Omilia a V-a la Hexaemeron a Sfântului Vasile cel MareComentariu

În Omilia a V-a la Hexaemeron, Sfântul Vasile cel Mare pune accentul pe actul divin, anume odrăslirea pământului.

I„Să răsară pământul iarbă verde, care să semene sămânță după fel și pom roditor, care să

facă rod după fel, a cărui sămânță a lui să fie în el.” ( Fac. 1, 11)După ce pământul a fost „închistrit” de ape, a primit porunca de a odrăsli iarbă și pomi, pentru

ca natura să înmugurească și de a da roade în viitor. În acest sens, Părintele istoriei bisericesti, Eusebiu de Cezareea, afirma faptul că Dumnezeu în ceea ce privește pământul „i-a păstrat locul de mijloc, dându-i rostul unui centru și înconjurându-l cu apele oceanului ca spre a-i spori frumusețea prin albastrul straielor, iar mai apoi făcându-l să fie vatra, maica și manca tuturor viețuitoarelor de pe cuprinsul lui, udându-l cu roura ploilor și a susurelor de apă și rost dându-i să rodească prin pădurile lui și prin minunatele lui flori, întru sporirea bucuriei vieții” . Așa cum am menționat mai sus, pământul a fost încoronat cu puterea de a odrăsli de la sine, tocmai înainte de a fi creat soarele, pentru ca cei abătuți de la drum să înceteze a se mai închina luminătorului celui mare, ca unui Dumnezeu.

Creatorul ne-a pregătit nouă toate cele necesare viețuirii tocmai prin faptul că a dat mai înainte animalelor hrana necesară. Prin hrănirea acestora, Dumnezeu înmulțește toate cele de trebuință vieții noastre.

II„Să răsară pământul iarbă verde, care să semene sămânță după fel.”Chiar dacă nutrețul este în folosul dobitoacelor, folosul acestuia realizează un feed-back spre

noi, semințele la rândul lor fiindu-ne și nouă spre ajutor. O mulțime din plantele existente pe pământ au puterea semințelor în rădăcină sau în tulpină, precum trestia. La acest lucru se referă și cuvintele Scripturii „după fel”, în sensul că din trestie nu odrăslește măslinul, ci altă trestie, din semințe răsărind plante înrudite. Actul creației ar trebui să răstălmăcească inima și sufletul omului și să-l facă pe acesta ca atunci când vede o floare, un pom, un fir de iarbă să-și aducă aminte de Creator.

III„Să răsară pământul iarbă verde, care să semene sămânță după fel și după asemănare.”Indiferent de modul în care are loc odrăslirea, în primul rând planta trebuie să înmugurească și

să iasă afară, a doua treaptă fiind colțișorul plantei, urmând iarba verde și în final împodobirea cu rodul acesteia. Sămânța unei plante se dezvoltă la măsura sa proprie atunci când are climatul favorabil, devenind fie grâu, fie legumă, fie iarbă, etc. Un fir de iarbă, o singură plantă sunt mai mult decât suficiente pentru a te face să te pierzi în universul creației și al fiecărui detaliu insignifiant cu care s-au creat toate; precum paiul de grâu ce este susținut de noduri, iar bobul său așezat într-o învelitoare, care împreună cu mustățile spicurilor fac imposibilă „răpirea” acestuia de păsări.

IV„Să răsară pământul iarbă verde.”Împreună cu ierburile hrănitoare, pământul a răsărit și pe cele otrăvitoare. Nici una din

plantele odrăslite nu sunt nefolositoare. Precum animalele știu să se ferească și să evite plantele otrăvitoare, cu atât mai mult omul înzestrat cu rațiune trebuie să separe „grâul de neghină”. Fiecare plantă odrăslită pe pământ este folositoare unei specii. Vorbind despre ierburile otrăvitoare, observăm faptul că ne sunt și nouă spre folos de nenumărate ori, precum mătrăguna, sucul de mac ș.a.

VUn rol esențial de îndeplinit în fața poruncii divine a fost însăși natura. De multe ori se

seamănă grâul curat, iar la vremea secerișului culegem grâul negru, care este o boală și o șubrezeală a seminței. Împreună cu semințele cele bune sunt amestecate și altele stăine, pe care de cele mai multe ori Sfânta Scriptură le numește „neghină”, nefiind o transformare a bobului de grâu, ci doar o stare de la început cu felul lor specific. Neghinele sunt o prefigurare a oamenilor care alterează credința în Dumnezeu, încercând să provoace zâzanie în sufletele celor simpli și curați. Pământul a fost supus legilor Creatorului îmbelșugând livezile și câmpiile de binecuvântarea lui Dumnezeu.

VI„Și Dumnezeu a zis: Și pom roditor, care să facă rod, căruia sămânța lui în el după fel și

asemănare pe pământ.”La acest cuvânt, natura s-a intensificat, extinzându-se de jur împrejur, luând viață tot soiul de

pomi deosebiți între ei, fiecare având caracterul lor propriu. Fiecare își avea rostul său în actul de creație - iar astăzi umplând de belșug bună starea vieții noastre - descoperind după o cercetare amănunțită că fiecare din ei au sămânță, fie ei plopi, sălcii sau ulmi. În ceea ce privește vița de vie - un alt rod al pământului – Dumnezeu ne-a numit pe toți mlădițe și ne cheamă să aducem roade bogate pentru a nu fi dați focului.

„Vie a sădit și a împrejmuit-o cu gard.” ( Mt. 21, 33)Dumnezeu numește „vie” sufletul omului, în jurul căruia a pus gard, adică siguranța dată prin

porunci, iar apoi a înălțat în jurul nostru pilonii Bisericii: apostoli, prooroci, preoți etc. Domnul așteaptă de la om lepădarea grijilor lumești, care sunt o povară apăsătoare pentru sufletele și inimile noastre.

VIIFiecare dintre arborii creați la începutul lumii își are „misiunea” sa: unul pentru foc, altul

pentru construcții, ș.m.d. Fiecare dintre aceștia constituie o structură proprie și sunt deosebiți unii de alții, fie după rădăcini, tulpini, ramurile care constituie coroana, frunzele ce o împodobesc și rodul. Deosebirea între fructe nu o găsim doar la pomii de soi diferit ci și la cei care aparțin aceleiași „familii”, fiecare având forma sa unică la fel ca omul. De aceea, cei sălbatici sunt sădiți în preajma celor domestici, sau chiar invers, pentru a-i determina pe aceștia să-și întărească rodul care nu putea ajunge la apogeu. Astfel și în rândul nostru, aceasta constituie o dogmă. Dacă cineva se abate de la dreapta credință, însă duce o viață nepătată, ar trebui să ne determine pe fiecare în parte să ne asemănăm smochinului roditor și să facem ca însăși credința noastră rodească.

VIIIÎn ceea ce privește fructele pomilor, mintea omenească nu poate cuprinde sau cerceta cu de-

amănuntul însușirile și diferențele dintre acestea. Totul este diferit de la fruct la fruct, forma, culoarea, gustul și folosul acestora. Nimic nu a fost creat la întâmplare. Ajungem din nou la vița de vie, care are o arhitectură deosebită a frunzei, încât permite în același timp razelor soarelui și luminii să mângâie boabele de struguri și totodată să le adăpostească la răcoarea umbrei.

Rădăcina își trage o singură apă pe care o distribuie tuturor componentelor unei plante sau a unui pom atât cât are nevoie fiecare. Observăm cum aceeași umezeală, la vița de vie se preface mai întâi în must, apoi în vin, iar la măslin se preface în cu totul alt suc, în untdelemn. Diferența dintre aceste două sucuri este mare, întrucât la vița de vie sucul devine dulce-acrișor, iar la măslin devine gras.

IXAm observat în cele menționate diferența între doi arbori de departe, însă apa poate transforma

și două flori, doi pomi din aceeași categorie, fiecare având o altă culoare și un alt miros, din acea umezeală sustrasă de rădăcină din pământ. Nu există cuvinte pentru a lăuda și a înfățișa tot actul creației, prin care toți munții, toate dealurile și câmpiile au fost îmbuibate de marea purtare de grijă a lui Dumnezeu.

X„Să răsară pământul”Această poruncă a devenit o lege a naturii, rămânând pe viitor o lege a pământului. Acesta este

silit ca la împlinirea fiecărui anotimp să odrăslească semințele, plantele și arborii caracteristici anotimpului respectiv. Pământul trebuie să împlinească această poruncă dată de Creator până la sfârșitul, ce va să fie, al universului.