UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris

C.Z.U.: 582.26.1:574.58:574.63.2

Ciubuc Natalia

ALGELE EDAFICE DIN SOLURILE MUNICIPIULUI CHIŞINĂU

03-00-05 specialitatea Botanica

Teză de doctor în biologie

Conducător ştiinţific:

Victor Şalaru, dr.hab., prof.univ. _____________

semnătura

Autorul :

Natalia Ciubuc ______________ semnătura

Chişinău 2005

2

Cuprins

Introducere................................................................................................................................. 3

Capitolul I. Rezumat al literaturii.............................................................................................. 7

Capitolul II. Caracteristica teritoriului cercetat......................................................................... 16

2.1. Condiţiile fizico-geografice a teritoriului cercetat.................................................... 16

2.2. Starea ecologică a mediului urban............................................................................. 18

2.3. Analiza florei vasculare a municipiului Chişinău..................................................... 21

Capitolul III. Obiectul şi metodele de cercetare......................................................................... 24

Capitolul IV. Caracteristica generală a comunităţilor de alge edafice din diferite zone ale

municipiului Chişinău...............................................................................................

30

4.1. Comunităţile algale din solurile zonei de recreaţie................................................... 30

4.2. Structura comunităţilor de alge din solurile terenurilor ataşate terasamentelor........ 38

4.3. Algele edafice din zona industrială a municipiului Chişinau.................................... 45

4.4. Comunităţile algale din solurile suburbiilor municipiului Chişinău.......................... 53

4.5. Comunităţile algale din solurile destinate zonei locative din municipiul Chişinau.... 61

4.6. Algele edafice din solurile menite pentru colectarea şi stocarea deşeurilor

menajere.....................................................................................................................................

67

Capitolul V. Analiza comparativă a structurii taxonomice şi a particularităţilor ecologice ale

algoflorei municipiului Chişinău.............................................................................

73

5.1. Structura taxonomică generală a comunităţilor algale din solurile municipiul

Chişinău.....................................................................................................................

74

5.2. Analiza structurii ecologice a algocenozelor edafice................................................. 94

5.3. Estimarea stării ecologice ale teritoriilor urbane cu ajutorul algelor edafice în

calitate de bioindicatori.............................................................................................

100

Rezumat.................................................................................................................................... 104

Concluzii..................................................................................................................................... 105

Adnotare ..................................................................................................................................... 108

Bibliografie ................................................................................................................................. 110

Anexe ........................................................................................................................................ 131

3

Introducere

Actualitatea temei investigate şi gradul de studiere a acesteia. Epoca valorificării

intensive a resurselor naturale, precum şi concentrarea populaţiei a dus la modificări esenţiale în

mediul înconjurător, majoritatea dintre care s-au dovedit a fi distructive pentru natură. Studierea

acţiunii factorilor ce duc la transformarea condiţiilor de mediu a devenit una din problemele de

bază, ce stau în faţa ştiinţei contemporane. În acest sens ecologia modernă trebuie să răspundă la

o serie de întrebări referitor la acţiunea fiecăruia din factorii tehnogeni asupra mediului

înconjurător, şi în special a componentelor lui vii; la reacţia organismelor la acţiunea factorilor

daţi; la căile de diminuare a impactului provocat de dezvoltarea tot mai accelerată a industriei şi

agriculturii, dar mai ales a utilizării iraţionale a resurselor naturale; la metodele de testare

timpurie a dereglărilor survenite.

Anume aici ar putea fi utilizate organismele sensibile faţă de acţiunea factorilor antropici

în calitate de bioindicatori. Algele edafice reprezintă grupul de organisme, care stau la baza

lanţurilor trofice în soluri, fiind implicate în principale procese care decurg în ele şi mai ales în

procesele de autoreglare şi autoiepurare a solului. Este demonstrat rolul algelor edafice în calitate

de bioindicatori ai stării solurilor, în deosebi al solurilor tehnogene [Eijsackers, Lourijsen,

Mentink, 1982; Jackowiak, 1994; Oesterreicher, 1990; Rindi, Guiry, Cinelli, 1999; Şalaru,

Ciubuc, Dudnicenco, 2004; Артамонова, 1985; Галактионов, Юдин, 1980; Кабиров, 1983,

1991(a, b); Москович, 1973; Cуханова, 1998; Штина, 1990; Штина, Некрасова, 1985 ş.a.].

După prezenţa anumitor specii sau a comunităţilor de alge, se pot face concluzii asupra gradului

de poluare a solurilor, precum şi asupra stării biotei solului. Astfel, studierea algelor de sol din

biotopurile tehnogene este o problemă actuală. O importanţă deosebită reprezintă studierea

legităţilor de răspândire a comunităţilor de alge în diferite tipuri de soluri. Ilucidarea caracterului

reacţiei algelor la diverşi factori ar permite de a evidenţia gradul de stabilitate a comunităţilor

algale, precum şi a fitocenozelor în general. Aceste date ar fi de mare folos în cazul estimării unor

transformări regionale a mediului înconjurător sub influenţa factorilor tehnogeni.

Algele edafice de pe teritoriul aşezărilor urbane au fost studiate pe exemplul oraşelor

Berlin, Ţiurih [Koster, 1953; Shluter, 1961], Moscova, Novosibirsc, Ecatirenburg, Ufa

[Андросова, 1964; Дубовик, 1990; Жавелева, 1990; Кабиров, Шилова, 1990, 1994; Суханова,

Ишбирдин, 1992 ş.a], Dnepropetrovsc, Harcov [Бортник, 1998; Матвиенко, 1958], dar totuşi

informaţiile referitoare la tema dată sunt destul de limitate, cu atât mai mult, că oraşele cercetate

se află în alte zone climaterice. Agele edafice din solurile zonale şi din agrofitocenozele din

4

Republica Moldova sunt foarte bine studiate [Şalaru, 1993(a,b), 1994(a,b), 1995(a-g), 1996,

1999, 2000, 2001; Şalaru V.V., Şalaru V.M., Ciubuc, 2001; Шаларь, 1986, 1987, 1989,

1992(a,b), 1993, 1998]. Pentru a completa cunoştinţele acumulate rămâne de a studia comunităţile

de alge din biotopurile supuse acţiunii directe a factorilor tehnogeni.

În lucrările algologilor din Moldova [Grabco, Obuh, Nedbaliuc, Ungureanu, 1999;

Nedbaliuc, 1993; Obuh, Grabco, Ungureanu, Navrotescu, 2001; Ungureanu, 1999, 2000; Şalaru

V.M., Şalaru V.V., Ciubuc, 1999; Гримальский, 1970; Данилов, 1970; Обух, 1963; Обух,

Козлова, Крюгер, 1983; Унгуряну, 1985; Шаларь, 1971, 1984; Шаларь, Боля, 1973] au fost

cercetate comunităţile de alge din majoritatea bazinelor acvatice naturale şi artificiale din

republică. Sunt destul de bine cercetate şi algele acvatice din bazinele de pe teritoriul

municipiului Chişinău [Haba, 1994; Абба, 1993; Дорофеев, 1985; Шаларь, Обух, Росеро,

1988]. În total pentru algoflora acvatică a Republicii Moldova au fost menţionate peste 2500

specii şi varietăţi de alge, multe dintre care au fost selectate şi cercetate ca obiecte biotehnologice.

Principalul aport în studierea algelor edafice aparţine Profesorului Victor Şalaru, care a stabilit

componenţa speciilor de alge în principalele tipuri de păduri, stepă, lunci, diferite agrofitocenoze

de pe teritoriul Republicii Moldova. Numărul de alge din soluri este cu mult mai redus în

comparaţie cu mediul acvatic şi constituie circa 540 specii şi varietăţi de alge. În lucrările lui

Victor Şalaru [1986, 1987, 1989, 1992(a,b), 1993(a,b), 1994(a,b), 1995(a-g), 1996, 1998, 1999,

2000, 2001] a fost studiată şi acţiunea unor factori ecologici, tipuri de sol şi vegetaţie asupra

procesului de stabilire a comunităţilor de alge. Au fost cercetaţi şi unii factori antropogeni.

Pentru a defini tabloul de repartizare a algelor edafice în lucrarea de faţă a fost cercetată algoflora

municipiului Chişinău, care este cea mai mare aşezare urbană din republică, cu cea mai dezvoltată

infrastructură de întreprinderi industriale şi sociale, reţea de transporturi şi cu o populaţie de circa

800 mii de locuitori. Toate acestea induc un larg spectru de acţiuni asupra mediului înconjurător,

modificându-l esenţial.

Astfel, obţinerea datelor cât mai ample despre mediul în care trăiesc şi muncesc tot mai

mulţi oameni este una din cele mai importante probleme în ecologia modernă. Datele respective

sunt foarte importante pentru estimarea stării ecosistemului dat, a gradului lui de stabilitate şi

planificarea lui ulterioară.

5

Scopul şi obiectivele tezei. Scopul lucrării constă în evidenţierea particularităţilor de

structură taxonomică şi ecologică a comunităţilor de alge din solurile municipiului Chişinău şi

analiza comparativă a algoflorei din diferite biotopuri, precum şi evidenţierea legităţilor de

formare a comunităţilor de alge sub influenţa factorilor tehnogeni.

Reieşind din problemele axate anterior, în lucrarea de faţă au fost propuse pentru

soluţionare următoarele sarcini: de a întreprinde o inventariere a speciilor de alge edafice din

solurile municipiului Chişinău, de a studia componenţa taxonomică a comunităţilor de alge de pe

teritoriul aşezărilor urbane, ca fiind teritorii supuse unui spectru larg de acţiuni tehnogene, de a

determina legităţile de răspândire a algelor edafice în dependenţă de anumiţi factori antropici,

cum ar fi poluarea industrială, menajeră, transportul etc., de a studia modificările apărute în

cadrul comunităţilor algale naturale în legătură cu schimbarea gradului de poluare a teritoriilor, de

a estima posibilitatea utilizării algelor edafice în calitate de indicatori ai stării ecologice a

solurilor şi în general al mediului înconjurător.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Pentru prima dată în Republica Moldova a

fost cercetată algoflora edafică a aşezărilor urbane. Ca rezultat al inventarierii algoflorii edafice

au fost evidenţiate 344 specii şi varietăţi de alge, dintre care 46 specii şi varietăţi de alge sunt noi

pentru Moldova. Pentru prima dată a fost stabilită structura comunităţilor de alge din biotopurile

supuse acţiunii diferitor factori tehnogeni, cât şi structura ecologică a comunităţilor de alge

cercetate. Pentru descrierea complexă a grupărilor algale a fost utilizată reprezentarea formalizată.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Lucrarea dată va completa

cunoştinţele acumulate pentru inventarierea algoflorei Republicii Moldova, datele obţinute vor fi

folosite la editarea “Florei şi vegetaţiei Republicii Moldova” şi a “Conspectului algoflorei din

Moldova”. Rezultatele obţinute pot fi folosite la predarea cursurilor normative “Sistematica

plantelor inferioare” şi “Biologia solurilor”, precum şi a cursului special “Algologia” în

instituţiile superioare de învăţământ, la îndeplinirea tezelor de an şi de licenţă a studenţilor

facultăţilor de biologie.

Lista speciilor de alge indicatoare va fi prezentată laboratoarelor de cercetare din cadrul

sistemului de Medicină preventivă şi a Serviciului Hidro-meteo, pentru a fi folosite la

evidenţierea stării sanitaro-epidemiologice a solurilor din municipiul Chişinău.

6

Aprobarea rezultatelor.

Rezultatele cercetărilor, prezentate în teza de faţă, au fost discutate la şedinţele de

catedră şi a laboratorului de cercetări ştiinţifice „Algologia” (USM), în planul de activităţi al

căruia s-au încadrat investigaţiile efectuate, precum şi la un şir de conferinţe locale şi

internaţionale, cum ar fi: Conferinţele corpului didactico-ştiinţific a USM, 1999, 2000, 2001,

2003, al 2lea Congres European de Ficologie (Montecantini Terme, Italy, 1999), a II Conferinţă

Internaţională „Probleme actuale ale algologiei contemporane” (Kiev, Ucraina, 1999),

Congresul 7 Internaţional de Ficologie (Thessaloniki Hellas, Grecia, 2001), Conferinţa

ştiinţifică cu participare internaţională “Solul şi viitorul” (Chişinău, Moldova, 2001),

Conferinţa Internaţională ştiinţifico-practică „Solul - una din problemele principale ale

sec.XXI”, consacrată aniversării a 50 ani ai Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi

Agrochimie N.Dimo (Chişinău, Moldova, 2003), Simpozionul Ştiinţific Internaţional „70 ani

ai Universităţii Agrare de Stat din Moldova” (Chişinău, Moldova, 2003).

În baza datelor incluse în teza de faţă au fost publicate 6 articole şi 10 teze la conferinţele

locale şi internaţionale.

7

Capitolul I. Rezumat al literaturii.

O latură importantă în problema interacţiunii naturii şi societăţii este determinarea căilor,

mijloacelor şi gradului de acţiune a societăţii asupra mediului ambiant. Analiza minuţioasă a

proceselor date este imposibilă fără descrierea schimbărilor ce au loc în natură, mai ales a

componentelor ei vii [U.N. Conference on the Human Environment, Land degradation, 1971;

Влияние промышленных предприятий на окружающую среду (сборник статей), 1987;

Воздействие выбросов автотранспорта на природную среду (сборник статей), 1989;

Мильков, 1973; Раскин, 1987]. Principalul component al mediului înconjurător este vegetaţia. În

cercetările botanice contemporane legate de studiul acţiunii factorilor antropici atenţia principală

este acordată plantelor superioare, subestimându-se rolul celor inferioare, în special a algelor,

ciupercilor, muşchilor şi lichenilor.

Algologia edafică s-a definit drept disciplină desinestătătoare circa 70 ani în urmă datorită

specificităţii obiectului de studiu şi metodelor de cercetare [Bristol-Roach, 1928; Fritsch, 1922;

Bartles, 1940; Stokes, 1940; Petersen, 1935; Голлербах, 1936]. Algologia edafică a luat naştere

la intersecţia a trei ştiinţe – algologie, microbiologia solului, fitocenologie, având ca obiect de

studiu algele ce se dezvoltă într-un mediu specific – printre particulele de sol, aceasta esenţial

deosebindu-le de algele acvatice [Bristol-Roach, 1928; Lund, 1962; Pitschman, Reisigl, 1954;

Ваулина, 1956; Голлербах, Штина, 1969; Зенова, Штина, 1980; Штина, Голлербах, 1976].

În cercetările algologice contemporane se disting câteva direcţii prioritare de studii:

evidenţierea structurii taxonomice şi ecologice ale comunităţilor algale, stabilirea legităţilor de

răspândire, studierea rolului algelor în sol şi a relaţiilor lor cu alte organisme, studierea reacţiei

algelor la diferiţi factori de mediu, în special a celor antropogeni şi limitativi.

Din punct de vedere sistematic algele edafice sunt foarte variate şi în temei se referă la

filumurile Cyanophyta şi Chlorophyta. Caracteristic pentru soluri este prezenţa, adesea în

ambundenţă, a reprezentanţilor filumului Xanthophyta [Forest, 1962; Gruia, 1971(a,b), 1972;

Metting, 1981; Petersen, 1935; Алексахина, Штина, 1984; Голлербах, 1969; Кабиров, 1990;

Костиков, 1991, 1989; Матвиенко, 1956; Мельников, 1953; Новичкова-Иванова, 1963, 1980;

Новичкова-Иванова, Сдобникова, 1974; Шаларь, 1984, 1990, 1994]. Conţinutul algelor

xantofite în soluri ajunge până la 8-12% de la numărul total de specii, pe când în bazinele acvatice

ale pot atinge valoarea maximală de 1,5-2%, mai frecvent lipsind complect [Grabco, Obuh,

Nedbaliuc, Ungureanu, 1999; Stewart, 1995; Ungureanu, 1999, 2000; Горбулин, 1997; Данилов,

1970; Шаларь, 1971, 1984]. Obişnuite pentru sol sunt şi algele diatomee [Shluter, 1961], pe când

8

euglenofitele, care în bazinele acvatice de obicei predomină, în soluri se întâlnesc rar. O parte din

algele ce vegetează printre particulele de sol se pot întâlni şi în bazinele acvatice, altele, cum ar fi

specii de Bumilleriopsis, Microcolius ş.a., se întâlnesc doar în soluri [Штина, Голлербах, 1976].

Algele edafice participă activ în toate procesele care au loc în sol, în procese de producere

primară, procese de oxido-reducere, fixare de azot, stau la baza lanţurilor trofice [Bristol-Roaci,

1928; Fogg, 1956, 1960(a,b), 1962; Forest, 1962; Lund, 1962; Oesterreicher, 1990; Голлербах,

1953; Домрачева, 1974; Дубовик, 1980; Зенова, Штина, 1980; Кабиров, 1988; Коптева, 1966;

Костиков, 1991b; Маркова, 1977; Мусаев, Таджибаев, Селяметов, 1972; Штина, 1964, 1984;

Штина, Голлербах, 1976]. În etapele iniţiale de formare a solului pe substraturile minerale,

algele participă la etiolarea rocilor şi formarea humusului primar. În etapele următoare de formare

a solului algele la fel au rolul primordial [Schields, Durrel, 1964; Бaбьева, Зенова, 1989; Гаель,

Штина, 1977; Голлербах, 1953; Дубовик, 1980; Маркова, 1977; Неганова, 1975; Штина,

1964, 1985(a,b)]. În unele landşafturi algele sunt unicul sau principalul component viu, care

determină procesele de producere a materiei organice primare şi menţin circulaţia ei. Ele asigură

migrarea elementelor chimice. Având capacitatea de a fixa azotul atmosferic, algele cianofite

exercită o acţiune vădită asupra echilibrului azotului în sol [Fogg, 1956; Sigh, 1961; Schields,

Durrel, 1964; Tchan, 1959; Бабьева, Зенова, 1989; Горюнова, Одоевская, Орлеанский, 1965;

Гружево, 1967; Кабиров, 1991(a,b); Негру, 1970, 1973; Негру, Сабельникова, 1971, 1972;

Огородова, 1966; Платонова, 1973; Штина,1979]. Toate acestea demonstrează importanţa

algelor în componenţa ecosistemelor, mai ales din punct de vedere funcţional.

Cercetările algologilor au demonstrat rolul algelor în calitate de component important în

cadrul complexului de microorganisme a solului, unde stau în fruntea lanţului trofic a

pedobiontelor [Hortobagyi, 1955; Бабьева, Зенова, 1989; Вохмянина, 1972; Дедыш, Зенова,

1992; Домрачева, 1974, 1985; Кабиров, Минибаев, 1978; Клауснитцер, 1990; Костиков,

1991(a,b); Штина, 1984, 1985].

Între componenţii biotei solului se creează anumite relaţii de simbioză, comensalism,

mutualism, concurenţă, sau chiar parazitism [Fogg, 1960(a,b); Parker, Bold, 1961; Андросова,

1964; Артамонова, 1985; Бабьева, Зенова, 1989; Бажина, 1966; Вохмянина, 1972; Горюнова,

1972; Козловская, Домрачева, 1975; Третьякова, Бажина, 1972; Штина, 1985]. Algele elimină

în mediul înconjurător diverşi metaboliţi, cum ar fi polipeptide, aminoacizi, vitamine, substanţe

biologic active, substanţelor toxice ş.a. [Fogg, 1962; Leferve, 1964; Горюнова, 1972; Горюнова,

Демина, 1974; Коптева, 1966]. Substanţele eliminate pot avea o acţiune atât stimulatoare, cât şi

9

inhibatoare pentru multe organisme edafice [Бажина, Штина, 1967; Голлербах, Штина, 1969;

Панкратова, 1966].

Relaţiile dintre alge şi plantele superioare sunt minuţios analizate în lucrările mai multor

cercetători [Gruia, 1971(a,b); Алексахина, 1971, 1976, 1977(a,b), 1978; Алексахина, Штина,

1984; Александрова, 1977; Голлербах, Штина, 1969; Новичкова-Иванова, Сдобникова,

1974; Перминова, Третьякова, 1964; Раманаускене, 1970; Узорин, 1961; Чаплыгина, 1977

ş.a.]

În epoca unei poluări de proporţie şi a modificării mediului înconjurător este extrem de

important de a studia reacţia diferitor componenţi ai ecosistemelor la acţiunea factorilor

tehnogeni. [Корчмару, 1998; Мильков, 1973; Миркин, 1985(a,b), 1986; Раскин, 1987; Штина,

Голлербах, 1976 ş.a.]. Landşafturile antropogene sunt complexe real existente, apărute în

rezultatul interacţiunii active a mediului înconjurător cu activitatea umană. Specificul

landşafturilor antropogene constă în faptul că formarea trăsăturilor lor regionale depind nu numai

de condiţiile naturale, ci şi de condiţiile socio-economice. [Горбулин, 1997; Демченко, Табан,

Банару, 2001; Мильков, 1973; Соколов, Шаланкин, Криволуцкий, 1990; Стрельцов,

Логинов, 1999; Стрельцов, Логинов, Константинов, 1999].

Plantele verzi îndeplinesc nu numai funcţia estetică, dar şi sanitaro - igienică. Anume aici

algele ar putea servi drept component important, de rând cu plantele superioare, în restabilirea

teritoriilor degradate. De aceea plantele necesită un studiu multilateral orientat la mărirea

rezistenţei lor şi eficacităţii utilizării lor în lupta pentru purificarea atmosferei, solului, apei.

Algele edafice se caracterizează şi printr-o rezistenţă sporită faţă de poluarea industrială. Din

plante ele sunt ultimele care dispar sub presingul antropic. După dispariţia lor rămân “deşerturi

tehnogene”. Dar tot ele sunt primele care apar pe teritoriile degradate, dând naştere succesiunilor

secundare.

Poluarea mediului înconjurător cu deşeuri industriale este bine studiată pe exemplul

bazinelor acvatice şi a atmosferei, unde algele sunt pe larg utilizate ca indicatori [Peterfi, Nagi-

Toth, 1973; Starmach, 1963; Whitton, 1984, 1970; Вайнерт, Вельтер, Ветцель, 1988;

Тарчевский, Штина, 1967; Прошкина-Лавренко, 1953]. Reacţia organismelor vii la poluarea

solului este mai puţin studiată [Балезина, 1972; Макрушин, 1978; Мырлян, Бокдевич, 1998;

Штина, Некрасова, 1985]. Se notează doar o modificare a biotei solului, cel mai sensibil

component al căreia sunt algele [Pillay, Tchan, 1970; Балезина, 1972; Кабиров, 1991a, 1983;

Кабиров, Хазипова, 1991; Круглов, 1972; Малышева, 1969, 1988, 1992; Марфенина, 1994;

Неганова, 1972; Некрасова, 1971; Hекрасова, Крылова, 1975; Некрасова, Бусыгина, 1976,

10

1977; Рийс, Рыыс, 1977; Сайфуллина, 1989; Сдобникова, 1960; Тоом, 1969; Штина, 1979,

1982, 1985(a,b), 1990; Штина, Голлербах, 1980; Штина, Некрасова, 1985]. În scopuri de

bioindicaţie în comparaţie cu alte microorganisme din sol algele au anumite priorităţi: ele relativ

uşor se determină, foarte rapid reacţionează la schimbările mediului, ca organisme fototrofe

comportamentul lor este similar plantelor superioare. [Мэннинг, Федер, 1985; Штина и др.,

1980; Штина, 1985(a,b)].

Monitoringul pedologic prevede în calitate de criteriu a diagnosticului timpuriu a

condiţiilor nefavorabile starea biotei solului. Încă M.M. Gollerbah [Голлербах, 1936] şi G.V.

Uspenschii [Успенский, 1933] au arătat posibilitatea utilizării algelor de sol în calitate de

indicatori a fertilităţii solului. Ei afirmau că, prin stabilirea dependenţei dintre algele ce populează

solul şi condiţiile pedologice se pot obţine date, conform cărora prezenţa unor anumite specii în

sol va fi socotită drept indice a stării solului şi în special a fertilităţii lui.

Cercetările întreprinse în ultimele decenii au demonstrat rolul epidemiologic a algelor în

solurile aşezărilor urbane şi rurale [Fogg, 1960(a,b), 1962; Lefevre, 1964; Бабьева, Зенова, 1989;

Бортник, 1998; Горовиц-Власова, 1927; Горюнова, 1972, 1974; Жaвелева, 1990; Кабиров,

1991(a,b), 1983; Москвич, 1972, 1973; Рийс, Рыыс, 1977; Третьякова, Бажина, 1972; Штина,

Неганова, 1978]. Ele produc substanţe antibiotice, acţionează nociv asupra microorganismelor

patogene şi asupra ouălor helminţilor, îmbogăţesc solul cu oxigen, hidrocarburi, aminoacizi,

auxine, fermenţi extracelulari şi sunt capabile să asimileze unele substanţe, inclusiv izotopii

radioactivi şi metalele grele [Bartles, 1940; Cecal, Rudic, Gulea, 1993; Czarnowscaia, 1980;

Агре, Райко, 1964; Ваулина, 1957; Душаускене-Дуж, 1978; Лептнева, Обухов, 1997;

Марчюленене, 1978; Марчюленене, Душаускене-Дуж, 1979; Мырлян, Бокдевич, 1998].

Astfel, algele joacă un rol important în starea sanitară a solului. Cercetările în această direcţie ar

permite elaborarea metodelor de analiză sanitaro-biologică a solului. Cercetările date sunt

deosebit de actuale, mai ales pentru solurile din aşezările urbane, unde densitatea populaţiei este

maximală, deci şi pericolul îmbolnăvirilor este foarte mare.

În general, comunităţile algale de pe aceste teritorii se află în degradare, micşorându-se

diversitatea de specii, diminuându-se abundenţa lor, simplificându-se structura taxonomică a

acestor comunităţi. Are loc substituirea speciilor caracteristice prin specii tolerante. Se constată

sporirea diversităţii cianofitelor, o mărire a numărului de diatomee şi o reducere a numărului de

alge xantofite [Кабиров, 1991, 1994; Москович, 1972; Суханова, Ишбирдин, 1997; Суханова,

1998]. Cianofitelor le revin până la 59 % din numărul total de specii, necătând la faptul că ele

11

sunt destul de sensibile la poluarea cu metale grele, unul din factorii de poluare principali pentru

terenurile localităţilor urbane.

Studierea algelor din biotopurile tehnogene este o direcţie relativ tânără în cadrul

cercetărilor algelor edafice. Majoritatea lucrărilor din acest domeniu sunt dedicate studierii

algelor ce vegetează în împrejurarea întreprinderilor industriale mari, în special a uzinelor

metalurgice, energetice, chimice, petroliere. La aceste întreprinderi are loc stocarea unor cantităţi

enorme de deşeuri industriale. Pe modelul dezvoltării vegetaţiei pe aceste substraturi moarte se

pot urmări procesele de apariţie şi formare a solului, şi a rolului diferitor organisme în aceste

procese, stabilirea lanţurilor trofice. La popularea substraturilor moarte participă specii de alge cu

un diapazon larg de răspândire, care nimeresc aici de regulă cu ajutorul particulelor de praf. Toate

aceste specii sunt ubicviste, care se caracterizează printr-o mare labilitate faţă de substanţele

nutritive şi printr-o rezistenţă sporită faţă de condiţiile nefavorabile de existenţă. [Starcs, Elliot,

Trainor, 1981; Shubert, Rusu, Bartoc, 1999; Евдокимова, Штина, 1981; Ельшина, 1981;

Кабиров, 1982, 1990, 1992; Кабиров, Шилова, 1994; Колесников, Моторина, 1973;

Неганова, 1972, 1975; Штина, 1964, 1967; Штина, Неганова, 1978; Штина, Неганова,

Шилова, 1980]. La fel au fost studiate particularităţile grupărilor de alge ce se dezvoltă pe

substraturi diferite după structură şi vârstă. Cunoaşterea acestor particularităţi sunt de mare folos

la elaborarea metodelor de recultivare efectivă a terenurilor ocupate de deşeuri industriale [Tchan,

1956, 1959; Колесников, 1974; Кондакова, 1984; Круглов, 1972; Некрасова, 1971].

Ponderea principală în poluarea atmosferei şi respectiv a solurilor pe teritoriile urbane o

are transportul, care reprezintă o parte indispensabilă a landşaftului. Traseele de transport ocupă

circa 15-20 % din teritoriile oraşelor şi exercită o poluare considerabilă. La funcţionarea

mijloacelor de transport în mediu sunt eliberate circa 200 de ingredienţi, majoritatea din ei

posedând o toxicitate înaltă. Particulele de praf cu conţinut înalt a compuşilor de Pb se depun pe

sol, cauzând anomalii vaste în structura solului, şi în special asupra biotei lui [Cool, Marcoux,

1980; Peterson, Shubert, 1989; Rauta et al, 1980; Warren, 1976; Бабьева, Левин, Решетова,

1980; Ларина, Обухов, 1995; Никифорова, 1981; Черненькова, 1993]. În acelaşi context

transportului auto îi revine poluarea aerului cu praf de cauciuc, cantitatea anuală a căruia pe unele

trasee este de până la 200-250 kg la fiecare m2 de terasament. Particulele de colb, ce se depun pe

suprafaţa solului din apropierea traseelor cauzează anomalii geochimice vaste. De exemplu

cantitatea de Pb în colbul de pe străzile oraşului este de sute de ori mai mare decât concentraţiile

naturale. În afară de gradul înalt de poluare, terenurile ataşate terasamentelor se deosebesc şi prin

condiţiile geoclimaterice. Datorită expluatării traseelor, terenurile ataşate sunt iluminate şi pe

12

parcursul nopţii, sunt mai puternic încălzite, bătătorite, evaporarea este limitată [Клаустницер,

1990]. Astfel se formează condiţii specifice, ce contribuie la formarea unor cenoze specifice.

Fauna şi flora plantelor superioare de pe aceste teritorii sunt destul de bine studiate, pe când

referitor la alge aceste date sunt limitate [Argaval, Pay, Desal, 1980; Cool, Marcoux, 1980;

Czarnowsca, 1980; Жавелева, 1990; Кабиров, 1982, 1983; Кабиров, Суханова, 1996;

Лептнева, Обухов, 1997; Хайбибулина, 1998]. S-a demonstrat rolul inhibator a devărsărilor de

petrol asupra dezvoltării algelor, în special asupra xantofitelor şi a cianofitelor azotfixatoare, care

au un rol important în procesele de autoepurare a solului [Бусыгина, Некрасова, Носкова, 1982;

Ельшина, Шилова, 1981; Штина, 1982, 1985(a,b)]. A fost arătat, că orice cantitate de petrol

nimerită în sol are o acţiune inhibatoare asupra vieţuitoarelor lui [Кабиров, 1982]. Cu mărirea

dozei are loc micşorarea diversităţii, numărului şi biomasei organismelor.

Un alt tip de deşeuri sunt deşeurile menajere solide. Formarea vegetaţiei pe teritoriul

gunoiştilor are loc mai întâi după tipul de pionierat, unde rolul principal revine algelor, iar mai

apoi după tipul succesiunilor de restabilire [Rindi, Guity, Cinelly, 1999; Кабиров, 1991;

Кабиров, Шилова, 1990; Липницкая, Голубничая, Рева, 1980; Приходькова, 1970; Штина,

1985(a,b)].

Pentru prima dată problema existenţei trăsăturilor zonale a algoflorei a fost abordată de

Ştina [1959], care în urma analizei unor lucrări, cât şi în baza datelor originale a ajuns la

concluzia, că la algele edafice zonalitatea se observă la nivel de comunităţi şi nu la nivel de specii

separate. Anumitor zone le corespund grupări de alge cu un raport constant de specii din anumite

ordine, adică cu o structură taxonomică specifică. Mai târziu au fost stabilite legităţile de

răspândire a comunităţilor de alge în cadrul principalele tipuri de vegetaţie zonală [James, 1953;

Алексахина, 1971, 1977; Антипина, 1989; Бусыгина, 1972; Ваулина, 1956; Голлербах, 1936;

Костиков, 1991(a,b); Мельников, 1953; Новичкова-Иванова, 1963, 1980; Шаларь, 1990,

1994(a,b)].

Un deosebit interes prezintă cercetările algoflorei edafice în România şi Ucraina – ţări

învecinate cu Moldova. Principalul aport adus la studierea algoflorei edafice în România aparţin

cercetătorului Lucian Gruia [1962, 1964, 1965, 1970, 1971(a,b), 1972, 1973]. În lucrările acestui

autor în total sunt enumerate 209 specii şi varietăţi de alge dintre care 103 specii de alge cianofite,

54 specii de xantofite, 32 specii de chlorofite 19 specii de diatomei şi o specie de alge crizofite. În

special au fost studiate algele de pe solurile brune şi de podzol din pădurile de fag şi molid din

masivul forestier Bucegi, solurile brune, brune deschise şi cernoziom levigat din arboretul de fag

13

din rezervaţia naturală ”Arinişul din Sinaia”, solurile nisipoase din bazinul râurilor Doftana şi

Trotuş şi dunele de nisip de la Agigea. Cea mai bogată algofloră se atestă în solurile de pădure,

unde predomină în special algele xantofite şi cianofite. Cea mei mică diversitate de alge a fost

menţionată pentru dunele de nisip, unde au fost depistate doar 18 specii de cianofite.

La fel de bine sunt studiate algele edafice în Ukraina [Костиков, 1991; Матвиенко, 1956,

1958; Шеляг-Сосонко, 1980; Царенко, Паламарь-Мордвинцева, Вассер, 1998]. Aici au fost

cercetate practic toate tipurile de sol. După datele din literatură în solurile din Ucraina au fost

depistate peste 400 specii şi varietăţi de alge [Кондратьева, 1961; Костиков, 1991(a,b)]. Studiul

algelor edafice în Ukraina se axează în câteva direcţii prioritare. Principalele investigaţii s-au

efectuat în scopul stabilirii structurii taxonomice a comunităţilor de alge edafice din diferite

biotopuri.

O altă direcţie de bază sunt cercetările morfo – sistematice, în special dedicate algelor

cianofite, care în algoflora edafică din Ukraina reprezintă circa 50% din numărul total de specii

[Кондратьева, 1961; Приходькова, 1970]. În Ukraina au fost cercetate nu numai algele edafice

din biotopurile naturale. O serie de lucrări este consacrată studiului algelor din biotopurile

tehnogene. Problemelor de bioindicare sunt consacrate lucrările multor specialişti [Круглов,

1972; Липницкая, Голубичая, Рева, 1980; Москвич, 1972, 1973], problemele de restabilire a

terenurilor industriale sunt elucidate în lucrările [Липницкая, 1977 ş.a].

Algele de sol de pe teritoriul republicii Moldova sunt foarte bine studiate. Primele lucrări

consacrate studierii algelor edafice datează cu anul 1966. P.Obuh şi colaboratorii [Обух и др.,

1964] au cercetat răspândirea algelor edafice în diferite tipuri de sol din raionul Călăraşi.

Majoritatea speciilor de alge determinate erau alge cianofite azotfixatoare. În perioada următoare

[1968-1972] M. Negru cercetează răspândirea unor specii de alge cianofite fixatoare de azot, în

special în raioanele centrale ale republicii. De rând cu stabilirea speciilor de alge au fost studiate

şi procesele de azotfixare şi de acţiune a algelor cercetate asupra creşterii culturilor agricole

[Негру, 1970, 1973; Негру и др., 1970; Негру, Сабельникова, 1971, 1972]. Ulterior o serie de

investigaţii este întreprinsă de Z.Gauhman şi M.Negru, care studiază componenţa algoflorei în

diferite tipuri de sol de pădure de pe întreg teritoriul republicii Moldova. Un neajuns al lucrărilor

date este faptul că au fost studiate în mare parte doar algele cianofite fixatoare de azot. Astfel lista

speciilor este pe departe de a fi completă şi cuprinde 23 specii de alge edafice pentru pădurea de

stejar pufos, doar 22 specii pentru pădurile de arţar şi carpen, şi numai 19 specii pentru pădurile

de fag. În perioada cercetată în total au fost evidenţiate circa 100 specii de alge edafice.

14

V. Şalaru [1996] pentru prima dată a efectuat investigaţii ample asupra algoflorei edafice de

pe cele mai diverse soluri din toate zonele climaterice a ţării. În rezultatul cercetărilor au fost

evidenţiate 533 specii şi varietăţi de alge, dintre care: 174 specii şi varietăţi fac parte din filumul

Cyanophyta, 117- din Xanthophyta, 213 –din Chlorophyta, 28 din Bacillariophyta şi 1 din

Euglenophyta. V. Şalaru a înregistrat 410 specii şi varietăţi noi pentru Republica Moldova. Pentru

prima dată a fost stabilită componenţa speciilor de alge de sol în principalele tipuri de păduri,

stepă, lunci, diferite agrofitocenoze (fâşii forestiere artificiale, livezi, câmpuri agricole, vii).

În total în solurile de pădure prin metoda culturilor de laborator au fost evidenţiate 359 specii

şi varietăţi de alge, care aparţin la 16 ordine, 46 familii, 102 genuri. Dintre ele activ vegetează

doar 115 specii şi varietăţi. În fitocenozele silvice predomină reprezentanţii filumului

Chlorophyta, printre care se evidenţiază familiile Chlorococcaceae, Chlamydomonadaceae,

Ulothrichaceae, Chaetophoraceae, Chlorellaceae, Chlorosarcinaceae, Scenedesmaceae, şi

Trenthepohliaceae.

Vegetaţia de stepă în Moldova aproape toată este distrusă. Sub ocrotirea statului sunt luate

câteva terenuri de stepă. În total pentru acest tip de vegetaţie au fost evidenţiate 80 specii şi

varietăţi de alge. Flora algală din acest tip de vegetaţie este mai puţin variată, cu predominarea

algelor cianofite, ca cele mai rezistente la condiţiile extremale de temperatură şi umiditate. În mod

special se evidenţiază familiile Oscillatoriaceae Nostocaceae, Schizotrichaceae, şi genurile

Phormidium, Oscillatoria şi Nostoc. Printre algele dominante se evidenţiază Phormidium

faveolarum şi Microcoleus vaginatus, iar ca subdominanţi – Ph.cincinatum, Ph.paulsenianum,

Ph.tenue ş.a. Din algele verzi majoritatea speciilor se referă la familiile Chlorococcaceae,

Chlamydomonadaceae, Chlorellaceae, Ulothrichaceae, Chaetophoraceae, Chlorosarcinaceae,

Ankistrodesmaceae. Sunt de menţionat genurile Chlorococcum şi Chlamydomonas. Xantofitele

sunt reprezentate în temei de familiile Pleurochloridaceae, Botryochloridaceae,

Gloeobotrydaceae şi genurile: Pleurochloris, Chloridella, Botryochloris, Gloeobotrys. În

fitocenozele de stepă creşte considerabil influenţa algelor diatomee, cu predominarea

reprezentanţilor din familia Naviculaceae.

Pentru solurile de luncă în total au fost evidenţiate 184 specii şi varietăţi de alge, dintre care

activ vegetează doar 53 de specii. Toate speciile identificate se referă la 15 ordine, 33 familii şi 57

genuri. Şi în aceste fitocenoze predomină algele cianofite. Cele mai diverse sunt familiile:

Oscillatoriaceae, Anabenaceae, Nostocaceae şi genurile: Phormidium, Oscillatoria, Nostoc,

Anabaena, Lyngbya. Printre algele verzi predomină familiile Chlorococcaceae, Chaetophoraceae,

Chlamydomonadaceae, Ulothrichaceae, Chlorosarcinaceae şi genurile Chlorococcum,

15

Chlamydomonas, Pseudopleurococcus, Trentepohlia, Chlorosarcinopsis. Xantofitele în mare

majoritate se referă la familiile: Pleurochloridaceae, Botriochloridaceae, Gloeobotrydaceae,

Heterotrichaceae şi genurile Pleurochloris, Chloridella, Botriochloris, Heterothrix.

Paralel cu studierea algoflorei vegetaţiei spontane au fost cercetate şi comunităţile de alge din

solurile ocupate de plantaţii forestiere artificiale de stejar, carpen, pin, ş.a., în care au fost

evidenţiate 217 specii şi varietăţi de alge, dintre care 69 se dezvoltă activ.

După cum reiese din lucrările citate mai sus, până în prezent au fost cercetate în temei algele

din fitocenozele spontane şi artificiale, care se deosebesc nu numai prin componenţa specifică şi

taxonomică, dar şi prin numărul mediu de specii într-o probă de sol colectată. În probele colectate

în pădure se întâlneau în medie 13,6 ± 1,7 specii, în cele din solurile de stepă – 13,0±0,6 specii.

Probele de sol din lunci s-au dovedit a fi mai bogate în specii şi conţineau în mediu 14,6±1,8

specii. Cele mai bogate în alge s-au dovedit a fi probele colectate în fitocenozele artificiale, care

conţineau în medie pentru o probă 16,4 ± 1,4 specii de alge.

Algoflora teritoriilor urbanizate din Moldova, supuse acţiunii factorilor antropogeni, până în

prezent n-a fost cercetată, important fiind faptul, că după componenţa taxonomică a speciilor

dominante de alge se poate uşor evidenţia nivelul degradării solului. Cercetările efectuate de noi

asupra algoflorei edafice a municipiului Chişinău au menirea de a completa această breşă.

16

Capitolul II. Caracteristica teritoriului cercetat.

2.1. Condiţiile fizico-geografice a teritoriului cercetat.

Municipiul Chişinău este centrul politic, administrativ, ştiinţific şi cultural al Republicii

Moldova. El este situat la 47° 2′ latitudine nordică şi 28° 50′ longitudine la est de meridianul

Greenwich, la o margine a pantei de sud-est a podişului Central al Moldovei, în zona de

silvostepă. Ocupă un teritoriu de 161,2 km2, şi are o populaţie de circa 800 mii de locuitori. Din

punct de vedere administrativ el se împarte în 5 sectoare: Centru, Buiucani, Botanica, Râşcani şi

Ciocana. Municipiul Chişinău este străbătut de râul Bâc şi afluenţii lui.

Condiţiile fizico-geografice ale teritoriului cercetat au fost stabilite în baza datelor din

literatură [Антосяк,1978; Гейдеман,1980; Крупеников,1978; Лассе, 1978; Левандюк, 1978;

Мырлян, Бокдевич, 1998].

Structura geologică şi relieful. Oraşul Chişinău se află la marginea de sud-vest a Scutului

Ucrainean, şi parţial pe podişul Nistrean, baza căruia este formată de plăci de granit, gnaisuri şi

alte roci cristaline din epoca arhaică [Антосяк, 1978; Крупеников, 1978; Левандюк, 1978].

Partea superioară a secţiunii geologice a acestei structuri este acoperită de roci sedimentare. De la

nord la sud oraşul este intersectat de un strat de recife mediosarmatice. Straturile argilo-nisipoase

se întâlnesc pe întreg teritoriul oraşului şi au o adâncime de la 2 până la 30 m. Roca mamă este

intersectată de fracturi tectonice, care au contribuit la formarea reliefului, a sistemului hidrografic,

precum şi a peisejelor naturale.

Solul. Reeşind din poziţia geografică a municipiului Chişinău pe teritoriul lui se întâlnesc

trei tipuri de soluri [Clasificarea solurilor republicii Moldova, ediţia I şi II, 1999, 2001;

Крупеников, 1978; Урсу, 1980]: în partea de nord şi nord-vest a municipiului şe întâlnesc

solurile aluviale molice şi stratificate, care sunt cele mai tinere soluri şi s-au format în luncile

râurilor pe depunerile aluviale recente. Cele molice sunt plasate în văi şi la baza versanţilor

ocupaţi de cernoziomuri, iar cele stratificate reprezintă depozite de aluviuni contemporane slab

solificate. În partea sudică, centrală şi de nord a municipiului sunt răspândite solurile

cernoziomice tipice slab humifere, caracterizate prin formarea lor în condiţii de stepă, având

structură pronunţată, grâunţoasă, mică, relativ slab hidrostabilă, cu conţinutul de humus mai jos

de 4 %. În parte de est şi sud-est întâlnim cernoziomuri levigate, care s-au format în condiţiile

stepelor mezofile ale zonei de silvostepă. Au un profil cu caracter general molic, levigat, adică

lipsit totalmente de carbonaţi. Solurile naturale s-au păstrat doar pe alocuri, o mare parte din

teritoriul oraşului fiind ocupat de solurile antropice, care reprezintă amestecuri de orizonturi de

17

sol sau sol cu rocă maternă. Ele se formează în procesul efectuării tehnologiilor de nivelare şi

desfundare a solurilor puţin profunde, de terasare a pantelor, de replantare a terenurilor. Conform

aceleiaşi clasificări solurile antropice se împart în soluri antropice molice, care se formează în

rezultatul transformării tehnogenetice pe terenurile cu învelişul iniţial cernoziomic şi soluri

antropice ocrice, care se formează în zonele şi pe contul transformării tehnogenetice a solurilor

cenuşii şi brune.

În municipiul Chişinău fondul funciar (conform datelor Cadastrului funciar, 2000)

constituie 56332 ha, dintre care localităţilor le revin 25296 ha. Terenurile destinate industriei

transporturilor şi telecomunicaţiilor ocupă circa 3793 ha. Numai 55 ha de terenuri sunt

predestinate ocrotirii naturii şi sănătăţii. Spaţiile verzi ale oraşului Chişinău ocupă o suprafaţă

totală de 3624 ha, ceea ce constituie circa 27,3 % din suprafaţa oraşului [Raport anual al Agenţiei

Municipale Ecologice Chişinău, 2001]. Unui locuitor în medie revin 45,7 m2 de spaţii verzi, pe

când normele europene prevăd 51,6 m2.

Bogăţii naturale. Pe teritoriul municipiului şi în împrejurimile lui se află numeroase

zăcăminte de calcar eolitic cochilifer, piatră brută de construcţie, argilă, nisip, pietriş [Левандюк,

1978] .

Rezervele de apă freatice permit aprovizionarea parţială a municipiului cu apă potabilă

( până la 20% din volumul total de apă). În straturile acvatice sarmatice sunt şi rezerve de ape

minerale.

Condiţiile climaterice. Clima este temperat continentală. Iarna este blândă, scurtă, vara e

călduroasă şi de lungă durată [Лассе, 1978].

Lumina solară anuală e de 2215 ore, cea mai puternică şi mai îndelungată fiind înregistrată

în iulie (329 ore), iar cea mai mică – în decembrie (54 ore). Anual sunt 71 zile fără soare, cele mai

multe fiind iarna – circa 40.

Predomină vânturile din direcţiile de nord şi nord-vest, iarna uneori bat vânturi din sud-est,

provenind din anticiclonul siberian (crivăţul). Viteza medie anuală a vântului oscilează între 2,5-

4,5 m/s.

Temperaturile perioadei de iarnă se disting prin instabilitate. Temperaturile sub 5˚C sunt

posibile din noiembrie până în martie, dar frigurile alternează cu încălziri. Aerul cald şi umed

vine dinspre Oceanul Atlantic, Marea Mediterană şi Marea Neagră, precum şi în urma deplasării

cicloanelor de la sud-vest şi sud. Cea mai rece lună este ianuarie (t˚ medie -3,5˚C). Scăderi bruşte

a temperaturii până la –30˚C şi mai jos sunt provocate de curenţii din direcţia de nord şi cea de

nord-est, viteza medie a cărora atinge 4-5 m/s. Primăvara începe în martie. Din aprilie începe o

18

creştere intensă a temperaturii. În mai valoarea atinge +15,8˚C. Primăvara durează în oraş în

medie 70 zile. Pe la mijlocul lunii mai temperatura aerului creşte şi începe vara. Temperatura

medie în iulie este de 21,5˚C, în anumite perioade atingând 30 - 35˚C. Perioada caldă

înregistrează 87 zile cu t˚ de peste 25˚C.

Temperatura de 30˚ şi mai mult este condiţionată de pătrunderea aerului uscat continental

sau a aerului tropical din periferiile de sud sau de vest ale anticicloanelor din Asia Centrală şi

Africa de Nord. La Chişinău toamna soseşte la sfârşitul lunii septembrie. Coborârea temperaturii

de la 10˚C la 5˚C are loc pe parcursul a 29 zile.

Trecerea constantă a temperaturii medii zilnice sub 0˚C desemnează sfârşitul toamnei –

aceasta se întâmplă în noiembrie şi durează mai bine de 2 luni. Sfârşitul toamnei se caracterizează

prin depuneri atmosferice de lungă durată. Depunerile atmosferice sunt echilibrate pe parcursul

anului. Prima zăpadă cade la începutul lui decembrie, dar nu ninge zilnic.

Cantitatea depunerilor anuale în oraş (480 mm) este cu 20-40 mm mai mare decât în

împrejurimile lui. Iarna predomină vremea posomorâtă. Temperatura mai ridicată a aerului în

anumite cartiere ale municipiului faţă de periferii, este determinată de activitatea întreprinderilor

industriale, a transporturilor, de încălzirea asfaltului din cauza radiaţiei solare etc.

În medie, temperatura pe teritoriul municipiului Chişinău este cu 0,9˚ C mai înaltă decât în

împrejurimile lui.

2.2. Starea ecologică a mediului urban.

Caracteristica ecologică a mediului urban s-a realizat în baza analizei datelor din literatură

şi a rapoartelor organizaţiilor de resort. [Comunicare în scris despre proiectul de estimare

agroecologică a teritoriului, Institutul de Geografie şi Geologie a A.Ş. din Rep. Moldova, 1995;

Raportul: “Mediul: Condiţiile şi dinamica” a Institutului de Geografie şi Geologie a A.Ş. din Rep.

Moldova, 1997; Departamentul de protecţie a mediului «Obiective ecologice şi date», 1997;

Raport privind calitatea factorilor de mediu şi activitatea agenţiei ecologice Chişinău în anul

2000; Raportul Naţional asupra dezvoltării umane «Coeziunea socială», 1997].

Starea ecologică a solurilor. Solurile de pe teritoriul oraşului sunt puternic dereglate şi

reprezentate prin urbanoziomuri cu un pH > 7. Aceste soluri sunt nestructurale, nestabile, au un

regim aerian şi hidric difectuos, sunt sărace în humus şi biologic puţin active. Solul de la

suprafaţă şi-a pierdut structura naturală şi conţine doar mici cantităţi de elemente structurale, iar

în adâncime se găseşte orizontul de podzolire, care conţine foarte puţin humus. Un alt aspect

negativ este bătătorirea, care duce la limitarea regimului hidric şi aerian, cât şi la poluarea

solului. Procesul de erodare a solurilor pe unele terenuri este deosebit de pronunţat. Un alt factor

19

care împiedică dezvoltarea normală a plantelor îl constituie saraturizarea solurilor. Apariţia

terenurilor de sol saraturizat este cauzat de aplicarea sărurilor pentru curăţirea străzilor în timpul

iernii. În rezultat de-a lungul şoselelor se formează aceleaşi soluri ca şi în stepele aride. Solul este

sursa de elemente nutritive pentru plante, care trebuie să se găsească în cantităţi optime pentru a

le oferi o creştere normală [Мырлян, Бокдевич, 1998; Ursu, Ovcerenco, 1998].

Analiza conţinutului de metale grele în solurile mun. Chişinău [Mырлян, Морару,

Настас, 1992] indică un grad înalt de poluare pentru mai mult de 50 % din teritoriile

municipiului, care se concentrează în partea centrală a oraşului. Zonele cu un grad scăzut de

poluare se situează la periferiile oraşului. Aici se pot menţiona un sector situat în partea de nord a

municipiului, care cuprinde sectorul Râşcani în perimetrul străzilor Russo, Florilor, Dimo,

M.Costin, parcurile silvice Ciocana şi Valea Gâştei şi sectorul Ciocana nouă. Un alt sector destul

de masiv cuprinde teritoriul Grădinii Botanice şi a Menageriei. Spectrul poluanţilor din aceste

zone este destul de redus şi prezintă cantităţi majorate de Pb, Cu şi Zn, pe primul loc situându-se

Cu, cantitatea căruia poate fi de 15 ori mai mare decât în solurile de pădure. La teritoriile cu un

grad mediu de poluare se referă parcul Valea Trandafirilor şi străzile adiacente din sectorul

Botanica, malul drept al lacului Valea Morilor, şi masivul forestier Calea Eşilor. Din sectoarele

locative printr-un grad redus de poluare se caracterizează sectorul Telecentru până la str.

Mateevici. Sectoarele cu un grad maximal de poluare ocupă circa 15-20% din teritoriile oraşului

şi de obicei sunt plasate în locurile concentrării întreprinderilor industriale: malul stâng al râului

Bâc, regiunea Otovasca, Ciocana Veche, cea mai mare parte a sectorului Botanica, precum ăi

partea centrală a municipiului, în special bul. Şt. cel Mare în perimetrul străzilor Bănulescu-

Bodoni până la str.Creangă. În solurile acestor teritorii conţinutul de Pb este de circa 15 ori mai

mare decât în solurile pilot, conţinutul V – de 1,5 ori, Cu – de 7,1 ori, Zn – 83,3 ori, Ag – de 2,5

ori. De asemenea ridicat este şi conţinutul bariului, stronţiului, arsenului, volframului.

Bazinul aerian. Un factor important necesar existenţei plantelor, precum şi a omului este

mediul aerian. Deosebirea esenţială a aerului din mediul urban constă în prezenţa diferitor

categorii de poluanţi. Un timp îndelungat principalul poluant era considerat smogul şi oxidul de

sulf (II) [Григорьев, 1982]. Poluarea aerului constă în schimbarea compoziţiei lui şi apariţia unor

noi factori de mediu cu efecte dăunătoare asupra biocenozelor. Starea aerului atmosferic în

municipiul Chişinău rămâne a fi nesatisfăcătoare, fiind determinată în deosebi de poluarea cu

gaze de eşapament de la transportul auto. Ponderea transportului auto la poluarea aerului

atmosferic constituie circa 99% din volumul total de emisii al substanţelor nocive. Astfel surselor

mobile le revin circa 30-60% emisii NO, 40-90% emisii CO, 35-95% emisii Pb, circa 10% emisii

20

de particule solide şi aproximativ 5% emisii SO2. [Raport anual al Inspectoratului Ecologic de

Stat, 1999]. Această situaţie este condiţionată de creşterea considerabilă a numărului de unităţi de

transport, care în anul 2001 a constituit 160 mii de unităţi la evidenţă. Plus la aceasta zilnic pe

străzile oraşului se află în mişcare aproximativ 200 mii unităţi de transport tranzit. Transportului

auto îi revine poluarea mediului cu praf de cauciuc, cantitatea anuală a căruia pe unele trasee este

de până la 20,0-25,0 kg la fiecare m2 de terasament. La uzarea protectorului unei anvelope

obişnuite se emit 0,23-1,98 μg/m3 de praf de cauciuc. În rezultat aerul atmosferic este poluat cu

substanţe nocive cancerogene foarte dăunătoare sănătăţii, în deosebi N-nitrozaminele. Sursele fixe

includ sursele bazate pe procesele din activităţile menajere şi industriale. Din 4438 surse fixe de

poluare numai 754 sunt înzestrate cu instalaţii de captare a prafului industrial. Zilnic pe străzile

oraşului se depun de la 61,5 kg/ m2 până la 1695 kg/m2 de colb. Conţinutul de metale grele în

aceste depuneri întrece de câteva ori limitele admisibile, astfel pentru Mg limitele sunt întrecute

de 5 ori, pentru Zn – de 2 ori, Vn – de 10 ori, Pb – de 10 ori, Ag – 110 ori [Mырлян, Морару,

Настас, 1992]. Numai în anul 2001 poluarea aerului de la surse fixe a constituit 3046,2 tone,

ceea ce este de 3 ori mai puţin decât în anul 1996, şi coincide cu procesul de degradare a

industriei. Întreprinderile care mai funcţionează emană o cantitate mare de praf, de oxizi de azot,

fier, calciu, magneziu şi siliciu, care micşorează transparenţa aerului, măresc cu 30% cantitatea de

ceaţă, cu 5% cantitatea de precipitaţii şi micşorează cu 20% cantitatea de radiaţie solară. Toate

substanţele enumerate au un efect negativ asupra dezvoltării plantelor superioare. Ca rezultat se

micşorează cantitatea de clorofilă, scade intensitatea fotosintezei, unele plante prezintă necroze,

apar fenomene de plante pitice şi alte schimbări.

Dintre substanţele cu impact deosebit asupra bazinului aerian se numără: oxizii de sulf, de

carbon, de azot, pulberi de compuşi ai metalelor grele.

Deşeuri industriale. Un alt factor important ce cauzează dezechilibru ecologic în

municipiul Chişinău sunt deşeurile. Principalii furnizori de deşeuri toxice sunt întreprinderile

industriale. Agenţii economici păstrează deşeurile toxice pe teritoriul întreprinderilor în cantităţi

mari, ceea ce prezintă un pericol real de poluare a mediului înconjurător şi în deosebi a solului.

Până în prezent pe teritoriul municipiului nu există nici un poligon de incinerare a deşeurilor

toxice. Acestea deseori se transportă fără autorizaţiile de rigoare împreună cu alte riziduuri

industriale la gunoiştile destinate deşeurilor menajere. La întreprinderile industriale din

municipiul Chişinău în baza rapoartelor statistice s-au acumulat circa 70 tone de deşeuri cu

conţinut de plumb, 55,53 tone de deşeuri petroliere, 193 tone de deşeuri ce conţin cianuri, 71 tone

de deşeuri de la producţia şi utilizarea coloranţilor, pigmenţilor, lacurilor şi vopselelor [Raport

21

anual al Inspectoratului Ecologic de Stat, 2000, 2001]. Problema utilizării deşeurilor toxice

industriale sau înhumarea lor este una din cele prioritare şi se cere urgentarea rezolvării ei .

Bazinul acvatic. Bazinele acvatice din Chişinău fac parte din sistemul hidrografic

Nistrean. Prin Chişinău curge râul Bâc - afluent de dreapta a râului Nistru, şi are lungimea de 29

km. În municipiu sunt amenajate 16 lacuri. Nici unul dintre ele nu corespunde cerinţelor sanitare

şi se caracterizează printr-un grad de poluare extrem de înalt, care depinde de presingul toxic,

cauzat de devărsările de la întreprinderile industriale, concentraţiilor mari de cloruri, compuşi ai

fierului, surse petroliere. Destul de mare este şi concentraţia de substanţe organice: glucide,

lipide, proteine.

Sumând toţi aceşti factori ecologici putem constata cât de diversă sete "Ecosistema Urbs".

Procesul urbanizării a generat în acelaşi timp şi alte probleme ecologice, care în prezent trebuiesc

rezolvate.

Factorul poluant produs de om are acţiune toxică asupra tuturor organismelor vii,

provocând dezechilibre ecologice. Conform legii toleranţei, orice factor la depăşirea optimului

devine toxic sau letal. Lipsa de autocontrol a societăţii umane în ansamblu şi a funcţiilor sale în

transformarea materiei şi energiei poate duce la un adevărat dezastru. O atenţie deosebită trebuie

acordată argumentării ecologice, incluzând estimarea detaliată a stării mediului ambiant, analiza

presingului antropic şi urmărilor lui, tendinţa de antrenare a fenomenelor şi proceselor naturale

sub influenţa activităţii economice şi sistemul de măsuri pentru optimizarea lor.

2.3. Analiza florei vasculare a municipiului Chişinău

Pe teritoriul mun. Chişinău au fost evidenţiate peste 200 specii de plante vasculare

[Boaghe, 1998; Cuharschii, Buracinschii, 1999; Guja, 2000; Tincu, 2000; Гейдеман, 1980]. Pe

teritoriul sectorului Râşcani au fost evidenţiate 153 specii din 36 familii, 120 genuri, iar pe

teritoriul sectorului Botanica - 190 specii din 144 genuri şi 39 familii. Cele mai numeroase s-au

dovedit a fi familiile: Asteraceae, Poaceae, Fabaceae, Lamiaceae, Brassicaceae. Analiza datelor

obţinute ne demonstrează că flora municipiului are un caracter evoluat, datorită predominării fam.

Asteraceae şi Poaceae. Prezenţa multor familii cu o singură specie ne mărturiseşte despre faptul,

că biotopul este în stare degradată şi despre un presing antropogen vădit. În învelişul ierbos

predomină aşa specii ca Echium vulgare, Reseda lutea, Trifollium repens, Chaenopodium album,

Atriplex hortensis, Urtica dioica, Sinapis arvensis, Consolida regalis, Cycorium intibus, Xantium

album, Grindelia squarosa, Ambrosia artimisifolia, Coronilla varia, Festuca pratensis, Cynodon

dactilon, Polygonum aviculare ş.a.

22

În rezultatul analizei distribuţiei speciilor în diferite biotopuri s-a constatat că cea mai

diversă este flora teritoriilor ataşate căilor ferate. Aici se întâlnesc circa 48-88% din toate speciile

depistate. Înaltă este şi diversitatea speciilor răspândite de-a lungul drumurilor, străzilor, a

trotuarelor şi a cărărilor (circa 34-65 % din numărul total de specii). Pe ultimul loc se plasează

parcurile şi scuarurile. În spaţiile verzi se întâlnesc 20-56 % din specii. Pe teritoriile gunoiştilor

au fost găsite doar 10-20 % din specii. Pentru terenurile ataşate terasamentelor cele mai

caracteristice specii sunt Arctium lappa, Echium vulgare, Chaenopodium glaucum, Hordeum

murinum Lollium perene, Daucus carrota, Euphorbia esula, Amaranthus retroflexus, Atriplex

nutens, Berteroa incana. Pentru parcuri mai frecvente sunt: Potentila erecta, Silene dichotoma,

Scilla bifolia, Prunella vulgaris, Aristolochia clematis, Muscari neglectum, Salvia nemorosa,

Agrimonia eupatoria, pentru locurile virane – Melilotus officinalis, Reseda lutea, Chelidonium

majus, Sinapis arvensis, Cordaria draba, Amaranthus albus. La gunoişti mai des se întâlnesc

Datura stramonium, Solanum dulcamara, S.nigrum, Chenopodium album, Asperugo procumbens.

În urma analizei biotopurilor s-a constatat că majoritatea speciilor studiate se

caracterizează printr-o largă amplitudă ecologică, unele din ele se întâlnesc în mai multe

biotopuri. Astfel Capsella bursa-pastoris, Poa anua, Convolvulus arvensis şi Poligonum

aviculare, au fost găsite practic pe tot teritoriul Chişinăului.

Deoarece solurile oraşului sun uscate, sau slab umectate, aici predomină speciile

xeromezofite (Centaurea difussa, Senetio vernalis, Echium vulgare, Anchusa officinalis, Arctium

minus, Chondrilla juncea, Hordeum murinum).

Predominarea în structura taxonomică a familiilor cu caracter termofil denotă caracterul

sudic a florei ruderale prezentate, ce corespunde poziţiei geografice a municipiului Chişinău.

La cercetarea florei ruderale o atenţie deosebită se acordă plantelor adventive. Jumătate

din plantele adventive prezente pe teritoriul municipiului Chişinău cresc de-a lungul căilor de

transport [Cuharschii, 1992], care este factorul principal de răspândire a acestor plante. Ponderea

lor în flora urbană este de circa 15% din numărul total de specii. Printre ele sunt: Acer negundo,

Amaranthus retroflexus, Ambrosia artemisifolia, Artemisia anua, Canabis ruderalis, Cuscuta

campestris, Datura stramonium, Erigeron anuus, Galinsiga parviflora, Hibiscus trionum,

Xantium albinum ş.a. Majoritatea din ele fac parte fin familiile Asteraceae, Fabaceae, Solonaceae.

73% din plantele găsite sunt plante epecofite, adică se întâlnesc doar pe terenuri degradate.

Modificarea parametrilor factorilor ecologici în urma ritmului rapid de urbanizare aduce la

degradarea florei şi la schimbarea componenţei ei specifice.

23

Capitolul III. Obiectul şi metodele de cercetare.

Pentru a stabili legităţile de formare şi răspândire a comunităţilor algale pe teritoriul aşezărilor

urbane, pe parcursul anilor 1996-2001 au fost colectate probele din următoarele locuri:

1. Marginile de drum şi gazoanele de pe lângă principalele magistrale de transport din oraş,

fâşiile de separare între străzi. Aici se observă o poluare persistentă cu metale grele, gaze de

eşapament şi substanţe provenite în urma utilizării transportului auto. Aceste sectoare au fost

convenţional numite zona transporturilor;

2. Zonele recreaţionale - parcurile, scuarurile, şi locurile de distracţie publică din oraş şi de la

periferiile lui, care se caracterizează printr-un nivel mediu de poluare, în mare parte provenit

în urma bătătoririi puternice a solului şi a neorganizării stocării şi colectării gunoaielor şi a

nerespectării legilor sanitare;

3. Teritoriile din cartierele locative, ogrăzile dintre blocuri, terenurile sportive şi terenurile

amenajate pentru copii, teritoriile grădiniţelor de copii şi a şcolilor, şi locurile virane. Aceste

teritorii se caracterizează printr-o bătătorire puternică, un grad mediu de poluare cu deşeuri

menajere, un conţinut înalt de substanţe organice nedegradate şi o dereglare a proceselor

primare din soluri [Демченко, Табан, 2001; Москвич, 1972; Суханова, 1997]. Această zonă

convenţional a fost numită – Cartiere;

4. Teritoriile întreprinderilor industriale, care în Chişinău ocupă zone relativ compacte. Aceste

locuri se caracterizează printr-o poluare permanentă cu substanţe provenite în urma diferitor

procedee tehnologice şi este specifică pentru fiecare sector;

5. Locurile de stocare şi colectare a deşeurilor menajere (gunoiştile). Aici se constată o poluare

extrem de mare şi permanentă în special cu substanţe organice şi chimice menajere;

6. Solurile din suburbiile oraşului, care la fel sunt degradate puternic, în special datorită etiolării

puternice şi bătătoririi permanente.

Colectarea probelor a fost înfăptuită după metodica aplicată în practica algologică

contemporană [Голлербах, Штина, 1969; Зенова, Штина, 1990; Кузяхметов, 1989; Шаларь,

1997]. Fiecare probă mixtă constă din 10 probe individuale (5*5cm), colectate pe o suprafaţă de

100 m2. Concomitent s-au făcut observări asupra răspândirii algelor pe terenul dat. S-a notat

prezenţa peliculelor macroscopice pe suprafaţa solului, la fel şi fenomenul de înflorire a solului.

În toate cazurile se evidenţia gradul de acoperire a solului, nivelul de dezvoltare a peliculelor de

alge. În procesul de colectare a probelor se analizau caracteristicile fizice ale solului, cum ar fi

24

temperatura, umiditatea lui, gradul de iluminare, gradul de agregare. Se lua în consideraţie

acoperirea învelişului ierbos şi gradul de închegare a coronamentului arborilor. Colectarea s-a

efectuat cu respectarea tuturor regulilor de păstrare a sterilităţii aplicate în microbiologie. Solul se

colecta în pachete sterile de hârtie dură (tip Craft), etichetate, aduse la stare de uscare la aer liber

şi păstrate în dulap până la cercetarea ulterioară.

În total au fost colectate şi prelucrate 220 probe mixte de sol.

Determinarea componenţei floristice a fost efectuată după metodele clasice utilizate în

algologia edafică [Голлербах, Штина, 1969; Хазиев, Кабиров, 1986; Штина, Голлербах, 1980

ş.a.]. Au fost aplicate culturi pe lamele de sticlă în vasele Petri, unde condiţiile ecologice se

apropie de cele naturale. În vase Petri se introducea un strat de sol de circa 1,5-2 cm., luat dintr-o

probă mixtă, în prealabil bine omogenizată. Pentru umezirea solului s-a folosit apă distilată şi

mediul nutritiv Danilov. După umezirea solului pe suprafaţa lui se amplasau câte 7 lamele de

sticlă cu dimensiunile 18*18cm, astfel ca între sol şi lamele să rămână şi spaţii libere. Ceştile

pregătite au fost dispuse pe stilajurile destinate cultivării algelor la o iluminare permanentă de

1800 lux şi o temperatură de circa 18-25oC, pentru o perioadă de două luni. Paralel au fost

preparate şi culturi lichide în colbe de 50 ml în apă distilată şi mediile Danilov şi Prat. În colbe se

adăugau porţiuni de sol cu greutatea de 15 g din aceleaşi probe mixte bine omogenizate şi se

amestecau cu mediul lichid. Culturile în apă distilată serveau drept martor. Toate culturile apoase

s-au păstrat şi cercetat în decurs de jumătate de an. Determinările s-au efectuat în 6-7 repetări în

cazul lamelelor de pe suprafaţa solului din vasele Petri cu intervalul de 5-7 zile, începând cu ziua

a şasea, şi 3-4 repetări în cazul culturilor acvatice, cu intervalul de 25-30 zile, începând cu ziua a

douăzecia. Determinarea speciilor s-a făcut pe toată suprafaţa lamelei. Pentru cercetarea

particularităţilor fiziologice şi de creştere ale unor specii aparte au fost pregătite medii agarizate

de 1,3-1,5%. După o serie de reânsemânţări consecutive cu ajutorul ansei microbiologice,

utilizând metodica microbiologică obişnuită [Владимиров, Семенко, 1962] au fost separate în

culturi pure câteva specii de alge.

Microscopierea s-a efectuat cu utilizarea microscopului optic Biolam şi MBI-7, şi a

microscopului cu luminiscenţă Liumam P-9 [Помелова, 1969], care permite difirencierea algelor

vii şi moarte.

Pentru identificarea speciilor au fost utilizate următoarele determinatoare: Определитель

пресноводных водорослей (вып. 1-14), Визначник прiсноводних водоростей УССР [1968,

1976, 1979, 1984], Определитель протококковых водорослей Средней Азии [1979а, 1979б],

25

H.Ettl “Susswasserflora von Mitteleuropa” [1978], K.Starmach “Flora sladkovodna Polski”

[1973].

Gradul de abundenţă a speciilor întâlnite se stabilea analizând 5 transecte (4 pe perimetru

şi una pe diagonală). Dacă pe transectă se întâlneau 1-3 exemplare specia se nota cu 1 punct, dacă

se întâlneau 4-10 exemplare specia se nota cu 2 puncte, iar în caz că se întâlneau mai mult de 10

exemplare specia se nota cu 3 puncte. Astfel însumând datele, fiecărei specii i se atribuia un grad

de abundenţă de la 1 la 15. Speciile, care au obţinut 14-15 puncte, au fost indicate drept

dominante, iar speciile cu 12-13 puncte - subdominante. La fel pentru fiecare specie a fost

calculată constanţa sau frecvenţa, care ne indică gradul de fidelitate a unor specii faţă de asociaţia

studiată. Pentru semnalarea constanţei am folosit o scară cu 5 trepte [Şalaru, 1994]. Prin I se

notează speciile care se întâlnesc în 81-100% din probe, prin II - speciile care se întâlnesc în 61-

80% din probe, III - speciile care se întâlnesc în 41-60% din probe, IV - speciile care se întâlnesc

în 21-40% din probe, şi prin V - speciile care se întâlnesc în 1-20% din probe.

Pentru fiecare specie s-a calculat coeficientul frecvenţei după scara lui Starmah [Юрцев,

1986] utilizând formula empirică

K=a:b*100%,

unde a - numărul de probe în care a fost întâlnită specia dată, şi b - numărul total de probe.

Semnificaţia coeficientului frecvenţei este de a indică gradul de “activitate” a speciei date într-o

fitocenoză. Ca criterii de bază a activităţii unei specii pot fi socotite frecvenţa relativă de întâlnire,

şi mărimea amplitudinei ei ecologice în condiţiile date de landşaft, climă etc. [Юрцев, 1986].

Rolul speciilor de alge în formarea şi funcţionarea algocenozei este diferit. Sunt specii care

se dezvoltă activ în solurile date, şi specii care se întâlnesc doar ocazional, sau întâmplător.

Pentru a le delimita am întocmit lista speciilor ce se dezvoltă activ [Şalaru, 1996]. Conform

metodei date specii ce se dezvoltă activ sunt considerate acelea, la care valoarea coeficientului de

răspândire depăşeşte media calculată a lui. Celelalte specii se atribuie la categoria algelor

întâmplătoare, care nici ele nu sunt excluse din cercetări. După conţinutul lor procentual se poate

judeca despre influenţa antropică asupra solului dat şi despre nivelul importării lor.

Analiza comunităţilor algale în diferite soluri s-a efectuat şi pe baza numărului mediu de

specii de alge ce revine la o singură probă de sol cercetată, care este un parametru mult mai

constant în comparaţie cu numărul total de specii determinate [Алексахина, 1977; Алексахина,

Штина, 1984; Şalaru, 1996].

26

Corelarea dintre numărul de specii, de specii şi de genuri, de genuri şi familii, şi între

numărul de familii şi numărul de specii s-a analizat pe baza coeficientului Spirmen [Малышевa,

1988].

Aşa indici cum ar fi numărul de specii, de genuri şi de familii caracteristici pentru flora

dată, precum şi numărul acestora în componenţa taxonilor mai superiori caracterizează

diversitatea floristică a oricărui teritoriu şi prezintă un interes ştiinţific deosebit. În baza lor a fost

întocmit spectrul floristic al florei, care după Şmidt [1976, 1980] reprezintă amplasarea

succesivă a familiilor după numărul de specii, de genuri, şi a genurilor după numărul de specii.

Spectrul floristic complet reprezintă lista de genuri sau de familii aranjate după unul din

principiile menţionate, şi include de obicei numai primele 10-15 rânduri. Practica arată că primele

10 familii de obicei includ mai mult de jumătate din numărul total de specii. Aceşti indici, de

obicei, foarte bine caracterizează flora dată şi în special apartenenţa ei la o regiune geografică

anumită .

La compararea structurii taxonomice a două comunităţi algale s-a folosit coeficientul de

corelare a rangurilor a lui Kendal [Кендэл, 1975; Шмидт, 1976, 1980]. Rangul fiecărei familii

coincide cu numărul de ordine al familiei date în tabelul spectrului floristic. Acest coeficient

variază în limitele (-1) – (+1) şi indică diapazonul de la o deosebire până la o asemănare totală.

Coeficientul lui Kendal a fost calculat după formula:

2s τ = ⎯⎯⎯⎯, n (n +1)

unde s - suma rangurilor, n - numărul de perechi de ranguri cercetate.

Dacă se compară mai multe comunităţi algale se alcătuieşte matricea coeficienţilor de

corelare, iar conform ei se construieşte dendritul. În lucrare coeficienţii daţi au fost calculaţi cu

ajutorul programelor BIOSTAT, StatLab, StatWin şi Microsoft Excell, cu toate limitele

admisibile.

Pentru a compara algoflora din diferite teritorii, precum şi algoflora aşezărilor urbane cu

algoflora zonală s-a apelat la coeficientul de similitudine floristică propus de Stugren-

Rădulescu, calculat după formula :

Psr = X+Y-Z

X+Y+Z;

Unde: X-numărul de specii întâlnit în prima floră, dar care lipseşte în a doua; Y-numărul de specii

întâlnit în a doua floră, şi care lipsea în prima; Z-numărul de specii întâlnit în ambele flore.

27

Coeficientul dat variază în limitele de la –1 la +1. În diapazonul de la – 1 la 0 el indică

asemănarea florelor comparate, iar în limitele 0 - 1 arată gradul de deosebire (discriminare).

În baza coeficienţilor de asemănare floristică au fost construite dendritele şi pleiadele de

corelare, care sunt o exprimare grafică a gradului de asemănare a componenţei floristice a

teritoriilor cercetate. Dendritele şi pleiadele au fost întocmite conform metodicii stabilite de către

P.V. Terentiev şi mai târziu modificate de către S.R. Velidre [Шмидт, 1980]. Conform metodicii

date s-a stabilit perechea pentru care coeficientul de similitudine are valoarea maximală. Apoi

utilizând algoritmul de construire a dendritelor s-a stabilit modul de amplasare a perechilor de

flore cercetate în aşa mod, încât legăturile dintre perechile indicate să fie maximale, şi să se evite

formarea lanţurilor închise. La nivelul legăturii minimale în dendrit toate caracterele formează o

pleiadă de corelare comună.

Metodele utilizate la compararea florelor asemănătoare iau în consideraţie numai primele

rânduri din listele cu familiile şi genurile mai numeroase, şi nu iau în consideraţie familiile şi

genurile reprezentate doar prin 1 sau 2 specii, astfel se pierde o bună parte de informaţia despre

structura sistematică a algoflorei cercetate. De aceea am folosit coeficientul de complexitate a

structurii taxonomice a florei [Шмидт,1980], care se calculează după funcţia lui Şenon –

Wiver:

H= - Σ pi log2pi,

unde pi = ni / n. ni este numărul de taxoni de rang inferior în componenţa taxonilor de rang

superior, iar n = numărul total de taxoni inferiori în general în întreaga floră (adică ni este

numărul de specii sau genuri în fiecare familie, iar n este numărul de specii în general).

În afară de analiza floristică, s-a efectuat şi analiza structurii ecologice a asociaţiilor algale

cercetate. Această direcţie de cercetare are un istoric nu prea bogat. Până la mijlocul anilor 70 a

avut loc acumularea materialului teoretic, o analiză amplă a căruia este prezentată în lucrarea L.N.

Novicicova-Ivanova [Новичкова-Иванова, 1980]. În 1976 Gollerbah şi Ştina propun prima

sistemă de clasificare a formelor vitale (ecobiomorfelor) a algelor, iar L.N. Novicicova-Ivanova

[Новичкова-Иванова, 1980] propune noţiunea de algocenoză şi întreprinde încercări de a

determina rolul algelor în fitocenoze. Tot la această perioadă se referă şi lucrările ce ţin de

clasificarea algelor după tipul de creştere [Komaromy, 1976/1977], modernizarea clasificării după

formele vitale [Алексахина, Штина, 1984], au început să se utilizeze metode botanice de

delimitare a complexelor de alge edafice [Kузяхметов, 1989].

Pentru toate speciile de alge depistate s-a indicat ecobiomorfa respectivă [Алексахина,

Штина, 1984; Штина, 1984, 1990]. Ecobiomorfele au fost notate după primele litere ale

28

taxonilor care au fost luaţi drept etalon. Ecobiomorfa Ch întruneşte alge monocelulare sau

coloniale verzi sau parţial xantofite, care vieţuiesc în sol şi în condiţii optimale formează colonii

pe suprafaţa solului. Aceste alge sunt foarte rezistente la diverşi factori extremali şi de obicei sunt

numite ubicviste. Denumirea formei vitale a provenit de la genurile Chlorella şi Chlorococcum,

ca fiind cele mai caracteristice.

Ecobiomorfa C – şi-a primit denumirea de la genul Cylindrospermum şi cuprinde specii

monocelulare, coloniale sau filamentoase, care pot forma o mucozitate considerabilă. Aceste alge

vegetează atât în sol cât şi la suprafaţa lui, deseori formând pelicule sau fulgi. Această grupă de

alge este mai sensibilă la cantitatea de apă, seceta suportând-o în stare de spori sau ciste, mai rar

în stere vegetativă. Reprezentanţi tipici ai acestei grupe sunt algele din genul Chlamydomonas.

Din această grupă se distinge subgrupa CF, care cuprinde formele azotfixatoare: Anabaena,

Nostoc, Cylindrospermum, care pot forma pe suprafaţa solului pelicule mucilaginoase.

Ecobiomorfa X – a primit denumirea de la filumul Xantophyta şi întruneşte specii de alge

xantofite sau verzi, care vegetează printre particulele de sol, sunt rezistente la umbră, dar sensibile

la uscare şi temperaturi extreme.

Ecobiomorfa B – întruneşte algele bacilariofite, de la care şi-au primit denumirea. Algele

date sunt mobile, vegetează în straturile superficiale ale solului umed, sau în mucozitatea altor

alge. Speciile date sunt rezistente la îngheţ, la iluminare intensă, la o salinitate sporită, dar sunt

foarte sensibile la secetă, datorită acestei trăsături speciile date sunt efemere, au o viteză mare de

creştere şi reproducere în condiţii optime de umiditate, precum şi capacitatea de a se mişca spre

locurile mai umede.

Ecobiomorfa P – cuprinde algele cianofite filamentoase (Plectonema, Phormidium), care nu

formează mucozitate considerabilă. Ele sunt răspândite printre particulile de sol, împletucindu-le,

sau formând pelicule fine pe suprafaţa solului. Majoritatea speciilor sunt xerofite tipice, care

predomină în solurile aride. Preferă solurile deschise, mineralizate. Din această grupă se separă

subgrupa PF- la care se referă speciile azotfixatoare.

Ecobiomorfa M – întruneşte speciile filamentoase de alge cianofite. Cei mai tipici

reprezentanţi sunt algele din genul Microcoleus. Se caracterizează printr-o rezistenţă sporită la

secetă şi temperaturi limitrofe.

Ecobiomorfa H – cuprinde speciile de alge filamentoase verzi sau xantofite (Heterothrix,

Ulothrix, Tribonema ş.a.). Sunt sensibile la secetă şi temperaturi sporite, preferă locurile umbrite

şi umide.

29

Ecobiomorfa N – la acaestă grupă se referă speciile de Nostoc cu talomuri terestre

macroscopice. Sunt specii rezistente la o iluminare intensă şi o dehidratare îndelungată .

Ecobiomorfa V – include specii filamentoase, de tipul Vaucheria, care pot forma colonii

asemănătoare cu pâsla pe suprafaţa solului.

A fost calculat şi coeficientul de ariditate, care reprezintă raportul dintre numărul de alge

cianofite la numărul de alge clorofite [Новичкова-Иванова, 1980]. Cu cât acest coeficient este

mai înalt, cu atât solul este mai arid şi mai sărac în substanţe nutritive.

Pentru descrierea formalizată a asociaţiilor de alge edafice se utilizează diverşi indici şi

caracteristici [Хазиев, Кабиров, 1986; Костиков, 1989; Кабиров, Шилова, 1990, 1994]. În

cercetările noastre am folosit formula propusă de R. Cabirov [Кабиров, 1997]. Formula dată deşi

este concisă şi compactă, cuprinde o informaţie foarte amplă atât despre aranjarea spaţială a

asociaţiei algale, cât şi despre structura ei taxonomică şi ecologică:

Cynmn Chlm

n Bacmn Xanm

n Rmn

± /A(A1)a/Q------------------------------------------------------ , unde: Chk Ck Xk Bk Pk Mk Hk Nk Vk hidrk amphk

± arată structura grupării algale (+ indică colonii macroscopice pe suprafaţa solului, iar - lipsa

coloniilor vizibile de pe suprafaţă); A-numărul total de specii; A1 - numărul de specii şi

subspecii; a - numărul mediu de specii într-o probă; Q - numărul de dominante; Cyn – filumul

Cyanophyta, Chl – filumul Chlorophyta, Bac – filumul Bacillariophyta, X – filumul Xantophyta,

R – alte filumuri, n-numărul de specii în filum; m - numărul de ordine în filum; Ch, C, X, B, P,

M, N, H, V- indicele biomorfelor; k- numărul de specii ce se referă la forma dată.

Astfel, în lucrarea de faţă au fost utilizate metodici de cercetare moderne, bine întemeiate,

care au satisfăcut scopul principal al lucrări. Metodica aleasă a demonstrat, că la caracterizarea

comunităţilor algale se pot folosi şi metodele clasice ce se utilizează în cercetările taxonomice,

floristice şi ecologice, aplicate la studierea plantelor superioare.

30

Capitolul IV. Caracteristica generală a comunităţilor de alge edafice din diferite zone

ale municipiului Chişinău

După cum s-a menţionat în compartimentul „Metode”, municipiul Chişinău convenţional

a fost împărţit în câteva zone, deosebite după principala sursă de poluare, care în mare măsură se

reflectă asupra formarii anumitor comunităţi de alge.

4.1. Comunităţile algale din solurile zonei de recreaţie

Scopul cercetărilor noastre a fost studierea structurii taxonomice a algocenozelor din

parcurile municipiului Chişinău, în legătură cu poluarea intensivă a mediului înconjurător [Şalaru,

Ciubuc, 1998; Ciubuc, Andronic, 2003; Чубук, Шалару, 1998].

Spaţiilor verzi în municipiul Chişinău sunt destinate 3445 hectare. Gospodăria spaţiilor

verzi are în componenţa sa 11 parcuri silvice, 10 parcuri, scuaruri şi spaţii verzi de-a lungul

străzilor. În plantaţii se folosesc 97 specii de arbori şi arbuşti, dintre care 84 de foioase şi 13 de

plante conifere. Din speciile menţionate 28 sunt autohtone, iar 55 sunt introduse. Majoritatea

speciilor introduse sunt de origine mediteraniană [Boaghe, 1998; Леонтьев, 1976; Raport anual

AEZ Centru, 2002].

Probele de sol au fost colectate în anii 1997-2002 în parcurile Valea Morilor, Ciocana,

Valea Trandafirilor, Catedralei, Grădina Publică, Valea Gâştelor, La Izvor. Toate terenurile

cercetate se caracterizează printr-un grad mediu de poluare, în mare parte de provenienţă

menajeră, şi printr-o bătătorire puternică a solului. În total din toate parcurile din municipiul

Chişinău au fost colectate şi cercetate 47 probe mixte de sol.

În rezultatul cercetărilor efectuate au fost evidenţiate 184 specii şi varietăţi de alge, care

aparţin la 16 ordine, 38 familii şi 74 de genuri (Tab. 4.1.1.).

Cele mai diverse s-au dovedit a fi algele cianofite, reprezentate prin 76 specii şi varietăţi

de alge, care constituie circa 41% din numărul total de specii. Pe locul doi cu 58 specii şi varietăţi

de alge se plasează algele verzi. Lor la revin circa 32% din numărul total de specii. Deşi numărul

speciilor de alge verzi este mai mic, acestea sunt cele mai variate după numărul de genuri, familii

şi ordine, în mare parte datorită numărului mare de genuri monotipice. Algele verzi sunt întrunite

în 34 genuri, care constituie mai mult de jumătate din numărul total de genuri, 18 familii, care

reprezintă aproape jumătate din numărul total de familii, şi 6 ordine, de 1,5 ori mai multe decât

alge albastre sau xantofite. Printre genurile mai numeroase pot fi menţionate Chlamydomonas cu

6 specii, Chlorella şi Chlorococcum cu câte 3 specii. Printre familiile mai numeroase pe primul

loc se află familia Chlorococcaceae cu 7 genuri şi 7 specii, mai departe urmează familia

Chlorosarcinaceae cu 2 genuri şi 3 specii.

31

Tabelul 4.1.1.

Structura taxonomică a comunităţilor de alge şi numărul lor mediu într-o probă de sol din

parcurile municipiului Chişinău

Filumuri Taxoni

Cyanophyta Xanthophyta Chlorophyta Bacillariophyta

În total

Ordine 4 4 6 2 16

Familii 8 8 18 4 38

Genuri 15 19 34 6 74

Specii şi varietăţi

76 35 58 15 184

Numărul mediu de specii într-o probă

9,1 ±1,5 41%

3,8 ±1,8 19%

7,1 ±1.2 32%

2,3 ±0.5 8%

22,3 ±3,2 100%

Notă: la numărător este indicat numărul mediu de specii într-o probă. La numitor se indică

conţinutul procentual de specii.

Algele albastre deşi sunt cele mai diverse după numărul de specii, sunt reprezentate doar

prin 15 genuri. În mare parte datorită genurilor Phormidium cu 21 specii, Oscillatoria – 11,

Lyngbya – 7, Nostoc – 6, şi Microcoleus cu 4 specii. Speciile acestor 5 genuri reprezintă 64% din

numărul total de cianofite evidenţiate. Din familiile ce se caracterizează printr-un număr mai mare

de specii se evidenţiază familia Oscillatoriaceae cu 4 genuri şi 41 specii, Nostocaceae cu un gen

cu 6 specii şi Schizothrichaceae cu 2 genuri şi 6 specii.

Deşi numărul xantofitelor este destul de mic – doar 35 specii, acest filum întrece algele

albastre după numărul de genuri şi se echivalează după numărul de familii şi ordine. Cele mai

bogate în specii genuri sunt Pleurochloris cu 4 specii, Chloridella şi Botriochloris cu câte 3 specii

şi Botrydiopsis cu 2 specii. Restul genurilor sunt monotipice, contribuind la numărul mare de

genuri şi familii. Printre familiile mai numeroase se evidenţiază familiile Pleurochloridaceae cu 4

genuri şi 10 specii, şi Botryochloridaceae cu 3 genuri şi 5 specii.

Bacillariofitele se plasează pe ultimul loc cu doar 15 specii, care fac parte din 6 genuri, 4

familii şi 2 ordine. Cea mai numeroasă este familia Hantzschiaceae cu 2 genuri şi 5 specii.

Complexul de specii ce se dezvoltă activ în solurile zonei de recreaţie enumeră 43 de

specii ce fac parte din 8 ordine, 19 familii şi 26 de genuri (Tab. 4.1.2.).

32

Tabelul 4.1.2.

Structura taxonomică a comunităţilor de alge ce vegetează activ şi numărul lor mediu într-o probă

de sol din parcurile municipiului Chişinău

Filumuri Taxoni

Cyanophyta Xanthophyta Chlorophyta Bacillariophyta

În total

Ordine 3 1 3 1 8

Familii 4 3 10 2 19

Genuri 9 4 11 2 26

Specii şi varietăţi

19 7 12 5 43

Numărul mediu de specii într-o probă

4,5 ± 1,2 44%

1,7 ± 0,3 16%

2,8 ± 0,2 28%

0,8 ± 0,2 12%

9,8 ± 1,6 100%

Notă: la numărător este indicat numărul mediu de specii într-o probă. La numitor se indică

conţinutul procentual de specii.

Cele mai numeroase după numărul de specii sunt algele cianofite cu 19 specii şi varietăţi

de alge. Pe locul doi se plasează algele verzi, cu 12 specii, urmate de cele xantofite cu doar 7

specii. Pe ultimul loc rămân a fi algele diatomee cu 5 specii. Analiza repartizării speciilor

dominante pe genuri, ne arată că legităţile stabilite anterior se păstrează doar în linii generale. Pe

primul loc se clasifică algele verzi cu 12 specii, care fac parte din 11 genuri şi 10 familii, dar care

nu mai constituie peste 50% din numărul total, ci doar 42%. Caracteristic pentru clorofite este

faptul că aproape toate genurile şi familiile sunt monotipice, ce dă dovadă de tendinţa spre

degradare a grupei date de alge.

După cum reiese din datele prezentate în tabelul 4.1.3 numărul redus de familii şi numărul

ridicat de genuri prin care sunt reprezentate algele albastre se datorează în primul rând familiei

Oscillatoriaceae, reprezentată prin genurile Oscillatoria – cu 3 specii, Phormidium – cu 3 şi

Lyngbya cu o specie.

Din punct de vedere al diversităţii speciilor se evidenţiază familiile Oscillatoriaceae – cu

7 specii, Nostocaceae - cu 5, Schizothrichaceae – cu 4, Ulothrichaceae, şi Nitzschiaceae – cu

câte 3 specii, Gloeocapsaceae, Chaetophoraceae, Naviculaceae - cu câte 2 specii şi genurile

33

Nostoc cu 5 specii, Phormidium, Oscillatoria, Pleurochloris, Hantzschia – cu câte 3 specii,

Schizothrix, Microcoleus, Chloridella, Chlorosarcinopsis, Navicula – cu câte 2 specii.

Cele mai răspândite specii s-au dovedit a fi Microcystis pulverea, Nostoc commune,

Oscillatoria brevis, Phormidium automnale, Lyngbya amplivaginata, Microcoleus vaginatus,

Chloridella cystiformis, Chlorellidium tetrabotrys, Chlorosarcinopsis minor, Dispora speciosa,

Palmella miniata, Chlamydomonas sp.2, Clebsormidium flaccidum, Pseudopleurococcus printzii,

Hantzschia amphioxys (tab. 4.1.3). Toate speciile date constituie complexul de dominanţi şi

subdominamţi.

Pentru fiecare probă de sol colectată în zona de recreaţie au fost determinate în medie câte

22 – 23 specii, în unele probe aparte numărul lor ajungând chiar şi 30.

Pentru a stabili acţiunea gradului de poluare asupra repartizării algelor în solurile zonei de

recreaţia a fost trasat următorul vector de acţiune a factorului antropic: Grădina Publică şi parcul

Catedralei din centrul oraşului, unde se atestă cea mai înaltă degradare a stratului de sol ⇒ parcul

Valea trandafirilor, situat la graniţa dintre două sectoare locative, şi care suportă o funcţie

recreativă destul de înaltă ⇒ şi parcul Ciocana, care este un parc silvic, şi este amplasat mai

aproape de periferia oraşului.

Numărul speciilor într-o probă de sol din Grădina Publică şi parcul Catedralei, din centrul

oraşului, este aproximativ de 17-19 specii: Cyanophyta (10-12), Xanthophyta (1-3), Chlorophyta

(1-3), Bacillariophyta (4-6). În solul acestui parc creşte rolul diatomeelor şi ceva mai puţin al

cianofitelor. Diversitatea xantofitelor şi mai ales a clorofitelor scade brusc. În parcul Catedralei

nu au fost semnalate colonii macroscopice pe suprafaţa solului. Dintre speciile caracteristice

solurilor din acest parc sunt de menţionat Nostoc punctiforme şi Phormidium pavlovskoense, care

au fost găsite practic în toate probele colectate pe teritoriul parcului. Pentru alte specii nu a fost

menţionată o frecvenţă înaltă.

34

Tabelul 4.1.3.

Lista speciilor ce vegetează activ şi valoarea coeficientului lor de răspândire în solurile din zona

de recreaţie a mun. Chişinău

Lista speciilor Biomorfe

Specii

comune

Coef. de

răspândire

Filumul Cyanophyta

1. Microcystis pulverea (Wood) Forti em Lenk. C # 70

2. Aphanothece clathrata W.et G.S.West C 40

3. Gloeocapsa magma (Breb.) Kutz. C # 30

4. Nostoc commune (Vauch.) Elenk. NF # 50

5. N. flagelliforme (Berk et Curt.)Elenk. CF # 30

6. N. linckia (Roth.) Elenk. CF # 30

7. N. microscopicum (Karm.) Elenk. CF # 35

8. N. punctiforme (Kutz.) Elenk. CF # 40

9. Oscillatoria boryana (Ag.) Bory. P 30

10. O. brevis (Kutz.) Gom. P # 50

11. O. chalybea (Mert.) Gom. P # 30

12. Phormidium automnale (Ag.) Gom. P # 80

13. Ph. edessae Skuja. P 40

14. Ph. paulsenianum B.-Peters. P # 30

15. Lyngbya amplivaginata van Goor P # 80

16. Schizothrix Friesii (Ag.) Gom. M # 30

17. S. lardaceae (Ces.) Gom. M # 30

18. Microcoleus tenerimus Gom. M # 30

19. M. vaginatus (Vauch.) Gom M # 90

Filumul Xanthophyta

1. Pleurochloris anomala James. X # 40

2. P. polychloris Pasch. X # 30

3. P. pyrenoidosa Pasch. X # 30

4. Chloridella cystiformis Pasch. Hydr # 50

35

5. C. neglecta Pasch. X # 90

6. Chlorellidium tetrabotrys Visch. Et Pasch. X # 30

7. Chloropedia plana Pasch. X # 30

Filumul Chlorophyta

1. Chlorococcum sp. Ch 40

2. Chlorosarcina elegans Gerneck. Ch # 40

3. Chlorosarcinopsis minor Gerneck. Ch 60

4. Dispora speciosa Korsch. C # 50

5. Desmococcus vulgaris Agardh. Ch 40

6. Palmella miniata Leiblein. C # 50

7. Coelastrum microporum Naeg. Hydr # 30

8. Coccomyxa dispar Schmidle. Ch # 30

9. Stichococcus fragilis Gay. X 30

10. Protoderma viride Kutz. H # 30

11. Trentepohlia calamicola (Zell.) De Toni H 30

12. Chlamydomonas sp.2 C 50

Filumul Bacillariophyta

1. Navicula mutica Kutz. B # 40

2. N. pupula Kutz. B 30

3. Hantzschia amphioxys (Ehr.) Grun. B # 100

4. H. amphioxys v.capitata O.Mull. B # 30

5. H. amphioxys v.constricta Pant. B # 40

Notă: Valorile din tabel reprezintă valoarea coeficientului de răspândire. Prin semnul # sunt

notate speciile care au mai fost menţionare pentru solurile Republicii Moldova de către alţi autori

[Şalaru, 1996; Негру, Сабельникова, 1970, 1971, 1976; Oбух и др., 1968].

36

Diversitatea algelor în solul parcului Valea Trandafirilor, ce ocupă o poziţie intermediară

dintre periferia şi centrul oraşului, este destul de redusă. Unei probe de sol colectate aici îi revin

câte 16-18 specii: Cyanophyta (7-9), Xanthophyta (2-4), Chlorophyta (4-6), Bacillariophyta (1-3).

În acest parc se micşorează numărul speciilor din toate încrengăturile de alge. Se evidenţiază

printr-o dezvoltare mai intensivă reprezentanţii familiilor Botriochloridaceae,

Chlamydomonadaceae şi genurilor Microcystis, Chlorellidium, Stichococcus, Rhexinema,

Chlamydomonas. Mai des predomină speciile Microcystis pulverea, Phormidium automnale, Ph.

jadinianum, Chlorellidium tetrabotrys, Stichococcus fragile etc.

În fiecare probă de sol colectată în parcul Ciocana în mediu au fost stabilite câte 23-25

specii: Cyanophyta (8-10), Xanthophyta(3-5), Chlorophyta (6-8), Bacillariophyta (2-4). Algoflora

acestui parc, ce se întinde la marginea oraşului Chişinău, se caracterizează prin cea mai mare

diversitate de specii – 87 specii, dintre care 28 de specii se dezvoltă activ. Aceasta se datorează,

în primul rând, unui număr mare de alge verzi şi xantofite ce aparţin familiilor Chloropediaceae,

Sphaerocystaceae, Botryococcaceae, Trentepohliaceae şi genurilor Chloropedia, Palmella,

Trentepohlia. Mai des predomină aici Chloropedia plana, Clebsormidium pseudostichococcoides,

Trentepohlia umbrina, Chlorosarcinopsis sp. Numai în solul acestui parc din cianofite predomină

speciile genului Lyngbya şi activ vegetează speciile Gloeocapsa magma, Nostoc flagelliforme,

Lyngbya amplivaginata etc.

Structura ecologică a comunităţilor algale este pe deplin reflectată prin formele vitale ale

speciilor. Dacă ne referim la lista totală a speciilor pe primul loc se situează algele de forma vitală

P (de tipul Phormidium). La acest tip se referă 71 specii de alge, dintre care doar 7 specii sunt

capabile să se dezvolte activ. Speciile date se caracterizează printr-o toleranţă sporită faţă de

acţiunea factorilor nefavorabili şi în mod deosebit a celor mecanici. Ele se caracterizează ca specii

xerofite tipice. Asemănătoare cu ele sunt şi speciile de forma M (tipul Microcoleus), care pot

forma şi pelicule macroscopice pe suprafaţa solului. La această grupă se referă 14 specii, dintre

care 4 se dezvoltă activ. Pe al doilea loc se clasifică algele de forma Ch (de tipul Cholorococcum

sau Chlorella), din această grupă fac parte specii ubicviste, caracteristice solurilor. Din această

grupă fac parte 35 specii de alge, dintre care o creştere activă dau doar 5 specii, astfel plasându-se

pe locul 4 între speciile ce se dezvoltă activ. Pe locul 3 în lista totală de specii şi locul 2 în lista

speciilor ce se dezvoltă activ se situează algele de forma vitală X - care cuprinde majoritatea

algelor xantofite şi unele specii de alge verzi. Speciile date sunt foarte rezistente la umbrire, dar

sensibile la temperaturile mărite şi la lipsa umidităţii. Anume prin aşa condiţii se caracterizează

solurile din parcuri, unde gradul de închegare a coronamentului de multe ori constituie 1.

37

Reieşind din cele expuse anterior, a fost dedusă formula de structură a comunităţilor algale

din zona de recreaţie a municipiului Chişinău.

Cyn476 Chl6

58 Xan435 Bac2

15 +

/178(184)22/5 ------------------------------------------------------

P71Ch35 X23 M14B13C10 amph5 hidr5 H3 Cf4Nf1

Structura comunităţilor de specii ce se dezvoltă activ a fost apreciată după formula:

Cyn319 Chl3

12 Xan17 Bac1

5 +

/41(43)10/3 --------------------------------------------

P7 X7 C6Ch5 B5M4 Cf4hidr2H2 Nf1

Cu toate că algoflora zonei de recreaţie se apropie foarte mult de algoflora solurilor

zonale, totuşi apar anumite trăsături specifice, cum ar fi reducerea numărului de alge xantofite, şi

mărirea numărului de alge verzi şi albastre. Diferenţa menţionată este cu atât mai mare, cu cât mai

valorificat este parcul, cu cât mai aproape de centrul oraşului este aşezat. La fel depinde şi de

tipul parcului: parc deschis sau parc silvic.

38

4.2. Structura comunităţilor de alge din solurile terenurilor ataşate terasamentelor

Căile de transport sunt o parte indispensabilă a oricărui oraş. În municipiul Chişinău

industriei transporturilor sunt destinate circa 3741 ha. Automagistralele mari de pe teritoriul

oraşului exercită un presing vădit asupra mediului înconjurător. Ponderea transportului auto în

poluarea mediului în municipiul Chişinău constituie circa 85% din volumul total de emisie a

substanţelor nocive, prioritatea deţinând-o gazele de eşapament. În rezultatul analizelor geo-

chimice efectuate de Institutul de Geofizică şi Geologie a AŞ a Rep. Moldova în municipiul

Chişinău mai mult de 50% din teritorii au un grad de poluare maximal. La fel se deosebesc

esenţial şi factorii abiotici a părţii carosabile, şi anume, se atestă o supraîncălzire puternică, o

scurgere mărită, o evaporare redusă, iluminare în timpul nopţii ş.a. Astfel se creează condiţii

microclimaterice deosebite pe teritorii de până la 30m de la sursă.

Pentru cercetări pe parcursul anilor 1997-2002 au fost colectate 38 probe de sol de-a

lungul principalelor artere de transport din oraş şi la gara auto [Ciubuc, 1999].

În rezultatul cercetărilor terenurilor supuse acţiunii directe a transportului auto a fost

depistată o diversitate taxonomică înaltă. În probele cercetate au fost determinate 169 de specii şi

varietăţi de alge, care fac parte din 16 ordine, 33 familii şi 69 de genuri (Tab.4.2.1.).

Tabelul 4.2.1.

Structura taxonomică a comunităţilor de alge şi numărul lor mediu într-o probă de sol de pe

terenurile din apropierea traseelor de transport municipiului Chişinău

Filumuri

Taxoni Cyanophyta

Xantho-

phyta

Chloro-

phyta

Bacillario-

phyta

Eugleno-

phyta

În total

Ordine 5 4 5 1 1 16

Familii 9 6 14 3 1 33

Genuri 17 15 31 5 1 69

Specii şi varietăţi

68 26 54 19 2 169

Numărul mediu de specii într-o probă

12,3 ± 1,1

40%

3,9 ± 0,3

16%

6,8 ±0,8

32%

3,2 ±0.5

11%

0,1 ± 0,1

1%

26,3 ± 2,7

100%

Notă: la numărător este indicat numărul mediu de specii într-o probă. La numitor se indică

conţinutul procentual de specii.

39

Cele mai variate s-au dovedit a fi algele cianofite şi chlorofite, care sunt reprezentate prin

68 şi 54 specii respectiv, ceea ce constituie 40 % şi 32 % de la numărul total de alge. Astfel

acestor două grupe le revin ¾ din numărul de specii de alge găsite în solurile supuse acţiunii

directe a transportului. Deşi algele verzi sunt pe al doilea loc după numărul de specii lor le revine

aproape o jumătate din numărul total de genuri, în special datorită genurilor monotipice, la fel de

ridicat fiind şi numărul de familii. Printre aceste genuri putem menţiona următoarele: Dispora,

Chloroplana, Borodinella, Palmellocystis, Coelastrum, Tetrastrum, Scenedesmus, Didymocystis,

Coccomyxa, Stigeoclonium, Protoderma, Leptosira, Gongrosira ş.a. Acest fapt este semnificativ

pentru terenurile supuse unei poluări excesive. Acestor terenuri le este caracteristică şi o sporire a

numărului algelor diatomee - circa 10 % în comparaţie cu algoflora terenurilor nepoluate.

Xantofitelor le revin doar 14 % din numărul total de specii. Diversitatea mică a xantofitelor din

solul aşezărilor urbane, ca fiind specii de alge caracteristice biotopurilor nepoluate a fost

menţionată şi de alţi autori [Кабиров, 1996; Суханова, 2000; Суханова, Ишбирдин, 2001]. Din

punct de vedere al diversităţii se evidenţiază următoarele familii: Oscillatoriaceae cu 44 specii,

care constituie 26% din numărul total de specii, Pleurochloridaceae cu 13 specii (8%),

Nostocaceae cu 10 specii (6%), Schizothrichaceae, Navicullaceaceae, Nitzchiaceae,

Chaetophoraceae Ulothrichaceae, Chlamydomonadaceae cu câte 7-8 specii, cărora le revin circa

4-5% din specii. Cele mai bogate în specii sunt genurile: Phormidium cu 19 specii (11%),

Oscillatoria - cu 14 specii (9%), Nostoc, Lyngbya, Pleurochloris, Navicula Chlamydomonas - cu

câte 8 specii fiecare, ceea ce constituie 5% din numărul total de specii.

În solurile ataşate terasamentelor sunt prezente şi alge euglenofite. Au fost depistate două

specii: Euglena viridis şi Trachelomonas sp. Prezenţa lor probabil că este întâmplătoare şi poate

fi lămurită prin utilizarea apei din bazinele naturale la stropirea străzilor şi a gazoanelor de pe

marginea traseelor de transport.

În general solurile acestei zone se caracterizează printr-un număr foarte mare de specii

întâmplătoare, care au nimerit aici posibil prin intermediul transportului, municipiul Chişinău

fiind o importantă arteră de transport care uneşte Europa de Est cu ţările CSI. Ca dovadă este

numărul relativ jos a speciilor care se dezvoltă activ în solurile acestei zone. Din cele 169 specii

de alge determinate în solurile zonei supuse acţiunii directe a transportului doar 40 de specii sunt

capabile să se dezvolte activ în aceste soluri (Tab. 4.2.2.).

40

Tabelul 4.2.2 Structura taxonomică a comunităţilor de alge ce vegetează activ şi numărul lor mediu într-o probă

de sol din zona destinată transporturilor în municipiul Chişinău

Filumuri Taxoni

Cyanophyta Xanthophyta Chlorophyta Bacillariophyta În total

Ordine 2 2 3 1 8

Familii 4 2 5 2 13

Genuri 7 3 6 4 20

Specii şi varietăţi

24 4 6 6 40

Numărul mediu de specii într-o probă

7,2 ± 1,1 60%

1,1 ± 0,6 10%

1,8 ± 0,5 15%

1,8 ± 0,2 15%

11,9 ± 1,3 100%

Notă: la numărător este indicat numărul mediu de specii într-o probă. La numitor se indică

conţinutul procentual de specii.

Speciile care se dezvoltă activ în solurile zonei ataşate terasamentelor se caracterizează

printr-o diversitate destul de redusă. Condiţiile ecologice foarte nefavorabile: dereglarea

regimului hidric, termic, de iluminare, permit doar dezvoltarea speciilor foarte rezistente. Astfel

cele 40 de specii determinate fac parte din 8 ordine, 13 familii şi 20 de genuri.

Printre speciile ce se dezvoltă activ, cele mai rezistente la condiţiile existente rămân a fi

algele albastre, reprezentate cu 24 specii şi varietăţi, care constituie 60 % din numărul total de

specii (tab.4.2.3). Cele mai numeroase s-au dovedit a fi genurile Phormidium cu 10 specii, Nostoc

cu 5 specii, Oscillatoria şi Microcoleus cu câte 3 specii. Cele mai bogate în specii sunt familiile

Oscillatoriaceae cu 14 specii, Nostocaceae cu 6 specii şi Schizothrichaceae cu 5 specii. Cele mai

caracteristice specii sunt Nostoc linckia, N. microscopicum, Oscillatoria brevis, Phormidium

ambiguum, Ph. automnale, Ph .fragile, Ph .retzii, Ph. tenue, Lyngbya amplivaginata, Microcoleus

chtonoplastes, M .vaginata.

41

Tabelul 4.2.3.

Algele edafice ce se dezvoltă activ pe terenurile ataşate terasamentelor mun. Chişinău şi valoarea

coeficientului lor de răspândire

Lista speciilor Biomorfe Specii

comune

Valoarea

coeficientului

Filumul Cyanophyta

1. Nostoc commune (Vauch.) Elenk. NF # 40

2. N. linckia (Roth.) Elenk. CF # 60

3. N. microscopicum (Karm.) Elenk. CF # 60

4. N. punctiforme (Kutz.) Elenk. CF # 30

5. N. punctiforme f.populorum (Geitl.)Hollerb. CF # 30

6. Cylindrospermum lichaeniforme (Bory) Kutz. CF # 40

7. Oscillatoria boryana (Ag.) Bory. P 45

8. O. brevis (Kutz.) Gom. P # 80

9. O. chalybea (Mert.) Gom. P # 30

10. Phormidium ambiguum Gom. P # 60

11. Ph. automnale (Ag.) Gom. P # 60

12. Ph. corium (Ag.) Gom. P # 30

13. Ph. Crouanii Gom. P 30

14. Ph. viridis Skuja. P 30

15. Ph. fragile (Menegh.) Gom. P # 80

16. Ph. papyraceum (Ag.) Gom. P # 30

17. Ph. paulsenianum B.-Peters. P # 30

18. Ph. Retzii (Ag.) Gom. P # 60

19. Ph. tenue (Menegh.) Gom. P # 60

20. Lyngbya amplivaginata van Goor P # 90

21. Schizothrix Friesii (Ag.) Gom. M # 30

22. Microcoleus chthonoplastes (Fl.Dan.) Thur. M # 90

23. M. lacustris (Rabenh.) Farl. M 40

24. M. vaginatus (Vauch.) Gom

M # 100

42

Filumul Xanthophyta

1. Pleurochloris anomala James. X # 40

2. P. polychloris Pasch. X # 40

3. Botrydiopsis arhiza Borzi Ch # 70

4. B. eriensis Snow. Ch # 50

5. Tribonema viride Pasch. H # 30

Filumul Chlorophyta

1. Chlorococcum sp. Ch 30

2. Chlorosarcinopsis minor Gerneck. Ch 40

3. Coenocystis planctonica Korsch. hydr # 30

4. Chloroplana terricola Hollerb. X # 30

5. Desmococcus vulgaris (Nag) Brand. amph # 50

6. Chlamydomonas globosa Snow. C 30

Filumul Bacillariophyta

1. Navicula mutica Kutz. B # 50

2. N. pelliculosa (Breb.) Hilse. B # 40

3. Gomphonema ventricosum Greg. hydr 30

4. Hantzschia amphioxys v. constricta Pant. B # 50

5. H. amphioxys (Ehr.) Grun. B # 100

6. Nitzshia sigmoidea (Ehr.) V.Sm. B 30

Notă: Valorile din tabel reprezintă valoarea coeficientului de răspândire. Prin semnul # sunt

notate speciile care au mai fost menţionare pentru solurile Republicii Moldova de către alţi autori

[Şalaru, 1996; Негру, Сабельникова, 1970, 1971, 1976; Oбух и др., 1968]

43

Cele 6 specii de alge verzi sunt reunite în 3 ordine, 5 familii şi 6 genuri. Toate genurile

prezente sunt monotipice şi nici una din specii nu joacă un rol important în algocenozele date.

Tot prin 6 specii sunt reprezentate şi algele diatomee. Diversitatea relativ înaltă a algelor

diatomee se datorează probabil, după cum am mai menţionat, utilizării apei din bazinele naturale

la stropirea străzilor, dar şi anumitei rezistenţe care o oferă carapacea şi mucozitatea în care se

situează celulele. Printre cele mai rezistente specii sunt de menţionat Navicula mutica, N.

peliculosa, şi speciile genului Hantzschia, care se întâlnesc practic în toate tipurile de soluri, în

special Hantzschia amphioxys şi H. amphioxys var. constricta.

Cele mai sensibile s-au dovedit a fi algele xantofite, care sunt reprezentate doar prin 4

specii. Faptul dat confirmă o dată în plus, că algele xantofite sunt cele mai sensibile, şi primele

dispar sub presingul antropic. Aceste 4 specii fac parte din genurile Pleurochloris şi Botrydiopsis,

ambele din familia Pleurochloridaceae. Speciile Botrydiopsis eriensis şi B. arhiza se întâlnesc cu

o frecvenţă destul de înaltă.

Din lista speciilor ce se dezvoltă activ au dispărut algele euglenofite. Aceasta dă dovadă că

speciile date nu sunt caracteristice acestor soluri, şi deşi au fost găsite în câteva probe, ele nu pot

rezista în condiţiile respective.

Cercetând gradul de dominanţă a speciilor, am stabilit ca, complexul de dominanţi este

format din următoarele specii: Hantzschia amphioxys, Lyngbya amplivaginata, Microcoleus

vaginatus, M. chthonoplastes şi Oscillatoria brevis. În grupul de subdominanţi intră Phormidium

fragile, Ph. ambiguum, Ph. retzii, Ph. automnale, Nostoc linckia,, N. microscopicum, Botrydiopsis

arhiza, Navicula mutica, care se întâlnesc aproape în jumătate din probe.

Rezultatele obţinute la analiza structurii ecologice a asociatiilor, indică, că pe primul plan

se află cianofitele filamentoase de tipul Phormidium. Această grupă întruneşte 46 specii de alge,

dintre care 14 se dezvoltă activ. Dacă ne referim la lista generală a speciilor, pe locul doi se

plasează algele monocelulare verzi sau xantofite, uneori înconjurate cu mucozitate. Aceste alge se

referă la formele Ch, X şi C, reprezentate respectiv prin 19, 18 şi 17 specii. Algele respective se

caracterizează printr-o rezistenţă sporită la felurite condiţii extremale. Majoritatea lor se

caracterizează ca ubicviste. Cele mai puţin numeroase s-au dovedit a fi algele azot fixatoare din

grupele Pf şi Nf, întâlnite cel mai des în solurile arabile. După cum se observă, are loc o creştere a

numărului de specii rezistente la condiţiile nefavorabile a mediului şi o descreştere a numărului

speciilor sensibile.

Pentru algele ce vegetează activ în solurile supuse acţiunii directe a transportului,

repartizarea pe grupe ecologice este puţin alta. După cum am mai menţionat, pe primul loc aici se

44

situează algele cianofite filamentoase. Pe locul doi se poziţionează algele cianofite microscopice,

talomice, de tipul Nostoc, Cylindrospermum ş.a. şi speciile de alge diatomee, reprezentate fiecare

cu câte 5 specii. Mai puţin rezistente la condiiţiile de mediu s-au dovedit a fi algele verzi şi

xantofite monocelulare. Din cele 19 specii de alge verzi şi 18 specii de xantofite monocelulare

doar câte 3 – 4 specii sunt capabile să se dezvolte activ. În lista speciilor care se dezvoltă activ nu

mai figurează algele hidrofile şi amfibiale, ca fiind întâmplătoare, la fel ca şi speciile de alge

cianofite azotfixatoare.

Datele expuse mai sus pot fi exprimate sub formă de formulă, ce caracterizează structura

taxonomică şi ecologică a grupărilor de alge din solurile supuse acţiunii directe a transportului.

Această formulă va avea următoarea formă:

Cyn568 Chl5

54 Bac119 Xan4

26 Eugl12

-/ 166 (169) 25/4 / ---------------------------------------------------------

P46 Ch19 X18C17 B14 Cf11 H11 M10hidr9 amph8 Pf4 Nf2

Pentru speciile ce se dezvoltă activ formula de structură a asociaţiilor algale are următorul

aspect:

Cyn224 Chl3

7 Bac16 Xan2

4

-/39(41)12/4 ------------------------------------------------------

P14 Cf5 B5 M4Ch4 X3 hidr2C1 H1 Nf1 amph1

Din cele prezentate mai sus reiese, că în zonele expuse acţiunii directe a transportului se

formează comunităţi algale specifice zonelor poluate, supuse unui presing antropogen mărit.

Acest fapt îl confirmă numărul mare de alge cianofite şi clorofite şi reducerea considerabilă a

algelor xantofite. O altă trăsătură caracteristică este numărul mare de specii întâmplătoare, în

special datorită migrării particulelor de sol şi praf cu ajutorul transportului.

45

4.3. Algele edafice din zona industrială a municipiului Chişinau

Un component indispensabil al oricărui complex urbanistic este totalitatea de întreprinderi

industriale. În perioada restructurizării în general a industriei, cât şi a bazelor tehnologice

inevitabil are loc o modificare a acţiunii ei asupra mediului înconjurător. În zona studiată a

municipiului Chişinău sunt concentrate majoritatea întreprinderilor industriale. Deşi actualmente

funcţionează doar 12 % din ele, impactul exercitat este foarte mare. Micşorarea numărului de

întreprinderi mari a dus la o diminuare a gradului de poluare, dar datorită faptului că în trecut nu

erau respectate normele tehnologice, mai ales de păstrare a resurselor, în soluri s-a acumulat o

cantitate enormă de poluanţi. Graţie faptului dat şi acuma se păstrează un grad avansat de poluare.

Situaţia dată se datorează şi apariţiei unui număr mare de întreprinderi mici, unde au fost depistate

încălcări serioase. De aceea un interes deosebit prezintă legităţile de dezvoltare a algoflorei

edafice în zonele cu concentraţie maximă a întreprinderilor industriale.

În minicipiul Chişinău se disting două tipuri de zone industriale: zona industrială veche –

vârsta majorităţii întreprinderilor depăşeşte 40-50 ani şi zona industrială nouă – cu vârsta medie a

întreprinderilor de până la 10 ani. Zone compacte de prima vârstă avem în regiunea străzii

Uzinelor, Otovasca, sectorul Ciocana veche, partea veche a Buiucanilor. Zone industriale mai noi

s-au stabilit în sectorul Ciocana nouă în special în regiunea străzii Industriale [Ciubuc, 2000].

În total au fost colectate şi cercetate pe parcursul anilor 1999-2001 34 probe de sol din

zona industrială a municipiului Chişinău, care ocupă circa 820 ha (conform datelor AEZ

“Centru”, 2002).

În probele cercetate au fost evidenţiate 155 specii şi varietăţi de alge ce fac parte din 8

clase, 14 ordine, 35 familii şi 61 genuri (Tab 4.3.1).

Cele mai numeroase s-au dovedit a fi algele albastre, reprezentate prin 83 specii şi

varietăţi de alge, care fac parte din 4 ordine, 9 familii şi 15 genuri. La algele cianofite se referă şi

cele mai numeroase genuri, cum ar fi Phormidium cu 26 specii şi varietăţi de alge, Oscillatoria cu

15, Nostoc cu 10, Lyngbya cu 8, Microcoleus cu 7 şi Schizothrix cu 4 specii. Majoritatea genurilor

menţionate fac parte din familia Oscillatoriaceae, ele constituie în solurile zonei industriale 52

specii şi varietăţi de alge. Specile date reprezintă circa 2 ⁄ 3 din numărul speciilor de alge albastre

şi 1 ⁄ 3 din numărul total de specii. Pe al doilea loc se situează familia Schizothrichaceae cu 11

specii, urmată de familia Nostocaceae cu 10 specii de alge. Astfel, algele cianofite s-au dovedit a

fi cele mai numeroase din punct de vedere a numărului de specii în condiţiile de poluare avansată

cu deşeuri industriale.

46

Tabelul 4.3.1.

Structura taxonomică a comunităţilor de alge şi numărul lor mediu într-o probă de sol din zona

industrială a municipiului Chişinău

Filumuri

Taxoni

Cyano-

phyta

Xantho-

phyta

Chloro-

phyta

Eugleno-

phyta

Bacillario-

phyta

În total

Ordine 4 2 5 1 2 14

Familii 9 5 16 1 4 35

Genuri 15 10 30 1 5 61

Specii şi varietăţi

83 14 43 2 13 155

Numărul mediu de specii într-o probă

11,2 ± 0,8 54%

1,7 ± 0,6 9%

6,1 ± 1,1 28%

0,2 ±0,2 1%

1,9 ± 0,4 8%

21,1 ± 1,6 100%

Notă: la numărător este indicat numărul mediu de specii într-o probă. La numitor se indică

conţinutul procentual de specii.

Pe al doilea loc, cu 43 de specii şi varietăţi de alge, se situează algele verzi. Deşi numărul

de alge verzi este aproape de două ori mai mic, ele s-au plasat pe primul loc după numărul de

genuri. Majoritatea din cele 30 de genuri sunt genuri monotipice, fapt ce denotă tendinţa de

degradare a acestui filum. Din genurile monotipice merită să fie menţionate următoarele:

Palmellopsis, Chlorosarcinopsis, Characium, Dispora, Chloroplana, Coelastrum, Koliella,

Apatococcus, Desmococcus, Pseudopleurococcus, Leptosira, Pleurastrum, Rhizoclonium. Din

genurile cu un număr mai mare de specii fac parte Chlamydomonas cu 6, Chlorococcum şi

Dictyococcus cu câte 3 specii. Genurile Dictyosphearium, Chlorella, Scenedesmus, Coccomyxa,

Ulothrix, Clebsormidium, Stichococcus şi Pseudopleurococcus sunt reprezentate doar de câte

două specii şi se află la limita între cele două categorii. Numărul mare de genuri cauzează şi

numărul mare de familii. Algele verzi din solurile zonei industriale sunt reunite în 15 familii. Cele

mai numeroase sunt familiile Chlorococcaceae cu 12 specii, Chlamydomonadaceae cu câte 9,

Ulotrichaceae cu 8 şi, Chaetophoraceae cu 5 specii. Există şi un număr considerabil de familii

monotipice, din care fac parte Palmellopsidaceae, Chlorosarcinaceae, Characiaceae,

Palmellaceae, Coelastraceae şi Cladophoraceae.

47

Pe al treilea loc, cu doar 14 şi 13 specii respectiv, s-au plasat algele xantofite şi

bacilariofite. Deşi ambele filumuri sunt reprezentate printr-un număr aproximativ egal de familii,

algele xantofite sunt mai numeroase după numărul de genuri, în special datorită genurilor

monotipice. Doar genul Pleurochloris este reprezentat de 3 specii, iar Chloridella şi Botrydiopsis

cu câte 2 specii. Restul genurilor Chlorocloster, Chlorobotris, Botryochloris, Sphaerosorus,

Chlorellidium, Bumilleriopsis, Heterothrix, Heterococcus se referă la genurile monotipice. Din

familii, se evidenţiază doar familia Pleurochloridaceae cu 8 şi Botryochloridaceae cu 3 specii de

alge.

Algele diatomee reprezintă un grup de alge evolutiv mai stabil şi este reprezentat prin

genuri mai numeroase, cum ar fi Navicula cu 6, Hantzchia cu 3 şi Nitzchia cu 2 specii şi varietăţi

de alge. Destul de numeroase sunt şi familiile de alge diatomee. Familia Navicullaceae este

reprezentată prin 6, iar familia Hantzchiaceae prin 5 specii şi varietăţi de alge.

Semnificativă pentru solurile zonei industriale este prezenţa a două specii de alge

Euglenofite, care s-au dovedit a fi rezistente la poluarea industrială.

Din cele 155 de specii şi varietăţi de alge determinate în solurile zonei industriale doar 52

formează complexul de specii capabile să se dezvolte activ în aceste soluri. (Tab 4.3.2. şi 4.3.3.).

Tabelul 4.3.2.

Structura taxonomică a comunităţilor de alge ce vegetează activ şi numărul lor mediu într-o probă

de sol din zona industrială a municipiului Chişinău

Filumuri Taxoni

Cyanophyta Xanthophyta Chlorophyta Bacillariophyta

În total

Ordine 2 1 3 1 7

Familii 4 2 6 2 14

Genuri 7 3 10 3 23

Specii şi varietăţi

27 3 14 8 52

Numărul mediu de specii într-o probă

4,8 ± 0,2 52%

0.6 ± 0,3 6%

2,1 ± 0,2 27%

1,3 ± 0,6 15%

8,8 ± 0,4 100%

Notă: la numărător este indicat numărul mediu de specii într-o probă. La numitor se indică

conţinutul procentual de specii.

48

Tabelul 4.3.3.

Lista speciilor ce vegetează activ în solurile zonei industriale a mun. Chişinău şi valoarea

coeficientului de răspândire

Lista speciilor Biomorfe Specii

comune

Valoarea

coeficientului

Filumul Cyanophyta

1. Nostoc commune (Vauch.) Elenk. NF # 70

2. N. flagelliforme (Berk et Curt.) Elenk. CF # 30

3. N. microscopicum (Karm.) Elenk. CF # 85

4. N. punctiforme (Kutz.) Elenk. CF # 40

5. N. punctiformef.populorum(Geitl.)Hollerb. CF # 70

6. Scytonema ocellatum Lyngb. PF 30

7. Oscillatoria brevis (Kutz.) Gom. P # 40

8. O. lacustris (Kleb.) Geitl. amph 30

9. Phormidium ambiguum Gom. P # 65

10. Ph. angustissimum W. et G.S.West P 35

11. Ph. automnale (Ag.) Gom. P # 85

12. Ph. fragile (Menegh.) Gom. P # 45

13. Ph. interruptum Kutz. P # 80

14. Ph. jadinianum Gom. P # 45

15. Ph. papyraceum (Ag.) Gom. P # 85

16. Ph. Paulsenianum B.-Peters. P # 45

17. Ph. Retzii (Ag.) Gom. P # 40

18. Ph. tenue (Menegh.) Gom. P # 50

19. Lyngbya amplivaginata van Goor P # 95

20. L. attenuata F.E.Fritsch P 20

21. L. Martensiana Menegh. P # 30

22. Schizothrix vaginata (Nag.) Gom. M 90

23. Microcoleus chthonoplastes (Fl.Dan.) Thur. M # 60

24. M. lacustris (Rabenh.) Farl. M 55

25. M. subtortulosus (Breb.) Gom. M 35

49

26. M. tenerimus Gom. M # 70

27. M. vaginatus (Vauch.) Gom M # 100

Filumul Xanthophyta 1. Pleurochloris polychloris Pasch. X # 20

2. Botrydiopsis arhiza Borzi Ch # 20

3. Chlorellidium tetrabotrys Visch. Et Pasch. X # 25

Filumul Chlorophyta 1. Chlorococcum olivaceum Rabenhorst Ch # 30

2. Chlorococcum sp.1 Ch 20

3. Chlorococcum sp.2 Ch 30

4. Dispora speciosa Korsch. C # 50

5. Chloroplana terricola Hollerb. X # 20

6. Chlorella luteoviridis Chod. Ch # 30

7. Coccomyxa solorinae Chod. Ch 40

8. Clebsormidium dissectum(Gay) Fareoqui H # 30

9. C. flaccidum (Kutz)Fott H # 35

10. Chlamydomonas globosa Snow. C 45

11. Ch. Reinhardii Dang. C 25

12. Chlamydomonas sp. Ch # 20

13. Chlamydomonas sp.2 hydr # 20

14. Chlamydomonas sp.3 hydr # 20

Filumul Bacillariophyta 1. Navicula mutica Kutz. B # 70

2. N. mutica v. nivalis (Ehr.) Hust. B # 30

3. N. oblonga Kutz. B 30

4. N. pelliculosa (Breb.) Hilse. B # 80

5. Hantzschia amphioxys (Ehr.) Grun. B # 100

6. H.amphioxys v.capitata O.Mull. B # 100

7. H. amphioxys v. constricta Pant. B # 20

8. Nitzshia sigmoidea (Ehr.) V.Sm. B 30

50

Notă: Valorile din tabel reprezintă valoarea coeficientului de răspândire. Prin semnul # sunt

notate speciile care au mai fost menţionare pentru solurile Republicii Moldova de către alţi autori

[Şalaru, 1996; Негру, Сабельникова, 1970, 1971, 1976; Oбух и др., 1968 ]

Şi printre speciile ce se dezvoltă activ pe solurile zonei industriale pe primul loc se

situează algele cianofite, rămânând a fi cele mai rezistente la condiţiile existente. Algele cianofite

sunt reprezentate prin 27 specii de alge, astfel constituind mai mult de jumătate din numărul

speciilor ce se dezvoltă activ. Din algele cianofite cele mai numeroase au rămas a fi algele din

familia Nostocaceae cu genul Nostoc reprezentat prin 5 specii, familia Oscillatoriaceae cu

genurile Phormidium cu 10, Oscillatoria şi Lyngbya cu câte 2 specii, şi familia Schizothrichaceae

cu genul Microcoleus cu 5 specii. Cel mai frecvent întâlnindu-se Nostoc commune, N.

microscopicum, N. punctiforme f.populorum, Ph. ambiguum, Ph. automnale, Ph. interruptum, Ph.

papiraceum ş.a.

Pe locul doi cu 14 specii, s-au situat algele verzi, care s-au dovedit a fi destul de rezistente

la poluarea industrială. La repartizarea lor în genuri şi familii s-a păstrat legitatea stabilită

anterior, adică, majoritatea genurilor sunt monotipice şi sunt reunite în familii monotipice. Se

evidenţiază doar genurile Chlorococcum cu 3, Clebsormidium şi Chlamydomonas cu câte 2 specii.

Printre specii doar Dispora speciosa şi Chlamydomonas globosa au o frecvenţă destul de înaltă.

Destul de rezistente s-au dovedit a fi algele diatomee. Din 13 specii şi varietăţi de alge 8

se atribuie la speciile ce se dezvoltă activ în solurile zonei industriale. Aceste specii fac parte din

familia Naviculaceae cu genul Navicula cu 4 specii şi familia Hantzchiaceae cu 4 specii, 3 din

genul Hantzchia şi una din Nitzchia. Aici se evidenţiază Hantzschia amphioxys şi H. amphioxys

var. capitata, care se întâlnesc practic în toate probele, şi Navicula mutica, N. pelliculosa, care se

întâlnesc cu o frecvenţă destul de mare.

Mult mai sensibile la poluarea cu deşeuri industriale s-au dovedit a fi algele xantofite. Din

14 specii depistate pentru aceste soluri doar Pleurochloris polychloris şi Botrydiopsis arhiza

vegetează activ. Nici una din ele ne atingând un grad înalt de răspândire, având valoarea

coeficientului respectiv egală cu 20%.

La fel au decăzut din liste şi algele euglenofite, prezenţa lor în aceste soluri fiind probabil

întâmplătoare.

Printre speciile cele mai reprezentative pentru aceste soluri putem numi Lyngbya

amplivaginata, Schizothrix vaginata, Microcoleus vaginatus, Hantzschia amphioxys, Hantzschia

amphioxys var.capitata, care formează complexul de dominanţi şi speciile Nostoc commune,

51

N.microscopicum, N. punctiforme f.populorum, Phormidium ambiguum, Ph. automnale, Ph.

interruptum, Ph. papiraceum, Microcolueus chtonoplastes, M. lacustris, M. tenerimus, Dispora

speciosa, Navicula mutica, N. pelliculosa, care au o frecvenţă destul de înaltă şi se întâlnesc în

mai mult de jumătate din probe.

Numărul mediu de specii într-o probă colectată constituie circa 20-21 specii de alge, ceea

ce este mai puţin decât în alte zone, cum ar fi 22-25 specii în zona parcurilor, 25-26 specii în

locurile ataşate traseelor, şi 25-27 în suburbiile oraşului. Datele obţinute confirmă, că la mărirea

presingului antropic are loc micşorarea diversităţii algelor, fapt observat şi de alţi cercetători

[Суханова, Ишбирдин, 1997; Штина, 1985(a,b); Штина, Некрасова, 1985; Кабиров, Шилова,

1984 ş.a.]. S-a observat, că la întreprinderile care nu funcţionează cu potenţial complect, sau

temporar nu desfăşoară activităţi are loc restabilirea comunităţilor de alge, paralel are loc şi

mărirea numărului de specii într-o probă până la 22-23.

La fel are loc şi o schimbare a raportului între principalele filumuri de alge întâlnite în

solurile zonei industriale. În această zonă se atestă un număr mare de alge cianofite, care

constituie circa 50-58% din numărul total de specii. Ponderea lor este cu mult mai mare decât în

zonele mai puţin afectate (zona de recreaţie şi suburbii). Aceeaşi legitate se observă şi la

răspândirea algelor diatomee. În zona industrială lor le revin 11-16%, pe când în flora spontană şi

în suburbii ele constituie doar 0.7-1% [Şalaru, 1996]. Legităţile de răspândire a algelor xantofite

şi clorofite sunt inverse. În zona industrială ele constituie doar 5-8%. Ponderea algelor verzi în

locurile mai poluate, cum ar fi zona industrială, cartiere şi gunoişti, este destul de joasă şi

constituie doar 18-20%. Din solul zonei industriale, expuse unei poluări şi insolaţii puternice (din

cauza lipsei arborilor) dispar un şir de alge verzi şi xantofite iubitoare de umiditate şi rezistente la

umbră. Nişele ecologice eliberate sunt ocupate de reprezentanţii unor specii mai tolerante.

Reieşind din datele prezentate putem afirma, că în zona industrială are loc o predominare a

cianofitelor în algocenoze, şi o diminuare vădită a rolului algelor xantofite şi clorofite.

Analiza structurii ecologice a comunităţilor algale indică, că pe prim - plan se află

cianofitele filamentoase de tipul Phormidium (ecobiomorfa P). Majoritatea algelor sunt xerofite

tipice, care predomină în solurile aride, şi constituie 49 de specii, dintre care 14 specii se dezvoltă

activ. Mai puţin numeroase sunt formele unicelulare, rezistente la umbră, dar sensibile la

umiditate, cum ar fi clorofitele (ecobiomorfa Ch) şi xantofitele (ecobiomorfa X), caracterizate ca

ubicviste. În solurile zonei industriale au fost depistate 15 specii de forma Ch şi 12 specii de

ecobiomorfa X. Diatomeele referite la ecobiomorfa B sunt reprezentate de 13 specii, plasându-se

pe locul doi. Din ele 8 specii se dezvoltă activ, astfel plasându-se pe locul doi. Cianofitele din

52

ecobiomorfa C, care formează pe suprafaţa solului mucozitate sunt reprezentate prin 22 specii

(inclusiv speciile azotfixatoare – Cf), astfel plasându-se pe locul doi. Din ele doar 7 (C+Cf) specii

sunt capabile să se dezvolte activ, astfel rolul lor diminuându-se.

În solurile date se observă predominarea speciilor rezistente la condiţiile nefavorabile ale

mediului şi descreşterea numărului de specii sensibile la poluare şi la aridizarea solului. Datele

expuse mai sus sunt redate sub formă de formulă, care caracterizează structura taxonomică şi

ecologică a grupărilor de alge din solurile zonei cercetate:

Cyn4 83 Chl5 43 Bac2

13 Xan2 14 Eugl1 2

±/ 146 (155) 21 / 5 / ---------------------------------------------------------------------

P49 Ch15 B13X12 Cf11 M11 C10 hidr10 amph10 H9 Pf4 Nf1

Pentru speciile ce se dezvoltă activ formula are forma:

Cyn227 Chl3

14 Bac18 Xan1

3 - /48(52)9/5 ---------------------------------------------------------------- P14 B8Ch7 M6 Cf4 X3 C3 H2 hidr2 amph1 Nf1 Pf1

Astfel se poate deduce, că algoflora solurilor din zona industrială a municipiului Chişinău

este una din cele mai degradate, şi este reprezentată doar prin specii rezistente la condiţii

nefavorabile.

53

4.4. Comunităţile algale din solurile suburbiilor municipiului Chişinău

Mai sus deja s-a vorbit că solurile de pe teritoriul municipiului sunt supuse unor condiţii

de mediu deosebite de cele naturale. Astfel în cadrul biotei solului apar unele modificări, ca

rezultat a reacţiei organismelor vii la modificările apărute, sau la condiţiile stresante ce

acţionează. De exemplu gunoaiele stocate neregulamentar au acţiune locală, la fel ca bătătorirea

sau iluminarea incontinuă a străzilor. Alţi factori cum ar fi emisiile gazoase şi de praf de la

întreprinderile industriale, sau gazele de eşapament rezultate în urma utilizării transportului auto,

nu au doar o acţiune locală. Particulele de praf sunt deplasate cu ajutorul curenţilor de aer la

distanţe de 5-10 km de la sursă [Москович, 1972, 1973; Хазиeв, Кабиров, 1986]. Astfel în jurul

municipiului, deşi factorii antropici au o acţiune diminuată, se creează condiţii de mediu ce nu

corespund întocmai celor naturale. Teritoriile date se caracterizează printr-un grad mediu de

poluare. Principalele surse de poluare sunt gazele de eşapament şi salubrizarea insuficientă, la fel

ca şi degradarea avansată a locurilor virane. Releveele colectate din această zonă pot fi

convenţional divizate în două categorii: soluri necultivate în jurul oraşului (în rază de 5 km) şi

probe colectate în suburbiile propriu zise ale oraşului, cum ar fi teritoriile sectoarelor Durleşti,

Otovasca, Petricani, Aeroportului, Cevcari, satelor Coloniţa, Bubueci, Schnoasa1 şi Schinoasa 2.

În total pe parcursul anilor 1998-2002 au fost colectate şi analizate 43 probe mixte de

alge. În rezultatul cercetărilor au fost evidenţiate 91 specii şi varietăţi de alge, ce fac parte din 6

clase, 11 ordine, 22 familii şi 34 genuri (Tab.4.4.1.).

În solurile colectate în suburbiile municipiului cele mai numeroase au rămas a fi algele

cianofite, reprezentate prin 42 specii şi varietăţi de alge, care sunt reunite doar în 6 genuri şi 4

familii. Cele mai numeroase genuri s-au dovedit a fi Phormidium cu 9 specii, Oscillatoria cu 8,

Nostoc, Lyngbya cu 6 şi Microcoleus cu 4 specii. Printre familiile de alge albastre, cele mai

numeroase din punct de vedere al varietăţii speciilor sunt Oscillatoriaceae cu 24, Nostocaceae cu

6 şi Schizothrichaceae cu 5 specii.

Tabelul 4.4.1.

54

Structura taxonomică a comunităţilor de alge şi numărul lor mediu într-o probă de sol din

suburbiile municipiului Chişinău

Filumuri Taxoni

Cyanophyta Xanthophyta Chlorophyta Bacillariophyta

În total

Ordine 3 4 4 1 11

Familii 4 7 9 2 22

Genuri 6 13 13 2 34

Specii şi varietăţi

42 21 26 2 91

Numărul mediu de specii într-o probă

11,4 ±1,3 46%

5,7 ±1,3 23%

8,2 ± 1.2 29%

0,5 ±0.5 2%

25,8 ± 2,2 100%

Notă: la numărător este indicat numărul mediu de specii într-o probă. La numitor se indică

conţinutul procentual de specii.

Destul de diverse sunt algele verzi – 26 specii şi varietăţi, reunite în 13 genuri şi 9 familii.

Comparativ cu zonele descrise anterior, ponderea genurilor monotipice este mai mică, astfel

putem constata un nivel mai puţin degradat al algoflorei acestei zone. Majoritatea genurilor au

trecut în categoria intermediară, fiind reprezentate doar de două specii. Din această categorie fac

parte următoarele genuri: Chlorococcum, Chlorosarcinopsis, Chlorella, Crucigenia,

Stigeoclonium. Doar genul Trentepohlia este reprezentat prin 3 specii. Printre familii se

evidenţiază Chlorococcaceae, Chlorosarcinaceae, Scenedesmaceae şi Trentepohliaceae cu câte

3 specii fiecare.

Caracteristic pentru solurile din suburbiile municipiului este conţinutul înalt al algelor

xantofite, reprezentate prin 21 de specii şi reducerea considerabilă a numărului algelor diatoomee.

În solurile acestei zone au fost depistate doar două specii euritope, cum ar fi Hantzschia

amphioxys şi Navicula pelliculosa. Printre algele xantofite se evidenţiază genurile Gloeobotrys

cu 4 specii, Pleurochloris, Ellipsoideon şi Botryochloris cu câte 3 specii şi familiile

Pleurochloridaceae cu 10 specii, Gloeobotrydaceae şi Botryochloridaceae cu câte 4 specii.

Complexul de specii care se dezvoltă activ include doar 38 specii şi varietăţi de alge ce fac

parte din 21 genuri, 13 familii şi 8 ordine (Tab. 4.4.2. şi 4.4.3).

55

Tabelul 4.4.2.

Structura taxonomică a comunităţilor de alge ce vegetează activ şi numărul lor mediu într-o probă

de sol din suburbiile municipiului Chişinău

Filumuri Taxoni

Cyanophyta Xanthophyta Chlorophyta Bacillariophyta

În total

Ordine 3 1 3 1 8

Familii 4 2 6 1 13

Genuri 6 6 8 1 21

Specii şi varietăţi

17 10 10 1 38

Numărul mediu de specii într-o probă

3,7 ± 1,6 45%

2,1 ± 0,3 26%

2,1 ± 0,4 26%

0,3 ± 0,4 3%

8,2 ± 0,6 100%

Notă: la numărător este indicat numărul mediu de specii într-o probă. La numitor se indică

conţinutul procentual de specii.

Ca şi în cazurile analizate mai sus pe solurile din suburbiile mun. Chişinău pe primul loc

se află cianofitele cu 17 specii de alge, reunite în 4 familii şi 6 ganuri. Cele mai numeroase

genuri sunt Nostoc cu 6 specii, Phormidium cu 4 şi Oscillatoria cu 3 specii. Printre familii se

evidenţiază familia Oscillatoriaceae cu 9 specii şi Nostocaceae cu 6 specii. Majoritatea speciilor

se întâlnesc cu o frecvenţă relativ înaltă şi fac parte din complexul de dominanţi şi subdominanţi.

Printre aceste specii pe primul rând figurează Microcystis aeruginosa, Nostoc commune,

Phormidium ambiguum, Lyngbya amplivaginata şi Microcoleus chtonoplastes.

Algele verzi şi xantofite sunt reprezentate cu câte 10 specii fiecare. Din algele xantofite se

evidenţieză genurile Pleurochloris cu 3 specii, Botrydiopsis şi Botryochloris cu câte 2 specii.

Printre algele verzi este de menţionat genul Chlorococcum cu 2 specii. Celelalte genuri sunt

reprezentate doar printr-o singură specie. Printre speciile cu un coeficient de răspândire mai înalt

se evidenţiază Botrydiopsis arhiza, Botryochloris simplex, Chlorosarcina elegans şi

Chlorosarcinopsis minor.

Bacilariofitele în cadrul complexului de dominanţi sunt reprezentate doar de o singură

specie - Hantzschia amphioxys.

56

Tabelul 4.4.3.

Lista speciilor ce vegetează activ în solurile suburbiilor mun. Chişinău şi valoarea coeficientului

lor de răspândire

Lista speciilor Biomorfe Specii

comune

Valoarea

coeficientului

Filumul Cyanophyta

1. Microcystis aeruginosa Kutz. Emand Elenk. C 60

2. Nostoc commune (Vauch.) Elenk. NF # 70

3. N. flagelliforme (Berk et Curt.) Elenk. CF # 35

4. N. linckia (Roth.) Elenk. CF # 30

5. N. microscopicum (Karm.) Elenk. CF # 35

6. N. punctiforme (Kutz.) Elenk. CF # 30

7. N. punctiforme f.populorum (Geitl.)Hollerb CF # 30

8. Oscillatoria deflexoides Elenk. et Kossinsk. hydr # 30

9. O. lacustris (Kleb.) Geitl. amph 30

10. O. princeps Vauch. P 35

11. Phormidium ambiguum Gom. P # 35

12. Ph. automnale (Ag.) Gom. P # 25

13. Ph. papyraceum (Ag.) Gom. P # 30

14. Ph. uncinatum (Ag.) Gom. P # 25

15. Lyngbya amplivaginata van Goor P # 60

16. L. attenuata F.E.Fritsch P 20

17. Microcoleus chthonoplastes (Fl.Dan.) Thur. M # 50

Filumul Xanthophyta

1. Pleurochloris anomala James. X # 30

2. P. magma Boye-Pet. Ch # 30

3. P. polychloris Pasch. X # 25

4. Chloridella neglecta Pasch. X # 40

5. Botrydiopsis eriensis Snow. Ch # 25

6. B. arhiza Borzi Ch # 80

7. Ellipsoideon regulare Pasch. X # 30

57

8. Botryochloris minima Pasch. amph # 25

9. B. simplex Pasch. amph # 50

10. Chlorellidium tetrabotrys Visch. Et Pasch. X # 30

Filumul Chlorophyta

1. Chlorococcum sp.1. Ch 25

2. Chlorococcum sp. 2. Ch 40

3. Dictyococcus irregulares B.Petersen Ch # 25

4. Chlorosarcina elegans Gerneck. Ch # 50

5. Chlorosarcinopsis minor Gerneck. Ch 35

6. Chlorosphaera angulosa (Corda) Klebs. Ch 25

7. Chloroplana terricola Hollerb. X # 30

8. Coccomyxa dispar Schmidle. Ch # 25

9. Protoderma viride Kutz. H # 30

10. Haematococcus pluvialis X 25

Filumul Bacillariophyta

1. Hantzschia amphioxys (Ehr.) Grun. B # 25

Notă: Valorile din tabel reprezintă valoarea coeficientului de răspândire. Prin semnul # sunt

notate speciile care au mai fost menţionare pentru solurile Republicii Moldova de către alţi autori

[Şalaru, 1996; Негру, Сабельникова, 1970, 1971, 1976; Oбух и др., 1968 ]

Spre deosebire de zonele cercetate anterior probele colectate din solurile suburbiilor sunt

mult mai uniforme din punct de vedere al numărului de specii ce le conţin. Cauza acestui fenomen

ar putea fi reducerea considerabilă a factorului importării de specii din alte părţi. Aceasta explică

de ce numărul total de specii aici este cu mult mai redus decât în alte zone cercetate, în timp ce

numărul speciilor ce se dezvoltă activ este relativ mare. Din toate zonele cercetate, releveele din

suburbii se caracterizează prin cel mai mare număr de specii ce revine în medie la o singură probă

de sol colectată - circa 26 – 27 specii. Mai înalt este numărul de specii doar în probele colectate în

solurile neprelucrate din împrejurimile oraşului. Aceste probe după numărul de specii seamănă

mult cu comunităţile algale descrise din pădurile de fag şi stejar cu fag, caracteristice centrului

republicii [Şalaru, 1996]. Coeficientul de asemănare Stugren-Rădulescu recalculat pentru aceste

două algoflore constituie –0,68, ceea ce denotă o asemănare considerabilă între comunităţile

algale a teritoriilor analizate. Se aseamănă mult şi conţinutul înalt de alge din filumul

58

Chlorophyta, în special prin prezenţa reprezentanţilor din familiile Chlorococcaceae,

Chlorosarcinaceae, Chaetophoraceae, Scenedesmaceae ş.a. Xantofitele, ca şi în vegetaţia silvică

constituie aici 26% din numărul total de specii. Rolul principal revine reprezentanţilor familiilor

Pleurochloridaceae şi Botryochloridaceae. Diversitatea algelor diatomee este destul de redusă, în

multe probe lipsind complect. Pe de altă parte, algoflora din suburbiile propriu - zise seamănă

mult cu algoflora cartierelor locative, în special din sectoarele mai vechi a oraşului, unde ea deja

s-a stabilizat şi unde speciile mai sensibile au fost substituite prin cele tolerante.

În solurile din suburbiile oraşului complexul de specii dominante este compus din Nostoc

commune, Phormidium ambiguum, Botridiopsis arhiza, Botryochloris simplex, Chlorosarcina

elegans. Ca subdominanţi servesc Microcystis aeruginosa, Lyngbya amplivaginata, Nostoc

flagelliforme, Chlorosarcinopsis minor, Chlorococcum sp. ş.a.

Din punct de vedere ecologic algele din suburbiile municipiului sunt mai puţin rezistente

condiţiilor de mediu. Caracteristic pentru solurile din această zonă este predominarea în

componenţa algoflorei a speciilor de alge iubitoare de umiditate şi rezistente la umbră. Cele mai

numeroase s-au dovedit a fi algele cianofite fiamentoase de tipul Phormidium (ecobiomorfa P),

care au anumite adaptări pentru supravieţuirea perioadei îndelungate de deshidratare, cum ar fi

tecile mucozitare şi capacitatea de a trece într-un timp foarte scurt din starea latentă în starea de

vegetaţie activă şi invers. Totodată ele sunt sensibile la o insolare puternică. La această grupă se

referă 21 specii şi varietăţi de alge, dintre care doar 7 sunt capabile să se dezvolte activ, astfel

plasându-se doar pe locul doi. Un rol impotrant îl joacă algele verzi monocelulare acoperite de

mucozitate de tipul Chlorococcum, Chlorella (ecobiomorfa Ch), reprezentate de 16 specii. Aceste

alge se referă la cele mai rezistente, şi 10 din ele vegetează activ în solurile din suburbii.

Semnificativ pentru aceste soluri este conţinutul înalt al algelor amfibiale şi hidrofile, astfel încă o

dată confirmându-se cele spuse anterior.

În general structura taxonomică şi ecologică a comunităţilor algale din solurile suburbiilor

municipiului Chişinău este descrisă prin următoarea formulă:

Cyn342 Chl4

26 Xan421Bac1

2 ±/87(91)26/3 ------------------------------------------------------ P21Ch16 X11 C9 Cf7 M7 H6 B5 amph4 hidr3Nf2

iar pentru comunităţile de alge ce se dezvoltă activ această formulă are următoarea formă:

59

Cyn317 Chl3

10 Xan110 Bac1

1 ±/37(38)8/3 ------------------------------------------------------ Ch10P7 X7 Cf5 amph3C1 M1 H1B1 hidr1Nf1

În cele din urmă se poate conchide că algoflora solurilor din suburbiile Chişinăului

seamănă cel mai mult cu algoflora solurilor ocupate cu vegetaţie naturală zonală [Şalaru, 1996],

deşi apropierea nemijlocită a oraşului totuşi lasă anumite amprente, în special prin dispariţia

speciilor mai sensibile şi mărirea numărului de specii mai rezistente la condiţii nefavorabile.

60

4.5. Comunităţile algale din solurile destinate zonei locative din municipiul Chişinău.

Municipiul Chişinău este divizat în şase cartiere locative, cărora le sunt destinate 7823 ha.

Ca şi toate celelalte zone, spaţiile locative sunt dispersate mai mult sau mai puţin uniform pe toată

suprafaţa oraşului. Aceste teritorii sunt formate din curţile blocurilor, terenurile de joacă pentru

copii, curţile şcolilor şi a grădiniţelor de copii, terenurile virane ş.a. Aceste teritorii sunt supuse

unui înalt presing antropogen, bătătoririi intense, dereglării regimului hidric şi poluării evidente

cu gunoaie menajere, rezultate în urma neeficacităţii organizaţiilor de salubrizare. Analiza

geochimică a solurilor de pe teritoriul instituţiilor de învăţământ şcolar şi preşcolar indică un

conţinut admisibil de metale grele doar pe teritoriul a 60% din instituţii, 24 % din instituţii se află

în zone cu poluare medie, iar 10 % se caracterizează printr-o poluare maximală cu metale grele

[Mырлян, Морару, Настас, 1992]. Elementele principale ce se concentrează în soluri sunt

plumbul, zincul şi cuprul. Analizele microbiologice a acestor soluri [Москович, 1972; Демченко,

Табан, Банару, 2001] denotă dereglări esenţiale în stabilitatea lor, reducerea biodiversităţii şi

biomasei organismelor din sol: a bacteriilor, ciupercilor şi nevertebratelor.

În solurile zonei respective au fost evidenţiate 134 specii şi varietăţi de alge, care fac parte

din 10 ordine, 24 familii şi 44 genuri. Dintre ele 82 de specii şi varietăţi fac parte din filumul

Cyanophyta, 10 din Xanthophyta, 35 – Chlorophyta şi doar 7 din Bacillariophyta (Tab. 4.5.1).

Cele mai diverse sunt algele cianofite, reprezentate prin 82 specii şi varietăţi de alge,

reunite în 16 genuri şi 9 familii. Se evidenţiază genurile Phormidium cu 27, Oscillatoria cu 11,

Lyngbya cu 9, Nostoc cu 8, Schizothrix cu 5 şi Microcoleus cu 4 specii. Printre familii cele mai

numeroase s-au dovedit a fi Oscillatoriaceae cu 51 speci, Schizothrichaceae cu 12 şi Nostocaceae

cu 8 specii.

Pe al doilea loc după numărul de specii se află algele verzi, reprezentate prin 35 de specii

şi varietăţi, reunite în 19 genuri şi 11 familii. Pentru solurile zonei locative este caracteristică

micşorarea numărului de genuri şi familii monotipice. Printre ele se evidenţiază genurile

Chlamydomonas cu 8, Chlorococcum cu 4, Chlorella cu 3, Chlorosarcinopsis, Scenedesmus,

Clebsormidium, Gongrosira, Chlamydomonas cu câte 2 specii, şi familiile Clamydomonadaceae

şi Clorococcaceae cu câte 8 specii, Ulotrichaceae cu câte 4, Chlorosarcinaceae,

Chaetophoraceae cu câte 3 specii. Structura taxonomică a algoflorei ne permite să facem

concluzie, că comunităţile algale din solurile acestei zone se află în stare medie de degradare, deci

şi poluarea acestor soluri este mai diminuată decât în alte zone de pe teritoriul municipiului, cum

ar fi spre exemplu zona supusă acţiunii transportului, sau a zonei industriale.

61

Tabelul 4.5.1.

Structura taxonomică a comunităţilor de alge şi numărul lor mediu într-o probă de sol

din zona locativă din municipiul Chişinău.

Filumuri Taxoni

Cyanophyta Xanthophyta Chlorophyta Bacillariophyta

În total

Ordine 4 1 4 1 10

Familii 9 2 11 2 24

Genuri 16 6 19 3 44

Specii şi varietăţi

82 10 35 7 134

Numărul mediu de specii într-o probă

11,7 ± 1,2 61%

1.8 ± 0,6 8%

5,3 ± 0,3 26%

1,3 ± 0,6 5%

20,1 ± 2,3 100%

Notă: la numărător este indicat numărul mediu de specii într-o probă. La numitor se indică

conţinutul procentual de specii.

Deşi solurile date au un grad mai scăzut de poluare, totuşi nu se compară cu solurile

spontane. O dovadă în favoarea acestui fapt este conţinutul redus al algelor xantofite, care sunt

foarte sensibile la bătătorirea solului. În solurile zonei locative, unde principala sursă care

limitează dezvoltarea algelor este bătătorirea solului, au fost depistate doar 10 specii de alge

xantofite, care se referă la 6 genuri şi doar două familii – Pleurochloridaceae cu 8 specii şi

Botryochloridaceae cu 2 specii de alge. Printre genuri se evidenţiază genurile Pleurochloris şi

Chloridella cu câte 3 specii. În general algele xantofite în aceste soluri se caracterizează printr-o

diversitate foarte scăzută, conţinutul lor fiind mai jos de 7 %.

Relativ scăzut este şi numărul de alge diatomee, care la fel sunt sensibile la bătătorirea

solului şi degradarea regimului hidric. Ele sunt reprezentate doar de 7 specii şi varietăţi de alge.

Cele mai variate s-au dovedit a fi genurile Navicula cu 4 specii şi Hantzschia cu doar 2 specii.

Complexul speciilor ce vegetează activ include 55 specii şi varietăţi de alge. Numărul

mare de specii întâmplătoare în aceste soluri se lămureşte probabil prin rolul transportului şi a

deplasării oamenilor, care pun în mişcare particulele de praf şi chiar porţiuni de sol, prin

intermediul cărora are loc răspândirea algelor edafice. Aceste alge fac parte din 4 filumuri:

Cyanophyta - 35, Chlorophyta – 13, Xanthophyta – 3 şi Bacillariophyta – 4 specii şi varietăţii

(tab. 4.5.2. şi 4.5.3). Speciile date se referă la 7 ordine, 15 familii şi 21 de genuri.

62

Tabelul 4.5.2.

Structura taxonomică a comunităţilor de alge ce vegetează activ şi numărul lor mediu într-o probă

de sol din în zona locativă din municipiului Chişinău

Filumuri Taxoni

Cyanophyta Xanthophyta Chlorophyta Bacillariophyta

În total

Ordine 2 1 3 1 7

Familii 5 2 6 2 15

Genuri 9 2 8 2 21

Specii şi varietăţi

35 3 13 4 55

Numărul mediu de specii într-o probă

5,1 ± 0,2 65%

0.4 ± 0,3 5%

2,9 ± 0,3 23%

0.5±0,4 7%

8,9 ± 0,4 100%

Notă: la numărător este indicat numărul mediu de specii într-o probă. La numitor se indică

conţinutul procentual de specii.

Analiza comunităţilor algale din această zonă denotă o predominare vădită a cianofitelor,

care sunt reprezentate prin 35 de specii. După cum s-a mai menţionat, algele cianofite sunt cele

mai rezistente la bătătorire, care pentru această zonă este factorul limitativ în dezvoltarea algelor.

Aproximativ de două ori mai mică, doar 23 specii, este varietatea algelor verzi. Conţinutul mare

de alge albastre şi verzi se explică prin gradul înalt de bătătorire şi o poluare medie a acestor

soluri. Ponderea xantofitelor în aceste soluri este minimală. Diversitatea diatomeelor rămâne a fi

redusă şi în această zonă. Prezenţa lor în solurile poluate nu este caracteristică.

În comunităţile algale din această zonă observăm o predominare a algelor verzi după

numărul de familii şi de genuri. Cele mai numeroase ordine sunt Chlorococcales cu 6, şi

Ulothrichales cu 2 familii. Din filumul Cyanophyta se evidenţiază ordinul Chroococcales

reprezentat prin 3 familii, Nostocales şi Oscillatoriales cu câte 2 familii. Din Xanthophyta

predomină ordinul Heterococcales cu 2 familii. Printre cele mai numeroase familii se evidenţiază

Oscillatoriaceae cu 4 genuri şi 23 specii de alge ce se dezvoltă activ, Schizotrichaceae cu 2

genuri şi 8 specii, Chlorococcaceae – cu 4 genuri şi 5 specii, Pleurochloridaceae cu 1 gen şi 2

specii. În general pentru filumul Chlorophyta este caracteristică prezenţa unui mare număr de

genuri monotipice, de exemplu: Clorosarcina, Dispora, ş.a. Prezenţa unui mare număr de genuri

şi familii monotipice plasează filumul Chlorophyta pe primul loc după diversitatea de genuri şi

63

familii, pe când filumul Cyanophyta se află pe primul loc după numărul total de specii, în mod

deosebit datorită genurilor cu un număr mare de specii şi anume Phormidium cu 15 specii,

Microcoleus – 7, Oscillatoria - 5, Nostoc şi Symploca cu 2 specii. Din alte filumuri printr-un

număr mare de specii se deosebesc genurile Chlamydomonas cu 4 specii, Chloridella,

Chlorococcum, Chlorella, Navicula şi Hantzchia cu câte 2 specii fiecare.

Tabelul 4.5.3.

Lista speciilor ce vegetează activ în solurile destinate spaţiilor locative în

mun. Chişinău şi coeficientul lor de răspândire

Lista speciilor Biomorfe Specii

comune

Valoarea

coeficientului

Filumul Cyanophyta

1. Nostoc linckia (Roth.) Elenk. CF # 25

2. N. punctiforme f.populorum(Geitl)Hollerb CF # 20

3. Cylindrospermum lichaeniforme (Bory)Kutz. CF # 25

4. Scytonema ocellatum Lyngb. PF 25

5. Oscillatoria acuminata Gom. amph 30

6. O. animalis Ag. P # 65

7. O. brevis (Kutz.) Gom. P # 20

8. O. formosa Bory. P # 20

9. O. lacustris (Kleb.) Geitl. amph 25

10. Phormidium ambiguum Gom. P # 45

11. Ph. angustissimum W. Et G.S.West P 25

12. Ph. automnale (Ag.) Gom. P # 30

13. Ph. corium (Ag.) Gom. P # 90

14. Ph. coutinhoi Samp. P 25

15. Ph. fragile (Menegh.) Gom. P # 95

16. Ph. interruptum Kutz. P # 30

17. Ph. jadinianum Gom. P # 40

18. Ph. papyraceum (Ag.) Gom. P # 90

19. Ph. paulsenianum B.-Peters. P # 80

64

20. Ph. Retzii (Ag.) Gom. P # 90

21. Ph. tenue (Menegh.) Gom. P # 75

22. Ph. tenuissimum Woronich. P # 25

23. Ph. valderiae (Delp.) Geitl. P # 30

24. Ph. viride (Vauch.) Lemm. P # 20

25. Symploca fuscescens (Kutz.) Rabenh. P 95

26. S. muralis Kutz. P # 20

27. Lyngbya amplivaginata van Goor P # 95

28. Schizothrix Friesii (Ag.) Gom. M # 95

29. Microcoleus chthonoplastes (Fl.Dan.) Thur. M # 35

30. M. lacustris (Rabenh.) Farl. M 25

31. M. paludosus (Kutz.) Gom. M 50

32. M. sociatus Wet G.S.West M 30

33. M. subtortulosus (Breb.) Gom. M 35

34. M. tenerimus Gom. M # 45

35. M. vaginatus (Vauch.) Gom M # 65

Filumul Xanthophyta

1. Chloridella neglecta Pasch. X # 20

2. Ch. simplex Pasch. X # 35

3. Botryochloris simplex Pasch. amph # 35

Filumul Chlorophyta

1. Chlorococcum sp.1. Ch 55

2. Chlorococcum sp. 2. Ch 20

3. Dictyococcus irregulares B.Petersen Ch # 20

4. Chlorosarcinopsis minor Gerneck. Ch 20

5. Dispora speciosa Korsch. C # 20

6. Desmococcus vulgare Agardh. Ch 20

7. Chlorella pyrenoidosa Chick. Ch 75

8. Ch. vulgaris Beij. Ch # 30

9. Clebsormidium flaccidum (Kutz)Fott H # 20

10. Chlamydomonas atactogama Korsch. C # 20

65

11. Ch. globosa Snow. C 35

12. Ch.gloeogama Korsch. C # 30

13. Chlamydomonas sp C 65

Filumul Bacillariophyta

1. Navicula mutica Kutz. B # 20

2. N. pelliculosa (Breb.) Hilse. B # 20

3. Hantzschia amphioxys (Ehr.) Grun. B # 55

4. H. amphioxys v.capitata O.Mull. B # 20

Notă: Valorile din tabel reprezintă valoarea coeficientului de răspândire. Prin semnul # sunt

notate speciile care au mai fost menţionare pentru solurile Republicii Moldova de către alţi autori

[Şalaru, 1996; Негру, Сабельникова, 1970, 1971, 1976; Oбух и др., 1968]

Printre speciile cu un grad de răspândire înalt se evidenţiază: Symploca fuscescens,

Schizothrix Friesii, Lyngbya amplivaginata, Phormidium corium, Ph. fragile, Ph. papyraceum,

Ph. retzi, care se întâlnesc în 90-95% din probe; Phormidium paulsenianum, Ph. tenue, Chlorella

pyrenoidosa – în 75-80% din probe, Oscillatoria animalis, Microcoleus vaginatus,

Chlamydomonas sp.– în 65% din specii; Phormidium ambiguum, Microcoleus paludosus, M.

tenerimus, Chlorococcum sp., Hantzschia amphioxys se întâlnesc în jumătate din probele

cercetate. Complexul de dominanţi include speciile Cylindrospermum lichaeniforme, Oscillatoria

animalis, Phormidium corium, Ph. papyraceum, Ph. Retzii, Ph. tenue, Ph. tenuissimum, Symploca

fuscescens, Lyngbya amplivaginata, Schizothrix Friesii, Microcoleus chthonoplastes, Chloridella

simplex, Chlorella pyrenoidosa, Chlamydomonas globosa, Chlamydomonas sp. Drept

subdominanţi servesc speciile: Nostoc linckia, Oscillatoria formosa, O. terebreiformis,

Phormidium ambiguum, Ph. angustissimum, Ph. faveolarum, Microcoleus subtortulosus, M.

tenerimus, M. vaginatus, Ellipsoideon regulare, Botryochloris simplex, Dictyococcus irregulares,

Chlorosarcina elegans, Hantzschia amphioxys.

Despre “sărăcia” grupărilor algale pe solurile zonei locative ne indică şi numărul mic de

specii în probele cercetate. În medie într-o probă de sol din zona cartierelor se întâlnesc doar 20-

21 specii şi varietăţi de alge, dintre care doar 8-9 specii sunt capabile să se dezvolte activ. Pentru

comparaţie în probele colectate în solurile zonale [Şalaru, 1996] se conţin în medie 25-27 specii şi

varietăţi de alge, în solurile destinate zonei de recreaţie, ca fiind asemănătoare după condiţiile

66

existente, într-o probă în medie se conţin 22-24 specii de alge. Faptul dat confirmă degradarea

comunităţilor date.

Din punct de vedere al structurii ecologice în comunităţile algale din teritoriile destinate

spaţiilor locative predomină formele filamentoase, acoperite cu un strat de mucozitate, care s-au

dovedit a fi cele mai rezistente în condiţiile date. Aceste alge se referă la formele vitale de tipul P,

M, Cf. Lor le revin circa 80% din numărul total de specii. Numărul de specii amfibiale şi hidrofile

este destul de redus, datorită condiţiilor de dereglare a regimului hidric. Pentru aceste soluri

valoarea coeficientului de ariditate este egal cu 2.7, în comparaţie cu coeficientul de ariditate

pentru solurile de pădure, care nu depăşeşte indicele de 0,8.

Structura complexă al comunităţilor algale de pe teritoriile ocupate de cartierele locative

pot fi descrise prin următoarea formulă de structură, care caracterizează atât structura taxonomică,

cât şi pe cea ecologică.

Cyn482 Chl4

35 Xant 110 Bac17

± /129(134)21/4 ------------------------------------------------------ P53Ch21 M15Cf9 X7 C6 B6 amph5 H5 hidr4 Nf2 Pf1 Pentru speciile ce se dezvoltă activ această formulă are următoarea formă:

Cyn2

35 Chl313 Bac1

4 Xan13

± / 54 (55) 9 / 4 -------------------------------------------- P21Ch7 M8Cf3 X2 C5 B4 amph3 Pf1

Zona locativă din punct de vedere a factorilor poluanţi este una din cele mai neomogene.

Originea factorilor poluanţi poate fi de natură menajeră, din cauza transporturilor, bătătoririi

puternice a solului ş.a. Toate acestea sunt cauza dispariţiei algelor xantofite şi diatomee, şi ca

rezultat predominarea algelor verzi şi albastre.

67

4.6. Algele edafice din solurile menite pentru colectarea şi stocarea deşeurilor

menajere.

Una din problemele de bază în amenajarea teritoriilor, în special a celor urbane, este

salubritatea localităţilor, care a fost şi rămâne a fi extrem de dificilă. În majoritatea cazurilor

depozitarea deşeurilor se realizează cu încălcări grave. Nu se efectuează lucrări de înhumare a

deşeurilor, o parte din ele fiind depozitate în afara parametrilor admise şi special amenajate,

gunoiştile nu sunt îndiguite şi nu dispun de sisteme de drenaj pentru evacuarea scurgerilor nocive

[ Dudnicenco, Ciubuc, 2003].

Problema colectării deşeurilor menajere a devenit mai puţin stringentă pentru blocurile cu

multe etaje, unde gunoiul este adunat în încăperi speciale şi zilnic evacuat de unităţile de

salubritate. În zonele vechi ale municipiului s-au păstrat gunoiştile de tip vechi, care prezintă

teritorii special amenajate, unde gunoiul este aruncat de către locatarii blocurilor învecinate. Cu

mare părere de rău în majoritatea cazurilor normele sanitare de expluatare a gunoiştilor nu sunt

respectate, astfel afectându-se teritorii mult mai vaste. O altă problemă reprezintă apariţia

gunoiştilor ne amenajate. Astfel de gunoişti apar în special în zonele recreaţionale, industriale şi

în cartierele mărginaşe, unde colectarea deşeurilor nu este organizată în modul cuvenit. În toate

cazurile se afectează teritorii considerabile, gradul de poluare fiind de intensitate maximă,

prezentând pericol pentru sănătatea publică.

Un pericol major îl prezintă staţia orăşenească de acumulare a deşeurilor menajere.

Municipiul Chişinău dispune de un poligon pentru deşeuri menajere solide cu o suprafaţă de 19,4

ha., amplasat în apropiere de satul Creţoaia, unde zilnic se depozitează circa 1200-1300 m3 de

deşeuri menajere. Conform proiectului deşeurile trebuie împrăştiate la grosimea de 2m şi

acoperite cu un strat de 20-40 cm de pământ. În prezent această condiţie nu se mai respectă Din

cauza utilizării metodelor învechite de prelucrare a deşeurilor, lipsei procedeelor de reciclare a

gunoaielor, aici s-au acumulat cantităţi considerabile de deşeuri. În prezent gunoiştea centrală

reprezintă o adevărată bombă ecologică.

Astfel scopul cercetărilor de faţă a fost studierea influenţei poluării terenurilor cu deşeuri

menajere asupra comunităţilor de alge edafice. Cu acest scop pe teritoriul municipiului Chişinău

au fost cercetate circa 20 de gunoişti de diferite tipuri, precum şi staţia municipală de acumulare

şi prelucrare a deşeurilor menajere. În total au fost colectate şi cercetate 18 probe complexe de sol

de pe aceste teritorii şi teritoriile alăturate [Ciubuc, Dudnicenco, 2003].

În probele cercetate au fost evidenţiate 42 specii şi varietăţi de alge, care fac parte din 8

ordine, 14 familii şi 20 de genuri (vezi tab. 4.6.1.).

68

Tabelul 4.6.1.

Structura taxonomică a comunităţilor de alge şi numărul lor mediu într-o probă de sol destinată

stocării deşeurilor menajere în municipiul Chişinău

Filumuri Taxoni

Cyano-

phyta

Xantho-

phyta

Chloro-

phyta

Bacillario-

phyta

Eugleno-

phyta

În total

Ordine 2 2 2 1 1 8

Familii 4 3 4 2 1 14

Genuri 9 4 4 2 1 20

Specii şi varietăţi 30 5 4 2 1 42

Numărul mediu de specii într-o probă

8,8 ± 0,2 71%

2,3 ± 0,3 11%

2,1 ± 0,1 10%

0,7 ± 0,3 5%

0,4 ± 0,5 3%

14,3±0,6100%

Notă: la numărător este indicat numărul mediu de specii într-o probă. La numitor se indică

conţinutul procentual de specii.

Cele mai numeroase în aceste soluri s-au dovedit a fi algele cianofite, care constituie

aproximativ 90% de la numărul total de specii, fiind reprezentate prin 30 de specii şi varietăţi de

alge, care fac parte din 9 genuri, 4 familii şi 2 ordine. Printre genuri se evidenţiază genul

Phormidium cu 9 specii, Nostoc, Oscillatoria, Microcoleus cu 4, Lyngbya cu 3 specii. Din familii

se evidenţiază familiile Oscillatoriaceae cu 5 genuri şi 19 specii, Schizothrichaceae cu 2 genuri şi

6 specii, Nostocaceae cu un gen şi 4 specii.

Algele xantofite sunt reprezentate prin 5 specii, cele verzi prin 4 specii, iar cele diatomee

doar prin două specii. Majoritatea speciilor date fac parte din genuri şi familii monotipice. Astfel

nu putem evidenţia nici un gen sau familie, care ar juca un rol important.

Semnificativă este prezenţa algei euglenofite Euglena sp., care este o specie foarte

rezistentă la poluarea menajeră.

Din cele 42 de specii de alge menţionate, doar 20 specii vegetează activ în aceste soluri.

Speciile date fac parte din 7 ordine 11 familii şi 14 genuri (vezi tab. 4.6.2. şi 4.6.3).

69

Tabelul 4.6.2.

Structura taxonomică a comunităţilor de alge ce vegetează activ şi numărul lor mediu într-o probă

de sol de pe terenurile destinate stocării deşeurilor în municipiul Chişinău

Filumuri Taxoni

Cyano-

phyta

Xantho-

phyta

Chloro-

phyta

Bacilla-

riophyta

Eugleno-

phyta

În total

Ordine 1 1 3 1 1 7

Familii 3 2 4 1 1 11

Genuri 6 2 4 1 1 14

Specii şi varietăţi 12 2 4 1 1 20

Numărul mediu de specii într-o probă

3,3 ± 0,2 60%

0,4 ± 0,2 10%

0,9 ± 0,4 20%

0,2 ± 0,2 5%

0,2 ± 0,3 5%

5,0 ±02 100%

Notă: la numărător este indicat numărul mediu de specii într-o probă. La numitor se indică

conţinutul procentual de specii.

Printre speciile care se dezvoltă activ la fel se evidenţiază algele cianofite. Din 30 de

specii de cianofite găsite în aceste soluri, 12 se pot dezvolta activ. Aceste specii fac parte din 6

genuri, evidenţiindu-se genul Phormidium cu 4 specii şi Nostoc cu 2 specii şi 3 familii:

Nostocaceae, Oscillatoriaceae şi Schizothrichaceae. Deşi după numărul de specii se evidenţiază

algele albastre, trebuie de menţionat că toate cele 4 specii de alge verzi depistate în aceste soluri,

sunt capabile să se dezvolte activ. La ele se referă speciile, Chlorella vulgaris, Chlamydomonas

minutissima, Chlamydomonas sp., Chlorococcum sp. şi se poate afirma că toate sunt specii

rezistente la poluarea cu deşeuri menajere. Din algele xantofite doar două specii vegetează activ.

Acestea sunt Botryochloris simplex şi Botrydiopsis eriensis. Din algele diatomee numai

Hantzschia amphioxys a nimerit în lista speciilor dominante. Dacă în alîe soluri specia dată se

întâlnea practic în toate probele cercetate, astfel având un coeficient de răspândire care varia în

limitele 80-100 %, atunci în solurile date Hantzschia amphioxys a fost găsită doar înr-o pătrime

din probe.

70

Tabelul 4.6.3.

Lista speciilor ce vegetează activ în solurile terenurilor destinate stocării deşeurilor mun. Chişinău

şi coeficientul lor de răspîndire

Lista speciilor Biomorfe Specii comune

Valoarea coeficientului

Filumul Cyanophyta

1. Nostoc linckia (Roth.) Elenk. CF # 25

2. N. microscopicum (Karm.) Elenk. CF # 15

3. Phormidium automnale (Ag.) Gom. P # 35

4. Ph. corium (Ag.) Gom. P # 15

5. Ph. faveolarum (Mont.) Gom. P # 15

6. Ph. fragile (Menegh.) Gom. P # 20

7. Ph. uncinatum (Ag.) Gom. P # 15

8. Symploca fuscescens (Kutz.) Rabenh. P 35

9. Lyngbya amplivaginata van Goor P # 20

10. Schizothrix Friesii (Ag.) Gom. M # 35

11. S. vaginata (Nag.) Gom. M 15

12. Microcoleus tenerimus Gom. M # 15

Filumul Xanthophyta

13. Botrydiopsis eriensis Snow. Ch # 25

14. Botryochloris simplex Pasch. Amph # 15

Filumul Chlorophyta

15. Chlorococcum sp. Ch 15

16. Chlorella vulgaris Beij. Ch # 25

17. Chlamydomonas minutissima Korsch. C # 35

18. Chlamydomonas sp. C 30

Filumul Euglenophyta

19. Euglena sp. Hydr 25

Filumul Bacillariophyta

20. Hantzschia amphioxys (Ehr.) Grun. B # 25

71

Notă: Valorile din tabel reprezintă valoarea coeficientului de răspândire. Prin semnul # sunt

notate speciile care au mai fost menţionare pentru solurile Republicii Moldova de către alţi autori

[Şalaru, 1996; Негру, Сабельникова, 1970, 1971, 1976; Oбух и др., 1968].

În general nici una din specii nu a fost stabilită în mai mult de o treime din probe. S-au

evidenţiat doar următoarele specii Phormidium automnale, Symploca fuscescens, Schizothrix

Friesii, Chlamydomonas minutissima, care formează complexul de dominanţi şi Nostoc linchia,

Botrydiopsis eriensis, Chlorella vulgaris, Euglena sp. şi Hantzschia amphioxys, care constituie

grupul de subdominanţi.

Majoritatea speciilor întâlnite în aceste soluri sunt specii euritope şi se întâlnesc în

cantităţi considerabile în diferite tipuri de soluri. Printre aceste specii merită menţionate Nostoc

linckia, N. microscopicum, Phormidium. fragile, Ph. automnale, Lyngbya amplivaginata,

Microcoleus tenerimus, Chlamydomonas atactogama, Hantzschia amphioxys ş.a.

Numărul redus de specii în aceste soluri se datorează condiţiilor specifice de existenţă.

Nici una din specii nu atinge valori maximale ale coeficientului de răspândire, nici o specie nu

este capabilă să asigure o acoperire mai mare de 30-35% din suprafaţa solului.

Din algele cele mai rezistente la poluarea cu deşeuri menajere trebuie menţionate

Phormidium autumnale, Symploca fuscescens, Schizothrix friesii şi Chlamydomonas sp.1.

Majoritatea speciilor de alge ce se dezvoltă activ în solurile de pe aceste teritorii fac parte din

filumurile Cyanophyta şi Chlorophyta. Primul fiind reprezentat prin 48%, iar al doilea prin 36%

din numărul total de specii, altor filumuri revenind doar 16%.

Deşi filumul Cyanophyta este reprezentat printr-un număr mai mare de specii, algele verzi

sunt mai variate după numărul de familii şi genuri, în special datorită genurilor mai puţin

numeroase. Cele mai bogate după numărul de specii s-au dovedit a fi familia Oscillatoriaceae -

prezentată prin 8 specii, şi Chlamydomonadaceae – cu 4 specii. Cele mai numeroase sunt genurile

Phormidium cu 5 specii, Chlamydomonas cu 4 specii, Stichococcus, Nostoc şi Schizothrix cu câte

2 specii.

În algocenozele de pe teritoriile poluate cu deşeuri menajere se atestă o dezvoltare foarte

slabă a reprezentanţilor din filumul Xanthophyta, deseori notându-se lipsa lor complectă. Acelaş

lucru a fost menţionat şi de către alţi autori [Москович, 1972; Суханова, 1997, 1998].

Structura ecologică a comunităţilor de alge edafice din solurile foarte poluate nu se

deosebeşte esenţial. Ca şi în alte tipuri de soluri aici predomină speciile filamentoase sau

monocelulare, înconjurate de mucozitate, care le conferă o rezistenţă adăugătoare.

72

În general structura taxonomică şi ecologică a comunităţilor algale de pe teritoriile

destinate colectării şi depozitării deşeurilor menajere poate fi descrisă prin următoarea formulă.

Cyn121 Chl4

3 Bac2n Xant2

1 Eugl11

± / 20 (19) 5 / 2 ------------------------------------------------------ P7 M3Ch2Cf2 B1C2 hidr1amph1

În concluzie se poate menţiona că în locurile de colectare şi depozitare a deşeurilor

menajere se formează condiţii specifice, extrem de nefavorabile pentru dezvoltarea algelor.

Astfel, se constată o degradare maximală a solurilor şi o capacitate scăzută de refacere a lor.

Numai un număr foarte redus de specii de alge sunt capabile să vegeteze în aceste condiţii.

Cercetând rolul acestor specii în solurile foarte poluate, pe viitor vor fi propuse metode de

recultivare biologică a solurilor.

Toate speciile care sunt capabile să se dezvolte activ în aceste soluri pot fi incluse în lista

speciilor rezistente la un grad înalt de poluare.

73

Capitolul V. Analiza comparativă a structurii taxonomice şi a particularităţilor

ecologice ale algoflorei din solurile municipiului Chişinău

5.1. Structura taxonomică generală a comunităţilor algale din solurile municipiul

Chişinău.

După analiza taxonomică completă putem judeca despre bogăţia unei flore, despre

genofondul regiunii respective, despre tendinţele de dezvoltare a biotei date sub acţiunea

anumitor factori. [Водоничаров, 1985]. Analizând componenţa taxonomică se pot prognoza

schimbările naturale şi antropogene în ecosistemele terestre. Structura taxonomică permite de a

interpreta mult mai integru şi mai corect anumite particularităţi ale ecosistemelor. Cunoaşterea

structurii taxonomice în două puncte date face posibilă compararea listelor speciilor

corespunzătoare, în baza cărora pot fi evidenţiate speciile caracteristice, comune, fapt ce permite

studierea deosebirilor ecologice între aceste teritorii.

La cercetarea algoflorei unei regiuni, în cazul nostru a unui teritoriu destul de restrâns, dar

uniform graţie acţiunii factorilor antropogeni, care au o acţiune constantă şi persistentă, am

parcurs la o serie din metodicile clasice utilizate la descrierea florei plantelor superioare.

În rezultatul cercetărilor efectuate în solurile municipiului Chişinău au fost depistate 344

specii şi varietăţi de alge, care fac parte din 5 filumuri, 10 clase, 19 ordine, 45 familii şi 93 genuri

[Ciubuc, 2000; Шалару, Чубук, 1999].

Cel mai variat după numărul de specii s-a dovedit a fi filumul Cyanophyta, reprezentat

prin 154 specii şi varietăţi de alge, care fac parte din 3 clase, 6 ordine şi 12 familii şi 24 genuri.

Printre familii pe primul loc se situează familia Oscillatoriaceae, care cuprinde 6 genuri şi 90

specii şi varietăţi de alge. Numărul mare de specii de alge albastre se datorează în mare parte

reprezentanţilor genurilor Phormidium cu 36 specii, Oscillatoria – 31, Lyngbya – 16, Nostoc – 13

şi Microcoleus cu 8 specii şi varietăţi. Aceste 5 genuri întrunesc aproximativ 70% din numărul

total de specii de cianofite.

Pe locul doi se situează reprezentanţii filumului Chlorophyta, care întruneşte 111 specii şi

varietăţi. Speciile date fac parte din 2 clase, 6 ordine, 20 familii şi 49 genuri. Numărul mare de

familii şi genuri, se datoreşte în special familiilor şi genurilor monotipice. Printre ele se pot

menţiona familiile Characiaceae, Borodinellaceae, Coelastraceae, Microthamniaceae,

Cladophoraceae, Haematococcaceae şi Spyrogiraceae, reprezentate doar printr-o singură specie.

În general în filumul Chlorophyta mai rar figurează familii şi genuri cu un număr mai mare de

specii. Cele mai numeroase familii sunt Chaetophoraceae cu 10 genuri şi 17 specii,

74

Chlorococcaceae cu 8 genuri şi 11 specii, Ulothrichaceae cu 5 genuri şi 13 specii şi

Chlamydomonadaceae cu 2 genuri şi 18 specii. Printre genurile mai numeroase sunt de menţionat

Chlamydomonas cu 17 specii, Chlorella cu 8, Trentepohlia cu 6 specii.

Mai puţin numeroase, dar foarte importante din punct de vedere indicator sunt algele

xantofite. În solurile municipiului Chişinău ele sunt reprezentate doar prin 45 specii şi varietăţi de

alge, care fac parte din 3 clase, 4 ordine, 10 familii şi 20 de genuri. Ca şi în cazul algelor verzi nu

avem familii şi genuri numeroase. Unica familie cu un număr mare de specii este

Pleurochloridaceae, reprezentată prin 8 genuri şi 22 specii. Cele mai numeroase genuri sunt

Pleurochloris şi Chloridella cu câte 5 specii de alge. Diversitatea redusă a algelor xantofite poate

fi explicată prin sensibilitatea reprezentanţilor acestui filum la acţiunea factorilor antropici.

Filumul Bacillaryophyta este reprezentat în solurile municipiului Chişinău prin 28 specii

şi varietăţi de alge, care fac parte din 1 clasă, 2 ordine şi 4 familii, care întrunesc în total 8 genuri.

Cele mai variate sunt familiile Naviculaceae cu 3 genuri şi 14 specii, şi Hantzshiaceae cu 2

genuri şi 8 specii. Cele mai numeroase sunt genurile Navicula cu 12 specii şi Hantzshia cu 5

specii şi varietăţi.

Un loc aparte revine reprezentanţilor filumului Euglenophyta, reprezentat printr-o singură

clasă, un ordin, o familie, 2 genuri şi 3 specii.

Analiza comparativă a comunităţilor algale s-a efectuat pe baza complexelor de specii ce

vegetează activ. În rezultatul utilizării metodei propuse de V.Şalaru [1996], în solurile

municipiului Chişinău au fost stabilite 114 specii şi varietăţi de alge, care vegetează activ în

solurile supuse acţiunii factorilor antropici. Complexul de specii ce se dezvoltă activ cuprinde

specii, care fac parte din 5 filumuri, 7 clase, 12 ordine, 28 familii, 48 genuri (tab.5.1.1.).

În tabelul 5.1.2. este prezentată lista speciilor care vegetează activ în diverse biotopuri din

municipiul Chişinău, indicându-se abundenţa şi dominanţa speciilor date.

Reeşind din datele prezentate în tabel putem deduce structura taxonomică a comunităţilor

algale în solurile municipiului Chişinău. Cele mai variate s-au dovedit a fi algele cianofite. Din

cele 154 specii şi varietăţi de alge cianofite 53 sunt capabile să se dezvolte activ în solurile

municipiului Chişinău [Şalaru, Ciubuc, 2001]. Speciile date fac parte din 3 ordine, 6 familii şi 12

genuri. Cea mai numeroasă familie este Oscillatoriaceae cu 4 genuri şi 32 de specii. În general

familia Oscillatoriaceae este cea mai numeroasă familie printre familiile de alge întâlnite în

solurile municipiului Chişinău, la fel cele mai numeroase genuri sunt Phormidium cu 17 şi

Oscillatoria cu 9 specii şi varietăţi de alge. Pe locul doi se situează familia Nostocaceae cu genul

Nostoc reprezentat prin 6 specii. Printre specii se evidenţiază Nostoc commune, N.flagelliforme,

75

N.linchia, N.microscopicum, N.punctiforme, Oscillatoria animalis, O.brevis, O.lacustris,

O.princeps, Phormidium ambiguum, Ph.automnale, Ph.corium, Ph.faveolarum, Ph.fragile,

Ph.papyraceum, Ph.paulsenianum, Ph.tenue, Lyngbya amplivaginata, L.attenuata,

L.martensiana, Schizothrix Friesii, S.lardaceae, Microcoleus chtonoplastes, M.paludosus,

M.tenerimus, M.vaginatus, care se întâlnesc în toate tipurile de soluri. Cu o frecvenţă puţin mai

joasă se întâlnesc Oscillatoria boryana, O.formosa, O.terebreiformis, Phormidium Crouanii,

Ph.jadinianum, Ph.molle, Ph.uncinatum, Ph.valderiae, Ph.viride, Symploca muralis, Lyngbya

Kossinscajae, Microcoleus lacustris, care întră în complexul de subdominanţi.

Tabelul 5.1.1.

Structură taxonomică a compexului de specii care vegetează activ în solurile municipiul

Chişinău

TAXONI Cyano-

phyta

Xantho-

phyta

Chloro-

phyta

Bacillario-

phyta

Eugleno-

phyta TOTAL

Ordine 6

3

4

3

6

4

2

1

1

1

19

12

Familii 12

6

10

5

20

13

4

2

1

1

47

28

Genuri 24

12

20

9

49

22

8

4

2

1

103

48

Specii şi

varietăţi

154

53

48

15

111

35

28

10

3

1

344

114

Notă: La numărător este plasat numărul total de taxoni, iar la numitor – numărul de taxoni ce

vegetează activ.

76

Tabelul 5.1.2.

Lista speciilor ce vegetează activ în solurile mun. Chişinău

Speciile ce se dezvoltă activ Sub- urbii

Par-curi

Car- tier

Zona terasa-mente-

lor

Zona indus-trială

Guno-işte

Filumul Cyanophyta

1. Microcystis aeruginosa Kutz.Emand Elenk. 8 (3)

2. M. pulverea (Wood) Forti,Elenk 7 (9)

3. Aphanothece clathrata W.et G.S.West 4 (4)

4. Gloeocapsa magma (Breb.) Kutz. 3 (15)

5. Nostoc commune (Vauch.) Elenk. 4 (15) 5 (15) 5 (15) 7 (10)

6. N. flagelliforme (Berk et Curt.)Elenk. 4 (1) 3 (5) 3 (5)

7. N. linckia (Roth.) Elenk. 3 (8) 3 (4) 3 (2) 8 (15) 3 (4)

8. N. microscopicum (Karm.) Elenk. 4 (3) 3 (4) 8 (10) 10 (15) 2 (6)

9. N. punctiforme (Kutz.) Elenk. 3(6) 3 (15) 4 (15) 4 (15)

10. N. punctiforme f.populorum (Geitl) Hollerb 3 (8) 2 (15) 4 (15) 7 (15)

11. Cylindrospermum lichaeniforme (Bory) Kutz. 3 (2) 5 (15)

12. Scytonema ocellatum Lyngb. 3 (2) 3 (6)

13. Oscillatoria acuminata Gom. 3 (8)

14. O. animalis Ag. 6 (15)

15. O. Boryana (Ag.) Bory. 3 (14) 6 (14)

16. O. brevis (Kutz.) Gom. 5 (12) 2 (8) 10 (12) 4 (13)

17. O. chalybea (Mert.) Gom. 3 (3) 4 (8)

18. O. deflexoides Elenk. et Kossinsk 3 (8)

19. O. formosa Bory. 2 (8)

20. O. lacustris (Kleb.) Geitl. 4 (4) 3 (2) 3 (10)

21. O. princeps Vauch. 4 (6)

22. Phormidium ambiguum Gom. 3 (8) 4 (13) 8 (15) 7 (9)

23. Ph. angustissimum W. Et G.S.West 3 (13)

24. Ph. automnale (Ag.) Gom. 2 (12) 8 (13) 3 (8) 8 (11) 10 (10) 3 (8)

25. Ph. corium (Ag.) Gom. 9 (15) 4 (13) 2 (8)

77

26. Ph. coutinhoi Samp. 3 (4)

27. Ph. Crouanii Gom. 4 (10)

28. Ph. viridis Skuja. 4 (5) 4 (11)

29. Ph. faveolarum (Mont.) Gom. 2(8)

30. Ph. fragile (Menegh.) Gom. 11 (12) 9 (12) 4 (15) 2 (12)

31. Ph. interruptum Kutz. 3 (6) 8 (15)

32. Ph. jadinianum Gom. 4 (6) 4 (12)

33. Ph. papyraceum (Ag.) Gom. 3 (10) 10 (15) 4 (10) 9 (15)

34. Ph. paulsenianum B.-Peters. 3 (8) 8 (10) 4 (7) 4 (12)

35. Ph. Retzii (Ag.) Gom. 9 (15) 8 (12) 4 (8)

36. Ph. tenue (Menegh.) Gom. 7 (15) 8 (15) 5 (13)

37. Ph. uncinatum (Ag.) Gom. 2 (15) 2 (8)

38. Ph. valderiae (Delp.) Geitl. 3 (10)

39. Symploca fuscescens (Kutz.) Rabenh. 11(15) 3 (15)

40. S. muralis Kutz 2 (12)

41. Lyngbya amplivaginata van Goor 5 (13) 8 (12) 11(15) 13(15) 14(15) 2 (12)

42. L. attenuata F.E.Fritsch 3 (2)

43. L. martensiana Menegh. 3 (9)

44. Schizothrix Friesii (Ag.) Gom. 3 (15) 9 (15) 4 (15) 3 (15)

45. S. lardaceae (Ces.) Gom. 3 (5)

46. S. vaginata (Nag.) Gom. 9 (15) 2 (8)

47. Microcoleus chthonoplastes(Fl.Dan.)Thur 3 (8) 3 (15) 11(15) 6 (13)

48. M. lacustris (Rabenh.) Farl. 3 (2) 6 (15) 5 (15)

49. M. paludosus (Kutz.) Gom. 5 (6)

50. M. sociatus Wet G.S.West 3 (5)

51. M. subtortulosus (Breb.) Gom. 3 (13) 3 (15)

52. M. tenerimus Gom. 3 (3) 4 (13) 7 (15) 2 (10)

53. M. vaginatus (Vauch.) Gom 11(10) 6 (13) 16(15) 15(15)

Filumul Xanthophyta

1. Pleurochloris anomala James. 3 (8) 4 (15) 5 (12)

2. P. magma Boye-Pet. 3 (8)

78

3. P. polychloris Pasch. 3 (2) 3 (15) 6 (10) 3 (10)

4. P. pyrenoidosa Pasch. 3 (9)

5. Chloridella cystiformis Pasch. 5 (7)

6. C. neglecta Pasch. 3 (15) 10(14) 2 (10)

7. C. simplex Pasch. 3 (15)

8. Botrydiopsis eriensis Snow. 2 (11) 7 (15) 3 (2)

9. B. arhiza Borzi 2 (15) 9 (13) 3 (12)

10. Ellipsoideon regulare Pasch. 2 (15)

11. Botryochloris minima Pasch. 2 (6)

12. B. simplex Pasch. 2 (10) 3 (10) 2 (15)

13. Chlorellidium tetrabotrys Visch. Et Pasch 2 (12) 3 (15) 3 (12)

14. Chloropedia plana Pasch. 3 (6)

15. Tribonema viride Pasch. 4 (10)

Filumul Chlorophyta

1. Chlorococcum olivaceum Rabenh. 3 (8)

2. Chlorococcum sp.1. 2 (10) 4 (12) 5 (15) 4 (10) 2 (15) 1 (8)

3. Chlorococcum sp. 2. 3 (15) 1 (13) 2 (10) 3 (7)

4. Dictyococcus irregulares B.Petersen 2 (5) 1 (13) 2 (10)

5. Dispora speciosa Korsch. 5 (4) 2 (8) 5 (1)

6. Chloroplana terricola Hollerb. 2 (8) 2 (14) 4 (15) 2 (10)

7. Chlorosarcina elegans Gerneck. 4 (12) 4 (15)

8. Chlorosarcinopsis minor Gerneck. 3 (15) 6 (11) 2 (5) 6 (5)

9. Chlorosphaera angulosa (Corda) Klebs. 1 (6) 1 (6)

10. Palmella miniata Leiblein. 5 (10)

11. Palmellocystis planctonica Korsch. 2 (2)

12. Dictyosphaerium ehrenberghianum Naeg 2 (7)

13. Chlorella luteoviridis Chod. 3 (6)

14. C. pyrenoidosa Chick. 2 (9) 7 (15)

15. C. vulgaris Beij. 2 (5) 3 (6) 2 (7)

16. Coelastrum microporum Naeg. 3 (8)

17. Scenedesmus bijugatus (Turp) Kuetzing. 2 (3)

79

18. Coccomyxa dispar Schmidle. 2 (4) 3 (15)

19. C. solorinae Chod. 4 (8)

20. Clebsormidium dissectum(Gay)Fareoqui 3 (6)

21. C. flaccidum (Kutz)Fott 2 (10) 2 (4) 3 (10)

22. Stichococcus fragilis Gay. 3 (6)

23. Stigeoclonium attenuatum (Hazen.) Collins. 1 (3)

24. Protoderma viride Kutz. 2 (5) 3 (5)

25. Desmococcus vulgaris (Nag) Brand. 4 (14) 7 (5)

26. Trentepohlia calamicola (Zell.) De Toni etLevi 3 (3)

27. Chlamydomonas atactogama Korsch. 2 (6)

28. C. globosa Snow. 3 (15) 4 (10) 4 (15)

29. C. gloeogama Korsch. 3 (6)

30. C. minutissima Korsch. 2 (10)

31. C. Reinhardii Dang. 2 (10)

32. Chlamydomonas sp.1 2 (15)

33. Chlamydomonas sp.2 5 (15) 6 (15)

34. Chlamydomonas sp.3. 2 (11) 2 (10)

35. Chlamydomonas sp.4. 10(15)

Filumul Euglenophyta

1. Euglena sp. 2 (4)

Filumul Bacillariophyta

1. Navicula mutica Kutz. 4 (5) 2 (3) 7 (13) 7 (13)

2. N. mutica v. Nivalis (Ehr.) Hust. 2 (2) 3 (2)

3. N. oblonga Kutz. 3 (2)

4. N. pelliculosa (Breb.) Hilse. 2 (3) 2 (2) 5 (7) 8 (10)

5. N. pupula Kutz. 3 (3)

6. Gomphonema ventricosum Greg. 4 (2)

7. Hantzschia amphioxys (Ehr.) Grun. 1 (3) 12 (6) 5 (10) 16 (14) 16 (15) 2 (1)

8. H. amphioxys v.capitata O.Mull. 3 (10) 2 (2) 15 (15)

9. H. amphioxys v. constricta Pant. 4 (5) 6 (5) 2 (10)

10. Nitzshia sigmoidea (Ehr.) V.Smith. 4 (6) 3 (3)

80

Notă: indicii din tabel a(b) exprimă gradele de abundenţă şi dominanţă a fiecărei specii, unde a-

dominanţa (numărul de probe în care specia dată a fost determinată) şi b – abundenţa speciei

respective.

Pe locul doi se plasează algele verzi, care sunt reprezentate prin 35 de specii şi varietăţi,

care fac parte din 22 genuri, 13 familii şi 4 ordine. Cele mai numeroase familii s-au dovedit a fi

Chlorococcaceae cu 8 genuri şi 6 specii, Chlamydomonadaceae cu un gen şi 6 specii,

Chlorosarcinaceae cu 2 genuri şi 4 specii, Chaetophoraceae cu 3 genuri şi 3 specii şi

Ulothrichaceae cu 2 genuri şi 3 specii. Printre genurile mai numeroase pot fi numite

Chlamydomonas cu 6 specii, Chlorella şi Chlorococcum cu câte 3 specii. În rest majoritatea

genurilor sunt monotipice, acest factor dovedind tendinţa spre degradare al filumului dat. Printre

specii mai frecvent se întâlnesc Chlorosarcina elegans, Clebsormidium flaccidum, Chlorococcum

sp., care se întâlnesc practic în toate zonele oraşului şi întră în complexul de dominanţi. Cu o

frecvenţă puţin mai joasă se întâlnesc Dictyococcus irregulares, Chlorosarcinopsis minor,

Chlorosphaera angulosa, Desmococcus vulgaris, Chloroplana terricola, Chlorella vulgaris,

Coelastrum microporum, Stichococcus fragilis.

Algele xantofite sunt reprezenate doar de 15 specii, care fac parte din 3 ordine, 6 familii şi

9 genuri. Printre aceste alge nu avem familii şi genuri numeroase, majoritatea din ele fiind

monotipice. Şi această grupă de alge se află în stare de degradare în solurile supuse acţiunii

factorilor antropici. Printre genuri se evidenţiază doar genul Pleurochloris cu 4 specii,

Chloridella şi Botryochloris cu câte 3 specii. În complexul de dominanţi întră următoarele specii:

Pleurochloris anomala, P.polychloris, Chloridella neglecta, Botrydiopsis eriensis, B.arhiza,

Botryochloris simplex, Chlorellidium tetrabotrys. O frecvenţă mai joasă au speciile Pleurochloris

magma, Ellipsoideon regulare şi Chlorobotris terrestris.

Din algele euglenofite este capabilă să se dezvolte activ doar o singură specie – Euglena

sp., întâlnită doar în zone cu o poluare sporită.

Algele diatomee sunt rprezentate prin 10 specii, care fac parte din 1 ordin, 2 familii şi 4

genuri. Se evidenţiază familiile Naviculaceae cu genul Navicula cu 4 specii şi familia

Hantzchiaceae cu genurile Hantzchia cu 4 specii şi Nitzshia cu 2 specii. Cea mai înaltă frecvenţă

o are Hantzchia amphyoxus, care întră în complexul de dominanţi. O frecvenţă mai joasă o au

speciile Navicula mutica, N.pelliculosa, Hantzchia amphyoxus v.capitata, Nitzschia sigmoidea.

81

Multe din speciile depistate în solurile municipiului Chişinău nu sunt tipice pentru aceste

soluri şi au nimerit aici întâmplător datorită diverşilor agenţi de migrare, cum ar fi transpotrul,

migrarea populaţiei, transportarea diferitor obiecte şi materiale, utilizarea apei din bazinele

naturale pentru stropirea terasamentelor şi a zonelor alăturate, a florăriilor din parcuri, precum şi

în diverse procedee tehnologice. Astfel pentru solurile din municipiul Chişinău au fost menţionate

46 specii de alge noi pentru Republica Moldova. (tab. 5.1.3.).

Tabelul 5.1.3.

Lista speciilor de alge edifice noi pentru solurile Republicii Moldova

Filumul Cyanophyta

1. Microcystis aeruginosa Kutz.Emand Elenk.

2. Xenococcus Kerneri Hansg.

3. Aphanothece clathrata W.et G.S.West

4. Nostoc sp.1

5. Nostoc sp.2

6. Anabena sp.

7. Scytonema ocellatum Lyngb.

8. Speleopogon cavarae Borzi.

9. Oscillatoria acuminata Gom.

10. O. Boryana (Ag.) Bory.

11. O. chalybea (Mert.) Gom.

12. O. lacustris (Kleb.) Geitl.

13. O. princeps Vauch.

14. Ph. angustissimum W. Et G.S.West

15. Ph. corium (Ag.) Gom.

16. Ph. coutinhoi Samp.

17. Ph. Crouanii Gom.

18. Symploca fuscescens (Kutz.) Rabenh.

19. L. attenuata F.E.Fritsch

20. Schizothrix. vaginata (Nag.) Gom.

21. Microcoleus. lacustris (Rabenh.) Farl.

22. M. paludosus (Kutz.) Gom.

82

23. M. sociatus Wet G.S.West

24. M. subtortulosus (Breb.) Gom.

25. Microcoleus sp.

Filumul Chlorophyta

26. Chlorococcum sp.1.

27. Chlorococcum sp. 2.

28. Chlorosarcinopsis minor Gerneck.

29. Chlorosphaera angulosa (Corda) Klebs.

30. Dictyosphaerium ehrenberghianum Naeg

31. Chlorella pyrenoidosa Chick.

32. Coccomyxa solorinae Chod.

33. Stichococcus fragilis Gay.

34. Trentepohlia calamicola (Zell.) De Toni etLevi

35. Chlamydomonas globosa Snow.

36. C. minutissima Korsch.

37. C. Reinhardii Dang.

38. Chlamydomonas sp.1

39. Chlamydomonas sp.2

40. Chlamydomonas sp.3.

41. Chlamydomonas sp.4.

Filumul Euglenophyta

42. Euglena sp.

Filumul Bacillariophyta

43. Navicula oblonga Kutz.

44. N. pupula Kutz.

45. Gomphonema ventricosum Greg.

46. Nitzshia sigmoidea (Ehr.) V.Smith.

83

Legenda: 1- Cyanophyta, 2- Xanthophyta, 3- Chlorophyta, 4- Bacillariophyta, 5- Euglenophyta Figura 5.1.1. Repartizarea principalelor filumuri de alge în solurile municipiului

Chişinău.

84

Anumite legităţi pot fi stabilite şi la repartizarea algelor în solurile anumitor zone, care au

fost delimitate după principalul factor de poluare. După cum s-a mai menţionat pe teritoriul

municipiului Chişinău au fost evidenţiate 6 zone convenţionale. Algoflora fiecărei zone este

specifică şi se deosebeşte în special după raportul dintre principalele filumuri şi prin prezenţa

anumitor specii de alge caracteristice (fig. 5.1.1.).

După cum reiese din figura 5.1.1. cea mai mare diversitate de xantofite a fost depistată în

probele din suburbiile oraşului – circa 26%. Mai mic (16%) este numărul de alge xantofite în zona

de recreaţie, care se caracterizează printr-un nivel mediu de poluare. Cel mai mic număr de

xantofite (5-6%) se atestă în sectoarele foarte poluate, cum sunt zona industrială şi cartierele. În

regiunea terasamentelor şi la gunoişti diversitatea xantofitelor este la fel de joasă – circa 10%, dar

ceva mai ridicată decât în cazurile precedente, probabil din motivul că solurile de aici nu sunt atât

de bătătorite.

Varietatea algelor verzi la fel depinde de gradul de poluare şi bătătorire a solurilor. Cel

mai mic număr de alge verzi se atestă în solurile din apropierea terasamentelor, şi cuprind doar

15% din numărul total de specii. Doar puţin mai mare (20%) este ponderea algelor în solurile din

preajma gunoiştilor. În celelalte zone numărul algelor verzi este relativ uniform şi constituie circa

24-28%, cel mai înalt fiind în solurile din zona de recreaţie, ca fiind cele mai slab poluate.

Inversă este legitatea de răspândire a algelor cianofite şi diatomee. Numărul maximal de

cianofite - până la 60-64% se atestă în locurile cu o poluare înaltă cu deşeuri menajere, şi anume

la gunoişti, în apropierea terasamentelor şi în cartiere. Numărul de diatomee aici este relativ jos –

5-7 %. O diversitate înaltă a algelor cianofite circa 52% se menţionează in zona industrială, fapt

ce denotă un grad înalt de poluare. În schimb, aici, la fel ca şi în zona terasamentelor, se observă

diversitatea maximă a algelor diatomee - 15%. Cea mai mică cantitate de cianofite a fost

determinată în algoflora suburbiilor şi în parcuri – 44-45%. Diversitatea diatomeelor în algoflora

suburbiilor este minimă - 3%. În parcuri diversitatea diatomeelor este destul de mare şi constituie

circa 12%.

Unica zonă unde activ se dezvoltă alge euglenofite este zona gunoiştilor, unde lor le revin

circa 5%. Aici au fost găsite Euglena viridis, Euglena polimorpha, Trachelomonas sp.

85

Reieşind din datele expuse mai sus, putem deduce următoarele şiruri de răspândire a

algelor:

Flora spontană:

Clorophyta (44%) → Xantophyta (39%) → Cyanophyta (21%) →

Bacillariophyta (1%)

Parcuri:

Cyanophyta (40%) → Clorophyta (30%) → Xanthophyta (20%) → Bacillariophyta

(10%) → Euglenophyta (0,2%)

Cartier:

Cyanophyta (64%) → Clorophyta (21%) → Xanthophyta (8%) → Bacillariophyta (7%)

Zona industrială:

Cyanophyta (60%) → Clorophyta (19%) → Bacillariophyta (13%)→ Xanthophyta (8%)

→ Euglenophyta (0,4%)

Trasee:

Cyanophyta (50%) → Xanthophyta (16%) → Bacillariophyta (13%) → Clorophyta

(12%) → Euglenophyta (0,6%)

Gunoişte:

Cyanophyta (65%) → Clorophyta (12%) → Bacillariophyta (10%) → Xanthophyta (8%)

→ Euglenophyta (5%)

În baza acestor date putem conchide că odată cu mărirea presingului antropic se observă o

scădere a numărului de alge xantofite şi clorofite, în special a celor clorococcale şi ulotrihale, şi

creşterea numărului de alge cianofite şi diatomee cu apariţia algelor euglenofite.

Observaţiile efectuate denotă că probele diferă nu numai prin componenţa floristică, dar şi

prin numărul mediu de specii într-o probă (tab. 5.1.4.).

86

Tabelul 5.1.4.

Numărul speciilor ce vegetează activ şi valoarea lor medie în biotopurile cercetate

Tipul

biotopului

Cyanophyta Xanthophyta Chlorophyt

a

Euglenophyta Bacillariophy

a

Total

Suburbii 17

3,7 ± 1,6

10

2,1 ± 0,3

10

2,1 ± 0,4 0

1

0,3 ± 0,4

38

8,2 ± 0,6

Parcuri 19

4,5 ± 1,2

7

1,7 ± 0,3

11

2,8±0,2 0

5

0,8±0,2

42

9,8 ± 1,6

Cartier 35

5,1 ± 0,2

3

0,4 ± 0,3

13

2,9 ± 0,3 0

4

0,5 ± 0,4

55

8,9 ± 0,4

Trasee 24

7,2 ± 1,1

4

1,1 ± 0,6

6

1,8 ± 0,5 0

6

1,8 ± 0,2

40

11,9 ± 1,3

Zona industr. 27

4,8 ± 0,2

3

0,6 ± 0,3

14

2,1 ± 0,2 0

8

1,3 ± 0,6

52

8,8 ± 0,4

Gunoişti 12

3,3 ± 0,2

2

0,4 ± 0,2

4

0,9 ± 0,4

1

0,2 ± 0,3

1

0,2 ± 0,2

20

5,0 ± 0,2

În total pe

oraş

53

28,6 ± 1,3

15

6,3 ± 1,0

35

4,8±0,4

1

0,006

10

0,9±0,4

114

20 ± 5

NOTĂ. La numărător este indicat numărul de specii din filumul dat, iar la numitor –

numărul mediu de specii din filumul dat într-o probă cercetată.

Dacă în flora spontană într-o probă se întâlneau în medie 24-26 de specii, în zona

industrială şi în cartier circa 20-21 specii. Mai mare este numărul de specii în zona de recreaţie.

Aici se întâlnesc în medie 22-25 de specii într-o probă. Cea mai mare diversitate de specii - 26-28

(32) a fost depistată în zona terasamentelor şi se datorează probabil migrării algelor din alte locuri

prin intermediul particulelor de praf. S-a observat, că odată cu mărirea presingului antropic are

loc micşorarea numărului mediu de specii de alge într-o probă. Cea mai mică diversitate a fost

constatată în probele de pe terenurile ataşate gunoiştilor - circa 13-15 specii. Aici se semnalează o

aciditate înaltă şi o cantitate sporită de deşeuri organice.

87

Zonele convenţionale se deosebesc nu numai după numărul mediu de specii într-o probă,

dar şi prin raportul raportul reprezentanţilor din fiecare filum. De exemplu, zona industrială se

aseamănă după numărul mediu de specii într-o probă, cu solurile din cartierele locative, dar se

deosebeşte mult după numărul mediu de reprezentanţi din fiecare filum. Astfel, în probele din

zona industrială se conţineau circa 30-31 specii de cianofite şi 1-2 specii de alge diatomee, pe

când în solurile din cartierele locative numărul de alge cianofite varia în jurul cifrei de 37-38, iar

algele diatomee constituiau în medie 1-2 specii, iar algele euglenofite lipseau totalmente. Acelaş

lucru se poate spune despre perechia parcuri-trasee. În ambele zone numărul mediu de specii într-

o probă constituia 25-26 specii, iar ponderea principalelor filumuri este diferită. În probele

colectate în parcuri se conţineau în medie 20-21 specii de alge cianofite, 8-9 specii de alge verzi

şi o specie de alge diatomee, pe când în probele colectate în apropierea terasamentelor se găseau

în medie 26-27 specii de alge cianofite, circa 5 specii de alge verzi şi 1-2 specii de alge diatomee.

Deci, important este nu numai numărul mediu de specii într-o probă, dar şi raportul dintre

numărul mediu de reprezentanţi ai fiecărui filum.

Majoritatea speciilor de alge depistate fac parte din câteva familii de bază, care sunt cele

mai des întâlnite în cadrul algoflorei fiecărei regiuni. Pentru municipiul Chişinau cele mai

numeroase sunt familiile Oscillatoriaceae cu 92 de specii, Pleurochloridaceae cu 24 de specii,

Chaetophoracea şi Naviculaceae cu câte 17 şi 16 specii respectiv, Schizothrichaceae,

Chlamydomonadaceae cu 14 specii, Nostocaceae, Chlorococcaceae şi Ulothrichaceae cu câte 13

specii (tab. 5.1.5).

În ordinea descreşterii numărului de reprezentanţi, fiecărei familii i s-a atribuit un anumit

rang. Din tabel se observă că în fiecare din zonele convenţionale ponderea fiecărei familii este

diferită, deci şi rangul obţinut este diferit. Unica familie - Oscillatoriaceae – este lider după

numărul de specii în toate zonele, şi în toate zonele este o familie de rangul 1. Familia

Pleurochloridaceae este o familie de rangul 2 în general pe oraş, precum şi în majoritatea

zonelor, cu excepţia solurilor din cartiere şi din zona industrială, unde a obţinut doar rangul 5 -

5,5. Dacă ne referim la celelalte familii, rangul lor în diferite zone este diferit şi specific fiecărei

zone în parte. De exemplu, familia Chaetophoraceae în lista generală pe oraş ocupă rangul 4, iar

în probele colectate în suburbii şi zona industrială această familie se coboară pe locul 8- 9, iar în

cartiere chiar pe locul 10. Familia Naviculaceae în lista generală este o familie de rangul 5, pe

când în solurile din suburbii lipseşte complect, în solurile de la gunoişti este reprezentată printr-o

singură specie, iar în solurile din împrejurimile terasamentelor a fost mult mai numeroasă,

88

obţinând rangul 3. Pentru celelalte familii repartizarea pe ranguri este şi mai specifică de la zonă

la zonă.

Tabelul.5.1.5.

Principalele familii de alge edafice (după numărul total de specii) şi rangul lor în algoflora

edafică a municipiului Chişinău

Total pe

oraş

Suburbii Parcuri Cartier Trasee Zona

industrială

Gunoişti

Principalele familii

de alge

Num

de

sp.

rang

ul

Num

de

sp.

rang

ul

Num

de

sp.

rang

ul

Num

de

sp.

rang

ul

Num

de

sp.

rang

ul

Num

de

sp.

rang

ul

Num

de

sp.

rang

ul

Oscillatoriaceae 92 1 24 1 48 1 52 1 42 1 52 1 19 1

Pleurochloridaceae 24 2 10 2 18 2 8 5 15 2 8 5,5 1

Chaetophoraceae 17 3 2 9.5 8 4.5 3 10 9 4.5 5 8,5 -

Naviculaceae 16 4 - - 7 7 4 7.5 11 3 6 7 1

Schizothrichaceae 14 5,5 5 5 6 10 12 2 7 9 11 3 6 2

Chlamydomonadaceae 14 5.5 1 11 3 12,5 8 5 8 6,5 4 10 1

Nostocaceae 13 7 6 3.5 8 4.5 8 5 8 6,5 10 4 4 3

Chlorococcaceae 13 7 6 3.5 11 3 9 3 9 4.5 10 2 1

Ulothrichaceae 13 7 1 10.5 7 7 4 7.5 5 10 8 5,5 -

Oocystaceae 11 10 2 9.5 7 7 3 10 7 9 1 13 1

Scenedesmaceae 8 11,5 3 8 1 14 2 12,5 3 11 2 12 -

Hantzschiaceae 8 11,5 1 10.5 6 10 3 10 7 9 5 8,5 1

Botryochloridaceae 6 13 4 6 6 10 2 12,5 4 10 3 11 3 4

89

Majoritatea speciilor ce se dezvoltă activ (97 specii) se încadrează în principalele 13

familii, care sunt cele mai numeroase (Tab.5.1.6.). Aceste 13 familii reprezintă 85% din numărul

total de specii ce se dezvoltă activ.

Tabelul. 5.1.6.

Principalele familii de alge edafice (după numărul de specii ce se dezvoltă activ) şi rangul

lor în algoflora edafică a municipiului Chişinău

Total pe

oraş

Suburbii Parcuri Cartier Trasee Z.industr Gunoişti

Familiile de alge

Num

ărul

de

spec

ii

rang

ul

Num

ărul

de

spec

ii

rang

ul

Num

ărul

de

spec

ii

rang

ul

Num

ărul

de

spec

ii

rang

ul

Num

ărul

de

spec

ii

rang

ul

Num

ărul

de

spec

ii

rang

ul

Num

ărul

de

spec

ii

rang

ul

Oscillatoriaceae 31 1 9 1 34 1 7 2 14 1 14 1 7 1

Schizothrichaceae 10 2,5 1 8 4 5,5 8 1 4 3,5 6 2 3 2

Pleurochloridaceae 10 2,5 7 2 5 3 2 7 4 3,5 2 8,5 1 7

Chlamydomonadaceae 9 4 - - 2 11 4 3,5 1 9 4 6 2 3,5

Nostocaceae 6 6 6 3 5 3 2 7 5 2 5 3,5 2 3,5

Chlorococcaceae 6 6 4 4 5 3 4 3,5 2 7 5 3,5 - -

Naviculaceae 6 6 - - 4 5,5 2 7 3 5,5 4 6 1 7

Hantzchiaceae 4 8 1 8 3 8 2 7 3 5,5 4 6 1 7

Botryochloridaceae 3 10 3 5,5 1 13 1 11 - - 1 10,5 1 7

Chlorosarcinaceae 3 10 3 5,5 3 8 1 11 1 9 - - - -

Oocystaceae 3 10 - - 2 11 2 7 - - 1 10,5 1 7

Ulotrichaceae 3 10 - - 2 11 1 11 - - 2 8,5 - -

Chaetophoraceae 3 10 1 8 3 8 - - 1 9 - - - -

90

S-a constatat, că printre speciile de alge care se dezvoltă activ în solurile municipiului

Chişinău se evidenţiază reprezentanţii familiei Oscillatoriaceae. În toate zonele cercetate această

familie este o familie de rangul 1, excepţie face doar zona locativă, unde algele oscilatoriale

cedează întâetatea algelor din familia Schizothrichaceae, care sunt mult mai rezistente la

bătătorirea intensă a solului. Pe locurile doi ţi trei în lista generală pe oraş se plasează algele din

familiile Schizothrichaceae şi Pleurochloridaceae reprezentate fiecare cu câte 10 specii. La

repartizarea algelor date în zonele convenţionale se observă, că în majoritatea zonelor

reprezentanţii din familia Schizothrichaceae sunt mult mai numeroşi, familia dată având un rang

mai înalt. La repartizarea celorlalte familii au survenit anumite schimbări, uneori chiar radicale.

Familia Schizothrichaceae din una de rangul 6,5 în lista generală de specii devine o

familie de rangul doi în lista speciilor care se dezvoltă activ. O poziţie mai înaltă au obţinut şi

familiile Chlamydomonadaceae (rangul 4 în loc de 6,5), Nostocaceae (rangul 6 în loc de 8,5) şi

Botryochloridaceae (rangul 10 în loc de 13). Pentru alte familii, din potrivă, rangul a scăzut

considerabil. Astfel, familia Chlorococcaceae a coborât de la rangul 3 la rangul 6, iar

Chaetophoraceae de pe locul 4 a coborât pe locul 10, în special datorită faptului că speciile din

genurile Pseudopleurococcus, Leptosira, Gongrosira, Diplosphaera nu au nimerit în lista

speciilor care se dezvoltă activ. Motivul principal este sensibilitatea reprezentanţilor acestor

familii faţă de acţiunea factorilor negativi.

Din punct de vedere al analizei floristice este importantă evidenţierea familiilor cu

numărul maximal de genuri (tab. 5.1.7.). Un număr mare de genuri se datorează prezenţei

genurilor cu o singură specie. Aceasta la rândul său caracterizează gradul de complexitate al unei

flore, şi indică gradul de degradare al florei date. Cu cât mai mare este numărul de familii

monotipice, cu atât flora se consideră mai degradată.

Majoritatea familiilor numeroase, în ceea ce priveşte numărul de genuri pe care le conţin,

din algoflora edafică a municipiului Chişinău sunt familii de alge verzi, cu excepţia familiilor

Oscillatoriaceae (filumul Cyanophyta), Navicullaceae (filumul Bacillariophyta) şi

Pleurochloridaceae (filumul Xantophyta).

91

Tabelul. 5.1.7.

Principalele familii de alge edafice (după numărul de genuri) şi rangul lor în algoflora

edafică a municipiului Chişinău

Total pe

oraş

Suburbii Parcuri Cartier Trasee Z.industr Gunoişti

Familiile de alge N

umăr

ul d

e ge

nuri

rang

ul

Num

ărul

de

genu

ri

rang

ul

Num

ărul

de

genu

ri

rang

ul

Num

ărul

de

genu

ri

rang

ul

Num

ărul

de

genu

ri

rang

ul

Num

ărul

de

genu

ri

rang

ul

Num

ărul

de

genu

ri

rang

ul

Chaetophoraceae 10 1 2 5 6 2,5 3 4,5 7 1 5 3 -

Pleurochloridaceae 8 2,5 5 1 8 1 4 2,5 6 2,5 4 5 1

Chlorococcaceae 8 2,5 3 2,5 5 4 4 2,5 5 4 6 1 -

Oscillatoriaceae 6 4 3 2,5 6 2,5 5 1 6 2,5 5 3 5 1

Ulothrichaceae 5 5 1 7,7 3 5,5 3 4,5 2 6,5 5 3 -

Scenedesmaceae 4 6 2 5 1 7,5 1 7,5 3 5,5 1 8 -

Botryochloridaceae 3 8 2 5 3 5,5 2 6 3 5,5 3 6 2

Naviculaceae 3 8 - - 2 6 1 7,5 2 6,5 1 8 1

Pleurocapsaceae 3 8 1 7,5 1 7,5 - 1 8 1 8 -

Complexitatea algoflorei din solurile municipiului Chişinău a fost cercetată în baza

coeficientului de corelare Spirmen. Indicii calculaţi ne denotă că algoflora municipiului Chişinău

are o structură destul de complexă şi variată şi, deşi numărul de genuri în familii este destul de

mare (ρs = 0.55), numărul de specii în genuri şi familii este mult mai redus (ρs = 0.39, ρs = 0.21

respectiv), ceea ce ne confirmă că multe genuri sunt reprezentate doar prin 1 sau 2 specii.

Pentru municipiu Chişinău numărul maximal de familii – 48.3% revine filumului

Chlorophyta, în special datorită faptului că majoritatea familiilor din acest filum sunt reprezentate

printr-un număr limitat de genuri cu doar 1-2 specii, şi numai familia Chlorococcaceae este

reprezentat de 6 genuri cu 6 specii (câte una pentru fiecare gen). Din punct de vedere floristic

filumul Chlorophyta este cel mai variat după numărul de familii (ρs = 0.48) şi de genuri (ρs =

0,49), în special după cum s-a mai menţionat datorită familiei Chlorococcaceae cu ρs = 0,11, care

92

deţine întâetatea în general printre algele ce vegetează activ în solurile municipiului Chişinău. În

ceea ce priveşte numărul de specii, cel mai numeros este filumul Cyanophyta, ce constituie ρs =

0.489, în special datorită genului Oscilatoriaceae cu ρs = 0.30.

Comparând algoflora teritoriilor vecine pe baza coeficientului de similitudine Stugren-

Rădulescu [Mалышев, 1984] am stabilit, că comunităţile algale de la gunoişti, reprezintă un grup

specific de alge, care se deosebesc mult de comunităţile celorlalte biotopuri de pe teritoriul

municipiului. Pentru toate perechile coeficientul de similitudine are valori negative (tab.5.1.8.). O

asemănare slabă se constată pentru perechile: suburbii-cartier (-0,2), suburbii-zona industrială (-

0,3), suburbii - trasee (-0,1). Slab se deosebesc perechile parcuri-cartier, cartier-trasee, cartier-

zona industrială, trasee-zona industrială. Pentru toate perechile menţionate coeficientul variază în

limitele 0 - 0,35 ceea ce indică o asemănare relativ joasă între algoflorele teritoriilor comparate.

Tabelul 5.1.8.

Coeficienţii de similitudine Stugren-Rădulescu pentru perechile de biotopuri comparate

Suburbii parcuri cartier Zona indust transport gunoişti

Suburbii + -0,1 0,2 0,3 0,1 0,7

Parcuri + -0,2 -0,1 -0,5 0,5

Cartier + -0,3 -0,2 0,4

Zona ind. + -0,3 0,5

Transport + 0,5

Gunoişti +

Condiţii specifice se formează în locurile de stocare a deşeurilor menajere şi la gunoişti,

unde cantitatea de substanţe organice în stare de descompunere este maximală, ca urmare

creându-se condiţii de mediu deosebite, care cauzează şi o floră specifică a acestor teritorii. Între

comunităţile algale din această zonă şi din zonele vecine se atestă o deosebire medie, coeficientul

de similitudine variind în limitele -0,4 şi –0,5. Condiţii deosebite s-au format şi în zona

industrială. Coeficienţii de similitudine a acestei zone cu cele învecinate variază în jurul cifrei 0,3,

adică circa 30% din speciile găsite în această zonă sunt specifice doar ei. În rest pentru oraş

deosebirea şi asemănarea pentru celelalte zone este destul de mică, şi variază în limitele ± (0,1-

0,3). În baza acestor date se poate spune că există trăsături destul de specifice pentru fiecare

ecotop şi devizarea terenurilor cercetate propusă de noi este destul de raţională.

93

Suburbii Parcuri Cartiere Zona industrială

Gunoişti

Terasament

42%

6 15% 34% 33%

Figura 5.1.2. Dendritul de asemănare a algoflorelor din diferite zone a municipiului Chişinău.

Deci, deşi algoflora edafică din municipiu reprezintă un complex relativ stabil şi uniform,

totuşi se pot delimita zone cu trăsături specifice, care s-au format în urma acţiunii unor anumiţi

factori tehnogeni, cum ar fi bătătorirea într-un caz, deşeurile menajere, activitatea transportului

sau reziduurile industriale.

La compararea algoflorei urbane cu algoflora spontană [Şalaru, 1996], în special a

speciilor de alge ce se dezvoltă activ s-au stabilit 34 de specii de alge comune, iar coeficientul de

similitudine Stugren-Rădulescu este egal cu 0,64, ceea ce reprezintă o asemănare destul de înaltă.

Ca rezultat se poate deduce următoarea concluzie: algoflora urbană a păstrat o mare parte din

trăsăturile algoflorei zonale, parte componentă a căreia se află, factorii antropogeni implicând

doar anumite modificări în structurei ei (fig 5.1.2)

După cum se observă din dendritul prezentat mai sus, zona cu cele mai multe specii

comune este zona locativă, care se află în centrul dendritului. Au fost stabiliţi trei vectori de

asemănare. Pe primul vector sunt plasate solurile din parcuri şi suburbiile oraşului, cărora le sunt

caracteristice anumite trăsături comune. În ambele cazuri în cadrul comunităţilor de alge

figurează speciile Nostoc commune, N.linckia, N.microscopicum, N.punctiforme, Oscillatoria

princeps, O.lacustris, Phormidium corium, Ph.papyraceum, Ph.automnale, Microcoleus

paludosus, Pleurochloris anomala, P.polychloris, Chloridella neglecta, Dictyococcus irregularis,

94

Chlorosphaera angulosa, Desmococcus vulgaris, Clebsormidium flaccidum ş.a. Teritoriile ataşate

terasamentelor şi solurile din zona industrială, fiind intercalate printre spaţiile locative au multe

specii comune (circa 33-34%). Aceste trei zone formează un alt vector de asemănare. Printre

speciile comune pot fi numite Nostoc commune, N.paludosum, Oscillatoria animalis, O.boryana,

Phormidium interruptum, Ph.jadinianum, Ph.Retzii, Ph.tenuissimum, Pleurochloris magma,

Botryochloris magma, Chlorosarcina elegans, Coelastrum microporum, Clebsormidium

dissectum, Desmococcus vulgaris, Chlamydomonas globosa, Ch.atactogama, Ch.Reinchardii,

Nitzchia sigmoidea, Hantzschia amphioxys v.capitata, Navicula pelliculosa ş.a. Delimitarea

gunoiştilor într-o zonă aparte poate fi justificată prin acele 42% de specii comune cu solurile

zonei locative. Printre aceste specii pot fi numite toate speciile de alge cianofite găsite pe

teritoriul gunoiştilor, precum şi speciile Botryochloris simplex, Chlorococcum sp., Chlorella

vulgaris, Hantzschia amphioxys.

În cele din urmă se poate afirma că algoflora urbană a păstrat o mare parte din trăsăturile

algoflorei zonale, parte componentă a căreia sunt, factorii antropogeni, implicând doar anumite

modificări a structurii ei.

5.2. Analiza structurii ecologice a algocenozelor edafice.

Algele edafice sunt plante poichilohidrofite sau poichiloxerofite, regimul hidric al cărora

depinde de cel al mediului înconjurător, adică sunt plante care nu-şi reglează regimul hidric şi

există pe contul umidităţii căzute în rezultatul precipitaţiilor. Dehidratarea nu este pentru ele o

patologie ci o normă. Pentru menţinerea viabilităţii sale algele edafice posedă capacitatea de a

suporta condiţiile de instabilitate a cantităţii de umiditate, schimbului brusc de temperaturi şi o

insolaţie puternică. Acestea sunt asigurate printr-un şir de particularităţi morfo-funcţionale

[Терешкова, Кузьмин, 1973; Штина, Голлербах, 1976; Кондратьева, 2000].

Solurilor antropogene, în general, le este caracteristică predominarea speciilor de forme

filamentoase, ce se referă la forma vitală P, şi unor alge xantofite unicelulare de forma X

[Голлербах, Штина, 1969; Москович, 1972; Алексахина, Штина, 1984; Кабиров, Суханова,

1996].

Repartizarea algelor după ecobiomorfe este reprezentată în figura 5.2.1 şi tabelul 5.2.1.

95

12,3

9,7

6,76

8,2

12,7

23,4

27,6

2,41,5

4,1

7,5

10,69,7

8,2

4,5

7,38,2 7,6

6

7,9

6

0

5

10

15

20

25

30

C Cf Ch P Pf M X H B amph hydr

Legenda: - raport procentual după lista generală de specii

- raport procentual după lista speciilor care se dezvoltă activ

Fifura 5.2.1. Repartizarea algelor din municipiul Chişinău după ecobiomorfe.

96

Majoritatea algelor edafice din solurile municipiul Chişinău fac parte din ecobiomorfa de

tipul P, circa 24 % din numărul total de alge. Pentru speciile ce vegetează activ acest indice este şi

mai ridicat şi constituie 27,6%. Majoritatea algelor sunt alge filamentoase ce nu formează o

mucozitate considerabilă, sunt răspândite printre particulele de sol împletindu-le, deseori formând

pelicule macroscopice pe suprafaţa solului. La această grupă se referă un număr mare de specii

din genurile Oscillatoria, Spirulina, Phormidium, Symploca şi Lyngbya. Tot acestei grupe sunt

atribuite şi speciile cu indicele Pf, deosebindu-se de primele prin capacitatea de a fixa azotul

atmosferic. Speciile date fac parte din genurile Scytonema şi Tolypotrix.

Tabelul 5.2.1.

Structura ecologică a comunităţilor de alge din solurile municipiului Chişinău

Ecobiomorf

a

Numărul total

de alge de

forma dată

% de la

numărul total

de specii

Numărul de

specii ce

vegetează activ

% de la numărul

de specii ce

vegetează activ

C 42 12,3 13 9,7

Cf 23 6,7 8 6.0

Ch 28 8,2 17 12,7

Nf 1 0,3 1 0,7

P 80 23,5 37 27,6

Pf 8 2,4 2 1,5

M 14 4,1 10 7,5

X 36 10,6 13 9,7

H 28 8,2 6 4,5

B 25 7,3 11 8,2

amph 26 7,6 8 6.0

hydr 27 7,9 8 6.0

Destul de mare este şi numărul de alge de tipul Microcoleus (ecobiomorfa M), care la fel

sunt alge filamentoase capabile să formeze pelicule macroscopice, extrem de rezistente la secetă

şi la temperaturi ridicate, fapt ce se datorează particularităţilor protoplastului, precum şi prezenţei

tecilor. La ecobiomorfa M sunt atribuite şi speciile din familia Schizothrichaceae, în special

genurile Microcoleus şi Schizothrix, care sunt considerate ca cele mai rezistente specii la

97

insuficienţa umidităţii. Trăsăturile menţionate condiţionează răspândirea largă a algelor cianofite

în locurile unde alte grupe de alge nu rezistă presingului condiţiilor înconjurătoare. Majoritatea

lor sunt specii xerofile tipice, caracteristice solurilor aride, preferând terenuri deschise.

Din algele monocelulare, cu o rezistenţă la fel de mare, sunt de menţionat cele de

ecobiomorfa Ch (de tipul Chlorella sau Chlorococcum), care fac parte din filumurile Chlorophyta

şi Xanthophyta. Aceste alge populează printre particulele de sol şi sunt extrem de rezistente, de

aceea sunt considerate specii ubicviste. La această ecobiomorfă se referă trei specii de alge

xantofite: Pleurochloris magma, Botrydiopsis eriensis şi B.arhiza şi o serie de alge verzi cum

sunt reprezentanţii genurilor Palmellopsis, Chlamydocapsa, Chlorococcum, Dictyococcus,

Chlorosarcina, Coccomyxa, şi majoritatea speciilor de Chlorella. În total în solurile minicipiului

Chişinău sunt prezente 28 specii de alge de această ecobiomorfă. Ponderea lor printre speciile ce

se dezvoltă activ este mai mare - circa 12%, în comparaţie cu lista totală a speciilor, unde ele

constituie doar 8%.

Rolul indicator a stării ecologice a solurilor, de obicei, îl joacă algele xantofite. Majoritatea

speciilor de alge xantofite sunt atribuite la ecobiomorfa X (de tipul Xantophyta) şi reprezintă

specii de alge rezistente la umbră, dar sensibile la secetă şi temperaturi extreme. Cantitatea lor

variază în limitele 8-10% în solurile zonale şi în solurile din zona de recreaţie şi suburdii, şi scade

considerabil în solurile supuse presingului antropic. În algoflora municipiului Chişinău lor le

revin circa 10 % de la numărul total de specii. Cele mai tipice pentru solurile municipiului

Chişinău alge din ecobiomorfa X sunt speciile Pleurochloris anomala, P. lobata, P. polychloris,

P. pyrenoidosa, Chloridella neglecta, C. simplex, Chlorocloster simplex, Acantochloris scherffelii

şi reprezentanţii genurilor Ellipsoideon, Chloropedia, Chlorellidium şi Monodus.

Mai redus, dar la fel de semnificativ, este prezenţa algelor atribuite la ecobiomorfa C (de

tipul Chlamydomonas). Aceste alge sunt mai puţin rezistente la condiţiile nefavorabile de mediu,

pe care le supravieţuiesc în stare de spori sau ciste, mai rar în stare vegetativă. În cazul dat ele

formează o mucozitate considerabilă, trecând în stare palmeloidă. Speciile din această

ecobiomorfă sunt reprezentanţi monocelulari, care se referă la filumuri diferite, cum ar fi genurile

Chlamydomonas, Dispora, Microcistis.

Apropiate de această grupă sunt speciile azotfixatoare din genurile Nostoc, Anabena,

Cylindrospermum, reunite în ecobiomorfa Cf. În total aceste forme sunt reprezentate prin 23

specii şi varietăţi de alge, care constituie circa 6,7 % din numărul total de specii şi doar 6 % din

numărul speciilor ce se dezvoltă activ. Se poate spune că speciile date sunt destul de larg

răspândite în soluri, dar mai rar dau o creştere activă.

98

Celelalte grupe ecobiomorfe de alge sunt mai sensibile la devierile condiţiilor de mediu,

din care motive prezenţa lor nu depăşeşte limita de 5-7 %. La una din ele se referă algele din

ecobiomorfa H (de tipul Heterotrix), care sunt specii filamentoase de alge verzi şi xantofite foarte

sensibile la o insolaţie puternică şi la secetă. Aceste alge vegetează solitar printre particulile de

sol şi numai în condiţii de umiditate suficientă şi la umbră pot forma pelicule pe suprafaţa solului.

Din această grupă fac parte speciile xantofite din familiile Heterotrichaceae, Tribonemataceae şi

Heterocloniaceae, şi algele verzi din familia Ulothrichaceae, în special genurile Ulothrix şi

Clebsormidium. În total în solurile din municipiu au fost depistate 28 specii de ecobiomorfa dată,

dintre care doar 6 fac parte din complexul de dominanţi: Clebsormidium dissectum, C. flaccidum,

Stigeoclonium attenuatum, Desmococcus vulgare.

Majoritatea algelor diatomee aparţin ecobiomorfei B, care şi-a primit denumirea de la

numele filumului corespunzător. Algele date sunt mobile, vegetează în straturile superficiale ale

solului umed, sau în mucozitatea altor alge. Speciile date sunt rezistente la îngheţ, la iluminare

intensă, la o salinitate sporită, dar sunt foarte sensibile la secetă. În solurile municipiului Chişinău

diatomeele reprezintă circa 7-8 %. Cei mai tipici reprezentanţi fac parte din genurile Navicula,

Pinnularia, Hantzchia, Nitzshia şi Surirella.

O altă grupă include algele hidrofile şi amfibiale. Numărul lor relativ mare, circa 7 %

printre numărul total de specii, şi 5 % printre speciile ce se dezvoltă activ, poate fi explicat prin

cercetarea solurilor din apropierea unor bazine acvatice din zona parcurilor, precum şi a solurilor

destinate grădinăritului public. Aceste soluri sunt supuse regulat unor procedee agrotehnice,

precum şi irigării permanente. Destul de des se întâlnesc aceste specii şi pe terenurile ataşate

gunoiştilor, unde solul este deseori umezit. Prezenţa acestor specii în solurile ataşate

terasamentelor poate fi explicată prin spălarea străzilor, pentru care se foloseşte apă din bazinele

acvatice naturale. Aici sunt des evidenţiate următoarele specii hidrofile – Oscillatoria animalis

f.tenuior, O. deflexoides, O. laetevirens, O.unigranulata, Chloridella cystiformis, Ch. ferruginea,

Gloeobotrys limneticus, G. ellipsoideus, speciile genurilor Coenocystis, Dicrtyosphaerium,

Coelastrum, Coccomyxa, şi speciile amfibiale – Cylindrospermum stagnale, Oscillatoria

acuminata, O.agardhii, O.amphibia, O.lacustris, Gloeobotris planctonica, Characium strictum,

Palmellocystis planctonica, Chlorella sacharophyla, Chlorolobion lunatum, Navicula muralis,

speciile genurilor Botryochloris, Scenedesmus, Gongrosira ş.a.

Multe din speciile întâlnite, în special alge cianofite, au capacitatea de a forma pe

suprafaţa solului pelicule macroscopice, deseori contribuind la “înflorirea” solului – fenomen

foarte frecvent pentru solurile Moldovei (Şalaru,1996). De obicei acest fenomen este caracteristic

99

pentru solurile cultivate, dar este întâlnit destul de frecvent şi pe solurile urbane, mai ales

primăvara şi toamna (Домрачева, Штина, 1985). În această perioadă intens se dezvoltă speciile

de alge cianofite: Nostoc commune. N. punctiforme f. populorum ( în special în apropierea

traseelor şi în zona industrială), Cylindrospermum licheniforme, Oscillatoria brevis, Phormidium

ambiguum, Ph. corium, Ph. edessae, Ph. fragile, Ph.papyraceum, Ph. Retzii, Microcoleus

vaginatus, M. tenerimus, M. chtonoplastes ş.a.. Speciile enumerate de obicei formează colonii

complexe, adică din mai multe specii. În soluri foarte poluate, mai ales cu substanţe organice, se

întâlneşte Symploca fuscescens, Lyngbya amplivaginata, Ph. autumnale. Chlorofitele mai rar

formează pelicule macroscopice pe suprafaţa solului, dar dezvoltându-se în masă în straturile

superficiale a solului cauzează înflorirea lui. Cel mai frecvent acest fenomen este cauzat de

speciile de chlorococcoficee, şi anume Clorococcum sp., Dictyococcus irregularis în deosebi în

parcuri şi în cartierele locative, şi Chlamydomonas sp. în regiunea traseelor. În parcul silvic de la

Ciocana au fost observate pelicule de culoare brune - roşietice de Haematococcus pluvialis.

Algele xantofite la fel pot provoca, deşi mai rar, înflorirea solului, în special a celor uşoare,

bogate în humus. Merită de menţionat speciile, care în complex cu altele participă la formarea

peliculelor macroscopice ca Pleurochloris anomala, P. polychloris, P. magna, Chloridella

neglecta, Botrydiopsis arhiza ş.a., care se întâlnesc în masă practic pretutindeni, cu excepţia

traseelor şi a zonei industriale.

Pentru solurile municipiului Chişinău a fost calculat coeficientul de ariditate, care

reprezintă raportul dintre numărul de specii de alge cianofite şi cel al clorofitelor. Pentru algoflora

spontană acest coeficient variază în limitele 0,5-0,9, fiind puţin mai ridicat pentru algocenozele de

luncă, unde atinge indicele de 1,8. Referitor la solurile din municipiu coeficientul de ariditate

oscilează în limitele 1,40 - 3,54. Valoarea minimă a fost stabilită pentru comunităţile algale din

solurile din parcuri şi suburbiile oraşului, care după trăsăturile algocenozelor se aseamănă cu cele

din flora spontană. Coeficiente mari au fost stabilite pentru solurile din cartiere (3,36), zona

industrială (3.09), şi maximal pentru gunoişti 3,54. Astfel, a fost confirmat, că solurile urbane în

realitate se caracterizează prin condiţii extrem de aride, printr-o dereglare a regimului hidric,

printr-o evaporare intensă şi ca rezultat o degradare totală a solurilor.

În rezultatul investigaţiilor expuse a fost dedusă următoarea formulă a structurii ecologice

şi taxonomice a comunităţilor algale de pe teritoriul municipiului Chişinău:

100

Cyn348 Chl4

50 Bac14 Xant3

10 Eugl11

+- /113(109)22/5 ------------------------------------------------------

P27Ch14 C11X11 M10 Cf9B8 amph8hidr7 H5Pf2 Nf1

Analiza complexă a algoflorei edafice din solurile municipiului Chişinău a demonstrat, că

în aceste soluri, sub acţiunea factorilor antropogeni, se formează condiţii de mediu specifice, care

se reflectă în schimbarea componenţei speciilor grupărilor algale, precum şi prin modificarea

raportului între principalele filumuri de alge. Schimbările menţionate a comunităţilor algale se

realizează prin substituirea speciilor sensibile, stenotope, cu specii tolerante la poluare. Din aceste

motive are loc creşterea numărului de alge verzi şi albastre şi reducerea considerabilă a

diversităţii algelor xantofite. Din punct de vedere ecologic predomină reprezentanţii cu adaptări

specifice pentru supravieţuirea în condiţii drastice de mediu, adică a speciilor monocelulare sau

filamentoase acoperite cu mucozitate.

5.3. Estimarea stării ecologice ale teritoriilor urbane cu ajutorul algelor edafice în calitate

de bioindicatori.

Este bine cunoscut faptul, că solul are capacităţi de tampon, adică este capabil să

acumuleze un timp îndelungat diverse substanţe poluante, fără aşi modifica particularităţile

[Кабиров, 1991(а,б)]. Despre urbanoziomuri se poate spune că sunt cele mai degradate şi poluate

soluri, iar din toate mediile vitale din spaţiile antropogene, solurile sunt cele mai poluate. Ele,

după cum am mai menţionat, se caracterizează printr-o bătătorire puternică, prin modificarea pH-

ului, mai ales în direcţia alcalinizării lui, printr-un grad înalt de poluare cu substanţe toxice şi

organice. De obicei în procesele de monitoring a stării solurilor se folosesc diferite specii de

microbi [Мосоквич, 1972]. Actualmente, determinarea stării biotei solului, determinarea

biodiversităţii organismelor, are o mare însemnătate în rezolvarea problemelor de mediu: în

determinarea zonelor nefavorabile din punct de vedere ecologic, în determinarea stabilităţii

ecosistemelor şi a estimării impactului adus de anumiţi factori antropogeni [Яковлев, 2000].

Microorganismele şi metaboliţii lor ne oferă posibilitatea de a întreprinde diagnostica timpurie a

diverselor modificări a mediului înconjurător, în mod deosebit a celor de natură antropogenă, şi

ceea ce este mult mai important, de a prognoza impactul acestor factori. Nu ultimul rol în aceste

procese le revine algelor edafice.

101

Una din trăsăturile caracteristice ale algocenozelor este fototropismul, ceea ce permite

caracterizarea algosinuziilor după aceleaşi criterii, care se folosesc şi la caracteristica

comunităţilor de plante superioare, adică se stabileşte componenţa specifică, prezenţa speciilor

dominante, frecvenţa anumitor specii şi grupe de alge, repartizarea algelor în profilurile de sol,

precum şi determinarea caracteristicilor cantitative. O deosebită atenţie se acordă stabilirii

speciilor edificatoare, deşi la formarea algosinuziilor edafice participă un întreg complex de

factori ecologici [Зенова, Штина, 1990].

Drept reacţii de răspuns a algelor la acţiunile exterioare pot fi considerate: suprimarea unor

specii sau chiar dispariţia lor, substituirea unor comunităţi de alge prin altele şi în cazuri

extremale, sterilizarea parţială a solului, adică dispariţia algosinuziilor [Şalaru, Ciubuc,

Dudnicenco, 2004; Штина и др, 1998].

Bioindicarea cu utilizarea algelor edafice este posibilă la diferite nivele de organizare – la

nivel de organism, populaţie şi cenoză [Кабиров, 1991], astfel s-au delimitat trei direcţii de bază

de utilizare a algelor edafice în scopuri de biodiagnostică a solurilor.

Prima constă în determinarea particularităţilor grupărilor de alge, caracteristice anumitor

tipuri de soluri. În al doilea rând se prevede stabilirea speciilor indicatoare pentru fiecare tip de

sol. Cea de a treea direcţie se referă la utilizarea anumitor specii în calitate de test-obiecte în

analizele stării actuale a solului în condiţii naturale sau în sisteme modelate [Ciubuc, 1998;

Штина и др.,1998].

Acţiunea antropogenă de obicei este strâns legată de reducerea biodiversităţii, dar sunt cazuri

când dimpotrivă are loc o creştere considerabilă a biodiversităţii. De obicei creşterea

biodiversităţii speciilor are loc odată cu creşterea gradului de degradare a landşaftului. În ecologie

există ipoteza ”degradării intermediare”, conform căreia diversitatea maximală se atinge la valori

medii a intensităţii factorilor de distrugere. O “degradare intermediară” se observă de exemplu în

zona apropiată de sursa de poluare. În cazul intensificării factorilor de distrugere se începe

reducerea diversităţii floristice şi creşterea efectivului numeric [Кабиров,1990; Уиттекер,1980].

Micşorarea numărului de specii are loc mai ales pe contul speciilor sensibile, care “părăsesc”

asociaţia în rezultatul dispariţiei definitive, sau prin trecerea în stare inactivă.

Astfel repartizarea algelor edafice pe teritoriul municipiului şi formarea comunităţilor

algale este în strânsă dependenţă de gradul de poluare a teritoriilor. Repartizarea speciilor de alge

stă la baza bioindicării, adică a utilizării lor în calitate de indicatori ai stării mediului.

În general complexul de dominanţi a asociaţiilor algale din solurile intens poluate constă

din Phormidium autumnale, Ph.paulsenianum, Ph. faveolarum, Ph. fragile, Ph. jadinianum, Ph.

102

molle, Ph. tenue, Ph. uncinatum, Oscillatoria limosa, O.latevirens, O. tenuis din algele albastre,

din cele verzi predomină – Chlorella terricola, Scenedesmus acuminatus, Chlamydomonas

gelatinosa, Ch.gloeogama, din diatomee – Hantzshia amphioxys, Diatoma vulgare.

Solurilor cu o poluare medie sunt caracteristice speciile – Phormidium autumnale, Ph.

corium, Ph. frigidum, Oscillatoria attenuata, Microcolleus vaginatus (care este şi un indicator al

erodării solului), Chlorococcum sp., Ch. dissectum, Dictyococcus irregularis, Navicula mutica

var.mutica, N.mutica var.nivalis.

Important pentru procesele de biomonitoring este de a determina speciile caracteristice şi

indicatoare pentru anumite teritorii supuse acţiunii diferitor factori. Speciile determinate de noi

pot fi convenţional împărţite în trei categorii:

Specii euritope, care se întâlnesc cu o frecvenţă înaltă în toate tipurile de soluri. La aceste

alge se referă Nostoc commune, N. punctiforme, Phormidium autumnale, Ph. faveolarum,

Lyngbya amplivaginata, Microcoleus amplivaginatus, Chlorella terricola, Hantzshia amphioxys,

Navicula mutica.

Unele specii preferă anumite tipuri de soluri, în care se întâlnesc cu o frecvenţă destul de

înaltă. În alte tipuri de soluri se întâlnesc rar, sau lipsesc complet. Aceste alge se referă la grupul

de specii stenotope. Din cadrul lor putem menţiona Phormidium paulsenianum, Ph. fragile, Ph.

jadinianum, Ph. molle, Ph. tenue, Ph. uncinatum, Oscillatoria limosa, O. tenuis, Scenedesmus

acuminatus, Chlamydomonas gelatinosa, Ch. gloeogama, Diatoma vulgare – care preferă solurile

intens poluate. Astfel de specii ca Phormidium corium, Ph. frigidum, Oscillatoria attenuata,

Chlorococcum dissectum, Dictyococcus irregularis, Navicula mutica var.mutica, N. mutica

var.nivalis au o frecvenţă maximală în solurile cu un grad mediu de poluare, lipsind în cele foarte

poluate şi având o frecvenţă redusă în solurile «curate». La speciile stenobionte se referă şi acele

specii, care preferă teritorii supuse unui anumit tip de poluare. De exemplu în solurile din

apropierea terasamentelor o abundenţă şi frecvenţă maximală au obţinut-o următoarele specii:

Nostoc linckia, Oscillatoria brevis, Gomphonema ventricosum, Hanzschia amphioxys var.major,

Nitzschia amphibia. Numai în cartierele locative au fost evidenţiate Symploca fuscescens,

Schizothrix Friesii, Chlorella pyrenoidosa. Specifice pentru zona industrială s-au dovedit a fi

Schizothrix vaginata, Chlamydomonas sp.4, Chlorococcum olivaceum. Doar în zona de recreaţie

vegetează activ speciile Pleurochloris pyrenoidosa, Chloridella cystiformis;

La a treia grupă se referă speciile care se întâlneau epizodic în unul din solurile cercetate.

Din această categorie se pot delimita speciile întâmplătoare, care au fost importate sub formă de

spori sau ciste, fie cu ajutorul transportului, fie prin migrarea oamenilor şi a mărfurilor. Numărul

103

maximal de aceste specii se observă în zona alăturată terasamentelor, şi în cea industrială. Unele

din ele se referă la specii care au mai fost depistate în solurile Republicii Moldova. În lista acestor

specii figurează: Rabdoderma liniare, Gloeocapsa limnetica, G. magma, G. minor, Cyanothrix

gardneri, Oncobyrsa rivularis, Nostoc linckia f.calcicola, N. linckia f. piscinale, Anabena

variabilis, Cylindrospermum stagnale, Scytonema varium, Calothrix elenkinii, C. marchica,

Oscillatoria amoena, O. brevis f.variabilis, O. irrigua. Phormidium favosum, Ph. frigidum, Ph.

inundatum, Ph. lucidum, Ph. subfuscum v.ionianum, Ph. valderiae f. tenue, Ph. dimorfum,

Symploca cartilaginea, Lyngbya lagherheimii, Gloeochloris planctonica, Pleurochloris lobata,

Ellipsoideon oocystoides, Monodus chodatii, Gloeobotrys chlorinus, G. limneticus, G.

ellipsoideus, G. monochloron, Bumilleriopsis terricola Heterothrix exilis, H. monochloron, H.

stichococcoides, Tribonema viride, Heterococcus chodatii, Chlorococcum olivaceum,

Dictyococcus mucosus, D. pseudovarians, Palmella miniata, P. microscopica, Chlorella

ellipsoidea, Ch. luteoviridis, Ch. vulgaris v. vulgaris, Ulothrix subtilissima, Clebsormidium

pseudostichococcus, Stichococcus bacillaris, Diplosphaera shodatii, Pseudopleurococcus

vulgaris, Leptosira terricola, Gongrosira leptotricha, Pleurastrum terrestre, Trentepohlia

lagherheimii, T. piceana, T. umbrina, Chlorogonium aculeatum, Spyrogira varians, Navicula

microcephala, N. tantula, Nitzshia amphibia

În solurile antropogene se reduce considerabil ponderea algelor xantofite, care în mare

parte sunt specii sensibile la poluare, şi numai aşa specii ca Bumilleriopsis terricola, Botridiopsis

arhiza, Heterothrix exilis ş.a. denotă un grad înalt de poluare a solului.

În felul acesta se poate afirma cu toată certitudinea că speciile de alge pot fi folosite în

monitiringul ecologic în scopul determinării gradului de poluare, şi în mare măsură la

determinarea originii poluării solului.

104

Rezumat

În Rep. Moldova sunt foarte bine studiate comunităţile algale din marea majoritate a bazinelor

acvatice, precum şi din solurile de pădure, luncă, stepă, şi din agrocenoze. Lucrarea de faţă vine

să completeze cunoştinţele acumulate prin studierea algoflorei edafice a aşezărilor urbane. Ca

rezultat al inventarierii algoflorii edafice a mun. Chişinău au fost evidenţiate 344 specii şi

varietăţi de alge, dintre care 46 specii şi varietăţi de alge sunt noi pentru Moldova. În solurile

municipiului Chişinău predomină algele cianofite cu 154 specii şi varietăţi de alge, urmate de

algele verzi cu 111 specii. La fel au fost evidenţiate 48 specii de alge xantofite, 28 de specii de

diatomee şi 3 specii de algele euglenofite. Speciile date se referă la 19 ordine, 47 familii şi 103

genuri. Din totalul de 344 de specii 114 specii pot vegeta activ în aceste soluri, dintre care

cianofite - 53 specii, chlorofite - 35, xantofite - 15, diatomee – 10, şi doar o specie de alge

euglenofite.

Analiza comparativă a algoflorei edafice din solurile municipiului Chişinău a demonstrat, că

sub acţiunea factorilor antropogeni se formează comunităţi algale specifice, care se deosebesc

prin componenţa taxonomică, prin raportul între principalele filumuri de alge, prin numărul mediu

de specii într-o probă. În general se constată o degradarea a comunităţilor algale, substituirea

speciilor sensibile prin specii tolerante, rezistente la poluare (cu predominarea algelor verzi şi

albastre şi reducerea considerabilă a numărului de alge xantofite), prin conţinutul înalt de specii

întâmplîtoare. Analiza ecologică indică predominarea speciilor cu talul monocelular sau

filamentos acoperit cu mucozitate, ceea ce le permite să suporte condiţiile nefavorabile ale

mediului. S-a stabilit că, repartizarea algelor edafice pe teritoriul municipiului şi formarea

comunităţilor algale este în strânsă dependenţă de gradul de poluare a teritoriilor.

Circa 50 de specii din algoflora solurilor municipiului Chişinău pot servi ca bioindicatori în

monitoringul ecologic, printre care cele mai reprezentative specii sunt Phormidium autumnale,

Ph.paulsenianum, Ph. faveolarum, Ph. fragile, Ph. jadinianum, Ph. molle, Ph. tenue, Ph.

uncinatum, Oscillatoria limosa, O.laetevirens, O. tenuis, Chlorella terricola, Scenedesmus

acuminatus, Chlamydomonas gelatinosa, Ch.gloeogama, Hantzshia amphioxys, Diatoma vulgare,

Navicula mutica var.mutica, N.mutica var.nivalis.

În lucrare a fost stabilită atât structura comunităţilor de alge din biotopurile supuse acţiunii

diferitor factori tehnogeni, cât şi structura ecologică a comunităţilor de alge cercetate.

105

Concluzii

1. Algoflora edafică din solurile municipiului Chişinău se caracterizează printr-o diversitate

înaltă, fiind prezentată prin 344 specii şi varietăţi de alge, dintre care 46 specii sunt noi pentru

republica Moldova. În aceste soluri predomină cianofitele cu 154 specii şi varietăţi de alge. Pe

locul doi se află algele verzi cu 111 specii, urmate de xantofite cu 48, diatomee – 28 şi algele

euglenofite cu 3 specii. Speciile date se referă la 19 ordine, 47 familii şi 103 genuri. Din

totalul de 344 de specii 114 specii (cianofite - 53 specii, chlorofite - 35, xantofite - 15,

diatomee – 10, euglenofite -1) vegetează activ în aceste soluri. Toate aceste specii se includ în

12 ordine, 28 familii şi 48 de genuri.

2. În zona de recreaţie a municipiului Chişinău au fost evidenţiate 184 specii şi varietăţi de alge,

dintre care 43 specii se dezvoltă activ în aceste soluri. Algoflora din această zonă se

caracterizează prin predominarea algelor cianofite şi clorofite, un conţinut mediu de alge

xantofite. Analiza ecologică indică predominarea speciilor tolerante, rezistente la umbrire şi

sensibile la umiditatea solului. Caracteristice pentru această zonă sunt speciile Phormidium

automnale, Lyngbya amplivaginata, Microcoleus vaginatus, Chloridella neglecta şi

Hantzschia amphioxys.

3. Pe solurile terenurilor supuse acţiunii directe a transportului auto au fost depistate 169 de

specii şi varietăţi de alge, dintre care doar 40 specii sunt capabile să se dezvolte activ în aceste

soluri. Caracteristic pentru aceste soluri este predominarea algelor cianofite (circa 60%), un

conţinut mediu de alge diatomee şi verzi (în jur de 15%) şi reducerea numărului de alge

xantofite. La fel se atestă numărul mare de genuri şi familii monotipice, prezenţa unui număr

mare de specii care apar epizodic, ce dovedeşte gradul înalt de importare a speciilor. Analiza

ecologică indică predominarea speciilor rezistente la bătătorire, temperaturi mărite şi uscare

îndelungată. Caracteristice pentru această zonă sunt speciile Hantzschia amphioxys, Lyngbya

amplivaginata, Microcoleus vaginatus, M. chtonoplastes şi Oscillatoria brevis.

4. În solurile zonei industriale au fost evidenţiate 155 specii şi varietăţi de alge, dintre care doar

52 sunt rezistente la poluarea industrială şi se dezvoltă activ în aceste soluri, cu predominarea

algelor cianofite şi o diversitate redusă a xantofitelor şi diatomeelor. Analiza ecologică arată

predominarea cianofitelor filamentoase, precum şi a speciilor xerofite tipice. Caracteristice

pentru solurile acestei zone sunt speciile Nostoc commune, N.microscopicum, Phormidium

ambiguum, Ph. automnale, Microcolueus chtonoplastes, M. lacustris, M. vaginatus, Lyngbya

amplivaginata, Schizothrix vaginata, Hantzschia amphioxys ş.a.

106

5. Pe solurile din suburbiile municipiului Chişinău au fost depestate 91 specii şi varietăţi de alge,

dintre care 38 vegetează activ. Predomină aici algele cianofite (circa 50% din specii). Specific

pentru solurile din această zonă este diversitatea înaltă a algelor xantifite, şi varietatea redusă

a diatomeelor, fapt ce denotă o stare satisfăcătoare a solurilor, în care predomină speciile:

Nostoc commune, Phormidium ambiguum, Botridiopsis arhiza, Botryochloris simplex,

Chlorosarcina elegans, Lyngbya amplivaginata ş.a. Din punct de vedere ecologic,

caracteristic pentru solurile acestei zone este predominarea speciilor de alge iubitoare de

umiditate şi rezistente la umbră.

6. În solurile zonei locative au fost evidenţiate 134 specii şi varietăţi de alge, dintre care 55

specii se dezvoltă activ. Predomină cianofitele, care reprezintă circa 60-65% din numărul total

de specii. La fel se atestă o varietate redusă a algelor xantofite şi diatomee, micşorarea

numărului de genuri şi familii monotipice. Din punct de vedere a structurii ecologice a

comunităţilor algale predomină formele filamentoase, acoperite cu mucozitate, rezistente la

bătătorirea avansată a solului, precum şi reducerea considerabilă a speciilor hidrofile şi

amfibiale. Caracteristice pentru această zonă sunt speciile Oscillatoria animalis, Phormidium

corium, Ph. fragile, Ph. papyraceum, Ph. tenue, Symploca fuscescens, Lyngbya

amplivaginata, Schizothrix Friesii, şi Chlorella pyrenoidosa.

7. Cele mai degradate soluri s-au dovedit a fi solurile destinate colectării şi stocării deşeurilor

menajere. Aici au fost evidenţiate doar 42 specii şi varietăţi de alge, dintre care numai 20

specii vegetează activ, majoritatea dintre care fac parte din familii şi genuri monotipice.

Pentru această zonă se atestă redominarea algelor cianofite, cărora le revin circa 70% din

numărul total de specii, acestea fiind cele mai rezistente le gradul înalt de deteriorere a

solului, în deosebi cu substanţe organice, şi diminuarea rolului algelor din alte filumuri, mai

ales a algelor xantofite. Semnificativă este prezenţa algelor euglenofite, care de asemenea

confirmă poluarea solurilor cu substanţe organice. Caracteristice pentru aceste soluri sunt

speciile Nostoc linchia, Phormidium automnale, Symploca fuscescens, Schizothrix Friesii,

Chlamydomonas minutissima, Botrydiopsis eriensis, Chlorella vulgaris, Euglena sp. şi

Hantzschia amphioxys ş.a.

8. În rezultatul cercetărilor efectuate s-a constatat, că cea mai mare varietate a algelor edafice se

atestă în solurile din suburbii şi zona de recreaţie unde numărul lor constituie 22-25 specii

într-o probă, iar cea mai redusă diversitate a fost depistată pe gunoişti, unde numărul mediu de

specii într-o probă nu depăşeşte 13-15 specii.

107

9. Analiza comparativă a algoflorei edafice din solurile municipiului Chişinău demonstrează, că

sub acţiunea factorilor antropogeni, se formează condiţii de mediu specifice, care acţionează

atât asupra structurii taxonomice a grupărilor algale, cât şi asupra raportului între principalele

filumuri de alge. Schimbările menţionate se direcţionează spre degradarea comunităţilor

algale, spre substituirea speciilor sensibile, stenotope, prin specii tolerante, rezistente la

poluare, în special celor verzi şi albastre şi reducerea considerabilă a numărului de alge

xantofite. Pretutindeni se observă predominarea speciilor cu talul monocelular sau filamentos

acoperit cu mucozitate, fapt ce le permite să suporte condiţiile nefavorabile ale mediului.

10. Repartizarea algelor edafice pe teritoriul municipiului şi formarea comunităţilor algale este în

strânsă dependenţă de gradul de poluare a teritoriilor. Circa 50 de specii din algoflora solurilor

municipiului Chişinău pot servi ca bioindicatori în monitoringul ecologic, printre care cele

mai reprezentative sunt Phormidium autumnale, Ph.paulsenianum, Ph. faveolarum, Ph.

fragile, Ph. jadinianum, Ph. molle, Ph. tenue, Ph. uncinatum, Oscillatoria limosa,

O.laetevirens, O. tenuis, Chlorella terricola, Scenedesmus acuminatus, Chlamydomonas

gelatinosa, Ch.gloeogama, Hantyshia amphioxys, Diatoma vulgare – care cel mai frecvent pot

fi întâlnite în solurile cu un grad avansat de poluare. Solurilor cu o poluare medie sunt

caracteristice speciile – Phormidium autumnale, Ph. corium, Ph. frigidum, Oscillatoria

attenuata, Microcolleus vaginatus, Chlorococcum dissectum, Dictyococcus irregularis,

Navicula mutica var.mutica, N.mutica var.nivalis.

11. Reeşind din componenţa taxonomică a speciilor bioindicatoare, se poate conchide

incontestabil că toate tipurile de soluri cercetate se află la un nivel înalt de degradare.

108

Adnotare

În teza a fost studiată algoflora edafică a municipiului Chişinău. Au fost evidenţiate 344 specii

şi varietăţi de alge, dintre care 46 sunt noi pentru Moldova. Speciile date se referă la 19 ordine, 47

familii şi 103 genuri. În solurile municipiului Chişinău predomină algele cianofite cu 154 specii şi

varietăţi de alge, urmate de algele verzi cu 111 specii. La fel au fost evidenţiate 48 specii de alge

xantofite, 28 de specii de diatomee şi 3 specii de alge euglenofite. Din totalul de 344 de specii

114 specii pot vegeta activ în aceste soluri. Au fost stabilite particularităţile de formare a

comunităţilor algale în dependenţă de diferiţi factori antropici, s-a stabilit structura taxonomică şi

ecologică a acestor comunităţi. S-a demonstrat, că sub acţiunea factorilor antropogeni se formează

comunităţi algale care se deosebesc atât prin componenţa taxonomică, cât şi prin raportul între

principalele filumuri de alge, prin numărul mediu de specii într-o probă. În general se constată o

degradarea a comunităţilor algale, substituirea speciilor sensibile prin specii tolerante, rezistente

la poluare, prezenţa unui număr mare de specii întâmplătoare. Circa 50 de specii din algoflora

solurilor municipiului Chişinău pot servi ca bioindicatori în monitoringul ecologic, printre care

cele mai reprezentative specii sunt Phormidium autumnale, Ph.paulsenianum, Ph. faveolarum,

Ph. fragile, Ph. jadinianum, Ph. molle, Ph. tenue, Ph. uncinatum, Oscillatoria limosa, O.

laetevirens, O. tenuis, Chlorella terricola, Scenedesmus acuminatus, Chlamydomonas gelatinosa,

Ch.gloeogama, Hantzshia amphioxys, Diatoma vulgare, Navicula mutica var.mutica, N.mutica

var.nivalis.

Cuvintele chee: alge edafice, algoflora municipiului Chişinău, alge din biotopuri

urbanizate, structura taxonomică şi ecologică a comunităţilor algale.

Аннотация

Данная диссертация посвящена изучению альгофлоры почв г.Кишинева. В

результате исследований было выявленно 344 видов и внутривидовых таксонов

водорослей, среди которых 46 видов являются новыми для Молдовы. Данные виды

принадлежат к 19 отрядам, 47 семействам и 103 родам. В почвах г. Кишинева преобладают

синезеленные (154 видов) и зеленные водоросли (111 видов). Так же было выявлено 48

видов желтозеленых, 28 видов диатомовых и 3 вида эвгленовых водорослей. Из 344

выявленных видов всего 114 видов могут активно развиваться в данных почвах. Были

установленны особенности формирования сообществ почвенных водорослей в зависимости

от действия различных лимитирующих факторов, была установленна таксономическая и

экологическая структура данных собществ. При сравнении водорослевых сообществ

109

образованных при действии различных факторов, были выявленны различия в видовом

составе, в соотношении основных отделов, в среднем количестве видов в одной пробе. В

общем сообщества водорослей городских почв отличаются тенденцией к деградации

данных сообществ, заменой чувствительных видов более выносливыми, а так же высоким

содержанием случайных видов. Более 50 видов могут быть использованны в качестве

биоиндикаторов экологического состояния почв, наиболее представительными из них

являються Phormidium autumnale, Ph.paulsenianum, Ph. faveolarum, Ph. fragile, Ph.

jadinianum, Ph. molle, Ph. tenue, Ph. uncinatum, Oscillatoria limosa, O.laetevirens, O. tenuis,

Chlorella terricola, Scenedesmus acuminatus, Chlamydomonas gelatinosa, Ch.gloeogama,

Hantzshia amphioxys, Diatoma vulgare, Navicula mutica var.mutica, N.mutica var.nivalis.

Ключевые слова: почвеные водоросли, альгофлора г. Кишинева, водоросли

городских экосистем, таксономическая и зкологическая структура водорослевых

сообществ.

Summary

The dissertation is devoted to study of algal composition in the soils of Chishinau city. As

a result of our investigations were identified 344 species and varieties of alga, among them 46

species are new for Moldova. This species belongs to 19 orders, 47 families and 103 genera

concerns to 5 divisions. In the investigated soils prevail blue-green algae represented by 154

species and varieties, followed by 111 species of green algae. Also there were distinguished 48

species of Xanthophta, 28 species of Bacillariophyta and 3 species of Euglenophyta. From the

amount of 344 species only 114 species are able to develop actively in these soils. There were

established the taxonomical and ecological structure of algal communities and the specific

particuliarities of there development depending on different antropic factors. It has been shown

that they are distinguished by taxonomical structure, correlation between the main divisions, by

average of species in each sample. More than 50 species can be used as bioindicators of soils

ecological condition. The most representative of them are Phormidium autumnale,

Ph.paulsenianum, Ph. faveolarum, Ph. fragile, Ph. jadinianum, Ph. molle, Ph. tenue, Ph.

uncinatum, Oscillatoria limosa, O.laetevirens, O. tenuis, Chlorella terricola, Scenedesmus

acuminatus, Chlamydomonas gelatinosa, Ch.gloeogama, Hantzshia amphioxys, Diatoma vulgare,

Navicula mutica var.mutica, N.mutica var.nivalis.

Key words: Soil alga, algaflora of Chishinau city, algae of urbanized biotops,

taxonomical and ecological structure of algal communities.

110

Bibliografie

1. AGRAVAL, IK, PAYK, PS, DESAL, SI Effect of lead from motovehicle exhausts on plant

and soil along a major thoroughfare in Barzda- cit. Inst. J. Environ. Study, Bombei, 1980.

14. №4, р.313-316.

2. BARTLES, H. Uber die bedeutung des Molzbdans fur sticktoffbindende4 Nostocaceae. Arch.

Microbiol, 1940. Bd.II. H.2. 155-186.

3. BOAGHE, D. Spaţiile verzi ale municipiului Chişinău: particularităţi biologice, management

ecologic şi dezvoltare durabilă. Teza de doctor în ştiinţe biologice. Chişinău, 1998. 246p.

4. BRISTOL-ROACH, BM. The present position of our knowledge of distribution and function

of algae in the soil. Proc. A Papers First Intern Congr. Soil sci. Waschington, 1928. vol.3/4.

p.30-38.

5. CECAL, A., RUDIC, V., GULEA, A. Procedeu de recuperare a ionilor de uranil din apele

reziduale cu ajutorul microorganismelor. Cerere de brevet, OSIM. Bucureşti, NC-724, 1993

din 10.04.1993.

6. CIUBUC, N. Algoflora edafică a teritoriilor ataşate terasamentelor. Analele ştiinţifice ale

USM, seria „Ştiinţe fizico-chimice”. Chişinău, 1999. p. 63-67.

7. CIUBUC, N. Algoflora edafică din zona industrială a municipiului Chişinău. Conferinţa

corpului didactico-ştiinţific a USM, secţia ştiinţelor chimico-biologice. Chişinău, 2000. p.

161-162.

8. CIUBUC, N. Diversitatea taxonomică a algelor edafice din municipiul Chişinău. Analele

ştiinţifice ale USM, seria „Ştiinţe fizico-chimice”. Chişinău, 2000. p. 58-63.

9. CIUBUC, N. Algele edafice din municipiul Chişinău. Conferinţa corpului didactico-ştiinţific a

USM, rezumatele comunicărilor. Chişinău, 1998. p. 204.

10. CIUBUC, N., ANDRONIC, E. Cercetarea comunităţilor de microorganisme pe suprafaţa

unor monumente din cimitirul Armenesc (mun.Chişinău). Conferinţa corpului didactico-

ştiinţific USM, secţia ştiinţelor chimico-biologice. Chişinău, 2003. p. 161-162.

11. CIUBUC, N., DUDNICENCO, T. Caracteristica algologică a solurilor supuse poluării cu

deşeuri menajere. Lucrările conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice „Solul – una din

problemele principale ale secolului XXI”, dedicată aniversării a 50 de ani ai Institutului de

Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie „N.Dimo”. Chişinău, 7 august 2003. p.339-340.

12. Comunicare în scris despre proiectul de estimare agroecologică a teritoriului. A.Ş. a Rep.

Moldova. Institutul de Geografie. Chişinău, 1995. 32p.

111

13. СOOL, MM., MARCOUX, F. Metal Contamination of Soil on Monrton Streets. Environ.

Contam. And Toxicol, 1980. 25. №3. р.409-415.

14. CZARNOWSCA, K. Acumulacja metali eiezkich w glebach roslihach i neektorych

zwierzetach na terenie Warszaw. Roszn. Gleboznawcze. Praga, 1980. 31. S.77-110.

15. DUDNICENCO, T., CIUBUC, N. The role of algal biotechnology in livestock. Simpozion

ştiinţific internaţional „70 ani ai Universităţii Agrare de Stat din Moldova”, secţia zootehnie.

7-8 octombrie 2003. Chişinău, 2003. p.65-66.

16. EIJSACKERS, H., LOURIJSEN, N., MENTINK, J. Effects of fly ash on soil fauna (acţiunea

funinginei asupra faunei edafice). New Trends Soil Biol. Proc. 8 Int. Collog. Soil. Zool.,

Louvain-1f-Neuve, 30 aug.-2 sept.,1982. (РЖ 1984 10У392).

17. FOGG, GE. Extracellular products. In : ”Physiology and biochemistry of algae N.Y.-London,

1962. p.28.

18. FOGG, GE. Nitrogen fixation of blue-green alga. Ann. Rev. Plant Physiol. New-Delhi, 1956.

7. p.57-70.

19. FOGG, GE. The extracellular products of algae. Proc. Symp. Algal. Icar. New-Delhi, 1960a.-

p.214-218

20. FOGG, GE. The intracellular products of algae. Proc. Sympoz. Algal. Icar. New-Dehli.,

1960b. p.214-218.

21. FOREST, HS. Analysis of the soil algal community. Trans. Amer. Microsc. Soc. 1962. №2. p.

189.

22. FRITSCH, FE. The terrestrial algae. J. Ecology. 1922. vol.10. N2. p.220-236.

23. GRABCO, N., OBUH, P., NEDBALIUC, B., UNGUREANU I. Biodiversitatea diatomeelor

bazinului fluviului Nistru. In: Conservarea biodiversităţii baznului Nistrului. Chişinău, 1999.

p. 53-55.

24. GRUIA, L. Alge din ecosisteme tericole şi biotopuri cu temperaturi deosebite. În cartea:

Tratat de algologie. V.I. Editura academiei R.S.Romania. Bucureşti, 1976. 587p.

25. GRUIA, L. Alge din solurile masivului Bucegi. St şi cercet. de biol., Ser. Bot. Bucureşti,

1964. 9. N5. p.295-305.

26. GRUIA, L. Alge din solurile masivului Gârbova. Analele Univ. Bucureşti, Secţia Biol.

vegetală. Bucureşti, 1970. p.109-115.

27. GRUIA, L. Alge edafice din rezervaţia naturală “Dunele de la Agigea”. Ocrotirea naturii.

Bucureşti, 1971a. 15. N1. p.57-60.

112

28. GRUIA, L. Alge noi pentru flora RPR(II). Comunicările Academiei Rep. Române. Bucureşti,

1962. N2. p.225-230.

29. GRUIA, L. Algele edafice din bazinul râului Doftana (II). Analele Univ. Bucureşti.,

ser.biol.vegetală. Bucureşti, 1973. p.93-100.

30. GRUIA, L. Asupra repartiţiei cantitative a algelor în rizosferă. Studii şi comunicări. Piteşti,

1971b. p.47-61.

31. GRUIA, L. Caracterizarea algologică a solurilor din masivul Bucegi. Ştiinţa solului.

Bucureşti, 1972. V10. N1. p.48-57.

32. GRUIA, L. Contribuţii la cunoaşterea algelor edafice din rezervaţia naturală “Arinişul din

sinaia”. Comunicări şi referate. Ploieşti, 1971c. p.3-9.

33. GRUIA, L. Methods for the study of the soil algae. Sympos. Methods soil. (Bucharest,

dec.1965). Bucharest, 1965. p.105-114.

34. GUJA, A. Flora ruderală a mun. Chişinău (sector Botanica). Teză de licenţă, USM. Chişinău,

2000. 78p.

35. HABA CH-R. Componenţa calitativă a fitoplanctonului din lacul Valea-Morilor, Chişinău.

Congresul 1 al botaniştilor din Moldova. Chişinău, Ştiinţa, 1994. p. 15-16.

36. HORTOBABYI, T. Zwei Bodenbluten auf der Grossen Ungarischen Tiefeben. Acta Botanica

Acad.sci. hung. Budapest, 1955. 2. №1/2. s. 77-82.

37. JACKOWIAK, B. Outline of the floristical- ecological method of estimating environmental

changes in the zone of a town's influence: [Pap.] 2 Eur. Meet. Int. Network Urban Ecol..

Mаdralin near Warsaw, 15-17 Dec.. 1992. Mem. zool. Warsaw, 1994. ¦49. c. 83-92.

38. JAMES, EJ. An Investigation of the Algae Grouth in Some Naturally Occuring Soils. Beih. Z.

Bot. Zbl. Bd. LIII. Abt. A. H.3. Beihjing, 1953. p. 519-553.

39. KOMAROMY, ZP. Soil algae growth types as edaphic adaptation in Hungarian forest and

grass steppe ecosystems. Acta botanica Acad.csi.hung. Budapest, 1976/1977. 22. №3/4. p.

373-379.

40. LEFEVRE, M. Extracellular products of algae. In “Algae and man” Jackson (ed). N.Y., 1964.

p.337.

41. LUND, IWG. Soil algae. Phisiology and biochemistry of algaes. / Ed. Levin R.A., N.Y.,

London., 1962. p.757.

42. METTING, B. The sistematic and ecology of soil algae. The botany review. N.Y., 1981.

vol.47. №2. р. 195.

113

43. NEDBALIUC, B. Structura taxonomică şi dezvoltarea perifitonului bazinului-refrigerent

Cuciurgan . Autoref.tez….doct.biol. Chişinău, 1993. 22 p.

44. OBUH, P., GRABCO, N., UNGUREANU, I., NAVROTESCU, T. Algoflora ecosistemelor

din cursul inferior al rîurilor Nistru şi Prut./ Biodiversitatea vegetală a Republicii Moldova.

Chişinău, 2001. p. 154-157.

45. OESTERREICHER, W. Okologische Bedeutung der Algen im Boden (Însemnătatea ecologică

a algelor de sol). Nachrichtenbl. Dtsch. Phlanzenschutzdienst.(BRD). 1990. 42. №8. p.122-

126. (РЖ 1991 5В2085).

46. PARKER, BC., BOLD, PC. Biotic relationships between soil algae and other

microorganisms. Amer. J. Bot. N.Y., 1961. N2. p.185.

47. PETERFI, ST., NAGY-TOTH, F. Algele ca bioteste. Progr. Sti., 1973., N9. p. 437.

48. PETERSEN, JB. Studies on the biology and taxonomy of soil algae. Don. Bot. Arkiv. 1935.

vol.8. N9. p. 1-183.

49. PETERSON, SI., SHUBERT, LE. Toxic effects of metals on a soil Cyanobacterium. 5th Int.

Symp. Microbiol. Ecol. (ISME5), Kyoto, Aug.27-Sept, 1989. p.8.

50. PILLAY, AR., TCHAN, YT. The use of the soil alga for the bioassay and study of tri-alliate

(herbicide). Biol. sol. Bombey, 1970. N12. p. 20-22.

51. PITSCHMANN, H., REISIGL, H. Bodenalgen. Pyramide. N.Y., 1954. № 1. p.4.

52. Raportul Naţional asupra dezvoltării umane «Coeziunea socială». 1997.

53. RAUTA, C., CICOTTI, M., BUGEAG, E. Aspecte privind poluarea cu plumb a solului din

preajma unor căi de trafic rutier. An. Inst. Cerc. pentru pedologie şi agrochimie. Chişinău,

1980. 4. p.235-241.

54. RINDI, F., GUIRY, MD., CINELLI, F. The ocurency of filamentous green algae of the order

Prasiolales in urban environments in Europe. 2nd EPC Monthecatini Therme. Italy. Book of

abstracts. Monthecatini Therme, 1999. p.145.

55. SHIELDS, LM., DURREL, LW. Algae in relation to soil fertility. Botany rew. 1964. 30. №1.

p.92-128. (РЖ 1964 23В17).

56. SHLUTER, M. Die Diatomeen-Gesellschaften des Naturschutzgebietes Strausberg bei Berlin.

Int. Rev. Hydrobiol. Berlin, 1961. 46. №4. p.562-609.

57. SHUBERT, IE., RUSU, A., BARTOK, K., DUBBIN, B., PURVIS, OW. Dictribution and

abundance of edaphic algae colonizing metal rich sites.- Book of abstracts of EPG2.

Monthecatini Terme. Italy., september. Monthecatini Therme, 1999. p.151.

114

58. SIGH, RN. Role of blue-green alga in nitrogen economy of Indian agriculture. ICAR. New

Delhi, 1961. 175p.

59. STARCS, TL., ELLIOT, L., TRAINOR, ER. Ecology of soil algae: a review (ecologia

algelor edafice:sinteză). Phycologia. N.Y, 1981. 20. №1. 65-80.

60. STARMACH, K. Rosliny sladcowodne. Tom1. Warszawa, Panstwowe wydawnictwo

naucowe, 1963. 271s.

61. STEWART, PM. Use of algae in aquatic pollution assessment. Natur. Areas J. 1995. 15. p.

234-239.

62. STOKES, JL. The influience of environmental factors upon development of algae and other

microorganisms in soil. Soil sci., 1940. N3-4. p.171.

63. ŞALARU, V. Componenta comunitatilor algelor de sol din padurile Moldovei. Sesiunea

stiintifica a sectiei de biologie. Cluj-Napoca, 1993. p. 103.

64. ŞALARU, V. Componenta algelor de sol din fitocenozele de stepa a Republicii Moldovei. Al

XVIII-lea Congres al Academiei Romano-Americane de Ştiinte si Arte. Chisinau, 1993. p.

138.

65. ŞALARU, V. Rezultatele cercetarilor algologice din Republica Moldova. Congres a

Botanistelor din Moldova si Romania. Chisinau, 1994. p. 29-30.

66. ŞALARU, V. Algele de sol din padurile de stejar cu cires din Moldova. Conferinta stiintifica

a botanistilor. Ocrotirea, reproducerea si utilizarea plantelor. Chisinau, 1994. p. 44.

67. ŞALARU, V. Comunitatile de alge din raioanelor centrale ale Moldovei si dependenta lor de

modul de prelucrare a solului. I Simpozion biologic interuniversitar. Chisinau, 1995. p. 240.

68. ŞALARU, V. Starea actuala si perspectivele cercetarilor algelor de sol in Moldova. I

Simpozion biologic interuniversitar. Chisinau, 1995. p. 241.

69. ŞALARU, V. Componenta algelor de sol din unele sectoare ocrotite de stepa din Republica

Moldova. Bul.A.S.R.M., ser. st. Biol. si Chim. Chişinău, 1995. N2. p. 12-17.

70. ŞALARU, V. Componeta comunitatilor algelor de sol din agrofitocenozele zonei de

silvostepa din nordul Republicii Moldova. Bul. A.S.R.M., Ser. st. Biol. si. Chim. Chişinău,

1995. N3. p.15-20.

71. ŞALARU, V. Componenta algoflorei de sol din plantatiile forestiere. Bul. A.S.R.M., ser. St.

Biol. si Chim. Chişinău, 1995. N5. p. 14-18.

72. ŞALARU, V. Algele edafice în fitocenozele spontane şi cultivate din Republica Moldova.

Autoref. tezei de doc. Hab. în şt.biol. Chişinău, 1996. 44 p.

115

73. ŞALARU, V. Species composition and distribution of soil algae in the forest of the Moldova

Republic. International Journal on Algae, 1(2), New York, 1999. p.27-36.

74. ŞALARU, V. Modificările componenţei algoflorei edafice în rezultatul defrişării pădurilor de

stejar pufos. Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Chişinău, 2000. p.37-44.

75. ŞALARU, V. Algele edafice din fitocenozele republicii Moldova. Analele ştiinţifice ale

Iniversităţii de Stat din Moldova. Chişinău, 2001. p. 162-168.

76. ŞALARU, VM., ŞALARU, VV., CIUBUC, N. The taxonomic structure and the role of soil

algae in the spontaneous phytocoenoses of Moldova. Phycologia, Journal of the International

Phycological Society. V.40. Nr.4, supplement. Thessaloniki, 200. p.52.

77. ŞALARU, VM., ŞALARU, VV., CIUBUC, N. The algological successions in the water

reservoir of Moldova under the antropoid impact. Book of abstracts, 2nd European

Phycological Congress. Montecantini Terme, Italy, 1999, p.147.

78. ŞALARU, VV. CIUBUC, N. Algele edafice din parcurile municipiului Chişinău. Analele

ştiinţifice ale USM, seria „Ştiinţe fizico-chimice”. Chişinău, 1998. p. 51-54.

79. ŞALARU, VV., CIUBUC, N. Coloniile macroscopice de alge edafice pe suprafaţa solurilor

municipiului Chişinău. Lucrările conferinţei ştiinţifice cu participare internaţională “Solul şi

viitorul”. Chişinău, 2001. p.292.

80. ŞALARU, VV., CIUBUC, N., DUDNICENCO, T. Estimarea stării ecologice ale teritoriilor

urbane cu ajutorul algelor edafice în calitate de bioindicatori. Analele ştiinţifice ale USM,

seria „Ştiinţe fizico-chimice”. Chişinău, 2004. p.261-262.

81. ŞALARU, VM., CHICU, N., ŞALARU, VV. Algele edafice-indicatori ai stării solului.

Lucrările conferinţei pentru o colaborare fructuoasă între cercetători şi fermieri în mileniul

III. Chişinău, 2001. p. 34-35.

82. TCHAN, YT. Estimation of nutrient elements in soil by algae. principle of the method

(determinarea substanţelor nutritive ain sol prin metoda lui Cian). Rapp. 6-e Congr. Internat.

Sci. sol. C. Paris, 1956. p. 249-251.

83. TCHAN, YT. Studu of soil algae. III. Biossay of soil fertility by algae. Plant and Soil, 1959.

10. №3. p.220-232.

84. TINCU, D. Flora ruderală a mun. Chişinău (sectorul Râşcani). Teză de licenţă, USM.

Chişinău 2000, 85p.

85. U.N. Conference on the Human Enviroment, Land degradation. Rome, FAO, 1971.

86. UNGUREANU, L. Structura comunităţilor fitoplanctonice din lacul de baraj Costeşti-Stînca.

Conf. corp. did.-şt. USM pe a. 1998-1999, şt. chim.-biol. Chişinău, 2000. p.135-136.

116

87. UNGUREANU, L. Succesiunile structurii taxonomice a fitoplanctonului lacului de

acumulare-refrigerent Cuciurgan. Conservarea biodiversităţii bazinului Nistrului. Chişinău,

1999. p.234-236.

88. URSU, C., OVERCENCO, A. Baza de date «Solurile Rep. Moldova». Resursele funciare şi

acvatice. Valorificarea superioară şi protecţia lor. (Conf. Ştiinţifico-practică consacrată

împlinirii a 125 ani de la naşterea academicianului N.Dimo). Chişinău, 1998. p.148.

89. WARREN, H. Trase element anomalies in urban environment. A challenge for geologist and

geografers. West Miners, 1976. 49. №12. р.11-20.

90. WHITTON, BA. Algae as monitors of heavy metals in fresh water Algae as ecological

indicators. d.L.E.Shubert. London.Acad.Press, 1984. p. 241-280.

91. WHITTON, BA. Toxicity of heavy metals to freashwater algae(toxicitatea metalelor grele

asupra algelor de ape dulci): a review. Phycos, 1970. 9. №2. p.116-125 (РЖ 1972 8В32).

92. AББА, ШР. Фитопланктон реки Бык и стоячих водоемов его поймы. Автореф. дис. ...

к.б.н. Кишинев, 1993. 16 с.

93. АГРЕ, АЛ., РАЙКО, АП. О накоплении микроколичеств Sr90 зелеными и синезеленными

водорослями. Физиология растений. 1964. 11. №1. с.135-137.

94. АЛЕКСАНДРОВА, ИВ. Влияние органических веществ почвенных водорослей на

высшие растения в условиях повышенных доз минерального азота. Развитие и значение

водорослей в почвах нечерноземной зоны. Пермь, 1977. с.54.56.

95. АЛЕКСАХИНА, ТИ. Особенности флоры почвенных водорослей в разных типах леса.

Бот. Журн., 1971. 56. №11. с.1658.

96. АЛЕКСАХИНА, ТИ. Влияние некоторых древесных и травянистых растений леса на

почвенные водоросли. Учнн. Зап. Перм. Гос. ун-та, 1976. вып.150. с.85-89.

97. АЛЕКСАХИНА, ТИ. Группировки водорослей в лесных почвах различных зон СССР.

Тез. докл. V делегат. съезда Всесоюзн. Общества почвоведов. Минск, 1977. вып.2.

с.194-195.

98. АЛЕКСАХИНА, ТИ. Почвенные водоросли в коренных и производных типах леса.

Развитие и значение водорослей в почвах нечерноземной зоны. Пермь, 1977. с.3-4.

99. АЛЕКСАХИНА, ТИ. К оценке влияния некоторых экологических факторов на

почвенные водоросли в лесу. Микробиологические основы повышения плодородия

почвы. Таллин, 1978. с. 83-85.

100. АЛЕКСАХИНА, ТИ., ШТИНА, ЭА. Почвенные водоросли лесных биогеоценозов. М.,

1984. 150с.

117

101. АНДРОСОВА, Е.Я. О составе водорослей почв Новосибирска и его окрестностей.

В кн.: Водоросли и грибы Западной Сибири. Изд. АН СССР. Новосибирск, 1964. c.178.

102. АНТИПИНА, ГС. Почвенные водоросли луговых фитоценозов. Ботанический

Журнал, 1989. 74. №10. с.1482-1488.

103. АНТОСЯК, ГФ. Географическое положение и общая характеристика Молдавской

ССР. Атлас МССР. М., 1978. с. 11-12.

104. АРТАМОНОВА, ВС. Развитие водорослевых сообществ в почвах при

антропогенном воздействии. В кн. Микробиоценозы почв при антропогенном

воздействии. Новосибирск, 1985. с.111-123.

105. БАБЬЕВА ИП., ЗЕНОВА ГМ. Биология почв. М., 1989.

106. БАБЬЕВА ИП., ЛЕВИН СВ., РЕШЕТОВА ИС. Изменение численности микроор-

ганизмов в почвах при загрязнении тяжелыми металлами. Тяжелые металлы в

окружаю-щей среде. М., 1980. c. 115-120.

107. БАЖИНА, ЕВ. Взаимосвязи некоторых почвенных водорослей и грибов. Совр.

Состояние и перспективы изучения почвенных водорослей в СССР. Киров, 1966. с. 4-5.

108. БАЖИНА, ЕВ., ШТИНА, ЭА. Взаимосвязи некоторых почвенных водорослей и

грибов. Труды Кировского с.х. ин-та, 1967. 20. с.233.

109. БАЛЕЗИНА, ЛС. Об использовании водорослей для определения токсичности почвы

при применении пестицидов. Методы изучения и практического использования

почвенных водорослей. Киров, 1972. с. 251-257.

110. БОРТНИК, ЛН. Особенности почвенного покрова г. Харькова. Resursele funciare şi

acvatice. Valorificarea superioară şi protecţia lor. (Conf. Ştiinţifico-practică consacrată

împlinirii a 125 ani de la naşterea academicianului N.Dimo). Chişinău, 1998 р.78.

111. БУСЫГИНА, ЕА. Водоросли подзолистых почв разных районов СССР. Материалы

исследований по флоре и растительности. Киров, 1972. с. 40-53.

112. БУСЫГИНА, ЕА., НЕКРАСОВА, КА., НОСКОВА, ТС. Фитоценотический подход к

изучению альгофлоры почв, загрязненных при нефтедобыче. В кн.: Микроорганизмы

как компонент биогеоценоза. Алма-Ата: Изд. Казахского Ун-та, 1982. с.119-121.

113. ВАЙНЕРТ, Э., ВАЛЬТЕР, Р., ВЕТЦЕЛЬ, Т. и др. Биоиндикация загрязнений

наземных экосистем. М., Мир, 1988. 384с.

114. ВАУЛИНА, ЭН. Состав и распространение водорослей в некоторых характерных

почвах БССР. Автореф. Дисс. … канд. Биол. Наук. Л, 1956. 23c.

118

115. ВАУЛИНА, ЭН. О влиянии меди на почвенные водоросли. Бот. Журн. 1957. т.42.

№7.

116. ВЛАДИМИРОВ, МГ. СЕМЕНКО, ВЕ. Интенсивная культура одноклеточных

водорослей. (Инструкция по первичным испытаниям выделяемых из природы и

селекционируемых из природы форм фотоавтотрофных одноклеточных водорослей. М.

АН СССР, 1962. 59с.

117. Влияние промышленных предприятий на окружающую среду. (Сборник статей).

М.,.Наука, 1987. 319с.

118. Воздействие выбросов автотранспорта на природную среду. (сборник статей). АН

Латв.ССР. Рига, Зинатне, 1989. 137с.

119. ВОХМЯНИНА, ЛИ. О взаимосвязях почвенных беспозвоночных с почвенными

водорослями. Проблемы почвенной зоологии. М., 1972. с. 33-34.

120. ГАЕЛЬ, АГ., ШТИНА, ЭА. Водоросли на песках аридных областей и их роль в

формировании почв. Почвоведение, 1977. №6. с.67.

121. ГАЛАКТИОНОВ, СГ., ЮДИН, ВМ. Водоросли сигнализируют об опасности.

Минск., 1980. 144с.

122. ГЕЙДЕМАН, ТС. Pастителиный покров Молдавии и его антропогенные изменения.

Охрана важнейших ботанических обьектов Украины, Белорусии, Молдавии. Киев, 1980.

с.285-314.

123. ГОЛЛЕРБАХ, ММ. К вопросу о составе и распространении водорослей в почвах.

Тр. БИН АН СССР, сер.II, 1936. с.3.

124. ГОЛЛЕРБАХ, ММ. Роль водорослей в почвеных процесах. Тр. Конф. По вопросам

почвенной микробиологии. Москва, 1953. с.98-108.

125. ГОЛЛЕРБАХ, ММ., ШТИНА, ЭА. Почвенные водоросли. Л.: Наука, 1969. 228с.

126. ГОРБУЛИН, ОС. Водоросли водоемов западных отрогов Среднерусской

возвышенности (Харьковская обл.) - Дис. … канд.биол.наук. Харьков, 1997. 24c.

127. ГОРОВИЦ-ВЛАСОВА, ЛМ. К вопросу о санитарном изучении городских почв

(исследования почвы г. Днепропетровска). Гигиена и эпидемиология, 1927. №8. с.11-

21.

128. ГОРЮНОВА, СВ. Водоросли как продуценты биологически активных веществ. В

сб. «Методы изучения и практического использования почвенных водорослей». Киров,

1972. c.34-45.

119

129. ГОРЮНОВА, СВ., ДЕМИНА, НС. Водоросли – продуценты токсических веществ.

М., Наука, 1974. 152c.

130. ГОРЮНОВА, СВ., ОДОЕВСКАЯ, НС., ОРЛЕАНСКИЙ, ВК. Синезеленные

водоросли – азотфиксаторы и их практическое использование. Изв. АН СССР, сер.

биол. наук, 1965. II. с. 88-102.

131. ГРИМАЛЬСКИЙ, ВЛ. Биология водоемоыв бассейна реки Прут. Гидробиол. и

рыбохозяйств. исследовния водоемов Молдавии. Кишинев, 1970. c. 3-78.

132. ГРУЖЕВО, АС. О фиксации азота синезеленными водорослями в почве..

Современное состояние и перспективы изучения почвенных водорослей в СССР. Киров,

1967. с. 262-265.

133. ДАНИЛОВ, ИЕ. Фитопланктон малых водохранилищ Молдавии. Автореф.дис. ….

к.б.н. Кишинев, 1970. 21 с.

134. ДЕДЫШ, СН., ЗЕНОВА, ГМ. Специфическая зона вокруг клеток водорослей в почве.

Альгология. 1992. Т2. №4. с.32-38.

135. ДЕМЧЕНКО, Е., ТАБАН, Г., БАНАРУ, А. и др. Комплексная оценка урбаноземов в

аспекте генеральной стратегии «Экологически чистый город». Lucrările conferinţei

ştiinţifice cu participare internaţională “Solul şi viitorul”. Chişinău, 2001. p.273.

136. ДОМРАЧЕВА, ЛИ. Почвенные водоросли как продуценты органического вещества

и их значение в трофических связях почвенных организмов. Автореф. дис. … канд.

биол. наук.- М, 1974. 27c.

137. ДОМРАЧЕВА, ЛИ. Изучение пространственного распределения водорослей в почве.

Ботанический Журнал, 1985. т.70. №2. с. 12-16.

138. ДОМРАЧЕВА, ЛИ., ШТИНА, ЭА. Структура группировок водорослей при

«цветении» почвы. Бот. Журн. 1985. т.70. №2. с.180-187.

139. ДОРОФЕЕВ, НЕ. Mатериалы для альгологической флоры окрестностей Кишинева

Зап.Новороcс.о-ва Естествоисп., 1985, Х. N 1. c. 83-101.

140. ДУБОВИК, ИЕ. Альгофлора промышленного района г.Уфы. Ботанические

исследования на Урале / ИЭРиЖ УрО АН СССР. Свердловск, 1990. с.30.

141. ДУБОВИК, ИЕ. Особенности развития водорослей в эродированных почвах.

Автореф. дис. … канд. биол. наук.-Лен., 1980. 31c.

142. ДУШКАУСКЕНЕ-ДУЖ, РФ. Уровни накопления Sr-90 и Pb-210 растительными

организмами и грунтами северной части задива Куршю-Марес. Физиолого-

120

биохимические основы развития планктонных организмов в северной части Куршю-

Марес. Вильнюс,1978. с. 244-245.

143. ЕВДОКИМОВА, ГА., ШТИНА, ЭА. Влияние выбросов металлургических заводов на

почвенную альгофлору и микрофлору (на примере почв Кольского полуострова).

«Биологические проблемы Севера» 9-й Симпозиум. Сыктывкар, 1981. с.59.

144. ЕЛЬШИНА, ТА. Водоросли техногенных солончаков на дерново-подзолистой почве.

В кн.: Перспективы развития исследований по естественным наукам на Западном Урале

в свете решений XXVI съезда КПСС, Секция биологии и охраны окружающей среды:

Тез. Докл. Пермского Гос. Ун-та, 1981. с.16-17.

145. ЖАВЕЛЕВА, ЕМ. Изучение Экологического состояния городских газонов Москвы и

Пущино. Экология Москвы и Московского региона.- М.: Наука, 1990. с.73-76.

146. ЗЕНОВА, ГМ., ШТИНА, ЭА. Почвенные водоросли. Учеб. пособ. для студ. биол.-

почвен. фак-в и фак-в почвоведения ун-тов. МГУ им.М.В.Ломоносова. М.:Изд-во

Московского ун-та, 1990. 80 с.

147. КАБИРОВ, РР. Влияние загрязнения почвы бензином на группировки почвенных

водорослей. Почвоведение. 1982. №10. с.111-112.

148. КАБИРОВ, РР. О почвенных водорослях городских территорий. Тезисы доклю VII

делегатского съезда Всесоюзного общества (11-14 мая 1983, г. Донецк). Л., 1983. с.84.

149. КАБИРОВ, РР. Альгосинузии Южной Тайги и их изменения в процессе

промышленного освоения территорий. Ботанический журнал, 1990. №2. с.171-172.

150. КАБИРОВ, РР. Почвенные водоросли техногенных ландшавтов. Автореф. Дис. …

доктора биол. наук. С.-П., 1991. c.35.

151. КАБИРОВ, РР. Роль почвенных водорослей в поддержании устойчивости наземных

экосистем. Альгология, 1991. 1. №1. с.60-68.

152. КАБИРОВ, РР. Альгосинузии липовых фитоценозов в окрестностях Назаровской

ГРЭС (Красноярский край). Ботанический журнал., 1992. №12. с.102-104.

153. КАБИРОВ, РР. Формализованное описание сообществ почвенных водорослей.

Альгология. 1997. т.7. №4. с.365.

154. КАБИРОВ, РР., ЛЮБИНА, СВ. Способ оценки действия гербицидов на сообщества

почвенных водорослей с помощью индикаторных видов. Агрохимия. 1988. №3. с.105-

109.

155. КАБИРОВ, РР., МИНИБАЕВ. РГ. Некоторые аспекты изучения продуктивности

почвенных водорослей. Бот. Журн. 1978. Т.63. №11. с.1619-1625.

121

156. КАБИРОВ, РР., СУХАНОВА, НВ. Альгогрупироаки почв городских газонов.

Альгология. 1996. т.6. №2. с.175.

157. КАБИРОВ, РР., ХАЗИПОВА, РХ. Изменения количественных показателей

альгосинузий пойменных почв при антропогенном загрязнении. Ботанический Журнал.

1987. т.72. №8. c.125-127.

158. КАБИРОВ, РР., ХАЗИПОВА, РХ. Альгологический метод оценки токсичности

поверхностно-активных веществ. Биоиндикация и биомониторинг. М. Наука, 1991.

с.282-285.

159. КАБИРОВ, РР., ШИЛОВА, ИИ. Почвенные водоросли свалок и полигонов твердых

бытовых отходов и промышленных отходов в условиях крупного промышленного

города. Экология. №5. 1990. с.10-18.

160. КАБИРОВ, РР., ШИЛОВА, ИИ. Сообщества почвенных водорослей на территориях

промышленных предприятий. Ботанический журнал. 1994. №6. с.16-20.

161. КЕНДЭЛ, М. Ранговые корреляции.- М. Мир,1975. 207с.

162. КЛАУСНИТЦЕР, Б. Экология городской фауны.- М.:Мир.,1990. 246с.

163. КОЗЛОВСКАЯ, ЯС., ДОМРАЧЕВА, ЛИ., ШТИНА, ЭА. Взаимосвязи почвенных

водорослей. Проблемы почвенной зоологии. Вильнюс,1975. с.180-181.

164. КОЛЕСНИКОВ, БП. О научных основах биологической рекультивации техногенных

ландшафтов. В кн. Проблемы рекультивации земель в СССР. Новосебирск: Наука,

1974. с.5-19.

165. КОЛЕСНИКОВ, БП., МОТОРИНА, ЛВ. Рекультивация земель нарушенных

промышленностью (проблемы оптимизации техногенных ландшафтов). М., ВДНХ,

1974. В сб.: Рекультивация земель в СССР. М., Наука., 1973. c.96-112.

166. КОНДАКОВА ЛВ. изменение сообществ почвенных водорослей при мелиорации

дерново-подзолистых почв.- Автореф. Дис. … доктора биол. наук. С.-П. 1984., 16с.

167. КОНДРАТЬЕВА, НВ. Головнi досягнения i завдания в галузi вивчення грунтових

водоростей. Укр. Ботан. Журн.. 1961. 18. №2. с.3-16.

168. КОНДРАТЬЕВА, НВ. О подходах к исследованию биоразнообразия. Альгология,

2000. 10. N 1. c. 3-21.

169. КОПТЕВА, ЖП. Образование витамина группы В12 некоторыми синезеленными

водорослями. Современное состояние и перспективы изучения почвенных водорослей в

СССР., Киров, 1966. с. 22-23.

122

170. КОРЧМАРУ, СС. Оценка экологической опасности антропогенных факторов

методами почвенной микробиологии. Resursele funciare şi acvatice. Valorificarea

superioară şi protecţia lor. (Conf. Ştiinţifico-practică consacrată împlinirii a 125 ani de la

naşterea academicianului N.Dimo). Chişinău, 1998. р.158.

171. КОСТИКОВ, ИЮ. Почвенные водоросли правобережной лесостепи УССР. Автореф.

Дис. … канд. Биол. наук.- Лен., 1989. 28c.

172. КОСТИКОВ, ИЮ. К вопросу о зональных особенностях состава почвенных

водорослей. Альгология. 1991. 1. №4. с.15-22.

173. КОСТИКОВ, ИЮ. Место почвенных водорослей в фитоценозах. Альгология. 1991.

1. №2. с.38-45.

174. КРУГЛОВ, ЮВ. Микроскопические водоросли как индикаторы загрязнения почвы

гербицидами. Методы изучения и практического использования почвенных водорослей.

Киров, 1972. с. 241-251.

175. КРУПНЕИКОВ, ИА. Почвы . B кн: Атлас МССР. М., 1978. с. 49-50.

176. КУЗЯХМЕТОВ, ГГ. Использование водорослей в экологической экспертизе

почвенного покрова. Экологические проблемы агропромышленного комплекса

Башкирской АССР: Тез. докл. республ. науч.-практ. конф. Ин-т биологии БНЦ УрО АН

СССР. Уфа,1989. с.38.

177. ЛАРИНА, ГЕ., ОБУХОВ, АИ. Тяжелые металлы в растительности газонов вдоль

автомагистралей. Вести. МГУ. Сер. 17. 1995. 3. с. 41-48.

178. ЛАССЕ, ГФ. Климат. B кн: Атлас Молдавской ССР. Москва, 1978. с. 37-38.

179. ЛЕВАНДЮК, АТ. Рельеф. B кн: Атлас Молдавской ССР. Москва, 1978. с. 29-30.

180. ЛЕОНТЬЕВ, ПВ. Парки Молдавии. Кишинев, Картеа Молдовей, 1976. 143с.

181. ЛЕПТНЕВА, ОМ., ОБУХОВ, АИ. Состояние свинца в системе почва-растение в

зонах влияния автомагистралей. В кн. Свинец в окружающей среде. М.: Наука, 1997.

с.149-166.

182. ЛИПНИЦКАЯ, ГП. Водоростi на породах териконiв. VI з*iзд Укр. ботан.т-ва.

Наук.думка, 1977. с.172.

183. ЛИПНИЦКАЯ, ГП., ГОЛУБНИЧАЯ, ЕА., РЕВА, НН. Роль почвенных водорослей в

биологической рекультивации токсических земель. «Культивирование и применение

микроводорослей в народном хозяйстве». Материалы Узбекской респ. Конф., Ташкент,

1980. с.140-141.

123

184. МАКРУШИН, АВ. Биоиндикация загрязнений внутренних водоемов. Биол. методы

оценки природной среды. М.: Наука, 1978. c. 123-137.

185. МАЛЫШЕВА, ОА. Альгофлора при оценке сапробности почвы. Тез. Докл. VIII

конф. По споровым растениям Азии и Казахстана. Ташкент, ФАН, 1969. с.30.

186. МАЛЫШЕВА, ОА. Водоросли как возможные показатели сапробности почвы.

Пробл. Совр. Биол. Материалы 19 Всесоюзн. Конф. Молодых ученных. Москва, 1988.

Деп. в ВИНИТИ. №6711. В88.

187. МАЛЫШЕВА, ОА. Развитие водорослей в почвах подверженных действию

животноводческих стоков. Автореф. Дис. … канд. Биол. наук. С.-П., 1992. 27c.

188. МАРКОВА, ГИ. Новое в противоэрозивной роли Microcoleus vaginatus (Vauch) Gom.

в горных почвах Таджикистана. Докл. АН Тадж. ССР, 1977. т.20. №6. с.5-57.

189. МАРФЕНИНА, ОЕ. Изменение почвенной биоты при антропоген-ном воздействии.

Проблемы почвенного биомониторинга. B кн. Почвенно-экологический мониторинг и

охрана почв. М.: Изд-во МГУ, 1994. 272с.

190. МАРЧЮЛЕНЕНЕ, ДП. Поглощение Sr-90, Cs-137, Ce-144, Ru-106, Pb-210 водными

растениями в модельных опытах. Физиолого- биохимические основы развития

планктонных организмов в северной части Куршю-Марес. Вильнюс, 1978. с. 297-317.

191. МАРЧЮЛЕНЕНЕ, ДП., ДУШАУСКЕНЕ-ДУЖ, РФ. Nакопление канцерогенных

радионуклеидов стронция, цезия и церия пресноводными водорослями. Растения и

химические канцерогены. Л. Наука, 1979. с. 148-149.

192. МАТВИЕНКО, МА. К изучению почвенных водорослей Крыма, Северного Кавказа.

Бот. Журн., 1956. 41. №9. с.1360-1363.

193. MАТВИЕНКО, АМ. Почвеные водоросли окресостей Харькова. Бот. Журн., 1958.

43. №8. с.1108-1120.

194. МЕЛЬНИКОВ, ВВ. О составе и распространении водорослей в некоторых почвах

Вахшской долины Южного Таджикистана. Автореф. Дис. … канд. Биол. Наук, Бот.

Ин-т. АН СССР. Л., 1953. 32c.

195. МИЛЬКОВ, ФН. Человек и ландшафты. Очерк антропогенного ландшафтоведения.

М. Мысль, 1973. 224с.

196. МИРКИН, БМ. Теоретические основы современной фитоценологии. М. Наука, 1985.

136с.

197. МИРКИН, БМ. Синтаксономия и динамика антропологических биоценозов. Уфа,

1986. 123c.

124

198. МОСКОВИЧ, НП. Опыт альгологической характеристики санитарного состояния

почв населенных мест. Автореф. дис. … канд. биол. н. Ворошиловград, 1972. 24с.

199. МОСКОВИЧ, НП. Опыт использования водорослей при изучении санитарного

состояния почв. Ботанический журнал. 1973. т.78. №3. с.412.

200. МУСАЕВ, КЮ., ТАЖИБАЕВ, ШЖ., СЕЛЯМЕТОВ, РА. Содержание витаминов у

некоторых почвенных синезеленных водорослей. Методы изучения и практического

использования почвенных водорослей. Киров,1972. с.138-140.

201. МЫРЛЯН, НФ., БОКДЕВИЧ, ОП. Оценка экологической опасности загрязнения

городских почв тяжелыми металлами. Resursele funciare şi acvatice. Valorificarea

superioară şi protecţia lor. (Conf. Ştiinţifico-practică consacrată împlinirii a 125 ani de la

naşterea academicianului N.Dimo). Chişinău 1998. р.190.

202. МЫРЛЯН, НФ., МОРАРУ, КЕ., НАСТАС, ГИ. Эколого-геохимический атлас

Кишинева. Кишинев «Штиинца», 1992. 115с.

203. МЭННИНГ, УД., ФЕДЕР, УА. Биомониторинг загрязнения атмосферы с помощью

растений. Ленинград, 1985. 128с.

204. НЕГАНОВА, ЛБ. Водоросли как индикаторы состояния промышленных отвалов.

Методы изучения и практического использования почвенных водорослей. Киров, 1972.

с.264-267.

205. НЕГАНОВА, ЛБ. Развитие почвенных водорослей на пром. oтвалах как первый

этап их зарастания. Автореф. Дис. … канд. Биол. наук. Свердловск, 1975. 32c.

206. НЕГРУ, МА. Распространение некоторых синезеленных водорослей рода Anabena в

почвах Молдавии и их азотфиксируящая способность. Молодые Ученые Молдавии в

борьбе за ускорение научно-технического прогресса. Кишенев,1970. с.98-99.

207. НЕГРУ, МА. Распространение синезеленных водорослей в почвах Молдавии и их

азотфиксирующая способность. Автореферат дис. … канд. Биол. Наук. Кишинев, 1973.

28c.

208. НЕГРУ, МА., САБЕЛЬНИКОВА, ВИ. Синезеленные водоросли некоторых почв

Молдавии и их азотфиксирующая способность. Изв. АН МССР Сер. биол. и хим. Наук.

1971. №2. с. 59-63.

209. НЕГРУ, МА., САБЕЛЬНИКОВА, ВИ. Влияние некоторых видов синезеленных

водорослей на содержание азота в почве и рост приростков некоторых растений.

Методы изучения и практического использования почвенных водорослей. Киров, 1972.

с.235-241.

125

210. НЕГРУ, МА., САБЕЛЬНИКОВА, ВИ. ШАЛАРЬ, ВМ. Распространение водорослей

в почвах Молдавии. Булетинул АШ РССМ. Изветия АН МССР, сер. биол. и хим. наук,

1970. №6. с.7-10.

211. НЕКРАСОВА, КА. Опыт изучения почвенных водорослей как индикаторов

обеспеченности почвы элементами минерального питания растений. Автореферат

канд. дисс., Л., 1971. 25c.

212. НЕКРАСОВА, КА., БУСЫГИНА, ЕА. Метод количественного учета почвенных

водорослей при выявлении их индикационного значения. Биологическая индикация почв.

М., 1976. с. 178-180.

213. НЕКРАСОВА, КА., БУСЫГИНА, ЕА. Некоторые уточнения к методу

количественного учета почвенных водорослей. Ботанический журнал. 1977. т.62. №2.

с.214-217.

214. НЕКРАСОВА, КА., КРЫЛОВА, ЛН. Почвенные водоросли как показатели

токсичности и биологической активности почв. Тезисы докладов V съезда

Всесоюзного Микробиологического Общества. Ереван,1975. с. 116-118.

215. НИКИФОРОВА, ЕМ. Свинец в ландшафтах и состояние экосистем. М.:Наука.

1981. с.220-229.

216. НОВИЧКОВА-ИВАНОВА, ЛН. Смена синузий почвенных водорослей Земли Франца

Иосифа. Бот. Журн. 1963. 48. №1. с. 42-54.

217. НОВИЧКОВА-ИВАНОВА, ЛН. Почвенные водоросли фитоценозов Сахаро-

Гобийской пустынной облости. Л.:Наука, 1980. 256с.

218. НОВИЧКОВА-ИВАНОВА, ЛН., СДОБНИКОВА, НВ. К изучению синузий почвенных

водорослей тундр. В сб. Изучение биогеоценозов тундры и лесотундры. Л., Наука, 1974.

с.79-84.

219. OБУХ ПА. Очерк флоры водорослей реки Прут. Бот.журн., 1963. 43. N1. c.128-132.

220. ОБУХ, ПА., БАЛАБАНОВА, ГТ., БЕЖЕНАРЬ, ПА., МАЦЮК, ВА. Состав и

распределение альгофлоры в некоторых типах почв Каларашского р-на МССР. В сб.

Материалы IV конф. Молодых ученных Молдавии, 1964, секция ботаника, Кишинев,

1964. с.74-80.

221. ОБУХ, ПА., КОЗЛОВА, ОС., КРЮГЕР, Б. и др. Особенности развития

фитопланктона в водоемах рекреационного назначения г. Кишиневa. Экология и

физиология растений водн. и наземн. Биоценозов. Кишинев, 1983. c.15- 27.

126

222. ОГОРОДОВА, ВЩ. O роли азотфиксирующих синезеленных водорослей в

плодородии дерново-подзолистых почв. Реф. докл. XX и XXI студ. науч. конф.

Пермь,1966. вып.12/13. с.102-103

223. ПАНКРАТОВА, ЕМ. Внеклеточные выделения синезеленных водорослей.

Современное состояние и перспективы изучения почвенных водорослей в СССР. Киров,

1966. с. 33-35.

224. ПЕРМИНОВА, ГН., ТРЕТЬЯКОВА, АН. Взаимодействие некоторых почвенных

водорослей с высшими растениями. Наука сельскому хозяйству. Киров, 1964. с.113.

225. ПЛАТОНОВА, ВП. Почвенные водороли – один из факторов плодородия почвы.

Материалы в помощь сельскохозяйственному производству. Воронеж, 1973. вып.3. ч.2.

с. 81-83.

226. ПОМЕЛОВА, ГИ. Применение люминесцентной микроскопии для исследования

почвенных водорослей. Ботанический журнал. 1969. 54. №11. с.1744-1747.

227. ПРИХОДЬКОВА, ЛП. Стационарные исследования синезеленных водорослей почв

окресностей г. Скадовска Херсонской обл. Укр. Бот. Журн., 1970. №1. с.20.

228. ПРОШКИНА-ЛАВРЕНКО, АИ. Диатомовые водоросли – показатели солености

воды. В кн. «Диатомовый сборник». Изд-во. ЛГУ, 1953. с.186-205.

229. РАМАНАУСКЕНЕ, КА. О взаимосвязи почвенных водорослей с высшими

растениями. Материалы докладов юбилейной микробиологической конференции.

Вильнюс, 1970. с. 35-36.

230. РАСКИН, ВГ. Философско-методологические аспекты исследования и разрешения

проблем антропогенной экологической опасности. Томск. Изд-во Томского ун-та, 1987.

283с.

231. РИЙС, ХА., РЫЫС, ОО. Водоросли как индикаторы загрязнения почвы сточной

водой. Культивирование и применение микроводорослей в народном хозяйстве.

Ташкент, 1977. с.122-123.

232. РЫМБУ, НЛ. Ландшафтно-морфологическая счтруктура долин рек Молдавской

ССР. Физико-географтческие особенности Молдавии. Кишинев: Штиинца, 1982. c.12-

26.

233. САЙФУЛЛИНА, ЗН. Почвенные водоросли - биоиндикаторы

агропроизводственного загрязнения. Экологические проблемы агропромышленного

комплекса Башкирской АССР: Тез. докл. республ. науч.-практ. конф. Ин-т биологии

БНЦ УрО АН СССР. Уфа, 1989. с.37.

127

234. СДОБНИКОВА, НВ. К методике изучения почвенной альгофлоры при

биокомплексных исследованиях. В кн.: Прграмно-методические записки по

биокомплексному и геоботаническому изучению степей и пустынь Казахстана. Изд. АН

СССР. М.-Л., 1960. с.61-70.

235. СОКОЛОВ, ВЕ., ШАЛАНКИН, Я., КРИВОЛУЦКИЙ, ДА. и др. Международная

программа по биоиндикации антропогенного загрязнения природной среды. Экология.

1990. N 2. c.90-94.

236. СТРЕЛЬЦОВ, АБ., ЛОГИНОВ, АА. Биоиндикационный метод оценки

антропогенного воздействия на городскую среду. Экологические и метео-рологические

проблемы больших городов и промышленных зон. Тезисы док-ладов Всероссийской

научной конференции Санкт-Петербург, 1999. с.40-41.

237. СТРЕЛЬЦОВ, АБ., ЛОГИНОВ, АА., КОНСТАНТИНОВ, ЕЛ. Особенности

организации биомониторинга г. Калуги. Экологические и метеорологиче-ские проблемы

больших городов и промышленных зон. Тезисы докладов Всероссийской научной

конференции Санкт-Петербург, 1999. с.41-42.

238. СУХАНОВА, НВ. Почвенные водоросли на территории промышленного

предприятия. Актуальные проблемы биологии: Тез. докл. V Молодежной науч. конф.

Ин-т биологии Коми НЦ РАН. Сыктывкар, 1998. с.181.

239. СУХАНОВА, НВ., ИШБИРДИН, АР. Синтаксономия почвенных волорослей

урбанизированных территорий Башкирского Предуралья (Россия). Альгология. 1997.

т.1. №1. с.18-29.

240. ТАРЧЕВСКИЙ, ВВ., ШТИНА, ЭА. Развитие водорослей на промышленных отвалах.

Труды Кировсого с.-х. Ун-та, 1967. т.20. с.146-150.

241. ТЕРЕШКОВА, ГМ., КУЗЬМИН, РИ. Жизнеспособность некоторых зеленных и

синезеленных водорослей при обезвоживании. B сб. «Анабиоз и преданабиоз

микроорганизмов». Рига, 1973. c.152-158.

242. ТООМ, ЯВ. Сапробнiсть грунтових водоростеи. Укр.бот. журн., 1969. т.26. №2.

с.82.

243. ТРЕТЬЯКОВА, АН., БАЖИНА, ЕВ. Антифунгальные свойства почвенных

водорослей. В сб. «Методы изучения и практического использования почвенных

водорослей». Киров, 1972. c.45-52.

244. УЗОРИН, ЕК. Обмен веществами между высшими растениями и почвенными

водорослями. Физиология растений, 1961. т.8. вып.1. с.119-122.

128

245. УНГУРЯНУ, ИВ. Особенности формирования фитопланктона Костештского и

Днестровского водохранилищ. Автореф. дис…канд. биол. наук. Кишинев, 1985. 24 с .

246. УИТТЕКЕР, РМ. Сooбщества и экосистемы. М.:Прогресс, 1980. 327 с.

247. УРСУ, АФ. Почвенно-экологическое микрорайонирование Молдавии. Кишинев, 1980.

180с.

248. УСПЕНСКИЙ, ЕЕ. Физико-химические условия среды как основы

микробиологических процесов. М. Изд-во АН СССР, 1933. 320с.

249. ХАЙБИБУЛЛИНА, ЛС. Особенности изменений альгогруппировок городских

газонов. Актуальные проблемы биологии: Тез. докл. V ьолодежной науч. конф. Ин-т

биологии Коми НЦ РАН. Сыктывкар, 1998. c.205 - 206.

250. ХАЗИЕВ, ФХ., КАБИРОВ, РР. Количественные методы почвенно-альгологических

исследований. Уфа. БФАН СССР, 1986. 172с.

251. ЦАРЕНКО, ПМ., ПАЛАМАРЬ-МОРДВИНЦЕВА, TИ., ВАССЕР, СП. Разнобразие

водорослей Украины (предв.сообщ). Альгология, 1998. 8. N3. c.227-241.

252. ЧАПЛЫГИНА, ОЯ. Закономерности развития почвенных водорослей в хвойных и

лиственных лесах Подмосковья. Автореф. Дис. … канд. Биол. наук. Лен., 1977. 24c.

253. ЧЕРНЕНЬКОВА, ТВ. Тяжелые металлы в растениях и почве большо-го города.

Биоиндикация в городах и пригородных зонах. М., 1993. c. 49-54.

254. ЧУБУК, НГ., ШАЛАРУ, ВВ. Почвенные водоросли некоторых парков г. Кишинева.

Международная конференция «Питання биоиндикации та екологии». Запорожье,

Украина, 1998. с.75.

255. ШАЛАРЬ, ВВ. Почвенные водоросли некоторых типов леса Молдавии. Известия АН

МССР, сер. биол.и хим. наук. Кишинев, 1986. № 5. c. 11-15.

256. ШАЛАРЬ, ВВ. Почвенные водоросли в некоторых агрофитоценозах Молдавии.

Известия АН МССР, сер.биол. и хим. наук . Кишинев, 1987. №1. c.72-74.

257. ШАЛАРЬ, ВВ. Эколого-систематический состав почвенных водорослей в лесных

экосистемах Молдавии. Изучение, охрана и рациональное использование природных

ресурсов. Уфа, 1989. c. 14.

258. ШАЛАРЬ, ВВ. Видовой состав почвенных водорослей в лесных и культурных

фитоценозах. Ботанические исследования. Кишинев, 1990. в.7. c.112-117.

259. ШАЛАРЬ, ВВ. Особенности группировок почвенных водорослей в некоторых

агрофитоценозах МССР. Ботанические исследования. Кишинев, 1992. в.12. c. 89-103.

129

260. ШАЛАРЬ, ВВ. Особенности формирования группировок почвенных водорослей на

охраняемых лесных территориях МССР. Ботанические исследования. Кишинев, 1992.

в.12. c.103-114.

261. ШАЛАРЬ, ВВ. Состав и распределение почвенных водорослей в лесах Молдовы.

Альгология, Киев, 1993. т.3. №4. c. 64-72.

262. ШАЛАРЬ, ВВ. Состав и распределение почвенных водорослей в степных

фитоценозах Молдовы. Альгология , Киев, 1994. Т.4. №3. c.48-54.

263. ШАЛАРЬ, ВВ. К методике анализа систематической структуры альгофлоры почв.

Альгология, Киев, 1994. Т.4. №4. c.62-73.

264. ШАЛАРЬ, ВВ. Альгофлора некоторых окультуренных почв центральных районов

Молдовы. Альгология. Т.7. № 4. 1997. c.387-396.

265. ШАЛАРЬ, ВВ. Видовой соствав водорослей окультуренных почв дерновинно-злаковых

степей Молдовы. Алгология. Т.8. № 1. 1998. c. 40-50.

266. ШАЛАРЬ, ВМ. Фитопланктон водохранилищ Mолдавии. Кишинев: Штиинца, 1971.

204с.

267. ШАЛАРЬ, ВМ. Фитопланктон рек Молдавии. Кишинев: Штиинца, 1984. 215 с.

268. ШАЛАРЬ, ВМ., БОЛЯ, ЛГ. Фитопланктон прудов Молдавии. Водоросли водоемов

Молдавии. Кишинев: Штиинца, 1973. 23с.

269. ШАЛАРЬ, ВМ., ОБУХ, ПА., РОСЕРО, Э. Особенности развития фитопланктона в

водоемах окрестностей г. Кишинев. Иссл.экол., флорист. и физиол. растений

Молдавии. Кишинев: Штиинца, 1988. c.3-43.

270. ШАЛАРУ, ВВ., ЧУБУК, НГ. Результаты исследования почвенных водорослей

Республики Молдова. Альгология. Т.9. №2. 1999. c.158-159.

271. ШЕЛЯГ-СОСОНКО, ЮП., ДИДУК, ЯП. Ялтенскии горно-лесной Гос. Заповедник.

Киев: Наукова Думка, 1980. 183с.

272. ШМИДТ, ВМ. Математические методы в ботанике. Л. Изд-во ЛГУ, 1976. 228с.

273. ШМИДТ, ВМ. Статистические методы в сравнительной флористике. Л. Изд-во

ЛГУ, 1980. 176с.

274. ШТИНА, ЭА. ГОЛЛЕРБАХ, ММ. Принципы и методы использования водорослей

для биоиндикации. Проблемы и методы биологической диагностики и индикации почв.

М., 1980. с. 75-84.

275. ШТИНА, ЭА. ГОЛЛЕРБАХ, ММ. Экология почвенных водорослей. М. Наука, 1976.

240с.

130

276. ШТИНА, ЭА. Роль сине-зеленных водорослей в почвообразовательных процессах. В

кн.: Биология Сине-зеленных водорослей. М.: МГУ, 1964. с.66-78.

277. ШТИНА ЭА. Развитие водорослей на промышленных отвалах. Сборник докладов III

международного симпозиума по рекультивации площадей подверженных

горнообрабатывающей деятельности. Прага, 1967. с.538-544.

278. ШТИНА ЭА. Почвенные водоросли как индикаторы загрязнения окружающей

среды. Материалы V Конференции по низшим растениям Закавказия. Баку, 1979. с. 39.

279. ШТИНА ЭА. Почвенные водоросли как биоиндикаторы состояния окружающей

среды. Проблемы почвообразования. М., Наука, 1982. с. 74-78.

280. ШТИНА, ЭА. Почвенные водоросли как компонент биогеоценоза. В кн.: Почвенные

организмы как компоненты биогеоценоза. М., 1984. с. 66-81.

281. ШТИНА, ЭА. Почвенные водоросли как пионеры зарастания техногенных

субстратов и индикаторы состояния нарушенных земель. Журнал общей биологии. Т.

XLI. 45. №4. 1985. с.434-443.

282. ШТИНА, ЭА. Почвенные водоросли как экологические индикаторы. Ботан.журнал.,

1990. N 4. c.441-453.

283. ШТИНА, ЭА., ЗЕНОВА, ГН., МАНУЧАРОВА, НА. Альгологический мониторинг

почв. Почвоведение, 1998. № 12. с. 1449-1461.

284. ШТИНА, ЭА., НЕГАНОВА, ЛБ., ШИЛОВА, ИИ. Изменения почвенной альгофлоры

при загрязнении воздуха. В. кн.: VI съезд ВМО «На главных путях научно-технического

прогресса». Рига, 25-29 марта 1980. с.71.

285. ШТИНА, ЭА., НЕГАНОВА, ЛБ., ШУШУЕВА, МГ. ЛАНИНА, РИ. Задачи и методы

изучения водорослей на промышленных отвалах. В кн.: Программа и методика изучения

техногенных биогеоценозов. М.: Наука, 1978. с.73-88.

286. ШТИНА, ЭА., НЕКРАСОВА, КА. Реакция водорослей на антропогенное

воздействие. В кн. Проблемы антропогенного воздействия на окружающую среду.

Москва, 1985. с.72-73.

287. ЯКОВЛЕВ, АС. Биологическая диагностика и оценка. Почвоведение, 2000. № 1.

стр.70-79.

131

Anexe

132

Anexa 1.

Lista speciilor de alge ce vegetează în solurile municipiului Chişinău

Lista speciilor

Bio

mor

fele

Spec

ii co

mun

e

Subu

rbii

Zon

a re

creaţio

lnală

Zon

a lo

cativă

Zon

a te

rasa

men

telo

r

Zon

a in

dust

rială

Gun

oişt

e

Filumul Cyanophyta

Clasa Chroococcaceae Ord. Chroococcales

Fam.Coccobactreaceae

1. Rabdoderma liniare Schmidle et Laut. C # + + Fam. Microcystidaceae

2. Microcystis aeruginosa Kutz. Emand Elenk. C + + 3. M. Grevillei (Hass.) Elenk. C + + 4. M. pulverea (Wood) Forti emand Elenk. C # + + + 5. M. testaceae (Nag.)Elenk. C + 6. Aphanothece clathrata W.et G.S.West C + + 7. A. microscopica Nag. C + 8. A. saxicola Nag. C + + +

Fam. Gloeocapsaceae 9. Gloeocapsa alpina Nag. C + 10. G. crepidinum Thur. C + + 11. G. limnetica (Lemm.) Hollerb. C # + 12. G. magna (Breb.) Kutz. C # + + 13. G minor (Kutz.) Hollerb. C # + + 14. Gloeothece confluens Nag. C +

Ord. Tubiellales

Fam. Cyanothrichaceae 15. Cyanothrix gardneri (Fremy) I.Kissel. CF # +

Clasa Chamaesiphonaceae

Ord. Pleurocapsales Fam. Pleurocapsaceae

16. Xenococcus Kerneri Hansg. C + 17. Pleurocapsa minor Hansg. CF + + 18. P. polonica Racib. C + 19. Oncobyrsa rivularis (Kutz.) Menegh. CF # +

133

Clasa Hormogoneae Ord. Diplonematales

Fam. Diplonemataceae

20. Speleopogon cavarae Borzi. CF +

Ord. Nostocales Fam. Nostocaceae

21. Nostoc coeruleum (Lyngb.) Elenk. CF + + 22. N. commune (Vauch.) Elenk. NF # + + + + + + 23. N. flagelliforme (Berk etCurt.)Elenk. CF # + + + + + 24. N. kihlmani (Lemm.) Elenk. CF + 25. N. linckia (Roth.) Elenk. CF # + + + + + + 26. N. linckia f. calcicola (Breb.) Elenk. CF # + 27. N. linckia f.piscinale (Kutz.) Elenk. CF # + 28. N. microscopicum (Karm.) Elenk. CF # + + + + + + 29. N. paludosum (Kutz.) Elenk. CF # + + + 30. N. punctiforme (Kutz.) Elenk. CF # + + + + + + 31. N. punctiforme f. populorum (Geitl.) Hollerb. CF # + + + + + 32. N. riabushinschii Elenk. CF + 33. Nostoc sp.1 CF + 34. Nostoc sp.2 CF +

Fam. Anabenaceae 35. Anabena contorta Bachm CF + 36. A. minima Tschernov CF + 37. A. variabilis Kutz. CF # + 38. Anabena sp. CF + 39. Cylindrospermum lichaeniforme (Bory) Kutz. CF # + + + 40. C. stagnale (Kutz) Born et Flah. amph # + +

Fam. Scytonemataceae 41. Scytonema crustaceum Ag. PF + + 42. S. ocellatum Lyngb. PF + + 43. S. tolypothrichoides Kutz. PF + 44. S. varium Kutz. PF # + + 45. Tolypothryx calcarata Schmidle. PF + 46. T. elenkinii Hollerb. PF +

Fam. Rivulariaceae 47. Calothrix elenkinii Kossinsk. CF # + 48. C. marchica Lemm. CF # + +

Ord. Oscillatoriales

Fam. Oscillatoriaceae 49. Oscillatoria acuminata Gom. amph + + + 50. O. agardhii Gom. amph + 51. O. agardhii f. aequicrassa Elenk. amph + 52. O. amoena (Kutz.) Gom. P # +

134

53. O. amphibia Ag. amph # + 54. O. animalis Ag. P # + + + + + 55. O. animalis f. tenuior Stokm. hydr + 56. O. boryana (Ag.) Bory. P + + + + 57. O. brevis (Kutz.) Gom. P # + + + + + 58. O. brevis f. variabilis (Wille)Elenk. P # + + 59. O. chalybea (Mert.) Gom. P # + + 60. O. deflexoides Elenk. et Kossinsk. hydr # + + + 61. O. Geitleri Kissel. P + 62. O. formosa Bory. P # + + + + 63. O. irrigua (Kutz.) Gom. P # + 64. O. lacustris (Kleb.) Geitl. amph + + + + + 65. O. laetevirens (Crouan.) Gom. hydr + + + 66. O. princeps Vauch. P + + + + + 67. O. rupicola Hansg. amph # + + 68. O. sancta (Kutz.) Gom. P + + 69. O. schroeteri (Hansg.) Forti. P + + 70. O. setigera Aptek. P + 71. O. angustissima W. et G.S.West P + 72. O. terebreiformis (Ag.) Elenk. P # + + + + 73. O. terebreiformis f. caucasica Elenk. P + 74. O. unigranulata Kissel. hydr + + 75. O. Willei Grand. P + 76. O. jenensis G.Schmid. P + 77. O.quadripunctulata Bruhl. et Biswas P + 78. O. granulata Gardner. P + + + 79. O. Komarovii Anissim. P + 80. Spirulina jenneri (Hass.) Kurt. P + + + 81. S. laxa Smith. P + + + 82. Romeria gracilis Koczw. P + + 83. Phormidium ambiguum Gom. P # + + + + + + 84. Ph. incrustatum (Nag.) Gom P + 85. Ph. coutinhoi Samp. P + + + 86. Ph. angustissimum W. et G.S.West P + + 87. Ph. automnale (Ag.) Gom. P # + + + + + + 88. Ph. corium (Ag.) Gom. P # + + + + + + 89. Ph. Crouanii Gom. P + + + + 90. Ph. Cincinnatum Itzigs. P # + + 91. Ph. edessae Skuja. P + + + + + 92. Ph. favosum (Bory.) Gom P # + + 93. Ph. faveolarum (Mont.) Gom. P # + + + + + 94. Ph. fragile (Menegh.) Gom. P # + + + + + 95. Ph. frigidum F.E.Fritsch. P # + 96. Ph. interruptum Kutz. P # + + + 97. Ph. inundatum Kutz. P # + 98. Ph. jadinianum Gom. P # + + + +

135

99. Ph. Komarovii Anissim. P + 100. Ph. lucidum (Ag.) Kutz. P # + 101. Ph. molle (Kutz.) Gom. P # + + + + 102. Ph. papyraceum (Ag.) Gom. P # + + + + + 103. Ph. paulsenianum B.-Peters. P # + + + + + 104. Ph. pavlovsckoense Elenk. P + + + 105. Ph. Retzii (Ag.) Gom. P # + + + 106. Ph. subcapitatum B.-Peters. P + 107. Ph. subfuscum (Ag.) Kutz. P + + 108. Ph. subfuscum v. ionianum (Kutz.)Elenk. P # + + 109. Ph. tenue (Menegh.) Gom. P # + + + + + 110. Ph. tenuissimum Woronich. P # + + + 111. Ph. uncinatum (Ag.) Gom. P # + + + + 112. Ph. valderiae (Delp.) Geitl. P # + + + + 113. Ph. valderiae f.majus Hollerb. P + + 114. Ph. valderiae f.tenue (Woronich) Elenk. P # + 115. Ph. viride (Vauch.) Lemm. P # + + + + 116. Ph. dimorfum Lemm. P # + 117. Ph. laminosum (Ag.) Gom. P + 118. Phormidium. sp.1 P + 119. Phormidium. sp.2 P + 120. Symploca cartilaginea (Mont.) Gom. P # + 121. S. fuscescens (Kutz.) Rabenh. P + + 122. S. muralis Kutz. P # + + + + 123. S. muscorum (Ag.) Gom. P # + + + 124. Lyngbya aerugineo-coerulea (Kutz.) Gom. P # + + + + 125. L. aestuarii (Mert.) Leibm. P + 126. L. amplivaginata van Goor P # + + + + + + 127. L. attenuata F.E.Fritsch P + + + + + 128. L. confervoides Ag. P + + 129. L. cryptovaginata Schkorb. P + 130. L. kossinskajae Elenk. P + + + + 131. L. lagherheimii Elenk. P # + + 132. L. lagherheimii f.edafica (Hollerb) Elenk. P + 133. L. limnetica Lemm. P + + + 134. L. lutea (Ag.) Gom. P # + + + 135. L. Martensiana Menegh. P # + + + + + + 136. L. truncicola Ghose. P + + 137. L. Kuetuingii f.ucrainica (Schirsch) Elenk. P + 138. L. versicolor (Wartm.) Gom. P + + 139. L. woronichinii Ponomar. P + +

Fam. Schizothrichaceae 140. Schizothrix Friesii (Ag.) Gom. M # + + + + + 141. S. braunii (A.Br:) Gom. M + 142. S. cuspidata W.et G.S.West. M + 143. S. lardaceae (Ces.) Gom. M # + + + + +

136

144. S.penicillata (Kutz.) Gom. M + 145. S.vaginata (Nag.) Gom. M + + + 146. Microcoleus chthonoplastes (Fl.Dan.) Thur. M # + + + + + 147. M. lacustris (Rabenh.) Farl. M + + + + 148. M. paludosus (Kutz.) Gom. M + + + + + 149. M. paludosus f.granulosus (Deg.)Polj. M + 150. M. sociatus Wet G.S.West M + + 151. M. subtortulosus (Breb.) Gom. M + + + 152. M. tenerimus Gom. M # + + + + + 153. M. vaginatus (Vauch.) Gom M # + + + + + + 154. Microcoleus sp. M +

Filumul Xanthophyta Clasa Heterocapsophyceae

Ord. Heterocapsales Fam. Heterocapsaceae

155. Gloeochloris planctonica Pasch. amph # +

Clasa Heterococcophyceae Ord. Heterococcales

Fam. Pleurochloridaceae 156. Pleurochloris anomala James. X # + + + + + 157. P. lobata Pasch. X # + 158. P. magma Boye-Pet. Ch # + + + + 159. P. polychloris Pasch. X # + + + + + 160. P. pyrenoidosa Pasch. X # + + 161. Pleurochloris sp. X + 162. Chloridella cystiformis Pasch. hydr # + 163. C. ferruginea Pasch. hydr + + 164. C. neglecta Pasch. X # + + + + + 165. C. simplex Pasch. X # + + + 166. Chloridella sp. X 167. Botrydiopsis eriensis Snow. Ch # + + + + + 168. B. arhiza Borzi Ch # + + + + + 169. Ellipsoideon oocystoides Pasch. X # + 170. E. ovoideum Pasch. X # + 171. E. pulchrum Pasch. X + + 172. E. regulare Pasch. X # + + + + 173. Ellipsoideon sp.1 X + 174. Ellipsoideon sp.2 X + 175. Monodus acuminata (Gern.) Chod. X + 176. M. chodatii Pasch. X # + + 177. Monodus sp. X + 178. Chlorocloster simplex Pasch. X + + 179. Acanthochloris scherffelii Pasch. X +

137

180. Asterogloea gelatinosa Pasch. C + + + Fam. Gloeobotrydaceae

181. Gloeobotrys chlorinus Pasch. C # + + 182. G. limneticus (G.M.Smith) Pasch. hydr # + + 183. G. ellipsoideus Pasch. hydr # + + 184. G.monochloron Ettl. C # + 185. Chlorobotrys terrestris Pasch. C # + + + +

Fam Botryochloridaceae

186. Botryochloris cummulata Pasch. amph # + + + 187. B. minima Pasch. amph # + + + 188. B. simplex Pasch. amph # + + + + + + 189. Sphaerosorus coelastroides Pasch. X # + + + + 190. Chlorellidium tetrabotrys Visch. Et Pasch. X # + + + + +

Fam. Gloeopodiaceae 191. Gloeopodium nutans Pasch. X +

Fam. Chloropodiaceae 192. Chloropedia incustans Pasch. X + 193. C. plana Pasch. X # + + +

Fam. Centritractaceae

194. Bumilleriopsis terricola Matv. X # + + +

Clasa Heterotrichophyceae Ord. Tribonematales

Fam. Heterotrichaceae 195. Heterothrix exilis (Klebs.) Pasch. H # + 196. H. monochloron Ettl. H # + 197. H. stichococcoides Pasch. H # +

Fam. Tribonemataceae

198. Tribonema vulgare Pasch. H # + + 199. T. viride Pasch. H # +

Ord. Heterocloniales Fam. Heterocloniaceae

200. Heterococcus moniliformis Visch. H # + 201. H. chodatii Visch. H # + 202. Heterococcus sp. H + +

Filumul Chlorophyta

Clasa Protococcophyceae Ord. Tetrasporales

Fam. Palmellopsidaceae 203. Palmellopsis gelatinosa Korsch. Ch + + + 204. Chlamydocapsa ampla (Kutz.) Fott Ch +

138

Clasa Chlorophyceae Ord. Chlorococcales

Fam Chlorococcaceae 205. Chlorococcum botryoides Rabenhorst Ch # + 206. C. olivaceum Rabenhorst Ch # + + 207. Chlorococcum sp.1 Ch + + + + + 208. Chlorococcum sp.2 Ch + + + + + + 209. Chloroplana terricola Hollerb. X # + + + + 210. Coenocystis planctonica Korsch. hydr # + + + 211. Dictyococcus irregulares B.Petersen Ch # + + + + 212. D. mucosus Korsch. Ch # + 213. D. pseudovarians Korsch. Ch # + 214. Dispora crucigenoides Printz. C # + 215. D. speciosa Korsch. C # + + + + + 216. Schizochlamydella delicatula (West.) Korsch. C + 217. Tetraspora gelatinosa (Vauch.)Desvanx. Ch +

Fam. Chlorosarcinaceae

218. Chlorosarcina elegans Gerneck. Ch # + + + + + 219. Chlorosarcina sp. Ch + 220. Chlorosarcinopsis minor Gerneck. Ch + + + + 221. Chlorosphaera angulosa (Corda) Klebs. Ch + + + +

Fam. Characiaceae

222. Characium strictum A.Br. amph + Fam. Borodinellaceae

223. Borodinella polytetras Miller. C + + Fam. Palmellaceae

224. Palmella microscopica Korsch. hidr # + + 225. P. miniata Leiblein. hidr # + + 226. Palmellocystis planctonica Korsch. amph # + + +

Fam. Dictyosphaeriaceae

227. Dictyosphaerium ehrenberghianum Naeg. hydr + + + 228. D. pulchellum Wood. hydr + +

Fam. Chlorellaceae

229. Chlorella ellipsoidea Gerneck. Ch # + + 230. C. luteoviridis Chod. Ch # + + 231. C. mucosa Korsch. C + 232. C. pyrenoidosa Chick. Ch + + 233. C. saccharophila (Krueger)Migula amph + 234. C. vulgaris Beij. Ch # + + + + 235. C. vulgaris v. vulgaris Beij. Ch # + + 236. Chlorella sp. Ch +

139

Fam. Oocystaceae

237. Oocystis crassa Wittrock. hydr # + + + 238. O. elliptica W.West hydr + 239. O. solitaria Wittrock. hydr + 240. O. pusilla Hansg. hydr + 241. O. borghei Snow. hydr # + + +

Fam. Coelastraceae

242. Coelastrum microporum Naeg. hydr # + + + + Fam. Scenedesmaceae

243. Crucigenia iregularis Wille. hydr + 244. C. quadrata Morren hydr # + 245. Tetrastrum asiatica Ergaschev X + 246. Scenedesmus acuminatus (Lagerh.) Chodat. amph + 247. S. bijugatus (Turp.) Kuetzing. amph # + + + 248. S. bijugatus v.disciformis (Chod.) Erg. amph + + 249. S. obliquus (Turp.) Kuetzing amph + + 250. Didymocystis planctonica Korsch. amph # +

Fam. Ankistrodesmaceae

251. Chlorolobion lunulatum Hindak amph + + 252. Coccomyxa dispar Schmidle. Ch # + + + 253. C. solorinae Chod. Ch + 254. C. subglobosa Pascher. Ch + +

Ord. Ulotrichales

Fam. Ulotrichaceae 255. Ulothrix subtilissima Rabenh. H # + + 256. U. variabilis Kutz. H + + 257. Clebsormidium dissectum (Gay)Fareoqui H # + + + 258. C. flaccidum (Kutz)Fott H # + + + + + 259. C. pseudostichococcus (Heer)Fott H # + 260. Clebsormidium sp. H + + 261. Stichococcus bacillaris Nag X # + 262. S. exiguus Gernek. X + 263. S. fragilis Gay. X + + + + 264. S. minor Nag. X # + 265. S. shodatii (Bial.) Heer. X # + 266. Stichococcus sp. X + + + 267. Koliella sempervirens (Chod) Hindl. X + 268. Raphidonema nivale v.nivale (Schod.) Lagerh. H +

Fam. Chaetophoraceae

269. Stigeoclonium attenuatum (Hazen.) Collins. H # + + + 270. S. tenuie (Ag.) Kutz. H + 271. Diplosphaera shodatii Bial. X # + 272. Apatococcus vulgaris Brand em Geitl. amph +

140

273. Desmococcus vulgaris (Nag) Brand. amph # + + + 274. Pseudopleurococcus botryoides Snow. X # + + 275. P. printzii Vischer. X # + 276. P. vulgaris Snow. X # + + 277. Leptosira terricola (Bristol.) Printz Pf # + + 278. L. thrombii Tschermak. Pf # + 279. Gongrosira debariana f.minor Melnik. amph + 280. G. debaryana Rabenh. amph + 281. G. debaryana f. debariana Rabenh. amph + 282. G. leptotricha Reineri H # + 283. Rhexinema paucicellulare (Vischer.) Geitl. H # + 284. Pleurastrum terrestre Fritsch. et John. H # + +

Fam. Trentepohliaceae

285. Trentepohlia abietina (Flotow.) Hansg. H # + + + 286. T. calamicola (Zell.) De Toni et Levi H + + 287. T. lagherheimii Willd. H # + 288. T. piceana Mayer. H # + 289. T. umbrina (Kutz.) Born. H # + 290. T. uncinata (Gobi.) Hansg. H +

Fam. Microthamniaceae

291. Microthamnion kuetzingianum Nag. H # +

Ord. Cladophorales Fam. Cladophoraceae

292. Rhizoclonium hieroglificum (Kutz.) Stochm. H + + +

Ord. Volvocales Fam. Chlamydomonadaceae

293. Chlamydomonas atactogama Korsch. C # + + + 294. C. bicocca Pasch. C + 295. C. conferta Korsch. C + 296. C. globosa Snow. C + + + 297. C. gloeogama Korsch. C # + + + 298. C. minutissima Korsch. C + 299. C. mirabilis (Korsch)Pasch. C + 300. C. Reinhardii Dang. C + + + 301. C. Westiana Pasch. C # + 302. Chlamydomonas sp.1 C + + + 303. Chlamydomonas sp.2 C + + 304. Chlamydomonas sp.3 C + 305. Chlamydomonas sp.4 C + 306. Chlamydomonas sp.5 C 307. Chlamydomonas sp.6 C + 308. Chlamydomonas sp.7 C + + + 309. Chlamydomonas sp.9 C +

141

310. Chlamydomonas sp.10 C + 311. Chlamydomonas sp.11 C + 312. Chlorogonium aculeatum (Korsch.) Pasch. hidr # +

Fam. Haematococcaceae

313. Haematococcus pluvialis Flotow X + + + Ord. Zygnematales

Fam. Spyrogiraceae

314. Spyrogira varians (Kutz.) Czurd. hydr # + +

Filumul Euglenophyta Clasa Euglenophyceae

Ord. Euglenales Fam. Euglenaceae

315. Euglena viridis Ehr. hydr + 316. Euglena sp. hydr + + + 317. Trachelomonas sp. hydr + +

Filumul Bacillariophyta

Clasa Pennatae Ord. Araphinales

Fam. Fragilariaceae 318. Diatoma anceps (Ehr) Kirchn. B + 319. Fragilaria atomus Hust. B +

Ord. Raphinales

Fam. Navicullaceae 320. Navicula crucicula v.obtusata Grun. B + 321. N. hungarica v.capitata Cl. B + 322. N. lanceolata (Ag.) Kutz. B # + 323. N.microcephala Grun. B # + + 324. N. muralis Grun. amph # + 325. N. mutica Kutz. B # + + + + 326. N. mutica v. nivalis (Ehr.) Hust. B # + + + 327. N.oblonga Kutz. B + + + 328. N. hungarica Grun B + 329. N. pelliculosa (Breb.) Hilse. B # + + + + 330. N. pupula Kutz. B + + 331. N. tantula Hust. B # + + 332. Pinnularia molaris Grun. B # + 333. Pinnularia sp. B + 334. Gomphonema ventricosum Greg.

hydr +

142

Fam. Hantzchiaceae

335. Hantzschia amphioxys (Ehr.) Grun. B # + + + + + + 336. H. amphioxys v.capitata O.Mull. B # + + + + 337. H. amphioxys v. constricta Pant. B # + + + 338. H. amphyoxus v.major Grun. B # + + 339. H.virgata (Roper) Grun. B + 340. Nitzschia palea v.capitata Wist. et Poretzky B + 341. N. amphibia Grun. B # + + 342. N. sigmoidea (Ehr.) V.Sm. B + + + + Fam. Surrirelaceae

343. Surirella didyma Kutz. B + + 344. Surirella sp. B +

143

Anexa 2. Fotografii originale ale unor specii de alge

Filumul Cyanophyta

Pleurocapsa minor Hansg. Anabaena constricta (Szaf)Geitl.

Nostoc linckia (Roth.)Elenk. Nostoc punctiforme (Kutz.)Elenk.

Nostoc punctiforme f.populorum (Geitl)Hollerb. Nostoc commune (Vauch)Elenk.

144

Cylindrospermum lichaeniforme (Bory)Kutz. Oscillatoria princeps Vauch.

Oscillatoria irrigua (Kutz)Gom. Oscillatoria formosa Bory.

Phormidium tenue (Menegh.)Gom. Microcolleus lacustris (Rabenh)Farl.

145

Filumul Chlorophyta

Chlorococcum sp.1 Dictyococcus mucosus Korsch.

.

Chlorosarcina minor Gerneck Coenocystis planctonica Korsch.

Palmellocystis planctonica Korsch. printre Chlorella luteoviridis Chod cellule de Hantzschia amphyoxys (Ehr.)Grun.

146

Chlorella sacharophylla (Krueger)Migula Oocystis eliptica W.West

Scenedesmus acuminatus (Lagerh.)Chodat Scenedesmus bijugatus var.disciformis

(Chod.)Ergashev

Desmococcus vulgaris (Nag)Brand Pseudopleurococcus printzii Vischer.

147

Ttetraspora gelatinosa (Vauch.)Desvanx.

în colonii de Microcystis pulverea (Wood) Forti emand Elenk

Filumul Xanthophyta

Pleurochloris magna Boye-Pet. Chloridella neglecta Pasch.

Chlorellidium tetrabotrys Visch.et Pasch.