Oraºul Fieni - Prezentare fizico-geografica

Zona fizico-geografica in are este situata localitatea noastra

este cea a Subcarpatilor dintre Dambovita si Prahova si

anume in regiunea Bezdead – Dealu Frumos. Aceasta

regiune se intinde de la limita dintre munte si dealuri, la

nord, pana inspre Pucioasa, unde o culme de inaltimi masive

si impadurite stau ca hotar la sud ; catre vest inainteaza

pana la cumpana de ape intre Raul Alb si Valea Vucanii, iar

spre est se marginenste cu bazinul Cricovului.

VALEA IALOMITEI

Valea Ialomitei constituie una dintre arterele hidrografice ce

dreneaza regiunea studiata, reprezentand in acelasi timp si

axul asezarilor omenesti. Ialomita iese in Bucegi la o

altitudine de 1595 m, coborand la Fieni la 440 m ,

deteminand diferite modificari. De la Dealu Mare, pana la

Fieni, Ialomita capata alte caractere : in primul rand valea se

largeste, fundul devine plat, se schiteaza terase de mai

multe nivele, panta longitudinala se domoleste mult -9°,

avand un debit de 10 mc/secunda.

In cadrul localitatii Fieni cele 2 maluri ale Ialomitei difera

intre ele: malul drept, mai inalt, peste 650 m, este sapat in

depozite paleogene; malul stang mai jos, sub 600 m.

Ialomicioara ajuta Ialomita sa devina o adevarata vale.

Izvoraste din masivul Leaota, are 20 km lungime si un curs

aproape rectiliniu, justificat de panta de 12-20%.

Pentru Fieni, panza freatica se gaseste la adancimi destul de

mici (2-3 m) si cu un debit de apa mare, in special in zona

dintre cala ferata si drumul national. 

MICROCLIMATUL LOCALITATII

Orasul Fieni este asezat intre dealurile Subcarpatice.

Caracterul climei este intermediar, intre munte si campie.

Iarna este indulcita, verile sunt mai racoroase, iar toamnele

lungi, ferind conditii pentru dezvoltarea pomiculturii.

Temperatura medie anuala a localitatii este cuprinsa intre 8-

9° C , vara fiind de +22° C iar iarna avand o medie de -6° C.

Vanturile dominantesunt cele din nord-vest care bat cu o

viteza de 1,8 m/sec., cele dein sud-vest cu 2,3 m/sec., viteza

celui din nord este de 2,8 m/sec.

Regimul de precipitatii anuale are valori care oscileaza intre

800-900 mm, ajungand in luna iunie la maximum, ploaia

avand un caracter torential. Fieniul se plaseaza intr-o

regiune umeda, indicele de umiditate fiind de 32-35.

Presiunea amosferica a localitatii este de 940 mb/1954.

Incadrat in cadrul climei temperat continentale in

depresiunea subcarpatica, ii este caracteristica o clima in

care predomina zilele calduroase, viscolul nesimtindu-se

iarna.

SUPRAFATA

Orasul dispune de 1062 ha. Suprafata este repartizata astfel:

75 ha arabil, 457 ha pasuni, 518 ha faneata si 12 ha livezi.

Terenurile neagricole insumeaza 769 ha, dintre care paduri

254 ha, ape 76 ha, drumuri 42 ha, constructii 127 ha. Cele

agricole cu cele neagricole laolalta totalizeaza 1831 hectare.

GEOLOGIA REGIUNII.

Regiunea naturală în care este amplasată localitatea Fieni, o

constituie valea mijlocie a Ialomiţei, pe de o parte, iar pe de

altă parte regiunea subcarpatică a cărei caracteristică este

structura cutată simplă, formată din sinclinaleşi anticlinale,

adică o succesiune de culmi şi depresiuni cu caracter

structural.

Regiunea prezintă o zonă internă a flişului peste care stă

prelungirea vestică a cuvetei de Slănic. Formaţiunile care

alcătuiesc regiunea aparţin cretacicului mediu şi superior,

paleogenului şi neogenului.

Stratele de Comarnic de tipul celui de la Fieni, sunt

constituite dintr-o succesiune de marne în care se găsesc şi

intercalaţii de gresii calcaroase cu orbitoline aflate la nord

între Valea Ialomicioarei şi Valea Ialomiţei. Calcare

brecioase, gresii şi nisipuri marno- calcaroase cenuşii, dure,

argile şistoase, magnoase, negricioase şi gresii glauconitice

se întâlnesc în regiunea Fieni- Măgura –Bela, pe malul drept

al Ialomiţei.

Interfluviile

Interfluviile sunt formate dintr-o succesiune de dealuri de

diferite altitudini. Altitudinea maximă este marcată de

Dealul lui Panait care are 670m. Înălţimile scad de la est la

vest până la Valea Ialomiţei, pentru ca apoi să crească din

nou pe malul drept, menţinându-se la valori mai mici,

maxima fiind aici de 646m, în dealul Pădurea lui Stan.

Localitatea Fieni, aşezată la confluenţa Ialomiţei cu

Ialomicioara se găseşte amplasată pe o terasă a cărei

altitudine este cuprinsă între 440-480m. Aceste forme de

relief la care se adaugă şi lunca, sunt folosite pentru

plantaţii cu pomi fructiferi, ce găsesc condiţii bune de

dezvoltare, pentru cultivarea diferitelor plante de câmp

(porumb, cartofi, sfeclă, etc ) şi a plantelor de nutreţ.

Solurile

În această zonă tipul predominant de sol este cel brun de

pădure, slab podzolit . El nu formează o zonă continuă, fiind

intercalat cu soluri cenuşii de pădure sau cu podzoluri. Solul

brun de pădure s-a format pe calcare, marne, conglomerate,

sub acţiunea continuă a vegetaţiei forestiere. În aceste

condiţii se acumulează o mare cantitate de humus şi, de

asemenea, de argilă prin descompunerea silicaţilor.

Din punct de vedere al fertilităţii acest sol este considerat

unul de tip forestier, de calitatea întâi. Acolo unde pădurile

au fost defrişate, apare solul brun înţelenit, care poartă

fâneţe şi păşuni productive. De asemenea , pe acest sol se

găsesc plantaţiile de pomi fructiferi; iar în unele sectoare

plante de câmp. Deşi bogat în humus acest sol are nevoie de

îngrăşăminte chimice şi organice azotate şi fosfatice pentru

a da producţii maxime.

Vara ,în condiţiile unei umidităţi scăzute, solul se usucă şi

crapă.

Defrişarea neraţională a pădurilor a determinat declanşarea

accelerată a eroziunii solului, în special pe malul stâng al

Ialomiţei. Eroziunea solului are consecinţe negative asupra

economiei regiunii, deoarece duce la scăderea productivităţii

păşunilor pe o suprafaţă destul de mare, prin îndepărtarea

orizontului superior, bogat în humus.

Fitogeografia regiunii

Natura solurilor amintite imprimă regiunii caracterul

predominant – pădure - , alături de păşuni şi fâneţe. Trebuie

să remarcăm lipsa pădurilor în imediata apropiere a oraşului

Fieni, aceasta fiind determinată de exploatarea neraţională a

acestora în urmă cu 80-90 de ani, provocând distrugerea

completă a lor pe o porţiune destul de mare.

Acestei regiuni îi corespunde subzona pădurilor amestecate

de fag cu gorun. Pădurile de gorun sunt localizate pe

coastele sudice şi vestice, mai luminate, şi în general, mai

uscate. Cele de fag cresc pe coastele sudice şi estice. Pe

lângă aceste specii mai putem întâlni mesteacăn, carpen,

tei, paltin, jugastru, frasin. Sub pădurile de gorun se dezvoltă

o bogată vegetaţie ierboasă.

Altă bogăţie a solului o constituie păşunile şi fâneţele din

spaţiul extravilan, primele dezvoltându-se pe sol roşiatic,

precum şi în locul fostelor păduri.

Vegetaţia ierboasă a zonei, instalată în locul pădurilor

defrişate, este reprezentată mai ales prin asociaţii de păiş

roşu, iarba vântului, ovăscior.

Fauna regiunii

Strâns legat de vegetaţie este aspectul faunistic al regiunii.

Dat fiind faptul că în această zonă predomină pădurile

amestecate şi fauna este cea caracteristică lor. Astfel,

întâlnim animale de interes vânătoresc cum ar fi: iepuri,

căprioare, lupi, dihori. 

Dintre păsări: ulii, ciori, mierle, porumbei sălbatici,

ciocănitori, grauri, etc.

Liniştea de altădată, înlocuită prin zgomotul industrial al

fabricilor, carierelor, cutreierarea de agrement a dealurilor

de către locuitori, despăduririle masive, mulţimea

vânătorilor şi a armelor de foc, au redus fauna de odinioară

care constituia şi un mijloc important de hrană.