PARLAME�TUL ROM�IEI SE�AT

Departamentul Legislativ Direcţia de Studii şi Informare Legislativă

ORGA�IZAREA ŞI FU�CŢIO�AREA CO�SILIULUI CO�CURE�ŢEI Î� U�ELE STATE EUROPE�E ŞI S.U.A

- noiembrie 2012 -

2

CUPRI�S

Politicile comunitare în domeniul concurenţei 3

Austria 7

Belgia 9

Bulgaria 12

Franţa 12

Germania 16

Italia 21

Polonia 22

Portugalia 25

Slovacia 27

S.U.A 28

Ungaria 31

3

Uniunea Europeană – politicile comunitare în domeniul concurenţei Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002

privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din tratat instituie un sistem de competenţe paralele în care Comisia şi autorităţile de concurenţă ale statelor membre UE pot aplica respectivele articole. Împreună, autorităţile naţionale de concurenţă şi Comisia formează o reţea de autorităţi publice care acţionează în interes public şi cooperează strâns pentru a proteja concurenţa. Reţeaua se numeşte „Reţeaua europeană de concurenţă” (ECN).

Structura autorităţilor naţionale de concurenţă diferă de la un stat membru UE la altul. În unele state membre un singur organism investighează cauzele şi adoptă toate tipurile de decizii. În altele, rolurile sunt împărţite între două organisme, unul care răspunde de investigarea cauzei şi altul, adesea un colegiu, care răspunde de adoptarea deciziilor. În final, în anumite state membre UE, deciziile de interzicere şi/sau de aplicare a amenzilor nu pot fi adoptate decât de o instanţă. Sub rezerva principului general al eficacităţii, articolul 35 din regulamentul Consiliului permite statelor membre UE să aleagă organismul sau organismele care să fie desemnate ca autorităţi naţionale de concurenţă şi să le stabilească atribuţiile.

Cauzele pot fi tratate de către una sau mai multe autorităţi naţionale de concurenţă care acţionează în paralel sau de către Comisie. Intervenţia paralelă a două sau trei autorităţi naţionale de concurenţă poate fi indicată atunci când un acord sau o practică are efecte semnificative asupra concurenţei în principal pe teritoriile fiecăreia dintre ele, iar intervenţia unei singure autorităţi nu ar fi suficientă pentru a determina încetarea în totalitate a încălcării şi/sau pentru a o sancţiona în mod corespunzător. Autorităţile care tratează o plângere în cadrul unei acţiuni paralele vor depune toate eforturile necesare în vederea coordonării acţiunilor lor.

În schimb, Comisia este bine plasată în special în cazul în care unul sau mai multe acorduri sau practici au efecte asupra concurenţei din mai mult de trei state membre UE. De asemenea, Comisia este într-o poziţie foarte favorabilă pentru a instrumenta o cauză în cazul în care speţa este în strânsă legătură cu alte dispoziţii comunitare care pot fi aplicate exclusiv sau mai eficient de către Comisie sau în cazul în care interesul comunitar impune adoptarea unei decizii a Comisiei pentru dezvoltarea politicii comunitare în domeniul concurenţei atunci când apare o nouă problemă în domeniul concurenţei sau pentru a asigura aplicarea eficientă a regulilor.

4

În orice caz, reatribuirea trebuie să aibă loc rapid şi eficient şi să nu întrerupă investigaţiile începute. În acest sens, Regulamentul propune o serie de mecanisme de cooperare pentru atribuirea cauzelor:

a) Informaţii la începutul procedurii: Articolul 11 alineatul (3) al Regulamentului prevede obligaţia autorităţilor de concurenţă din statele membre UE, atunci când acţionează în temeiul articolului 81 sau 82 din tratat, de a informa în scris Comisia înainte sau imediat după iniţierea primei măsuri formale de investigare. De asemenea, articolul prevede că informaţiile pot fi puse la dispoziţia celorlalte autorităţi de concurenţă. Acest mecanism permite reţelei să detecteze procedurile multiple şi să se ocupe de posibilele probleme de reatribuire a cauzelor de îndată ce o autoritate începe să investigheze o cauză.

b) Suspendarea sau încetarea procedurii: În cazul în care acelaşi acord sau aceeaşi practică este înaintat(ă) mai multor autorităţi de concurenţă, articolul 13 din regulament prevede o bază juridică pentru suspendarea procedurii sau respingerea unei plângeri pe motiv că o altă autoritate instrumentează sau a instrumentat cauza. Articolul 13 se poate aplica, de asemenea, unei părţi din plângere sau unei părţi din procedură, restul plângerii fiind instrumentat într-un mod corespunzător. Tot astfel, Comisia poate respinge o plângere din cauza lipsei interesului comunitar sau din alte motive care ţin de natura plângerii.

Un element esenţial în funcţionarea reţelei este competenţa tuturor autorităţilor de concurenţă de a schimba şi utiliza informaţii pe care le-au cules în sensul aplicării articolului 81 sau 82 din tratat. Articolul 12 din regulament precizează că schimburile de informaţii pot avea loc nu numai între o autoritate naţională de concurenţă şi Comisie, ci şi între autorităţile naţionale de concurenţă.

Iniţierea procedurilor Când autorităţile de concurenţă din statele membre UE iniţiază o

procedură, acestea trebuie să informeze Comisia în termen de treizeci de zile înaintea adoptării unei decizii prin care se pune în aplicare articolul 81 sau 82 din tratat şi se impune încetarea unei încălcări (articolul 11 alineatul (4)); de asemenea, autorităţile naţionale de concurenţă pot pune aceste informaţii şi la dispoziţia altor membri ai reţelei. Din contră, când Comisia urmează să iniţieze o procedură conform articolului 11 alineatul (6), ea va degreva autorităţile de concurenţă din statele membre UE de competenţa lor în ceea ce priveşte aplicarea articolelor 81 şi 82 din tratat. Iniţierea unei proceduri este un act oficial care se poate produce în orice etapă a investigării cauzei de către Comisie.

Pot să apară două situaţii: prima, în care Comisia este prima autoritate de concurenţă care iniţiază procedura într-o cauză în vederea adoptării unei decizii în temeiul regulamentului, autorităţile naţionale de concurenţă nemaifiind îndreptăţite să instrumenteze cauza respectivă; a doua, când una

5

sau mai multe autorităţi naţionale de concurenţă au informat reţeaua, în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulament, despre faptul că instrumentează o anumită cauză. Pe parcursul perioadei de atribuire iniţială (perioadă de două luni), Comisia poate iniţia proceduri cu efectele articolului 11 alineatul (6) din regulament după consultarea autorităţilor în cauză.

După faza de alocare, Comisia nu aplică în principiu articolul 11 alineatul (6) din regulament decât dacă apare una din situaţiile prezentate în continuare: membrii reţelei preconizează decizii contradictorii în aceeaşi cauză;

• membrii reţelei preconizează o decizie care este în mod evident contrară jurisprudenţei constante;

• unul sau mai mulţi membri ai reţelei prelungesc excesiv o procedură; • apare necesitatea adoptării unei decizii a Comisiei privind dezvoltarea politicii

comunitare din domeniul concurenţei, în special atunci când o problemă similară de concurenţă apare în mai multe state membre UE sau în vederea asigurării unei aplicări eficiente;

• autorităţile naţionale de concurenţă sau autorităţile în cauză nu se opun. În cazul în care o autoritate naţională de concurenţă acţionează deja

într-o cauză, Comisia explică în scris autorităţii naţionale de concurenţă în cauză şi celorlalţi membri ai reţelei motivele aplicării articolului 11 alineatul (6). Comisia anunţă reţeaua în legătură cu intenţia sa de a aplica articolul 11 alineatul (6) în timp util, astfel încât membrii reţelei să aibă posibilitatea de a solicita întrunirea comitetului consultativ. Comitetul consultativ este forumul în care experţi din diferite autorităţi de concurenţă analizează anumite cauze şi aspectele generale referitoare la dreptul comunitar al concurenţei. Comitetul este consultat la solicitarea Comisiei sau a unui stat membru UE.

Pentru a asigura un grad maxim de cooperare, membrii reţelei se informează reciproc şi, dacă este necesar, discută deciziile de respingere a plângerilor, deciziile de închidere a unei proceduri iniţiate din oficiu sau deciziile de impunere a unor măsuri provizorii. Această colaborare reciprocă vizează şi puterea de investigare. Conform articolului 22 alineatul (2) al regulamentului, Comisia poate solicita unei autorităţi naţionale de concurenţă efectuarea unei inspecţii în numele Comisiei şi pentru aceasta.

Poziţia întreprinderilor care invocă beneficiul unui program de clemenţă

Comisia consideră că este în interesul Comunităţii să acorde tratament preferenţial întreprinderilor care cooperează cu ea în cadrul investigaţiilor asupra cartelurilor ilegale. În absenţa unui sistem de clemenţă complet armonizat la nivelul Uniunii Europene, este în interesul solicitantului să solicite clemenţă de la toate autorităţile de concurenţă care pot fi considerate bine plasate pentru a acţiona împotriva încălcării în cauză. Atunci când o autoritate naţională de concurenţă instrumentează o cauză care a fost iniţiată

6

în urma unei cereri de clemenţă, aceasta are obligaţia de a informa Comisia şi poate pune informaţiile la dispoziţia altor membri ai reţelei în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulament. Cu excepţia anumitor cazuri, informaţiile comunicate de bună voie de un solicitant al măsurilor de clemenţă nu sunt transmise altui membru al reţelei în temeiul articolului 12 din regulament decât cu consimţământul solicitantului.

Reţeaua Europeană de Concurenţă Reţeaua Europeană de Concurenţă (European Competition Network)

reprezintă un forum de cooperare format din autorităţile naţionale de concurenţă şi Comisia Europeană, în scopul schimbului de informaţii în materie de concurenţă şi cooperării în cauzele în care se aplică articolul 101 şi articolul 102 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.

De aceea, este recomandată cooperarea strânsă şi complementară dintre Comisie şi autorităţile de concurenţă din statele membre ale Uniunii Europene (UE), care activează în cadrul Reţelei europene de concurenţă (ECN), pentru a asigura aplicarea eficace a regulilor de concurenţă din Uniunea Europeană.

Obiectivul principal al constituirii reţelei europene îl reprezintă aplicarea unitară a dreptului concurenţei, pentru a crea un mediu concurenţial şi o piaţă internă competitivă, în conformitate cu prevederile Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene.

ECN a început să funcţioneze de la 1 mai 2004, odată cu extinderea UE şi cu intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din Tratatul CE.

Din momentul aderării României la Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2007, Consiliului Concurenţei a obţinut statutul de membru cu drepturi depline al Reţelei Europene a Concurenţei (EC�) în calitate de autoritate naţională în domeniul concurenţei

Consiliul Concurenţei din România aplică dispoziţiile articolelor 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, potrivit prevederilor Regulamentului CE nr. 1/2003 al Consiliului, în cazurile în care actele sau faptele întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi pot afecta comerţul între statele membre ale Uniunii Europene.

7

Austria

Consiliul Federal al Concurenţei

Consiliul Federal al Concurenţei a fost înfiinţat la 1 iulie 2002 pe baza Legii Concurenţei. Instituţia este independentă şi are ca scop depistarea şi anchetarea cazurilor de încălcare a Legii împotriva Cartelurilor şi a legislaţiei europene în domeniul concurenţei. Consiliul Federal al Concurenţei este subordonat Ministerului Federal al Economiei, Familiei şi Tineretului, dar numai din punct de vedere strict organizatoric.

Conducerea instituţiei este asigurată de Directorul General pentru Concurenţă, şi de adjunctul acestuia.

Îndatoririle Consiliului Federal al Concurenţei

Sarcinile şi îndatoririle Consiliului Federal al Concurenţei au la bază atât legislaţia naţională (în special Legea Concurenţei şi Legea împotriva Cartelurilor) cât şi dreptul european în domeniul concurenţei.

Pentru anchetarea şi combaterea unor presupuse încălcări ale Legii Concurenţei, Consiliului Federal al Concurenţei îi revin următoarele sarcini:

• Prezentare în faţa instanţelor judecătoreşti specifice; • Implementarea legislaţiei europene din domeniul concurenţei în Austria; • Efectuarea de cercetări generale în diferitele ramuri economice în cazul

apariţiei unor suspiciuni de restrângere a concurenţei; • Oferirea de sprijin instituţional pe probleme de concurenţă instanţelor

judecătoreşti din domeniu; • Colaborarea şi schimbul de informaţii, atât cu instanţele judecătoreşti, cât şi

cu Comisia Europeană şi cu instituţii naţionale din domeniul concurenţei; • Adoptarea unor luări de poziţie cu privire la probeleme generale ale politicii

economice;

Pentru a-şi putea desfăşura eficient aceste activităţi, Consiliului Federal al Concurenţei îi revin următoarele prerogative:

• Dreptul de a solicita şi primi informaţii privind întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi;

• Dreptul de a accesa şi copia documente;

8

• Dreptul de a efectua percheziţii (pe baza unui mandat de percheziţie) în cazul unor suspiciuni bine fondate privind grave încălcări ale Legii împotriva Cartelurilor sau pentru sprijinirea Comisiei Europene sau a altor instituţii naţionale ale statelor membre UE în efectuarea de verificări.

Ce îşi propune Consiliul Federal al Concurenţei Scopul Consiliului Federal al Concurenţei este de a păstra o concurenţă sănătoasă în economia austriacă, prin mijloacele care i-au fost conferite prin lege. De asemenea, instituţia îşi propune să sensibilizeze conştiinţa publică cu privire la încălcările legii în domeniul concurenţei prin intermediul dialogului cu publicul şi prin transparenţa activităţii sale. Consiliul Federal al Concurenţei îşi propune să înbunătăţească colaborarea cu instituţiile similare din ţară şi străinătate pentru a simplifica procedurile şi a spori eficienţa acţiunilor de combatere a ilegalităţilor. Baza legală Consiliul Federal al Concurenţei îşi desfăşoară activitatea pe următoarea bază legală: Legea Concurenţei reglementează înfiinţarea Consiliului Federal al Concurenţei, structura, îndatoririle şi competenţele acestuia. Legea împotriva Cartelurilor are o mare importanţă pentru activitatea Consiliului Federal al Concurenţei, deoarece ea defineşte infracţiunile de genul formării de carteluri, restrângerii concurenţei sau al ocupării unei poziţii dominante în piaţă. În plus, aceasta reglementează procedura ce trebuie urmată de către instanţele judecătoreşti din domeniu.

Legislaţie europeană:

• Articolele 101 şi 102 ale Tratatului de Instituire a Comunităţii Economice Europene;

• Ordonanţa Nr. 1/2003 • Ordonanţa privind controlul fuziunilor Nr. 139/2004 • Alte directive şi comunicări

9

Pe baza Legii împotriva Concurenţei �eloiale, Consiliul Federal al Concurenţei poate cere revocarea aprobării de funcţionare a unei firme din cauza unor practici incorecte, agresive sau înşelătoare.

Legea privind Colaborarea Autorităţilor pentru Protecţia Consumatorilor reglementează anumite aspecte ale implementării ordonanţei europene privind colaborarea instituţiilor naţionale responsabile de implementarea legislaţiei pentru protecţia consumatorului.

BELGIA Autoritatea Concurenţei Obiective Autoritatea Concurenţei are ca obiective promovarea şi garantarea existenţei unei concurenţe efective în Belgia. Baza legală:

- legea referitoare la protecţia concurenţei economice din 15 septembrie 2006; - regulile comunitare ale concurenţei, art. 101 şi 102 din TFUE- fostele articole

81 şi 82 din Tratatul CE. Autoritatea concurenţei participă de asemenea la implementarea politicii europene a concurenţei. Ea cooperează cu alte autorităţi ale concurenţei şi face parte din ECN (Reţeaua Europeană a Concurenţei), care aparţine de Autorităţile Europene de Competiţie (ECA)şi de ICN (Reţeaua Internaţională a Concurenţei). Structura Autoritatea concurenţei se compune din două organisme :

- Direcţia generală a concurenţei; - Consiliul concurenţei.

În afară de Autoritatea concurenţei există şi Comisia concurenţei instituită în cadrul Consiliului central al economiei, care este un organ consultativ. Această comisie paritară reprezintă punctele de vedere ale lucrătorilor din industrie şi agricultură, comerţ, artizanat precum şi ale consumatorilor. Are competenţă de avizare asupra politicii generale a concurenţei – art. 12 PCE-. Comisia concurenţei nu este un organ al Autorităţii concurenţei.

10

DIRECŢIA GE�ERALĂ A CO�CURE�ŢEI Misiuni şi competenţe Direcţia generală a concurenţei este instituită după Serviciul public federal Economic şi are următoarele competenţe:

- instrumentarea practicilor restrictive ale concurenţei; - instrumentarea operaţiunilor de concentrare ;

- dispunerea unor măsuri de instrumentare; - asistarea auditoriului la diverse însărcinări;

- realizarea anchetelor sectoriale sau generale. Serviciul concurenţei contribuie de asemenea la stabilirea politicii concurenţei economice. El ia parte la activităţile legislative şi formulează avize şi răspunsuri la solicitările care emană de la puterile publice. Direcţia generală a concurenţei participă printre altele la politica europeană a concurenţei :

- aplică dreptul comunitar al concurenţei, art. 101 şi 102 din TFUE ; - asistă la comitetele consultative ale Comisiei europene; - cooperează cu Comisia europeană şi autorităţile concurenţei Statelor membre

din cadrul EC�; - reprezintă Belgia în cadrul diverselor organizaţii europene şi internaţionale ale

concurenţei. CO�SILIUL CO�CURE�ŢEI Consiliul concurenţei este o jurisdicţie administrativă care se compune din :

- Adunarea generală a Consiliului; - Procuror; - Grefa.

Adunarea generală a Consiliului Obiective şi competenţe Consiliul Concurenţei, împărţit în camere, ia decizii în baza rapoartelor motivate, stabilite de către Procuror în colaborare cu Serviciul concurenţei. Este de asemenea solicitat să se pronunţe asupra recursurilor împotriva deciziilor autorităţilor sectoriale de reglementare. Prin competenţa sa decizională, Consiliul Concurenţei, participă la reuniunile dintre autorităţile jurisdicţionale precum şi la reuniunile europene şi internaţionale. - Art. 21 LPCE - . Adunarea generală asigură următoarele misiuni :

11

- se pronunţă asupra afacerilor, pe care preşedintele Consiliului a ordonat să le retrimită adunării generale pentru asigurarea unităţii jurisprudenţei;

- fixează compoziţia camerelor şi desemnează preşedintele; - fixează regulile specifice pentru notificarea concentrărilor procedurii

simplificate; - decide cu privire la cererile de recuzare ale consilierilor şi procurorilor; - emite avize referitoare la diferite probleme.

Compoziţie Adunarea generală a Consiliului este compusă din preşedinte, vice – preşedinte şi consilieri cu normă întreagă şi cu timp redus– art.12 din LPCE- Procurorul Obiective şi competenţe Procurorul , conform art. 29,61,76 din LPCE are următoarele atribuţii :

- primeşte plângerile şi solicitările măsurilor provizorii referitoare la practicile restrictive ale concurenţei precum şi notificările concentraţiei;

- deschide biroul de dosare de instrucţie; - procedează la anchete generale sau sectoriale; - stabileşte, în colaborare cu Direcţia generală a Concurenţei, priorităţile

politicii de punere în aplicare a LPCE –ului şi fixarea ordinii dosarelor; - solicită de la Comisia europeană trimiterea la Autorităţii belgiene a

concurenţei sau retrimiterea unei concentraţii la Comisia europeană; - conduce şi organizează instrucţia afacerilor; - livrează către Direcţia generală a Concurenţei ordinele misiunii şi mandatele

de percheziţie; - stabileşte raportul motivat şi apărarea în timpul şedinţei în faţa Consiliului

concurenţei cu asistarea Direcţiei generale a Concurenţei; - se pronunţă asupra caracterului oficial al datelor din dosar; - ia decizii în materie de concentraţie în cadrul procedurii simplificate; - ia decizii de clasare în cadrul practicilor restrictive ale concurenţei sau în ceea

ce priveşte politica priorităţilor şi mijloacelor disponibile: - procedează la instrucţia afacerilor pentru care decizia Consiliului sau a

preşedintelui fac deja obiectul unui recurs în faţa Curţii de apel; - veghează la executarea deciziilor luate de către Consiliul concurenţei.

Grefa Consiliului Concurenţei Obiective şi competenţe Grefa asigură secretariatul Consiliului concurenţei – art. 32 din LPCE - . Reclamaţiile şi notificările sunt depuse aici. Aceasta are misiunea de a notifica deciziile Consiliului şi de a primii recursurile împotriva deciziilor autorităţilor sectoriale de reglementare – art. 67 şi 80 din LPCE -.

12

Bulgaria

Comisia pentru protecţia concurenţei Comisia pentru protecţia concurenţei este însărcinată cu punerea în aplicare a următoarelor legi: Legea privind protecţia concurenţei, Legea privind achiziţiile publice şi Legea privind concesiunile. Comisia este alcătuită dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi 4 membri. Comisia pentru protecţia concurenţei are în componenţa sa două direcţii generale şi cinci direcţii specializate. Structura, drepturile şi obligaţiile Comisiei sunt reglementate în detaliu în documentul “Reguli interne de organizare” din data de 24 februarie 2009. Cele două direcţii generale ale Comisiei sunt: - Direcţia pentru activităţi financiar-economice şi managementul proprietăţii - responsabilă cu organizarea şi revizuirea activităţii financiare în conformitate cu legile în vigoare; - Direcţia administrativ-juridică şi de informare - asistă Comisia în executarea atribuţiilor sale administrative; deserveşte cetăţenii şi alte entităţi legal constituite, oferind reprezentare şi consultanţă asupra procedurilor desfăşurate de către Comisie. Cele cinci direcţii specializate sunt: - Direcţia pentru practici coordonate, decizii şi acorduri interzise: coordonează investigaţiile referitoare la acordurile interzise, deciziile şi practicile neloiale; - Direcţia pentru abuz de monopol - împiedică şi restricţionează practicile ce afectează concurenţa sau interesele consumatorilor, acordă asistenţă şi schimburi de informaţii cu alte autorităţi de concurenţă din state ale Uniunii Europene, conform normelor şi procedurilor de cooperare internaţională. - Direcţia pentru concentrarea analizelor sectoriale - efectuează analize sectoriale ale mediului concurenţial, ca urmare a deciziei Comisiei. - Direcţia pentru politici în domeniul concurenţei - efectuează investigaţii şi sprijină Comisia în aplicarea politicilor concurenţiale. - Direcţia pentru concurenţă neloială – investighează cazurile de concurenţă neloială. FRA�ŢA Autoritatea concurenţei Organizarea Autorităţii Concurenţei are la bază Decizia din 30 martie 2009.

13

COMPETE�ŢE Consiliul Concurenţei este însărcinat cu supravegherea unei funcţionări concurenţiale bune a pieţelor, o condiţie sine qua non pentru garantarea către consumator a celui mai bun preţ şi alegerea cea mai extinsă a produselor şi serviciilor. Practicile anticoncurenţiale sunt nocive consumatorului final, pe care-l privează de libertatea alegerii celui mai bun preţ. Legea conferă Autorităţii misiunea păstrării sau reinstalării vitalităţii concurenţiale. Atunci când agenţii economici încalcă dreptul concurenţei, Autoritatea poate fi sesizată cu dosarul cauzei sau se sesizează din oficiu. Sunt examinate faptele şi în termenul unei proceduri contradictorii, se iau dacă este nevoie, toate măsurile necesare pentru a opri practicile în cauză. Practicile anticoncurenţiale pot lua diferite forme. Ele sunt clasate în general în două mari familii : acordurile pe de o parte, şi abuzul de poziţie dominantă pe de altă parte. Pentru a pune capăt acestor practici, Autoritatea poate să ia diferite decizii. Acestea sunt următoarele : acordurile, abuzurile de poziţie dominantă şi deciziile pronunţate de Autoritate. Acordurile Un acord se caracterizează prin consultarea mai multor agenţi economici care decid să acţioneze împreună pentru a regla comportamentele în locul proiectării strategiei comerciale de o manieră independentă aşa cum cere legea. Astfel de acorduri sunt interzise atunci când ele împiedică restrângerea sau denaturarea concurenţei pe piaţă. Se disting acordurile ,,orizontale’’ care implică mai multe afaceri concurente pentru acelaşi tip de produse sau servicii şi acordurile ,,verticale” încheiate între operatorii situaţi la diferite niveluri ale lanţului economic, de exemplu între furnizori şi distribuitori. Abuzurile de poziţie dominante Diferite de acorduri, care sunt practici bilaterale sau multilaterale, abuzurile de poziţie dominantă sunt în general practici unilaterale care emană de la un agent economic care-şi foloseşte poziţia de forţă pe o piaţă pentru a o bloca, pentru a înlătura concurenţa şi pentru a împiedica sosirea noilor veniţi. Alte forme : clauzele de exclusivitate, reducerile. Deciziile pronunţate de către Autoritate Autoritatea, după o procedură contradictorie pe parcursul căreia ansamblul părţilor şi-a valorificat punctele de vedere, poate decide că nu există nici un motiv pentru a continua procedura, sau a respinge bine sesizarea pentru defectul elementelor probatorii.

14

În aceeaşi măsură se poate constata existenţa infracţiunilor pronunţând sancţiuni, se poate impune încetarea sau obţinerea de angajamente voluntare de schimbări de comportament pentru viitor.Există mai multe tipuri de decizii : Măsurile conservatorii În faţa unei situaţii de urgenţă ce necesită o intervenţie rapidă, Autoritatea concurenţei poate pronunţa măsuri conservatorii aşteptând pronunţarea fondului. Această decizie intervine într-un termen extrem de scurt, în general trei sau patru luni după sesizare. Acest tip de măsuri nu poate fi justificat decât în caz de atingere gravă şi imediată a unui sector economic sau a unei afaceri. Acesta poate lua forma unei sancţiuni precum suspendarea clauzei anticoncurenţiale într-un contract, modificarea dispoziţiilor statutare sau încetarea denigrării concurenţilor. Sancţiunea pecuniară Autoritatea poate cauza o sancţiune care în teorie poate ajunge până la 10% din cifra de afaceri mondială. Ea este proporţională în fiecare afacere cu gravitatea practicii, prejudiciul adus economiei sectorului sau situaţiei afacerii. Ordinul Autoritatea poate în aceeaşi măsură impune autorului practicii anticoncurenţiale să oprească practicile anticoncurenţiale incriminate sau să - şi modifice comportamentul pentru a se conforma dreptului concurenţei. 1erespectarea ordinului Dacă decizia de încetare nu a avut efect, Autoritatea are posibilitatea de a pronunţa o decizie pentru nerespectarea ordinului, însoţită eventual de penalităţi. Ordinea de publicare Înainte de a da o publicitate suficientă deciziei, Autoritatea are posibilitatea de a ordona publicarea în presă. În general este un extract al deciziei, explicând motivul condamnării, care este publicat. Obiectivul este acela de a informa companiile din sector şi marele public de nocivitatea comportamentului ilicit. În concluzie, Autoritatea Concurenţei este o autoritate administrativă independentă, specializată în analizarea şi reglementarea funcţionării concurenţei pieţelor, pentru salvarea ordinii publice economice.

15

ORGA�IZAREA Colegiul Autoritatea concurenţei cuprinde 27 de membrii. În afara Preşedintelui şi celor patru Vice preşedinţi ce –şi exercită funcţiile cu normă întreagă, colegiul mai are doisprezece membrii nepermanenţi. Preşedintele este numit prin decret de către Preşedintele Republicii după avizul comisiei Adunării Naţionale şi Senatului, competente în materia concurenţei. Vicepreşedinţii şi membrii nepermanenţi sunt numiţi prin decretul Preşedintelui Republicii. Mandatul adunării membrilor colegiului este de cinci ani. Ei nu sunt revocabili, decât în cazurile stricte definite de art. L 461 -1 şi L 461 -2 din Codul comercial. Fiecare membru al Autorităţii trebuie să informeze preşedintele de interesele pe care le deţine. Nici un membru nu poate delibera într-o afacere în care el are un interes - art. L 461-2. Autoritatea se poate întruni în plen, pe secţiuni sau în comisii permanente. Preşedintele Autorităţii dispune de asemenea de competenţe proprii. Serviciile administrative - art.11 - Decizia din 30 martie 2009 Serviciile administrative sunt conduse de către un secretar general, sub conducerea preşedintelui Autorităţii. Acestea sunt :

- biroul de procedură; - biroul resurselor umane; - biroul de buget; - biroul de informatică; - biroul de documentare; - biroul de logistică.

Serviciile de informare Serviciile de informare sun plasate sub autoritatea raportorului general şi sunt constituite din 5 servicii dedicate instrucţiei practicilor anticoncurenţiale şi examinării solicitării avizelor. De asemenea mai conţine un serviciu de investigări, un serviciu de concentrare şi un serviciu economic. Serviciile specializate – art. 3 - Decizia din 30 martie 2009 Serviciile specializate, plasate sub autoritatea directă a preşedintelui Autorităţii, conţin :

- serviciul preşedintelui; - serviciul de comunicare; - serviciul juridic.

16

Germania Oficiul Federal împotriva Cartelurilor (Bundeskartellamt) este o autoritate independentă în domeniul concurenţei. Rolul său este de a proteja concurenţa economică, element de bază al unei economii de piaţă. La nivelul landurilor, Ministerele Economiei a înfiinţat autorităţi regionale în domeniul concurenţei. Organizarea Oficiul Federal împotriva Cartelurilor este compus din douăsprezece Divizii Decizionale, organizate corespunzător sectoarelor economice. Două divizii se ocupă cu combaterea cartelurilor din diferitele sectoare economice, în timp ce o divizie, înfiinţată în anul 2008, se ocupă exclusiv cu combaterea practicilor abuzive şi a cartelurilor din sectorul energetic. În cadrul Diviziilor Decizionale, deciziile privind fiecare caz se iau de către un consiliu colegial format din preşedintele respectivei divizii şi doi membri asociaţi. Toate deciziile se iau cu majoritate de voturi. Toate Diviziile Decizionale sunt autonome şi nu se supun intervenţiilor externe. Unitatea Specială pentru Combaterea Cartelurilor sprijină Diviziile Decizionale în pregătirea, realizarea şi analizarea rezultatelor investigaţiilor desfăşurate în vederea acţionării în justiţie a cartelurilor. Tribunalele pentru Achiziţii Publice activează, de asemenea, în cadrul Oficiului Federal împotriva Cartelurilor. Acestea oferă protecţie juridică participanţilor la licitaţiile publice care intră în competenţa Guvernului Federal. Participanţii care consideră că nu au fost respectate procedurile de atribuire a contractelor publice se pot adresa Tribunalelor în vederea începerii unor acţiuni de verificare. Şi în cadrul Tribunalelor pentru Achiziţii Publice, decizia asupra fiecărui caz în parte se ia de către un consiliu colegial compus din preşedintele tribunalului respectiv i doi membrii asociaţi, dintre care unul lucrează cu normă întreagă în cadrul instituţiei, iar celălalt are o funcţie onorifică. În cazurile simple din punct de vedere al faptelor sau al implicaţiilor legale, puterea de decizie poate fi acordată preşedintelui sau unui membru cu normă întreagă. Membrii Tribunalelor sunt aleşi pentru un mandat de cinci ani. Toate hotărârile se iau cu majoritate de voturi. Tribunalele sunt autonome şi nu se supun intervenţiilor externe. Diviziile Decizionale şi Tribunalele pentru Achiziţii Publice sunt asistate, în desfăşurarea activităţii lor, de Departamentul de Politici Generale, de Departamentul Litigii şi de Departamentul Central de Servicii. Departamentul de Politici Generale oferă Diviziei Decizionale consultanţă în probleme juridice şi economice specifice, reprezintă Oficiul Federal

17

împotriva Cartelurilor în cadrul organismelor decizionale ale Uniunii Europene, se implică în reformele legislative care au loc la nivel naţional sau european şi care vizează domeniul concurenţei şi coordonează colaborarea dintre Oficiul Federal împotriva Cartelurilor şi autorităţile similare din alte ţări sau alte organizaţii internaţionale. Departamentul Litigii oferă Oficiului Federal împotriva Cartelurilor consultanţă juridică, pregăteşte acţionările în justiţie şi reprezintă Oficiul în faţa Curţii Federale de Justiţie (Bundesgerichtshof) din Karlsruhe. Departamentul Central de Servicii răspunde de administraţia internă a Oficiului Federal împotriva Cartelurilor (în special de administrarea bugetului, resurse umane etc.). Însărcinările, activităţile şi organizarea Oficiului Federal împotriva Cartelurilor au la bază, în principal, următoarele prevederi legale:

• Legea împotriva Limitării Competiţiei (26 iulie 2011);

• Reglementarea privind Costurile Administrative ale Autorităţilor din Domeniul Concurenţei (16 noiembrie 1970);

• Îndrumar privind stabilirea amenzilor (15 septembrie 2006);

• Articolele 101 şi 102 al TFUE (Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, amendat prin Tratatul de la Lisabona, versiunea consolidată) din 30 martie 2010;

• Reglementarea Consiliului No. 1/2003 din 16 decembrie 2002 cu privire la implementarea regulilor din domeniul competiţiei stabilite prin Art. 101 şi 102 ale TFUE;

• Reglementarea Consiliului No. 139/2004 din 20 ianuarie 2004 privind Controlul Fuziunilor între Întreprinderi.

Atribuţiile Oficiului Federal împotriva Cartelurilor Oficiului Federal împotriva Cartelurilor şi autorităţile regionale au numeroase atribuţii: interzicerea formării de carteluri, controlul fuziunilor, combaterea practicilor abuzive ale marilor companii, asigurarea de asistenţă juridică în procesele de atribuire a contractelor publice. Interzicerea formării de carteluri are la bază Secţiunea 1 a Legii împotriva Îngrădirii Competiţiei apărută încă din anul 1958. În cazul cartelurilor care depăşesc graniţele naţionale, Oficiul aplică prevederile legale cuprinse în Art. 1 al TFUE.

18

În activitatea sa de combatere a Cartelurilor, Oficiul Federal împotriva Cartelurilor se concentrează în mod special pe aşa numitele carteluri „hardcore”, care, în baza unor înţelegeri privind nivelul preţurilor şi cotele de piaţă, aduc mari prejudicii concurenţei. Deoarece asemenea înţelegeri împiedică dezvoltarea companiilor economice şi au ca rezultat preţuri mai mari pentru consumatori, ele dăunează grav economiei şi societăţii. Autorităţile din domeniul concurenţei pot cere companiilor implicate în asemenea practici să înceteze încălcările legii. Oficiul Federal împotriva Cartelurilor aplică amenzi dure persoanelor şi companiilor implicate în asemenea Carteluri ilegale: amenzile pentru persoane individuale se pot ridica până la 1 milion de €, iar companiile pot fi amendate cu până la 10% din profitul total obţinut în ultimul an fiscal. În vederea intensificării activităţii sale în domeniul combaterii Cartelurilor, Oficiul a înfiinţat recent două Divizii Decizionale care se ocupă exclusiv de Carteluri şi care activează în cadrul Unităţii Speciale pentru Combaterea Cartelurilor. Interzicerea Cartelurilor nu se referă numai la Cartelurile „hardcore”, ci şi la alte tipuri de înţelegeri care restrâng concurenţa. Acestea pot fi înţelegeri între competitori sau contracte între clienţi şi furnizori (aşa numitele contracte verticale). Acţiunile de combatere a cartelurilor se desfăşoară pe următoarea bază legală:

• Legea împotriva Restrângerii Competiţiei;

• Ghidul pentru stabilirea amenzilor al Oficiului Federal împotriva Cartelurilor;

• Programul de indulgenţă al Oficiului Federal împotriva Cartelurilor;

• Broşura informativă a Oficiului Federal împotriva Cartelurilor privind posibilităţile de colaborare ale întreprinderilor mici şi mijlocii;

• Articolul 101 al TFUE;

• Reglementările Europene de implementare a regulilor privind competiţia (Reglementarea Consiliului No. 1/2003 din 16 decembrie 2002).

Controlul practicilor abuzive reprezintă o altă sarcină importantă a Oficiului Federal împotriva Cartelurilor şi a autorităţilor regional competente. Puterea economică a companiilor este, de obicei, limitată de competitori şi de alternativele către care se pot orienta consumatorii. Unele companii nu sunt, însă, supuse unei presiuni competiţionale suficiente şi se bucură, din această cauză, de o mai mare libertate de acţiune. Deşi nu este interzisă ocuparea unei asemenea poziţii de forţă, este de datoria Oficiului Federal împotriva Cartelurilor să verifice modul în care aceste companii acţionează şi să prevină

19

eventualele practici abuzive. Atât legislaţia germană cât şi cea europeană interzic exploatarea abuzivă a poziţiei dominante în piaţă. Practicile abuzive reprezintă acele practici la care o companie poate recurge datorită poziţiei sale dominante pe piaţă şi care împiedică sau discriminează celelalte companii sau pe clienţii acestora. Există două tipuri de practici abuzive: excluderea abuzivă (când o companie dominantă încearcă să îşi scoată competitorii de pe piaţă aplicând sistematic tăieri de preţuri) şi exploatarea abuzivă (când o companie dominantă impune clienţilor şi furnizorilor săi preţuri nerezonabile). Autorităţile din domeniul concurenţei pot cere companiilor implicate în asemenea practici să înceteze încălcările legii. Amenzile aplicate de Oficiul Federal împotriva Cartelurilor persoanelor individuale se pot ridica până la 1 milion de €, iar companiile pot fi amendate cu până la 10% din profitul total obţinut în ultimul an fiscal. În anul 2008, Oficiul Federal împotriva Cartelurilor a înfiinţat o divizie decizională specială pentru combaterea practicilor abuzive din partea furnizorilor de gaz şi electricitate. Activitatea acesteia, de ţinere sub control a preţurilor stabilite de furnizori până ce pe piaţă va exista concurenţa necesară stabilirii unui echilibru, este limitată în timp şi se va încheia la sfârşitul acestui an. Acţiunile de combatere a practicilor abuzive se desfăşoară pe următoarea bază legală:

• Legea împotriva Restrângerii Competiţiei;

• Ghidul pentru stabilirea amenzilor al Oficiului Federal împotriva Cartelurilor ;

• Notă privind aplicarea Secţiunii 20 (4) propoziţia a doua a Legii împotriva Restrângerii Competiţiei (oferte sub preţul de cost);

• Art. 102 al TFUE;

• Reglementările Europene de implementare a regulilor privind competiţia (Reglementarea Consiliului No. 1/2003 din 16 decembrie 2002).

O altă responsabilitate a Oficiului Federal împotriva Cartelurilor este controlul fuziunilor. Acesta a fost reglementat abia în anul 1973. În principiu, companiile germane şi europene pot fuziona sub diferite forme. Prin fuziune, companiile îşi pot reorganiza activitatea, îşi pot spori potenţialul inovator şi pot stimula concurenţa. Pe de altă parte însă, fuziunile corporatiste pot să şi dăuneze concurenţei dacă ele rezultă într-o creştere substanţială a puterii unor companii pe piaţă. Asemenea efecte negative asupra concurenţei pot fi datorate unei companii care, în urma unei fuziuni, ajunge să domine

20

exclusiv piaţa (aşa numita dominaţie de firmă) sau mai multor companii care domină, împreună, piaţa (aşa numita dominaţie colectivă). Pentru a preveni asemenea efecte negative asupra pieţii, fuziunile între firme sunt supravegheate de autorităţile din domeniul concurenţei. Astfel, nici o fuziune nu poate fi făcută fără avizul Oficiului Federal împotriva Cartelurilor. Cea mai mare parte a fuziunilor nu prezintă nici un pericol pentru concurenţa de piaţă şi pot fi aprobate în urma procedurilor de examinare informală preliminară (faza întâi), în decurs de o lună. Dacă există indicii ale unor posibile influenţe negative pe care fuziunea le-ar avea asupra concurenţei şi ele nu pot fi lămurite în perioada de examinare preliminară, sunt iniţiate procedurile de examinare formală principală (a doua fază), care poate dura încă trei luni. În această fază, Oficiul Federal împotriva Cartelurilor decide dacă fuziunea poate fi aprobată sau trebuie interzisă. Există şi cazuri în care fuziunea este aprobată, dar condiţionat (de exemplu, o companie dominantă să fie obligată să vândă o parte a sa competitorilor). Decizia formală a Oficiului Federal împotriva Cartelurilor este publicată integral. Acţiunile de supraveghere a fuziunilor se desfăşoară pe următoarea bază legală:

• Legea împotriva Restrângerii Competiţiei;

• Ghidul pentru stabilirea amenzilor al Oficiului Federal împotriva Cartelurilor ;

• Reglementările Europene privind Supravegherea Fuziunilor între Întreprinderi (Reglementarea Consiliului No. 139/2004).

Prin intermediul Tribunalelor sale pentru achiziţii publice, Oficiul Federal împotriva Cartelurilor oferă protecţie juridică participanţilor la licitaţiile pentru atribuirea contractelor publice. Asemenea Tribunale funcţionează şi în cadrul autorităţilor regionale din domeniul concurenţei. Activitatea Tribunalelor pentru Achiziţii Publice se desfăşoară pe următoarea bază legală:

• Partea a patra a Legii împotriva Restrângerii Competiţiei (§§ 97 – 131);

• Reglementarea privind Atribuirea Contractelor Publice;

• Procedurile de Atribuire a Contractelor de Servicii în Domeniul Construcţiilor, Partea A;

• Procedurile de Atribuire a Contractelor de Furnizare şi Servicii Publice, Partea A;

• Procedurile de Atribuire a Contractelor de Servicii Profesionale.

21

ITALIA Autoritatea Garantă pentru Concurenţă şi Piaţă

Autoritatea Garantă pentru Concurenţă şi Piaţă ( Autorita Garante della

Concorrenza e del Mercato) este o autoritate administrativă independentă, instituită în baza Legii nr. 287/1990.

Autoritatea (AGCM), cunoscută şi sub numele de Autoritatea Antitrust, are următoarele competenţe: - veghează împotriva abuzurilor de tip “putere dominantă”; - veghează asupra încheierii unor acorduri şi/sau carteluri care pot fi dăunătoare sau restrictive pentru concurenţă; - controlează operaţiunile de fuziune care depăşesc o anumită valoare – comunicată autorităţii care va aprecia impactul asupra pieţei; - protejează consumatorul în domeniul practicilor comerciale incorecte şi publicităţii înşelătoare; - evaluează şi sancţionează cazurile de conflict de interese.

Autoritatea poate dispune anchete care se pot încheia cu sancţiuni administrative.

În cazul procedurilor iniţiate pentru posibile încălcări ale prevederilor în materie de concurenţă, sancţiunile pot ajunge la 10% din cifra de afaceri a întreprinderii.

Dacă sunt sesizate situaţii deosebite, Autoritatea poate întreprinde măsuri suplimentare pentru protejarea intereselor generale.

AGCM dispune de ajutorul Gărzii financiare pentru derularea unor anchete. Măsurile dispuse de Autoritate pot fi atacate la Tribunalul administrativ teritorial.

AGCM prezintă un raport anual premierului, în care face referire la aplicarea normativei privind concurenţa, poate formula opinii cu privire la normele care reglementează piaţa, sesizează Parlamentul, Guvernul şi agenţiile teritoriale cu privire la situaţiile de încălcare a regulilor concurenţei. AGCM face parte din „reţeaua UE a autorităţilor cu competenţe în domeniul concurenţei” care, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE nr. 1/2003, are posibilitatea să aplice în mod direct normele comunitare.

Autoritatea este un organ colegial, format din mai multe persoane care iau decizii prin majoritate de voturi. Aceasta este alcătuită dintr-un preşedinte şi din 3 membri numiţi, de comun acord, de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului. Atât preşedintele, cât şi membrii AGCM au mandat de 7 ani care nu poate fi reînnoit.

Secretarul general al AGCM este numit de ministrul pentru dezvoltare economică, la propunerea preşedintelui Autorităţii şi se ocupă de buna

22

desfăşurare a activităţii AGCM. Pentru orice semnalare, preşedintele AGCM numeşte un raportor, iar hotărârile privind tema în discuţie sunt luate într-o reuniune separată. Secretarul general participă la discuţie, dar nu este parte a organului colegial. Hotărârile poartă semnătura Preşedintelui, a Secretarului general şi menţionează numele raportorului.

AGCM se încadrează în autorităţile independente, desfăşurându-şi activitatea în deplină autonomie faţă de puterea executivă.

Preşedintele este o persoană recunoscută ca independentă, care a ocupat funcţii instituţionale de rang înalt. Cei 3 membri, şi ei independenţi, sunt magistraţi din Consiliul de Stat, Curtea de Conturi, Curtea de Casaţie, profesori universitari sau personalităţi din mediul economic.

Polonia Oficiul pentru Concurenţă şi Protecţia Consumatorului

Oficiul pentru Concurenţă şi Protecţia Consumatorului (UOKiK) a fost înfiinţat în 1990, iniţial sub denumirea de Birou anti-monopol. În acest sens, Legea privind contracararea practicilor monopoliste a fost adoptată la 24 februarie 1990. Aceasta a constituit un element important în cadrul programului de reformă spre economia de piaţă. Structura economiei, moştenită de la sistemul de planificare centralizată, era caracterizat printr-un nivel înalt de monopolizare, care putea limita în mod semnificativ succesul transformărilor economice.

În această situaţie, promovarea concurenţei şi contracararea comportamentelor anti-piaţă ale monopolurilor a avut un impact deosebit de semnificativ. În consecinţă, Biroul anti-monopol - (Urząd Antymonopolowy - UA) a fost înfiinţat în temeiul actului normativ menţionat şi şi-a început activitatea în momentul în care Consiliul de Miniştri a adoptat regulamentul de funcţionare. De asemenea, în acelaşi an, au fost înfiinţate şi birourile sale regionale.

Principalele sarcini ale Biroului au fost contracararea acordurile anticoncurenţiale şi abuzul de poziţie dominantă pe piaţă. Aceste competenţe au fost extinse pas cu pas. O schimbare semnificativă a avut loc în 1996, când, după reforma administraţiei centrale, Biroul a primit denumirea actuală - Oficiul pentru Concurenţă şi Protecţia Consumatorului (Urząd Ochrony Konkurencji i Konsumentów -. UOKiK), iar sfera activităţilor sale a fost extinsă pentru a cuprinde şi protecţia intereselor consumatorilor. În acelaşi timp, inspectorul şef al Inspecţiei Comerciale a fost numit preşedintele Oficiului.

23

În anul 2000, Oficiul a început să monitorizeze şi sistemul ajutoarelor de stat acordate întreprinzătorilor şi să supravegheze siguranţa generală a produselor.

Un pas important în dezvoltarea sistemului de protecţie a concurenţei a fost Legea din 15 decembrie 2000 privind concurenţa şi protecţia consumatorilor (a intrat în vigoare în aprilie 2001). Legea a definit principiile de funcţionare a întregului sistem de protecţie a concurenţei şi a consumatorilor, în care preşedintele Oficiului ocupă poziţia centrală. Una dintre cele mai importante schimbări a fost punerea în aplicare a regulamentului de funcţionare şi obligaţia ocupării posturilor prin concurs.

La 16 februarie 2007, o nouă Lege privind concurenţa şi protecţia consumatorilor a fost adoptată. În scopul de a îmbunătăţi eficienţa activităţilor desfăşurate de Oficiu.

În 2002, Oficiul pentru Concurenţă şi Protecţia Consumatorului a depus eforturi semnificative pentru a crea un sistem de control al pieţei produselor conform cu directivele UE, precum şi un sistem de monitorizare a calităţii mărfurilor, în special al combustibililor.

Aderarea Poloniei la Uniunea Europeană la 1 mai 2004 a însemnat şi finalizarea procesului de armonizare a legislaţiei poloneze anti-monopol cu reglementările UE. De la aderare, Oficiul funcţionează conform domeniului de acţiune definit şi de Reţeaua Europeană de Concurenţă (ECN.)

Statutul juridic Oficiul pentru Concurenţă şi Protecţia Consumatorului este o autoritate

centrală a administraţiei de stat, care activează sub directa subordonare a primului-ministru. Preşedintele Oficiului este numit din rândul candidaţilor înscrişi la un concurs deschis şi competitiv. Preşedintele Oficiului este responsabil pentru elaborarea politicii antitrust şi a politicii de protecţie a consumatorilor.

Instrumentele principale antitrust folosite de Oficiu sunt procedurile care privesc practicile restrictive în domeniul concurenţei: de ex., şi abuzurile de poziţie dominantă pe piaţă şi acordurile interzise (cartelurile). Procedurile se pot finaliza printr-o decizie, prin care se dispune ca întreprinderea implicată să-şi înceteze activitatea în cauză şi să plătească o amendă. Preşedintele Oficiului este, de asemenea, autorizat să controleze fuziunile, în scopul de a preveni situaţiile în care, ca urmare a unei fuziuni, o entitate dominantă este astfel creată pe piaţă.

Din 2004, Oficiul pentru Concurenţă şi Protecţia Consumatorului îşi dă avizul privind schemele de ajutor de stat şi deciziile individuale de ajutor de stat, înainte de a fi notificată Comisia Europeană, care este singurul organism cu putere de a determina conformitatea ajutorului de stat cu piaţa unică. Pe baza rapoartelor de la entităţile care acordă aceste ajutoare şi de la beneficiari,

24

UOKiK pregăteşte rapoarte anuale cu privire la sistemul ajutoarelor de stat şi evaluează eficacitatea, eficienţa şi impactul asupra concurenţei.

Preşedintele Oficiului are, de asemenea, competenţa de a declanşa procedurile în materie de practici care aduc atingere intereselor colective ale consumatorilor, ceea ce poate duce la adoptarea unei decizii prin care să se dispună ca întreprinderea implicată să-şi înceteze practicile în cauză şi să plătească o amendă.

Strategia care stă la baza activităţii Oficiului pentru Concurenţă şi Protecţia Consumatorului se regăseşte în programul multianual de desfăşurare a activităţilor aferente.

Legislaţie

• Legea din 30 aprilie 2004, cu privire la problemele de procedură privind ajutoarele de stat; • Legea din 16 februarie 2007 privind concurenţa şi protecţia consumatorilor; • Legea din 23 august 2007 privind combaterea practicilor comerciale neloiale; • Legea din 16 februarie 2007 privind concurenţa şi protecţia consumatorilor; • Legea privind termenii şi condiţiile specifice de comercializare a mărfurilor de consum şi modificările la Codul Civil; • Legea din 16 aprilie 1993 privind combaterea concurenţei neloiale; • Legea din 16 februarie 2007 privind concurenţa şi protecţia consumatorilor ; • Regulamentul Consiliului de Miniştri din 30 martie 2011 privind scutirea anumitor tipuri de acorduri verticale de la interdicţia privind acordurile concurenţiale restrictive; • Regulamentul Consiliului de Miniştri din 8 octombrie 2010 privind scutirea anumite acorduri verticale în sectorul autovehiculelor de la interdicţia privind acordurile concurenţiale restrictive; • Regulamentul Consiliului de Miniştri din 17 iulie 2007 privind metoda de calcul a cifrei de afaceri a întreprinderilor participante la concentrare • Regulamentul Consiliului de Miniştri din 17 iulie 2007 privind notificarea intenţiei de concentrare a întreprinderilor ; • Regulamentul Consiliului de Miniştri din 26 ianuarie 2009 privind modul de soluţionare a cererilor transmise Preşedintelui Oficiului Concurenţei şi Protecţiei Consumatorului de către întreprinderi.

25

PORTUGALIA Autoritatea Concurenţei Misiunea şi funcţiile Autorităţii Concurenţei Autoritatea Concurenţei are misiunea de a asigura respectarea regulilor concurenţei din Portugalia. Autoritatea se ghidează după cele mai recente principii pe baza cărora se creează instituţiile europene de reglementare anti-trust şi are independenţă faţă de guvern şi alte organisme ale statului. Este considerată un centru al excelenţei în probleme de competiţie, îndeplinindu-şi rolul de instituţie-partener în reţeaua europeană a Reglementatorilor Concurenţei. Autoritatea are următoarele competenţe de reglementare, supraveghere şi disciplinare:

• Propune legi instituţiilor competente şi aprobă reglementările necesare pentru a asigura un mediu competitiv;

• Emite recomandări şi directive generale despre practici restrictive; • Promovează studii şi seminare în domeniile concurenţei şi analizei de piaţă,

contribuie la îmbunătăţirea cadrului legal şi elaborează studiile solicitate de guvern;

• Propune şi aprobă coduri de conduită şi bune practici; • Identifică şi investighează practicile care prejudiciază libera concurenţă pe

baza dreptului naţional şi comunitar, preia studii, sondaje şi audieri pentru investigarea acestor practici;

• Strânge informaţii şi decide asupra procedurilor administrative referitoare la practicile anti-trust, considerând pro-forma că aceste practici nu sunt împotriva legilor concurenţei;

• Decide asupra notificărilor despre fuziuni şi achiziţii; • Pregăteşte şi decide asupra cazurilor anti-trust, aplicând sancţiuni sau măsuri

preventive. Pe lângă acestea, Autoritatea are următoarele funcţii complementare:

• Trezeşte conştiinţa publică printre agenţii economici şi protejează competiţia sănătoasă;

26

• Cooperează la nivel internaţional cu alte instituţii ale concurenţei şi în particular pentru a-şi dezvolta rolul în cadrul Reţelei Europene a Instituţiilor Concurenţei şi Comisiei Europene;

• Reprezintă statul portughez în organizaţiile internaţionale. Autoritatea are competenţe de reglementare a concurenţei în toate sectoarele economiei, inclusiv în sectoarele reglementate, acestea din urmă în concordanţă cu reglementatorii sectoarelor relevante. Organizarea Autoritatea Concurenţei a fost creată pe baza Decretului-Lege 10/2003 din 18 ianuarie 2003. Este o instituţie independentă şi autonomă financiar. Conform Legii sale organice, organismele Autorităţii Concurenţei sunt Consiliul director şi Auditorii unici. Consiliul director conduce serviciile Autorităţii Concurenţei pentru ca acestea să-şi îndeplinească obligaţiile. Consiliul director este condus de preşedintele Autorităţii Concurenţei şi are trei până la cinci membri numiţi printr-o rezoluţie a Cabinetului, la propunerea ministrului economiei, după audierea miniştrilor finanţelor şi justiţiei. Aceştia au un mandat de cinci ani care se poate reînnoi pentru acelaşi termen. Auditorul unic răspunde de controlul legalităţii şi managementului financiar şi al activelor Autorităţii Concurenţei. Oficialul este numit din cadrul auditorilor autorizaţi statutar sau firme de audit autorizate statutar prin decizia comună a miniştrilor economiei şi finanţelor.

27

Organigrama Autorităţii Concurenţei

SLOVACIA

Oficiul Antimonopol (Protimonopolnỳ úrad) Potrivit art.14 al Legii nr.136/2001 privind protecţia concurenţei,

Oficiul Antimonopol este un organism al administraţiei de stat, înfiinţat în scopul protejării şi promovării concurenţei.

Oficiul este condus de un preşedinte, numit de Preşedintele Republicii, la propunerea Guvernului, pentru un mandat de 5 ani. Orice persoană eligibilă pentru Consiliul Naţional (Parlament) al Republicii Slovacia, poate candida pentru funcţia de Preşedinte al Oficiului Antimonopol şi nu poate ocupa această funcţie pentru mai mult de două mandate consecutive. Vicepreşedintele este numit de Preşedintele Oficiului.

Biroul pentru relaţii internaţionale

Departamentul pentru fuziuni

Departamentul pentru practici restrictive

Departamentul legislativ

Biroul pentru cercetare economică

Consiliul director

Departamentul administrativ

financiar

Departamentul IT

Auditorul unic

28

Consiliul Oficiului este format din preşedinte, vicepreşedinte şi cinci membri. Preşedintele Consiliului este preşedintele Oficiului, iar vicepreşedintele este vicepreşedintele Oficiului. Nu poate fi membru al Consiliului persoana care deţine calitatea de angajat al Oficiului. Membrii Consiliului sunt numiţi de Guvern, la propunerea preşedintelui, pentru un mandat de cinci ani, astfel încât mandatul a trei dintre ei să se încheie în cursul unui an calendaristic; cel puţin doi dintre membri trebuie să fie licenţiaţi în drept.

Potrivit Legii privind protecţia concurenţei, Oficiul Antimonopol are următoarele atribuţii: - conduce investigaţii pe pieţele relevante; - emite decizii de suspendare a activităţii societăţilor comerciale atunci când aceasta contravine dispoziţiilor legale; impune societăţilor comerciale obligaţia de a înceta o anumită activitate sau de a remedia aspectele care contravin legii; - emite decizii atunci când prevederile legii sunt încălcate de o autoritate a administraţiei de stat, de o autoritate teritorial-autonomă sau un organism de stat în timpul exercitării atribuţiilor; - analizează şi decide în orice domeniu care vizează protecţia concurenţei, aşa cum este prevăzut în lege; - controlează aplicarea deciziilor luate în cadrul procedurilor; - emite avize consultative, potrivit legislaţiei speciale; - asigură reprezentarea în relaţiile internaţionale din sfera concurenţei; - solicită instanţelor aprobarea înfiinţării unei comisii de inspecţie pentru verificarea legalităţii actelor Oficiului; - propune noi măsuri în scopul protecţiei şi promovării concurenţei.

Oficiul înaintează Guvernului, anual dar şi la solicitarea acestuia, un raport de activitate.

Oficiul va publica în Buletinul Comercial şi pe pagina web oficială orice decizie definitivă a sa, notificarea concentraţiilor şi, atunci când legea permite, anunţul începerii procedurilor de investigare, cu respectarea drepturilor legale ale societăţilor comerciale implicate.

Statele Unite ale Americii Departamentul de Justiţie – Divizia Antitrust Divizia Antitrust a fost înfiinţată în anul 1933 sub administraia Preşedintelui Franklin D. Roosevelt, cu scopul de a veghea la respectarea unei legi adoptate încă din 1890, Legea Antitrust Sherman. Înaintea înfiinţării acestei noi divizii, această sarcină a revenit Procurorului General (între 1890 şi 1903) şi Procurorului General adjunct(între 1903 şi 1933).

29

Misiunea Diviziei Antitrust din cadrul Departamentului de Justiţie o reprezintă promovarea concurenţei de piaţă prin implementarea legislaţiei şi principiilor antitrust şi prin oferirea de consultanţă referitoare la acestea. Legislaţia antitrust protejează mediul economic prin promovarea unei concurenţe libere şi corecte. În lupta sa împotriva încălcărilor aduse acestor legi, Divizia Antitrust intentează procese civile sau penale, după caz, care se pot solda cu amenzi sau pedepse cu închisoarea. În desfăşurarea activităţii sale, Divizia Antitrust se bazează şi pe colaborarea cu instituţiile similare din alte ţări. O altă latură a activităţii Diviziei Antitrust, desfăşurată în mare parte împreună cu Comisia Federală pentru Comerţ, o reprezintă informarea mediului de afaceri cu privire la legislaţia antitrust. Prin această informare se reduce nivelul de incertitudine al mediului de afaceri cu privire la parametrii legali în care trebuie să îşi desfăşoare activitatea. Se economisesc astfel atât banii întreprinzătorilor, cât şi cei ai guvernului, prin prevenirea unor încălcări involuntare ale legii. Divizia Antitrust desfăşoară şi activităţi de promovare a concurenţei în sectoarele economice care sunt supuse reglementării guvernului. Eforturile sale în acest sens includ publicarea unor rapoarte cu privire la performanţele industriei, contribuţii aduse la redactarea unor iniţiative legislative sau luări de cuvânt în cadrul şedinţelor agenţiilor de reglementare. Guvernul Federal impune trei legi antitrust majore, iar majoritatea statelor au şi o lege proprie. Cele trei legi majore sunt următoarele : Legea Antitrust Sherman Prin aceasta sunt scoase în afara legii toate contractele, combinaţiile şi conspiraţiile care restrâng în mod nejustificat comerul interstatal şi exterior. Printre acestea se numără înţelegerile între competitori pentru fixarea preţurilor, trucarea licitaţiilor şi împărţirea clienţilor, care sunt considerate infracţiuni penale. O altă infracţiune penală o reprezintă monopolizarea unei zone a comerţului. Legea Clayton Legea Clayton aparţine dreptului civil (nu implică sentinţe penale) şi interzice fuziunile şi achiziţiile care pot afecta concurenţa. Pe baza acestei legi, guvernul atacă fuziunile care pot duce la creşteri de preţuri pentru consumatori. Legea Clayton interzice şi alte practici care pot dăuna concurenţei. Legea Comisiei Federale a Comerţului Legea interzice practicile incorecte în comerţul interstatal, fără a impune sentinţe cu caracter penal. Tot prin această lege este înfiinţată şi Comisia Federală a Comerţului, care trebuie să vegheze la aplicarea prevederilor legii. Departamentul de Justiţie se bazează şi pe alte legi în activitatea sa, inclusiv legi care interzic mărturia mincinoasă, sperjurul, obstrucţionarea justiţiei sau conspiraţiile în vederea fraudării statului.

30

Comisia Federală a Comerţului Misiunea Comisiei Federale a Comerţului este aceea de a preveni practicile anticoncurenţiale sau necinstite, de a informa publicul cu privire la importanţa procesului concurenţial şi de a realiza toate acestea fără a prejudicia în nici un fel activitatea comercială legală. Obiectivele strategice ale instituţiei sunt:

1. Protejarea consumatorului: prevenirea fraudelor, înşelătoriilor şi a practicilor necinstite pe piaţă;

2. Menţinerea concurenţei: prevenirea fuziunilor anticoncurenţiale şi a altor practici anticoncurenţiale pe piaţă;

3. Creşterea performanţei sale prin atingerea excelenţei în management şi organizare, dar şi pe plan personal.

Comisia Federală a Comerţului este singura agenţie federală care are competenţe atât în domeniul protecţiei consumatorului, cât şi în cel al concurenţei. Comisia veghează la aplicarea legii, face schimb de experienţă în domeniul protecţiei consumatorului cu organele legislative federale şi statale ale SUA, precum şi cu agenţii naţionale şi internaţionale, organizează seminarii şi conferinţe în vederea elaborării unor noi politici de protecţie a consumatorului şi creează programe educaţionale practice accesibile atât consumatorilor cât şi oamenilor de afaceri, pentru a-i ajuta pe aceştia să se orienteze pe piaţa economiei americane, aflată într-o permanentă schimbare. Activitatea Comisiei Federale a Comerţului se desfăşoară în cadrul a trei birouri: Biroul pentru Protecţia Consumatorului, Biroul pentru Concurenţă şi Biroul Economic. Acestea sunt sprijinite de Biroul Consiliului General şi de şapte alte birouri regionale. Comisia poate întreprinde orice anchetă consideră necesară, pe întregul teritoriu al Statelor Unite, şi poate investiga din timp în timp orice persoană sau întreprindere implicate în activităţi comerciale, cu excepţia băncilor, instituţiilor de economisire şi creditare şi a Uniunilor Federale de Credit. Atribuţiile specifice ale Comisiei Federale a Comerţului pentru investigarea neregulilor sunt stabilite în secţiunile 6, 9 şi 20 ale Legii Comisiei Federale a Comerţului. O altă lege pe care se sprijină activitatea Comisiei este Legea Internaţională de Asistenţă Antitrust. Comisia Federală a Comerţului a fost creată în anul 1914 în scopul de a preveni metodele de concurenţă neloială din comerţ şi de a „sparge” trusturile. De-a lungul anilor, Congresul Statelor Unite a adoptat legi prin care i-au conferit puteri sporite Comisiei. Din 1938, Congresul a decis ca aceasta să se ocupe şi de respectarea diferitelor legi pentru protecţia consumatorului, cum ar fi Reglementarea Comerţului

31

Televizat, Reglementarea Plăţilor prin Telefon sau Legea Egalităţii de Şanse pentru Obţinerea unui Credit. În 1975, Congresul i-a conferit Comisiei Federale a Comerţului autoritatea de a adopta reglementări în domeniul său de activitate.

Ungaria Autoritatea pentru Concurenţă

Statutul juridic Autoritatea Ungară pentru Concurenţă - GVH este o autoritate

administrativă de stat, care este independentă faţă de Guvern şi îşi prezintă raportul doar în faţa Parlamentului. În acest sens, preşedintele Autorităţii are obligaţia de a prezenta în faţa Parlamentului un Raport anual privind activităţile GVH. La cerere, preşedintele prezintă raportul în faţa Comisiei parlamentare competente şi oferă consultanţă de specialitate, în subiecte legate de concurenţă.

GVH nu are birouri regionale. GVH este condus de un preşedinte, asistat de doi vicepreşedinţi. Preşedintele Autorităţii este propus de către primul-ministru şi numit în funcţie de către Preşedintele Republicii, pentru o perioadă de şase ani. Cei doi vicepreşedinţi sunt propuşi de către preşedintele Autorităţii, iar primul-ministru, dacă este de acord cu propunerile, le transmite Preşedintelui Republicii, care îi numeşte în funcţie. Unul dintre vicepreşedinţi conduce Consiliul Concurenţei, iar celălalt vicepreşedinte conduce şi supraveghează direcţiile de investigaţie.

Direcţiile de investigaţie sunt organizate pe sectoare economice şi tipuri de cauze. Aceste direcţii declanşează investigaţiile şi colectează informaţii necesare Consiliului Concurenţei pentru a ajunge la o decizie. În acest scop, direcţiile:

• urmăresc îndeaproape activităţile şi concurenţa pe piaţă; • pe baza plângerilor şi reclamaţiilor sau din proprie iniţiativă, decid dacă să

înceapă investigaţiile; • efectuează procedurile de investigare în domeniul concurenţei; • prin proceduri de tip post-anchetă, verifică îndeplinirea obligaţiilor prevăzute

de decizii. In afară de asta, direcţiile de investigaţie dau avizul cu privire la toate

proiectele de măsuri şi propuneri legislative, care sunt de competenţa GVH. În plus, direcţiile iau parte la alte activităţi de consultanţă legate de concurenţă şi de diseminarea culturii concurenţei.

32

Dintre direcţiile de investigaţie, Direcţia privind protecţia consumatorului se ocupă de reclamaţii, plângeri neoficiale şi efectuează proceduri împotriva manipulării neloiale a consumatorilor, iar Direcţia împotriva cartelurilor efectuează investigaţii în cazul acordurilor secrete sau restrictive (de exemplu, stabilirea preţurilor şi împărţirea pieţei). Direcţia pentru producţie şi servicii este organizată pe o bază sectorială.

Alte direcţii sunt: • Direcţia pentru politicile în domeniul concurenţei care se ocupă cu

problemele economice, teoretice şi metodologice; • Direcţia juridică care oferă asistenţă juridică; • Direcţia internaţională cu problematica referitoare la legislaţia UE.

De asemenea, în cadrul Secretariatului General există şi un Centru pentru diseminarea culturii concurenţei.

Deciziile şi rezoluţiile luate în diverse cazuri şi punerea lor în aplicare sunt publicate de către GVH. Consiliul Concurenţei ia decizii în cadrul unui plen de trei sau cinci membri. În cursul procedurilor de investigare în domeniul concurenţei, membrii Consiliului Concurenţei se supun doar legii. În afară de sarcinile lor menţionate mai sus, membrii Consiliului Concurenţei iau parte şi la activităţi de consultanţă în domeniul concurenţei, precum şi în consolidarea şi diseminarea culturii concurenţei.

Responsabilităţile Autorităţii Autoritatea de Concurenţă din Ungaria (Gazdasági Versenyhivatal –

GVH) a fost înfiinţată prin Legea LXXXVI din 1990 privind interzicerea practicilor de piaţă neloială. Înfiinţarea GVH a fost astfel motivată de determinarea de a proteja libertatea şi corectitudinea concurenţei.

În prezent este în vigoare Legea LVII din 1996 privind interzicerea practicilor neloiale şi restrictive de piaţă. Legea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1997. Pe lângă dispoziţiile privind concurenţa, Legea stabileşte statutul juridic al Autorităţii şi reglementează structura de bază şi funcţionarea, în continuare, a procedurilor desfăşurate de GVH. Prin aderarea Ungariei la Uniunea Europeană, GVH a devenit membru al Reţelei Europene de Concurenţă, care constă din autorităţile naţionale de concurenţă din statele membre ale UE, precum şi din Directoratul General în domeniul concurenţei al Comisiei Europene. Începând cu aceeaşi dată, GVH este obligată să aplice dreptul comunitar al concurenţei, în anumite condiţii.

Sarcina GVH în ceea ce priveşte corectitudinea şi libertatea concurenţei este de a pune în aplicare normele de concurenţă, în beneficiul populaţiei într-un mod în care să crească pe termen lung bunăstarea consumatorilor şi nivelul competitivităţii. În plus, GVH promovează concurenţa în general şi, în cazul în care nu există concurenţă pe piaţă, se străduieşte să creeze concurenţă şi să

33

promoveze reglementări corespunzătoare, care trebuie să fie ulterior puse în aplicare.

Activităţile Autorităţii în ceea ce priveşte protejarea concurenţei se bazează pe trei piloni:

1) proceduri de supraveghere în domeniul concurenţei – aplicarea la nivel naţional a dreptului naţional şi comunitar în domeniul concurenţei;

2) promovarea culturii concurenţei – în acest sens, GVH încearcă să influenţeze deciziile publice;

3) cultura concurenţei - obiectivul GVH este de a contribui la dezvoltarea culturii concurenţei prin difuzarea de cunoştinţe despre politica în domeniul concurenţei, în scopul de a sensibiliza opinia publică cu privire la problemele relevante.

Dincolo de protejarea concurenţei, GVH îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute în alte acte legislative, cum ar fi Legea Comerţului.

Legislaţie

• Legea concurenţei; • Legea XIV din 2009 care modifică Legea LVII din 1996 privind interzicerea

practicilor de piaţă neloială şi restrictivă; • Legea XLVII din 2008 privind interzicerea practicilor comerciale neloiale

împotriva consumatorilor; • Legea XLVIII din 2008 privind activitatea de publicitate; • Legea CLXIV din 2005 privind comerţul.

Şef Departament,

Constanţa CĂLINOIU

Director,

Adina Mirela FENTZEL