REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA CONSILIUL CULTURII ŞI EDUCAŢIEI SOCIALISTE

DISPOZIŢIA NR. 94 din 27 februarie 1985

PRIVIND APROBAREA „NORMATIVULUI PENTRU REŢEAUA CULTURALĂ"

INDICATIV P 25­85

În. temeiul Decretului Consiliului de Stat nr. 442/1977 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste:

Avînd în vedere prevederile planului de normative în construcţii aprobat pe anul 1984 şi adresa Institutului de proiectare pentru construcţii tipizate nr. 93/1985, prin care acesta în calitate de elaborator înaintează „Normativul pentru reţeaua culturală", revizuit, în vederea aprobării de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste şi înaintării lui la Institutul Central de Cercetare, Proiectare şi Directivare în Construcţii,

SE DISPUNE

1. Se aprobă „Normativul pentru reţeaua culturală", indicativ P.25­85; 2. Normativul aprobat prin prezenta dispoziţie intră în vigoare pe data de 1 martie 1985,

înlocuind „Normativul pentru reţeaua culturală", indicativ P 25­75. 3. Serviciul secretariat­administrativ va transmite prezenta dispoziţie Institutului Central de

Cercetare, Proiectare şi Directivare în Construcţii în vederea publicării în Buletinul Construcţiilor.

PREŞEDINTE, SUZANA GÂDEA

NORMATIV PENTRU RETEAUA CULTURALA Indicativ P 25­85 Înlocuieste P25­75

GENERALITĂŢI

Domeniul de aplicare

1. Prezentul normativ cuprinde directive de proiectare referitoare la prevederea unor obiective din reţeaua culturală în studiile şi proiectele de sistematizare pentru municipii, oraşe, etc; directivele precizează criteriile principale pentru determinarea, amplasarea şi stabilirea ordinului de mărime a acestor obiective, în scopul satisfacerii necesităţilor de spectacole, lectură, expoziţii etc. în condiţii optime.

2. Sînt incluse în prevederile prezentului normativ numai dotările care funcţionează în circuit deschis, fiind destinate populaţiei în general, indiferent de apartenenţa lor administrativ­organizatorică; prevederile nu se referă la dotările care funcţionează în circuit închis, cu acces rezervat unor grupuri restrînse din populaţie, limitate pe

considerente profesionale sau altele. în cadrul proiectării de sistematizare se va examina dacă există, în condiţiile locale, posibilităţi pentru trecerea unor unităţi din circuitul închis în cel deschis.

3. Tratarea urbanistică a obiectivelor din reţeaua culturală este condiţionată în principal de justa încadrare în schiţa de sistematizare a localităţii şi în detaliul de sistematizare eventual

Elaborator: Aprobat de C.C.E.S. INSTITUTUL DE PROIECTĂRI PENTRU ca dispoziţia nr. 94

CONSTRUCŢII TIPIZATE din 27.02.1985

elaborat pentru respectiva zonă. Ea este extinsă pînă la nivelul problemelor de plan general de situaţie a obiectivului pe teren. Aspectele principale de rezolvare a planului general precum: asigurarea fluxurilor funcţionale în incintă, distanţa dintre obiecte ş.a. sînt determinate şi precizate prin normativele de proiectare sau prescripţiile tehnice în vigoare pentru respectivele obiecte sau probleme.

Aspecte comune

4. La determinările care urmează a se efectua în conformitate cu principiile expuse în prezentulnormativ pentru fiecare obiectiv în parte vor fi avute în vedere şi unele aspecte comune arătate mai jos:

a. Considerarea unor obiective care pot fi de importanţă deosebită (teatre, săli de concerte, case de cultură, cinematografe, biblioteci, muzee ş.a. în cadrul sistemului de localităţi pe care ele sînt prezumate a le deservi).

b. Analizarea pe ansamblu a obiectivelor în care sînt prezentate spectacole şi concerte, ţinînd seama de necesităţile evitării unor paralelisme, precum şi de posibilitatea unor compensări de folosinţă, dată fiind ponderea crescînd în viitor a polivalenţei obiectivelor.

c. Evitarea centralizării excesive în amplasarea dotărilor pentru spectacole şi concerte şi în repartizarea locurilor acestora în unele oraşe mijlocii şi în cele mari, centralizare care ar dăuna pe de o parte condiţiilor generale de accesibilitate, iar pe de altă parte varietăţii programelor.

d. Integrarea obiectivelor culturale ale unităţilor de locuit în toate situaţiile cînd aceasta este posibil în centrele de dotare specială deservite (complex de locuit, cartier, oraş etc).

e. Respectarea prevederilor din prezentul normativ privind categoriile de clădiri diversificate din domeniul culturii, prin care se stabilesc:

— serierea capacităţilor unitare prezumate să constituie obiective cu frecvenţă mare de aplicare cu posibilităţi de tipizare

— programul, indicatorii valorici şi alte documente caracteristice ale acestor obiective. f. Respectarea indicatorilor principali din proiectele ţip în vigoare (capacitate, arie

desfăşurată, valoare), precum şi a formei generale a clădirii, în special atunci cînd obiectivele se folosesc izolat.

g. Sporirea eficienţei economice prin:

— cooperarea şi comasarea unor obiective culturale între ele sau cu alte obiective social­ culturale (sportive, de învăţămînt, comerciale etc).

Cooperarea şi comasarea vor fi propuse în funcţie de condiţiile locale, precum şi în raport cu eşalonarea posibilităţilor de finanţare.

Criterii urbanistice

5. Profilul se defineşte în raport cu modul de folosire uzuală şi cu caracterul de permanenţă al dotării. Sînt considerate a fi în afara prezentului normativ unele unităţi culturale care sînt prin amploarea programelor şi spaţiilor construite aferente la o treaptă superioară de deservire pe plan naţional sau regional: biblioteci centrale, muzee republicane şi alte dotări cu caracter de unicat. Asemenea situaţii care apar în municipiul Bucureşti şi eventual în unele oraşe mari ale ţării urmează a fi rezolvate de la caz la caz.

6. Amplasarea se ia în considerare în raport cu: a. Mărimea şi structura localităţii, cu frecvenţa solicitării şi cu raza favorabilă de

frecventare. împărţirea localităţilor pe categorii de mărime, după numărul locuitorilor în perspectivă, este stabilită, pentru necesităţile prezentului normativ, după cum urmează:

­— oraşe mari: — peste 100.000 de locuitori, cu excepţia municipiului Bucureşti — oraşe mijlocii: — de la 30.000 la 100.000 de locuitori — oraşe mici: — cea. 20.000 locuitori — comune: a. sub 3.000 de locuitori

b. de la 3.000 la 6.000 de locuitori c. peste 6.000 de locuitori.

b. În raport cu vecinătăţile, cadrul construit, schema circulaţiei, modul de folosire a spaţiului liber ş.a.

7. Calcularea necesarului se face în măsura posibilităţilor de concretizare a nevoilor prin indici de folosinţă raportaţi la unitatea de măsură funcţională. Indicii sînt:

a. de capacitate, exprimaţi în număr de unităţi de folosinţă la 1.000 de locuitori din zona de influenţă; cu ajutorul lor se determină capacitatea fizică globală în raport cu populaţia de servită în perspectivă;

b. de suprafaţă, exprimaţi în mp arie desfăşurată a clădirii şi mp suprafaţă de teren raportate la unitatea de măsură specifică respectivei dotări; cu ajutorul lor se determină dimensionarea globală în raport cu capacitatea fizică necesară.

8. Repartizarea capacităţilor fizice globale se face în funcţie de capacităţile unitare ale dotărilor, avîndu­se în general în vedere — pentru obiectivele nou­propuse — dotări seriabile prin tipizare sau proiectare curentă. Se va ţine seama, totodată, de capacitatea unităţilor specifice existente, pentru fiecare gen de dotări şi care pot fi menţinute, precum şi de unităţile culturale amenajate în clădiri existente nespecifice (de ex. în monumente de arhitectură şi de artă).

Nomenclatorul

9. Nomenclatorul şi gruparea pe sectoare şi pe profiluri de activitate a obiectivelor culturale tratate în prezentul normativ sînt următoarele:

a. Cultura de masă 1. — Cluburi 2. — Case de cultură 3. — Cămine culturale 4. — Biblioteci

b. Spectacole şi concerte 5.—Cinematografe 6. — Teatre 7.— Săli polivalente cu capacitate redusă 8. — Săli de concert 9. — Circuri

c. Muzeistică şi expoziţii 10. — Muzee (şi colecţii) 11. — Muzee memoriale 12. — Săli de expoziţii şi galerii , de artă 13. —: Şcoli populare de artă 14. — Universităţi cultural ştiinţifice

d. Alte obiect ive 15. — Ateliere de creaţ ie 10. Cluburile, casele de cultură, căminele culturale, bibliotecile, cinematografele şi

teatrele sînt obiect ive normabile în mod curent şi sînt t ratate în partea I a prezentulu i normat iv.

a. Pentru aceste dotări: —­limitele de mărime ale indicilor de suprafaţă corespunzători în raport cu

capacităţile unitare uzuale sînt centralizate în tabelu l 1; — modul de utilizare recomandabil al acestor capacităţi este ind icat în tabe lul

2; — în vederea unei mai uşoare aprecieri globale a. Necesarului se dă în anexă o tabelă

cuprinzînd limitele de mărime a indicilor pentru suprafeţe în raport cu populaţ ia. . b. Celelalte dotări cuprinse în nomenclator sînt considerate ut ilizabile de la caz la

caz ş i s înt descr ise în partea a I l­a. A prezentului normat iv.

PARTEA I. OBIECTIVE CULTURALE NORMABILE ÎN MOD CURENT

1. CLUBURI

Profilul

1 .1 . Cluburile au sarcini de a asigura activităţi cultural educative şi artistice permanente şi sezoniere. Profilul lor este dat de categoria de populaţie care utilizează clubul. Ele pot f i:

— pentru tineret — sindicale —cu profil special (pentru anumite segmente de populaţie cu preocupări comune)

— pentru oamenii muncii aflaţi la odihnă sau tratament. Funcţiile principale sînt: a. Asigurarea cadrului necesar contractului social, şi activităţilor de integrare

socială, formativ­educative şi informaţionale b. Punerea unor diverse modalităţi de recreere la dispoziţia utilizatorilor (activităţi

culturale, distractive, sportive, ş.a.). c. Organizarea de formaţii artistice proprii şi de manifestări ale acestora.

Amplasarea

1.2. Cluburile deservesc în ­principiu populaţia la nivelul complexelor de locuit. în cazul cînd acestea au o populaţie mai mică de 4.000—3.000 de locuitori, se recomandă deservirea a două­trei complexe de locuit printr­un singur club dimensionat corespunzător, situat în limitele favorabile de frecventare.

1.3. Nu se prevăd cluburi în zone de locuit dotate cu case de cultură (zone centrale ale unor oraşe mari şi mijlocii sau oraşe —în general mici). In asemenea situaţii, funcţia este asigurată prin filialele acestor case, în limita capacităţii şi razei favorabile de frecventare.

1.4. În oraşele mari şi mijlocii, organizate şi pe cartiere, apare posibilitatea ca unul din cluburi, cuplat cu o sală polivalentă, să constituie clubul principal al cartierului.

1.5. În zone industriale puternic dezvoltate pot fi.amplasate cluburi cu apartenenţă sindicală. În cazurile în care cluburile sindicale (cuprinzînd săli polivalente) îşi asumă şi rolul

cluburilor de cartier, iar în oraşe mici, dar industriale, preiau funcţia casei de cultură orăşenească, se i recomandă amplasarea corespunzătoare funcţiei.

1.6. Pentru cluburile din complexele de locuit, raza favorabilă de frecventare este de ordinul 400—700 m (în raport cu caracteristicile urbanistice ale complexului de locuit în care se află localitatea).

1.7. Cluburile se amplasează de preferinţă la intersecţia direcţiilor principale de acces pietonier din cadrul complexului, eventual în centrul civic al acestuia. 1.8. Se recomandă aşezarea clubului în vecinătatea unităţii învăţămîntului de

cultură generală şi pe lîngă terenurile de sport (ale şcolii sau unităţii de locuit) şi eventualele spaţii verzi .de folosinţă publică, în vederea cooperării.

1.9. Cluburile pot.fi cuplate cu biblioteci publice, cu posibilitatea utilizării în comun a unor încăperi auxiliare.

1.10.Cluburile de apartenenţă sindicală din zonele industriale trebuie amplasate astfel încît să favorizeze şi accesul locuitorilor din teritoriul învecinat, pentru a putea fi considerate ca funcţionînd în circuit deschis.

Calcularea necesarului

1.11.Determinarea indicelui de capacitate se face, pentru cluburi, pe baza formulei:

în care: N­— indicele de capacitate exprimat în număr de locuri de club/1 000 locuitori deserviţi F — frecvenţa în număr de participări pe vizitator pe an V ­— numărul de vizitatori potenţiali (cota din 1 000 de locuitori deserviţi). u — coeficientul de participare prezumat (din V) z — numărul zilelor de activitate specifică pe an. 1.12. Ipoteza luată în considerare pentru perioada de perspectivă este:

deserviţi Aceasta corespunde şi unei folosiri săptămînale de 1,5—2 ore/ loc de club pe

fiecare vizitator potenţial, în ipoteza unei funcţionări de 42 ore/săptămînă. 1.13. Indicele de capacitate astfel calculat satisface deservirea populaţiei prin

diversele forme de club din domeniul public. 1.14. Indicele de capacitate pentru populaţia stabilă a staţiunilor balneoclimaterice

şi a localităţilor de interes turistic se suplimentează cu necesităţile de club ale populaţiei flotante.

Parametrii de calcul pentru suplimentare se evaluează după caz, în raport şi cu profilul (permanent sau sezonier) al staţiunii sau al localităţii.

Repartizarea pe capacităţi unitare Serierea capacităţilor unitare este: 150, 200, 300, ­100, 500, 600 locuri în sala

polivalentă. 1.15. Cluburile de apartenenţă sindicală au capacităţi determinate prin programele

aprobate de U.G.S.R. de 400, 500 şi 600 locuri în sălile de spectacole polivalente. 1.16. Cluburile pentru staţiuni balneoturistice ce vor fi dimensionate pe criterii

specifice modului diferenţiat de utilizare pe sezoane, astfel încît să se poată asigura prin mijloace adecvate şi satisfacerea necesităţilor de vîrf.

2. CASE DE CULTURĂ

Profilul

2.1. Casele de cultură asigură difuzarea valorilor culturii, ştiinţei şi artei, promovează creaţia cultural­artistică locală, oferă mijloacele şi cadrul prielnic de dezvoltare a aptitudinilor, înclinaţiilor şi intereselor diverse de ordin spiritual, creînd totodată condiţii pentru distracţie şi recreere în timpul liber. Funcţiile principale sînt:

a. Asigurarea condiţiilor şi formelor de activitate pentru dezvoltarea aptitudinilor şi pasiunilor extraprofesionale ale oamenilor prin organizarea de cercuri, laboratoare şi

cluburi preferenţiale. b. Organizarea manifestărilor inforrnaţional­educative, de propagandă economică,

informare social­politică, educaţie etică, estetică şi ştiinţifică prin expuneri, dezbateri, simpozioane, cabinete pentru dezbateri de probleme preferenţiale etc.

c. Organizarea manifestărilor artistice, spectacole, concerte, expoziţii, cu formaţii proprii sau ale instituţiilor profesioniste. d. Organizarea de manifestări cultural­distractive sau cu caracter sportiv precum şi asigurarea

condiţiilor corespunzătoare de agrement. 2.2. Sînt cuprinse în prevederile prezentului normativ atît casele de cultură orăşeneşti, cît şi

cele ale sindicatelor, ale tineretului ş.a. Specificul acestora va fi stabilit de la caz la caz în raport cu profilul social­economic şi demografic al oraşului cu cerinţele şi necesităţile specifice populaţiei, urmărindu­se evitarea paralelismelor.

Amplasarea

2.3. În oraşele mici şi mijlocii se prevede o singură casă de cultură la treaptă orăşenească (în municipiul Bucureşti, această treaptă este la nivelul sectorului de oraş).

2.4. În oraşele mari pot fi prevăzute, după necesităţi, mai multe case de cultură, putînd fi localizate şi la treapta cartierului.

2.5. Casele de cultură constituie obiecte reprezentative de dotare orăşenească şi se amplasează de regulă în centrele civice ale oraşului (centrul principal al oraşului, centru de sector, centru de cartier) în condiţii favorabile de mediu ambiant, de acces şi parcare, de punere în valoare arhitectonică.

2.6. Amplasamentele alese se consideră necesar să ofere posibilităţi şi pentru continuarea unora din activităţi (reuniuni, sport, spectacole) în aer liber. în acest scop apare ca indicată comasarea sau învecinarea cu spaţiu verde public şi cu terenurile de sport ale respectivei trepte structurale..

2.7. Casele de cultură din oraşele mici pot fi comasate cu biblioteca publică orăşenească; unele încăperi anexe, dimensionate corespunzător, vor putea fi folosite în comun.

Calcularea necesarului

2.8. Determinarea indicelui de capacitate se face, pentru casele de cultură, pe baza formulei.

în care: N este indicele de capacitate, exprimat în număr de locuri în sala de spectacole/l 000

locuitori deserviţi (cu­noscînd că locurile de club se determină separat, şi se repartizează la treapta complexelor de locuit, luînd în considerare şi locurile din casa de cultură pentru zona deservită de aceasta.

F — frecvenţa, în număr de vizionări pe spectator, pe an V — numărul de vizitatori potenţiali (cota din 1 000 de locuitori deserviţi)

Z — numărul zilelor de activitate specifică pe an u — coeficientul de participare prezumat (din V) s —­ numărul de reprezentaţii o — coeficientul de ocupare a sălilor. 2.9. Ipoteza luată în considerare este:

N = 55 , 0 6 , 1 210 6 . 0 100 6

x x X X = 1o locuri în sala de spectacole/1 000 locuitori deserviţi.

2.10. Variaţii de ±15—20% ale acestui indice vor putea fi justificate de ponderea diferită a populaţiei din zona învecinată oraşului (dar care frecventează sălile de spectacole ale caselor de cultură) în raport cu întreaga populaţie deservită sau cu necesităţile sezoniere sau permanenţe ale staţiunilor balneoclimaterice şi ale localităţilor de interes turistic.

Repartizarea pe capacităţi unitare

2.11. Serierea capacităţilor unitare este următoarea: 500,600 şi 800 locuri în sala de spectacole polivalentă.

2.12. Pentru activităţi în aer liber vor fi prevăzute în plus,după posibilităţi: teatru­ cinematograf de vară, terasă cu ring de dans, terenuri pentru sport şi jocuri distractive.

2.13. În cazuri bine justificate, precum: a) necesitatea modificării substanţiale a raportului numărului de locuri pe sectoare de activitate (de exemplu în staţiunile balneoclimaterice şi în localităţile de interes turistic); b) necesitatea unei săli principale de spectacole cu mai mult de 800 de locuri, vor putea fi elaborate, după aprobarea prealabilă a programului, proiecte unicat care să ţină seama, în linii mari, de rezolvările propuse pentru casele de cultură seriate.

2.14. În cazurile în care nu se va putea justifica oportunitatea nici a tipului cel mai redus de casă de cultură (în oraşele mici, sub 10.000 de locuitori), se recomandă utilizarea unui club de categorie adecvată cuplat cu o sală polivalentă de capacitate corespunzătoare, înzestrată cu o echipare scenică minimă. La calcularea capacităţii unitare a sălii polivalente vor fi incluse necesităţile întregului sector de spectacole.

3. CĂMINE CULTURALE

Profilul

3.1. Căminele culturale sînt instituţii cultural­educative create în mediul rural, în scopul educaţiei socialiste a oamenilor muncii. Ele desfăşoară o activitate cultural­artistică permanentă şi multilaterală, contribuind în mod activ la educaţia socialistă a cetăţenilor, îndeosebi a tineretului, la răspîndirea culturii, ştiinţei şi artei, asigurînd petrecerea timpului liber în mod plăcut şi în acelaşi timp educativ.

3.2. Se consideră că dotările corespunzătoare desfăşurării activităţii cultural­ educative ale oamenilor muncii din mediul rural trebuie să fie diferenţiate în funcţie de numărul populaţiei.

Amplasarea

3.3. Localităţile cu rol de deservire comunală şi zonală pot opta pentru varianta de cămin cultural cu un număr suplimentar de locuri în sala de spectacol, pentru a cuprinde şi populaţia de servită din localităţi apropiate.

3.4. Căminele culturale constituie obiecte reprezentative de dotare în mediul rural şi se amplasează de regulă în centrul localităţii, în condiţiile favorabile de mediu ambiant, de acces şi parcare, de punere în valoare arhitectonică.

3.5. Amplasamentele alese se recomandă să ofere posibilităţi şi pentru continuarea unor activităţi (reuniuni, sport, spectacole) în aer liber.

3.6. Căminele culturale pentru localităţi pînă la 1 000 de locuitori nu vor constitui unităţi independente ci, în funcţie de necesităţi, vor face parte dintr­o clădire care are şi alte funcţiuni. De asemenea se recomandă studierea utilizării în cadrul localităţilor rurale a unor clădiri cu funcţiuni comasate în care să fie incluse cămine culturale de orice capacitate.

Calcularea necesarului

3.7. Determinarea indicelui de capacitate se face, pentru căminele culturale, pe baza categoriei de mărime a localităţii: a.' Pentru localităţi sub 1 000 de locuitori capacitatea sălii polivalente va fi de 100—120

locuri şi de 50—85 locuri pentru sectoarele de club şi recreativ. b. Pentru localităţi cu 1 001—3 000 locuitori capacitatea sălii polivalente va fi de 200—

300 locuri şi de 85—200 locuri pentru sectoarele de club şi recreativ. c. Pentru localităţi cu 3 001—6 000 locuitori capacitatea sălii polivalente de spectacol

va fi de 300—400 locuri şi 200—400 locuri pentru sectoarele de club şi recreativ. d. Pentru localităţi cu peste 6 000 locuitori, capacitatea sălii polivalente de

spectacole va putea depăşi 500 locuri. În cazuri bine justificate se vor putea construi cămine culturale cu capacităţi mai mari.

e. În perspectivă căminele culturale vor trebui să tindă spre aceiaşi temă cu cluburile şi casele de cultură, ţinînd seama de eliminarea în viitor a deosebirilor esenţiale dintre sat şi oraş.

Repartizarea pe capacităţi unitare

3.8. Serierea capacităţilor unitare este următoarea: 100, 200, 300, 400 şi 500 locuri care pot fi realizate în construcţii cu o sală sau două săli polivalente.

4. BIBLIOTECI

Profilul

4 . 1 . Bibliotecile folosesc cartea ca instrument principal pentru răspîndirea cunoştinţelor de cultură generală şi de specialitate. Ele asigură:

a. Colectarea, depozitarea şi conservarea fondului de cărţi, publicaţii periodice şi seriale, precum şi a altor categorii de materiale (microfilme, discuri, benzi de magnetofon, diapozitive, casete, videocasete, etc).

b. Consultarea colecţiilor în sălile de lectură şi difuzarea publicaţiilor pentru acasă, prin săli de împrumut.

c. Acordarea de informări bibliografice cititorilor. Sînt cuprinse în prevederile prezentului normativ bibliotecile publice din reţeaua consiliilor populare, inclusiv cele din casele de cultură de orice fel şi cele din cluburile din circuitul deschis.

Amplasarea

4.2. Bibliotecile publice sînt organizate cu precădere la treapta oraşului. 4.3. În oraşele avînd pînă la 40.000 de locuitori, biblioteca municipală sau orăşenească

este constituită de preferinţă dintr­o singură unitate în scopul unei maxime raţionalizări a activităţii. Raza favorabilă de frecventare este de 1 000—1 500 m.

4.4. În municipiile şi oraşele cu mai mult de 40.000 locuitori, biblioteca municipală poate avea filiale sau puncte de împrumut în cartiere sau chiar în complexe de locuit, în funcţie de condiţiile locale. Raza favorabilă de frecventare se consideră în asemenea cazuri a fi de 2 000—2 500 m pentru biblioteca centrală şi de 800—1 200 m pentru bibliotecile filiale.

4.5. Bibliotecile publice constituie dotări reprezentative ale oraşului şi se amplasează de regulă în centrul civic al treptei structurale deservite, în condiţii favorabile de mediu ambiant, acces şi parcare.

4.6. Se recomandă comasarea sau cel puţin învecinarea cu spaţiul verde public precum şi prevederea de spaţii pentru lectură în aer liber, în directă legătură cu sălile de lectură.

4.7. Pentru oraşele mari şi mijlocii se recomandă şi funcţionarea bibliotecilor municipale sau orăşeneşti în clădiri proprii specifice.

4.8. Pentru oraşele mici sau pentru cartiere şi complexe de locuit se recomandă comasarea bibliotecii cu casa de cultură, respectiv clubul, cu condiţia prevederii integrale a spaţiilor, precum şi a funcţiunilor bibliotecii, unele încăperi anexă putînd fi folosite în comun.

4.9. în unele cazuri poate apărea oportunitatea utilizării unor spaţii sau clădiri existente (biblioteci tradiţionale, monumente de arhitectură ş.a); în asemenea situaţii se recomandă îmbunătăţirea condiţiilor existente de mediu ambiant în măsura posibilităţilor oferite de condiţiile locale.

Calcularea necesarului

4.10. Indicele de capacitate (dotare cu publicaţii, cărţi, reviste etc) se face pentru bibliotecile publice, pe baza normelor pentru funcţionarea bibliotecilor publice aprobate în anul 1972, de Federaţia internaţionala a asociaţiilor de biblioteci (FIAB), de pe lîngă UNESCO, care prevăd:

— 2 000 volume/1 000 locuitori în localităţi cu peste 10 000 locuitori; — 3 000 volume/l 000 locuitori în localităţi sub 10.000 locuitori.

4.11. Indicele de capacitate are tendinţă de a se diminuapînă la 1 600 volume la 1 000

locuitori, în raport invers cu mărimea oraşului. în ipoteza unor biblioteci filiale indicele va fi de ordinul 1 500—1 000 volume/l 000 locuitori (cartier, complex de locuit etc) urmînd ca restul să fie acoperit de biblioteca orăşenească sau municipală.

4.12. Indicele este direct influenţat de importanţa culturală a oraşului; în centre importante de cultură, indicele poate depăşi 2 000 volume/1 000 locuitori.

4.13. Indicele trebuie reconsiderat în acelaşi sens şi la oraşele mici, sub 10.000 locuitori, precum şi localităţi mici şi cele cu profil balneoclimateric sau turistic. La determinarea indicelui se va ţine seama de profilul­sezonier sau permanent al staţiunilor balneoclimaterice şi al localităţilor de interes turistic.

Repartizarea pe capacităţi unitare

4.14. Corelarea cu treapta structurală şi numărul optim de locuitori deserviţi este arătată în tabelul de mai jos:

Tipul de bibliotecă diversificat pe categorii a complexului de locuit

orăşenească municipală Specificarea

I II I II I II Populaţia deservită Fond­volume ' Nr. locuri în sala de lec­ tură

12 000

20 000 20

6 000

10 000 10

30 000

60 000 60

20 000

40000 40

60 000

100 000 100

30 000

60 000 80

4.15. În cazul municipiilor cu peste 60.000 de locuitori şi pentru biblioteci cu mai mult de 100.000 volume, vor putea fi elaborate proiecte unicat, care să ţină seama, în linii mari, de programul bibliotecilor seriate.

4.16. Tipurile de biblioteci destinate complexelor de locuit pot fi utilizate şi ca biblioteci pentru localităţi mai mici de 10.000 de locuitori, cu aplicarea indicelui de capacitate cores punzător.

4.17. Pentru staţiunile balneoclimaterice şi localităţile de interes turistic se admite o eventuală reproporţionare a spaţiilor în măsura impusă de variaţia indicilor de utilizare, de lectură ş i de circulaţie, în vederea unor realizări eficiente, îndeosebi în cazurile staţiunilor sezoniere.

4.13. Tipurile de biblioteci denumite orăşeneşti pot fi utilizate ca biblioteci de cartier (filiale ale bibliotecilor municipale) pentru oraşe mari cu trei trepte structurale, cu aplicarea indicelui de capacitate corespunzător.

5. CINEMATOGRAFE

Profilul

5.1. Cinematografele s.înt instituţii cultural­educative unde se prezintă spectacole cinematografice publicului spectator.

Cinematografele îşi pot desfăşura activitatea în unităţi exclusiv cinematografice sau în, alte unităţi social­culturale cu funcţii polivalente (cluburi, case de cultură, cămine culturale . etc). Cinematografele pot funcţiona în clădiri specifice sau în spaţii..în aer liber.

5.2. În localităţile mici, complexe de locuit şi oraşe mici capacitatea aferentă activităţii cinematografice poate fi inclusă în alte dotări culturale (cu funcţii polivalente) existente sau nou construite, care vor trebui să fie prevăzute cu posibilitatea de proiecţie cinamatografică.

5.3. Cinematografele se recomandă a fi situate în centrele oraşelor sau în centrele cartierelor, în zone de aglomerare a populaţiei, în legătură cu vaduri de circulaţie pietonală (complexe comerciale, pieţe, grupări de instituţii), cu posibilităţi de parcare. Raza favorabilă de frecventare se recomandă a nu depăşi 1 km.

5.4. Cinematografele în aer liber se amplasează de la caz la caz, pe criterii de oportunitate, recomandîndu­se a fi grupate cu clădiri de cinematografe (pentru o mai eficientă exploatare tehnico­economică), cu retrageri suficiente faţă de eventualele surse de zgomot şi de lumină. în cazul construirii izolate se preferă încadrarea într­un spaţiu plantat.

5.5. Organizarea spaţiului învecinat este legată şi de. Modul în care cinematografele urmează a fi integrate ansamblului arhitectonic din care fac parte, clădirile lor putînd fi independente, cuprinse în complexele comerciale sau legate de blocuri de locuinţe.

Calculul capacităţilor cinematografice necesare

5.6. Determinarea indicelui de capacitate (numit de „cineficare") se face pe baza formulei:

N = F x 1 000 s x o x 365

în care: N — indicele de cineficare exprimat în număr de locuri în sălile pentru spectacole

cinematografice la 1 000 locuitori

F — frecvenţa medie anuală, exprimată în număr de vizionări pe locuitor/an s — număr de spectacole pe, o zi de activitate în valori medii în funcţie de

solicitările publicului o — coeficient mediu de ocupare a sălilor determinat statistic pentru diferite

localităţi.

N = 365 ) 45 . 0 65 . 0 ( ) 3 2

1000 ) 13 16 ( X X

X ÷ ÷

÷ = 35 ÷25 locuri/1000 locuitori.

5.7. Capacităţile cinematografice necesare exprimate în număr de locuri fizice, însumînd atît pe cele din clădirile exclusiv cinematografice cît şi pe cele din celelalte unităţi social­ culturale cu funcţii polivalente avînd posibilitatea de proiecţie cinematografică se determină cu ajutorul relaţiei:

L­ numarul de locuri noi necesare pe treapta urbana pentru care s­a facut calculul respectiv P — populaţia treptei urbane care urmează a fi deservită exprimată în număr de

locuitori. N — indicele de cineficare, ce depinde de mărimea localităţilor după cum urmează:

30—35 locuri/1000 locuitori pentru localităţile mici şi staţiunile balneo­climaterice 20—25 locuri/1000 locuitori pentru localităţile mari şi mijlocii.

NOTA I: În cazul cînd calculul se face pentru un cartier stabilirea indicelui de cineficare se face după aceleaşi criterii.

A — capacitatea existentă în clădirile cu funcţii exclusiv cinematografice, exprimată în număr de locuri

B — capacitatea existentă în alte unităţi social­culturale cu funcţii polivalente utilizate şi pentru proiecţii cinematografice exprimată în număr de locuri

k — coeficient ce caracterizează gradul de utilizare al capacităţilor B pentru activitatea cinematografică (valoarea acestuia va fi cuprinsă între 14—17%).

NOTA II: Capacitatea din cinematografele în aer liber nu va fi inclusă în calcul. 5.8. Capacitatea cinematografică totală determinată la pct. 5.7. va fi distribuită pe

următoarea serie de capacităţi ale unităţilor cinematografice: 100, 150, 250, 350, 500, 650 locuri, care pot fi realizate în construcţii cu o sală sau în complexe cinematografice cu mai multe săli.

În afara capacităţilor de mai sus, în cazuri bine justificate pot fi realizate şi capacităţi superioare celei de 650 locuri, acestea avînd caracter de unicat, pentru care se vor obţine avizele organelor de specialitate.

5.9. La stabilirea amplasamentelor cinematografelor, a capacităţilor necesare, a numărului de ecrane dintr­o unitate precum şi pentru realizarea de unicate se va cere avizul tehnic de specialitate al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste (Centrala Româniafilm).

6. TEATRE

Profilul

6.1. Teatrele folosesc ca mijloc de expresie, în vederea realizării funcţiei lor social­ educative, de modelare a conştiinţei socialiste, arta complexă a spectacolului scenic realizat pe viu, prin intermediul literaturii, actoriei, regiei, scenografiei, muzicii

etc, în proporţii variabile, după gen. 6.2. Teatrele trebuie să asigure, pentru obţinerea eficienţei lor educative tin cît mai

înalt nivel artistic: a. Pregătirea spectacolelor prin repetiţii, confecţionarea de decoruri şi costume,

adaptarea echipării tehnice, ş.a. b. Desfăşurarea spectacolelor, prin interpretarea lor directă în prezenţa publicului, cu

folosirea mijloacelor scenice adecvate şi în condiţii optime de vizionare şi de audiere asigurîndu­se confortul necesar.

c. Pentru mărirea eficienţei, se recomandă, în funcţie de importanţa şi complexitatea teatrului, să existe săli cu spaţii transformabile, pentru spectacole care cer altfel de configuraţii spaţiale decît cele pe care le oferă o singură sală fixă.

6.3. Teatrele pot fi pentru diverse genuri de spectacole sau specializate: a. Teatrele de diverse genuri de spectacole pot avea activităţi combinate, prezentînd

spectacole atît în genul vorbit, cît şi în cel muzical. în această categorie pot fi cuprinse şi teatrele în aer liber cu caracter sezonier, care, pe lîngă teatru, prezintă şi alte feluri de manifestări artistice: concerte, spectacole, cinematografe ş.a.

b. Teatrele specializate sînt profilate în raport cu genul de spectacole cărora le sînt destinate în mod predominant astfel:

— teatru vorbit (de dramă, de comedie); . — teatru muzical (operetă, revistă, varietăţi); ­ teatru de operă, şi balet; — teatru de păpuşi şi marionete.

Amplasarea

6.4. Teatrele, concepute cu dotări specifice, pot fi prevăzute pentru perioada de perspectivă numai în oraşele mari şi în unele din cele mijlocii, înspre limita superioară de mărime a acestora.

6.5. Pentru oraşele mici şi cele mijlocii care nu vor depăşi 50.000 locuitori nici în perspectivă, se consideră că satisfacerea necesităţilor poate fi asigurată prin utilizarea sectorului de spectacole din casele de cultură sau din sălile polivalente, în limita nivelului de echipare scenică a acestora.

6.6. Teatrele se localizează la treaptă orăşenească.Profilarea teatrelor se corelează în principiu cu categoria de mărime a oraşului, astfel: a. În oraşe mijlocii, teatrul constituie unicat şi va fi cu activităţi combinate. b. În oraşele mari pot apărea, în afara teatrului sau teatrelor de dramă şi comedie cu

dotări de bază, şi necesitatea unor teatre specializate, precum teatru muzical, teatru de păpuşi şimarionete.

c. La limita superioară a oraşelor mari poate apărea necesitatea unui teatru de operă şi balet.

6.7. Teatrele ca unităţi de dotare orăşenească se amplasează în general în centrul principal al oraşului sau în vecinătatea acestuia. În cazurile în care într­un oraş mare sînt prevăzute mai multe unităţi, unele din acestea pot fi aşezate şi în centre secundare ale oraşului.

6.8. Teatrele necesită amplasamente care să ofere posibilităţi de punere în valoare a

caracterului lor monumental, reprezentativ. Se recomandă spaţii largi — pieţe sau zone plantate — organizate astfel încît să permită accese şi evacuări uşoare, atît pentru public (trasee pietonale, staţii de transport în comun, parcaje), cît şi pentru circulaţia de serviciu.

6.9. Teatrele de păpuşi şi marionete se amplasează de regulă în zone liniştite ale oraşului, de preferinţă în legătură cu un spaţiu plantat de agrement şi în condiţii de maximă securitate de circulaţie pentru spectatori­copii.

6.10. Teatrele în aer liber, se amplasează în funcţie de condiţiile naturale favorabile. Aşezarea în cadrul unui parc apare ca soluţia cea mai recomandabilă; teatrul constituie, în acest caz unul din elementele compoziţionale dominante ale parcului, corelîndu­se cu:

a. Dirijarea şi dimensionarea principalelor alei de acces. b. Justa utilizare a reliefului prin valorificarea denivelărilor naturale sau artificiale. c. Dispunerea grupurilor de plantaţii înalte atît în vederea unei bune protejări, cît şi

pentru considerente estetice.

Calcularea necesarului

6.11. Determinarea indicelui de capacitate se face, pentru teatre, pe baza formulei:

N= Zxsxo FxVxu

în care: N —este indicele de capacitate, exprimat în număr de locuri în sala de spectacole/1000 de locuitori deserviţi , F —­ frecvenţa în număr de vizionări/spectatori/an V — spectatori potenţiali (cota din 1000 de locuitori deserviţi) u — coeficient de participare prezumat (din V) Z — numărul zilelor de activitate specifică pe an s — numărul mediu de reprezentaţii pe zi de activitate o — coeficient de ocupare a sălilor. 6.12. Ipoteza luată în considerare (exclusiv necesarul pentru teatre de păpuşi şi pentru

cele în aer liber) este:

N= 6 . 0 2 . 1 210 6 . 0 800 4

x x x x 10 locuri în sală/1000 locuitori deserviti

6.13. Indicele de capacitate poate varia cu ±20—25% după: a. Particularităţile tradiţional­culturale şi structura socială a populaţiei oraşului. b. Gradul de participare la spectacole teatrale a populaţiei din sistemul de localităţi şi

ponderea acesteia faţă de întreaga populaţie deservită. c. Potenţialul sălilor de spectacole ale caselor de cultură şi ale eventualelor săli

polivalente, în special în oraşele mijlocii. 6.14. Pentru oraşele mici şi în acele oraşe mijlocii pentru care nu se prevăd teatre,

indicele este cumulabil cu cel pentru casele de cultură. 6.15. Pentru teatrele cie păpuşi şi marionete, ipoteza medie de calcul este:

N = 9 . 0 3 . 1 210 7 . 0 180 6

x x x x = 3 locuri în sală/1000 locuit, deserviţi.

6.16.­Pentru teatrele în aer liber indicele de capacitate se apreciază (cu totul orientativ) la 1,5—2 locuri/1000 locuitori.

Repartizarea pe capacităţi unitare

6.17. Capacităţile sălilor de teatru (în număr de locuri) sînt legate într­o anumită măsură şi de genul de spectacole pentru care sînt profilate. Astfel:

a. Sălile mici de 100—400 locuri, sînt destinate în special spectacolelor cu caracter experimental, care nu atrag simultan un număr prea mare de spectatori. Tot săli mici se folosesc pentru teatrele de păpuşi şi marionete, de preferinţă spre limita inferioară de capacitate, ţinînd seama de condiţiile de vizibilitate impuse de dimensiunile reduse ale personajelor şi ale scenei.

b. Sălile mijlocii, de 500—700 de locuri, pot fi specializate de genuri, dar servesc îndeosebi pentru teatru vorbit.

c. Sălile mari, de 800—1000 de locuri, se realizează de obicei ca unităţi reprezentative permiţînd şi spectacole de operă şi balet, şi în general, spectacole de mare montare.

d. Sălile foarte mari, cu o capacitate care depăşeşte 100 de locuri, constituie unicate la nivelul republican.

6.18. Pentru motive de eficienţă şi rentabilitate apare indicat ca, în oraşele mari numărul de locuri rezultate din calculul necesarului să fie repartizat în două sau mai multe săli cu capacitate şi profilare adecvată, cu utilizarea în comun a unei părţi din încăperile anexă cu caracter tehnic şi a celor destinate publicului.

6.19. Capacitatea teatrelor în aer liber poate varia foarte mult, în raport cu condiţiile naturale şi posibilităţile economice locale. Capacitatea poate ajunge, în condiţiile uzuale din ţara noastră, în limitele a 1000—3000 de locuri. Ceea ce depăşeşte această mărime constituie unicate la nivel republican.

PARTEA A II­A DOTĂRI CULTURALE UTILIZABILE DUPĂ CAZ

7. SĂLI POLIVALENTE

7.1. Se includ în prevederile prezentului normativ numai sălile polivalente cu capacitate redusă (300—700 de locuri), ale căror funcţiuni posibile ţin în principal de reţeaua culturală. Sălile polivalente de mare capacitate (peste 1000 de locuri sînt considerate a se încadra, după destinaţia principală, în reţeaua de educaţie fizică şi sport.

7.2. Sălile polivalente de capacitate redusă satisfac în vederea diversificării mijloacelor cultural­educative de influenţare a maselor, unele necesităţi ale sectoarelor de spectacole şi cultură de masă care din diferite cauze nu sînt satisfăcute prin dotări specifice; reprezentaţii teatrale şi concerte (în limita programelor de echipare tehnică a acestor săli,) reprezentaţii cinematografice, conferinţe, simpozioane etc, precum şi unele reuniuni cetăţeneşti.

7.3. Sălile polivalente de capacitate redusă din cijcuitul deschis se amplasează la

treapta oraşului sau a cartierului. Sălile pot fi situate: a. Izolat, în condiţiile generale ale sălilor de spectacole şi în funcţie de importanţa pe

care o au în cadrul oraşului. b. Comasat, alăturate sau încorporate unor dotări culturale ale căror funcţii le

completează sau în clădiri cu funcţii comasate. 7.4. Sălile polivalente de capacitate redusă nu au un indice de calcul propriu, acesta,

înscriindu­se în indicele dotării a cărei funcţie principală o asumă. Determinarea capacităţilor optime se coroborează cu importanţa oraşului, necesităţile culturale ale populaţiei, amplasarea dotărilor din reţea existente şi propuse.

8. SĂLI DE CONCERT

8.1. Sălile de concerte sînt destinate manifestărilor publice de muzică instrumentală şi vocală, avînd ca scop educarea estetică şi patriotică a maselor largi de auditori, în lumina ideologiei şi principiilor umaniste socialiste. Profilarea sălilor de concerte se axează în principiu, pe deosebirile de amploare ale producţiei muzicale:

a. Concerte ale unor formaţii mari (orchestre simfonice, populare, ansambluri corale ş.a.). b. Concerte ale unor formaţii reduse (instrumentale sau corale"de cameră", recitaluri şi

formaţii de muzică uşoară). 8.2. Sălile de concerte constituie unicate la treapta oraşelor; oportunitatea unor

construcţii noi de acest tip este necesar să fie supusă unei analize deosebite de atente. 8.3. Clădirile pentru săli de concerte sînt obiective reprezentative, uimind a se

prevedea în amplasamente centrale şi în condiţii similare cu cele ale teatrelor. 8.4. Numărul de locuri, precum şi suprafeţele necesare acestui gen de spectacole nu sînt

cuprinse în indici de calcul şi se determină în funcţie de specificul şi nivelul preocupărilor lor locale în acest domeniu.

8.5. Intervalul capacităţilor corespunzătoare pentru asemenea tipuri de dotare se recomandă a f i :

— pentru muzica de cameră, 20—300 de locuri — pentru muzica simfonică, 400—1000 de locuri.

9. CIRCURI

9.1. Circurile sînt localuri de spectacole cu arenă circulară tradiţională şi anexe funcţionale (menajerie ş.a.) legate de specificul genului.

9.2. În condiţiile ţării noastre, dotări de acest fel cu caracter permanent nu pot fi realizate decît în împrejurări deosebite, la nivel republican.

9.3. Pentru celelalte oraşe este necesar să se prevadă amplasamente pentru construcţii uşoare, demontabile (şapitouri), care să adăpostească spectacole ale colectivelor de circ în turneu. Asemenea amplasamente înzestrate cu o minimă echipare edilitară (alimentare cu apă şi energie electrică) se situează în general în zone marginale, pe lîngă tîrguri, oboare sau terenuri destinate distracţiilor populare.

10. MUZEE ŞI COLECŢII

10.1. Muzeele sînt destinate cercetării, depistării, depozitării, conservării şi prezentării către public a unor obiecte reprezentînd valori din patrimoniul artistic etnografic ştiinţific etc, pe plan naţional şi internaţional.

10.2. Profilarea muzeelor pe specialităţi urmăreşte criterii variate, precum destinaţia, modul, cadrul sau perioada de folosire ştiinţifică şi educativă a exponatelor.

10.3. Muzeele pot fi organizate în orice localitate cu un bogat trecut istoric sau care oferă dovezi materiale ştiinţifice, artistice sau documentare. în oraşele reşedinţă de judeţ, ele se organizează în general ca unităţi complexe sau de profil unic, specializate cu secţii autonome: artă, etnografie, istorie, ştiinţe naturale, tehnică, istoria culturii etc. ca şi de restaurare şi conservarea patrimoniului. Secţiile sînt, atît funcţionale, cît şi expoziţionale, cu excepţia celei de restaurare conservare care este numai funcţională.

10.4. Muzeele se pot organiza cu un conţinut determinat şi cu o structură adaptabilă; profilul poate fi dezvoltat pe o tematică legată de specificul regional (arheologie, artă populară, tradiţie meşteşugărească, producţie economică specifică, personalităţi istorice.şi artistice, colecţii personale ş.a.).

10.5. Muzeele se amenajează la treapta orăşenească, expunerea colecţiilor făcîndu­se în spaţii închise sau deschise, dimensionate după necesităţile sau după posibilităţile existente:

a. în construcţii închise, în clădiri sau complexe de clădiri constituie după programe speciale, sau în clădiri existente cu alte destinaţii iniţiale (eventual monumente de arhitectură) adaptate scopurilor muzeale.

b. în aer liber: . — în corelaţie cu muzeele pavilionare, pentru exponate de dimensiuni mari sau care se

consideră oportun a fi prezentate în cadrul naturii; — în amenajări de sine stătătoare; — pentru expunerea unor clădiri, instalaţii sau tehnicieni în condiţii de cadru natural care să

sugereze sau să reconstituie mediul originar; se amenajează de obicei pe suprafeţe mai mari, înglobîndu­se în spaţii plantate de importanţă orăşenească;

— pentru valorificarea unor monumente de cultură, arheologie sau arhitectonice, în situ. Pot fi însoţite de muzee în spaţii închise pentru expunerea sistematică şi sintetică a obiectelor, documentelor de dimensiuni , variabile sau de valoare mare, găsite la faţa locului.

11. MUZEE MEMORIALE

11.1. Muzeele memoriale sînt localuri pentru cinstirea memoriei şi în scopul popularizării unor personalităţi din diverse domenii de activitate, personalităţi reprezentative pentru trecutul ţării sau pentru cultura naţională şi universală. 11.2. Amenajarea muzeelor memoriale este determinată de existenţa în localitate a unor elemente

materiale (clădiri, locuinţe, obiecte) legate de personalitatea respectivă. Ele pot adăposti în unele cazuri colecţii cu caracter artistic. Muzeele memoriale pot constitui uneori elemente dominante în restructurarea zonelor în care se află, cu precădere atunci cînd sînt monumente de cultură clasate.

12. SĂLI DE EXPOZIŢIE ŞI GALERII DE ARTĂ

12.1. Sălile permanente de expoziţie din reţeaua culturală au ca scop prezentarea unor lucrări selecţionate, fie din opera unui artist, fie în vederea unor expoziţii colective sau pe teme date. Menirea lor este de a contribui activ şi permanent la acţiunea de educare estetică a publicului celui mai larg.

12.2. Caracterul de reînnoire periodică şi marea varietate în profilul expoziţional, care poate diferi după tipul exponatelor (dintr­o singură ramură sau mixte), după modul de expunere, după importanţa cuprinderii (locală, naţională, sau chiar internaţională) conferă sălilor de expoziţie un anumit grad de polivalenţă.

12.3. Galeriile de artă prezintă — pe lîngă spaţiul de expunere — şi spaţii cu caracter comercial. Odată cu organizarea unor expoziţii personale ale artiştilor plastici profesionişti, galeriile de artă asigură vînzarea către populaţie a producţiei artistice, precum şi a materialelor necesare creaţiei plastice.

12.4. Amplasarea spaţiilor destinate expoziţiilor cu caracter cultural, precum şi a galeriilor de artă, se face de preferinţă în, în zonele centrale ale oraşelor (eventual şi în centre de cartier), în puncte de animaţie, intens frecventate de pietoni cel puţin în anumite ore ale zilei (centre comerciale, parcuri orăşeneşti).

Necesitatea galeriilor de artă este determinată de la caz la caz,în raport şi cu mărimea oraşului.

12.5. În zonele centrale dens construite se recomandă ca sălile de expoziţii şi galeriile de artă, să fie încorporate altor clădiri cu destinaţie culturală (cluburi, case de cultură), sau incluse în parterul unor construcţii cu alte funcţiuni (clădiri comerciale, administrative, blocuri de locuit).

12.6. În zonele verzi marginale ale oraşelor mari, sălile de expoziţie pot fi prevăzute în pavilioane speciale, de regulă în cadrul unor ansambluri expoziţionale cu profilare polivalenta, pe suprafeţe mai mari de teren folosibile la treapta supraorăşenească.

12.7. Pentru dimensionarea sălilor de expoziţie curente de interes local se poate avea în vedere în mod orientativ un indice de 2—3 mp de arie desfăşurată/1000 locuitori (cu un minimum de 60 mp care asigură o desfăşurare de circa 25—30 m de simeză). Indicele variază în raport invers cu mărimea oraşului şi este puternic influenţată de condiţiile locale, nivelul cultural­artistic al oraşului, existenţa unei şcoli de artă, a unor ateliere de creaţie

12.8. Indicele nu cuprinde sălile utilizate în mod ocazional în scopuri de expoziţie, precum foaierele teatrelor, caselor de cultură sau alte săli polivalente, holuri de instituţii publice, şcoli, biblioteci ş.a. 12.9. Pentru galeriile de artă, capacităţile unitare recomandate sînt 40—50 mp arie

utilă pentru spaţiul de vînzare, 70—100 mp arie utilă pentru cel de expunere şi circa 50 mp spaţiu de depozitare.

13 ŞCOLI POPULARE DE ARTĂ

13.1. Şcolile populare de artă sînt destinate pregătirii şi perfecţionării interpreţilor şi instructorilor din cadrul formaţiilor artistice de amatori din instituţii şi întreprinderi în vederea ridicării nivelului mişcării artistice de amatori, contribuind prin aceasta la educarea

estetică a populaţiei. 13.2. Şcoli populare de artă se organizează şi funcţionează pe lingă consiliile populare

şi pot fi prevăzute în orice oraş în funcţie de condiţiile umane şi materiale. Ele funcţionează în localuri proprii, după programe speciale adecvate profilului lor sau folosesc spaţii existente ale unor case de cultură, clădiri de învăţămînt etc. Şcoala populară de artă din oraşul de reşedinţă poate include şi „Casa creaţiei populare" a judeţului unitate cu caracter metodologic.

14. UNIVERSITĂŢI CULTURAL­ŞTIINŢIFICE

14.1. Universităţile cultural­ştiinţifice îşi asuma rolul de răspîndire şi adîncire a unor cunoştinţe despre artă, ştiinţă şi tehnică, la un nivel relativ ridicat, în rîndul populaţiei adulte şi în afara sistemului de învăţămînt superior.

14.2. Universităţile cultural­ştiinţifice se înfiinţează în reţeaua urbană. Ele pot funcţiona în mod curent în localul casei de cultură orăşenească sau în alte clădiri corespunzătoare din oraş. Localuri proprii vor fi avute în vedere numai în situaţii cu totul deosebite.

15. ATELIERE DE CREAŢIE

15.1. Atelierele de creaţie asigură artiştilor plastici profesionişti (individual sau în colectiv) condiţii optime de concepere şi realizare a operelor lor.

15.2. Amplasarea atelierelor (şi caselor) de creaţie precum şi dimensionarea lor se face de la caz la caz, după necesităţile stabilite de uniunile de creaţie tutelare şi în raport cu posibilităţile orăşeneşti.

15.3. Pentru amplasarea unităţilor de creaţie se recomandă alegerea de medii ambiante favorabile, în zone liniştite şi bogat plantate. Atelierele de creaţie pot fi prevăzute şi în zona de lo cuit ; pentru casele de creaţie se recomandă condiţii de izolare mai accentuată (în parcuri, în locuri pitoreşti din zone marginale sau chiar exterioare oraşelor).

15.4. Atelierele de crtaţie pot fi organizate: a. în construcţii specifice (de preferinţă într­un grupaj de mai multe unităţi, cu atelierele de

sculptură la parter, necesitînd echipare şi înălţime specială). b. Comasat cu locuinţele, în construcţii joase (cuplat cu locuinţa personală a artistului) sau

în blocuri (ateliere de sculptură la parter, cele de pictură la ultimul nivel).