare pentru determinarea dinamicii importului acestor produse, fara ca acestea sa fie afectate de restrictii cantitative"(masura a fost determinata de cresterea semnificativa a importurilor acestor produse incepand cu 1996).

TVA-ulPe teritoriul UE nivelul TVA practicat pentru produsele importate este identic cu cel practicat de fiecare stat membru pentru produsele indigene. Pentru bunurile importate plata TVA se poate face fie in tara de intrare a bunurilor in teritoriul vamal al UE, fie in tara de destinatie membra a Uniunii daca pentru bunul importat a fost aplicat un regim vamal suspensiv.

Daca principiul liberei circulatii a bunurilor este fata interioara a uniunii vamale, TVC constituie aspectul sau exterior, intrucat face posibila aplicarea uniforma a taxelor vamale asupra produselor importate din tari terte, indiferent de Statul Membru de destinatie. La inceput, TVC a reprezentat media aritmetica a tarifelor vamale aplicate in 1957 de catre Statele Membre. In baza articolului

12

28 al Tratatului, Consiliul a adoptat cu majoritate calificata o propunere a Comisiei, introducind o serie de amendamente, atat in mod autonom cat si in cadrul negocierilor tarifare (de exemplu, in cadrul Acordului General pentru Tarife si Comert – GATT). Nomenclatura TVC este un instrument foarte important, nu numai pentru colectarea taxelor vamale ci si in elaborarea statisticilor privind comertul exterior si aplicarea masurilor aferente politicilor comerciala, agricola, fiscala sau monetara. Este cunoscuta sub denumirea de “Nomenclatura Combinata”, datorita utilizarii sale atat in scopuri tarifare cat si statistice, si are la baza Sistemul Armonizat, un instrument international de clasificare administrat de catre Organizatia Mondiala a Vamilor. In paralel cu introducerea Nomenclaturii Combinate a fost creata baza de date computerizata Taric (tariful integrat al Comunitatilor Europene), cu scopul de a identifica prevederile comunitare aplicabile fiecarui bun. Incepind cu anul 2000, aceasta baza de date este disponibila gratuit pe serverul Europa sub denumirea “DDS database” (Sistemul de difuzare a datelor tarifare). O alta baza de date, disponibila la aceeasi adresa, este QUOTA (contingente si plafoane tarifare).Un alt instrument al politicii vamale este Documentul Administrativ Unic (DAU), creat in 1988, care a simplificat substantial procedurile, inlocuind 150 de documente vamale.Eliminarea formalitatilor vamale in 1993 a dus la introducerea sistemului Intrastat pentru colectarea direct de la comercianti a informatiilor statistice privind comertul cu bunuri dintre Statele Membre. Crearea unor sisteme informatice ca SIV (Sistemul de Informare Vamala) a imbunatatit cooperarea dintre autoritatile administratiei din Statele Membre si intre aceste autoritati si Comisia Europeana in vederea sporirii eficientei luptei impotriva fraudei si a asigurarii aplicarii corecte a reglementarilor vamale.Un alt instrument de cooperare si asistenta reciproca, Conventia de la Neapole II, a imbunatatit eficienta luptei impotriva incalcarii reglementarilor vamale nationale si comunitare.Nivelul protecţiei tarifare nominale este redus. Nivelul mediu al taxelor vamale, în tariful vamal comunitar, se situează între 6,5-4,1% Este cunoscut că „vârfurile” tarifare sunt extrem de costisitoare. Din acest punct de vedere, UE este într-o poziţie mai eficientă decât SUA şi Japonia: dispersia tarifară în cadrul tarifului vamal comun este inferioară celei din tarifele celorlalţi doi mari actori comerciali.Cu aplicabilitate prin excelenţă în sectoarele ‚sensibile’, contingentele (tarifare) reprezintă un instrument predilect al politicii comerciale comunitare. De altfel, gradul de protecţie oferit de acestea producătorilor interni este superior celui oferit de tariful vamal. Totuşi, proliferarea numărului de contingente tarifare la nivelul instrumentarului politicii comerciale comune (peste 3000) nu trebuie privită neapărat ca o exacerbare a tendinţelor protecţioniste. Dimpotrivă, multe sunt rodul angajamentelor UE luate în cadrul OMC de a îmbunătăţi accesul terţilor pe piaţa comunitară, în sectoare mai puţin accesibile anterior.

Măsurile de politică comercială referitoare la exporturi sunt reprezentate de reglementări comune de export, asigurarea şi garantarea creditelor de export, controlul exporturilor cu dublă utilizare, precum şi de reglementări privind exportul bunurilor culturale.Principalele instrumente de apărare comercială se referă la măsuri antidumping şi taxe compensatorii.O problema delicata a politicii comerciale comunitare o reprezinta anti-dumpingul, care ar fi menit sa combata preturile disriminatorii si sa protejeze concurenta echilibrata. Insa dumpingul constituie un instrument de acces sau penetrare a pietelor pentru producatorii mai putin competitivi pe planul performantelor tehnico-calitative sau cu costuri mai reduse la forta de

13

munca. In materie de anti-dumping regulile UE se bazeaza pe reglementarile GATT. UE a folosit in mod excesiv practica anti-dumpingului, la solicitarile exprese ale unor producatori comunitari, uneori pentru a contracara competitivitatea unor exportatori extracomunitari sau vizand scopuri ale politicii industriale (protectia unor ramuri industriale aflate in declin). Unele tari ca Franta, Italia, Spania, Portugalia si Grecia au dorit sa lege strans uniformizarea regimurilor de import de libera circulatie a produselor si de garantarea unor noi competente acordate Curtii de Prima Instanta in domeniul comercial pentru a conferi forta sporita unor instrumente specifice ale politicii comerciale (masuri de salvgardare, taxe anti-dumping, alte bariere din zona "gri" a comertului international). Ele incercau sa gaseasca adoptarea unor masuri eficiente de protectie comerciala si sa acorde o putere mai mare Comisiei. Comisia insasi a supus Consiliului un pachet de reglementari care sa insarcineze Comisia sa adopte decizii corecte in majoritatea domeniilor legate de protectia comerciala fara a mai trece prin procedura decizionala a Consiliului. Acestui gen de reforma s-a opus Marea Britanie, Germania, Olanda, Danemarca si Luxemburg, Belgia adoptand o pozitie neutra. Totodata Comisia a propus sa se acorde industriilor comunitare dreptul de formula plangeri cu privire la masurile de salvgardare, asemanatoare derptului ce exista in cazul dumpingului. Aceste propuneri au provocat temerea ca, urmare a acestui fapt, se va abuza de masuri de salvgardare. In pofida Marii Britanii, s-a obtinut in mare masura consensul. El a constat in eliminarea tuturor restrictiilor cantitative care se mai aplicau la nivel national si in adoptarea barierelor de neo-protectionism. Termene precise s-au obtinut in ceea ce priveste investigatiile anti-dumping. Prin urmare, taxele antidumping aplicate de Comisie devin acum obligatorii, trebuind confirmate doar cu o majoritate simpla de Consiliu in locul majoritatii calificate cum se cerea anterior. Adoptarea de masuri de retorsiune la politicile dovedite neloiale nu mai pote fi blocata in Consiliu de catre un numar mic de tari. Noile reguli sunt privite ca o modalitate de aplicare tacita a retorsiunii la dumping. Totusi, o astfel de situatie poate modifica atitudinea Comisiei in viitor. Astfel, pornind de la faptul ca Consiliul va adopta retorsiunea doar cu majoritate simpla, se poate concluziona ca Comisia esta mai favorabila protectionismului decat Consiliul. Industriile comunitare nu au primit insa dreptul de a solicita adoptarea de masuri de salvgardare, acestea continuand sa fie cerute de un numar important de tari membre si urmand sa fie adoptate de consiliu sau de catre Comisie. Reguli de retorsiune mai complexe vizeaza sectorul textilelor. Legislatia comunitara antidumping, ca si cea cu privre la salvgardare a continut multi ani prevederi care se refereau la "interesele Comunitatii". Din punct de vedere al politicii privind concurenta o astfel de referire devine importanta numai daca Comisia sau Consiliul, daca este cazul, sunt obligate sa decida separat de ineresele industriilor interne, ale consumatorilor sau utilizatorilor industriali sau, mai general, in functie de situatia conjuncturala a pietei. Pana la finele anului 1984, legislatia antidumping comunitara prevedea ca se pot aplica taxe de retorsiune daca un sector este prejudiciat si cand "interesele comunitare o cer", lucru foarte putin concret. Comisia aprecia ca printre aceste interese, prea general formulate, cele mai imprtante se refereau la "interesele consumatorilor si producatorilor de lucruri importate coborate cu grija fata de concurenta corecta pe piata comunitara". Totusi, in practica interesele consumatorilor si politica in domeniul concurentei nu au jucat un rol semnificativ in procedurile antidumping. Noile reglementari antidumping au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1995, stabilind prin articolul 21 ce inseamna interesul Comunitatii si cum trebuie el evaluat. In acest nou pachet reglementar apare o referire explicita cu privire la intresele consumatorilor si utilizatorilor industriali. In plus, se stabileste o procedura conform careia partile reprezentand diferite interese economice vor fi consultate si li se vor lua in considerare argumentele. Art. 21 stabileste precis ca "masurile astfel stabilite pe baa dovedirii pretului sub valoarea normala si a prejudiciului nu vor putea fi puse in

14

aplicare atunci cand autoritatile, pe baza tuturor informatiilor culese, pot concluziona ca este in interesul Uniunii sa le aplice". Noile prevederi vor conferi noi capabilitati consumatorilor si utilizatorilor industriali in aplicarea de masuri de retorsiune, iar aplicarea acestora poate face subiectul unor revizuiri daca sunt aduse noi argumente. De cele mai multe ori se dovedeste ca prejudiciile cauzate de importurile la preturi de dumping tind sa le depaseasca pe cele suferite de consumatorii sau utilizatorii industriali din cauza utilizarii practicilor antidumping. Trebiue subliniat ca noile reguli prevad ca in determinarea masurii in care interesele comunitare sunt afectateva preleva setul de considerente derivate din necesitatea de a elimina efectul perturbator al politicii prejudiciante si de a restitui concurenta efectiva. În privinţa relaţiilor comerciale specifice, există mai multe tipologii de acorduri preferenţiale încheiate de UE cu state sau grupări terţe. O primă tipologie distinge între un bilateralism comunitar defensiv (acordurile din zona gri de reducere voluntară a exporturilor terţilor către UE, specifice sectoarelor textile, automobile, electronică, principalii ‚parteneri’ fiind SUA, Japonia, Taiwan) şi un bilateralism ofensiv (acorduri comerciale preferenţiale semnate de UE cu partenerii săi, prin care gruparea europeană are drept scop deschiderea pieţelor pe baze bilaterale şi sectoriale). Alte tipologii (Smith, 1999) fac diferenţa între :a) relaţiile cu ‘state nemembre apropiate’ (centrul şi estul Europei, CSI, Mediterana), marcate de asimetrie şi dependenţeb) relaţiile cu rivalii industriali (SUA, Japonia), marcate de ‘managementul interdependenţelor.Acordurile preferenţiale ale UE sunt:

Acordurile Europene (de asociere) cu ţările din Europa Centrală şi de Est; Acordurile cu statele mediteraneene (relaţii de asociere): în cadrul mai larg al procesului

Barcelona (1995). Parteneriatul cu ţările mediteraneene este similar cu cel instituit între UE şi ţările central- şi est-europene prin Acordurile de Asociere, obiectivul privind crearea unei largi

zone de liber schimb între statele semnatare, prin eliminarea progresivă a barierelor comerciale din calea schimburilor reciproce, fiind completat cu prevederi privind dialogul politic şi cooperarea financiară.

4.2.) Prevederile Tratatului de Formare a UE cu privire la bariere tarifare si netarifareExemple concrete

Tratatul de Formare a UE pune accentul pe masurile luate pentru asigurarea libertăţii de circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi a capitalurilor, prin crearea unei uniunivamale precum şi regulile comune în domeniul concurenţei.Libertatea de miscarea bunurilor si eliminarea taxelor vamale în relatiile comerciale dintre Statele MembreTratatul subliniază în cuprinsul său importanţa constituirii Comunităţii ca o uniune vamală care să acopere comerţul cu bunuri şi care să implice, abolirea taxelor de import şi de export precum şi a oricăror reglementări legale având un efect similar, şi adoptarea unei politici vamale tarifare comune în relaţiile cu terţe state.În înţelesul aceluiaşi Tratat, bunurile care vor beneficia de libertatea de mişcare sunt acele bunuri a căror origine de producţie sau de fabricaţie este în unul din Statele Membre ale Comunităţii.

15

Bunurile care provin din ţări care nu sunt membre ale Comunităţii, sunt prohibite a fi subiectul liberei circulaţii în interiorul graniţelor acesteia, dacă ţara de intrare a acestora nu a definitivat formalităţile necesare intrării legale a bunului pe teritoriul său, şi nu a îndeplinit toate formalităţile vamale şi alte cerinţe echivalente pentru intrarea pe teritoriul său.Prin „taxe vamale”, sunt delimitate nu numai taxele aferente importurilor de bunuri dar şi taxele aferente exporturilor de bunuri realizate de către un Stat Membru. Nu este important nivelul schimburilor, destinaţia pe care o vor lua bunurile sub aspect economic, dacă este destinat să folosească statului sau direct economiei naţionale, cât este de important faptul că aceste bunuri vor tranzita frontiera naţională a Statului Membru şi prin urmare, vor intra pe teritoriul Comunitar. Deci sub acest aspect, bunul vaface obiectul taxării la frontiera de intrare fiind supus regimurilor şi restricţiilor vamale.În ceea ce priveşte măsurile care au efecte echivalentetaxelor vamale, Tratatul nu specifică expres care sunt aceste măsuri, numai interzice aplicarea acestora şi solicită Statelor Membre să renunţe la aplicarea acestora în cazul relaţiilor comerciale din interiorul Comunităţii. Aceste măsuri au fost practic delimitate de către Curtea Europeană de Justiţie ca fiind „obligaţii şi taxe, indiferent de specificaţiile lor tehnice, impuse unilateral, care se aplică specific unui produs importat de către un Stat Membru, dar nu şi unui produs naţional similar şi care, prin alternarea de preţuri, are acelaşi efect asupra libertăţii de circulaţie a bunurilor, ca şi taxele vamale”. Justificarea pentru astfel de prohibiţii se bazează pe faptul că „orice schimbare pecuniară, indiferent cât de mică ar fi, impusă unor bunuri din raţiuni că acestea ar tranzita frontiera, constituie un obstacol în calea liberei circulaţii a bunurilor”, şi poate avea implicaţii majoreprin utilizare acestor bunuri fie în consumul direct, în forma în care au fost practic importate fie prin încorporarea acestora, încalitate de componente, în alte bunuri care nu fac obiectulimpunerii vamale ulterioare la export.Un alt exemplu este cel al unui agent economic care comercializa vite în Olanda şi care a solicitat returnarea onorariului plătit pentru medicina veterinară şi inspecţia sănătăţii publice pentru vitele exportate, Guvernul pretinzând că aceste costuri nu depăşeau plafonul de costuri maxime pentru inspecţie, pe care Olanda le impusese în concordanţă cu Directiva Consiliului nr. 64/432. Curtea a decis că inspecţiile introduse în concordanţă cu Directiva şi în spiritul acesteia sunt de natură a promova şi susţine libera circulaţie a bunurilor între Statele Membre, fiind mai mult decât necesare şi contribuind la sănătatea publică prin controlul permanent al produselor de origine animală. În ceea ce priveşte însă taxele pentru controlul animalelor, altele decât cele cuprinse în cadrul Directivei, Curtea a decis că, deşi nu prevede restricţiidirecte în ceea ce priveşte aplicarea măsurilor pentru menţinerea sănătăţii publice sub forma inspecţiilor, nu permite strângerea de venituri din taxe adiţionale pentru bunurile inspectate.O problemă similară s-a ridicat într-un caz care implica o taxă solicitată pentru o inspecţie fito-sanitară pentru un export de plante, unde Comisia a afirmat că aceste taxe sunt incompatibile cu legislaţia comunitară. Curtea a observat că aceste taxe sunt impuse în concordanţă cu Convenţia Internaţională pentru Protecţia Plantelor din anul 1951 unde Statele Membre sunt părţi, iar scopul principal al Convenţiei era încurajarea importului liberde plante în diferite ţări, prin realizarea inspecţiilor aferente în ţările de origine a plantelor. Ca şi în cazul anterior, Curtea a decis că aceste măsuri sprijină libera circulaţie a bunurilor, iar în cazulde faţă, nu sunt incompatibile cu legislaţia comunitară.Tratatul prevede faptul că toate restricţiile de natură cantitativă la importuri dintre Statele Membre, precum şi orice măsuri care au un efect echivalent vor fi interzise (art 28).Totodată, art. 29 al aceluiaşi prevede aceeaşi interdicţie şi pentru restricţiile de natură cantitativă la exporturi între Statele Membre, precum şi orice măsuri care au un efect echivalent.

16

Derogãri de la restricþiile impuse de cãtre TratatCu toate acestea, art. 30 permite Statelor Membre să se abată de la aceste restricţii, în anumite situaţii clar delimitate. În astfel de cazuri, statele trebuie să se asigure că aceste derogări nu constituie, de fapt, o modalitate distinctă de discriminare, sau o restricţie de comerţ. Derogarea reprezintă practic o regulă permisivă adresată unui Stat Membru care îi permite practic acestuia să îşi protejeze anumite valori sociale de implicarea şi impactul comerţului liber şi direct din cadrul Comunităţii şi implicit a Pieţei Comune. Având statutul de excepţie de la regula generală, derogarea trebuie susţinută în mod specific şi dovedită pe domeniile expres prevăzute de către Tratat. În astfel de cazuri Tratatul trebuie interpretat în sens restrictiv iar măsurile restrictive trebuie justificate şi susţinute de către stat.Raţiunile de bază pentru care Tratatul prevede derogări sunt:moralitatea publică, politicile publice, securitatea publică, protecţia sănătăţii şi vieţii oamenilor, animalelor şiplantelor, protecţia tezaurelor naţionale cu o valoare artistică, istorică sau arheologică, protecţia proprietăţii industriale sau comerciale.Cazul de referinţă pentru derogările referitoare la moralitatea publicã îl constituie prohibiţia din Marea Britanie cu privire la importul de materiale pornografice, care secomercializau în mod liber în alte State Membre. În baza celor primite de la Camera Lorzilor, Curtea Europeană de Justiţie consideră că este la latitudinea fiecărui Stat Membru să îşi determine cerinţele pentru moralitatea publică în concordanţă cu propria scară de valori. Astfel, Marea Britanie se afla în dreptul său legitim de a interzice importurile de materiale pornografice cu un anumit gen de conţinut, şi să îi penalizeze, în conformitate cu legislaţia în vigoare pe cei care, încălcând-o, încercau să importe astfel de materiale. Realitatea că în alte state era adoptă o atitudine mai liberală, nu era relevant. Astfel, decizia Curţii Europene de Justiţie a fost: „In principiu, este la altitudinea fiecărui Stat Membru să îşi determine, în conformitate cu propriul sistem de valori, şi cu propriile cerinţe de moralitate publică, în interiorul teritoriului său,” dacă să permită sau nu importul unor astfel de materiale.Politica publicã reprezintă interesul unui stat de a menţine un anumit standard de comportament referitor la bunurile comune şi la ordinea publică. Din aceste raţiuni nu sunt surprinzătoare deciziile Curţii Europene de Justiţie asupra cărei au un impact scăzut cazurile în care se pledează pentru politica publică. Astfel, pledoaria pentru rezervarea denumirilor de „Sekt” şi „Weinbrand” exclusiv pentru Germania şi vinurile germane pentru a proteja astfel producătorii germani de concurenţa neloială şi consumatorii germani de decepţiile decurgând din achiziţionarea unor produse contrafăcute, nu a fost de natură a impresiona Curtea care a decis că derogarea era permisivă numai dacă era necesar să protejeze producătorii şi consumatorii de practici comerciale frauduloase.Astfel, s-a ţinut cont de gardul de proporţionalitate. Este o practică comună şi absolut necesară pentru fiecare stat, în scopul protejării securitãþii publice impunerea de restricţii la importurile de elemente criminale şi de materiale suspecte a fi utilizate pentru activităţi teroriste. Totodată există şi alte practici de natură a afecta securitate publică. Astfel, în procesul dintre Campus Oil Ltd şi Minister for Industry and Energy s-a acordat succes de cauză Guvernului Irlandez care apăra măsura în baza căreia importatorii irlandezi de petrol erau obligaţi să achiziţioneze un procent din necesarul lor de la rafinăriile petroliere naţionale. Curtea Europeană de Justiţie a decis că, în baza legăturii vitale pentru economia naţională dintre oferta de produse petroliere şi serviciile esenţiale implicate, măsura era necesară şi legală.17Nu există nici o definiţie în Tratat referitoare la protectia tezaurelor nationale cu o valoare artisticã, istoricã sau arheologicã. Astfel, Reglementarea 3911/92 referitoare la

17

exportul bunurilor cu valoare culturală, urmăreşte ca exportul pentru astfel de bunuri să fie controlat uniform la graniţele externe ale Comunităţii. Exporturile pot fi efectuate numai în baza unei licenţe, valabilă pe tot cuprinsul acesteia, licenţă emisă de către autorităţile competente din statul în care obiectul este localizat. Licenţele de export pot fi refuzate pentru acele cazuri în care bunurile culturale în cauză se află sub incidenţareglementărilor tezaurelor artistice, istorice sau arheologice naţionale.Sănătatea publică a unui stat se regăseşte defalcată în protectia sãnãtãtii si vietii oamenilor, animalelor si plantelor. Astfel de măsuri trebuie să fie de natură a proteja sănătatea publică fără însă a afecta concurenţa la nivelul Comunităţii. Astfel, în cazul 153/78, Germania îşi protejează Actul privind Inspecţia Cărnii care interzice importul de carne şi de produse din carne, cu excepţia cazurilor în care astfel de produse erau preparate în abatoare şi carmangerii care lucrau pentru export în ţara de origine, în care animalele erau sacrificate, aceste Abatoare fiind aprobate de către Ministerul Federal, iar produsele sunt însoţite de un certificat de conformitate pentru consum emis de către un cabinet veterinar oficial. Pledoaria pentru protecţia sănătăţii publice susţinută de către Germania a fost respinsă deoarece există o directivă stabilind o procedură Comunitarăreferitoare la protecţie şi producerea produselor de carne, iar simpla trecere a unei frontiere nu este de natură a afecta sănătatea publică, dacă directiva a fost respectată în ţara de origine.Dreptul de proprietate intelectualã precum patente de fabricaţie, mărci de origine, copyright precum şi alte drepturi de acest gen sunt de natură a proteja producătorii şi au astfel un impact asupra Pieţei Comune şi implicit asupra concurenţei.Libera circulatie a persoanelorLibertatea de circulaţie a peroanelor va fi asigurată în cadrul graniţelor Comunităţii. Pentru prima dată, libera circulaţie a persoanelor a fost prevăzută în cuprinsul Tratatului de la Roma, art. 48 care cuprindea crearea condiţiilor pentru realizarea liberei circulaţii a persoanelor pe teritoriul Comunităţii. Acest fapt implica practic abolirea oricăror discriminări, în privinţa angajării, bazate pe naţionalitate, salarii, condiţii de muncă.Scopul primordial al acestui obiectiv l-a reprezentat de fapt crearea Pieţei Comune ca o voinţă a oamenilor, voinţă rezultată din dorinţa acestora de a se deplasa şi de profesa şi în alte State din cadrul Comunităţii. Astfel, în ansamblul său, Tratatul urmăreşte corelarea dintre libertatea de mişcare a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi a capitalurilor. Aceste obiective economice, pentru a putea fi atinse, trebuia să se bazeze pe factorul uman, şi să îi asigure acestuia mobilitatea necesară la nivelul economiei.Astfel, „libertatea de mişcare constituie un drept fundamental al lucrătorilor, şi a familiilor acestora; mobilitatea muncii în cadrul Comunităţii trebuie să fie unul din mijloacele prin care lucrătorului i se garantează posibilitatea de îmbunătăţire a condiţiilor sale de viaţă şi de lucru, precum şi promovarea pe scara socială, în timp ce ajută la îndeplinirea cerinţelor economiei Statelor Membre”.Obiectivul politic a fost cel de crearea a unui grad ridicat de coeziune între oamenii din cadrul Comunităţii, prin eliminarea barierelor din calea liberei migraţii a lucrătorilor şi prin promovarea ideii de cetăţean european. Astfel, Tratatul asigură pentru orice lucrător – cu excepţia condiţiilor care impun limitări justificate prin raţiuni de politică publică, securitate publică, sănătate publică – posibilitatea de a: accepta orice ofertă de angajare care i se face şi care este în beneficiul său; să se mişte liber în cadrul graniţelor Statelor Membre ale Comunităţii pentru atingerea acestui scop; să locuiască provizoriu într-un Stat Membru în vedere angajării în acel stat, în concordanţă cu reglementările legislative şi administrative care guvernează derularea procesului de angajare în respectivul stat; să rămână pe teritoriul unui Stat Membru după ce a fost angajat în acel stat.

18

Toate aceste reglementări referitoare la circulaţia lucrătorilor nu vor fi aplicate personalului angajat în funcţii publice în cadrul Statelor Membre ale Comunităţii. Consiliul va trebui ca, acţionând în concordanţă cu procedurile şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, să emită directive şi regulamente pentru a putea pune în palicare efectivă prevederile Tratatului şi să asigure libertatea de circulaţiea lucrătorilor prin: asigurarea unei strânse cooperări între serviciile naţionale de angajare a forţei de muncă; eliminarea procedurilor administrative, a practicilor precum şi a perioadelor de calificare pentru lucrătorii disponibili şi calificaţi, întrucât menţinerea unor astfel de măsuri ar fi un obstacol în calea liberei circulaţii a lucrătorilor; crearea unui mecanism eficient prin care să se asigure aducerea ofertelor de lucru în atenţia celor interesaţi şi realizarea prin aceasta a echilibrului între cererea şi oferta pe piaţa Comunitară a forţei de muncă, astfel încât să se elimine şi eventualele ameninţări la nivelul standardelor de viaţă ale lucrătorilor din anumite arii industriale.Libera circulaþie a serviciilorTratatul cuprinde o secţiune distinctă destinată serviciilor, unde este reglementată libertatea de a furniza servicii pe tot cuprinsul Comunităţii, prin abolirea oricăror restricţii existente: „... restricţiile existente asupra libertăţii de a furniza servicii în interiorul Comunităţii, de către persoane cu naţionalitatea unui Stat Membru şi care oferă serviciile unei peroane din alt stat al Comunităţii”. Consiliul poate, în baza Tratatului, în baza unei majorităţi calificate, şi în baza unei propuneri a Comisiei, să extindă prevederile prezentului capitol şi asupra unei terţe ţări care oferă servicii în interiorul Comunităţii.În înţelesul prezentului capitol sunt definite ca fiind servicii cele care sunt în mod normal prestate în baza unui tarif şi care nu intră în aria de acoperire a reglementărilor referitoare la libertatea de circulaţie a bunurilor, persoanelor şi capitalurilor.Serviciile vor include patru mari capitole: activităţi cu caracter industrial; activităţi cu caracter comercial; activităţi ale meşteşugarilor; activităţi ale profesioniştilor.Fără a prejudicia reglementările cuprinse în capitolul care prevede dreptul de a te stabili într-un Stat Membru pentru derularea unei anumite activităţi, peroanele care oferă servicii pot, pe o perioadă temporară, să îşi desfăşoare activitatea în statul în care prestează respectivele servicii, în aceleaşi condiţii care îi sunt impuse în ţara sa de origine.Datorită caracterului vag al definiţiei, a rămas practic la latitudinea Curţii Europene de Justiţie să soluţioneze litigiile apărute din necesitatea de a decide dacă un „serviciu” intră în prevederile prezentului Capitol şi este considerat serviciu în concordanţă cu prevederile Tratatului.Concret, în anul 1992, Curtea Europeană de Justiţie a decis că activităţile de loterie sunt „servicii” în conformitate cu prevederile art. 60 şi a decis că interzicerea importurilor demateriale referitoare la astfel de activităţi (este vorba de bilete de loterie şi alte formulare de participare) organizate de către alte State Membre nu putea fi privită ca o măsură ce implică o interferenţă ne-justificată cu libertatea de furnizarea a serviciilor. Materialele în cauză au fost confiscate de către autorităţile vamale ale Marii Britanii pe motiv că făceau publicitate unei loterii ilegale. Nu există nici un motiv de discriminare întrucât loteria comercială era interzisă în Marea Britanie iar respectivul serviciu ar fi fost contrar politicii publice.Libertatea circulaþie a capitalurilorLibertatea de circulaţie a capitalurilor, alături de libertatea de circulaţie a bunurilor, persoanelor şi serviciilor a stat la baza fundamentării Pieţei Comune, aşa cum funcţionează ea în prezent.Libertatea de circulaţie a capitalurilor a fost prevăzută pentru început în art. 67- 73, apoi în art. 104 – 109 conform Tratatului de la Maastricht şi ulterior art. 56 – 60 în Consolidated Version of the Treaty Establishing the European Community, Official Journal of the European

19

Communities. Concret, în baza Tratatului, sunt interzise orice restricţii de natură a afecta libertatea de mişcare a capitalurilor între Statele Membre ale Comunităţii precum şi între Statele Membre şi terţe ţări (art.56, alin 1). În baza Tratatului sunt anulate şi orice restricţii de plată existente între Statele Membre precum şi între un Stat Membru şi un terţ stat aflat în relaţii de schimburi şi transfer de capital. În ceea ce priveşte cerinţele concrete ale Tratatului, aşa cum sunt ele formulate, acestea se prezintă mai mult sub forma unor programe decât sub forma unor măsuri concrete. Mai mult, în acest domeniu, „legislaţia comunitară îşi asumă un rol mai mult de coordonare decât un rol normativ”.Libertatea de circulaţie a capitalurilor este practic, „sângele” care fluidizează şi face posibilă dezvoltarea economică şi realizarea de investiţii în alte state decât ţara de origine a investitorului. Astfel, fără o libertate reală de mişcare a capitalurilor la nivel Comunitar, întreaga structură bazată pe celelalte trei libertăţi ar fi imposibil de implementat în practică, rămânând numai la nivel de deziderat.A Treia Directivă standardiza măsurile care trebuiau luate de către pentru a preîntâmpina şi corecta fluctuaţiile şi perturbările care urmau să apară în fluxurile de capital şi de a micşora impactul unor astfel de fluctuaţii asupra volumului naţional de lichidităţi. Adiţional acestor probleme, trebuiau realizate corelaţii între serviciile bancare şi instituţiile financiare pentru a putea depăşi restricţiile impuse de către legislaţiile naţionale.O altă problemă care a ajuns să fie soluţionată de către Curtea Europeană de Justiţie a fost cea a restricţiilor de monedă naţională care putea fi trecută prin punctele de frontieră, sub formă de lichidităţi. Concret, în cazul Casati, acesta a fost prins în timp ce părăsea ţara de origine având asupra sa lichidităţi în monedă germană şi italiană, peste limita legală permisă de cătrelegislaţia italiană. Acuzat de încălcarea legii, acesta s-a apărat pretinzând că a introdus banii în Italia cu scopul de a achiziţiona anumite echipamente care îi erau necesare pentru barul său din Germania, dar nu a putut realiza tranzacţia întrucât fabrica era închisă. În ceea ce privea transferul de capital sub forma de lichidităţi prin frontieră, acesta nu fusese liberalizat prin prevederile Tratatului, fiecare Stat Membru având suveranitatea de a adopta propriile reglementări în domeniu şi de a impune aceste reglementări prin coerciţie.

4.3.) Eliminarea barierelor

Încă de la primele începuturi, ca urmare a dezbaterilor publice şi diferitelor scrieri, precum şi a Tratatului de la Roma (1957), făuritorii Europei Unite au avut în vedere realizarea integrării pe cele două dimensiuni fundamentale: cea economică, prin crearea pieţei libere fara obstacolele potrivnice schimburilor libere şi competitive şi cea politică, prin crearea de instituţii europene care să asigure autoritatea supranaţională. Statele, ca entităţi politice, sunt demarcate de frontierele politico-teritoriale, iar economiile naţionale sunt demarcate de frontierele economice. În linii generale, integrarea economică se înfăptuieşte prin eliminarea frontierelor economice dintre ţările implicate în acest proces, iar integrarea politică, prin transferul treptat al unor funcţii de la statele naţionale la Comunitatea Europeană. Un grad înalt de mobilitate a factorilor şi un volum mare al fluxurilor de bunuri şi servicii şi de comunicaţii dintre diferite ţări definesc existenţa unui grad relativ ridicat de inte-grare economică a ţărilor respective.

20

Aceasta înseamnă că barierele de la frontierele economice au fost diminuate. O înlăturare totală a acestor bariere în-seamnă o desfiinţare totală a frontierelor economice şi, prin aceasta, o integrare economică avansată sau totală. Clasificarea barierelor în calea schimburilor economice: În practica mondială există mai multe categorii de bariere care stau în calea schimburilor libere şi a integrării economice. Luate în sens restrâns, acestea pot fi clasificate în două categorii: tarifare şi netarifare. Dacă lărgim sfera de cu-prindere a noţiunii vom putea distinge trei categorii de bariere. Bariere naturale, determinate de con-diţiile geografice. Ele se definesc fie prin situarea ţării la distanţe mari sau în poziţionarea sa periferică faţă de ţările partenere, fie prin obstacole naturale, cum sunt munţi, întinderi de apă, deşert ş. a. ce o despart de celelalte ţări. Multe dintre aceste bariere se atenuează sau sunt sur-montate prin dezvoltarea puternică a in-frastructurii – şosele, căi ferate, linii de transport aeriene şi navale, telecomu-nicaţii. Bariere culturale, determinate în spe-cial de condiţiile istorice ale dezvoltării umane. Acestea se definesc prin obiceiuri, comportament sau atitudine faţă de muncă, faţă de reguli etc., prin credinţă, prin limbă ca mijloc de comunicare ş.a. Ele pot fi chiar mai puternice şi mai durabile decât alte categorii de bariere, iar atenuarea lor cere un efort educaţional considerabil şi de lungă durată. Bariere artificiale, provocate de acţiunile autorităţilor publice desfăşurate în decursul timpului în scopul protecţiei producătorilor şi a pieţelor interne, a for-mării veniturilor bugetare, a finanţării lu-crărilor publice . Acţiunile sunt sedimentate şi structurate în reguli formale şi informale, în instituţii şi în mecanisme economice, financiare şi administrative. Această categorie de bariere se compune, la rândul său, din două subgrupe: − tarifare, sub forma taxelor vamale; − netarifare, sub forma unor interdicţii sau limitări de naturi diferite (politice, economice, financiare, tehnice). Este considerat ca barierele netarifare reprezintă obstacolele cele mai importante şi mai periculoase în calea comerţului, întrucât fragmentează pieţele mai sever decât au făcut-o vreo-dată barierele tarifare. În afară de faptul că există o mare creativitate în impunerea acestora şi o lipsă de transparenţă şi de date cu privire la existenţa lor, mai trebuie adăugate şi următoarele aspecte. Barierele netarifare folosite în practica curentă necesită măsuri de monitorizare extrem de costisitoare pentru firme, introduc distorsiuni şi incertitudini şi împiedică specializarea eficientă a industriilor. În p rincipiu, măsurile pentru desfiinţarea graduală a acestor bariere formează principalele condiţii şi elemente definitorii ale diferitelor stadii pe care le parcurg ţările în lungul lor drum spre aderare la Uniunea Europeană şi spre deplina lor integrare în Uniune.

4.4.) Tendintele impozitelor in UE. Comparatie cu statele din alte zone ale lumii.

In urma sondajelor KPMG International (entitate coordonatoare a unei retele globale de firme de servicii profesionale , care furnizeaza servicii de credit, consultanta fiscala si in domeniul afacerilor) s-a aratat ca ratele pe impozitele pe profit din tarile membre UE se afla in continua scadere datorita concurentei in care se afla statele membre pentru locuri de munca si capital, precum si liberalizarii economice.Media ratelor de impozit pe profit in UE a scazut in medie cu 0,28 procente, ajungand la 25,04 procente in anul 2005 , urmare a reducerii impozitelor in sase state membre printre care: Franta, Germania si Olanda, comparativ cu ratele de impozit pe profit de 28,31% in tarile membre OECD (Organizatia pentru Cooperare si Dezvolatre Economica ) , 28,25% in tarile din America Latina si 29,99% in tarile din Asia Pacific.

21

Cele 5 state membre UE care au redus cotele impozitului pe profit sunt: Cehia (cu 2 procente pana la 24%), Estonia (cu 1 procent pana la 23%), Franta (cu 0,5 procenta pana la 33,33%), Grecia ( cu 2 si respectiv 3 procente pana la 22%, respectiv 29% in functie de tipul de societate comerciala-se asteapta sa scada in 2007 pana la 20%, respectiv 25%) , Luxemburgul ( cu 0,75 procente pana la 29,63%) si Olanda ( cu 1,5 procente, respectiv 1,9 procente , ajungand la 25,5% din profituri pentru primii 22 689 EURO , respectiv 29,6% pentru ceea ce depaseste).

5) Masuri de promovare si de stimulare

In ultimele decenii se pune tot mai mult accentul pe masurile ce impulsioneaza schimburile comerciale externe.Autoritatile nationale vor sa impulsioneze exporturile firmelor nationale prin diverse metode. Astfel se pot adresa :

actorilor economici nerezidenti-masuri promotinale, acestia sunt motivati sa prefere produsele din tara tara respectiva prin acordarea unor preturi mai mici, incurajarea unor practici comerciale mai avantajoase sau oferirea unor stimulente.

Actorilor economici, producatori sau coercianti interni-masuri de stimulare, motivati sa prefere pietele externe

Masuri promotionale:

Negocierea si incheierea unor tratate de comert si navigatie, a unor acorduri comerciale si de plati sau a altor forme ale parteneriatului interguvernamental

Sprijinirea directa sau indirecta a firmelor pentru a participa la targuri si expozitii, pe teritoriu propriu cu participare intrenationala

Reprezentarea comerciala in strainatate, organizarea de agentii si reprezentante in strainatate

Sprijinirea activitatilor promotionale ale Camerelor de comert si Industrie Prestarea unor servicii de informare si orientare a clientilor externi , acordarea de

consultanta si asistanta de specialitate acestora. Diverse modalitati de publicitate externa pentru a face cunescute produsele destinate

exportului.

Masuri de stimulare : Scopul lor este cresterea competitivitatii produselor destinate exportului si a gradului de cointeresare a producatorilor si exportatorilor. Acestea sunt:

la nivel microeconomic: scaderea costurilor de productie si cresterea performantelor tehnico-economice, acordarea de stimulente directe producatorilorla nivel macroeconomic:

1)de natura bugetara: Subventii directe de export-acordate de stat cand preturile marfii pe piata externa e

mai mic decat costul de productieSubventionarea agriculturii in UE e unul din principalele subiecte de controversa. Prime directe de export- acordate de stat exportatorilor care realizeaza un volum mare

de desfacere pe puete externa sau exporta produsele unor industrii foarte importante pentru economia nationala

22

Subventionarea indirecta a exporturilor-stimularea investitorilor mici si mijlocii prin facilitati in domeniul informational, asistenta tehnica, efectuarea de studii si cercetari de piata.

2)de natura fiscala:-nu se preia la buget o parte din obligatii fiscale -diverse taxe si impozite

Facilitati fiscale care vizeaza fluxurile de bunuri angrenate in tranzactii de export-import

Facilitati fiscale care se acorda direct companiilor care participa la activitatile de export-scutiri sau reduceri pe veniturile provenite de pe urma exporturilor

3)de natura financiar-bancara: Credite de export-pentru exporturi cu valoare ridicata

Creditul furnizor-se asigura, acordate direct importatorilor de catre exportatori Creditul cumparator-se garanteaza, acordate direct importatorilor de catre o institutie

specializata de creditare Liniile de credit-deschise pe baza acordurilor intrenationale incheiate intre tara

exportatoare si cea imprtatoareAsigurarea si garantarea creditelor de export reprezinta o pargie a importatorilor de a cointeresa exportatorii sa efectueze vanzari pe credit in strainatate. Pot fi asigurari pentru credite furnizor sau cumparator.

4)de natura valutara: Primele valutare-prime indirecte ce se acorda cu prilejul convertirii valutei straine

obtinute de exportatori in moneda nationala la un curs de schimb mai avantajos decat cel oficial

Deprecierea monedei nationale-stimularea exportului de marfuri cand scaderea cursului monedei nationale(in raport cu celelate valute) se produce intr-un ritm mai accelerat decat scaderea puterii interne de cumpararea acestora (rata inflatiei este mai mica).

Exemple din UE:

Irlanda a devenit membră UE în 1973, fapt care i-a dat acces la piaţa comună europeană, cu şansa de a exporta direct pe pieţele europene. Înainte de adererea Irlandei la Uniunea Europeană, majoritatea importurilor şi exporturilor se desfăşurau prin Regatul Unit. la începutul anilor 1990, Irlanda avea un PIB pe cap de locuitor printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. Din cauza asta, a primit subvenţii şi fonduri de la UE, mai ales de la Franţa şi Germania, de multe ori valorând 7% din PIB. Acestea au ajutat la dezvoltarea infrastructurală a ţării, fapt care a dat şansa Irlandei să înregistreze rate mai mari de creştere între 1995 şi 1999. Printre dezvoltările atribuite fondurilor UE se află şi un sistem de învăţământ gratuit, incluzând facultate gratuită, care a făcut ca forţa de muncă irlandeză să fie printre cele mai avansate din lume.Piata produselor agricole-sector supus numeroaseor dezbateri si controverse datorita subventionariiUE este un actor major pe piata mondialã a produselor agricole, fiind cel mai mare importator si al doilea mare exportator de produse alimentare. UE joacã un rol de frunte în realizarea

23

acordurilor comerciale mondiale în Organizaþia Mondialã a Comerþului (OMC). De asemenea, a încheiat si este în curs de a negocia acorduri comerciale bilaterale cu terte tari, acorduri de liber schimb cu vecinii sãi, acorduri speciale cu tãrile în curs de dezvoltare, acordând acces preferenþial pe piata UE, si întreþine relatii mai ample cu grupari regionale ca de pildã tarile din America de Sud . UE nu numai cã acordã acces preferential pe pietele sale importurilor din tãrile în curs de dezvoltare, dar în practicã importã cantitãti considerabile din aceste tãri.UE este un importator net semnificativ de produse agricole, fiind si un exportator net de produse alimentare prelucrate.UE a fãcut eforturi majore pentru a-si redirecþiona politica agricolã cãtre instrumente comerciale mai transparente si care sã distorsioneze mai putin comertul – în principal disociind de nivelele de productie circa douã treimi din plãtile acordate fermierilor.UE este totodatã de departe cea mai mare piatã pentru exporturi de produse agricole din tãrile în curs de dezvoltare si a fost prima, dintre tãrile mai bogate, care a acordat, pentru produsele din tãrile cele mai putin dezvoltate, accesul fãrã taxe vamale si contingente.UE promoveazã asezarea relaþiilor comerciale dintre toate tãrile, fie ele dezvoltate sau mai putin dezvoltate,\ pe reguli comerciale multilaterale în avantajul tuturor tãrilor, mai ales al celor în curs de dezvoltare. De aceea UE este un puternic sustinãtor al OMC si a jucat întotdeauna un rol activ în discutiile si negocierile OMC privind comertul cu produse agricole.UE este angajatã activ în realizarea „Agendei Doha privind Dezvoltarea” (ADD)4, negocieri al cãror scop este continuarea liberalizãrii comertului însotitã de accentuarea dezvoltãrii. În privinta agriculturii, acordul la care s-a ajuns în august 2004 a pregãtit terenul pentru negocieri ulterioare care ar putea rezulta într-o liberalizare considerabil mai mare a comertului agricol în comparatie cu negocierile comerciale anterioare („Runda Uruguay”). Acordul este în concordantã cu reforma PAC (Politica Agricola Comuna) realizatã de UE. El ar trebui sã aducã cu sine o reducere substantialã a sprijinului acordat agriculturii, sprijin ce distorsioneazã comertul, sã conducã la eliminarea practicilor concurentiale la export care distorsioneazã comerþul, si sã contribuie la o deschidere semnificativã a pietelor pentru produse agricole, permitând totodatã un tratament special pentru produsele sensibile. Toate tãrile în curs de dezvoltare vor beneficia de tratament special, ceea ce le va permite sã liberalizeze mai putin pe o perioadã mai îndelungatã.

Facilitati fiscale pentru cercetare dezvoltare si inovare

Facilitatile fiscale pentru actiuni in domeniul Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii (CDI) sunt un mod eficient pentru sustinerea investitiilor private in aceasta directie. Aceasta este concluzia pe care Comisia Europeana o afirma in Comunicarea asupra utilizarii mai eficiente a facilitatilor fiscale pentru stimularea CDI, pe care a adoptat-o pe 22 noiembrie, 2005. Comunicarea incurajeaza statele membre sa imbunatateasca facilitatile la plata impozitelor pentru actiuni specifice in sectorul CDI.

“Invitam statele membre, impreuna cu sectorul industrial si cercetarea sa creeze un cadru mai favorabil pentru inovare si cooperare la transnationala prin facilitati fiscale”, a spus comisarul European László Kovács.

“Vrem sa desfiintam barierele care impiedica companiile si cercetatorii sa lucreze impreuna la nivel transnational, cu scopul de a crea o Zona europeana a cercetarii. O abordare comuna a

24

facilitatilor fiscale pentru CDI la nivel european ar fi un pas in aceasta directie”, a declarat pe 22 noiembrie Janez Potocnik, comisarul european pentru Stiinta si Cercetare.

Statele membre UE nu sunt straine de practica facilitatilor fiscale care sustin investitiile in CDI. Aceasta practica devine tot mai raspandita, iar industriile europene, la randul lor au inceput sa dezvolte tot mai mult cooperarea la nivel european in ceea ce priveste cercetarea si dezvoltarea. Problema este ca fiecare stat european aplica scheme diferite de facilitati fiscale, iar aceasta a condus la crearea unui mediu tot mai complex pentru facilitatile fiscale pentru CDI in Europa, ceea ce se transforma intr-un obstacol pentru cooperarea europeana in materie.

Comunicarea Comisiei clarifica faptul ca acele facilitati fiscale care favorizeaza activitatile CDI dezvoltate pe teritoriul unui anumit stat membru nu sunt conforme Tratatului CE. De asemenea, Comisia afirma ca facilitatile care favorizeaza un anumit sector ar putea fi considerate ajutor de stat, si de aceea ele trebuie sa fie conforme regulilor comunitare din acest domeniu. De altfel, noul Cadru pentru CDI poate avea efect direct asupra politicilor statelor membre privind facilitatile fiscale.

Comunicarea Comisiei ofera linii directoare pentru principalele scheme de facilitati fiscale pentru CDI, spre exemplu, asigurarea ca facilitatile fiscale sunt usor accesibile pentru o un numar mare de firme care desfasoara activitati CDI, includerea elementelor de simplificare, ca si a costurilor administrative mici, principiile de evaluare a facilitatilor fiscale.

Comisia invita de asemenea statele membre sa coopereze atunci cand proiecteaza schemele de facilitati fiscale in domenii de interes comun – mai ales finantarea proiectelor mari transnationale de CDI, dezvoltarea intreprinderilor noi inovatoare sau mobilitatea transfrontaliera a cercetatorilor. Comunicarea clarifica mediul legislativ din acest domeniu care rezulta din jurisprudenta Curtii Europene de Justitie, si stabileste o serie de principii si practice de baza pentru stabilirea schemelor de facilitati fiscale in domeniul CDI.

6) Concluzii

Politica UE în domeniul competitivităţii a depăşit stadiul iniţial de imaturitate caracterizat de intervenţionismul gen politică industrială / comercială strategică şi astăzi se înscrie, practic, pe coordonatele trasate de teoria avantajului competitiv al lui Porter. Cadrul instituţional şi programatic pare, totuşi, a fi unul din principalele puncte slabe.Politica comercială este, în mod natural, o componentă a politicii competitivităţii – şi este percepută ca atare la nivelul instituţiilor comunitare. Totuşi, trebuie subliniat că ceea ce constituie conţinutul politicii comerciale comune propriu-zise a UE este departe de a acoperi conţinutul politicii comerciale în sens larg. Practic, metoda comunitară aplicabilă politicii comerciale comunitarizate se aplică doar încheierii de acorduri comerciale (multilaterale şi bilatareale), barierelor tarifare şi unora din cele netarifare. Restul componentelor politicii comerciale depind de deciziile la nivel naţional sau nu sunt coordonate la nivel comunitar. Politica comerciala UE trebuie imbuatatita, deoarece prin instrumentele acesteia se pot imbunatati disfunctionalitatile din

25

sectoarele care si-au pierdut avantajele competitive si astfel uniunea va avea avantaje in comparatie cu celelalte state.

26