Fundaţia Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice

Dezbaterea

Parteneriatul Estic al Uniunii Europene – ofensivă şi contraofensivă

Moderator: Adrian Năstase, preşedintele FET

Expuneri introductive:

Adrian SEVERIN, europarlamentar

prof.univ.dr. Adrian CIOROIANU, decan al Facultăţii de istorie, Universitatea Bucureşti

Simona SOARE, director de proiecte, Centrul de Studii Est-Europene şi Asiatice

Casa Titulescu, 17 octombrie 2013, orele 16:00

2 | P a g e

Transcript

Adrian Năstase: Doamnelor și domnilor, mă bucur să vă salut astăzi, aici la această dezbatere

extrem de interesantă. Încercăm împreună să prefigurăm, nu neapărat agenda, ci mai curând

rezultatul unei reuniuni importante care va avea loc luna viitoare la Vilnius. Discutăm, în definitiv,

despre cel de-al treilea Summit al Parteneriatului Estic, discutăm despre Uniunea Europeană,

discutăm despre ceea ce aș numi eu cel de-al treilea val al extensiei spre răsărit a Uniunii

Europene, primul după încheierea Războiului Rece. A fost o extensie spre țările membre ale

grupului Vișegrad, apoi o lărgire a Uniunii Europene spre răsărit, extensie care a cuprins țările care

erau sub influență sovietică înainte de 1989 și, iată, un al treilea pas în interiorul fostului imperiu, o

încercare a unui parteneriat cu câteva dintre țările care făceau parte din Federația Sovietică. Sigur,

vom dezbate aceste chestiuni astăzi, aici, pornind pe de o parte de la istorie, dar încercând, de

asemenea, să privim cumva în contextul evoluțiilor din ultimul timp în plan global, pentru a

înțelege pe de o parte seriozitatea și responsabilitatea efortului la nivelul Uniunii Europene, pe de

altă parte felul în care a reacționat, reacționează și își construiește o contra-strategie Rusia în

legătură cu acest proiect. De aceea am și pus această temă: Parteneriatul Estic – ofensivă și

contraofensivă. Tocmai pentru a înțelege că este vorba de două acțiuni care, în momentul de față,

încearcă într-un fel sau altul să dobândească o anumită extensie din punctul de vedere al valorilor,

din punct de vedere economic în această zonă care este mai mult decât un buffer, este un test,

până la urmă, pentru anii care vor urma. Rolul meu este limitat la acela de vi-i prezenta pe cei care

vor face expunerile introductive, urmând ca după aceea, în intervalul obișnuit de două ore, două

ore și ceva, pe care îl rezervăm dezbaterilor noastre, să comentați, să puneți întrebări celor pe care

îi veți asculta. Este vorba de domnii Adrian Severin, europarlamentar și domnul profesor Adrian

Cioroianu, decan al Facultății de Istorie, și de asemenea, de doamna Simona Soare, director de

proiecte la Centrul de Studii Est-Europene și Asiatice. Tocmai am comentat că la această masă ne

aflăm trei foști miniștri de externe cu același prenume, probabil că există un destin care stabilește

anumite lucruri, dar o să vedem mai departe. Unii se vor aștepta poate să existe și o fază

următoare, o fază ulterioară – cei care nu au trecut prin zona de prim-ministru, asta vom vedea,

mai e timp pentru corectarea unora dintre inechitățile din istorie. Vă propun să îl ascultăm pentru

început pe domnul Adrian Severin, pentru următoarele două ore și după aceea, pe ceilalți colegi.

Adrian, te rog.

Adrian Severin: Vă mulțumesc foarte mult. Eu i-am spus domnului Năstase atunci când m-a

anunțat că este planificat să dureze cam două ore această întâlnire, că nu cred că voi putea vorbi

atât, dar mă voi strădui totuși să spun câte ceva. De asemenea, domnul Năstase aprecia că

discursul meu sau ideile pe care le voi expune vor fi suficient de pesimiste. Pot să fiu de acord cu

dânsul, întrucât vin direct de la ultimele episoade ale pregătirii Summit-ului european pentru

Parteneriatul Estic și, într-adevăr, nu pot fi atât de pesimist, de aceea dorisem să vorbesc ultimul,

pentru ca să nu se sinucidă lumea ascultându-mă, dar sper totuși să reușesc să dau și o perspectivă

mai încurajatoare deznodământului care se așteaptă la Vilnius și probabil că tocmai acest Summit,

cu toate emoțiile pe care el le trezește, cu toate așteptările pe care el le aduce, cu toate temerile

3 | P a g e

cărora le dă naștere, cu toate dilemele, poate tocmai acesta face tema de astăzi atât de actuală,

atât de fierbinte și atât de abordată în foarte multe locuri din lume. De aceea cred și eu că este

foarte actuală și binevenită această dezbatere de astăzi. La Vilnius – ca să încep cu sfârșitul – pe 28

noiembrie, se organizase o adunare la vârf a Uniunii Europene în care să se facă un bilanț - evident

pozitiv și plin de optimism – al succeselor înregistrate de Parteneriatul Estic, această inițiativă a

Uniunii Europene lansată acum câțiva ani. Lucrurile, însă, arată că nu se pot întâmpla așa cum se

planificase. Dintr-o reuniune – să-i zicem, de serviciu – o reuniune obișnuită, în care eventual s-ar fi

putut consuma evenimente sau momente semnificative, importante cum ar fi semnarea Acordului

de Asociere între Ucraina și Uniunea Europeană, de multă vreme amânată, sau parafarea unui

acord similar cu Repulica Moldova, sau semnarea unui acord similar cu Armenia, inițial se spera că

același lucru se va întâmpla și cu Azerbaidjanul. Deci țări semnificative din vecinătatea cu pricina,

de unde lucrurile mergeau oarecum pe o linie calmă, Federația Rusă, prin câteva gesturi energice,

ne-a atras atenția că această zonă este o zonă de importanță strategică și că natura dezbaterii nu

este una teoretică, nu ține – așa cum place multora în Uniunea Europeană să spună – de valori, ci

ține de raportul de forțe, de raporturile de putere.

În ultimă instanță – zic eu – Uniunea Europeană va trebui să descopere că și valorile au caracter

strategic, pentru că acolo unde valorile se instalează, acolo se consolidează controlul puterii de

către cei care exercită această putere. Deci, valorile nu sunt doar obiectul unui dialog cultural,

valorile sunt cele care dau trăinicie, predictibilitate, durabilitate puterii în acțiune. Iar puterea este

cea care vine să urmeze și să servească interesele. Deci sunt trei concepte, am discutat zilele

aceste destul de pasionat, pasional – cum să spun – cu colegii mei, despre o discuţie cu ușile

închise, purtată în prezența fostului președinte al Poloniei, domnul Kaczynski și domnul președinte

al Parlamentului European, domnul Pat Cox, care tocmai se întorceau dintr-o misiune în Ucraina, în

care spuneam că relaţiile internaționale au în centrul lor trei concepte: interesele, puterea și

valorile. Națiunile sunt mișcate de interese, interesele sunt servite de putere, iar puterea devine

eficientă în timp prin valorile pe care reușește să le înrădăcineze în locurile pe care le controlează.

Numai că lucrurile nu stau invers – după părerea mea – și Uniunea Europeană va trebui să vadă că,

pentru a putea să îți aduci valorile undeva, mai întâi trebuie să câștigi jocul geostrategic. Nu se

poate să pierzi jocul de putere, nu se poate să pierzi în concursul de putere, în competiția de

putere, dar să iți transferi valorile. Pe de altă parte - și țin să o spun de la început, ca să terminăm

cu această parte oarecum teoretică – Uniunea Europeană trebuie să-și amintească propria ei

istorie. Uniunea Europeană se mândrește astăzi spunând că ea este o uniune de valori, lăsând

cumva să se înțeleagă că a fost întotdeauna o uniune de valori. Uniunea Europeană nu a fost la

început un uniune de valori. Uniunea Europeană a fost o uniune de frici. A fost frica comună de

război și frica aferentă de foamete, până la urmă. Ca să scape de aceste frici, a trebuit să rezolve

într-o anumită manieră ecuația de putere și numai în momentul în care această ecuație i-a conferit

securitate, atunci a putut să discute despre valori și să devină o uniune de valori. Un al doilea

aspect, și sper să nu mi-o luați în nume de rău, să spuneți că este cumva vreo parafrază din Lenin,

care spunea că revoluția nu poate fi exportată ci numai contra-revoluția, dacă vreți îl parafrazez și

spun că valorile nu pot fi exportate, valorile democratice, valorile statului, acestea nu se pot

4 | P a g e

exporta, ele cresc în mod natural din societatea pe care se presupune că o va caracteriza. Ceea ce

se poate transfera, ceea ce se poate exporta sunt non-valorile, sunt non-valorile dictaturii, non-

valorile supuse regulilor statului de drept, așa încât încercarea Uniunii Europene acum de a spune

că noi nu vrem să ducem o bătălie, în primul rând geostrategică, pentru că noi ducem o bătălie în

zona valorilor, iar bătălia în zona valorilor înseamnă să transferăm în mod automat unor țări valori

care nu cresc din societatea respectivă, și pe care noi vrem să le vedem înflorind într-un context

securitar problematic, aceasta este fără îndoială o abordare politică fundamental greșită. Și pentru

a înțelege de ce, aceasta este de fapt miza și dezbaterea în pregătirea Summit-ului de la Vilnius. Iar

dacă este să înțelegem sau să ne întrebăm: de ce aceste confuzii? De ce s-a ajuns la această

dezbatere? De ce s-a ajuns la geostrategie contra-valori? Cum spuneam, contra-valorile sunt, într-o

anumită măsură, în totalitate sau într-o anumită secvență a pașilor, tot parte a bătăliei

geostrategice. De ce s-a ajuns aici? S-a ajuns aici, în primul rând, dintr-o deficiență fundamentală a

Uniunii Europene, și anume incapacitatea Uniunii Europene de a fi de acord asupra intereselor

sale. Statele membre, unele dintre ele cel puțin, nu discutăm despre România, unele cel puțin își

știu interesele. Și procedează în consecință. Dar Uniunea Europeană, în ansamblul ei, încă nu a

reușit să-și definească un interes geostrategic. Și din acest motiv suplinește lipsa unei politici care

trebuie în mod natural să pornească de la interese, de la interesele strategice, printr-un discurs

despre valori, în spatele căruia, din păcate, se ascund agende geopolitice naționale. Pentru că,

dacă ar fi să rămânem numai la discursul despre valori, ar fi foarte frumos, pentru că măcar ar fi

moralmente un discurs de calitate înaltă. Dar atunci când în spatele acestui discurs se ascund, de

fapt, agende geopolitice mai mult sau mai puțin declarate, naționale, atunci lucrurile sunt

periculoase de-a dreptul pentru Uniunea Europeană, și când spun Uniunea Europeană spun și

România, pentru că noi suntem membri, parte a Uniunii Europene. Iar dacă interesele noastre

naționale nu sunt promovate în această manieră, ci interesele altor țări membre, atunci fără

îndoială România pierde de două ori: o dată ca națiune de sine stătătoare și a doua oară ca parte a

Uniunii Europene și împreună cu Uniunea Europeană.

Aceasta mă duce la a treia idee pe care vroiam să o subliniez, și anume legată de originile ideatice,

dacă vreți, ale Parteneriatului Estic. Într-un fel, aceste origini pot fi puse – poate să fie o mică

speculație aici, dar putem să o acceptăm, cred – pot fi puse pe seama rezultatelor Summit-ului

NATO de la București. Un Summit NATO care a lăsat lucrurile în suspensie, a încins așteptările

Georgiei și a lăsat-o în plata Domnului, a transmis un mesaj Ucrainei și, de asemenea, a lăsat

Ucraina să descifreze mesajul acesta, să înțeleagă ce s-a vrut cu el, dar pentru toți cei care totuși

au încercat să vadă lucrurile într-o manieră coerentă și rațională, mesajul apărea destul de clar:

NATO – ca să vorbim despre NATO - și, implicit, țările membre ale Uniunii Europene care sunt și

membre NATO, nu intenționează să extindă umbrela de securitate dincolo de actualele frontiere

estice ale NATO și ale Uniunii Europene. Sau, cel puțin, nu știu când se va întâmpla lucrul acesta.

Dacă NATO nu a făcut-o, cu atât mai puțin Uniunea Europeană a dat un mesaj – Uniunea

Europeană care încă nu are o politică într-adevăr comună de securitate, apărare și politică externă

în general – cu atât mai puțin Uniunea Europeană a lăsat să se înțeleagă că ar avea o concepție în

legătură cu extinderea unei zone de securitate, dacă nu discutăm numai de valori, de securitatea

5 | P a g e

pe care ți-o aduc valorile, de securitatea democratică, securitatea politică, securitatea puterii

Uniunii Europene nu a părut că va fi extinsă printr-o decizie politică spre est. Și atunci, din

interiorul Uniunii Europene, două țări foarte sensibile la ceea ce se întâmplă în vecinătatea estică a

Uniunii Europene, respectiv Polonia și Suedia, au inițiat acest Parteneriat. În mintea polonezilor și a

suedezilor – ca să vorbim așa – era ideea că Parteneriatul Estic va fi un substitut pentru o politică

de securitate extinsă spre est, pe care nici NATO, nici Uniunea Europeană nu o definiseră și nu

păreau gata să le promoveze. Așa cum se întâmplă, însă, în Uniunea Europeană, unde tronează

principiul ambiguității constructive, celelalte țări au acceptat, într-o superbă ambiguitate, această

idee polono-suedeză și au transformat intențiile securitare ale Poloniei și Suediei cu privire la

vecinătatea estică într-un discurs cultural, discursul despre valori. Transferarea culturii europene

occidentale către țările din vecinătate. Țările din vecinătate au luat, însă, lucrurile din punctul de

vedere al sensibilităților și al intereselor lor, ele au văzut că se extinde securitatea către ele. Deci

discursul suedezo-polonez, care a fost transformat în interpretarea orchestrei europene, s-a

transformat, din nou, în așteptările vecinătății estice, într-un discurs securitar. Și, de aici, confuzia

este totală. Pentru că unii așteaptă una, alții oferă alta.

Și revin la punctul de la care am pornit, pentru ca acest cerc al confuziilor să se închidă, a venit

Rusia și a transmis mesajul: ,,pentru mine aceasta este o problemă de securitate, problema de

cultură nu mă interesează”, sau, în substrat, eu zic că Rusia a spus ceva mult mai complex:

„problema de cultură este integrată, problema culturală, problema valorilor este integrată în

ecuația securitară. Și degeaba voi vorbiți despre valori și declarați că nu vă interesează problema

geostrategică. Da, credem că voi nu aveți o viziune geostrategică, dar asta nu ne scutește pe noi să

nu luăm măsuri geostrategice, pentru că viitorul nu știm niciodată ce ne va aduce.”

Și știți, eu pornesc de la ideea că lucrurile de bază sunt cunoscute, dar pentru a aduce aminte,

Rusia a ieșit public și a spus: „nu suntem de acord ca Ucraina să semneze acest tratat, și dacă veți

semna, voi, ucrainienilor, o să vedeți ce o să pățiți, înghețați, nu mai aveți gaz, nu mai aveți nimic”.

Moldovenii dintr-o dată s-au trezit că vinurile lor nu mai sunt bune și că nu mai pot fi băute în

siguranță de ruși. Și repet, când spun toate aceste lucruri, poate o spun cu puțină ironie, dar așa

pentru ca discuția să fie mai colorată, să nu fim chiar triști. Dar eu nu acuz și nu cred că cineva

trebuie să acuze Rusia pentru că își urmărește interesele. Rusia își face politica ei. Ideea că noi

trebuie să blamăm Rusia pentru că își face politica este perfect greșită. Ceea ce trebuie criticat este

că Uniunea Europeană nu își face politica. Că Uniunea Europeană nu își urmărește interesele și că

în acest sens nu reușește să vină la întâlnire cu țările din această vecinătate. Domnul Putin face

vizită la Baku. La Baku are un alt partener strategic de valoare – după părerea mea – aproape egală

cu cea a Ucrainei, Ucraina fiind fără îndoială partenerul super-strategic din această vecinătate, se

duce acolo și oferă armament la prețuri convenabile, ceea ce, dintr-o dată, printr-un efect al

dominoului, face Armenia, care era trecută în rapoartele noastre pe care eram pe punctul să le

aprobăm ca fiind un campion al integrării și gata să semneze tratatul, era aproape ieșirea. Aveam și

nou un partener cu care puteam semna un tratat care aparent nu ridica probleme, Armenia. Și

acest partener întoarce spatele Uniunii Europene după doi ani de experiment al politicii de

6 | P a g e

vecinătate estică și spune că se asociază Uniunii Euroasiatice care este inițiată de Federația Rusă și,

probabil, dominată de Federația Rusă. În aceste condiții, Summit-ul de la Vilnius apare ca fiind un

moment dramatic, de unde trebuia să fie un moment semi-festiv, apare un moment dramatic în

care – ca să facem rapid trecerea în revistă a tuturor celor 6 țări din Parteneriat – Belarusul e în

afara discuției, pentru că deja de multă vreme a basculat spre est iar vestul euro-atlantic nu a

reușit să găsească un limbaj convenabil de a ține în echilibru această țară, un echilibru geopolitic –

la asta mă refer – Azerbaidjanul nu este prezent sau nu va fi prezent aproape cu nimic - mă rog,

insistăm noi ceva, dau nu vreau să consum timpul ca să fie totuși ceva – dar Azerbaidjanul în

principiu nu va fi prezent pentru că Acordul de Asociere nu a avansat pentru un simplu motiv:

Azerbaidjanul, având o situație economică mai bună decât ceilalți, nu a acceptat să se prefacă că

intră în acest dialog despre valori și despre buna creștere a țărilor din vecinătate. Și a spus: ,,noi nu

avem nevoie de banii Uniunii Europene, deci nu putem să discutăm în acești termeni, acesta nu

este zăhărelul pe care ni-l arătați. Pe noi ne interesează un partener politic serios care să fie în

stare să spună că principiul integrității teritoriale este un principiu de drept internațional și că acel

partener, împreună cu noi, va face tot ceea ce este necesar pentru ca acest principiu să fie aplicat”

– pentru motive evidente. Deci, în aceste condiții, Azerbaidjanul a spus: ,,domnule, eu nu vreau să

închei cu dumneavoastră un acord standard, în care dumneavoastră îmi dați lecții de democrație.

Eu vreau să închei un acord specific, în care stabilim niște obiective geopolitice, geo-economice,

geo-strategice, cum vreți”. Deci, Azerbaidjanul a blocat acest dialog în acest fel, dar blocajul nu

este în Azerbaidjan, ci în neînțelegerea de către Uniunea Europeană a interesului strategic pe care

îl reprezintă, pentru Uniunea Europeană, Azerbaidjanul. Georgia se află în tulburările ei interne,

primul ministru al Georgiei a declarat că și el ar gândi că, eventual, Uniunea Euroasiatică ar fi mai

bună decât Uniunea Europeană, chiar dacă lucrurile nu sunt clare încotro se va merge, oricum nu

se poate în două luni sau într-o lună și jumătate să se încheie nimic cu Georgia. Moldova, într-

adevăr este aparent în regulă, dacă nu se mai ceartă acolo în interior, dar oricum, Moldova este o

țară care singură pare a fi prea puțin pentru a da o semnificație majoră acestui Summit și rămânem

la Ucraina, care este partenerul strategic fundamental, din punct de vedere obiectiv, pentru

Uniunea Europeană și asupra căruia se fac presiuni – cum spuneam – ca să nu meargă în direcția

asocierii cu Uniunea Europeană. Problema este - și cu asta închei – care este reacția Uniunii

Europene față de presiunile puse asupra Ucrainei? Și trebuie să spun, Ucraina a devenit acum

cheia, criteriul la Vilnius. Dacă va fi în această întrecere – ca să folosesc un cuvânt mai pașnic –

geostrategică, victoria pentru Uniunea Europeană înseamnă semnarea Acordului de Asociere cu

Ucraina, iar înfrângerea înseamnă nesemnarea acestui Acord. Evident, Rusia nu va fi prezentă la

Vilnius. Și aceasta este o greșeală, pentru că s-a conceput acest parteneriat estic cu eliminarea

unui vecin estic esențial sau, dacă vreți, doi - deși unul este candidat – Turcia. Dar criteriul

succesului Uniunii Europene la Vilnius este semnarea acestui Acord. Dacă acordul se semnează,

Vilnius este începutul unui nou drum, sau a unei noi etape pe un drum mai vechi și va da

consistență ideii Parteneriatului. Dacă nu se semnează – după părerea mea – este sfârșitul

Parteneriatului, odată cu sfârșitul, pe o bună bucată de timp, a oricărei credibilități a Uniunii

Europene, atât față de partenerii noștri estici, cât și față de partenerii din întreaga lume în general.

7 | P a g e

Rușii, însă, după cum știm cred, și suntem de acord poate, nefiind jucători de poker, sunt jucători

de șah. În această situație, eu nu cred că presiunile făcute și ieșirea asta publică, când puteau să se

facă presiuni și ne-publice, reprezintă o cacealma. Cacealmaua e practicată în jocul de poker, în

jocul de șah se gândește cu niște mutări înainte, ceea ce mă face să cred că Rusia nu încearcă doar

să blufeze și să intimideze prin discurs public, și că ea se bazează pe cineva care va fi la Vilnius

prezent și care va fi suficient de influent pentru a impune o blocare a acestei semnări. Și dacă ne

punem această întrebare, răspunsul nu este chiar foarte dificil de găsit. Cine este acest personaj

important de la Vilnius care, în lipsa Rusiei, poate să ducă la realizarea obiectivelor geostrategice

ale Rusiei? Și acesta este Germania. De aceea, spun unii, Vilnius nu trebuie să fie un nou Munchen,

Vilnius nu trebuie să fie o nouă Yalta, iar eu nu am de ce să nu repet un lucru pe care l-am spus de

la tribuna Parlamentului European: undeva, în spatele acestor controverse, am sentimentul că

bântuie stafiile lui Ribbentrop și Molotov, două personaje întâmplătoare, pasagere, care au dat

numele lor unei viziuni strategice perene. De aceea, cred că aici nu este vorba despre o chestiune

simplă și marginală, ci e vorba, într-adevăr, de o miză strategică uriașă, în care interesată nu este

numai Uniunea Europeană, sunt interesate și Statele Unite ale Americii, pentru că este vorba

despre echilibrul strategic dintre spațiul euro-asiatic și spațiul euro-atlantic. Şi ca să închei cu totul,

pentru că nu pot să nu spun acest lucru – pentru că nu vreau să se interpreteze greșit – eu cred că

dacă la Vilnius se va înregistra un eșec, după criteriul pe care am încercat să îl identific, vom rata și

posibilitatea unui adevărat parteneriat absolut necesar și tot strategic între Uniunea Europeană și

Federația Rusă. Pentru că – și ca să fiu foarte succint – pentru că Federația Rusă este o ţară mare,

importantă, puternică, strategică cu care Uniunea Europeană trebuie să aibă un parteneriat

strategic, realizând un spațiu de securitate, libertate, prosperitate, justiție de la Gibraltar la Bering,

dar asta nu se poate face decât dacă între Uniunea Europeană și Federația Rusă există un echilibru

oarecare de puteri. Or, Rusia împreună cu vecinătatea comună – ca să o numim așa – sau cu

vecinătatea sa apropiată, nu mai este o țară, este un imperiu. Or, Uniunea Europeană va avea

dificultăți certe să negocieze un parteneriat echilibrat cu un imperiu. Așa încât, nu e vorba aici de a

trasa o linie de front, nu de frontieră, de front între Federația Rusă și restul Europei prin semnarea

unor tratate de asociere între partenerii respectivi, în speță acum este vorba despre Ucraina și

Moldova – sper să se semneze și cu Moldova – deci nu vrem să se creeze o linie de front ci,

dimpotrivă vrem să se creeze un echilibru de putere pe care să putem construi cu adevărat un

parteneriat echitabil – cum spuneam – de la Gibraltar la Bering. Deci asta este miza. Or, din

perspectiva unui asemenea parteneriat de la Gibraltar la Bering, ori o altă Yalta, un alt Munchen și

atunci s-ar putea ca istoria să se repete. Vă mulțumesc!

Adrian Năstase: Mulțumesc foarte mult! Domnul Severin a pus deja jaloanele principale pentru

discuția ce va urma. Eu aș vrea să subliniez faptul că strategia spre răsărit a Uniunii Europene vine

după o perioadă în care Rusia a avut o anumită strategie spre vest, prin anumite linii de politică

externă pe care vi le aduceți aminte, cele legate de vecinătatea apropiată și cercurile respective. Și

dacă veți urmări cu atenție, veți vedea că Uniunea Europeană face exact ceea ce a încercat să facă

Rusia la un moment dat, în încercarea de a reveni în zonele de influență ale Uniunii Sovietice de

dinainte de 1989. Sigur că lucrurile s-au schimbat, sigur că acum putem să discutăm despre acest

8 | P a g e

clash, despre această ciocnire de interese, iar dacă discutăm despre valori este clar că interesele

geostrategice de extindere sunt cele care sunt motivate de interese proprii ale Uniunii Europene

pe de o parte, țărilor membre ale Uniunii Europene și, în partea cealaltă, Rusia.

Eu am sentimentul că suntem într-un roman de Agatha Christie, pentru că din cei șase negri mititei

au rămas doar trei și nici ei nu se simt foarte bine, așa încât situația este destul de complicată pe

ultima sută de metri, vom vedea cum vor evolua lucrurile. Am să vă rog să citiți ultima pagină din

materialul de background pe care noi vi l-am distribuit. Este acolo un citat foarte interesant, al unui

britanic, care spunea că diplomația înseamnă să supraviețuiești până în secolul următor, în timp ce

politica înseamnă să supraviețuiești până vineri după-amiază. Eu cred că vom vedea la Vilnius, între

Uniunea Europeană și Rusia, cine face diplomație și cine face politică.

Îl rog, în continuare pe domnul ministru Adrian Cioroianu să preia ștafeta acestei dezbateri și să ne

prezinte punctele sale de vedere.

Adrian Cioroianu: Mulțumesc foarte mult! Bună ziua tuturor! Domnul Năstase, felicitări pentru

ideea acestei întâlniri. Realmente cred că a fost o idee foarte bună și, în măsura în care domnului

Năstase i se cuvin felicitări, cred că din partea noastră se cuvin mulțumiri celor care sunteți în sală,

într-o țară în care se consumă atât de multă energie în politica internă, de cele mai multe ori inutil

și în care dezbaterile de acest gen aproape sunt absente, în condițiile în care ele sunt foarte

necesare. Îl mai felicit pe domnul Năstase și pentru că parcă a simțit că va fi o diferență de idei,

pentru că eu plec de la ideea că tot ce v-a spus domnul Severin este perfect adevărat cronologic,

simbolic vorbind, instituțional, din perspectiva relației dintre interesele de putere și valori este

perfect adevărat cum a spus dânsul, numai că, vedeți dumneavoastră, concluziile mele vor fi altele.

Eu vă propun o perspectivă, nici nu ştiu cum să-i spun, nu e neapărat optimistă, pentru că nu

reuşesc să fac graniţa dintre pesimism şi optimism, aici nu ştiu ce însemnă una şi ce însemnă alta,

plus că simt că doamna Soare va fi mai pesimistă decât noi toţi, dar în acelaşi timp încerc să-mi

argumentez optimismul prin perspectiva unei diferenţe de lectură pe care o am faţă de ceea ce am

auzit de la domnul Severin şi de la articolele domniei sale pe care le-am citit. Uitaţi cum văd eu

lucrurile. Şi fac precizarea că vorbesc în nume personal, nu al Universităţii Bucureşti, cu atât mai

puţin al Facultăţii de Istorie sau al Ministerului de Externe. Ceea ce voi spune voi spune în nume

personal. Sunt opiniile unui profesor de istorie. Există, în mod evident, o diferenţă, între analişti

sau mai bine spus între ONG-uri la noi şi profesioniştii care au avut de-a face cu unele dintre aceste

ţări. De regulă, eu am observat că lumea care vine dinspre societatea civilă tinde să fie ceva mai

pesimistă şi priveşte cu mai mare suspiciune activitatea europeană. Pe când, cei care lucrează cu

ţările despre care vorbim, această mişcare a Uniunii Europene, li s-a părut foarte fericită. Trebuie

să vă mărturisesc că şi eu tind să le dau dreptate celor din urmă.

Eu cred că acest Parteneriat Estic, într-o perioadă în care s-o recunoaştem, Uniunea Europeană nu

traversează cea mai bună perioadă din istoria ei destul de redusă, asta câtă e, dar una la mână că a

fost cu mult mai mult decât nimic şi în al doilea rând, eu sincer cred că în momentul de faţă

9 | P a g e

Uniunea Europeană este în contraofensivă, iar Rusia este în defensivă. Şi o să încerc să-mi

argumentez această idee. În al doilea rând, foarte deschis, de ce prefer să vorbesc despre o

contraofensivă europeană sau mai bine spus a Uniunii Europene. Deşi ştiu, ca şi dumneavoastră ca

şi domnul Severin, ştiu că nu există o politică externă a Uniunii, ştiu că plecă de la Bruxelles. Ştiu

că, în linii mari, Rusia a fost un imperiu, este un imperiu şi va rămâne un imperiu, deşi voi încerca

să spun că am şi aici câteva rezerve. Dar ştiind toate aceste lucruri, simplul fapt că s-a găsit o

formulă de încurajare, adresată unor ţări destul de diferite între ele. Cine cunoaşte, măcar la nivel

minim, istoria zonei nu poate să pună pe picior de egalitate, din perspectiva ambiţiilor lor

europene sau a sentimentelor lor paneuropene, niciodată nu va pune pe picior de egalitate

Armenia cu Republica Moldova. Personal, n-am niciun fel de speranţă în privinţa Armeniei, o spun

foarte deschis. Nu aş spune-o dacă aş avea o funcţie în statul român, dar cât timp sunt profesor de

istorie sunt liber să spun ce cred. Nu aveam nicio speranţă în privinţa Armeniei. Nu ştiu ce minune

o fi făcut până acum două luni, cum spunea domnul Severin, dar Armenia, prin istoria ei, prin

poziţia ei, prin religia ei, prin trecutul ei recent sau mai puţin recent, are o legătură cu Rusia care

nu va ceda în faţa acestor sugestii europene. În privinţa Belarusului, câţi dintre dumneavoastră,

sincer, aveaţi de asemenea vreo iluzie că se va produce o mare răsturnare de...

Eu vă propun să vedem jumătatea mai mult decât plină a acestui pahar. Şi ea nu se cheamă

Republica Moldova, de care noi suntem evident ataşaţi, dar vestea bună e ceea ce se întâmplă de

doi ani de zile este Ucraina. Într-o carte pe care am scris-o despre Rusia şi astăzi am avut plăcerea

să i-o dau domnului Năstase, am urmărit cu atenţie alegerile din 2010 sau când au fost. Sfârşitul

mandatului cu destule probleme, a domnului Yuschenko, pe care ca mulţi de aici sau o parte dintre

cei de aici, am avut plăcerea să-l întâlnesc şi venirea la putere a domnului Yanukovich, cu dubiile

legate de venirea la puterea domnului Yanukovich. Permiteţi-mi să vă spun, cu cât mai mari au fost

dubiile în momentul venirii lui la putere, cu atât mai mari sunt surprizele acum. Din punctul meu

de vedere, citind fără niciun fel de implicare sentimentală ceea ce se întâmplă acolo, mie mi se

pare că acest Yanukovich, cu tot trecutul lui, este ceea ce, în limbajul locului, se cheamă dârjavnic.

Un om care îşi apără cât poate glia lui. Yanukovich, dacă ar fi fost omul pro rus, pe care mărturisesc

eu l-am suspicionat, mă gândeam că dacă vine cu atâta tam-tam, după 2004 stiţi foarte bine, 2009,

Yanukovich până acum, în ultimele luni, din punctul meu de vedere s-a comportat foarte bine şi în

beneficiul relaţiei Uniunii Europene-Ucraina. Ucraina este surpriza plăcută a ceea ce s-ar putea

întâmpla la Vilnius. Şi, între noi fie vorba, Ucraina e miza nu Belarusul, nu Armenia sau Azerbaijan

reprezintă, cum să spun, înclinarea balanţei o poate face Ucraina. Şi dacă Ucraina semnează acest

acord de asociere, va fi un pas enorm care va ajuta pe termen lung Ucraina, nu ştiu dacă pe termen

scurt, nu are rost să le vindem gogoşi. Ştim foarte bine cu toţii ce însemnă, e un proces atît de

complex, de complicat, însăşi apropierea de Uniunea Europeană. Dar pe termen lung, cu siguranţă

vor avea de câştigat şi mai ales pe termen scurt şi mediu va avea de câştigat Uniunea Europeană.

Repet, limita în momentul de faţă a Uniunii Europene şi noi ca membrii putem să ne-o spunem şi

trebuie să le-o spunem şi ucrainienilor, şi turcilor şi fraţilor din Republica Moldova, limita Uniunii

Europene nu este în Turcia sau în Ucraina. Limita Uniunii Europene stă la Bruxelles. Pentru că

elementele, încărcătura negativă a neîncrederii în Uniunea Europeană nu e la margine. La margine

10 | P a g e

sunt mai mulţi oameni care tind să fie euro-optimişti. Încărcătura negativă se strânge în interior.

Eu sunt mult mai îngrijorat când văd un partid UKIP în Anglia, când aud pe domnul Wilders din

Olanda, când văd anumite declaraţii absolut stupefiante, prosteşti, ale unor politicieni italieni. Asta

mi se pare cu mult mai ameninţător pentru Uniunea Europeană decât activitatea unui politician

pro rus din Ucraina a cărui existenţă o pot înţelege. Aici, într-adevăr, domnul Severin avea

dreptate. Sigur că Rusia o să-şi urmărească întotdeauna interesele. Care-i surpriza? Chiar trebuie

să ne aşteptăm să o facă, însă nu trebuie să ne aşteptăm ca în interiorul UE să fie pusă în discuţie

uniunea asta în care abia am intrat şi noi. A doua problemă sau a patra problemă, cred că deja am

ajuns la a patra, nu vi se pare că această capacitate de atracţie a Uniunii Europene rămâne încă

fenomenală? Simplul fapt că se discuta aşa ceva mie mi se pare un câştig enorm. Noi, din interior,

vedem foarte bine ce se întâmplă şi vedem că multe din baloanele de săpun ale iluziilor noastre s-

au spart, s-au disipat, dar cu toate aceste lucruri, câtă vreme sârbii acceptă să se întâlnească pe

coridor cu un kosovar, ucrainienii acceptă să fie puţin mai fermi faţă de Rusia, Republica Moldova

acceptă să spună domnului Rogozin că bate câmpii, atâta vreme cât aceste lucruri se întâmplă

înseamnă că UE are o capacitate de atracţie şi asta se cheamă soft power. Este ceea ce Rusia nu

are. Rusia se supără, licitează. Spunea domnul Severin că sunt şahişti, ştiu că sunt şahişti, dar în

momentul de faţă, în opinia mea – ştiu că mă pot înşela – joacă un poker destul de străveziu acum.

Rusia se supralicitează. Nu este o mare putere cea care şantajează un stat precum Republica

Moldova, că „aveţi grijă că îngheţaţi la iarnă”, acesta nu este comportament de mare putere.

Iertaţi-mă, nu este comportament de mare putere. Ăsta e comportament de ţară care nu are alte

argumente. Care este diferenţa faţă Uniunea Sovietică? Ştim că este un imperiu, nimeni nu neagă

acest lucru, dar au problemele lor interne foarte dure pe care nu sunt capabili să le rezolve pe

termen scurt. De la incapacitatea de a se moderniza, ştim că şi noi am trecut prin asta în estul

Europei, nu numai ei. Dar fiind mai mici, am făcut nişte eforturi şi am ars nişte etape. Rusia este o

ţară care nu a început propria modernizare, politică economică, infrastructurală, de orice vreţi. Se

comportă ca o mare putere, e de înţeles, dar dacă sunt, însă, o mare putere, putem discuta. În

opinia mea, ei nu mai sunt o mare putere. Nu mai intru în dezbatere referitor la problemele pe

care le vor avea pe termen previzibil cu minoritatea musulmană sau durata lor de viaţă. Sigur că

este o problemă pe care o ştiţi şi nu vreau să ..., dar repet, eu vă pun întrebarea: Ce înseamnă o

mare putere care se duce la Chişinău şi le spune „aveţi grijă că veţi îngheţa la iarnă”? Nu s-au

coborât în momentul în care au spus lucrul ăsta? S-au coborât. Pe când Bruxellesul, această Europă

fărămiţată, fără cap, vreau să spun fără un lider, cu o doamnă Ashton pe care toţi o ironizăm, uite

că încă atrage. Şi simplul fapt că în noiembrie, la Vilnius, se va discuta cu şanse mari ca Ucraina să

facă acest pas, cu şanse mari ca Republica Moldova, în ciuda unui sabotaj pe care nu am motive să

îl ascund, Republica Moldova este obiectul unui sabotaj de 20 de ani constant. Nu are rost să ne

ferim, nu trebuie să fii ministru de externe ca să ştii lucrurile astea, Republica Moldova este

obiectul unui sabotaj constant. Prezenţa Transnistriei în graniţele actuale ale Republicii Moldova

reprezintă o problemă pe care Chişinăul ar trebui să o verifice foarte atent care este câştigul şi care

este pierderea. Opinia mea, iarăşi, ca profesor de istorie nu altceva, opinia este că această

Transnistrie este ghiuleaua de piciorul Chişinăului. Nu dau niciun fel de sugestie, dar eu asta

11 | P a g e

constat şi nu de ieri de azi. Nu are legătură cu Putin. Are legătură cu diabolicitatea lui Stalin din '24

care i-a îmbârligat pe toţi din Asia Centrală până în Armenia, Azerbaidjan, unde vreţi, unde sunt

focarele acestea acum de războaie îngheţate. A trasat graniţe din astea şmecherite şi în '24 a

trasat, după cum bine ştiţi, Republica Moldova Transnistreană. Din cărţile de istorie pe care le-am

citit şi eu, câte au fost ele, nu am avut vreodată sentimentul că ăla e pământ românesc. A, că sunt

români acolo, ştim foarte bine şi asta este o problemă la care trebuie să medităm, dar prezenţa – şi

o spun cu toată responsabilitatea, ştiu că mă adresez unui public matur, fără a da o sugestie – dar

ceea ce observ este că prezenţa Transnistriei în graniţele actuale ale Republici Moldova reprezintă

o problemă. Din perspectiva apropierii Republicii Moldova de UE.

Şi închei cerându-mi scuze că poate m-am prelungit mai mult decât doream cu această idee. Sigur

că nu putem blama Rusia că se opune. Vă citez un lucru pe care cel puţin domnul Năstase îl

cunoaşte, domnul Severin îl cunoaşte, dar bănuiesc că nu sunt singurii care o fac în această sală.

Este adevărat că putem invoca Summit-ul NATO din 2008. Şi am avut onoarea de a-i conduce pe

cei care îl organizau. Haideţi să acceptăm că la Summit-ul NATO din 2008, unde se poate spune

într-adevăr că NATO nu şi-a asumat riscul de a-şi extinde umbrela de securitate. La drept vorbind,

doar 30% dintre ucrainieni doreau realmente intrarea ţării lor în NATO, 30%. Erau mult mai mulţi în

Georgia, dar Georgia să zicem că are şi o poziţie mai excentrică în raport cu ceea ce putea fi atunci

o hartă NATO. Dar în acel moment, problemele interne şi din Georgia şi din Ucraina au constituit

principala piedică. Nu poziţia doamnei Merkel, nu incapacitatea lui George Bush de a-şi impune o

dorinţă, nu faptul că România nu ar fi fost clară. România a fost foarte clară. Polonia a fost foarte

clară. Ţările Baltice au fost foarte clare, George Bush a fost foarte clar. Sigur că şi Angela Merkel a

fost foarte clară, dar nu dintr-o ambiţie foarte clară. Nu cred că vom avea un al doilea Munchen,

nu cred că vom avea al doilea pact Ribbentrov - Molotov, istoria nu se repetă în ciuda a ceea ce

spune Marx sau ştiţi bine ce spunea Marx. Că dacă se repetă se repetă în farsă, dar vă aduc aminte

de un ...., vedeţi cum de multe ori istoria e mai bună decât literatura sau politologia. Martin, un

scriitor american, spunea că anumite fapte din istorie rimează şi mi s-a părut o formulă foarte

bună, într-adevăr unele fapte ale istorie rimează. Doar că rima e rimă. Nu înseamnă repetare, deci

nu mă tem absolut deloc că vom avea un nou Munchen chiar dacă nu suntem noi înnebuniţi după

doamna Merkel sau unii sunt, alţii mai puţin, nu asta contează sau dacă punem sub semnul

întrebării cum face politică Barack Obama, a reuşit resetarea, nu a reuşit resetarea Americii cu

Rusia, putem dezbate o seară întreagă. Cu toate acestea, eu observ că Uniunea Europeană atrage,

observ că Ucraina este mai aproape de a se asocia decât de a întoarce spatele Uniunea Europeană,

observ o Rusie care şantajează. Nu se folosesc de produsele lor culturale, nu se folosesc de

avantaje economice pe care le-ar avea, nimeni nu neagă că le-ar avea. Dar faptul că au ajuns la

şantaj la adresa Republicii Moldova şi la adresa Ucrainei, mie îmi spune că Uniunea Europeană este

în ofensivă şi Rusia este într-o defensivă cu probleme. Evident că mi-aş dori un dialog. Mulţumesc

mult.

12 | P a g e

Adrian Năstase: Mulţumesc foarte mult, domnule ministru. Aţi spus că aţi urmărit cu foarte mare

atenţie ultimele alegeri din Ucraina. Eu trebuie să recunosc că le-am urmărit cu foarte mare

atenţie pe cele din 2004. Vreau să vă rog să vă aduceţi aminte imaginile pe care le-aţi văzut

adeseori la televizor cu două echipe de flăcăi, zdraveni, care trag de o sfoară într-o parte sau alta,

încercând să deplaseze centrul, zona respectivă, şi să câştige dovedind că au mai multă forţă de

tracţiune. În momentul de faţă, imaginea pe care o am eu, inclusiv pentru bătălia de la Vilnius, este

aceea în care deoparte avem Uniunea Europeană, trăgând de sfoară, în partea cealaltă Rusia. Sigur

putem să examinăm cele trei variante. Una ce nu se deplasează şi câştigă, deci Uniunea

Europeană, prin parteneriat, sau Rusia prin ofertele succesive. Iată Armenia, iată Belarusul, nu mai

discut din 2011 şi Uniunea Europa-Asia pe care au creat-o. Dar mai există o variantă. Aceea de

status quo. Status quo sub aspectul neluării unor decizii fundamentale, deci pe o plajă mai largă de

acţiune. Spre exemplu, Moldova doar va parafa acordurile ceea ce, pentru un an de zile, va lăsa loc

pentru jocuri politice complexe în interior la Chişinău şi aşa mai departe.

Deci eu cred că prin ceea ce am numit eu status quo, am încercat cumva să arăt că nu vor fi

rezultate fundamentale într-o direcţie sau în alta. Bun, vom vedea. Poate că se vor răzgândi ţările

care erau rezervate, dar avantajele pe care le oferă Rusia în condiţia în care Uniunea Europeană nu

oferă membershipuri, oferă valori, deci cărţi de teorie, mai puţin beneficii de un fel sau altul, mai

puţin vize, în timp ce Rusia oferă şi condiţii şi locuri de muncă şi aşa mai departe. Deci, în această

bătălie, vom urmări cu foarte multă atenţie felul în care, practic, aceste ţări, cu o diplomaţie

interesantă, pot să câştige pe ambele fronturi şi dacă aş fi în zona de decizie de la Chişinău -

domnul Anatoly ZIenko, un vechi prieten de-al meu, deja a intrat în zona de consultanţă politică - ,

dar eu aş încerca să folosesc cât mai bine, pentru moment, pentru că nu există decizii

fundamentale nici într-o parte, nici în cealaltă şi deci ar trebui consolidate situaţia economică,

socială, politică şi momentul în care Uniunea Europeană chiar va fi interesată de proiectul estic.

După părerea mea, în momentul de faţă, proiectul mult mai important pentru Uniunea Europeană

este... şi să nu îmi spuneţi că Franţa, Spania, Italia sunt mai interesate în Parteneriatul Estic decât

în Mediterană sau în zona de sud. Deci sigur, România este foarte interesată, interesată este

Polonia, dar Germania tocmai de aceea doreşte să condiţioneze chestiunile acestea de Iulia

Timoşenko, tocmai ca să nu se realizeze.

Adrian Severin: Bineînţeles.

Adrian Cioroianu: S-ar putea să se realizeze pe motive de sănătate, pe probleme medicale ale Iuliei

Timoşenko. Dacă se vrea, se va găsi o soluţie.

Adrian Năstase: Bun, bun, asta vom vedea. Noi am început deja dezbaterea. Aş vrea totuşi să

mergem mai departe.

Adrian Cioroianu: Ştiţi, mi-a plăcut această formulă cu funia. Adică trei flăcăi care trag unii de-o

parte, unii de alta. Păi care, pe de-o parte avem Uniunea Europeană, adică racul, broasca şi cu

ştiuca, noi aşa îi spunem. Pe de altă parte e un lider care ţine cu mână de fier o ţară. Totuşi,

13 | P a g e

frânghia e în echilibru. O Uniune Europeană divizată pe de-o parte, de cealaltă parte un Imperiu

care le promite orice, mai puţin democratizarea. Nu pun nicio condiţie la capitolul ăsta. Exact ce le

cerem noi, pentru că noi le cerem să se democratizeze, ceea ce va fi avantajul lor pe termen lung.

Si dacă frânghia stă în echilibru, mie mi se pare încă un câştig.

Adrian Severin: Ce stă în echilibru? Că asta e diferenţa între...

Adrian Năstase: Mi-e foarte greu să-i opresc. Trebuie să intervin şi mai ales că urmează să o

ascultăm pe domnişoara Simona Soare care ne va spune cine va câştiga din jocul ăsta şi ce se va

întâmpla.

Simona Soare: Vă mulţumesc, cu certitudine toate răspunsurile sunt la mine. În primul rând,

domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru invitaţie, este o onoare deosebită să fiu aici. Vă rog

frumos să-mi scuzaţi emoţiile, sunt naturale, cel puţin la început. Aş vrea să felicit organizatorii, cu

cea mai mare modestie, pentru această iniţiativă, pentru că lucrez de puţin timp în domeniul

Parteneriatului Estic, pentru că este o raritate absolută mai ales în zona ONG-urilor, în zona

academică a României, deşi Parteneriatul Estic este un instrument pe care România îl poate

valorifica şi utiliza în mai mare măsură pentru a-şi atinge interesele în zona Europei de Est, în zona

Mării Negre. Acestea fiind spuse, poziţia mea este cea mai ingrată de la această masă pentru că am

înţeles că eu trebuie să fiu pesimistul, numai că eu aş vrea să fiu optimistul şi aş vrea să pornesc de

la ce spuneau mai devreme antevorbitorii mei, idei foarte, foarte interesante, şi aş vrea să privesc

discuţia noastră din perspectiva partenerilor. Desigur, nu-mi însuşesc neapărat să le promovez,

sunt convinsă că Excelenţele Lor sunt în mai mare măsură să ne ofere o perspectivă detaliată. Însă

mă gândeam că discuţia asta cu sfoara are în vedere doi uriaşi între care sunt prinşi la mijloc doi

mititei, cel puţin doi să spunem. Şi atunci pot să spun că empatizez foarte mult cu situaţia

respectivă. Din motivul acesta m-am gândit, astăzi, să privesc lucrurile din perspectiva care mi se

pare un pic exagerată, a importanţei strategice şi politice care se acordă Summitu-lui de la Vilnius.

Şi o tendinţă naturală aş spune, ca acest lucru să se întâmple, un Summit este un eveniment politic

la nivel înalt, în care ne aşteptăm să avem decizii istorice, ca şi în cadrul summit-ului inaugural din

2009 sau mai mult. Şi, din perspectiva Uniunii Europene, este de înţeles pentru că el vine să

încununeze un deceniu de politică europeană de vecinătate apropiată, vine să cimenteze, să

spunem aşa, o serie de progrese pe care le-au făcut până acum Uniunea Europeană şi partenerii

deopotrivă. Însă consider că Summit-ului de la Vilnius i se acordă o perspectivă, este privit dintr-o

perspectivă transformaţională înţeleasă ca o serie de aşteptări ale unor decizii dihotomice, a

exprimării unei adeziuni dihotomice din punct de vedere politic între Federaţia Rusă, pe de-o

parte, şi Uniunea Europeană. Cred că acest lucru ne conduce la o pierdere din vedere sau cel puţin

o orbire temporară cu privire la obiectivul fundamental cu care a fost lansat Parteneriatul Estic. Iar

acela era tocmai al cooperării, al aprofundării mijloacelor de cooperare în vederea modernizării, în

vederea democratizării, dar în contextul mai larg, sau cel puţin asta a fost înţelegerea mea, dacă

sunt naivă nu mă treziţi încă, în contextul refuzului categoric al sferelor exclusive, al zonelor

exclusive. Si cred că, din anumite puncte de vedere, Uniunea Europeană urăşte jucătorii, mai ales

ceilalţi jucători, respectiv Federaţia Rusă, pentru că îşi joacă mâna şi pe alocuri are şi succes.

14 | P a g e

Presiunile, mai ales pe termen scurt asupra partenerilor, având în vedere, nu, episodul anterior cu

Ucraina, au dat rezultate, şi aşteptările sunt mai de grabă negative de data asta pentru că există

precedentul 2011 şi lumea se aşteaptă, cu siguranţă vor fi încununate de succes şi de data asta. Din

anumite puncte de vedere cred că este eronată imaginea asta (inaudibil) perspectiva unei opţiuni

pe care partenerii trebuie să o facă neapărat acum, e acum sau niciodată, este greşită. De ce?

Pentru că, aşa cum am văzut, decizia asta este extrem de greu de făcut. Ar fi inuman să fii în

situaţia acestor state în momentul de faţă. Cu cine să alegi să mergi? Ai presiunile pe termen scurt

care te împiedică şi, din anumite puncte de vedere, rezilienţa acestor state nu este atât de mare pe

cât a fost preconizat sa fie. Pe de altă parte, ai beneficiile pe care ţi le oferă pe termen mediu şi

lung perspectiva asocierii cu Uniunea Europeană. Însă, din punctul ăsta de vedere, a permite să

promovăm o astfel de decizie, această aşteptare dihotomică, să modereze aşteptările cu privire la

Vilnius, cred eu că ne pregăteşte pentru un eşec. Indiferent ce se va întâmpla. Ne pregăteşte

pentru un eşec, pentru că orice fel de concluzie a Vilnius-ului va fi privită din perspectiva paharului

jumătate gol. Dacă parafează Republica Moldova, atunci cu siguranţă nu este suficient. Dacă

semnează Ucraina, păi staţi, că trebuie să vedem dacă într-adevăr va fi implementat sau cine ştie

ce presiuni vor urma după ce parafăm aceste acorduri de asociere şi cine ştie ce măsuri şi mai

draconice ale Federaţiei Ruse vor urma de aşa natură încât să ne asigurăm că până la semnare nu

se vor mai întâmpla astfel de nenorociri, să spunem aşa.

Eu nu am nicio îndoială cu privire la parcursul european al partenerilor. Aşa cum nu am avut nici în

ceea ce priveşte România. Dar, în egală măsură, cum spuneam, trebuie ca Uniunea Europeană să

fie un pic mai empatică vis-a-vis de dificultăţile pe care le are şi pe care partenerii le traversează.

Aşadar, Uniunea Europeană este privită ca fiind într-un fel de defensivă, de repliere strategică în

faţa replierilor ruseşti. Şi sunt foarte mulţi critici, inclusiv din cadrul instituţiilor Uniunii Europene,

din cadrul Parlamentului European, care au îndemnat Uniunea Europeană să treacă dincolo de

dimensiunea asta pur valorică şi să adopte o abordare şi o perspectivă mai pragmatică a proceselor

din cadrul Parteneriatului Estic. Să ne aducem aminte doar de chemarea la luptă, să zicem aşa, a

Parlamentului European din urmă cu mai puţin o lună, prin care ei cereau Comisiei, citez ,, să apere

alegerea suverană a statelor asociate Uniunii Europene împreună cu politica europeană de

vecinătate pentru a demonstra greutatea Uniunii Europene în calitate de actor global.” Şi, deşi

sprijină întru totul, cred că miza strategică a Parteneriatului Estic şi a Vilnius-ului şi a perioadei de

după Vilnius nu este neapărat să apărăm numai acest lucru, ci să ne construim, şi cu asta aş vrea să

închei, să ne construim anduranţa, să ne construim împreună rezilienţa, până la urmă ăsta va fi

succesul, în asta va consta succesul. Dacă se semnează sau dacă se parafează acordul de asociere

este un obiectiv atins dar care poate fi reversibil. Şi există deja cazuri citate inclusiv de

antevorbitorii mei în care nu a fost dus până la capăt şi a rămas cu sentimentul neîmplinirii acestor

speranţe sau acestor aşteptări. Uniunea Europeană, aş vrea să sper că nu este în defensivă, nu mi

se pare că e în defensivă. Parteneriatul Estic în sine mi se pare o ofensivă. Dar este o ofensivă, aş

spune, tipic europeană. E sectorială, nu? Şi dacă ascultăm discursul domnului Fule, ne şi spune

exact care sunt cei patru piloni, cu semnarea acordurilor, cu mobilitatea, dimensiunea de transport

şi liberalizarea vizelor. Pe de altă parte, este o ofensivă care încercă să fie proporţională. Dar

15 | P a g e

proporţională nu mi se pare neapărat în raport cu provocarea rusească, să spunem, ci mai degrabă

cu provocările pe care le ridică presiunile ruseşti partenerilor. În sensul ăsta mi s-a părut că, în

ultima perioadă, în ultimele luni, Uniunea Europeană a încercat să răspundă presiunilor ruseşti.

Bineînţeles, mă refer la chestiunea energiei, nu la noile prevederi aplicate agenţilor şi operatorilor

energetici ruseşti pe piaţa europeană. Eforturile masive, mai stângace la început dar, în ultimă

instanţă, aplaudate, să spunem aşa, cu privire la preluarea de bunuri şi servicii care au făcut

obiectul unor neînţelegeri între Rusia şi unii parteneri şi aşa mai departe. Toţi aceştia sunt paşi care

ne arată că Uniunea Europeană este cel puţin dispusă şi încearcă să fie din ce în ce mai capabilă să

îşi rafineze instrumentele. Asta este, după părerea mea, un pas suficient de important. Înainte să

ne uităm la ce poate să ne facă Rusia, Rusia cu siguranţă poate să ne facă multe, cred că ar trebui

să ne uităm la cum putem noi să răspundem Rusiei. Şi ăsta este unul dintre motivele pentru care

începusem prin a spune că nu putem să-i criticăm şi să-i urâm pe ceilalţi jucători de la masă pentru

că îşi joacă mâna cum trebuie. Dacă ei sunt jucători de şah, cu siguranţă noi putem fi jucători de

poker cu acelaşi succes strategic.

Adrian Cioroianu: Jucătorii de poker buni trăiesc, de regulă, mai bine decât jucătorii de şah buni...

Simona Soare: Exact. Nu în ultimul rând, toată ofensiva asta europeană, mi se pare că mai are

două caracteristici extrem de importante care ţin de contextul foarte complex şi sensibil al

relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Rusia. Ea încercă să nu fie confrontaţională, încearcă să nu

fie ostentativ vizibilă în plan public. Nu acelaşi lucru este valabil şi pentru revers. Federaţia Rusă nu

are neapărat astfel de limitări. Dar Uniunea Europeană încearcă să nu facă din chestiunea

Parteneriatului Estic, din Vilnius şi mizele summit-ului de la Vilnius, încearcă să nu facă o problemă

bilaterală cu Federaţia Rusă. Si cred că asta este o decizie înţeleaptă pe termen scurt pentru că

dintr-o astfel de confruntare nu va ieşi nimic bun pentru parteneri. Nu va ieşi nimic bun, după

părerea mea, nici pentru noi, dar cu siguranţă nu va ieşi nimic bun pentru parteneri. Aş spune, în

încheiere, foarte scurt, aş spune că miza strategică în legătură cu Vilnius-ul nu mi se pare numai

parafarea sau semnarea, ăsta e primul pas, dar mi se pare că miza strategică la Vilnius ţine de

construirea acestei anduranţe. Federaţia Rusă loveşte exact acolo unde ştie că toată lumea este

vulnerabilă. Dacă ştim că aceasta este vulnerabilitatea noastră, atunci soluţia este să lucrăm

împreună la construirea şi consolidarea anduranţei şi rezilienţei faţă de aceste presiuni geo-

politice, nu pentru că este cea mai bună cale ci pentru că este în ultimă instanţă, singura cale

viabilă pe termen lung. Vă mulţumesc foarte mult.

Adrian Năstase: Am intrat într-o chestiune extrem de complicată, dacă e mai important să fii

jucător de şah sau jucător de poker, dacă joci poker descoperi că patru şeptari pot fi mai

importanţi decât trei dame, iar dacă joci şah, problema se pune nu doar cine sunt cei doi jucători ci

şi ce sunt pionii de pe tablă. Eu cred că jocul acesta tinde să semene cu o tablă de şah, cum ar

spune Brzeziński, ceva mai mică acum, pe spaţiul ăsta, dar eu aş vrea să vă aduc aminte referitor şi

la un comentariu anterior, noi nu discutăm numai despre Rusia, ci discutăm deja despre un proiect

care a început să se închege. Uniunea Euro-Asiatică cu Kazakhstan-ul şi Belarus-ul, Kazakhstan-ul în

primul rând şi teritorial reprezintă un magnet economic destul de important, şi acesta a fost..., iar

16 | P a g e

jocul care poate fi făcut utilizând adversităţile şi eventuale livrări de armament în spaţiul dintre

Armenia şi Azerbaidjan, ca să dau un singur exemplu, poate să fie un element important prin care,

până la urmă, Rusia încearcă să îşi apere teritoriul de influenţă, aşa cum a făcut în anii ‘60 şi ne mai

aducem aminte de întregul context cu criza rachetelor din Cuba, a fost declanşată de instalarea

unor rachete americane în Turcia şi de fapt a fost vorba de percepţia unei ameninţări din

proximitate şi de aici o supra reacţie. Sigur, suntem la alte dimensiuni ale acestei confruntări care

(inaudibil) intrarea pe teritoriul fostei Uniunii Sovietice. În esenţă, din punct de vedere al

principiilor, fiecare dintre ţările respective trebuie să decidă cum doreşte să-şi gândească propria

politică până nu se vor putea deplasa teritorial. Direcţia europeană pentru Georgia, de exemplu, e

ceva mai complicată. Pentru Armenia, pentru Azerbaidjan ar fi ceva mai complicat. Cred că

lucrurile vor trebui privite cu foarte multă atenţie, cred şi eu că miza, într-adevăr, este legată de

decizia pe care o va lua, în definitiv, Ucraina şi ceea ce se va întâmpla ca proces accelerat sau mai

puţin accelerat, cu parafarea acordului de către Moldova. Sunt însă chestiuni pe care vor dori,

poate, să le comenteze invitaţii noştri, domnul Ambasador al Republicii Moldova, domnul prim

consilier al ambasadei Belarus-ului şi pe care îi invit, sigur în limitele libertăţii diplomatice, să

expună un punct de vedere pe aceste subiecte.

Iurie Reniţă: Mulţumesc foarte mult, domnule Prim-Ministru, domnule Ministru, domnule

profesor, îmi aduc cu foarte multă plăcere aminte de o perioadă extraordinară de la Bucureşti,

atunci când eram student şi eram prezent aici, în această superbă clădire. Domnilor miniştri,

mulţumesc foarte mult pentru invitaţie şi apreciez foarte mult actualitatea stringentă a subiectului,

fiecare l-aţi pus pe tapet. E un subiect care afectează sau marchează profund un spaţiu geografic

anume şi. dacă îmi permiteţi, destinul a zeci de mii de cetăţeni. Pornind de la importanţa

evenimentului care urmează să se producă la Vilnius, aş vrea să vă transmit mai mult optimism.

Dincolo de abordarea academică, liberă, pe care mi-aş dori-o şi eu foarte mult, vă asigur că

tentaţia este foarte mare dar diplomaţia trebuie să-şi facă treaba şi. în ceea ce ne priveşte,

Republica Moldova, noi privim cu foarte mult optimism şi cu multă încredere vis-a-vis de reuşita

summit-ului de la Vilnius. Aş vrea foarte succint, fiindcă conjunctura îmi impune, să stărui asupra

câtorva detalii, după mine importante şi asupra unor principii care se înscriu perfect în contextul şi

în conjunctura actuală a ţărilor care fac parte din Parteneriatul Estic şi nu numai.

Cred că este greşită abordarea care consideră că apropierea acestor ţări, mă refer la cele care fac

parte din Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, ar constitui un pericol iminent pentru viitorul

politic, economic şi al securităţii acestora. Trebuie să recunoaştem că există asemenea sugestii, să

le zic că ar fi un pericol pentru viitorul nostru, al ţărilor care doresc să se apropie de Uniunea

Europeană. Evident, vorbesc în cazul de faţă despre Republica Moldova. Integrarea ţării mele în

Uniunea Europeană este opţiunea fermă a majorităţii absolute a populaţiei şi a clasei politice de la

guvernare, din Republica Moldova. Această opţiune clară şi fermă nu este îndreptată categoric

împotriva căruiva stat. Si vine să reformeze, să democratizeze, să extindă zona de prosperitate, de

securitate a ţării mele. Voi evoca un fapt foarte recent (inaudibil) şi nejustificată sub absolut nicio

formă. Interzicerea exportului de vin moldovenesc pe piaţa rusească. Nu vreau să intru în detalii

17 | P a g e

deoarece am mai avut o situaţie similară, ne-am mai confruntat, în 2006, în 2007, şi slavă

Domnului am tras concluziile de rigoare. Ceea ce înseamnă că am redus considerabil dependenţa

excesivă vis-a-vis de o sursă sau vis-a-vis de o ţară. Aşadar vorbim despre două modele şi două

abordări diferite. Vorbim despre piaţa vestică şi despre piaţa estică. Vedeţi să abordez şi vorbesc în

termeni extrem de pragmatici. Ştim cum s-a comportat piaţa estică şi cum a reacţionat piaţa

vestică, inclusiv România ca parte a pieţii vestice. Deci abordările şi modelele sunt diferite.

Concluzia este clară şi pe care noi am tras-o, şi fiecare om care e în stare să facă o distincţie clară,

trage concluzia de rigoare. Vă asigur că şi noi am tras-o şi opţiunea noastră este fermă în favoarea

integrării europene. Proiectul european al Republicii Moldova este unul atractiv şi vital sub toate

aspectele. Iată de ce suntem fermi în atingerea acestui obiectiv strategic. Deoarece aici, la

Bucureşti, pe timpuri, când făceam diplomaţia, o mare parte a timpului a fost destinată dreptului,

principiilor dreptului, dreptului internaţional, dreptului statelor. Aş vrea să apelez şi la aceste

principii fundamentale care reglementează raporturile internaţionale, raporturile între state. Este

dreptul suveran al fiecărui stat suveran să decidă asupra opţiunii sale politice, vestice sau estice în

cazul de faţă. Aşadar, acesta este un drept ce se înscrie perfect în contextul respectării principiilor

fundamentale ale dreptului internaţional. Cu referire la Parteneriatul Estic, Republica Moldova

respectă cu stricteţe dreptul fiecărui stat membru de a decide în ce măsură urmează să se

integreze sau să colaboreze cu Uniunea Europeană. Dar în egală măsură şi Republica Moldova cere

ca acest drept incontestabil al ei să fie respectat de către toate ţările membre în Parteneriatul Estic

şi nu numai atâta. Republica Moldova s-a determinat ferm în opţiunea ei europeană. Tentativele

ei, atât interne cât şi cele cu sprijin extern, de a bloca acest proces pe care ni-l dorim foarte mult să

fie ireversibil, ne duc intr-o perioadă şi într-o epocă pe care o consideram demult depăşită şi

rămasă doar în istoria de altădată a raportorilor internaţionali. Încă o dată, reiterez marele

optimism pe care îl avem noi cei din Republica Moldova de a fi o reuşită a summit-ului, mă refer

prin parafarea iniţial şi ulterior semnarea acordului de asociere şi acordurile de liber schimb.

Republica Moldova, nu numai în virtutea vocaţiei europene, prin excelenţă o ţară europeană,

trebuie să revină în Europa şi să aparţină de Uniunea Europeană dar în virtutea şi valorilor,

domnule profesor Severin, valorilor pe care le împărtăşim şi ne dorim să le punem în practică.

Republica Moldova actualmente parcurge o etapă extraordinar de responsabilă şi suntem

conştienţi de faptul că avem nevoie de multă dexteritate, capacitate trează şi calmă de a analiza şi

mai ales de a acţiona. E tocmai ce purcedem şi vroiam să vă zic că astăzi la Chişinău a fost o

tentativă oarecum de a mai pune un impediment vis-a-vis de parcursul nostru european printr-o

moţiune de cenzură. Le cunoaştem, nu e ceva nou, e în jocul şi stilul democratic, îl respectăm dar

acelaşi lucru îl solicităm tuturor actorilor politici din interiorul Republicii Moldova şi să o spunem

franc, şi din exteriorul Republicii Moldova să-l respecte. Pentru că noi ne-am făcut lecţia şi

respectăm regulile democratice. De aceea apelăm iarăşi la drepturile şi la jocul politic internaţional

până şi la principiile dreptului internaţional. Şi la urmă, evident, aş apela şi la o formulă mai clasică,

mai patriotică, unde sunt doi puterea creşte şi mă refer aici la vecinul nostru imediat, estic, şi ne

dorim foarte mult ca prin efortul şi prin decizia pe care Ucraina o va lua, iarăşi, cu toată

responsabilitatea şi cu tot respectul, zicem că e dreptul suveran şi exclusiv al Ucrainei să decidă.

18 | P a g e

Dar ne-am bucura enorm ca să mergem împreună şi cu alte ţări din Parteneriatul Estic să mergem

către valorile şi locul de care cu adevărat aparţinem. Vă mulţumesc.

Axdrian Năstase: Vă rog să daţi un microfon domnului consilier.

Teofil Rendiuk: Aş dori, cu permisiunea dumneavoastră, să-mi exprim admiraţia totală şi frumoasă

a tot ce se întâmplă aici, în această sală, de transparenţa, de atitudinea şi de aprecierea atât de

frumos expuse aici la adresa ţării mele şi acest motiv nu mă eliberează de faptul să vă vin cu

mulţumirile de rigoare pentru domnul preşedinte, pentru domnii miniştri, pentru domnul director

general în Ministerul de Externe, pentru reprezentanţii corpului diplomatic, pentru toată lumea

care este prezentă aici că sunteţi alături de noi într-un moment decisiv. Discutăm o temă deosebit

de importantă pentru destinul Ucrainei. Vin cu câţiva factori, câteva elemente cum ar fi România.

Ucraina aduce, încă o dată şi pe această linie, conducerii României şi reprezentanţilor oficiali ai

României la toate nivelurile, preşedinţie, guvern, parlament, ministerul de externe, societate civilă,

mass-media pentru susţinerea totală a aspiraţiilor de integrare europeană a Ucrainei. Nu-mi

rămâne decât să repet ce a spus cu o lună în urmă domnul ministru de externe Kojara,

preşedintele în exerciţiu al OSCE, care aducea mulţumiri părţii române, la toate nivelurile, pentru

susţinerea aspiraţiilor de integrare europeană a Ucrainei.

Doi, prin glasul României, susţinerea Ucrainei a-propos de Europa unită este auzită în cele mai

importante capitale europene. Faptul că se pune în discuţie, la nivel de preşedinţie, la nivel de

miniştri de externe, la nivel de prim ministru, în astfel de capitale cum ar fi Bratislava, cum ar fi

Talin, cum ar fi Varşovia şi alte capitale, subiectul ucrainian sub aspectul, perspectivelor de

integrare europeană, este discutat permanent, lucru pentru care încă o dată, mulţumiri.

Trei, prin europarlamentarii României se aude vocea de susţinere şi astăzi îl avem aici pe domnul

Severin, pe domnul ministru Adrian Severin, pentru care îi mulţumim încă o dată şi domniei sale şi

tuturor europarlamentarilor care şi pe această linie îşi aduc contribuţia de susţinere a Ucrainei în

ceea ce priveşte perspectivele de integrare europeană. Acum, Ucraina vine, se apropie de Uniunea

Unită, cu cel mai mare teritoriu din Europa, este arhicunoscut de către toată lumea. Ucraina vine

cu un potenţial de 46 de milioane de populaţie care locuiesc acum în teritoriu şi cu 20 de milioane

din diaspora care sunt răspândiţi în toată lumea de la Australia, Canada până în Brazilia şi

Vladivostok şi ajută şi mai mult la speranţele de integrare europeană a Ucrainei. Ucraina vine şi cu

forţă de muncă, o inteligenţă, oameni mai bine pregătiţi, o tehnologie de vârf, ceea ce vreau să

spun de la afilierea şi asocierea perspectivei de integrare a Ucrainei în cadrul Uniunii Europene are

de câştigat nu numai ţara mea ci şi Uniunea Europeană, în ansamblu, şi România ca ţară vecină şi

prietenă măcar şi prin faptul că dacă vorbim de frontierele de vest ale Uniunii Europene se vor

mişca puţin mult mai spre est şi vor dispărea şi problemele cu care România astăzi se confruntă şi

totodată şi frontiera de est a Uniunii Europene.

Factorul Rusia. S-a vorbit foarte bine, mult şi foarte clar. Eu doar vreau să vin cu o precizare şi să

repet părerea sau opinia unui politolog ucrainian. Îi mulţumim Rusiei, de fapt, pentru faptul că a

19 | P a g e

accelerat şi ne ajută să vorbească, prin comportarea sa şi prin tot ce face, societatea ucrainiană s-a

convins cine este prietenul apropiat şi de cine trebuie să te aperi şi de cine trebuie să te apropii.

Deci, în tot ce s-a făcut până acum s-a obţinut reversul, deci a accelerat această apropiere a

societăţii ucrainiene de Uniunea Europeană. Ucraina vine şi cu o mentalitate schimbată enorm faţă

de Uniunea Europeană. Domnul profesor, ca şi domnul ministru, spunea aici că, în 2008, doar 30%

din societatea, cetăţenii Ucrainei, erau pregătiţi să spună da la aderarea la NATO. Da, e adevărat,

acum avem dublu şi mai mult în ceea ce priveşte disponibilitatea de a deveni membrii asociaţi şi, în

perspectivă, membrii ai Uniunii Europene. Deci s-a schimbat şi mentalitatea. Avem o generaţie

tânără care cunoaşte limbile, o generaţie tânără care vede lucrurile altfel decât generaţia mai în

vârstă. Pe undeva, ar trebui să mulţumim Uniunii Europene că a amânat pentru 18 noiembrie

luarea deciziei definitive în ceea ce se va întâmpla la Vilnius. Ne-a dat încă un mic segment de timp

să rezolvăm cele câteva mici probleme şi una şi mai mare, cea legată de Iulia Timoşenko, dar vreau

să vă reamintesc, fiind conştient că viitorul ne stă în faţă, dacă la Yalta cu o lună în urmă

preşedintele Yanukovich, răspunzând la multe întrebări pe această temă, spunea „eu încă nu ştiu

cum se va rezolva problema”, cu câteva zile în urmă a spus foarte clar şi public şi oficial că ştie cum

se va rezolva această problemă. E un semnal foarte important. Şi, dacă ne mai rămân câteva zile

până în data de 18 noiembrie când se va lua decizia respectivă, acesta înseamnă că şi în parlament

se va lua decizia respectivă. Aceasta înseamnă şi o schimbare a legislaţiei naţionale, exact pe acel

segment pe care trebuie să reuşim să facem acest lucru şi atunci se dezlegă mâinile pentru luarea

unei decizii politice. Tot ce se face se face spre bine. Vreau să vă spun că, în toate capitalele

europene şi la Bruxelles şi în toate, inclusiv Germania cu care se lucrează cu nişte idei foarte

puternice şi bine pregătite ale ţării mele, care încercă să convingă ţările şi statele şi conducerea

statelor respective de faptul că la Vilnius este necesar să fie semnat acordul prin care Ucraina să se

asocieze cu Uniunea Europeană. Vreau să vă divulg un mic secret, noi începem acum să ne gândim

ce va fi după Vilnius, cum procedăm după Vilnius. Şi vreau să mă adresez părţii române, că aşa cum

ne-aţi fost şi rămâneţi în continuare nişte prieteni fără rezerve asupra perspectivei de asociere a

Ucrainei şi după Vilnius să rămânem prieteni şi să avem aceleaşi legături strânse, frumoase,

prieteneşti. Vă mulţumim foarte mult.

Iurie Reniţă: Doar o clipă domnule consilier, mă bucur foarte mult că acele mesaje de recunoştinţă

pentru România coincid întru totul cu mesajele pe care şi Republica Moldova le transmite

României. Există, vedeţi, o excelentă sincronizare şi abordare vis-a-vis de România care, într-un

mod corect, într-un mod consistent şi insistent, a ajutat şi sprijină în continuare atât pe noi cei de

la Chişinău cât şi pe dumneavoastră, pe cei de la Kiev, dar şi turcii cred îşi doresc, sunt sigur, să

împărtăşească, să valorifice şi să respecte valorile europene. Mulţumesc mult.

Adrian Năstase: Mulţumesc foarte mult. Aş vrea să-l rog în continuare pe domnul Răzvan Rusu,

director în Ministerul de Externe, să ne spună câteva cuvinte despre acest subiect, cum ajutăm noi

ca lucrurile să iasă bine.

Răzvan Rusu: Mulţumesc mult. Bună seara. Îmi cer scuze că am venit aşa, am aflat acum două ore

de invitaţie, deşi era de pe 14, îmi cer scuze şi pentru întârziere. Domnule ambasador, aşa este, în

20 | P a g e

mod corect susţinem, în mod corect dar interesant. Susţinem Parteneriatul Estic, susţinem

semnarea şi parafarea acordului de asociere şi liber schimb aprofundat între Uniunea Europeană şi

Ucraina, Moldova şi Georgia. Nu prea am auzit Georgia în seara asta. E un nucleu bun şi unul mai

puţin bun din cele şase state angajate în Parteneriatul Estic care este una din componentele

politicii de vecinătate. Încă un element important, acum headline-ul în Uniunea Europeană este

deţinut de cine? Prima pagină este ţinută de Parteneriatul Estic, dimensiunea sudică este puţin

neglijată. Într-adevăr, sunt state care ignoră în mod voit sau au o poziţie mai puţin dură faţă de

Moscova, de exemplu. Sunt, într-adevăr nişte partizani ai unei relaţionări consistente cu estul în

nişte limite bine stabilite, aici mă refer la Europa Centrală şi nordul Europei, într-adevăr Germania

are un interes bine stabilit, ştim prea bine. Acum, din punctul nostru de vedere, off the record, nu

cred că cineva s-ar fi gândit acum douăzeci de ani, că o Uniune Europeană în 28 îşi construieşte o

relaţie deja aproape sub formă instituţională cu Estul, cu ţări din fosta Uniune Sovietică. Nu cred că

ne puteam gândi acum douăzeci de ani la aşa ceva. Nu cred că acum douăzeci de ani puteam să ne

gândim că state din Balcanii de Vest sunt în negocieri cu Uniunea Europeană. Cred că nu toată

lumea gândea acum douăzeci şi doi de ani că România cu Ungaria vor fi state membre UE şi NATO,

acum, în 2013. Ce vreau să spun este că lucrurile se rostogolesc, au ritmul lor, deja putem spune că

este un set, nişte pachete care se însoţesc unul pe celălalt, de-o parte vorbim de valori, de stat de

drept, de drepturi fundamentale, care merg mână în mână fie cu securitatea întâi şi cu dezvoltarea

economică pe locul doi, fie cu dezvoltarea economică pe locul întâi şi cu securitatea în consecinţă.

Pentru că, iarăşi o aserţiune pur personală, cred că în cazul estului prevalează dezvoltarea

economică şi problema securităţii dacă va veni, va veni într-o a doua fază. Adică nu este cazul aşa

cum a fost pentru Europa Centrală şi de Est şi pentru Balcanii de Vest. Sunt lucruri mai puţin ştiute

care se petrec în ultimele luni. De exemplu, vă aduceţi aminte acum patru, cinci ani, o iniţiativă

Medvedev pe spaţiu Atlantic-Pacific. Nu spun că sunt state membre care deja discută de un spaţiu

comun Lisabona-Vladivostok. Nu vă spun că perspectivele acestor idei, e pur şi simplu o chestiune

pur ideatică pe care o discutăm la Uniunea Europeană la nivel de experţi. Pe ce ne bazăm? Pur

pragmatic pe organizarea internaţională a comerţului sau mergem pe ceva mai mult. Evident, din

punct de vedere al valorilor care stau la baza societăţilor noastre, indiferent cum suntem grupaţi,

în blocuri sau nu, este un mediu extrem de eterogen, deci va fi greu de acomodat. Pe de altă parte,

apartenenţa la OMC, Organizaţia Mondială a Comerţului, este o premisă pentru a încerca să

dezvolţi ceva. Şi acum, coborând mai profund în analiză, ne putem întreba cum putem să

acomodăm, de exemplu, un acord de liber schimb gen partener din est cu Uniunea Europeană, în

cazul ăsta Ucraina, Moldova, Georgia cu Uniunea Europeană, cu normele şi regulile dezvoltate în

cadru uniunii vamale care vor sta la baza, bineînţeles, Uniunii Euro-Asiatice pe care, în 2015, Rusia

vrea să o lanseze. Mai degrabă găsim acum incompatibilităţi decât compatibilităţi, dar asta nu face

lucrurile imposibile. Repet, lucrurile se rostogolesc într-un sens bun, lucrurile se dezvoltă. Iar în

diplomaţie, în general, e bine să ai răbdare pentru că iată câte se întâmplă în 22 de ani.

Ce pot să spun acum, şi vorbim pe fapte, este că o normă exclusivă pe care nu putem să o neglijăm

în acest moment este predictibilitatea. Adică momentul în care eu am un stat membru al OMC

care vine şi iniţiază acţiuni punitive la adresa unor state, în cazul ăsta Ucraina, Moldova, Lituania

21 | P a g e

stat UE, mă refeream la Rusia. Deci nu a acţionat după norme OMC, după reguli. Atunci avem o

problemă pentru că asta ne subminează şi potenţialul dezvoltării unei relaţii pragmatice. Dar nu

văd lucrurile imposibile. Revenind la România, aş spune că, evident, pentru noi e important să

avem un parteneriat consistent, Summit-ul de la Vilnius este cel mai important, este al treilea şi

este cel mai important, cred că deja se pune problema de viziune strategică pentru că, aşa cum vă

spuneam la început, lucrurile avansând spre est, trebuie să imaginăm, să fim inventivi măcar

conceptual în acest moment, să vedem în ce relaţie putem să intrăm cu statele din Asia Centrală.

În Kazakhstan, chiar şi el fiind în uniunea vamală, în Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan. Pentru

că, la un moment, dat vom ajunge la intersecţia intereselor strategice Rusia, China, Uniunea

Europeană. Vorbeam mai înainte, fac o paranteză, am auzit o chestie şi este foarte importantă,

vorbeam de ce oferă Rusia imediat şi de ce oferă Uniunea Europeană. Lucrurile nu se pot compara.

Deci vorbim de Uniunea Europeană cel mai mare actor economic global, vorbim de o piaţă dacă nu

mă înşel de douăzeci de miliarde de euro, de o populaţie de cinci sute de milioane de locuitori, cea

mai mare piaţă din lume în termeni de piaţă, lider, unică. Vorbim de accesul bunurilor europene pe

pieţe precum Ucraina, Moldova, Georgia. Vorbim de neafectarea relaţiilor comerciale ale acestor

ţări în cadrul CSI cu Rusia. Deci, ce au dezvoltat ele până acum nu este afectat. Aceste ţări au

interesul să obţină pentru cetăţenii lor să se suie liber în avion şi să-şi facă shopping-ul la Paris.

Este ceva tangibil asta. Care pe ei electoral, la Kiev, la Chişinău sau la Tibilisi, ajută. Şi a propos,

prioritatea numărul unu a Rusiei este tot liberalizarea regimului de vize. Şi Rusia vrea asta. Vrea

ca cetăţeanul rus să circule liber în toată Europa. Deci lucrurile sunt acomodabile aş spune.

Perspectivele nu sunt atât de sumbre şi nu neapărat incompatibile. Vă mulţumesc.

Adrian Năstase: Mulţumesc foarte mult. Ministerul de Externe va sădi întotdeauna optimism.

Mulţumesc pentru această prezentare şi aş vrea, în continuare, să o rog pe doamna Smaranda

Dobrescu, vreţi să mai spuneţi ceva? Aţi comunicat înainte că vreţi să faceţi un comentariu.

Smaranda Dobrescu: Mulţumesc domnule profesor. Fără a avea pretenţia că aş avea vreo viziune

geostrategică, precum am fost destul de inhibată de antevorbitori, aş vrea să vă spun că am

încercat o abordare inginerească a acestei probleme, în sensul că am pornit de la o matrice doi pe

doi, adică de doi actori, respectiv Uniunea Europeană şi fiecare dintre state separat şi interesele

economice pe de-o parte împreună cu valorile. Şi am încercat, având în vedere multe alte

elemente surpriză, să spunem neaşteptate, care pot apărea intempestiv sau să nu le avem în

vedere, care dau evidenţă gândirii mele, un mare grad de incertitudine. Şi aceste elemente ar fi,

cum spunea şi domnul Severin, din poziţia viitoare, destul de apropiată, de aşteptat a Germaniei,

care, confruntată cu atâtea probleme de instabilitate euro, pe disocierea ţărilor în Uniunea

Europeană între ţări bogate şi ţările periferice, sudice, s-ar putea în viitor să abordeze o conducere

hegemonică sau să dea o mai mare importanţă alianţei existente deja cu Rusia. Toate acestea sunt

elemente pe care am încercat să le iau în considerare fără să ajung la un rezultat foarte clar,

bineînţeles a prevalat până la urmă ideea şi am mers practic pe urmele lui Adrian Severin, în

concluziile lui, dar până la urmă m-am hazardat să spun că acest Summit de la Vilnius, pe care îl

dorim din inimă moldovenilor şi ucrainienilor şi celorlalţi care îşi doresc, să le aducă deplină

22 | P a g e

satisfacţie, am ajuns, totuşi, la o posibilă şi foarte probabilă, foarte probabil rezultat de stand-by.

Ştiu că domnul Severin nu este de acord, dar această perioadă de aşteptare, de îmbunătăţire a

unor condiţii de-o parte şi de alta, poate că nu ar face rău acestui parteneriat. Şi mă gândesc că a

declara acum, foarte pe grabă, că se îndeplinesc condiţiile U.E., cele trei cel puţin pentru Ucraina,

mai cunoscute, sau democratizarea este perfectă sau în limitele cerute, s-ar putea să fie uşor

formală. Şi ,în acest caz, chiar Uniunea Europeană s-ar decredibiliza pentru că ar scădea din

standarde şi din cerinţe. Poate că ţările respective din parteneriat vor avea timp să-şi pună la punct

toate cerinţele şi să ajungă la o integrare. E adevărat că, citind şi câteva păreri ale unor analişti din

zona academică, aparţinând acestor ţări din Parteneriatul Estic, aceştia îşi pun problema, uitându-

se chiar la cei doi vecini, România şi Bulgaria, care nu au nişte rezultate excepţionale pe calea

progresului în cadrul Uniunii Europene, se gândesc dacă nu vor avea drept rezultat al integrării

acele efecte mai puţin scontate şi anume că vor face un schimb de oameni calificaţi şi mână de

lucru ieftină pentru Uniunea Europeană iar ei vor beneficia în compensaţie de produse de calitate,

europene dar ieftine. Acesta ar fi un prim aspect. Iar un al doilea aspect pentru ţările viitoare

membre, state membre, ar putea să fie că vor testa un exerciţiu de reconstrucţie. În sensul că lipsa

acestor specialişti se va resimţi. Iar faptul că vor importa mai mult din Uniunea Europeană decât

vor exporta, poate că va avea repercursiuni asupra măririi şi dezvoltării economice. Cu alte cuvinte,

am ajuns aşa, ca o concluzie a acestui exerciţiu, gen organigramă software, la nişte întrebări. Este

capabilă Uniunea Europeană, în momentul de faţă, de o extindere importantă? De exemplu, este

de acord Ucraina să devină un fel de pivot care beneficiază de resurse din partea estică şi de

tehnologie şi tehnică militară din partea vestică? Ar fi de acord Uniunea Europeană, ar avea

deplină încredere într-un astfel de pivot? Şi o ultimă întrebare, este Uniunea Europeană în stare să

ofere şi securitate? Sau e nevoie şi de extinderea NATO pentru aceste ţări? Mulţumesc.

Adrian Năstase: Mulţumesc. Întrebările sunt fundamentale. Din fericire, nu trebuie să răspundem

noi la ele. Placăm cu ele acasă. Le luăm, le rumegăm şi vedem ce se întâmplă. De altfel, de exemplu

în Ucarina, din câte ştiu eu, răspunsurile sunt extrem de diferite între opţiunea NATO şi opţiunea

UE. Şi tocmai pentru că problemele de securitate sunt văzute într-un alt mod, şi nu ştiu cine vorbea

înainte, cred că domnişoara Simona Soare, spunea şi despre România şi despre statutul pe care l-a

avut la un moment dat şi interesele de securitate pe care le-a avut. Dar eu cred că suntem într-un

moment în care avem fotolii de spectatori, noi cei din România vreau să spun, ne uităm cu dorinţa

unui happy-end la Vilnius. Sigur, e dificil să ghicim ceea ce se va întâmpla, pentru că sunt încă mai

multe etape de văzut, deciziile finale vor fi luate practic nu numai în a doua jumătate va lunii

noiembrie. Cine mai are întrebări sau comentarii, ca să putem la sfârşit să dăm cuvântul din nou,

pentru câteva scurte observaţii, celor trei speakeri ai dezbaterii. Vă rog, aşteptaţi o clipă să primiţi

un microfon.

Marian Covlea: Marian Covlea sunt, de la Universitatea Dimitrie Cantemir. Ştim că unii joacă

poker, unii joacă şah, unii joacă go. Paşi mici, succesele sunt lente şi ireversibile, ciclurile lor

istorice durează între opt sute şi o mie cinci sute de ani şi întotdeauna sunt închise bine pentru ei.

23 | P a g e

Nu e cazul să spun despre cine este vorba. Cum reacţionează această mare putere în ceea ce

priveşte Parteneriatul Estic? Mulţumesc frumos.

Adrian Năstase: Da. Mulţumesc foarte mult. E, iată, o ţară despre care nu am vorbit deloc în acest

peisaj, mai ales că Rusia a proiectat această Uniune Euro-Asiatică într-un fel ca o extensie în zona

respectivă. Şi, în condiţiile în care părea că părea că Statele Unite se orientează spre Asia dacă nu

interveneau nişte modificări se pare, legate de accentuarea interesului pentru Orientul Mijlociu,

orientare pe care Robert Kaplan o critica la adresa secretarului de stat Kerry. Dar sunt convins că în

comentariile finale colegii noştri vor susţine părerea pe acest subiect. Vă rog domnule general...

Mihai E. Ionescu: Ştiţi, a fost Forumul Bucureşti 2013 şi acolo am auzit o parafrază a lordului Ismay

despre NATO care este foarte interesantă în acest context. Am să vă spun după aceea de ce. Şi

anume Ismay spunea despre NATO că este destinat să-i ţină pe ruşi afară, pe americani înăuntru şi

pe germani jos. Actuala parafrază pe care el a auzit-o la Varşovia a acestei formule este că Europa

este jos, americanii pleacă şi ruşii vin. Este foarte interesant din acest punct de vedere pentru că

aceeaşi parafrază într-o ţară în care Ministerul de Externe spunea că avem nevoie mai mult decât

oricând de Germania, adică Polonia, exact o febrilă activitate a fost printre iniţiatorii acestui

Parteneriat Estic. Referindu-se la Germania, spunea că avem nevoie de mai multă Germanie. Şi iată

că a venit un răspuns din Germania, fiind un răspuns dat după alegerile din 22 octombrie şi care

priveşte în viitor, cred că e necesar să-l luăm în considerare. Avem privilegiul aici, în sală, să avem

în faţă trei miniştri de externe, este practic istoric dacă vreţi. Făceam o comparaţie dacă i-am fi

avut în faţă, nici nu a fost vreodată posibil, pe un Gafencu, a propos de Gafencu s-a ocupat foarte

tare de est, şi din punctul acesta de vedere avem cartea care ne spune enorm, aşa că aşteptăm şi

cartea domnului, că avem destule memorii şi destule volume ale domnului Severin, cât se vor

putea scrie, nu publicate postum, şi ale domnului Cioroianu. Ischinger. Wolfgang Ischinger, cred că

spun un nume pe care îl ştie toată lumea, un extrem de bun cunoscător şi decident în politica

externă germană. S-a vorbit aici de Summit-ul NATO de la Bucureşti, din 2008, când el, de fapt, a

sigilat o anume decizie de atunci. Ei bine, el are o cuvântare în 27 octombrie, în care, deci după

alegeri, în care spune că într-o Europă Germană, citând chiar, în care sălăşluieşte o Germanie

europeană, este momentul unei iniţiative germane. Iar această iniţiativă germană este aceea care

prevede construcţia unui instrument necesar pentru o acţiune globală a unei puteri care dacă nu

vrea să devină pitică, adică Europa (în 2050 vom fi 77% din populaţia globului), trebuie neapărat,

iar decembrie care se anunţă este prilejul să aibă o politică, de politică externă şi de securitate

comună şi să accentueze federalismul nemaifiind vorba de criterii geografice pentru a vedea cine

este comisarul pentru X sau Y, mai ales în ceea ce priveşte preşedinţia şi înaltul reprezentant

pentru politică externă, ci fiind vorba de personalităţi. Adică indiferent de unde, aceştia pot fi. Deci

este de anunţat o iniţiativă germană în domeniul politicii externe a Uniunii Europene care, dintr-un

anumit punct de vedere, va pecetlui şi soarta Parteneriatului Estic. Eu îndrăznesc să spun două

lucruri doar, contrazicându-l oarecum pe domnul Severin. Dacă Rusia a acţionat atât de dur în

august-septembrie, este tocmai pentru că Germania s-a aflat în plină campanie electorală. Iar după

lansarea iniţiativei, cu siguranţă că va calibra în consecinţă această, cum să zic eu, reacţie faţă de

24 | P a g e

Parteneriatul Estic. Iar al doilea lucru pe care vreau să-l spun, este că, dacă am avut partea goală a

paharului, partea plină prezentată prezentată şi de asemenea ni s-a spus a treia soluţie, cea a

status quo-ului, însă mă gândesc, cred că există şi o altă soluţie care este esenţa politicii, aceea a

compromisului şi care cred că va fi la Vilnius în plină afirmare. Mulţumesc foarte mult.

Adrian Năstase: Mulţumesc foarte mult. Ultimul comentariu şi după aceea, vă rog să daţi

microfonul doamnei, îi vom asculta pe colegii noştri.

....: Este vorba mai precis de o întrebare. Şi am în vedere faptul că cel mai important pas în şah

este chiar şahul. Şahul la rege. Si atunci eu plec de la realitatea că Rusia este o ţară europeană.

Este o ţară euro-asiatică, dar este şi o ţară europeană. Întrebarea este cum s-ar putea proceda ca

să se tocească această atitudine a Rusiei de împotrivire la, să zicem, acum e vorba de Parteneriatul

Estic, dar în principiu la extinderea Uniunii Europene. Si întrebarea mai concretă este, nu dacă

Rusia va fi vreodată, la rândul ei membră U.E, ci când va fi, mai precis în sensul tocirii acestei

rezistenţe, ce ar fi dacă Uniunea Europeană ar invita Rusia să intre în această uniune?

Adrian Năstase: Mulţumesc foarte mult. Da, un comentariu? Da, vă rog.

Răzvan Rusu: Îmi cer scuze. Scurt, la obiect. În primul rând nu cred că am fost clar. La ce se

preconizează acum, să zicem cu şanse de 90%, este la Vilnius parafare deplină, acord de asociere

cu Moldova şi cu Georgia, parafare parţială pe acordul de liber schimb cu Moldova şi Georgia şi

semnarea acordului de asociere şi a acordului de liber schimb cu Ucraina. Evident, Ucraina are

nişte condiţii auto asumate la Consiliul European din decembrie anul trecut.

Adrian Severin: Întâi şi le-a asumat, apoi i le-au impus alţii, să fim serioşi.

Răzvan Rusu: E ca în fotball, depinde dacă eşti pe linie să vezi off-side-ul. Şi evident sunt condiţii,

că am auzit diverse opinii, cred că sunt probleme dincolo de cazul Timoşenko. Statele membre sunt

destul de divizate în Uniunea Europeană, e un nucleu dur, unul mai puţin dur, noi de exemplu, noi

susţinem semnarea. Este un mecanism totuşi după aia şi de monitorizare, a aplicativităţii a

acordului de liber schimb şi a celui de asociere. Deci este un sistem de checks and balances să

spunem, în relaţionarea post Vilnius. Asta este unu. Şi doi, şi pentru mine este un privilegiu, am în

faţă un ministru de externe sub al cărui mandat am intrat în Ministerul Afacerilor Externe, în urma

unui concurs, apoi am un ministru de externe şi un prim ministru sub a cărui comandă am avut

plăcerea să lucrez, consilier de politică externă şi apoi am un ministru sub al cărui mandat am

plecat ca ambasador. Şi vă mulţumesc.

Adrian Năstase: Era bine dacă vreunul dintre noi rămânea în continuare la comandă. Doamnelor şi

domnilor întrebarea asta legată de Rusia mi se pare foarte interesantă. Dar părerea mea este că cu

cât creşte Rusia. Rusia a fost, după destrămarea Uniunii Sovietice, a fost precum un cauciuc care s-

a desumflat la maşină. În momentul în care a crescut înapoi, a trecut de faza în care erau o putere

regională şi devine din nou putere globală. O putere globală nu mai poate să facă parte dintr-o

putere regională, cel puţin din punct de vedere strategic, cum este Uniunea Europeană. Bun, în

25 | P a g e

sfârşit, ăsta e un subiect pe care o să discutăm direct cu ruşii şi o să le propunem lucrul acesta. În

emisiunea noastră viitoare. O să-i rog pe colegii noştri, în ordinea inversă, să comenteze, dacă vor

să adauge ceva, să comenteze poate unele dintre observaţiile care s-au făcut sau să răspundă la

întrebări. Mai întâi domnişoara Simona Soare.

Simona Soare: Vă mulţumesc. A fost foarte bună întrebarea despre China şi despre impactul Chinei

în zona Parteneriatului Estic şi în zona Europei Centrale şi de Est, în general. E o politică unde cele

două regiuni merg mână în mână, să spunem aşa. Se discută foarte mult despre Uniunea Euro-

Asiatică. E un subiect la modă acum, numai că eu cred că, mai degrabă, China ar trebui să fie

subiectul la modă. Vorbim de o disponibilitate financiară extraordinar de mare dată cu oarecare

lejeritate din punct de vedere al condiţionării politice care cred că este foarte atractivă pentru

statele din regiune. Ş, în ultimii doi ani de zile, am văzut tot felul de negocieri care s-au concretizat

în mai mare sau mai mică măsură cu privire la împrumuturi, cu privire la diferite tipuri de asistenţă

oficială pentru dezvoltare, ale Chinei pentru statele din această zonă. Mai mult decât atât, anul

acesta s-a propus inclusiv şi s-a lansat un fond al Chinei destinat acestor state de 10 miliarde. 10

miliarde de dolari e o sumă impresionantă. Dacă o împărţim la cel puţin şase state, pe cel puţin

zece ani, nu mai e chiar atât de ........ , undeva la 120-130-150 de milioane de dolari anual pentru

fiecare stat în parte. Acum, pentru unele dintre economiile din zona respectivă poate să fie o

contribuţie semnificativă. Mă gândesc că pentru economia Ucrainei este asemenea unei înţepături

a unui ţânţar. Şi cu toate astea, China are interese strategice în zonă, vrea să-şi facă simţită

prezenţa însă, aşa cum spunea domnul mai devreme, îşi face intrarea pe scenă treptat. Iar aici cred

că se poate ajunge la un compromis între Uniunea Europeană şi Rusia, pentru că miza este cum

blocăm China, în condiţiile în care ei vin cu mult mai mult. Cred că pe termen lung e mult mai

periculos un compromis vis-a-vis de China decât ar fi un compromis între cei doi actori. Şi până la

urmă asta vine din certitudinea faptului că Rusia nu prea mai are de ales. Iubirea dintre Rusia şi

China este, mai degrabă, cum spunea domnul ambasador, îl văd aici în sală, mi s-a părut o remarcă

deosebit de interesantă, este o iubire neîmpărtăşită. Şi cu toată certitudinea, domnul

Brzezińskiavea întru totul dreptate când spunea că Rusia trebuie să vină în proiectuleuropean.

Adrian Năstase: Mulţumesc foarte mult. Domnul ministru, domnul profesor Adrian Cioroianu.

Adrian Cioroianu: Foarte pe scurt, mulţumindu-le tuturor celor care au luat cuvântul. Sigur că

domnul Năstase avea dreptate. În definitiv, nu mai vorbim numai de Rusia. Vorbim de Uniunea

Euro-Asiatică. Dar ce înseamnă ea? Concret, ce înseamnă dincolo de proiect, dincolo de faţadă?

Am mai văzut în istoria Rusiei, şi noi am mai fost pe acolo. Şi toate ţările au mai fost printr-o formă

de genul ăsta şi ştim că, de fapt, dincolo de lozincă, se află foarte puţin şi asta de la 1787, când

Potemkin îi lua ochii unei împărătese Ecaterina a II a, arătându-i nişte pânze vopsite. Pânze vopsite

am mai văzut. Deocamdată, Uniunea Euro-Asiatică e o pânză vopsită. Nu ştim cât de eficientă este.

Astalaltă pe care o bocim, mă refer la Uniunea Europeană, care spunem că e slabă, că nu are

politică externă, nici internă, nu are nici politică economică. Toţi dau să fugă. Deocamdată e un

proiect care funcţionează, s-a mărit şi alţii vor să intre. De asemenea, mi-a plăcut parabola

26 | P a g e

excelentă a domnului Năstase cu cauciucul. Aşa e. Rusia, într-adevăr, a intrat într-o contracţie

teribilă după 1991.

Dar nu aveţi impresia că e un cauciuc în care acum domnul Putin suflă dar gaura nu a fost niciodată

astupată ? Pentru că iarăşi revin la această veche şi plăpândă Uniune Europeană. Văd, totuşi, unii

care vor să se alăture. În partea cealaltă văd unii care vor să scape. Nu pot să fac o comparaţie, să

le pun pe acelaşi picior. Într-adevăr, Rusia este un cauciuc care pare că se mai umflă puţin, dar

gaura a rămas. Personal am toată încrederea în Germania. Nu am niciun fel de dubiu că nu au

învăţat din istorie. Şi-au dat seama ce înseamnă să greşeşti. Au greşit major, dar nu am deloc

senzaţia că nu ar fi jucat corect meciul european, nu economic, atenţie! În politica economică ştim

foarte bine ce urmăresc, dar în politica vis-a-vis de zona estică, cea care ne interesează pe noi, din

punctul meu de vedere, au făcut mai mulţi paşi corecţi decât paşi incorecţi. Deci toate enervările

domnului Putin, Rogozin, toţi, s-au produs, cum bine spunea domnul Ionescu, în contextul

alegerilor din Germania. Ca să le arate europenilor: "băi, voi pe ăştia vreţi să-i luaţi alături de voi?

Care uite ce problemă au: că noi îi şantajăm pe ucrainieni, îi şantajăm pe moldoveni. Nu cumva

preţul de a-i lua alături de voi va fi foarte mare?" Şi evident că era un mesaj către Europa. „Hai

lăsaţi-i în pace că vă fac mai multe probleme.” Şi cu toate astea, Ucraina a răspuns bine, Republica

Moldova a răspuns bine şi chiar şi doamna Merkel a dat mesajele care trebuiau. Ultima problemă:

În privinţa Chinei e o poveste atât de vastă, încât domnul Adrian Năstase sunt convins, domnul

preşedinte şi prim-ministru, poate probabil va mai organiza o dezbatere, de ce nu? Cu regret îmi

aduc aminte de un preşedinte român care spunea că nu avem nevoie de banii Chinei, relativ

recent, ceea ce nu trebuie făcut de niciun fel de stat din Uniunea Europeană şi de niciun fel de

preşedinte cu ambiţii europene. Nu aş vrea să intru în discuţia asta. China e o problemă pe cât de

largă, pe atât de vastă teritorial, dar cu minima mea experienţă de istoric, pe termen lung, nu se va

înţelege China cu Rusia. Nu au cum să se înţeleagă. Nici chiar funcţionând amândouă în aceiaşi

parametri. Ceea ce nu e cazul deocamdată. Nici politici, nici economici, singura lor problemă

comună este cea demografică. Dar atenţie! Problemele demografice, de regulă, adâncesc crizele

decât să le rezolve. Drept care eu nu îi văd funcţionând împreună pe termen mediu şi lung. Şi

închei cu întrebarea doamnei referitoare la cât de europeană e Rusia. Fără îndoială că este o ţară

europeană. Nimeni cred că nu are niciun fel de îndoială, dar trebuie să vrea şi ei dacă vor să intre

în povestea asta. Nu au dat niciun semn. Pentru ei, ceea ce domnişoara Soare vorbea de viziunea

dihotomică. Păi cine are viziunea asta dihotomică? Noi, la Bruxelles? Noi, la Bucureşti? Sau la

Chişinău? Sau la Kiev? Viziunea dihotomică este cea a unui joc cu sumă nulă. De la Lenin încoace,

nu s-a schimbat. Dacă vremea lui Brejnev sau în vremea lui Medvedev câştiga ceva Bruxelles-ul, ei

considerau că au pierdut. Ori asta îi ţine puţin la marginea Europei pentru că nu vor să intre, de

fapt, niciodată. Nu cred că Europa trebuie să îi invite. Cred că trebuie ca Rusia să îşi dea seama că

poate câştiga alături de Europa. Câtă vreme ei văd un acord al Ucrainei sau un acord al Moldovei,

care nu taie legătura acestor ţări cu Rusia. Asta e limpede că nimeni nu obligă ţările astea să

întrerupă legăturile cu Rusia. Cum bine spunea aici domnul Rusu, nu punem condiţia asta. Dar dacă

Moscova le vede ca o ameninţare, este ceea ce se cheamă în geopolitcă joc cu sumă nulă. Adică

dacă tu câştigi, înseamnă că pierd eu. Ori Bruxelles-ul nu judecă aşa. Din punctul meu de vedere,

27 | P a g e

Rusia, iarăşi, e o greşeală pe care o face. Eu aş atrage atenţia asupra Poloniei şi Turciei. Sunt ţări la

care ar trebui să fim mai atenţi decât la China, între noi fie vorba. China este treaba domnului

Obama, treaba domnului Kerry sau cine o mai fi. Noi ar trebui să vedem ce relaţii dezvoltăm cu

Polonia, pentru că avem un parteneriat strategic care ar putea fi mai bine dezvoltat, ca să fiu şi eu

diplomat. Turcia mi se pare esenţială pentru problema de securitate a zonei noastre, în viitorul

apropiat. Urmează o trilaterală care trebuie să fie pe agenda noastră. Şi închei, felicitând efectiv

prin reprezentanţi, evident, Republica Moldova şi Ucraina. Şi asta mă face să mă simt, şi până

acum eram mândru că sunt european şi oltean, bineînţeles, dar şi european, dar cred că după

Vilnius cred că voi fi şi mai mândru că sunt european, pentru că este o victorie a Uniunii Europene.

Adrian Năstase: Mulţumesc foarte mult. În final, domnul Adrian Severin.

.......: Vă rugăm, nu ne stricaţi optimismul.

Adrian Severin: Nu, dimpotrivă. Vreau să fiu foarte optimist. Discutam aici, între noi, că există şi o

altă variantă. Paharul gol, paharul jumătate plin, paharul jumătate gol şi ar mai fi o variantă: să

dăm cu paharul de pământ şi, în felul acesta, rezolvăm toate problemele şi nu mai vedem nici cât e

plin, nici cât e gol.

Adrian Cioroianu: Sau să îl umplem cu vodkă.

Adrian Severin: Îmi cer scuză că, făcând apel la metafora asta, şah şi jucător de şah şi jucător de

poker, ca orice metaforă, lucrurile par foarte clare, dar după aceea, ele pot fi duse pe diverse căi şi

complica mai mult discuţia decât să o simplifice. Cu toate acestea, persist în greşeală apelând la

metafore şi spun următorul lucru: dacă unul joacă cu toporul, nu poţi să joci cu el cu floreta. Aici

este una dintre probleme. În măsura în care Rusia vrea să joace acest joc folosind ca instrument

toporul, barda, Uniunea Europeană, chiar dacă vrea ea să fie un soft power şi se mândreşte cu

chestia asta, nu îl poate juca cu floreta. Trebuie şi ea să pună mâna pe topor. Şi să fie un soft

power, desigur, să rămână un soft power, dar cu dinţi sau cu muşchi. Pentru că un soft power pur

şi simplu nu are nicio şansă de câştig.

Adrian Cioroianu: Domnule Severin, nu aţi citit Biblia?

Adrian Severin: Ba da, ba da. Tocmai că am....

Adrian Cioroianu: De vreo 2000 de ani se ştie pe Pământul ăsta că pana e mai puternică decât

sabia. Asta este soft power-ul din toată lumea.

Adrian Severin: Tocmai, că am citit Biblia. Dar l-am citit şi pe Camus, care spune foarte frumos că

morala împotriva sabiei sau valorile, ca să nu folosesc sabia, va pierde întotdeauna.

Adrian Cioroianu: Pe termen scurt.

Adrian Severin: Daţi-mi voie să termin citatul din Camus. Pentru că el spunea, Camus, nu eu, că

atunci când morala se asociază cu sabia va câştiga întotdeauna împotriva oricărei săbii, oricât de

28 | P a g e

puternică ar fi această sabie. Şi atunci orice mi-aţi spune, îmi pare rău, rămânem probabil în

dezacord în acest moment. Eu cred că o Uniune Europeană fără muşchi, sau care se comportă ca şi

când nu i-ar avea, este o Uniune Europeană care va pierde disputa cu cineva care se ambiţionează

să folosească muşchi.

Adrian Cioroianu: Care spune că are muşchi, dar nu îi vede nimeni.

Adrian Severin: Staţi puţin. Nu ştiu dacă nu îi vede. Întrebaţi-i pe dumnealor. Mai departe, o

precizare care merită făcută: nu discutăm despre intrarea Ucrainei, Moldovei şi a celorlalţi în

Uniunea Europeană. Ci de asociere. Desigur, aceste ţări şi celelalte din Parteneriatul Estic,

totdeauna au văzut acest Parteneriat ca o antecameră a calităţii de membru. Eu, personal, aş dori

şi totdeauna am militat pentru ca aceste ţări să devină membri ai Uniunii Europene. Nu sunt

convins că va fi posibil cu toţi vecinii să devină membri, dar în ceea ce priveşte cel puţin pe cei doi

reprezentanţi aici, Ucraina şi Moldova, aceştia, după părerea mea, au nu numai posibilitatea, ci şi

vocaţia să devină. Şi din acest punct de vedere, sigur că ne putem gândi că vor deveni membri, dar

deocamdată ceea ce se discută, se discută în cel mai bun caz, un pas premergător integrării în

Uniunea Europeană. Iar atunci toate condiţiile şi toate discuţiile trebuie purtate ca atare. Unuia

care va intra în Uniunea Europeană trebuie să-i ceri într-adevăr un anumit nivel de

interoperabilitate în toate planurile: legislativ, politic, instituţional, valoric, cultural etc. Pentru cei

care doar se asociază în acest moment, nivelul cererilor trebuie să fie ceva mai mic. A treia

remarcă: acest acord de asociere este tocmai instrumentul care permite integrarea economică,

asocierea politică, armonizarea legislativă, aproximarea instituţională sau convergenţa

instituţională. Deci, dacă vrem într-adevăr să îi apropiem de Uniunea Europeană, hai să semnăm

acordul, hai să-l punem în aplicare şi în momentul acela vom putea să le cerem ce le cerem astăzi

fără niciun drept. Pentru că nu avem nicio bază legală să le cerem ceva. Adică nu au nicio obligaţie.

Sursa dreptului nu există în lipsa unui acord, unui instrument juridic. Astăzi noi le-o cerem numai

pentru că, hai să spunem, să folosesc un termen din teoria generală a dreptului, suntem în situaţia

libertăţii contractuale. Adică dreptul de a contracta sau de a nu contracta. Dar dincolo de asta nu

văd în ce temei legal le cerem noi lor ceva, în termeni juridici. Culmea este că noi i-am invitat pe ei,

noi le-am cerut să se logodească cu noi, iar după aceea spunem că mireasa nu este grozavă şi că ar

trebui să se îmbrace cumva, să se pieptene altcumva.

Adrian Năstase: Să-şi schimbe dantura.

Adrian Severin: Să-şi schimbe dantura. Şi vreau să spun şi mai urât, dar nu contează. Deci lucrurile

cam aşa stau. Ideea asta o spunem noi că ei au venit în genunchi la noi.

Răzvan Rusu: Pot să facă ce a făcut Armenia. Este free choice.

Adrian Severin: Nu e chiar aşa. Nu e deloc aşa. Da este free choice, numai că eu nu am această

opinie. Eu cred că noi avem interesul ca ei să devină membri. Chestia asta, să facă Ucraina ce vrea,

nu ne place. Să plece. Nu. E o greşeală profundă. Ucraina trebuie stimulată de noi. Moldova

trebuie stimulată de noi ca să vină alături de noi. Şi nu putem noi să le cerem acum cum să-şi

29 | P a g e

îndeplinească obligaţiile decurgând dintr-un acord care nu a fost semnat şi nu a intrat în vigoare,

spunându-le că dacă voi vă îndepliniţi obligaţiile astăzi, noi, fără îndoială, o să vă dăm drepturile

mâine. Ei ştiind foarte bine că în timp ce unii le închid conducta de gaz, noi le facem promisiuni pe

care puţini le-au văzut îndeplinite. Mai departe. (către Răzvan Rusu) Eu nu polemizez cu

dumneavoastră. Ştiu că aveţi mandat.

Adrian Cioroianu: Nu mai spuneţi asta că sar şi eu. Are dreptate!

Adrian Severin: Cine are dreptate?

Adrian Cioroianu: Domnule vorbiţi de parcă aţi fi Norvegia. De ce plecaţi de la ideea că nu putem

câştiga împreună. Şi Uniunea Europeană şi ei. De unde povestea asta că noi i-am rugat să vină, că

le punem condiţii. Acum sincer vorbind. Îmi cer scuze domnule ministru, domnule ambasador.....

Adrian Severin: Dar mă lăsaţi să termin?

Adrian Cioroianu: Nu, o paranteză. Pentru soliditatea acestei construcţii care se cheamă Uniunea

Europeană, nu poate intra oricine când vrea. Punct.

Adrian Severin: Este un punct de vedere. Deci punct şi de la capăt. Îmi daţi voie să fiu în dezacord?

Da sau nu?

Adrian Cioroianu: Mie mi se pare ilogic ce....

Adrian Severin: Sigur, dar pot să am şi eu logica mea?

Adrian Cioroianu: Da.

Adrian Severin: E perfect. Deci mergem mai departe dacă îmi daţi voie. E totuşi...îmi pare rău că vă

stimulez în halul acesta, supra... Nu voiam... Mi-am propus să vă stimulez, dar nu la nivelul acesta.

Bun... Acum, încă o dată şi nici nu mai are rost ca să ieşim din această dispută inutilă. Nu are

importanţă cine pe cine a invitat la dans. Important este că la dans ai nevoie de doi şi că noi vrem

să dansăm, că de aia am venit pieptănaţi frumos şi cu ghetele făcute. Ca să dansăm, să ne distrăm.

Dacă după ce vrem să dansăm, după aceea vrem să punem condiţii partenerului potenţial, negreşit

că este şi aceasta o posibilitate. Dar după părerea mea e o posibilitate pe care nu trebuie să o

tratăm cu prea mare lejeritate. Rusia. Aici cred că am fost cu toţi de acord că nu putem blama

Rusia pentru că îşi face jocul. Dar, în acelaşi timp, vreau să adaug: nici nu putem ignora Rusia,

sensibilităţile Rusiei, interesele Rusiei. Când spun că nu le putem ignora nu înseamnă că trebuie să

acceptăm exigenţele ei ca atare, ci că trebuie să găsim un context în care să arătăm într-adevăr şi

acesta era un lucru pe care nu mi-l notasem, că noi dorim un joc de sumă pozitivă şi nu un joc de

sumă nulă. Un joc de sumă pozitivă, dacă se poate. E dificil, e complicat, cere o abordare pe

termen lung, nu o abordare pe termen scurt. Dar, fără îndoială că aceste sensibilităţi nu pot fi

complet ignorate. Nu putem să spunem astea nu există. Ele există. Iar ceea ce putem spune în

acest moment este, şi am încercat să spun şi în prima mea intervenţie, este faptul că mereu vom

sublinia şi cred că nu greşim, nu minţim, că acest acord de asociere şi acest proces de asociere nu

30 | P a g e

este îndreptat şi nu poate fi îndreptat împotriva Rusiei. Lucrurile sunt exact cum s-au spus: invers.

Deocamdată, cel puţin, regulile de funcţionare ale Uniunii Vamale, Uniunea aceasta Euro-Asiatică,

ele fac incompatibilă extinderea cooperării cu alţii. Pentru că aşa sunt concepute. Sunt concepute

în logica jocului de sumă nulă. Dar că noi avem şi o altă logică şi o propunem pe aceasta la schimb.

Ceea ce nu putem propune, după părerea mea, la schimb este alinierea la exigenţe, adică nu

semnaţi cu domnii respectivi după cum (şi acesta este punctul esenţial pe care voiam să-l subliniez

şi să-l demonstrez rapid) nu putem crede că status quo-ul este o soluţie, că status quo-ul poate

rezista. Da, Rusia revine, a spus-o Adrian Năstase şi eu sunt de acord, chiar dacă cauciucul este

găurit şi se pompează din greu într-o anvelopă sau într-un cauciuc găurit, însă tocmai asta arată şi

miza acestui joc dintr-un anumit punct de vedere. Pentru Rusia, părerea mea, nu este fatal dacă la

Vilnius se semnează aceste acorduri de asociere, pentru că ele mai au un parcurs şi lucrurile vor

dura mult şi nu numai intrarea în vigoare a acordului, dar aplicarea lor cu consecinţele respective

etc, etc. Jocul acesta este însă unul de simbol. Bătălia este una de simbol. Rusia vrea să

demonstreze, tocmai pentru că alte mijloace nu are, că simbolic, ea rămâne cea care a fost. Şi iată

că, deşi nu are mijloace, faptul că noi stăm de vorbă şi ne mai şi ambalăm aici, demonstrează că

are suficiente mijloace să ne ţină preocupaţi.

Adrian Cioroianu: Îi facem un compliment.

Adrian Severin: Poate. Măcar după cât am spus de rău, pot să fac şi eu un compliment, să îmi mai

spăl din păcate. Viitorul. Nimeni nu cunoaşte viitorul. Nimeni nu poate spune "viitorul va fi acesta",

însă putem să calculăm probabilităţile şi în funcţie de asta să ne asumăm riscuri. Desigur că un risc

ar fi să ni-l asumăm, aşa cum s-a spus aici, să spunem "nu semnăm". Să nu se semneze acordul de

asociere. Ne asumăm un risc. Ce se va întâmpla? Eu cred că ar trebui să ne gândim într-un cadru şi

aici să facem un calcul al probabilităţii. Unii spun că nu se va întâmpla nimic. Ce contează? Va fi

foarte bine. Lucrurile vor merge aşa. Gândiţi-vă că, de pildă, Ucraina, din câte ştiu, are în negociere

un acord diplomatic important cu Fondul Monetar Internaţional. Economia ucraineană nu este

chiar într-o explozie de bunăstare şi eficienţă. În momentul în care noi vom spune Ucrainei la

Vilnius, pentru că va trebui să îi spunem de ce nu semnăm şi nu vom spune că nu semnăm din

cauza lui Timoşenko, vom spune că nu semnăm din cauza justiţiei imperfecte, părtinitoare,

selective.

Adrian Năstase: În Ucraina?

Adrian Severin: În Ucraina, da, pentru că România deja e membru. Alminteri am vorbi şi aici, nici

nu am parafa cu România şi am spune că statul de drept nu funcţionează, că democraţia nu

funcţionează. Exact criteriile pe care le au în vedere băncile şi Fondul Monetar Internaţional pentru

a acorda creditele. În momentul în care nu semnăm, vor creşte dobânzile la creditele ucrainiene pe

piaţă. Se vor împrumuta mai greu. O lovitură dată economiei lor, ceea ce va atrage ca întotdeauna

consecinţe sociale şi consecinţe politice. Aţi calculat când vorbim de rezilienţă? Ce înseamnă

rezilienţă? Rezistaţi, fraţilor, în condiţiile acestea. Da, eu aş spune că nu semnăm, dar să le dăm a

doua zi un pachet financiar uriaş. Nu li se dă. Nu li s-a dat nici acum. Li s-a promis şi vorbesc de

31 | P a g e

vinurile moldoveneşti. Am dat rezoluţii, dumneavoastră citiţi, eu le-am scris şi le-am votat. Parţial

le-am scris şi în totalitate le-am votat. Şi ştim foarte bine că au rămas şi vor rămâne literă moartă.

Pentru că deocamdată, după ce au spus că vom cumpăra vinurile pe care nu le cumpără ruşii, am

început să ne întrebăm: dar sunt ele chiar bune? Dar chiar clienţii noştri le preferă? Dar chiar

putem să le cumpărăm şi să le aruncăm la canal? Eu nu spun că vinurile sunt proaste. Vă spun că

aşa se discută şi că, practic, dorinţa noastră de a reechilibra printr-o politică compensatorie

presiunile Rusiei ăleia slabe, nenorocite şi de ignorat nu duc nicăieri.

Adrian Cioroianu: Şi ce propuneţi, stimate domn?

Adrian Severin: Să semnăm acordul este foarte simplu. Şi ultima chestiune: să fiu şi eu optimist.

Optimismul meu se bazează pe două..... a, o informaţie, să zicem, de aseară. Se pare că între noi

aşa, acei membri, am ajuns la concluzia că toate sunt bune, mai puţin în cazul Timoşenko. Şi că

deci, singurul lucru care ar fi trebuit, probabil că fac o indiscreţie, şi că această chestiune sigur,

coloana vertebrală a doamnei Timosenko are o valoare politică maximă şi geopolitică maximă şi

există ceea ce bineînţeles informat sugera şi Adrian Cioroianu, există o soluţie medicală pentru o

coloană vertebrală în suferinţă politică şi anume un fel de graţiere parţială, ca perioada pe care nu

a efectuat-o să fie graţiată şi pe motive însă umanitare, astfel încât să se ducă să-şi trateze coloana

în Germania, pentru că numai acolo sunt doctori buni.

Adrian Cioroianu: Sunteţi mai ironic cu Timoşenko decât cu Putin, pe bune...

Adrian Severin: Am crezut că-mi spui cu Adrian Năstase...

Adrian Cioroianu: Aici chiar că nu are nicio vină Adrian Năstase.

Adrian Severin: Absolut. Nici în alte cazuri nu a avut nicio vină. Deci nu am de ce să fiu ironic.

Pentru că aşa cu aţi spus, nu reprezintă nimic. Nu e o putere. Deci, ca să închei, totuşi pe o notă

optimistă, ţinând cont şi de faptul că, în fine, numai problema medicală mai rămâne de rezolvat,

un motiv de optimism este declaraţia ambasadorului Rusiei la Bruxelles, care ne spunea, mă rog,

declaraţie... punct de vedere exprimat într-o discuţie în care spunea că acesta este un meci de

tenis cu trei seturi. Ca să terminăm tot cu o metaforă. Primul set a fost parafarea acordului, al

doilea set este semnarea, deci consideră că deja se va semna, e vestea bună. Şi al treilea set este

ratificarea, pe care îl va câştiga altcineva. Bun. Eu zic să câştigăm setul doi şi după aceea vom

vedea ce se întâmplă cu setul trei. Iar în ceea ce priveşte China, China cred că nu este, ştiţi deja, şi

ea a dat un semnal şi asta este o veste bună. A dat un semnal că nu i se pare o idee excelentă

această Uniune Euro-Asiatică. Iar vestea bună pentru Vilnius ar fi următoarea: ţinând seama de

relaţiile economice între Germania şi China, dacă China nu crede că este o idee bună Uniunea

Euro-Asiatică, poate îi dă un sfat bun partenerului economic Germania, ca la Vilnius să susţină

semnarea acordului. Aşa încât iată că pot fi optimist, că vom avea semnarea acordului, dar trebuie

să ne luptăm până atunci.

32 | P a g e

Adrian Năstase: Mulţumesc foarte mult, Adrian. Cu certitudine nu ai reuşit să vorbeşti două ore,

dar....

Adrian Severin: Am făcut tot ce-am putut.

Adrian Năstase: Până la urmă, discuţia pe care am avut-o astăzi arată faptul că această temă este

importantă, este de interes nu doar pentru ţările respective, dar şi pentru vecini, pentru noi în

mod special, pentru diverse raţiuni, fiind în mijlocul acestei zone şi aşteptând să nu rămânem

cumva un buffer. Suntem în situaţia Ungariei de acum câţiva ani, când Ungaria ne sprijinea pe noi

să devenim membri, astfel încât să nu mai aibă ei frontiera externă a Uniunii Europene. Dar sigur

că lucrurile astea contează din punctul de vedere al spaţiului în care trăim. Eu aş vrea să fim foarte

optimişti însă eu sunt ceva mai rezervat în evaluările mele nu pentru că anumiţi paşi nu se vor face.

Se vor face. Dar construcţia ulterioară va fi foarte dificilă. Pentru că, în timp ce Rusia oferă locuri de

muncă, Uniunea Europeană va oferi doar promisiuni privind mobilitatea şi vizele, în timp ce, ştiu

eu, Rusia va oferi un anumit tip de sprijin economic şi militar, Uniunea Europeană nu va putea face

aceste lucruri. Vor interveni diverse tipuri de monitorizări, constrângeri şi aşa mai departe, pe care

le cunoaşteţi din istoria noastră la Consiliul Europe,i din alte momente ulterioare, Uniunea

Europeană, bineînţeles. Şi toate lucrurile acestea vor crea un anumit antagonism mai ales pentru

decidenţii politici, o anumită tentaţie de a nu grăbi procesul respectiv. Şi pentru interese personale

dar şi pentru interese mai largi. Plus comunităţile, opţiunile, nu vreau să intru în detalii. Le

cunoaşteţi dumneavoastră, domnilor ambasadori, mai bine. Mulţi din această sală, cu experienţă

diplomatică, le ştiu foarte bine. Eu vreau, în final, să mulţumesc atât domnului Cioroianu, cât şi

domnului Severin pentru participare. Sper că s-au simţit bine în acest cadru şi că această discuţie

va putea continua şi pe alte subiecte. De asemenea, vreau să mulţumesc domnişoarei Simona

Soare pentru acest input, pentru contribuţia sa din afara spaţiului tradiţional diplomatic. Le

mulţumesc domnului ambasador, domnului consilier şi domnului director general. Vă mulţumesc

dumneavoastră, tuturor celor care aţi participat astăzi. Vă invit să urmăriţi site-ul nostru,

www.titulescu.eu. Veţi avea noutăţi privind acţiunile viitoare. Aştept să ne revedem curând. Încă o

dată, noapte bună!