Două momente foarte importante mi-au atras atenţia astăzi.

Primul dintre ele s-a petrecut dimineaţa, în jurul orei 8, cu mult peste ora la care plănuiam să plec de acasă pentru a prinde un loc de parcare în zona pieţei victoriei, loc unde şi Chuck Norris ar avea probleme fie cu poliţia locală, fie cu riveranii, fie cu parcagii omologaţi sau, mai rău, cu cei neomologaţi, « baeţaşii ».

Trecând peste descărcarea de nervii ce aveau să vină, revenim la gândul primar. Cobor repede din pat, dau să ridic telefonul ce se afla la încărcat şi stupoare : constat că am fost la 5 cm distanţă de a ridica, pe lângă telefon, un rahat al bişonului (proprietate « nevestială ») care a dormit în cameră cu noi.

Al doilea moment se petrece în jurul prânzului, pe Calea Victoriei, chiar pe noul pavaj absolutamente inutil pietonilor şi celorlalte categorii enumerate mai sus şi totalmente vital celor ce-şi fac veacul în clădirea aceea mare din Piaţa Victoriei pe care o mai pichetează câţiva pensionari care vor să facă bani de pâine în ziua respectivă. Trecând şi peste a doua divagaţie, revin la problemă: pe trotuar, împrăştiat precum firimiturile lui Hansel şi Gretel, un căcat lung de vrei 3 metri, ce seamănă leit cu linia întreruptă de pe carosabilul lui Oprescu. După ce treci de cele câteva secunde necesare depistării arătării pământeşti care a reuşit să facă aşa ceva, îţi vin în minte câteva idei filosofice.

Prima, dacă ai intenţia să mergi cu nasul pe sus, mare atenţie în ce calci, pentru a nu te pune în ipostaze delicate.

A doua, dacă mergi intenţionat cu nasul pe sus şi eşti conştient că s-ar putea să calci în noroc, ai grijă să fii pregătit să înduri roadele acţiunilor tale.

In esenţă, cred că această poveste trebuie văzută ca o alegorie la adresa celor care în loc de noroc, aleg oameni : prieteni, rude, angajaţi, etc.

Aşa că ai grijă pe ce calci, căci nu ştii când şi cum te poate lovi mirosul... pardon, norocul !