Neurologie – notiuni generale.

Functionarea organismului depinde de functiile izolate ale diferitelor organe,

coordonate, controlate si conduse de sistemul nervos. Acesta coordoneaza activita-

tea tuturor organelor, precum si relatiile organismului, ca intreg, cu mediul extern.

Datorita coordonarii si reglarii nervoase mentionate, organismul se comporta ca o

unitate functionala. Proprietatea sistemului nervos de a realiza aceasta coordonare

se numeste functie integrativa. Integrarea este o proprietate a tuturor etajelor

sistemului nervos, dar organul de integrare propriu-zisa, care subordoneaza si

functiile celorlalte etaje, este scoarta cerebrala.

Se deosebesc un sistem nervos vegetativ si un sistem nervos al vietii de

relatie, alcatuit din sistemul nervos central si sistemul nervos periferic.

Sistemul nervos vegetativ nu este - cum se credea in trecut - un sistem

autonom, independent. Este o componenta a sistemului nervos, care isi poate

desfasura activitatea si independent de vointa. Activitatea sa este reglata de

segmentele superioare ale sistemului nervos central si in mod special de scoarta.

Sistemul nervos vegetativ coordoneaza activitatea organelor interne: bataile inimii

si presiunea sanguina distributia sangelui, frecventa miscarilor respiratorii, secretia

etc. Cele doua componente ale sistemului nervos vegetativ - simpaticul si

parasimpaticul - exercita asupra fiecarui organ actiuni antagoniste: unul

stimuleaza, celalalt inhiba. Excitatia simpatica, mareste catabolismul, deci creste

caldura, glicemia, accelereaza bataile inimii, diminua circulatia periferica si creste

circulatia centrala. Parasimpaticul are actiune antagonista: el creste anabolismul.

Tesutul nervos este constituit din doua elemente esentiale: neuronul (celula

nervoasa propriu-zisa) si nevroglia (tesutul de sustinere).

Neuronul - unitatea ana-tomo-functionala a sistemului nervos - este alcatuit

din corpul celular si prelungirile sale.

Acestea sunt:

axonul - prelungire de obicei unica si lunga, prin care influxul nervos pleaca

de la celula

dendritele - prelungiri scurte, prin care influxul vine la celula.

Fibra nervoasa este continuarea axonului si este constituita dintr-un fascicul

de neurofibrile, numit cilindrax, invelit sau nu de o teaca de mielina. Prin

intermediul fibrelor nervoase se realizeaza legatura intre doi neuroni, legatura care

poarta denumirea de sinapsa.Circulatia influxului nervos la nivelul sinapsei se face

intr-o singura directie, de la cilindrax, spre dendrite si corpul celular. Energia care

circula de-a lungul fibrei nervoase se numeste influx nervos. Dupa sensul

impulsului nervos se deosebesc un neuron aferent - care conduce impulsul de la

periferie catre centru (calea senzitiva) -  si un neuron eferent - care conduce

impulsul de la centru spre periferie (calea motorie)

Sistemul nervos periferic, alcatuit din fibre nervoase si organe terminale,

deserveste informatia. La modificari corespunzatoare de mediu extern sau intern,

deci la stimuli diferiti, se produc excitatii (in organele terminale senzitive),

transmise prin fibre nervoase spre centru. Excitatiile mediului extern si excitatiile

pornite de la muschi, tendoane, articulatii, periost se transmit prin intermediul

sistemului nervos al vietii de relatie, iar excitatiile plecate de la viscere se transmit

pe calea sistemului nervos vegetativ. Aceste senzatii sunt receptionate de organe

specializate, numite receptori, care pot fi: exteroceptori , care culeg excitatiile

pornite de la mediul extern, proprioceptori, care culeg excitatiile de la muschi,

tendoane, articulatii etc. si interoceptori, care culeg excitatiile viscerale.

Nervii periferici pot fi senzitivi sau senzoriali, motori si vegetativi. Pe calea

lor vin informatiile de la periferia corpului sau din organismele interne, care vor

merge- prin intermediu] neuronului senzitiv - spre centru, influxul nervos

retransmitandu-se spre organele efectoare pe calea neuronului motor, a nervilor

motori. in general, nervii periferici sunt micsti, leziunea lor provocand tulburari

clinice motorii si senzitive. Din nervii periferici fac parte nervii cranieni, in numar

de 12 perechi, si nervii rahidieni.

Sistemul nervos central este alcatuit din encefal, care este format din cele

doua emisfere cerebrale, formatiunile de la baza creierului, trunchiul cerebral,

cerebel si din maduva spinarii.

Emisferele cerebrale prezinta partea cea mai dezvoltata a sistemului nervos.

Fiecare dintre ele cuprinde cate patru lobi: frontal, parietal, temporal si occipital.

Acestia sunt impartiti prin santuri in circumvolutii. Encefalul este format din

substanta cenusie si substanta alba. Substanta cenusie prezinta numeroase celule

de diferite forme si dimensiuni, alcatuind la suprafata scoarta cerebrala, iar in

profunzime nucleii centrali. in scoarta se gasesc 14 milioane de celule. Substanta

alba a emisferelor cerebrale este formata din fibre nervoase care realizeaza

legatura intre diferite zone corticale (fibre de asociatie), legatura intre cele doua

emisfere (fibre comisurale - corpul calos), si legatura intre diferite etaje ale

sistemului nervos central (fibre de proiectie). Coordonand functionarea sistemului

nervos, scoarta cerebrala controleaza intreaga activitate a organismului. Ea detine

in primul rand functia de reprezentare si selectionare, de elaborare a ideilor -

gandirea (rationamentul), denumita de Pavlov - activitate nervoasa superioara.

Spre deosebire de reflexele neconditionate, care sunt innascute, reflexele

conditionate sunt dobandite, aparand in cursul existentei individului, determinate

de conditii diferite si variate ale mediului extern. La nivelul scoartei se realizeaza

integrarea superioara, cu alte cuvinte, adaptarea organismului la schimbarile

mediului extern, inregistrate cu finete si precizie, precum si legatura dintre diferite

parti ale organismului.

Lobul frontal, care corespunde circumvolutiei frontale ascendente, este

sediul neuronului motor central, deci sediul miscarilor voluntare. Leziunile lobului

frontal se insotesc de tulburari motorii (paralizii), tulburari in articulatia vorbirii

(disartrie sau anartrie), tulburari de comportament.

Lobul parietal este sediul cortical al analizorului sensibilitatii generale. La

acest nivel se realizeaza sinteza tuturor tipurilor de sensibilitate. Leziunile lobului

parietal se vor insoti deci de tulburari privind aprecierea volumului si a formei

obiectelor (stewognozie), a greutatilor (barestezie), privind discriminarea tactila

(aprecierea distantei dintre doua atingeri ale pielii) etc. Distrugerea totala duce la

agnozie tactila, adica la nerecunoasterea prin pipait a obiectului respectiv.

Lobul temporal cuprinde sediul cortical al analizorului auditiv. Leziunea sa

se poate insoti de surditate verbala (bolnavul aude, dar nu intelege), halucinatii

auditive, tulburari de echilibru, imposibilitatea de a intelege scrisul (cecitate

verbala), incapacitate de utilizare uzuala a obiectelor si de efectuare a gesturilor

obisnuite (apraxie); uneori este pierduta intelegerea semnificatiei cuvantului vorbit

sau scris (afazie senzoriala)

Lobul occipital este sediul capatului cortical al analizorului vizual. Leziunea

sa duce la tulburari de orientare in spatiu, tulburari de vedere (halucinatii vizuale)

etc.

Formatiunile de la baza creierului sunt diencefalul si corpii striati.

Diencefalul este alcatuit in principal din: talamus, statia cea mai importanta

de releu pentru toate fibrele senzitive care merg spre scoarta cerebrala (leziunile

talamusului producand grave tulburari de sensibilitate), si hipotalamus,

coordonatorul sistemului vegetativ si al sistemului endocrin.

Corpii striati, formati dintr-un numar de nuclei de substanta cenusie, au un

rol deosebit in realizarea miscarilor automate si a tonusului muscular, fiind

segmentul cel mai important al sistemului extrapiramidal. Leziunile acestora duc la

aparitia unor tulburari incadrate in notiunea generica de sindrom extrapiramidal.

Trunchiul cerebral este prima portiune cuprinsa in cutia craniana, in

prelungirea maduvei spinarii. Are un rol deosebit de important, aflandu-se la

intersectia dintre emisferele cerebrale si cerebel. Este alcatuit de sus in jos din

pedunculii cerebrali, protuberanta inelara si bulbul rahidian, care face legatura cu

maduva spinarii. Tinand seama de importanta centrilor nervosi (respiratori,

circulatori, de deglutitie), a cailor si a conexiunilor de la nivelul trunchiului

cerebral, leziunile acestora produc manifestari complexe, grave si adesea mortale.

De la acest nivel pornesc cele 12 perechi de nervi cranieni care indeplinesc

importante functii motorii si senzitive. in afara nucleilor nervilor cranieni si ai

centrilor reflexelor vegetative, in trunchiul cerebral se gasesc o serie de nuclei

nespecifici, care alcatuiesc formatiunea reticulara, care joaca rol in transmiterea

spre scoarta cerebrala a diferitelor stimulari extero- si interoreceptive, contribuind

la edificarea starii de veghe (de constienta).

Cerebelul, asezat in fosa posterioara a cutiei craniene, este alcatuit din doua

emisfere laterale, cu rol in coordonarea motorie, si o regiune mediana, care contri-

buie in mod deosebit la mentinerea echilibrului, numita vermis. Este legat de

nevrax prin pedunculii cerebelosi. Functia sa principala consta in reglarea

tonusului muscular si in coordonarea miscarilor.

Maduva spinarii: ultima portiune a sistemului nervos central este adapostita

in canalul rahidian si se prezinta sub forma unui cilindru de substanta nervoasa,

care incepe de la bulb si se intinde pana la L2. Este impartita in doua jumatati

simetrice, fiind formata din substanta alba si substanta cenusie (76). Substanta

cenusie este situata central si imbraca aspectul literei H. Coarnele anterioare ale

substantei cenusii sunt motorii, cele posterioare senzitive, iar cele laterale au

functii vegetative.

Substanta alba este alcatuita din: cai motorii descendente si cai senzitive

ascendente, in fiecare jumatate de maduva se disting trei cordoane de substanta

alba, separate de emergentele radacinilor anterioare (motorii) si posterioare

(senzitive). Cordonul anterior contine fasciculul piramidal direct. Cordonul

posterior contine fascicule Goli si Burdach, care conduc spre centrii superiori

sensibilitatea tactila si profunda constienta.Cordonul lateral contine o serie de

fascicule ascendente care conduc spre centrii superiori informatii legate de

sensibilitatea termica, dureroasa si profunda inconstienta. Tot la nivelul cordonului

lateral coboara fasciculul piramidal incrucisat si caile extrapiramidale, spre celula

neuronului periferic, aflata in coarnele anterioare, de unde porneste calea motorie

finala. Leziunile maduvei provoaca grave tulburari senzitive, motorii si vegetative.

Dictionar:

CATABOLÍSM n. fiziol. Proces de transformare a unor substanțe organice asimilate de organism în produse mai simple, care sunt eliminate; dezasimilație. /<fr. catabolisme 

ANTAGONÍSM ~e n. 1) Opoziție, rivalitate, luptă între două forțe contrare

ANABOLÍSM s. n. Fază a metabolismului în care materiile nutritive introduse în organism sunt transformate în substanțe proprii acestuia;