Nr. 79 Braşov, Dumineeă 16 2 3 -Aprilie 1916 Anul LTX1X.

Abonamentul: pentru Amtro-Ungaria pe un m 24 cor.; pe V2 an 12 cor.; pe 3 luni 6 cor., pentru România şi streinătate pe un an 40 iei; pe % an 20 lei

ZIAR P O L I T I C NAŢIONALA pare seara, Iu fiecare zi de lucru«

Redacţia şi administraţia: Strada Frunduiţii Nr. 15. Inseratele se primesc la administraţie. Preţui dupft tarif şl învelală Manuscrisele nu se înapoiază. TELEFON Nr. 226.

La ziua tnvieriLDe Dr. Ioan Lup aş

La serbare de bucurie chiamă ziua învierii Mântui tor alui Isus Christos pe toţi creştinii şi la os păţul credinţa, cum acrie atât de pătrunzător marele da căi şi ierarh Ioan Gură de aur In a sa rugă­ciune frumoasă, care se ceteşte în această luminată zi, înainte de in­trarea în sfânta liturghie

Ca cea mai însemnata întâm­plare din istoria mântuirii neamului omenesc, învierea lui Isus este fără îndoială potrivită să trezească cele mai curate simţiri de bucurie îu toate inimile creştine, însemnând ea biruinţa luminei asupra întu- nereculai şi a virtuţii asupra păca­tului, înlesnind întemeierea dragos­tei gata de jertfe în orice clipă şi aducând întărirea credinţei prin a- deverirea celor nădăjduite de vea­curi şi propoveduite cu statornicie neînvinsă din partea prorocilor.

îu Împrejurările de astăzi, când rîuri de lacrimi brăzdează faţa mul­tor popoare şi rîuri de sânge înro­şesc pământul multor ţări, poate oare să fie deplină şi netuîburată bucuria creştinilor?

Răspunsul la această întrebare îl vor da pretutindeoea lscrimile văduvelor, tânguirile orfanilor şi suspinul Snnâduşit al celor ce of­tează îndureraţi de ranelo lor sau Întristaţi de pierderea celor mai de-aproape şi mai scumpi ai lor sau chinuiţi de nesiguranţa zilei de m âne..

Dacă nu poate fî îosă dep-ină şi netulburată bucuria, se cuvine ca cu atât mai puternică şi mai ocrotitoare să fie credinţa tuturor. Câei această credinţa în Patimile şi îavi»rea Mântuitoîului va f&ce să pătrundă în toate cugetele creştine cunoştinţa şi înţelegerea, că scum­pul sânge, care a izvorât din coasta lui Isus, străpunsă cu suliţa şi din mădularele lui ţintuite cu piroane pe lemnul, Crucii, era ca un semn, ca o prevestire a riurdor de sânge, cari aveau să înrobească drumul de biruinţă în toate luptele purtate pentru credinţa, viaţa şi mântuirea popoarelor în tot cuprin­sul pământului şi în toată întin­derea istoriei universale.

înţelepciunea Scripturii ne în­făţişează un adevăr mare şi netre­cător, arătând că mântuirea nea­mului omenesc şi biruinţa adevă­ratei credinţe creştine stă în cea mai strânsă legătură cu patimile, moartea şi învierea lui Christoa. Prin suferinţă şi jertfă la mântuire, prin moarte la viaţă: iată cam se poate tălmăci, pe înţelesul tuturor şi după cerinţa vremii de azi, a- devărul cel mare şi oetrecâtor, care este însaş temelia învăţăturii morale creştineşti. In preajma ori­cărei învieri trebuesă fie şi patimi şi răstignire, căci orice biruinţă se poate ivi şi poate să dăinuiască numai ca o dreaptă răsplată pe urma luptei, jertfei şi suferinţei.

Dacă ne vom da silinţa să privim în lamina învăţăturilor E- vangheliei lui Christos împrejurările grele ale traiului nostru de acum şi să căutăm a înţelege rostul cum­plitelor încercări, prin cari au fost rânduite să treacă în zilele noastre atâtea ţâri şi popoare creştine, tre- bue să ne aducem aminte de cu­vântul Mântuitorului, care z ice : 9veţi auzi veşti de războaie, luaţi

seama, nu vă spăimântaţi, căci tre- bue să fie toate, dar nu este încă sfârşitul... Toate acestea vor fi în ceput de dureri, însă cne va răbda până în sfârşit, acela se va m ântu i“...*)

Precum zguduirea pricinuită uneori pământului şi văzduhurilor prin furtuni năpraznice are drept urmare curăţirea văzduhului de di­ferite miasme sau seminţe de boală, împrospătarea şi întinerirea puterii de rodire a pământului, — tot astfel şi sufletul omenesc are adeseori lipsă de a ti sgudoit prin câte o nenorocire cumplită, ca să i se împrospăteze şi înnoiască tinere* ţele lui ca ale vulturului, să se scuture de pornirile şi deprinderile păcătoase, să plec© cu râvnă mai aprinsă spre căile Domnului şi să caute orice prilej potrivit spre a şi speri puterea lăuntrică, din care rodesc virtuţile creştineşti: credinţa, nădejdea şi iubirea.

In acest înţeles era sosită vremea, ca să se împlinească încă odată cuvântai Psalmistului : „Scoa- lă-te Doamne, judecă pământul, căci Tu işti stăpân peste toate po­poarele!ui (Ps. 82 v. 8).

Căci deşi lumina lui Christos luminează tuturor de nouăsprezece veacuri, deşi propoveduirea învăţă­tor) lor creştine s’a fă ut neîntre­rupt şi cu multă stăruinţă „până la marginile pământului", — totuşi multe porniri s’au ivit în timpul din urmă, cercând să pună stăvihr luminii lui ( hristos şi amăgindu-se că vor putea să lamineze, cu făclia minţii omeneşti mărginite, cărările vieţii mai bine decum le-a luminat şi le luminează Fiul lui Dumnezeu pentru foţi vecii cu lumina ce­rească a învăţăturilor sale.

S’a sumeţit mintea omenească şi a început a împinge pe mulţi îu păcatul de moarte al trufiei. In loc sa împlinească porunca Evan­gheliei de a iubi pe Domnul Dum­nezeu din tot sufletul şi din tot cu­getul, s’au ivit îndrumători cari au cercat să pună la temelia creşterii tineretului ri a popoarelor în loc i de smerenie îngâmfarea, in loc de 1 supunere şi cuviincioasă ascultare, pisma şi lâsvrătirea, în loc de cinste batjocura legii lui Christos, căutând să dărâme temeliile ei, m loc de-aşi pleca mai întâi capul până la pământ — cum zice un vestit scriitor din zilele noastre (Foerster) — înaintea Cerescului Mântuitor.

In unele părţi din pricina creş­terii greşite mulţi au început a uita cu totul, că frica lui Dumnezeu este temeiul înţelepciunii şi câ ru­găciunea este aripa de înălţare a sufletului omenesc câtră cele ce­reşti. Ee la începutul acestui răs- boiu se scria într’o foaie, că &bă- tându-se aeroplane ducătoare de peire, asupra unui oraş mare, mul­ţimea de pe străzi a fugit speriată în biserici, să-şi plece genunchii în faţa altarelor spre închinare şi rugăciune. Dar s’au găsit în mul­ţime şi de aceia, cari n'au mai ştiut rosti nici un fel d8 rugăciune, nici „Tatăl nostru" măcar...

A trebuit să ss deslănţuească asupra omenirii cumplita încercare a râsbouilui, cu toate urmările lui

*) Ev. Mateiu XXIV v. 6-13.

înfricoşate, ca să-şi aducă aminte de căile Domnului chiar şi cei ce se înstrăinaseră cu totul de ele. Şi nu va fi tost mic numărul lor. Căci în timpul din urmă mulţi fiind prinşi cu totul în mreji le ademeni­toare ale belşugului material sau robiţi de patimi şi fărădelegi, au început a deveni tot mai nepăsă­tori faţă de scopurile înalte şi veci­nie© ale vieţii sufleteşti, morale şi religioase Pentru sute şi mii de suflete părea că s© întunecă din zi în zi steaua credioţii. Ca nişte pi­ramide egiptene începură a se înălţa mormanele de cărţi, cari nu mai erau scrise, ca odinioară, în nu­mele Domnului şi lotru preamărirea Sfintelor Lui biserici. învăţaţi de toate neamurile, ameţiţi de trufia închipuirii lor atotştiutoare, nu-şi pregetau a scrie cărţi despre toate jigăniile pământului, grijind cu tot dinadinsul, ca nu cumva să facă în ele vre-o amintire de Ziditorul a toide, ci să preamărească numai „natura creatoare".

Leghion era şi mai este încă numărul celor C8 se închină, ca o- dinioară Jidovii în pustie, viţelului de aur, dar se feresc a-şi pleca ge­nunchii, sau grumazii în faţa sfin­telor altsre Alr.ii iariş sunt s tă ­pâniţi de lăcomie cu nesaţ şi pofta desmerdârilcr ie înlănţne toată cugetarea; ziua şi noaptea caută prilej spre a*şi îmbuiba trupul cu felurite mâncări şi băuturi, dar nu Ie trece prin mintă, că şi sufletul are lipsă de hrană, da mana ce­rească a ere din ţii, a înfrânării, a rugăciunii, a pocăinţii. Trufia şi por­nirea spre risipă pe mulţi îndeamnă, să-şi împ odobească hainele şi lo­cuinţele cu scumpeturile cele mai costisitoare, dar nu-i lasă inima să dăruiască o icoană pentru casa Domnului, o crace sau uu potir, să contribue la o colectă penrru odăjdii ori să poarte de grija celor lipsiţi, să mângăe şi să ajute pe deaproapele obidit. Câte suflete chinuite de răutate şi pismă, ca al ucigaşului Cain, nu etan pândind pe la răspântiile vieţii noastre creş­tineşti I?.., Cât de mult ne*am a- bâtut cu toţii delà căile Domnului, delà peraneile şi învăţătorii© Mân­tuit* r ui ui nostru Isus Christos !

Cine ar putea să în-ire. mul­ţimea cea fără de număr, de câte- ori au fofct nesocotite din partea muritorilor şi călcate în picioare ştiutele porunci dumaezeeşti? Ne­credincioşii an încercat în toate timpurile să micşoreze ori sa în* tunece cu desăvârşiră lumina în văţătirilor lui Christ os, dupăcum a’au amăgit odinioară a crede, ca răstignindu-i trupul pe cruce şi in- gropându-1 în mormânt pecetluit cu lespede grea, vor curma pentru totdeauna răspândirea învăţăturii Lui mântuitosre. S’a întâmplat însă tocmai dimpotrivă, căci— precum zice cu multă potriveală cânţi reţul vremilor noastre (Alexandru VI a- huţă) :

S’au aeere-lmdoşliC’au pa* Iu arini* sfrsvilar,Dar ta n'a întărit în focalDurerilor de pe Calvar...

Fie, ca şi în focul durerilor, pricinuită de răsboiui crâncen de acum să sa întărească din nou la­mina învăţăturilor creştineşti î în­cercarea cea cruntă din zilele noa­stre să o privească şi înţeleagă toţi creştinii ca o dreapta judecată a lui Dumnezeu, care s’a sculat să judece pământul. Dar să nu ne

înspăimântăm ! Ins aş Mântuitorul ne mângăe, că dacă vom şti răbda până la sfârşit, ne cm mântui şi ne asigură, câ na e ̂ x sfârşitul. Fete numai u^ rn, un îndemn ceresc de a s î toarce spre căi ie Domnului toţi coice au rătăcit în drumul lor, toţi coi prinşi în mrea­ja păcatului a răutăţii, deşertăciunii şi îndoelii istovitoare...

In istoria mântuirii neamului omanesc trei fapte mari şi însem­nate Ies la iveală :

Credinţa, din care isvoraşte această lucrare a lui Isus; pati­mile şi răstignirea, prin care El a răscumpărat neamul omenesfe din păcatul s răvechiu, şi învierea Domnului, care însemnează însaş mântuirea neamului omenesc, ca urm ir a firească a credinţa şi pă­timirii.

Avem noi oare toţi creştinii, su­fletul întărit pe piatra credinţii şi pregă­tit pentru jertfe şi suferinţe, din cari să poată răsări mântairea?

Credinţa să ne silim a o a- vea ca cel mai puternic razim al vieţii noastre creştiaeşti. Dar, totuş să nu ne înălţăm, ci să ne smerim cu gândul, rostind şi noi cu lacrimi ca tatăl pruncului cuprins de duh mut din Evanghelie*): Credem Doamne, ajută necredinţei noastre!

Pregătirea pentru jertfe şi su­ferinţe se pare că nu lipseşte nici din sufletul ostaşilor noştri nici din al celorlalţi credincioşi ai sfintei noa­stre biserici. Dacă ar avea graiu să cuvânteze câmpiile de luptă, cele din Miază-zi şi cele din Mia­ză noapte, ar putea face minunată mărturisire despre gradul înalt, îa care este pregătit sufletul credini cioşilor noştri spre jertfele cele mai mari cu putinţă.

Ca răsplată a lor va urma deci mântuirea celor ce luptă eu credinţă şi aduc cu însufleţire jertfe pentru binele obştesc? Să se co­boare tot insul în adâncul sufle* fcului său şi să caute răspunsul cercetând, dacă a împlinit totdea­una poruncile lui Dumnezeu, dacă a iubit dreptatea, daca s’a ferit de păcat, dacă a fost în toate îm­prejurările cu răbdare până în sfârşit, jertfind jertfa dreptăţii şi nădăjduind spre Domnul? (PsalmIV. v. 5)

Bă ne înălţăm cugetul spre Dumnezeul dreptăţii şi al milos­tivirii, spre Părintele lum inii, dela care vine toata darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit! Dacă mi­lostivul Dumnezeu a îngăduit să bânfcue uneori şi viforul războaielor pe pământ, aceasta a iâ sut-o în necuprinsa şl nemărginita Sa în­ţelepciune, numai cu scop de a pedepsi păcatul şi fărădelegea de o parte, iar de alta de a răsplăti după vrednicie credinţa, jertfa, dreptatea şi virtutea. Căci scris este: dreptatea lui Dumnezeu se arată dm credinţă în credinţă, iară dreptul prin credinţă va fi viu*). Şl iarăş zice proi ,col David: am văzut că ceice auarat nedreptatea şi au sămânat fărădelegea, au şi secerat-o perind de suflarea lui Dumnezeu (Ps.IV. v. 8)

Pătrunşi de aceste gânduri şi nădejdi creştineşti, întăriţi prin aceste cuvinte ala fiatei Scriptări, să înălţăm în această slăvită zi, cu toată evlavia glasul rugăciunii noa­stre spre Gel ce a înviat din morţi:

) Ev. Marcu IX v. 40.*) Pavel; Romani I, 17

Şcoală-te Doamne judecă păm ântul, oăci Tu eşti stăpân peste toate popoarele!

Calvarul neamurilor.Braşov, 9 April v. 1916.

Sfinte Paşti, voi sunteţi în­vierea lui Isus, biruinţa ideii creş­tine, lumioa lumii. Dar voi, sfinte Paşti, aţi venit abia dupăce Isus a suit calvarul, a fost răstignit. Sfinte Paşti, voi n’aţi fi avut ros­turile voastre de zile neîntrecute în strălucire, dacă nu v’ar fi premers zilele acele de întuneric adânc, în cari e’a pregătit şi săvârşit tragedia cea mai înfiorătoare, acea a amur^ guîui Dumnezeului încărcat în chip omenesc.

Pildă veşnică a lăsat omenirii Isus prin suirea calvarului, că orice înălţare, orice învingere şi strălucire durabilă nu este cu pu­tinţă decât prin jertfire, prin su- ferinţi. Şi pentraca ideea creştină chiar, acea schintee dumnezeiască a adevărului veşnic, să aprinză su­fletul omenesc, a trebuit să se înşi- ruie în şirul zilelor eternităţii săp­tămâna patimilor, în care noroadele, secole dearândnl până la sfârşitul veacurilor, să plângă şi sufere cu Tine împreună, Doamne, întrupat în lutul omului.

Cangrena ce robia sufletului omenesc însă numai prin sfintele tale suferinţi, Doamne, ai înlă­turat-o, căci faţă de greutatea pă­catelor ştiai că omenirea nu este în stare să se poată ispăşi. Ai murit pe cruce, ca să aduci mân­tuire, să ridici lanţurile robiei su­fleteşti. să îndreptezi temeiurile stricate ale vieţii neamurilor, să aşezi roriuri nouă învăţând pe om a se ridica din noroiul, din drum şi din întunericul neştiinţă la ade­văratele sale destine, la limanurile fericirii veşnice.

Şi se pare că opera ta, Doamne, consfinţită prin vărsarea scump sângelui tău, prin moartea corpului tău pe cruce, răspândirea adevărului lai Dumnezeu, ideii creştine n ’a adus roduriie ce sa cuveniau, mulţimea păcatelor nu s’a micşorat, şi duhul discordiei s’a înstăpânit în agrul Tău, Doamne. De starea asta ticăloasă a »fiilor« chemaţf la lumină, Isuse, se va fi posomorit dumnezeescul Tău chip, şi în înalta Ta îuţelepciune cu care rânduieşti soarta neamurilor, vei fi impus ca ele, abătute dela adevăr, să urce înşile calvarul ca să se mântuiască—prin ele înşile.

O, rasboiul de astăzi este în­fiorătorul calvar al neamurilor în­vrăjbite întreolalfă, dornice de mă­riri, lipsite de simţul justeţii, nea­muri cârmuite de întunericul vi­ciilor şi vanităţilor. Şi în întune­ricul acesta nepătruns, ca şi tu acela ce a premers Paştilor Domnului, poate stau ascunşi germenii învierii glorioase a naţiunilor caminţite, tre­cute prin focul curăţitor al râsbo- iului. Trunchiul omenesc se desbraoă de vlăstarele sale alese, meleagurile îndepărtate sunt îngrăşate cu sân­gele eroilor, in căminari este atâta plânset atâta vaier — neamurile urcă calvarul. Apusul sutelor de m?i şi milioanelor de voinici poate însemnează răstignirea neamurilor pentru nedreptăţile nenumărăte din lume. Succeda vor, oare, acestui în­tuneric, Paştile neamurilor?

La zilele luminate din acest an

Pagina 2 G A Z E T A TR AN S I V L A N I K I . Nr. 79-rl916.

ale Paştilor un gând simultan elec­trizează sufletele neamurilor: o idee cucereşte, în faţa învierii Domnului: Intâmpla-se-va întocmai, va fî urmat calvarul neamurilor de un timp de pace demnă, pace roditoare în su­flete, In căminari, timp de înviere a gospodăriilor naţionale ale popoa­relor î

Dacă râsboiului i s’a pns o ţintă luminoasă ca aceasta, şi dacă se va isbândi ajungerea ei, ceice vor su­pravieţui flagelul actual, nu vor avea cuvinte de murmur, ci concentrân- du-şi mintea asupra tragediei ce a trăit-o fiul omului, îşi vor zice că pe semne este o lege supremă fi­reasca: nici o mărire şi înălţare statornica nu se poate realiza fără jertfe crude, fără patimi de-ale morţii, şi nimeni nu se poate sus­trage de sub puterea ei. Neamurile atunci „vor ierta toate pentru în­viere“, prin calvarul lor au biruit moartea păcatului şi au câştigat n âuluirea vieţii lor naţionale...

Ion Clopoţel.

Hristos a înviat.Dej Emil hac.

Orfanilor, punoţi-vă mânuţele la olaltă şl spuneţi cu mine: Hristos a ’nviat.

Văduvelor, ştergeţf-vă laerSmile şl priviţi In soare: în lumină tiă şte rostul vieţii şi îu soare luminează tă ­cerea mormântului. Hristos a ’nviat.

Moşnegilor, braţul vostru este ne­putincios, dar erednfavă poşte fi tare: în certuri trăeşte Hristos şi priveşte ia noi, la toii, care ne-am dus şl ca#» . m rămas: lumina este veşnică şi suflatul nu se sfarmă In lut.

Ruginite aînt plugurile, tăcuţi sint codrii, şi brazda voinică nu săgetează p&mftntui, grâu roşu ar trebui aă crească d<n sătrâoţia sângelui... Din turle au coborât clopotele şi s-a topit In tunuri arama iur; de pe amvon cu­vântă preotul celor părăsiţi şi Doamne, cât de tăcut e Ardealul 1

Ir zadar «u venit acasă rândunelele şl privegherile şi înzadar cresc flori de aur pe piaiu de mătase, înzadar ţâşnesc izvoare proaspete cu graiu de farmec şi înzadar cântă primăvara in frunz'ş, — pa cruce este răstignită o» meni mea şi suim cu toţii calvarul răz­boiului.

O, cum ne-am rărit ca frunzele plopului în toamnă!

O, cum sintem de trişti, ca bol­navii In noapte!

O, câţi morţi avem şi vom avea tot mai mulţii

De ce a măcinat moara morţei spicele vieţii noastre? De re poartă fetele şi mamele noastre vălai sufe­rinţei şi de ce nu se ’nşirue horă in curţi ? Ne-au ucis duşmanii flăcăii noştri şi norod sănătos a pornit în cimitir. Şi buhna cobeşte în loc de ciocârlie pe bordeiul nostru şi în nopţi, se a- prind suflete stioghere în stele de argint.

Hristos a ’nviat din morţi. . .Şi Învie totdeauna.înzadar l-au bătut, l-au scuipat,

l-au răstignit şl i-au pus lespede de

Pactul de sânge.De: Petronius.

înainte cu câteva luni, când a apărut piesa dramatică > Vér szer­ződés * a anonimului Galambos Iá- noa, am scris un articol în „Ro*

' mânui“, în care am apreciat va­loarea literară a piesei şi deosebita căldură cu care se vorbeşte în ea despre neamul nestru, lucru fără precedent în literatura maghiară. „Clopotele amuţite“ ale lui Rákosi Victor sânt o piesă de propagandă deadreptul In potriva noastră, iar figurile de ţărani, nari cântă „Ştii ti.“ în piesa d-lui Moldovăn Ger­gely („F.orika szerelme“) sânt dea­dreptul caraghioase, ca să nu mai pomenim de piesa din urmă a ace- luîaş autor, care a dat un complect fiasco, după chiar mărturisirea cri­tică a ziarelor din Cluj.

Revin asupra piesei Vér szerződés* pentru motivul, că după informaţiile ce le am, va fi representată pe scena teatrului din Oradea-mare şi, în curând, şi în Târgul-Murăşului. Credem că şi publicul nostru are interesul de a cunoaşte conţinutul

piatră pe inimă. Sufletul Iui s-a ridi­cat de-asupra vreme’, cu aripele-i mă­reţe şi în cuibul iubirei, noi, golaşii lume! simţim căldura Lui.

Hristos, tu t 9 renaşti tot deauna, căci eşti viaţa.

Hristos, tu, nu mori niciodată căci trâeşti în noi.

Şi cel ce să duce, duce duhul Tău şi cel ce vîdo, aduce durerea Ta. Şi între duh şi durere palpită viaţa noastră ca o candelă în furtună. Şi înzadr ne ameninţă mormântul, în iubirea ta să renaşte primăvara.

Hristos tu eşti Hristosci Ardealu­lui.

Orfanilor, voi nu mai aveţi tată dar aveţi pe Mesia, care vă păzeşt*.

Văduvelor, voi nu mai aveţi stă­pân, dar aveţi pe-un O cârmuit or blând.

Mamelor, voi ra jl pierdut feciorul, doar şi Mari a ş-a perdut Feciorul.

Şi fiul ctrastî a’nviat din morţi căci toii fiii morţi eâ vor renaşte odstă. Când v >r suna trimb ţefe Ceriu­lui să vor deschide porţile ruginita şi va pleca norodul întreg, cum astăzi s-a dus oh 'emat de trirnbi eU sângelui. Şi vor cădea lanţurile şi să vor toy tunurile — şt pământul si va face alb, căci îşi va pierd© morţii — va sosi primăvara primâv-arilor cu înflori­rea da totdeauna şi nu vor mai cădea irosite da pieurli stâitului s&oga frun­zele d© pe copacul lume! • K M * Nu vor mai fi dureri şi nu vor mai fi aştep­tări, va fi o împlinire mare pentru totî şi pentru totdeauna. Nu va mai fi su­ferinţă, căci nu vor mai fi lacrsmi, un ziinbet să va face din toţi şi din toate.

Norodul că va duce pe cărările luminoase către veşnicul izvor, de unde au curs şi curge apa tânără a fiinţei......Şi corul suflatelor primenite va lăuda pe Cel ce a vrut să fie şi vrea să nu itsai fie.

Orfanilor, puneţl-vă mânuţele ia daltă şl spuneţi cu mine: Hrstos a’nviat. Văduvelor, stergeţi-vă lacrimile şi priviţi îu soare: în lumină trăeşte rostui vieţii şi în soare luminează tă­cerea mormântului.

Moşnegilor, braţul vostru est© ne­putincios, dar credinţa vă poate fi tare: în ceriuri trăeşte Hristos

Şi Hrisfoa este implrătul al căru5 soldaţi sântem cu toţii. Şi sceptrul lui Hristos eât© un crin, care umileşte şi ridică mai tare decât sceptrul de aur, oe cade din mâna împăraţilor, căci nxi împăraţii nu poartă sceptru decât până la moarte.

Şi în împărăţia iui Hristos vom întră cu toţii, căci nu lupta şi nu pă­catul ne deschide drumul în ea, ci sufletul oe l-am moştenit curat şi blând dela fiul celei dintâi suferlnţi. Şi în împărăţia lui Hristos nu sânt tirani şi călăi, nici închisori, nici spânzurători, — ci multă-i lumina, mai multă decât în primăverile lumeşti.

Hristos a fost pironit pe cruce şift’flVÎftt.

Creştinilor, Hristos învie totdea­una, lăudaţi-l 1

acestei bucăţi] literare, ce se va re­présenta în două teatre maghiare, de aceea revenim asupra ei.

Piesa cuprinde şapte t blouri din răsboini mondial. Toată acţiunea se învârte în jurul separatismului dintr’o familie nobilă maghiară -ei aceea a unui ţăran român fruntaş, primarul satului. Bándy şi soţia lui, baronesa Árvay Zelma privesc de sus la ţăranii români, ce pleacă în răsboiu. Fiul lor Dezső, cu ve­derile lui moderne, e şi mai exclu­sivist Singur tinera baronesft Ágnes, sora lui Dezső, manifestă o altă atitudine faţă de ţărani, atitudine ce e potenţată şi prin idila de dra­goste, ce se ţese între ea şi liai primarului Aurel Dan, candidat de profesor, care pleacă pe câmpul de luptă, în calitate de sublocotenent în reservă. Cu toate că fuseseră co* legi de şcoală, cei doi tineri nu se împrietineau, mai ales în urma ţinutei dârje a nobilului Dezső. Ajungând şi acesta, mai târziu, pe câmpul de luptă, Aurel îi scapă viaţa, pri- mejdaindu-şi*o pe a lui.

Personajele româneşti, ce ob- vin pe scenă, sânt redate cu multă simpatie şi demnitate. Astfel e

Regina Maria a României şi răsboiul european.Noua revistă politică literară »Ca­

pitala«, publică la locul de onoare u r­mătoarea nitzscheană reflecţie despre riUboiul european, datorită M. S. Re­ginei Maria:

„In răsboiul de azi maşina se răzbună contra omului.

Omul s’a crezut stăpân, s’au ridicat însă împotriva lui propriile lui născociri pentru a-i arăta încă odată cât e de mic în realitate.

Se află acuma faţă în faţă cu o forţă pe care el însuşi a deslănţuit-o, şi pe care n-o mai poate domina.

Nu e om, de carne şi de sânge, ori cât de eroic ar fi, care să se poată măsura cu creaţiunile făurite de mintea lui întru nimi­cirea vecinului.

Propria lui operă i-se ridică în fată si-i smulge din mână bi- ruinţa.

Omul a încercat să născo­cească lucruri mai presus de pu­terea omenească, iar acuma în­vaţă lecţia eternă a mărginirii lui“.

Dnii P. P. Carp şi C. Stere despre atitudinea României.

— Două Intervievări. —Marele cotidian german, »Rerlmer

Tagebtatt« pwb ică următorul interview ca d»! P. P. Carp;

»Programul meu politic — a zis d-1 Carp—a continuat să fi© din ceasul dintâi al izbucnirii războiului acelaşi: alip rea României de Put iile Centrale Născut din necesitatea de a apăra Ro­mânia de o supunere faţă de Rusia, programul meu n’a putut sâ sufere schimbări. Robirea economică si po­litică a Statelor dela Marea Neagră este consecinţa firaţscâ a expare unei Rusie! spre Dardaoele, căci fără stă­pânirea a cel p u ţ i o p?rte din Mol­dova, Rusia nu s’ar putea menţine ia Constant’nopo). Aşa fiind, România trebue sa se alăture acelor Puteri, cari au luat asupri şi lupta împotriva Rusei.«

— Când va fî sosit după părere *■ Ex­celenţei Voastre, momentul intervenţiei active a Românie ?

— Mai bine să mă întrebaţi dacă nu consider că acest moment e a- proape pierdut. România, ca o urmare a politicei sale de decenR, ar fi trebuit să se alipească de Pue rila Ce tr !* de ia izbucnirea războiului şt li truc&t n’a tăcut-o, ar trebui s’o f&câ or când: mal bine azi decât mâine.

— Excelenţă, şi atunci când ruşii erau In Carpaţi?

— Atunci, cu deosebiră. Da vic­toria finală a Puterilor Centrale nu m’am îndoit nici odată şi atunci Ro­mânia ar fi putut interveni cu un succes, a cărui măreţie er fi ind’cai apoi şi câştigat no-?tru. Căci nu trebue doar să ne închipuim că in lumea asta a socotelilor reci ni se va da ceva pe care n’am c&ştfgat’o cu cinste. Cea

preotul Dimilrle Aîbu, primarul Pavel Dau şi Aurel Dan Flăcăul Ilie, fcervitor în curtea nobilului e mai puţin reuşit, cu caraghioslâ­curile lai

Pe patul de moarte, Dezső în­ţelege cât de mult a greşit faţa de Aurel, şi faţă de toţi aceia, cart i-au fost to-arăşi de suferinţă în tranşeie.

Reproducem tabloul al Vflea — piesa va apare în curâid în traducere lomânească — pentru-ca publicul să şi facă iieie despre va­loarea literară a piesei, în afară de celelalte confesii, ce nu le-am întâlnit încă niciodată până acum în literatura ungurească.

Tabloul Vi.Scena /.

Bándy, Doamna Bándy, Dezső, Ágnes, doctorul, servitorul.

(Dezső în pat, bandajat la cap, a- lături derel, de o parte doamna Bándy, de alta Ágnes. Amândouă se apleacă spre el cu grijă, vorbindu-i încet. Doc­torul — om bătrân, cu ochelari — şade la masa de scris, aproape Bándy' se plimbă nervos, servitorul aşteaptă lângă uşă, ordinele).

Doctoral: (ridicându-se dela masă şi dând servitorului o reţetă). Repede !

mai mare temere pe care o am este,că ne-am putea decide prea târziu şl cea mal mare primejdie pentru Ro­mânia est© lipsa de deriziune a gu­vernului. Eu înţeleg că se poate cere Transilvania şi Bucovina. Eu am spus adeverssrilor mei: dacă socotiţi că Transilvania şi Bucovina pot fi luate, foarte bine, duceţi-vft şl le luaţi. Dar ea aă nu faci nimic, să stai şi să aştepţi să-ţi cadă mâncarea gata în gură, asta este o politică pe care eu n’o înţeleg.

— Poate că neîncrederea faţă de Bul­garia, neînţelegerea cu Ungaria, teama as- canaă de Rusia, împiedecă guvernul să meargă cu Puterile Centrale?

— Să nu credeţi că diferitele curente pe care le constataţi aici re­prezintă o opinie publică a ţârei. Dacă guvernul vrea, ţara poate merge mâine alături de Puteriie Centrale, fără ca o singură voce să se ridice împotriva acestui lucru. W ar fără stare de asediu. Teama de Rusia este o sperietoare uxrflvrâ chiar de guvern, ca să se ascundă Ia spatele ei. întrucât priveşte neînţelegerea ou Ungaria, apoi ea da­tează de 40 de ani. Cu o subliniere stupidă a acestei neînţelegeri, noi tot nu rezolvim problema Românilor din Transilvania.

Ca să facem ceva în această di­recţie, nu putem decât dacă alipind Basarabia vom fi căpătat o anumită autoritate. Aceasta şi este cauza pen­tru care Austro Ungaria nici nu prea rro un interes atât de mare de in­trarea noastră în acţiune în războiul mondial. Eu n’am întreprins o călătorie politică în Viens, dar ceeace am putut constata este, că nici Ungurii nu vor p’ânge dacă nu ne vom alipi Ba­sarabia.

Raporturile noastre cu Bulgaria s’a? lămuri în mod automatic dacă ne-am alipi le Puterile Centrale. Noi rte vom putea teme de o Bulgarie mă. rifcă, dacă vom ieşi din războiul mondial cu vechile noastre graniţa. Dar, o Ro­mânie întărită prin alipirea Basa- rcb'ei, poate trăi 1 beră şi neprimej­duită lângă o Bulgarie mărită, fâră să mai vorbesc de faptul că amândouă s’ar sprijini de aceleaşi mari Puteri.«

— Şi când î$i va găsi iar guvernul dramul alături de aceste Puteri?

— Poate prea târziu — poate când împrejurările îi vor sili.«

*

Corespondentul din Viena al zia­rului »Hamburger Fremdenblatt« pu­blică o convorbire pe care a avut o cu d. C. Stere, care a petrecut câteva săptămâni la Viens, reîntorcându-se zilele trecute la Bucureşti.

Vorbind despre agitaţia q a a d e ­pilată în ţară, d. Stere a declarat:

Combaterea acestei influenţe este misiunea estrem de grea a numer aselor şi însemnatelor per­sonalităţi politice, cari doresc sincer şi cinstit, in interesul bine priceput ai ţârei, alăturarea de Austria ş ; Germania. Acest punct de vedere 11 reprezintă nu numai Carp, ci şi Marghiloman şi Maiorescu, cari pot fi consideraţi şi ei prieteni necon­diţionaţi ai Puberilor Centrale.

la ce priveşte pe primul mi­nistru Brătianu, el e de părere — ca orice om politic ca judecată din România, — că dezvoltarea ţârei

(Servitorul iese, doctorul se întoarce Ia Bândy, în partea dreaptă a scenei).

Bdndy: (încet) Profesorul a mai avut ceva nădejde, dar n’a mai putut rămânea...

Doctorul: Măria Ta, dacă ar fi şi o sută de profesori, aici nu mai poate ajuta numai Dumnezeu...

Bdndy: Dumnezeulel Dumnezeule!Doctorul: A pierdut mult sânge...

pe urmă agitaţia... i-a slăbit inima.B dndy: Şi e singurul meu fecior!...

Ce va fi şi cu această biată femeie?... Copilul îi era totul... Doctore, dacă i-ai mai da vr’o injecţie...

Doctorul: (cu o mişcare evasivă). In sfârşit... Dar chiar cu asta îl pot o- morâ.. O să văd,...

Bândy: Şi crezi că nu mai are de­cât câteva ceasuri!

Doctorul: Nu-mi place să proro­cesc, dar abia va trăi până după miezul nopţii.

Bdndy: Până la miezul nopţii... (E adânc agitat).

D octoral: Dacă şi Măria Ta su­combi . . .

Bdndy: (Cu enervare). Nu de asta e vorba I (După o pauză, cu o ideie nouă.) Domnule Doctor, fă-mi o plă­cere. Intră la la postă şi telefonează. . . da ... telefonează fiinţei acele neno­rocite . . .

Doctorul: Vă gândiţi la Zarândi Berta ?

e3te primejduită numai dinspre par­tea Rusiei.

Despre o eventuală aVpire a Ro - mâniei de Rusia, d. Stere h spu*:

Alăturarea României de Rusia ar avea cele mai dezastroase ur­mări pentru viitorul Balcanu ui ca şi pentru întreaga Europă. Zidul pe care-1 formează acum România între colosul rus şi statele bule» ni ce, ar fi străpuns, şi îofluenţa rusă în Balcani, nimicită acum de victoriile Puterilor Centrale, ar renaşte în şi mai largă măsură.

Neînţelegeri între Anglia şi Rusia.

—In jurul stăpânirei Dardanelelor.—Din Genera se anunţă :Ştiri din sursă diplomatică, anunţă

că .între Anglia şl Rusia au izbucnit grave neînţelegeri îu jurul rhistiuaei Durdansleior.

Rusia cere cu îrmlştenţă ca acea­stă chestiune să fie de pe acum rezol- vită Ia favoarea ei. Primul ministru rus Sfcuernner a declarat că singurul scop de râsboi pentru Rusia este stă* pânirea Consiantinopolului. Angba a ce­rut însă ca Ruda să t t nunţe ia această pretenţiune pe care aliaţii sunt în ne­putinţă de a o satisface. De aol coflic- tul între cele două guverne din Londra şi Petrograd, conflict care poate duce ia surprize din partea Rusiei,

*Din Stockholm sa anunţa;Şsful biroului presei dela minis­

terul de externe rus a trimis ziarelor un comunicat confidenţial prin care le înştiinţează că guvernul rus nu este de acord cu declaraţiile din ultimul discurs al lai Asquith.

In urma acestei comunicări, presa rusă, comentând discursul primului mi­nistru englez, dechră că opinia publică rusă nu aprobă cuprinsul discursului iui Asquith. Cenzura n’a permis ziare­lor să publice pa8 agii din acest discurs referitor la chestiunea poloneză•

Se afirmă că ministrul de externe Sassonow a intervenit pe lângă pri­mul ministru mglez cerându-i să facă o nouă declaraţie în această privinţă. In acelaş timp Sassonow a ţinut să atragă atenţia iui Asquith ră Rusia nu va admite ca Anglia să înceapă trata­tive de pace pe o bază care ar însemna nesocotirea iotegrităţei teritoriale a Rusiei.

sJltimatul Americsi adresat Germaniei.

— Pregătirile Americei. —Din Haaga sa anunţă ca data de 21

Aprilie;Agenţia Reuter comunică din Wa­

shington :In 19 ). c. după amiazi presi-

denlul Statelor-Unite a cetit în şe­dinţa comună a Senatului şi a ca­merei reprezentanţilor nota adre­sată Germaniei, care conţine tlift- mul cuvânt, pe care îl notifică gu­vernul Statelor-Unite guvernului ger-

Bandy: Da. Cazul a zdrobit-o cu totul şi a plecat acasă. Telefonează-i. . .

Doctorali înţeleg, dar se va agita foarte mult fiul D-V., dealtcum ... (face un gest, ca şi când ar zice: „tot una face“).

B dndy: (esitând) Ştie Dumnezeu... Poate că şi Dezső o doreşte... şi s’ar uşura şi fata asta nenorocită. (Decis.) Telefonează, domnule doctor te rog.

Doctorul: Cu plăcere. Sluga ple­cată 1

Bdndy: (întinzându-i mânaj Mul- ţămesc.

Doctorali (apropiindu-se de Dezső, aproape vesel.) Nu va fi nici o pri­mejdie, rămâneţi numai în linişte. (Ii în­tinde mâna, se înclină uşor în faţa cu­coanelor şi iese repede. Bândy îl înso­ţeşte până Ia uşe, apoi se întoarce la Dezső.)

Scena 2.Cei de mai nainte, fără doctorul.Dezsői (cătră tată-său nervos.)

Tată, ce ştii de Aurel?Bdndy: Aseară am vorbit cu el la

telefon. I s’a prelungit concediul încă pe două săptămâni. Soseşte îndată.

D ezső: întârzie, întârzie ., şi ar tre­bui să vorbesc cu el negreşit... (cătră Agneş) Du-te, aleargă, spune-i bătrânu­lui Dan, că-1 rog să trimită pe Aurel aici, îndată ce va sosi. Să nu întârzie nici un moment...

Kr. 78-1116. B A Z « T A T R A K K I L V A N I I I . Pagina 8

Câmpul de operaţii din Balcani.Trapele noastre au atacat loca«

lităţile ocupate ca trupe franceze, in valea Yardar şi la vest de acolo.

€ r lz a m in is te r ia lă en ­g le z ă . Din Londra se anunţi urmi* toarele:

Mia îstrul-prf şedinţe Asquith a declarat tn casa de jos, Înţesată de auditoriu, tn Ioc de declaraţia aştep­tată referitoare Ia chestia recrutării, următoarele:

Obvin încă şi acum puncte în­semnate, asupra cărora in cabinet nu s-a putut ajuDge la nici un accord. Şi dacă deosebirile de pă­reri nu se pot delătura prin o in^ ţelegere, urmarea ar trebui sa fie căderea ministeriului. Cabinetul însă este de acord în ce priveşte faptul, că un astfel de eveniment ar fi o catastrofă naţională. Aşadară în speranţa, că catastrofa aceasta va putea fi delăturată prin aceea, că consfătuirile se vor continua încă câteva zile, propun acum ajurnarea camerei până la 25 April.

Carson a primit propunerea iui Asquith.

ţyăderea oraşu lu i Trape» z u n t . Din Copenhaga se anunţă ;

Ziarul »Poîftiken« comentând că* derea oraşului Trapezunt spune, că a* cesta are o importanţă numii pentru răsboiul local din As:a mică. De sine înţeles, că o înfrângere a Turciei ar însemna o slăbire a Puterilor centrale, d rr Intre Bosfor şi Trapezunt e o dis­tanţă de 900 chUometri. Şansele Turcilor devin tot mai bune, cu cât frontul luptai înaintează spre vest.

A ta c a e r ia n a su p r a S o ­l ie i . Din Solia se anunţă oficios, cu datul de 21 Aprilie următoarele:

La 8 ore dimineaţa un aeroplan duşman a aruncat din o înălţime foarte mare, două bombe asupra unu! subur- biu din Sofia. O bombă a căzut a&upra unui edificiu şcolar, far cealaltă pe o casă de locuinţă. Paguba este foarte neînsemnată. Jertfe în oameni nu sunt. Aeroplanul a aruncat tot atunci şi un număr de proclamaţi uni, prin cari se face cunoscut publicului bulgar căderea oraşului Erzerum. La întoarcere avionul a trecut iu zbor peste muntele Vitosch.

O c o n f e r i n ţ ă m i l i t a r ă î n c l i e s t i a V e rd u M -iil i i i . Din Rot- terdam se anunţă cu data de 20 A- prii: Un personagiu belgian, care Încă în ultimele zile a petrecut la Paris, a

făcut declaraţia, că generalii Şart aii şl Liautey au fost chemaţi la Paris, unde cât de curând va avea loc o conferinţă a celor mal capabil gensrali francezi, cu scop de a afla calea şi mijloacele pentru împiedecarea Înaintării Germa­nilor spre Verdun. La conferinţă vor participa general! din diferite . partide politice, — Castelnau, bună-oară, ca re­publican, iar Sarrcil ca francmason. — Despre înlocuirea lui Joffre, Castelnau sau Petala prin Sarrail n a fost p&nă acum nici o vorbă.

Comunicatul fliifer.Buletinul oficial pe ziua de 21 Aprilie.

In nordul monarhiei, şi pe Câmpul de operaţii din Balcani.

Sitaaţia e neschimbată.

La graniţele italiene.Eri după amiazi 7 avioane ita­

liene au aruncat 25 bombe asupra Triest-ului. Nouă persoane civile, între cari 5 copii, au fost omorâte, iar 5 oameni au fost răniţi. Mă. năstirea Salesianus, în a cărei bi­serică asistau la serviciul divin 400 copii, a fost distrusă. Prin acest atac duşmanul şiapierdut ori-ce drept şi pretenţiune la vre-o eventuată cruţarea oraşelor sale.

Partea nordică a oraşului Gorz a stat sub foc violent de to t soiul de calibra. Âît-cum pe frontul de la litoral şi pe cel din Carintia s-au dat ici-colo numai lupte de artilerie. In regiunea Col di Lana> au fost respinse cu cele mai mari pierderi pentru Italieni, atacuri pu­ternice duşmane. Toi astfel şi în vale a Sugana aujjeşuat atacuri re- noite ale duşmanului contra pozi­ţiilor nu de mult ocupate de noi precum şi un atac asupra liniilor noastre la vest dela Sperone.

General 4» divizie Hdfer, loc­ţiitorul. ş9fu.hii. da stat major.

Spre pace?Din Berlin se anuaţă :Femeile franceze au împrăştiat o

scrisoare volantă în care arată textual Încetineala şi greşelile diplomaţiei secrete, care face necesar un control democratic.

Acest memoriu cere ca toate gu­vernele Ententei să fixeze condiţiunile da pace; se face cunoscut că guvernele Ententei nu vor respinge dela început condiţiunile de pace ori din care parte ar veni, că guvernul francez a supus aceste coadiţiuni spre examinare Ca­merei şi deci opiniei publice spre control.

Acest memoriu al femeilor fran­

man In chestia răsboiului cu sub­marinele.

Deşi tendinţa notei nu este cunoscută până acuma, un ultimat mu ruperea raporturilor diplomatice sunt considerate de probabile.

Senatul a votat legea privi­toare la reforma armatei, prin care se prevede ca armată regulară Îm­preună cu rezervele un număr de un milion soldaţi. Se crede, că re- lăţimile între Germania şi Sta- lek-Unite au ajuns la un punct trtrem de critic.

Operaţiunile militare germane.Buletinul oficial pe ziua de 21 Aprilie,

Pe câmpul de operaţii dela vest.

In regiunea râului Maas, in legătară cu mari sforţări de artile­rie de ambele părţi, s-a ajuns la lapte violente de infanterie. La vest dela râu Francezii au dat atac ca forţe însemnate contra înălţimei f,Mort Romme“ şi la ost de acolo Atacul a fost respins în general sângeros. Pentru o mică parte de tr&nşeu, în care Francezii pătrun­seseră, lupta mai decurge încă. La dreapta dela Maas sforţările duş­manului de a recuceri cariera de piatră la sud dela măieriştea Hau- dromont, au rămas pe deplin ne- saccese.

La sad dela fortul Donau- mont laptele de apropiere cari s-au desfăşurat îa decursul nopţii, la câteva tranşee franceze, încă nu s’au decis. O repetare a atacului duşman contra liniilor germane în pădurea Caillette a eşuat aproape la început, în urma puternicului nostru foc concentrat de artilerie.

Iu sectorul dela Vaux, îa şesul Woevre şi pe înălţimea sud-ost dela la Verdun, stăpâneşte ca şi până acum o activitate foarte vie de ar­tilerie de ambele părţi.

Un avion duşman s-a prăbuşit arzftud în pădurea Gumin (la sud- ost dela Yaux).

La ost şi sud-ost.La Garbunowka, spre nord-

ost dela Dunabwrg, cu ocazia unui nou şi zadarnic atac, Ruşii au avut pierderi însemnate de a- proxiraativ nn regiment.

La armata contelui Bothmer nu avion german a aruncat din belşug bombe asupra stabilimente­lor gărilor dala Tarnopol.

Ágnes: (bucuroasă.) Mă duc, Dezső, îl spun. (Iese.)

Scena 3.Bándy, Doamna Bándy, Dezső.Dezsői Câte ore-s?Bándy: Două.Dezső: Ce întuneric e, trebue că

e negură... Măcar de ar veni Aurel!Doamna Bándy: De ce îl chemi,

fiul meu? Ce vrei să-i spui?Dezső: Multe, foarte multe... şi e

aşa de scurtă vremea... L’am supărat foarte mult, aş vrea să-mi repar gre- şala... Să-l rog de iertare...

Doamna Bándy: Doar el nu e su­părat pe tine. Cât a fost acasă, s’a tot informat de starea ta.

Dezső: El e un suflet cu adevărat nobil şi eu l-am tratat în mod infam !

Doamna Bándy: Linişteşte-te nu­mai copilul meu. Nu vorbi prea mult, căci îţi strică.

Dezső: Nu am doar nici o durere şi (cu alusîe posomorâtă) — încurând mă voiu vindeca deplin... Amurgeşte... ori nu mai văd eu?... Dar nu mă doare nimic, aud şi înţeleg totul, simţesc o uşurare aşa de mare, ca şi când m’ar ridica ceva în slavă. Să fie moartea?... Tată dragă, n’am dat de ruşine pe stră- moşii m ei: am fost soldat bun şi m’am luptat pentru patrie.

Bándy: Ştiu fiul meu, ştiu...Dezső: Nu plânge mamă dragă.

Sínt cu mult mai bine, ca mai nainte. Câtă supărare ţi-am făcut cu ideile mele noui, cu necredinţa mea... N’aveam drep­tate... Vai, răsboiul, răsboiul... şi nopţile acele solitare... am învăţat mult, foarte mult Nu fi supărată! — Mama avea dreptate: există Dumnezeu şi religia e necesară! Da, e necesară. Numai atunci nu va mai fi lipsă de religie, când va fi aici Împărăţia lui Dumnezeu I... Vreme

îndelungă am fost ateu L. Oare mă va ierta Dumnezeu?..

Doamna Bándy. Copilul meu, n’ai vrea să vorbeşti cu un preot?

Dezső: Da... chemaţi-1 dar repede.Bándy: îndată poruncesc să prinză

la căruţă.Dezső: Pentru ce?Bándy: Să trimit la Samşud.Dezső. Trimite după părintele Albu.

E mai aproape... De-ar veni şi Aurel ! (Bándy iese.) Unde mergi, tată’?

Doamna Bándy. Trimite după Albu.Dezső. Da, da. Albu e un om de

treabă... Mamă dragă, nici n’am dus cu mine amuletul cu Alaica Pfecista, ce mi l-ai dat. Dar am primit altul. (II arată,) Vezi-!?... Ştii cine mi l-a dat?... Bietul Ilie. El m’a învăţat să mă închin. Cre­deam că visez... Dar n'a fost vis... Un- de-i Ilié? (Bándy întră.) Unde-i Ilie?

Bándy. Aici e săracul, la uşă”; ar vrea să între şi el şi Peti. — Dar le-am spus, că nu e voe.

Dezső. Pentru ce ? Lasă-i în lăuntru tată dragă!

Bdndy. (neobservând gestul de su r­priză şi protest al Doamnei Bándy, sau preocupându-sâ de el strigă.) Peti, Ilie, veniţi în lăuntru 1

Scena 4.Cei de mai nainfe, Peti, ilie, Ag-

neş, apoi servitorul.(Peti întră, cu braţul legat, încre­

zător, dar cu o biândeţă neobişnuită, liie slab, răzimându-se ’de băţ, ’timid, înduioşat, gata să plângă.)

Peti. (încet cătră Ilie.) Vai, vai 1 (Cătră Dezső) sărut mâna, dumnişorule !

Dezső. Bună ziua, Peti, cum o mai duci? (Ilie, Ia spatele lui Peti, începe a se scânci) Ce-i Ilie? Pentru ce plângi?

Peti. (mânios, cătră Ilie.) Taci, mă Ţine-ţi gura I

Ilie. Vai Doamne ! (plânge.)Doamna Bdndy (gata să plângă,

strigă de odată bărbatu-so) Dă-i afară...(Bándy face un gest, ca şi când

ar zice : lasă-i!)Dezső. Pentru ce plângi, Ilie?ilie. Apoi domnişorule !... Cât îmi

pare de rău 1 Doamne! (Iarăşi plânge.)Peti. Măi prostule, doar dumnişo-

rui iar se însănătoşează! (Cătră Dezső.) Aşa-i, d-şorule Dezső, că iarâş mergem la bătaie ?

Dezső. Voi poate că mai mergeţi, Peti, dar eu cu greu... Iţi mai aduci tu aminte, ce ţi-am spus, în şanţuri, când Ruşii au început a da din greu salve asupra noastră?

Peti. (Cu vioiciune) Nu-mi aduc aminte; deatâtea-ori s’au năpustit asu­pra noastră—trăsni-iar D-zeu ! — Cine a mai luat seama?

Dezső. Tu ai spus, că cei din cer vor avea mare năcaz, până să ne pe- tecească pieile ciuruite I Acum eu mă duc acolo...

Pi ti. Să nu vorbească d-şorul aşa, că apoi şi eu mă bocesc ca prietenul meu, măcar Că, zeu, de mult nu am plâns !

Dezső: E şi de prisos, fătul m eu! Şi nu plânge nici tu, Ilie. Nu vărsaţi lacrimi zadarnice! Veniţi şi întinde-ţi-vă mâna! Aşa... şi pe urmă,’ dacă vă mai gândiţi la răsboiu şi la mint, să vă a- duceţi aminte, că a’m îndurat mizerii a- lături, ne-am pitit în tranşee unul lângă altul, şi umăr la umăr am dat năvală în potriva Muscalului, deci nu înjuraţi... Aşa-i, că nu v'am supărat cu nimic ? Dumnezeu să vă binecuvânte l Va veni şi o lume mai bună... Iubiţi-vă unul pe altul şi lămuriţi şi pe ceialalţi, că pen­tru motivul că unul vorbeşte ungureşte

ceze est a remarcabil prin faptul că di­plomaţia secretă a Angliei şi Franţei a preparat răsboiul punând naţiunea în momentul decisiv In faţa unui fapt În­deplinit.

Această scriere evaluiază perde- rile franceze îa morţi în timpul celor dintâi 16 luni de răsboi la 600 mii.

*Intr’uu Interview acordat cores­

pondentului ziarului «Ncue Fr. Press«>, generalisimul armatei bulgare, Schs- kow, a spus intre alţele:

«Sunt convins, că vara ne va aducepacea, o pace care ne va aduce cinste.♦

Dia Haga se anunţă ca data de alai-tăeri ;

Sub presiunea svonurilor de pace ce s-au împrăştiat subit, la bursa din Amsterdam s-au urcat toate valutele mai tare mărci şi coroane; livra ster­lin* e, cari până acum n’au suferit mult, s au urcat acum şi ele. Berlinul s-a scum­pit ca 100 cent, Parisul cu 30, Vie- na cu 50, Copenhaga cu 70 da cent.

Căderea cursului fiorinului olan* dez, care acum fusese încă ridicat, se pune în legătură cu svonurile despre apropiata încheere a păcii.

*După ştiri primite de *Pister Llo-

yd> din Amsterdam, între P apa şi regi­na Ţărilor de jos ar fi în curgere 4un schimb de păreri cu privire la începerea tratativelor de pace,

ş r T i ‘1 .— Aprilie n. 1916,

Dorim cetitorilor »Gazetei« ’Săr­bători fericite î

L a n -ru l nostru de uni se a lă ­tu ră un adaus de P aşti, în exten­siu n e de 2 pagini.

Din cam a Sf. Paşti ziarul nu va apare până Miercuri seara.

:—x—Alegerea de protopop Ia Ilia.

Ni se scrie; In 16 Aprilie st. v. a. c s’a efeptuit alegerea de protopop la IHa sub presidiul I) lui comisar consis­torial Dr Georga Proca. Au votat 44 alegători, iar voturile sau împărţit în următorul mod: D-l Constantin Mol- dovan preot !n Cristian 24 voturi. D-l. Ştefan Albu dir, gimnazial Brad 16 voturi şi Victor Sălăgean 4 voturi, (s, p.)

^onsistorul arhfdiecezan a numit în ş .dinţa plenară ţinută Luni proio- presbiier al tractalui Ilia pe domnul Constantin Moldovan, paroh în comuna Cristian lângă Sibiiu, şi a luat la cu­noştinţă, că administrator protopresbi- teral în tractul Câmpeni, în urma re* posarii regretatului Romul Furdulu, a fost instituit domnul Petru Popovtdu , protopresbiter în Abrud.

—x—Daruri. Membrii reposatei d-ne

Elena A. Popovlci ia 8 zile după moar­tea mamei lor de nou au mai dăruit bucătăriei poporale orăşeneşti încă o~ dată 50 de chilograme carne de vită în valoare da 280 de coroane. Doamna Viima G. B. Popp a dăruit din nou cu-

îar altul româneşte, pot să fie prieteni buni şl în zilele de pace, cum au fost în răsboiu.

(Ilie plânge cu hohot, Peti se mai reţine).

Peti: Dumnezeu să-i dea noroc d-şorului, că eu am de gând să joc şi la nunta dumnialui.

Dezső: Poate la pomeana mea, Petb Dumnezeu să te binecuvinte.

(Ii întinde mâna. Peti pleacă spre uşă, Ilie, sughiţând de plâns, cade re­pede pe pat, şi sărută mâna lui Dezső).

îlie (sufocat) Dumnezeu să-ţi ierte păcatele... (Iese plângând).

Dezső (cătră Bándy). Tată să le porţi grija, căci sunt vrednici

Servitorul (întră, încet cătră Bándy). Poftiţi afară puţin. (Bándy iese).

Dez :sö: Unde mergi tată? Câte ore-s ?

Scena 5.Cei de mai înainte, Bándy Aurel.

(Bándy întră, Aurel în manta de ofiţer cu braţul bandajat, îl întovărăşeşte câ o umbră)’.

Bdndy: Aici e domnul sublocote­nent, fiul meu !

Dezső (cu vioiciune crescândă). Aurel? Mulţămesc, mulţămesc! Vino, în­tinde-mi mâna, şi iartă’-mâ !

Aurel. Ce să-ţi iert, iubite Dezső ? n’am ce să-ţi iert nimic!—Spuneau că te simţi mai rău, dar văd că eşti destul de bine... (îşi strâng mâna).

Dezső : Nu mai mâ simt rău: sânt foarte fericit, că în sfârşit te văd... căci abia îmi mai rămâne vreme.—Tată şi mamă dragă, veniţi! Vino şi tu Piţi1’), vino şi tu. Aşa !—’Aurel am ’o îndatorire

*) Numele de áesmierda'-e a 1 surorei sale; Agneş. Nota trad.

linei poporale orăşeneşti 1 0 chilograme carne de porc. Pentru aceste frumoase daruri mulţ&meşte administrata Bu­cătăriei poporale.

La masa studenţilor »V. Oniţiu«a mai contribuit: Di Dr. Vanle Preda, advocat îa Sibliu, în ioc de cunuaă pe mormântul sincerului său amic f Romul Furduî, fost protopop în Câm­peni 5 0 K.

Primească generosul donator sin­cere mulţumite. — Direcţiunea mesei studenţilor.

— x —

Aviz. Aducem Ia cunoştinţaacţionarilor noştri, ca dividenda pe 1915 o plătim cu 5 cor. de cupon. — „ Câmpiana« institut de credit şi economi, Mocm.

—x —Moarte de erou. Corpul ofleerilor

dela batalionul 2 de rezervă al hon­vezilor dela Giuia anunţă moartea a 35 camerazi pe câmpul de onoare, între cari şi trei ofiseri români: Ioan Ciulei, Constantia Ibuţă şi Petre Rus. Glorie amintire! lor!

— x —

Catedrală pustiită de foc. Ves­tita Catedrală din Andria (la provincia Bari din Italia), ridicată în 1046, pre­cum şl palatul eplscopesc din apropie­rea ei, au ars aproape total. Episcopul numai cu mare greutate a putut fi salvat.

— x —Redactori deportaţi în Siberia.

Dia Petersburg se anunţă: Deprotarea de trei din cei mai cunoscuţi redactori ai Petersburgulu!: Chlakotln, G uisettl şi Bramson la Irkutsk a produs o imensă revoltă în cercurile presei. Societatea jurnaliştilor a ridicat protest şi chiar şi din Du.wă s’a exniis o delegiţfuae la minîstru'-preşedinte Stürmer, să-i ceară* r&vocarea ordinului de deporta- ţiune. SäüciKusr a promis revizia acte­lor, o schimbare lasă nu s’a făcut pâ -ă acum.

—»'X—In atenţiunea băncilor şi insti­

tutelor de bani. Mi nistrul reg. ung de comerciu prin un comunicat tele­grafic adresat camerei comerciale şl industriale din Braşov, în interesul pro­movării subscripţiei la împrumutul de război, a permis, ca băncile şi institu­tele de bmi se poată ţinea deschise Oasseb lor în Duminecile dela 19 Aprilie până la 5 Iunie putând In ace­iaşi timp opera neoprite la oficiile lor.

Spre evitarea de neînţelegeri Mi­nistrul de comerciu accentuează că băn­cile şl instituto’e de bani por ţ nea Ca- ssele deschise şi pot executa lucrările lor de b’urou şi în ziua de 24 Aprilie, adică a 2-a ii, în Lunea Paştilor.

Camera Comercială şi industrială din Braşov.

!%?• A . to r e ş la & w ? B r» n isc « & CQmţ.rcwíC'ötahll ? Ioan Lasea

mare faţă de tine, căci tu mi-ai scăpat viaţa. (Aurel face un gest de protest). Ascultă, tată şi mamă dragă! D-Voastră aveţi să achitaţi datoria mea...

Aurel: Dezső, pentru Dumnezeu nu vorbi de îndatorire! Fii liniştit, nu-mi datoresti nimic !

f

Dezső (hotărât). Ba-ţi datoreác. Ş\ ţie şl lui Piţi! Vino Piti încoa! (Au­rel şi Ágnes se aşează lângă Dezső, a- cesta le prinde tnânile). Tată şi mamă dragă, luaţi seama. Vedeţi? Aceştia doi se iubesc ’şi D-voaştră totuş vreţi să-Î despărţiţi ’ (Ágnes cade în genunchi plângând, şi-şi pleacă faţa în patul Iui Dezső). Şi ’pentru ce? Obârşie? Naţio­nalitate? Dumnezeule! Dacă şi D-voa- stră aţi sta la marginea mormântului, cum stau eu, totul v’ar apărea în altă lumină, totul... Vă trebue nobleţă? — Nu aflaţi un suflet mai nobil ca Aurel... Vă supără, că e Român ? Doamne, dar nu am sângerat împreună? Nu curge şi a- cum alături sângele unguresc şi româ­nesc, în încăierarea cumplită, pentru patria noastră comună? — Doamne, dar înţelegeţi, ce va să zică asta, cum o în­ţeleg eu : e pactul de sânge un nou pact de sânge, în preajm a mileniu ui al doilea2). E pactul de sânge între toate naţionalităţile patriei, chezăşia unei epoci mai bune, începutul unui’ viitor fericit!—Tată, mamă dragă, nu-î des­părţiţi pe aceştia doi! Lăsaţi-i să se iu­bească, să fie fericiţi! (Priveşte în jur, toţi lăcrimează). Nu plângeţi,’ nu plân­geţi! Pe mine mă plângeţi?...

J) Sublinierile sunt ale autorului. Ncftatrad.

Pagtei» 4 i A I I Î â î E A r B ^ L ¥ AMU. Np. 79—1018

Reflecsinni de Paştide Lucreţia de Costa Nicoară.Toţi poeţii au cântat primăvara,

toţi s’au inspirat de farmecul ei ca de un dulce mister. Iar sufletele nostalgice surt aproape bolnave de dorul crângului verde, de-a) flor.lor miresme şi de al murmurului de isvoară. întreagă firea să răsfaţă subt a ei vrajă, întreg cuprinsul e scăl­dat la undai de lumină, poleind cu aurul său din belşug şi cea mai umilă colibă. îar în inimi se iveso noi raze de speranţă, în gând s&’npânzesc mii de dorinţe după un viitor mai bun.

Par’că din acest gând a răsărit şi doina:

Mugur, mugur-mugure!,Pan fâ-te mat măricel,G& ns-am s&turat de iarnăŞi de greutăţi în ţară....

Aşa e, primăvara e ste însăşi simbolul învierii.

Primăvara să serbau în anti­chitatea păgână cele mai multe misteiii: E'eusin®, Orphice, precum şi Coracia la Roman?, al căror cult fusese importat de strămoşii noştri când cu expediţiile lor de cucerire prin orient, şi erau închinate lui Mithra, zeului soarelui a vechilor popoare iranice.

Şi tot primăvara a binevoit Dumnezeu ca să învie şi Fiul său.

In săptămâna patimilor, iot- deuna zăbovesc cu gândul colo’n valea Iosafatului şi par'că aud tânguiusul murmur al Kidronului. Cu privi­rea-mi sufletească caut în zări spre dramul ce duce Ia Rethania, locul favorit de odihnă a mântuitorului în casa lui Lazar şi a Martei. A- poi îl văd venind cu paşi maiestoşi, cu figura blândă, dar cu ochi de-o covârşitoare putere, urmat de i- mens popor.

Apoi mi să înfăţoşază suind treptele de peatră ale cetăţii Anto­nia şi condus la pretoreum, unde i-se pronunţă sentinţa, după care grabnic, urmă tragedia dela Gol- gotha.

Dar nn, să nu numim cu ter­min profan şi obicinuit »tragedie“, un act carele fusese prezis de pro­roci şi voit de însuşi Dumnezeu. In genere, o tragedie aduce după sine multă întristare, adese-ori mult nenoroc, iar prin restignirea lai Isus s’a decretat mântuirea noastră şi o viaţă vecinică. De aceea se cântă atât de pătrunzător în Sâm­băta Paştilor: „De ce plângeţi pe cel viu cu cei morţi«.

Evangheliile cetite în seara din Joia mare, ne dau o icoană exactă a tot ce s’a petrecut atunci Iu Ie­rusalim. Nici o scriere nu poate egala viul colorit şi măreaţa expu­nere din evanghelii. Din fiecare cu­vânt isvoreşte eternul adevăr, me­nit de-a arunca săgeţi în inima făţarnicilor farisei, cari şi astăzi, subt mantaua coredităţii, săvâr­şesc in umbră toate intrigile spre a ponegri adevărul, şi a răstigni dreptatea. Ce lectură poate străba­te astfel sufletul omenesc — sigur numai una care este inspirată de Dohul Sfânt.

îmi aduc aminte a fi cetit, că Gămăliei, marele învăţat al jidovi­lor de pe vremea aceea şi fost în­văţător al apostolului Pavel pe când să chiema acesta încă Saul, spusese celor ce persecutau pe adepţii creş­tini, ca să-i lase’n pace, căci, zicea Gămăliei, s-au mai văzut şi alte învăţători ivinda-sft; îosă toate, toa­te s-au spulberat de riri urmă nu li a mai rârn*0, asr-fel va păţi şi învăţătura iui Isus, dană ea nu va avea darul de sus; dacă insă, în­văţătura aceasta e întradevtr dela Dumnezeu, toată sforţarea şi per- secuţiunile sunt zăda nicc, căci ea totuşi va triumfa.

Şi, a avut dreptate învăţatul fariseu.

Vedem cum, după aproape două mii de ani, creştinismul s-a lăţit preste tot pământul, şi cu a* jutorul misionarilor, el va mai dace

lumina sa şi pe nnde n-a pătruns încă până acum. Vedem că în sta­tele lipsite de credinţa creştină, câtă rătăcire şi câte datini ba bare domnesc îucă! Iată Indiile, a căror fii plăpânzi sunt târâţi şi ei, de că tră Anglia, în răsboiul mondial Ştim bine (ă indienii în parte sunt mohamedani, parte aparţin religiei brahmane, iar o fracţiune, în jurul ţinutului Bombay se ţin de stră­vechiul cult al lui Zoroaster, pentru cari Atihman şi Ormard, întuuere- cui şi lumina, sunt alfa şi omega lor. Iar colosul, China, Japonul şi Tibetul etc. sunt budhişti şi sunt aceştia, numeroşi ca năsipul mării.

In cât priveşte religiunea bud* histă, în puritatea ei genuină, fără adausurile dogmatice mai târzie, ea stă doar mai aproape de învăţătura lui Isus, prin adâncimea cugetărilor, umilinţa, şi castitatea aschetică a pustnicilor ei,

Iasă Ariasacia, adecă cele pa­tru adevăruri fundamentale ale lui Sakjamuni, adevăruri cari caută să ducă pe om la fericirea buclhistă adecă, la nefiinţă, sunt diametral opuse propoveduirilor lui Isus, în virtutea cărora, cei răi îşi vor lua lăsplata cuvenită, iar cei buni vor ajunge în raiu, la o viaţă fericită. Căci Isus a zis tâlharului care să pocăi: „Astăzi vei fi cu mine în raiu“.

Iar budhistul admite metem- spieosa vechilor egipteni. Crede, că după moarte, sufletul omului va in­tra în alt nou născut, şi tot astfel va emigra sufletul omului din se­cuii în secuii, în sus într’o fiinţă mai perfectă celei anterioare, sau în jos, într’o fiinţă inferioară, după cum adecă a fost omul ce avea a se renaşte, virtuos sau mai păcătos; în cazul din urmă va avea pros pecte a se întrupa într-un animal de povară, ca să-şi ispăşească pă­catul. Şi după o lungă pribegie de veacuri, sufletului, după ce s a pu­rificat, îi este permis ca să nu să mai nască, căci, după preceptele budhiste un rău mai mare nu poa­te să ţi se întâmple, decât să fi nevoii să trăieşti, şi să fi turmentat de ve­ciniei dorinţe şi decepţii, în lumea aceasta.

Isus a fost descendent din regi, tot aşa şi Sidharta Sakjamuni, în- temeatorol Budhismului, a fost fiu de rege, el părăsise tronul tatălui său şi merse îa pustie, ca să afle aceea ce duce pe om la fericire. A trebuit să se coboare doi fii de regi ca să între cu umilinţă şi sărăcie ca să niveleze societatea şi să înveţe omenimea la egalitate şi frăţietate. Sakjamuni a făcut însă din nefiin­ţă Nibbanam, ideal ii budhistic.

Cu cât mai multă demnitate şi energie posede religiunea lui Chris* tos. Această religiune nu este re­ligie nea râsvrătirilor, căci Isus zi­ce: „să se dea Cesarului ce este a Cesaruîui. şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu“. Dar nici nu este a slăbănogilor, căci se zice, ajută-te căci şi D-zou te va ajuta.

Religiunea noastră conţine mângăera pentru ori ce suflet în ­durerat, u r pentru cei fericiţi, şi pentru cei tineri, ea este un isvor nesecat de avânt spre cele mai înalte sfere de idedism. Ea picură curaj, nădejde şi încredere în is- bânda cauzelor sfinte, şi a luptelor purtate cu dreptate. Adese-ori ne rugam cătrâ Dumnezeul oştirilor, iar în psalmii lui David trece ca o adiere da râstboin şi sunet de trâm­bei care ne lssa să întrevedem, că Dumnezeu e în luptă cu noi, con­tra duşmanului înrăutăţit şi ne­drept.

Da, astfel e religiunea ce ne-a dat-o Mâotuitornl. Ea nu dă Ioc, nici nutremânt pesimismului, pre­cum vedem îa budliism şi cu toate acestea într’o vreme mulţi se ocupau de tilosofia budhistă. Shop- penhauer Introdusese ideile pes- siraistice în cultura apusului. E.

întregului gen omenesc. Lira poetu­lui Leopardi şi a lui Eminescu, era în mod simţitor a tnsă de suflul dureros al pesimismului budh st. Apoi venia sumedenia băeţilor im­berbi, cari deşi încă n i trăiseră dar toţi se jucau de a pesimismul şi de-a nirvana, ca şi cum te-ai juca cu o minge.

Dar acum au trecut şi curen­tele acestea periculoase pentru ener­gia unui popor; lumea a prins ia- răş dragă viaţa, aflându-o vrednică de trăit pe lângă toate mizeriile şi decepţiile ei. Nici chiar teribilul răsboiu, ce decurge acum, nu poate desminţi aserţiunea aceasta, când popoare peste popoare au năvălit să se măcelărească reciproc pe ’n* trecute. Şi aceasta dovedeşte p ri­sosinţa de energie, voinţa tare de a trăi, a trăi aşa, precum fiecare simte, că are dreptul firesc de a trăi

Vedem că fiii neamului nostru sunt şi ei cei dintâi printre vaj­nicii luptători; ei cad, sângerează cu miile, dar firea lor nu slăbeşte, cu­rajul lor nu se ’nmoaie, ci luptâ- luptă şi ei, în nădejdea neclintită al unui viitor mai bun . . . .

»Dar deschideţi porţile că va să între împăratul măririi!“ Chris­tos a coborât la iad şi a sfărâmat lanţurile întunerecului.

Deci eîupte-şi şi popoarele drep­tul lor! Sfarme-se şi lanţurile, ză­voarele grele ale iadului ce ee chiamă nedreptate, asuprire! Co­boare se în urmă pacea, împără­teasa măririi între noi, ca să mai putem iarăşi prăznui Paştiie, pre­cum am apucat din moşi-strămoşi; ca să mai cântăm iarăşi, cu uu sfânt fior şi cu bucurie în in im i, între mii de luminări aprinse şi în tainicul revărsat al zorilor, puterni­cul şi triumfalul imn de Paşti al bisericei noastre române-râsăritene:

Christos a înv ia t!

Unele despre de-a-le gurii.Amintiri din tinereţe.

De; Dr. han Urban Jarnik.

Dacă mă încumet «ă scriu pentru numărul de Paşti a! Gazetei un arti­colaş cu titlul de mai sus, nâdăjduesc că nu mi sa va hi a în nume de rău, doară ptiut este că hrana de toate zi­lele îa timpurile de faţă prioinueşte ome­nirii nişte griji necunoscute mat ’rtante. Cei din tagma moşilor, de c? re din pă­cate mă ţin şi eu, într’adevăr pot să rostească cunoscutele cuvinte latine : »Nil novi sub sole« va să zică — »ni­mic nou pe ptmânt«.

In anul 1855 eram de şapte ani, deci îotr’o vârstă în care copiii de obi- ceiu nu prea îşi bât capul că de unde părinţii agonisesc cele de lipsă pentru ei. Cu toate acestea scumpetea traiului a fost atunci atât de mare, încât ţiu minte până’n ziua de azi neajunsurile şi lipsurile de cari sufereau cei din co­mună şi cu noi şi ceilalţi locuitori ai monarhiei. Răbdauo foame noi copiii, r&bdau şi mai mult părinţii, că, de, îna­inte |de toate se îngrijiu ca odraslele lor tă se sature; ei şamul urneau dacă puteau să îmbuce câte oeva măcar odaă pe zi. Ţiu minte că şi atunci se aducea din Ungaria cucuruz şi fssole şi afară de aceasta lumea căuta după fel de fel de surogat®. Aşa de p. pita cea gustoasă de săcară a dispărut a- proape cu desăvârş re, cel puţin pentru cei săraci cum eram şi noi: farlce de acela care putea să se sature cu pita din tărîţe!

Ce bucurie pentru noi copii?, dacă ne aducea mama câte o bucăţică din pita cu rare ne«am deprins mai năiate 1 Cu privire la aceasta ţiu minte una destul de nostimă. Ca cop I sufeream adti8 e-ori de durere de dinţi. Intr’o zi, în ere«?ea foametfi ccie groaznice, iată că vine mama de mă îmbie cu o bu­căţică de p fcâ a'bă ca faţa Sui Hristos. Ce chin grozav: să te doară dinţii toc­mai când aveai o bucăţică atât de a- leasă să pi i in gură 1 Cu toate acestea fi ci i o încercare şi ce minuno: daodută durerile crâncene încetară cu totul şi putui să îmbuc cu pofiă bucăţica.

Dară şi în vremuri nermale nu prea eram obicinuit să mă fudulez cu privire la de-aie gurii. Mai cu samă atunci când mama ne părăsea pentru mai multe luai, moştenind după tata

negoţul cu poame în oraşul Senften- beyg, cale de trei ceaiuri şi mai bine de locul meu de naştere Tottenstein (boem. Potştyn). Atunci nu rămânea alta de făcut de cât una: ca tata să-şi părăsească din vreme îa vreme războ­iul, pentru ca să pregătească după cum biet so pricepea şi e), mâncările cele simp!e de cari ţiu bine minte şi din cari d?n vreme în vreme pun să mi se facă şi acuma.

Cu toată simplitatea traiului no­stru aveam o însuşire, prin care mă deosebeam nu numai de cei mai de aproape ai mei ci şi de toţi ceilalţi copiii de atunci din comună. La noi era obiceiul ca toate mâncările la cari se folosea lingura, să se puie Într’o strachină, cei din jurul mesil întindeau linguriţele şi aşa acela care ştia să se grăbească mânca mai mult decât acela ca mânca mai cu îndelete. Aşa se fă­cea cu toate felurile de ciorbe, din cari mai ^obicinuită era cea de varză acră, cu laptele şi la început chiar şi cu ca­feaua

Mie, să spun drept, folul acesta no-mî plăcea de loc, şi ţiu minte căm* rugam de mama să bmevotască dea-mi pune partea mea pe un ta er, căci aşa puteam să mănânc fără grabă. Aveam poate şi alte motive de cari acum după atâta amar de vreme nu-mi pot da samă, atâta ştiu că dorinţa aceasta s’a deşteptat îa mine foarte de timpuriu, într’o vârstă când rosteam greşit unele sunate după cum aceasta se întâmplă copiilor în vârstă de vre-o 3—4 ani.

Dacă era !a mijloc şi un simţă- crânt de curăţenie şi de bună r&ndu- iaiâ, care par’că-mi era înnăscut, atunci am fost pus ia încercare foarte grea de două ori in viaţa m a. Intâiu când, ca şcolarul gimnaziului din Kânigrătz, locuind în aşa numitul »Borromeu«, un fel de s- mînar de băieţi vreun de câ- ţi-va ani făceam, cu câţ va din tovarăşii mei, slujbă de sufragiu In seminarul de teologi. Dela Î l 1/, înainte de amiazi trebuea să mergem acolo, să pregătim mes de, puiad pe ele toate cele de lipsă ş’apoi venind teologii (»şa numiţii »maiştri«) le aduceam mâncări de pe o deschizătură care da dtj-adreptul in bucătărie. Tot aşa trebuea să facem şl sara.

Pentru această slujbă iată răs­plata care ne aştepta: trei teologi (»ma­iştri«) aveau să hrănească câte doi slujbaşi din cele ce săturându-se, lăsau pe farfur i. De oare ce nu se îndepăr­tau de cât atunci când toţi au ispră­vit, se înţelege în ce stare cu privire la temperatură, sa găseau aceste rămă­şiţe. Cu toate acestea nouă, slujbaşilor, cu apetitul cei bun şi cu stomahurlle sănătoase, nu ne păsa de nimic, numai de rămăşiţele erau destul de mari ca să ne săturăm cum se cade. Să nu gân­dească nime, că teologilor li se da hrana cu icbelşugara aşa încât le-ar fi fost ierna să se sature cu de a binele şi să mai lase şi nouă să ne săturăm; nu: hrăoirea teologilor se îneh ria atunci unei femei, care se ’nţelege râvnea după piofitui cei mai mare şi nu prea sa gândea că din porţiunile teologilor erau să se mai sature şi bieţii slujbaşi. De sigur mulţi foarte mulţi dintre teologi dacă nu voiau, ca cei ce aşteptau hrana dela ei, să plece flămânzi, mai bine răbdau foame ei însuşi.

Un fel de mâncare ne era cu to­tul necunoscuta: supa. Nu doară că n-am fl văzut-o atât în strachni cât şi pe farfurii, dară n’o gustam, căci nu rămânea de loc. Să fl perdut noi mult cu aceasta, nu prea cred, căci lată ce într’o zi mi-a povestit unui din fontii mei tovarăşi de şcoală, care a studiat teulogia şi a murit acum 5—6 aai ca parohul unui oraş vecin cu Praga.

Ci-că într’un institut de teologie a fost odată un »maistru« care la ori- CB întrebare uu răspundea după zisa sf. scripturi prin >da< san »ba«, ci totdeauna spunea: După cum!« — Au­zind despre însuşirea asta vlădica, se hotăreşte de a- 1 strânge cu uşa si- iindu- 1 să răspundă cum trebue.

iDtf’o zi Iată-1 deci pe vlădică venind să-şi vază pe viitorii săi preoţi. Chiamă pe maistrul cu pricina puindu-i întrebarea: »Ian spune-mi, în caz că nu est® apa la Îndemână, se poate folos? şi supă spre a boteza un prunc nou născut?« — Teologul şi de astă dată vine cu răspunsul obicinuit. Dară vlă­dica se răsteşte la eh »Ce vrei să zică »după cum«, răspunde cu »da« sau »ba«. — La ce teologul care nu se lăsa cu una cu două: »Să mă ierte Prea ^floţia Ta: dacă e vorb» de sup», de care ni se dă îa seminar, se prea poate*, dacă însă e te vorba de <eea ce te pun» pe (masa Prea Sfinţiei Taie, nici de cuml«—

Nu ştiu, dări povestirea priete­nului meu era adevărată sau născocită, ceea ce îusă s’a întâmplat osie, este o dovadă cum că o asemenea părere despre calitatea proas-â a supai semi- nariaie îa general şi a acelei din se­

minarul din Kdnfgrătz Sn deosebi a putut să m nască.

Într’o zi ("u mai ţin mîute daci a fost la prânz sm hf cină) îmi spun teologii miei fotinzându-mi strachina să Ie aduc niţică ap?L Eu, nebănulnd nimica, tălmăcesc dorinţa aceasta stă- pâael, care însă paruri n’a auz t, Spun Încă odată şi tot astfel »n-audr, nu vede«. Atunci strig tare îocâ odau*, ai binevoiascâ de a ’mi pune niţică ap& în strachină.

Numai atunci am fost Învred­nicit de un răspuns şi cuprinsul iui este lesne de ghicit Doamna Perina - căci aşa o chema — o femeie urlaţi, se pune înaintea deschizăturii amin­tite şi puindu’şi stânga îa şold şi ţinând căuşul în dreapta, se răsteşte ia mine spuind cam următoarele: , 0 a ce spui, mă1: oare apă este, ce aoi să-ţ* văro îa stra&hfuă? Este doară su>.ă!“

Atunci am priceput necuviinţa cuvintelor maie şi doamna Perina de bună samă înţelesese privindu-mâ ci într’adevăr m’am luat numai după vor­bele teologilor, căci nu a’a supărat pe mine. Şi râu era, foarte râu, de nu ee convingea despre nevinovăţia mea, căci altfel nu-mi mai dăruia in fle* care Vineri câte o plăcintă două ca un fel de adaus la cele lăsate mie pi farfurie de câtră teologii meii

A doua oară mi s’a întâmplat şi mai râu cu pnvire la curăţ mie şl bună rânduialâ. Era ia aaui şcolar 1870—1 când m’am înscris la facul­tatea filosofică a universităţii din Viena. Ajutorul care-mi venea dela părinţi şl dela unchiu era prea neînsemnat* lec- ţi uni n'am putut să capăt decât una singură, deci vrând ne vrând m’am văzut silit să cer nişte prânzuri gra­tuite diu partea societăţii de ajutorare a studenţilor săraci de filosofi». Se vede că erau cam mulţi de sama mea şi că veniturile societăţii nu erau destul de mari. Ce făcea deci comi­tetul? Nu se prea uita ca calitatea mâncărilor să fie bună şi clienţii lui să se ospeteze în nişte localuri cum se cade, ci lucrul de căpetenie era ca preţul să fie cât se p *»te de soâzut, ca sâ poatl împărţi bilete cât d« multe.

Şi atunci ce urma? Nu vorbesc despre aceea, ci trebuea să mă de­prind cu nişte mâncări pregătita cu totul altfel d cât eram obic nult mii nărit®, m’am şi deprins curând de tot, av^am şl atunci încă apttfc bon şi stomac nestricat prin Dlui de ospătară din seminarul teologic din Kbatgri'z, ceea ce insă era cât p’jcî să mă facă să renunţ la prâazunie dăruite era ne* curăţenia cea din cale i farâ de mare ce o vedeam în jurul meu, şl pa care nici nu-mi dă mâna s’o descr u, atâta scârbă şi greaţă mă cuprindă şi acuma numai gândindu-mă la cele întâmploti acum 45 de ani. Şi ducă spuj că spe- luncele, îo cari eram osândiţi să ne În­fruptăm, se găseau în Vvc’nâiatea ne« m jîocitâ a catedralei sf. Ştefan, cel ce cunoaşte palaturiie cari se înalţă aro!o, n’are să-mi dea crezăm&nt. Acei insă cari au cunoscut această parte a ora­şului pe care o chema „Branisiâttc* vor şti că numele aoe*U se potriv3a de minune cu felul de c si şi de crâş­me din cele mai da jos ce se găseau p’acolo. Ţiu bine minte, că mai târziu am şi locuit o vreme oare care la ua croitor într’una d a aceste căsuţe, în­aintea căreia să înălţa un copac nu mai ?tiu da care soiu. Atât căsuţa cât şi copacul dinaintea ei da muit ş*-*u găsit veleatul, zidinJu-se acolo nişte palaturi vrednice de vecinătatea cate­dralei.

Luându-3 e în socoteală însuşirea mea, cire cu pr'vlre la mâncări se a* răta la mine din cei mii fragedă co< piiărie şi cele prin cari în prlv.nţa a- ceasta am trecut, se pricepe foarte lesne interesul cel mare pentru maia academică al şcoaleior înalte din Fraga, înfiinţată în anul 1893.

Făcând parte din comitet rhia ’ de ia început, am stăruit prin fel de fel de mijloace ca studenţii noştri s! aibă parte de nişte ospeţi mai curate şi mai b!ne rânduite decât avusesem cu întâi la Kfinigrătz şi mai târziu vreme de câte-va luni la Viena. De nu erau aceste păţanii ale msie, cine ştie, dacă lucram acum cu atâta zei şi dibăcie în folosul altora. Par’că bine a zis cine a z s: »rău e cu rău, dar şi mai rău fără rău«.

Un dar pentru vitejiinoştri soldaţi.

Oi ce doresc să facă fraţilor, pă­rinţilor şi rudelor lor, cari sa află pe câmpul de Juotă sau prin spitale, ua dar potrivit de sf. Paşti sau după sf. Paşti, să le trimită unul sau mai multe exemplare din »Cartea Soldatului 11« care se poate comanda d*u Tipografia A. M uresiam: Brănisce et. Comp. Braşov.

»Cartea Soldatului IU este o ade­vărată hrană sufliteascd pentru vitejii apărători ai ţâri'.

Preţul unui ex. numai 40 flleri şi 5 filări porto.Hartman sugera chiar stingerea

•npom w 'tk •%. BRâWSCW * COMP. 8R4Ş0V