nu este toamnă fără tine, darling

Nuţa Istrate Gangan

ÎNSEMNE CULTURALE – 2012

Coordonator: Ion Lazăr da Coza Corector: Vasilisia Lazăr Arhivare: Mihaela Popa Tehnoredactare: Gina Zaharia Copertă: Gina Zaharia

Copyright – 2012 – Nuţa Istrate Gangan

Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALE http://insemneculturale.ning.com/


Nu este toamnă fără tine, darling

5

nu este toamnă fară tine, darling nu este toamnă fără tine, darling îmi este vinul dulce şi amar nu eşti aici cu gust de tămâioasă să-mi aromeşti tristeţea din pahar. sunt doar pribeag prin anotimpul ăsta care-i al tău de parcă ţi-e sortit eu fără trupul tău cu gust de struguri nu sunt decât un biet crâşmar falit. mi-e dor de paşii tăi pierduţi prin frunze de trupul tău în palma mea răsfrânt îmi beau paharul cu venin şi mor sub patima din ultimul cuvânt. nu-mi e prea bine fără tine, darling dar nu mai vreau furtună în simţiri eu vreau doar să te gust pe îndelete şi-apoi vreau să mă pierd în amintiri. mi-e dor să îţi revăd surâsul trist dulceaţa gurii tale să o gust să mi te-aştern sub trup, să-ţi sărut ochii şi să te-mbăt cu dragoste şi must. la cârciumă se bea cu disperare amicii mei sunt toţi căzuţi sub masă doar eu sunt treaz deşi tot beau de-o viaţă de-o viaţă tot visez la tămâioasă. sub palma ta vroiam să mă renasc sub trupul tău vroiam duios să mor tu-mi aminteşti de toamnele apuse şi-mi defineşti amar cuvântul "dor".


6

nu este toamnă fără tine darling tu eşti în toamna caldă-ntruchipată te-aştept la un pahar de tămâioasa şi la un ceas de dragoste-aromată. dar între timp să ştii, nu mi-e prea bine căci darling, nu e toamnă fără tine.


7

două inimi îmi simt pieptul pulsând nebunește cuțitul se răsucește scrâșnind chirurgul ăsta barbar mă desface fără milă și tresare violent, transfigurat de emoție îngrozit de descoperirea făcută nu înțelege cum două inimi bat la mine-n piept mă întreabă dacă sunt bine nu știu, nu vreau să știu i-am raspuns mi-am cuprins doar inimile sângerânde în palme și m-am întrebat - a câta oară cum te descurci tu pe lumea asta singur și pustiu și fără inimă?


8

iubirea noastră iubirea noastră cea de toate zilele stă în piața publică goală și însângerată sfâșiată de pietrele cu care trecători ocazionali au aruncat în ea. iubirea noastră cea de toate viețile nu a fost înțeleasă de nimeni, niciodată nici măcar de tine. pentru că astăzi tu stai nehotărât cu o piatră în mână.


9

Dintr-altă toamnă Astăzi eşti mult mai trist decât atunci Când îmi spuneai că ochii mei sunt lunci De verde ruginiu la ceas de toamnă Când mă priveai aprins şi-mi spuneai "Doamnă, Aş vrea să te ating măcar c-un vis Cu unul ce nu-l pot pune în scris Aş vrea să te cuprind măcar în gând Şi lacrima să-ţi sorb când tu Plângând Îmi aminteşti şi azi, a câta oară De o iubire de odinioară Într-altă toamna, într-o altă viață Când mă vindeam mult prea ieftin pe piaţă Mă risipeam pe oricine şi oricum Daca-ndraznea să îmi apară-n drum Dar anii au trecut, azi sunt pustiu Nu am un rost, de mine nu mai ştiu Iubirea m-a trădat şi m-a minţit Astăzi de fapt eu sunt cel risipit. Tu-mi eşti în suflet, prinsă la rever Cu ochii tăi adânci, plini de mister Şi azi ca şi atunci, mari şi cuminţi Mă tulbur, mă ucid, mă scot din minți Mă risipeşti fără să faci un gest Zâmbeşti din când în când În rest, Mă pui la colț, şi voit mă ignori Mă tulburi, mă distrugi şi mă omori De aceea câteodată-s trist Că nici măcar prin gânduri nu-ţi exist Dar poate azi în prag de toamnă Îţi aminteşti de mine, Doamnă?"


10

și Ană și Evă și tot eşti Eva dorinţelor mele păcat şi blestem pământesc eşti fructul oprit muşcătura deşi mă omori te iubesc sute de săbii trec prin mine mă simt ca un ultim învins fachirii cred că e circ și mă-mping pe jăratec încins atlantide din nou se scufundă și ard pe altare iubiri furtunile lumii întregi se-aduna la mine-n simţiri și trec prin mine dezastre sfârşituri de ere şi veacuri la tine-i otrava şi șișul la tine e punga cu leacuri mă-ntorc către mine supus îţi jur sunt pregătit de potop dacă tu ai putea să îmi fii și Ană şi Evă şi tot


11

Stingheri rătăcim stingheri într-un anotimp îngheţat într-o lume în care iertarea nu s-a inventat încă. în căderea lor stelele spintecă cerul şi se cuibăresc în copci de gheaţă devenind apoi fulgere care spintecă acelaşi cer iar şi iar. umbrele ni se suprapun şi inima ta tresare atunci când inima mea zvâcneşte. dar ochii nu ni se mai întâlnesc în schimb echitabil de tristeti. păşim însinguraţi vinovaţi fără vină părtaşi al unui ieri neîntâmplat încă


12

Cioburi și tăcere Mi-erai pe piedestal statuie caldă, Un sfânt frumos cu suflet şi simţiri Din când în când te-nrouram cu lacrimi Şi-ţi risipeam cenuşa din priviri. Dar dintr-un joc de furii şi orgolii Te-am răsturnat şi-amar te-am risipit, Şi m-am rănit călcând pe-atâtea cioburi În carne mi-ai intrat când te-am strivit. În jurul meu doar cioburi şi tăcere Pe tine calc ca pe-un covor încins, Sunt numai răni când mă-nvelesc cu tine, Te strâng în pumni şi-n trupul meu învins. Îmi eşti în sânge şi-mi pulsezi sub tâmplă Durere-aceasta crudă ne dezleagă. Decât o cicatrice-n amintire, Mai bine o rană vie viaţa-ntreagă. Mi-e bine aşa c-un ciob de tine-n mine Durerea cărnii mele n-ai s-o ştii. Atât mă rog să nu-mi fii alinare Şi să nu fie leac în farmacii. Să te lipesc la loc nu mai am vreme Mai mult să te împrăştii n-am putere, Doar noaptea-n vis îmi eşti din nou statuie. Iar dimineaţa, cioburi şi tăcere.


13

palma ta, nisip fierbinte palma ta, nisip fierbinte pasul meu desculţ, arzând, prin aducerile-aminte ne-ntâlnim fără cuvinte, întrebări fără răspuns dintr-un alfabet ascuns, se desfac încet, alene peste ochi și peste gene, ca un plânset ca-ntr-o doară parc-ar fi ultima oară, lacrimi din icoane sfinte ploaie caldă și cuminte, peste trupu-mi arcuind pasul tău desculţ păşind, când săruţi fără cuvinte, palma mea, nisip fierbinte.


14

Și flacără și rug Zadarnice întrebari pe buze mi se sting, Zadarnice răspunsuri se lasă aşteptate, Pe trupu-mi cald de patimă şi dor, Ţi-ai rătăcit şi suflet şi nopţi întunecate. Cuvinte neînţelese, blestem şi agonie Tandreţea palmei tale pe jarul tâmplei mele Ne regăsim străini în scurgeri de clepsidră Şi-n tandre arcuiri de căzătoare stele. Noi nu mai suntem trupuri, suntem flăcări, Ne mistuim amarnic în noapte strălucind, Cenuşa noastră va deveni un Phoenix, Cu zbor întretăiat, cu aripi de argint. Mă risipeşti ca pe-un pumn de nisip, Pe-un val ce ne desparte, pe-a timpului aripă, Clepsidra e uitată pe raftul cel înalt, Durerea s-a oprit din scurgere, o clipă. Tu gustă-mi sângele atât cât se mai poate, Dorința-mi arde-n vene ca un rug, Nu mă lasă să ard, arzându-ţi trupul tot, Distruge-mă-nainte că eu să te distrug.


15

nimeni nu este singur printre amintiri tu rătăcești printre amintirile noastre așa cum un soldat, singur supraviețuitor, rătăcește printre trupurile camarazilor răpuși. te joci de-a baba-oarba cu fantomele amintirilor noastre. tu trăiești pe o cale ferată şi tristă peste care au crescut ierburi și flori într-o gară pustie prin care, din când în când un tren alb și fantomatic iși poartă scrâșnetul dureros al părerilor de rău tu nu regreți astepți doar tu știi că nimeni nu este singur printre amintiri.


16

tahicardie inima mea a trecut de la ştiindu-te pe de rost la uitându-te cu desăvârşire de la aproape infarct când o atingeai la aproape împietrire când o atingi inima mea nu mai tresare atunci când se cuibăreşte în palma ta deşi pentru tine va avea întotdeauna o bătaie în plus


17

război rece inima mea a trecut de la ştiindu-te pe de rost la uitându-te cu desăvârşire de la aproape infarct când o atingeai la aproape împietrire când o atingi inima mea nu mai tresare atunci când se cuibăreşte în palma ta deşi pentru tine va avea întotdeauna o bătaie în plus


18

ora Eminescu copii, astăzi vom vorbi despre Eminescu a spus profesorul uşa clasei s-a deschis larg și frumos dumnezeiesc de frumos a intrat Eminescu buna ziua a zis bună ziuaaaaaa am răspuns și teiul ucis în lemnul catedrei s-a înfiorat Eminescu a zâmbit l-a atins i-a făcut semn să se renască și să-nflorească și un tei uriaş s-a ridicat din lemnul mort al mesei un noian de flori m-a acoperit teiul creştea şi înflorea într-una vroia să iasă prin pereţi profesorul îşi proteja îngrozit catalogul iar crengile creşteau înfloreau miroseau înnebunitor ...................................... hei... tu din banca a treia trezește-te iar ai adormit în timpul orei (Nuța Istrate, clasa a IX a D, Prof. Maldeș)


19

Discreţie eşti mai discret decât o palmă pe un genunchi sub masa unei vechi cafenele într-o seară catifelată de vara târzie, când valul se tânguie pe plajă pustie, domnule. eşti mult mai discret decât dorinţa mea nebună de a-mi descleşta un pic genunchiul să-ţi pot simţi mai bine palma fierbinte mult prea-ndrăzneaţă, mult prea cuminte, domnule. eşti mai discret decât luna care se strecoară tăcută şi blondă scănteindu-mi ochii şi părul doar un chelner zâmbeşte ştrengar în vreme ce-ţi toarnă licoarea-n pahar, domnule. și doar dorinţa din ochii tăi îmi traduce poemul discret pe care, cu infinită tandreţe pe pielea mea îl compui, tăcut şi cuminte într-un tatuaj sublim de nerostite cuvinte, domnule.


20

Trimite-mi toamna Trimite-mi toamna ca pe o durere, Pe care vreau s-o simt până la sânge, Prin ochiu-mi trist străfulgerări de galben, M-or subjuga şi-n taină mă vor plânge. Trimite-mi toamna ca pe o pedeapsă, Ca pe-o-nchinare la un zeu proscris, Tăceri de frunză arsă şi de brumă, S-or răzvrăti în trupul meu ucis. Trimite-mi toamna ca pe o iubire, Năvalnică dar tristă şi pustie, Un umăr cald pentru a mea tâmplă, Un zâmbet în eterna-mi agonie. Trimite-mi toamna dezgolirii noastre, Ca pe o evadare dintr-un crud sistem, Curând am să te uit şi-n plină toamna, Durere-ți sunt când tu îmi ești blestem. Trimite-mi toamna ca pe-o împăcare Capitulând dezastrului din noi Suntem mult prea nevolnici în iubire Însă suntem fantastici la război. Suntem înfrânţi şi fiecare pierdem, Ce-am investit o viaţă, într-o zi, Trimite-mi toamna disperării noastre Acum, când încă mă mai poţi găsi.


21

Iubește-mă acum Iubeşte-mă acum, când încă primăvara, Mi-atinge glezna dulce cu ierburi şi ninsori, Cât mai e timp de verde, iubeşte-mă năvalnic Şi-am să te las să pleci, cu voia ta, în zori. Iubeşte-mă acum când încă nu mi-e teamă De tandra risipire a zilelor rămase Ascunde-mă în tine, fă-mi adăpost în suflet, Păstrează-mă sub cheie şi sub obloane trase. Iubeşte-mă acum cu toată-ntârzierea Cireşelor ce se-nroșesc timid în flori Şi mai târziu, în toamnă când frunza stă să cadă, Să mă alinţi şăgalnic în sunet de viori. Iubeşte-mă acum când încă-mi curge-n vene, Dorinţa arzătoare şi patimă şi dor, Aş vrea să înţelegi că viaţa-i trecătoare Şi tu, prin valul ei, un simplu călător. Iubeşte-mă acum când încă primăvara Îmi troienește frunza şi floarea în priviri Ca să mă poţi avea la focul iernii, seara Când o să mă transformi treptat în amintiri ..................................................................... Iubeşte-mă acum când încă mai e vreme, Iubeşte-mă acum când încă vreau iubiri.


22

durerea mea nu se măsoară în lacrimi sau oftaturi nu se măsoară în rătăcirea paşilor pe poteci pustii nici măcar în inima frântă iar și iar durerea mea cea de toate zilele se măsoară în volţi în grade durerea mea se măsoară într-un fel de unităţi incomensurabile (ca şi fericirea mea, de altfel


23

clandestini suntem doi străini într-o oarecare gară pe linii diferite aruncați în trenuri care merg întotdeauna în direcții opuse și necunoscute suntem doi călători fără bilet, fără destinație și fără bagaje pasagerii unor trenuri extrem de personale dar cu multe semnale de alarmă trase


24

anotimp toamna îşi despletea copacii și îşi răsfira ploile peste trupurile noastre istovite şi cuminţi îmi spuneai zâmbind că gustându-mi sângele n-ai să mai poţi muri liniştit dar nici n-ai să mai poţi trăi fără mine cu un singur gest mi-ai desfăcut pumnul strâns linia vieţii mele adânc încrustată în carnea fierbinte zvâcnea ca o părere am simţit gura ta coborând pe palma mea larg deschisă cu o singură atingere mi-ai sărutat toată viaţa m-am îndepărtat înfrigurată neîndrăznind să-mi mai strâng pumnul gândindu-mă uimită că nici nu m-ai atins eram doar doi străini într-o toamnă care nici măcar nu era a noastră am ştiut atunci că anotimpul pumnilor strânşi se sfârşise


25

Iubire lumea se sfârșea și noi rămăsesem datori cu toate săruturile neconsumate ale tuturor îndrăgostitilor ploua amarnic cu deznădejde şi înfrigurare ploua cu nevoia secetei și cu disperarea potopului prin tine se descătuşau tunete necruţătoare prin mine sfâşiau fulgere răsfrânte-n arcuiri într-un târziu ai adormit sfârşit lângă coapsa fierbinte a gândului meu pe marginea unui sărut lung şi disperat de sfârşit de lume cu buze sângerânde m-am ridicat te-am înfăşurat într-un vis și cu un singur gest am oprit ploaia


26

fără drept de parolă suntem condamnați la uitare pe viață ne întretăiem, ne suprapunem ne contopim unul în celălalt într-un amarnic contratimp am devenit două umbre incerte două dureri fără leac doi paşi care nu vor mai păşi niciodată spre aceleași margini de lume sau pe aceleași trepte de cer vom uita pe viață câmpurile verzi și cerurile albastre ale iubirii noastre pentru că la capătul drumului s-a construit fără aprobare şi fără acte o închisoare de vise condamnate la uitare pe viață fără drept de parolă


27

Păcate amurgul nu are nici un rost dacă pleoapa ta nu se scufundă în lacrimă tăcerea ta devine absurdă atunci când cuvintele, în năvălnicia lor îţi rămân ferecate pe buze iubirea... şi ea se transformă în monedă de schimb devenind pariu şi miză în jocurile ridicole de societate trăim pe aceeaşi planetă sub acelaşi cer subjugaţi sub crucile personale uitând şi iertând greşelile noastre și greșelile greşiţilor noştri doar tu singur mai presus de tot și toate într-o împărăţie nerevendicată sub un cer neimaculat îmi judeci dumnezeieşte păcatele necomise încă


28

nu știai, nu-i așa? îmi spui că ţi-e bine în inima mea că te răcoreşte ploaia cuvintelor mele și te înduioşează toamna surâsului meu îmi spui că ţi-e bine simţindu-mi trăirile zvâcnindu-ţi în palmă și că uneori încerci să mă vindeci cu tandreţe din interior îmi spui că ţi-e bine și că zâmbeşti la gândul că mă poţi simţi aşa cum nimeni altcineva n-o va putea face vreodată ți-e bine... dar uneori te simt bâjbâind pereţii precum un orb își caută calea cu bastonul său (nu ştiai că inima mea nu are ieşiri nu-i aşa?)


29

amprente te-ai gândit vreodată că pasul meu pierdut își lasă urma în nisipul care topindu-se sub arsura dorinței tale se va transforma în sticla ce oglindește amprenta sufletului tău? fără tine nu aș fi decât un pas rătăcit iar tu fără mine un om fără oglindă


30

păstrează clipa am netezit cu palme fierbinţi pânza mototolită a sufletului tău de atâta strâns în pumni și am început să pictez cu un fel de verde ciudat dimineţi neîncepute și amurguri nepictate încă păstrează clipa aceasta o alta nu va mai fi într-un târziu culorile se vor ofili pensulele îmi vor fi furate și eu n-am să mai simt nevoia să pictez dimineţi neîncepute și amurguri nepictate încă iar tu ai să te simți sărac și singur


31

în lut și în piatră ai simţit lutul meu prielnic palmelor tale şi piatra mea perfectă pentru tăişul dălţii ai vrut să mă modelezi după forma şi dorinţa ta dar lutul meu se încăpăţâna şi dalta ta durea mult prea mult te-ai hotărât să mă laşi arta neterminată jumătate femeie jumătate lut cald şi piatră cuminte aștept pe raftul din stânga unde ai hotărât să mă păstrezi nu am braţe să te cuprind buze să te gust nu am ochi să te învălui și palme să te simt mă cauţi nu mă găseşti mă chemi nu îţi răspund mă aștepți și nu vin vrei să-ţi sfârşeşti opera să poţi merge mai departe mă vrei din nou în palmele tale lut cald şi piatră supusă dar sunt prea netedă pentru asprimea ta prea caldă pentru răceala din tine prea eu pentru prea tu și niciodată nu te-ai gândit să folosești cuvintele


32

Joacă Ascunde-mă într-un ventricul, Într-unul mic şi curajos Promit că am să fiu cuminte Și-am să te virusez frumos. Poate-am să-ţi dau puţină febră Şi ai să stai puţin la pat, Nu te opune, stai cuminte, Aşa e când eşti virusat. Poate am să te dor un pic, Va fi chin mic, fără intenţii Am să te înfior în taină, Ştii doar că-s virus cu pretenţii. Şi noaptea când nu prea ai somn Poveştile să mi le-asculţi Şi să zâmbeşti când prin ventricul Tu simţi doar paşii mei desculţi. Nu alerga la vrăjitoare La doctor sau mai ştiu eu unde Tu stai cuminte şi visează Când virusul meu te pătrunde. Şi când un oarecare doctor Va constata că sunt nociv Să nu-l asculţi, nu-s patologic. Eşti doar de mine pozitiv. Din când în când, târziu prin toamnă Te-oi mângâia cu glas duios Şi-am să-ţi cutreier cu tandreţe Faimosul tău sistem nervos.


33

Chiar de ţi-e dor de ceva boala Sau de-un concediu medical Am să pretind că-s invizibil. Ţi-am spus, nu sunt virus mortal. Şi dacă am să-ţi dau durere Am să te dor cald şi frumos Doar lasă-mă să-ţi fiu cuminte Într-un ventricul curajos.


34

Neputință În spatele meu zăpezi imense stau în aşteptarea unui singur gest Un munte întreg îşi cântărește următoarea mişcare în rostogoliri de pietre uriaşe copaci frânţi și regrete În fața mea o singură ușă Am intrat pentru că mi-ai deschis Dar ochii tăi foc lichid m-au ţintuit în prag Și de atunci nu mai este drum înainte nu mai este cale înapoi…


35

Dar lipsă Într-un târziu ai să mă uiţi dar îţi voi rămâne vagă nelinişte Într-un târziu ai să mă transformi în amintire și ai să tresari doar la gândul că sunt Eu știu, că tu ai să mă simți pentru tot restul vieții așa cum un soldat abia întors de pe front îşi simte brațul amputat acolo tot timpul viu și pulsând Dar lipsă.


36

Fapt divers Te-am uitat M-ai iertat Banal fapt divers într-o lume în care iertarea are nevoie de inventator și brevet de invenție Dar există un dincolo... dincolo de uitare, de iertare Un întreg univers se defineşte după ce te-am uitat după ce m-ai iertat Păşim amândoi atenţi pe muchii ascuţite de păcat ca nu cumva să ne pierdem între iertări şi uitări speriaţi că am putea defini din nou ca pe o greşeală capitală ca pe un păcat de neiertat Iubirea


37

Nu mă iubi Tu ştii că ochii mei citesc poemele nescrise Iar buzele îţi sorb cuvintele nerostite Tăcerea mea te-ntunecă Paşii mei îţi colindă câmpiile Iar palmele mele îţi reclădesc castelele dărâmate de alte iubiri Nu mă iubi dar păstrează-mi amintirea închisă într-o clepsidră albastră care a uitat să fie întoarsă Nu te juca de-a soarta răsfirând firele de nisip Nu măsura un timp care nu a existat niciodată Nu mă iubi După o vreme iubirile se ieftinesc și se vând la preț redus pe o piața suprasaturată Nu-mi iubi prezența trecătoare Iubeşte-mi doar absența adânc închisă în tine


38

Amăgire Ai absolvit magna cum laude tristeţea clovnului şi singurătatea alergătorului de cursă lungă Ai un doctorat în zâmbet trist poker strâmb şi suspendare în ghilimele Tu treci prin toate iadurile doar ca să-ţi poţi pune pecetea pe coapsa mea cea stângă Îţi înşeli sufletul cu minciună doar ca să-mi poţi defini o clipă de adevăr tu ai inventat o nouă definiție pentru nefericire și ai brevetat jocul de-a soarta Însă nu ai înţeles că ceea ce îți doreai să găsești a fost descoperit cu mult înaintea ta de doi oameni și un fruct oprit


39

Lecție Ochii mei sunt singurul tău punct de sprijin Privește-mă adânc Încleştează-ţi calmul privirilor cu neliniştea tandră a ochilor mei Păşeşti pe o plajă pustie E toamnă Şi valul îţi mângâie glezna Vântul îţi desface cămaşa Aşa cum palmele mele nerăbdătoare ar desface-o Undeva, întârziat, un pescăruş îţi împrăştie gândurile cu un ţipăt lung și disperat Concentrează-te Nu privi înapoi Ochii... priveşte-mi ochii și lasă-ţi pasul să te poarte înspre mine Vezi... credeai că nu poţi merge pe frânghie Perfect! Mâine vom face dragoste și te voi învăţa mersul pe jeratic


40

ai grijă, darling sunt făcută din material fin, darling catifea caldă combinată cu oţel inoxidabil sunt bun conducător de energie calorică şi erotică rezist la gheţuri polare și la temperaturi înalte sufletul meu, darling este aburul care se ridică după ploaie în după-amiezile fierbinți de vară atunci când inima mea cuminte si conștiincioasă îţi monitorizează trăirile cu precizie şi tandreţe sunt lacrima cuibărită înr-un surâs pictat pe pânza toamnelor de altădată mușcătura dintr-un fruct oprit Eva dorințelor și Ana zidirilor tale sunt preţioasă şi fragilă, darling dar sunt puternică şi rezist intemperiilor tale... ai grijă doar să nu mă scapi pe asfalt


41

Liberi Suntem doi oameni liberi după ultima zi de sentință sentimentală săvârșită la secundă Ne tragem la sorţi ultima trăire jucăm barbut de cartier pe sentimente Tragem la soartă sărutul care ţi-a străfulgerat tâmpla și mi-a înrourat pleoapa Împărţim ultima ţigară care nu s-a vrut transformată în pipa păcii Apoi eu nord Tu sud Spre alte închisori în care ultima dorință nu este admisă


42

Singurătate Ceasornicul îşi măsoară orele mici cu conştiinţa elveţiană. Trei şi zece Prin trup îmi trec dureri fugare Și umbra ta îmi fulgeră sub pleoapa dureroasă În paturile lumii se pecetluiesc destine se împlinesc dorinţe şi se distrug mituri Sub cerul săgetat de stele căzătoare Unul îşi pune dorinţa de Doi Bezmeticii lumii dorm zbuciumat visându-se Midași şi Cresuşi Cineva atinge în surdină un pian Şi în depărtare un tren îşi tânguie trecerea Plouă cu tandrețea iubirii neconsumate Și fulgere domoale mi se încolăcesc în sânge Aud un pas tulburând noaptea Tresar la gândul că eşti tu Apoi adorm la loc amintindu-mi că de fapt nu exişti


43

poker mai marii lumii stau la mese ovale și ne trag la sorţi mai micii îşi lucesc ochii avizi frecându-şi palmele lucioase şi moi (nu ştiu ce mi-ai turnat în pahar) pe masă zarurile mici şi iscoditoare aşteaptă să fie măsluite învârtite şi aruncate cuvinte nerostite foşnesc surd cu zgomot de cărţi făcute (are un gust dulce amărui şi mătăsos) ochii mei și ai tăi şi-au construit o reţea personală de fluiditate fierbinte și își negociază erotic așii (Martini?) tu îţi sorbi enervant de liniştit coniacul zâmbeşti aromat şi indecent dezbrăcându-mă din priviri simt asul din mânecă arzându-mi carnea Joci?


44

versul meu are în el tăcerea enigmatică a frunzei care îşi trece verdele în galben cu disperarea toamnei pe care mi-ai trimis-o la post restant aseară versul meu pluteşte prin nopţile albastre ale nesomnului tău mângâiat de umbrele care trec fugar prin ochii larg deschişi îţi atinge în treacăt buzele asprite de arsura unui sărut niciodată furat și îţi tresare în piept într-o dorinţă niciodată mărturisită îl strângi în pumn ți-l pui sub tâmplă și îl transformi apoi în vis versul meu - trupul fierbinte lângă care tu adormi în fiecare noapte zâmbind


45

fă-mă un blues, darling pentru că you were always on my mind... alină-mi cumva durerea aceasta care îmi sfârtecă adâncurile și care nu se lasă păcălită de nici un narcotic trece-mă prin curcubeul degetelor tale și fă-mă să-mi uit numele nimeni nu s-a vindecat doar cu un dans ai să-mi spui cuprinzându-mi clepsidra corpului în palme fierbinţi dar multe răni s-au vindecat cu iubire am sa-ți răspund în vreme ce durerea mea se va arcui pe zidurile tale și va desena umbre fugare maybe I didn't love you quite as often as I could have îmi şopteşti la ureche și cioburile încep să se topească sub atingerea ta transformându-se din nou în cristalul din care sufletul meu a fost construit fă-mă un blues, darling desfă-mi rochia și dezgoleşte umărul rece desenează noi contururi trasează-mi linii, măsoară-mi adâncimi fă ceva cu dorinţa aceasta sălbatică


46

strânsă într-un pumn și sugrumată într-un geamăt surd fă-mă un blues, darling pentru că you are always on my mind…


47

it's complicated cel mai greu îmi va fi astăzi cei patru pereţi odată ai noştri astăzi mă strâng în chingi de oţel pe peretele ăsta mi-ai lăsat tabloul acela hidos cu un clovn rânjind celălalt perete încă mai păstrează urmele lăsate de fotografia noastră şi dincoace ah... urma palmelor tale amprenta trupului meu lumânări aprinse Jack Daniels şi picioarele mele strânse în jurul mijlocului tău amintirile mă ard îmi înteţesc perfid durerile umblă prin mine cu precizia chirurgului care face operaţie pe cord deschis nu am ştiut să spun nu pleca nu am alergat după tine am rămas să adun cioburile paharului aruncat în perete


48

am plâns cu furie am plâns cu jale apoi am uitat să mai plâng cu palmele însângerate am început să îţi mângâi în neştire urmele pe pereţi într-un târziu am adormit în patul nostru sedată de tristeţe de mirosul tău acolo încă şi de Jack Daniels mâine însă am să chem zugravul îmi voi bandaja rănile îmi voi scutura cenuşa din priviri voi îmbrăca rochia aceea roşie pe care îţi plăcea atât de mult s-o dezbraci şi am să mă rujez bloody red voi păşi pe 6 centimetri cu grijă să nu-mi tresalt durerile şi sânii şi voi răspunde cu nepăsare când cineva mă va întreba de tine eh, it's complicated!


49

Voules-vous ce văi şi ce dealuri, darling ce nisipuri fierbinţi palma ta pribeagă răsfiră mângâierile tale ard și cerul întreg mi se spintecă în fulgere și-n revărsări de ploi (nu ştiam că vecinul tău cântă la pian) îmi colinzi adâncurile și îmi atingi înalturile lași în urmă dâre de lumină am să-ţi mor într-o zi în braţe se vor mira că după atâta vreme sunt încă fierbinte dar nu vor fi surprinşi când îmi vor descoperi firele electrice scurtcircuitate în interior (Clayderman?crezi că este acelaşi pianist?) îmi aprinzi vulcanii împrăştiindu-mi lavă în sânge îmi agiţi mările şi îmi dezlănţui furtunile fără să-ţi pese de corăbiile tale care se izbesc sălbatic de ţărm (știam ca ți-l amintesti...) apoi mă aduci din nou pe ţărmuri calme şi line zâmbeşti palid aşteptând răbdător


50

reaşezarea plăcilor tectonice și liniştea dinaintea altei furtuni (nu zâmbi, vorbesc senzual pedagogic vrei să discutăm geografie în francais, cherie?)


51

Plouă cu nesfârşire şi cu ochi trişti mâhnit, autumnal și suicidal pe alocuri copacul din faţa ferestrei mele se străduieşte să-şi ajusteze ţinuta urmând tendinţa Toamnă 2012 ruginiu, galben-pai și dezgolit. Cât mai dezgolit saxofonistul din colţ cerşeşte romanțios își umflă obrajii si tremură jalnic iar trupul firav i se mulează pe sax cântă în ploaie cu ochii închişi visându-se probabil pe Broadway suflă de dimineață încontinuu treaba lui într-o zi vor exploda şi el şi instrumentul îi vor aduna bucăţi de pe asfalturi şi ferestre apoi vor îngropa om şi saxofon într-o groapă comună așa cum au îngropat-o pe madama de la cinci cu pisica ei n-am reuşit să aprind focul ceaiul mi s-a răcit mâna mi-a îngheţat pe creion stau aici, tremurând fără tine, mult prea mult fără tine scufundată in scheme și ecuații încercând să inventez


52

o unitate de măsura pentru dor însă, nu mă pot gândi la altceva decât la faptul că nu eşti lângă mine când mâinile îmi sunt îngheţate


Doar ochii Ţi-aş reclădi în suflet un castel, Cu turnuri mari de rouă şi de vise Şi aş păşi cu pasul meu fluid Cu toc înalt şi pleoapele închise. Eu sunt frumoasa oarbă care vede, Prin lacrimi şi prin ceţuri fumurii Tu eşti acel care distrugi castele, Iubirea o închizi în colivii. Doar oarbă eu te văd într-adevăr, Acum, când te ating, te pot simţi Sub palma mea renaşti a câta oară... Dar nu mai văd, iar tu nu poţi vorbi. Eu n-am ştiut atunci să te iubesc, Tu n-ai ştiu de graniţe şi legi Suntem străini cu vize expirate. O oarbă şi un mut. Cum să alegi? Păşim pe teritorii interzise, Tu ţi-ai uitat cuvântul, eu menirea Sacrificăm pe ruguri sentimente Şi condamnăm la nesfârşit iubirea. Poate te-ai cheltuit în anii tineri, Te-ai pustiit trăind printre zăpezi Nu ai cuvinte, braţe, timp şi gânduri... Doar ochii ţi-au rămas. Mai poţi să vezi?

53


Tineri îmi aduci aminte de zarzării înfloriţi și de vântul primăvăratec care-mi răvăşea părul și-mi înfiora mugurul sânului în nopţile albastre şi deznădăjduite ale iubirilor timpurii îmi sarutai flori de salcâm pe buze și-mi agățai la urechi cireșele pe care le culegeai cu buzele mai târziu îmi adunai petalele din plete și mi le dăruiai apoi la schimb cu săruturi ne semnam numele pe frunze îmi făceai inele de păpădie și mă crucificai prin ierburile decurând cosite făceam schimb de insomnii de gesturi îndraznețe și numere de telefon degetele noastre erau două liane împletite care se hrăneau una cu seva celeilalte eram primii şi ultimii oameni pe o planetă nelocuită într-un Eden nedescoperit încă eram tineri

54


amnezic de când te ştiu am murit de o sută de ori de când mă ştii ai înviat a o suta-una oară tu mori în fiecare noapte iubindu-mă dar te trezeşti în fiecare dimineaţă neştiind cine sunt mă iubeşti cu pasiune crepusculară şi mă uiţi cu nebunia unui solstițiu schilodit într-un fel de parkinson sentimental te privesc şi încerc să mă regăsesc în circumvoluţiunile creierului tău o secundă din mine trebuie să fi rămas acolo mă infiltrez printre bătăile inimii tale căutându-mi chipul ating amprentele mele pe trupul tau mă simt curgând molcom în sângele tău, mă regasesc în fiecare particulă parfumul meu a rămas impregnat pe pielea ta (vreau sa știu unde greșesc cum să înclin balanța dupa ce legi nescrise sa mă ghidez eu de ce imi aduc aminte?) tu ridici din umeri trist și nepunticios treci cu privirea peste tâmpla şi deznădejdea mea ochii tăi zâmbesc nevinovați și amnezici și pentru că amintirile îţi sunt inexistente tu mă porţi prin uitări

55


"Versul tău cuprinde nemurirea neîntâmplării – clipă ancestrală din care s-a născut, în noi, iubirea complementară stare siderală...

Nuţa Istrate Gangan, omul din spatele cuvântului trăit şi simţit – noua preferinţă într-ale insomniilor..." Dan Sîrbu

nu este toamnă fără tine, darling

Documents