1 Documenta Romaniae Historica, B. Þara Româneascã, (în continuare: DRH, B.),vol. I, Bucureºti, 1966, doc. 9, p. 25-28.

Monumente de cult dispãrute din oraºul Piteºti

Spiridon CristoceaMarius Pãduraru

Amplasat pe malul drept al Argeºului (fig. 1), la confluenþa cu RâulDoamnei, Piteºtiul, localitate care a cunoscut în evoluþia sa fazele de sat, târgºi oraº, a fost atestat într-un document intern la 20 mai 1388. Este vorbadespre hrisovul lui Mircea cel Bãtrân, prin care se întãrea mãnãstirii Cozia,între altele, ºi „o moarã în hotarul Piteºtilor”1.

Situarea la întretãierea unor importante cãi de comunicaþie care duceauîn Transilvania, prin oraºele Sibiu ºi Braºov, iar în sud la Bucureºti ºi maideparte în Peninsula Balcanicã, climatul moderat, ca ºi alþi factori au contri-buit la folosirea Piteºtiului ca reºedinþã domneascã temporarã.

Fig. 1. Oraºul Piteºti, dupã harta austriacã, 1790-1791

Semnatar articol

2 Ibidem, doc. 178, p. 288.3 Ibidem, vol. II, Bucureºti, 1972, doc. 185, p. 354-355; doc. 166, p. 323; doc. 182,

p. 350.4 Privitor la acest pod al Piteºtilor, la 18 mai 1645, Matei Basarab emite douã hri-

soave, ambele scrise „la pod la Piteºti”. În hrisovul prin care domnitorul întãreºte luiOpriº ocinã în Sãmara, judeþul Argeº, se menþioneazã cã acesta a „venit ºi înaintea dom-niii mele la Divan cu Opriºul de faþã, la conac, la pod la Piteºti” (DRH, B, vol. XXX,doc. 164, 165, p. 206-207). În privinþa acestui „pod”, autorii monografiei din 1988, dedi-cate reºedinþei actualului judeþ Argeº, menþioneazã: „nu ºtim dacã este vorba despre unpod de trecere peste un curs de apã (un pârâu din oraº sau râul Argeº), ori dacã termenulrespectiv se referã la o stradã poditã cu bârne sau scânduri” (Petre Popa, Paul Dicu,Silvestru Voinescu, Istoria Municipiului Piteºti (în continuare: Istoria...), Bucureºti, 1988,p. 88-89). Întrucât în momentul actual nu se mai cunosc alte mãrturii privitoare la podulrespectiv, nu-l putem localiza cu certitudine. Cu rezerva de ipotezã, opinãm pentru podulde peste râul Argeº, fãrã a exclude posibilitatea ca în vremea lui Matei Basarab oraºul sãfi fost podit. Prima mãrturie privind existenþa unor strãzi podite în Piteºti dateazã din1816, când baronul austriac Ludwig von Stürmer, trecând prin oraº, menþioneazã:„Uliþele din Piteºti sunt podite, dar destul de prost, cu dulapi grosolani” (Ludwig von

Dacã în secolul al XV-lea se cunoaºte un singur domn, Basarab celTânãr, care a emis de aici, la 16 august 1481, un hrisov2, în secolul urmãtornumãrul actelor de acest gen creºte, în astfel de ipostaze documentele con-semnându-i pe Mihnea cel Rãu, Vlad cel Tânãr, Radu de la Afumaþi, VladÎnecatul, Vlad Vintilã de la Slatina, Pãtraºcu cel Bun, Mihai Viteazul. O perioadãmai îndelungatã a rezidat la Piteºti Neagoe Basarab, care, la 22 noiembrie1517, emite un hrisov scris în „noile curþi din oraºul Piteºti”. Despre „minu-natul foiºor al Pitiºtilor” aflãm din hrisovul de la 18 ianuarie 1518, pentru cadocumentul din 6 mai 1519 sã fie scris în „minunatul scaun, în Piteºti”3.

În vremea domniei lui Matei Basarab exista un „conac, la pod la Piteºti”,pe care nu ºtim cine ºi când l-a construit, unde domnul rezida împreunã cuDivanul atunci când judecarea diferitelor pricini reclama prezenþa lor înzonã4, dar, probabil, ºi în alte împrejurãri.

Existenþa la Piteºti a unei curþi domneºti, chiar dacã era folositã tem-porar, poposirea pentru perioade de timp mai mari sau mai mici a domnuluicu sfatul domnesc, au avut urmãri benefice asupra oraºului din multe punctede vedere, printre care ºi cel arhitectonic (fig. 2). Din pãcate, scurgereaanilor, nãvãlirile armate, cutremurele sau incendiile, cel mai mare fiind celdin noaptea de 18/19 august 1848, când „un foc prãpãditor [...] în trei ceasuriau mistuit tot târgul, trei biserici, câteva mahalale ºi mulþime de case”5, aufãcut ca astãzi, din vechea arhitecturã, sã nu se mai pãstreze decât bisericadomneascã Sf. Gheorghe, ridicatã, în 1656, de voievodul Constantin ªerban,aflatã în centrul oraºului.

70

Titlu articol 71

Fig. 2. Planul oraºului Piteºti din 1885, întocmit de M. S. Andreian, originalul în colecþia Muzeului Judeþean Argeº

Semnatar articol

Stürmer, Cãlãtoria prin Transilvania ºi Þara Româneascã, în Cãlãtori strãini despreÞãrile Române în secolul al XIX-lea, serie nouã, vol. I, 1801-1821, îngrijit de GeorgetaFilitti, Beatrice Marinescu, ªerban Rãdulescu-Zoner, Marian Stroia, Bucureºti, 2004, p. 708).Cea mai veche mãrturie despre existenþa unor strãzi podite în Bucureºti dateazã din 1574,aºa cã n-ar fi exclus ca peste un secol ºi la Piteºti sã existe asemenea strãzi (George Potra,Din Bucureºtii de ieri, Bucureºti, 1990, p. 207). Important însã este faptul cã, în vremea luiMatei Basarab, la Piteºti exista un conac unde domnul venea cu Divanul ºi fãcea judecãþi.

5 Marius Pãduraru, Vechi lãcaºe de cult ale oraºului Piteºti. Biserica Domneascãcu hramul „Sfântul Gheorghe”. Cu o referire la un document trecut cu vederea desprectitorul acesteia, în „Argesis”, seria istorie, XV, 2006, p. 261, nota 37.

6 Paul de Alep, în Cãlãtori strãini despre þãrile române, vol. VI, text îngrijit deM. M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Bucureºti, 1976, p. 164.

7 Ibidem, vol. IX, , Bucureºti, p. 340.8 Dumitru V. Georgescu, George Georgescu, Judeþul Argeº la 1778, dupã memo-

riile generalului von Bauer, în „Argesis”, tom VII, 1995, p. 73-78.9 Mihail Carataºu, Paul Cernovodeanu, Nicolae Stoicescu, Jurnalul cãlãtoriilor

canonice ale mitropolitului Ungrovlahiei Neofit I Cretanul, în „Biserica OrtodoxãRomânã” (în continuare: BOR), XCVIII, nr. 1-2, 1980, p. 271.

10 Ibidem, p. 472.11 Istoria Þãrii Româneºti 1290-1690 Letopiseþul Cantacuzinesc, Bucureºti, 1960, p. 106.

Vechea înfãþiºare arhitectonicã a oraºului în evul mediu se desprindelacunar din însemnãrile unor cãlãtori strãini care au trecut sau au poposit aici.Astfel, Paul de Alep, secretarul patriarhului Macarie al III-lea al Antiohiei,vizitând localitatea, consideratã „târg”, la 13 ianuarie 1657, a consemnat:„Piteºti, unde se aflã zece biserici de piatrã ºi cãrãmidã”6. Un secol mai târziu,Neofit I Cretanul, poposind aici între 7 ºi 10 iulie 1746, a relatat cã urbeaargeºeanã avea „vreo ºapte-opt biserici de piatrã domneºti, boiereºti ºi negus -toreºti”7. Tot opt biserici ºi o mãnãstire consemneazã Friedrich Wilhelm vonBauer la 17788, iar Domenico Sestini, la 20-30 mai 1780, menþioneazã cãlocalitatea este „un wrasce, adicã oraº, alcãtuit din 250 de locuinþe, cu 7 bise-rici sãrãcãcioase ºi câteva mãnãstiri [...] se gãsesc, de asemenea, diferite caseboiereºti”9. În sfârºit, în 1781, Franz Joseph Sulzer consemna: „Piteºti, un târgdomnesc liber [...] cu opt biserici, o mãnãstire, mai multe case boiereºti [...]Întinderea ei ºi cele mai multe case din piatrã, în întregime dãrâmate, staumãrturie cã ea ar fi trebuit sã fie, înainte de ultimul rãzboi în care ruºii ºiturcii se rãzboiau între ei, o aºezare mare ºi bine conturatã”10. Cãlãtorii maisus citaþi menþioneazã existenþa în oraº a ºapte-opt biserici (Neofit I, Bauer,Sulzer) sau chiar zece (Paul de Alep). Astãzi, din vechile biserici nu se maipãstreazã decât biserica domneascã Sf. Gheorghe, ctitorie a voievoduluiConstantin ªerban din 1656, restul fiind construcþii de la începutul secoluluial XIX-lea. Nu ºtim, de asemenea, unde a fost biserica construitã de MateiBasarab la Piteºti, edificiu menþionat în Letopiseþul Cantacuzinesc11.

72

Titlu articol 73

12 Pentru bibliografie vezi: Marius Pãduraru, Vechi lãcaºe de cult ale oraºuluiPiteºti..., p. 255.

13 Pe lângã sondajul întreprins la biserica „Sfântul Gheorghe”, pânã acum, înPiteºti, s-au întreprins sondaje ºi cercetãri arheologice – deºi datoritã diverºilor factorinu întotdeauna condiþiile în care acestea s-au desfãºurat au fost cele optime –, la biseri-cile: „Buna Vestire”, Greci (Norocea), „Sfinþii Voievozi” (Meculeºti), „Sfânta Treime”(Beºtelei), „Sfântul Gheorghe” (Schitului Trivalea); recent (2007), au fost cercetate, atâtcât a mai fost posibil, fundaþiile fostei biserici „Sf. Nicolae”, care se situa vizavi de hotelul„Muntenia”, demolatã în 1962.

14 Ridicat din zid, lãcaºul (databil în secolul al XVI-lea) care a aparþinut unui schit,metoh al mãnãstirii Mihai Vodã din Bucureºti, a fost închinat în anul 1626, de cãtredomnitorul Alexandru Coconul, împreunã cu edificiul bucureºtean (translatat în 1986 depe amplasamentul originar) mãnãstirii Simonas Petra de la Muntele Athos (TeodorBodogae, Ajutoarele româneºti la mãnãstirile din Sfântul Munte Athos, Sibiu, 1940, p. 253).Pe locul sãu, a fost ridicatã, în deceniile opt-nouã ale veacului al XVII-lea, bisericavistiernicului Ianache, cunoscutã ulterior – din 1732 –, sub numele de schitul Beºtelei.

15 Document din 5 aprilie 1666 (DANIC, ms. 479, f. 183v).16 Ridicatã între 1679-1684. A fost construitã ca mãnãstire de vistiernicul Ianache

din Piteºti, unchiul lui Gavrilã paharnic din Râfov. Acesta a fost cãsãtorit cu Aspra ºi aavut mai mulþi copii, din care unul a purtat numele unchiului, Ianache (I. Ionaºcu, Docu -mente bucureºtene privitoare la proprietãþile mãnãstirii Colþea, Bucureºti, 1941, doc. 35,p. 66-67; Mihail M. Andreescu, op. cit., doc. 218, p. 259). Având hramul „Sf. Treime”,biserica a fost edificatã pe locul alteia mai vechi, din lemn, cea care în 1626 a fostînchinatã de cãtre Alexandru Coconul, împreunã cu mãnãstirea Mihai-Vodã din Bucureºti.Noua bisericã l-a avut, probabil, ca meºter zidar pe Stoica, autorul ansamblului medievalde la Goleºti.

17 La 6 iulie 1685, ªerban Cantacuzino întãrea schitului de la Piteºti, „care sãchiamã Mãguricea”, dijma de pe moºiile de la Fleºti, Groºi, Slãtioare ºi Samara „tot dinzece 1, precum iaste obiceiul ºi mai denainte vreme” (DANIC, M-rea Trivalea, XX/7);o posibilã identificare a acestui schit s-a fãcut cu biserica de lemn indicatã pe harta luiCarol Pop Szathmary la intersecþia Cãii Craiovei cu strada Exerciþiului (E. Greceanu,Ansamblul urban medieval Piteºti, Bucureºti, 1982, p. 90-92). Nicolae Stoicescu seîntreabã dacã nu cumva este acelaºi cu schitul Trivalea (N. Stoicescu, Bibliografia loca -litãþilor ºi monumentelor feudale din România, I. Þara Româneascã (Muntenia, Olteniaºi Dobrogea), vol. 2, M-Z, Bucureºti, 1970, p. 489 ºi nota 81). Considerãm cã aºa este, cãci,aºa cum o aratã documentele care s-au pãstrat, mãnãstirea Trivalea a fãcut numeroaseachiziþii de ocini la Fleºti, Groºi, Slãtioare ºi Sãmara, atât înainte, cât ºi dupã 6 iulie 1685(DANIC, M-rea Trivalea, XVIII/6, II/7, III/1 etc.; idem, ms. 477, f. 23r., 34v.-35r., 99v.-102r. etc.).

Deºi despre vechile biserici ale oraºului Piteºti s-a scris destul de mult12,nu toate aspectele privind istoricul acestora sunt pe deplin clarificate. Aºa depildã, pe lângã cele de naturã arheologicã, parþial elucidate13, a suscitat inte-resul specialiºtilor existenþa unor lãcaºe de cult semnalate sporadic în docu-mente, cum ar fi: metohul mãnãstirii Mihai Vodã din Bucureºti14, biserica luiNeacºu ºi Matei Basarab15, biserica lui Ianache vistierul16, schitul Mãguricea17,

Semnatar articol

18 Situat „în dealul Piteºtilor, unde sã cheamã Valea Gruiului, unde iaste hramulSfântului ºi Marelui Mucenic Gheorghie”, a fost închinat cu casele ºi podoabele bisericii,de cãtre Nica negustorul (cupeþul) din Piteºti, mãnãstirii Câmpulung, la 13 aprilie 1689(DANIC, M-rea Câmpulung, XLVII/9; idem, Doc. istorice, CMX/584, f. 582r., cu data15 aprilie 1689, copie dupã condica mãnãstirii Câmpulung).

19 Ctitoritã de arhimandritul Partenie Argeºeanu, dupã cum reiese din catagrafiade avere din 15 noiembrie 1784 (DANIC, Episcopia Argeº, LXVIII/7). Poate aceeaºi cubiserica „Sf. Dumitru” de la Valea Rea, azi sat înglobat oraºului Piteºti.

20 Închinatã de Marin Ungurul schitului Trivalea la 20 ianuarie 1698, situatã „înGura Vãii Stânceºtilor, care bisearicã o au fãcut din temelia ei fratele meu Isar (al lui MarinUngurul – n. n.), cu toatã cheltuiala lui, cu tot locul dinprejurul bisericii”, deoarece era„rãmasã pustie de multã vreame ºi fiindu de laturea oraºului” (DANIC, M-rea Trivalea,XIV/1). Eugenia Greceanu a identificat cu ajutorul hãrþii lui Carol Pop Szathmary bise-rica din Valea Stancii ca fiind amplasatã la confluenþa gârlei Trivalea cu gârla Mislea, laNV de schitul Buliga; ultimul se situa pe terenul unde din 1898-1899 se aflã clãdireafostei Prefecturi a Judeþului Argeº, din 1970 expoziþia permanentã a Muzeului JudeþeanArgeº (E. Greceanu, op. cit., p. 60, fig. 7 – B, p. 70, fig. 12, p. 84, fig. 23). Într-o însemnarepãstratã în arhiva bisericii „Sf. Ioan” pe Mineiul lunei Oct., tipãrit de Chesarie Râmniceanula 1776, de pe a treia filã se precizeazã: „Aceastã sfântã ºi dumnezeiascã carte s-au legatde robul lui Dumnezeu ªãrban logofãtul ªãrban, mahalagiu aceºtii sfinte i dumnezeieºtibiserici din gura Vãii Stancii – s. n.”, legãtura cãrþii fãcându-se „în cursul anilor 1778”(Marin M. Braniºte, Însemnãri pe vechile cãrþi de slujbã de la Bisericile din Piteºti, înMO, XII, nr. 1-4, 1961, p. 203). Cf. E. Greceanu, op. cit., p. 82, cartea s-a pãstrat la biserica„Sf. Treime” (Beºtelei).

21 Pentru bibliografie vezi: Marius Pãduraru, Vechi lãcaºe de cult ale oraºuluiPiteºti..., p. 256-257.

22 N. Stoicescu, op. cit., I, 2, p. 487-488.23 Codul din lista monumentelor istorice (03B0001); situat în strada Victoriei

(fostã Bãlaºa Doamna), nr. 2. 24 Ion Gr. Rãdulescu, Un monument istoric: Biserica „Sf. Gheorghe” din Piteºti,

în PO, XX, 1939, 11-12, p. 376.

schitul din Valea Gruiului18, biserica Sf. Dimitrie „de supt Dealul Piteºtilor”19,biserica din Gura Vãii Stãnceºtilor20 ºi, mai ales, metohul mãnãstirii Cotmeana21.

În ceea ce priveºte biserica domneascã cu hramul Sfântul Gheorghe22

(fig. 3), aceasta a fost construitã „din temelie pânã în sfârºit” de cãtre domnulConstantin ªerban (1654-1658) ºi doamna Bãlaºa23, data înscrisã în dispãrutapisanie fiind mai 13, leat 7164 (1656).

Deºi tradiþia oralã, consemnatã ºi în scris, referitoare la motivul înãlþãriiedificiului, aratã cã acesta a fost mulþumirea pentru salvarea domnitoruluiConstantin ªerban, care „strãbãtând Piteºtii cãlare pe calul sãu, gata era sã seafunde în mlaºtinile formate din strânsura apelor scurse de pe dealuri”24, undocument, trecut cu vederea, face mai multã luminã în acest sens, confir-mând într-un fel tradiþia. Este vorba de hrisovul lui Constantin Brâncoveanu

74

Titlu articol 75

din 26 noiembrie 1705, unde se aratã cã „a‹i›cea la domniia mea, s-au jãluitAtanasie cãlugãrul ºi cu fie-sãu Matei de la Piteºti, zicând cum cã, încã maidennainte vreme, aþi fost avut judecatã înnaintea dumnealui ªãrban Cost‹andin›,

Fig. 3. Biserica Domneascã Sf. Gheorghe, ctitorie a domnitorului Constantin ªerban, din1656. Înainte de restaurarea din 1967-1968 (sus) ºi dupã (jos)

Semnatar articol

25 Despre Stroe Leurdeanul, vezi N. Stoicescu, Dicþionar al marilor dregãtori dinÞara Româneascã ºi Moldova. Sec. XIV-XVII, Bucureºti, 1971, p. 204-206 ºi MarcelEne, Marele vornic Stroe Leurdeanu, în „Revista de Istorie”, 1981, nr. 8.

26 DANIC, M-rea Trivalea, XX/24. Documentul a fost publicat ºi de Mihail M.Andreescu, op. cit., doc. 253, p. 293, cu unele inexactitãþi.

27 Poate în perioada în care apare în documente ca mare serdar (1646 iul. 27 -1648 dec. 10), apoi fiind destituit din dregãtorie de Matei Basarab (care îl însemnase lanas ca sã nu ajungã domn) din pricina neînþelegerilor sale cu Diicu Buicescu, ruda dom-nului (N. Stoicescu, Dicþionar..., p. 158).

28 Cf. ºi E. Greceanu, op. cit., p. 78 ºi nota 38, unde sunt citate cãrþile domneºtidin 3 aprilie 1813, respectiv 12 iulie 1817, în care se vorbeºte despre scutirea de dãri apreoþilor ºi diaconilor ce slujeau aici.

29 DANIC, ms. 479, f. 183v.

când era ispravnic acolo la Piteºti, pentru o moarã ce au dãruit Stroe vornicu25

lui vlãdicãi Varlam”26. Întrucât în Þara Româneascã dregãtoria de ispravnicapare abia în urma reformei lui Constantin Mavrocordat din 1740, este clarcã viitorul domn s-a aflat la Piteºti pe vremea când era încã mare dregãtor27,însãrcinat cu o cercetare la faþa locului, de cãtre Matei Basarab. Deci, legã -turile lui Constantin ªerban cu Piteºtii sunt mai vechi, încã de dinainte de aajunge în fruntea þãrii ºi de a începe zidirea acestei frumoase biserici.

Considerãm demn de a fi reþinut faptul cã existenþa unei astfel de bise-rici reprezenta autoritatea domniei în centrul activitãþii economice a oraºului,terenul pe care s-a construit fiind proprietate domneascã, iar slujitorii eiscutiþi de dãri28.

O altã problemã privitoare la istoria acestui monument o ridicã hrisovuldin 5 aprilie 1666 dat de Radu Leon (1664-1669). Conform acestuia, fiindstricatã o bisericã veche din Piteºti, Matei Basarab „s-au sculat de au fãcut-ocu temelia de piatrã ºi în sus de lemn”, dar, „fiind rãotãþi o au ars”. Domnula dat voie lui Neacºu din Piteºti sã refacã biserica ºi sã fie pe seama lui „cumau fost ºi mai înainte vreme”29. Întrucât cercetãrile arheologice din 1963 efec-tuate la biserica domneascã au „constatat cã aceasta nu încalcã temeliile alteibiserici”, deci ea nu s-a aflat pe locul actualului edificiu, dar, dupã cum oindicã materialul arheologic relevat în 1967, care a atestat existenþa uneinecropole mai vechi datatã rezervat în secolele XIV-XV, este posibil ca bise-rica refãcutã de Matei Basarab ºi apoi de Neacºu sã se fi aflat undeva în apro-pierea bisericii Sf. Gheorghe.

Revenind la ctitoria menþionatã de hrisovul lui Radu Leon, consi derãm,ca ºi alþi cercetãtori ai problemei, cã este oarecum suspicios ca Matei Basarab(care dupã tradiþie ar fi avut ºi case în oraº) sã fi ridicat o bisericã de lemn încentrul unui târg înfloritor, dupã cum, de asemenea, este curios de ce dupã

76

Titlu articol 77

30 E. Greceanu, op. cit., p. 40 ºi nota 42. Autoarea îºi pune întrebarea dacã nucumva documentul din 1666 se referã la o primã bisericã de zid (ce ar fi aparþinut acestuiNeacºu sau înaintaºilor sãi) care, ar fi precedat-o pe cea de lemn, caz în care bisericaexistentã azi, consideratã corect la 1746 de mitropolitul Neofit drept ctitorie a lui Constantinªerban (Mihail Carataºu, Paul Cernovodeanu, Nicolae Stoicescu, Jurnalul cãlãtoriilorcanonice..., p. 271), sã fi fost ctitoritã, în realitate, un veac mai înainte de Neacºu dinPiteºti. Nu ni se pare verosimilã aceastã ipotezã, deoarece Dinu V. Rosetti aratã clar cãbiserica lui Constantin ªerban, de secol XVII, „nu încalcã temeliile altei biserici”.

31 Prin aceasta înþelegându-se mai ales cãrãmidã.32 Act din 22 noiembrie 1517 (DRH, B, II, doc. 185, p. 354-355).33 Teodor Cioflan, Romeo Maschio, Dovezi arheologice privind existenþa unei

curþi domneºti temporare la Piteºti, în „Argesis”, VIII, 1999, p. 132.34 Constantin Bãlan, Inscripþii medievale ºi din epoca modernã a României. Judeþul

istoric Argeº (sec. XIV-1848), Bucureºti, 1994, p. 373.35 Ibidem, p. 386.

incendiu lãcaºul a fost refãcut de Neacºu, dupã cum se pare, în calitate dectitor ºi nu de executant30.

În concluzie, considerãm cã pe lângã biserica domneascã, ctitorie a luiConstantin ªerban terminatã în 1656, a mai existat în centrul oraºului, ladistanþã nu prea mare de aceasta, cel puþin încã o bisericã. Este posibil caaceasta sã fi fost iniþial din piatrã, ulterior din lemn (cea refãcutã de MateiBasarab), iar apoi, când o reface Neacºu, asta dacã o mai reface (nu ºtim deexistenþa vreunui document în acest sens), din lemn sau din piatrã31. „Noilecurþi”32 ale lui Neagoe Basarab (cu casa domneascã amplasatã la „circa 35 mde biserica Sf. Gheorghe”, cum a stabilit campania arheologicã din 1988)33,precum ºi cele anterioare, este, mai mult ca sigur, cã au avut ºi ele bisericã.Poate cã una dintre acestea este în legãturã cu cea refãcutã de Matei Basarabºi Neacºu.

Dacã edificiile civile au dispãrut din varii motive, la cele ecleziastice,principala cauzã a fost demolarea lor, la începutul secolului al XIX-lea, caurmare a creºterii populaþiei, ºi construirea altora mai mari ºi mai încãpã -toare. Pisaniile aflate la unele din bisericile de la începutul secolului al XIX-leane informeazã despre existenþa unor biserici mai vechi care au fost demolatepentru a se construi cele actuale. Astfel, din pisania care ne informeazã cã în 1818cãminarul Ioan Mavrodolu a construit biserica de astãzi, aflãm cã în locul ei„au fost besericã prea micã ziditã la leat 7260 ‹1751-1752›, de un Ene cupeþul,caria, dupã vremi sã stricase de cutremuru”34. Pãstratã astãzi la MuzeulJudeþean Argeº, pisania bisericii Sf. Nicolae (fig. 4), construitã în 1812 (fig. 5)ºi demolatã în 1962, ne informeazã cã cea veche „era mai-nainte micã ºi prãpãditãde cutremur”35.

Semnatar articol

Cercetãrile arheologice efectuate în 2007 pe locul unde a fost bisericaSf. Nicolae au adus ºtiri importante despre acest edificiu. Cu aceastã ocazies-a cercetat naosul în cea mai mare parte, precum ºi altarul (parþial). Naosulde dimensiuni mari, avea o lãþime de 6,8 m la interior (9,5 m la exterior) ºi olungime de 9,5-10 m. Altarul avea o deschidere maximã de 9 m, iar adân-cimea absidei era de circa 7 m. Sectorul pronaosului rãmâne la vest de zonacercetatã, în afara acesteia, fiind probabil distrus de fundaþiile ºi subsolulHotelului „Muntenia”.

Din biserica veche, ridicatã din cãrãmidã cãtre mijlocul sec. al XVIII-leaºi alcãtuitã foarte probabil numai din naos ºi altar, au putut fi surprinse fundaþiazidului sudic al naosului ºi parþial cea a altarului (inclusiv despãrþitura dintrenaos ºi altar), precum ºi un mic fragment (1,6 m lungime) din extremitateade nord a fundaþiei peretelui vestic al naosului.

Fundaþia de nord a bisericii vechi a fost în cea mai mare parte su -prapusã ºi desfiinþatã de zidul nordic al naosului bisericii de la 1812.Vestigiile vechii biserici au fost surprinse la 0,6 m adâncime faþã de nivelulactual de cãlcare, fundaþia, cu o lãþime de maximum 0,6 m, adâncindu-se pânãla maximum -0,90 m. În zona altarului, fundaþia a apãrut mai sus, la -0,45 madâncime, talpa aflându-se mai jos cu 40 cm.

78

Fig. 4. Pisania Bisericii Sf. Nicolae pãstratã la Muzeul Judeþean Argeº

Titlu articol 79

36 Romeo Maschio, Dragoº Mãndescu, Teodor Cioflan, Cercetãrile arheologicede la biserica Sf. Nicolae ºi Sf. Pantelimon din Piteºti, în „Argesis”, seria istorie, 2008,XVII, p. 145-163.

Structura fundaþiei vechii biserici diferã sensibil faþã de cea a bisericiinoi: se caracterizeazã prin utilizarea predominantã a pietrei de râu de dimen-siuni mijlocii, legatã cu un mortar de var de slabã consistenþã ºi calitate, mainisipos ºi cu o culoare pronunþat gãlbuie, precum ºi prin raritatea cãrãmizilorcare, atunci când sunt totuºi prezente, sunt de o calitate mult inferioarã celorfolosite la noua construcþie.

Echipa de arheologi a concluzionat cã vechea bisericã, construitã dincãrãmidã cândva în secolul al XVIII-lea, era un locaº modest, de mici dimen-siuni: naosul de 6,7 x 5,9 m (la interior), iar altarul, în formã de potcoavã,având o deschidere de 4 m ºi o adâncime de 3,2 m (la interior). Fundaþiile,atât cea a naosului, cât ºi cele ale altarului ºi catapetesmei, nu depãºeau 0,6m în grosime36 (fig. 6).

Trebuie spus cã întreaga zonã cercetatã a fost bulversatã de intervenþiiedilitare recente, care au adus numeroase prejudicii integritãþii monumen-tului ºi viciind rezultatul cercetãrii arheologice în privinþa obþinerii unor dateesenþiale privind detaliile planimetrice ale celor douã biserici, în special însectorul estic corespunzãtor altarelor.

În timpul cercetãrilor arheologice au fost reperate ºi cercetate 14 morminte:trei în interior ºi 11 în exterior (patru pe latura de sud ºi ºapte pe latura de nord),numai ºase dintre ele conþinând schelete întregi, în conexiune anatomicã.

Fig. 5. Biserica Sf. Nicolae construitã în anul 1812 „cu cheltuiala mahalagiilor ºi altor creºtini”, demolatã în 1962

Semnatar articol80

ªi la biserica Sf. Treime Beºtelei, cercetãrile arheologice efectuate deGheorghe Cantacuzino în colaborare cu Teodor Mavrodin în 1975, au scos laivealã fundaþiile unei biserici mai vechi, de plan dreptunghiular, având axul lon -gitudinal cu o orientare oarecum diferitã, fiind situat puþin mai la sud (fig. 7).Construitã din cãrãmidã legatã cu mortar, vechea bisericã avea ziduri de circa0,60 m grosime, iar fundaþia din bolovani ºi mortar de circa 0,80 cm.Concluzia arheologilor a fost aceea cã respectivul lãcaº a fost distrus dupã oexistenþã probabil nu prea îndelungatã, datoritã unui incendiu, cãci un stratsubþire de câþiva centimetri de cãrbune a fost descoperit în interior ºi în unelepãrþi la exterior.

Fig. 6. a)Vedere de ansamblu dinspre vest, asupra zonei cercetate arheologic; b) Fundaþia altarului bisericii vechi. Vedere dinspre nord-est

Fig. 7. Planul sãpãturilor arheologice din 1975, de la Biserica Beºtelei

Titlu articol 81

* Aceeaºi soartã au avut-o busturile lui Ion I. C. Brãtianu, instalat în 1937 în faþaPalatului Administrativ Argeº ºi cel al lui Vintilã Brãtianu, din spatele clãdirii Primãriei Piteºti,astãzi sediul Galeriei de Artã „Rudolf Schweitzer-Cumpãna” a Muzeului Judeþean Argeº.

În afarã de demolarea vechilor biserici, pentru a se construi altele noi,unele au fost demolate ºi în locul lor s-au fãcut edificii administrative. Astfel,schitul Buliga, construit în centrul oraºului (fig. 8), în 1745, de cãtre negus-torul Martin Buliga ºi jupâneasa lui Neacºa, a fost demolat ºi în 1898-1899s-a construit, dupã planurile arhitectului Dimitrie Maimarol, acelaºi care afãcut ºi planurile Cercului Militar din Bucureºti, Palatul Administrativ al Jude - þului Argeº, astãzi unul dintre sediile Muzeului Judeþean Argeº.

Tot ca urmare a hotãrârii organelor de partid ºi administrative, în 1962 afost demolatã biserica Sf. Nicolae,edificatã în 1812, la intersecþia strãziiªerban Vodã cu strada Doamna Bãlaºaºi nu s-a mai construit nimic în loculei, terenul pe care-l ocupa fiind destinatarterei de circulaþie. ªi pentru ca locui -torii de astãzi ai oraºului sã ºtie cã peacest loc a fost o veche bisericã, înprimãvara anului 2009 a fost instalatãmacheta din lemn a edificiului (fig. 9),însã, nefiind realizatã corespunzãtor, înprimãvara anului 2010 a fost înlãturatã.

Într-un scuar, aflat în partea de nord a bisericii, se afla bustul lui Ion C.Brãtianu, operã a sculptorului Dimitrie Mirea, instalat iniþial în ParculTrivalea în 1904 (fig. 10) ºi mutat aiciprin 1906 (fig. 11). A fost demontatdupã 1947, ca urmare a hotãrârii orga-nelor de conducere din acele vremuriºi dus, probabil, la topit*.

Un alt lãcaº ecleziastic care adispãrut în timpul bombardamentelordin al doilea rãzboi mondial a fostbiserica calvinã (fig. 12). Oraº al ÞãriiRomâneºti, Piteºtiul a fost locuit laînceput numai de români, lucru rele -vat de episcopul ºi arhiepiscopul de Sofia, Petru Bogdan Bakšic, care, în1640, consemna faptul cã Piteºtiul avea „200 de case de români, adicã vreo

Fig. 8. Schitul Buliga, ctitorie din 1745 a negustorului Martin Buliga

ºi a soþiei sale Neacºa

Fig. 9. Panoul ºi macheta ce marcheazãlocul pe care s-a aflat biserica Sf. Nicolae

Semnatar articol

37 Cãlãtori strãini..., vol. V, p. 208-209.

mie de suflete…”. Fiind catolic, elmenþioneazã cã „aici nu sunt catolici,doar când vin negustori la târg”37.

În decursul anilor, alãturi deromâni s-au aºezat locuitori veniþi dinafara graniþelor, în special de la nordde Carpaþi ºi de la sud de Dunãre, dealte etnii ºi de alte religii. Pânã la cata-grafia din 1838 nu avem informaþii exactedespre numãrul locuitorilor, despre ori -ginea lor etnicã ºi despre religia lor.

Document de o deosebitã impor -tanþã, fãrã de care nu se poate scrieistoria Piteºtiului în aceastã perioadã,catagrafia din 1838, întocmitã ca urmarea prevederilor Regulamentului Organicdin 1831, ne prezintã – între altele –,pentru prima datã informaþii despresituaþia demograficã a oraºului, despreoriginea etnicã a locuitorilor ºi indirectdespre religia lor.

82

Fig. 10. Pavilion construit în ParculTrivalea între 1898 ºi 1903, care a

adãpostit bustul lui Ion C. Brãtianu, operãa sculptorului Dimitrie D. Mirea

Fig. 11. Acelaºi bust, mutat în scuarul de lângã Biserica Sf. Nicolae

Titlu articol 83

38 DANIC, Fond Catagrafii ºi catastife, Þara Româneascã, partea I, dosar 46/1838. 39 Prima sinagogã a comunitãþii israelite din Piteºti, ce exista în 1864, a fost demo -

latã în 1922, pentru a se construi, între 1920 ºi 1924, cea care se aflã astãzi pe B-dul Eroilor.

Împãrþit în patru culori (roºie, neagrã, albastrã ºi galbenã), Piteºtiulavea în 1838 un numãr de 4.014 locuitori, dintre care cei mai numeroºi erauromânii - 2.242. Dupã români, urmau, în ceea ce priveºte numãrul de locui-tori, sârbii, cu 954 de persoane, þiganii - 424 ºi grecii - 239. În privinþa sâr-bilor, ei puteau fi bulgari care, fugind de pe teritoriul lor aflat în Imperiul Otoman,nu-ºi declarau etnia adevãratã, pentru a nu fi duºi înapoi. O comunitateimportantã era ºi cea israelitã, care numãra 82 de persoane, pentru ca ruºii sãfie în numãr de 27 ºi armenii în numãr de 19. În afarã de aceºti locuitori dealtã etnie decât cea a românilor, în Piteºti se aflau ºi 18 nemþi ºi 5 unguri,veniþi desigur de peste munþi38.

Dupã 1838, se produce o creºtere a numãrului de locuitori ai Piteºtiului,astfel cã de la 4.014, câþi existau în acest an, se ajunge la 8.400 în 1872, la10.949 în 1890 ºi la 15.570 în 1901.

Odatã cu creºterea populaþiei Piteºtiului, în a doua jumãtate a secoluluial XIX-lea apar comunitãþi de altã religie, care îºi vor construi propriile biserici.Astfel, comunitatea armeanã îºi construieºte biserica în 1852, cea israelitãavea sinagogã în 186439, iar cea catolicã edificã biserica Sf. Anton în 1896.

În afarã de aceste comunitãþi, în a doua jumãtate a secolului al XIX-lea, la Piteºti exista ºi o comunitate maghiarã reformatã. Neavând bisericã,aceastã comunitate s-a adresat domnitorului care a aprobat, printr-un decret,construirea unui asemenea lãcaº. Ca urmare a decretului domnesc, Ministerul

Fig. 12. Biserica Calvinã, sfinþitã în 1862, amplasatã pe B-dul Ferdinand, astãzi B-dulRepublicii, a fost distrusã în timpul bombardamentului din 1944

Semnatar articol

40 DANIC, Fond Ministerul Cultelor ºi Instrucþiunii Publice (în continuare:M.C.I.P.), dosar 54/1863, f. 4, 5. Dintr-o listã a bisericilor din oraºul Piteºti, de la 1865,reiese cã la acea datã biserica reformatã era nouã, solidã, de zid, de formã dreaptã, fiindînfiinþatã în 1861. Ctitor era Carol Sekeli, doctor ºi misio ungaro-reformat. În acel anbiserica avea ca documente actul de danie pentru locul pe care era amplasatã ºi o vie. N-aveainscripþii pe obiecte ºi nici murale (DANIC, Fond M.C.I.P., dos. 1193/1865, f. 2v-3r).

de Interne, prin ordinul 280 din ianuarie 1860, a dat voie „comunitãþii ma -ghiaro-reformatã din acest oraºi Piteºti a ridica bisericã pe locul lãsat printestament de reposatul medic Carl Iechel” (Carol Zekely, n.n.). Obþinândaprobãrile, comunitatea maghiarã a construit biserica care „a ºi luat sãvârºireºi sãnþirea ei, conform ritului sãu, la 11 decembrie anul espirat” (1862, n.n.).

Pentru „predicarea religiunii, susþinerea ºi consolidarea moralei” a fostorânduit pastorul Ioseph Nagy. Pastorul, care sãvârºise „înveþãturile gimna-siale ºi facultative pãstorale”, a fost însãrcinat „cu þinerea unei ºcoale, undetinerimea sã-ºi poatã priimi o educaþiune moralã ºi socialã din obectele nece-sarie alle învãþãmântului, conform posiþiunei de meseriaºi”. Privind obiectelede învãþãmânt, ele erau „cele dintâi cunoºtinþe ce tot omul trebue a le posedaîn limbile germanã ºi maghiarã”.

Pentru a respecta legile þãrii, în aceastã ºcoalã trebuie sã se înveþelimba românã „ca limbã principalã a þerrei”. În vederea deschiderii ºcolii,câþiva reprezentanþi ai comunitãþii (Sigmond Kovats, curator, Velesnyeiªandor, Ludvig Kubis, casier º.a.) cer ministrului, la 10 ianuarie 1863, apro-barea ca institutorul român Barbu Pretorian, cu care încheiaserã un contract,sã fie „învãþãtor în aceastã ºcoalã pentru limba românã”. De asemenea, ei cerministrului sã elibereze „autorisaþiune numitului pastor al nostru, IosephNagy, spre a putea deschide ºcoala, cât se va putea mai curând, ºi a urma cuînvãþãtura copiilor noºtri, cari acum nu au nici un conducãtor spre luminareaînvãþãturilor”. Totodatã, semnatarii trimit ministrului ºi învoirea încheiatã, la9 ianuarie 1863 (fig. 13), cu institutorul Barbu Pretorian, care avea autori -zaþia 25715 din 19 decembrie 1862 eliberatã de Ministerul Cultelor ºi Instruc -þiunii Publice.

„Fiind datori a avea la ºcoala noastrã de la bisericã unguri reformaþi ºiun profesor de limba românã”, semnatarii s-au învoit cu Barbu Pretorian,care primea ca platã un galben pe lunã, pentru „venirea la ºcoalã un ceasdimineaþa, iar vara douã, ºi dimineaþa ºi dupe amiazi”40.

Pentru deschiderea ºcolii maghiare, prefectul judeþului Argeº ceruse,prin adresa 896/18 ianuarie 1863, sã i se prezinte aprobarea MinisteruluiCultelor ºi Instrucþiunii Publice ºi de aceea cei doi reprezentanþi ai comu -nitãþii, pastorul Nagy ºi curatorul Kovats, trimit Ministerului o telegramã,

84

Titlu articol 85

41 Ibidem, dosar 54/1863, f. 6.42 DANIC, Fond M.C.I.P., dos. 54/1863, f. 2, 7.

primitã de acesta la 18 februarie 1863, prin care solicitã a „da deslegarecerutã de d. prefect Argeºi, prin raport n. 896 ianuarie 18, pentru deschidereaºcoalei maghiare”41.

În urma acestor solicitãri, ministrul cultelor, prin adresa 6597 înaintatãConsiliul Superior al Instrucþiunii, „recomandã cererea mai multor locuitorimaghiari din oraºiul Piteºti de a se autorisa deschiderea unei ºcoale în caresã se predea limbile germanã, maghiarãºi românã”. Deliberând asupra adreseiministrului, Consiliul aprobã, în ziuade 19 martie 1863, „deschiderea ºcoaleireformate maghiaro-germane ºi sã deaautorisaþiune pastorului Ioseph Nagyde a instrui pe copii în acele limbi” ºilui Barbu Pretorian de a „învãþa limbaromânã în aceastã ºcoalã”.

De asemenea, Consiliul Superiormai hotãrãºte: „curatela bisericei ºi aºcoalei va fi datoare a þine duoã essa-mene pe fiecare an, la fiecare semestru,ºi a fi supusã instrucþiunilor privitoarela instrucþiunea publicã”, iar institu-torul pentru limba românã trebuia sãaibã autorizaþia Ministerului. Hotãrârea Consiliului Superior al Instrucþiunii,aprobatã de Minister, a fost trimisã la 27 aprilie 1863 (Fig. 14), cu numãrul 12548,Comitetului de Inspecþiune ªcolarã din Districtul Argeº spre a o pune în aplicare”42.

Fig. 13. Semnatarii cererii din 10 ianuarie 1863

Fig. 14. Amprentã sigilarã aplicatã pe documentul din 28 septembrie 1886:

„A Piteºti Reform Egyhaz Pecsetje 1861”

Semnatar articol

* Se putea face în a doua jumãtate a secolului trecut, cu ocazia sãpãturilor pentrufundaþiile clãdirilor moderne, dar lipsa de interes a autoritãþilor de atunci ºi-a spus cuvântul.

Documentele prezentate mai sus, prezintã o mare importanþã privindistoria comunitãþii reformate maghiare din Piteºti. Ele ne informeazã cãaceastã comunitate ºi-a construit o bisericã la Piteºti, care a fost sfinþitã la 11decembrie 1862 ºi care este mai veche decât biserica catolicã Sf. Antonconstruitã în 1896. Dacã ultima se pãstreazã ºi astãzi, pe strada Victoriei, încentrul Piteºtiului, aceastã bisericã a fost distrusã în timpul bombardamen-telor aviaþiei americane din anul 1944.

Din pãcate, nici cercetãrile arheo logice, care puteau aduce mai multãluminã în aceastã problemã extrem de interesantã a monumentelor medievaledin centrul oraºului Piteºti, n-au fãcut-o ºi este practic imposibil s-o mai facãdatoritã construcþiilor moderne*, astfel cã astãzi multe dintre aspectele isto-riei arhitectonice acestei urbe sunt iremediabil pierdute.

ABSTRACT

Lost Cult Monuments in Piteºti The fact that city of Piteºti is situated at the confluence of Argeº and Doamnei

rivers, and also on important crossroad of ways that connected the Transylvaniancities of Sibiu and Braºov to Bucharest and the southern Balkans, as well as otherfavorable factors such as a mild climate, determined the choice of this location forserving as temporary princely residence, after being in turns a village, a fair, a town.

After it became a town the number of the cult monuments increased, particularlythose belonging to the Orthodox rite, whose number according to strangers travelerswould be seven or even higher (up to ten). Such monuments were the church subor-dinated to Mihai Vodã monastery in Bucharest, the church of Neacºu and MateiBasarab, the church of Ianache the Treasurer, Mãguricea Convent (this could havebeen the actual Trivalea Convent), the Monastery of Valea Gruiului, the church ofSt. Demetrius “of bellow the Piteºti Hills”, the church of Gura Vãii Stãnceºtilor, thechurch subordinated to the monastery Cotmeana, the Buliga Monastery etc.). Todayit is only the princely church of “St. George” – the one that Constantin ªerban builtbetween 1654 and 1656 – that preserves an aspect close to the original construction.

Beside those buildings belonging to the Orthodox rite, some other ethnic groupsbuilt their cult monuments in the town, starting from the Middle Ages. Among themthere were the Armenian community, the Catholic one, as well as the Israelite,Hungarian, Lutheran ones. Unfortunately, exactly like the Orthodox cult monuments,those buildings are not present any more in the townscape of Piteºti.

86