Universitatea Vasile Goldis MarghitaManagementul si Marketingul Firmei

REFERAT

CERCETAREA CONJUNCTURII

PIEŢEI

Coordonator Lect. Univ.

Masterand

Master anul I

1

Cuprins:

Cercetarea conjucturii pietei pag. 3

Conţinutul conjuncturii pieţei pag. 3

Factorii care determină conjunctura pieţei pag. 5

Indicatorii utilizaţi în analiza conjuncturii pieţei pag. 9

Bibliografia pag. 16

2

CERCETAREA CONJUNCTURII PIEŢEI

Abordat într-o viziune statică, mediul economico-

social al întreprinderii se prezintă într-o anumită stare de

echilibru; evoluţia sa se realizează prin trecerea succesivă

de la o stare de echilibru la alta, expresie a modificărilor

care au loc între componentele sale structurale. Aflată în

legături cvasi-permanente cu mediul, întreprinderea

resimte prompt aceste modificări prin impactul pe care îl

au asupra pieţei în cadrul căreia acţionează. Surprinderea

modificărilor mediului şi a modului în care ele se reflectă

asupra activităţii de piaţă a întreprinderii se realizează

prin evaluarea conjuncturii pieţei.

Conţinutul conjuncturii pieţei

Evaluarea pieţei şi a concurenţei, deşi importantă, în

practică se dovedeşte insuficientă. In orice moment, piaţa

se află într-un anumit echilibru care reflectă un raport

corespunzător între cerere şi ofertă. Acest echilibru nu

este însă decât aparent deoarece el este expresia

multitudinii de acte de vânzare-cumpărare care se

desfăşoară în cadrul pieţei, acte care exprimă tot atâtea

raporturi ale cererii cu oferta.

Analizată secvenţial, pe zone geografice (şi chiar pe

firme şi unităţi de producţie sau desfacere) şi perioade de

3

timp, piaţa apare sub forma unor fluctuaţii continue ale

cererii şi ofertei.

Fluctuaţiile înregistrate de cerere şi ofertă într-o

anumită perioadă de timp, tendinţele de ansamblu

exprimate de raportul dintre ele şi efectele pe care le

generează, formează conjunctura pieţei.

Stările conjuncturii economice sunt exprimate în mod

diferit de agenţii mediului economico-social, ceea ce face

ca, în particular, în cadrul propriilor pieţe, fiecare

întreprindere să se înscrie într-o anumită conjunctură

specifică. Ea este expresia efectului cumulat al

componentelor mediului, receptate ca factori de influenţă

ai pieţei. De aceea, conjunctura trebuie cercetată prin

luarea în considerare a multitudinii de fenomene care

exprimă o viziune de ansamblu, unitară, asupra pieţei. Se

cer, astfel, examinate concomitent producţia, investiţiile,

forţa de muncă, salariile, cererea şi oferta, consumul,

preţul, moneda, comerţul, balanţa comercială şi balanţa

de

plăţi etc. Urmărirea atentă a raportului dintre aceste

componente, identificarea şi anticiparea modificărilor ce

pot interveni, reprezintă obiectivul central al studiilor de

conjunctură.

Având în vedere diversitatea actelor individuale care

alcătuiesc piaţa, conjunctura reprezintă, în ultimă instanţă,

piaţa la un moment dat. Dinamica mediului determină o

evoluţie corespunzătoare a pieţei de la o anumită stare

conjuncturală la altă stare conjuncturală. Într-o astfel de

4

accepţiune, conjunctura reprezintă expresia

diferitelor forme pe care le ia piaţa în evoluţia sa,

sub acţiunea diferitelor componente ale mediului.

Reflectând, deci, raportul momentan dintre cerere şi

ofertă, conjunctura exprimă şi un anumit raport între

diferiţi parteneri în cadrul pieţei. De pe poziţile acestora

(de vânzători ori cumpărători), conjunctura pieţei poate fi

favorabilă sau nefavorabilă. Cu alte cuvinte, conjunctura

nu poate fi caracterizată în mod "neutru"; într-adevăr,

când este favorabilă pentru cel care vinde (respectiv când

cererea depăşeşte oferta), ea este în mod automat

nefavorabilă pentru cel care cumpără. Înţelegerea corectă

a dublei stări a conjuncturii, în funcţie de poziţia deţinută

de agentul economic (vânzător-cumpărător), în cadrul

pieţei, într-o anumită situaţie, reprezintă premisa

fructificării ori contracarării, după caz, a efectelor

conjuncturii, desfăşurării eficiente a tranzacţiilor .

În analiza conjuncturii trebuie pomit de la faptul că,

într-o anumită perioadă, acţiunea factorilor se realizează

conjugat, efectul depinzând de intensitatea şi direcţia în

care acţionează fiecare, de legăturile care se stabilesc

momentan între ei. Acest effect exprimă starea de

ansamblu a econoniiei unei ţări, zone etc. la un moment

dat.

Starea economiei într-o anumită perioadă, privită în

ansamblu, ca efect al interacţiunii dintre elementele

constitutive, formează conjunctura economică. În

esenţă, o astfel de stare se poate caracteriza prin

5

creştere, redresare (înviorare), stagnare sau reducere a

activităţii economice. Ea se reflectă în cadrul pieţei printr-

o evoluţie specifică acesteia, caracterizată prin variaţii

corespunzătoare ale raportului cerere-ofertă.

Privită astfel, conjunctura pieţei apare ca o reflectare

a conjuncturii

economice. O asemenea legătură prezintă importanţă,

deoarece studierea conjuncturii economice se constituie

într-un valoros instrument de cunoaştere a conjuncturii

pieţei.

Factorii care determină conjunctura pieţei

Evoluţia conjuncturii într-o anumită perioadă de timp

este efectul acţiunii conjugate a factorilor de influenţă a

pieţei. Explicarea ei necesită identificarea şi evaluarea

contribuţiei tuturor factorilor, consideraţi atât individual

cât şi împreună.

Deosebit de utilă în analiza conjuncturii se dovedeşte

gruparea factorilor pieţei în funcţie de intensitatea şi

acţiunea lor în timp. După acest criteriu, se deosebesc

următoarele categorii principale de factori1: de durată, cu

acţiune ciclică, sezonieri şi întâmplători (accidentali).

Factorii de durată acţionează pe termen lung şi

foarte lung, determinând evoluţia de ansamblu a pieţei,

tendinţa acesteia. Din acest motiv, mai sunt cunoscuţi şi

6

sub denumirea de factori de tendinţă (din grupa factorilor

de durată se pot separa cei care acţionează pe termen

foarte lung, constituind o nouă categorie – cea a factorilor

de structură). De obicei, factorii de durată au o acţiune

permanentă, conjugându-se în anumite perioade cu ceilalţi

factori (ciclici, sezonieri etc.).

În principiu, factorii de durată contribuie la modificări

previzibile ale pieţei. Neglijarea lor şi nealinierea

întreprinderii la tendinţele exprimate de ei conduc la

mărirea continuă a decalajelor întreprindere-mediu şi la

plasarea treptată a acesteia într-o conjunctură

nefavorabilă.

Exemplu: Criza energiei manifestată în deceniile opt

şi nouă ale acestui secol, a debutat printr-o criză a

petrolului, când preţul acestuia a crescut brusc de la circa

15-20 $ barilul la 28-30 $ barilul, piaţa trecând de la o

stare conjuncturală la alta. În aceste condiţii, majoritatea

statelor, cu precădere cele industrializate, au adoptat o

serie de măsuri dintre care s-au detaşat: creşterea

investiţiilor în prospecţiuni geologice, descoperirea de noi

tehnologii pentru extracţia petrolului din zone şi adâncimi

greu accesibile, reducerea consumului etc. Astfel de

măsuri au necesitat timp, efectul resimţindu-se după o

perioadă îndelungată. Ele au condus la punerea în valoare

a unor noi zăcăminte cum au fost cele din Marea Nordului

(Anglia, Norvegia), America Latină (Mexic), Africa etc. În

acest fel a crescut treptat producţia şi implicit oferta,

modificându-se corespunzător raportul cu cererea. Ca

7

urmare, la mijlocul deceniului trecut, preţul a scăzut rapid

(circa 3-4 luni), ajungând din nou la 12-15 $ barilul. În acel

moment s-a produs o nouă modificare a stării conjuncturii.

Ea s-a datorat efectului unor factori de durată: investiţiile,

progresul tehnic, educaţia consumatorilor etc. Ulterior,

războiul dintre Iran şi Irak, urmat de războiul din Golf, au

redus din nou sensibil oferta de petrol de pe piaţă, ceea ce

s-a reflectat în creşterea preţului petrolului la 18-20 $

barilul, când conjunctura pieţei s-a modificat din nou. Este

de aşteptat ca după ridicarea embargoului de petrol

asupra Irakului să asistăm la o nouă modificare a

conjuncturii şi la reducerea corespunzătoare a preţului.

În afara unor factori de maximă generalitate

(progresul tehnic, resursele naturale), cuprinşi în această

grupă, în analiza conjuncturii un rol deosebit de important

îl prezintă măsurile de politică economică pe termen lung

adoptate de diferite state. O importanţă aparte în

stabilirea conjuncturii actuale capătă, de pildă, luarea în

considerare a implicaţiilor pe care le au asupra pieţei

programele adoptate de guvernele din ţările est-europene

privind tranziţia la economia de piaţă. În mod similar sunt

luate în considerare, în evaluarea conjuncturii economice

dintr-o ţară, obiectivele din programele de guvernare ale

forţelor politice aflate la putere, raporturile de forţe.

Factorii cu acţiune ciclică apar la intervale

neregulate de timp şi sunt consecinţa modului de evoluţie

a economiei, caracterizată printr-o alternanţă a fazelor

ciclului economic: înviorare, avânt, depresiune şi criză.

8

Această alternanţă reprezintă momente importante în

schimbarea stărilor conjuncturii economice şi de piaţă.

Consecinţe conjuncturale deosebite prezintă crizele

economice, care produc dereglări profunde în evoluţia

activităţii de producţie, repartiţie, schimb şi consum, ale

reproducţiei în ansamblu. În acest caz, evaluarea

conjuncturii pieţei urmăreşte stabilirea corectă a

perioadelor din ciclul în care se află economia analizată,

anticiparea momentului încheierii unei faze şi începerii

celeilalte. O astfel de analiză se bazează pe modul diferit

de acţiune a factorilor de influenţă în fiecare din fazele

ciclului; de exemplu, în momentele de criză, nivelul

producţiei industriale este scăzut, şomajul deţine un nivel

ridicat, în timp ce în perioadele de înviorare şi avânt

situaţia se prezintă invers.

De adăugat însă că, în perioada actuală, în analiza

conjuncturii economice dintr-o ţară nu se poate face

abstracţie de legăturile tot mai strânse şi

interdependenţele cu economiile altor ţări, aflate pe trepte

diferite de dezvoltare şi în stadii diferite ale crizei

economice. Se ajunge astfel la situaţia în care "diferite

crize economice se întrepătrund şi intercondiţionează

reciproc, formând un sistem de crize, care se desfăşoară

pe fundalul adâncirii decalajelor economice, în condiţiile

accentuării interdependenţelor".

Factorii sezonieri determină oscilaţii periodice, de

obicei anuale, ale cererii şi ofertei modificând

corespunzător conjunctura pieţei. Ei se manifestă cu

9

intensităţi diferite de la o perioadă la alta a fiecărui sezon,

ceea ce face ca şi stările conjuncturii să fie diferite. Astfel

de situaţii apar în cazul unor mărfuri la care producţia sau

consumul sunt afectate de sezonalitate, cum sunt

produsele agricole, combustibilii, unele materii prime etc.

Elementul particular al acestui tip de piaţă îl reprezintă

faptul că conjunctura propriu-zisă apare în perioada de

trecere de la o stare la alta, fiind fructificată doar de

agenţii economici care reuşesc să-şi devanseze

concurenţii în privinţa momentului apariţiei pe piaţă.

Factorii întâmplători (accidentali) determină

abaterea temporală a pieţei de la tendinţă. Ei apar

imprevizibil şi modifică starea conjuncturii. În această

grupă se pot cuprinde conflictele dintre state, seceta,

inundaţiile, grevele, unele măsuri politice ale statelor etc.

Întâmplătoare este numai apariţia fenomenelor,

fructificarea unei astfel de stări depinzând de gradul de

adaptabilitate al întreprinderii la acestea.

Indicatorii utilizaţi în analiza conjuncturii pieţei

Evaluarea conjuncturii pieţei într-o anumită perioadă

şi surprinderea tendinţelor acesteia se realizează prin

utilizarea unui mare şi variat număr de indicatori. Unii

dintre aceştia sunt generali (comuni) şi caracterizează

conjunctura economiei mondiale şi a diferitelor ţări, alţii

10

sunt specifici şi surprind conjunctura unor pieţe

particulare. Alegerea celor mai potriviţi indicatori depinde

de domeniul supus analizei, obiectivele studiului de

conjunctură, sursele de informaţii utilizate, modele de

studiere folosite etc.

a) Indicatorii conjuncturii economiei mondiale, pe

zone şi ţări exprimă ansamblul fenomenelor care au loc

în economie la un moment dat, interdependenţele dintre

ele şi modul în care se reflectă în fizionomia pieţei. Cei mai

expresivi indicatori sunt reprezentaţi de: produsul naţional

brut, producţia industrială, investiţiile, consumul, comerţul

interior, fluxurile economice externe, politica monetară şi

financiară. Fiecare dintre aceste grupe cuprinde indicatori

derivaţi, care întregesc imaginea de ansamblu a pieţei

analizate.

Produsul naţional brut evidenţiază tendinţa de

ansamblu a conjuncturii; reprezentând o sinteză a tuturor

factorilor de influenţă economică, produsul naţional brut

permite evaluări asupra efectului cumulat al proceselor în

economie.

Producţia industrială explică evoluţia produsului

naţional brut, relevând aspecte importante ale pieţei. Prin

indicatori specifici (volumul producţiei industriale,

productivitatea muncii, indicele producţiei etc.) sunt puse

în evidenţă procesele de înviorare, stagnare ori încetinire

a creşterii economice. Evoluţia acestor indicatori în

anumite ramuri industriale evidenţiază mutaţiile produse

în structura economiei, modificările survenite în ramurile

11

cu tehnologii de vârf (microelectronică, robotică). Din

perspectiva pieţei, acest indicator permite evaluări asupra

ofertei. El este şi mai sugestiv atunci când este corelat cu

nivelul şi evoluţia stocurilor. Creşterea acestora semnifică

un raport necorespunzător faţă de cerere şi consum. De

asemenea, indicatorul are valoare practică deosebită când

este analizat pe ramuri, zone geografice, grupe de mărfuri

etc.

În ţara noastră, în perioada de tranziţie, acest

indicator a scăzut în raport cu perioada dinainte de 1989

până la 40%. El reflectă un grad scăzut de satisfacere a

nevoilor, un raport necorespunzător faţă de cerere şi

explică în bună parte preţurile ridicate care au caracterizat

această perioadă.

Gradul de utilizare a capacităţilor de producţie

surprinde fazele din cadrul ciclului economic în care se

află economia unei ţări la un moment dat. O reducere a

gradului de utilizare a capacităţilor de producţie semnifică,

de pildă, o încetinire a ritmurilor de creştere economică.

Strâns legat de acest indicator (aflat în relaţie inversă)

este rata şomajului, a cărei scădere semnifică un proces

de redresare economică. Gradul de utilizare a capacităţilor

de producţie oferă şi o imagine asupra ofertei teoretice şi

potenţiale, a capacităţii de mobilizare a economiei. Altfel

spus, în ţara noastră capacitatea de rafinare a petrolului

este de circa 30 milioane tone anual, în timp ce nevoile

interne se ridică la 10-12 milioane tone. În aceste condiţii,

a trebuit să fie închise o serie de capacităţi de rafinare.

12

Redeschiderea acestora a fost posibilă în condiţiile în care

managementul firmei a reuşit să identifice o piaţă externă

care să absoarbă produsele prelucrate.

Investiţiile fixe de capital indică tendinţele

structurale ale economiei. Pe baza raportului dintre

investiţiile social-culturale şi cele industriale, a raportului

dintre sursele de finanţare a investiţiilor (capital autohton

şi capital străin) şi orientării lor pe ramuri economice sunt

anticipate mutaţiile în structura ofertei şi implicaţiile

acestora asupra satisfacerii cererii.

Consumul e analizat ca unul dintre principalii factori

ai creşterii economice. În evaluarea conjuncturii, analiza

consumului se realizează prin cercetarea atât a volumului

absolut cât şi a structurii sale. În ultimul caz, indicii

valoroase privind tendinţele conjuncturii oferă studierea

raportului dintre cele două grupe principale: consum

productiv şi neproductiv. În strânsă legătură cu consumul

sunt analizate veniturile şi rata inflaţiei, indicatori

deosebit de sugestivi chiar şi atunci când sunt urmăriţi în

mod singular, deoarece exprimă aspecte complexe ale

fenomenelor care au loc în economie. În acelaşi timp,

nivelul ratei inflaţiei exprimă diferenţe notabile de la o

ţară la alta, oglindind procesele economice care au loc în

aceste ţări. Sunt uşor de sesizat, în acest sens ,

deosebirile dintre nivelurile atinse în Cehia, Slovacia şi

Ungaria, pe de o parte (mai scăzute şi relativ scăzute), şi

în România, Bulgaria şi Polonia, pe de altă parte (mult mai

ridicate, chiar explozive).

13

Comerţul interior reflectă principalele procese ce

au loc în cadrul pieţei bunurilor de consum, oglindind

starea producţiei, în ansamblu şi în cadrul diferitelor

sectoare de activitate. Dintre indicatorii specifici se

detaşează deverul (volumul vânzărilor) şi stocurile.

Deverul scoate în evidenţă tendinţele, ciclicitatea şi

oscilaţiile sezoniere ale pieţei produselor determinate de

fenomene specifice. Stocurile completează imaginea de

ansamblu atât a conjuncturii economice cât şi de piaţă,

reprezentând o altă expresie a raporturilor dintre cerere şi

ofertă.

Fluxurile economice externe reflectă raporturile

de schimb desfăşurate în cadrul pieţei mondiale,

evidenţiind principalele mutaţii şi tendinţe care au loc

între diferite ţări în privinţa poziţiei pe care acestea o

ocupă în cadrul comerţului internaţional. Astfel de aspecte

sunt relevate prin analiza importului, exportului, soldului

balanţei comerciale şi situaţiei balanţei de plăţi curente.

Se urmăresc cu atenţie modalităţile de finanţare a

deficitelor balanţelor de plăţi şi, în strânsă legătură cu

acestea, a deficitelor bugetare ale fiecărei ţări.

În analiza fluxurilor externe, un loc important îl ocupă

indicatorii preţurilor practicate pe piaţa internaţională.

Aceştia reflectă acţiunea unui întreg complex de factori

(producţie, cerere, stocuri etc.), tendinţele lor exprimând

trăsăturile sintetice ale conjuncturii.

Indicatorii activităţii monetar-financiare

completează imaginea

14

conjuncturii, oferind indicii valoroase asupra mersului

activităţii economice. Deosebit de sugestivi sunt, în acest

sens, indicatorii: nivelul dobânzilor, taxa scontului, situaţia

rezervelor valutare şi cursul de schimb. În general,

indicatorii activităţii monetar financiare sunt indicatori de

consecinţă. Ei sunt utilizaţi, în principal, în explicarea

stărilor conjuncturii. De pildă, nivelul dobânzilor indică

faza din ciclul economic al unei ţări: acesta este scăzut în

perioadele de depresiune şi ridicat în cele de înviorare şi

avânt, exceptând unele situaţii particulare. De regulă, pe

pieţele internaţionale ale unor ţări dezvoltate se situează

la niveluri (SUA 10,5-10,75 %; Germania 8-10 %; Franţa

10-11 %) care semnifică o stare conjuncturală relativ

normală. Comparativ cu nivelurile atinse în Anglia (14-15

%) şi Italia (12-14 %), acestea pot fi considerate

stimulative pentru investitori. În mod similar, fluctuaţiile

mari ale cursului de schimb de pe principalele pieţe

financiar-monetare oglindesc anumite stări de

incertitudine, de nelinişte din cadrul pieţei mărfurilor, în

timp ce stabilitatea relativă a cursurilor de schimb

semnifică o stare economică relativ normală.

b) Indicatorii conjuncturii principalelor pieţe de

mărfuri reflectă

consecinţele conjuncturii economice asupra pieţei, motiv

pentru care explicarea evoluţiei fenomenelor exprimate de

aceştia se realizează prin analiza interdependenţei dintre

15

componentele mediului economico-social şi elementele

constitutive ale pieţei. Din aceste cosiderente, în studierea

conjuncturii principalelor pieţe de mărfuri se porneşte de

la situţia producţiei şi ofertei, a consumului şi cererii, a

importului, exportului şi preţurilor. Obiectivul esenţial al

analizei îl reprezintă evaluarea raportului cerere-ofertă şi

implicit a preţurilor rezultate din acest raport.

Producţia şi oferta sunt urmărite, în principal, prin

evidenţierea volumului şi structurii acestora într-o anumită

perioadă. În cadrul analizei, sunt luaţi în considerare

principalii furnizori, poziţia lor geografică, posibilităţile de

ofertă, raporturile dintre ei etc. Evaluarea ofertei

potenţiale este completată prin analiza situaţiei stocurilor,

ca element de reglare a raportului producţie-ofertă.

Consumul şi cererea sunt evaluate prin prisma

modificărilor intervenite în privinţa volumului şi structurii,

a localizării şi modului de manifestare. Sunt luate în

considerare raporturile faţă de producţie şi ofertă,

posibilităţile de acoperire într-o perioadă previzibilă.

Importul şi exportul evidenţiază posibilităţile de

sporire (restrângere) a ofertei de pe piaţă. Din acest

motiv, analiza lor se realizează în detaliu, urmărindu-se

raportul stabilit faţă de producţie şi consum, structura şi

orientarea geografică, raportul de schimb, balanţa

comercială şi de plăţi etc.

Preţurile exprimă esenţa stării conjuncturii unei

anumite pieţe. Analiza acestora se realizează prin prisma

raportului cerere-ofertă, urmărindu-se măsura în care

16

reflectă corect acest raport, abaterile şi cauzele care le

determină, tendinţele şi, mai ales, durabilitatea lor .

c) Indicatorii conjuncturii pieţei monetar-financiare

surprind fluctuaţiile specifice înregistrate de cererea şi

oferta de capital, tendinţele de manifestate de raporturile

dintre ele şi efectele pe care le generează, în cadrul

economiei în general şi în planul pieţei mărfurilor, în

special. Ei exprimă cererea şi oferta de capital (credite),

nivelul dobânzilor, volumul datoriilor externe şi situaţia

achitării acestora, situaţia balanţei de plăţi, deficitul

bugetelor naţionale, evoluţia cursului de schimb, puterea

monedei naţionale, restricţiile monetare practicate,

tendinţele de economisire etc.

Prin cercetarea conjuncturii pieţei monetar-financiare

se urmăreşte

identificarea posibilităţilor de asigurare a resurselor

băneşti necesare desfăşurării activităţii economice,

determinarea rezultatelor acestei activităţi, evaluarea

riscurilor şi a şanselor manifestării iniţiativei.

d) Indicatorii conjuncturii pieţei transporturilor

maritime vizează un

sector important al activităţii economice, cu pondere

însemnată în desfăşurarea acesteia. Deosebit de valoroşi

se dovedesc indicatorii care se referă la piaţa

transporturilor maritime internaţionale. Deşi marcată de

conjunctura economică de ansamblu, piaţa transporturilor

maritime descrie o evoluţie proprie datorată unor factori

17

specifici. Din acest motiv, evaluarea conjuncturii se

realizează, pe de o parte, prin investigarea legăturilor de

interdependenţă cu conjunctura pieţei mărfurilor, iar, pe

de altă parte, prin urmărirea atentă a raportului cerere-

ofertă din cadrul acestei pieţe. Acestui scop vor servi

astfel de indicatori ca: volumul cererii şi ofertei de

capacităţi de transport, nivelul navlului, supraoferta de

capacitate ("stocurile"), ieşirile din flotă, poziţia geografică

a ofertanţilor şi a beneficiarilor.

Dincolo de conţinutul concret, specific, al fiecărui

indicator din grupele de mai sus, în analiza conjuncturii o

importanţă aparte o are delimitarea lor în funcţie de

plasarea în timp a evoluţiei proceselor şi fenomenelor pe

care le exprimă aceşti indicatori, în raport cu evoluţia de

ansamblu a economiei. După acest criteriu, al legăturii

temporale între fenomenele din cadrul pieţei şi indicatorii

care le ilustrează, aceştia pot fi grupaţi astfel:

• indicatori avansaţi, care caracterizează evoluţia mai

rapidă a unor sectoare ale economiei decât dinamica de

ansamblu a ei şi preced unele evenimente. În rândul

acestora sunt incluşi: ritmul construcţiilor, al angajării în

industria prelucrătoare, comenzile şi contractele pentru

obiective ce necesită investiţii fixe de capital etc.

• indicatorii concomitenţi, ce exprimă evoluţia unor

sectoare care evoluează în acelaşi timp şi ritm cu mersul

de ansamblu al economiei. Dintre aceştia se pot menţiona:

produsul naţional brut, indicele producţiei industriale,

18

deverul marilor magazine, gradul de utilizare a

capacităţilor productive, rata şomajului etc.

• indicatorii întârziaţi, ce caracterizează fenomene care

sunt precedate de anumite manifestări din cadrul

economiei. Ei ating nivelul maxim sau minim după ce pe

ansamblul economiei un asemenea nivel a fost depăşit. În

această categorie se cuprind: nivelul dobânzilor, rata

inflaţiei, cursul de schimb etc.

Indicatorii prezentaţi caracterizează, în fapt, mediul

în cadrul căruia acţionează întreprinderea, privit în

ansamblu, ca rezultantă a interacţiunii tuturor

componentelor care-l definesc.

În contextul celor prezentate, "supravegherea"

mediului şi adaptarea întreprinderii la dinamica sa

necesită, pe de o parte, selectarea componentelor cu care

aceasta vine în contact şi evidenţierea legăturilor care

apar, iar pe de altă parte, dimensionarea şi descrierea

pieţei în cadrul căreia acţionează şi surprinderea

conjuncturii ce caracterizează relaţiile de piaţă la un

moment dat. Numai în acest fel întreprinderea poate

ajunge la o raportare realistă faţă de fizionomia şi

cerinţele mediului extern, ale pieţei, la o valorificare

corespunzătoare a potenţialului său.

Bibliografia:

Elena Lolescu (coordonator) - Conjunctura pieţelor internaţionale, EdituraUniversitaria, Craiova, 2007

19

Ioan Bari - Globalizarea economiei, Editura Economică, Bucureşti, 2005Sterian Dumitrescu, Ana Bal - Economie mondială, Editura Economică,Bucureşti, 2002Nicolae Al. Pop (coordonator) – Cercetarea pieţelor internaţionale, Editura ASE,Bucureşti, 2006

20