UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI , CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢÃ SOCIALÃ

SPECIALIZAREA SOCIOLOGIE

Informalitate şi clientelism.Piaţa Mărăşti din Cluj Napoca

Coordonator: Absolvent:

Conf. Univ. Dr. Rudolf Poledna Amelia Cîndea

asis. univ. drd. Norbert Petrovici

Cluj-Napoca, 2008

1

Cuprins

Argument.......................................................................................................................................3

I. Îmburghezire sau capitalism politic?...............................................................................4

II. Aspecte metodologice.........................................................................................................9

III. Sectorul informal şi angajarea în afacerea proprie......................................................10

IV. Spaţiul Pieţei Mărăşti – Descrierea densă a Pieţei Mărăşti.........................................13

Structura pieţei.............................................................................................................13

Piaţa Mărăşti: trecut şi prezent...................................................................................17

Apariţia noilor comercianţi.........................................................................................25

Categorii de actori.......................................................................................................27

V. Informalitate în Piaţa Mărăşti........................................................................................33

VI. Clientelism şi îmburghezire:

Producţia spaţiului în economia informală ..................................................................37

Referinţe bibliografice.................................................................................................................41

2

Argument

Lucrarea de faţă porneşte de la premisele perspectivei integraţioniste1 asupra modului în

care a apărut şi s-a dezvoltat liber-profesionismul în spaţiul post-socialist. Literatura

integraţionistă aduce cu sine o distincţie pertinentă între grupurile de indivizi care se ocupă cu

managementul unei afaceri pe cont propriu, dezvăluind totodată legăturile care au loc în mod

sistematic între aceştia. Micii producători particulari, micii comercianţi, antreprenorii firmelor

mici, lucrătorii stradali şi oamenii de afaceri, sunt tot atâtea categorii distincte de liber-

profesionişti între care se stabilesc relaţii diverse de interdepedenţă prin care, pe de o parte

procesul de producţie, iar pe de altă parte procesul de comercializare, sunt facilitate. Cercetarea

s-a desfăşurat într-un teren care permite foarte bine observarea relaţiilor dintre micii comercianţi

şi oamenii de afaceri puternici ce au apărut după 1990: spaţiul destinat prin excelenţă

comercializării de bunuri de larg consum, o piaţă de dimensiuni mari dintr-un cartier de blocuri

ridicat în perioada socialistă. Interesul de cercetare şi-a găsit astfel un loc pe care să îl supună

analizei: zona Pieţei Mărăşti din Cluj Napoca.

Piaţa Mărăşti, care va fi descrisă în detaliu în capitolul patru al lucrării, a fost aleasă ca

obiect al studiului pentru varietatea categoriilor de rezidenţi de aici (producători, consumatori,

comercianţi) dar şi diversitatea şi dinamismul relaţiilor dintre aceştia, relaţii care au condus,

treptat, la producerea acestui spaţiu. Piaţa este un loc vast, foarte colorat şi fragmentat,

aglomerat, în care o multitudine de ofertanţi de produse încearcă să atragă atenţia trecătorilor.

Clienţii se perindă continuu prin faţa meselor şi a tarabelor, având atenţia mereu îndreptată spre

marfa expusă, iar nu înspre aceia care o oferă. Cercetarea s-a aplecat tocmai asupra acestora, a

celor care fac comerţ în piaţa din Mărăşti, dorind să releve ce înseamnă pentru ei a vinde în piaţă,

a avea o mică afacere, a fi stăpânul proprii afaceri (mai mult sau puţin profitabilă) şi, nu în

ultimul rând, care sunt autorităţile care reglementează relaţiile din această piaţă. Aici se inserează

în puzzle-ul cercetării încă o categorie importantă de actori, cei care îşi exercită influenţa în acest

spaţiu: acţionarii, cei care au cumpărat drepturi de proprietate asupra pieţei atunci când aceasta a

fost supusă privatizării. Cum a luat fiinţă acest spaţiu, cum arăta el înainte, cine au fost

1 Hanley, Eric (2000) Self-employment in post-communist Eastern Europe: a refuge from poverty or road to riches?Communist and Post-Communist Studies 33: 386

3

protagoniştii devenirii pieţei Mărăşti sunt tot atâtea întrebări la care vom afla răspunsul pe

măsura înaintării în acest microunivers economic şi social deopotrivă.

Voi arăta că, pentru o parte dintre actorii din Piaţa Mărăşti, odată cu schimbarea

regimului şi restucturarea economiei, angajarea lor într-o afacere proprie (self-employment) a

însemnat un refugiu din calea sărăciei, în vreme ce pentru alţii, oportunităţile oferite de noua

economie de piaţă au fost un prilej de acumulare a unui important capital economic. Avem

aşadar cel puţin două categorii de actori, complet distincte, de angajaţi în propria afacere.

Întrebarea de cercetare este cine sunt aceşti “noi îmbogăţiţi” în cadrul Pieţei Mărăşti, aceia care

au reuşit să acumuleze proprietăţi şi bunuri prin activitaţi antreprenoriale şi cine sunt aceia pentru

care o activitate pe cont propriu (de comerţ) a fost un refugiu din calea sărăciei, un mod de

supravieţuire în noua structură socio-economică de tranziţie spre capitalism.

În continuare voi urmări modul în care unii actori au intrat în reţele politice informale

care le-au dat o mai mare putere şi le-au oferit o poziţie de negociere mai solidă faţă de ceilalţi

care, neavând acces la acest tip de relaţii, au rămas în poziţii marginale. Voi arăta pe parcursul

lucrării felul în care logica complexă de solidificare a informalului, de teritorializare a capitalului

informal depinde de participarea actorilor la reţelele de influenţă politică (tot informale) post-

comuniste.

I. Imburghezire sau capitalism politic?

Teoria circulaţiei elitelor afirmă că tranziţia la post-comunism a dus la o schimbare

structurală la vârful ierarhiei de clase: oameni noi sunt recrutaţi pentru poziţii de comandă pe

baza unor principii noi (Szelenyi, I, Szelenyi, S., 1995). Concurenta acestei teorii este cea a

reproducerii elitelor care afirmă că schimbările revoluţionare din Europa Centrală şi de Est nu au

afectat compoziţia socială a elitelor. Asta pentru că vechea elită a nomenclaturii a reuşit să

supravieţuiască la vârful structurii de clasă şi a devenit burghezia nou împroprietărită. Voi

explica mai pe larg în cele ce urmează premiselele teoretice ale celor două viziuni asupra trecerii

de la o economie de redistribuţie la una de piaţă şi consum.

4

Teza îmburghezirii

András Csite (1998) redă perspectiva lui Juhász P. (1990) asupra îmburghezirii, care reclamă

prezenţa concomitentă a patru dimensiuni de interpretare pentru apariţia unei noi clase burgheze.

Primul element de îmburghezire constă în căutarea rolului individual şi a unei căi de a se alatura

diviziunii muncii, cel de-al doilea în nevoia individului de fi recunoscut în comunitate pentru

ceea ce este şi ceea ce face. Al treilea element, afirmă Juhász, este elementul de antrepriză, de

risc, iar acesta apare atunci când se face o investiţie. În economia secundară, atunci când se

începe o afacere, există două variante posibile: va fi profitabil sau nu. În al patrulea rând, cineva

devine cu adevărat burghez daca se poate rupe de comunitatea sa, de cultura din care provine

reuşind să creeze o nouă comunitate pentru sine (Juhász, 1990).

În perioada socialistă economia secundară reprezenta o sursă importantă de venit pentru

cei excluşi din circuitele primare ale economiei. Odată cu trecerea la postsocialism a existat

speranţa că economia secundară va fi sursa noii burghezii economice; aceasta este premisa

principală a tezei îmburghezirii. Modelele de îmburghezire au oferit un cadru analitic de gândire

asupra posibilelor alternative la socialism. Întrebarea fundamentală la care îşi propune să

răspundă teza îmburgezirii este: în ţările foste comuniste, după schimbarea sistemului, în

perioada de privatizare şi apariţia economiei de piaţă au aparut grupuri care au o condiţie socială,

sunt organizate şi deţin bunuri asemenea unei clase „burgheze”? În urma analizei dezbaterilor

asupra tezei îmburghezirii, Imre Kovách (1998) sugerează că eliminarea dependenţei de elita

politică a început odată cu privatizarea, dar poziţiile noilor proprietari sunt încă instabile, noul

grup al elitei economice nu are încă acces la profit suficient pentru a crea o lume nouă,

autonomă, de valori. Aşadar nu există dovezi care să sustină răspândirea individualismului,

valorilor şi a mentalităţii burgheze.

Modelul dualist de abordare a liber-profesionismului sugera că este puţin probabil ca

acesta să fie asociat cu rate de întoarcere ridicate, considerând, mai degrabă, că cei angajaţi în

propria afacere sunt concentraţi în straturile de jos ale ierarhiei sociale. În articolul său asupra

problematicii profesiunilor liberale, Hanley (2000) afirmă că asemenea premise nu sunt realiste,

în urma cercetărilor sale rezultând tocmai contrariul. Studiile efectuate pe trei ţări foste

comuniste (Cehia, Polonia, Slovacia) reflectă faptul că ratele de întoarcere din activităţile pe cont

propriu sunt substanţiale, mai ales pentru aceia care sunt angajatori la rândul lor. In interorul

acestui grup opţiunea pentru antreprenoriat şi angajarea în afacerea proprie, a avut drept urmare

5

un traseu de mobilitate ascendent. În urma prelucrării datelor (Hanley, E., 2000:392) a rezultat că

media veniturilor acestor angajaţi în propria afacere dar care coordonează un număr mic de

angajaţi este cu 67 de procente mai ridicată decât a angajaţilor de rând, iar valoarea bunurilor

deţinute de ei depăşeste cu 200 % pe cea a simplilor angajaţi. Studiul lui Hanley relevă faptul că,

în medie, standardul de viaţă al persoanelor care au o mică firmă privată cu câţiva angajaţi

proprii este cu mai ridicat decât al persoanelor care duc o muncă salariată (regular employees). O

a treia categorie abordată de aceste studii, pe care o regăsim şi în piaţa Mărăşti, este cea a liber-

profesioniştilor care sunt angajaţi direct în propria afacere, neavând posibilitatea de a oferi un loc

de muncă şi altora. Aceşia sunt persoane fizice care îndeplinesc mai multe activităţi în cadrul

unei afaceri în nume propriu. Pe aceştia, studiile realizate în ţările Europei de Est îi plasează, în

funcţie de venituri şi bunuri deţinute, mai aproape de angajaţii salariaţi obişuiţi decât de liber-

profesioniştii care sunt şi angajatori.

Angajaţii individual în afacerea proprie (individually self-employed), conchide Hanley

(2000) au reuşit într-o mică măsură o mobilitate ascendentă odată cu trecerea de la socialism la

post-socialism. Ei au reuşit prea puţin să acumuleze bunuri de pe urma întreprinderii particulare,

a afacerii propriu-zise şi, mai degrabă, acumularea, destul de nespectaculoasă, a avut loc de pe

urma muncii intense depuse, prin valorificarea propriei lor forţe de muncă. Totuşi aceste date au

fost colectate la momentul anului 1993, în cele trei ţări est-europene şi indicau pentru micii

antreprenori angajaţi în afacerea proprie un traseu ascendent modest, de mobilitate

intrageneraţională. Ancheta a ramas aşadar deschisă pentru a determina dacă acest grup, al

angajaţilor individual în afacerea proprie poate cădea în categoria muncitorilor deghizaţi

(disguised workers), fiind asimilaţi muncitorilor salariaţi obişnuiţi sau dacă se află într-un proces

de transformare în mici burghezi proprietari.

În acelaşi timp, aceeaşi analiză produsă de Hanley, arată că micii angajatori est-europeni

se aseamană în bună măsură descrierii micii burghezii de proprietari (pettybourgeois

proprietors). Acei indivizi care posedă afaceri de mărimi modeste, lucrând alături de un număr

mic de angajaţi sunt o nouă categorie de mici burghezi împroprietăriţi.

Concurenta tezei îmburghezirii ( teza circulaţiei elitelor) a fost cea a capitalismului politic

(teza reproducerii) prin care se afirma că, aceia care aveau poziţii politice importante în

socialism au migrat după 1990 în zona economică, constituind noua burghezie. (E.Hankiss,

1989, J.Staniszkis,1991, E.Szalai, 1990). Premisa tezei capitalismului politic este reproducerea

6

clasei de la vârful structurii din perioada comunistă, vechii mebrii ai nomenclaturii devenind noii

reprezentanţi ai puterii economice (capitalul politic se converteşte în capital ecomomic şi

material, oamenii sunt aceiaşi, imobili, pe poziţii de putere).

Teza reproducerii elitelor

Privilegiile vechii elite comuniste aveau la bază posesiunea de capital politic. În tranziţia la post-

comunism, cadrele au reuşit să convertească acest capital în capital economic şi astfel să intre în

rândurile clasei de proprietari (Szelenyi, I., Szelenyi, S. şi Kovach, I. 1995). Prin urmare, dacă

prin căderea comunismului natura ierarhiei sociale s-a schimbat, aceiaşi oameni continuă să

ocupe funcţiile privilegiate din societate. Acest lucru se întamplă pentru că, conform acestei

teorii, puterea vechilor elite de a converti tipul de bunuri „învechit” într-un tip nou de bunuri este

nelimitată. Pentru a converti un tip de bun (capitalul politic) în altul (capital material) vechea

elită îşi foloseşte reţelele sociale. Un exemplu tipic în acest caz este privatizarea spontană. Cei

care administrează domeniul public decid când, la ce preţ şi către cine o proprietate este cedată

spre cumparare (trece în proprietate privata). Aceştia au ajuns pe poziţiile de conducere

respective graţie apartenenţei la partidul comunist. Asupra tezei capitalismului politic s-au

conturat trei perspective, în viziunea a trei autori distincţi.

Elemer Hankiss (1989) sugerează că, odată cu marketizarea economiei, în spaţiul

postsocialist, „vechea nonmenclatură va deveni noua «mare burghezie»”. Acest fapt este privit ca

un lucru pozitiv, transformarea vechii elite a cadrelor într-o nouă burghezie proprietară

(împroprietarită) putând garanta cea mai sigură şi liniştită tranziţie de la socialism la capitalism.

Astfel, principalii duşmani ai reformei economice vor fi transformaţi în aliaţi ai acesteia (E

Hankiss, 1989 apud Szelenyi, Szelenyi, Kovach, 1995).

Jadwiga Staniszkis (1990) este cel care a folosit termenul de „capitalism politic”pentru a

contura noua conjunctură, în care vechea nomenclatură îşi foloseşte puterea politică pentru a

obţine bogăţie pentru sine, acumulând bunuri şi proprietate privată. Clasa politică comunistă

beneficiază cel mai mult de pe urma procesului de privatizare, menţinându-şi poziţia la vârful

structurii de clasă fără prea multe constrângeri (J. Staniszkis 1990, apud Szelenyi, Szelenyi

1998). Staniszkis arată că transformarea prin care a trecut Europa Centrala poate fi descrisă cel

mai bine ca o formă de „capitalism politic” pentru că schimbările în structura de clasă a

societăţilor central europene se aseamănă celor observate în Africa post-colonială în care

7

aparatul birocratic şi-a folosit puterea politică pentru a acumula avere (J.Staniszkis 1990, apud

Szelenyi, Szelenyi, Kovach, 1995).

În vreme ce sistemul socio-economic se schimbă radical, cei de la vârful structurii de

clasă rămân aceiaşi. Una din tezele emise de Erzsebet Szalai (1990) constă în aceea că, ceea ce

se schimbă odată cu trecerea la post-comunism este doar modul în care este legitimată

autoritatea, personalul rămânând în bună măsură acelaşi. Analizând terenul prin prisma tezei

capitalismului politic, doresc să urmăresc în ce măsură aceasta este una viabilă pentru spaţiul

Pieţei Mărăşti. Prin urmare, am adunat date pentru a verifica dacă, întradevăr, de pe urma

procesului de privatizare al pieţei a beneficiat vechea elită a nomenclaturii, aceasta reuşind să

supravieţuiască la vârful ierarhiei sociale prin conversia capitalului său politic şi social în capital

economic. Teza clientelismului politic afirmă legatura dintre politic (local) şi economia

informală. Indiferent dacă noua elită economică şi micii actori ai sectorului informal din Piaţa

Mărăşti au făcut parte sau nu din vechea nomeclatură (o să vedem că doar în mică măsură acest

lucru este validat de datele cercetării), importantă pentru acumulare a fost şi rămâne în

continuare legătura acestora cu puterea politică locală. Resursele diferenţiate ale actorilor din

piaţă se distribuie în mod diferit în funcţie de legătura pe care o întreţin sau nu cu puterea politică

locală (Consilul Local, Primarie). În spaţiul pieţei Mărăşti, diferenţa tranşantă între micii

întreprinzătorii şi cei câţiva proprietari de terenuri o face reţeua de influenţă fundamentată politic

în care aceştia din urmă sunt inseraţi.

Economia informală postsocialistă, un produs al încercării unor categorii de a scăpa de

mobilitatea descendentă, asociată restructurăriilor capitaliste, a produs spaţii specifice în care să

fie posibilă acumularea: Piaţa Mărăşti. Însă fixitatea acestor spaţii a depins foarte mult de

capacitatea diferenţiată a actorilor de a-şi negocia necesităţile de infrasctuctură (mese, cladiri).

Pentru actorii din Piaţa Mărăşti care au avut suport politic, spaţiile create pentru acumularea în

cadrul economiei informale s-au solidificat (clădirea de tip bazar, parcarea supraterană), în timp

ce pentru alţi actori, care nu au avut resursele de negocire politică ale primilor, spaţiile sunt prin

excelenţă schematice şi mobile (mese, gherete, chişcuri, magazinaşe). În Piaţa Mărăşti economia

informală a creat şi continuă să creeze spaţii nereglementate sau care eludează reglementarea

tocmai pentru a capitaliza sau a scoate rente de pe spaţiile astfel create. În capitolul următor voi

discuta pe scurt problemele metodologice ale lucrării, felul în care am abordat terenul supus

cercetării.

8

II. Aspecte metodologice

Zona Pieţei Mărăşti este un spaţiu vast şi puternic fragmentat. Pentru a fi descris cât mai

bine, a reclamat în primul rând observaţia locului şi a dinamicii lui pe o perioadă de câteva

săptămâni, observaţie ce a fost înregistrată şi prin câteva instantanee fotografice. În continuare,

am adoptat metoda anchetei pe baza interviului semistructurat combinată cu observaţia şi analiza

documentelor. Am considerat că aplicarea de interviuri pe diferite categorii de actori este cea mai

potrivită sursă care poate reflecta imaginea relaţiilor dintre actorii pieţei, aşa cum sunt trăite de

aceştia. Astfel am abordat atât clienţi ai pieţei cât şi diferite persoane care vând aici, precum şi

persoana care, prin funcţia sa, se ocupă cu administrarea pieţei (director la Agromărăşti)

Majoritatea interviurilor au fost înregistrate cu acordul celor intervievaţi, însă au existat şi

discuţii informale, fără înregistrare audio. Aceasta a fost refuzată de câteva persoane, existând o

anumită teamă că ar avea de suferit de pe urma unor lucruri pe care le-ar putea spune. Am putut

înţelege reţinerea lor, pentru că majoritatea activităţilor de comerţ din piaţă au aspecte nelegale,

iar oamenii sunt neîncrezători chiar şi în cazul unui “proiect de licenţă”, atunci când este vorba

de sursa lor zilnică de venit.

Accesul spre interviurile cu cei care vând în piaţă (o florăreasă, o doamnă de la un

magazine de haine, pitorescul personaj Zirbo, care face chei) mi-au fost facilitate de o colegă

apropiată care a lucrat în Piaţa Mărăşti în urmă cu câţiva ani, dar care a păstrat relaţii de amiciţie

cu cei de aici. Prin intermediul şi cu ajutorul său direct, de programare a interviurilor, dar şi de

implicare în intervievarea propriu-zisă (am colaborat la un proiect de seminar care a reprezentant

punctul de plecare al lucrării) am reuşit să adun o bună parte din datele de cercetare de teren.

Fără acest sprijin lucrarea ar fi avut probabil mult de suferit. Fără un intermediar pe care să-l

cunoască, cei din piaţă, dacă nu te refuză direct, îţi promit că vor sta de vorbă cu tine iar apoi îţi

vor spune că, de fapt, nu au timp. Şi este o situaţie reală, deşi la o primă vedere poate părea că

vânzătorii de la tarabe şi buticuri îşi petrec timpul în aşteptarea clienţilor, aceştia nu au timp să se

plictisească într-o zi lumină de lucru. Dacă nu au clienţi, îşi aranjează marfa, curăţă magazinul

sau discută între ei.

Prin partea de analiză a documentelor pe care s-a construit o parte a lucrării m-am referit

strict la ziarele din presa locală, articole care au urmărit în decursul timpului afacerile celor care

au interese în cadrul pieţei Mărăşti şi al parcării supraterane conexe. Validitarea datelor de acest

9

tip a fost problematică iniţial, dar informaţiile au fost verificate de către coordonatorul acestei

lucrări, prin bazele de date oficiale pe care le deţine şi revizuite.

III. Sectorul informal şi angajarea în propria afacere

Sectorul informal cuprinde acele activitaţi, de altfel legale dar care, într-un fel sau altul

scapă reglementărilor guvernamentale care ţin de regimul de angajare, sistemul de taxe şi

condiţiile de muncă. Sectorul informal cuprinde o gamă largă de activităţi: de la indivizii

angajaţi în afacerea proprie care se ocupă cu producţia, schimbul şi comercializarea bunurilor

până la micii întreprinzători, care îşi gestionează afacerea şi dirijază angajaţii. În bună măsură,

termenii de sector informal şi cel de liber-profesionism (self-emplyment) se suprapun şi aceasta

pentru că, cei angajaţi în propria afacere nu au de multe ori o bază contractuală legală, iar

patronii de mici afaceri evită în mod regulat de a respecta o serie de norme legale, iar acest fapt

duce la calificarea afacerii respective ca activitate informală. De altfel, multe studii care au ca

obiect măsurarea sectorului informal dintr-o societate îşi axează analiza pe numărul firmelor mici

înregistrate în teritoriul respectiv.

Liber-profesionismul în ţările foste comuniste din Europa de Est a fost privit multă vreme

prin prisma paradigmei dualiste, care trimitea acest tip de activitate spre sectoarele marginale ale

economiei. În perspectiva dualistă, liber-profesionismul (self-emplyment) este concentrat în

sectorul „tradiţional” al economiei fiind caracterizat printr-o lipsă de capital, acces limitat,

activităţi ce presupun muncă intensivă, acumularea de bunuri si servicii pentru consumul

gospodariei proprii (nu al firmelor) şi rate de întoarcere scăzute (Staniszkis, 1991; Grancelli,

1992; Kiss, 1992; Laky 1992,1993; Sik, 1994 apud Hanley, 2000). Eric Hanley (2000) combate

modelul dualist argumentând că libera practică a unei activităţi nu poate fi privită doar ca un

refugiu din calea sărăciei, cu puţine resurse şi oportunităţi de a câştiga venituri mari şi de a

acumula bogăţie. În urma cercetărilor efectuate în Cehia, Polonia şi Slovacia, rezultatele arată că

libera practică în ţările foste comuniste din Europa de Est cuprinde două locaţii de clasă distincte.

În consecinţă, modelul integraţionist vine să compleze perspectiva dualistă subliind că, în vreme

ce pentru o parte din indivizi, a începe o afacere este o modalitate de a scăpa din sărăcie, pentru

alţii aceasta este o ocazie de a acumula câştiguri importante. Modelul integraţionist pune

10

accentul pe legăturile dintre producătorii angajaţi în afacerea proprie şi firmele de tip corporaţie.

O parte considerabilă din angajaţii în propria afacere sunt implicaţi în aprovizionarea cu bunuri şi

servicii a firmelor mari şi mijlocii.

Pentru unii actori din Piaţa Mărăşti antreprenoriatul a reprezentat o sursă de a scăpa de

mobilitatea descendentă în perioada de restructurare post-socialistă şi voi arăta care sunt aceştia.

O altă fracţiune dintre liber-profesioniştii care au interese în cadrul pieţei au putut profita de

oportunitatea deschisă de noua economie de piaţă operând acumulări de capital economic şi

material. Angajaţii în propria afacere sunt un grup puternic eteronegen, dar în interiorul căruia

există legături şi contacte. În Piaţa Mărăşti legături sistematice au loc între mari firme

corporatiste şi micii producători, în primul rând prin intermediul terenurilor închiriate de către

cele câteva firme mari către cei care desfăşoară mici activităţi de antreprenoriat în cadrul pieţei.

Un alt exemplu foarte elocvent este cel al micilor patroni de magazine care

aprovizionează şi magazinele din zona centrală a Clujului. În piaţa Mărăşti, mulţi dintre

comercianţii care acumulează profit prin capitalizarea spaţiului, aducând marfă ieftină din en-

gros-urile din capitală, sunt în mod frecvent şi sursa de aprovizionare cu marfă a magazinelor din

zona centrală (de ex. Sora). Din discuţii informale am aflat că anumiţi comercianţi din Piaţa

Mărăşti cumpără marfă din en-gros-urile bucureştene din care, o parte o afişează la vânzare în

piaţa Mărăşti iar altă parte o revând comercianţilor din magazinul Sora. Aceştia din urmă

practică un adaos mai mare, deoarce chiria spaţiilor este mai mare decăt în piaţă. Aşa se face că,

spre exemplu, acelaşi articol de îmbracăminte are un preţ de achiziţie în regim en-gros la

Bucureşti de 40lei este vândut în Piaţa Mărăşti cu 70-100lei, iar în centrul comercial Sora din

centrul Clujului, se vinde cu 150-200lei. Comercianţii din cele două locaţii care fac asfel de

schimburi se cunosc între ei, dar cei din piaţa Mărăşti câştigă foarte bine în urma acestor legături,

pentru că marfa pe care o vând celor din Sora este fie la preţul de vânzare din piaţă (ca unui

client obişnuit al pieţei), fie mai mare; în funcţie de aceasta şi adaosul celor din Sora este mai

redus sau mai mare (această diferenţă, care reprezintă câştigul comerciantului din Mărăşti, este

inclusă în preţul lor de vânzare). Mi s-a explicat că există de multe ori situaţii în care un anumit

tip de marfă nu se mai vinde în Piaţa Mărăşti, clientela pieţei fiind saturată de aceasta, însă există

o cerere pentru această marfă în Sora (este vorba strict de articole de îmbracaminte sau lenjerie,

în special pentru tineret). Numai în asemenea momente comercianţii din Sora primesc la un preţ

mai redus marfa, cumparând întregul stoc rămas nevândut în magazinele din piaţă.

11

Aceşti mici comercianţi împreună cu cei care deţin terenul pieţei (fac parte din

acţionariatul pieţei) la care se adaugă comercianţii stradali şi ambulanţii din jurul pieţei, toţi

aceştia sunt creatori ai coloritului specific pe care acest spaţiu îl are. Spaţiul Pieţei Mărăşti a luat

naştere printr-o decizie politică (aprobarea de către primărie a concesionării terenului spre firme

private). Dar el a trecut printr-un proces de continuă transformare, configuraţia, atmosfera şi

relaţiile stabilite aici au suferit transformări succesive ca urmare, pe de o parte a proceselor de

restructurare socio-economică la nivel naţional şi, pe de altă oparte, a acţiunilor cumulate ale

actorilor pe scena acestei pieţe din cartierul Mărăşti.

III. Producţia de spaţiu capitalistă: teritorializare şi deteritorializare

Capitalismul produce medii si spaţii specifice în vederea facilitării acumulării, fie ele fixe

sau mobile însă, odata produse, ele pot sta în calea acumulării, şi de aceea tot capitalismul tinde

să le distrugă în încercarea de a anihila orice barieră în faţa acumulării. Conceptualizarea

procesuală a formelor sociospaţiale sub capitalismul modern priveşte spaţiul social sub

capitalismul modern ca rezultat al unui proces dinamic de continuă contestare şi transformare

(Lefebvre, 1991 apud Brenner, 2004). În capitalism există o continuă tensiune dintre

teritorializarea şi deteritorializare a acţiunii economice.

Marx descria dinamica globalizatoare a capitalului ca un demers de „anihilare a spaţiului

de către timp”. În timp ce Soja (1980) vorbea despre o „dialectică sociospaţială”, un concept

analog cu privire la relaţia spaţiu-timp este oferit de Lefebvre: „producţie de spaţiu”. Prin

producţia socială a spaţiului înţelegem toţi acei factori a căror punere în mişcare are ca finalitate

apariţia materială a unui amplasament (factori de ordin economic, social, ideologic şi

tehnologic). În ceea ce-l priveste pe David Harvey, acesta susţine că „abilitatea de a depăşi

limitele impuse de spaţiu se fundamentează pe producerea de spaţiu” (Harvey, 1985 apud

Brenner, 2004). Prin urmare, felul în care a evoluat capitalismul a dus în mod necesar la

înlocuirea tot mai masivă a peisajelor moştenite din perioaoada comunistă cu configuraţii

sociospaţiale specific capitaliste (Harvey, 1989; Brenner,2004). Pentru Harvey orice

configuraţie sociospaţială este absolut temporară, un „echilibru dinamic”, existând o tensiune

continuă între fixitate şi mobilitate. Din perspectiva sa, această tensiune oferă cheia analitică

pentru investigarea proceselor de restructurare socio-spaţială sub capitalism.

12

Configuraţiile sociospaţiale capitaliste sunt supuse unui „proces tumultuos de distrugere

creativă” (Harvey, 1985 apud Brenner, 2004). Capitalul este orientat spre exindere spaţială şi

accelerare temporală (Marx, 1973, Harvey, 1985), fiecare moment de deteritorializare depinzând

de un moment egalmente esenţial de reteritorializare în care aranjamentele spaţiale relativ fixe şi

imobile se statornicesc sau se modifică ca bază pentru extinderea sau accelerarea spaţio-

temporală. Conceptualizarea lui Harvey a configuraţiilor sociospaţiale capitaliste ofera o bază

analitică pe care pot fi interpretate unele dinamici spaţio-temporale esenţiale ale acestora.

Spaţiul Pieţei Mărăşti este unul produs de capitalismul postsocialist, trecând prin

transformari succesive, de la autogara care se afla aici în vremea comunistă la mica piaţă de

legume şi fructe, împânzită de localurile sordide ce au rasărit după 1989, devenind apoi un spaţiu

comercial complex, centru comercial şi piaţă agro-alimentară. În ceea ce priveşte situaţia actuală,

pe terenul pieţei, structuri, cladiri, magazine, dispar şi reapar, se înalţă, sunt înghiţite una de

cealaltă sau se contopesc. Numai pe perioada relativ scurtă a cercetarii de faţă, de la faza de

proiect început a ajuns la stadiul de funcţionare o parcare supraterană cu acces înspre şi dinspre

Piaţa Mărăşi. Spaţiile comerciale încorporate în această parcare sunt o extindere, ca braţele unei

caracatiţe a spiritului comercial şi nevoii de acumulare continuă, specifice antreprenorilor post-

socialişti. Piaţa Mărăşti este un efect, un produs al unui forme specifice de acumulare şi anume

capitalismul informal antreprenorial post-socialist. Piaţa reprezintă modalitatea prin care

acumularea s-a spaţializat pe acest tip de pieţe paupere. În capitolul următor voi descrie pe larg

acest spaţiu specific.

IV. Spaţiul Pieţei Mărăşti – Descrierea densă a Pieţei Mărăşti

Structura pieţei

Piaţa Mărăşti este un spaţiu destul de vast care se află amplasat în centrul cartierului

Mărăşti din Cluj-Napoca. Zona Pieţei Mărăşti este cea mai aglomerată şi zgomotoasă din marele

cartier, şi aceasta pentru că este o zonă în care se manifestă deosebit de dinamic spiritul

comercial. În această zonă se află comasate atât lucruri de larg consum dintre cele mai diverse

precum şi serviciile cel mai mult accesate de populaţia din cartier. În proximitatea Pieţei Mărăşti

se înghesuie la parterurile blocurilor, atât de o parte cât şi de cealaltă, sedii de firme si instituţii

publice (bănci, farmacii, poştă, tipogafie, tot felul de birouri şi magazine cu profil divers).

13

Amplasarea multora dintre aceste sedii nu a fost, desigur, una aleatorie ci proximitatea pieţei a

conferit calitatea de vad bun pentru desfăşurarea unei activităţi economice, existând deja o

clientelă a locului, prin funcţionarea pieţei ca spaţiu comercial prin excelenţă.

Figura 1: Piaţa Mărăşti – privire de ansamblu

Piaţa Mărăşti – spaţiul propriu-zis alocat pieţei – masoara 7023 de metrii patraţi. Aceasta se află

amplasată pe locul fostei autogări a municipiului Cluj-Napoca, fiind încadrată de o parte şi de

alta de blocuri masive ce au fost construite ulterior. În backstage-ul pieţei se află de asemenea un

bloc foarte mare, un culoar de acces auto şi garaje particulare dar şi o parcare supraterană, pe mai

multe nivele, aflată încă în proces de construcţie. Clădirea parcării este practic lipită pe o

porţiune considerabilă de cladirea bazarului din Piaţa Mărăşti. În backstage-ul îndepărtat (în faţa

parcării şi a blocului de locuinţe) se află Calea Dorobanţilor – supranumită de unii locuitori ai

Clujului “strada avocaţilor”, pentru că aici se află cele mai multe sedii ale firmelor de avocatură.

În frontstage-ul Pieţei Mărăşti traficul este intens prin prezenţa unei alte artere importante:

bulevardul 21 Decembrie.

14

Un atribut însemnat al spaţiului cercetat stă în aceea că aici se află şi un important nod de

trasport urban: Staţia Piaţa Mărăşti - un du-te-vino de autobuze şi troleibuze ce fac legatura

dintre Mărăşti şi alte cartiere ale Clujului. Afluenţa de călători creată atât de cele două staţii de

autobuz aflate faţă în faţă cât şi de trecerea de pietoni poziţonata între cele două, a încurajat

numeroase iniţiative comerciale. În staţiile de troleu de pe ambele sensuri, indiferent de anotimp,

găsim precupeţele cu flori, dar si alţi mici comercianţi care aduc spre vânzare diverse mărfuri, în

funcţie de sezon. Vânzătorii ambulanţi sunt de asemenea nelipsiţi de pe cele două trotuare

paralele. În staţia aflată vis-a-vis de piaţă cel mai adesea se vând flori, dar există şi comercianţi

care expun la vânzare diverse lucruri, înşirate pe un cadru din plastic. Dacă iarna vindeau

căciuli, fulare, mănuşi şi şosete de lână, în martie deja ofereau spre vânzare ochelari de soare, dar

şi şosete viu-colorate “cu degete”, şepci si portofele. Trecând strada, înainte de a intra efectiv în

piaţă, avem deja în faţă o piaţă in miniatură: chioşcuri cu profil alimentar, plăcintărie, din nou

flori, ochelari de soare, dar şi jucării, fructe, tigari şi ziare, iar mai pe colţ “gogoşi înfuriate”. Ca

şi în incinta pieţei, se vând aproape de toate. Pentru producatorii foarte mici, care nu au acces în

piaţă, aici este locul în care îşi vând mica lor producţie agricolă. E vorba de bătrânelele pe care le

vedem adesea cu o cutie de carton întoarsă invers pe care pun “marfa”: o mână de urzici, 5

legături de ridichii, câteva buchete de flori de primăvară ori salată culeasă dis-de-dimineaţă din

grădină.

Figura 2: Mici producători particulari

15

Accesul în Piaţa Mărăşti se poate face fie prin spatele pieţei (există două intrări dinspre

Calea Dorobanţilor) fie prin faţă, pe una din cele 5 căi de acces. Intrările “oficiale” (una prin faţă

şi ala prin spate, deschise spre alei ce fac legatura cu bulevardul 21 Decembrie, respectiv Calea

Dorobanţilor) sunt marcate de porţi pe care stă înscris programul de funcţionare al pieţei şi prin

care se face, în bună masură, şi aprovizionarea magazinelor din piaţă. Alte două căi de acces în

interiorul pieţei Mărăşti se deschid prin culoare înguste: unul ce îşi face drum printre magazinele

cu flori (aici găsim toate florăriile pieţei) si care se contiunuă cu magazinaşe de haine. Cel de-al

doilea culoar e şi mai îngust din pricina mărfii ce este expusă înafara magazinelor (un chioşc cu

produse de panificaţie, unul de fructe, apoi un magazin de scule şi unelte şi un altul de dulciuri a

căror marfă este expusă aproape integral înafară, spaţiul foarte redus al gheretelor nepermiţând

nicicum o altă aranjare a mărfii variate care să fie vizibilă ochiului clientului). Acest culoar te

aduce direct în faţa meselor cu fructe; dar în acelaşi timp în urechea dreapta îţi cântă o manea de

la standul de casete, iar prin nari ţi-a pătruns o puternica aroma de cafea proaspăt macinată.

Există de asemenea trei intrări care te introduc direct în bazarul cu bunuri industriale. Cele două

intrări din faţă ale bazarului se află aproape de baza scărilor care duc la etaj, fiind şi cele mai des

utilizate de clienţii bazarului. Aceasta pentru că accesul prin spate a fost deschis recent, odata cu

lucrările la parcarea supraterană, intrarea respectivă fiind încă nefinisată în exterior.

Căile de acces din Piaţa Mărăşti au forme de L, întretăindu-se în mai multe puncte, astfel

încat e destul de uşor sa alegi să mergi “pe unde n-ai mai fost”. Spaţiul pieţei este cel mai adesea

perceput ca dihotomic: pe de o parte zona meselor cu legume fructe (piaţa în sens tradiţional) iar

pe de altă parte tarabele şi magazinele cu îmbrăcăminte-încălţăminte şi alte mărfuri diverse. Cum

spuneam însa la început, Piaţa Mărăşti este un spaţiu mult mai vast şi divers. Sectorizarea pieţei,

împarţirea ei pe grupe de produse este doar relativă şi aceasta pentru că, deşi nu găsim legume-

fructe în partea de bazar, avem totuşi aici inserată o carmangerie, o alimentară-cofetarie care

preia comenzi de dulciuri şi produse de patiserie pentru sărbători, precum şi un bar care prepară

şi mititei.

În aceeaşi ordine de idei, zona de mese cu legume-fructe este înconjurată de magazine cu

profil divers care se desfaşoară pe doua rânduri. În încercarea de a introduce o ordine în felul în

care sunt amplasate magazinele în funcţie de profilul lor am putut observa că: sectorul de

legume-fructe, este mărginit, pe de o parte, de magazinele alimentare cu produse preambalate şi

carmangeriile; în spatele acestora se află ultimul şir de magazine. Pe acest rând predomină

16

magazine de haine şi încălţăminte, îngramadite unul într-altul, a caror marfă se confundă

adeseori, dar şi trei magazine cu articole de menaj. Singurul element care rupe rutina mărfii este

barul care îşi semnalează prezenţa printr-un produs cu miros specific: mititeii. Pe latura opusă a

sectorului de legume şi fructe sunt brânzeturile şi ouăle, dar şi alte câteva chioşcuri al căror profil

este unul non-alimentar. Mai în spate sunt se înşiruiesc magazinaşe de cărnuri, lactate, produse

alimentare preambalate, dar întâlnim din nou şi pantofi şi haine, seminţe de flori autohtone sau

exotice, chişcuri de “suveniruri” (căni cu mesaje haioase, lumânări parfumate etc.). Tot aici se

află şi acele magazine care oferă spre vânzare produse de uz casnic. Acestea nu îşi fac

concurenţă reală, împarţindu-şi domeniul de profil: dacă unele magazine vând în principal

obiecte din plastic (ghivece, găleţi, tot felul de suporturi, tăvi,), celelalte oferă produse de uz

casnic precum: vase emailate, de inox sau teflon. Deosebit de interesantă am găsit percepţia

oamenilor asupra delimitării spaţiale a pieţei. La întrebarea „De unde începe şi unde se termină

Piaţa Mărăşti?” răspunsurile au variat de la cel mai simplu şi laconic „de la intrare până la ieşire”

şi până la cel mai „generos”: „Păi (începe) de undeva din zona BRD de-acolo, de la biserica...Sf.

Petru până pe la sensul giratoriu, poate chiar până la pod”. Ieşind uşor din atmosfera puternic

colorată a pieţei, vom intra acum într-o poveste a locului, aşa cum se conturează ea din

descrierile celor care au cunoscut-o.

Piaţa Mărăşti: trecut şi prezent

Mărăştiul este un cartier situat în partea de nord-est a oraşului Cluj-Napoca. Populaţia

numeroasă a cartierului locuieşte în blocuri de locuinţe de 4, 8 sau 10 etaje, în apartamente de 1,

2, 3, 4 ori chiar mai multe camere ce au fost construite în perioada 1970-1989 pentru muncitorii

de pe Platforma Industrială Cluj-Napoca (în special platforma Nord-Est). După cum am aflat de

la unul din locuitorii cartierului care s-a mutat aici in 1979, majoritatea oamenilor din zonă

locuiau încă la case particulare la acea vreme. În urmatorii 10 ani, casele au fost demolate, iar

arhitectura întregului cartier s-a schimbat radical.

„...toată zona asta - de la strada Aurel Vlaicu, fosta Lenin, până la Catedrala Ortodoxă -erau case particulare; inclusiv pe strada Fabricii erau numai case particulare. Şi pe urmă, eu ştiu…prin ’77 s-a început demolarea caselor. Şi chiar blocul ăsta, de pe Aurel Vlaicu nr. 3, a-nceput în ’77 sa se construiască, urmatorul in ’82 şi aşa, treptat, a

17

început construcţia de blocuri şi tot cartierul Mărăşti s-a schimbat pentru că toate au fost demolate, erau numai case particulare.” (Cruciţa Socaciu, 52 ani)

Iniţial conceput ca şi locuinţe de serviciu pentru muncitorii de la marile întreprinderi din

zonă, Mărăştiul de azi este un cartier supra-aglomerat, în care oamenii sunt înghesuiţi şi simt

acut lipsa spaţiilor verzi. Amplasarea în cadrul oraşului, respectiv în cartierul Mărăşti a pieţei s-a

stabilit după perioada comunistă, din ordinul prefectului, printr-o hotărâre de guvern, când s-a

operat şi mutarea autogării, funcţională până în momentul respectiv, în aşa numitul loc “groapă”.

Până în anul 1993, când a luat fiinţă piaţa agro-alimentară, pe terenul respectiv funcţiona

autogara Cluj. „Autogara era o cladire cu două etaje, era un peron acoperit şi de-o parte şi de

alta erau table cu rutele unde plecau autobuzele. În tot judetul Cluj erau autobuze … Erau foarte

multe autobuze care veneau şi soseau în autogară.”, îmi relatează una din persoanele mai în

vârstă cu care am stat de vorbă. Ne putem da seama că şi în acea perioadă zona era una

aglomerată şi totodată de mare importanţă pentru locuitorii oraşului prin caracterul sau utilitar.

Autogara a fost construită în perioada socialistă, dar înainte de aceasta, pe locul respectiv fusese

târg de vite. Cu toate că despre acea perioadă nu am putut aduna date relevante, ne putem totuşi

gândi la o posibilă percepţie a oamenilor care s-a format asupra acestui spaţiu: ca fiind unul cu

încarcatură comercială şi utilitaristă.

Când spaţiul în care se află azi Piaţa Mărăşti a fost destinat construcţiei unei autogări a

oraşului Cluj, oraşul era încă la începutul dezvoltării sale, iar cartierul Mărăşti nu exista ca atare,

ci erau numai case în această zonă. Practic, marginea oraşului Cluj se afla în zona Pieţei Mărăşti

de astăzi, ceea ce face ca decizia planificatorilor socialişti - de amplasare a autogării în acel loc –

să fie una justificată, în toate oraşele tendinţa fiind de a construi sau de a muta marile noduri de

comunicaţie (gara si autogara) spre ieşirea din oraş. În 1993, are loc mutarea autogării Cluj către

marginea oraşului, pe locul său construindu-se Piaţa Mărăşti, o piaţă a cărei existenţă se impunea

cu o forţă vitală pentru marele cartier care s-a dezvoltat în mai bine de 10 ani. Piaţa ia numele

cartierului şi devine centrul comercial al acestuia. Spaţiul gîndit iniţial ca autogară se modifică

pentru a face loc noilor activităţi si relaţii ce iau naştere odată cu piaţa. Vechea cladire a autogării

nu este demolată ci modificată şi adaptată noilor realităţi. Interesant este şi motivul pentru care

autogara este mutată din nou de autorităţi: nu doar pentru a fi mai aproape de gară ci şi pentru că,

am aflat de la o persoană între două vârste, spaţiul de lângă ExpoTransilvania dobândise o

18

valoare mare, terenul respectiv fiind astfel mult mai profitabil dacă este predat unor agenţi

economici decât ca şi autogară.

Una dintre persoanele intervievate mi-a relatat că în anul 1979 (atunci când aceasta s-a

mutat în cartierul Mărăşti) şi încă mult timp după aceea nu exista o piaţă în cartier, nici

magazine, ci doar o alimentară, astfel că pentru a face cumpărături se deplasa până în centru, de

cele mai multe ori pe jos. Piaţa a luat naştere aproape instantaneu, nu a existat moment de

tranziţie în care terenul să fi avut o altă destinaţie intermediară. Atunci când s-a luat decizia ca

autogara să fie mutată „în groapă”, piaţa exista deja în formă incipientă: „Autogara centrală a

Clujului era aici şi toate autobuzele veneau aici. Şi pe langa ea, atunci, s-or pus câteva mese de

legume, strict de legume.” (Simona Ionescu, director Agromărăşti). Piaţa a luat naştere, pe de o

parte, ca urmare a unei decizii la nivel local, din necesitatea existenţei unei pieţe în marele cartier

dar şi ca urmare firească a faptului că unii precupeţi începuseră deja a desface marfa în acel loc.

Dezvoltarea unui comerţ informal în imediata vecinătate a autogării îşi are continuitate astăzi în

economia informală de pe trotuarele din proximitatea pieţei.

Figura 3: Comercianţi stradali

O perspectivă oficială

Piaţa Mărăşti poate fi privită prin prisma administraţiei duale care îşi exercită drepturile

aici. Astfel, zona de legume-fructe a pieţei este gestionată de APO (Administraţia Pieţelor şi

Oboarelor Cluj), restul agenţilor economici şi al spaţiilor comerciale intrând sub sfera

antreprenorială a acţionariatului Agromărăşti S.A. Introduc aici un tabel în care sunt trecute

19

firmele care deţin drepturile de proprietate asupra terenului pe care se întinde piaţa, precum şi

obligaţiile aferente de întreţinere a spaţiului acestei pieţe. Pe lângă cele două mai sus amintite,

firma Center Star (bazarul pe cinci nivele care ocupă o suprafaţă mare din terenul pieţei) este un

al treilea pilon de putere de decizie cu privire al activităţile şi spaţiile din piaţă.

AGROMÃRÃŞTI SAAcţionari: ADMINISTRAREA PIEŢELOR ŞI OBOARELOR CLUJ

CENTER STARFAMILIA IMPEXGEBA ST IMPORT EXPORTILMATO IMPORT EXPORT

Persoane contact:

POCOL COSTICAIONESCU SIMONA CRISTINAGOIA IOAN VALER

CENTER STAR SRL Cluj (înfiinţată 2001)Acţionari: POCOL COSTICA

TRIPON TULIA DORINAPersoane contact:

SUHANI MARIA

ADMINISTRAREA PIEŢELOR ŞI OBOARELOR CLUJ (înfiinţată 1991)Actionari: ASOCIAŢIA APO P.A.S. CLUJ NAPOCA

SIF BANAT CRISANASIF BANAT CRISANA

Persoane contact:

POPA IOAN CHICINAS IONEL GOIA IOAN VALER

Din interviul realizat cu directoarea Agromărăşti am aflat nenumarate detalii de ordin

juridic asupra terenului Pieţei Mărăşti. Unul din amănuntele interesante cu privire la situaţia

juridică a unor agenţi economici din Piaţă este un protocol al acţionarilor încheiat cu Banccoop

graţie căruia magazinele care înconjoară piaţa, cele limitrofe, beneficiază de un drept de folosinţă

asupra terenului pe o perioadă determinată de 15 ani, contra unei sume modice: „era un dolar,

parcă ... pe metru pătrat” (Simona Ionescu, director Agromărăşti). Aceasta pentru că magazinele

20

respective, singurele existente la acel moment în spaţiul pieţei, au fost girate contra unui

împrumut bancar, ce nu a putut fi returnat. În mai puţin de 2 ani însă acest protocol va expira, şi

prin aceasta şi magazinele care mărginesc piaţa (65 la număr) vor dobândi acelaşi statut juridic

ca şi restul magazinelor din piaţă, care plătesc chirie acţionarilor.

„...Există tot felul de proprietari de clădiri (de magazine), dar terenul este al

Agromărăştiului”. Din interviuri am aflat că există mai mulţi acţionari la Agromărăşti şi că între

aceştia a fost semnat un acord scris conform căruia fiecare are dreptul de a construi pe terenul

pieţei proporţional cu procentul din acţiuni pe care îl deţine. De altfel, acţionarul majoritar, cel

care deţine 52% din acţiunile societăţii, este singurul care şi-a valorificat acest drept construind

bazarul pe doua nivele şi sala de fitness plus alte două etaje ce sunt în construcţie (firma Center

Star).

În prezent, în piaţă îşi desfăşoară activitatea în jur de 400 de agenţi economici piaţa

aflându-se “în plin proces de modernizare“:„o să construiască aici…o să fie aşa, un

complex...am înţeles că pe 5 nivele şi tot felul […] Ma rog, alt nivel decât [...]. Şi-n rest: mii de

zdrenţe – haine foarte multe.” (Simona, administrator Agromărăşti)

Administratoarea pieţei îmi descrie Piaţa Mărăşti prin caracterul contradictoriu al

acesteia: „Practic e o incintă, nu ştiu, un spaţiu comun, nu ştiu cum să-i spun, numai că e privat.

Cred c-aicea e paradoxul...” Sau : „Piaţă agro-alimentară ... Nu e piaţă agroalimentara! [...] E

un fel de bazar... dar nici bazar nu îi , îi o ciudăţenie piaţa asta...!”. Mai apoi mi-a povestit

despre cum arăta piaţa înainte, când se vindeau strict legume si fructe şi cum s-a dezvoltat de-a

lungul timpului. La început era o piaţă în sens tradiţional, se vindeau doar legume, fructe şi flori

pe toată suprafaţa de 7000 de metrii de patrati. Trecerea la produse industriale a avut loc odată cu

venirea „ruşilor”: „ adică ruşi...moldoveni din Republica Moldova. Şi-şi închiriau mese, şi

vindeau blugi, şi vindeau păpuci şi vindeau toate minunile…şi de-acolo o pornit...”. Iniţial

veneau cu marfă “de-acolo“ şi îşi închiriau mese iar mai apoi chioşcuri şi magazine. Astfel o

mare parte din marfa agro-alimentară iniţială a fost înlocuită cu marfă industrială: îmbrăcăminte,

încălţăminte, tot felul de scule şi unelte, electrocasnice şi aşa mai departe. Atunci a fost

momentul în care piaţa a început să îşi schimbe profilul, dintr-o piaţă în sens tradiţional

devenind, treptat dar sigur, ceea este astăzi: un conglomerat de activităţi comerciale, un spaţiu

puternic fragmentat. În acea perioadă, apreciază directoarea Agromărăşti, cam 80% dintre agenţii

economici din Piaţa Mărăşti erau ruşi. Introduc în cele ce urmează un mod de privi spre aceleaşi

21

fapte petrecute în istoria pieţei, însă cu mult mai pitoresc decât al directoarei-acţionar la

Agromărăşti. Este vorba despre un protagonist prezent în scena pieţei încă de când aceasta a luat

naştere, pe vechile peroane ale autogării. Zirbo este un comerciant-sadea (a vandut de toate până

acum), mare admirator al partidului comunist, care pană nu demult a păstrat şi poza „iubitului

conducător” în ghereta sa cu yale şi chei.

Figura 4: Întreprinzător-comerciant din Piaţa Mărăşti

Istoria Pieţei Mărăşti prin ochii unui fost secretar UTC

Zirbo este rezident în piaţă încă înainte de a lua fiinţă piaţa propriu-zisă, de pe vremea

când erau doar câteva mese de legume-fructe, spaţiul fiind completat de baruri, întregul loc

având un caracater promiscuu: “erau tonete şi fiecare era câte o crâşmă care mergea non-stop”.

Zirbo a fost 7 ani secretar al UTC de întreprindere şi este foarte mândru de acest lucru, întraga sa

concepţie despre social având o culoare marxist-leninistă: “urmam să fiu promovat ca secretar de

partid ori ca activist, dar a venit revoluţia”, spune el cu regret şi afirmă că în 20-30 de ani,

comunismul se va întoarce în lume, fiind cea mai bună formă de guvernământ dintre toate. Zirbo

îşi aminteşte că, după 1989, la tonetele din Piaţa Mărăşti se bea “jinars” pentru că atunci “au

explodat băuturile…se bea pînă dimineaţa aicea (...) Veneam de la lucru, de la Carbochim şi

până dimineaţa stateam aici, la băut”. Piaţa a fost foarte repede invadată de “ruşi”: “furau

bocanci de la armata sovietică şi veneau şi vindeau aici. Tăt-tăt-tăt vindeau aici”. Zirbo spune că

moldovenii-“ruşi” au facut mulţi bani pentru că “era golită ţara, măi, nici mâncare nu găseai,

nimic! Şi rusii veneau cu yale, cu închizători, cu .... de toate.” Iar noaptea dormeau pe mese, în

22

piaţă, după ce se îmbătau cu vodcă, chefuiau până dimineaţa”. Din cauza scandalurilor produse

de cei care beau toata noaptea aici (“cânta muzica până dimineaţa”) oamenii de la blocurile

vecine au facut reclamţii şi petiţii, iar prin urmare, între 1993 şi 1994 spaţiul a fost închis.

Primarul Funar a fost cel care a concesionat terenul Pieţei Mărăşti (pe 49 de ani) către 3

acţionari: “Pocol o avut 40%, Bongdane 19% si APO 30%”. Primii doi, îmi spune cu o totală

nonşalanţă interlocutorul meu “au lucrat amândoi la CLF Baciu2, deci au reuşit să fure de-acolo

atâţia bani, pentru că numai acolo erau legume şi fructe în vremea aceea. Cam ăştia au fost

banii pentru concesionare, pentru teren. Iar pentru amenajare, pentru a amenaja piaţa, au scos

un credit de la Bancoop”. Din acest împrumut însă o sumă importantă a fost folosită pentru a

deschide o fabrică de bere în Săvădisla, iar o altă parte a fost investită la abatorul lui Costică

Pocol, din Dâmbul rotund. Desigur, aceştia nu au mai putut să returneze ratele la bancă, şi aşa au

fost conficate de catre bancă magazinele limitrofe, terenul rămânând însă al acţionarilor.

Bancoop a vândut către persoane fizice un drept de folosinţă al magazinelor pe termen de 15 ani,

recuperându-şi o parte din sumă.

În ’94 în Piaţa Mărăşti s-a reluat activitatea, spaţiul fusese concesionat de primarul Funar

către acţionari iar aceştia l-au aranjat pentru a funcţiona ca piaţă. Era însă o piaţă mică în care se

găseau puţine legume şi fructe, iar pe lângă aceştia câţiva comercianţi cu haine, cu marfă puţină

(încă nu luase fiinţă en-gros-ul Europa). Fostul secretar UTC îşi aduce aminte de acea perioadă, a

începuturilor pieţei, reconstruind atmosfera acelor ani:

“În ‘94-‘95 a fost o iarnă foarte grea, dacă erau vreo...patru mese ocupate în piaţă. Restul erau libere. Începând de la 1 ianuarie şi până la 1 martie erau vreo trei chiriaşi în piaţă, atât. Erau trei florari, eu cu cheile, şi era Sandu, cu ţigările. În rest nu mai era nimeni. Primăvara au început să mai vină...veneau tot felul de chinezi, cu adidaşi, veneau-plecau …şi apoi cu legume-fructe, dar mai puţin... Şi pe urmă, din ‘97—‘98 au început să explodeze hainele. Deci s-o deschis en-gros-ul de la Bucureşti, Europa”.

Noii comercianţii au fost atât persoane care deveniseră şomere în urma restructurărilor din

întreprinderile de stat falimentare, cât şi o parte dintre cei care şi-au parasit voluntar locul de

muncă care era prost platit pentru a începe o afacere.

“Mulţi şi-o lăsat locul de muncă...era douăzeci de lei, cum ar fi acuma, era atuncea un salar minim pe economie, 20 de mii... Şi el făcea în piaţă atunci...20 de mii îi facea in 3 zile. Era şi criza mare atunci de haine, nu erau aşa multe haine şi ... Când s-o deschis Europa în 97-98, se mergea cu trenul, cu geanta, la Europa, nu cu autocarul ca şi-acuma. Şi de-acolo aduceau oamenii haine, cârpe ... Se cumpara tăt-tăt-tăt”.

2 Centrul de Legume-Fructe din comuna Baciu

23

La etajele superioare ale bazarului lui Costică Pocol (Center Star) se aventurează foarte

puţini clienţi, iar chiria este mai mică pentru cei care încearcă să vândă marfă aici. Întrebarea

mea firească a fost de ce Pocol nu renunţă la aceste magazine cu haine care nu atrag clienţi

pentru chiriaşii săi şi nu utilizează spaţiul pentru altceva, de ce nu îi schimbă destinaţia ori

profilul comercial. Iar răspunsul este unul pe care consider că merită să îl reproduc cât mai pe

larg aici.

“... Eu am avut o discuţie cu el, că suntem amici, suntem preteni ... şi o zis în felul urmator: «Atâta timp cât oamenii îmi dau 50 sau 40 de euro pe metru patrat, merg în continuare aşa. În momentul în care nu va mai merge, vom schimba».Clădirea e făcută, e alui, terenul e al lui (...) Deci locaţia va fi tot timpul bună... el nu va pierde niciodată nimic (...) tot va da în chirie la cineva. (...) concepţia lui e că la etajul 2-3 vrea să facă hotel”.

O altă problemă discutată cu “Zirbo, de la chei”, cum îl cunosc cei din piaţă a fost legată de

Parking-ul Mărăşti. Şi aici, lucrurile stau sub semnul exploatării consumatorilor de către aceşti

oameni de afaceri care deţin parkingul. Exploatare nu este un termen prea dur pentru a descrie

situaţia.

“Noi, cei care vindem în piaţă, am discutat cu conducerea parking-ului pentru a ne face abonamente anuale şi ne-au cerut 3 milioane/lună. S-a încercat negocierea la preţul de 1 milion/lună, dar S.C. Parking Mărăşti nu a acceptat să scadă sub 3 milioane (...) La 3 milioane nu merge nimeni (...) dacă urci acum sus în parking, sunt două maşini parcate”.

De ce aşa scump? Firma contractoare a făcut un împrumut bancar din care “ei nu au plătit

nici o rată la bancă până când nu s-a deschis parkingul (...) deci îi 8 lei pe oră, îi exagerat”.

Aşadar, pentru returnarea împrumutului profitul trebuie să fie unul ridicat şi rapid, si asta se va

realiza prin preţuri de parcare mari, în parking-ul al cărui proiect “e prost făcut: e foarte strâmt.

Deci dacă trec două jeepuri unul pe lângă altul, se lovesc, rişti să-ţi loveşti maşina în parking. Şi

ieşirea şi coborârea sunt foarte înguste, cel puţin cu o jumătate de metru mai larg trebuia făcut”.

Cât priveşte Piaţa Mărăşti, interlocutorul meu afirmă că: “După gândirea şi concepţia lui

Pocol, el va rămâne singurul acţionar, pentru că ceilalţi vor fi eliminaţi”, adică va cumpăra

încetul cu încetul acţiunile celorlalţi până când va deveni acţionar unic.

24

Apariţia noilor comercianţi

În interviul realizat cu directoarea Agromărăşti, aceasta mi-a descris cum anume s-a

format al doilea val de comercianţi din această piaţă, dintre aceia care rămăseseră fără serviciu,

„în conjuctura aia foarte tulbure” . Este vorba de anii ’98-’99 când întreprinderi mari precum

CUG sau Clujana au intrat în proces de privatizare, operând profunde restructurări de personal.

Procesul de privatizare ori de închidere al fostelor întreprinderi de stat a avut loc în întreaga ţară,

ca parte firească a perioadei de tranziţie de la o economie socialistă de redistribuţie spre una

capitalistă, a economiei de piaţă. Restructurările însă au creat iniţial un val masiv de şomeri. O

rată ridicată a somajului a avut şi oraşul Cluj, volumul celor disponibilizaţi din industrie fiind

foarte mare. Paralel cu scăderea drastică a numărului locurilor de muncă din domeniul industriei

s-au creat oportunităţi şi locuri de muncă noi în domeniul serviciilor şi al comerţului. După cum

am specificat deja, cartierul Mărăşti a fost unul construit în bună măsură pentru cei care lucrau

pe platforma industrială a Clujului. În acest cartier, odată cu reducerile de personal,

disponibilizarile şi şomajul, au fost mulţi dintre cei care, reconsiderându-şi sursele de venit, au

optat pentru activităţi comerciale, multe dintre ele chiar în cadrul pieţei Mărăşti. Aşadar, ruşii îşi

reduc activitea din piaţă, îşi împuţinează numarul de mese, locul lor fiind luat treptat de către

români, chiar de mărăştenii care, nemaiputând lucra la stat, îşi încep o afacere proprie: “[...]

mulţi…! De la ruşi, de la moldoveni, s-a preluat ideea asta de a face afacere în stilul ăsta:«hai

să vindem ceva!»” (Simona, director Agromărăşti). Marfa era adusă din Europa (en-gros-ul din

Bucuresti), iar înainte de existenţa en-gros-ului bucureştean, din Turcia. Actualmente, pe langă

arhicunoscutul magazin Europa, tot în capitală, a apărut concurenţa: Dragonul Roşu. Un nume

foarte sugestiv pentru ceea ce se găseseşte în acest mega-magazin: marfă din cea mai diversă pe

care se află inscripţionate numele mărcilor occidentale de succes, eventual cu o literă

schimbată... Majoritatea vânzătorilor sunt chinezi, iar cumpărătorii sunt români din întreaga ţară,

pentru că preţurile sunt incredibil de mici.

O afacere care s-a dezvoltat pe langă Piaţa din Mărăşti este cea a autocarelor de transport

persoane şi marfă, cele care fac zilnic ruta Cluj-Bucureşti şi retur, transportând comercianţii din

Piaţa Mărăşti şi marfa acestora. Cei care aduc marfă din en-gros-urile bucureştene sunt luaţi de

autocare chiar din faţa pieţei şi coboară încărcaţi de marfă tot aici. Bună parte a mărfii din Piaţa

25

Mărăşti este adusă, deci, din Bucureşti - din cele două en-gros-uri de proporţii uriaşe, inclusiv

fructe şi legume.

Figura 4: Mega-magazinul Dragonul Roşu din Bucureşti:

sursa de aprovizionare pentru mulţi agenţi economici din Piaţa Mărăşti

Oamenii au înţeles că un bun profit poate fi obţinut prin capitalizarea spaţiului. Aşa se

face că, mulţi dintre cei care defăşoară o activitate comercială în Piaţa Mărăşti fac saptămânal

drumuri la Bucureşti, pentru a face aprovizionarea magazinelor din piaţă. O astfel de zi se

desfăşoară, foarte pe scurt, în felul următor: se pleacă seara, calătorindu-se pe timpul nopţii,

pentru a ajunge dimineaţa la primele ore când se deschid en-gros-urile. Vreme de câteva ore se

fac cumpărăturile, se încarcă marfa şi se pleacă înapoi pentru a ajunge tot pe timpul nopţii. A

doua zi dimineaţa, marfa este expusă la vânzare în Piaţa Mărăşti la un preţ cel puţin dublu faţă de

preţul la care a fost achiziţionat din “Dragonul Roşu” sau “Europa” cu o zi în urmă. Profitul din

capitalizarea spaţiului este un mijloc de existenţă pentru multe familii care au preluat

desfaşurarea unei activităţi de comerţ în cadrul Pieţei Mărăşti.

26

Categorii de actori

Comercianţii-producători se află în zona adiministrată de APO, având rândul lor de

mese, în vecinătatea celor cu marfă achiziţionată în regim en-gros, dar orientat diferit (practic,

producătorii şi non-producătorii patroni sunt aşezaţi spate-în-spate). Producătorii sunt cei care

vin de la sate, în general bătrâni, cu produse naturale, din producţie proprie. Adesea, pe rândurile

de mese alocate producătorilor exisă şi unele goale şi aceasta pentru că, uneori vin cu puţine

produse pe care reuşesc să le vândă până la orele amiezii, lăsând apoi mesele libere. Mesele cu

puţine produse, adeseori de un singur fel, sunt mult mai puţin curtate de clienţi decât cele care

oferă o marfă variată. Producătorii particulari de legume şi fructe au de multe ori o marfă prea

puţin diversificată, ei putând să aducă pe mesele lor numai legume ori fructe de sezon,

neperisabile ori care au fost conservate sau preparate. În bună măsură ei vin cu cartofi, dar şi cu

morcovi, ţelină, fasole si asa mai departe, fiecare la vremea lor. Iarna vin cu nuci, cu mere (care

sunt culese vara şi sunt ţinute în pod, la răcoare), cu murături. De Paşte aduc pentru orăşeni

dulceţuri, nucă şi mac etc. Aceştia sunt oştejenii, micii agricultori de la ţară, care, surprinzător

poate, contiuă să vândă în Piaţa Mărăşti, fiind însă mai puţini la număr decât erau odată.

Cumpărătorii. În percepţia celor intervievaţi, Piaţa Mărăşti este un spaţiu aglomerat,

mesele şi magazinele sunt înghesuite unele într-altele, traficul este foarte intens, înaintezi cu

greutate. Respondenţii nu îşi explică astfel numărul mare de clienţi, marfa nefiind, de cele mai

multe ori, de o calitate superioară: „Şi iarăşi ce e foarte ciudat e faptul ca eu, cel puţin din câte

am văzut, în toate hypermarketurile-astea ce s-or deschis, în toate, este marfă de bună calitate,

deci marfă…mă refer strict la îmbrăcăminte, încălţăminte, că asta e o pondere destul de ridicată

aicea. … Şi aicea sunt! Deci şi aicea sunt care au marfă de bună calitate dar sunt şi multe

chinezării. Preţurile sunt comparabile şi totuşi oamenii vin să cumpere de-aici. Asta e o chestie

destul de ciudată” (Simona I. Dir. Agromărăşti).

Desigur, piaţa îşi găseşte cumpărători pentru toate mărfurile, dar e de subliniat faptul că

piaţa-agroalimentară e cu mult mai apreciată de localnici decât cea de mărfuri industriale. Şi asta

pentru că, spre deosebire de fructele şi legumele de pe rafturile supermarketului, cele din piaţă

sunt cu mult mai tentante, fiind uşor asociate cu ţăranul şi gradina lui de legume proaspete, cu

toate că, de cele mai multe ori au aceeaşi sursă de provenienţă ca şi cele din supermaket „...o

ridiche proaspată, un pătrunjel proaspăt, am impresia, imi zic imi mintea mea: «îi de la ţară»,

chiar dacă nu-i de la ţară” (dl. H.A, 51 ani). Majoritatea apelează, mai ales pentru produsele

27

neperisabile, la supermarketuri: „Produsele alimentare nu le mai cumpărăm din piaţă, că acum

ne ducem la Kaufland: găsim totul într-un magazin”(f, 47, locuitor al cartierului Mărăşti). Şi cei

mai tineri dau răspunsuri similare:

„cumpărăturile le fac în zonă, nu neapărat în piaţă, la bazar, ci la magazinele din zonăsau din oraş... Din centru nu prea fac cumpărături, mai mult din centrele comerciale gen Sellgros, Careffour, şi pentru cumpărăturile mai mărunte la magazinele din jurul blocului” (Daniel, 28 ani).

Dl. H.A, 51 ani: „din Piaţa Mărăşti cumpăr fructe, legume şi carne; sunt 2 măcelării sau

3 care şi-au făcut un brand din faptul de a aduce carne proapătă, la un preţ convenabil şi cu o

servire corespunzătoare”. Toţi respondenţii au invocat piaţa drept sursa principală de fructe şi

legume pentru ei şi familiile lor, deşi în cartier mai există o piaţă (la capătul străzii Aurel Vlaicu,

la IRA), de acolo cumpărând mai mult cei care îşi fac provizii pentru iarnă pentru că vânzarea se

face en-gros („la sac”). Aglomeraţia, care e o constantă în piaţă, şi-o explică unul dintre

respondenţii mei, pe de o parte ca fiind un efect al obişnuinţei – „cei care s-au obişnuit să

meargă în Piaţa Mărăşti, merg în Piaţa Mărăşti”, iar pe de altă parte ca preferinţă a unor tipuri

de oameni: „...la unii le place aglomeraţia, le place să fie «între oameni», altora nu.” Cu

siguranţă o explicaţie adecvată constă în aceea că spaţiul, gândit şi proiectat în perioada

socialistă e departe de a îndeplini nevoile de astăzi când, pe locul fostei autogări se află acum

piaţa care înglobează peste 400 de agenţi economici.

Patronii-vanzători sau non-producătorii patroni Aceştia sunt cei mai numeroşi din Piaţa

Mărăşti. Indiferent de profil, de cui şi cât plătesc chirie pentru spaţiul pe care îşi desfăşoară

activitatea, majoritatea oamenilor pe care îi întâlneşti în faţa tarabei, a mesei sau în interiorul

magazinului sunt angajaţi într-o mică afacere proprie, de cele mai multe ori, o afacere de familie.

Aceştia sunt patroni care îşi aduc marfa din engros-uri şi tot ei sunt şi cei care o vând pe piaţă.

Recompensa financiară pentru ei este profitul din urma afacerii proprii, iar nu un salariu ca în

cazul vânzătorilor simpli. Majoritatea lucrează ca familie, a face comerţ în piaţă e un buissnes de

familie în cadrul căruia, în funcţie de resursele de timp, membrii familiei (soţ, sotie, copii) se

constituie ca şi vânzatori ai mărfii pe piaţă.

Cu privire la situţia de clasă a micilor angajatori, literatura integraţionistă sugerează că aceştia se

bazează în mod considerabil pe munca neplatită a membrilor familiei. Să ne aducem aminte aici

de “unitatea bugetară”, conceptul weberian definit ca o unitate de activitate economică animată

în primul rând de o logică non-capitalistă, socială (Weber,1947). În sens weberian, între

28

întreprindere şi unitatea bugetară nu există neapărat o separaţie – bunurile servesc în mod

simultan la derularea afacerii şi la nevoile de consum ale familei. În consecinţă, lipsa de separaţie

între cele două face ca aceşti angajatori să îşi îndrepte mersul afacerii către satisfacerea nevoilor

de consum ale familiilor lor ceea ce conduce la diminuarea productivităţii fiind iraţională din

punct de vedere economic. (Tokman, 1978 apud Hanley, 2000).

În sectorul legume-fructe, unele mese sunt ‘specializate’. Spre exemplu, o masă pe care o

familie de maghiari vinde numai mere, indiferent de sezon. Când mama, când fiica, de dimineaţa

până seara, vând merele care sunt aduse dintr-unul din en-gros-urile bucureştene. Ceea ce mi se

părea neverosimil înainte de începutul cercetării, a devenit plauzibil după mai multe interviuri cu

protagoniştii capitalizării spaţiului. În urma transportului mărfii X de la punctul A la punctul B,

scăzând toate costurile, se poate hrăni o familie. Şi acesta este modul de a-şi asigura traiul zilnic

pentru foarte mulţi actori din Piaţa Mărăşti.

Eric Hanley sugerează că micii angajatori obţin un profit considerabil de pe urma

activităţii lor. Prin urmare, un număr tot mai mare de cercetători afirmă necesitatea de a distinge

cel puţin două locaţii de clasă în rândul liber-profesioniştinor sau al celor care desfăşoară o

activitate economică în nume propriu. Pe de o parte, există categoria de producătorii marginali,

cei care îşi vând producţia proprie pe piaţă desfaşurand o actvitate economică de subzistenţă. Pe

langă aceştia avem categoria „muncitorilor deghizaţi”(disguised labourer) a celor care îşi aduc

marfa din en-gros-uri şi tot ei o vând. Iar pe de altă parte există acei liber-profesionişti care sunt

angajatori la scară mică, au câţiva angajaţi care vând sau şofează, ei ocupându-se doar strict cu

aprovizionarea. A amesteca aceste categorii înseamnă a pierde din vedrere un aspect foarte

important şi anume că liber-profesionismul asigură pentru un număr considerabil de persoane cu

mijloace pentru avansare în spaţiul social. (Portes et al., 1986; Castells and Portes, 1989, apud

Hanley, 2000). De fapt, numărul micilor afaceri private dintr-o societate este adesea utilizat ca

indicator al dimensiunii sectorului informal pe baza presupoziţiei că micile firme aproape

invariabil eludează legea, încălcând o reglementare legală sau alta (Castells and Portes, 1989

apud Hanley, 2000).

Atunci când marfa, având aceeaşi sursă de provenienţă, este aprope la fel în numeroasele

magazine din Piaţă, concurenţa este maximă. Comercianţii se luptă pentru a aduce produse noi,

ceva diferit faţă de restul. O doamnă vânzătoare îmi spune strategia sa de a avea în magazinul

său de haine o marfă cât mai diferită faţă de cea care se găseşte la restul comercianţianilor. Ea

29

este cea care desenează modele de bluze, fuste, rochii etc. pe care apoi le duce unei croitorese din

Bucureşti, care le confecţionează în mica sa făbricuţă, aşa încât marfa sa să nu se mai regăsească

şi la alte zeci de magazine. Desigur, strategia s-a încercat rapid a fi copiată şi de magazinele

vecine, aşa că a fost nevoie de un accord între cele două, ca, atâta vreme cât Maria cumpără în

cantităţi mari, croitoreasa nu va mai vinde aceeaşi marfă şi altor agenţi economici din Piaţa

Mărăşti: “dacă mai vrei să cumpăr de la tine marfă de 100 de milioane, nu mai vinde la nimeni

altcineva în Piaţa Mărăşti” (Maria, f., 45 ani, vânzător în piaţa Mărăşti).

O formulă mixtă am întâlnit-o la una din florăriile din piaţă unde, o doamnă şi fiica sa,

vând flori ce provin atât din import cât şi din producţia proprie. Discuţia cu doamna M.,

pensionară şi florăreasă totodată, a avut loc în urma unor clişee fotografice pe care am dorit să le

realizez, pentru cercetarea mea, chiar în interiorul florăriei domniei sale. Prin aceste fotografii

introduc în lucrarea de faţă un fragment din istoria locului: geamuleţul de la fostul ghişeu de

bilete al autogării Cluj, autogară aflată în urma cu 15 ani pe locul Pieţei Mărăşti.

Figura 5: Gemuleţul de la ghişeul fostei autogări – a. partea „dinafară”, b. partea „dinăuntru”

Pentru doamna M. ieşirea la pensie nu a însemnat şi ieşirea din câmpul muncii ci un nou

început. Imediat dupa 1989, membrii familiei sale s-au reunit într-o Asociaţie Familială care

avea ca şi obiect de activitate comercializarea florilor din sera proprie, începând apoi să vândă în

Piaţa Mărăşti încă de când aceasta a luat fiinţă în 1994. Florile provin din serele proprii (au două

acum) precum şi din import (Olanda), prin intermediului unui en-gros care se află în zona de

peste podul de la autogară. Serele familiei sale se află în zona Someşeni. O metodă de a vinde

total atipică am întalnit-o în zona de legume-fructe, la ultima masă. Aici mai tot timpul vezi

animăluţe confecţionate din legume, iar vara, în fiecare zi au câte o poezioară. Familia respectivă

are un mod aparte de a face comerţ: îţi mai pun ceva în plus, îţi mai spun o poezie ...

30

Figura 6: Vâzători de legume-fructe

Patronii care au vanzători angajaţi. Aceştia sunt ceva mai puţini la număr decât

categoria patronilor care îşi vând ei înşişi marfa. În sectorul de legume-fructe al pieţei, astfel de

patroni deţin acel rând de mese pe care se vând în principal fructe exotice, sunt cei ale căror

produse expuse arată cel mai “bine” din piaţă. Marfa are aceeaşi proveninţă cu cea din

supermarketuri, din import, prin intermediul en-gros-rilor. Acestea sunt mesele patronilor care

“au locul lor permanent, cumpărat pe ani de zile şi au vânzători angajaţi [...] sunt cei care fură

cel mai mult la cântar, au cântarele «făcute»’”. Şi în restul pieţei sunt diferiţi agenţi economici,

patroni cu vânzători angajaţi, dar puţini, unii dintre aceştia fiind patronii-acţionari, pe care o să îi

discut puţin mai jos. Hanley (2002) arată că, pentru anul 1993, angajatorii din Europa de Est se

potrivesc foarte bine descrierii micilor proprietari burghezi: indivizi care deţineau afaceri de

mărimi modeste muncind alături de un număr mic de angajaţi. Pentru aceasta fracţiune, liber-

profesionismul a reprezentat în mod clar o rampă de mobilitate ascendentă.

31

Simplii vânzători. Sunt cei care sunt înlocuiţi cel mai adesea, puţini rezistând mai mult de

un an. Am luat un interviu unei foste angajate la patron, la o gheretă din Piaţa Mărăşti, care s-a

angajat aici printr-un anunţ din ziarul “Piaţa”. Abia mutată în Cluj, în Mărăşti, proaspătă

studentă, şi-a luat un job la o gheretă din piaţă. De la 9-10 dimineaţa până aproape de 8 seara

stătea în Piaţă, vânzând adidaşi prin geamul unei gherete - o “cuşcubetă” cum o numeşte ea. Din

scurta descriere de mai sus ne-am aştepta să vorbim în continuare de povestea tristă a unei

categorii de persoane lipsite de resurse şi care acceptă condiţii de muncă istovitoare pentru un

salariu aproape derizoriu. Experienţa acestei studente nu este însă una atât de negativă, cum ar

putea părea la prima vedere: “...Îmi puneam preţuri în plus, vindeam mai scump, era total

!(râde)”. O mai prindea patronul dar nu se supăra pentru că, după cum spune: “făcea vânzare” iar

până să vină ea nu prea se vindea marfa.

Aflu de la fosta angajată că “ghereta” a fost vândută de către patron la aproximativ 2 luni

după plecarea acesteia cu 60 de milioane la vremea aceea (acum 3 ani). Cel care a preluat locul a

fost forţat să ‘cumpere’ şi lucrurile pe care patronul nu reuşise să le vândă, de o calitate foarte

proastă. La vânzare s-au calculat toate: rafturi, acoperiş etc. Aspectul pe care îl consider

important stă în faptul că persoana pe care am intervievat-o eu afirmă că ceea ce s-a tranzacţionat

în mod real a fost locul, iar nu magazinul. Practic, faptul de ceda locul = posibilitatea de a

desfăşura o activitate comercială în Piaţa Mărăşti, a costat 60 de milioane, restul - “cuşcubeta” şi

lucrurile care oricum nu se vindeau – fiind doar pretextul. Fapt semnificativ de altfel, dacă ne

gândim că acest loc nu aparţinea celui care l-a vândut (fostului patron) ci administraţiei pieţei.

Terenul era în zona deţinută şi administrată de APO (în proximitatea zonei de legume-fructe),

căreia fiecare agent economic îi plateşte chirie lunară pe spaţiul respectiv. Deci locul, ca

delimitare în spaţiul fizic, nu putea face obiectul niciunui contract între cei doi, ceea ce s-a

estimat la vremea respectivă la o valoare de 60 milioane lei vechi a fost posibilitatea,

oportunitatea, şansa de a desfăşura o activitate economică pe o bucăţică din Piaţa Mărăşti.

Ultimele două categorii de actori sunt, pe de o parte, administraţia pieţei care are sediul chiar în

piaţă şi pe de altă parte patronii-acţionari (cei care au preluat cote-părţi din acţiunile societăţii

atunci când piaţa a fost privatizată, ieşind de sub administrarea Consiliului Local Cluj Napoca).

Patronii-acţionari ai Pieţei Mărăşti sunt oameni de afaceri din Cluj, unii dintre ei destul

de controversaţi, care deţin şi alte clădiri sau investiţii în Cluj. Aceşti oameni de afaceri deţin

pârghiile puterii în piaţă, ei fiind cei care închiriază spaţiile comercianţilor, stabilind cuantumul

32

chiriei, cei care decid cine pleacă şi cine rămâne. Cel mai de temut printre comercianţi este

acţionarul majoritar Costică Pocol (cu 52% din acţiuni), patronul Center Star (clădirea-bazar). Pe

parcursul cercetării, am perceput o reală tensiune şi teamă la toţi cei cu care am stat de vorbă, toţi

coborând dintr-o dată tonul şi încercând să vorbescă în şoaptă sau să nu mai vorbească deloc.

Faptul că nu am reuşit să vorbesc cu atâţi oameni cu câţi mi-aşi fi dorit, pe lângă resursele lor

limitate de timp, a fost şi teama lor că aşi fi “de la ziar”. Planează o teamă faţă de aceşti oameni

care au apanajul puterii printre comercianţii din Piaţa Mărăşti. Mi s-a povestit că, pentru a ridica

o parte din bazar a fost cumparat locul în care se afla laboroatorul de analize pentru carne şi alte

câteva magazine pentru a sparge tot şi a construi iarăşi o clădire pentru care nu puteau primi

aprobare, neîndeplinind condiţiile tehnice şi de urbanism. Cladirea a fost ridicată oricum...”ştiu

că erau discuţii că au dat ceva mită la primărie că nu aveau voie să strice structura de rezistenţă

a clădirii”.

De la o doamnă care are un magazin de haine pe unul din culoarele bazarului, aflu ca

patronii de magazine se schimbă în timp, dar că, în bună măsură, “toţi sunt la fel, sunt făcuţi din

acelaşi aluat”. Pentru scurtă vreme a avut un patron “de treabă...adică nu mărea chiria”. Apoi

magazinul ei a fost preluat de un alt patron-acţionar, care stabilise chiria la 38000/euro,

indiferent de estimarea euro a BNR. “Dacă până în data de 5 nu plăteai chiria, erai dat afară”

(cel care inchiriase locul, magazinul, era somat sa plece, iar orice zi de întârziere la plata chiriei

era penalizată). Chiriaşii (patronii unei afaceri care plătesc chirie pentru terenul pe care se află

magazinul lor) sunt cei care aduc îmbunătăţiri spaţiilor comerciale. Doamna M. de la magazinul

de haine, a îmbunătăţit substanţial aspectul magazinului: a pus gresie, a zugrăvit, a adus dulapuri

etc. din banii proprii. Acţionarii, proprietarii de magazine, nu investesc în spaţiile comerciale,

doar percep chirie; cei care investesc sunt chiriaşii.

V. Informalitate în Piaţa Mărăşti

În acest spaţiu, al zonei Piaţa Mărăşi, cadrele de reglementare atât a activităţilor

comerciale cât şi a construcţiilor, dar şi regimul de chirii şi altele sunt încălcate în mod obişnuit

de către toţi actorii de aici. Este un loc comun faptul de evita respectarea normelor legale cu

privire la regimul juridic de construire, de comercializare a bunurilor, de administrare a spaţiului

pieţei, balanţa contabilă a firmelor şi multe altele. Un prim lucru de semnalat în Piaţa Mărăşti

33

este problema grupului sanitar, a toaletei publice. Orice piaţă trebuie să aibă grup sanitar gratuit,

a cărui întreţinere cade în sarcina administraţiei. Actualmente, în Piaţa Mărăşti toaleta “publică”

este închiriată de către administraţia pieţei unei “ţigănci”. Clienţi, angajaţi, patroni, chiriaşi sau

simplii producători care îşi vând marfa trebuie să plătească 1 leu taxă sau să găsească alte soluţii.

La magazinul de haine al doamnei Maria, pentru că nu aveau spaţiu de depozitare a mărfii, au

facut depozit din locul destinat grupului sanitar al magazinului. Sunt doar câteva magazine în

întreaga piaţă care sunt prevăzute cu grup sanitar, restul au trebuit sa-l sacrifice pentru a face loc

mărfii. Cântarul pieţei, cel pe care fiecare cumpărător ar trebui să-şi poată cantări cumpărăturile,

când este, când nu este, dispare şi reapare, după o logică necunoscută.

Un număr semnificativ din angajaţii informal sunt de fapt producători auto-angajaţi. Din

teren am aflat că majoritatea firmelor mici sunt înregistrate ca PF (persoană fizică) deoarece

taxele pentru această categorie sunt mai mici. Un al doilea aspect important prin care mai toţi

agenţii economici din Piaţa Mărăşti eludează reglementările legale se referă la tipul de marfă

comercializată. Aceştia sunt înregistraţi cu un anumit tip de marfă (spre exemplu, îmbracăminte),

dar aduc şi vând în magazin şi alte tipuri de mărfuri, pentru care nu au acte, pentru a evita taxele

adiţionale (de ex., vând şi genţi, curele, poşete ş.a.). Un mod arhi-utilizat de comercianţii din

Piaţa Mărăşti pentru a obţine profit neimpozitabil este de a ţine o contabilitate ambiguă,

nerealistă, aproximativă; foarte puţină marfă din cea care intră în magazin este trecută pe stoc,

precum şi foarte puţin din vânzări este reflectat de bilanţul zilnic. Fie şi numai pentru acestea

trei, cei din piaţă se tem foarte mult de controale. Aşa imi explic, pe de o parte, reticenţa lor la

întrebări ori fotografii. Mi s-a relatat că, atunci cand autorităţile vin în control, vânzătorii ilegali

au o viteză de reacţie incredibilă în a-şi aduna lucrurile şi a închide magazinele. „Cineva strigă:

«Gardaaa!!!» şi în maxim 3 minute am închis şi-am şi ieşit din piaţă” (Elena, 23 ani, fost angajat

la o gheretă din piaţă). În continuare voi vorbi despre parcarea supraterană care a apărut în

backstage-ul Pieţei Mărăşti, clădire ce a răsărit pe fondul unei reţele complicate de relaţii între

oameni de afaceri şi reprezentanţi ai puterii locale.

Povestea Parkingului din Măraşti începe din toamna 2004 când, şeful Poliţiei Sanitar-

Veterinare Cluj Mircea Lucian Chertes, s-a decis să intre în afaceri, demisionând din acest post

şi deschizându-şi o firmă. După nici o lună de zile, firma sa „a primit fără licitaţie contractul

pentru construirea unei parcări în cartierul Marasti, pe un teren concesionat de colegul său de

Alianţă, democratul Emil Boc” (România Liberă, 01 Februarie 2007). În septembrie 2004

34

Consiliul Local Cluj a votat asocierea dintre societatea S.C. Parking Mărăşti S.A. şi Primăria

Cluj-Napoca, şedinţa fiind prezidată de Horea Uioreanu, actual deputat PNL de Cluj. Horia

Uioreanu a fost vicepreşedinte al societăţii BT Asigurari, consilier local la Cluj-Napoca timp de

trei mandate. În februarie 2005, după numeroasele sesizări ale presei, Consiliul Local al

municipiului Cluj-Napoca a decis rezilierea contractului şi scoaterea construcţiei parkingului la

licitaţie3. Povestea, departe de a se încheia aici, continuă, iar aceeaşi firma S.C. Parking Maraşti,

care nu avea nici o lucrare anterioară şi până nu demult niciun angajat, câştigă licitaţia pentru

construirea parking-ului. Mircea Chertes este actualmente consilier de stat al primului ministru

Călin Popescu Tăriceanu. Liberalul Mircea Chertes împarte acţionariarul S.C. Parking Mărăşti

S.A. cu alte două personaje influente şi foarte interesante.

Teofil Tripon, fost ofiţer de Securitate, apoi procuror militar, iar din 1991, avocat. În

perioada 1991-1995 a fost acţionar la SC Agropicoti care, înainte de a da faliment, a obţinut un

credit de la Bankcoop ce nu a mai fost returnat. Întreaga reţea de personaje şi de firme care şi-au

tot schimbat denumirea prin intermediul cărora aceste persoane ajung să se lege între ele devine

mult prea complicată pentru lucrarea de faţă pentru a fi dezvoltată pe deplin. De menţionat este

însă faptul că soţia fostului ofiţer şi actualui avocat, Tripon Tulia Dorina, de asemenea avocată în

baroul Cluj4, este acţionară la Center Star S.R.L. alături de Costică Pocol.

Costică Pocol este figura centrală a puterii din Piaţa Mărăşti, acţionarul majoritar al

Agromărăşti S.A., patronul Center Star (cladirea-bazar pe 5 nivele din cadrul pieţei). Pocol

Costică este de asemenea proprietarul hotelului Cristian din Piaţa Mihai Viteazul, o construcţie

ilegală, ridicată pe baza unei autorizaţii de chioşc pe domeniul public. Clădirea bazarului din

Piaţa Mărăşti a lui Pocol nu încetează a se extinde, cu depaşirea normelor legale privind ridicarea

construcţiei:

"Ne taie lumina, nu mai vedem nimic pe geam decât peretele lor, şi e plin de gunoaie, care

se aduna gramadă pe acolo. Clădirea este construită la un metru şi jumatate de blocul în

care locuiesc", afirma un locuitor al cartierului.

Nenumarate sesizări, amenzi (de maximum 100 de milioane), o plângere penală a primarului

Boc şi promisiunea repetată către cetăţeni că structura ilegală va fi demolată, toate acestea au

rămas fară un ecou. 3 http://www.nicenet.ro/imobiliare/uioreanu_in_constelatia_sc_parking_marasti_srl_290_199141.html, accesat la 11.06.20084 Baroul Cluj, http://www.baroul-cluj.ro/avocati.aspx?t=AvDefinitiv&l=T, accesat la 10.06.2008

35

“Am încercat prin toate mijloacele să stopăm construcţia respectivă. Am facut demersuri

la toate autorităţile abilitate, dar fără succes. Nu mai ştim ce să facem. Nu putem să-l dăm în

judecată pentru că nu avem bani, iar dacă Primăria îl amendează, el are suficienţi bani ca

să plătească şi să nu simtă că i s-au golit conturile. Sperăm ca în cel mai scurt timp această

situaţie sa se reglementeze, pentru că nu mai rezistăm”, a declarat un locatar din unul din

blocurile afectate de construcţia marca Pocol (Augustin Stanciu, 2008)

Parking Mărăşti este o construcţie care s-a ridicat paralel desfăşurării cercetării mele în Piaţa

Mărăşti. Deşi proiectul nu părea a avea mari şanse de supravieţuire (felul în care a fost

contractată lucrarea, eminamente politic, problema legată de spargerea unei conducte de gaz în

timpul lucrarilor, depăşirile repetate ale termenelor de finalizare, lipsa constantă a plăcuţei de

şantier necesară oricărei lucrări de construcţie ş.a.), acesta a fost finalizat iar parcarea a fost dată

în folosinţă de la 1 mai 2008.

O altă legatură interesantă cu Parking Mărăşti o are dir.gen. al Oncos, Vasile Onaca, o figură

deosebit de puternică printre oamenii de afaceri clujeni. Sponsor al U Cluj şi patron al lanţurilor

de mazine Oncos, Onaca Vasile are interese şi în cadrul Parking Mărăşti prin firma sa Oncos,

care este partener-asociat al parcării supraterane. Iar dacă Onaca (prin intermediul Oncos, care a

deschis deja la subsolul parcării al 26-lea magazin) este asociat la Parking Mărăşti, atunci reţeaua

intereselor şi a parteneriatelor funcţionează şi invers: acţionarul Teofil Tripon de la Parking

Mărăşti este asociat al Oncos, firmă specializată pe producerea de preparate din carne de pui ce

deţine mai multe supermarket-uri.

Figura 7: a. Parking Mărăşti (exterior) b. Parking Mărăşti (interior )

36

Întorcându-ne spre ideea de început, a modului fictiv în care s-a făcut licitarea lucrărilor la

Parking, imediat după alegerile naţionale şi locale şi preluarea mandatului de primar de către

Emil Boc în 2004, în încercarea de trasa un cerc în jurul intereselor politico-economice care au

stat în spatele acestei construcţii, redau un fragment de ziar care relateaza momentul inaugurării

şi al tăierii panglicii la Parking Mărăşti:

„Cu toate că s-au obţinut de la primărie numeroase ordine de amânare a termenului pentru predarea lucrării, Emil Boc a declarat că lucrarea a fost predată cu o lună mai devreme.” (Foaia Transilvană, nr.76, 24 aprilie 2008)

Clientelism şi îmburghezire: producţia spaţiului în economia informală

Pe parcursul lucrării, pe scena Pieţei Mărăşti s-au perindat o serie de actori care s-au

grupat în categorii distincte, diferite persoane raportându-se diferit la activitatea pe care o

desfăşoară. Deşi au motivaţii şi resurse distincte, între grupurile de comercianţi este un continuu

flux de relaţii. Am arătat că putem privi la spaţiul atat de vast al pieţei ca la un conglomerat de

activităţi informale, strategii de supravieţuire, dar şi de afaceri prospere în care rolul politicului a

fost şi este substanţial. Piaţa Mărăşti este un spaţiu complex care s-a format în perioada de

tranziţie, fiind o rezultantă a deciziilor politice (Consiliu Local, Primărie), a reţelelor de influenţă

(politice) şi activitatăţii antreprenoriale intense apropriată de tot mai multe persoane, odată cu

schimbarea sistemului politic şi liberalizarea pieţei.

Economia de piaţă post-socialistă a creat spaţii noi, în care spiritul comercial s-a

manifestat extrem de divers, urmărind traiectorii ascendente ori de evitare a pauperizării. În

funcţie de resurse şi oportunităţi, unele persoane au reuşit să acumuleze capital, multe sunt

mulţumite de mica afacere desfăşurată într-un cadru familial, în vreme ce pentru alţii o strategie

de subsistenţă prin comerţ este una apăsătoare. Dincolo de aceste diferenţe marcante însă, toate

practicile comerciale din Piaţa Mărăşti au loc prin încalcarea consistentă a cadrelor legale de

reglementare. Punctul comun dintre proprietarii de terenuri din piaţă şi micii agenţi economici

chiriaşi ai acestora stă în eludarea sistemului de taxe, autorizaţiilor de construcţie şi funcţionare,

contabilitatea prin excelenţă defectuoasă. Activităţile din Piaţa Mărăşti se înscriu într-o proporţie

foarte ridicată în sectorul informal al economiei.

37

Rezultatele observaţiilor de teren şi a datelor de interviu culese au permis, doar marginal,

încadrarea teoretică a acestora în teza de la care am pornit iniţial, cea a capitalismului politic.

Chiar dacă personajele influente din Piaţa Mărăşti nu au fost în posturi înalte de conducere în

cadrul PCR, aceştia au avut legătură cu aparatul de stat (fostul ofiţer de securitate Tripon), au

avut funcţii administrative strategice pentru acele vremuri sau funcţii de conducere (Costică

Pocol la Centrul de Legume-Fructe Baciu; Horea Uioreanu, fost inginer la I.P.E.G.5; Mircea

Lucian Chertes, medic veterinar6). O expesie tipic jurnalistică şi care a circulat foarte mult în

România perioadei de tranziţie, dă un plus de sugestie premiselor de la care porneşte paradigma

capitalismului politic pentru situaţia din Piaţa Mărăşti: „capitalismul de cumetrie”. Un termen

conex acestora două este şi cel îndelung forjat de „nepotism”. Reţelele de influenţă şi derogare a

puterii din zona Pieţei Mărăşti sunt un flux neîncetat între aceste trei sintagme. Am văzut că,

pentru afacerile derulate în zona pieţei din Mărăşti, important a fost încă de la început sprijinul

autorităţilor locale (primărie) acordat protagoniştilor privatizării acestui spaţiu. Terenul pieţei a

fost concesionat de primăria Funar către persoane care, imediat după 1990, au avut iniţiativa şi

resursele de a-şi înfiinţa o firmă, demarând o activitate antreprenorială. Sprijinul autorităţilor

politice locale dar şi abilitatea de a contracta împrumuturi bancare substanţiale au fost baza pe

care s-a construit noua putere economică din cadrul pieţei Mărăşti care, în principal prin

persoana şi firmele lui Pocol C., a rezistat timp de aproape 15 ani (din 1994 până în 2008).

Protecţia politică a oamenilor de afaceri, delimitarea laxă între puterea economică şi cea politică

afirmă prezenţa unui clientelism politic care a apărut odată cu noile relaţii socio-ecomice post-

socialiste. Deşi unii oameni de afaceri de după 1990 provin din rândurile fostei nomenclaturi (pe

terenul supus cercetării pot confirma prezenţa unui astfel de personaj, Tripon T., fost ofiţer SRI),

cei mai mulţi se pare că şi-au datorat poziţia superioară în ierarhia economică legăturilor

întreţinute cu autoritatea politică locală post-socialistă. Astfel, puternic încorporată în acţiunea

politică (informalizată şi puţin instituţionalizată post-socialistă), economia informală din Piaţa

Mărăşti a produs spaţii specifice. Elocvent este exemplul construcţiei din piaţă, bazarul

acţionarului majoritar Pocol, care a apărut pe fundamentul acceptului primarului Funar,

construcţie care încalcă toate normele legale în materie de construcţii, fiind propusă demolării de

către succesorul la Primărie, Emil Boc. Această clădire care domină piaţa este expesia directă şi ¹ Institutul de Prospecţiuni si Explorări Geologice² Octombrie 1983 - Ianuarie 1990 medic veterinar la Întreprinderea Agricolă de Stat Cămărăşu, având atribuţiuni de coordonare a întregii activiiăţi sanitar-veterinare din cadrul întreprinderii, sursa: http://www.ansv.ro/menu.php?modul=poze_cv.php, accesat la 15.06.2008

38

vizibilă, în spaţiul fizic, pe de o parte a slabei delimitări dintre puterea politică şi cea economică

şi, pe de altă parte a nevoii de acumulare continuă a capitalistului est-european post-socialist.

Prin filtrul terenului şi al documentaţiei am putut decela legăturile insidioase dintre actorii

capitalismului post-socialist care joacă cu miză mare, acestea aflându-se la baza reţelelor de

influenţă politică şi de putere economică. Actorii cu un însemnat capital atât politic cat şi

economic subjugă încercările celor cu mai puţine resurse de a se insera în cadrul reţelelor, prin

extinderea proprietetăţilor şi a afacerilor proprii, şi încercarea de cumpărare a întregii puteri

administrative dintr-o zonă de influenţă.

Cealaltă categorie importantă de protagonişti ai ecominiei informale din Piaţa Mărăşti a

fost prezentată pe parcursul lucrării ca fiind aceia care, deşi nu au reuşit să acumuleze avere şi

proprietăţi însemnate în urma activităţilor lor antreprenoriale, iniţiativa lor de a-şi începe o

afacere se refuză a fi regretată, fie pentru că nu au avut de ales, fie pentru că „le merge bine”.

Categoria liber-profesioniştilor este aşadar, una puternic eterogenă, dar între aceştia se stabilesc

sistematic relaţii de interdependenţă. Revenind la teza îmburghezirii, aşa cum a fost ea

diseminată de către unii teoreticieni (E.Hankiss, 1989, J.Staniszkis,1991, E.Szalai, 1990, Juhász,

1990, Szelenyi, I şi Szelenyi, S., 1995, Imre Kovách, 1998, Hanley, E. 2000), afirmă, aproape

univoc prezenţa în spaţiul post-socialist a unei noi clase a micii burghezii din rândurile celor care

s-au aflat anterior în sectoarele secundare ale economiei. Dacă adoptăm o definire a

îmburghezirii în sensul propus de Juhász (1990), ca proces ce are finalitate formarea unei noi

clase sau strat social (cu norme, valori şi o conştiinţă de clasă aparte) atunci e greu să vorbim de

o nouă burghezie. Într-o definiţie mai laxă însă, a îmburghezirii ca rezultantă a proceselor de

mobilitate ascendentă pe care au cunoscut-o mulţi indivizi după căderea comunismului din

spaţiul est-european, prin adoptarea unor strategii de liberă practică (Hanley, E.,2000), aceasta

este una viabilă şi pentru actorii din Piaţa Mărăşti. Din datele de interviu a rezultat că nu puţini

au fost aceia care au renunţat la o muncă salariată la stat, pentru a câştiga mult mai mult de pe

urma unei activităţi comerciale în cadrul pieţei. Nu toţi desigur, şi nu pentru toţi a vinde în piaţă

a fost prilej de acumulare şi o afacere prosperă, însă pentru un segment dintre agenţii comerciali

a fost o alegere, iar nu strategie de supravieţuire. Acest segment câştigă bine din propria afacere

sau, oricum, mai bine decât ar câştiga dintr-o muncă salariată obişnuită. Şi, deşi pentru aceste

persoane, veniturile mai ridicate din libera practică a comerţului implică o muncă intensă, ei au

39

avut un traseu ascendent de status socio-economic prin implicarea lor în sectorul informal post-

socialist, deschizându-şi o afacere.

Persoanele angajate în propria afacere care au la rândul lor angajaţi sunt cei care au reuşit să se

insereze foarte bine în noile structuri oferite de economia de piaţă şi schimbarea socială. Pentru

ei, îmburghezirea a funcţionat pe deplin, reuşind să acumuleze în perioada ce a urmat căderii

comunismului bunuri şi proprietăţi, inaccesibile printr-o muncă salariată obişnuită.

Micii întreprinzători individuali, care nu au reuşit să îşi aproprie nici un alt tip de resure,

bazându-se în exclusivitate pe forţa de muncă proprie, au rămas în poziţii marginale, în cadrul

unei economii de subzistenţă (de ex., micii producători particulari, comercianţii stradali).

Întregul aspect al pieţei Mărăşti reflectă diferenţele dintre actorii pieţei prin însăşi poziţionarea

lor în spaţiul pieţei. Marginal, în jurul pieţei, oriunde se poate găsi un loc, se aşază comercianţii

neautorizaţi (mici producători particulari cu legume, zarzavaturi sai flori) şi ambulanţii (cel mai

adesea de etnie romă). În interiorul pieţei, terenul este înţesat de comercianţi, dar şi aici spaţiile

sunt supuse distincţiei: între mesele celor cu legume-fructe care stau mai tot timpul în picioare, în

aer liber, gheretele înghesuite şi înţesate de mărfuri, care oferă o protecţie iluzorie împotriva

vremii, magazineşele, mai mult sau puţin înghesuite, care iarna pot fi închise. Aici este locul

celor care sunt angajaţi în propria lor afacere şi care au la rândul lor angajaţi sau care, în mod

constant sau provizoriu îşi antrenează membrii familiei în procesul de apovizionare şi de

vânzare. Finalmente, diferenţa este una marcantă, structura perfect vizibilă, pereţii solidificaţi ai

clădirii bazarului. Această clădire impunătoare ocupă jumătate din suprafaţa totală a pieţei,

aparţinând ceor care, dincolo de iniţiativa privată şi abilitate în derularea unei afaceri, au avut şi

suportul politic. În mod similar, parkingul alipit pieţei, care are şi spaţii comerciale este o

structură solidă, care, deşi prost planificată şi costisitoare pentru clienţii care ar dori să îşi lase

maşina aici, va scoate profit fie şi numai din spaţiile cu destinate comerţului pe care el

înglobează. De altfel, după cum apare această clădire masivă construită pe terenul primăriei,

destinaţia sa este mai degrabă una comercială decât de a veni în sprijinul fluidizării traficului din

oraş. Structura actuală a spaţiului pieţei este de fapt rezultaul acţiunii conjugate al modului în

care actorii de aici l-au utilizat şi îl utilizează, în vederea profitului şi prin intermediul resurselor

diferenţiate de care aceştia dispun. Spaţiul Pieţei Mărăşti este eminamente o construcţie socială,

adânc încorporată în procesele economice şi structurale care s-au succedat din 1990 până în

prezent.

40

Referinţe bibliografice:

Bodnar, Judit (1998) Assembling the Square: Social Transformation in Public Space and the

Broken Mirage of the Second Economy in Postsocialist Budapest, Slavic Review, 57 (3): 489-

515.

Brenner, Neil, (2004) The globalization debates: opening up to new spaces?, în New State

Spaces. Urban governance and the rescaling of statehood, Oxford Universyity Press, 32-35

Chelcea, Liviu, Radu, Cosmin şi Constantinescu Livia () Informalizare şi instituţionalizare: geografia cumpărării şi pieţele agricole din două sectoare ale Bucureştiului

Csite, András (1998) Embourgeoisement theories and debates, Review of Sociology: Special

Number, Budapest

Foaia Transilvană, Parcare gratuita pîna la 1 mai, în Foaia Transilvană, nr.76, 24 aprilie 2008

Hankiss, Elemer Reform and conversion of power, articol prezentat la 29-31 mai 1989, în cadrul

conferinţei "Mittel-Europa-Herausforderungen der Reformen" organizată de Konrad Adenauer

Stiftung

Hanley, Eric (2000) Self-employment in post-communist Eastern Europe: a refuge from poverty

or road to riches? Communist and Post-Communist Studies 33: 379–402

Harvey, David, (1985) The geopolitics of capitalism, în Gregory, D. Şi Urry, J., Social Relations

and Spatial Structures, Macmillan, Londra, 128-63

Harvey, David, (1989) The urban experience, Johns Hopkins University Press, Baltimore

Juhász, P. (1990), 'Hozzászólás Szelényi Iván "Szocialista vállalkozók" címû könyvének

vitájához' (Contribution to the debate on Iván Szelényi's book "Socialist Entrepreneurs)

Replika, 2, 58-60

41

Kovách, Imre (1998) Postsocialism and embourgeoisement, Review of Sociology: Special

Number, Budapest

Marx, Karl, (1973 [1857]), Grundrisse. Foundations of the Critiqueof Political Economy. Trans.

Martin Nicolaus, Penguin, New York

Portes, Alejandro; Haller, William (2005) The Informal Economy, articol în N. Smelser and R.

Swedberg (eds.) Handbook of economic sociology, 2nd edition, Russell Sage Foundatio, New

York

Low, Setha M. (1996) Spatializing culture: the social production and social construction of

public space in Costa Rica, articol în American Ethnologist, Vol. 23 (4): 861-879

Stanciu, Augustin, “Arestatul Costică Pocol”, în Bună Ziua Ardeal, februarie 2008

Staniszkis, Jadwiga (1990) The dynamics of breakthrought in Eastern Europe, University of

California Press, Berkley

Szalai, Erzsebet (1990) The new elite, articol în Economy and power, Aula Kiado, Budapest

Szelenyi, Szonja, Szelenyi, Ivan şi Imre Kovach (1995) The Making of the Hungarian

Postcommunist Elite: Circulation in Politics, Reproduction in the Economy, articol în Theory

and Society, Volume 24, Issue 5, Special Issue on Circulation vs. Reproduction of

Elites during the Postcommunist Transformation of Eastern Europe, 697-722.

Szelenyi, Ivan, Szelenyi, Szonja (1995) Circulation or Reproduction of Elites during the

Postcommunist Transformation of Eastern Europe: Introduction, articol în Theory and Society,

Volume 24, Issue 5, Special Issue on Circulation vs. Reproduction of

Elites during the Postcommunist Transformation of Eastern Europe, 615-638

42

Tokman, V., (1978) Competition between the informal and formal sectors in retailing: the case

of Santiago,World Development 6, 1187–1198.

Weber, Max (1947) The Theory of Social and Economic Organization, translated by A M

Henderson and Talcott Parsons, The Free Press and the Falcon's Bring Press.