NUVELA ISTORICĂ - SPECIA LITERARĂ - NUVELA

-   Specie a genului  epic,  în  proză,   de  dimensiuni  relativ reduse (se situează între schiţă şi roman), cu un fir narativ central şi o construcţie epică riguroasă, cu un conflict concentrat, care implică un număr redus de personaje.-   Naraţiunea se desfăşoară liniar, cronologic, prin înlănţuirea secvenţelor narative.-   Se observă tendinţa de obiectivare,de atenuare a prezenţei naratorului care nu se implică în subiect şi se detaşează de personaje. Întâmplările sunt relatate alert şi obiectiv; naratorul intervine relativ puţin prin consideraţii personale, iar descrierile sunt minime.-  Acţiunea nuvelei este mai dezvoltată decât a schiţei, pusă pe seama unor personaje, ale căror caractere se desprind dintr-un puternic conflict.-  Relaţiile temporale şi spaţiale sunt clar delimitate. Timpul derulării evenimentelor este precizat, ceea ce conferă verosimilitate.-  Se acordă o importanţă mai mare caracterizării complexe a personajelor, decât acţiunii propriu-zise. Personajele sunt caractere formate şi se dezvăluie în desfăşurarea conflictului. În funcţie de rolul lor în acţiune, ele sunt construite cu minuţiozitate (biografia, mediul, relaţiile motivate psihologic) sau sunt portretizate succint.-  Rolul detaliilor semnificative.-  Specie epică, în proză, apărută în literatura europeană în secolul al XV-lea (denumirea fr.nouvelle, it. novella, relevă noutatea, caracterul inedit al subiectelor abordate, ceea ce a devenit ulterior tendinţa de obiectivare). Ca specie modernă, nuvela are o construcţie epică riguroasă.

NUVELA Comparativ cu alte specii epice în proză:-    Prin dimensiune, nuvela şi povestirea se situează între schiţă şi roman:schiţa < nuvela şi povestirea < romanul-    Spre deosebire de roman, nuvela este concepută pentru o lectură nefracţionată.

Deosebiri nuvelă - povestire:Nuvelă    - tendinţa spre obiectivare a nuvelei    (naraţiunea la persoana a

III-a)    - autorul nuvelei îşi construieşte personajul prin mai multe detalii    - raportul cu realitatea: nuvela urmăreşte realizarea verosimilităţii                Povestire    - caracterul subiectiv, prin situaţia de     transmiţător a naratorului (naraţiunea la persoana I)    - autorul povestirii este mai interesat     de situaţia epică în care se află personajul    - povestirea poate  porni  de  la date mai îndepărtate ale realului (întâmplări senzaţionale    sau    insolite),     dar    perspectiva narativă susţine  iluzia autenticităţii

Tipuri de nuvelă:-    după curent literar: renascentistă, romantică, realistă, naturalistă etc;-    după temă:  istorică,  psihologică,  fantastică,  filozofică,  anecdotică, socială.

NUVELA ISTORICĂcaracteristici:-prezintă fapte şi evenimente istorice, personajele au fost de asemenea personaje istorice-este inspirată din trecutul istoric (cronici, lucrări ştiinţifice, folclor,letopiseţe,lucrări istorice);-nuvela istorică este o specie tipic romantică ( în literatura română nuvela istorică a apărut în perioada paşoptistă atunci când s-a dezvoltat romantismul românesc)-    se distanţează de realitatea istorică prin apelul la ficţiune şi prin viziunea autorului;-    are ca temă evocarea artistică a unei perioade din istoria naţională, locul şi timpul acţiunii fiind precizate;-    subiectul prezintă întâmplări care au ca punct de plecare evenimente consemnate de istorie;-    personajele au numele, unele trăsături şi acţiuni ale unor personalităţi istorice, dar elaborarea lor se realizează prin transfigurare artistică, în conformitate cu viziunea autorului;-    reconstituirea artistică a epocii se realizează şi prin culoarea locală (mentalităţi, comportamente, relaţii sociale, obiceiuri, vestimentaţie, limbaj), conferită de arta naraţiunii şi a descrierii.În literatura română creatorul nuvelei istorice este Costache

Negruzzi, cele mai cunoscute  nuvele ale sale fiind: Alexandru Lăpuşneanul şi Sobiescki şi Românii.

Nuvela psihologică     Trăsături:   -   tema;   -   rolul conflictului interior/  plasarea situaţiei  conflictuale în conştiinţa personajului;   -   prezentarea tensiunilor sufleteşti;   -   transformările (sufleteşti, morale, comportamentale)  suferite de personaje în evoluţia conflictului;   -   evoluţia raporturilor dintre personaje;   -   mijloacele de investigaţie psihologică;  -   aspecte ale stilului. CATEGORIA ESTETICĂ - FANTASTICUL

Definiţii ale fantasticului:1.  P.C. Castex (Le conte fantastique en France de Nodier ă Maupassant):o intruziune brutală a misterului în cadrul vieţii reale.2.  Roger Caillois (În inima fantasticului): fantasticul este o încălcare a ordinii recunoscute, o rupere aproape insuportabilă de lumea reală. Cele trei momente ale oricărei scrieri fantastice sunt: ruperea, ordinea şi revenirea la ordine.3. Tzvetan Todorov (Introducere în literatura fantastică): „Într-o lume care este evident a noastră, cea pe care o cunoaştem, fără diavoli şi silfide şi fără vampiri, are loc un eveniment ce nu poate fi explicat prin legile acestei lumi familiare. Cel care percepe evenimentul trebuie să opteze pentru una din cele două soluţii posibile: ori este vorba de o înşelăciune a simţurilor, de un produs al imaginaţiei, şi atunci legile lumii rămân ceea ce sunt, ori evenimentul s-a petrecut într-adevăr, face parte integrantă din realitate, dar atunci realitatea este condusă de legi necunoscute.Fantasticul ocupă intervalul acestei incertitudini; de îndată ce optăm pentru un răspuns sau pentru celălalt, părăsim fantasticul pătrunzând într-un gen învecinat, fie straniul, fie miraculosul."4.  Louis Vax (L'art et litterature fantastique): povestirea fantastică ne prezintă nişte oameni asemeni nouă, locuitori ai. lumii reale în care ne aflăm şi noi, azvârliţi dintr-o dată în inima inexplicabilului.

Caracteristici ale prozei fantastice:

Literatura fantastică este un tip modern de literatură narativă, caracterizat prin mister, suspans, incertitudine. Deşi fantasticul în sens larg este prezent nu numai în artă, ci şi în multe alte manifestări ale spiritualităţii omeneşti din cele mai vechi timpuri, literatura fantastică este recunoscută ca o specie literară aparte abia din secolul al XlX-lea.

Proza fantastică se caracterizează prin apariţia subită a unui element misterios, inexplicabil, care perturbă ordinea firească a realităţii. Această intruziune a unei „alte realităţi" enigmatice în lumea obişnuită stârneşte neliniştea sau spaima personajelor, care se străduiesc să înţeleagă ce se întâmplă de fapt, să găsească o justificare a evenimentelor insolite în care sunt angrenate. De regulă nici o explicaţie nu se dovedeşte până la urmă pe deplin satisfăcătoare. Prin echivocul şi prin incertitudinea pe care le întreţine, fantasticul modern are caracter deschis, problematizant, spre deosebire de basm, naraţiune fabuloasă tradiţională, care înfăţişează lumi închise.

Printre cele mai importante trăsături ale unei naraţiuni fantastice sunt:1.  existenţa celor două planuri: real-ireal; în planul lumii familiare pătrunde un eveniment misterios, inexplicabil prin legile naturale;2.  dispariţia limitelor de timp şi de spaţiu la apariţia elementului misterios/ ireal;3.  compoziţia gradată a naraţiunii întreţine tensiunea epică;4.  finalul ambiguu;5.  ezitarea eroului şi a cititorului de a opta pentru o explicaţie a eveni¬mentului (o lege naturală sau una supranaturală);6.  prin relatarea întâmplărilor la persoana I de către cel care le-a trăit sau de către un martor, scrierea capătă mai multă credibilitate şi facilitează identificarea cititorului cu întâmplările şi cu neliniştea personajului;7.  pentru a face ca inexplicabilul să devină acceptabil, naratorul scrierii fantastice propune sau sugerează diverse explicaţii pentru evenimentele relatate, explicaţii ce se dovedesc în general incomplete şi nesatisfăcătoare.