Opera de mantuire a lui Iisus Hristos. Raportul dintre mantuirea subiectiva si obiectiva.Intreita slujire a Mantuirorului – Chemarea profetica, slujirea arhiereasca si demnitatea

imparateasca.

Termenul general si cel mai des folosit de Sfanta Scriptura si de Sfintii Parinti pentru a arata motivul si scopul intruparii Mantuitorului este mantuirea neamului omenesc

Termenul mantuire se foloseste atunci cand vorbim despre mantuirea generala sau obiectiva, dar si atunci cand vorbim despre mantuirea personala sau subiectiva.

Mantuirea generala sau subiectiva – reprezinta intreaga activitate rascumparatoare a Mantuitorului, activitate realizata pentru intreaga fire omeneasca – de la Adam si Eva si pana la cei de la sfarsitul veacului.

Mantuirea personala sau subiectiva – consta in insusirea si improprierea roadelor jertfei de pe cruce a Mantuitorului. Opera de mantuire infaptuita de Hristos incepand de la Intruparea si pana la Inaltarea Sa la cer, reprezinta izbavirea intregului neam omenesc de consecintele caderii in pacatul stramosesc a protoparintilor nostrii si refacerea comuniunii dintre om si Dumnezeu.

RAPORTUL DINTRE MANTUIREA OBIECTIVA SI CEA SUBIECTIVA:

Mantuirea obiectiva realizata de Mantuitorul nostru Iisus Hristos prin Intruparea, prin Jertfa de pe cruce, prin Invierea si Inaltarea Sa la cer, este o lucrare dumnezeiasca de care beneficiaza intraga omenire de la Adam si pana la cei de la sfarsitul veacului. Desi este temelia mantuirii subiective, mantuirea obiectiva trebuie insusita de fiecare credincios in parte, iar daca prin jertfa Mantuitorului „s-au deschis noua usile raiului” aceasta nu inseamna ca doar prin mantuirea obiectiva am dobandit efectiv imparatia cerurilor. Prin mantuirea obiectiva, noi am fost sloboziti din robia pacatului stramosesc, insa pentru a dobandi fericirea vesnica este nevoie de lucrarea noastra proprie, caci dupa cum apreciaza unii Sfinti Parinti, Dumnezeu l-a creat pe om fara voia lui, insa nu vrea sa il mantuiasca fara ca omul sa-si demonstreze bunavointa sa de a fi mantuit prin starunita in rugaciune si fapte bune. In acest sens sunt si cuvintele Sfantului Apostol Pavel: „Lucrati cu frica si cu cutremur la mantuirea voastra” (Flp.2.12)

Intreita slujire a MantuitoruluiChemarea profetica. Slujirea arhiereasca. Demnitatea imparateasca

Starea de decadere a omului, dupa savarsirea pacatului stramosesc, a constat in intunecarea mintii cu privire la adevarul religios si moral, ruperea legaturii harice a omului cu Dumnezeu, alterarea chipului lui Dumnezeu in om si chiar a fiintei omenesti ca dovada a inclinarii omului mai mult spre rau.

Astfel, pentru restaurarea firii omenesti si aducerea omului la starea de dinainte de pacat, era necesara luminarea mintii prin invatatura cea adevarata, redobandirea harului divin si sustinerea omului in permanenta legatura cu Dumnezeu.

Mantuitorul isi indeplineste opera Sa de mantuire sub intreit aspect: ca profet sau ca invatator, ca arhiereu si ca imparat, continuandu-Si aceasta opera si dupa inaltarea Sa la cer prin lucrarea Sfantului Duh, dupa cum graieste Insusi Mantuitorul: „Si Eu voi ruga pe Tatal, si alt Mangaietos va va da, Care Sa ramana cu voi in veac, Duhul adevarului...Nu va voi lasa orfani, ci voi veni la voi” (In. 14.16, 18)

Ca profet – invata prin Revelatia divina, despre Fiinta si voia lui DumnezeuCa arhiereu – reface prin jertfa rascumparatoare legatura dintre om si Dumnezeu, adica impaca omenirea cu

Tatal cerescCa imparat – invinge puterea raului, conducandu-l pe om la menirea lui adevarata

Cele trei aspecte ale operei de mantuire sunt numite trei chemari, trei slujiti saui trei demnitati. Cele mai dese numiri care se dau celor trei aspecte ale jertfei Mantuitorului, sunt chemarea profetica, slujirea arhiereasca si demnitatea imparateasca. Aceste slujiri sunt cele mai inalte demnitati care exista in viata omeneasca, insa nimeni dintre oameni nu le poate avea pe toate deodata, acestea fiind unite doar in Persoana Mantuitorului Hristos. Aceste aspecte sunt doar trei laturi sau trei fete ale aceleiasi opere de mantuire, caci Acelasi Hristos este si profet si arhiereu si imparat, lucrarea sa mantuitoare nefiind impartita in trei. In centrul operei mantuitoare sta slujirea arhiereasca a Mantuitorului; chemarea profetica, prin invatatura, pregateste sufletul pentru impacarea cu Dumnezeu iar prin demnitatea imparateasca se daruieste harul impacarii.

Sfanta Scriptura arata clar intreita slujire a Mantuitorului:

In Vechiul Testament:

Hristos vestit ca profet (de Moise): „Prooroc asemeni mie, va ridica tie Dumnul Dumnezeul tau, pe Acela sa Il ascultati” (Dt.18.15)

Hristos vestit ca preot: „Jertfa si prinos n-ai voit, dar trup mi-ai intocmit” (Ps.39.9)

Hristos vestit ca imparat: „Iar Eu sunt pus de El Imparat peste Sion, muntele cel sfant al Lui, vestined porunca Domnului” (Ps.2.6). „...va iesi din tine Stapanitor peste Israel...” (Mi.5.1). „si mare va fi stapanirea Lui si pacea Lui nu va avea hotar. Va imparati pe tronul si peste imparatia lui David” (Is.9.6)

In Noul Testament:

Hristos ca profet: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine” (Lc.13.34)

Hristos ca arhiereu: „Pentru ei, Eu Ma sfintesc pe Mine Insumi, ca si ei sa fie sfintiti intru adevar” (Mt.17.19)

Hristos ca imparat: „Iar cand va veni Fiul Omului, intru slava Sa si impreuna cu El toti sfintii ingeri, atunci va sedea pe tronul slavei” (Mt.25.31)

Toate slujirile la un loc: „Iisus Hristos, care pentru noi S-a facut intelepciune de la Dumnezeu, si dreptate si sfintire si rascumparare” (1.Co.1.30)

Chemarea profetica

Este activitatea Mantuitorului de invatator si descoperitor al adevarului absolut despre Dumnezeu. Hristos este luminatorul desavarsit : „Eu sunt lumina lumii. Cine Imi va urma mie nu va umbla in intuneric ci va avea lumina vietii” (In.8.12)

In comparatie cu ceilalti profeti, Mantuitorul este profetul profetilor. Proorocii vestesc si invata in masura puterii data de Dumnezeu, insa Hristos le vesteste pe cele ale Sale care sunt si ale Tatalui. Profetii vesteau ceea ce au primit, insa Hristos Se vesteste pe Sine; profetii vesteau adevarul in parte, din umbra, insa Hristos vesteste adevarul, El Insusi spunand: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.” (In.14.6); Hristos este plinirea sau apogeul Revelatiei supranaturale. In Noul Testament este aratat ca fiind proorocul Cel mai de pe urma: „Dupa ce Dumnezeu, odinioara, in multe randuri si in multe chipuri a grait parintilor nostri prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma, ne-a grait noua prin Fiul” (Evr.1.1,2)

Adevarul propovaduit de Hristos, consta in invatatura Sa despre Sine Insusi, despre lucrarea si imparatia Sa, despre adevaratul sens al Legii mozaice, pe care Hristos insusi a spus ca venise sa o implineasca (Mt.5.17)

Hristos Isi indeplineste chemarea profetica in doua moduri: direct – predicand El Insusi adevarul Evangheliei Sale; indirect – in Biserica, prin Apostoli si urmasii Sai (episcopi si preoti) pe care ii lumineaza si ii sustine prin Sfantul Duh, fiind cu noi pana la sfarsitul veacurilor. (Mt.28.20)

Slujirea arhiereasca a Mantuitorului

Se situeaza in centrul intreitei Sale slujiri, fiind lucrarea prin care l-a impacat pe om cu Dumnezeu, lucrare ce cuprinde toate suferintele indurate de Hristos, de la Intrupare si pana la moartea Sa pe cruce;

Pentru om, data fiind gravitatea pacatului savarsit, mantuirea prin forte proprii, fara ajutor divin, era imposibila. Dar Dumnezeu, in intelepciunea Sa, hotaraste mantuirea neamului omenesc prin intruparea Fiului Sau si jertfa de pe cruce a Sa;

Odata cu intruparea Mantuitorului si jertfa Sa, se restaureaza natura cazuta a omului i se reface comuniunea dintre Dumnezeu si om;

In centrul lucrarii mantuitoare a Fiului lui Dumnezeu se gaseste Jertfa de pe cruce, adusa pentru rascumpararea neamului omenesc si pentru eliberarea lui din robia pacatului

Sfanta Scriptura adeverseste ca moartea pe cruce a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, este jertfa adevarata pentru pacatele noastre:

„Dar El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat. Iar noi il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu...Chinuit a fost, dar S-a supus si nu Si-a deschis gura Sa. Ca un miel spre junghiere S-a adus si ca o oaie fara de glas, inaintea celor ce o tund, asa nu Si-a deschis gura Sa. Intru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat si neamul Lui cine il va spune? Ca s-a luat de pe pamant viata Lui! Pentru faradelegile poporului meu a fost adus la moarte.” (Is.53.4, 7, 8)

„Iata, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” (In.1.29)

„Fiul Omului, n-a venit sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si Sa-Si dea sufletul rascumprare pentru multi” (Mt.20.28)

„Eu sunt Painea cea vie, Care S-a pogorat din cer. Cine va manca din painea Aceasta, viu va fi in veci. Iar painea pe Care Eu o voi da pentru viata lumii, este trupul Meu ” (In.6.51)

„Acesta este trupul Meu, Care se frange pentru voi...Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea” (Lc.22.19)

„Acesta este sangele Meu, al Legii celei noi, Care pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor” (Mt.26.28)

Jertfa Mantuitorului, se actualizeaza permanent in Biserica, prin jertfa euharistica.

Opera mantuitoare a lui Hristos are si unele consecinte:

Adeverirea adevarului propovaduit de Mantuitorul Sfintirea prin jertfa divino-umana a legii celei noi Dovedirea nemarginitei iubiri a lui Dumnezeu fata de omenire: „Caci, asa a iubit Dumnezeu lumea,

incat si pe Fiul Sau, Cel unul nascut, L-a dat. Ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aibe viata vesnica” (In.3.16)

Infirmarea zvonurilor ce circulau printre iudei, cum ca Mesia este un Hristos lumesc, prin cuvintele Mantuitorului: „Imparatia Mea nu este din lumea aceasta” (In.18.36)

Aratarea unui exemplu desavarsit de umilinta, ascultare, lepadare de sine si rabdare, caci El, „ fiind in chip de Dumnezeu, S-a desertat pe Sine, luand chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor, si aflandu-Se la asemanare ca om, S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte, si inca moarte pe cruce” (Flp.2.6-8)

Demnitatea Imparateasca

Se evidentiaza in maretia si puterea Dumnezeului-om, Mantuitor, Imparat duhovnicesc, Imparat ceresc, Imparat al adevarului;

Demnitatea imparateasca se arata in diferite profetii mesianice: „Imparatii tarsisului si insulele daruri vor aduce, imparatii arabiei si ai reginei Saba, prinoase vor aduce” (Ps.71.10). In Noul Testament, Hristos este numit Imparat vesnic, iar in fata lui Pilat, Mantuitorul isi recunoaste demnitatea imparateasca (Mt.27.11). Demnitatea imparateasca a lui Hristos este aratata prin savarsirea diferitelor minuni: invierea fiicei lui Iair, invierea fiului vaduvei din Nain, invierea prietenului Sau Lazar si mai ales este imparat pentru ca Si-a biruit propria moarte, prin Invierea Sa

Dupa moaret, Hristos Si-a manifestat puterea Sa prin coborarea la iad si ridicarea stramosilor nostrii si a dreptilor Vechiului Testament, prin invierea Sa din morti, zdrobind puterea mortii, prin inaltarea Sa la ceruri si sederea de-a dreapta Tatalui, prin prezenta Sa continua in Biserica, prin judecata universala si prin reinnoirea creatiei