organizarea pe nivele a obiectivelor educaţionale taxonomia lui bloom

4
Organizarea pe nivele a obiectivelor educaţionale: In funcţie de ceea ce-şi propune insitutia sau profesorul in realizarea activitatii instructiv educative pe o perioada sau alta a procesului de invatamant obiectivele sunt dif. in: 1. Generale - sunt proiectate pe cicluri de învăţământ şi pe tipuri de şcoala fiind în concordanţă cu scopul învăţării in general si scopurile ciclului scolar respectiv. - Aceste obiective generale sunt axate pe procesele psihice implicate în învăţare şi sunt compatibile cu diferite obiectele de învăţare,ele realizandu-se pana la sf ciclului scolar respectiv. - Formularea acestor obiective nu e de competenţa unui cadru didactic ci sunt de competenţa unor politici şcolare la nivel de ministru. 2. Specifice - sunt caracteristice diferitelor arii de învăţamant si sunt asociate cu continuturile incluse în cadrul disciplinei respective. Aceste obiective sunt prezente în programele şcolare. - în formularea obiectivelor specifice sunt indicate conţinutul disciplinei dar şi nivelul de dezvoltare psihică a elevilor pt ca profesorii sa aleaga acele activităţi de învăţare ce sunt accesibile si sunt necesare elevilor din institutia respectiva si pt vârsta cronologică pentru care sunt proiectate ob. 3. Operaţionale - sunt de competenţa prof şi au un caracter concret. Sunt realizate în cadrul lecţiilor - sunt elaborate pe baza obiectivelor specifice disciplinei şi a obiectivelor generale şi se realizează prin tehnici de operaţionalizare ale profesorului - spre deosebire de obiectivele generale şi specifice care sunt date prin documente, obiectivele operaţionale sunt elaborate pt fiecare lecţie în parte în funcţie de conţinutul predării- învăţarii. Taxonomia obiectivelor educaţionale: În vederea raţionalizării, sistematizării şi evaluării unei activitati pedagogice e necesar ca între obiectivele procesului instructiv-educativ şi mecanismele neuropsihice implicate în învăţare să existe un raport de convergenţă. Având ca suport ştiinţa, teoriile şi principiile psihologice ale şcolii active conform cărora învăţarea se bazează pe efectuarea unor operaţii, acţiuni şi activităţi precum şi teoria învăţării

Upload: roxana-guramba

Post on 11-Aug-2015

76 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

curs

TRANSCRIPT

Page 1: Organizarea pe nivele a obiectivelor educaţionale taxonomia lui Bloom

Organizarea pe nivele a obiectivelor educaţionale: In funcţie de ceea ce-şi propune insitutia sau profesorul in realizarea activitatii instructiv educative pe o perioada sau alta a procesului de invatamant obiectivele sunt dif. in: 1. Generale - sunt proiectate pe cicluri de învăţământ şi pe tipuri de şcoala fiind în concordanţă cu scopul învăţării in general si scopurile ciclului scolar respectiv.- Aceste obiective generale sunt axate pe procesele psihice implicate în învăţare şi sunt compatibile cu diferite obiectele de învăţare,ele realizandu-se pana la sf ciclului scolar respectiv. - Formularea acestor obiective nu e de competenţa unui cadru didactic ci sunt de competenţa unor politici şcolare la nivel de ministru. 2. Specifice - sunt caracteristice diferitelor arii de învăţamant si sunt asociate cu continuturile incluse în cadrul disciplinei respective. Aceste obiective sunt prezente în programele şcolare.- în formularea obiectivelor specifice sunt indicate conţinutul disciplinei dar şi nivelul de dezvoltare psihică a elevilor pt ca profesorii sa aleaga acele activităţi de învăţare ce sunt accesibile si sunt necesare elevilor din institutia respectiva si pt vârsta cronologică pentru care sunt proiectate ob. 3. Operaţionale - sunt de competenţa prof şi au un caracter concret. Sunt realizate în cadrul lecţiilor - sunt elaborate pe baza obiectivelor specifice disciplinei şi a obiectivelor generale şi se realizează prin tehnici de operaţionalizare ale profesorului - spre deosebire de obiectivele generale şi specifice care sunt date prin documente, obiectivele operaţionale sunt elaborate pt fiecare lecţie în parte în funcţie de conţinutul predării-învăţarii.

Taxonomia obiectivelor educaţionale: În vederea raţionalizării, sistematizării şi evaluării unei activitati pedagogice e necesar ca între obiectivele procesului instructiv-educativ şi mecanismele neuropsihice implicate în învăţare să existe un raport de convergenţă. Având ca suport ştiinţa, teoriile şi principiile psihologice ale şcolii active conform cărora învăţarea se bazează pe efectuarea unor operaţii, acţiuni şi activităţi precum şi teoria învăţării conform căreia învăţarea presupune schimbări calitative în comportamentul cognitiv, afectiv, psiho-motor s-au elaborat aceste taxonomii în care obiectivele sunt definite în raport cu aceste categorii comportamentale. Taxonomiile reprezinta teorii şi abordări sistematice, explicative, clasificatoare si descriptive ale ob.respective.Taxonomiile obiectivelor educaţionale sunt: sisteme de clasificare şi ordonare ierarhică a obiectivelor în funcţie de domeniul lor de conţinut şi de gradul de complexitate al operaţiilor mintale implicate în învăţare.

Taxonomiile se prezintă ca organizari ierarhice pt diferite niveluri, fiecare nivel mai complex incluzând caracteristici esenţiale ale nivelului inferior. Cea mai apreciată e taxonomia elaborată de Bloom, care are 2 dimensiuni: 1.De conţinut - ce trebuie să înveţe - are în vedere componenta afectivă, cognitivă şi psiho-motorie. Conţinutul învăţării cognitive e axat pe asimilarea şi manipularea cunoştinţelor. Conţinutul obiectivelor afective e centrat pe practicarea de atitudini, norme şi reguli. Conţinutul obiectivelor psiho-motorii se bazează pe formarea unor deprinderi 2.De diferenţiere şi de ordonare a proceselor implicate în conţinut - se referă la ordonarea operatiilor mintale implicate în activitatea de invatare in functie de gradul lor de complexitate.Continuturile obiectivelor afective sunt centrate pe asimilarea de reguli,norme.-continuturile obiectivelor psihomotorii-sunt centrate pe indeplinirea unor activitati psihomotorii.Domeniul cognitiv după taxonomia lui Bloom: este centrat pe asimilarea cunostintelor

Page 2: Organizarea pe nivele a obiectivelor educaţionale taxonomia lui Bloom

- se refera la 6 clase de obiective: - sunt ordonate ierarhic cele 2 mari categorii de obiective: formative şi informative. - Obiectivele informative sunt la prima secţiune - cunoaşterea, se referă la cunoaşterea termenilor, a faptelor, regulilor, teoriilor specifice unei discipline şcolare. - Obiectivele formative urmăresc să formeze, să realizeze şi se referă la clasele nivelelor 2-6 1. cunoaştere - asimilarea cunoştinţelor 2. înţelegerea - presupune reformularea unui enunţ cu propriile cuvinte. Presupune interpretarea dacă copilul e capabil să explice, să rezume, să extragă idei principale; se refera si la extrapolare-extinderea conţinutului unui enunţ dincolo de contextul prezentat 3. aplicarea - capacitatea de a folosi ce a învăţat în orice situaţie nouă, de a fol.obiectivele in situatii concrete de viata4. analiza - presupune descompunerea în elemente componente si sesizarea relaţionărilor şi a raporturilor existente între ele - strategia mintală 5. sinteza - presupune îmbinarea elementelor sau a părţilor componente în scopul de a forma un tot unitar - dacă e capabil să elaboreze un plan 6. evaluarea - presupune formularea unor judecăţi asupra valorii cunostintelor pe care le-a insusit cu un scop precis Domeniul afectiv: -include obiectivele ce descriu manifestarea intereselor, valorilor personale. Se urmăreşte modificarea conduitei. Se au în vedere etapele implicate în interiorizarea unei norme sau valori sociale,morale sau estetice. Etape: 2 dimensiuni -de conţinut şi diferenţiere 1. receptarea - să ia la cunoştinţă, sa rec.insusirea regulii2. reacţia - Dimensiunea de diferenţiere - sa stie sa se comporte conform valorilor acestor norme 3. valorizarea - acea normă să fie acceptată, să devină stabilă: angajarea 4. organizarea - organizarea internă a normelor dintr-un sistem de valori 5. caracterizarea propriei persoane în funcţie de propriile valori însuşite - prin sistemul de valori asimilate, cu spirit de discernământ. - recunoaşterea şi însuşirea unei norme de raportare. Domeniul psiho-motor Se referă la proiectarea obiectivelor în funcţie de etapele formării unei deprinderi motorii. Dimensiunea de conţinut- să ştie regula respectivă Dimensiunea de diferenţiere: -perceptia- dispoziţia - să vrea să facă - reacţia dirijată -consolidarea sunetului respectiv-diferentierea- automatizarea - reacţia complexă: să folosească actele pe care şi le-a însuşit în realizarea unei sarcini complexe.

Page 3: Organizarea pe nivele a obiectivelor educaţionale taxonomia lui Bloom