observarea de sine

3
Observarea de sine by CLAUDIA on Apr 2, 2013 10:01 am• in: Exerci ț ii de sinceritate No Comments Ştiam că observarea de sine este foarte importantă, însă abia după ce am citit cartea “Self Observation” scrisă de Red Hawk am înțeles ce presupune asta şi cum pot evalua mai bine întreg procesul. Mi se pare că e una dintre puținele practici pe care nu ai cum să le intepretezi. Decizi să o faci şi indiferent de rezultat, continui. Situația generală reală este că suntem nişte roboți repetitivi, nevrotici, ignoranți, conduşi de obiceiurile noastre inconştiente. Poate pe unii îi descurajează atâta franchețe, însă Red Hawk are curajul să scrie clar şi tăios despre un adevăr pe care mulți îl cam bagă sub preş. În cartea sa, ne oferă câteva indicii extrem de utile pentru observarea de sine: 1. Fără judecată. Pentru că suntem obişnuiți să facem judecăți (aşa am fost educați), să punem etichete pentru a ne fi

Upload: mihaiantoanela2904

Post on 23-Oct-2015

29 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: Observarea de Sine

Observarea de sineby CLAUDIA on Apr 2, 2013 • 10:01 am• in: Exerci ț ii de sinceritate • No Comments

Ştiam că observarea de sine este foarte importantă, însă abia după ce am citit cartea “Self Observation” scrisă de Red Hawk am înţeles ce presupune asta şi cum pot evalua mai bine întreg procesul. Mi se pare că e una dintre puţinele practici pe care nu ai cum să le intepretezi. Decizi să o faci şi indiferent de rezultat, continui.

Situaţia generală reală este că suntem nişte roboţi repetitivi, nevrotici, ignoranţi, conduşi de obiceiurile noastre inconştiente. Poate pe unii îi descurajează atâta francheţe, însă Red Hawk are curajul să scrie clar şi tăios despre un adevăr pe care mulţi îl cam bagă sub preş.

În cartea sa, ne oferă câteva indicii extrem de utile pentru observarea de sine:

1. Fără judecată. Pentru că suntem obişnuiţi să facem judecăţi (aşa am fost educaţi), să punem etichete pentru a ne fi mai usor să stocăm informaţii, pe scurt pentru că suntem foarte mentali, a observa fără să judecăm este una dintre cele mai dificile sarcini pentru mulţi dintre noi. Red Hawk ne spune că, atunci când apare o situaţie în care avem tendinţa să judecăm, e util să ne menţinem

Page 2: Observarea de Sine

atenţia pe senzaţiile din corp, să ne relaxăm şi să lăsăm totul să se dizolve de la sine, fără a ne identifica cu emoţia sau gândul care a apărut şi ne disturbă.

2. Fără să modificăm ceea ce observăm. Impulsul de a modifica ceea ce apare ne menţine captivi în vină şi judecată. Atenţia noastră nu mai este stabilă şi liberă, ci se pierde în judecata mentală ce ştie doar să eticheteze şi să hrănească gândirea repetitivă ce împarte totul în bine/rău, îmi place/nu-mi place etc. Autorul spune că energia aparută trebuie să meargă undeva şi, dacă nu e consumată de complexul emotional-intelectual (psihodrama), ea poate deveni hrană pentru atenţie. Aşa că, observăm fără să ne identificam cu ceea ce apare, acceptăm ceea ce apare aşa cum e şi îi permitem să se manifeste, fără să facem ceva pentru sau împotriva acelui lucru. Doar observăm, ne relaxăm, acceptăm, permitem procesului să se desfăşoare.

3. Ne punem atenţia pe senzaţiile apărute şi pe relaxarea corpului. În unele tradiţii această practică se numeşte “self remembering” (amintirea de sine). Dacă avem atentia pe corp putem observa: senzaţiile care apar în corpul fizic, mişcarea gândurilor, senzaţia de relaxare, de tensiune sau de adormire, senzaţiile ce apar prin cele 5 simţuri. Ne localizăm în timp şi spatiu, adică ne punem atenţia pe ceea ce este aici, acum. Trecem de la “starea alege pentru mine, vorbeste în locul meu, acţionează automat, inconştient” la “sunt liber să aleg”.

4. Onestitate necruţătoare. Să fim oneşti în observarea de sine este esenţial. Dacă nu facem asta, ne pierdem în masa de oameni care se mint şi care fac totul pentru a da bine (în faţa lor şi în faţa altora). Onestitatea ne face umili, iar umilinţa ne ajută să ne acceptăm aşa cum suntem, ne oferă şansa să iesim din imaginea incompletă pe

Page 3: Observarea de Sine

care ne-am format-o despre noi înşine. Când practicăm onestitatea, învăţăm ce înseamnă suferinţa voluntară, pentru că ne vedem toate contradicţiile. Munca cu noi înşine ne cere să ne privim în faţă, să ne vedem aşa cum suntem cu adevărat, fără să intervenim în nici un fel, fără să ne judecăm. Doar observăm. Rezultatul, care face toată diferenţa, este că începem să avem o atitudine diferită faţă de obiceiurile care ne conduceau viaţa înainte de a începe observarea de sine, avem claritate şi devenim atenţi la ce este cu adevărat important.

Cartea va aparea în limba română anul acesta şi va fi urmata de un seminar susţinut de autor. Dacă doriţi să o cititi în engleză, o puteţi comanda pe www.amazon.com sau pe www.goodcompany.ro

“The path of self observation is a path of awakening conscience. That is, if I continue to observe myself honeslty, long enough, conscience will awaken in me; that is lawful and unavoidable.” ~ Red Hawk