o minoritate uitată : aromânii (macedoromânii) _ gheorghe carageani ,,studii aromâne

8/2/2019 O minoritate uitată : aromânii (macedoromânii) _ Gheorghe Carageani ,,Studii aromâne

http://slidepdf.com/reader/full/o-minoritate-uitata-aromanii-macedoromanii-gheorghe-carageani-studii 1/45

•

G I l E O R G I I E C A R A G E A N I

EDITURA FUNDATIEI CULTURALE RoMANE ,'.



GHEORGHECARAGEANI

A.

STUDII AROMANE

Cuvant inainte

de

NICOLAE-SERBAN TANASOCA~ .

EDITURA FUNDATIEI CULTURALE ROMANE•Bucuresti • 1999



CUVANT INAINTE

Nascut la Bucuresti, in 10octombrie 1939, licentiat al Facultatii.,

de Filologie a Universitatii din Bucuresti (1963), Gheorghe Carageani

si-a inceput tot aici cariera universitara ca asistent la Catedra de istoria

limbii romane (1963-1970), condusa de acadoAI. Rosetti, apoi de

acadoBoris Cazacu. A fost nurnit, in 1970, lector de limba romana

la Istituto Universitario Orientale din Napoli. A ocupat, in 1982, prin

concurs, postul de profesor asociat si a devenit, in 1986, profesor

titular, sef a1 Catedrei de limba si literatura romana la Departamentul

de Studii privind Europa Orientala de la Facultatea de Litere si

Filosofie a acestui Institut, unde a succedat profesorului Onciulescu.

Stabilit definitiv in Italia in 1976, suplineste, de mai bine de un

deceniu, si postul de profesor de limba romana la Facultatea de Stiinte

Politice a Universitatii "La Sapienza" din Roma.Activitatea stiintifica a prof. Gh. Carageani a fost consacrata cu

precadere studierii limbii, istoriei si culturii arornanilor, carora el

insusi le apartine , ca descendent al unei farnilii originare din Avdela

Pindului, din care se tragea si junimistul loan Caragiani. Este

autorul primei monografii sintactice dialectale a aromanei , intitulate

La subordinazione circostanziale ipotattica nella frase del dialetto

aromeno (macedoromeno), Napoli, 1982, si al unui mare numar de

studii, articole, comunicari si recenzii critice privitoare atat la cele

mai diverse aspecte ale structurii, evolutiei si pozitiei dialectului

aroman in ansamblul Romaniei, cat si la istoria aromanilor si a,

"chestiunii aromanesti" , ca problema a politicii europene in secolele

XIX-XX. Contributiile prof. Gh. Carageani se disting prin eruditie ,

larg orizont teoretic, spirit critic si originalitate. Fiecare dintre ele

propune un punct de vedere personal, deschide cercetarii 0per-

spectiva noua, aduce in discutie material si informatie stiintifica mai

5



u deloc cunoscute. Nu este ultima Insusire a -lucrarilor sale

. tea superioara a stilului, limpede, sobru si elegant. Prof. Gh.

geani este, de altfel, unul dintre cei mai activi propagatori ai valo-

rilor literare romanesti in lumea italiana: singur sau in colaborare,

a tradus si comentat pentru cititorii italieni mai multe volume de

Iiteratura si critica literara romaneasca cuprinzand poeme de Marin

Sorescu, Jurnalul fericirii al lui Nicolae Steinhardt, si Introducere

in teoria lecturii a profesorului Paul Cornea. Este exernplara con-

lucrarea sa in acest domeniu cu distinsa sa sotie, italianca Gabriela

Carageani, desavflrsita cunoscatoare a limbii si culturii noastre.

Cercetator avizat al .graiului si istoriei aromanilor, a car-or

cunoastere este indispensabila pentru corecta intelegere a istoriei

limbii si poporului roman in contextullor sud-est european, prof. Gh.Carageani este totodata un pasionat militant pentru mentinerea in

fiinta si cultivarea dialectului aromanesc. El pare sa-~i fi propus a

dezminti sumbra profetie a neuitatului invatat Tache Papahagi,

potrivit careia secolul al XX-lea va fi secolul disparitiei aromanilor.

Implicat in toate dezbaterile si prezent la mai toate intrunirile

consacrate destinului aromanilor si aromanei , al caror nivel stiintific,

amenintat nu 0data de mediocritate, a fost substantial ameliorat prin

partieiparea sa, prof. Gh. Carageani s-a angajat in toate disputele pecare acestea Ie-au prilejuit. A facut-o intotdeauna cu seriozitate,

competenta profesionala si gravitate morala, dar si eu inflacarare,

uneori ehiar cu vehementa in apararea convingerilor sale personale.

L-au atras deopotriva toate temele fundamentale ale acestor dispute:

individualitatea aromanilor si a graiului lor in raport cu romanii si

limba romana, modalitatile de actiune pentru salvgardarea acestei

individualitati, stabilirea responsabilitatilor pentru esecul incercarilor

Intreprinse in aceasta directie , in trecut sau astazi, problemele

ortografiei aromanei, definirea si,mai ales, apreeierea rolului unor

personalitati controversate, precum vestitul Apostol Margarit,

inspectorul general al scolilor romane din Imperiul Otoman, in istoria

aromanilor.

Volumul de fata pune la dispozitia cititorului, in versiune

rornaneasca, cinci studii ale prof. Gh. Carageani, elaborate si

publieate initial in limba italiana, privitoare la individualitatea.

istoria ~1 destinul aromanilor. Autorul a lasat deliberat deoparte

6



contributiile sale cu caracter strict lingvistic, de mai mare tehnicitate,

adresate unui cere mai res trans de specialisti.

Nu este rostul acestui Cuvdnt inainte , pe care autorul insusi

impreuna cu Fundata Cultural a Romana mi-au facut cinstea sa mi-lsolicite, sa infatiseze amanuntit si sa analizeze critic studiile prof.

Gh. Carageani aici adunate. Indraznesc sa arum insa ca lectura lor

atenta, de cel mai mare folos profesional pentru mine Insumi. mi se

pare de neocolit pentru oricine i~i propune sa studieze graiul si istoria

aromanilor. Si aceasta, pentru eel putin trei motive. Mai intai ,

pentru ca autorul i~i informeaza complet, corect si critic cititorii

asupra istoriei si stadiului actual al cercetarilor privind aromana si

pe aromani , analizand cu patrundere, subtilitate si egala obiectivitate

cele mai diverse opinii si ipoteze, fara sa Ie ocoleasca nici pe celede-a dreptul extravagante, si aducand Indiscutie, nu 0data, informatie

inedita. Apoi, pentru ca, valorificand rezultatele celor mai recente

dezbateri, atat de insufletite astazi, asupra conceptelor de natiune si

minoritate nationala, identitate etnica si culturala, dialect si Iimba,

pe care Ie nuanteaza In chip personal, el contribuie neindoielnic la

modernizarea cercetarilor privitoare la arornani si aromana si

irnbogateste in acelasi timp baza documentara a acestor dezbateri si

reflectii de natura mai generala cu materialul faptic - lingvistic,

cultural si istoric - aromanesc, Si , in sfarsit, pentru ca, pionier in

anumite sectoare ale specialitatii sale, el abordeaza teme noi si aduce

la lumina documente inedite privind istoria aromanilor: a intreprins,

de pilda, cea dintai cercetare temeinica a interesului lui Mihai

Eminescu pentru aromani si a extras din arhivele Ministerului de

Exteme italian, investigate pentru prima data atent si rabdator in acest

scop, material documentar cu totul necunoscut despre aromani si

"chestiunea aromaneasca".

Valoroase prin rezultatele obtinute pe calea cercetarii stiintificeobiective, studiile prof. Gh. Carageani sunt, nu mai putin, documente

reprezentative pentru preocuparile si framantarile care insotesc,

chiar si azi, Iamurirea si manifestarea constiintei de sine a aromanilor., , ,

Ele exprima nu numai opiniile intelectuale, dar si optiunile existentale

ale unui invatat, se poate spune, fara malitie , italo-Iajrornan, care

traieste cu intensitate drama incontestabilei crize de identitate a celui

mai putin cunoscut grup romanic existent astazi in lume. Increzator

7



· tea aromanei ca dialect literar, a carui propasire se simte

Incurajeze, prof. Gh. Carageani ofera cititorilor un tablou

e cuprinzator, solid intemeiat documentar si judicios incadrat

ric al incercarilor contemporane de cultivare a dialectului aroman,ncercari intreprinse , in diferite parti ale lumii, de scriitori aromani

atasati graiului lor parintesc, ale carer realizari le comenteaza cu

generozitate si simpatie, dar nu fara exigenta critica, asa cum

procedeaza, de"altfel , ~i cu operele predecesorilor lor. Nu mai putin

laudabila este incercarea autorului de a-si informa exact si documentat,

cititorii asupra diverselor orientari din cadrul miscarii contemporane

de afirmare a identitatii aromanilor, miscare inchegataIn ultima

vreme, in ambianta international a prielnica promovarii drepturiloromului si eforturilor in directia salvarii grupurilor lingvistice si

culturilor minoritare amenintate cu disparitia, 0 asemenea Intre-

prindere este cu atat mai binevenita, cu cat aprigele divergente dintre

diferitele grupuri de promotori aiunei noi renasteri aromanesti, unele

intemeiate principial, altele generate de incompatibilitati personale

sau politice, ingreuneaza inchegarea unei reprezentari clare si

cuprinzatoare a acestei realitati in spiritele celor mai putin fami-

liarizati cu lumea aromaneasca, tn ee-l priveste ,prof. Gh. Carageanise arata deplin edificat, asemenea tuturor specialistilor care au

abordat problema, asupra evidentei comunitati de origine si Iimba

a romanilor si aromanilor, dar este constient deopotriva si de

particularitatile cu totul frapante pe care istoria le-a imprimat

acestora din urma, dupa ce i-a izolat de cei dintai. Eliberat, prin

luciditatea judecatii rationale, de cele mai muIte dintre iluziile si

prejudecatile traditionale ale societatii romanesti, daca nu si de toate

resentimentele ei, in privinta istoriei "chestiunii aromanesti", prof.

Gh. Carageani vede posibila mentinerea in fiinta a individualitatii

aromanilor numai si numai prin cultivarea idiomului lor, dialect atipic

al limbii romane, cum 11caracterizeaza si prin perpetuarea traditiilor

specifice, cu mijloacele puse la dispozitie de civilizatia moderna, prin

scoala, carte, presa, televiziune, radio, sub ocrotirea unei legislatii

europene, acceptate de toate statele ai caror cetateni sunt si trebuie

sa fie, cu deplina lealitate, aromanii.



Aceasta atitudine echilibrata, imp~ita de eei mai distinsi

carturari rornani de origine aromana, dintre eare se euvine sa

amintesc aici pe doamna acadoMatilda Caragiu-Marioteanu, autoarea

cunoscutului Dodecalog , mi se pare legitima si justificata de

experienta istorica. Intr-adev3r, nimeni nu poate contesta cu mijloace

stiintifice comunitatea de origine si Iimba care face din aromani

"fratH" balcanici sau, cum spunea candva eminentul cunoscator al

Sud-Estului european Rene Pinon, "verii primari" ai rornanilor din

vechea Dacie, dar nimeni, iarasi, nu poate neglija realitatea deo-

sebirilor create de istorie intre aceste doua ramuri atftt de indeaproape

inrudite ale romanitatii orientale. Iar daca spectaculoasa actiune de

recuperare a aromanilor de catre romani , desfasurata in conformitate

cu logica dezvoltarii ideii nationale in Sud-Estul Europei, incepand

din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, generatoare candva de

grave tensiuni diplomatiee intre Romania si statele balcaniee, nu a

avut, pan a la urma, rezultatele scontate de initiatorii ei, aceasta nu

inseamna ca ar putea avea mai multe sanse de reusita incercarea,

preconizata astazi de unii intelectuali aromani, mai toti, fie spus in

treacat, de formatie culturala ro "'neasca si traitori in afara spatiului

balcanic, de a face din aromani 0noua natiune romanica. Natiunile,

nu se improvizeaza. Specificul aromanesc, pastrat cu rernarcabila

tenacitate la nivelul culturii orale si al fonnelor elementare de

comunicare, in obiceiuri si chiar institutii traditionale, nu a putut

constitui temeiul si factorul determinant al inchegarii unei natiuni

de sine statatoare, creatoare de stat si de cultura proprii , care sa-si

fi ridicat graiul parintesc la demnitatea uneilimbi literare putemic

individuallzate, suficiente pentru ada expresie intregii vieti sufletesti

si intelectuaIe a omului civilizat; el a ramas numai nota diferentiatoare

secundara a unui grup romanic nevoit, in imprejurarile balcanice date,

sa se asimileze cultural si politic diverselor natiuni dom.inante intre

care traia. Diglosia, ba chiar poliglosia si 0anumita complexitate a

constiintei identitatii lor nationale si culturale sunt trasaturi" , , ,

permanente ale aromanilor; asa se face ca intalnim, in istorie ,

numeroase personalitati balcanice de origine aromana, vlahi care,

fara sa-si renege sau disimuleze intotdeauna specificitatea, 's-au

manifestat ca elemente de elita ale natiunilor greaca, sarba, albaneza,

bulgara cu care s-au identificat integral si, nu 0data, patetic, pana

9



crificiul de sine. Despartindu-rna intr-o oarecare ,masura, in

easta privinta , de prof. Gh. Carage ani , rna alatur celor care

otesc ca, mai cu seama in Peninsula Balcanica, in definirea si

onstruirea identitatii nationale, dincolo de originea etnica si de graiul

parintesc, constiinta, sentimentul si vointa personala liber exprimate

joaca un rol esential, de care trebuie tinut seama intotdeauna. Cand

descendentii atator "greci tarigradeni" imigrati in Tarile Romane au

devenit, asemenea Cantacuzinilor, personalitati reprezentative ale

natiunii si culturii romane , trebuie oare sa ne surprinda numarul mare

de aromani care, asemenea unor Rigas Velestinlis, Aristotel

Valaoritis, Costas Krystallis, Branislav Nusici, sunt considerati pe

buna dreptate, figuri emblematice ale natiunilor greaca, sarba sau

bulgara pe taram politic ori cultural?Spre deosebire de romanitatea carpatica, a carei forta de

afirmare, expansiune si asimilare s-a manifestat tot mai putemic, in

pofida tuturor vicisitudinilor, de-a lungul unei istorii incununate prin

crearea natiunii, culturii si a statului roman unitar, romanitatea

balcanica, a carei componenta mai rezistenta si mai creatoare sunt

aromanii , a fost supusa necontenitei fragmentari si deromanizarii

progresive, treptatei stingeri. Au disparut, prin slavizare, vlahii din

Serbia, Croatia, Muntenegru si Bosnia, au disparut prin bulgarizare

vlahii din Haemus, dispar prin elenizare, slavizare si albanizare,

aromanii din Macedonia, Epir, Tesalia. Momentele de afirmare, in

numele identitatii lor romanice, a unuia sau altuia dintre grupurile

de vlahi din Peninsula Balcanica, a celui din Haemus, prin Asanesti,

in secolul al XIII-lea, a celui aromanesc, prin actiunea statului roman

in secolele al XIX-Iea-al XX-lea, nu mi se pare a fi fost, la scara

istoriei , decat ultime izbucniri de vitalitate. Nu numai presiuni

politice si silnicii de necontestat, din perioada stabilizarii teritoriale

a statelor nationale balcanice moderne, ca in timpul confruntarilor

pentru Macedonia, nu doar politic a unor mari puteri interesate , ca

Italia fascista care a evitat sa sprijine, in Albania ocupata, elementul

aromanesc, nici reactiile disproportionate la excesele condamnabile

ale unor veleitari arornani care au pactizat cu agresorii !Milor ai caror

cetateni erau, ca In anii celui de al doilea razboi mondial in Grecia,

dar si actiunea de mare vechime si durata a altor factori sociali,, ,

econorruci ~l spirituali , cum este tendinta catre ornogemzarea

10



societatilor, caracteristica civilizatiei modeme, ostile supravietuirii

particularismelor de grup patriarhal, explica, In cazul special al

aromanilor, asimilarea lor.

Mai sceptic decat prof. Gh. Carageani In privinta posibilitatii

de a schimba soarta aromanilor , mai putin inclinat sa identific vi-

novatii, acolo unde sunt nevoit sa constat fatalitati istorice, socotesc

ca orice eventuala tentativa a Romaniei de a-si asuma raspunderea

politic a a redeschiderii "chestiunii aromanesti", fie si In alti termeni

decat altadata, nu ar fi nici realista, nici conforms cu ratiunea de stat,

nici propice aromanilor. Ilustri barbati de stat romani , de talia si

caracterul unui Petre Carp, au anticipat aceasta atitudine. Marturisesc

convingerea pe care mi-am format-o ca astazi, ca si in trecut, ulti-

mul cuvant in definirea identitatii nationale si proiectarea viitoruluilor, nu poate firostit In chip legitim si credibil decat de Insisi aromanii

care nu si-au parasit locurile de bastina, potrivit Indemnurilor

constiintei lor, aspiratiilor lor autentice, chibzuintei lor politice. Sunt

insa la fel de convins ca si autorul acestei carti ca orice efort onest,

intreprins cu simtul masurii si al raspunderii, in vederea mentinerii

dialectului si traditiilor lor specifice trebuie respectat si sustinut in

spiritul vremii si ca nu numai romanistii, dar toti balcanistii trebuie

sa acorde, in cercetarile lor, de dorit concertate, atentia cuvenita.rolului atat de insemnat pe care aromanii l-au jucat in viata tuturorpopoarelor din Peninsula Balcanica si contributiei lor la configurarea

fizionomiei ei inconfundabile.

NICOLAE-SERBAN TANASOCA,

11



IN LOC DE PREFATA

Raspunzand gentilei invitatii primite din partea Fundatiei

Culturale Romane, in persoana prietenului de veche data, profesorul

Mircea Anghelescu, de a da vesmant romanesc rezultatelor cerce-

tarilor mele privind aromana si pe aromani ,'m-am limitat acum la

domeniul istoric si cultural (in sens larg) , excluzand contributiile de

natura strict lingvistica 1.

Nu am considerat necesar sa aduc modificari textelor tiparite

in ltalia (cu exceptia indreptarii unor erori, mai ales de tipar) ,

pentru ca noutatile in materie, aparute intre timp, nu sunt de natura

sa modifice esential continutul lor si spiritul in care au fost scrise.

Unele completari minime (sau, mai degraba, precizari) au fost

introduse totusi foarte rar in note si au fost marcate grafic prin

paranteze drepte.

Inchin aceasta carte parintilor mei, Vasilica si loan Caragiani+,

aromani din. Pind, surorii mele, Marioara - buna pastratoare a

graiului stramosesc - si sotiei mele, Gabriella Bertini Carageani,

sprijin constant si pretios in tot ceea ce am realizat, realizez si (sper!)

voi realiza si careia Iimultumesc si pe aceasta cale.

10 exceptie 0eonstituie intr-un fel eomuniearea IaCongresul din Udine(Despre

supravietuirea si vitalitatea aromdnei) In eare consideratiile privind Iiteratura

dialectala arornana si eele referitoare Ia diaIeetuI arornan forrneaza 0unitate

inextricabila. Partea finala a textului, eu earaeter lingvistie, a fost inclusa aici din

motive ee tin de coerenta si de integritatea comunicarii.

2 Precizez ea numele meu este, de fapt, Caragiani. Dintr-o eroare de transeriere

datorata unui militian nu prea stiutor de earte, am fost inregistrat oficial, in

documente, Carageani. Deci, eu i sau ell e, tot eu sunt!

13



~ ultumirile mele unt adresate, fireste, si Fundatiei Culturale

mane si, nu In ultimul rand, celor care m-au indreptat spre - si

drumat In - studiul dialectului aroman, regretatul profesor Boris

Cazacu si profesoara Matilda Caragiu-Marioteanu.

GHEORGHE CARAGEANI

14



CATEVA PRECIZARI PENTRU CITITOR

Amreunit aiei cinci studii de dimensiuni diferite, dintre care patru

scrise initial in italiana, iar unul in limba romana, Ele au fost publicatein urmatoarele reviste sau volume (sunt indicate cu titlullor initial):

I. Una minoranza dimenticata: gli Aromeni (Macedoromeni),in "Annali dell' Istituto Unviersitario Orientale" - Sezione

Romanza, XXXV, 1993,Napoli, pp. 52-72.

II. Sulla sopravvivenza e la vitalita dell'aromeno, in Universita

degli Studi di Udine - A.I.M.A ..V., Isole linguistiche e culturali.

Atti del 24° Convegno dell' A.I.M.A.V., Udine 13-16 maggio

1987,a cura di Nereo Perini, Udine 1988,pp. 175-197.ill. Scrittori aromeni (macedoromeni): quale letteratura, quale

futuro? in .Letterature di Frontiera - Litteraturs Frontalieres" ,Anno

I, n. 2, luglio-dicembre 1991,pp. 131-153. [Revista contine Attidel 25° Congresso Internazionale AlMA V - Universita degli Studi

di Trieste 28 settembre - 1 ottobre 1990, a cura di Giovanna

Trisolini, volume secondo, Roma, Bulzoni Editore, 1991.]

IV. Eminescu si Aromdnii, in .Luceafarul" - Serie noua -

miercuri, 1aprilie 1990,pp. 8-9, 14.

. V. Gli aromeni e la questione aromena nei documenti

dell' archivio storico diplomatico del Ministero degli Affari esteri

italiano (1891-1916), in "Storia conternporanea", XVill, 5, ottobre

1987,pp. 929-1007; idem, Parte II, in "Storia contemporanea",XXII, 4, agosto 1991,pp. 633-662.

Pentru ultimul dintre ele sunt necesare urmatoarele Iamuriri:

a) Tiparirea versiunii italienesti in doua parti separate, impusa de

dimensiunea studiului care depaseste 100de pagini, nu I~i mai arejustificarea. Reunindu-le acum, am eliminat paragraful initial al partii

a II-a In care repetam unele informatii privind sursele Iucrarii, infor-

matii devenite superflue. Numerotarea capitolelor si a subcapitolelor

15



e prin urmare acum progresiva, astfel ca primul capitol al partii

Il-a, care avea numarul 1, a devenit capito lui numarul 4. In mod

iresc si notele au 0numerotare progresiva. b) Numele localitatilor

itate sunt reproduse in genere conform pronuntarii lor In aromana

au In (dacojromana, spre deosebire de modul in care procedeaza alticercetatori, ce prefers transcrierea numelui in forma lui oficiala tur-

ceasca (cu unele exceptii Ins~l) insotita, la cea dintai mentionare a

sa si de numele oficial de astazi, pus intrc paranteze (cf. M. D. Peyfuss,

op. cit., infra). c) tn ce priveste scrierea cu majuscule (principiul

simbolic, in ortografie) am respectat In citate scrierea originara

aplicand, in schimb, in restul textului, normele ortografice ale

limbii romane. d) Cand apare sigla MAE (chiar fara specific area -

italian/italienesc) este yorba de Ministerul Afacerilor Exteme din

Italia. e) tn titlul articolului am folosit adjectivul arom/ineasca(chestiunea aromaneasca), cu sufixul -easca, dar am variat forma

adjectivelor de acest tip, utilizand din motive eufonice si aspectul

substantivizat: aromdniaromdnesc, romdnlromdnesc, italianlita-lienesc etc., mai cu seama cand termenul se repeta intr-un context

apropiat din punct de vedere grafic. f) Am respectat, in traducere,

alternanta existenta in versiunea italiana: it. Elleni/Greci - rom.

eleni/greci, it. Ellenico/Greco - rom. elenlgrecesc etc. Precizez ca

in italiana elen inseamna, prin extindere, grec, in timp ce in limba

romana dictionarele inregistreaza adjectivul elen doar cu sensul "Careapartine Greciei antice sau populatiei ei, privitor la Grecia antica sau

la populatia ei" (Cf. DEX, s.v. elen). In traducerea romaneasca pe

care am efectuat-o, tennenii sunt considerati evident perfect sinonimi,ca Inlimba italiana. g) Pentru unele cuvinte turcesti denumind realitati

de-acum disparute, am preferat formele romanizate: iradea, valiu,vilaiet (articulandu-le, cand a fost necesar: iradeaua, valiul, vilaietul),intrucat acestea sunt astfel inregistrate in dictionarele tiparite intre

cele doua razboaie mondiale (cf. I.A. Candrea - Gh. Adamescu,

Dictionarul enciclopedic ilustrat "Cartea Rom/ineasca" ,Bucuresti,Editura "Cartea Romaneasca", 1931, s.v.; A. Scriban, Dictionarullimbii romtinesti, Iasi, Institutul de Arte Grafice "Presa buna" ,

1939, s.v.).

GHEORGHE CARAGEANI

16



1.0 MINORITATE UITATA:

AROMANII (MACEDOROMANII)

0.1. Dintre etniile nascute din impactul dintre poporul latin

cuceritor si acelea care s-au supus dominatiei romane, cea a

Aromdnilor ramane, mai ales inzilele noastre, daca nu ignorata

complet, in orice caz adesea necunoscuta sau prea putin cunoscuta.1. Dezorientarea este evidenta si in ce priveste diversele

denumiri folosite pentru minoritatea etnica a aromanilor; prin

urmare ne vorn ocupa la inceput chiar de aceasta problema.

In bibliografia italiana se inregistreaza urmatorii termeni:

Valacchi sau Vlachi, termen pe care ilintftlnim deja in

Dizionario universale din 1826, in opera lui Margaroli din 1829

si apoi in scrierile lui V. Mantegazza (1912), A. Pernice (1915),

A. Baldacci (1917), B. De Luca (1919), N. Iorga (1940) etc.,insotit de obicei de diferite determinative referitoare, de muIte ori,

la realitati in parte diverse intre ele: Valacchi ellenofoni, Valacchi

transdanubiani, Valacchi di Macedonia (sau dell'Epiro), Valacchi

del Pindo etc.

Macedoromeni (Vegezzi Ruscalla, 1880; De Luca 1910;

Lupi, 1965); cu varianta fonetica Macedorumeni (Savj-Lopez,

1920; Tagliavini, 1972; Renzi, 1976; etc.) sau cu varianta

inversata Romeno-Macedoni (De Luca, 1919; Lupi, 1965), sau

Romeni della (sau di) Macedonia (De Luca, 1919; Iorga, 1940).

Rumeni della Penisola Balcanica (Mantegazza, 1912).

Romeni del Pindo (Lupi, 1938).

Megalo- Vlahiti (De Luca, 1919). Aceasta denumire a fost

deja utilizata in Dizionario universale din 1826 Impreuna cu

varianta Megalo- Valachi si cu respectiva traducere in limba

17



.............a; Grandi- Valachi. Fiind vorba despre 0lucrare greu

accesibil om cita pasajul respectiv din acest Dictionar:

numirea de Vlah, care inseamna pastor, in limba slava,

data lor pe vremea in care, cu turmele lor, au emigrat pe

alt mal al Dunarii. Au intemeiat numeroase colonii inumite locuri indepartate din Macedonia si din Tracia si in cheile

Pindului: urmasii acestor coloni, pastori si razboinici ca stramosii

lor, sunt inca denumiti Mega 10- Valachi (Grandi Valachi)".

Arvanitovlahi sau Valachi albanesi, termeni folositi insa

numai pentru "Vlahii musulmani sau albanofoni din Tomor" (De

Luca, 1919; cfr. si Baldacci, 1917: 106).

Zinzari (Vegezzi Ruscalla, 1856; Tagliavini, 1972 etc.).

Kuzovalacchi (Pellegrini, '1907) cu variantele fonetice si/sauortografice Kutzo- Valacchi, Kutzo- Valachi sau Cuzzo- Valacchi

(Vegezzi Ruscalla, 1856; Pernice, 1915; termen folosit in mod

frecvent in documentele referitoare la perioada 1891-1916,

documente pe care le-am studiat in Arhiva Istorico- Diplomatica

a Ministerului Afacerilor Externe italian: Carageani, 1987).

Aromeni (De Luca, 1919; Ruffini, 1959; Bonfante, 1973).

Pentru acest cuvant se inregistreaza si variantele fonetice Arumeni

(Tagliavini, 1972; Renzi, 1976 etc.) si Aromuni (Savj-Lopez,1920, ~i de asemenea in majoritatea enciclopediilor italiene: cf.

de ex. Dizionario Enciclopedico Universale, Sansoni, Firenze,

1966, s.v .). Aceasta ultima varianta fonetica este foarte apropiata

de termenul german Aromunen, folosit deja de Weigand la

sfarsitul secolului trecut si preferat, si in ziua de azi, in lucrarile

de Iimba germana, cuvantului Macedo-rumunen.'"In raporturile dintre ei si, in mod special, in raporturile pe

care Ie au cu alte popoare, aromanii folosesc urmatorii termeni:,( . " . ,,. ,,"'.Ar(u)maril, Art atmati ', Rumari ', Raman.', Mai frecvent se

foloseste cuvantul Arm/ui', Etimonul tuturor acestor denumiri este,

la singular, latinul ROMANUS, care a suferit, desigur, diverse

schimbari fonetice [proteza lui a-; sincopa vocalei atone 0

inchiderea sa (cc-u), sau delabializarea sa (0)i1). Desi sunt in

genere diferite fata de variantele folosite in Romania (Rum/in,

Rom/in etc.), acelea ale aromanei prezinta unele analogii cu ele.

18



analogii putin cunoscute chiar si de catre cercetatori. Putini stiu,

de exemplu, ca formei Raman, citata anterior si tipica farserotilor,

ii corespund in Romania formele Raman sau Raman, atestate in

anchete dialectale din anumite localitati din Muntenia si din.Maramures (Arvinte, 1983: 48, 54 etc.).

Popoarele vecine cu care aromanii au venit in contact

folosesc, de obicei, pentru a-i denumi, termenul generic Vlahi

(sing ..Vlah), mai ales in doua variante: prima, Belivlasi, adica

"romani albi" este Intrebuintata de bulgari, care ii contrapun pe

belivlasi, romanilor ce traiesc in nordul Dunarii si care sunt

denumiti Caravlasi sau Cerni-vlasi, "romani negri?". A doua

varianta este aceea de Kutzovlahi, uzuala la greci, despre a careiorigine si semnificatie exista pana acum mai multe ipoteze,

dintre care am ales trei:

a) Pentru cea mai mare parte a cercetatorilor etimonul este

constituit din cuvintele grecesti KO\JT06c;/,,~chiop"~i(3AdxoC ; . Ar

fi yorba deci despre 0denumire peiorativa "romani schiopi"

(Capidan, 1932:6), denumire destul de veche care a trecut de la

greci si in operele cronicarilor romani M. Costin, D. Cantemir si

ale stolnicului C. Cantacuzino.

b) Kutzo deriva din turcescul Kucuk, (mic) (cf. Sterescu ~i

Popilian, apud Arginteanu, 1904: 280). Apelativul a fost folosit

initial pentru locuitorii "Micii Vlahii" (gr. M lKpa (3AaXla), situata

in Etolia ~iAcarnania; ar fiyorba deci de "Micii Vlahi" in opozitiecu ,,Marii Vlahi", ce s-ar referi, probabil, la locuitorii Vlahiei Mari

(gr. MEydAT) (3AaXla), denumire care era folosita pentru Tesalia

in secolele al XII-lea si al XIII-lea.

c) Considerand ca primele doua ipoteze enuntate nu sunt con-

vingatoare din punct de vedere semantic, P.S. Nasturel a propus

recent etimonul turcesc koc (pronuntat kotch) care a trecut ~i in

bulgara si care inseamna "berbec". Fiind yorba de 0populatie

constituita in mare parte din pastori, acest etimon ar putea fisatis-

facator, din punct de vedere semantic. Dar cum grecii nu intele-

geau semnificatia cuvantului turcesc si cum aveau obiceiul de a-i

Iua peste picior pe semenii lor, koc a fost apropiat de adjectivul

19



U1 os care nu inseamna numai ,,~chiop" , dar care, in diferite

-.........iiare sensul peiorativ de mutilat, sarac, cersetor, dificil2.

Reintorcandu-ne la termenul generic Vlah, trebuie spus ca

. toria lui este deosebit de lunga si fascinanta. La inceput a fost

v rba de denumirea unui antic trib celtic, Volcae. Cu acest cu-

vant, germanii i-au indicat apoi pe celti, in genere; dupa romani-

zarea Galiei, denumirea a fost Intrcbuintata pentru galo-romani

si apoi pentru toate popoarele romanice. De la germani, ea a trecut

la slavi care foloseau numele de Vlachii pentru italici, termen deja

consemnat in biografia Apostolului Metodius, scrisa de un

anonim in secolul al IX-lea. De la slavii balcanici, termenul a trecut

in sfarsit la greci (Tagliavini, 1962: 163; Poghirc, 1989: 9-10).

S-a observat apoi ca in sec. al XVI -lea termenul Vlah nu mai

avea, in Serbia, sensul etnic de "roman", ci pe acela de "pastor"

sau "chirigiu" ., . .

In limbile balcanice cuvantul Vlah devine sinonim cu "pastor

nomad", asa cum fac albanezii, denumindu-i pe aromani (Vlla(h)

(Capidan 1932: 7; idem, 1942: 11; Poghirc, 1989: 10 etc.).

Printre celelalte denumiri folosite pentru aromdni de catre

diferitele etnii din Balcani yom aminti numai alte doua:

Cincari, "Zinzari" , folosita de slavii meridionali si in special

de sarbi. Ea se intemeiaza, probabil, pe 0evidenta particularitate

fonetica a aromanei in care velara c urmata de e sau de i in

cuvintele de origine latina nu devine africata prepalatala c [ts},ca in limba romana, ci devine africata dentala ts: cuvantului cer

din roman a ii corespunde in aromana fer; in loc de cine, se spune

tini; in loc de cinci, se pronunta (inti etc. (Capidan, 1932: 5;

Caragiu-Marioteanu, 1975: 217; etc.).

Din nume etnic, zinzar devine frecvent in onomastica ca

porecla pentru a indica 0persoana apartinand comunitatii etno-

lingvistice aromane. Se intfllnea si se Intalneste, atat cu functie

de nume, cat si de prenume, in Serbia. Este cunoscut, de ex.,

numele generalului de origine aromana Tsintsar Marcovic,

prim-ministru in regatul ultimului Obrenovic, ucis in complotul

din 1903 (Haciu, 1936: 575, 578).

20



De asemenea trebuie relevat ca numele Cincari [pronuntat

(intari] s-a raspandit In oarecare masura si In Romania, pronuntat,Insa, de obicei, In mod gresit, ,,!an!ari

u•Este Yorba, probabil, de

un fenomen de etimologie populara,

Cioban sau Ciuban este, In schimb, termenul folosit cateodataA .

pentru aromani de turci sau de albanezi. In legatura cu aceasta,

ne informeaza Thunmann In 1774 si William Martin Leake in

18143. Este interesant faptul ca de la sensul originar al cuvantului,

acela de "pastor", care indica cea mai frecventa ocupatie la

aromani , s-a trecut, In acest caz, la sensul etnic (Capidan, 1927:

204; Caragiu-Marioteanu, 1975: 217).

1.1. Insistenta noastra asupra denumirii aromdnilor ar putea

parea, daca nu neoportuna, cel putin 0 operatic prea putinrelevanta. Ca nu este asa 11demonstreaza, In primul rand, interesul

din ce In ce mai sporit, concretizat In publicarea unor volume

consacrate special unor chestiuni de acest fel (de ex.: interesanta

carte a lui V. Arvinte, Roman, romdnesc, Romania. Studiu filo-

logic, Bucuresti 1983,239 pp.). In al doilea rand, diversitatea

denumirilor la aromani reflecta si faptul ca ei au reprezentat si

reprezinta pana In ziua de azi 0 realitate, In fond nu prea bine

cunoscuta fntotdeauna , care, In orice caz se poate preta la diver-se interpretari. Pe de alta parte, Insa, atat numele cu care se

autodefineste cea mai mare parte dintre ei (Armdni), cat si denu-

mirea raspandita In marturiile vremii (Vlahi) ar dernonstra, dupa

parerea unuia dintre. cei mai buni cunoscatori ai aromanei ,

Theodor Capidan, unitatea existenta Intre rornanii nord- si

sud-dunareni: "La unitatea lingvistica vine sa se adauge ~i

identitatea de nume , Ei apar In istorie cu acelasi dublu nume, pe

care 11 are poporul roman de pretutindeni: Ruman din lat.ROMANUS, Intrcbuintat intre ei , si Vlah, cu care este cunoscut

intre neamurile straine. Aceasta identitate In nume, pastrata Inca

din epoca cuceririlor romane In Peninsula Balcanica si Dacia,

ajunge sa ne dovedeasca mai mult decat orice informatie scrisa

pe pergament sau sapata In ·piatra, ca In veacurile de mijloc,

oriunde vor fi peregrinat pana sa ajunga In locurile unde Ii

gasim astazi , ei au trait In nemijlocita unitate teritoriala cu fratii

21



r din stanga Dunarii, form and un singur popor si vorbind

aceeasi limba" (Capidan, 1942: 10).

2. Ne yom opri acum asupra unor stravechi atestari in

legatura cu aromanii, reamintind ca, din pacate, in Iipsa unei istorii

generale a tuturor romanilor din Peninsula Balcanica, informatiile

pe care Ie avem sunt fragmentare, uneori confuze sau alterate etc,"

Prima marturie, in sens absolut, ar putea fiaceea inregistrata

in insemnarile manastirii Castamunitu, in care, dupa unii

cercetatori, se vorbeste despre Vlahorinhini in Macedonia si pe

Muntele Athos, in anii 726-780 (Capidan, 1927: 198-200; id.,

1932: 26). Dar, dupa alte cercetari, sursa e mult mai tarzie si este

prea putin clara (Lascaris, 1943: 182-189; Winnifrith, 1987: 99;

Nasturel, 1989: 49; Poghirc, 1989: 14; etc.).

Din acest motiv, majoritatea invatatilor sustine ca vlahii din

Balcani - adica aromanii - sunt mentionati pentru prima oara

in urma unui eveniment istoric care a avut loc in anul 976

(Capidan, 1932: 7; C.C. Giurescu, 1935, I: 289; Caragiu-

.Marioteanu, 1972: 105; Rosetti, 1986: 322; etc.). Intr-adevar, in

cronica bizantinului Georgios Kedrenos, care copiaza cronica lui

Skylitzes, din a doua jumatate a secolului al XI-lea, se afirma ca

in acel an, fratele tarului bulgar Samuel, adica principele Davidfusese ucis pe drumul dintre Castoria si Prespa pe la locul nurnit

"Stejarii frumosi" de niste vlahi calatori (Murnu, 1984: 68)5.

Dupa cativa ani, in 980, se vorbeste despre 0masa de vlahi

(adica de romani sau, mai bine spus, in acest caz, de aromani) in

zona septentrionala a Greciei sub conducerea (gr. apXll) lui

Niculita, Acesta din urma fusese numit domn peste vlahii din

Elada. Documentul se afla in scrierile generaIului Kekaumeno

(Murnu, 1984: 70 si urm.).Dupa aceea, marturiile asupra vlahilor-aromani, chiar daca

nu sunt numeroase, se inmultesc. Ei sunt mentionati in edictul din. . .1019sau 1020aI imparatului Vasile a 1 IT-lea(Bulgaroctonul), in care

se hotaraste ca vlahii din intreaga Bulgarie trebuie sa depinda, i

ceea ce priveste Biserica, de arhiepiscopia din Ohrida (Arginteanu.A

1904: 84; Mumu, 1984: 85). In 1025 (sau 1027) Vlahii sun

mentionati in Annales Barenses ca facand parte din armat

22



Imparatului bizantin Constantin al VITI-lea, ce lupta In Sicilia irn-

potriva Saracenilor (Mumu, 1984:86; C.C. Giurescu, 1935: 290).

o lucrare importanta In legatura cu tema care ne intereseaza

este Sfaturile si povestirile lui Kekaumenos, redactata probabil

prin anii 1075-1078. Dupa cum a relevat N.-~. Tanasoca

(1984:37), Kekaumenos "ne furnizeaza stiri numeroase, variate

si insemnate asupra romanilor din Tesalia, asupra modului lor de

viata, obiceiurilor si ocupatiilor lor. EI povesteste amanuntit

desfasurarea miscarii insurectionale antibizantine incepute III

anul 1066, In orasul Larissa [...]. Totodata, acesta consernneaza.~traditii istorice referitoare la trecutul indcpartat al romanilor

tesalioti, la originea lor dacica si la coborarea lor In Tesalia din

zona initial locuita de ei a raurilor Sava si Dunare, din nordul. .Peninsulei Balcanice". Kekaumenos atesta de asemenea disper-

siunea vlaha In Epir, In Macedonia si, mai ales, In Tesalia.

~i cronicara bizantina Ana Comnena (din sec. al XII-lea) ne

fumizeaza stiri despre arornani. Ea aminteste satul vlah Ezeva

[Ezeba] si vorbeste despre "aceasta populatie care este nomada

si pe care limba vulgara Ii numeste vlahi ", populatie care s-a

rasculat imprcuna cu bulgarii pentru a opri, In 1091, pericolul

reprezentat de pecenegi. Cronicara relateaza apoi ca, In 1094,fruntasul vlah Poudilos (Pudila sau Budila) l-a anuntat pe imparat

ca cumanii trecusera Dunarea (Giurescu, 1935: 291; Nasturel:

1989: 53).

In jurul anilor 1165- 1166 rabinul spaniol Beniamin de

Tudela, care calatorea In Grecia, vorbeste despre vlahii din

Lamia (Zeituni) si afirma: "Aici e inceputul Vlahiei, ai carei

locuitori ocupa muntii, iar ei insisi poarta numele de vlahi.

Asemeni caprioarelor de iuti la fuga, ei se coboara In tara grecilorca sa despoaie si sa prade. Nimeni nu-i poate ataca prin razboi,

nici un rege nu-i poate domoli" (Apud Murnu, 1984: 119).

Regasim deci, din nou, Vlahia plasata In Tesalia si pe arornani

Ii intalnim In muntii sai , care reprezentau pentru ei refugiul lor

natural. Ba mai mult: concluzia logica este ca acesti aromani erau

autonomi, liberi, independenti , 1 1 1 secolul al Xll-lea (cf. C. Hopf

si G. Finlay, apud Murnu, 1984: 166).

23



Evenimentul eel mai important al secolului al XII-lea, in

legatura eu romanii sud-dunareni este, fara indoiala, rascoala din

1186, izbucnita la Tamovo, in actual a Bulgarie, impotriva

Bizantului , rascoala condusa de fratii Petru si Asan (sau Asen),

fondatorii Taratului valaho-bulgar. Cei doi au fost victoriosi in

lupta impotriva Bizantului, dar au fost ucisi de conspiratiile

interne. Le-a urmat la tron al treilea frate, Ionita eel Frumos

(denumit in eronicile latine Jehan, Johaniee, Iohannitio, IoaniciusA .

Caloiohanni). In urma corespondentei intretinuta eu Papa

Inocentiu al II-lea, Ionita eel Frumos primeste, pe data de

8 noiembrie 1204, de la nuntiul papal, eardinalul Leo, eoroana ea

"rex Bulgarorum et Blachorum", impreuna cu diadema regala, ell

seeptrul si eu steagul Sfantului Petru. 0 maxima extindere a dat-o

regatului Ion Asan al II-lea, fiullui Asan, care a domnit intre anii

1218 si 1241; dar toemai in aceasta perioada statui bulgaro-valah

s-a transformat intr-un stat probabil doar bulgar.

Spatiul tipografic redus pe care 11avem la dispozitie nu ne

permite sa ne oprim prea mult asupra aeestui moment din istoria

romana. Vom aminti numai ea problemele legate de evenimentele

amintite, foarte eontroversate pana astazi, pot fi reduse esential

la urmatoarele trei: a) originea Asanestilor; b) struetura statu luicreat de ei: bulgaro-vlaha sau exclusiv bulgara; c) disparitia

romanilor din Bulgaria medievala dupa destramarea Taratului

bulgaro-vlah. 0 problema secundara, dar importanta pentru

expunerea noastra, este eea referitoare la tennenul de vlah folosit

mai sus: prin vlah trebuie sa intelegem aromdn, meglenoromdn,

sau, chiar dacoromdn?"- In favoarea originii aromdne a Asanestilor s-au pronuntat

A.D. Xenopol, B.P. Hasdeu, I.Arginteanu, N. Iorga etc.; Infavoarea aceleia megleno-romdne s-au pronuntat G. Mumu si

G v Ivanescu. Dupa parerea lui D. Onciul , Asanestii ierau

dacoromani. Pentru cercetatorii bulgari ei erau, fireste, bulgari.

Ipoteza cea mai plauzibila pare a fi aeeea avansata de

N.-~. Tanasoca, care accepta originea valaho-bulgara a

Asanestilor: bulgara din partea femeilor (N .-~. Tanasoca, 1981:

1308). .Disparitia" vlahilor din Bulgaria a avut, in sehimb, trei

24



diverse explicatii care, Iolalta , ne pot oferi partial 0solutie

acceptabila: bulgarizarea; depJasarea lor in nordul Dunarii,

deplasarea lor spre sudul Peninsulei Balcanice.

Vlahii sunt mentionati de multe alte ori atat de cronicarii. .bizantini (Nicetas Choniates, Pakymeres, Chalkokondylas etc.),

cat si de cei francezi (Geoffroi de Villehardouin, Henry de

Valenciennes, Robert de Clary etc.).

Consideram acurn necesara 0precizare: cu exceptia rascoalei

din 1186, despre a carei origine aromana sau mcglenoromana -

in ce privcste componenta sa vlaha - exista inca divergente de

opinie si, cu exceptia vlahilor sud-dunareni care au existat in partea

occidentala a Iugoslaviei, de-a lungul coastei adriatice, in celelalte

ocazii cand se vorbeste despre vlahi (In Balcani), trebuie sa

intelegem, probabil, ca este yorba despre aromani.

Unele dintre marturiile cronicarilor si istoriografilor atesta

existenta, in Evul Mediu, a unor teritorii din Peninsula Balcanica

in care aromanii locuiau probabil compacti, din moment ce

acele teritorii erau denumite Vlahii. Este yorba despre Vlahia Mare

(gr. MEyaAll BAaXla) care cuprindea, in secolul al XII-lea sau

al XIII-lea, dupa parerea unora, numai zonele muntoase ale

Tesaliei, dupa altii intreaga Tesalie (G. Mumu, 1984: 119-120;166) si care se bucura de un anumit statut de autonomie; despre

Mica Vlahie (gr. Mucpa BAaXla) situata in Etolia si in Acarnania;

despre Vlahia de Sus (gr.'Avwf3Aaxa) situata illpartea meridionala

si orientala a Epirului.

Dintre numeroasele informatii in legatura eu aromanii

amintim urmatoarele:

- in 1088 (sau in 1105 dupa parerea altor cercetatori)

Patriarhul Nieolae al III-lea din Constantinopol ~i imparatulAlexis Comnenul au ordonat sa fie goniti de la Muntele Athos

aromanii care faceau comert cu produsele lor de pastori acolo ,

pentru ca femeile acestora reprezentau un "pericol" pentru viata

monahala, mai precis pentru castitatea calugarilor de la Muntele

Sfant". Faptul ca arornanii erau din vremuri stravechi buni

producatori si abili negus tori ai produselor lor este demonstrat de

anumite cuvinte, ca de exemplu vlachokappa, care in neogreaca

25



-ndica 0 sarica din stofa aspra folosita de pastori si tarani;

jlokata, nume grec dat covorului tipic de lana care este vandut

astazi cam peste tot in Balcani, covor care imita lana de oaie.

Termenul reproduce cuvantul aromanjlukata, derivat dinjloc, care

Ia randul sau provine de Ia cuvantullatinjloccus (DDA, 1974:

s.v.); caseus valacchus, denumire sub care circula branza arornana

in epoca antica si nu numai in Balcani, etc.;

- ca termen geografic, Valahia (prin care se intelegea

VIahia Mare) apare mentionat in 1198 cu numele de Provintia

Blachie'' intr-o bula a irnparatului Alexis al III-lea Anghel

(Nasturel, 1989: 54);

- documentele episcopiei Iatine din Cefalonia inregistreaza

prezenta vlahilor in Insulele Ionice in 1264 (Nasturel, 1989: 57,60);- tot in documentele unei episcopii, de data aceasta din

Creta, este atestata interzicerea sederii lor in insula, hotarata de.catre Marele Consiliu din Venetia, in 1274 (Nasturel, 1989: 57);

- spre sfarsitul secolului al XII-lea si inceputul secolului al

XIII-lea Ramon Muntaner, unul dintre conducatorii Companiei

Catalane si, de asemenea, faimos cronicar, vorbeste despre un

anume .Langlo", care era "senior de la Blaquia" si precizeaza ca

.Blaquia" era "tar-acea mai puternica din lume" (Iorga, 1919: 31);- cronica lui Pachymeres ne informeaza ca in 1305 un

contingent de voluntari vlahi facea parte din armata bizantina in

cursulluptelor impotriva catalanilor (Fontes, 1975: 452-453);

- intr-o cronica anonima de la 1308, scrisa in latina si.referitoare la Europa oriental a, este yorba despre aromani

considerati un mare popor, denumit Blasi, care traiau raspanditi

intre Macedonia, Achaia si Salonic (Capidan, 1942: 25; Nasturel

1989: 56); .e-

- in 1324;lmparatul bizantin Andronic al II-lea Paleologul

. doneaza bisericii din Ianina (Epir) mosii, irnpreuna cn persoanele

care munceau pe aceste proprietati. Printre ele se gaseau si

grupuri de vlahi balcanici (Iorga, 1919: 37-38);·

- istoricul bizantin Laonikos Chalkokondylas (cca 1423-

1490) vorbeste despre luptele vlahilor impotriva turcilor, remarca

faptul ca acestia erau raspanditi din Dacia pana In Pind (Capidan.

26



1932: 31; 1942: 25) si afirma ca vlahii din Pind vorbeau aceeasi

limba cu aceea a dacilor de la Dunare (adica cu cea a romanilor) ,

Iimba care se asemana cu italiana (Arginteanu, 1904: 199;

Nasturel, 1989: 70);- in timpul sultanului Mahomed al II-lea (1451-1480),

vlahii reprezentau aproape 40% din populatia Peloponezului

(Beldiceanu, 1984: 6-9);

- ina doua jumatate a secolului al XVI-lea, calatorul fran-

cez Pierre Belon du Mans vorbeste despre sate de vlahi in Pen-

insula Balcanica, despre bocitoare aromane si despre mineri vlahi

in imprejurimile Salonicului (Iorga, 1928: 34; idem, 1937: 46).

3. Printre teritoriile intens populate de vlahi, considerate din

aceasta cauza tinuturi ale vlahilor, adica Vlahii, Vlahia Mare s-a

bucurat, 0 anumita perioada de timp, nu numai de 0 relativa

autonomie in cadrul provinciei bizantine a Eladei, ci si de 0

independenta totala intre anii 1204 si 1259,dupa cum a demonstrat

excelent George Mumu (1913; 1984: 67-147).

De 0anurnita autonomie s-au bucurat, insa, si vlahii balcanici

in Imperiul Otoman, in secolele al XV-lea si al XVI-lea. Se stie

ca raporturile dintre comunitatile vlahe si autoritatile turcesti erau

reglementate pe teritoriul Statului sarb medieval, si nu numaiacolo, de asa-numita adet-i eflakije, zakon Vlahom (vlaski zakon)

saujus Valachorum (jus Valachicum) (A. Tanasoca, 1981: 1516;

M. Cazacu, 1989: 81 si unn.).

o deosebita importanta pentru istoria aromanilor 0reprezinta

existenta armatolatelor (capitanate) care erau "regiuni militare

create in Macedonia de sud, Tesalia si Epir pentm a asigura secu-

ritatea acestor zone muntoase, protejarea locuitorilor irnpotriva

bandelor de klephtes, talhari, dar adesea adevarati haiduci angajatiin lupta antiotomana" (A. Tanasoca, 1981: 1520). Pe baza unei

recente interpretari insa, tocmai armatolii (capitanii) s-au

transfonnat in "clefti", de la sfarsitul secolului al XVII-lea

incolo, cand ei au intors armele nu atat impotriva turcilor, cat

impotriva albanezilor musulmani (Djuvara, 1989: 99-100).

Dupa traditia consemnata mai tarziu de P. Aravantinos,

Soliman Magnificul a imp artit, in 1537, Epirul cu Etolia si

27



Acarnania, Tesalia si Macedonia in 15 armatolate. Ele erau.conduse de armatoli (capitani) crestini de rit greco-ortodox, care

se bucurau de concesiuni de proprietati agricole si care -

impreuna cu fiii ~i fratii lor - erau muafi, adica scutiti de a plati

impozitele. Aceste forme de autonomie au supravietuit pana in

secolul al XIX-lea (Arginteanu, 1904: 223-224; A. Tanasoca,

1981: 1520-1521).

Considerati cu totii de origine greaca, de catre cercetatorii

greci si de numerosi alti cercetatori, multi dintre armatoli au fost

in realitate aromani , fapt demonstrat mai ales de I. Caragiani

(1929: 106-272) si acceptat ulterior si de alti - invatati

(A. Tanasoca, 1981: 1521). Astazi se pare ca nu exista dubii in

legatura cu originea aromana a unor faimosi armatoli ca Iani

Bucovala, Panu Meitani, Hristu Valaori, Nicolo Giuvara,

Caciandoni etc.

2.1.Aromanii erau organizati in mod traditional in falcari,

grupari formate din mai muIte familii conduse de un celnic,

persoana detinatoare a muIte turme de oi si care se bucura de 0

deplina autoritate moral a si juridica. In urma urbanizarii din ce

in ce mai intense a Imperiului Otoman, aromanii au inceput sa

populeze - pana cand au devenit populatie majoritara - oraseca Samarina (1560), Tricala (cu 0biserica construita in 1574),

Moscopole (sau Voscopole) (cu manastirea Prodom, construita

in 1630),Metovo (sec. a 1 XVII-lea), Siracu, Calariti, Malacasi etc.

(M. Cazacu, 1989: 92).

Din stirile care ne-au fost transmise, mai ales de calatorii din

sec. al XIX-lea, stirn azi ca multe dintre orasele aromane s-au,

bucurat, 0 anumita perioada de timp, de privilegii speciale

acordate de turci, multumita regimului protector al asa-ziselorCapitulatii. Unul dintre ele a fost Metovo (Metova, Aminciu).

situat in Muntii Pindului, la 0altitudine de 1145 de metri. Dupa

legend a relatata de Aravantinos, in urma protectici si ospitalitatii

oferite unui vizir turc, Metovo a obtinut privilegii care i-au pennis.

dupa aceea, sa se dezvolte in mod deosebit. La origine pastori .i

conducatori de caravane, dar, mai tarziu, si negustori dibaci a

produselor lor tipice pastorale si textile, arornanii din Metovo a

28



intemeiat case de comert pe l~nnul Marii Adriatice ~i al

Mediteranei, ajungand pan~ la Cadiz. Dupa cum ne informeaza

Pouqueville, fost consul al lui Napoleon Bonaparte, pe langa

renumitul Ali Pasa din Ianina, francezii aveau la Metovo,

depozitele lor generale de marfuri deja pe vremea lui Ludovic

al XIV-lea (1643-1715) (V. Papahagi, 1939 b: 8)7. In secolul

aIXVITI-lea acest oras avea scoli, 0academie, 11 biserici etc. Este• •orasul in care s-au nascut oameni de cultura aromani ca Neofit

Duca, Trifon si Dimitrie Bardaca, sau Nicolae Zerdzuli,•supranumit si Nicolae Cercel, acesta din urma ajuns directorul

Academiei din Iasi, in Moldova, intre 1760 si 1773.. .Tot in Muntii Pindului se afla localitatile Calariti (Calaru,

Calarli, Kalarites) si Siracu (Seracu, Saracu), care beneficiau, larandul lor~de conventii speciale pe baza carora plateau doar 0

suma modesta de bani mamei Sultanului (adica Sultanei Valide).

In timpul revolutiei grecesti din 1821, acestea au fost distruse din

ordinul lui Kurscid Pasa dar ~dupa aceea au fost reconstruite si

repopulate. Unele informatii inlegatura cu evenimentul ni le ofera

celebrul arheolog englez, colonelul William Martin-Leake:

"Calaritii si Siracu sunt doua din cele mai marl comune valahe.

Aceste comune, in numar de aproape cinci sute, dintre care niciuna nu e prea mica, sunt raspandite de-a lungul muntilor Epirului,

ai Tesaliei si ai Macedoniei" (apud V. Papahagi, 1939; b: 4-5)."In timp ce Pouqueville, dupa ce lauda hamicia aromanilor,

afirma: .Deoarece soarta nu putea fi decat fericita pentru astfel

de oameni economi, s-au vazut timp de 0jumatate de secol , adica

de la anul 1760 si pana in zilele noastre, megalo-vlahii din Calariti,

Saracu, Metova, Aspropotamos ~i Zagor raspandindu-se pe

diferite piete maritime ale Mediteranei si intrebuintand corabiilegrecesti, in locul celor straine , pentru a transporta marfurile lor

si pentru a primi contravaloarea. Mergand cu sonda si busola in

mana, dupa incercari noua, unii intemeiara case de comert la

Neapole si Livorno, Ia Genova, in Sardinia, la Cadix , in Sicilia

si la Malta. Altii se stabilira la Venetia, Ia Trieste, Ia Ancona si Ia" , .Ragusa" (apud V. Papahagi, 1939 b: 8). Originari din Calariti sau

Siracu sunt aromanii: K. Kristalis si G. ZaIacosta, care au devenit.

29



faimosi poeti greci in secolul al XIX-lea; P. Lambru si fiul sauSpiros Lambru, cunoscuti invatati (ultimul fiind si om politic, la

inccputul secolului XX); Ion Coletti, doctor in medicina la Pisa,

fost medic allui Ali Pasa ~iapoi unul dintre intemeietorii statului

grecesc, general, ambasador la Paris si apoi prim-ministru,

decedat in anul 1847 (Haciu, 1936: 60,568, 571).

Pe 0 prelungire a Pindului, la 0 altitudine de aproape 1600

metri era situat si stralucea, in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea,. .orasul Gramostea. De doua ori distrus de albanezii musulmani si. - .

de turci, din mfloritoarea asezare de odinioara, ramaneau - la•inceputul secolului aI XX-lea - circa douazeci de case modeste,

recent construite, imprastiate printre ruinele care erau marturie a

unei glorii trecute. Fiind foarte prolifici, "gramustenii" s-auraspandit in aIte centre, apropiate sau indepartate, astfel ca 0mare

parte din populatia aromana a Iugoslaviei, a Albaniei si a

Bulgariei provine din "gdimusteni" (Capidan, 1927: 218; 1932:

16; 1942: 17).

Nici unul dintre orasele aromane n-a cunoscut, insa, in trecut,. -dezvoltarea si inflorirea pe care a cunoscut-o Moscopole

(Voscopole). Situat in Albania de azi, orasul Moscopole apare in

documentele vremii ca «urbs amplissima» "nu numai pentru toataGrecia, dar aproape chiar si pentru tot Imperiul Turcilor" (V.

Papahagi, 1939 a: 4)8. Marturiile de la 1800 vorbesc de 12.000

de case si de circa 40.000 - 60 .000 de locuitori aromani , dar cea•mai recenta cercetare - publicata in excelenta carte a prietenului

Peyfuss - considera mai exacta cifra de 20.000 de persoane

(M.D. Peyfuss, 1989: 36).

Initial pastori, dar apoi ~i abili mestesugari constituiti in 14

corporatii, si mai ales negustoribogati, moscopolenii primeau si-sirevarsau marfurile atat in interiorul Peninsulei Balcanice (fapt

inlesnit de vecinatatea faimoasei «via Egnatia» - drum roman

care ducea de la Durazzo prin Macedonia si Tracia, la Bizant) cat

~i spre Venetia9.

Moscopole avea cateva scoli , 0 tipografie, 0 academie

(inaugurata in 1750),0 biblioteca, zeci de biserici. La Academia

din acest oras au studiat personalitati ilustre ale culturii aroman

30



ca: loan Chalkeus (Halcheu), viitorul director al ColegiuJui

Flanginian din Venetia; Ioasaf', care a devenit patriarh de Ohrida;

Dionisie Mantuca (sau Manduca) viitoruJ mitropolit al Castoriei;

Dimitrie Procopiu Pamperi, fost secretar al domnului Tarii

Romanesti, Nicolae Mavrocordat; Daniil MoscopoleanuJ, autor

al lucrarii Lexicon Tetragloson ce contine si arornana; Teodor

Anastasie Cavalioti, ce a devenit profesor ~idirector al Academiei

din Moscopole, autor al cartii Protopiria, tiparita la Venetia in

1770, carte sensa in greceste, care contine si 0lista de 1170 de

cuvinte traduse in albaneza si in aromana. Cartea a fost daruita,

in 1773, de catre Constantin Hagi Gehani (sau Ceagani) - un

alt invatat moscopolean - istoricului Johann Thunmann, profesor

la Universitatea din Halle, care a facut-o cunoscuta in Europa!",Din cauza invidiei provocate de bogatia lui, a unor presupuse

conflicte dintre aromanii greco-ortodocsi si albanezii musulmani,

in a caror zona era situat orasul si pe fundalul razboaielor

ruso-turcesti (1768-1774) sau ruso-austro-turcesti (1787-

1792), Moscopole a fost pradat de doua ori, in 1761 si in 1769,

pentru a fi apoi jefuit si distrus definitiv in 1788. Locuitorii sai

s-au imprastiat indreptandu-se. cei mai putin instariti spre

Macedonia si Serbia, illtimp ce familiile mai bogate s-au stabilit

la Leipzig, Viena, Pesta, Bratislava etc.

Intr-o scriere din 1800, Martin von Schwartner observa ca

marele comert era, in Ungaria, in mana grecilor si a tintarilor

pentru ca, prin intermediul companiilor lor cornerciale , ei

controlau intregul comert de la Atena pana la Pesta si Viena

(Popovici, 1934: 101). Cam la fel stateau lucrurile si in Serbia

unde - dupa marturii credibile - comertul era un monopol al

aromanilor care constituiau, in secolele al XVIII-lea si al XfX-lea,

osatura sociala a oraselor sarbesti , inclusiv a Belgradului(Popovici, 1934).

Dintre familiile aromane celebre pentru bogatia si mecena-

tismul lor, originare din Moscopole erau familiile Sina, Gojdu si

Mocioni (Mocsony). Tot originara din MoscopoJe era si familia

lui Andrei Saguna, viitorul mitropolit al Transilvaniei si tot

moscopoleni au fost si primii scriitori aromani: Constantin Ucuta,

31



Gheorghe Roja (Rosa) ~i Mihail Boiagi, pe langa .deja amintitii

Daniil Moscopoleanul si Teodor Anastasie Cavalioti.

Deci pe langa ocupatia de pastori, aromanii erau negustori

si armatoli, cum am vazut mai inainte. In aceasta calitate ei au•contribuit, alaturi de armatolii greci si albanezi, la revolutia ~i la

razboiul de independenta care a dus mai tarziu Ia formarea"Regatului Grecesc. In acest sens trebuie relevat ca si autorul

cantecului revolutionar grecesc considerat ,,Marsilieza grecilor"

a fost aromanul Constantin Rigas Phereos, poet si patriot, ucis de

turci in anul 1798.

4. Din cele spuse pana acum credem ca s-a putut intui

importanta elementului aroman in Peninsula Balcanica in timpul

Evului Mediu si dupa aceea. Cu toate acestea, fiind lipsiti de formepersonale de expresie cultural a in limba nationala si fiind incadrati

spiritual, cultural si - mai ales - religios in viata grecilor si,

in masura mai mica, in cea a slavilor, dupa regiunile in care

locuiau, aromanii au fost deznationalizati treptat in multe zone,

in ciuda autonomiei de care se bucurasera (A. Tanasoca, 1981: 1529).

Direct sau indirect legate de deznationalizare sunt problemele

referitoare la originea si la patria lor primitiva, pentru a folosi 0

terminologie traditionala, singura, de altfel, utilizata in legaturacu problema care ne intereseaza aici, chiar daca cercetarile

modeme ne sfatuiesc sa·nu folosim notiunile de "patrie primitiva"

si de "popor primltiv"!".

Pentru cea mai mare parte dintre istorici - romani, greci sau

de alta nationalitate - aromanii sunt continuatorii stravechii

populatii romanizate in acea zona, deci sunt autohtoni inBalcani:

apoi apar insa unele diferente - cateodata foarte mari - intre

diversele pozitii sustinute , legate atat de originea populatiei

romanizate cat si de teritoriul incare se afla patria lor "primitiva' .

Cercetatorii greci sustin ca aromanii n-ar fi altceva decat

"greci vlahofoai" (sau "greci latinofoni"), adica greci romanizati.

care au pastrat idiomullor romanic de-a lungul secolelor. A pun

problema astfel inseamna, in primul rand, a-i exclude din discutie

pe aromanii care nu traiesc in Grecia, ci in alte tari balcanice.

aromani care nici macar nu vorbesc limba greaca. In a 1 doilea rand

32



chiar daca am accepta teza autohtoniei totale a arornanilor in

locurile unde traiesc azi, n-ar trebui sa uitam ca, din punct de

vedere etnic, ei i-ar reprezenta, in orice caz, nu numai pe grecii

romanizati, dar si pe iliri, pe dardani, pe mezi, pe bezi etc. ~care

au disparut cu totii ca entitati etnice ~ tocmai ca urmare a

romanizarii lor (Poghirc, 1989:44).

Printre Iingvisti insa~ teza autohtoniei aromanilor este accep-

tata integral si in mod explicit numai de putini (de exemplu, cu

unele argumente pertinente, de C. Poghirc, 1989:13-44), in timp

ce este acceptata numai Partial sau, oricum, in maniera diferita,

de T. Papahagi (1923-24: 72-79; 1932:21-26), de T. Capidan

(1932: 22-30; 1942: 137-146) si de M. Caragiu-Marioteanu

(1971).

Deosebit de relevanta ni se pare parerea lui T. Papahagi,

formulata deja in 1923-1924 si rezumata, mai tarziu , de autor,

astfel (1932:23): "A~a fiind, romanitatea traco-iliro-dacica ne-o

infatisam - cand e yorba de formatiunea poporului roman nord-

~i sud-dunarean din aceasta romanitate - sub urmatorul aspect

geografic: pe de 0parte avem ROMANITATEA NORD-BAL-

CANICA - adica romanitatea dintre versantul nordic al Muntilor.BaIcani si Carpati , romanitate care era, deci, calare pe Dunare si

din care a iesit ramura daco-romana -, iar pe de alta parte avem

'ROMANITATEA SUD-VEST-BALCANICA - adica romani-

tatea dintre Adriatica, versantul sud-vestic al Balcanilor, Egee si

Tesalia, romanitate din care au iesit aromanii. Pentru aceasta epoca

yom avea asadar, ROMANI NORD-BALCANICI sau BAL-

CANO-CARPATINI - deci, nu NORD-DUNARENI sauA A

DACO-ROMANI - si ROMANI SUD-VEST-BALCANICI -

deci, nu SUD-DUNARENI".Cea mai mare parte dintre lingvistii romani sustine in schimb

ca aromanii au ajuns pe actualele teritorii coborand din nord, din

Moesia sau, cu mai multa probabilitate, din regiunea situata intre

Dunare si Sava. Izvorul istoric care ar justifica aceasta ipoteza este

celebra afirmatie a cronicarului bizantin Kekaumenos, pe care am

comentat-o inainte (cf. supra, p. 21).

33



"-

In favoarea tezei coborarii aromanilor pe actualele teritorii,

coborare care a avut loc insa chiar din nordul Dunarii, s-au

pronuntat - in trecutul indepartat - Miron Costin, Dimitrie

Cantemir si Petru Maior.

5. Legata, intr-un anumit sens, de problemele la care ne-amreferit pana acum, este cea a statutului de limb a sau de dialect al

idiomul ui aroman.

Printre cei ce au sustinut statutul de limba trebuie amintiti,

istoricii A. Xenopol si (partial) N. Iorga si de asemenea lingvistii

G. Giuglea si AI. Graur - in trecut -, iar in prezent lingvistii

1. Coteanu si C. Poghirc.

Pentru majoritatea cercetatorilor romani-> din trecut si din

prezent - este yorba, insa, de un dialect al limbii romane. Laaceasta concluzie au dus studiile concretizate prin publicarea

cunoscutelor istorii ale limbii romane ale lui AI. Philippide,

O. Densusianu, AI. Rosetti, S. Puscariu si G. Ivanescu si la aceeasi

concluzie au ajuns atat invatatii specializati in studiul aromanei

si al aromanilor: G. Weigand, Pericle, Tache si Valeriu Papahagi,

G. Murnu, T. Capidan, M. Caragiu-Marioteanu, N. Saramandu

G. Carageani cat si alti lingvisti , dintre care s-au distins

R. Todoran, B. Cazacu si D. Macrea. Acelasi lucru se poate afirma~i despre opinia multor cercetatori straini: e suficient sa se

consulte orice manual de filologie romanica (Tagliavini, 1972:

360-362; Renzi, 1976: 167; etc.). In conceptia unora dintre

specialistii amintiti , aromana este un dialect divergent (atipic) al

limbii romane (R. Todoran, 1956; B. Cazacu, 1966), In timp ce

Matilda Caragiu, dupa ce precizeaza ca aromana nu a reusit sa

ajunga la rangul de limba comuna (koine) (in forma cea mai

ingrijita: limba literara), 0 defineste in mod pertinent - In

~ excelenta sa lucrare de dialectologie - ca "un ansamblu de graiuri

nestandardizate" (M. Caragiu-Marioteanu, 1975: 222)."-

In discutia despre statutul de Iimba sau de dialect, a fost pu

in evidenta urmatorul fapt: criteriile genetic, structural si de

inteligibilitate sunt insuficiente si de aceea trebuie sa recurgem

la criterii extralingvistice , dintre care ni se par mai important

criteriul functiilor (culturale), prezente in cazullimbii si absent

34



in dialect; criteriul posibilitatii de furiune cu limba materna, cu

referinta, bineinteles, numai la dialecte; criteriul subordonarii,

dialectului fata de Iimba. Sunt importante de asemenea sentimentul

si vointa persoanelor care vorbesc un anumit idiom, adicaconstiinta lor de a apartine sau nu unei unitati lingvistice

superioare pe plan ierarhic, unitate inteleasa ca Iimba si nu ca

dialect (B. Cazacu, 1966: 24 si urm.). Aceasta constiinta de a

apartine unei comunitati lingvistice determinate este considerata

decisiva in epoca in care se constituie si se afirma natiunile

(B.Cazacu, 1966: 25) si din aceasta cauza aromana trebuie

considerata dialect si nu 0limba de sine statatoare.

6. Ajunsi la acest punct al expunerii, va trebui eel putin sa

amintim cateva date referitoare la chestiunea aromaneasca in seco-

lele al XIX-lea si al XX-lea si la situatia.aromanilor in prezent.

S-a relevat, pe buna dreptate, ca "Originile chestiunii

aromanesti trebuie cautate in primul rand in existenta, cu mult

inainte de interventia propagandei scolare romanesti in Macedonia,

a constiintei individualitatii nationale a aromanilor" (Peyfuss,

1974: 23).

Pentru.a putea identifica, la aromani, prezenta unei constiinte

nationale in intelesul modem al termenului, constiinta nationala'" , , ,

al carei precursor a fost 0 noua constiinta Iingvistica, eruditul

cercetator austriac, a carui indepartata origine este [partial]

aromana, Peyfuss propune ca punct de pomire al analizei impor-

tanta pe care a avut-o Moscopole pentru aromani, in secolul

al XVIII-lea, pe plan cultural. A fost Yorba, desigur, de un raport

indirect, mijlocit, deoarece celebra Academie din Moscopole avea

ca scop raspandirea limbii grecesti. Academia incuraja totusi

contactele cu Europa si, mai ales, favoriza calatoriile elevilor saiin diferite tari din Europa Occidentala, din care aromanii se

intorceau cu idei foarte clare privind latinitatea aromanei ,

Dupa distrugerea Moscopolei si a altor orase , in cadrul

exodului aroman si al relatiilor directe cu diferite centre din Europa

Centrala, trebuie luata in consideratie public area prime lor carti

aromane (folosind bineinteles alfabetul grecesc), si in primul rand

a Gramaticii lui Boiagi, tiparita la Viena in 1813. Constiinta

35



unitatii nationale a tuturor romanilor , la nordul si la sudul. ,

Dunarii , era, de altfel, vie nu numai la arornani , ci si la

(dacojrornani. Prin urmare, dupa ce aromanii au luptat alaturi si

impreuna cu grecii pentru formarea statului independent grecesc,

o parte dintre ei a ramas dezamagita cand ~i-a dat seama de

tendintele de expansiune si de deznationalizare ale grecilor.

Anumite paturi sociale aromane, paturile: instarita, mai putin

instarita si, partial saraca, au profitat de deschiderea scolilor

romanesti in Balcani pentru a putea rezista astfel presiunilor

exercitate de greci si de slavi. Acest fenomen nu a caracterizat

paturile sociale bogate sau foarte bogate care au acceptat de obicei

cu bucurie total a lor integrare si asimilare de catre popoarele

majoritare in mijlocul carora traiau.

Prima scoala (ajromaneasca a fost deschisa in 1864 la

Tarnovo, in Grecia, datorita interventiei Ministrului Invataman-

tului allui AI. I.Cuza, scriitorul de origine aromana D. Bolintineanu.

Numarul acestor scoli - aproape totdeauna subventionate de

guvernul roman - a crescut in anii urmatori ajungand la cifra

de 100, la inceputul secolului al XX-lea, in ciuda dificultatilor si

samavolniciilor suferite din partea autoritatilor grecesti. 0ezis-

tenta majora au intalnit aromanii csnd au incercat sa introducapropriul idiom si in biserica. Nu au lipsit unele incercari in acest

"-

sens, incepand cu cea de la Prilep (1869). In realitate, slujba

religioasa a fost apoi savar~ita in aromana si dacoromana in

diverse biserici, dar Patriarhia greceasca de la Constantinopol a

refuzat mereu acceptarea constituirii unei ierarhii ecleziastice

nationale a aromanilor (Peyfuss, 1974: 65 si urm.).

Manifestarile de intoleranta din partea grecilor au dus la

crearea bandelor armate ale "antartilor" , de muIte ori conduse deofiteri sau de fosti ofiteri ai armatei grecesti si create de comitetul

revolutionar grec cu sediul la Atena, cu scopul de a realiza

proiectul utopic al "Marii Idei", in numele panelenismului.

Pentru a-i teroriza pe acei aromani care revendicau dreptu .

culturale in scoala si In biserica, aceste bande de asasini n-au ezita,

sa ucida sute de aromani , la inceputul secolului al XX-lea.

Motivul principal care a dezlantuit furia nationalista greaca a fo

36



faimoasa iradea din 9/22' mai 1905, prin care Sublima Poarta ii

recunostea, practic, pe aromani ca millet, deci ca entitate etnica

de sine statatoare , pe langa celelalte existente in Peninsula

Balcanica (Abeleanu, 1916: 63-67; Peyfuss, 1974: 93 si urm.).Nu mai insistam asupra acestui subiect intrucat putem trimite la

lucrarea publicata in italiana in revista "Storia contemporanea"

(Carageani , 1987: 958---972), bazata pe documentele Arhivei

istorice diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe italian din

perioada 1891-1916.

La sfarsitul celor doua razboaie balcanice, in referatul care..insotea Tratatul de pace de la Bucuresti (1913), Grecia, Bulgaria

.si Serbia i~i luau obligatia sa acorde autonomie scolilor si

bisericilor aromane. Angajamentul nu a fost insa respectat, mai

ales dupa a] II-lea razboi mondial, cand au fost inchise toate scolile

(ajromanesti, ramase inca deschise. 0 mare lovitura au primit insa

aromanii la sfarsitul primului razboi mondial cand s-au vazut

impaqiti in patru state distincte: Grecia, Albania, Iugoslavia si

Bulgaria. In plus, pe langa aromanii care erau de-acum rezidenti

in Romania, in anii 1920 au venit, in calitate de coloni, in

Dobrogea (Romania) intre 12.000 si 40.000 de aromani.

Pana la evenimentele care au rastumat, in ultimii ani,'dictaturile comuniste din Sud-Estul Europei, situatia aromanilor

era aproape disperata, din punctul de vedere al conservarii lor ca

entitate etnica de sine statatoare. Din cauza lipsei de scoli si de

biserici proprii si Hira a mai putea conta pe ajutorul Romaniei pe

plan cultural, politic si diplomatic, ei au fost supusi peste tot si

continuu unui intens si dur proces de deznationalizarel+.

In aceasta situatie initiativa a fost luata de aromanii rezidenti, .. ,

in diverse tari din Europa Occidental a -sau in S.U .A., care aufondat asociatii culturale, au tinut congrese si au publicat reviste

scrise in intregime sau aproape in intregime in idiomul aroman+'.

Multumita eforturilor lor, Comisia Juridica a Consiliului Europei

i-a recunoscut pe viahii (adica pe aromanii) din Grecia drept

minoritate etnica, hotarare irnpotriva careia grecii s-au opus cu

tarie!". In Iugoslavia se parea ca apar semnale pozitive in sensul

obtinerii Iibertatii pe plan cultural si religios pentru aromani , dar

37



recentul razboi a zadarnicit deocamdata eforturile depuse; in

Bulgaria s-a facut prea putin in favoarea lor, in ciuda faptului ca

alegerile au fost castigate de regimul democrat al opozitiei. In

Albania a avut loc acum un an, la 5 aprilie, prima Conferinta

Generala a Asociatiei .Aromanii din Albania" , la care au.participat

circa 1.000 de persoane, printre care specialisti aromani si

reprezcntanti ai diferitelor asociatii culturale aromane din Europa

~idin Statele Unite; in Romania, in noile conditii determinate de

revolutia din decembrie 1989, a fost constituita recent 0Fundatie,

Arornana si se tipareste deja, de doi ani, revista .Desteptarea".

Se pare ca actualul guvem roman manifests un anumit interes fata

de aromani, oferind - printre altele - cateva burse de studiu la

nivel universitar pentru tinerii aromani rezidenti in diferitele tan

balcanice. Cand, insa, s-a pus in mod oficios problema

redeschiderii unui anumit numar de biserici aromane in Grecia

in schimbul redeschiderii unor biserici grecesti in Romania.

guvemul grec a fost inflexibil, amenintand chiar cu represalii pe

plan economic si comercial.

Cati sunt, in ziua de azi, aromanii? Nu stie nimeni. Evaluarile.cele mai credibile propuneau, prin anii '920, cifra de 350-

400.000 de persoane, 0cifra care poate fi considerata probabilasi in zilele noastre din cauza ca normalei cresteri demografice .

s-a contrapus progresiva lor deznationalizare. Se va putea pastra

(si chiar recupera, in anumite cazuri) identitatea lor etnica sau v

continua genocidullor cultural? E greu sa facem pronosticuri. Fap

cert este ca tara in care aromanii sunt mai numerosi si mai• • •

compacti - adica Grecia - da dovada de inchidere total a in c

priveste drepturile minoritatilor etnice, inclusiv ale celei aromane

Sa speram ca nu va mai fi asa intr-un viitor apropiat.7. Ultima chestiune asupra careia ne oprim, in cursul aceste

scurte (si deci in mod inevitabil incomplete) prezentari ~

aromanilor, se refera la contributia pe care au dat-o - ca mece-

nati, oameni de cultura sau oameni politici - la progresul diferi-

telor tari unde au trait sau traiesc si azi 15.. .Putini sunt acei ce stiu, de exemplu, ca numai la Atena a

fost construite - cu donatiile aromanilor care apartineau familiil

38



Sina, Tosita, Averoff, Stumari si ale altora inca .: Observatorul, .Astronomic, Academia de Belle Arte, lnstitutul Politehnic, Scoala

Militara, Academia Navala, Stadionul de Marmura Alba etc.

(Caragiani, 1929:116;Haciu, 1936: 573). Asa cum putini stiu casi construirea celebrului pod suspendat peste Dunare , la

Budapesta, pod care exista si in ziua de azi , a fost finantata de

Simeon Gheorghe Sina (1810-1876), fiul unui binecunoscut

bancher arornan, care a devenit apoi baron ungar. Simeon

Gheorghe Sina, membru al Parlamentului ungar ca reprezentant

al magnatilor, poseda, in lmperiul Habsburgic si in Valahia, 99

de latifundii care totalizau mai mult de 100.000 de hectare! '

Mecenati au fost si reprezentantii familiilor Mocioni, Gojdusi Dumba sau Anastasie Simu, al carui muzeu a fost demolat in

anii comunismului, la Bucuresti. rnsa povestea cea mai captivanta

pentru amatorii de arta este, poate, aceea a lui Georges de Bellio,

fiul vomicului Bellu, de origine aromana - acela care a dat

numele sau omonimului cimitir din Bucuresti - si al unei. ,

Vacarescu. De profesie medic si foarte bogat, bun prieten al

impresionistilor, el a cumparat foarte muIte opere ale lui Monet,

Manet, Sisley, Pissarro, Renoir si ale multor altora. Colectia sa

era extraordinara, continand printre altele 30 de tablouri numai "

de Monet. 0 buna parte din colectie a fost donata si se gaseste

pana in ziua de azi in muzeele Parisului, dar nimeni nu stie ca,

sub numele donatorilor, Donop de Monchy, se ascunde fata lui

Georges de Bellio ...

Putini stiu ca fondatorii dramaturgiei moderne in limba

sarba au fost doi aromani: Jovan Sterija Popovic (1806-1856)

si Aleco Branislav Nusic (1864-1938), care se numea de fapt

Alcibiade Nusi. Ca sa nu mai vorbim despre diversi ministri sarbide origine aromana: Ghermani, lovan Ristic, Vladan Georgevic, "

generalul Tsintsar Marcovic , Lazarevic etc. (Cvijic, 1918:429"~i

urm.; Haciu, 1936: 577-579).

Mai mult se stie , poate, si asta din motive lesne de Inteles,

despre arornanii care s-au afirmat in Romania.

in domeniulliterar-artistic citam numele urmatorilor scriitori:

Dosoftei, Bolintineanu, Grigore Haralamb Grandea, Dimitrie

39



Anghel, Octavian Goga, Lucian Blaga (dar numai dupa mama:

Ana Nina Moga), George Murnu; al pictorilor sau sculptorilor:

T. Aman, D. Paciurea, T. Pal lady , I.Pacea; al actorilor G. Vraca,

Toma Caragiu si I.Caramitru; al regizorilor cinematografici: StereGulea si Dan Pita; al lingvistilor si filologilor: loan Caragiani,

Pericle ~i Tache Papahagi, Teodor Capidan, Matilda Caragiu,

Nicolae Saramandu; al istoricilor: George Murnu, Valeriu

Papahagi, Victor Papacostea, Nicolae-S, Tanasoca; al filozofului

Atanase Joja; al inginerilor aeronautici: Henri Coanda si Elia

Carafoli; al juristilor: Danielopolu si Disescu; al oamenilor

politici: M. Ferchide si C. Filitti; si al multor altora inca, unii poate

mai putin cunoscuti.Sa speram ca in secolul al XX-lea - si in pragul anului

2000 - nu va disparea aceasta straveche etnie europeana care a

rezistat, mai bine de 0mie de ani, in mijlocul popoarelor aloglote

din Balcani. Ar fi intr-adevar pacat!

40



NOTE

1 Ar fi yorba despre stravechea semnificatie indoeuropeana a

denumirilor de culori: negru = nord; alb = sud; rosu = est; verde san

albastru = vest (C. Poghirc, 1989:11).2 Cf. N.Djuvara, 1989: 126, n. 4. Am folosit ~i textul articolului

In versiunea sa integrala, pe care ni I-a pus la dispozitie autorul: P.~.

Nasturel, Koutsovlaque: recherche etyrnologique, In Etudes Roumaines

et Aroumaines, Paris-Bucuresti 1990, pp. 90-99. Obiectia care s-ar

putea face este urmatoarea: considerand ca adjectivul koutsos inseamna

in greaca si mutilat, sarac, cersetor, dificil, acest sens peiorativ ar explica,

pe plan semantic, In mod satisfacator porecla data de greci aromanilor,

fara a mai fi necesar sa se recurga la tc. koc,

3 Cf. J.Thunmann, 1774,p. 174: "Die Albaner nennen sie Tchuban

oder Tjuban"; cf. W. Martin-Leake, 1814, p. 364: "The Turks and

Albanians call the Vlakhi of greece Tzuban (Pastores)".

4lntr-adevar,lucran ca acele ale lui I. Arginteanu (1904), G. Murnu

(1913), N. Iorga (1919), V. Diamandi-Aminceanul (1938) sunt acum

depasite din punctul de vedere al informatiei si unele dintre ele sunt si

lipsite de spirit critic. Alte lucrari sunt la zi cu informatia, dar sunt prea

sumare: Winnifrith (1987), AA.VV. (1989); alteIe, In fine, sunt limitate .

numai la anumite aspecte sau perioade: 1. Caragiani (1929; 1941),

V. Papahagi (1935), A. Haciu (1936), C. Papanace (1959; 1965),

M.D. Peyfuss (1974; 1989), G. Carageani (1987; 1991) etc.

5Fragmentul lui Kedrenos (-Skylitzes), deja evidentiat si comentat

in 1868 de W. Tomaschek, a provocat multe discutii In legatura cu.

autenticitatea informatiei si, In cazul In care ar fi adevarata, cu sensul

ce ar trebui dat cuvintelor j3Aaxwv 001TWV (Murnu 1984: 67-70;

N.-~. Tanasoca 1984: 34-35; R. Lazarescu 1979: 361-364 etc.).

41



6 Detaliile cronicii "sentimentale", cum am denumi-o azi, sunt

urmatoarele: 30 de familii de pastori vlahi, probabil aromani , cum a

demonstrat Capidan, se stabilisera in Peninsula Calcidica pentru a vinde

calugarilor de la Muntele Sfant lapte, branza si lana. La cornert

participau insa si femeile si fetele aromane , imbracate barbateste; ele

reprezentau, fara indoiala, 0adevarata tentatie pentru calugarii mai tineri

care au fost indusi sa comita acte interzise de regula de asceza. Partea

simpatica este ca, impreuna cu femeile aromane , au plecat si calugarii

mai tineri, lasand astfel manastirile aproape exclusiv in mainile

calugarilor batrani (cf. Capidan 1927: 233-235).

7Despre marturiile calatorilor francezi, cf.lucrarea bine informata

a lui V. Tega, Aromdnii vazuti de calatori francezi, in .Bulctinul

Bibliotecii Romane", XI (XV) -' Serie noua - Freiburg (Germani a) ,1984, pp. 85-216.

8 V. Papahagi foloseste un document scris in latina, conservat in

arhivele din Budapesta si public at initial de G. Alexici (cf. ~i

M.D. Peyfuss 1989: 35).

9 Despre raporturile comerciale dintre Moscopole si Republica

Venetians cf. in mod special V. Papahagi, 1935.

10 Intr-adevar, Thunmann a tiparit in 1774, la Leipzig lucrarea

Untersuchungen iiber die Geschichte der ostlichen europdischen Volker.

in care a reprodus si vocabularul trilingv allui Cavalioti (Kaballiotis).

insotit de traducerea latina a cuvintelor (Capidan, 1942: 185 si urm.:

V. Papahagi, 1937: 7 si urm. [idem, 1939 a.: 10 ~iurm.]; M. D. Peyfuss.

1989: 52-54 etc.).

11 "Trebuie sa ne eliberam de conceptele de «patrie primitiva» si

de «popor primitiv» (in sens de popor-stramos) , caci ele reflecta

modele simpliste si rigide de gandire ale inceputurilor stiintifice in acest

domeniu. Ele nu mai corespund cunostintelor de astazi despre proceseleetnogenetice si despre complexitatea cauzalitatilor istorice. Istoricul de

azi nu mai e silit sa se decida intre teoriile de migratie si autohtonie'

(Carsten Goehrke, Friihzeit das Ostslaventums, Darmstadt 1992: 57.

apud Max Demeter Peyfurs , Romanitatea balcanica: perspective de

cercetare, in "Luceafarul" - Saptamanal editat de Uniunea Scriitorilor

din Romania, Serie noua, miercuri 19 februarie 1992,5, (104), pp. 8-

9, nota 10).

42



12 Intr-o recenta cercetare despre aromana se prefera folosirea

termenilor de aculturatie si de asimilare (cf. Mihaela Bacou, Entre

acculturation et assimilation: les Aroumains au XX-eme siecle , in

AA.VV., 1989: 151-165). Primul termen, insa, ne duce cu gandul

numai la etnologie, in timp ce fenomenul este mult mai complex; cel

de-al doilea termen oglindeste , din motive evidente, mentalitatea

acelora care incearca sa anuleze entitatea etnica a arornanilor. Analizand

fenomenul "din interior", adica din punctul de vedere al aromanilor msisi ,

este yorba de deznationalizare ,

13Au fost organizate diferite congrese la Freiburg i.Br., multumita

solicitudinii profesorului V. Barba ~ila Bridgeport (Ct.) (SUA), datorita

initiativei profesorului A. Ciufecu. Se tiparesc revistele "Zborlu a

nostru" (Germani a) , .Frandza vlaha" (SUA), editata de Nacu Zdru, "TraArmanami" (Paris), editata de I.Perifan etc. In ultimul timp se tipareste

revista aromana "Fenix" , in fosta Iugoslavie.

14 Este yorba despre legea Kuipers despre limbile minoritare,

aprobata la Strasbourg pe data de 17.03.1988. Pentru detalii, cf.

urmatoarele numere ale revistei "Zborlu a nostru" (editata la Freiburg

i.Br. gratie perseverentei, devotamentului si eforturilor deosebite ale

profesorului V. Barba): V, 2 (19), 1988, pp. 85-90; V, 3 (20), 1988,

pp. 142-143; VI, 2 (23), 1989,pp. 46-47. [Dupa publicarea articolului

de fata, in 1993,am aflat recent, cu uimire, ca revista este subventionata,in realitate, de I.C. Dragan: cf. Guido Ravasi, Una civilita de

saZvaguardare, in "Bulletin europeen", Anno XLVII, Edizione italiana,

Aprile 1997, nr. 4 (563), p. 11.]

15 Pentru unele chestiuni ce privesc, insa, numai domeniulliterar,

trimitem la comunicarea pe care am prezentat-o la Congresul

International care a avut loc la Universitatea din Trieste intre 28 sept.

si 1oct. 1990pe tema Le letterature di frontiera: per una cultura della

pace. Comunicarea a fost publicata in revista "Letterature di Frontiera

- Litteratures Frontalieres", I, 2, Iuglio-dicembre 1991,pp. 131-153,Cll titlul: Scrittori aromeni (macedoromeni): quale letteratura, quale

futuro?

43



BIBLIOGRAFIE

AA.VV. (1989), Centre d'etude des civilisations de l'Europe

centrale et du Sud-Est, Les Aroumains. Cahier n? 8, Paris.

Abeleanu, D. (1916), Neamul Aromdnesc din Macedonia,

Bucuresti ..Arginteanu, I (1904), Istoria Rom/inilor Macedoneni, Din

timpurile cele mai vechi pdna in zilele noastre, Bucuresti.

Arvinte, V. (1983), Roman, romdnesc, Romania. Studiu filologic,

Bucuresti.

Baldacci, A. (1917), Itinerari albanesi (1892-1902), Roma.

Beldiceanu, N. (1984), lnsemnari asupra Romdnilor din Balcani

la lumina surselor otomane, in "Buletinul Bibliotecii Romane", XI

(XV), Serie noua, Freiburg i. Br., pp. 1-14.

Bonfante, G. (1973), Studii romeni, Roma.

Capidan, T. (1927), Romdnii nomazi. Studiu din viata Romdnilor

din sudul Peninsulei Balcanice, in .Dacoromania", IV (1924-1926),

Partea I.Studii, Cluj, pp. 183-352.

Capidan, T. (1932), Aromtinii, Dialectul aromdn, Studiu

lingvistic, Bucuresti.

Capidan, T. (1942), Macedoromtinii. Etnografle, istorie, limba,

Bucuresti ..Carageani, G. (1987), Gli aromeni e la questione aromena nei

. .

documenti dell'archivio storico diplomatieo del ministero. degli

Affari Esteri italiano (1891-1916), in "Storia contemporanea", a.

XVIII, n. 5, ottobre 1987,pp. 929-1007.

Carageani, G. (1991), Idem, Parte II, in "Storia conternporanea",

a. XXII, n. 4, agosto 1991, pp. 633-662.

44



Caragiani, I. (1929), Studii istorice asupra Romdnilor din

Peninsula Balcanica. Publicare postuma insotita de 0nota biografica

de Pericle Papahagi, Bucuresti.

Caragiani, I. (1941), Studii istorice asupra Romdnilor dinPeninsula Balcanica. Publicare postuma insotita de0nota biografica

de Pericle Papahagi. Partea a IIa, Bucuresti.Caragiu Marioteanu, M. (1971), Definition einer Volksgruppe .

Glotta und Ethnos tier Aromunen, in "Osterreichische Osthefte", 13,

pp. 140-151.

Caragiu Marioteanu, M. (1972), La romanite sud-danubienne:

t:aroumain et Ie megleno-roumain", in "La Linguistique", 8, 1,

pp.l05-122.

Caragiu Marioteanu, M. (1975), Compendiu de dialectologierom/ina (nord- si sud-dunareana), Bucuresti.

Cazacu, B. (1966), Studii de dialectologie romdna, Bucuresti.

Cazacu, M. (1989), Les Valaques dans les Balkans occidentaux

(Serbie, Croatie, Albanie etc.). La Pax ottomanica (XV-eme-

XVII-eme siecle), in AA.VV. (1989).

Cvijc, J. (1918), La Peninsule Balkanique, Paris.

DDA (1974), T. Papahagi, Dictionarul dialectului aromdn

general si etimologic. Dictionnaire aroumain (macedo-roumain)

general et etymologique, Editia a II-a augmentata, Bucuresti.De Luca, B. (1919), Gli Aromeni nel nuovo assetto balcanico

(Estratto) .

Diamandi-Aminceanul, V. (1938), Romdnii din Peninsula

Balcanica, Bucuresti,

Dizionario universale (1826), Nuovo dizionario geografico

universale statistico-storico-commerciale, Venezia (ed. Giuseppe

Antonelli) .

Djuvara, N. (1989), La diaspora aroumaine aux XVIII-eme et

XIX-eme siecle , in AA.VV. (1989).

Fontes (1975), Fontes Historiae Dacoromanae. 3. Scriptores

Byzantini, Saec. XI-XIV, Ediderunt Alexandru Elian et

Nicolae-Serban Tanasoca, Bucuresti., ,

Giurescu, C.C. (1935), Istoria Romdnilor, I. Din cele mai

vechi timpuri pdna la moartea lui Alexandru eel Bun (1432). Editia

a doua revazuta si adaugita, Bucuresti.

45



Haciu , A.N. (1936), Arom/inii, Comert, industrie, arte,

expansiune, civilizatie, Focsani.

Iorga, N. (1919), Histoire des Roumains de la Peninsule des

Balkans (Albanie, Macedoine, Epire, Thessalie etc.), Bucarest.Iorga, N. (1928), Les voyageursfrancais dans l'Orient europeen,

Paris.

Iorga, N. (1937), lstoria Romdnilor ,V, Bucuresti.

Iorga, N. (1940), Orizzonte italiano. Tradizioni nel sud-est

europeo e missione latina, Bucarest.

Lascaris, M. (1943), Les Vlachorynchines. Une mise au point,

in "Revue historique du Sud-Est europeen", XX, pp. 182-189.

Lazarescu, R. (1979), Din nou despre Vlahii din cronica lui

Skylitzes, in "Buletinul Bibliotecii Romane", VII (XI), Serie noua,Freiburg i.Br., pp. 357-368.

Leake, W.M. (1814), Researches in Greece, London.

Lupi, G. (1938), I Romeni del Pindo, in "Meridiano di Roma".

L'Italia letteraria, artistica, scientifica, Roma, n. 12.

Lupi, G. (1965), Ricordi di Macedo-Romeni, in Noul Album

Macedo-Roman, 2, Institutul Roman de Cercetari-Freiburg

(Germania), pp. 137-138.

Mantegazza, V. (1912), L'Albania, Roma.

Margaroli, C.B. (1829), La Turchia ovvero l'Impero Ottomano

osservato nella sua situazione geografica-statistica-politica e

reZigiosanon che nella sua storia. CoIl'aggiunta di un Indice dimolte

denominazioni turche di cariche ecc. e di unDizionario geografico,

Milano.

Murnu, G. (1913), Istoria Romdnilor din Pind. Vlahia Mare

(980-1259). Studiu istoric dupa izvoare bizantine, Bucuresti.

Murnu, G. (1984), Studii istorice privitoare la trecutul

Romdnilor de peste Dunare .Editie ingrijita si studiu introductiv deNicolae-Serban Tanasoca, Bucuresti.

Nasturel , P. S. (1989), Les valaques de l'espace byzantin et

bulgarejusqu'a la conquete ottomane, inAA.VV. (1989), pp. 45-78.

Papahagi, T. (1923-1924), 0 problema de romanitate

sud-ilirica, in "Grai si Suflet", 1, pp. 72-99.

Papahagi, T. (1932), Aromdnii. Grai-Folklor-Etnografie. Cu 0

introducere istorica (Curs universitar litografiat), Bucuresti,

46



Papahagi, V. (1935),Aromdnii moscopoleni si comertul venetian

in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, Bucuresti.

Papahagi, V. (1937), Constantin Hagi Gheorghiu Gehani din

Moscopole. Un tnvatat aromdn din secolul al XVIII-lea. Extras din

.Revista Istorica", anul a1XXllI-lea, n-rele 7-9, Valenii de Munte.

Papahagi, V. (1939 a.), Moscopole - metropola comerciala si

culturala a Romdnilor din Peninsula Balcanica in secolul al XVIII-lea,

Rosiorii de Vede ..Papahagi, V. (1939 b.), Romdnii din Peninsula Balcanica dupa

calatorii apuseni din secolul al XIX-lea, Rosiorii de Vede.

Papanace, C. (1959), Fermentul aromdn (Macedo-Roman) in

sud-estul european, in Noul Album Macedo-Roman, 1, Institutul

Roman de Cercetari-Freiburg (Germania), pp. 309-372.

Papanace, C. (1965), Geneza si evolutia constiintei etnice la

Macedo-Romani. Redesteptarea lor nationala, in Noul album

Macedo-Roman, 2, Institutul Roman de Cercetari-Freiburg

(Germani a), pp. 271-402.

Pellegrini, B. (1907), Verso la guerra?, Roma-Voghera.

Pernice, A. (1915), Origine ed evoluzione storica delle nazioni

balcaniche, Milano.

Peyfuss, M.D. (1974), Die Aromunische Frage .. Ihre

Entwicklung von den Urspriingen bis zum Frieden von Bukarest

(1913) und die Haltung Osterreich-Ungarns, Wien-Koln-Graz.

Peyfuss, M.D. (1989), Die Druckerei von Moschopolis, 1731-

1769. Buchdruck und Heilingenverehrung im Erzbistum Achrida,

Wien-Koln ..

Poghirc, C. (1989), Romanisation linguistique et culturelle

dans les Balkans. Survivances et evolution, in AA.VV. (1989),

pp.9-44.

Popovici, D.1. (1934), Despre Aromdni - 0 Tintarima -

Contributiuni cuprivire la chestiunea formarei negotului nostru. In

romaneste de C. Constante, Bucuresti.

Renzi, L. (1976), Introduzione allafilologia romanza, Bologna.

Rosetti, A. (1986), Istoria limbii romdne . I. De la origini pdna

la inceputul secolului al XVII-lea, Bucuresti.

47



Ruffini, M. (1959), Uncentro aromeno d'Albania: Moscopoli,

In Noul Album Macedo-Roman, 1, Institutul Roman de Cercetari-

Freiburg (Germani a) , pp. 37-52.

Savj-Lopez, P. (1920), Le origini neolatine, a c. del prof. P.E.

Guarnerio, Milano.Tagliavini, C. (1972), Le origini delle lingue neolatine,

Introduzione alla filologia romanza, Bologna, sesta edizione.

Tanasoca, A. (1981), Autonomia vlahilor din Imperiul Otoman

in secolele XV -XVII, in .Revista de istorie" , 34, 8, pp. 1513 -1530.

Tanasoca, N .-$. (1981), Din nou despre geneza si caracterulstatului Asanestilor, in .Revista de istorie", 34, 7, pp. 1297-1312.

Tanasoca, N.-$. (1984), George Murnu - istoric al romdnilor

de peste Dunare, in Mumu, G. (1984), pp. 7-64.

Thunmann, J. (1774) ,Untersuchungen uber die Geschichte der

ostlichen europiiischen Volker, I, Leipzig.

Todoran, R. (1956), Cu privire la0problema de lingvistica in

discutie: limba si dialect, in "Cercetan de lingvistica", 1, pp. 91-

102.

Vegezzi Ruscalla, G. (1856), Abbozzo etnograflco dell' Europa

[s.1.] .

Vegezzi Ruscalla, G. (1880), I Macedo-Romeni, in "II

Cittadino", Savona, n. 30.Winnifrith, T.1. (1987), The Vlachs. The History of a Balkan

People, London .

o minoritate uitată : aromânii (macedoromânii) _ gheorghe carageani ,,studii aromâne

Documents