Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca

Facultatea de Sociologie şi Asistență Socială 

Secția Sociologie 

 

 

 

 

Gradul de structurare al clasei de mijloc româneşti postsocialiste. O analiză topologică 

  

 

 

 

 

 

Coordonator: 

Conf. Univ.Dr. Marius Lazăr 

Absolvent: 

Alina Cucu 

 

 

 

Cluj 2006 

1  

CUPRINS

Introducere.....................................................................................................................................2 Capitolul 1 – Clasa socială ca produs şi producător al spaţiului social....................................5

1.1 Relevanţa analizei claselor sociale.........................................................................................5 1.2 Ocupaţia ca indicator al poziţiei sociale a individului..........................................................10 1.3 Diversitatea perspectivelor legate de clasă ..........................................................................12 1.4 Conceptul weberian de clasă socială....................................................................................14 1.5 Structurarea relaţiilor de clasă............................................................................................18

Capitolul 2 – Clase sau clasă de mijloc?....................................................................................21 2.1. Clasa de mijloc ca realitate circumscrisă istoric sau variaţia

spaţio -temporală a conceptului de clasă de mijloc……………………..............................22 2.2. Modurile de operaţionalizare a conceptului de clasă de mijloc

şi problemele analizei claselor…..........................................................................................26  

Capitolul 3 – Clasa de mijloc – o analiză „topologică”.............................................................33  3.1.Clasa de mijloc ca proximitate în spaţiul social............................................................ 33 3.2.Este clasa de mijloc o clasă socială?............................................................................ 49 3.3.Clasa de mijloc ca distanţă faţă de celelalte clase sociale............................................. 57

 

Capitolul 4 – Factorii care influenţează poziţionarea indivizilor în clasa de mijloc românească.................................................................................. 68

4.1.Date și metodă.............................................................................................................70 4.2.Rezultate..................................................................................................................... 73 4.3.Discuții........................................................................................................................ 81

Concluzii.......................................................................................................................................86

2  

Introducere

Abordarea clasică a stratificării are, în general, două puncte de pornire: primul este

reprezentat de similaritatea recompenselor diferitelor poziții sociale sau a caracteristicilor

generatoare de recompense ale acestora şi, în consecinţă, pozițiile actorilor în spațiul social

sunt grupate pe baza unor criterii ca venitul, bunăstarea familiilor, consumul sau prestigiul

ocupațional, în general abordate într-o modalitate gradaţională. O a doua linie de gândire

presupune imaginea unei structuri de clasă înţeleasă ca relaţie. Clasele vor reprezenta, deci,

entităţi sociale între care există relaţii sociale determinate de relaţiile de producţie, de

autoritate, de control, de dominaţie sau de piaţă. Acest studiu reprezintă încercarea de a inversa

demersul gradaţional, eliminând criteriul recompenselor atașate pozițiilor de clasă. Abordarea

noastră va fi, deci, una relaţională dar rădăcinile ei vor fi modul în care actorii înşişi îşi

reprezintă proximitatea în spaţiul social şi mobilitatea socială. Ca atare, obiectivul principal al

acestui studiu va fi observarea modului în care o clasă socială, cea de mijloc în acest caz, se

structurează pe baza a trei criterii distincte: pattern-urile de interacţiune ale indivizilor, pattern-

urile mobilităţii şi reproducerii intergeneraţionale şi distanţa socială faţă de alte clase,

operaţionalizată ca şanse relative de mobilitate. Altfel spus, nu vom porni de la o schemă de

clasă prefabricată pentru a vedea care sunt caracteristicile poziţiilor dintr-o anumită clasă sau

pentru a pune clasele în relaţie una cu alta ci vom încerca să vedem dacă pe baza unor criterii

ce presupun o relaţie recursivă între individ şi structură clasa de mijloc este o realitate socială

în România de azi.

Interesul pe care îl provoacă această temă este demonstrat de prezenţa constantă a acestui

subiect în dezbaterea şi în discursul public. Acest interes se datorează în primul rând faptului că

o clasă de mijloc puternică este considerată un indicator al bunăstării şi al stabilităţii unei

societăţi. Pentru ţările est-europene emergenţa clasei de mijloc este un semn al progresului

tranziţiei de la socialism la capitalism sau, mai exact, de la o economie centralizată şi etatizată la

o economie bazată pe libera iniţiativă şi pe investiţia privată. Clasa de mijloc este văzută nu

numai ca un motor important al dezvoltării economice capitaliste ci şi ca purtătoare a unei culturi

de clasă specifică ce se suprapune de multe ori ca imagine cu ethosul capitalismului. Pentru

3  

societăţile postsocialiste înţelegerea dezvoltării clasei de mijloc este echivalentă, de cele mai

multe ori, cu observarea emergenţei şi a expansiunii proprietăţii antreprenoriale. Unul dintre

obiectivele acestei lucrări este acela de a demonstra că acest tip de înţelegere viciază

fundamental conţinutul conceptului de clasă de mijloc în sensul în care a fost el angajat de

literatura de specialitate.

Pentru abordarea stratificării pe care o adoptăm, analiza proceselor de formare a unei

clase sociale oferă oportunitatea de a observa modalitatea de structurare a societăţii datorită

contextului istoric specific al tranziţiei. Noţiunea de structurare este, de altfel, cea care va

concentra diferitele dimensiuni ale acestui demers. Ea este centrul unei viziuni dinamice asupra

stratificării sociale care presupune considerarea în analiză a legăturii recursive dintre actorii

sociali şi constrângerile structurale, contextualizarea oricărui tip de rezultate şi interdependenţa

stratificării şi mobilităţii, care, în opinia noastră, nu pot fi tratate ca realităţi distincte. Noţiunea

de structurare este preluată de la Anthony Giddens şi a fost instrumentul conceptual cel mai

important pentru această cercetare, alături de cel clasic weberian de clasă socială. Datorită

acestor alegeri este evident că vom aborda această cercetare dintr-o perspectivă neo-weberiană,

cele mai importante instrumente conceptuale folosite în lucrare fiind înrădăcinate chiar în

corpus-ul weberian sau în liniile continuare ale acestuia.

Întregul demers se va baza pe analiza secundară a datelor. Limitele inerente acestei

abordări metodologice sunt bine-cunoscute. Întrebările noastre de cercetare necesitau, însă, o

tratare de tip cantitativ iar posibilitatea culegerii datelor şi a aplicării propriilor noastre

instrumente de cercetare care ar fi putut fi mai adecvate scopurilor propuse a fost nulă la

momentul realizării cercetării. Fiecare capitol va conţine precizări legate de limitele datelor avute

la dispoziţie şi, implicit, de limitele tehnicilor statistice folosite şi de cele ale rezultatelor

obţinute.

Întrebarea de simţ comun la care sperăm să poată răspunde lucrarea de faţă se referă la

existenţa sau la inexistenţa clasei de mijloc în România postsocialistă. Demersul sociologic

presupune, în primul rând, transformarea acestei interogaţii într-o serie de întrebări de cercetare.

Drept urmare, această cercetare va încerca să găsească răspuns la următoarele întrebări: Prin ce

se caracterizează segmentele clasei de mijloc? Care este situaţia de piaţă a segmentelor clasei

de mijloc? Care este gradul de structurare al clasei de mijloc? De unde provin membrii clasei de

4  

mijloc? Care sunt factorii care influenţează poziţionarea socială a indivizilor în această zonă a

spaţiului social?

Teza generală a acestei cercetări este că, deşi constituită din segmente extrem de diferite

ca situaţie de piaţă şi ca destin istoric, putem vorbi despre o clasă de mijloc românească unitară

pe baza a trei criterii diferite: pe baza pattern-urilor de mobilitate (a mobilităţii tipice şi uşoare)

caz în care clasa de mijloc reprezintă o entitate identificabilă ca şi clasă socială în sens weberian;

pe baza pattern-urilor de interacţiune ale indivizilor, criteriu preluat pe linia interacţionistă a

cercetătorilor de la CAMSIS; pe baza distanţei sociale faţă de alte clase sociale.

Considerarea clasei de mijloc ca realitate unitară va fi acoperită de capitolul 3. Ultimul

capitol se va concentra pe identificarea factorilor de poziţionare a indivizilor în clasa de mijloc,

reprezentând o încercare de modelare a procesului de dobândire a status-ului (status attainment)

în România contemporană.

5  

Capitolul 1

CLASA SOCIALĂ CA PRODUS ŞI PRODUCĂTOR AL SPAŢIULUI SOCIAL

1.1 Relevanţa analizei claselor sociale

Literatura de specialitate a ultimelor decenii a fost profund marcată de dezbaterea asupra

relevanţei analizei claselor în contextul societăţilor industriale contemporane şi a celor

postindustriale. Întreaga dezbatere se concentrează în jurul următoarei interogaţii: mai este astăzi

fructuos din punct de vedere teoretic şi metodologic să analizăm societatea ca un ansamblu

(spaţiu) al claselor sociale? Sau, altfel spus, mai este conceptul de clasă un intrument eficient

pentru descrierea şi pentru înţelegerea realităţii contemporane?

Teoreticienii care susţin abandonarea conceptului de clasă (Saunders, 1990; Pakulsky şi

Waters, 1996; Turner, 1985; Nisbet, 1966, 1969) aduc ca argumente aspecte specifice ale

contemporaneităţii, care contrazic, în general, predicţiile marxiste ale evoluţiei stratificării. Clasa

ar fi astăzi irelevantă pentru că, în societatea contemporană indivizii nu se mai definesc prin

apartenenţa la o clasă socială. Ei se definesc mai mult prin intermediul ocupaţiei, al locului de

muncă şi al prestigiului social legat de acesta. Diversitatea ocupaţiilor face ca poziţia socială a

indivizilor să fie astăzi ireductibilă la dihotomii de clasă. Linia de gândire menţionată susţine

diminuarea până la dispariţie a conflictelor de clasă, cel puţin în forma angajată pe care o

presupune marxismul clasic. Având în vedere că revendicările sunt susţinute astăzi individual şi

cu ajutorul grupurilor şi al organizaţiilor specializate, se pune întrebarea: dacă mai există conflict

de clasă astăzi, ce înseamnă el şi care sunt formele pe care le îmbracă? Solidaritatea socială

contemporană îmbracă mai mult forma solidarităţii cetăţeneşti iar trecerea de la “clasa în sine”

la “clasa pentru sine” (Marx) nu mai are loc. Reprezentarea politică a claselor este înlocuită în

societatea contemporană de politica de status (Turner, 1985). Indivizii se organizează în grupuri

de status în vederea urmăririi unor obiective (asistenţă socială, protecţie legală) care pot influenţa

politica statului în domeniu şi care subminează loialitatea faţă de o clasă socială, care ajunge

astfel să îşi piardă acoperirea empirică şi să devină un concept golit de conţinut. Pentru a fi un

instrument potrivit de analiză a realităţii sociale, clasele trebuie să fie entităţi sociale

identificabile care au interese divergente, care pot conduce la conflict social. În absenţa

6  

potenţialului de conflict conceptul de clasă devine irelevant. Menţionăm faptul că aceste abordări

sunt specifice literaturii occidentale de specialitate şi par să aibă putere explicativă numai pentru

societăţile postindustriale. Scăderea interesului pentru conceptul de clasă socială se datorează

realităţii sociale occidentale în care “cei mai mulţi oameni sunt astăzi clasa de mijloc şi toată

lumea este acum clasa muncitoare” (Scase, 1998) Alţi factori care susţin irelevanţa conceptului

de clasă pentru societatea contemporană sunt: accentuarea individualismului în defavoarea

colectivismului, ceea ce reduce forţa mişcărilor muncitoreşti; faptul că indivizii nu se mai

consideră reprezentanţii unei clase ci purtători ai unicităţii personale; succesul ideologiei

capitaliste care susţine ideea că structurile sociale sunt consecinţa acţiunilor individuale în

termeni de talent, ambiţie, succes personal. Se susţine că, dacă mişcarea sindicală a constituit cu

adevărat o contrapondere a prerogativelor manageriale în anii ’60-’70, în întreprinderile

organizate pe baza principiilor fordiste, ea nu mai constituie o forţă reală în prezent. Mişcarea

muncitorească îşi diminuează importanţa odată cu diminuarea conflictului de clasă. Acesta

devine devine irelevant datorită îmbunătăţirii generale a standardelor de viaţă pentru categorii tot

mai largi de salariaţi, a extinderii progresive a responsabilităţii şi a autonomiei în muncă asupra

unei părţi mai mari a angajaţilor, a încurajării sentimentului de membru important al echipei, a

apariţiei corporatismului (care implică forme de negociere tripartite între organizaţii ale

patronatului, sindicate şi instituţiile statului) şi a culturii organizaţionale care încurajează

ataşamentul faţă de întreprindere (Scase, 1998). Mai mult, relaţiile comunitare şi de vecinătate

care încurajau unitatea clasei muncitoare sunt în declin, ducând la o destructurare masivă a

relaţiilor de clasă.

Creşterea dependenţei grupurilor defavorizate de asistenţa socială etatizată este un

fenomen care restructurează societatea în cei dependenţi de susţinerea statului şi angajaţi. Linia

de demarcaţie se mută, deci, de la graniţele claselor, între cei care îşi pot asigura şi cei care nu îşi

pot asigura consumul (Saunders, 1993). Grupurile de consum sunt cele pe baza cărora se

stratifică societatea. Alte argumente ţin de faptul că, în prezent, evaluarea inegalităţilor

recompenselor şi oportunităţilor diferitelor grupuri sociale sunt mai eficiente dacă ţin cont de alte

variabile care structurează societatea –sex, vârstă, etnie. Atitudinile şi comportamentele sunt

consecinţa unui complex de “subculturi ale gustului” (Weeden şi Grusky, 2001) (Pakulski and

Waters, 1996; Clark and Lipset, 2001; Beck, 2000; Inglehart, 1997; Kingston, 2000, apud.

Weeden ºi Grusky, 2001).

7  

Sintetizând, am putea spune că principalele argumente care susţin irelevanţa analizei

claselor ţin de destructurarea comportamentelor politice la nivelul claselor sociale, de difuziunea

proprietăţii într-o zonă mult mai largă a societăţii, de creşterea nivelului de viaţă şi de consum

care duce la dispariţia claselor clar reperabile. Inegalităţile sociale, economice şi educaţionale se

micşorează, ceea ce duce la diminuarea până la dispariţie a conştiinţei de clasă şi, consecutiv, a

conflictului între clase.

Argumentele în favoarea folosirii conceptului de clasă ca instrument al analizei socialului

sunt, de asemenea diverse şi, din punctul nostru de vedere, mai substanţiale decât cele expuse

anterior. În primul rând, există numeroase studii care contrazic ideea diminuării inegalităţilor şi

susţin opusul acesteia, ideea polarizării societăţii. În al doilea rând, rezultatele empirice legate de

ipoteza unei mai mari fluidităţi sociale sunt contradictorii. Mai mult, dezbaterea în jurul creşterii

mobilităţii sociale a adus în lumină dovezi ale persistenţei inegalităţilor de şanse ale indivizilor,

atât în sfera inegalităţilor sociale cât şi în cea a inegalităţilor în faţa şcolii. Atâta timp cât

inegalităţile sociale există şi au o componentă cauzală fundamentală economică, nu se poate

vorbi despre irelevanţa claselor.

În consecinţă, analiza structurii societăţii trebuie să ţină cont de relaţiile de clasă chiar

dacă acestea nu sunt însoţite de conştiinţa de clasă; mai mult, comportamentele, atitudinile sau

stilurile de viaţă sunt expresii ale relaţiilor de clasă pentru că sunt condiţionate economic, chiar

dacă reprezentarea intereselor indivizilor nu mai înseamnă organizarea politică a claselor sociale.

Conştiinţa de clasă a fost un concept problematic de la bun început (Weber, 1978) pentru că

presupune asumarea unui model de raţionalitate a actorului care nu poate fi validat în abstract.

Nu toate constrângerile sau resursele sociale sunt conştientizate de către actorii sociali aşa că nu

putem trage concluzia că lipsa conştiinţei de clasă implică dispariţia claselor. Tradiţia teoretico-

metodologică a “imaginilor despre clasă” presupune definirea claselor sociale de la prezenţa

acestora în conştiinţa implicit sau explicit exprimată a actorilor sociali (Evans, Kelley şi Kolosi,

1992). De altfel, sunt voci care susţin că dispariţia conştiinţei de clasă se datorează succesului

ideologiei de legitimare a capitalismului. Ideea de întreprinzător este mai importantă pentru

legitimarea inegalităţilor decât ca realitate constitutivă a proceselor economice. Indivizii percep

astăzi frontierele de clasă ca fiind deschise sau chiar inexistente. A fi angajat sau a avea afacerea

proprie pare a fi o alegere personală. Creşterea generalizată a nivelului de trai din ţările

8  

occidentale a dus, în timp, la erodarea conştientizării inferiorităţii poziţiei proprii de către clasa

muncitoare sau, mai corect spus, la erodarea conştientizării inechităţii inegalităţilor sociale.

Oportunităţile nu sunt privite ca o trăsătură structurată şi stratificată a societăţii ci ca rezultatul

unui ansamblu de factori personali. Recompensele economice sunt, deci, considerate o reflectare

a diferenţelor de succes personal şi nu un rezultat al constrângerilor exercitate de structura de

clasă.

Probabil cel mai important argument legat de persistenţa relevanţei claselor în societăţile

contemporane se leagă de faptul că rolurile profesionale derivă din relaţiile sociale de producţie,

deci aparţin în totalitate relaţiilor de clasă. Interesele profesionale sunt mult mai vizibile în viaţa

cotidiană decât relaţiile de clasă. Ele constituie baza identităţii de sine şi a respectului personal, a

sentimentelor de dreptate şi de echitate socială. În cazul în care conştiinţa de clasă dispare, ea

lasă loc orgoliului şi responsabilităţii profesionale. Poziţiile profesionale implică obligatoriu

distincţia control/ execuţie în raport cu sarcinile de lucru. Relaţia profesie –clasă depinde, deci,

de poziţiile deţinute de indivizi în ierarhiile instituţionale. Aceste poziţii pot reprezenta

responsabilitatea pentru realizarea strategiilor şi a scopurilor organizatorice, responsabilitatea

supravegherii sarcinilor de lucru şi execuţia sarcinilor de rutină (manuale). Relaţiile de clasă sunt

în primul rând astăzi relaţii de control, pe care, de exemplu, culturile organizaţionale le impun.

Structura ierarhică definitorie pentru organizaţie, caracteristicile relaţiilor de producţie şi

strategiile de menţinere a avantajelor sociale pentru cei aflaţi în poziţii superioare sunt tot atâtea

argumente pentru folosirea clasei sociale ca bază a analizei societăţilor contemporane.

Clasa continuă să fie foarte importantă pentru şansele de mobilitate ale indivizilor

(Goldthorpe, 1979, 1992, 2000) atât pentru mobilitatea ocupaţională cât şi pentru cea

educaţională sau de venit. Chiar dacă numeroşi autori (Saunders, 1993; Treiman, 1977;

Ganzeboom, de Graaf, Treiman, şi de Leeuw, 1992) susţin că nu mai putem vorbi despre puterea

explicativă a clasei în dobândirea status-ului indivizilor, alţi autori (Goldthorpe, 1979, 1992,

2000; Savage, 2000; Mills, C., Goldthorpe, J.H., 2004; Marshall, 1997) susţin că mişcarea

indivizilor în spaţiul social continuă să fie legată de originea lor socială. O mare parte din această

legătură este mediată astăzi, prin educaţie (Bourdieu, 1979; Bourdieu şi Passeron, 1970; Savage,

2000). De fapt, chiar şi lectura neviciată de ideologia liberală a meritocraţiei a studiilor care

modelează variabilele ce influenţează poziţionarea socială a indivizilor (Blau şi Duncan, 1967;

9  

Saunders, 1993; Treiman, 1977) indică clar faptul că, în prezent, dacă importanţa efectului direct

al clasei de origine asupra destinaţiei este mult redusă, ea nu dispare din analiză ci, pe de o parte

îşi păstrează o influenţă directă minoră şi îşi exercită întreaga putere pe baza educaţiei.

Una dintre mizele teoretice generale ale acestei lucrări o reprezintă tocmai circumscrierea

acelor zone ale analizei sociologice pentru care clasa reprezintă un instrument conceptual şi

metodologic determinant: strategiile indivizilor în ceea ce priveşte ocupaţia, alegerea

partenerului conjugal şi mobilitatea sau reproducerea intergeneraţională. Lucrarea de faţă va

arăta că, pentru cele mai importante aspecte ale vieţii sociale, structura de clasă constituie în

continuare una dintre cele mai relevante surse ale constrângerilor.

Indicatorii cel mai des folosiţi în literatura de specialitate pentru identificarea claselor

sunt: proprietatea, venitul, educaţia, ocupaţia, consumul şi stilul de viaţă şi plasarea subiectivă a

indivizilor în cadrul clasei. Indicatorul (unic) ales pentru operaţionalizarea clasei în acest studiu

este ocupaţia.

1.2 Ocupaţia ca indicator al poziţiei sociale a individului

Literatura de specialitate dezbate intens în ultimele decenii oportunitatea considerării

ocupaţiei ca indicator principal (chiar unic, în cazul nostru) al poziţiei sociale a individului.

Sintetizăm, în primul rând, principalele dezavantaje ale utilizării ocupaţiei subiectului ca un

indicator al poziţiei sociale menţionate.

Ocupaţia nu oferă posibilitatea unei măsurări a inegalităţii, necontaminate de alţi factori

care, de la o societate la alta, pot avea o pondere mai mare sau mai mică. Atât clasa socială cât şi

statusul individului sunt configurate atât de ocupaţie cât şi de rasă, gen, vârstă, etc. Chiar dacă

aceşti factori sunt analizaţi prin asociere cu ocupaţiile subiecţilor, rămâne neexplicată influenţa

pe care aceşti factori o au la geneza structurii ocupaţionale însăşi.

În ultimii ani, în analiza claselor a câştigat teren ideea clasei sociale ca grup de consum.

Există teoreticieni care consideră consumul ca factor principal care conturează în prezent clasele

sociale, nu relaţiile de producţie şi/sau de schimb (Saunders, 1993). Ca urmare, sistemul de

stratificare actual (al societăţii de consum) se bazează pe clivajul dintre: cei care îşi pot asigura

10  

consumul şi cei care depind de stat pentru a-şi asigura subzistenţa. Argumentele pentru

înlocuirea ocupaţiei de către consum, ca indicator principal al inegalităţii sunt: creşterea

importanţei culturale a consumului în construcţia identităţii de clasă şi a menţinerii avantajelor;

creşterea importanţei consumului ca şi factor cauzal al unei palete tot mai largi de

comportamente şi de atitudini şi creşterea importanţei consumului în explicarea acţiunii

colective.

Unii sociologi susţin că schemele luate în discuţie, atât relaţionale cât şi gradaţionale, nu

produc clase, ci agregate ocupaţionale, constructe artificiale care sunt rezultatul unor convenţii

care pot avea sau nu corespondent în realitatea socială.

Alt argument se referă la faptul că fluiditatea structurii ocupaţionale nu permite

acurateţea identificării claselor pentru că este rezultatul combinat al mai multor factori, unii

dintre ei neavând legătură directă cu procesele legate de clasă. Mai mult, intrarea masivă a

femeilor pe piaţa muncii şi perspectiva diferită asupra rolului femeii în societate introduc

distorsiuni suplimentare în analiza claselor, cea mai mare datorându-se, în general, alegerii

unităţii de analiză. Până în ultimele decenii, unitatea de analiză putea fi, fără probleme,

gospodăria, în fapt, capul gospodăriei, pentru că poziţia socială a bărbatului conferea automat

poziţia socială a tuturor membrilor familiei. Intrarea femeilor pe piaţa muncii, înmulţirea

cazurilor familiilor monoparentale şi gendificarea anumitor ocupaţii creează, practic, două

structuri ocupaţionale diferite: pentru bărbaţi şi pentru femei. Acestea nu pot fi considerate ca

echivalente dar tratarea lor ca entităţi separate este deosebit de problematică având în vedere

faptul că atât femeile cât şi bărbaţii participă pe o piaţă unică a muncii.

Cu toate aceste limite reale, folosirea ocupaţiei ca principal indicator al poziţiei sociale a

individului are, însă, avantaje pe care nici un alt indicator nu le oferă.

În primul rând, structura ocupaţională este cauza (sursa) uneia dintre cele mai importante

inegalităţi din societăţile industriale: cea de clasă pentru că ocupaţii diferite oferă persoanelor

acces diferit la recompense valorizate social –financiare, de prestigiu sau de dezvoltare

personală. Atitudinile şi comportamentele individuale sunt tot mai mult explicate pe baza

ocupaţiei (Grusky þi Sørensen 1998, 2001; Grusky, Weeden þi Sørensen 2000; Grusky þi

Weeden 2001, 2002, 2005).

11  

Consumul personal este, în mare parte, rezultatul acestor recompense, care devin, astfel,

resurse pentru câştigarea şi reproducerea poziţiei sociale, ceea ce înseamnă că ocupaţia este unul

dintre factorii principali ai determinării stilului de viaţă al individului. Ocupaţia reprezintă şi unul

dintre principalii predictori ai şanselor de viaţă pe care le are un individ.

La nivel macrosocial, este important să menţionăm faptul că structura ocupaţională este

rezultatul relaţiilor de producţie (Marx) sau/ şi de schimb (Weber) specifice diviziunii sociale a

muncii din societăţile capitaliste. Aceste relaţii sunt relaţii sociale, de aceea, structura

ocupaţională este una dintre componentele de bază ale structurii sociale în ansamblu. Mai mult,

ocupaţia, aşa cum surprind schemele ocupaţionale relaţionale sau teoretice (Wright, 1994;

Goldthorpe et all, 1979), este însăşi esenţa relaţiilor de clasă (de producţie sau de schimb) în

sensul lor de control, autoritate, exploatare sau autonomie.

Ocupaţia este un bun indicator al sistemului de valori al societăţilor industriale, existând

un grad mare de consens asupra prestigiului diferitelor profesii în lumea capitalistă 1, consens

care reflectă logica intrinsecă a industrialismului, importanţa funcţională a poziţiilor profesionale

(Parsons, 1940; Davis şi Moore, 1945) şi valorizarea contextuală şi subiectivă a anumitor poziţii

din ierarhia socială (Tumin, 1953). Există, de altfel, o relaţie constantă (asociere) între scalele

ocupaţionale şi alţi indicatori relevanţi pentru structura de clasă –venit, educaţie, ceea ce

demostrează coerenţa stratificării care îşi are sursa în structura ocupaţională. Prestigiul

ocupaţiilor este persistent în timp, este uniform în majoritatea societăţilor capitaliste şi se

bazează, în majoritatea cazurilor, pe puterea de decizie pe care ocupanţii diferitelor poziţii o au la

locul de muncă, astfel că ocupaţia este un bun indicator al relaţiilor care stau la baza modului de

producţie şi de schimb capitalist în fiecare societate. Mai mult, fiind o constantă a societăţilor

capitaliste, acest indicator le face comparabile şi face uşor observabilă schimbarea socială

majoră.

Pentru studiul de faţă este extrem de important faptul că ocupaţia este sursa unei părţi

importante a interacţiunilor sociale ale individului (CAMSIS). Folosită astfel, ca indicator al

interacţiunilor sociale, ocupaţia poate contura agregate reale de persoane, nu teoretice,

                                                            

1 Giddens -“orthodox consensus”

12  

depăşindu-se, astfel, situaţia de clasă şi obţinându-se tipuri reale de solidaritate socială. Mai

mult, ca indicator al tipurilor de interacţiune socială, ocupaţia poate fi utilă în explicarea

acţiunilor colective.

În concluzie, avantajul major al folosirii ocupaţiei ca indicator al poziţiei sociale provine

din faptul că aceaste este indisolubil legată atât de clasa socială a individului (fiind rezultatul

relaţiilor de producţie şi de schimb şi indicatorul şanselor de viaţă ale individului) cât şi de

statusul acestuia (fiind sursa principală a prestigiului şi a modului de viaţă). În concluzie, un

model al sistemelor de stratificare trebuie să folosească ocupaţia ca indicator, dacă se doreşte

obţinerea unei imagini coerente a stratificării unei anumite societăţi, care să includă atât analiza

claselor cât şi cea a statusului membrilor societăţii.

1.3 Diversitatea perspectivelor legate de clasă

Una dintre principalele caracteristici ale studiilor de stratificare şi de mobilitate o

constituie marea diversitate a definiţiilor şi a modalităţilor de operaţionalizare a clasei. Cu toate

acestea, această diversitate aproape ireconciliabilă este structurată pe baza a două perspective

majore: cea gradaţională şi cea relaţională.

Abordarea gradaţională a claselor (Blau şi Duncan, 1967; Treiman, 1977; Hauser and

Warren, 1997; Nakao ºi Treas, 1994; Ossowsky, 1978) reprezintă o modalitate de reprezentare a

structurii sociale ca o multitudine de dimensiuni, fiecare reprezentând un continuum pe care

indivizii ocupă poziţii punctuale, exprimabile cantitativ (venit, scoruri de prestigiu ocupaţional,

etc.). Această perspectivă este legată îndeosebi de abordările economiştilor, fiind cea preferată în

rapoartele oficiale asupra nivelului de trai în anumite societăţi. Indicatorul cel mai frecvent

utilizat pentru a determina poziţia indivizilor este venitul. Clasele sociale vor reprezenta

constructe ale cercetătorului care va stabili graniţe statistice ale acestora2. Mobilitatea înseamnă,

deci, o mişcare verticală a indivizilor de-a lungul unei dimensiuni şi se poate expune în termeni

de “mai mult/ mai puţin”, fiind, deci, o exprimare strict cantitativă a modificării poziţiei sociale a

                                                            

2 V. de exemplu metoda venitului median

13  

indivizilor. Limitele abordării gradaţionale a clasei sunt multiple. Din punctul nostru de vedere,

cele mai importante minusuri provin, pe de o parte, din faptul că interpretarea poziţiei sociale a

unui individ este aproape imposibilă pe baza unui singur indicator unidimensional cum ar fi

venitul. Pe de altă parte, aceste scale suferă de lipsa posibilităţii contextualizării rezultatelor.

Venitul median poate fi, de exemplu, un indicator cu mare putere explicativă pentru o anumită

societate. Acelaşi indicator, folosit pentru o societate puternic polarizată nu va oferi informaţie

de aceeaşi calitate cercetătorului. În mod paradoxal, deşi aceste metode sunt puternic ancorate în

tradiţia cantitativă, societăţile nu pot fi comparate cu adevărat pe baza rezultatelor obţinute pe

baza acestora, pentru că ele vor varia puternic în funcţie de factori structurali specifici.

Perspectiva în care este plasat acest studiu este cea relaţională. Poziţia de clasă este

reprezentată întotdeauna pe baza relaţiilor care o definesc. Aceste relaţii sunt relaţii sociale care

îşi pot avea sursa principală în sfera economicului. Ele pot reprezenta relaţii de producţie şi de

exploatare (Marx), de exploatare sau de dominaţie (Wright), de autoritate (Dahrendorf, 1959;

Goldthorpe, 1992) de piaţă (Weber, 1978; Giddens, 1973). Goldthorpe (2000) considerã cã cel

mai important aspect al relaþiilor de producþie este linia trasatã de modalitatea de reglementare a

acestora.

Pe linie marxistă viziunea relaţiilor de clasă este una conflictuală, chiar dacă acest

conflict este doar simbolic (Bourdieu, 1984; Bernstein, 1978). Pentru Marx proprietatea,

producţia şi lupta de clasă sunt cele trei elemente care fac din clase entităţi identificabile.

Societatea este structurată de diviziunea fundamentală între opresori şi oprimaţi, diviziune care şi

are sursa în distribuţia inegală a proprietăţii şi în diviziunea muncii. Definirea clasei ţine, însă, nu

numai de de proprietate, de sursa venitului sau de relaţiile din interiorul diviziunii muncii ci şi de

criteriul organizării politice, al conştiinţei de clasă şi al instrumentalizării clasei în vederea

acţiunii colective. Acest criteriu este fundamental şi în analizele sociologilor contemporani de

orientare neo-marxistă. Pentru Raymond Aron şi Pierre Bourdieu acţiunea este cea care face

trecerea dintre clasa latentă (Aron, 1999) sau clasa pe hârtie (Bourdieu, 2001) la clasa reală.

Pentru alţi autori neo-marxişti (Wright, 1978, 1980, 1985, 1994), realitatea claselor este

una mai complexă, chiar dacă se bazează în mod fundamental pe antagonismul claselor şi pe

relaţiile de exploatare dintre clase. Putem identifica elementele care conturează viziunea

conflictualistă asupra stratificării: clasa este un concept relaţional, nu unul gradaţional; relaţiile

14  

sociale care definesc clasele sunt antagonistice; exploatarea este baza obiectivă a intereselor

antagonice ale claselor şi este parte constitutivă a relaţiilor de producţie; structura de clasă este

principiul central de organizare a societăţii. Clasele vor reprezenta, deci, poziţii în interiorul

relaţiilor sociale de producţie, derivate din relaţiile de exploatare. Faţă de viziunea clasică

marxistă, accentul cade pe primordialitatea structurii de clasă în faţa celorlalte elemente

definitorii –formarea claselor, conştiinţa de clasă şi lupta de clasă.

1.4. Conceptul weberian de clasă socială

Studiul prezent se plasează în mod manifest într-o perspectivă teoretică neo-weberiană.

Instrumentele teoretice cele mai importante pentru cercetarea noastră sunt: conceptul de clasă

socială (Weber) şi cel de structurare a relaţiilor de clasă (Giddens), care este aproximativ

echivalent cu cel de formare demografică a claselor (Goldthorpe). Pentru Max Weber, sistemul

de stratificare este centrat în jurul noţiunii de putere. Clasa, status-grupul şi partidul sunt forme

diferite pe care le îmbracă distribuţia puterii în societate 3. Dacă pentru status-grup importantă

este distribuţia puterii legale şi a stilurilor de viaţă iar partidele reprezintă manifestarea puterii

politice, clasa weberiană este legată de prezenţa economicului în societate şi de modul în care

acesta structurează relaţiile sociale. Dacă situaţia de clasă reprezintă “probabilitatea tipică de a

procura bunuri, de a câştiga o anumită poziţie în viaţă şi de a găsi satisfacţie interioară, o

probabilitate care derivă din controlul relativ asupra bunurilor şi abilităţilor şi din folosirea

acestora în scopul obţinerii de venituri într-o ordine economică dată” 4 (Weber, 1978: 302),

clasa înseamnă, pentru sociologul german, “un număr de indivizi care au în comun o

componentă cauzală specifică a şanselor în viaţă, atâta timp cât această componentă este pur

economică, determinată de posesia bunurilor şi de oportunităţile de venit” (Weber, 1978: 302)5.

                                                            

3 Pentru o analiză detaliată a conceptului de putere la Max Weber, v. Mann, M. –The Sources of Social Power, 1994, Cambridge University Press 4 „Class situation” means the typical probability of 1.procuring goods 2.gaining a position in life and 3.finding inner satisfactions, a probability which derives form the relative control over goods and skills and from their income-producing uses within a given economic order.” , ibid. 5 Weber, M. -Economy and Society, 1978, University of California Press, Berkeley, California

15  

Clasa va însemna, deci, împărtăşirea unei situaţii de piaţă de către un număr de indivizi. Două

aspecte ale viziunii weberiene asupra stratificării sunt determinante pentru cercetarea noastră: în

primul rând, introducerea noţiunii de şansă (şi de şansă tipică) în imaginea structurii societăţii.

În al doilea rând, faptul că principala componentă cauzală a acestei şanse este una condiţionată

economic şi determinată de condiţiile pieţei. Interesele economice sunt creatoarele clasei şi nu

orice interese economice ci numai acele interese implicate în existenţa pieţei. Organizarea pieţei

şi modul de distribuţie asupra proprietăţii determină în sine şanse de viaţă specifice. Proprietarii

au un quasi –monopol asupra bunurilor rare şi posibilitatea de a transforma averea în capital. Cei

lipsiţi de proprietate pot oferi pe piaţă numai propriile lor servicii (propria forţă de muncă).

Proprietatea şi forţa de muncă sunt categoriile de bază ale oricărei situaţii de clasă. Până în acest

punct, analiza weberiană nu se îndepărtează foarte mult de cea marxistă. Însă, datorită

recunoaşterii centralităţii legăturii dintre piaţă şi stratificare, anumite tipuri de abilităţi şi educaţia

constituie al treilea principiu de determinare a situaţiei de clasă a indivizilor. Tipurile de clase

rezultate din aceste principii de structurare vor fi clasele de proprietate, clasele de achiziţie şi

clasele sociale.

Weber afirmă clar că situaţia de clasă reprezintă situaţia de piaţă a indivizilor, de aceea

structura de clasă este specifică ordinii capitaliste, în timp ce ierarhia de status este

caracteristică societăţilor tradiţionale.

Situaţia de status reprezintă ansamblul componentelor tipice ale existenţei care sunt

determinate de estimarea socială a onoarei. Pentru sociologul german, statusul are două

accepţiuni care se împletesc în realitatea socială –cea de prestigiu şi cea de stil de viaţă specific.

Distincţia de status este garantată prin legi şi convenţii dar şi prin ritualuri care transpun în

limbaj cotidian ideile de exclusivitate şi de distanţă socială. Stratificarea pe bază de status merge

mână în mână cu monopolizarea bunurilor ideale şi materiale şi a oportunităţilor în timp ce

stratificarea pe bază de clasă este de natură impersonală şi fundamental raţională. Afirmarea

caracterului raţional şi impersonal al structurii de clasă se leagă de caracterul analog al pieţei şi

de factorii apariţiei capitalismului, care conduc spre o continuă raţionalizare a existenţei sociale.

Procesul raţionalizării lumii este central în capitalism, relaţia capital –muncă reprezentând numai

un aspect al acestui proces.

16  

Analiza noastră se bazează pe conceptul cel mai puţin dezvoltat al concepţiei weberiene

despre stratificare, cel de clasă socială. Clasa socială reprezintă “totalitatea acelor situaţii de

clasă în interiorul cărora mobilitatea individuală şi generaţională este uşoară şi tipică” 6

(Weber, 1978: 302). Unitatea claselor sociale este relativă şi variabilă. Tranziţiile de la o clasă la

alta variază în fluiditatea acestora şi în uşurinţa cu care un individ poate intra dintr-o clasă în alta.

Vom prelua de la Giddens (1970) ideea conform căreia conceptul de clasă socială este

aşezat la jumătatea drumului dintre status-grup şi clasă. Suprapunerea frecventă a clasei cu

status-grupul era remarcată de Weber şi se datora faptului că majoritatea componentelor stilului

de viaţă au la bază puterea economică a indivizilor. Este probabil, în consecinţă, ca, pe lângă alte

criterii, condiţionarea economică a susţinerii unui standard de viaţă să adune în aceeaşi categorie

socială indivizi care se află în situaţii de clasă echivalente.

CLASĂ  CLASĂ SOCIALĂ  STATUS ‐GRUP 

Vom argumenta, însă că, mai importantă decât plasarea conceptului de clasă socială între

cel de clasă şi cel de status-grup este trecerea pe care acesta o face între clasa pe hârtie

(Bourdieu, 1999) sau clasa latentă (Aron, 1999) şi clasa reală.

CLASĂ SOCIALĂCLASĂ PE HÂRTIE   CLASĂ REALĂ 

Aşa cum am menţionat anterior, unul dintre avantajele folosirii ocupaţiei ca indicator

unic al poziţiei sociale a individului este legat de această trecere, de la clasă la status –grup. De

asemenea, folosirea conceptului weberian de clasă socială este un argument pentru importanţa                                                             

6 “makes up the totality of those class situations within which individual and generational mobility is easy and typical” -ibid.

17  

folosirii clasei ca bază a analizei socialului, pentru că clasa socială este una dintre cele mai

importante baze ale reproducerii sociale, funcţionează prin mecanisme de quasi -închidere

socială şi este o realitate socială evidentă. Clasele sociale nu sunt, ca şi clasele economice,

agregate de indivizi pentru că apartenenţa sau non –apartenenţa la o clasă socială este strâns

legată de şansele în viaţă ale individului şi de procesele decizionale prin care acesta trece de-a

lungul vieţii. Alegerea partenerului de viaţă şi valorizarea educaţiei pentru generaţia următoare

(Goldthorpe, 2000; Stănciulescu, 2002; Bourdieu şi Passeron, 1970) sunt legate de strategii

determinate în cadrul structurii de clasă. Pe baza mobilităţii nu se conturează clase pe hârtie

(Bourdieu) ci clase sociale, care acoperă în spaţiul social zone delimitate de actorii înşişi, prin

mecanisme asemănătoare cu cele de închidere comunitară sau de închidere a grupului de status.

Chiar dacă relaţiile care caracterizează clasa socială nu sunt relaţii complet închise, ca cele ale

grupului de status, nu putem vorbi însă de agregate pur teoretice de indivizi. Dacă limitele

claselor pot fi conturate de către cercetătorul în ştiinţele sociale pe baza criteriilor alese de el

însuşi, limitele claselor sociale sunt trasate şi, într-o anumită măsură, „apărate” de înşişi actorii

sociali. Prin mecanismele care asigură reproducerea socială, actorii structurează spaţiul social

auto–poziţionându-se în acesta. În acelaşi timp, mişcarea actorilor în spaţiul social este dominată

de constrângeri structurale legate de clasa socială din care fac parte.

1.5 Structurarea relaţiilor de clasă

riilor despre stratificare, Marx şi Weber,

Gidden

Raportându-se la cele două surse clasice ale teo

s (1970) se plasează în continuarea tradiţiei weberiene. Critica viziunii marxiste vizează

faptul că Marx nu a recunoscut semnificaţia potenţială a diferenţelor de capacitate de piaţă, care

nu derivă direct din factorul “proprietate”. Posesia abilităţilor recunoscute, inclusiv calificările

educaţionale, este factorul cel mai important care influenţează situaţia de piaţă a indivizilor. O

altă deficienţă a concepţiei marxiste este legată chiar de punctul nodal al acesteia, şi anume

antagonismul clasei. Departe de a fi antagonice, relaţiile de producţie presupun interdependenţa

angajator/ angajat, pentru că forţa de muncă este o necesitate pentru angajator. Exact ca la

Weber, relaţia angajator/ angajat este una determinată de legile pieţei şi implică trei tipuri de

proprietăţi relevante pentru sistemul de stratificare: proprietatea asupra mijloacelor de producţie,

18  

calificările tehnice şi educaţionale şi forţa de muncă manuală, toate reprezentând ceea ce

Giddens numeşte market capacities.

Market capacities reprezintă toate formele atributelor relevante pe care indivizii le pot

implica în jocurile schimbului. Ele sunt recompensate nu numai prin venituri superioare ci şi

prin alte tipuri de recompense –securitatea locului de muncă, perspectiva de a avansa în carieră,

dreptul la pensie, avantaje care nu pot fi obţinute din vânzarea forţei de muncă simplă.

Importanţa diferitelor tipuri de market capacities pentru structura socială este derivă atât din

locul acestora în relaţiile de piaţă cât şi de faptul că tind să fie legate de pattern-uri apropiate ale

mobilităţii inter şi intrageneraţionale.

Giddens foloseşte conceptul de clasă în sensul conceptului weberian de clasă socială,

conturând structura socială pe baza ideii dinamice a pattern-urilor de mobilitate şi de reproducere

şi, implicit, pe baza mecanismelor de închidere socială. Dacă pentru sociologii neo-marxişti

problema “realităţii” clasei este determinantă (a distincţiei dintre clase reale/ nominale),

Giddens arată că pentru teoria claselor important este modul în care relaţiile economice sunt

traduse în structuri sociale non –economice, adică acel punct în care economicul se transformă

în aspecte sociale care ţin de alte sfere7. Fundamentală pentru definirea clasei este stabilirea a

ceea ce nu este o clasă. Giddens atrage atenţia asupra pericolului reprezentării clasei ca entitate

conturată, ca grup definit, ca strat social sau ca elită.

Centrul analizei claselor nu va consta, deci, în identificarea claselor sau în determinarea

nivelului de conflict potenţial dintre acestea ci în tipuri şi nivele ale structurării claselor sociale.

Nivelul structurării unei societăţi este atât rezultatul dezvoltării economice şi tehnologice cât şi al

felului în care politicul modelează structura socială. Rolul statului în modul de structurare a

relaţiilor de clasă este determinant pentru că o piaţă complet liberă aparţine tipului pur al

capitalismului, neîntâlnit practic în nici o societate.

Giddens identifică două tipuri de structurare. Prima este structurarea directă - factorii

localizaţi care modelează sau condiţionează formarea clasei, sursele acesteia fiind: diviziunea

                                                            

7 “the most important blank spot in the theory of class concern the process whereby “economic classes” become “social classes”, and whereby in turn the latter are related to other social forms.”

19  

muncii în interiorul întreprinderii (lower/ middle); relaţiile de autoritate din cadrul întreprinderii

(middle/ upper) şi influenţa grupărilor distributive. Grupările distributive sunt acele relaţii care

implică patternuri comune de consum al bunurilor economice, indiferent dacă indivizii implicaţi

evaluează conştient onoarea sau prestigiul lor în comparaţie cu ceilalţi. Grupările distributive

sunt importante pentru structurarea clasei atât timp cât sunt interrelaţionate cu alte seturi de

factori, în aşa fel încât să întărească separaţia tipică dintre formele pe care le îmbracă market

capacity (ex: cartierele muncitoreşti –pe baza venitului şi a imposibilităţii de a obţine credit

pentru construcţia caselor). Ele reprezintă, de asemenea, puntea dintre clase şi status-grup. Al

doilea tip de structurare este cea mediată, reprezentând factorii care intervin între existenţa

anumitor capacităţi de piaţă şi formarea claselor ca grupări sociale identificabile¸ adică

operaţionalizarea legăturilor dintre piaţă şi sistemul structurat al relaţiilor de clasă. Acest al

doilea tip este cel care va constitui conceptul central al cercetării noastre. Structurarea mediată

priveşte reproducerea socială şi gradul închiderii graniţelor claselor (v. şi Parkin)8. Conceptul de

formare demografică a claselor al lui John Goldthorpe se suprapune peste acest tip specific de

structurare a relaţiilor de clasă, în timp ce distincţiile din schema acestuia încearcă să ţină cont de

factorii introduşi de structurarea directă.

Combinaţia surselor structurării mediate şi directe creează o structură de clasă

arborescentă care este caracteristică societăţii capitaliste. Modul în care aceste elemente

fuzionează pentru a forma un sistem de clasă specific, într-o societate dată, diferă semnificativ în

funcţie de variaţiile dezvoltării politice şi economice. În consecinţă, graniţele claselor sociale nu

pot fi fixate in abstracto iar aplicarea mecanică a schemelor de clasă pentru societăţi diferite va

produce distorsiuni semnificative ale rezultatelor.

                                                            

8 “The greater the degree of “closure” of mobility chances –both intergenerationally and within the career of the individual –the more this facilitates the formation of identifiable classes. For the effect of closure in terms of intergenerational movement is to provide for the reproduction of common life experience over the generations; and this homogenisation of experience is reinforced to the degree to which the individual` s movement within the labour market is confined to occupations which generate a similar range of material outcomes. In general we may state that the structuration of classes is facilitated to the degree to which mobility closure exists in relation to any specified form of market capacity.” , Parkin, F. -1975 - The Social Analysis Of Class Structure, New York: Barnes and Noble

 

20  

Capitolul 2

CLASĂ SAU CLASE DE MIJLOC?

Am argumentat, în capitolul precedent, alegerea tratării clasei de mijloc ca o clasă socială

în sens weberian ca fiind singura alegere care păstrează unitatea segmentelor ocupaţionale aflate

în situaţii de piaţă complet diferite. Acest capitol se va concentra pe clasa de mijloc, încercând să

demonstreze necesitatea ca, în afară de legătura între structură şi acţiune pe care clasa socială o

presupune, analiza acestei zone a spaţiului social să ţină cont şi de configuraţia spaţio –temporală

unică a societăţii considerate. Obiectivele acestui capitol vor viza, în consecinţă, argumentarea

nevoii de a trata clasa de mijloc ca realitate istorică, profund înrădăcinată în societăţile cărora le

aparţine şi modelată esenţial de efecte structurale specifice precum şi o trecere în revistă a

modurilor în care a fost /este operaţionalizat conceptul de middle class şi a problemelor care

însoţesc aceste operaţionalizări.

2.1. Clasa de mijloc ca realitate circumscrisă istoric sau variaţia spaţio -temporală a

conceptului de clasă de mijloc

Sociologia istorică subliniază mereu necesitatea de a contextualiza permanent analiza

claselor, de a o aduce aproape de cadrul socio –economic şi cultural al sistemelor de stratificare.

Încercările de a contura scheme de stratificare în absenţa considerării specificităţii factorilor ce

structurează o societate anume într-o perioadă definită apar ca sterile şi blochează orice încercare

de interpretare validă a claselor sociale ca realitate. Un exemplu este tocmai problematica

cercetărilor care au ca obiect clasa de mijloc. Dificultăţile majore întâlnite în operaţionalizarea

acestui concept provin tocmai din refuzul constant de a accepta faptul că clasa de mijloc este o

realitate variabilă, modelată de factori economici şi culturali, care se manifestă diferit în timp şi

în spaţiu. Studiile de sociologie istorică demonstrează, însă, că variaţia conceptului nu este una

pur teoretică ci una care provine din diferenţele structurale între societăţile analizate.

Lucrarea lui Jurgen Kocka, The Middle Classes in Europe, este dedicată tocmai diferenţei

dintre realităţile istorice acoperite de conceptul de middle class. Acest concept a fost folosit

diferit în funcţie de societate şi de perioada istorică. Bourgeoisie (franceză), Biirgertum

21  

(germană), borghesia (italiană), mieszczanstwo (poloneză) sau mescane (rusă) nu se suprapun

cu britanicul middle class ca şi compoziţie, importanţă, influenţă, tipuri de recompense sau destin

istoric. Chiar şi din punct de vedere lingvistiv se poate remarca o varietate de termeni pentru

segmentele sociale luate în discuţie. În limba germană, de exemplu, există mai multe cuvinte

pentru desemnarea categoriilor sociale de mijloc, fiecare având un sens diferit: clasă de mijloc,

burghez, cetăţean sau burgher (în sensul locuitorilor oraşelor medievale şi moderne timpurii care

deţineau privilegii legale). Mai mult, sensurile s-au schimbat de-a lungul timpului. Aceste

schimbări s-au datorat şi folosirii sale ca şi “cod politic şi afirmativ în dezbateri publice,

criticism social şi viziuni utopice.”

Conceptul de clasă de mijloc acoperă segmente ocupaţionale extrem de diverse, împărţite

chiar de la început în două sub –diviziuni: Wirtschaftburgertum (burghezia economică) care

cuprinde negustori, bancheri, capitalişti, antreprenori, manageri şi rentieri şi Bildungsburgertum

(burghezia culturală) care înseamnă medici, avocaţi, preoţi, oameni de ştiinţă, profesori

universitari şi de liceu sau personal administrativ.

O privire asupra istoriei clasei de mijloc în Europa ne arată că artizanii, negustorii cu

amănuntul sau proprietarii de hanuri erau burghezii începutului perioadei moderne, în spaţiul

urban. Aceste categorii reprezentau clasa de mijloc în secolul al XVIII-lea şi la începutul

secolului al XIX-lea. De la jumătatea secolului al XIX-lea, însă, aceste ocupaţii “migrează”

înspre graniţele clasei de mijloc, constituind, în timp, împreună cu salariaţii non-manuali angajaţi

în sectorul public şi privat, Kleinbiirgertum (petite bourgeoisie, mica burghezie).

In contrast cu burghezii perioadei medieval târzii şi ai începutului perioadei moderne,

clasa de mijloc a secolului al XIX-lea nu mai poate fi văzută ca un grup de status (Stand), pentru

că nu se mai bucura de privilegii legale specific. Burghezia economică devine o clasă în

adevăratul sens al cuvântului, dominând o zonă specifică a spaţiului social şi fiind cea mai

profund legată de dezvoltarea capitalismului. În aceeaşi perioadă aparatele birocratice ale statului

modern devin tot mai puternice. Nevoia de calificare creşte, oferind burgheziei culturale o formă

specială de putere, remarcată de Weber, cea rezultată prin monopolul abilităţilor specifice. Ideea

de meritocraţie, de reuşită prin merit propriu, ia avânt în această perioadă. Până la Primul Război

Mondial aceste tendinţe continuă să se manifeste în spaţiul vest –european. Industrializarea,

urbanizarea şi crearea statelor naţionale sunt tot atâtea surse ale expansiunii clasei de mijloc. In

22  

1914, clasa de mijloc a ajuns la apogeul puterii sale sociale9 iar graniţele dintre aceasta şi

celelalte clase au devenit extrem de puternice.

Kocka indică două teorii compatibile şi necesare propuse pentru a explica caracteristicile

unificatoare şi definitorii ale clasei de mijloc: una relaţională şi una culturală 10. Teoria

relaţională explică unitatea clasei de mijloc pe baza distanţei sociale. Kocka duce mai departe

această idee, susţinând că, de la formarea ei şi până în secolul XX, burghezia a fost centrată

constant pe un oponent: la început aristocraţia şi monarhia absolutistă iar mai târziu, în a doua

jumătate a secolului al XIX-lea, clasa muncitoare şi mica burghezie. In această perioadă

identitatea clasei de mijloc este întărită atât de distanţa socială pe care aceştia o pun între ei şi

clasele inferioare (the people) cât şi de diminuarea evidentă a puterii aristocraţiei. Categoriile

care impuneau distanţa socială faţă de cele superioare şi cele inferioare au început, treptat, să

dezvolte o cultură specifică, de clasă, care reflectă tocmai strategiile pe care constrângerile

structurale specifice şi resursele le permiteau în diferite epoci. Ceea ce în literatură a ajuns să fie

cunoscut ca ethosul clasei de mijloc înseamnă centrarea pe valori ca educaţia, munca, realizarea

individuală, viziunea unei lumi moderne, raţionale şi a unei societăţi civile puternice, control al

emoţiilor, recunoaştere socială şi influenţă11. In centrul acestei culturi stă familia tradiţională,

dominată de conservatorism şi de caracterul puternic urban al clasei de mijloc. Toate acestea

unifică stilul de viaţă al clasei de mijloc a secolului al XIX-lea. Contextul industrializării, al

relaţiilor de piaţă în condiţiile formării şi întăririi statelor naţionale devine suficient de coerent la

                                                            

9” It remained a small minority everywhere, but its members and institutions, its spirit and culture prevailed in many social spaces, in the economy and in education”

 

10 “These two major arguments make clear what the various middle-class groups had (and to some extent still have) in common: experiences and interests based on common opponents and a common culture. They also make clear that the defining particularity of the middle class is rather thin. To have common opponents and to share a culture defines those concerned only to a limited degree. In everything else, they differ: interests and experiences based on occupation and economic status, gender and region, religion and ethnicity. At any particular time, the middle class has been heterogeneous; within it, "many separate worlds could co-exist side by side." "

 

11 Valorile menţionate de Kocka sunt menţionate şi de Weber atât în Economie şi societate cât şi în Etica protestantă şi spiritul capitalismului .

23  

sfârşitul secolului pentru a permite apropierea între clasa socială şi grupul de status 12

menţionată de Giddens.

Modelul de evoluţie a clasei de mijloc prezentat nu este, însă, valabil pentru toate

societăţile europene. Kocka arată cum se manifestă nu numai diferenţe temporale ci şi diferenţe

regionale şi naţionale în compoziţia şi în modul de formare al clasei de mijloc.

In ţările avansate din punct de vedere economic –Anglia şi parţial Franţa, negustorii,

bancherii, rentierii şi apoi antreprenorii manufacturieri şi managerii industriali au constituit

nucleul clasei de mijloc, între jumătatea secolului al XVIII –lea şi jumătatea secolului XX.

Continuitatea intergeneraţională este tipică pentru aceste grupuri, adânc înrădăcinate în

comunităţile lor. Intelectualii erau, încă, clar subordonaţi nobilimii sau marii burghezii (ceea ce

Parkin numeşte “forgotten middle class”). Numărul şi importanţa acestora creşte spre sfârşitul

secolului al XIX-lea, în paralel cu expansiunea sistemului de învăţământ secundar şi, mai târziu,

a celui universitar. Educaţia devine una dintre principalele graniţe/ bariere între clasa de mijloc şi

ceilalţi. Legăturile dintre burghezia culturală şi cea economică erau frecvente şi lipsite de bariere

sociale, acestea putând fi deja considerate segmente ale aceleiaşi clase. Trebuie subliniată aici

legătura dintre această expansiune a sistemului de educaţie, emergenţa statelor naţionale, a

aparatelor birocratice care le susţineau şi importanţa pe care o câştigă burghezia culturală în

secolul al XIX-lea. Această legătură a creat imaginea naţionalismului şi a loialităţii clasei de

mijloc faţă de stat (Mann, 1994).

Pentru ţări central europene ca Austria sau Germania, o parte a nobilimii şi-a menţinut

privilegiile până după Primul Război Mondial. Industrializarea Germaniei fiind în urma celei a

Angliei, clasa de mijloc educată – Bildungsburgertum – era mică şi influentă. Coexistenţa unei

economii de tip feudal cu reformele de sorginte iluministă ale monarhiilor absolutiste au condus

la o situaţie în care recunoaşterea socială, puterea şi stima de sine era mai mare pentru cei din

                                                                                                                                                                                                

12 “If one considers the cohesion and the specificity of the Biirgertum to be defined by its culture and its sociabilite, one appreciates the importance of symbolic forms in middle-class daily life, of bourgeois table manners and conventions, of quotations from classical literature, titles, customs, and dress." 

 

24  

burghezia culturală decât pentru membrii burgheziei economice. Pattern-urile de mobilitate erau

modelate pe de o parte de contactele frecvente dintre burghezie şi aristocraţie (în special prin

căsătorie şi prin similaritatea nivelului de educaţie) şi pe de altă parte de barierele de mobilitate

puse în calea accesului celor din clasa muncitoare la clasa de mijloc. Şcoala se dovedeşte încă

din secolul al XIX-lea o forţă cu influenţe contradictorii asupra mobilităţii şi a reproducerii

sociale a clasei de mijloc, reprezentând, în acelaşi timp, un vehicul al mobilităţii şi un instrument

al reproducerii poziţiilor sociale privilegiate. Înspre sfârşitul secolului al XIX-lea burghezia

culturală şi cea economică au contacte din ce în ce mai frecvente şi încep să se manifeste tot mai

mult ca o clasă socială cu identitate unică.

Al treilea model este cel al estului Europei, unde putem încadra şi Ţările Române şi

Transilvania. Liniile de diviziune dintre cele două sub–grupuri majore ale middle –class au

rămas puternice. Înapoierea economică relativă a acestor regiuni a corespuns unei clase de mijloc

antreprenoriale slabe. Vidul de capital a fost umplut de întreprinzători şi de investitori de origine

străină. Economia tradiţională, preponderent agrară, a lăsat puţin loc dezvoltării

antreprenoriatului şi, acolo unde acesta a fost posibil, a fost dominat de investiţiile altor

naţionalităţi (evrei, armeni, germani). Burghezia culturală a întârziat şi ea să se dezvolte –statele

naţionale s-au format târziu, sistemul de educaţie obligatorie a fost introdus mai târziu, dominaţia

imperiilor străine s-a prelungit până la începutul secolului XX. S-a dezvoltat totuşi o mică

burghezie culturală 13, legată de gradul scăzut de autonomie al administraţiilor naţionale şi de

nobilimea locală, principala purtătoare a naţionalismului statelor est europene. Contactele

acesteia cu segmentul antreprenorial erau minime, această diviziune fiind rezultatul intereselor

nu numai diferite ci, în anumite cazuri, chiar divergente.

Este evident că şi în cadrul modelelor de evoluţie a clasei de mijloc există variaţii între

ţări diferite. Nu avem, însă, nici un motiv să nu acceptăm valabilitatea modelului estic şi pentru

Ţările Române.

                                                            

13 Bildungs-Kleinburgertum  

25  

Anumiţi analişti 14, mergând pe linia autorilor străini care s-au aplecat asupra dezvoltării

societăţii româneşti (Chirot, 2002, 2004; Hitchins, 1994) consideră că în Ţările Române,

formarea clasei mijlocii a reprezentat, de fapt, un proces de transformare a unei părţi a boierimii

care şi-a asumat un rol antreprenorial (angajarea în comerţ, investiţii în industria incipientă).

Numărul celor implicaţi în activităţi comerciale creşte în secolul al XIX –lea. Hitchins, 1994 15,

propune următoarea configuraţie a sistemului urban de stratificare: Burghezia - alcătuită din

vechii boieri care preiau o parte a ocupaţiilor în comerţ şi a investiţiilor în industrie, precum şi

din elita nenobiliară a oraşelor; II. Marii negustori - care se ocupau cu comerţul cu ridicata,

arendarea vămilor şi a minelor, etc; III. Profesiunile liberale – strat social alcătuit din avocaţi,

medici, învăţători, funcţionari, contabili, mici afacerişti; deşi restrâns numeric la început el s-a

extins odată cu creşterea producţiei şi au intrat în rândul clasei mijlocii; IV. Sărăcimea -

formată din muncitori calificaţi (calfe şi ucenici), muncitori zilieri sau ocazionali veniţi de la

ţară, slugile de casă. Chiar dacă această schemă este corectă, lipsesc din analiză tocmai acele

criterii care fac din anumite segmente ocupaţionale o clasă în adevăratul sens al cuvântului. Este

un caz exemplar pentru importanţa tratării sistemelor de stratificare ca şi configuraţii spaţio –

temporale unice. Împărţirea ocupaţională prezentată poate să aparţină oricărui context istoric. Nu

putem, însă, identifica pe baza ocupaţiei, burghezia românească, în absenţa altor elemente

definitorii: industrializarea, modernizarea, raţionalizarea sau urbanizarea, în contextul dezvoltării

pieţei capitaliste, a economiei bazată pe aceasta şi a capitalului autohton. Mai mult, nu putem

identifica suficiente elemente ale unei culturi comune, contacte suficient de strânse între

segmentele ocupaţionale menţionate sau opoziţia coerentă faţă de alte clase sociale.

Această stare de fapt continuă până după Primul Război Mondial. In perioada interbelică

clasa de mijloc românească începe să se contureze, mai ales în ceea ce priveşte apariţia unei

intelectualităţi naţionale puternice. Burghezia economică este, însă, slabă, capitalul dominant

fiind cel străin. Această evoluţie este stopată în cadrul regimului comunist, care este impus într-o

ţară abia intrată pe calea industrializării. Este important de subliniat faptul că, în România, ca şi

în alte ţări est-europene nu s-a ajuns niciodată la un segment economic naţional puternic al clasei                                                             

14 Cârţână, C. –Structură şi stratificare socială în România interbelică. Contribuţii sociologice româneşti privind schimbarea şi dezvoltarea socială, în Sociologie Românească, septembrie, 2002 

15 Citat de Cârţână

26  

de mijloc, deci termenul de clasă de mijloc nu acoperă aceeaşi realitate ca în cazul ţărilor

occidentale. Putem cu greu să vorbim despre o clasă de mijloc coerentă până la începutul Celui

De-Al Doilea Război Mondial. Nu înţelegem poziţia unor autori contemporani români 16 care

consideră mediul rural românesc ca leagăn al formării clasei de mijloc sau “utilizarea relaţiilor

tradiţionale de dijmă şi clacă ca resurse fundamentale pentru construcţia noului regim

capitalist”17. Segmentul social în care autorii menţionaţi văd rădăcinile burgheziei româneşti este

cel al funcţionărimii rurale. Dacă luăm în considerare criteriile pe baza cărora este identificată

clasa de mijloc în lumea occidentală putem observa că această categorie ocupaţională nu are

nimic din caracteristicile clasei de mijloc, ci corespunde, în mod evident, micii burghezii.

Diferitele teorii (Zeletin, 1923; Bădescu, 2003) care vizează emergenţa burgheziei în România

interbelică ţin de logica generală a industrializării sau de cea politică şi naţională dar nu au,

deocamdată, un fundament empiric serios. Vom susţine, aşadar, pe urmele lui Kocka, ideea că în

România nu putem vorbi despre burghezie ca despre o clasă coerentă şi unitară până la Al

Doilea Război Mondial. Despre modul în care sistemul socialist a modelat sistemul de

stratificare în România vom avea prilejul să vorbim în alte capitole ale acestei lucrări.

2.2. Modurile de operaţionalizare a conceptului de clasă de mijloc şi problemele analizei

claselor

Parcurgând literatura de specialitate dedicată clasei de mijloc se poate observa o mare

diversitate a perspectivelor teoretice şi a operaţionalizărilor folosite. Abordările care folosesc ca

indicator unic ocupaţia au la bază însă, câteva caracteristici ale clasei de mijloc care apar să fie

invariabile: munca non-manuală, non-rutinieră, caracterul urban, poziţia intermediară în cadrul

relaţiilor determinate de diviziunea muncii şi privilegierea pe baza proprietăţii şi /sau educaţiei.

Aceste caracteristici par să îşi fi câştigat adeziunea atât din partea teoreticienilor marxişti cât şi

din partea curentului neo-weberian. Alegerea segmentelor ocupaţionale care vor fi incluse în

analiza clasei de mijloc va ţine cont, în consecinţă, de aceste distincţii.

                                                            

16 Larionescu, M., Mărginean, I. şi Neagu, G. –Constituirea clasei mijlocii în România, Iaşi, editura Polirom, 2006 17 Ibid.

27  

Dacă se acceptă aceste caracteristici ca fiind “nucleul” conceptului de clasă de mijloc,

teoreticienii clasei de mijloc propun înţelegeri extrem de diferite ale termenului în ceea ce

priveşte alte dimensiuni.

Marx identifica clasele sociale pe baza proprietăţii şi a poziţiei în relaţiile de producţie şi

de exploatare. Clasa de mijloc în viziune marxistă era echivalentă cu mica burghezie, constituită

din mici manufacturieri, mici negustori, artizani şi ţărani cu teren în proprietate. Caracteristica

acestei categorii era proprietatea mică, bazată pe muncă proprie şi familială, fără posibilitatea de

a angaja lucrători din afara gospodăriei. Membrii micii burghezii sunt în acelaşi timp proprietari

şi muncitori. De aceea au interese contradictorii –uneori opuse proletariatului iar alteori opuse

burgheziei. Predicţia marxistă a fost dispariţia acestei clase odată cu dezvoltarea capitalismului şi

împărţirea membrilor acesteia între clasa muncitoare şi cea a burghezie. Marxismul clasic ignoră

valoarea pe piaţă a altor abilităţi ale indivizilor în afara proprietăţii, deci analiza intelectualităţii

se va plasa în perspectiva ideologică şi nu în cea de clasă. Schema marxistă a claselor este una

dihotomică, bazată pe proprietatea asupra principalelor mijloace de producţie. Însă, în afară de

aceste dihotomii care structurează în mod fundamental stratificarea, Marx identifică anumite

clase tranziţionale, agregate istorice contingente care se pot găsi în următoarele situaţii: se ridică

în cursul perioadelor de schimbare (burghezia în evul mediu), intră în declin deşi deţineau

puterea în cadrul ordinii sociale anterioare (feudalii în secolul al XIX-lea), sunt grupări quasi –

clasiale (ţăranii liberi în evul mediu) sau reprezintă sub –diviziuni ale claselor. In volumul IV al

Capitalului Marx recunoaşte “creşterea constantă a numărului claselor de mijloc, acelea care

stau între muncitor pe de o parte şi capitalist sau proprietar funciar pe de altă parte.” Acest

fragment este, însă, singular în opera marxistă. In restul scrierilor sale, inclusiv în celelalte

volume ale Capitalului, clasa de mijloc este considerată sau o clasă tranziţională sau o sub-

diviziune a burgheziei sau a proletariatului.

Expansiunea clasei de mijloc în secolul XX loveşte în nucleul teoriei clasice marxiste a

claselor, mai exact în două dintre afirmaţiile cele mai radicale ale lui Marx: cea privind

proletarizarea societăţii şi cea privind polarizarea societăţii. Realitatea socială a celei de a doua

jumătăţi a secolului arată complet diferit decât capitalismul englez al secolului al XIX–lea.

Strategiile pe care neo –marxiştii le-au folosit pentru a rezolva problema conceptuală pe care o

ridică expansiunea clasei de mijloc au condus la considerarea clasei de mijloc ca pură iluzie

28  

ideologică, ca segment al altei clase (clasa muncitoare, în special), ca o nouă clasă, complet

distinctă de celelalte şi, în cele din urmă, ca inexistentă -poziţiile considerate a fi în clasa de

mijloc trebuie vazute ca “locaţii contradictorii în interiorul relaţiilor de clasă” (Wright, 1994).

Poziţia lui Wright este cea mai radicală în privinţa fragmentării clasei de mijloc. Pentru el,

anumite segmente se află la intersecţia relaţiilor de exploatare – poziţii care sunt în acelaşi timp

exploatate şi explotatoare. Middle class poate fi definită în termeni relaţionali, din perspectiva în

care conceptul central al stratificării este exploatarea. Deşi studiile empirice confirmă un declin

al clasei de mijloc provenită din burghezia economică –the old middle class - în societăţile

occidentale, acest declin este lent şi nu se poate vorbi despre o dispariţie a acestei categorii.

Există, în continuare, un segment social care îşi transmite afacerea din generaţie în generaţie şi

care, pe baza mărimii firmei, nu se califică în clasa de sus. Acest segment se micşorează ca

volum dar rămâne prezent în toate sistemele de stratificare. Previziunea marxistă a concentrării

capitalului s-a confirmat, însă, într-o măsură mult mai mare, fiind una dintre principalele surse

ale expansiunii noii clase mijlocii – the new middle class -, care, după unii autori (Bell,

Dahrendorf) ar fi adevărata clasă mijlocie a societăţii postindustriale. Există multe surse ale

diferenţierii vechii clase de mijloc de noua clasă de mijloc. Şi mai dramatică este fragmentarea

internă a noii clase mijlocii, datorită diversificării sectoarelor economice în care aceasta

activează. “The new middle class was born decomposed”. Pentru Dahrendorf, actuala clasă de

mijloc este modelată de caracteristicile societăţii post –industriale, în primul rând de disocierea

controlului asupra proprietăţii de dreptul legal de proprietate, ceea ce duce la decompoziţia

capitalului. Ea ocupă o poziţie anume în cadrul relaţiilor de autoritate –cea a controlului asupra

mijloacelor de producţie. Alţi autori (Kocka, 1995) susţin o perspectivă mai radicală, conform

căreia clasa de mijloc dispare în a doua jumătate a secolului XX. Această dispariţie este înţeleasă

în termenii fragmentării şi diferenţierii interne a clasei de mijloc. Chiar dacă se recunoaşte că

există încă linii de demarcaţie între clasa muncitoare şi cea de mijloc, acestea sunt neclare,

fluctuante şi îşi pierd semnificaţia în condiţiile democratizării şi a creşterii nivelului de trai

pentru întreaga populaţie angajată. Argumentele legate de dispariţia clasei de mijloc sunt, în

mare, cele aduse de cei care susţin în prezent irelevanţa analizei claselor, subiect dezbătut în

capitolul 1. Remarcam atunci că expansiunea fără precedent a educaţiei este interpretată de unii

analişti ca un instrument extraordinar pentru egalizarea şanselor în viaţă pentru toate categoriile

sociale şi de alţii ca un tip de capital –cel cultural- care câştigă tot mai mult teren în societatea

29  

contemporană. Prestigiul social al actorilor care posedă un grad înalt de capital cultural este în

creştere datorită importanţei funcţionale a ocupaţiilor acestora. Reproducerea capitalului cultural

se adaugă şi, după cum vom vedea, uneori se substituie transmiterii intergeneraţionale a

capitalului economic, fiind, astfel, simultan, un vehicul al mobilităţii şi o fundaţie solidă a

barierelor acesteia.18 Capitalul cultural este cel care configurează poziţia socială a unor segmente

importante ca cel al managerilor şi cel al experţilor. Predicţia lui Daniel Bell este aceea a

creşterii valorii capitalului cultural în cadrul societăţilor post –industriale. In societăţile

informaţionale economia dominantă este cea a serviciilor iar cunoaşterea, tehnologia şi

informaţia sunt mărfurile cele mai valoroase.

Clasele de mijloc nu îşi găsesc locul în teoria neo-marxistă nici datorită definirii claselor

pe baza conştiinţei de clasă, a gradului de organizare politică şi a capacităţii de acţiune colectivă.

Neo-marxiştii au avut probleme în a lega acţiunea şi conştiinţa de clasă de categorii aflate în

poziţii atât de diferite şi care, aparent, nu pot avea nici interese comune cu alte clase, nici interese

antagonice faţă de alte clase.

Tema unităţii clasei de mijloc a dat naştere la două curente în analiza claselor: primul este

cel care consideră că în contemporaneitate nu putem vorbi despre o clasă de mijloc unitară, ci

despre clase de mijloc sau categorii mijlocii, ceea ce Tim Butler numea “messy and fragmented

middle class”19. Între reprezentanţii acestei linii de gândire se află Gilbert Dennis, Thomas

Hackley, Peter Saunders, Scott Lash, John Urry, Daniel Bell, Eric Olin Wright sau Ralph

Dahrendorf.

A doua perspectivă este cea care care susţine existenţa unei singure clase de mijloc.

Sociologii care admit unitatea clasei de mijloc nu adoptă aceeaşi poziţie în ceea ce priveşte

                                                            

18 “it is fairly clear that the chief ways in which the middle –classes have always sought to realize their family and group interests are not particularly new…. The core groupings of the upper middle class, such as professionals and administrators, have fairly successfully secured their social reproduction by seeing to it that their children got the right kind of education……As Goldthorpe and his collegues have shown (1980), upper service class fathers have continued to have relatively undiminished chances of passing their positions on to their sons during a period that has also seen very considerable upward mobility into this region of the class structure.” (Lockwood, D. – Social Change and Middle Classes, 1995, Routledge) 

19 Butler, T. și Savage, M. -Social change and middle –classes 

30  

factorii care determină această unitate. Faptul că segmente ocupaţionale aflate în situaţii extrem

de diferite pot fi considerate ca aparţinând aceleiaşi clase se poate datora, în viziunea

teoreticienilor clasei de mijloc următorilor factori: cultura comună (Kocka, 1995; Savage, 1995),

similaritatea veniturilor, condiţiilor de muncă, prestigiului sau a altor recompense ataşate

locurilor de muncă (Giddens, 1970; Marshall, 1997), similaritatea stilurilor de viaţă şi a pattern-

urilor de consum (Saunders, 1990, 1993; Lash şi Urry, 1988), împărtăşirea unei viziuni asupra

lumii, posibilitatea de a avansa în carieră (mai ales pentru segmentul birocratic) (Weber, 1978;

Giddens, 1970; Tumin, 1953), poziţia în raport cu autoritatea, încrederea de care se bucură în

raport cu deţinătorii capitalului economic şi strategiile de mobilitate comune (Goldthorpe, 1982,

1996), nivelul de educaţie (Lockwood, 1995; Goldthorpe, 1982, 1992, 1996; Breen, 1994, 2000;

Bourdieu şi Passeron, 1970) sau plasarea subiectivă în clasa de mijloc (Savage, 2000).

Aşa cum am mai menţionat, abordarea noastră îşi are rădăcinile în cadrul de analiză al

stratificării sociale propus de Weber. Pentru teoreticienii neo-weberieni ai clasei de mijloc

(Giddens, Goldthorpe, Breen, Savage, Marshall, Parkin) unitatea clasei de mijloc este legată de

similaritatea după anumite criterii a situaţiilor de piaţă care corespund diverselor segmente

ocupaţionale şi de pattern-urile comune de mobilitate ale membrilor acestor categorii.

Una dintre întrebările acestei cercetări vizează nu existenţa sau inexistenţa clasei de

mijloc în România ci gradul de structurare al acesteia. Pentru Giddens, existenţa, unitatea sau

importanţa clasei de mijloc sunt probleme legate de structurarea relaţiilor de clasă. Giddens

consideră legătura dintre caracteristicile de bază ale capitalismului şi structura de clasă ca una

fundamentală. Competiţia pe piaţa liberă este determinantă. Giddens preia de la Weber viziunea

unei pieţe ca “structură a puterii”, în care anumite grupuri sunt avantajate în raport cu altele dar

această avantajare este rezultatul competiţiei libere şi al posesiei anumitor atribute –market

capacities (proprietate, calificări educaţionale sau forţă de muncă) şi nu rezultatul normativităţii

unui sistem de autoritate. Similaritatea situaţiilor de piaţă implică similaritatea recompenselor la

care indivizii pot avea acces pe baza capacităţilor de piaţă pe care le implică în negociere.

Recompensele nu se referă numai la veniturile mai mari asociate ocupaţiilor non-manuale ci şi la

alte tipuri de beneficii: oportunităţi de avansare în carieră, autonomie sporită, securitate mai mare

a locurilor de muncă, săptămână de lucru mai scurtă, concedii plătite mai lungi, pensii şi

asigurări de sănătate mai avantajoase. Tipurile diferite ale capacităţilor de piaţă posedate de

31  

indivizi –proprietate, forţă de muncă şi calificări educaţionale –sunt sursele diferenţierilor între

clase. Proprietatea şi educaţia sunt, în plus, şi sursele diferenţierii interne a clasei de mijloc.

Al doilea aspect care este luat în considerare de linia de gândire neo –weberiană în

privinţa identităţii clasei de mijloc este procesul pe care Giddens îl numea structurarea clasei de

mijloc iar Goldthorpe formarea clasei de mijloc. Şansele de mobilitate stau la baza definiţiei

weberiene a clasei sociale. Pentru structurarea clasei de mijloc există două aspecte fundamentale

în ceea ce priveşte pattern-urile de mobilitate. In primul rând, condiţiile structurale au creat o

creştere majoră a mobilităţii de la manual la non-manual. Faptul că această creştere este una

structurală şi nu reflectă o creştere reală a fluidităţii socială implică faptul că graniţele manual /

non-manual fluctuează datorită schimbărilor în legate de diviziunea muncii (Giddens,

Goldthorpe) dar structura de clasă rămâne puternică şi se reproduce intergeneraţional. Gradul de

reproducere socială a clasei de mijloc este mare şi, mai mult, mare parte a fluidităţii sociale este

de tip short –range (Gershuny, Parkin). Pentru Goldthorpe tocmai graniţele mobilităţii sunt

cruciale în identificarea claselor sociale. (Goldthorpe, 1982, 1992). Dacă în 1979 el trăgea linia

de demarcaţie dintre clasa de mijloc şi cea superioară pe baza proprietăţii, în 1992 include în

service class proprietarii, considerând că proprietatea nu mai constituie un avantaj substanţial

faţă de poziţiile salariate bine cotate. Menţionăm că schema de stratificare a lui Goldthorpe nu

ţine cont de ceea ce putem numi clasa de sus. Dedicat studiilor de mobilitate, Goldthorpe este

primul care atrage atenţia asupra faptului că expansiunea fără precendent a muncii non –manuale

nu reprezintă, de fapt, în majoritatea cazurilor, o creştere a clasei de mijloc pentru că aceste

munci sunt, de fapt, munci rutiniere, de aceea trebuie făcută distincţia între muncitorii non-

manuali şi service class, aceasta din urmă reprezentând clasa de mijloc autentică. Cum am arătat

în capitolul 1, Paradigma Nuffield trasează graniţele claselor sociale pe baza ataşamentului static

faţă de anumite poziţii, ataşament care se traduce în strategii de reproducere inter şi

intrageneraţională. Pentru Goldthorpe, clasele devin colectivităţi demografice, cu identitate

proprie, pe baza continuităţii prin care indivizii şi familiile lor menţin stabilitatea structurii de

clasă de-a lungul timpului 20. Trebuie remarcat că membrii clasei de mijloc manifestă tendinţa

cea mai puternică de reproducere a poziţiilor sociale.                                                             

20 “become identifiable as collectivities through the continuity by which individuals and families retain their class structure over time.” (1982:172)

32  

Alţi autori (Gershuny, 2000, apud Savage; Parkin, 1975) folosesc mobilitatea nu numai

pentru a delimita clasa de mijloc ci şi pentru a identifica structura internă a acesteia. Gershuny

face explicit distincţia între nucleul clasei de mijloc şi graniţele acesteia. Nucleul clasei de

mijloc este constituit din professionals în timp ce alte categorii sunt segmentele de graniţă ale

acesteia. Importanţa distincţiei este evidentă în lumina studiului menţionat, care arată că pattern

–urile de mobilitate sunt diferite pentru zona centrală şi cea periferică a clasei de mijloc, în

sensul unei mobilităţi mai intense în cadrul segmentelor de graniţă şi a unei reproduceri sociale

foarte puternice în nucleul clasei de mijloc.

Weber a arătat de ce ideea legăturii dintre clasă şi acţiune trecând prin conştiinţa de clasă

este problematică. Am preluat, însă, de la Giddens conceptul de conştienţă de clasă (class

awareness) care nu este legat de acţiunea colectivă ca mişcare radicală, împotriva unui oponent

anume ci de strategiile de închidere socială (Parkin, 1979) 21. Vom analiza strategiile

matrimoniale ca fiind un exemplu al acestui tip de strategii. Strategiile de închidere socială se

manifestă “when mobility closure exists in relation to any specified form of market capacity”

(Giddens, 1970).

Această abordare, a conturării clasei de mijloc pe baza pattern-urilor de mobilitate este,

după cum am arătat şi în capitolul 2, şi perspectiva aleasă pentru această cercetare. Este evident

că nu putem vorbi despre clasa de mijloc ca despre o clasă în sensul marxist al termenului, de

vreme ce include atât persoane angajate pe cont propriu cât şi salariaţi, în general persoane cu

poziţii de piaţă foarte diferite. Este clar, de asemenea, că analiza acestei zone a spaţiului social

trebuie sau să accepte existenţa mai multor clase de mijloc, în funcţie de criteriile de

operaţionalizare amintite în prima secţiune sau să se centreze pe o linie teoretică neo –weberiană,

în care clasa de mijloc va fi analizată ca o clasă socială, adică pe baza pattern–urilor de

mobilitate.

Abordarea noastră va însemna, în primul rând, operaţionalizarea clasei pe baza ocupaţiei.

Vom încerca să testăm ipoteza conform căreia în pofida diferenţelor între situaţiile de piaţă ale

                                                            

21 “…it is useful to consider the formation of the contemporary service class or the middle classes by reference to the following benchmarks: the economic, relational and normative. It may be thought odd that this leaves out what has just been identified as the meat of class formation: collective action, which in the case of the middle class has mainly involved strategies of social closure”

33  

indivizilor, putem vorbi despre o clasă de mijloc structurată. Poziţiile ocupaţionale considerate în

mod tradiţional ca făcând parte din clasa de mijloc sunt, cum spuneam, poziţii intermediare în

cadrul relaţiilor determinate de diviziunea muncii (în cazul angajaţilor), non-manuale, non-

rutiniere şi fundamental legate de spaţiul urban. Acestea sunt, de asemenea, legate de posesia

unei forme importante de capital – economic, cultural sau simbolic –care are valoare pe piaţa

muncii.

Miza acestei lucrări o reprezintă, însă, conturarea clasei de mijloc ca şi clasă socială

unitară. Unitatea clasei de mijloc sau gradul de structurare al acesteia va fi observată pe baza pe

baza reproducerii sociale, a “mobilităţii tipice şi uşoare” şi pe baza strategiilor matrimoniale ale

actorilor sociali.

34  

Capitolul 3

CLASA DE MIJLOC –O ANALIZĂ “TOPOLOGICĂ”

Introducere

Întrebarea de cercetare la care vor încerca să răspundă acest capitol se referă la gradul de

structurare a clasei de mijloc în România. Explicam, în capitolul 2, de ce în general nu ne putem

raporta la clasa de mijloc ca la o clasă în sens marxist. În contextul românesc actual, marcat de o

eterogenitate atât de puternică a segmentelor ocupaţionale aparţinând clasei de mijloc, primul

criteriu de delimitare a claselor sociale folosit de Giddens, cel al similarităţii recompenselor, nu

apare ca fiind relevant. Structurarea relaţiilor de clasă (Giddens) sau formarea demografică a

claselor (Goldthorpe) intră, însă, în sfera conceptului weberian de clasă socială concept menit

să unifice situaţii de piaţă diferite pe baza pattern-urilor de mobilitate. Vom defini structurarea

clasei de mijloc nu numai pe baza proximităţii în spaţiul social a segmentelor ocupaţionale care o

compun ci şi pe baza distanţei faţă de alte clase. Obiectivul acestui capitol este analiza a trei

dimensiuni ale structurării clasei de mijloc: procesele de consolidare a graniţelor de clasă

socială prin omogamia căsătoriilor ( secţiunea 4.1 ), procesele de recrutare şi de transmitere

intergeneraţională a şanselor de încadrare într-o anumită clasă socială ( secţiunea 4.2 ) şi

distanţa clasei de mijloc faţă de alte clase sociale ( secţiunea 4.3 ).

În ceea ce priveşte proximitatea poziţiilor în spaţiul social, vom spune, în primul rând, că

avem de-a face o structurare puternică al clasei de mijloc dacă există un grad înalt al omogamiei

căsătoriilor între segmentele clasei de mijloc. Chiar dacă termenul de analiză “topologică” la

care face referire titlul acestui capitol face trimitere la prima etapă a demersului sociologic în

viziunea lui Pierre Bourdieu, modalitatea de construcţie a unei hărţi a spaţiului social îşi are

rădăcinile în abordarea teoretico – metodologică a Şcolii de la Cambridge, care urmează liniile

ideatice ale paradigmei interacţioniste. Analiza de faţă va permite nu numai o primă evaluare a

gradului de structurare al clasei de mijloc ci şi înţelegerea contextualizată a noţiunii de

proximitate în spaţiul social prin prisma actorilor înşişi.

Operaţionalizarea ideii de mobilitate frecventă şi tipică a reprezentat cea mai mare

provocare a acestui demers. Soluţia a reprezentat-o înţelegerea acestei sintagme în termeni de

probabilitate a unui individ de a se afla într-o anumită clasă socială în cursul vieţii sale.

35  

Argumentele în favoarea acestei interpretări îşi au rădăcinile chiar în gândirea weberiană. În

primul rând, Weber însuşi a introdus în concepţia sa legată de stratificare noţiunea de “şansă” şi,

mai mult, noţiunea de “şansă tipică”. Dacă situaţia de clasă reprezintă “probabilitatea tipică de

a procura bunuri, de a câştiga o anumită poziţie în viaţă şi de a găsi satisfacţie interioară, o

probabilitate care derivă din controlul relativ asupra bunurilor şi abilităţilor şi din folosirea

acestora în scopul obţinerii de venituri într-o ordine economică dată” 22(Weber, 1978: 302), o

clasă socială reprezintă “totalitatea acelor situaţii de clasă în interiorul cărora mobilitatea

individuală şi generaţională este uşoară şi tipică” 23 (Weber, 1978: 302). Aceste două celebre

definiţii weberiene sunt cele care au condus la interpretarea adoptată şi în acest studiu. Prima

remarcă se referă la faptul că, modelând conceptele amintite pe baza mobilităţii, Weber reuşeşte

să aducă problematica stratificării la nivelul individului. Situaţia de clasă nu înseamnă, deci, o

plasare neechivocă a indivizilor în structuri fixe ale claselor ci probabilitatea ca în cursul vieţii

indivizii să se găsească într-o astfel de situaţie de clasă. Legarea logică a celor două concepte în

analiza claselor sociale presupune acea relaţie circulară între structură şi acţiune pe baza căreia

trebuie înţeleasă stratificarea (Giddens, 1970; Goldthorpe, 1992, 1996; Tomescu –Dubrow, 2006

). Dacă structura de clasă determină într-o anumită măsură probabilitatea ca indivizii să ajungă

într-o anumită zonă a spaţiului social –adică probabilitatea tipică sau mobilitatea tipică,

mişcarea efectivă a acestora este cea care va modela, la rândul ei, graniţele claselor sociale. Vom

afirma, deci, că putem vorbi despre o clasă socială în două situaţii: 1.când reproducerea

intergeneraţională sau intrageneraţională a statusului depăşeşte 50.1% şi 2.când o altă clasă

pierde peste jumătate din efectivul ei în favoarea clasei sociale în discuţie. Dacă 50.1% din

membrii unei clase sociale de origine ajung în altă clasă, ei constituie o clasă socială împreună cu

membrii categoriei de destinaţie. Acest procent poate fi considerat ca la fel de arbitrar ca oricare

alt criteriu de conturare a claselor sociale. El se leagă, însă, strict de noţiunea de probabilitate,

reprezentând un prag al acesteia. Dacă un eveniment are 50.1% şanse să se producă, are mai

                                                            

22 „Class situation” means the typical probability of 1.procuring goods 2.gaining a position in life and 3.finding inner satisfactions, a probability which derives form the relative control over goods and skills and from their income-producing uses within a given economic order.” -Weber, M. -Economy and Society, 1978, University of California Press, Berkeley, California 23 “makes up the totality of those class situations within which individual and generational mobility is easy and typical” -ibid.

36  

multe şanse să aibă loc decât să nu aibă loc 24. Este evident că, dacă un eveniment este mai

probabil să se producă decât să nu se producă25, această probabilitate se datorează unor factori

specifici, rolul analizei devenind, în acest caz, acela de a identifica şi de a explica această

configuraţie a factorilor care conduc la ceea ce am putea numi o structură de probabilităţi.

Al treilea criteriu de stabilire a nivelului de structurare este distanţa clasei de mijloc faţă

de alte clase sociale. Este evident că endogamia puternică a căsătoriilor poate fi interpretată nu

numai ca apropiere a anumitor segmente ocupaţionale ci şi ca distanţă a acestora faţă de alte

clase, distanţă care poate fi citită pe baza interpretării spaţiului social de către actorii înşişi.

Distanţa dintre clasele sociale este legată, însă, în primul rând de barierele de mobilitate

dintre ele. Ken Smith 26 subliniază necesitatea teoretico -metodologică a distincţiei dintre

mobilitatea intra-clasială şi cea inter-clasială27. În momentul în care vorbim despre clasele

sociale ca despre entităţi distincte, ne vor interesa barierele puse în calea mobilităţii inter-

clasiale. Propunem, deci, ipoteza că societatea românească actuală este, astăzi, una puternic

stratificată pe bază de clasă şi că accesul indivizilor aparţinând altor clase sociale în clasa de

mijloc este condiţionat de „trecerea” unor praguri care stabilesc în acelaşi timp distanţa dintre

clase şi ierarhia dintre acestea. Aceste praguri reprezintă, de fapt, o hartă a diferenţelor de şanse

relative ale indivizilor de a ajunge în poziţii sociale dezirabile. Diferenţele de şanse relative sunt,

însă, modalităţi de a trasa graniţe între clasele sociale, ceea ce le transformă pe acestea în entităţi

identificabile.

În capitolul 2 am atras atenţia asupra deficienţelor prezentate de o analiză care porneşte

de la structura de clasă ca dat şi asupra necesităţii tratării sistemelor de stratificare ca şi realităţi

istorice concrete. Cele trei modalităţi de a înţelege clasele sociale pe care le vom folosi în cadrul

acestui studiu au atât meritul de a recupera actorul social pentru analiza stratificării cât şi pe                                                             

24 Smith, K. -Operationalizing Max Weber’s probability concept of class situation: the concept of social class -The British Journal of Sociology, 2007, Volume 58 Issue 1 

25 În cazul analizelor pe bază de eşantion acest procent va cădea întotdeauna într-o marjă de eroare, devenind problematic 26 Ibid. 27 Inter –class mobility / intra –class mobility

37  

acela de a stabili unitatea unei clase sociale pe baza unor criterii care sunt modelate istoric şi

evenimenţial.

Date şi limitele inerente acestora

În acest punct trebuie să atragem atenţia asupra limitelor datelor pe care efectuăm

analiza secundară28. Pentru primele două secţiuni ale capitolului de faţă cea mai mare problemă

teoretică şi metodologică este unirea celor două segmente ocupaţionale -conducători de unităţi şi

patroni într-o singură categorie. Tot pentru clasa de mijloc dar, şi pentru clase sociale inferioare,

analiza de stratificare este silită să nu ţină cont de diferenţieri importante în situaţiile de piaţă ale

categoriilor ocupaţionale. Situaţiile de piaţă ale intelectualilor sunt extrem de diferite, atât ca

recompense ocupaţionale cât şi ca autonomie la locul de muncă, poziţie în ierarhia birocratică

sau prestigiu. O limită majoră a analizei se datorează numărului mic de cazuri luat în calcul.

Pentru că am considerat numai persoanele active, eşantionul de lucru s-a restrâns la 963 de

persoane. Un astfel de eşantion nu are probleme de reprezentativitate la nivelul populaţiei dar

pentru categoriile slab reprezentate rezultatele vor trebui privite cu multă prudenţă.

O limită care nu se datorează culegerii datelor sau modului de folosire a schemei

ocupaţionale este cea impusă de construcţia tabelului de mobilitate. Pentru o analiză a sistemului

de stratificare care are obiective de tipul celor de faţă excluderea inactivilor este o necesitate. În

categoria mare a inactivilor intră, însă, şi şomerii. Excluderea şomerilor din analiză este

inevitabilă pentru a contura structura claselor sociale pe baza ocupaţiei. Ea însă are efecte

incontrolabile de distorsiune a acestei structuri, datorită faptului că nu toate clasele sociale sunt

afectate în aceeaşi măsura de şomaj. Categoriile superioare vor fi, în consecinţă, uşor

suprareprezentate în analiză.

Pentru ultima secţiune am folosit ca sursă a datelor Barometrul de Consum Cultural din

anul 2005 pentru că schema ocupaţională folosită în această cercetare naţională este mult mai

adecvată obiectivului asumat în această parte.

                                                            

28 Barometrul de Opinie Publică, mai, 2006; Barometrul de Consum Cultural, octombrie, 2005

38  

3.1 Clasa de mijloc ca proximitate în spaţiul social

Prima miză a acestui capitol a reprezentat-o conturarea unei imagini asupra spaţiului

social românesc actual. Cu ajutorul analizei de corespondenţă am indicat graniţele structurii de

clasă a României începutului de secol XXI, folosind ca indicator pattern-urile căsătoriilor

indivizilor. Clasele sociale definite astfel sunt: clasa de mijloc sau service class care cuprinde

intelectualii, conducătorii de unităţi şi patronii; lucrători rutinieri non-manuali, altcătuită din

lucrătorii în servicii şi comerţ, funcţionari, maiştri şi tehnicieni; agricultorii şi clasa muncitoare.

Pentru această ultimă clasă am păstrat distincţia dintre muncitorii calificaţi şi cei necalificaţi.

Această distincţie este argumentată pe baza diferenţei mari în situaţiile de piaţă ale muncitorilor

necalificaţi faţă de cei calificaţi, pe baza lipsei de stabilitate a apropierii în spaţiul social a acestor

segmente precum şi oportunităţii unei scheme de clasă care să poată fi comparată cu studii care

folosesc schema Goldthorpe.

Mariajul este o legătură încărcată de semnificaţie socială. În general, familiile care ocupă

poziţii similare în ordinea socială vor avea pattern-uri comune de interacţiune. Analiza acestor

pattern-uri de interacţiune pe care mariajul le presupune este un mijloc de a determina „natura

spaţiului social în interiorul căruia este definită similaritatea.29 Studiile care încearcă să

determine contururile claselor sociale pe baza alegerii partenerului matrimonial (Prendy şi

Bottero, 1998; Prendy şi Lambert, 2001; Kalmijn, 1991) pornesc de la ideea că aceste contururi

nu pot fi trasate teoretic, ca graniţe abstracte, ci sunt o parte a realităţii sociale de care actorii ţin

cont în acţiunile lor. Căsătoriile sunt endogame într-o proporţie foarte mare. Ele au loc, în

general, între parteneri care au vârste apropiate, sunt de aceeaşi religie, rasă şi etnie. Strategiile

matrimoniale sunt îndreptate spre alegerea unui partener egal din toate punctele de vedere, cele

care nu respectă această regulă fiind sancţionate social. Deşi există autori care susţin inexistenţa

unui grad crescut al endogamiei de clasă ca dovadă a lipsei de relevanţă a analizei claselor

(Pakulsky şi Waters, 1996), considerăm că această noţiune de „egalitate” a statusului ocupaţional

şi educaţional este tocmai cea care conturează clasele sociale. În plus, ocupaţiile similare oferă                                                             

29 Prandy, K. and Bottero, W. –The Use of Marriage Data to Measure the Social Order in Nineteenth-Century Britain, Sociological Research Online, vol.3, no.1, 1998

39  

oportunităţi de întâlnire, cerc social comun, interese comune şi recunoaştere socială similară

pentru cei doi parteneri. Analizând căsătoriile indivizilor cercetătorul va avea acces nu la un

simplu construct teoretic ci la imaginea spaţiului social aşa cum apare ea în reprezentările

actorilor. Identităţile sociale ale partenerilor de căsătorie sunt probabil cei mai puternici

indicatori ai sentimentului de comunitate sau de apartenenţă la o clasă socială. Pe baza acestori

indicatori se poate stabili care sunt graniţele a ceea ce grupurile sociale definesc ca acceptabil

sau tolerabil, pe baza unui anumit grad de similaritate.

Similaritatea segmentelor ocupaţionale nu va viza în primul rând situaţiile de piaţă ale

acestora ci modul şi măsura în care actorii sociali recunosc ca egali sau similari membrii altor

segmente ocupaţionale. „Metoda prezentată aici nu începe cu asumpţia unei ierarhii a

grupurilor sociale care pot interacţiona mai mult sau mai puţin ci din direcţia opusă, adică

chiar de la pattern-urile de interacţiune socială. În loc să măsurăm felul în care structura de

clasă dă naştere grupurilor sociale, ne întrebăm: care este spaţiul social –pattern-ul relaţiilor

sociale- în interiorul căruia ocupaţiile sunt localizate? Folosind informaţii foarte simple [acele

relaţii care derivă din căsătoriile subiecţilor] – poate fi construită o imagine a spaţiului social în

cadrul căruia se produc aceste căsătorii. Fără nici o asumpţie referitoare la natura acestui

spaţiu, putem produce un model al ierarhiei dintre grupurile ocupaţionale şi al distanţei lor

relative unul faţă de altul.” (Prendy and Bottero, 1998:2).

Omogamia căsătoriilor este un indicator preluat pe linia teoretică a cercetărilor de la

Cambridge. Teoreticienii implicaţi în proiectul CAMSIS înţeleg structura de clasă ca una fluidă,

formată şi transformată continuu de pattern-urile de interacţiune ale indivizilor. Aceste pattern-

uri de interacţiune sunt văzute ca indicatori ai proximităţii în spaţiul social. Nu este o idee

complet nouă. Istoricii au folosit intuitiv de multe ori posibilitatea ca o persoană dintr-o anumită

categorie să se căsătorească cu o persoană provenind din altă categorie ca un indicator al

dispariţiei barierelor sociale în perioade istorice de tranziţie. Desigur, cercetările grupului de la

Cambridge iau în considerare mai multe variabile care conturează în final reţeaua de interacţiuni

a indivizilor. Pe baza datelor pe care le avem la dispoziţie putem analiza, însă, doar căsătoriile,

pentru a stabili ce înseamnă “proximitate în spaţiul social” în România contemporană.

40  

Date şi metodă

Cea mai eficientă tehnică statistică pentru a determina apropierea poziţiilor ocupaţionale

în spaţiul social este analiza de corespondenţă. Vom folosi, în acest studiu, variantă propusă şi

dezvoltată de Michael Greenacre 30, analiza de corespondenţă a matricilor pătratice asimetrice.

Tabelele pătratice cum este cel de mobilitate sau tabelul căsătoriilor sunt, în general, tabele în

care asocierea este puternică şi, în consecinţă, o mare parte a indivizilor se grupează pe

diagonala principală a tabelului. Analiza de corespondenţă va reflecta, inevitabil, efectele

aglomerării pe diagonală (care înseamnă, în cazul nostru, reproducere socială sau omogamie

perfectă a căsătoriilor), ascunzând, în schimb, o mare parte din pattern-urile de asociere sau de

distanţă care pot apărea în celelalte celule ale tabelului de contingenţă. Soluţia este

descompunerea tabelului în cele două componente ale sale: cea simetrică şi cea asimetrică, care

pot fi, apoi, analizate separat. Avantajul este acela al obţinerii unei imagini clare asupra pattern-

urilor de asociere din celulele offdiagonal ale tabelului. În analiza noastră, componenta simetrică

va fi o măsură a omogamiei căsătoriilor sau a reproducerii sociale. Fiecare analiză de

corespondenţă poate fi, însă, reprezentată pe două grafice. Pe graficul componentei simetrice,

ocupaţiile între care există schimburi frecvente vor aparţine aceluiaşi grup în timp ce ocupaţiile

între care există puţine schimburi vor fi reprezentate la distanţă 31. Graficul componentei

asimetrice va reflecta numai deviaţiile de la simetrie, deci ceea ce se opune omogamiei şi

reproducerii sociale în sistemul actual de stratificare.

Rezultate

Primele rezultate ale analizei sunt menite să ofere o imagine a structurii claselor sociale

în România contemporană, aşa cum o definesc actorii sociali înşişi pe baza pattern-urilor de

interacţiune. Datele pe care le avem la dispoziţie ne permit doar analizarea căsătoriilor acestora

dar, deşi cercetările Şcolii de Cambridge iau în calcul mult mai multe relaţii stabilite între actorii                                                             

30 Greenacre, M. –“Correspondence Analysis of Square Asymmetric Matrices “, în Applied Statistics, Vol. 49, No. 3. (2000), pp. 297-310. 

31 “Closeness of two occupations will depict the fact that there is a relatively high level of exchange between them, whereas distant occupations involve relatively little exchange.”

41  

sociali, strategiile matrimoniale ale acestora sunt cel mai important indicator al modului în care

este definită structura de clasă într-o societate la un moment dat. Partea simetrică a analizei de

corespondenţă explică peste 99% din inerţie, gradul de omogamie al căsătoriilor fiind, deci,

extrem de puternic.

Modul de grupare a ocupaţiilor în figura 1 este o reprezentare a proximităţii poziţiilor în

spaţiul social românesc actual. După modelul Şcolii de la Cambridge, urmând paradigma

interacţionistă, pattern-urile de interacţiune sunt cele care conturează sistemul de stratificare al

unei societăţi sau, mai exact spus, care reflectă structura de clasă a acesteia. Distribuţia

segmentelor ocupaţionale este extrem de sugestivă. Un cadran reprezintă clasa muncitoare,

cuprinzând muncitorii calificaţi, muncitorii necalificaţi şi mecanicii împreună cu meşteşugarii,

făcându–se, astfel, gruparea ocupaţiilor manuale. În alt cadran sunt reprezentaţi doar agricultorii,

marcând separarea ruralului de urban. Alte segmente aflate în proximitate sunt funcţionarii,

maiştrii şi tehnicienii şi lucrătorii în servicii şi în comerţ. Lucrătorii pe cont propriu care s-ar

încadra, probabil, în aceeaşi zonă a spaţiului social sunt absenţi din schema ocupaţională folosită

de BOP. În ultimul cadran avem grupate segmentele clasei de mijloc, intelectualii şi conducătorii

de unităţi şi patronii. Modul de grupare al ocupaţiilor ar putea fi asimilat destul de uşor unei

scheme Goldthorpe în cinci trepte, dacă schema ocupaţională folosită în Barometrul de Opinie

Publică ar ţine cont de distincţii importante între situaţii de piaţă diferite. Despre limitele acestei

cercetări impuse de datele avute la dispoziţie pentru analiza secundară am discutat la

începutul capitolului. Este important de precizat, însă, faptul că modul în care este construită

schema ocupaţională din BOP constrânge structura claselor sociale să arate astfel şi că ne este

imposibil să separăm efectul modului de construcţie al schemei de cel al structurării în sine.

Tendinţele de grupare sunt, însă, suficient de puternice pentru a continua în următoarele capitole

cu o schemă a claselor sociale care să fie conturată chiar de pattern-urile de interacţiune ale

actorilor sociali.

Figura 1. Analiză de corespondenţă –simetric –ocupaţie soţ –soţie

42  

2.00 

Gruparea segmentelor ocupaţionale nu făcea, după cum am văzut, o distincţie clară între

muncitorii calificaţi şi cei necalificaţi. În schema de clasă pe care o vom folosi în următoarele

două capitole vom păstra distincţia dintre muncitori calificaţi şi muncitori necalificaţi din

următoarele motive: rezultatele vor putea fi mai uşor comparate cu cele obţinute în alte ţări pe

baza schemei Goldthorpe în cinci trepte. În al doilea rând, diferenţa dintre situaţia de piaţă a

muncitorilor calificaţi şi a celor necalificaţi este foarte mare în ceea ce priveşte securitatea

poziţiei sociale. Muncitorii necalificaţi sunt mult mai expuşi riscului de şomaj şi declasării iar

pentru ei declasarea înseamnă, de fapt, intrarea într-o zonă specifică a spaţiului social, cea de

underclass. În al treilea rând, graniţa dintre munca manuală calificată şi cea necalificată a fost

2.00 1.000.00‐1.00 ‐2.00 Manual vs. nonmanual

1.00 

0.00 

agricultor

intelectual 

‐1.00 

‐2.00 

muncitor necalificat

muncitor calificat

mecanic,mestesugar

servicii sau comert

functionarmaistri, tehnicieni

manager si patronCategorii intermediare

vs.

categorii

extreme

Correspondance analysis, Joint plot of Category Points, Principal Normalization, Horizontal dimension: inertia = .585, Vertical dimension: inertia = .306

43  

estompată doar în ultimele decenii 32 şi nu putem să tragem concluzii asupra micşorării acestei

distanţe sociale doar pe baza datelor avute la dispoziţie.

Figura 2. Analiză de corespondenţă –skewed –ocupaţie soţ –soţie

2.00 

1.00 

Pe baza figurii 2 putem analiza acele căsătorii despre care nu se poate spune că sunt

omogame în raport cu clasa socială. Cei care se căsătoresc în afara clasei sociale manifestă şi ei

anumite patternuri de interacţiune care ne pot oferi informaţii despre structura de clasă. Astfel,

centrul graficului este cel care arată categoriile între care au loc schimburi sau, în cazul nostru,

                                                            

32 v. analiza figurii 3.

2.00 1.000.00 

x_skew

‐1.00 ‐2.00 

0.00 

‐1.00 

intelectual

maistri, tehnicienifunctionar agricultor manager si patron

‐2.00 

muncitor necalificat muncitor calificat

mecanic,mestesugarservicii sau comert

Horizontal and vertical dimension:

Cu cât o categorie este mai departe de centrul graficului cu atât mai mult membrii acesteia tind să se  căsătorească în afara clasei sociale proprii

Correspondance analysis, Joint plot of Category Points, Principal Normalization, Horizontal and vertical dimension: inertia = .41536

y_skew

44  

căsătorii frecvente. Centrul graficului nostru nu este, însă, dominat de o aglomerare de segmente

ocupaţionale (în centru se plasează doar agricultorii). Ocupaţiile care sunt depărtate de centru vor

prezenta deviaţia cea mai mare faţă de simetrie. Pattern-urile căsătoriilor ne vor spune în ce clase

sociale se vor căsători mai degrabă indivizii care nu se căsătoresc în clasa socială proprie.

Identificarea acestor modele se face pe baza trasării unor triunghiuri imaginare între punctul care

reprezintă centrul graficului şi două ocupaţii pentru care putem identifica intrarea prin căsătorie

într-o clasă socială (direcţia acelor de ceasornic) şi dacă aceste căsătorii se petrec cu o frecvenţă

mare. Aria triunghiului trasat este cea care ne spune dacă între două categorii ocupaţionale au loc

căsătorii mai multe sau mai puţine. Se poate observa că aria triunghiului care se poate trasa între

centrul graficului şi categoriile ocupaţionale ale clasei de mijloc este destul de mică, indicând din

nou o apropierea în spaţiul social ale celor două categorii.

Graficul prezentat în figura 3 arată destul de clar cum graniţele structurii de clasă au o

relativă stabilitate. Pentru că taţii respondenţilor nu pot fi analizaţi ca o structură socială propriu-

zisă, nu ne hazardăm să spunem că aceste pattern-uri de interacţiune sunt caracteristice unei

perioade anume. Putem să susţinem, însă, stabilitatea acestor pattern-uri în timp, adică în

perioada socialistă şi cea a tranziţiei. Cu toate acestea, structura claselor sociale este, în acelaşi

timp, fluidă într-o anumită măsură, confirmând rezultatele cercetărilor CAMSIS. Dacă în prezent

linia de demarcaţie între muncitori şi mica burghezie este clar distincţia manual/ non-manual,

pentru cuplurile părinţilor respondenţilor linia de demarcaţie între clase pare să se bazeze mai

mult pe distincţia calificat / non-calificat, muncitorii calificaţi, mecanicii şi meşteşugarii aflându-

se în aceeaşi clasă socială cu cei care au calificare medie şi prestează munci rutiniere non-

manuale. În ceea ce priveşte clasa de mijloc, putem observa că intelectualii, managerii şi patronii

reprezentau o clasă socială şi în generaţiile părinţilor respondenţilor. Omogamia căsătoriilor

dintre mamele şi taţii subiecţilor explică 93% din inerţie, susţinând ideea conform căreia clasa

socială a partenerului este una dintre variabilele luate în calcul de strategiile matrimoniale ale

actorilor sociali.

Figura 3. Analiză de corespondenţă –simetric –ocupaţie tată –mamă

45  

2.00 

După cum spuneam, categoriile ocupaţionale care sunt cele mai apropiate de centrul

graficului sunt cele între care au loc cele mai multe schimburi. Între muncitorii necalificaţi şi

agricultori au loc căsătorii frecvente. Comparând acest grafic cu cel care reprezintă componenta

asimetrică pentru căsătoriile respondenţilor (Figura 2) observăm că distanţa dintre segmentele

clasei de mijloc –intelectuali, manageri şi patroni- se micşorează. Interpretarea propusă pentru

această micşorare a distanţei se leagă de schimbarea contexului social în ultimele decenii. În

prima etapă a comunismului, capitalul cultural formal nu era necesar pentru accesul la o poziţie

de conducător de unitate, de aceea distanţa faţă de intelectuali este mai mare, bazându-se pe

distincţia făcută de calificările superioare. În a doua etapă a comunismului, capitalul cultural

devine tot mai important, funcţia începe să fie tot mai profund legată de calificarea educaţională

iar poziţiile înalte în ierarhia organizaţională încep tot mai mult să fie ocupate de intelectuali.

După Revoluţie această legătură devine tot mai strânsă, poziţiile privilegiate fiind, în prezent,

2.001.000.00‐1.00‐2.00 Manual vs. non-manual

1.00 

0.00 

‐1.00 

manager si patron

intelectual 

agricultor

‐2.00 

muncitor necalificat muncitor calificat

mecanic,mestesugarservicii sau comert

functionarmaistri, tehnicieni

Correspondance analysis, Joint plot of Category Points, Principal Normalization, Horizontal dimension: inertia = .249, Vertical dimension: inertia = .506

Categorii intermediare

vs.

categorii extreme

46  

dependente nu numai de capitalul cultural formal ci şi de alte calificări, abilităţi, etc. Probabil că

micşorarea distanţei sociale între segmentele clasei de mijloc se datorează acestor schimbări

succesive în modalităţile de acces la o poziţie ierarhică superioară în cadrul întreprinderilor.

Figura 4. Analiza de corespondenţă –skewed –ocupaţie tată –mamă

Horizontal and vertical dimension:

Cu cât o categorie este mai departe de centrul graficului cu atât mai mult tinde să se căsătorească în f l i i l

2.00

functionar

servicii sau comertmaistri, tehnicieni

Dacă interpretarea noastră anterioară a introdus legătura dintre capitalul cultural şi

funcţiile celor din clasa de mijloc în două etape ale socialismului şi în perioada tranziţiei, ar

trebui ca pattern-urile căsătoriilor să reflecte nu numai o apropiere a celor doi parteneri în

termeni de clasă dar şi în ceea ce priveşte nivelul educaţional.

Figura 5 prezintă o imagine a pattern-urilor căsătoriilor taţilor şi mamelor în funcţie de

nivelul de şcolaritate. Fiecare nivel de şcolaritate poate fi văzut ca nivelul general de instrucţie pe

care îl are o clasă socială. Se poate indentifica, astfel, şcolaritatea agricultorilor, a muncitorilor

necalificaţi, a muncitorilor calificaţi, a lucrătorilor rutinieri non-manuali şi a intelectualităţii. Cei

2.001.000.00-1.00-2.00

x_skew

1.00intelectual

0.00

-1.00

-2.00

y_skew muncitor necalificat muncitor calificatmecanic,mestesugar

manager si patronagricultor

Correspondance analysis, Joint plot of Category Points, Principal Normalization, Horizontal and vertical dimension: inertia = .04885 

47  

care nu au absolvit nici un ciclu de învăţământ se detaşează de restul grupurilor, inclusiv de cei

care au terminat şcoala primară. Absolvenţii şcolilor de ucenici şi cei ai gimnaziului se situează

pe aceeaşi treaptă socială. Învăţământul de 10 ani (treapta I de liceu) şcoala de maiştri şi cea

profesională asigură pregătirea muncii manuale calificate, adică cea a muncitorilor calificaţi,

meşteşugarilor sau lucrătorilor în comerţ. Învăţământul universitar de scurtă durată este apropiat

de cel liceal şi post –liceal, fiind niveluri de învăţământ caracteristice segmentelor ocupaţionale

ale lucrătorilor non-manuali, segmente care reprezintă munci rutiniere, cu nivel mediu de

calificare.

Figura 5. Analiză de corespondenţă simetric–educaţie tată –mamă

Învăţământul universitar de lungă durată se plasează separat faţă de această grupă,

conturând segmentul intelectualilor. Observam că strategiile matrimoniale ale actorilor ţineau

cont de capitalul cultural al acestora chiar mai mult decât de ocupaţia indivizilor în momentul în

2.001.00 0.00‐1.00‐2.00 

2.00 

1.00 

0.00 

‐1.00 

universitar de lunga durată

fara scoalauniversitar de scurtă durată

‐2.00 

post-liceala

scoala maistri

liceu

profesionala

treapta I liceu

școală de ucenici

gimnaziu

scoala primara

Calificări inferioare vs. calificări superioare

Correspondance analysis, Joint plot of Category Points, Principal Normalization, Horizontal dimension: inertia = .6988, Vertical dimension: inertia = .4707 

Calificare medie

vs.

calificare superioară/ inferioară

48  

care discutam micşorarea distanţei între intelectuali, conducători de unităţi şi patroni, pentru

generaţiile actuale. Dacă în ultima etapă a perioadei socialiste capitalul cultural era principiul de

structurare al societăţii, în prezent distincţia manual /non-manual şi cea produsă de capitalul

economic câştigă teren.

Figura 6. Analiză de corespondenţă –simetric -educaţie respondent –partener

2.00 

 

Căsătoriile respondenţilor şi partenerilor reflectă o apropiere majoră a celor doi soţi din

punct de vedere al nivelului educaţional. Componenta simetrică a matricei de corespondenţă

explică 98.8% din totalul inerţiei. Configuraţia categoriilor educaţionale care se căsătoresc între

ele se schimbă, însă, faţă de generaţiile anterioare. Astfel, cei care au absolvit şcoala de ucenici şi

gimnaziul sunt mult mai aproape de cei cu nivel minim de şcolaritate (fără şcoală sau şcoală

primară). Această apropiere se datorează faptului că, datorită expansiunii sistemului de

2.00 1.000.00‐1.00‐2.00 

Calificări inferioare vs. calificări superioare

1.00 

0.00 

fara scoala universitar de lunga durata

scoala primara

‐1.00 

‐2.00 

universitar de scurta durata

post-liceala

scoala maistriliceu

profesionalatreapta I liceu

ucenici  gimnaziu

Calificări medii

vs.

calificări inferioare/ superioare

Correspondance analysis, Joint plot of Category Points, Principal Normalization, Horizontal dimension: inertia = .370, Vertical dimension: inertia = .226 

49  

învăţământ şi, mai ales, obligativităţii de a termina 8 -10 clase în funcţie de perioadă, nivelul

minim de educaţie se mută, practic, la 8 ani de şcoală. Subiecţii care au absolvit numai 10 clase

de liceu se căsătoresc cu persoane care au absolvit şcoala profesională în timp ce indivizii care au

finalizat nivelul liceal se căsătoresc cu persoane care au terminat şcoala de maiştri, îndepărtându-

se de posibilitatea de a se căsători cu persoane cu nivel de şcolaritate superior (post –liceal sau

universitar de scurtă durată), posibilitate validă pentru părinţii lor. Se poate observa faptul că cei

care au finalizat ciclul universitar de lungă durată continuă să fie separaţi, într-o oarecare măsură,

de învăţământul caracteristic micii burghezii, ei căzând, totuşi, în acelaşi cadran cu cei care

termină colegii sau şcoli post-liceale.

Discuţii

O sursă importantă de destructurare a clasei de mijloc care este contrabalansată de

endogamia de clasă a căsătoriilor este apariţia în spaţiul social a segmentului patronilor. Dacă în

perioada socialistă intelectualii constituiau clasa de mijloc românească, emergenţa segmentelor

ocupaţionale şi a celor care deţin capitalul economic face, evident, din această clasă, una mai

puţin omogenă decât în perioada anterioară tranziţiei. Kocka considera căsătoriile frecvente între

burghezia culturală şi cea economică un indicator al formării clasei de mijloc în secolul al XIX-

lea. Susţineam, în aceeaşi discuţie33, că ultimele decenii sunt, de fapt, momentul naşterii clasei de

mijloc româneşti în adevăratul sens al cuvântului. Putem compara, deci, la distanţă de peste un

secol, constituirea clasei de mijloc în spaţiul european, cu formarea clasei de mijloc româneşti în

prezent, pe baza pattern-urilor de mariaj ale indivizilor, remarcând similaritatea poziţiilor

posesorilor de capital cultural şi a posesorilor de capital economic în reprezentările actorilor.

Cele două forme de capital conturează clasa de mijloc românească, unite fiind de conştienţa de

clasă (class awareness) care stă la baza strategiilor de acţiune ale indivizilor.

Conturarea imaginii spaţiului social pe baza pattern-urilor de interacţiune este

caracteristică viziunii teoretico –metodologice a Şcolii de la Cambridge. Spre deosebire de alte

scheme relaţionale de clasă (cum ar fi CASMIN Project sau Schema lui Erik Olin Wright) Scala

                                                            

33 V. capitolul 2

50  

Cambridge are ca obiectiv manifest obţinerea unei “măsuri generale şi ierarhice a avantajului

material şi social” (Stewart et al, 1980: 28), această măsură fiind, însă, legată atât de noţiunea de

clasă cât şi de cea de status. Mai mult, una dintre mizele teoretice ale construcţiei Scalei este

tocmai demonstrarea ineficienţei teoretice a distincţiei clasă/ status-grup.

Studiul prezent a asumat linia weberiană de separare a conceptelor de clasă şi status-

group susţinând importanţa păstrării acestei distincţii. Pentru noi, pattern-urile de asociere ale

diferitelor segmente ocupaţionale identificate în datele avute la dispoziţie indică tocmai puterea

explicativă majoră pe care conceptul de clasă socială îl are. Dacă principiul de structurare a

societăţii româneşti contemporane ar fi statusul, căsătoriile indivizilor ar trebui să urmeze liniile

de demarcaţie ale segmentelor ocupaţionale ca atare. Datele oferă însă o imagine diferită a

reprezentărilor actorilor asupra spaţiului social: aceea a similarităţii mai multor segmente

ocupaţionale. Nu se poate nega faptul că multe dintre acestea pot să se constituie în grupuri

profesionale de status. Logica subiecţilor ţine cont, însă, de două aspecte esenţiale: distincţiile pe

care piaţa însăşi le produce şi nivelul capitalului cultural formal al indivizilor. Dacă vedem în

strategiile matrimoniale ale actorilor o reflectare a grupurilor şi a barierelor sociale reale, putem

observa cum conturarea acestora ţine atât de posesia capitalului economic cât şi de nivelul

educaţional. În capitolul 2 în cadrul discuţiei legată de modelele europene ale constituirii clasei

de mijloc remarcam folosirea căsătoriilor între membrii burgheziei economice şi cei ai

burgheziei culturale ca indicator al gradului de structurare al clasei de mijloc. Analiza noastră

arată cum contururile acestei clase sunt flexibile şi cum distanţa între patroni, manageri şi

intelectuali se micşorează în ultimele decenii 34 .

Acest tip de analiză a spaţiului social oferă o imagine a acestui proces de structurare

exact în sensul angajat de Giddens, cel al momentului în care “relaţiile economice se transformă

în relaţii sociale.” Micşorarea distanţei dintre segmente ocupaţionale aflate în situaţii de piaţă

atât de diferite constituie, pentru noi, un indicator clar al structurării relaţiilor dintre aceste

segmente ca relaţii de clasă. Am observat că omogamia ocupaţională a căsătoriilor este foarte

mare, partea simetrică a matricilor de corespondenţă explicând aproape în totalitate pattern-urile

                                                            

34 V. figurile 1 şi 3

51  

de alegere a partenerului matrimonial. 35 De asemenea, omogamia educaţională este foarte

puternică. Studii din ultimele două decenii (Blackwell, 1998, apud. Prandy şi Bottero, 1998)

arată că în societăţile occidentale (Statele Unite, în acest caz), endogamia de vârstă, rasială sau

etnică sunt în scădere uşoară însă endogamia educaţională este în creştere lentă şi constantă. În

societatea românească forţa acestei legături poate fi pusă şi pe seama locului privilegiat al

capitalului cultural formal în ultima etapă a socialimului, în absenţa diferenţierii sociale pe baza

capitalului economic. Respingând indistincţia teoretică dintre status şi clasă pe baza

argumentelor expuse anterior, trebuie să remarcăm, însă, că nu putem accepta fără dovezi

empirice presupoziţia unei condiţionări pur-economice a endogamiei sociale a căsătoriilor. Nu

putem decela, în consecinţă, influenţa grupărilor de status în deciziile de alegere a partenerului

de influenţa situaţiilor de piaţă. Este o limită pe care orice analiză bazată pe ocupaţie ca indicator

principal o asumă în mod automat.

De la momentul elaborării Scalei Cambridge, studiile empirice au arătat o similaritate a

pattern-urilor de interacţiune a indivizilor (căsătorii, prietenii) în spaţiul occidental (Hout, 1982;

Mitchell şi Critchley, 1985; Blackwell, 1998). Comparând rezultatele studiilor pe linie CAMSIS

cu cele care analizează pattern-urile de mobilitate şi de reproducere putem vedea că mobilitatea

socială şi interacţiunea socială sunt aspecte ale aceleiaşi structuri 36. Măsura în care cele două

coincid este un alt indicator al gradului de structurare al unei clase sau chiar al unei societăţi.

Comparaţia trebuie să se facă chiar pe baza recrutării claselor sociale şi a reproducerii acestora.

4.2 Este clasa de mijloc o clasă socială?

Dacă pattern-urile căsătoriilor indivizilor ne oferă o imagine a structurii de clasă actuale,

gradul de structurare al acestor clase poate fi determinat prin analiza reproducerii sociale şi a

pattern-urilor de recrutare ale clasei de mijloc. Al doilea pas este acela de a testa ipoteza

                                                            

35  van Leeuwen M.H.D. and Maas, I., apud. Prendy and Bottero - Endogamy and Social Class in History: An Overview  

36 ”relations of social mobility and of social interaction seem to be aspects of the same structure” (Prandy şi Bottero, 1998).

52  

conforma căreia structura de clasă rezultată prin analiza strategiilor matrimoniale ale indivizilor

este o structură de clase sociale în sens weberian 37.

Gradul de structurare al clasei de mijloc va fi urmărit, de asemenea, cu ajutorul unei

analize clasice de mobilitate. Se vor urmări atât reproducerea intergeneraţională cât şi procesul

de recrutare al clasei de mijloc, proces important în condiţiile unei creşteri structurale masive a

acestei clase.

Tabel 1. Tabelul de mobilitate intergeneraţională –frecvenţe absolute38

Service class as

Lucrãtori rutinieri

non-manuali Agricultori Muncitori

calificaþi Muncitori

necalificaþi Total

Service class 39 10 1 2 0 52

Lucrãtori rutinieri non-manuali 39 21 5 19 1 85

Agricultori 21 37 138 126 24 346

Muncitori calificaþi 62 88 31 181 28 390

Muncitori necalificaþi 7 14 6 49 14 90

Total 168 170 181 377 67 963

Sursa: Barometrul de Opinie Publică, mai 2006

Dacă pattern-urile de interacţiune ale indivizilor conturează structura de clasă actuală,

gradul de structurare a relaţiilor de clasă este determinat pe de o parte pe baza ataşamentului

static faţă de anumite poziţii şi, pe de altă parte, de procesul de recrutare care caracterizează

clasa de mijloc, adică de reproducerea socială şi de provenienţa membrilor clasei de mijloc. Ne

vom pune, în consecinţă, două întrebări: în primul rând, ce procent din membrii clasei de mijloc

reuşesc să îşi reproducă poziţia socială şi, în al doilea rând, de unde provin membrii clasei de

mijloc? Este evident că gradul de structurare al clasei de mijloc va fi cu atât mai mare cu cât                                                             

37 Facem precizarea că, atunci când vom folosi expresiile structură de clasă sau clasă ne vom referi la clasele sociale introduse în sociologie de Max Weber. 38 Liniile reprezintă clasa de origine iar coloanele clasa de destinație

53  

proporţia celor care reuşesc să îşi reproducă poziţia socială va fi mai mare şi cu cât proporţia

celor proveniţi din clasa de mijloc va fi mai mare.

Cele două întrebări îşi găsesc răspunsul pe baza unei analize clasice a tabelului de

mobilitate. Primul lucru pe care îl observăm este nivelul mare al mobilităţii între clasele sociale.

Mobilitatea observată se apropie de 60%. Mobilitatea structurală reprezintă aproximativ 32% din

mobilitatea totală în timp ce fluiditatea socială reprezintă 68% din mobilitatea observată.

Primele observaţii ţin de cadrul mai larg al mobilităţii. Urmărind datele din tabelul 1 putem face

câteva remarci referitoare, în primul rând, la nivelul mobilităţii în cadrul structurii de clasă care

se manifestă în societatea românească.

În societatea românească actuală fenomenul recrutării este profund marcat de

transformările structurale emergente.39 În cazul clasei de mijloc asistăm la aproximativ o triplare

a volumului acesteia. Este evident că recrutarea din medii eterogene va avea un efect de

destructurare. Vedem, însă, că indivizii îşi aleg parteneri matrimoniali din clasele de origine ci

din cea de destinaţie, ceea ce conduce la o stabilizare a clasei de mijloc în timp.

Un aspect deosebit de important al analizei noastre este expansiunea clasei de mijloc în

ultimele decenii. Proporţia clasei de mijloc în populaţia activă aproape se triplează (de la

aproximativ 5.4% la 17.5%). Această expansiune se datorează surselor structurale ale formării

clasei de mijloc în România, analizate în capitolul precedent.

Tabel 2: Recrutarea clasei de mijloc în procente

Originea Procent

Service class 23Lucrãtori rutinieri non-manuali 23 Agricultori 12,5 Muncitori calificaţi 36 Muncitori necalificaţi 4 Total 100 Sursa: Barometrul de Opinie Publică, mai 2006

                                                            

39 V. analiza din capitolul 3.

54  

Problema eterogenităţii mediilor sociale din care clasa de mijloc îşi recrutează membrii a

mai fost menţionată în literatură (Goldthorpe, 1992, 1996; Giddens, 1970) ca un factor de

destructurare al clasei de mijloc. Această lipsă de stabilitate a clasei de mijloc este cu atât mai

puternică în perioade dominate de schimbări sociale majore. Remarcam în capitolul precedent că

dezvoltarea clasei de mijloc româneşti nu numai că nu poate fi pusă la îndoială dar are loc într-un

ritm extrem de accelerat.

Tabelul 2 prezintă tocmai fenomenul recrutării clasei de mijloc. Se poate observa că, din

membrii actuali ai acestei clase, numai 23% provin din rândurile clasei de mijloc. În rest,

recrutarea se face din toate celelalte clase: lucrători rutinieri non-manuali -23%, agricultori -

12.5%, muncitori calificaţi -36% şi muncitori necalificaţi -4%.

Tabel 3. Şansele absolute de mobilitate în structura claselor sociale

Service classs

Lucrãtori rutinieri non-manuali

Agricultori Muncitori calificaþia

Muncitori necalificaþial

Total tal

Service class 75.0 19.2 1.9 3.8 0.0 52

Lucrãtori rutinieri non-manuali 45.8 24.7 5.8 22.3 1.1 85

Agricultori 6.0 10.7 39.8 36.4 6.9 346

Muncitori calificaþi 15.8 22.5 7.9 46.4 7.1 390

Muncitori necalificaþi 7.7 15.5 6.6 54.4 15.5 90

Total 168 170 181 377 67 963

Sursa: Barometrul de Opinie Publică, mai 2006

Faptul că formarea demografică a clasei de mijloc este prejudiciată de necesitatea

acesteia de a recruta din alte clase (Goldthorpe, 2000) nu îşi găseşte fundamentul în analiza

noastră. Dacă gândim clasa socială în termeni de probabilitate a indivizilor de a se afla într-o

clasă socială în cursul vieţii lor, vom calcula şansele relative ale membrilor clasei de mijloc de a

55  

rămâne în clasa de mijloc faţă de celelalte clase sociale. Astfel, lucrătorilor rutinieri non-manuali

le este de patru ori mai greu să ajungă în clasa de mijloc decât celor din service class,

muncitorilor calificaţi de aproape 20 de ori iar agricultorilor de aproximativ 40 de ori mai greu.

Mai mult, fenomenul recrutării clasei de mijloc ţine în cea mai mare măsură de mobilitatea

forţată pe care o induc în sistemul de stratificare schimbările ultimelor decenii.

Spuneam la început că vom folosi ca indicatori ai gradului de structurare al clasei de

mijloc gradul de reproducere al acesteia şi posibilitatea ca peste jumătate dintr-o altă clasă să

intre în clasa de mijloc. Ambele ipoteze pot fi testate pe baza unui tabel al şanselor absolute de

mobilitate (tabelul 3).

Pe baza tabelului 3 putem afirma că, în contextul actual al stratificării clasa de mijloc este

cea care se reproduce cel mai puternic. 75% dintre membrii acestei clase sociale reuşesc să îşi

transmită status-ul fiilor faţă de 24.7% dintre lucrătorii rutinieri non-manuali, 46.4% dintre

muncitorii calificaţi, 39.8% dintre agricultori şi numai 15.5% dintre muncitorii necalificaţi.

Aceste procente indică faptul că, în prezent, clasa de mijloc este o clasă socială în sens

weberian. Surprinzător, în afara clasei de mijloc, singura clasă socială care se conturează pe

baza pattern-urilor de mobilitate este clasa socială a muncitorilor calificaţi. Această clasă socială

se conturează pe baza criteriului în oglindă, cel al mobilităţii, pentru că 54.4% dintre fiii

muncitorilor necalificaţi ajung muncitori calificaţi, formând o clasă socială, împreună cu fiii

muncitorilor calificaţi.

Celelalte categorii, deşi au relevanţă ca şi poziţii diferite în spaţiul social şi ca situaţii de

piaţă, sunt destructurate, în sensul în care nici reproducerea, nici pattern-urile lor de mobilitate

nu indică o probabilitate mare (peste 50.1%) de apartenenţă a indivizilor la o clasă socială.

Discuţii

Afirmam, la începutul acestui capitol, că unul dintre marile avantaje ale abordării

stratificării atât pe baza interacţiunii sociale cât şi pe baza reproducerii şi a mobilităţii este

recuperarea legăturii recursive dintre individ şi structură. Această legătură nu poate fi, însă,

conturată, în absenţa asumării unui model de raţionalitate a actorului social. Orice model teoretic

56  

al acţiunii sociale are la bază un astfel de model, chiar şi implicit. În această analiză, noţiunea

care face trimitere atât la structură cât şi la tipul şi la gradul de raţionalitate a actorilor sociali este

cea de conştienţă de clasă (“class awareness”) (Giddens). Acest concept implică

“conştientizarea şi acceptarea unui ansamblu de atitudini şi de credinţe legate de un stil comun

de viaţă al membrilor clasei, fără a recunoaşte în acestea afilierea la o anumită clasă şi

distincţia faţă de alte clase.” (Giddens, 1970). Dacă Marx definea clasele pe baza conştiinţei de

clasă şi pe baza transferării acesteia în acţiunea politică organizată, clasele sociale sunt

identificabile pe baza pattern-urilor de acţiune ale actorilor –diferite tipuri de interacţiune,

strategii de mobilitate sau de reproducere. Conştienţa de clasă presupune un model subiacent de

raţionalitate limitată a actorilor, în sensul că aceştia, deşi nu au ca scop explicit menţinerea

poziţiei de clasă sau dobândirea uneia superioare, acţionează în virtutea acestor scopuri care pot

fi, însă, reformulate de către cercetător în termeni de clasă. Analiza prezentă ne permite să

afirmăm că, dacă există un pattern conform căruia actorii sociali acţionează în sensul

reproducerii clasei sociale din care fac parte, înseamnă că clasa socială exercită pe de o parte

constrângeri exterioare iar pe de altă parte constituie un rezervor de resurse valorizate social

pentru indivizi. Constrângerile legate de structura de clasă pot fi înţelese în sensul uneia dintre

dimensiunile habitus-ului (Bourdieu), aceea a legăturii profunde şi determinante dintre poziţia

socială a individului şi posibilitatea de a gândi într-un anumit mod.

În analiza strategiilor educaţionale ale actorilor sociali Goldthorpe (1996) foloseşte o

versiune destul de puternică a teoriei alegerii raţionale pentru a explica reproducerea şi

mobilitatea indivizilor în termenii deciziei pe baza raportului costuri/ beneficii. Considerăm,

însă, că nu se poate face abstracţie de constrângerile structurii de clasă, tocmai datorită

orizontului de aşteptări pe care poziţia socială îl aduce cu sine în vieţile indivizilor. Goldthorpe

ignoră faptul că orice decizie ar fi luată pe baza raportului costuri/beneficii, modul în care acest

raport este perceput de către actorii sociali este determinat puternic de poziţia lor de clasă. Spre

exemplu, reproducerea socială poate fi înţeleasă ca decizia care implică cele mai mici costuri şi

care este cea mai puţin riscantă pentru actorii sociali. Trebuie, însă, ţinut cont de faptul că atât

costurile cât şi riscurile sunt determinate de poziţia de clasă a indivizilor, ele nefiind identice

(după cum afirmă şi Goldthorpe) pentru toate clasele sociale. Dacă abordăm mobilitatea din

această perspectivă, remarcăm faptul că, pentru societatea românească a ultimelor şase decenii

putem identifica două modele distincte ale strategiilor de reproducere sau de mobilitate socială,

57  

în funcţie de costurile şi de riscurile implicate. În perioada socialistă, riscurile sociale şi

economice asociate de membrii clasei muncitoare occidentale cu timpul îndelungat petrecut în

şcoală 40 sunt mult reduse, datorită securităţii locurilor de muncă. „Pierderile” în cazul eşecului

şcolar sunt mult mai mici şi pot fi minimizate extrem de rapid. Variaţia mică a veniturilor,

siguranţa unui loc de muncă independent de fluctuaţiile pieţei precum şi absenţa unei pieţe a

muncii în care să conteze efectiv anii petrecuţi în şcoală posibil fără rezultat fac mult mai

atractivă decizia de a urma o formă superioară de şcolarizare. De asemenea costurile legate de

şcolarizare sunt mici şi pot fi suportate în condiţiile în care majoritatea familiilor sunt familii cu

două salarii. După anii `90 situaţia se schimbă radical. Toate tendinţele menţionate se inversează.

Cu toate acestea, valoarea capitalului cultural pe piaţa muncii, cererea calificării pe piaţa muncii

şi creşterea structurală a sectoarelor economiei pentru care calificarea este necesară, precum şi

masificarea învăţământului universitar conduc la o creştere a ponderii celor cu educaţie

superioară.

Putem observa, deci, că strategiile educaţionale ale indivizilor nu sunt îndreptate doar

către reproducerea statusului propriu ci că, cel puţin în condiţii structurale favorabile mobilităţii

acestea ţin cont de posibilitatea reală de a fi mobil ascendent în raport cu familia de origine. Mai

mult, aceste schimbări societale profunde sunt urmate de schimbări consecutive în procesul

decizional al indivizilor.

Întrebarea de cercetare legată de gradul de structurare al clasei de mijloc se poate

reformula pe baza definiţiei weberiene a claselor sociale. Am decis să considerăm clasa de

mijloc ca o clasă socială conturată operaţionalizând noţiunea weberiană clasică de mobilitate

tipică şi uşoară cu ajutorul ideii de probabilitate a individului de a se afla într-o anumită clasă

socială (Smith, 2007). 41 Nucleul definiţiei clasei sociale a lui Max Weber a constituit punctul de

pornire pentru trei operaţionalizări oarecum diferite: prima este cea a lui John Goldthorpe care,

                                                            

40 v. - Goldthorpe, J. - On Sociology, 2000, Oxford, Oxford University Press –Cap 11.“Outline of a Theory of Social Mobility”

 

41 Smith, K. -Operationalizing Max Weber’s probability concept of class situation: the concept of social class -The British Journal of Sociology, 2007, Volume 58 Issue 1 

58  

abordând mobilitatea ca proces desfăşurat în interiorul structurii de clasă, a evidenţiat importanţa

reproducerii sociale intergeneraţionale a unei clase sociale. A doua, cea a lui Gosta Esping –

Andersen, pune în lumină, pe lângă criteriul reproducerii, criteriul nivelului înalt al mobilităţii de

schimb între segmente ocupaţionale cuprinse în aceeaşi clasă socială. În sfârşit, operaţionalizarea

aleasă de noi, cea a lui Ken Smith, păstrează criteriul reproducerii intergeneraţionale şi introduce

criteriul mobilităţii unidirecţionale (al recrutării, de fapt), unindu-le în sfera noţiunii de

probabilitate. Această viziune ni s-a părut de departe cea mai satisfăcătoare din mai multe

motive. Dezavantajul abordării lui Goldthorpe este cel al considerării structurii de clasă ca o

realitate statică, ce constrânge structural mobilitatea indivizilor, lăsând, practic, la o parte,

emergenţa grupurilor sociale din pattern-urile de mobilitate42. Această deficienţă este importantă

mai ales pentru analiza clasei de mijloc. Aşa cum remarca Savage, formarea clasei de mijloc

implică o relaţie dinamică cu timpul, în care oamenii din clase de mijloc aşteaptă recompense

probabile şi în care vieţile sunt încrustate în jurul ideilor de progres individual şi avansare pe

termen lung ... în jurul naraţiunii de „carieră”43.

Criteriul gradului înalt al mobilităţii de schimb luat în considerare de Esping –Andersen

este deficitar din trei motive: în primul rând, autorul nu stabileşte ce înseamnă grad mare al

mobilităţii de schimb; în al doilea rând, schimburile reciproce de aceeaşi magnitudine între

segmentele ocupaţionale sunt atât de rar întâlnite în realitatea socială încât pe baza acestora nu se

pot stabili regularităţi teoretice majore; în al treilea rând, pe baza mobilităţii de schimb mari între

două segmente ocupaţionale se stabilesc graniţe care pot să ţină la fel de bine şi de ierarhia de

status. Cel mai important minus al viziunii lui Esping-Andersen se datorează, însă, faptului că,

luând în considerare numai mobilitatea de schimb, excludem din analiză toate celelalte pattern-

uri de mobilitate care conturează structura de clasă, presupunând un nivel extrem de ridicat al

închiderii sociale pentru definirea claselor.

Operaţionalizarea lui Ken Smith aduce în prim-planul analizei noţiunea de probabilitate.

Datorită prezenţei acestei noţiuni în definiţiile lui Weber, conturarea structurii pe baza

                                                            

42 Pentru o imagine mai clară asupra criticilor aduse viziunii lui John Goldthorpe şi Paradigmei Nuffield în general v. Savage, M. –Class Analysis and Social Transformation, Open University Press, 2001 43 Ibid.

59  

probabilităţii indivizilor de a se afla într-o anumită clasă în timpul vieţii lor pare soluţia cea mai

apropiată de ceea ce considerăm că înseamnă spiritul weberian.

Gradul de structurare al clasei de mijloc a fost determinat în primul rând pe baza

reproducerii sociale, înţeleasă atât ca reproducere ocupaţională cât şi ca reproducere

educaţională. Pe baza criteriului reproducerii sociale, clasa de mijloc este singura clasă socială

în sens weberian, datorită reproducerii intergeneraţionale a statusului care depăşeşte 50.1%. Se

poate invoca aici efectul „plafon” al tabelului de mobilitate, aducându-se argumentul faptului că

membrii clasei de mijloc nu pot fi mobili ascendenţi în cadrul structurii de clasă şi că

reproducerea statusului este singura alternativă la mobilitatea descendentă. În tabelul 1 putem

observa, însă, că atât mobilitatea descendentă cât şi imobilitatea în cadrul structurii de clasă sunt

superioare mobilităţii ascendente (ca număr al frecvenţelor absolute). Nu putem presupune,

aşadar, că o mare parte din reproducerea intergeneraţională a poziţiei sociale se datorează acestui

efect chiar dacă el trebuie avut în vedere. Cea mai mare parte a reproducerii clasei de mijloc se

datorează stabilităţii poziţiilor intelectualilor. Stabilitatea acestui segment se datorează statutului

privilegiat pe care îl deţinea capitalul cultural în perioada socialistă, fiind singura formă de

capital (cu excepţia celui politic, pe linie de partid) care putea fi transmis copiilor şi, de

asemenea, care putea fi convertit în capital social sau simbolic în perioada respectivă. Capitalul

cultural a fost cel care a structurat atât de puternic nucleul clasei de mijloc în perioada comunistă

şi reproducerii acestuia se datorează contururile atât de ferme ale segmentului analizat. Politica

socialistă are efecte directe asupra stratificării societăţii. În afară de recompensele materiale şi de

prestigiul ataşat pe cale ideologică ocupaţiilor manuale (calificate) (Parkin, 1971; Giddens, 1973)

cel puţin în prima etapă a socialismului, există un efect şi asupra reproducerii intergeneraţionale

a claselor. Remarcam faptul că intelectualii îşi reproduc cel mai puternic statusul în societatea

românească. Dacă într-o prima fază a comunismului mobilitatea educaţională ascendentă a fost

„forţată” pe linie ideologică, prin sistemul „cotelor educaţionale” şi structura socială în

ansamblu a devenit mai fluidă datorită absenţei proprietăţii antreprenoriale transmisibile şi a

minimizării diferenţelor între resursele convertibile în capital, teoreticienii celui de-al doilea

stadiu al comunismului (Giddens, 1973; Parkin, 1971; Simkus, 1980) atrag atenţia asupra

reversibilităţii acestor politici egalitare în a doua etapă a socialismului. Tot acestei etape îi este

caracteristică emergenţa a ceea ce Djilas numea noua clasă. Intelectualitatea nu reprezintă doar o

elită socială ci o clasă de mijloc socialistă (Djilas, 1954; Konrad and Szelenyi, 1979), având un

60  

grad înalt de structurare pe baza criteriului reproducerii statusului cu ajutorul transmiterii

capitalului cultural.

4.3 Clasa de mijloc ca distanţă faţă de celelalte clase sociale

Abordarea teoretică propusă în acest studiu pornea de la conceptul clasic weberian de

clasă socială. În primul capitol am încercat să plasăm acest concept între alte concepte ale

sociologului german, cel de status-grup şi cel de clasă. Am susţinut, mai departe, că acest

concept are avantajul teoretic de a putea face trecerea de la clasa pe hârtie la cea reală, adică de

la structură la acţiune.

În secţiunile precedente am arătat în ce fel segmentele ocupaţionale diferite ca situaţie de

piaţă se apropie în spaţiul social şi îşi menţin poziţiile cu ajutorul strategiilor matrimoniale şi

educaţionale, formând, pe baza reproducerii sociale inter şi intrageneraţionale, clasele sociale, în

particular cea de mijloc. În ceea ce priveşte alegerea partenerului de viaţă am reluat ideea de

bază a artizanilor schemei CAMSIS care transformă clasa socială într-o realitate rezultată din

proximitatea cotidiană. Am încercat să conectăm clasa socială cu existenţa a ceea ce Giddens

numea conştienţă de clasă, care demonstrează în plan epistemologic relevanţa continuă a teoriei

claselor chiar şi în lipsa conştiinţei de clasă în sens marxist.

Dacă clasele sociale apar acum ca realităţi sociale intermediare, între grupări artificiale şi

grupuri –actor, ele reprezintă nu numai apropierea indivizilor în spaţiul social ci şi distanţa

acestora faţă de membri ai altor clase sociale. Această ipoteză, a conturării clasei de mijloc prin

distanţă faţă de alte clase sociale, va fi analizată în această secţiune. După ce am analizat gradul

de mobilitate între segmentele clasei de mijloc şi am interpretat strategiile matrimoniale ale

indivizilor aparţinând acestor segmente în sensul tendinţei de reproducere a propriei poziţii

sociale, pasul următor îl constituie încercarea de a vedea dacă există o distanţă semnificativă în

spaţiul social între clasa de mijloc operaţionalizată astfel şi celelalte clase sociale. În plus, vom

încerca şi o cuantificare a aceastei distanţe pentru ca imaginea noastră asupra clasei de mijloc din

România să fie completă.

61  

Punctul de pornire al acestui demers îl constituie reversul ideii de „mobilitate tipică şi

uşoară” prezentă în definiţia clasei sociale weberiene, idee prin care am operaţionalizat

apropierea în spaţiul social a categoriilor ocupaţionale ale clasei de mijloc. Distanţa dintre

clasele sociale va fi, în mod logic, una legată de barierele de mobilitate.

Această secţiune propune ipoteza conform căreia clasa de mijloc se conturează şi pe baza

distanţei faţă de alte clase în spaţiul social, nu numai pe baza proximităţii segmentelor

ocupaţionale cuprinse în mod tradiţional în această clasă în literatura de specialitate a ultimelor

decenii.

Date şi metodă

Distanţa socială a fost operaţionalizată pe baza şanselor relative de mobilitate ale

indivizilor. Pentru a avea o imagine cât mai cuprinzătoare asupra patternuri-lor de mobilitate

asociate cu poziţia de clasă am modelat datele cu ajutorul analizei logliniare.

Schema claselor sociale a fost adaptată la sursa datelor folosită în acest capitol44,

păstrând, însă, graniţele definite de actorii sociali înşişi pe baza omogamiei căsătoriilor analizată

în capitolul 4, pentru că, din păcate, Barometrul de Consum Cultural nu oferă informaţii şi despre

ocupaţia soţiei. Folosirea acestei surse a datelor în capitolul de faţă aduce beneficiile unei

scheme ocupaţionale care ţine cont de distincţii de piaţă deosebit de importante pentru clasa de

mijloc.

Primul pas a fost selecţia modelului care reflectă cel mai bine pattern-urile de

reproducere şi de mobilitate pentru datele noastre. Alegerea modelului a fost făcută prin metoda

propusă de Treiman45, testând ipoteze concurente prin estimarea şi compararea modelelor care le

reprezintă. Treiman arată că selecţia modelului poate fi făcută prin două abordări diferite. Cea

mai comună este cea în care se porneşte de la un model relativ simplu şi se creşte gradul

complexităţii acestuia, până când modelul ajunge să fie suficient de adecvat datelor.                                                             

44 Barometrul de Consum Cultural, octombrie, 2005 45 Treiman, D. – Quantitative Data Analysis, 2002

62  

Pentru analiza noastră am ales a doua abordare, mult mai ancorată în teorie, aceea de a

testa ipoteze teoretice prin estimarea şi compararea modelelelor de analiză logliniară şi de a

alege, la sfârşit, modelul care reflectă cel mai bine relaţiile din tabelul de asociere. Modelele

obţinute pe baza acestei abordări sunt înţelese ca modele topologice, în sensul că oferă imagini

asupra configuraţiei spaţiului social pe baza pattern-urilor de mobilitate.

Rezultate

Prima ipoteză pe care o vom testa este aceea a independenţei între cele două variabile.

Dacă variabilele sunt independente, putem afirma că nu există nici o relaţie între ocupaţia tatălui

şi ocupaţia fiului.

Următoarea ipoteză testată este cea conform căreia, deşi există reproducere socială,

pentru indivizii care se îndepărtează de poziţia socială a tatălui mobilitatea nu este supusă altor

constrângeri structurale.

Cu alte cuvinte, modelul de quasi –independenţă presupune că, în condiţiile în care o

parte dintre indivizi reproduc poziţia socială a tatălui, indivizii care sunt mobili se mişcă liber în

spaţiul social, neîntâlnind bariere de mobilitate. Această lipsă a barierelor de mobilitate

presupune faptul că indivizii mobili pot ajunge în orice clasă socială, indiferent de clasa de

origine 46.

A treia ipoteză testată este cea a mobilităţii de schimb perfecte între categoriile sociale.

Această ipoteză este verificată atât ţinând cont de reproducerea socială cât şi eliminând efectele

acesteia în modelul care ia în considerare numai celulele offdiagonal. Modelul de simetrie a

mobilităţii de schimb ne spune că, dacă o celulă se diminuează cu un individ, celula „în oglindă”

creşte cu un individ. Modelul de quasi –simetrie se referă la întregul tabel de mobilitate, spre

deosebire de modelul de simetrie care ne oferă informaţii despre mobilitatea de schimb la nivelul

celulelor tabelului. Acest model acoperă o problemă importantă în studiul mobilităţii sociale, cea

                                                            

46 “Sometimes the claim is made that if people are able to free themselves from the “social class” defined by their father` s occupation, there is no longer any connection between social origins and destinations – that is, that the “off – diagonal” cells of the table are independent”. (Treiman, 2002)

63  

a fluidităţii. Relaţia de quasi –simetrie încearcă să verifice dacă, eliminânând efectul frecvenţelor

marginale, deci al mobilităţii structurale, şansele relative ale mobilităţii ascendente şi

descendente între categorii sunt simetrice. Sub constrângerile acestui model, inegalitatea de

şanse relative (odds ratios) care caracterizează mobilitatea ascendentă (deasupra diagonalei)

egalează inegalitatea de şanse relative care caracterizează mobilitatea descendentă (de sub

diagonala principală).

Acest capitol a avut la bază ipoteza iniţială a existenţei barierelor de mobilitate între

clasele sociale din România. Ultimul model evaluat este crossing, model care ne arată de câte ori

îi este mai greu unui individ dintr-o clasă socială inferioară să ajungă într-o anumită clasă faţă de

unul dintr-o clasă socială superioară. După cum putem observa din această descriere, modelul

crossing oferă tocmai o imagine şi o măsură a distanţei sociale între clase47.

În tabelul 1 am reprezentat estimarea modelelor de analiză a mobilităţii sociale. Modelele

au fost estimate şi comparate pe baza L2 dar şi pe baza coeficienţilor BIC48 şi ∆49.

Tabel 1. Goodness –of fit Statistics pentru modele ale mobilităţii intergeneraţionale în România

Model L2 d.f. p BIC ∆

Independenþã 243.853 16 .000 140.124 147.275

Simetrie 246.958 14 .000 156.195 149.35

Crossing 13.239 12 .352 -64.558 30.919

Model + offdiagonal

Quasi-independenþã 47.052 11 .000 -18.202 46.1

Simetrie offdiagonal 139.431 10 .000 80.109 74

Quasi-simetrie offdiagonal 4.925 6 .553 -30.668 6.636

Crossing offdiagonal 8.312 9 .503 -45.077 16.102

Sursa datelor: Barometrul de Consum Cultural, 2005.                                                             

47 “Suppose we were to take the occupational categories … as representing “social classes” with boundaries that constitute barriers to mobility. Suppose further that, in analogy to movement across physical space, it is necessary to “cross” each barrier between adjacent classes to achieve mobility between non-adjacent classes.” (Treiman, 2002: 67) 48 Pentru modelele logliniare BIC = L2 – (df) [ln(N)] 49 Suma reziduurilor în modul / 2.

64  

Comparând aceste modele putem să tragem concluzii foarte relevante pentru studiul

nostru. Prima observaţie se referă la măsura în care modelele care nu elimină efectul diagonalei

tabelului de mobilitate sunt adecvate datelor. Observăm că primele două modele, independence

şi simmetry nu sunt adecvate datelor noastre, indiferent de coeficientul pe care îl folosim pentru

a testa această adecvare. Coeficienţii BIC, ∆ şi L2 ne indică faptul că efectul reproducerii sociale

este puternic şi maschează pattern –urile de mobilitate ale indivizilor în spaţiul social. Prima

ipoteză luată în calcul, cea de independenţă a clasei sociale a fiului de clasa socială a tatălui este

respinsă atât pe baza nivelului de semnificaţie cât şi pe baza coeficientului BIC şi a

coeficientului ∆. De asemenea, putem respinge şi ipoteza simetriei schimburilor la nivelul

celulelor tabelului atât în prezenţa reproducerii sociale cât şi în absenţa acesteia.

Primul model care întruneşte criteriile de adecvare la date50 este crossing. Pe baza

coeficientului BIC, crossing este cel mai puternic model topologic testat, confirmând ipoteza

care stă la baza acestui model loglinear, aceea a existenţei barierelor de mobilitate între clasele

sociale. Ipoteza principală propusă în acest capitol afirmă că între clasele sociale din România

există distanţă socială, exprimată prin şanse relative inegale de mobilitate. Aceste diferenţe în

şansele relative de mobilitate sunt cele care stabilesc nu numai distanţa dintre clase dar şi ierarhia

claselor sociale. Acest model are o mult mai mare putere explicativă faţă de modelele evaluate

până acum. Chiar şi eliminând efectele reproducerii sociale, modelul crossing (offdiagonal)

rămâne un model puternic adecvat datelor şi susţine ipoteza noastră iniţială 51. Putem afirma, în

urma acestei analize, că sistemul de stratificare românesc este structurat de principiul clasei

sociale ca entitate identificabilă pe baza barierelor de mobilitate.

Celelalte modele în care efectul reproducerii sociale este eliminat (offdiagonal models)

sunt în general mai adecvate datelor noastre. Modelul de quasi –independenţă, care porneşte de

la asumpţia teoretică a lipsei barierelor de mobilitate pentru cei care scapă de reproducerea

socială nu este validat de analiza noastră. Indivizii care reuşesc să fie mobili nu pot ajunge în

orice clasă socială, ci traiectoria şi amploarea mobilităţii lor este legată de clasa de origine.                                                             

50 P = .352; BIC = -64.558; ∆ = 30.919 51 p =.503; BIC = -45.077; ∆ = 16.102  

65  

Pe baza relaţiei de quasi –simetrie verificăm dacă, eliminânând efectul frecvenţelor

marginale, deci al mobilităţii structurale, şi efectul reproducerii sociale, şansele relative ale

mobilităţii ascendente şi descendente între clasele sociale sunt simetrice. După cum vedem,

modelul este adecvat datelor atât la nivelul lui L2 cât şi conform coeficienţilor BIC şi ∆ 52. Acest

model reflectă cu cea mai mare acurateţe relaţiile dintre variabile.

Concluzii

Una dintre întrebările principale ale acestei cercetări viza gradul de structurare al clasei

de mijloc din România. În lucrarea noastră am abordat surse diverse ale structurării relaţiilor de

clasă. În capitolul 3 am analizat modul în care schimbările economice din ultimele două decenii

au reconfigurat piaţa muncii, structura ocupaţională şi sectoarele economiei naţionale,

constituindu-se, astfel, în surse majore ale expansiunii clasei de mijloc. În acest capitol am arătat

cum şansele de mobilitate şi strategiile matrimoniale sunt în acelaşi timp cauză şi consecinţă a

relaţiilor de clasă, ca relaţii între poziţii aflate în proximitate în spaţiul social. Pe baza demersului

nostru analitic nu pot fi cu adevărat separate efectele perioadei socialiste de cele ale tranziţiei şi

nici nu putem cuantifica gradul de structurare al relaţiilor de clasă în funcţie de perioada istorică.

Modelele logliniare comparate ne oferă, însă, o imagine a nivelului de cristalizare a structurii de

clasă în prezent.

Această secţiune indică forţa procesului de structurare mediată (Giddens) pentru că

„efectul de închidere a mişcării intergeneraţionale este acela de a asigura reproducerea

experienţelor comune de viaţă peste generaţii; şi această omogenizare a experienţelor este întărită

până la nivelul la care mişcarea indivizilor în interiorul pieţei muncii este limitată la ocupaţii care

generează un nivel similar al recompenselor materiale. În general putem afirma că structurarea

                                                            

52 p =.553; BIC = -30.668; ∆ = 6.636 

66  

claselor este facilitată până la nivelul la care închiderea mobilităţii există în raport cu orice formă

specifică de capacitate de piaţă.”53

Demersul de faţă nu şi-a propus ca obiectiv identificarea efectelor transformărilor din

perioada comunistă asupra structurării relaţiilor de clasă. Pe baza rezultatelor noastre putem să

spunem, însă, care nu sunt consecinţele perioadei socialiste asupra sistemului de stratificare al

României. La aproape două decenii după Revoluţia din 1989, pe baza inegalităţii şanselor de

mobilitate, este conturată imaginea unei societăţi româneşti puternic stratificată şi marcată de

inegalităţi structurale. Pentru ţările Europei de Est, aflate în zona de influenţă a Uniunii

Sovietice, jumătatea de secol care a urmat Celui De –Al Doilea Război Mondial a însemnat un

experiment de „destratificare” socială. Alături de alte studii în domeniu (Szelenyi, 2005; Eyal,

Townsend şi Szelenyi, 2001) această analiză sugerează faptul că experimentul de „destratificare

a României” a eşuat.

Una dintre concluziile acestor două capitole este aceea că societatea românească este una

puternic stratificată pe baza principiului clasei, structura de clasă fiind o realitate care constrânge

acţiunile actorilor sociali –strategiile matrimoniale sau cele de mobilitate. Putem afirma, de

asemenea, că în România clasa de mijloc este caracterizată de un nivel înalt al structurării, atât pe

baza endogamiei căsătoriilor cât şi pe baza reproducerii sociale şi a pattern-urilor de mobilitate,

dacă este analizată ca o clasă socială şi dacă sursele unităţii ei nu sunt căutate doar în situaţiile de

piaţă ale indivizilor.

                                                            

53 Giddens, A. –The Structure of the Advanced Society, 1970

67  

Capitolul 4

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ POZIŢIONAREA SOCIALĂ A INDIVIZILOR ÎN

CLASA DE MIJLOC ROMÂNEASCĂ

În urma analizelor efectuate în capitolul anterior am răspuns la primele noastre întrebări

de cercetare. Putem vorbi despre o clasă de mijloc în România, parţial consolidată în cadrul

ierarhiei de status caracteristice perioadei comunismului dar care trece printr-un proces de

expansiune datorită trecerii de la sistemul de stratificare socialist la structura de clasă de tip

capitalist precum şi datorită modificărilor structurale rezultate în urma tranziţiei economice pe

care a traversat-o România în ultimii ani. Până acum ne-am aplecat atât asupra eterogenităţii

clasei de mijloc, constituită din segmente aflate în situaţii de piaţă foarte diferite, la nivelul

cerinţelor, al recompenselor şi al experienţelor de viaţă cât şi asupra acelor caracteristici care

transformă aceste segmente dintr-un ansamblu eterogen într-o clasă socială.

Ultimul obiectiv al acestei cercetări este acela de a modela relaţia dintre poziţionarea

socială a indivizilor în clasa de mijloc şi factorii diverşi care o determină. Aceşti factori stau la

baza distanţei sociale dintre clasele sociale, în particular dintre clasa de mijloc şi celelalte clase.

Ei pot fi priviţi ca surse ale clivajelor dintre clasele sociale şi, implicit, datorită modului în care

am operaţionalizat acest concept, ca surse ale inegalităţii de şanse în viaţă ale indivizilor

aparţinând diferitelor categorii sociale. În plus, putem adăuga o parte a acestor determinanţi ai

şanselor în viaţă analizei reproducerii sociale din capitolul 3, completând astfel tabloul barierelor

de mobilitate dintre clasele sociale. Modelul nostru încearcă, de asemenea, să măsoare gradul de

reproducere şi de mobilitate socială prezente în poziţionarea indivizilor în spaţiul social.

Teza noastră generală în această lucrare afirmă că în România configuraţia actuală a

clasei de mijloc este rezultatul transformărilor suferite de societatea românească în etape diferite

–perioada comunistă şi etapa tranziţiei, aceste două perioade modelând în mod diferit segmentele

ocupaţionale care aparţin în mod tradiţional clasei de mijloc.

Prima ipoteză propusă în acest capitol este că poziţionarea indivizilor în categoriile

sociale superioare se bazează în primul rând pe nivelul capitalului cultural deţinut de aceştia.

68  

Deşi această ipoteză a fost confirmată în multe studii legate de spaţiul vest –european şi nord –

american şi putem spune că este un „loc comun” al modelelor de status attainment ale ultimelor

decenii, vom susţine că relaţia educaţie –status trebuie interpretată în funcţie de contextul

specific al României postsocialiste.

A doua ipoteză care va fi verificată în acest capitol se referă la reproducerea socială

directă şi mediată de educaţie. Una dintre ideile de bază propuse de această lucrare vizează faptul

că una dintre sursele principale de structurare a clasei de mijloc este reproducerea statusului pe

care părinţii îl aveau în perioada socialistă şi transformarea acestuia în poziţie de clasă.

În rest, logica acestei construcţii a modelului se referă la diferenţe de oportunităţi ale

indivizilor, aceste diferenţe fiind, de asemenea, specifice contextului românesc.

Date şi Metodă

Pentru a urmări aceste obiective am ales construcţia unor modele de regresie multilineară

optimal scaling, datorită tipului variabilelor incluse în model, având ca variabilă dependentă

clasa subiectului, operaţionalizată ca şi până în acest punct al studiului pe baza ocupaţiei acestuia

şi transformată într-o schemă de clasă în cinci trepte. Schema este rezultatul analizei din

capitolul 3, unde am definit proximitatea în spaţiul social pe baza căsătoriilor dintre indivizi,

după modelul CAMSIS. Am ajuns la o structură de clasă cu cinci clase sociale, aproximativ

aceeaşi cu schema Goldthorpe în cinci trepte: service class, lucrători rutinieri non-manuali,

agricultori, muncitori calificaţi şi muncitori necalificaţi, segmentele ocupaţionale cuprinse în

fiecare din aceste clase sociale fiind tocmai cele aflate în proximitatea conturată de înşişi actorii

sociali. Variabilele independente cuprinse în modelul iniţial au fost educaţia subiectului, clasa

tatălui, educaţia tatălui, tipul localităţii şi vârsta subiectului. Datorită omogamiei extrem de

puternice a căsătoriilor, care reflectă structura de clasă, am considerat suficiente variabilele care

ţin de ocupaţia şi de educaţia tatălui şi nu am introdus în model ocupaţia şi educaţia mamei.

Clasa tatălui a fost operaţionalizată şi transformată după modelul clasei subiectului.

Motivele operaţionalizării clasei pe baza ocupaţiei au fost prezentate pe larg la începutul acestei

cercetări de aceea nu voi mai insista asupra acestui aspect. În ceea ce privește vârsta subiectului,

69  

au fost luaţi în considerare doar subiecţii care împliniseră vârsta de 18 ani, considerând că între

15 şi 18 ani vom regăsi prea puţine persoane active și, mai mult, la aceste vârste, poziția socială

a tânărului este dependentă aproape în totalitate de clasa familiei de origine. Cazurile au fost

filtrate pe baza clasei subiectului, fiind analizaţi doar subiecţii activi, ca în analizele anterioare.

Educaţia subiectului a fost introdusă în model pentru a vedea cât de strânsă este legătura

dintre ocupaţie şi capitalul cultural deţinut de subiectul însuşi. A doua ipoteză a fost cea a

dependenţei poziţiei sociale a individului de cea a tatălui. Astfel, a fost urmărită reproducerea

clasei ca atare, prin indicatorul ei unic, ocupaţia, dar şi reproducerea capitalului cultural, de mare

importanţă pentru o parte semnificativă a clasei de mijloc. Variabila legată de educaţia tatălui a

fost introdusă pentru a testa importanţa reproducerii acestei forme de capital asupra poziţionării

sociale a individului. Vârsta subiectului a fost introdusă ca unică posibilitate de a verifica dacă

există un efect al trecerii timpului asupra traiectoriei profesionale proprii a individului. Ultima

variabilă adăugată modelului este tipul localităţii de rezidenţă a subiectului. Am considerat că

mediul rural /urban şi mărimea localităţii sunt strâns legate de situaţia de piaţă a indivizilor şi de

oportunităţile de angajare ale acestora, datorită diferenţelor majore dintre localităţile din

România, în ceea ce priveşte gradul de dezvoltare.

După cum se poate observa, variabila dependentă este ordinală ca şi majoritatea

variabilelor dependente alese. Aflându-mă în imposibilitatea de a folosi modelul clasic de

regresie, am decis să folosesc regresia tip optimal scaling, care permite introducerea în analiză a

mai multor tipuri de variabile.

Tabel 1. Corelaţiile dintre variabilele introduse în modelele de regresie optimal scaling

Ocupaþie subiect

Educaþie subiect

Ocupaþie tatã

Educaþie tatã

Vârstã subiect Tip localitate

Ocupaþie subiect -0.718 0.495 -0.472 0.195 0.528 Educaþie subiect -0.499 0.547 -0.345 -0.476 Ocupaþie tatã -0.695 0.408 0.380 Educaþie tatã -0.434 -0.373 Vârstã subiect 0.094 Tip localitate Media 2.85 5.71 3.61 3.77 50.26 366 Ab. std. 1.271 2.856 1.222 2.595 17.666 1.894 Sursa datelor: Barometrul de Opinie Publică, mai 2006

70  

Primul pas este explorarea distribuţiei datelor şi a relaţiilor dintre ele. Tabelul 1 prezintă

valorile medii şi abaterile standard pentru fiecare variabilă şi corelaţiile dintre variabile.

Prezentarea corelaţiilor este necesară nu numai pentru a avea o primă imagine asupra relaţiilor

existente între variabilele introduse în model ci şi pentru putea urmări multicolinearitatea

acestora care, în cazul unui număr mic de cazuri cum este eşantionul nostru de persoane active 54,

poate influenţa semnificativ mărimea şi mai ales stabilitatea coeficienţilor (Treiman, 2002).

Atragem atenţia, însă, asupra faptului că, dat fiind tipul variabilelor, aceste corelaţii sunt

considerate numai pentru a indica modul de relaţionare al variabilelor şi pentru a semnala

pericolul multicolinearităţii, mărimea coeficienţilor 55 neavând, însă, în acest caz, o interpretare

solidă.

Sub rezerva expusă, putem analiza imaginea pe care o oferă explorarea datelor,

observând corelaţiile foarte puternice între anumite variabile. Cea mai strânsă relaţie este între

educaţia şi ocupaţia subiectului. Deşi am menţionat pericolul interpretărilor hazardate ale acestor

coeficienţi, putem remarca faptul că relaţia dintre educaţie şi ocupaţie pare să devină mai strânsă

în timp, fiind mai puternică pentru subiect (r = -0.718) decât pentru tată (r = -0.695). În ceea ce

priveşte reproducerea socială, clasa subiectului apare a fi strâns legată de educaţia tatălui (r = 0.

472) și de poziţia de clasă a acestuia (r = 0.495). Putem avansa presupunerea că reproducerea

socială are loc în primul rând pe baza capitalului cultural formal datorită faptului că educația și

ocupația tatălui sunt, la rândul lor, puternic corelate. Nivelul de educaţie este, în mod logic, legat

de vârsta subiectului. Vârsta subiectului este corelată puternic cu nivelul educaţiei tatălui (r = -

0.434) marcând, probabil, efectul nivelului educaţional asupra vârstei la prima căsătorie şi asupra

momentului primei naşteri. Motivele pentru care am introdus tipul localităţii în analiză apar,

până în acest moment, ca fiind juste. Se poate observa că această variabilă este într-o relaţie

strânsă atât cu educaţia subiectului cât şi cu cea a tatălui.

                                                            

54 N = 920 55 am folosit coeficientul Pearson, elaborat pentru variabile de tip interval

71  

Tabel 2. Corelaţiile dintre variabile după transformarea optimal scaling

Variabila After transformation

Importance

Educaþia subiectului .592 .801 Educaþia tatãlui .474 .047 Clasa socialã a tatãlui .553 .080 Tipul localitãþii .726 .090 Vârsta subiectului .789 -.018

Variabila depedentã: clasa socialã a subiectului

Sursa datelor: Barometrul de Opinie Publică, mai 2006

Corelaţiile realizate în procesul optimal scaling sunt diferite, pentru că imaginea acestor

corelaţii trebuie să ţină cont de faptul că logica optimal scaling este tocmai aceea de a maximiza

corelaţiile dintre variabile. Ordinea importanţei corelaţiilor indică faptul că relaţia cea mai

puternică în acest model este între educaţia subiectului şi clasa subiectului, urmată de celelalte

variabile, ale căror coeficienţi de corelaţie sunt prea mici pentru a putea indica o tendinţă validă

în acest punct al analizei.

Rezultate

Pasul următor este construcţia modelului de regresie în care vor fi introduse variabilele

menţionate, pentru a stabili importanţa fiecărui factor în modelul nostru explicativ. Variabilele

alese reprezintă, de fapt, testarea modelului clasic al modului de poziţionare socială a indivizilor

propus pentru prima dată de Blau and Duncan. Modelul cercetătorilor americani folosea analiza

path pentru a determina factorii care contribuie la procesul de atingere a statusului ocupaţional,

identificând patru variabile independente cruciale: ocupaţia tatălui, educaţia tatălui, educaţia

subiectului şi poziţia subiectului în momentul inserţiei profesionale 56. Ipotezele care au dus la

introducerea în modelul nostru a celor două variabile suplimentare, vârsta respondentului şi tipul

localităţii ţin de contextul specific al ţării noastre în care este probabil ca ascensiunea

                                                            

56 Variabilă pe care nu o avem la dispoziţie

72  

profesională să fie marcată de efectul vechimii în muncă şi de efectele mobilităţii diferite pentru

generaţiile considerate şi, mai ales, de oportunităţile extrem de diferite oferite de mediul de

rezidenţă.

Tabel 3. Coeficienţii β şi erorile standard ai regresiei optimal scaling

Variabile Model 1 Model 2

Tipul localitãþii .116 (.024)

.128 (.024)

Ocupaþia tatãlui .103 (.028)

.132 (.024)

Educaþia tatãlui -.060 (.030) -

Vârsta respondentului -.088 (.023)

-.072 (.022)

Educaþia subiectului -.647 (.027)

-.652 (.025)

R2 ajustat .612 .610 BIC 406.814 399. 947 Model 1,2: variabila dependentă –clasa (ocupaţia) subiectului

Sursa datelor: Barometrul de Opinie Publică, mai 2006

Diferenţa dintre cele două modele la nivelul dispersiei explicate este complet

nesemnificativă, ceea ce dovedeşte că presupunerea multicolinearităţii avansată înaintea testării

celui de-al doilea model este justă. Nu putem vorbi, în consecinţă, nici despre un câştig, nici

despre o pierdere la nivelul dispersiei explicate prin eliminarea educaţiei tatălui şi a vârstei

subiectului. Această stabilitate a coeficientului R2 pentru ambele modele se datorează faptului că

proporţia dispersiei explicate creşte semnificativ prin introducerea a noi variabile numai dacă

variabilele introduse nu sunt corelate cu variabilele deja prezente în model. În secţiunea dedicată

analizei tabelului corelaţiilor dintre variabilele introduse în model observam că educaţia tatălui

este puternic corelată cu ocupaţia acestuia Influenţa mediată a educaţiei tatălui va fi una

importantă în cel de-al doilea model.

73  

Comparaţia modelelor a fost făcută şi pe baza coeficientului BIC (Bayesian Information

Coefficient)57. Coeficientul este o măsură tip likelihood ratio, care indică probabilitatea ca

modelul să fie adevărat, în funcţie de datele analizate (Treiman, 2002). Avantajele folosirii BIC

se datorează modului de construcţie a acestuia, care ţine cont atât de mărimea eşantionului cât şi

de numărul de variabile independente introduse în model. Spre deosebire de F, BIC va penaliza

modelele cu număr mare de variabile, avantaj important având în vedere caracteristicile R pătrat,

care creşte odată cu introducerea unor noi variabile în model, chiar dacă acestea nu sunt foarte

relevante. Un BIC negativ va indica faptul că modelul este adecvat datelor, cu atât mai adecvat

cu cât BIC va fi mai mic. În urma comparării celor două modele pe baza acestui coeficient,

putem afirma că al doilea model este mai adecvat datelor analizate, deși îmbunătățirea este

minoră. Vom analiza, în continuare, efectele variabilelor cuprinse în cel de-al doilea model

asupra poziţiei sociale a individului, atât datorită criteriului BIC cât mai ales datorită

fundamentării teoretice superioare a acestuia din urmă.

Tabel 4. Selecţia modelului de regresie optimal scaling

BIC R2 F Model 2 vs. 1 6.867 -.002 -21.309 Sursa datelor: Barometrul de Opinie Publică, mai 2006

Procedura optimal scaling nu furnizează coeficienţi metrici, de aceea sunt raportaţi numai

coeficienţii standardizaţi. Tendinţele indicate de coeficienţii de regresie confirmă, în parte,

concluziile studiului lui Blau şi Duncan. Educaţia subiectului este variabila explicativă cea mai

importantă (β = -.652). Dintre celelalte variabile folosite de cercetătorii americani semnificativă

s-a dovedit doar ocupaţia tatălui (β = .132). Cel mai surprinzător a fost efectul direct al localităţii

de rezidenţă asupra poziţiei sociale a subiectului (β = .128). Vârsta subiecților are, de asemenea,

un efect direct slab asupra clasei subiectului (-.072).

Pentru a urmări mai uşor efectul variabilelor asupra clasei subiectului, vom prezenta

pentru fiecare dintre ele graficul transformărilor pe care le-au suportat. Vom începe cu graficul

care prezintă transformările suferite de variabila dependentă.

                                                            

57 BIC a fost calculat după formula lui Raftery: BIC’k = n [ (1 – R2k)] + pk [ln(n)] unde p este numărul variabilelor

independente pentru modelul k analizat

74  

Figura 1 prezintă o imagine uşor interpretabilă în termeni de „distanţă socială”, în sensul

în care am angajat acest concept în capitolul precedent. Putem afirma din nou că distanţa cea mai

mare în spaţiul social românesc este cea dintre clasa de mijloc şi celelalte clase. Distanţa mai

redusă între lucrătorii rutinieri non-manuali şi muncitorii calificaţi sugerează că în continuare

capitalul cultural formal este cel care structurează distincţia de clasă în România, chiar mai mult

decât o face distincţia manual /non –manual.

Figura 1. Optimal scaling. Transformarea variabilei dependente –clasa subiectului.

Graficele pe care le prezentăm în continuare ne ajută să vizualizăm modul în care

variabilele independente, considerate separat, sunt transformate pe baza procesului iterativ

optimal scaling pentru a exprima cel mai bine relaţia lor cu variabila dependentă.

75  

Figura 2. Optimal scaling. Transformarea educaţiei subiectului în funcţie de clasa subiectului

După cum putem observa pe baza coeficienţilor standardizaţi, variabila care are cea mai

importantă influenţă asupra poziţionării sociale a individului este educaţia. Figura 1 sugerează o

puternică relaţie între poziţia socială a individului şi nivelul de şcolaritate atins de acesta. Mai

mult, panta cea mai abruptă se poate observa începând cu nivelul de studii post –liceal şi

continuând cu diversele forme ale studiilor superioare. Această reprezentare subliniază din nou

ideea distanţei sociale dintre clasa de mijloc, puternic dependentă de nivelurile cele mai înalte de

şcolaritate şi celelalte clase. Distanţa dintre studiile superioare şi cele liceale este cea mai

semnificativă şi putem spune că o reproduce pe cea dintre clasa de mijloc şi lucrătorii rutinieri

76  

non-manuali 58. De asemenea, celelalte clase sociale sunt mai apropiate în spaţiul social, după

cum nivelurile de educaţie care le corespund sunt mai apropiate între ele.

Ajunşi aici, trebuie să precizăm determinanţii cei mai importanţi ai educaţiei subiectului.

Am construit un nou model de regresie, incluzând în analiză educaţia tatălui, ocupaţia tatălui,

tipul localităţii, şi vârsta subiectului. Modelul rezultat arată că variabila cea mai importantă

pentru educaţia subiectului este educaţia tatălui, urmată de tipul localităţii, de vârsta subiectului

şi, în cele din urmă, de ocupaţia (clasa) tatălui.

Tabel 5: Regresie optimal scaling Variabila dependentă: educaţia subiectului

Variabile Coeficienþi

Educaþia tatãlui .281 (.030)

Ocupaþia tatãlui

-.154 (.028)

Vârsta subiectului -.278 (.025)

Tipul localitãþii -.308 (.026)

BIC 471.657

Adjusted R2 .517 Sursa datelor: Barometrul de Opinie Publică, mai 2006

Acest model explică 51% din dispersia educaţiei subiectului. Oportunităţile educaţionale

oferite sunt diferite în funcţie de mărimea şi de statutul localităţii. Aceste oportunităţi determină

în mare parte nivelul de şcolaritate al indivizilor. Inegalităţile de acces la educaţie şi calitatea

inegală a învăţământului sunt factori importanţi ai perpetuării inegalităţii de şanse. Această

categorie de factori instituţionali este atât rezultatul relaţiilor obişnuite dintre centru şi periferie

cât şi rezultatul politicii de stat în privinţa calităţii învăţământului, atât în perioada comunismului

                                                            

58 După cum am arătat pe baza analizei loglineara şi în capitolul dedicat distanţei dintre clasa socială şi celelalte clase.

77  

cât şi în etapa tranziţiei 59. Educaţia tatălui este variabila explicativă cea mai importantă, indicând

transmiterea intergeneraţională a capitalului cultural.

Figura 3. Optimal scaling. Transformarea tipului localităţii în funcţie de clasa subiectului

Următoarea variabilă care are putere explicativă pentru poziţionarea socială a indivizilor

este tipul localităţii. Relaţia dintre tipul localităţii şi clasa socială a subiectului este uşor

explicabilă atât pe baza distincţiei rural/ urban cât şi pe baza diferenţelor dintre gradul de

modernizare şi de industrializare al oraşelor, în funcţie de mărimea acestora. Profilurile

structurilor ocupaţionale ale localităţilor variază în funcţie de cele două distincţii mai sus

amintite. Un oraş de peste 200 000 de locuitori, puternic industrializat, va oferi alte situaţii de

piaţă potenţiale locuitorilor săi, pe baza ocupaţiei, decât zonele rurale. De asemenea sectorul                                                             

59 Pentru o analiză mai detaliată a diferenţelor de calitate a învăţământului românesc în rural /urban, v. Raportul asupra stării învăţământului 2005, www.edu.ro

78  

terţiar este dezvoltat aproape exclusiv în oraşe, fiind absorbit aproape în totalitate în oraşele mari

ale României, care acţionează ca adevărate puncte nodale economice, culturale şi de furnizare a

serviciilor. Din acest punct de vedere şi localităţile urbane sunt diferite între ele în funcţie de

mărime şi de poziţia în care se află, unul dintre punctele în care panta transformărilor devine mai

abruptă marcând tocmai diferenţa dintre oportunităţile oferite de un oraş mare şi de cele oferite

de un oraş mic. Putem afirma pe baza relaţiei analizate puternicul caracter urban al clasei de

mijloc româneşti.

Pe de altă parte, se remarcă quasi-echivalenţa situaţiei de piaţă pentru cei din oraşe foarte

mici cu cei din centrele de comună şi chiar cu cei din sate. Explicaţia constă în slaba diferenţă

dintre urbanul foarte mic şi rural la nivelul facilităţilor şi al serviciilor, al gradului de

modernizare şi de industrializare şi al oportunităţilor de angajare oferite. Multe localităţi au

câştigat statutul de oraş în perioada comunistă deşi criteriile de delimitare a lor de mediul rural

nu erau obiective. Câştigarea statutului de oraş nu a fost urmată, în cele mai multe cazuri, de o

strategie de dezvoltare şi de modernizare care să asigure substanţă etichetei de “urban”. Centrele

de comună concentrează la ora actuală cea mai mare parte a serviciilor medicale, educaţionale

sau administrative şi, în consecinţă, cea mai mare parte a intelectualităţii rurale. Ele sunt,

totodată, beneficiarele investiţiilor noii clase de mijloc rurale emergente care, deşi slab

reprezentată în prezent, este concentrată în ruralul puternic populat, cu acces facil la transporturi,

pieţe de desfacere sau de aprovizionare şi cu instrumentele administrative la îndemână.

Pentru a urmări reproducerea socială, concept care, după cum ne amintim din primele

capitole, stătea la baza ideii de clasă socială, am inclus în analiză originea socială a subiectului,

mai exact ocupaţia tatălui, transformată pe baza schemei celor cinci clase sociale, folosită şi

până acum în analiza noastră. În cele mai multe cazuri reproducerea socială poate fi explicată

destul de bine pe baza profesiei sau educaţiei tatălui care, la rândul lor, sunt puternic corelate cu

profesia sau cu educaţia mamei.

Transformările suferite de ocupaţia tatălui indică următoarele tendinţe: distanţa mare între

lucrătorii rutinieri non-manuali şi service class pentru taţii subiecţilor. Deşi clasele sociale ale

taţilor respondenţilor nu constituie un eşantion care să reflecte structura socială a acestora într –

un sens strict, putem remarca, pe baza analizelor realizate în capitolul 5 şi pe baza acestor

79  

grafice, că distanţa socială dintre clasa de mijloc şi restul categoriilor de angajați non-manuali a

crescut în ultimele decenii.

Figura 4. Optimal scaling. Tranformarea clasei tatălui în funcţie de clasa subiectului.

Am verificat, de asemenea, tot pe baza unor modele de regresie tip optimal scaling

ipoteza conform căreia reproducerea socială a capitalului cultural este chiar mai puternică pentru

generaţiile active astăzi decât reproducerea statusului ocupaţional. Dacă reproducerea

ocupaţională explică 26% din variaţia statusului ocupaţional actual al indivizilor, pe baza unui

80  

model în care am introdus ca variabilă independentă numai ocupaţia tatălui, în cazul educaţiei

subiectului nivelul de şcolaritate al tatălui explică mai mult de 37% din dispersie.

Ultima variabilă care s-a dovedit relevantă pentru modelul de poziţionare socială a

indivizilor este vârsta respondentului. Ipoteza că traiectoria profesională este marcată de efectele

vechimii în muncă se confirmă. Relaţia dintre vârsta subiectului şi poziţia sa socială este expresia

unicului efect aparţinând mobilităţii intrageneraţionale pe care l-am putut modela pe baza

datelor. Este evident că, cu cât subiecţii înaintează în vârstă, cu atât poziţia lor socială atinsă este

mai înaltă.

Figura 5. Optimal scaling. Tranformarea vârstei subiectului în funcţie de clasa subiectului.

81  

Figura 6 prezintă modul în care am modelat, sub forma unei analize path, toate relaţiile

directe şi mediate observate între variabilele incluse în construcţia noastră teoretică. În urma

analizei putem concluziona că educaţia continuă să fie principalul factor al poziţionării sociale a

subiectului, efect remarcat de studiile de specialitate din ultima jumătate de secol. Celelalte

variabile cu influenţă directă semnificativă asupra clasei subiectului sunt, după cum am văzut,

ocupaţia tatălui, tipul localităţii de rezidenţă și vârsta subiectului.

Figura 6. Modelul de poziţionare socială a indivizilor –analiză path.

Vârsta subiectului 

Educația subiectului 

Tipul localității 

Clasa subiectului 

. 281 

‐.308 .128 

‐.463 ‐.278 

‐.072 

‐.652 

Educația tatălui 

Ocupația tatălui 

.132 ‐.850  ‐.154

82  

Discuţii

Dacă modelele clasice ale modului de atingere a statusului ocupaţional se dovedesc şi

astăzi eficiente, nu mai puţin importantă apare a fi contextualizarea acestor modele, ţinând cont

de condiţiile spaţio -temporale specifice şi de diferenţierile pe care acestea le fac în pattern-urile

de mobilitate şi de reproducere socială, precum şi în constrângerile şi resursele structurale pe

care acestea le presupun.

Miza principală a acestor modele de dobândire a statusului este cea legată de conturarea

unei imagini asupra modului în care indivizii se plasează în ierarhia socială. Cercetările care se

încadrează în această tematică au suscitat şi numeroase dezbateri legate de gradul de deschidere

al societăţilor contemporane şi de gradul în care acestea funcţionează pe principii meritocratice.

Modelele de dobândire a statusului arată că, în timp, relaţia dintre originea socială şi statusul

indivizilor devine tot mai slabă, educaţia fiind recunoscută aproape universal ca sursă principală

a poziţionării sociale. Procesul industrializării duce la o trecere progresivă „from ascriptive to

achievement” (Krymkowski, 1996) care exprimă o relaţie liniară a acestui proces cu evoluţia

stratificării societăţilor industriale (Kerr, Dunlop, Harbison şi Myers, 1960; Lipset, 1969;

Treiman, 1970). Dacă pentru autorii menţionaţi efectele industrializării sunt liniare în ceea ce

priveşte trecerea înspre o societate meritocratică, alţi autori contrazic nu numai liniaritatea

acestei relaţii (Jackman, 1975; Grusky, 1983) ci şi gradul impactului industrializării asupra

dependenţei poziţiei sociale de originea indivizilor (Grusky şi Hauser, 1984). Deschiderea

superioară a societăţii americane este analizată de anumiţi autori ca datorându-se avansului

important pe care Statele Unite îl are faţă de celelalte state în procesul industrializării. Sunt, însă,

studii care arată că procesele de alocare a statusului sunt mai deschise în Statele Unite, tocmai

pentru că statusul ocupaţional nu este legat de educaţie în măsura în care această relaţie se

manifestă pentru spaţiul european. (Krymkowski, 1996).

Primordialitatea educaţiei în explicarea statusului individual a condus o parte a

cercetătorilor occidentali spre concluzia unei deschideri fără precedent a societăţilor vestice

(Featherman şi Hauser, 1978) care ar funcţiona, în prezent, pe baza principiilor meritocratice.

83  

Această deschidere este unul dintre principalele puncte de pornire pentru cei care susţin

irelevanţa teoriei claselor pentru sociologia contemporană.

Cei care contrazic această poziţie susţin că, deşi deschiderea societăţilor occidentale în

privinţa egalităţii oportunităţilor educaţionale este evidentă, de această deschidere profită în

primul rând membrii claselor de sus şi de mijloc. În plus, efectul direct clasei sociale de origine

asupra poziţiei sociale de destinaţie a indivizilor continuă să fie semnificativ în multe din

modelele dobândirii statusului, completat de un efect mediat prin variabila educaţie. Privită din

această perspectivă, teoria claselor îşi demonstrează încă o dată relevanţa, influenţând decisiv

unul dintre cele mai importante beneficii ale societăţilor contemporane –cel al educaţiei. În acest

punct suntem de acord că, în prezent, “puterea clasei sociale operează prin procesul

educaţional…Efectele clasei sunt mediate tot mai mult de către procesul de dobândire a

statusului educaţional.” (Savage, 2000 :29). Faptul că sistemele educaţionale mediază efectele

clasei sociale de origine nu fac aceste efecte mai puţin importante.

Reproducerea capitalului cultural şi relaţia strânsă dintre acesta şi reproducerea altor

forme de capital a fost analizată pe larg în literatura de specialitate (Coleman şi Campbell, 1966;

Bourdieu şi Passeron, 1970; Bernstein, 1978; Marshall, 1997). În esenţă, teoreticienii menţionaţi,

în special Bourdieu şi Passeron în La Reproduction, susţin că, în ultimele decenii, odată cu

maturizarea capitalismului, avantajele clasei de mijloc sunt tot mai dificil de transmis direct, prin

moştenirea proprietăţii. Explicaţia reproducerii constante a clasei de mijloc în societăţile

occidentale se datorează mecanismelor educaţionale, care permit o permanentă “reconstrucţie” a

claselor privilegiate, prin transmiterea capitalului cultural. Datorită acestui mecanism putem

afirma că o mare parte a clasei de mijloc româneşti – segmentele intelectualităţii - era deja

constituită în momentul căderii comunismului. Copiii din clasă de mijloc sunt mai capabili să îşi

convertească abilităţile lor înalte în slujbe de clasă de mijloc decât copiii clasei muncitoare şi

aceasta pare să fie foarte probabil datorată resurselor superioare pe care le au la dispoziţie.

Rezultatele lui Marshall et al. (1997) arată că, deşi este clar că clasa are un efect direct

asupra clasei sociale a subiecţilor, acesta este modest. Ei arată, însă, că „beneficiile absolvirii”

continuă să fie foarte puternice. Şansele celor care au absolvit, de a ajunge în service class faţă

de cei care nu au absolvit, erau de 87/1 în 1972 şi 82/1 în 1989. În aceeaşi perioadă asocierea

dintre clasa tatălui şi a fiului rămâne în mare constantă, ceea ce ne duce din nou la concluzia că

84  

efectele de clasă sunt tot mai mult mediate prin procesele educaţionale. Aceste rezultate confirmă

în mare, cu alte procedee, rezultatele lui Blau şi Duncan. Cercetătorii americani au observat o

corelaţie puternică între poziţia tatălui şi poziţia fiului. Cea mai mare parte a acestui efect a avut

loc din cauză că poziţia tatălui influenţa tipul de educaţie pe care fiul a primit-o, care la rândul ei

a influenţat ocupaţia fiului, concluzii foarte asemănătoare studiului nostru. Lucrarea

cercetătorilor americani a deschis drumul unei adevărate tradiţii (Lin, Vaughn şi Ensel, 1976;

Kerckhoff, 1981; Treiman şi Terrell, 1975, etc.), marcate de cadrul teoretic al industrialismului

şi, parţial de adeziunea sau de non –adeziunea la ideologiile dominante în Statele Unite.

Rezultatele studiului nostru confirmă faptul că educaţia este cel mai bun predictor al

poziţiei sociale a indivizilor astăzi. Deşi o parte a acestei relaţii se poate datora procesului de

modernizare a României din a doua jumătate a secolului XX, nu putem, însă, interpreta, aceasta

relaţie în termenii teoreticienilor industrializării. Implicaţiile ei sunt diferite pentru o societate

postsocialistă. Aceste diferenţe de interpretare pe care le propunem ţin de diferenţele dintre

sistemele educaţionale ale ţărilor occidentale faţă de cele din Europa de Est care se

caracterizează printr-un învăţământ de stat, puternic centralizat şi ideologizat. O a doua diferenţă

ţine de condiţiile istorice specifice ale României. În primele decenii după război, datorită

misiunii programatice a liederilor comunişti de a anihila “pericolul” intelectualităţii, s-a ajuns la

diminuarea până la dispariţie a segmentelor deţinătoare de capital cultural aparţinând ordinii

social-politice din perioada interbelică. În anii `60, însă, începe formarea a ceea ce Djilas numea,

« noua clasă », adică intelectualitatea comunistă. Întregul nostru demers de până acum

demonstrează faptul că, în ierarhia de status a ultimelor decenii comuniste, noua intelectualitate

câştigă teren. Modul de recrutare a noii elite comuniste este un factor structural important care

modelează puternic mobilitatea acelei perioade şi, în consecinţă, procesele de dobândire a

statusului (Petrovici, 2006). Mobilitatea “programată” din motive ideologice trebuie decelată,

deci, de cea indusă de transformările economice datorate modernizării. Un alt punct în care

interpretarea relaţiei educaţie –poziţie socială este diferită faţă de cea care îşi are sursa în logica

industrialismului se referă la valorizarea diferită a educaţiei în societăţile socialiste. Dacă

acceptăm că în statele occidentale principiul de structurare a societăţii este cel al clasei, în sensul

stratificării induse de relaţiile de piaţă, însăşi logica socialismului refuză societăţii româneşti

posibilitatea structurării relaţiilor de clasă. În lipsa unei pieţe libere care să reglementeze aceste

raporturi, în România, ca şi în celelalte state est –europene, se va construi o ierarhie de status, în

85  

care capitalul cultural va reprezenta principalul mijloc de diferenţiere socială şi de obţinere a

prestigiului social (Eyal, Townsend şi Szelenyi, 2001). În capitolele anterioare am arătat cum

clasa de mijloc românească îşi are rădăcinile tocmai în intelectualitatea socialistă şi cum, în

ultima parte a perioadei comuniste, importanţa educaţiei a crescut chiar şi pentru dobândirea

accesului la poziţii înalte în ierarhia de partid.

Pe baza modelului nostru putem reafirma că “experimentul destratificării” 60 României

(ca şi al altor state est –europene) a eşuat. Relaţia dintre clasa socială a tatălui şi cea a fiului

continuă să fie semnificativă chiar ca şi efect direct. În plus, ea mediază relaţia dintre educaţie şi

ocupaţie.

Hendricks şi Ganzeboom (1998), analizând schimbările modelului de dobândire a

statusului în Olanda între anii 1920 şi 1990 au ajuns la concluzia că legătura dintre ocupaţia

tatălui şi statusul fiului devine mai slabă în ultimele două decenii. Relaţia educaţiei cu statusul

ocupaţional continuă să fie puternică şi nu se manifestă nici o tendinţă de reducere a efectului

educaţiei. În modelele de regresie liniară şi logistică au introdus şi efectele experienţei pe piaţa

muncii care s-au dovedit semnificative. În modelul nostru acest efect a fost introdus prin

variabila vârstă. Efectul acestei variabile pentru poziția socială a indivizilor are o interpretare

dublă : pentru generațiile care și-au construit cariera în cadrul sistemului socialist de stratificare

efectul vârstei se traduce mai mut în termeni de vechime în muncă decât în termenii de

experiență pe piața muncii, deoarece în perioada menționată nu se poate vobi, practic, despre o

competiție a indivizilor pe piața muncii. Pentru generațiile a căror inserție profesională a avut

loc după 1989, experiența profesională devine tot mai mult o sursă a plasării în poziții dezirabile.

Din perspectiva industrializării se poate, însă, analiza relaţia dintre tipul localităţii şi

poziţia socială a subiecţilor. Introducerea acestei variabile în analiză s-a dovedit extrem de utilă.

Explicaţiile efectului localităţii de rezidenţă asupra oportunităţilor ocupaţionale şi educaţionale

au fost prezentate în secţiunea rezervată transformărilor suferite de variabile în procesul optimal

scaling. Aceste explicaţii vizează faptul că sectorul terţiar este dezvoltat aproape exclusiv în

oraşe, fiind absorbit aproape în totalitate în localităţile urbane mari ale României, care acţionează

ca adevărate puncte nodale economice, culturale şi de furnizare a serviciilor. Profilurile                                                             

60 Conceptul îi aparține Szonyei Szelenyi

86  

structurilor ocupaţionale ale localităţilor variază în funcţie de cele distincţia rural /urban şi de

gradul de dezvoltare a oraşelor, în funcţie de mărimea acestora şi de poziţia acestora.

Putem spune, în încheiere, că rezultatele studiului nostru confirmă cercetări anterioare din

sfera sociologiei occidentale şi est –europene. Diferenţa în modul de construcţie a modelului se

referă la introducerea în analiză a tipului localităţii, factor structural care s-a dovedit deosebit de

important în predicţia poziţiei sociale a subiecţilor. Mult mai important este, însă, să precizăm că,

deşi rezultatele empirice sunt asemănătoare cu multe dintre studiile referitoare la societăţile

occidentale, interpretarea lor este diferită şi trebuie să ţină cont de contextul est –european

postsocialist. Acest context este tributar şi altor constrângeri ale dezvoltării decât logica

dezvoltării industriale şi, după cum se vede, creează alt tip de stratificare. Pe de altă parte,

înţelegerea relaţiei dintre capitalul cultural şi statusul individului în perioada socialistă conduce

la remodelarea acestei legături în etapa tranziţiei, această reconfigurare a relaţiei educaţie –

ocupaţie fiind una dintre cele mai importante surse structurale ale clasei de mijloc româneşti.

87  

Concluzii

Teza generală a acestei cercetări este că, deşi constituită din segmente extrem de diferite

ca situaţie de piaţă şi ca destin istoric, putem vorbi despre o clasă de mijloc românească unitară,

pe baza a trei criterii diferite: pe baza pattern-urilor de mobilitate (a mobilităţii tipice şi uşoare)

caz în care clasa de mijloc reprezintă o entitate identificabilă ca şi clasă socială în sens weberian;

pe baza pattern-urilor de interacţiune ale indivizilor, criteriu preluat pe linia interacţionistă a

cercetătorilor de la CAMSIS și pe baza distanţei sociale faţă de alte clase sociale.

Pe baza criteriilor amintite, putem răspunde acum la întrebarea legată de existența clasei

de mijloc, prezentă permanent în dezbaterea publică, centrând răspunsul nostru în jurul

conceptului de structurare mediată a clasei de mijloc.

Pattern-urile de interacțiune ale indivizilor, nivelul reproducerii sociale și șansele relative

de mobilitate conturează imaginea unei structurări puternice a clasei de mijloc românești.

Analiza de faţă a permis nu numai o primă evaluare a gradului de structurare al clasei de mijloc

ci şi înţelegerea contextualizată a noţiunii de proximitate în spaţiul social prin prisma actorilor

înşişi. Primul pas l-a reprezentat conturarea unei scheme de clasă pe baza imaginii spațiului

social pe care o au actorii înșiși. Strategiile matrimoniale ale actorilor sociali conturează o clasă

de mijloc în care apartenența este dată atât de capitalul cultural cât și de capitalul economic sau

de puterea organizațională.

Gradul mare al structurării se datorează, însă, în primul rând reproducerii intra și

intergeneraționale a capitalului cultural, indicând faptul că rădăcinile actualei clase de mijloc pot

fi regăsite în noua clasă a intelectualității socialiste 61. De asemenea, analizele topologice bazate

pe analiza loglineară din capitolul 3 au indicat o stratificare puternică a societății românești în

sensul șanselor relative de mobilitate. Clasa de mijloc este, în consecință, nu numai structurată

dar și delimitată prin bariere de mobilitate intergenerațională. Ipoteza că societatea românească

actuală este, astăzi, una puternic stratificată pe bază de clasă şi că accesul indivizilor aparţinând

altor clase sociale în clasa de mijloc este condiţionat de „trecerea” unor praguri care stabilesc în

                                                            

61 După cum am văzut în capitolul 3, peste 75 % dintre tații aparținând clasei de mijloc au reușit să își reproducă poziția socială

88  

acelaşi timp distanţa dintre clase şi ierarhia dintre acestea se verifică pe baza rezultatelor

obținute. Aceste praguri reprezintă, de fapt, o hartă a diferenţelor de şanse relative ale indivizilor

de a ajunge în poziţii sociale dezirabile. Diferenţele de şanse relative reprezintă, deci, modalităţi

de a trasa graniţe între clasele sociale, ceea ce le transformă pe acestea în entităţi identificabile.

Dată fiind diferența marcantă a șanselor relative de a ajunge în clasa de mijloc, ultimul

capitol a tratat problema factorilor poziționării indivizilor în această zonă a spațiului social.

Rezultatele indică faptul că efectul direct clasei sociale de origine asupra poziţiei sociale de

destinaţie a indivizilor continuă să fie semnificativ în modelul dobândirii statusului, completat de

un efect mediat prin variabila educaţie. Privită din această perspectivă, teoria claselor îşi

demonstrează încă o dată relevanţa, influenţând decisiv unul dintre cele mai importante beneficii

ale societăţilor contemporane –cel al educaţiei. În acest punct suntem de acord că, în prezent,

„puterea clasei sociale operează prin procesul educaţional” (Savage, 2000).

Rezultatele studiului nostru confirmă faptul că educaţia este cel mai bun predictor al

poziţiei sociale a indivizilor astăzi. Există, însă, în continuare un efect direct al clasei sociale

asupra poziției individului, datorat în primul rând reproducerii capitalului cultural. Cel mai

important este, însă, efectul mediat al originii asupra destinației subiectului. Datorită necesității

structurale a clasei de mijloc de a recruta membri din alte categorii sociale, acest model de

status attainment este probabil să se modifice pentru generațiile actuale și să revină la forma în

care procesele ascriptive sunt importante după stabilizarea sistemului de stratificare. Deşi o parte

a acestei relaţii se poate datora procesului de modernizare a României din a doua jumătate a

secolului XX, nu putem, însă, interpreta, aceasta relaţie în termenii teoreticienilor industrializării.

Implicaţiile ei sunt diferite pentru o societate postsocialistă. Aceste diferenţe de interpretare pe

care le propunem ţin de atât de diferenţele dintre sistemele educaţionale ale ţărilor occidentale

faţă de cele din Europa de Est care se caracterizează printr-un învăţământ de stat, puternic

centralizat şi ideologizat cât și de însăși logica diferită de stratificare a societăților socialiste, în

care actualul sistem de stratificare își are rădăcinile.

Dacă acceptăm că în statele occidentale principiul de structurare a societăţii este cel al

clasei, în sensul stratificării induse de relaţiile de piaţă, însăşi logica socialismului a refuzat

societăţii româneşti posibilitatea structurării relaţiilor de clasă. În lipsa unei pieţe libere care să

89  

reglementeze aceste raporturi, în România, ca şi în celelalte state est –europene socialiste, s-a

constituit o ierarhie de status, în care capitalul cultural a reprezentat principalul mijloc de

diferenţiere socială şi de obţinere a prestigiului social (Eyal, Townsend şi Szelenyi, 2001).

Studiul prezent a arătat cum clasa de mijloc românească îşi are rădăcinile tocmai în

intelectualitatea socialistă şi cum, în ultima parte a perioadei comuniste, importanţa educaţiei a

crescut chiar şi pentru dobândirea accesului la poziţii înalte în ierarhia de partid. Rezultatele

permit afirmația conform căreia “experimentul destratificării” României (în termenii Szonjei

Szelenyi), a eşuat. Relaţia dintre clasa socială a tatălui şi cea a fiului continuă să fie semnificativă

chiar ca şi efect direct. În plus, ea mediază relaţia dintre educaţie şi ocupaţie. Faptul că societatea

comunistă a fost una stratificată, mai ales în ultimele decenii ale regimului, are consecințe în

prezent, pentru sistemul actual de stratificare al României, care este modelat profund de trecerea

de la ierarhia de status la structura de clasă.

Sursele structurale ale expansiunii clasei de mijloc reprezintă, totodată, sursele structurale

ale imaturității demografice ale acesteia . Ele pot însemna: schimbarea ponderii sectoarelor

economice în ansamblul sistemului economic, expansiunea învățământului superior, apariția

întreprinzătorilor din agricultură, modificarea structurii ocupaționale în sensul creșterii ponderii

muncii non-manuale și calificate, expansiunea capitalului financiar și a puterii manageriale și

modul de organizare a pieței muncii, ca piață primară (a marilor firme și a corporațiilor) și

secundară (a întreprinderilor mici și mijlocii), publică și privată. Toate acestea modelează

procesul recrutării membrilor clasei de mijloc, inducând un grad mare de mobilitate forțată a

indivizilor din medii extrem de eterogene. Datorită schimbărilor induse de procesul tranziției,

sistemul de românesc de stratificare se structurează atât pe baza unor noi principii cât și pe baza

principiilor înrădăcinate în ierarhia de status socialistă. Noile baze ale structurii sociale,

economia de piață și proprietatea antreprenorială coexistă cu importanța capitalului cultural. Mai

mult, dacă logica stadiilor obligatorii ale dezvoltării și ale modernizării este cea preconizată de

unii autori occidentali, capitalul cultural va deveni o sursă din ce în ce mai importantă a

diferențierii sociale pe măsură ce se va trece de la o societate industrială la una post-industrială,

mai ales dacă societatea românească va fi forțată să ”ardă” etape de dezvoltare datorită

constrângerilor externe.

90  

În viziunea noastră sistemele de stratificare nu reprezintă constructe artificiale statice ci

realităţi dinamice modelate de o multitudine de factori istorici şi conjuncturali. De aceea

cercetarea noastră a fost centrată în jurul noţiunii de structurare. Pe de altă parte, credem că acest

concept central pentru abordarea de faţă presupune, în diferite momente, şi reversul său, cel al

destructurării, ca o mişcare de distrugere – creaţie, în sens schumpeterian. Pentru contextul

specific al României socialiste este evident că noile principii de structurare a societăţii dislocă

parţial logica anterioară a stratificării. În acest sens, toate sursele expansiunii clasei de mijloc

reprezintă, într-o fază iniţială, sursele destructurării acesteia, sau, altfel spus, ale

eterogenizării acesteia.

Aceste surse structurale care au dublul efect al generării expansiunii clasei de mijloc și al

destructurării sale vor reprezenta continuarea acestei cercetări. O altă completare a acestui

demers o va reprezenta studiul calitativ al acestor procese, adică analiza axei de variație a

strategiilor de mobilitate și de reproducere ale membrilor clasei de mijloc.

91  

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

Adam, B., Beck, U. şi Van Loon, J. (2000) - The Risk Society and Beyond: Critical Issues for Social Theory, London: Sage

Agresti, A. (1996) - An Introduction to Categorical Data Analysis, NewYork: Wiley

Agresti, A. (2002) - Categorical Data Analysis, 2nd edition, New York: Wiley

Agresti, A. (1997) - Statistical Methods for the Social Sciences, New York: Wiley

Aron, R. (1964) - Lupta de clasă, Polirom: Iaşi, 1999

Bădescu, I. (2003) - Sincronism european si cultură critică românească, Cluj: Dacia

Beck, U. (1998) World Risk Society. Cambridge: Polity Press

Beck, U. (2000) The Brave New World of Work. Cambridge: Cambridge University Press.

Becker, G. (1964) –Human Capital, New York: Columbia University Press

Bendix & Lipset (ed.) (1966) - Class, Status, and Power, Routledge: London.

Bergman, M.M. (2004) - Comparing Social Stratification Schemas: CAMSIS, CSP-CH, Goldthorpe, ISCO-88, Treiman and Wright, în Cambridge Studies in Social Research

Berevoiescu et al (1999) - Feţele schimbării, Bucureşti: Nemira

Bernstein, B. (1978) - Sociologia educatiei : o sinteza sumară, in Studii de sociologie a educației, trad. rom. Vlăsceanu, L., București: Editura Didactică si Pedagogică

Blau, P. şi Duncan, O.D. (1967) – The American Occupational Structure, New York: Wiley

Breen, R. (2004)- The Comparative Study of Social Mobility, în Breen, R. (ed.), Oxford: Oxford University Press

Breen, R. (2004) - Statistical Methods of Mobility Research în Breen, R. (ed.), Oxford: Oxford University Press

Breen, R. şi Luijkx, R. (2004) - Social Mobility in Europe Between 1970 and 2000, în Breen, R. (ed.), Oxford: Oxford University Press

Breiger, R.L. (ed.) (1990) - Intermediate Classes and Social Structure, în Social Mobility and Social Structure, Cambridge, Cambridge University Press

Bourdieu, P. (1979) - La distinction engl. Distinction: A Social Critique of the Judgement of Taste, Harvard University Press, 1987

Bourdieu, P. (1999) - Raţiuni practice. O teorie a acţiunii, Bucureşti, Meridiane

Bourdieu, P. şi Passeron, J.Cl. (1970) - La Reproduction. Éléments pour une théorie du système d'enseignement, Paris: Minuit, 1970

Butler, T. şi Savage, M. (1995) - Social change and middle –classes, London: Routledge

92  

Cârţână, C. – Structură şi stratificare socială în România interbelică. Contribuţii sociologice româneşti privind schimbarea şi dezvoltarea socială, în Sociologie Românească

Cherkaoui, M. (1998) – Stratificarea, în Boudon, R. (coordonator): Tratat de sociologie, Bucureşti, Humanitas

Chirot, D. (2002)- Schimbarea socială într-o societate periferică, Bucureşti: Corint, 2002

Chirot, D. ed. (2004) - Originile înapoierii în Europa de Est, Bucureşti: Corint, 2004

Clark, T. N. şi Lipset, S.M. (2001) - The Breakdown of Class Politics, Chicago: University of Chicago Press

Coleman, J., Campbell, E., Hobson, C., McPartland, J., Mood, A., Weinfeld, F.D. and R. York (1966) - Equality of Educational Opportunity, Washington D.C.: Department of Health, Education and Welfare

Crompton, R. (1993) - Citizenship and Entitlements în Class and Stratification. An Introduction to Current Debates, Polity Press: London

Culic, I. (2002) - Câştigătorii. Elita politică şi democratizare în România. 1989-2000. Cluj-Napoca: Editura Limes

Dahrendorf, R. (1959) - Class and Class Conflict in Industrial Society, Stanford, CA: Stanford University Press

Davis, K. şi Moore, W.E. (1945) - Some Principles of Stratification, în ASR, vol.10, nr.2

Djilas, M. (1957) - The New Class, New York: Praeger.

Esping-Andersen, G. (1990) - Decommodification and Social Policy, în The Three World of Welfare Capitalism, Cambridge: Polity Press

Esping-Andersen, G. (1990) - The Welfare State as a System of Stratification, în The Three World of Welfare Capitalism, Cambridge: Polity Press

Esping-Andersen, G. (1993) – Changing Classes. Stratification and Mobility in Post – Industrial Societies, London: Sage

Evans, M.D.R., Kelley, J. şi Kolosi, T. (1992) - Images of Class: Public Perceptions in Hungary and Australia, în American Sociological Review, Vol. 57, No. 4

Eyal, G., Szelenyi, I. şi Townsley, E. (2001 c. 1998) - Capitalism fără capitalişti, Noua elită conducătoare din Europa de Est, Bucureşti: Omega

Featherman, D.L. şi Hauser, R.M. (1978) –Opportunity and Change, New York: Academic Press

Featherman, D. L. şi Jones, F. L.; Hauser, R. M. (1975) - Assumptions of Social Mobility Research in the US: The Case of Occupational Status, în Social Science Research,4 Ganzeboom, H. B. G., de Graaf, P. M., Treiman, D. J. Şi de Leeuw J. (1992): A standard international socio-economic index of occupational status. In: Social Science Research 21

93  

Ganzeboom, H.B.G. şi Luijkx, R. (2004) - Recent Trends in Intergenerational Occupational Class Reproduction in The Netherlands 1970-1999, în Breen, R. (ed.), Oxford: Oxford University Press

Giddens, A. (1973) - The Class Structure of the Advanced Societies. New York: Harper.

Giddens, A. (1984) - The Constitution of Society. Outline of the Theory of Structuration, Cambridge : Polity

Goldthorpe, J.H. şi Mills, C. (2004) - Trends in Intergenerational Class Mobility in Britain in the Late Twentieth Century, în Breen, R. (ed.), Oxford: Oxford University Press

Goldthorpe, J. (2000) - On sociology: numbers, narratives, and the integration of research and theory. Oxford: Oxford University Press

Goldthorpe, J. (1996) - Rational choice theory and large-scale data analysis. Oxford: Oxford University Press.

Goldthorpe, J. (1992) The constant flux: a study of class mobility in industrial societies. Oxford: Clarendon Press

Goldthorpe, J.H., Erikson, R. şi Portocarero, L. (1979) - Intergenerational class mobility in three Western European societies: England, France and Sweden, în British Journal of Sociology

Greenacre, M. (2000) – Correspondence Analysis of Square Asymmetric Matrices, în Applied Statistics, Vol. 49, No. 3.

Grusky, D. (1983) - Industrialization and the Status Attainment Process: The Thesis of Industrialism Reconsidered, în American Sociological Review

Grusky, D. B. şi Hauser, R.M. (1984) - Comparative Social Mobility Revisited: Models of Convergence and Divergence in 16 Countries, în American Sociological Review, 49

Grusky, D.B. şi Sørensen, J.B. (1998) - Can Class Analysis Be Salvaged?, în American Journal of Sociology, 103

Grusky, D.B. şi Sørensen, J.B. (2001) - Are There Big Social Classes?, în Social Stratification: Class, Race, and Gender in Sociological Perspective, 2d ed., Edited by Grusky, D.B.

Grusky, D. B. şi Weeden, K.A. (2001) - Decomposition without Death: A Research Agenda for the New Class Analysis, în Acta Sociologica, 44

Grusky, D. B., Weeden, K.A. şi Sørensen, J.B. (2000) - The Case for Realism in Class Analysis, în Political Power and Social Theory, 14

Hendrickx, J., şi Ganzeboom H. B. G. (1998) - Occupational Status Attainment in the Netherlands, 1920-1990: A Multinomial Logistic Regression Analysis, în European Sociological Review 14

Hitchins, K. (1994) - Romania 1866-1947, trad. rom. 1996, ed. II, 1998, Humanitas, Bucureşti

Hout, M. (1983) - Mobility Tables, Beverly Hills: Sage.

94  

Hout, M., şi Hauser. R.M. (1992) - Symmetry and Hierarchy in Social Mobility: A Methodological Analysis of the CASMIN Model of Class Mobility, în European Sociological Review , 8

Inglehart, R. (1997) - Modernization and Post-Modernization. Cultural, Economic and Political Change in 43 Societies, Princeton University Press

Jackman, R.W. (1975) – Politics and Social Equality: A Comparative Analysis, New York, Wiley

Joyce, P. (ed.) (1995) - Class, Oxford & New York, Oxford University Press

Kalmijn, M. (1991) - Status Homogamy in the United States, în American Journal of Sociology

Kerckhoff, A.C. (1976) - The Status Attainment Process: Socialization or Allocation?, în Social Forces

Kerr, C., Dunlop, J.T., Harbison, F. şi Myers, C. (1960) - Industrialism and Industrial Man, Cambridge, Mass., Harvard University Press

Kocka, J. (1995) - The Middle Classes in Europe, în The Journal of Modern History, Vol. 67, No. 4.

Kolosi, T. (1988) - Stratification and Social Structure in Hungary, Annual Review of Sociology 14

Konrad, G. and Szelenyi, I. (1979) - The Intellectuals on the Road to Class Power, New York: Harcourt Brace Jovanovich.

Krymkowski, D.H., Sawinski, Z. şi Domanski H. (1996) – Classification schemes and the study of social mobility: A detailed examination of the Blau-Duncan categories, în Quality and Quantity, vol. 30, nr 3

Larionescu, M., Mărginean, I. şi Neagu, G. – Constituirea clasei mijlocii în România, Iaşi, Polirom, 2006

Lash, S. şi Urry, J. (1988) - The End of Organized Capitalism, Gerrards Cross: Polity Press

Lin, N. (1990) – Social Resources and Social Mobility: A Structural Theory of Status Attainment, în Social Mobility and Social Structure, Cambridge, Cambridge University Press Lin, N., Ensel, W.M. şi Vaughn, J.C. (1981) - Social Resources and Strength of Ties: Structural Factors in Occupational Status Attainment, în American Sociological Review

Lipset, S. M. (1969) - Politics and the Social Sciences, Oxford University Press

Lipset, S. M. şi Zetterberg, H.L. (1959) - Social Mobility in Industrial Societies, în Lipset, S. M. şi Bendix, R., Social Mobility in Industrial Society, University of California Press, Berkeley

Mach, B. (2004) - Intergenerational Mobility in Poland 1972-1988-1994, în Breen, R. (ed.), Oxford: Oxford University Press

Mann, M. (1994) – The Sources of Social Power, Cambridge University Press

95  

Marshall, G. (1997) - Repositioning Class: social inequality in industrial societies, London, Sage

Marx, K., Engels, F. - Manifestul partidului comunist.

Marx, K. (1966) – Capitalul, vol I-IV în Marx, K., Engels, F. Opere, vol 23, București, Editura Politică

Marx, K. - 18 Brumar al lui Louis Bonaparte

Marx, K. - Manuscrisele economice

McCutcheon, A. şi Mills, C. (1998) – Categorical Data Analysis: Log – linear and Latent Class Models, în Research Strategies in the Social Sciences: A Guide to New Approaches, editat de Scarbrough, E. şi Tanenbaum, E., Oxford, Oxford University Press

Miroiu A. (1996) - Teorii ale dreptăţii, Bucureşti, Editura Alternative

Nisbet, R. (1966) - The Sociological Tradition

Nisbet, R. (1969) - Social Change and History

Pakulsky, J. şi Waters, M. (1996) - The Death of Class, London et.al., Sage

Parkin, F. (ed.) (1975) - The Social Analysis Of Class Structure, New York: Barnes and Noble

Parsons, T. (1940) - An Analytical Approach to the Theory of Social Stratification, în AJS, vol.45, no.6

Prandy K. (1999) - The social interaction approach to the measurement and analysis of social stratification, în International Journal of Sociology and Social Policy 19

Prandy K. (1990) - The Revised Cambridge Scale of Occupations, în Sociology-the Journal of the British Sociological Association 24

Prandy K. (1998) - Class and continuity in social reproduction: An empirical investigation, în Sociological Review 46

Prandy, K., Lambert, P.S. şi Bergman, M.M. (2002) - National Contexts and Cross-National Comparisons of Structures of Social Stratification, Paper presented to the XVth ISA World Congress of Sociology, Research Committee 20 (Comparative Research), Brisbane, Australia

Prandy K, Bottero W. (1998) - The use of marriage data to measure the social order in nineteenth-century Britain, în Sociological Research Online 3: U43-U54

Prandy K, Jones F. (2001) - An international comparative analysis of marriage patterns and social stratification, în International Journal of Sociology and Social Policy 21

Robert, P. şi Bukodi, E. (2004) - Changes in Intergenerational Class Mobility in Hungary 1973-2000, în Breen, R. (ed.), Oxford: Oxford University Press

Rotariu, T. (1996) - Stratificarea socială, în Rotariu, T., Iluţ, P. (coord.), Sociologie, Mesagerul: Cluj-Napoca

Saunders, P. (1993) - Citizenship and Social Theory, Sage Publications

96  

Savage, M. (2000) – Class Analysis and Social Transformation, Buckingham, Open University Press

Scase, R. (1998) - Clasele sociale, Bucureşti: Du Style

Sewell, W.H., Hauser, R.M. şi Wolf, W.C. (1980) – Sex, Schooling and Occupational Status, în American Journal of Sociology, 86

Simkus, A. şi Andorka, R. (1982) - Inequalities in education in Hungary 1923–1973, în American Sociological Review 47

Smith, K. (2007) - Operationalizing Max Weber’s probability concept of class situation: the concept of social class, în The British Journal of Sociology, 2007, Volume 58 Issue 1

Smits, J. - Social closure among the higher educated: trends in educational homogamy in 55 countries, http://home.planet.nl/~smits.jeroen

Sørensen, J.B. (2000) - Toward a Sounder Basis of Class Analysis, în American Journal of Sociology

Sorenson, A. şi Tuma, N.B. (1981) – Labor Markets Structures and Job Mobility, în Research in Social Stratification and Mobility

Stewart, A., Prandy, K., Blackburn, R.M. (1980) –Social Stratification and Occupations, London: MacMillan

Szelenyi, S. (1998) – Equality by Design. The Grand Experiment in Destratification in Socialist Hungary, Stanford: Stanford University Press

Tomescu – Dubrow, I. (2006) – Intergenerational Social Mobility in Romania: Changes in the Patterns of Flows and Relationships in the Postcommunist Era, în International Journal of Sociology, vol. 36, nr.1

Treiman, D.J. (1970) - Industrialization and Social Stratification, AJS, Volume 40 Issue 2

Treiman, D.J. (1977): Occupational prestige in comparative perspective. New York et al.: Academic Press

Treiman, D.J. şi Terrell, K. (1975) – Sex and the Process of Status Attainment: A Comparison of Working Women and Men, în American Sociological Review, 40

Treiman, D. J. (2002) – Quantitative Data Analysis, paperback, Los Angeles: UCLA Press

Tumin, M.M. (1953) - Some Principles of Stratification. A Critical Analysis, în ASR, vol. 18, nr.3

Turner, J.H. (1985) - Societal Stratification: A Theoretical Analysis, Contemporary Sociology, Vol. 14, No. 1

Vallet, L.-A. (2004) - Change in Intergenerational Class Mobility in France from the 1970s to the 1990s and its Explanation: An Analysis Following the Casmin Approach, în Breen, R. (ed.), Oxford: Oxford University Press

Verdery, K. (1985) - The Unmaking of an Ethnic Collectivity: Transylvania’s Germans, în American Ethnologist , vol. 12 (1)

97  

Weeden, K.A. şi Grusky, D.B. (2005) - The Case for a New Class Map, AJS, Volume 111 Number 1

Wright, E.O. (1978) – Class, Crisis and the State, London: New Left Books

Wright, E.O. (1979) – Class Structure and Income Determination, New York: Academic Press

Wright, E.O. (1980) – Varieties of Marxist Conceptions of Class Structure, în Politics and Society, 9

Wright, E.O. (1980) - Class and Occupation, în Theory and Society, 9

Wright, E.O. (1985) – Classes, London: Verso

Wright, E.O (1994) - A General Framework for the Analysis of Class Structure în Grusky, D. (ed.), Social Stratification, Westview Press: Oxford

Wright, E.O. (1997) - Class Counts. Comparative Studies in Class Analysis. New York: Cambridge University Press.

98