omects_5545_2011

3
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 714/11.X.2011 14 ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE CENTRALE MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI ORDIN privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a claselor cu frecvență redusă în învățământul preuniversitar obligatoriu În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului emite prezentul ordin. Art. 1. — Se aprobă Metodologia de organizare și funcționare a claselor cu frecvență redusă în învățământul preuniversitar obligatoriu, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Art. 2. — La data intrării în vigoare a prezentului ordin, se abrogă Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.370/2000*) privind Metodologia de organizare și funcționare a claselor cu frecvență redusă din instituțiile de învățământ gimnazial. Art. 3. — Direcția generală educație și învățare pe tot parcursul vieții, Direcția generală management resurse umane și rețea școlară, Direcția generală învățământ în limbile minorităților, relația cu Parlamentul și partenerii sociali, Direcția generală economic, finanțe, resurse umane duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Art. 4. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, Daniel Petru Funeriu București, 6 octombrie 2011. Nr. 5.545. ANEXĂ METODOLOGIE de organizare și funcționare a claselor cu frecvență redusă în învățământul preuniversitar obligatoriu CAPITOLUL I Dispoziții generale Art. 1. — Prezenta metodologie reglementează organizarea și desfășurarea învățământului preuniversitar obligatoriu cu frecvență redusă. Art. 2. — Învățământul preuniversitar obligatoriu este gratuit pentru toți cetățenii României și are ca obiectiv principal formarea și dezvoltarea competențelor-cheie și a competențelor generale și specifice derivate din fiecare disciplină de studiu din curriculumul național. Art. 3. — Conform prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, învățământul general obligatoriu este de 10 clase și se organizează, de regulă, la forma cu frecvență pentru elevi cu vârsta de până la 18 ani. Art. 4. — (1) În mod excepțional, învățământul preuniversitar obligatoriu se poate organiza la forma cu frecvență redusă, pentru persoanele care au depășit cu mai mult de 3 ani vârsta clasei, conform prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011. (2) Persoanele menționate la alin. (1), care au promovat un număr de clase din învățământul preuniversitar obligatoriu, forma cu frecvență, se pot înscrie la forma cu frecvență redusă în clasa imediat următoare celei promovate, pe baza actelor doveditoare (foaia matricolă în original și adeverință eliberată de școală). Art. 5. — (1) Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București stabilesc/stabilește rețeaua unităților în care se organizează învățământul preuniversitar obligatoriu cu frecvență redusă, pe baza solicitărilor acestora. (2) Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București transmit/transmite Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS), spre aprobare, planurile de școlarizare, pentru învățământul preuniversitar obligatoriu cu frecvență redusă. Art. 6. (1) Pentru organizarea învățământului preuniversitar obligatoriu cu frecvență redusă, statul asigură finanțarea de bază pentru toți elevii. (2) Finanțarea de bază se face în limitele costului standard per elev, conform metodologiei elaborate de MECTS. Art. 7. — (1) Învățământul preuniversitar obligatoriu cu frecvență redusă se poate organiza în unitățile de învățământ în care se desfășoară învățământ obligatoriu cu frecvență. (2) În rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar, clasele cu frecvență redusă pot fi organizate atât în limba română, cât și în limbile minorităților naționale. (3) Unitățile școlare din învățământul particular acreditat pot înființa și clase cu frecvență redusă, cu respectarea legislației în vigoare. Art. 8. — Structura anului școlar pentru învățământul preuniversitar obligatoriu cu frecvență redusă respectă prevederile legale în vigoare pentru învățământul cu frecvență. CAPITOLUL II Actele necesare pentru înscriere. Perioada de înscriere Art. 9. — (1) Înscrierea se face la secretariatul unităților de învățământ, în perioada hotărâtă de consiliul de administrație al școlii. *) Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.370/2000 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Upload: monica-calimac

Post on 04-Dec-2015

216 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: OMECTS_5545_2011

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 714/11.X.2011

14

A C T E A L E O R G A N E L O R D E S P E C I A L I T A T E

A L E A D M I N I S T R A Ț I E I P U B L I C E C E N T R A L E

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI

O R D I N

privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a claselor cu frecvență redusă

în învățământul preuniversitar obligatoriu

În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului,

în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011,

ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului emite prezentul ordin.

Art. 1. — Se aprobă Metodologia de organizare și funcționare

a claselor cu frecvență redusă în învățământul preuniversitar

obligatoriu, prevăzută în anexa care face parte integrantă din

prezentul ordin.

Art. 2. — La data intrării în vigoare a prezentului ordin, se

abrogă Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.370/2000*)

privind Metodologia de organizare și funcționare a claselor cu

frecvență redusă din instituțiile de învățământ gimnazial.

Art. 3. — Direcția generală educație și învățare pe tot

parcursul vieții, Direcția generală management resurse umane

și rețea școlară, Direcția generală învățământ în limbile

minorităților, relația cu Parlamentul și partenerii sociali, Direcția

generală economic, finanțe, resurse umane duc la îndeplinire

prevederile prezentului ordin.

Art. 4. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al

României, Partea I.

Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului,

Daniel Petru Funeriu

București, 6 octombrie 2011.

Nr. 5.545.

ANEXĂ

M E T O D O L O G I E

de organizare și funcționare a claselor cu frecvență redusă în învățământul preuniversitar obligatoriu

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Art. 1. — Prezenta metodologie reglementează organizarea

și desfășurarea învățământului preuniversitar obligatoriu cu

frecvență redusă.

Art. 2. — Învățământul preuniversitar obligatoriu este gratuit

pentru toți cetățenii României și are ca obiectiv principal

formarea și dezvoltarea competențelor-cheie și a competențelor

generale și specifice derivate din fiecare disciplină de studiu din

curriculumul național.

Art. 3. — Conform prevederilor Legii educației naționale

nr. 1/2011, învățământul general obligatoriu este de 10 clase și

se organizează, de regulă, la forma cu frecvență pentru elevi cu

vârsta de până la 18 ani.

Art. 4. — (1) În mod excepțional, învățământul preuniversitar

obligatoriu se poate organiza la forma cu frecvență redusă,

pentru persoanele care au depășit cu mai mult de 3 ani vârsta

clasei, conform prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea

educației naționale nr. 1/2011.

(2) Persoanele menționate la alin. (1), care au promovat un

număr de clase din învățământul preuniversitar obligatoriu,

forma cu frecvență, se pot înscrie la forma cu frecvență redusă

în clasa imediat următoare celei promovate, pe baza actelor

doveditoare (foaia matricolă în original și adeverință eliberată

de școală).

Art. 5. — (1) Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul

Școlar al Municipiului București stabilesc/stabilește rețeaua

unităților în care se organizează învățământul preuniversitar

obligatoriu cu frecvență redusă, pe baza solicitărilor acestora.

(2) Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al

Municipiului București transmit/transmite Ministerului Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS), spre aprobare,

planurile de școlarizare, pentru învățământul preuniversitar

obligatoriu cu frecvență redusă.

Art. 6. — (1) Pentru organizarea învățământului

preuniversitar obligatoriu cu frecvență redusă, statul asigură

finanțarea de bază pentru toți elevii.

(2) Finanțarea de bază se face în limitele costului standard

per elev, conform metodologiei elaborate de MECTS.

Art. 7. — (1) Învățământul preuniversitar obligatoriu cu

frecvență redusă se poate organiza în unitățile de învățământ

în care se desfășoară învățământ obligatoriu cu frecvență.

(2) În rețeaua școlară a unităților de învățământ

preuniversitar, clasele cu frecvență redusă pot fi organizate atât

în limba română, cât și în limbile minorităților naționale.

(3) Unitățile școlare din învățământul particular acreditat pot

înființa și clase cu frecvență redusă, cu respectarea legislației

în vigoare.

Art. 8. — Structura anului școlar pentru învățământul

preuniversitar obligatoriu cu frecvență redusă respectă

prevederile legale în vigoare pentru învățământul cu frecvență.

CAPITOLUL II

Actele necesare pentru înscriere. Perioada de înscriere

Art. 9. — (1) Înscrierea se face la secretariatul unităților de

învățământ, în perioada hotărâtă de consiliul de administrație al

școlii.

*) Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.370/2000 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Page 2: OMECTS_5545_2011

(2) Perioada de înscriere va fi afișată la avizierul unității

școlare și la avizierul inspectoratelor școlare județene/

Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

(3) Pentru înscrierea la învățământul preuniversitar

obligatoriu cu frecvență redusă, solicitanții vor prezenta

următoarele documente:

a) cerere de înscriere;

b) certificat de naștere în original și în copie;

c) copie de pe cartea de identitate (unde este cazul);

d) copie de pe cartea de identitate a părintelui/tutorelui legal

instituit sau a reprezentantului legal, în cazul minorilor;

e) certificat de căsătorie în original și în copie (unde este

cazul);

f) acte de studii care să ateste anii de școală absolviți

anterior, dacă este cazul;

g) adeverință medicală tip, eliberată de medicul de familie.

Art. 10. — (1) Persoanele care nu au absolvit clasa

pregătitoare, dar care au depășit vârsta de 10 ani, pot solicita

echivalarea clasei pregătitoare și înscrierea în clasa I, la forma

de învățământ cu frecvență redusă, numai pe baza unui raport

de evaluare similar cu cel întocmit la sfârșitul clasei pregătitoare

de la învățământul cu frecvență, conform metodologiei elaborate

de MECTS.

(2) Raportul de evaluare va fi întocmit la nivelul școlii de către

o comisie constituită din cadre didactice din învățământul primar.

(3) Evaluarea se va realiza numai la solicitarea persoanei în

cauză, cu cel puțin o săptămână înainte de începerea perioadei

de înscriere.

(4) Rezultatul evaluării se consemnează cu „Admis” sau

„Respins” și se afișează la avizierul școlii, cu 24 de ore înainte

de începerea perioadei de înscriere; rezultatul evaluării nu poate

fi contestat.

(5) În cazuri excepționale, cu aprobarea inspectoratelor

școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București

și pe baza actelor doveditoare din dosarul personal al

solicitantului, înscrierea solicitanților la forma de învățământ cu

frecvență redusă se poate face și în afara perioadelor

specificate anterior, dar până la începerea cursurilor școlare.

Art. 11. — Elevii care au fost plecați în străinătate cu părinții

și se întorc în țară, solicitând continuarea studiilor în

învățământul preuniversitar obligatoriu cu frecvență redusă, pot

fi înscriși în orice perioadă din anul școlar, sub rezerva

prezentării, într-un interval de timp stabilit și comunicat de

consiliul de administrație al școlii, a documentelor școlare

solicitate.

Art. 12. — (1) Elevii care nu posedă acte de identitate vor fi

înscriși pe baza unei declarații completate de părinte/tutore legal

instituit, pentru minori și de cei în cauză, dacă aceștia sunt

majori.

(2) În vederea eliberării documentelor de identitate elevilor

care nu le posedă, școala va sesiza direcția generală de

asistență socială județeană și va trimite o adresă oficială către

poliție și serviciul de evidență a populației județean, semnalând

situația și solicitând sprijin.

(3) Candidații care doresc să studieze în limba maternă vor

menționa această opțiune în cererea de înscriere.

CAPITOLUL III

Efectivele de elevi

Art. 13. — (1) Efectivele claselor de învățământ cu frecvență

redusă constituite respectă prevederile art. 63 din Legea

educației naționale nr. 1/2011.

(2) În localitățile în care există cereri pentru forma de

învățământ în limba maternă, învățământul obligatoriu cu

frecvență redusă se poate organiza pe grupe cu efective mai

mici, la propunerea consiliului de administrație al unității, cu

avizul inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al

Municipiului București și cu aprobarea MECTS.

(3) În mod excepțional, în localitățile izolate sau în alte situații

care nu permit organizarea efectivelor de elevi conform

prevederilor alin. (1), se pot organiza formațiunile de studiu cu

alte efective, numai cu aprobarea consiliului de administrație al

unității și cu avizul inspectoratelor școlare județene/

Inspectoratului Școlar al Municipiului București, cu respectarea

încadrării în costurile de finanțare.

Art. 14. — Clasele constituite la învățământul cu frecvență

redusă se iau în calculul numărului de clase din unitatea școlară.

Art. 15. — (1) Clasele de învățământ primar cu frecvență

redusă sunt încadrate cu profesori pentru învățământul primar.

(2) Clasele de învățământ gimnazial cu frecvență redusă

sunt încadrate cu profesori pentru fiecare disciplină de

învățământ.

(3) Activitatea clasei este coordonată de profesorul pentru

învățământul primar/diriginte.

Art. 16. — Consiliul de administrație al unității stabilește

profesorul pentru învățământul primar, precum și profesorii și

dirigintele pentru fiecare clasă.

CAPITOLUL IV

Planurile de învățământ

Art. 17. — Durata studiilor pentru învățământul preuniversitar

obligatoriu cu frecvență redusă respectă prevederile din

planurile-cadru în vigoare.

Art. 18. — În învățământul preuniversitar obligatoriu cu

frecvență redusă se aplică planurile-cadru și programele școlare

valabile în anul școlar respectiv pentru învățământul cu

frecvență.

Art. 19. — (1) Pentru fiecare disciplină de învățământ se

alocă anual un număr de ore de curs egal cu jumătate din

numărul de ore prevăzut pentru învățământul cu frecvență. În

cazul fracțiunilor de ore, numărul rezultat prin împărțire se

rotunjește la întregul imediat superior.

(2) În cadrul orelor menționate la alin. (1), cadrele didactice

vor desfășura atât activități de predare-învățare-evaluare, cât și

activități de consiliere, suport și mentorat necesare pentru

susținerea elevilor în vederea formării competențelor prevăzute

de curriculumul național.

(3) Repartizarea, pe parcursul semestrului, a orelor

menționate la alin. (1) și programul de pregătire a elevilor în

perioadele respective sunt aprobate de consiliul de administrație

al unității de învățământ și se afișează la avizierul școlii în prima

săptămână a fiecărui semestru.

(4) Programul afișat va cuprinde:

— precizarea temelor de sinteză din programele școlare în

vigoare, la fiecare disciplină, în vederea atingerii competențelor

prevăzute de aceste programe;

— manualele școlare valabile pentru fiecare an de studiu;

— orarul claselor;

— programarea examinărilor scrise și a lucrărilor scrise

semestriale (teze);

— calendarul desfășurării evaluării naționale pentru elevii

clasei a VIII-a, valabil pentru anul școlar în curs.

(5) Elevii înscriși în învățământul preuniversitar obligatoriu,

la forma cu frecvență redusă, vor fi înștiințați că prezența la orele

de curs și la toate activitățile din programul menționat la alin. (4)

este obligatorie.

CAPITOLUL V

Evaluarea

Art. 20. — (1) Evaluarea elevilor de la învățământul

preuniversitar obligatoriu cu frecvență redusă se efectuează prin

examinări orale, scrise și practice.

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 714/11.X.2011

15

Page 3: OMECTS_5545_2011

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 714/11.X.2011

16

(2) Numărul de note pe semestru va respecta prevederile

învățământului cu frecvență, în conformitate cu precizările din

Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de

învățământ preuniversitar, la care se adaugă nota la lucrarea

scrisă semestrială, la disciplinele la care aceasta este

prevăzută.

Art. 21. — (1) Durata probei de evaluare scrisă este de

maximum 50 de minute. În cadrul evaluării semestriale (tezei) va

fi planificată o singură evaluare pe zi.

(2) Susținerea lucrărilor scrise semestriale se planifică astfel

încât să mai existe cel mult o săptămână de activitate directă cu

elevii înainte de sfârșitul semestrului.

(3) Toate lucrările scrise semestriale (tezele) se păstrează în

unitatea școlară timp de un an de la data susținerii.

Art. 22. — (1) Calificativele/Notele acordate elevilor se trec în

catalog imediat după încheierea activității de evaluare. Situația

școlară se încheie conform prevederilor de la învățământul cu

frecvență.

(2) În mod excepțional, elevii care nu se pot prezenta la

susținerea lucrărilor scrise pot fi reprogramați la o altă dată

stabilită de profesorul pentru învățământul primar/profesorul de

specialitate, cu acordul directorului unității de învățământ.

Art. 23. — (1) Examenele de corigență se organizează și se

desfășoară potrivit legislației în vigoare pentru învățământul

obligatoriu cu frecvență, cu respectarea acelorași condiții de

promovare.

(2) În termen de 7 zile de la încheierea sesiunii de evaluare,

profesorul-consilier are obligația să aducă la cunoștința elevilor

situația școlară individuală.

CAPITOLUL VI

Normarea cadrelor didactice

Art. 24. — (1) La alcătuirea normei cadrelor didactice care

predau și la învățământul preuniversitar obligatoriu cu frecvență

redusă se va lua în calcul numărul de ore atribuite anual

conform art. 19 alin. (1)—(4) din prezenta metodologie.

(2) O normă didactică nu poate fi alcătuită numai din ore de

predare la învățământul preuniversitar obligatoriu cu frecvență

redusă.

Art. 25. — (1) La clasele cu frecvență redusă predau, cu

prioritate, titularii la unitatea școlară cu personalitate juridică

care organizează clase cu frecvență redusă, cadre didactice cu

experiență și cu rezultate profesionale deosebite.

(2) Pe parcursul unui an școlar un cadru didactic titular

prevăzut la alin. (1) poate avea în încadrare cel mult un sfert din

norma didactică constituită din ore normate la clase/grupe cu

frecvență redusă.

(3) Orele desfășurate în învățământul preuniversitar

obligatoriu cu frecvență redusă pot fi repartizate și la „plata cu

ora”.

(4) În structura catedrelor vacante pentru angajare, prin

concurs, pe o perioadă nedeterminată, nu se includ ore normate

la clasele/grupele de elevi cu frecvență redusă.

CAPITOLUL VII

Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 26. — Transferarea elevilor de la o școală la alta, la

aceeași formă de învățământ, se face în condițiile prevăzute de

Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de

învățământ preuniversitar.

Art. 27. — (1) Elevii înscriși în învățământul preuniversitar

obligatoriu cu frecvență redusă beneficiază de toate drepturile și

au aceleași obligații ca și elevii înscriși în învățământul cu

frecvență.

(2) Absolvenții învățământului cu frecvență redusă primesc

aceleași acte de studii și au aceleași drepturi ca și absolvenții

cursurilor cu frecvență.

(3) Absolvenții învățământului preuniversitar obligatoriu cu

frecvență redusă pot continua studiile în învățământul liceal, în

condițiile legii.

Art. 28. — (1) Elevii înscriși în învățământul preuniversitar

obligatoriu cu frecvență redusă primesc manuale gratuite de la

unitatea de învățământ, care vor fi predate profesorului-diriginte

la sfârșitul fiecărui an școlar.

(2) Elevii care la sfârșitul anului școlar nu vor preda

manualele primite de la școală vor achita contravaloarea

acestora.

Art. 29. — (1) Documentele școlare pentru învățământul

preuniversitar obligatoriu cu frecvență redusă și regimul

acestora respectă prevederile vizând învățământul cu frecvență.

(2) Registrele matricole se completează în termen de 30 de

zile de la încheierea situației școlare anuale.

Art. 30. — Prevederile art. 10 din prezenta metodologie se

aplică începând cu anul școlar 2012—2013.

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282,

IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București

și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București

(alocat numai persoanelor juridice bugetare)

Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: [email protected], internet: www.monitoruloficial.ro

Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1,

bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72

Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714/11.X.2011 conține 16 pagini. Prețul: 3,20 lei ISSN 1453—4495

EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR

&JUYDGY|526754]