UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ

DIN MOLDOVA

Cu titlul de manuscris CZU: 339.5:622.323 (100:478)(043.2) =135.1

S 79

GABRIEL STATI

COMERŢUL MONDIAL CU PRODUSE PETROLIERE

Specialitatea: 08.00.14 – Economie mondială; relaţii economice internaţionale

Teza de doctor în economie

Conducător ştiinţific – Boris Chistruga, doctor habilitat în economie, conf. univ. Autor Gabriel STATI

Chişinău – 2009

© Gabriel STATI

2

ANNOTATION to the Thesis for the Doctor degree in Economics of Mr. Gabriel STATI

with the subject: „Global trade with oil products”, Specialty: 08.00.14 – World Economy; International Economic Relations.

One of the most topical problems of the modern global economy is the Energy Problem. In the

last century the Oil became one of the most important traded goods, this product being crucial in

defining national strategies for development, as well as of the global politics. In the last decades the

increasing demand for Energy for the sake of economic and social development has lead to

intensify exploitation of energy resources and implicitly to rise of production of fuel. Possibilities

for classic energy resources offered by Terra are limited. Their consumption suggests a wiser use on

national and worldwide scale.

The scope of the research consists in determining tendencies of the development of the oil

products market on a global scale; factors that determine these tendencies; in evaluating conditions

created in the Republic of Moldova in the field of satisfying national economy with main oil

products, determining their impact on social and economic development, emphasizing problems

that this sector of the economy is confronting and elaborating some measures aimed to contribute

to improvement of the situation in this sector.

The thesis has a well-determined structure and consists of introduction, three chapters divided in

subchapters, conclusions and proposals, bibliography and annexes. Chapter I, „Oil – source of

energy on global scale” examines following issues: Energy sector – as a subsystem of the economy.

General notions; oil – as energy resource in modern economy; aggregate global supply and demand

of oil and oil products; evolution of prices for oil products on global scale. In chapter II,

„International flows of oil and oil products” is presented a complex analysis of the evolution of

international trade with oil products. Perspectives; place and role of OPEC countries in world oil

trade; Peculiarities of the main oil exporting countries within OPEC; oil trade in USA – as biggest

consumer and in the Asian states (China, Japan, South Korea); supplying EU with oil resources;

role of Russia and other CIS countries in production and export of oil products etc. In chapter III,

”Oil products market in the Republic of Moldova” is studied the active legislation of the republic

with regard to oil products market; evaluation of the level of satisfaction of needs of the country in

oil products; attraction of investments in development of the technical and material basis of the oil

market; fiscal evasion, underground economy and smuggling on the oil market of the republic;

models of theoretical tackling the issue of smuggling and measures of combating it. On the basis of

made investigations in conclusion the author arguments a complex of concrete measures regarding

improvement of the situation on the market of main oil products in the Republic of Moldova.

3

ADNOTARE la teza de doctor în economie a dlui Gabriel STATI

cu tema: „Comerţul mondial cu produse petroliere”, specialitatea: 08.00.14 – Economioe mondială; relaţii economice internaţionale.

Una dintre cele mai actuale probleme ale economiei mondiale contemporane este problema

energetică. În ultima sută de ani petrolul a constituit unul dintre cele mai importante bunuri comercializate, acest produs fiind crucial în definirea strategiilor naţionale pentru dezvoltare, dar şi a politicii mondiale. Cantitatea tot mai mare de energie solicitată de dezvoltarea economică şi socială din ultimele decenii a dus la o intensificare a exploatării resurselor energetice şi implicit la creşterea producţiei de combustibil. Posibilităţile în resurse energetice clasice oferite de Terra sunt limitate. Consumul lor reclamă o mai judicioasă folosire pe plan mondial şi naţional.

Scopul cercetării constă în determinarea tendinţelor dezvoltării pieţei cu produse petroliere pe plan mondial, a factorilor ce determină aceste tendinţe, în evaluarea condiţiilor create în Republica Moldova în domeniul asigurării economiei naţionale cu produse petroliere principale, determinarea impactului lor asupra dezvoltării social-economice, evidenţierea problemelor cu care se confruntă acest sector al economiei şi elaborarea unor măsuri menite să contribuie la ameliorarea situaţiei în sectorul respectiv.

Teza are o structură bine determinată şi constă din introducere, trei capitole divizate în

subcapitole, concluzii şi propuneri, bibliografie şi anexe. Capitolul I „Petrolul – sursă de energie pe

plan mondial” examinează obiectivele: energetica – ca subsistem al economiei. Noţiuni generale;

petrolul – ca sursă energetică în economia contemporană; cererea şi oferta agregată mondială de

petrol şi produse petroliere; evoluţia preţurilor la produsele petroliere pe plan mondial. În capitolul

II „Fluxurile internaţionale cu petrol şi produse petroliere” este prezentată o analiză complexă a

evoluţiei comerţului internaţional cu produse petroliere. Perspective; locul şi rolul ţărilor OPEC în

comerţul mondial cu petrol; particularitaţi ale principalelor ţări exportatoare de petrol din cadrul

OPEC; comerţul cu petrol în SUA – ca cel mai mare consumator şi în ţările din Asia (China,

Japonia, Coreia de Sud); asigurarea UE cu resurse petroliere; rolul Rusiei şi altor ţări din CSI în

producţia şi exportul produselor petroliere etc. În capitolul III ”Piaţa cu produse petroliere în

Republica Moldova” este studiată legislaţia republicii în viguare privitor la piaţa produselor

petroliere; evaluarea nivelului de asigurare a necesităţilor economiei naţionale la produse petroliere;

atragerea investiţiilor în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a pieţei petroliere; eviziunea fiscală,

economia tenebră şi contrabanda pe piaţa produselor petroliere din republică; modele de abordare

teoretică a contrabandei cu produse petroliere şi măsurile de combatere a ei. În baza investigaţiilor

efectuate în concluzie autorul argumentează un complex de măsuri concrete privind ameliorarea

situaţiei pe piaţa produselor petroliare principale din Republica Moldova.

4

АННОТАЦИЯ к диссертации доктора экономики г-на Габриела СТАТИ на тему:

„Международная торговля нефтепродуктами”, специальность: 08.00.14 – Мировая экономика; международные экономические отношения.

Одной из самых актуальных проблем современности является энергетическая проблема. За

последнее столетие нефть стала одним из самых важных продуктов торговли, который учитывается в

различных национальных стратегиях развития и в мировой политике. Все больший запрос

энергетических ресурсов в последние десятилетия экономического и социального развития привели к

интенсификации их эксплуатации и росту продукции энергоносителей. Наличие предоставленных

Землёй классических энергоносителей ограничены. Их использование требует более рачительного

отношения в национальном и международном плане.

Цель данного исследования состоит в определении тенденций развития международного рынка

нефтепродуктов, факторов, предопределяющих эти тенденции; оценки созданных в Республике

Молдова условий в области обеспечения национальной экономики основными нефтепродуктами и их

влияния на социально-экономическое развитие; выявлении проблем, с которыми сталкивается

данный сектор экономики, и выработка некоторых мер, направленных на улучшение положения дел.

Работа хорошо структуризирована и состоит из введения, трех глав, разбитых на соответствующие

параграфы, выводы и предложения, библиографии и приложения. В первой главе, „Нефть –

энергетический ресурс в международном плане”, рассматриваются вопросы: энергетика как

экономическая подсистема. Общие понятия; нефть как энергетический ресурс в современной

экономике; совокупный спрос и предложения на международном уровне на нефть и нефтепродукты;

динамика мировых цен на нефтепродукты. Во второй главе, „Международные потоки нефти и

нефтепродуктов” представлен комплексный анализ развития международной торговли

нефтепродуктами. Перспективы; место и роль стран ОПЕК в мировой торговле нефтепродуктами;

торговля нефтью в США как самый большой потребитель нефтепродуктов и в странах Азии (Китай,

Япония, Южная Корея); обеспечение ЕС нефтепродуктами; роль России и стран СНГ в производстве

и экспорте нефтепродуктов и др. В третьей главе, ”Рынок нефтепродуктов в Республике Молдова”

рассматривается действующее законодательство относительно рынка нефтепродуктов; оценка уровня

обеспечения потребности страны в нефтепродуктах; привлечения инвестиций в развитие

материально-технической базы рынка нефтепродуктов; уклонения от уплаты налогов, теневая

экономика и контрабанда нефтепродуктами в республике; теоретические модели и конкретные меры

пресечения контрабанды. На основе проведенных исследований автором аргументирован комплекс

мер по улучшению ситуации на рынке нефтепродуктов в Республике Молдова.

5

Abrevierile folosite în lucrare ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite OCDE – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică CSI – Comunitatea Statelor Independente CME – Consiliul Mondial de Energie GUAM – Gruzia – Ucraina – Azerbaidjan – Moldova OPEC – Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol FMI – Fondul Monetar Internaţional BM – Banca Mondială EAU – Emiratele Arabe Unite (Federaţia din 7 state arabe (Abu Dhabi, Dubai, Sharjan, Ras al–Khaimah,

Ajman, Fujairah şi Umm al–Qaiwain) FEAO – Federaţia Emiratelor Arabe Unite UE – Uninea Europeană G7 – grupul de şapte ţări dezvoltate (SUA, Canada, Japonia, Germania, Italia, Marea Britanie, Franţa), iar G8 – (+ Federaţia Rusă) URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste EIA – Energz Information Administration AOC – Arabian Oil Company APC – Autoritatea Provizorie a Coaliţiei Brent - Trei tipuri de ţiţei la nivelul preţurilor de pe piaţa stop (de pe piaţa europeană) WTI (de pe piaţa americană) şi Dubai (de pe piaţa asiatică) CPC – Caspian Pipeline Consorţium SOCAR – Societatea Naţională de Petrol a Azerbaidjanului CCG – Consiliul de Cooperare a Statelor din Golf (Arabia Saudită, Bahrain, EAU, Oman şi Qatar) Azer – Azerbaidjan CAOP – Central Asia Oil Pipeline SEEL – Pproiectul South East Europe Line UNOCAL – Companie americană petrolieră BTCCo. – Bacu–Tbilisi–Ceyhan Pipeline Company AIOC – Azerbaidjan International Operating Company AMBO – Albanian–Macedonian–Bulgarian–Oil Pipeline Corporation Mlrd. t – miliarde tone Mt – megatone Gt – gigatone bbl – bareli echivalenţi în ţiţei mil. bbl – milioane bareli Gbarile – Gigabareli Mkm2 – milioane kilometri pătraţi $ – dolari SUA PIB; BNB – produsul intern brut; produsul naţional brut Tr1, Tr2, Tr3. Tr4 – trimestrul 1, 2, 3, 4. CISR – Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme

6

CUPRINS Adnotare......................................................................................................................................2

Abreviatura.................................................................................................................................5

Introducere..................................................................................................................................7

1. Petrolul – sursă de energie pe plan mondial......................................................................11

1.1. Energetica – ca subsistem al economiei. Noţiuni generale.......................................11

1.2. Petrolul – ca sursă energetică în economia contemporană......................................18

1.3. Cererea şi oferta mondială de petrol şi produse petroliere.......................................25

1.4. Preţurile produselor petroliere pe plan mondial.......................................................35

2. Fluxurile internationale cu petrol si produse petroliere....................................................44

2.1. Comerţului internaţional cu petrol şi produse petroliere. Perspective......................44

2.2. Locul şi rolul ţărilor OPEC şi non-OPEC în comerţul mondial cu petrol................47

2.3. SUA – cel mai mare actor pe piata mondiala a petrolului........................................58

2.4. Comerţul cu produse petroliere în Asia....................................................................62

2.5. Asigurarea Uniunii Europene cu resurse petroliere.................................................. 65

2.6. Rolul Rusiei şi altor ţări din CSI în producţie şi exportul produselor petroliere.......70

2.7. Regiunea Caspică – intre interese economice şi strategice.......................................74

3. Piaţa cu produse petroliere în Republica Moldova...........................................................89

3.1. Legislaţia Republicii Moldova cu privire la piaţa produselor petroliere…..............89

3.2. Evaluarea nivelului de asigurare a necesităţilor economiei naţionale cu

produse petroliere................................................................................................…..97

3.3. Investiţiile în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a pieţei petroliere ……...….....104

3.4. Evaziunea fiscală şi contrabanda pe piaţa produselor petroliere din republică…...112

3.5. Modele de abordare teoretică a contrabandei cu produse petroliere şi

măsurile de combatere..............................................................................................119

Sinteza lucrării...........................................................................................................................124

Concluzii şi recomandări..........................................................................................................125

Bibliografie………………………....…………………………......………………………..….132

Cuvinte – cheie………………………………………………….....………………..……..…..139

Anexe..........................................................................................................................................140

7

INTRODUCERE Actualitatea temei investigate. Una dintre cele mai actuale probleme ale economiei mondiale

contemporane este problema energetică. Energetica şi-a lărgit treptat aria de probleme

transformându-se într-un puternic subsistem al economiei. Din nevoile globale de energie,

actualmente cca 90% sunt acoperite prin arderea combustibilului fosil, din care petrol – 39%,

cărbune – 27%, gaze naturale – 24%.. În ultima sută de ani petrolul a constituit unul dintre cele mai

importante bunuri comercializate, acest produs fiind crucial în definirea strategiilor naţionale pentru

dezvoltare, dar şi a politicii mondiale. Producţia mondială de petrol a crescut de la cca 2,88 mlrd.

tone în 1973 la mai mult de 3,92 mlrd. tone în anul 20051.

Lumea este continuu modelată de tehnologie şi inventii. Computerizarea, comunicaţiile globale,

într-un cuvant „economia know-how”, coexistă la ora actuală, cu „economia industrială”. Ţiţeiul

rămâne forţă motrice pentru economiile industriale, reprezentâd fundamentul pentru cele mai mari

afaceri internaţionale, inglobând cele mai mari riscuri, dar şi profituri pe masură. Acest produs se

interpune, dar şi generează conflicte între intreprinderile mici si corporaţiile multinaţionale, între

afaceri private si interese de stat. Cantitatea tot mai mare de energie solicitată de dezvoltarea

economică şi socială din ultimele decenii a dus la o intensificare a exploatării resurselor energetice

şi implicit la creşterea producţiei de combustibil. Posibilităţile în resurse energetice clasice oferite

de Terră unt limitate. Consumul lor reclamă o mai judicioasă folosire pe plan mondial şi naţional.

În aceste condiţii, securitatea energetică rămâne o problemă vitală dintre cele mai dificile

pentru Republica Moldova. Cauzele principale sunt: doar 26% din energia electrică consumată în

partea dreaptă a Nistrului poate fi acoperită de centralele electrice locale, deficitul de putere

constituind cca 64% din totalul MW utilizaţi anual; ponderea gazelor naturale în balanţa

consumului total de resurse energetice depăşeşte 55%, acest tip de combustibil fiind importat doar

dintr-o singură ţară (Rusia); toate căile de transportare a combustibilului trec şi ele printr-o singură

ţară (Ucraina); legăturile electroenergetice cu Vestul sunt foarte limitate, pe când cele cu Estul sunt

prea extinse. Diminuarea dependenţei energetice a ţării reprezintă o problemă-cheie.

Din punct de vedere ştiinţific, problema asigurării stabile a necesităţilor economiei naţionale cu

resurse petroliere este slab argumentată. Toate acestea confirmă actualitatea efectuării investigaţiei

noastre.

Scopul şi obiectivele principale ale lucrării. Scopul cercetării constă în determinarea tendinţelor

dezvoltării pieţei cu produse petroliere pe plan mondial, a factorilor ce determină aceste tendinţe în

evaluarea condiţiilor create în Republica Moldova în domeniul asigurării economiei naţionale cu 1 Key world energy statistics, International Energy Agency, 2006.

8

produse petroliere principale, determinarea impactului lor asupra dezvoltării social-economice,

evidenţierea problemelor cu care se confruntă acest sector al economiei şi elaborarea unor măsuri

menite să contribuie la ameliorarea situaţiei în sectorul respectiv.

În conformitate cu scopul abordat, ne-am propus următoarele sarcini ale cercetării:

• studierea rolului petrolului ca sursă energetică în economia contemporană şi tendinţele de

dezvoltare a acestui sector pe plan mondial;

• evaluarea nivelului cererii şi a ofertei mondiale la principalele produse petroliere;

• analiza dinamicii preţurilor mondiale la produsele petroliere;

• locul şi rolul principalelor ţări exportatoare de produse petroliere în comerţul internaţional;

• determinarea fluxurilor internaţionale cu petrol şi produse petroliere;

• determinarea nivelului de asigurare a economiei naţionale cu produse petroliere principale;

• evidenţierea problemelor cu care se confruntă piaţa de produse petroliere din ţară;

• argumentarea propunerilor şi măsurilor necesare pentru ameliorarea situaţiei în domeniul dat.

Obiectul de studiu şi baza informaţională. Obiectul cercetării îl constituie tratarea sintetică a

comerţului cu produse petroliere pe plan mondial: nivelul de producere, cererea şi oferta mondială,

evoluţia preţurilor şi implicaţiile lor pentru Republica Moldova; evaluarea nivelului de asigurare a

economiei naţionale cu resurse energetice petroliere şi problemele cu care se confruntă acest sector

în ultimii ani. În lucrare sunt propuse un şir de măsuri realizarea cărora va contrebui la dezvoltarea

bazei tehnico-materiale, evitarea evaziunii fiscale şi a contrabandei pe piaţa produselor petroliere

din republică.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al tezei. Baza teoretică şi metodologică a tezei o

constituie elaborările teoretice şi practice ale cercetătorilor din străinătate şi din ţară, tratările

sistemice ale problemelor energetice, legislaţia şi actele normative privind piaţa cu produse

petroliere în Republica Moldova, lucrările de specialitate în domeniul investigaţiei (Albu M.,

Avromescu A., Bari I., Başmakov I., Baikov N., Belli N., Burechi V., Ceorescu N., Cortianu P.,

Cherman V., Ghilimulin R., Graleţki A., Gusă M., Decuseară I., Filea I., Ilie A., Milov V.,

Mirzacova A., Niţu V., Raboca N., Stoian I., Sută N., Sveiti T., Vaghin T., Zaicenko V., Popescu I.,

Moldovanu D., Ciornîi N., Roşca P., Roşcovan M., Gribincea A., Chircă S., Chistruga B., Galaju I.,

Calancea E., Ţâu N. etc.), şi alte lucrări, elaborările autorului.

Metodele principale de cercetare sunt cele tradiţionale, de analiză cantitativă şi calitativă:

comparaţia, deducţia, metoda analitică, sinteza morfologică, metodele statistice, analiza logică,

metodele economico-matematice ş.a.

Suportul informaţional. Baza informaţională a investigaţiei o constituie datele stataistice

publicate de către organismele internaţionale, un şir de lucrări publicate la temă la care se fac

9

referinţele corespunzătoare, informaţii oferite de Biroul Naţional de Statistică şi Sociologie,

ministarele şi departamentele respective, Agenţia Naţională de Reglare Energetică.

Noutatea ştiinţifică a investigaţiilor constă în următoarele:

• evaluarea tendinţelor şi perspecivelor de dezvoltare a industriei petrolire;

• studierea în ansamblu a nivelului cererii şi ofertei la produsele petroliere principale pe piaţa

mondială;

• evidenţierea rolului şi a locului în economia mondială a ţărilor exportatoare de produse

petroliere şi gaze lichefiate;

• analiza în dinamică a preţurilor mondiale la produsele petroliere principale şi influenţa lor

asupra nivelului de producere şi consum a produselor petroliere;

• caracteristica fluxurilor internaţionale a produselor petroliere principale;

• analiza situaţiei în regiunea Mării Caspice privind exploatarea zăcămintelor de petrol şi de

creare a unui coridor Est-Vest de transportare a resurselor petroliere spre Europa;

• argumentarea necesităţii perfecţionării cadrului legislativ şi normativ cu privire la piaţa

produselor petroliere din republică;

• evaluarea nivelului de asigurare a necesităţilor economiei naţionale cu produsele petroliere

principale;

• identificarea evaziunii fiscale şi a contrabandei cu produse petroliuere în Rpublica Moldova;

• elaborarea unul model de estimare a contrabandei cu produse petroliere importate în ţară şi a

impactului acestui fenomen pentru bugetul de stat şi întreaga societate;

• elaborarea unui complex de măsuri privind ameliorarea situaţiei pe piaţa produselor petroliare

principale din republică.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării constă în evidenţierea problemelor cu

care se confruntă economia mondială în domeniul energetic, îndeosebi, comerţul internaţional cu

produse petroliere, nivelul producţiei, a cererii şi ofertei agregate la aceste produse, dinamica

preţurilor şi nivelul consumului lor. Utilizarea concluziilor şi propunerilor din teză va contribui la

perfecţionarea cadrului legislativ şi normativ, îmbunătăţirea activităţii agenţilor economici

preocupaţi de importul şi comercializarea produselor petroliere principale în ţară, atragerea

investiţiilor la dezvoltarea bazei tehnico-materiale a pieţei cu produse petroliere din republică,

contracararea evaziunii fiscale şi a contrabandei cu aceste produse.

Aprobarea rezultatelor. Rezultatele cercetărilor au fost prezentate la simpozioane şi conferinţe

ştiinţifice naţionale şi internaţionale care s-au bucurat de apreciere în cercurile ştiinţifice, inclusiv la

Symposia professorum ULIM din 21 octombrie 2005, simpozionul ştiinţific internaţional cu tema

”Republica Moldova – 15 ani de independenţă”, ULIM, din 13-14 octombrie 2006, Conferinţa

10

ştiinţifică-practică Internaţională din 23 februarie 2007, Ch., IRIM, 2007; revistele: „Economie şi

Sociologie”, A.Ş.M., Ch., 2006, nr.3; „Economica”, ASEM, 2008, nr.1., „Studii Economice”,

ULIM, Ch., 2007, nr.1-2, 3 şi 4, Analele ULIM, seria „Economie”, 2007, nr.5 şi 6; Analele

Academiei de Transport, Informatică şi Comunicaţii, vol.II (XI), Ch., Evrica, 2007, etc.

Publicaţii. La tema tezei de doctorat sunt publicate 22 lucrări ştiinţifice cu un volum total de

peste 30 coli de autor, inclusiv 2 articole în reviste ştiinţifice de specialitate cu recenzenţi şi

monografia „Comerţul cu produse petroliere pe plan mondial (Implicaţii pentru Republica

Moldova)” (20 c.a.), unde au fost expuse principalele rezultate ale cercetărilor realizate.

Structura tezei de doctorat este determinată de scopul, sarcinile şi obiectivul cercetării şi constă

din introducere, trei capitole divizate în subcapitole, sinteză, concluzii şi propuneri, bibliografie cu

240 de surse, diverse anexe care includ materiale statistice, metodice, tabele, diagrame ce

caracterizează evoluţia comerţului internaţional cu produse petroliere la nivel mondial şi în

republică.

11

1. PETROLUL – SURSĂ DE ENERGIE PE PLAN MONDIAL

1.1. Energetica ca subsistem al economiei. Noţiuni generale

De-a lungul secolelor omenirea se confruntă cu un şir de probleme printre care: asigurarea cu

hrană şi apă; asigurarea cu energie; menţinerea unui mediu înconjurător favorabil ş.a. Energetica are

un rol decesiv în dezvoltarea diferitelor sectoare ale economiei. La etapa actuală de dezvoltare a

progresului tehnic omenirea beneficiază, în fond, de trei categorii de surse de energie bazate,

respectiv, pe arderea combustibililor fosile (cărbune, ţiţei, gaze); fisiunea nucleară; captarea şi

convertirea energiilor regenerabile (energia vântului, energia solară, energia potenţială a apelor din

râuri, energia termică a apelor subterane, energia valurilor etc.).

Cantitatea tot mai mare de energie solicitată de dezvoltarea economică şi socială din ultimele

decenii a dus la o intensificare a exploatării resurselor energetice şi implicit la creşterea producţiei

de combustibil. Numai în perioada 1950-1991 producţia mondială de energie a crescut mai mult de

3,5 ori, respectiv de la cca 2,7 mlrd.t.e.c. în anul 1950 la aproximativ 9,53 mlrd.t.e.c. în 1991.

Pentru anul 2005 Banca Mondială estimase producţia totală de energie la 15,8 mlrd. t.e.c., din care

13,6 mlrd. t.e.c. combustibili fosili [114, p.17]. Analiza producţiei pe categorii de combustibil

(tab.1) pune în evidenţă aceeaşi evoluţie ascendentă, materializată însă în valori cantitative diferite,

ce variază de la un combustibil la altul. Tabelul 1

Evoluţia producţiei mondiale de combustibili fosili, mlrd.t.e.c.

Categoria de combustibil 1972 1991 2005 Cărbune 2,20 2,74 4,51 Petrol 3,80 3,90 5,26 Gaze naturale 1,50 2,23 3,87 Electricitate primară 0,57 1,00 2,15

ÎN TOTAL 8,07 9,53 15,79 Sursa: UN Energy Tape (U.M. New Vork, 1991), Energy Statistical Yeardook, 1984, Banca Mondială ,1993.

Energetica şi-a lărgit treptat aria de probleme transformându-se într-un puternic subsistem al

economiei. Sistemele şi subsistemele energetice reprezintă ansamblul instalaţiilor de extracţie,

prelucrare, conversie, transport şi distribuţie, extinse pe întreg teritoriul unei ţări şi reprezintă o

parte, respectiv, un sistem al economiei naţionale. Sistemele energetice formează un sistem

cibernetic, cu legături directe dintre producţie şi consum, cu legături informaţionale care evoluează

în elemente de decizie între consum şi producţie. Dimensiunile sistemului energetic, complexitatea

şi dispoziţia teritorială, impune o organizare cibernetică la nivel central şi regional şi tipuri de

combustibili (fig.1).

12

LEGĂTURI INFORMAŢIONALE

Fig. 1. Sistemele şi subsistemele de energie.

Sursa: Prelucrare după - Niţu Vasile, Filea Ion. Energetica de tranziţie: concepte şi modele. –Timişoara: Ed. Mirton, 1997, p.67.

Surse clasice sunt considerate resursele energetice epuizabile cum ar fi: cărbunele, petrolul,

gazele naturale, şisturile bituminoase, nisipurile asfaltice şi minereurile radioactive. Posibilităţile

în resurse energetice clasice oferite de Terra pentru viitor sunt limitate. Consumul lor reclamă o mai

judicioasă folosire a lor pe plan mondial şi naţional.

Combustibilii sunt materiale, în general, de origine organică, care ard cu viteză mică venind în

contact cu oxigenul din aer, cu formarea dioxidului de carbon şi apei (sau numai apei în cazul

hidrogenului), dezvoltării de căldură. Combustibilii sunt clasificaţi după starea de agregare în condiţii

normale de temperatură şi presiune, după provenienţă, mod de preparare, destinaţie.

Combustibilii solizi naturali includ: cărbunii (antracit, huilă, lignit – cu o putere calorică variabilă

de la 8.000 kcal/kg pentru antracit până la 3.000 kcal/kg pentru lignit), turbe (cărbune tânăr, lemn,

paie, tizic (dejecţii animale şi vegetale).

Combustibilii lichizi, naturali şi artificiali sunt, în general, produse petroliere propriu-zise, folosite

în diferite scopuri, rezultate din prelucrarea ţiţeiului.

Combustibilii gazoşi naturali sunt de diferite hidrocarburi, începând cu metanul singur împreună

cu omologii superiori (etan, propan, butan etc.) (putere calorică 5.000-13.500 kcal-mc).

Combustibilii gazoşi artificiali cuprind biogaz (metan), acetilenă, hidrogen, etenă, gaze rezultate

din încălzirea la temperaturi ridicate a cărbunilor în operaţiile de gazificare, cocsificare. Gazele

lichefiatese obţin, în special, în urma prelucrării ţiţeiului şi cuprind propan şi butan sau amestecul lor.

Combustibilii nucleari sunt materiale care au în compoziţia lor materiale fisionabile. Energia

nucleară reprezintă energia care se obţine prin procesul de fisiune a nucleelor de uraniu – 235 (izotop

Subsistemul cărbune

Subsistemul petrol

Subsistemul gaze naturale

Subsistemul combustibil

nuclear, energie hidroelectrică

Subsistemul combustibili solizi

Subsistemul combustibili lichizi

Subsistemul combustibili gazoşi

Subsistemul electroenergetic

Consum industrial

Consum agricol

Consum transporturi

Consum casnic, ediliotar şi

servicii

DISPECER energetic general

13

radioactiv). Energia obţinută prin fisiune eliberează la un gram de U235 o cantitate echivalentă cu a

2.500 kg cărbune (200 mil. kcal/gr U235) [24, p.195].

Din nevoile globale de energie, actualmente cca 90% sunt acoperite prin arderea combustibilului

fosil, din care petrol – 39%, cărbune – 27%, gaze naturale – 24% (fig.2). Ponderea combustibilului

fosil în producerea energiei pe plan mondial constituie 63%, din care cărbune – 37%, gaze naturale

– 16%, ţiţei – 10% [210, p. 1219-130].

27%

24%

39%

7%

3%

CărbuneGaze naturaleŢiţei NuclearăHidro

Fig.2 . Structura consumului mondial de resurse energetice

Sursa: Calcule proprii conform informaţiei statistice.

Resursele de combustibil fosil sunt relativ reduse. Calitatea resurselor carbonifere disponibile

devine tot mai scăzută. Creşte costul obţinerii combustibilului fosil, devine tot mai important impactul

producerii şi folosirii acestuia asupra mediului.

Studiile demonstrează că la tendinţele actuale privind consumul anual de energie, creşterea

populaţiei, dezvoltarea economică şi tehnologică a ţărilor – consumul de combustibil fosil ar putea

satisface nacesităţile mondiale pe o perioadă de cca 70 ani – cu ţiţei, 100 ani – cu gaze naturale, 600

ani – cu cărbune 2.

Rezervele de cărbuni au fost evaluate între 10.000 mlrd. tone, din care 1.000 mlrd. tone sunt

rezerve sigure (75% cărbune superior şi 25% cărbune inferior; cf., Averett, SUA, 1967). De exemplu,

în 1995 au fost exploatate, atât în mină cât şi în carieră, 3.500.000 mii tone. Din totalul rezervelor

mondiale, peste 75% sunt deţinute de 6 ţări: SUA – 25%, Rusia – 16%, China – 12%, Australia – 9%,

India – 8% şi Germania – 7%.

Rezervele mondiale de petrol sunt evaluate la 360 mlrd. tone, din care sigure 137 miliarde tone. O

parte importantă dintre acestea se găseşte la adîncimi foarte mari, în platformele submarine şi în

regiunile submarine polare şi subpolare (Alaska, Siberia Occidentală), în regiunile ecuatoriale (Golf,

Guineea şi Amazonia) sau tropicale (Sahara). Rezervele ar putea asigura populaţia Terrei pe o

perioadă de 30-40 de ani. Repartiţia geografică a rezervelor de petrol relevă locul deţinut de ţările din

2 Lucrare scrisă în cadrul proiectului Tempus TACIS „Surse regenerabile de energie”, 1999, p.14.

14

Orientul Mijlociu (Arabia Saudită, Kuweit, Iran, Emiratele Arabe Unite, Irak), America de Nord,

America Latină cărora le revin peste 80% din rezervele sigure. Europa, în general săracă în petrol,

dispune de zăcăminte submarine în Marea Nordului (Norvegia, Danemarca, Marea Britanie). În

România s-au descoperit zăcăminte în diferite zone ale ţării.

Rezervele mondiale de gaze naturale sunt apreciate la 146 mil. mc. Cele mai mari rezerve de gaze

naturale se găsesc în CSI (peste 35% din volumul total al rezervelor sigure), iar restul în Orientul

Mijlociu (Qatar, Iran, Arabia Saudită, Kuweit, Irak), Golful Mexic, SUA, Canada, Europa (Olanda,

Norvegia, Marea Britanie, România, Germania). Estimările denotă că există cantităţi însemnate de

gaze naturale neexploatate în Orientul Mijlociu, zonele offshore ale Americii de Sud (Surinam) şi

Africii (Congo), Groenlanda (nord-est) şi Marea Caspică. Cantităţi importante de gaze naturale

neexploatate sunt găsie în Orientul Mijlociu, în bazinul Siberiei de Vest, Marea Barents, Marea Kara,

Marea Norvegiei.

Realizarea pe plan tehnic şi acceptabilă din punctul de vedere al rentabilităţii, în prezent, fisiunea

nucleară reprezintă cea mai importantă soluţie pe termen scurt şi mediu pentru suplinirea petrolului şi

gazelor naturale. În privinţa acestor surse de energie, obstacolele de ordin tehnico-economic sunt, în

principal, depăşite. Rămân însă serioase obstacolele de ordin social, din cauza lipsei unei securităţi

absolute în exploatare, cât şi în depozitarea deşeurilor radioactive. De asemenea, difuzarea pe scară

largă a acestei tehnologii energetice poate crea importante probleme de ordin militar-strategic [24,

p.197-198]. Pe această cale se produc cca 7% din necesităţile de energie în general şi 17% din energia

electrică la nivel mondial. Resursele de combustibil nuclear sunt practic nelimitate.

Energia hidroelectrică are, de asemenea, mari perspective de utilizare pentru ţările în dezvoltare,

unde potenţialul nefolosit este destul de important. Conversia energiei hidraulice în energie electrică

nu este poluantă, presupune cheltuieli relativ mici de întreţinere, nu există probleme legate de

combustibil, fiind o soluţie de lungă durată, dar crează unele probleme de ordin ecologic (suprafaţa

lacurilor de acumulare etc.). Energia hidraulica este cea care a penetrat cel mai rapid în balanţele

energetice. Hidrocentralele asigură producerea a 19% (2650 TWh/an) din energia electrică la nivel

mondial. Centralele hidroelectrice au cele mai reduse costuri de exploatare şi cea mai mare durată de

viaţă în comparaţie cu alte tipuri de centrale electrice.

Energia solară reprezintă o sursă inepuizabilă de energie din punctul de vedere al utilizării de

către om. Energia solară sau energia obţinută de la soare, este o sursă de energie care poate fi

exploatată de oricine şi oricât, fiind totodată cea mai puţin poluantă dintre toate sursele de energie

cunoscute. Această formă de energie nu a putut fi folosită la fel de eficient ca şi celelalte surse, deşi a

fost la dispoziţia omenirii încă de la începuturile ei.

15

Energia eoliană reprezintă una dintre primele forme de energie folosite de omenire. Se pare că

egiptenii au fost primii care au folosit energia vântului când au navigat de-a lungul Nilului, pe la

începutul secolului al IV-lea dH. Cu noile tehnologii de îmbunătăţire a performanţei şi eficienţei

morilor de vânt, energia eoliană este o sursă promiţătoare, curată, ieftină şi abundentă de energie

pentru viitor. Datorită sporirii cererii de energie electrică şi a îngrijorării asupra creşterii încălzirii

globale, mulţi experţi cred că energia eoliană va fi din ce în ce mai folosită, iar piaţa energiei electrice

va contiua să ia proporţii.

Energia biomasei. Biomasa este considerată una dintre cele mai principale surse de energie

regenerabilă a viitorului datorită marelui său potenţial şi diferitelor sale beneficii pe plan social şi al

mediului ambiant. Principalele surse de biomasă sunt: deşeurile forestiere, agricole şi solide urbane,

bălegarul, plantele agricole energetice.

Dezvoltarea surselor regenerabile de energie ca resursă semnificativă şi nepoluantă este unul

dintre principalele obiective ale politicilor energetice mondiale. În contextul dezvoltării durabile,

acestea au drept scop creşterea siguranţei în alimentarea cu energie, protejarea mediului

înconjurător şi dezvoltarea la scară comercială a tehnologiilor energetice viabile.

Resursele globale de ţiţei, gaze şi cărbune confirmate sunt suficiente de a acoperi necesitatea în

energie până la finele secolului XXI-lea. În termen scurt (2020) sursele regenerabile de energie vor

concura la egal cu combustibilul fosil. În termen lung (2050) tehnologia fuziunii nucleare va obţine

o largă pondere în producerea energiei electrice

Rezervele mondiale de gaze naturale sunt de cca 148000 miliarde metri cubi. Repartiţia

rezervelor de gaze naturale pe glob este neuniformă. Comunitatea Statelor Independente (din Rusia

şi Turkmenistan) şi Orientul Mijlociu deţin 70% din rezervele mondiale de gaze. Ţărilor CSI le

revine un volum de 57500 miliarde metri cubi, ceea ce reprezintă 38,8% din rezervele mondiale, din

care 48310 miliarde metri cubi se află pe teritoriul Federaţiei Ruse (Siberia de Vest).

Turkmenistanul are rezerve în volum de cca 2900 miliarde metri cubi, ţările din Orientul Mijlociu

deţin rezerve de cca 45102 miliarde metri cub3.

Analiza evoluţiei pe o perioadă îndelungată a structurii balanţei energetice la nivel mondial şi la

nivel de ţări pune în evidenţă faptul că fiecare categorie de combustibil, după ce se adaptează la

necesităţile de consum, prezintă o perioadă maximă de exploatare, de utilizare intensă, urmată apoi

de o perioadă de declin, când respectivul combustibil nu mai poate susţine consumul la nivelul

cerinţelor şi specificului acestora. În evoluţia structurii balanţei energetice mondiale se pun în

evidenţă câteva perioade succesive caracterizate fiecare prin dominarea în comun a unui anumit tip

3 Problema energiei: Starea actuală şi de perspectivă. Surse regenerabile de energie, p.17.

16

de combustibil, perioade ce punctează aşa-zisele „etape energetice ale dezvoltării societăţii

omeneşti” (fig.3).

%E

1

5

2

3

4

Ani

1789

1800

1820

1840

1860

1880

1900

1920

1940

1960

1980

1997

2020

2040

2060

2080

2100

2120

2140

2160

2180

2200

Fig. 3. Evoluţia structurii balanţei energetice mondiale după V.Niţu.

1. Combustibil vegetal; 2. Cărbune; 3. Hidrocarburi; 4. Energie nucleară; 5. Energie hidro- şi resurse regenerabile. Sursa: Niţu Vasile, Filea Ion. Energetica de tranziţie: concepte şi modele. Ed. Mirton, Timişoara, 1997, p.31.

Astfel, după o lungă perioadă în care consumul a fost susţinut prioritar de combustibil vegetal,

urmează o perioadă de câteva decenii de dominare netă a cărbunelui. Acest ultim combustibil, deşi

a dispus şi dispune de rezerve apreciabile, a suferit pe parcursul evoluţiei consumului o scădere

treptată în balanţă, ca urmare a lipsei de adaptabilitate a cererii, locul lui fiind luat, cu timpul, de o

altă categorie de combustibili, mai dinamică şi cu calităţi superioare - hidrocarburile.

Utilizarea largă a hidrocarburilor, mai ales după cel de al doilea război mondial, a impulsionat

puternic creşterea economică, dar în egală măsură, a accentuat dependenţa faţă de importul de

energie, iar ceea ce este şi mai grav, a dus la epuizarea unei mari părţi din rezerve. Aşa se face că în

perioada actuală, cu toată ponderea încă ridicată a hidrocarburilor în balanţa energetică, imaginea

creată în ultimele decenii asupra acestui combustibil „abundent şi ieftin” să fie spulberată.

Certitudinea epuizării rezervelor de petrol şi gaze naturale într-o perioadă destul de apropiată,

impune elaborarea unei noi strategii energetice, care să asigure tranziţia spre o altă sursă, cu rezerve

abundente, capabilă să susţină o dezvoltare economică viabilă. Privită prin prisma rezervelor actuale

de combustibili, acestă tranziţie spre o nouă „etapă energetică”, posibil cea a energiei nucleare, va fi

asigurată tot de hidrocarburi, dar în asociere cu cărbunele şi cu un aport din ce în ce mai mare a

energiei nucleare şi a resurselor regenearbile [114, p.30-32].

Jumătatea a doua a secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea, se disting prin

producţia şi consumul de energie prin următoarele trăsături [59, p.145]:

1. Creşterea considerabilă a producţiei şi consumului de energie într-un ritm fără precedent

în îndelungata istorie a omenirii;

2. Diversificarea resurselor de energie, accesul căzând, în mod decisiv, pe sursele

neregenerabile;

17

3. Principala sursă de energie primară care a stat la baza amplului proces de industrializare

şi a dezvoltării extraordinare a transportului şi a altor activităţi economice este petrolul,

urmat de cărbune, gaze natural, iar în ultimii 10-15 ani şi de energia nucleară;

4. Apariţia unui nou tip de substituire pe care o numim „ substituire dinamică” deoarece

mutaţiile produse între diferite surse se realizează în condiţiile evoluţiei relativ dinamice

aproape a tuturor resurselor folosite: „omul, fie că este bogat, fie că este sărac, va

consuma în viitor din ce în ce mai multă energie pentru a-şi asigura existenţa”.

Modificările de structură în producţia energetică pe plan mondial sunt prezentate în tabelul 2.

Este interesant de remarcat că multe studii elaborate pe plan mondial manifestă un optimism

moderat, considerând o evoluţie uşor crescătoare la preţurile petrolului, o resorbţie lentă a

dezechilibrelor internaţionale etc. Tabelul 2

Creşterea mondială pe termen lung a resurselor energetice: unele previziuni

Raport sau model Orizont Rată de creştere mondială Leontieff (ONU, 1977) 1975-1999 4,1-4,5 Interfuturs (OCDE, 1979) 1975-2000 3,5-4,9 BIPE (com Pkan, 1983) 1980-2000 1,9-3,5 Wharton ec. (de 1986) 1985-2005 3,2 Banca Mondială (1987) 1986-1995 2,8-4,7 Mini-dans-Energie (INSEE, 1986) 1986-2000 2,7-3,4 MELODIE (CEA,1987) 1985-2015 3,5 DIVA (BIPE, 1987) 1986-2010 3,1

Sursa: Niţu Vasile, Filea Ion. Energetica de tranziţie: concepte şi modele. Timişoara, Ed. Mirton, 1997, p.108.

Una dintre particularităţile energeticii, în opinia unor autori [101, p.58], constă în creşterea mai

rapidă a Produsului Intern Brut în comparaţie cu consumul final de energie, spre deosebire de

energetica clasică la care se constată o creştere cuplată a celor doi indicatori. În tabelul 3 este

prezentată o prognoză, la nivel mondial, expusă la cel de al XIV-lea Congres al Conferinţei

Mondiale a Energiei, Montreal – Canada 1989. Tabelul 3

Evoluţia mondială a cererilor de energie pentru perioada 1980-2050

Anii Nr. crt.

Indicator 1980 2010 2050

1 Populaţia (mlrd. loc.) 4,45 6,98 9,34 2 Consum mondial de energie (mlrd. t.e.p.) 7,54 13,12 – 9,90 19,41 – 12,33 3 Consum specific de energie ( t.e.p. / loc.) 1,69 1,88 – 1,42 2,08 – 1,32 4 Consum de energie în mlrd. t.e.p., din care:

• energii regenerabile • combustibili fosili minerali

1,15 6,39

2 – 1,75

11,12 – 8,15

3 – 2,20

16,41 – 11,11 Sursa: Niţu Vasile, Filea Ion. Energetica de tranziţie: concepte şi modele. Timişoara, Ed. Mirton, 1997, p.58.

După cum se observă, ritmurile sunt moderate, iar orizontul este anul 2050. Societatea doreşte

satisfacerea necesităţilor energetice determinate de cerinţa legitimă a îmbunătăţirii modului de viaţă,

în condiţiile afectării minime a mediului înconjurător, a echilibrului ecologic şi în condiţii de

economicitate care să asigure progresul.

18

1.2. Petrolul ca sursă energetică în economia contemporană

Secolul XX a fost secolul petrolului aşa cum secolul XIX a fost cel al cărbunelui. Această

tendinţă tot mai puternic se manifestă în secolul XXI. Hidrocarburile, sub forma petrolului şi a

derivatelor sale, au devenit principala sursă de energie pentru majoritatea popoarelor globului.

Petrolul este o resursă epuizabilă, făcând parte din categoria bitumenilor naturale. El se prezintă

ca un amestec complex de hidrocarburi solide şi gazoase, dizolvate în hidrocarburi lichide. Sub

influenţa presiunilor mari petrolul începe să migreze din zonele de formare spre suprafaţă. De

aceea, încă din antichitate, petrolul a putut fi cunoscut şi utilizat în Orientul Mijloci, acum 5000-

6000 ani înainte de era noastră (î.e.n.), sub formă de bitum natural. Din punct de vedere tectonic,

zăcămintele petroliere se pot găsi în capcane de tipul anticlinelelor, domurilor, monoclinelor foliate

etc. Condiţiile formării hidrocarburilor şi structura geologică permit a determina, cu suficientă

exactitate, limitele rezervelor exploatabile. Din rezervele mondiale, 3% deţine Australia, 4%

Europa, 5% America Latină, 6% America de Nord, 10% Africa, 17% CSI şi alte state din Asia, iar

Orientul Apropiat, circa 55%, având cele mai mari rezerve în Peninsula Arabică [33, p.36].

Petrolul a intrat pe scena energetică cu doar un secol în urmă, mai exact în anul 1857, când a

debutat extracţia organizată pe baze moderne a petrolului şi când, pentru prima dată, producţia de

ţiţei a fost înregistrată oficial ca producţie industrială. Încă în anul 3000 î.e.n., sumerienii foloseau

smoala ca liant pentru mozaicurile lor. În Evul Mediu – aşa cum atestă numeroase documente –

petrolul, sub formă de smoală, avea să fie folosit în construcţia de nave şi la diferite fortificaţii [23,

p.112].

Odată cu trecerea timpului, mărturiile despre întrebuinţările ţiţeiului se înmulţesc. Astfel, în anul

1857 marchează, în istoria petrolului, nu „descoperirea” sa, ci trecerea la exploatarea sa modernă,

pe baze industriale. La început, interesul faţă de petrol a fost scăzut. Era epoca dominaţiei „regeluli

cărbune“. După mai bine de 40 de ani, în 1900, producţia mondială de petrol atinge 21 milioane

tone. La începutul secolului XX „steaua cărbunelui” pare că începe deja să apună. Se declanşează

nestinsa sete de petrol.

În decurs de peste 150 ani, de la primele utilizări energetice, derivatele petroliere din ţiţei au fost

solicitate din ce în ce mai mult pentru variate funcţii: producerea de căldură, de lucru mecanic, de

energie electrică, precum şi ca materie primă pentru o gamă largă de substanţe ale petrochimiei,

ajungând să constituie suportul dezvoltării economico-socială, în ritm înalt al societăţii umane.

Anii ´30 a secolului XX consfinţesc definitiv ascensiunea petroluliui. În 1937, producţia

mondială atinge o sută milioane tone, producerea „aurul negru” în totalul consumului de energie

19

crescând cu 20 la sută. În perioada postbelică, tendinţele se accentuează. Producţia care deja în 1950

trecuse de jumătate de mlrd.t, s-a dublat la fiecare zece ani, în timp ce folosirea petrolului la

asigurarea necesarului energetic al lumii a crescut, lăsând mult în urmă din acest punct de vedere

cărbunele.

Rezervele de petrol, cercetate la sfârşitul anilor ’90 ai secolului XX, se evaluau la 270-300

miliarde tone (apreciind pronosticul la 840 miliaede tone). În ultimul timp, s-a observat tendinţa de

stabilire precisă a rezervelor de petrol. Dacă la începutul anilor ’80 ai secolului XX, ele se apreciau,

de exemplu, la 80 miliarde tone, la 1 ianuarie 1998 ele, deja, constituiau 139,7 miliarde tone. Afară

de aceasta, mai sunt rezervele de petrol prognozate din izvoarele netradiţionale. Şisturile

combustibile şi nisipurile bituminoase (cu smoală) constituie până la 750 miliarde tone. Rezervele

de petrol cercetate în lume se estimează în felul următor (datele pentru anul 1998), în %: Arabia

Saudită –25,4%; Irak –11; Emiratele Arabe Unite –9,4; Kuweit – 9,3; Iran –9,1; Venezuela –6,8;

Rusia –4,8; China –2,4; SUA –2,4% [59, p.154-156].

La ora actuală, industria modernă depinde de petrol şi de produsele sale; structura materială şi

modul de viaţă în comunităţile din suburbiile care înconjoară marile oraşe sunt rezultatul unei ample

şi necostisitoare alimentări cu petrol. Restricţiile impuse politic cu privire la alimentarea cu petrol şi

la folosirea lui au dus la o mare creştere a preţurilor în anii ’70 pentru o perioadă îndelungată. Deşi

aceasta a fost un motiv de îngrijorare privind lipsa globală de petrol şi astfel, la mijlocul anilor ’90

preţurile la petrol au scăzut în jumătate.

Creşterea considerabilă a producţiei de petrol, ca rezultat al sporirii deosebite a consumului

mondial, a impus dezvoltarea operaţiunilor de prospectare şi explorare cu repercusiuni directe

asupra mărimii rezervelor sigure de petrol. Aceasta explică sporirea de aproape 35 de ori a

rezervelor sigure ale Terrei de la 4 miliarde tone în 1939, la 73 miliarde în 1970 şi 96 miliarde tone

în 1985, pentru ca în prezent să ajungă la peste 150 miliarde tone. Raportat la producţia mondială

actuală (3,2–3,6 miliarde tone), rezervele de azi pot acoperi consumul pentru 40–45 de ani4.

Extinderea permanentă a rezervelor mondiale, atât în areal, cât şi în adâncime, a determinat

mărirea acestora şi cunoaşterea unor noi zăcăminte importante dispersate în numeroase ţări ale

lumii. Astăzi sunt cunoscute rezerve de petrol în peste 80 de ţări, majoritatea acestora având şi

industrii de prelucrare a ţiţeiului. Din rezervele sigure de petrol ale Terrei în anul 2001, 66,46%

erau concentrate în Orientul Mijlociu, 25,44% revenind Arabiei Saudite (tabelul 4). OPEC

(Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol) deţinea în acelaşi an 74,6 % din rezervele mondiale.

4 Adelman M.A. – “The World Petroleum Market”, The John Hopkins University Press, Baltimore, 1982.

20

Tabelul 4 Repartiţia geografică a rezervelor sigure de petrol pe Terră (milrd. tone)

Zona geografică 1986 1996 2005 2006 2007

America de Nord 12,6 11,1 7,5 7,8 9,5 America Centrala şi de Sud 8,0 11,2 12,8 14,8 15,9 Europa şi Eurasia 9,5 10,2 18,0 19,7 19,4 Orientul Mijlociu 66,4 83,2 91,9 101,2 102,9 Africa 7,2 9,3 14,5 15,5 15,6 Asia Pacific 4,9 4,8 5,0 5,4 5,4 Uniunea Europeană 1,0 0,9 0,8 0,9 0,9 OCDE 14,8 14,0 10,1 10,4 11,9 OPEC 79,6 99,3 112,1 123,6 127,6 Fosta URSS 7,5 7,7 15,8 17,7 17,4

În total 108,575 129,809 149,671 164,500 168,600 Sursa: BP Statistical Review of World Energy, British Petroleum, 2007-2008.

Importanţa petrolului pentru economia contemporană nu se rezumă, însă, la faptul că acesta a

devenit principala resursă energetică. El constituie, totodată, materia primă a unei întregi ramuri

industriale – petrochimia – precum şi a altor industrii (mase plastice, farmaceutică), deţine primul

loc între mărfurile ce formează obiectul schimburilor comerciale internaţionale, iar petrolierele au

ajuns să reprezinte, în momentul de faţă, 40 la sută din tonajul flotei comerciale mondiale, deşi

transportul ţiţeiului brut (în proporţie de ¾ ) şi cel al produselor petroliere (în proporţie de ½) sunt

asigurate de reţeaua de peste 300 de mii de kilometri a conductelor petroliere [23, p.113-114].

Dezvoltarea explozivă a producţiei de petrol şi, odată cu ea, a ponderii absolute a acestuia în

balanţa energetică a lumii, a condus la apariţia noii politici privind petrolul, manifestată prin

limitarea accesului companiilor străine, naţionalizarea parţială a industriei petroliere, stabilirea unui

preţ de cost echitabil faţă de cel al materiilor prime, grija de protejare a rezervelor, toate creând

veritabile dificultăţi ţărilor puternic industrializate. Rolul decisiv în conturarea şi promovarea

politicii mondiale în domeniul petrolului revine în continuare Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de

Petrol (OPEC).

Rezervele mondiale de petrol sunt repartizate foarte neuniform pe glob, majoritatea ţărilor atât

dezvoltate, cât şi în dezvoltare fiind importatoare de ţiţei şi produse petroliere (vezi anexele 1 şi 2,

hărţile cu privire la principalele câmpuri petroliere şi rezerve de petrol pe glob).

Cele mai bogate resurse de ţiţei convenţional, care au rol deosebit în comerţul internaţional

petrolier, se află pe teritoriul unui mic număr de state şi regiuni care vor fi menţionate în continuare.

Neuniformitatea de răspândire a ţiţeiului faţă de necesităţi, care sunt generale, a creat condiţii geo-

socio-politice speciale pentru aprovizionarea cu ceaste resurse. În continuare urmează o succintă

prezentare a principalelor regiuni petrolifere, conform datelor unor surse folosite [33, p.36].

La Conferinţa energetică de la München, din 1980, s-au evaluat rezervele sigure la 137 miliarde

tone, iar cele probalile la 360 miliarde tone [33, p.37]. După alte date, repartiţia geografică a

resurselor de petrol relevă locul deţinut de ţările din America de Nord, Orientul Mijlociu, America

21

Latină cărora le revine peste 72% din rezervele sigure. Ponderea Orientului Mijlociu este de 57%, a

Africii – 9%, Americii de Sud – 6%, Americii de Nord – 6%, iar Europa deţine doar 4%, deşi

descoperirile din Marea Nordului sunt importante [23, 119-120].

În continuare ne vom referi succint la caracterstica zonele petroliere principalele.

Rusia şi ţările din CSI despun de formaţii geologice sedimentare, apte a conţine zăcăminte

petroliere pe 10-12 Mkm2, reprezentând circa 37% din totalul mondial. De aceea rezervele

geologice petroliere aici pot fi foarte mari. Bazinele petroliere cele mai importante identificate sunt

repartizate astfel: 5 în regiunea Baku, inclusiv zona Mării Caspice şi Caucazul de Nord, descoperite

până în anul 1958, cu rezerve de 6 Gbarili; 9 în regiunea Ural-Volga, descoperite în intervalul 1937-

1958, cu rezerve de 23,8 Gbarili; 4 în Asia Centrală inclusiv Kazakhstan, descoperite între 1960 şi

1974, cu rezerve de 6,1 Gbarili; 20 în Siberia de Vest, cu rezerve de 43,0 Gbarili şi 2 în Regiunea

Komi, descoperite între 1960 şi 1974, cu rezerve de 2 Gbarili. În total 80,9 Gbarili. În perspectivă

alte bazine petroliere vor putea fi precizate în Siberia Orientală, Marea Barints, Insula Sahalian,

Marea Caspică (la mare adâncime), Marea Baltică [16, p. 94 În ultimul timp, tot mai actuală devine

problema valorificării Arcticii, care, în opinia experţilor, dispune de rezerve colosale de petrol

(circa 180 miliarde tone la o adâncime de 300–3000 m).

Până în anul 1991, Uniunea Sovietica era cel mai mare producător de ţiţei. În 1986 s-a reuşit o

creştere a producţiei până la 12,56 mil.bbl/zi, iar în 1987 – până la 12,95 mil.bbl/zi. În 1989

producţia URSS a înregistrat un declin până la 12,46 mil.bbl/zi ca urmare a unor probleme

economice majore. Această tendinţă a fost menţinută şi dupa destrămarea URSS si constituirea CSI

(în 1990 – 11,54 mil.bbl/zi;1991 – 10,43; 1992 – 9,145; 1993 – 8,18; 1994 – de 7,4; 1995 – de 7,3

şi în 1996 – 7,22 mil.bbl/zi. În 1997 s-a reuşit stoparea declinului, producţia crescând până la

nivelul de 7,4 mil.bbl.

După descompunerea Uniunii Sovetice, din fostele 15 republici numai trei (Rusia, Turkmenistan

şi Kazahstan) în 1995 erau exportatoare şi încă două (Uzbekistan şi Azerbaidjan) se autoasigurau cu

resurse energetice, celelalte 10 considerau asigurarea cu resurse energetice o problemă majoră

pentru securitatea lor economică (anexele 15, 16).

America de Nord. SUA şi Canada dispun de mari rezerve de ţiţei, dar mult depăşite în ultimul

timp de ale Mexicului, în total cele 3 ţări însumând 11,12 Gt la 1 ianuarie 1984.

Prima producătoare în această zonă sunt Statele Unite ale Americii, care în 1992 dispuneau de

3,62 Gt de rezerve dovedite, faţă de 3,68 Gt (în 1984) şi 5,45 Gt în 1975, concentrate în principal în

Tehas, Lousiana (regiunea Golfului Mexic), Alaska, California, New Mexico, Oklahoma,

Mississippi, Ilinois, Ohio, Kentuekz, Utah, Colorado, Wzoming, Montana, North Dakota etc. Prin

necesităţile considerabile de import, SUA influenţează mult economia mondială a petrolului.

22

Canada. Zăcămintele principale se află în Alberta (care asigură 70% din producţie) şi

Saskatchewan. Şi zona arctică pare a oferi mari posibilităţi, iar Athabasca are rezerve de ţiţei

neconvenţional. Rezerve potenţiale importante sunt şi în regiunea offshore de est. În total, rezervele

potenţiale de ţiţei, inclusiv cel neconvenţional le depăşesc cu mult pe cele de cărbune şi gaze

naturale; rezervele dovedite în 1992 erau de 0,91 Gt (1984).

Mexic. Descoperirea la începutul secolului XX a bogatului zăcământ din Nord, Faja de Oro, în

prelungirea celor din Tehas (SUA), a permis ca în anul 1921, Mexic, cu 31 Mt, să devină mare

producător, dar a urmat apoi o scădere până la 5 Mt, în 1931. După anul 1970 au fost descoperite

noi zone petroliere de-a lungul litoralului Golfului Mexic: zona Poza Rica şi zona Sud, în aceasta

din urmă se află zăcăminte considerabile în statele Chiapas şi Tabasco. Mexic deţine în prezent cele

mai mari rezerve dovedite din America. Producţia de ţiţei aici a fost de 46,8 Mt în 1976, ajungând

la peste 137 Mt în 1984. Dezavantajul constă în predominarea ţiţeiului greu, cu conţinut de sulf şi

metale (Maya) şi diminuarea ţiţeiului de calitate (Isthmus).

America de Sud. Deţinătoare de importante zăcăminte este Venezuela, totodată, şi de ţiţei

neconvenţional (va fi tratat în capitolul respectiv); alte ţări în ordinea producţiei de ţiţei în 1984 erau

Argentina, Brazilia, Ecuador, Peru, Trinidad, Columbia, Chili şi Bolivia.

Venezuela. Prima descoperire petroliferă importantă datează din 1913/14, iar în 1922 s-a

descoperit cel mai mare câmp petrolifer al ţării şi al treilea din lume, Coasta Bolivar (Bolivar

Costal), care după 50 de ani de exploatare oferă încă posibilităţi importante. Zăcămintele sunt

concentrate în principial în zona lacului Marakaibo, care se deschide în golful Venezuelei, cu circa

80% din rezervele dovedite şi probabil 70% din rezervele încă nedescoperite. A doua regiune

petroliferă este Maturin, în partea de nord-est a ţării: alte două regiuni, Barines şi Falcon, sunt mai

puţin importante. Rezervele dovedite au variat între anii 1950 şi 1984 de la 1,357 Gt la 3,55 Gt.

Exportul Venezuelei este orientat în principal spre ţările Americii.

Asia. Principalele deţinătoare de zăcăminte petrololiere sunt China şi Indonezia, la care se

adaugă mai puţin importante următoarele, înscrise în ordinea descrescătoare a producţiei în 1984:

Malaezia, Brunei, Australia, India, Birmania, Filipine, Pakistan, Japonia, Noua Zellandă, Taiwan.

China. Până în ultimii ani s-a considerat că rezervele de ţiţei ar fi foarte mici, dar descoperirile

recente deschid cu totul alte perspective, ajungându-se a se exprima punctul de vedere că rezervele

on şi offshore ar putea fi comparabile cu ale Arabiei Saudite, şi anume, de circa 14 Gt, dar cele

dovedite la 1 ianuarie 1884 erau de circa 2,60 Gt. Producţia de ţiţei în China este în creştere

continuă, încincită între 1973 şi 1978; se estima că în anul 1985 se estima la nivelul de 125 Mt.

Indonezia, ţară cu o geografie cu totul diferită de oricare alta, constituind dintr-un arhipelag din

13677 insule, desfăşurat longitudinal pe o distanţă de peste 5000 km şi latitudinal pe aproape 2000

23

km, cuprinde cel mai intens platou (shelf) continental al lumii care leagă Australia şi Asia de Sud-

Est şi Est. Se estimează că aproape 90% din teritoriul maritim conţine zăcăminte de hidrocarburi şi

datorită descoperirilor făcute, activitatea de exploatare offshore este întrecută numai de Marea

Nordului, desfăşurându-se în mai toată regiunea, dar în principal între Sumatra, Iava şi Kalimantan

(Borneo). Rezervele dovedite erau în 1984 de 1,24 Gt [16, p. 97].

Orientul Mijlociu este cea mai importantă regiune petrolieră, după volumul rezervelor sigure,

cu o pondere de peste 57% din producţia mondială (pe primul loc se află Arabia Saudită, urmată de

Kuweit şi Zona Neutră, Iran, Emiratele Arabe Unite).

Zăcăminte foarte mari în Orientul Mijlociu se află în apropierea Golfului Persic, la Ghawar

(Arabia Saudită) cu o suprafaţă de 216 km2, Burgan (Kuweit), Aghajari de 116 km2 şi Gach Saran

de 335 km2 în Iran, Rumaila Nord în Irak, El Wafira (Zona Neutră), în Mesopotamia, la Kirkuk

(Irak) şi recent în zona submarină a Golfului Persic, la Safaniyah, cu 350 km2. Zăcămintele se

găsesc la adâncimi mici (300-2000 m), fiind de obicei petroluri uşoare. Se exploatează la suprafaţă

şi submarin. Pe continentul Asia se mai adaugă ţările: China, India, Indonezia. Cea mai mare

cantitate a fost obţinută în 1992 de următoarele state: Arabia Saudită, inclusiv Zona Neutră – 416

424 mii tone, Irak – 13 368 mii tone, Iran – 171 288 mii tone şi Kuweit – 53 652 mii tone [33,

p.40].

Din regiune, în mare parte aferentă Golfului Persic, fac parte: Iran şi următoarele ţări arabe:

Arabia Saudită, Irak, Kuweit, Bahrain, Katar (Qatar), Oman şi Emiratele Arabe Unite (Abu Dhabi,

Dubai, Sharjah şi încă alte patru) şi Siria la care mai trebuie adăugată zona neutră între Arabia

Saudită şi Kuweit. Ne vom referi succint la unele date privind locul acestor ţări pe piaţa mondială de

petrol, folosind sursele publicate [16, p.97-99].

Dintre ţările Orientului Apropiat, rolul cel mai important în alimentarea lumii cu ţiţei îl are

Arabia Saudită (1,840 Mkm2, 9,240 M. locuitori), al doilea producător mondial după URSS, înaitea

SUA, deţinătoare a 20-25% din rezervele sigure mondiale de ţiţei şi furnizoarea a circa unui sfert

din ţiţeiul solicitat pe piaţa mondială.

Iran dispune de rezerve importante de ţiţei de 6,92 Gt concentrat în principal în Khuzistan, de

unde provine 90% din producţie.

Irac, al treilea producător de ţiţei din Orientul Apropiat, după cei doi precedenţi, dispune de

zăcăminte în nord (Mossul, Kirkuk şi Khanakin) şi de o a doua regiune importantă din sud

(Bassorah) cu zăcămintele Buzurgan şi Albu-Ghirab, care au intrat în exploatare în ultimii ani.

Federaţia Emiratelor Arabe Unite, compusă din 7 emirate, a fost constituită în 1971. Producţia

comercializată a început în 1962 şi a crescut treptat până în 1977 de când s-a stabilizat la un nivel

mai jos, parteneri fiind: Abu Dhabi (80%), Dubai (19%) şi Sarjah (1%).

24

Kuweit. Rezervele sunt în ordine de mărime după ale Arabiei Saudite dar statul duce o politică

de conservare, plafonând producţia. Zăcământul în exploatare cel mai important este Burgan.

Qutar dispune de câteva zone petroliere între care Dukhan şi Bunduq şi de zăcăminte offshore.

Oman a devenit producător de curând: primele descoperiri datează din anul 1963 cărora le-au

urmat altele din 1975 şi se fac eforturi pentru lărgirea descoperirilor.

Bahrein deţine un singur zăcămînt, Awali.

Siria a devenit producătoare mondială din 1968 dispunând de zăcămintele Karatchuk,

Suwaidiyeh, Rumailan, Jubaisseh, Hamza şi Al Hayane.

Africa. Deţinătoare de zăcăminte de ţiţei sunt, în ordinea producţiei din 1980: Nigeria, Libia,

Algeria, Egipt, Gabon, Angola, Tunisia, Camerun, Congo, Zair, Coasta de Fildes, Ghana şi Maroc,

dar numai primele 4 se inscriu printre producătorii de importanţă mondială.

Nigeria, afirmată ca producător din 1958, cu rezerve dovedite de 2,250 Gt, în principal din zona

deltei fluviului Niger, în parte din zăcăminte submarine.

Libia, după prospecţiuni începute în 1953, s-a afirmat ca deţinătoare de zăcăminte importante de

2,80 Gt.

Algeria, s-a înscris ca producătoare de ţiţei din 1944 dar cu capacitate importantă a devenit după

descoperirea în 1958, a zăcământului de la Hassi Mesaud, urmat apoi de altele, între care unele la

frontiera cu Tunisia. Rezervele dovedite erau în 1984 de 1,20 Gt.

Egipt dispune de zăcăminte în zona golfului Suez, iar producţia este în creştere.

Europa, în genere săracă în petrol, dispune de zăcămintele submarine din Marea Nordului

(Norvegia, Danemarca, Marea Britanie). Exploatarea Ekofisk din Norvegia prezintă cele mai

importante zăcăminte şi în 1992 a contribuit cu o producţie de 104,4 mil. tone faţă de Regatul Unit

cu 89,2 mil. tone, a cărei producţie a înregistrat creşteri datorită noilor centre din Marea Nordului

(Forties, Moutrose, Maureen) şi insulelor Shetland, cu centrele Brent, Comorant, Magnus.

La zăcămintele on shore foarte modeste ale câtorva ţări, Germania, Franţa, Austria, Italia,

Spania şi Turcia, s-au adăugat în cursul deceniului anilor ´70, rezervele importante ale platformei

continentale ale Mării Nordului, în principal din zonele engleză şi norvegiană, şi în mai mică

măsură în zonele olandeză şi daneză.

Din rezervele onshore, cele mai importante sunt ale Germaniei de 57 Mt, răspândite în regiunea

de vest de Ems, în zona Weser-Ems, la nord de Elba, în prealpi şi în Valea Rinului.

O analiză mai detaliată a fluxurilor cu ţiţei şi produse petroliere pe diverse zone gografice şi a

unor ţări se redă în cadrul altor subcapitole: cererea şi oferta, preţurile la ţiţei şi produsele petroliere;

distribuţia, fluxurile internaţionale ale petrolului şi produselor petroliere etc.

25

1.3. Cererea şi oferta mondială de petrol şi produse petroliere

Nivelul general al activităţii economice şi ritmul de creştere economică constituie o preocupare

economico-politică majoră atât pentru ţările dezvoltate, cât, mai ales, pentru cele în dezvoltare.

Ţările în dezvoltare au un potenţial mare de creştere economică, chiar dacă problemele recente de

natură economică şi financiară au încetinit ritmul de dezvoltare în unele regiuni, cum ar fi Asia–

Pacific şi America Latină.

Unul dintre elementele-cheie care este determinat de creşterea economică, dar şi pe care o poate

determina, este petrolul. Datele din figurile 4 şi 5 prezintă informaţie despre repartizarea producţiei

petroliere în diverse zone ale globului.

Fig.4. Producţia mondială de petrol la nivelul anului 1973. Fig 5 . Producţia mondială de petrol la nivelul anului 2005. Sursa: Key world energy statistcs, International Energy Agency, 2006.

În literatura economică de specialitate, analiza cererii de petrol se face în corelare cu evolutia

PNB/PIB. În continuare vom prezenta evoluţia creşterii economice în tarile Organizaţiei de

Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) începând cu mijlocul anilor ´80, urmând apoi o

expunere detaliată a evoluţiei cererii pentru petrol în perspectivă. Ţările OCDE constituie o grupare

industrială majoră la nivel mondial, dezvoltarea industriilor, şi, în final, şi dezvoltarea tuturor

sectoarelor lor economice, bazându-se pe sursele de energie.

În perioada 1982–1992, rata reală agregată de creştere economică la nivelul întregului grup

OCDE a fost în medie de 2,5% pe an. În ultimul trimestru al anului 1982, recesiunea economică

avea să lovească în majoritatea din ţările grupului, activitatea economică scăzând drastic până la o

rată de creştere de 0,1% faţă de anul precedent.

În tabelul 5 este prezentat nivelul consumului energetic primar prognozat pentru anul 2025 la o

populaţie de 8,5 miliarde locuitori pe glob. În anul 1983 s-a simtit o uşoară revigorare a activităţii,

rata reală medie pentru grup situându-se la nivelul de 2,8%, în anul următor continuând cu o

accelarare a acesteia până la nivelul de 4%. Următorii doi ani au fost marcaţi de uşoare scăderi ale

ritmului de creştere până la nivel de 3,5% în 1985, respectiv 3% în 1986 5.

5 Dan R.M.& Ingram J.C. – “International Business.Fourth Edition”, John Woley & Sons Inc., 1996.

9,20%

12,20%

23,60%

30,80%

14,70% 4,50%4,50%

0,20%2005

China

Asia

America Latină

Africa

OECD

Răsăritul Apropiat

Fosta URSS

Europa non-OECD

10,00%

23,60%37,00%

15,00% 8,60%3,20%0,70%

1,90% 1973ChinaAsiaAmerica LatinăAfricaOECDRăsăritul ApropiatFosta URSSEuropa non-OECD

26

Tabelul 5

Consumul energetic estimat pentru anul 2025 (cu o populaţie estimată la 8,5 miliarde locuitori) (mln tone)

Nr. crt.

Categoria de combustibil 1992 2000 2025

1 Ţiţei 3128 3200 3397 2 Cărbune 2164 2600 1625 3 Gaze 1780 1800 2542 4 Hidraulică 543 650 843 5 Nucleară 565 650 1346 6 Surse noi 1000 1268 7 În total 8122 11021

Observaţie: Pentru anul 2020 în unele ţări 25% din bilanţul energetic va fi acoperit de energia solară. Sursa: Energii neconvenţionale curate. –Bucureşti, 1998, p.10.

În anul 1995, s-a înregistrat o scădere a ratei de creştere până la 2,3%. Apoi au urmat doi ani de

creştere economică de 3% în 1996 şi 3,2% în 1997. În 1999, rata de creştere avea să scadă până la

2,2%. În perioada 1991-2000, ratele de creştere, în medie, s-au situat sub nivelul ratei pe termen

lung de 2,5% pe an. În ceea ce priveste ţările în dezvoltare, deşi potentialul de creştere al acestora

este mult mai mare decât al celor dezvoltate, creşterea economică în aceste ţări este frânată de o

serie de factori atât de natură endogenă, cum ar fi politicile economice greşite, deficitele bugetare şi

datoriile externe mari, inflaţie, lipsa de forţă de muncă calificată etc., cât şi de natură exogenă, cum

ar fi escaladarea protecţionismului, ratele dobânzilor mari pe pieţele internaţionale de capital,

dependenţa de resurse străine de materie primă pentru dezvoltare etc. Datele prezentate în anexele

7, 10 şi 11 caracterizează nivelul actual şi perspectivele creşterii producţiei lmondiale a produselor

petroliere.

Preţurile la energie, în general, şi la ţiţei, în special, au, de asemenea, un impact major asupra

creşterii economice în ţările în dezvoltare, luând în considerare, pe de o parte, alternativele limitate

de acces la alte surse de energie şi, pe de altă parte, lipsa de resurse financiare pentru investiţii în

conservarea energiei, aceste ţări fiind vulnerabile la oscilaţiile mari ale preţurilor la energie. În ceea

ce priveşte raportul dintre consumul de energie şi creşterea economică, acesta s-a stabilizat în

ultimii ani. Acest raport a fost puternic marcat în timpul celor două şocuri petroliere, după care a

urmat o perioadă de reducere a consumului de energie, ca rezultat al conservării surselor de energie.

În ţările în dezvoltare conservarea surselor de energie nu a fost atât de evidentă ca în ţările

dezvoltate, primele continuînd să încurajeze consumul de energie pentru a stimula creşterea

economică. Această politică s-a dovedit a fi cu două tăişuri, creşterea preţurilor la petrol la sfîrşitul

anilor ’70–începutul anilor ’80 încetinind ritmul de dezvoltare al acestor ţări. Astfel, în următorii ani

politica economică promovată de aceste ţări, dar si de către cele dezvoltate, a fost cea de utilizare

mai eficientă a surselor tradiţionale de energie, dar şi căutarea de surse noi.

27

Consumul mondial de energie a înregistrat o evoluţie pronunţată în perioada 1969-1979, cu o

medie anuală de circa 4,2%, astfel, nivelul consumului în 1979 era cu 51,6% mai mare decât cu

zece ani în urmă. Cauzele creşterii consumului au fost condiţionate, atât de ritmul de creştere

economică, în general, cât, mai ales, de preţurile foarte mici la produsele petroliere si ţiţei,

importate din statele membre ale OPEC. Aceste ţări au început să majoreze preţurile la ţiţei la

sfârşitul celui de-al 7-lea deceniu, determinând o creştere neaşteptată a costului la energie. Odată

însă cu creşterea puternică a costului la energie în perioada 1979-1982, s-au înregistrat scăderi ale

consumului până la 46,6 mlrd. bbl echivalenţi în ţiţei, adică, o scădere continuă a acestuia cu 2,4%

pe an. Scăderea preţului la energie începînd cu anul 1982, a atras după sine o creştere imediată a

consumului de energie, astfel, în 1984 acesta avea să fie cu 4,4% mai mare decât în anul precedent,

iar în 1985 – cu 2,4% mai mare faţă de 1984. Scăderea preţului la energie s-a datorat, în principal,

faptului că celelalte ţări, în afară de OPEC, odată cu creşterea preţului la ţiţeiul din OPEC, au putut

să–şi exploateze eficient resursele proprii energetice, care altădată erau scumpe, comparativ cu cele

provenite din Golful Persic.

Astfel, oferta de energie a crescut, creând presiuni asupra preţurilor. Consumul de energie la

nivel mondial a înregistrat până în 1990 o tendinţă crescătoare. Astfel, această creştere a fost în anul

1986 de 2,6%, adică până la nivelul de 51,8 mlrd. barili, iar în 1990 consumul a crescut cu mai

puţin de 1,8%, până la 57,2 mlrd. bbl echivalenţi în ţiţei6. Conform previziunilor cuprinse în

Modelul Energetic al OPEC, se aşteaptă ca cererea să crească cu o rată medie de 1,5% până în anul

2020, corespunzând unor rate de 1,8% şi 1,3% până în 2010, respectiv 2020 [210, p.138].

Consumurile de energie în următorii trei ani – 1991-1993 – a fost sensibil apropiat, în 1991

acesta înregistrând o uşoară scădere, iar în următorii ani (1992-1999) a fost în creştere. Creşterile

consumului de energie în această perioadă au fost semnificative, în special pentru ţările dezvoltate,

ajungând la 62,4 mlrd.bbl echivalenţi în ţiţei în 1999, datorită preţurilor relativ constante la ţiţei,

chiar dacă în fosta URSS a scăzut drasnic.

O analiză pe ţări, grupe de ţări sau regiuni geografice denotă că tendinţele consumului de

energie au fost diferite. Astfel, în perioada 1979–1982, marcată de criza mondială, inclusiv la

energie, în ţările comuniste consumul a înregistrat o creştere de 1,9% pe an faţă de celelalte ţări, în

care declinul a fost, în medie, de 4,3% pe an. Acestea din urmă au înregistrat uşoare tendinţe

crescătoare abia în 1983 – 0,6%. Apoi a urmat o perioadă de 7 ani în care consumul a înregistrat

creştere susţinută de de la un an la altul, şi anume: în 1984 – 4,4%, în 1985 – 1,6%, 1986 – 2,1%,

1987 – 3,5%, 1988 – 3,9%, în 1989 – 2,2%. Această evoluţie se explică prin faptul că ţările din

6 .* În continuare, în lucrare termenul de “bareli echivalenţi în ţiţei” se va regăsi sub forma prescurtată „bbl”.

28

blocul comunist obţineau resursele energetice la preţuri mai mici decât erau comercializate acestea

pe piaţa mondială7.

Odată cu declanşarea celei de-a două crize a petrolului, ţările dezvoltate, cu economii intensive

în energie, au luat o serie de măsuri pentru conservarea surselor proprii de energie. Între 1979-1982,

consumul american de energie a scăzut anual cu 10,2%, în Europa de Vest cu 8,1%, iar în Japonia

cu 7,8%.

Apoi, în perioada 1983-1986, în America de Nord consumul de energie a crescut într-un ritm

anual de 5%, având o tendintă mai puţin susţinută, dar, de asemenea, crescătoare până în 1989.

Anul 1990 a fost marcat de o scădere a consumului cu 0,2%, apoi până în 1999 fiind de creştere:

1991 – 1,2%, 1992 – 1,8%, 1993 – 2,3%, 1994 – 2,1%, 1995 – 1,2%, 1997 – 3,2%, 1999 – 0,7%.

Această tendinţă se explică prin faptul că SUA îşi asigură necesităţile de consum atât din resurse

proprii, cât şi din importuri.

Spre deosebire de America de Nord, Japonia a fost marcată până în 1987 de o continuă scădere a

consumului de energie, urmată apoi de o perioadă (1991-1999) în care consumul a crescut. La fel ca

şi în Japonia, în Europa de Vest scăderea consumului a continuat până în 1987, următorii ani fiind

marcati de slabe tendinţe alternative de creştere şi scădere, şi anume: 1988 – o creştere cu 0,7%,

1989 – o creştere cu 0,4%, 1990 – o scădere cu 0,1%, 1991 – o creştere cu 1%, 1992 – o creştere cu

0,1%, 1993 – o creştere cu 0,1%, 1994 – o creştere cu 0,1%, 1995 – o creştere cu 2,2%, 1996 – o

creştere cu 3,5%, 1997 – o scădere cu 0,3%. Spre deosebire de SUA, Japonia şi Europa de Vest sunt

puternic dependente de importuri, consumul reacţionînd imediat la oscilaţiile preţurilor.

Măsurile de conservare a energiei vor continua să defavorizeze consumul de energie, acest fapt

putând fi neutralizat doar de scăderea preţului la energie. În ceea ce priveşte structura surselor de

energie, aceasta s-a modificat, în special ca urmare a oscilaţiilor preţurilor la ţiţei. Datele din tabelul

6 caracterizează ponderea diferitor tipuri de resurse energetice în ultimii ani în volumul lor total. Tabelul 6

Ponderea diferitelor tipuri de resurse energetice în 1986-2007 din volumul lor tottal Produs/anual 1986 % din

total

1990 % din

total

2000 % din

total

2007 % din

total

Ţiţei 21204 40,6 22634 39,6 3614 39.1 3906 35,4

Gaz natural 11014 21,1 12962 22,7 2191 23.7 2654 24,1

Cărbune 15647 30,0 16426 28,7 2247 24.3 3136 28,9

Hidroenergie 1293 2,5 1388 2,4 610 6.6 709 6,5

Energie nucleară 3018 5,8 3787 6,6 585 6.3 622 5,6

ÎN TOTAL 52176 100 57197 100 9247 100 11027 100

Sursa: British Petroleum, 2008.

7 Dan R.M.& Ingram J.C. – “International Business.Fourth Edition”, John Woley & Sons Inc., 1996 .

29

Consumul de păcură în ţările din afara blocului comunist în 1979 a fost de 5,1 mlrd. bbl. Până în

1985 a scăzut cu 38,8% la 3,1 mlrd. bbl. Preţurile ridicate la pacură au condus la înlocuirea acestui

produs cu cărbune în anumite zone, iar în altele – cu gaze naturale. De asemenea, păcura a fost

substituită parţial şi în urma dezvoltării sectoarelor nucleare în diferite ţări (vezi anexele 3, 4).

Păcura continuă să fie un produs solicitat de piaţa mondială, în detrimentul cărbunelui. Astfel, în

1986, ca urmare a scăderii preţului la păcură, cererea de consum în ţările din afara blocului

comunist a crescut cu 2,7%, urmând apoi un declin de 3,4% în 1987, în baza creşterii preţurilor.

Apoi, în 1988 tendinţa inversă – de scădere a preţurilor – a condus la creşterea cererii pentru pacură

cu 3,7%. Creşterea a continuat în 1989 şi 1990 cu 2,3%, respectiv cu 0,2% faţă de anii precedenţi,

deşi preţurile păcurii au înregistrat o uşoară creştere. Recesiunea economică în care s-au aflat

majoritatea ţărilor dezvoltate în anul 1991 s-a manifestat şi în domeniul preţurilor şi a consumului

de păcură, acesta scăzând cu 0,9%. Situaţia s-a inversat însă în 1992, când, datorită creşterii

economice susţinute, în special, în Asia, consumul acestuia a ajuns la nivelul anului 19908.

Deşi consumul de păcură a înregistrat o tendinţă pronunţat descrescătoare, acest produs va

continua să aibă piaţă de desfacere, cu condiţia că preţul să devină competitiv în raport cu preţurile

pentru produsele ce îl substituie. Celelalte produse, ce rezultă din rafinarea ţiţeiului, spre deosebire

de păcură, nu au înregistrat mişcări spectaculoase privid evoluţia cererii lor de consum. Creşterile

economice din diverse zone geografice au determinat stimularea consumului de benzină, acesta

având o evoluţie ascendentă pe întreaga perioadă 1982–1991. În 1991 consumul de benzină se situa

la nivelul de 5,6 mlrd.bbl, adică, cu 21% mai mult faţă de nivelul consumului din 1982. Cererea de

benzină în următorii ani (1995-1999) a înregistrat în continuare o creştere, iar consumul de benzină

în această perioadă a avut o tendinţă crescătoare de la un an la altul, şi anume: în 1995 – cu 1,3%,

1996 – cu 0,9%, 1997 – cu 1,6%, 1998 – cu 1,4%, 1999 – cu 1,6% [63].

În această perioadă a avut loc modificare a structurii consumului de produse petroliere. A scăzut

ponderea de păcură în totalul produselor petroliere consumate în favoarea produselor deschise

(benzinele) şi a produselor medii distilate. Aceste modificări în structura de consum au fost foarte

pronunţate, în special în ţările dezvoltate.

În prezent, prognozele privind cererea mondială de petrol apar substanţial schimbate, ca urmare

a atacurilor teroriste din SUA la 11 septembrie 2001. Aceste evenimente, care s-au soldat cu

pierderea a mii de vieţi omeneşti, au avut drept consecinţă şi pierderea a mii de locuri de muncă,

scăderea severă a încrederii consumatorilor aruncând industria aeronautică şi activitatea liniilor

aeriene într-un vârtej al reducerilor de activitate. Astfel, în locul aşteptatei creşteri a cererii de petrol

pe plan mondial pentru anul 2001, a survenit o reducere cu 40.000 bbl/zi, până la o valoare de

8 Worldwide Petroleum Industry Outlook. The 17th Edition – Oil and Gas Journal, Pannwell, 2000.

30

120.000 bbl/zi, iar în anul 2002 s-a înregistrat o scădere a cererii mondiale de petrol cu 200.000

bbl/zi, până la o valoare de 600.000 bbl/zi. Cererea de petrol în 2003 a fost de 78 milioane bbl/zi

(vezi anexa 7). Deşi erau semne că cererea de petrol din sectorul industrial începuse să-şi revină şi

să se recupereze în acel an în multe ţări ale OCDE.

În tabelul 7 este prezentată cererea mondială de petrol pe regiuni în anul 2002, precum şi

modificările înregistrate faţă de anul 2001, cât şi estimările privind evoluţia cererii în anul 2003.

Astfel, cea mai mare cerere în anul 2002 se înregistrează pe continentul nord-american, aceasta

scăzând cu 0,18 mil.bbl/zi faţă de nivelul cererii din anul 2001. Asia se situează pe locul doi, cu un

nivel al cererii în 2002 de 21,60 mil.bbl/zi. Tendinţa pentru continentul asiatic este ascendentă, în

special datorită creşterii economice din China. Pe locul trei se situează Europa, cu o cerere la

nivelul anului 2002 de 15,82 mil.bbl/zi, aceasta având, de asemenea, o tendinţă crescătoare. Tabelul 7

Cererea mondială de petrol pe regiuni (mil.bbl/zi)

Cererea Cererea Cererea Cererea Regiunea 2002 2005 2006 2007

Modificare 2007/2002, %

America de Nord 23,95 25,49 25,31 25,53 6,6

Europa 15,82 15,61 15,63 15,28 -3,4 OCDE 8,53 49,67 49,34 49,08 47,54 China 5,16 6,69 7,21 7,54 46,1 Restul Asiei 7,47 8,77 9,02 9,29 24,4

Fosta URSS 3,74 3,92 4,06 4,12 10,2

Orientul Mijlociu 4,96 5,99 6,22 6,51 31,3

Africa 2,51 2,93 2,96 3,07 22,3 America Latină 4,73 5,10 5,33 5,61 18,6

ÎN TOTAL 76,86 83,80 84,88 85,97 11,9 Sursa: International Energy Agency, Oil Market Report, 2008.

Astfel, cererea de ţiţei este efectuată pentru 3 grupuri de ţări: OCDE, ţările în dezvoltare şi

China, ţările CSI şi cele din Europa de Est. Evoluţia cererii pentru produsele petroliere este

prezentată doar pentru ţările OCDE şi cele în dezvoltare. O informaţie mai amplă cu privire la

nivelul cererii mondiale la produsele petroliere este prezentată în anexele 5 şi 14.

Drept răspuns la creşterea cererii şi a consumului la produsele petroliere s-a adaptat mereu şi

oferta mondială. Datele din tabelul 8 permit a face o comparaţie între principalele regiuni

consumatoare de petrol din lume (Asia–Pacific, bazinul Atlantic) şi principala regiune furnizoare de

petrol (regiunea Golfului Persic) în ceea ce priveşte cererea şi oferta de petrol.

Cu toate acestea, chiar în condiţiile în care au existat întotdeauna capacităţi suplimentare de

producţie, o serie de ţări în dezvoltare din cadrul şi dinafara OPEC au pus în funcţiune noi capacităţi

31

de rafinare. Politica de preţuri promovată de OPEC a încurajat marile firme petroliere să se dezvolte

şi să contribuie la creşterea ofertei mondiale de petrol şi produse petroliere. Tabelul 8

Cererea şi oferta mondială de petrol (mil.barr/zi) 1999 2000 2010 2020 Asia – Pacific Cerere 20,1 20,6 28,8 37,9 Ofertă 8,0 8,3 7,1 6,3 Cererea netă – reg. Asia-Pacific 12,1 12,3 21,7 31,6 Bazinul Atlantic Cerere 50,3 50,6 57,5 65,1 Ofertă 43,6 44,8 51,6 53,3 Cererea netă a Bazinului Atlantic 6,7 5,9 5,9 11,8 Regiunea Golfului Cerere 4,3 4,3 5,7 7,0 Ofertă 22,5 23,8 32,3 48,3 Surplusul net al Regiunii Golfului 18,3 19,5 26,6 41,3 Oferta mondială 74,1 76,8 95,9 114,7 Cererea mondială 74.7 75,5 92,0 110,0 surplus (+) / defici ( -) 0,6 1,3 3,9 4,7

Sursa: IEA, Annual Reports 1997-2000; Forecast for 2010-2020.

Astfel, au aparut o serie de capacităţi de producţie noi în numeroase regiuni ale lumii, cum ar fi

Marea Nordului, America Latină, Africa, Orientul Îndepărtat; alte zone, ca cele din fosta URSS, au

contribuit şi ele la creşterea ofertei. De asemenea, şi în cadrul OPEC s-au deschis noi rafinării.

În ceea ce priveşte cererea pentru petrol şi produse petroliere, aceasta a crescut moderat în ţările

industriale, înregistrând creşteri importante în ţările în dezvoltare. În ultimii ani oferta mondială de

ţiţei a suferit o serie de schimbări semnificative, în urma unor evenimente majore cu caracter mai

degrabă politic. Războiul din Golf a determinat scoaterea din funcţiune a unor capacităţi

substanţiale de producţie din Kuweit şi Irak, stimulând, în acelaşi timp, apariţia unora noi în alte ţări

din OPEC, care să le înlocuiască, dar şi pentru a nu impiedica creşterea economică. Un alt factor

perceput de pieţele de ţiţei şi produse petroliere a fost scăderea considerabilă a producţiei în fosta

URSS. Acest fapt a determinat stimularea ofertei în alte zone ale lumii. Drept rezultat, au apărut noi

capacităţi de producţie într-o serie de alte ţări dinafara OPEC. Aceste creşteri au “echilibrat”

scăderea producţiei din SUA şi fosta URSS.

Arabia Saudită este ţara care dispune de capacitatea de control şi influenţa asupra pieţei

mondiale a petrolului. Un exemplu în acest sens îl constituie intervenţia acestei ţări în anul 1992. În

acel an, Arabia Saudită a decis să-şi intensifice producţia pentru a pune în echilibru cererea cu

oferta, în vederea contracarării evenimentelor care puteau marca negativ piaţa mondială a petrolului

şi produselor petroliere.

Drept urmare a conflictului din Golf, situaţia pieţei mondiale de ţiţei s-a schimbat semnificativ.

Faptul că nu s-au găsit surse sigure care să alimenteze imediat şi continuu piaţa cu ţiţei, în ultima

perioadă a anului 1990 şi în 1991 preţurile au crescutmult. Imediat însă după consumarea

32

conflictului, piaţa s-a stabilizat, deoarece au fost scoase din funcţiune unele capacităţi importante de

producţie de ţiţei şi produse petroliere.

Încă în anii ’50 producţia mondială de ţiţei a înregistrat o tendinţă ascendentă, ca urmare a unei

cereri în continuă creştere. Această tendinţă de creştere a producţiei de ţiţei a fost întreruptă în

perioada celor două şocuri petroliere. Astfel, creşterea bruscă a preţurilor în anii 1973–1974 a

generat o încetinire a ritmului de creştere economică, fapt care a atras atenţia asupra necesităţii

efectuării de investiţii în domeniul conservării energiei.

Efectul produs de cea de-a doua creştere a preţurilor la ţiţei în anii 1979–1981 a avut o amploare

şi mai mare asupra dezvoltării, împingând economia mondială într-o puternică recesiune

economică.Drept rezultat, stoparea creşterii producţiei şi consumului de ţiţei a dus la scăderea

cererii pentru ţiţei şi produse petroliere.

Scăderea producţiei mondiale de ţiţei a acţionat şi asupra cererii de produse petroliere, aceasta

înregistrând o tendinţă de scădere. Astfel, ridicarea de către OPEC a preţurilor la ţiţei s-a răsfrânt

asupra preţurilor produselor petroliere, căutându-se surse alternative, mai ieftine, pentru înlocuirea

lor.

Cât priveşte ţiţeiul, preţurile reduse ale acestuia au determinat în perioada 1981–1985 o

încetinire a eforturilor de conservare a surselor de energie, stimulând uşor cererea. Astfel, în 1984 s-

a înregistrat chiar o creştere a producţiei de ţiţei în ţările dinafara blocului comunist cu 1,33 mil.

bbl/zi până la 42,87 mil. bbl/zi, o creştere cu 3,2% faţă de anul precedent. La nivel mondial,

creşterea a fost cu 1,41 mil. bbl/zi până la 58,1 mil.bbl/zi, adică, o creştere cu 2,5%. Cauzele

principale ale creşterii producţiei de ţiţei au fost preţurile mici ale acestui produs, pe de o parte, şi

intensificarea creşterii economice şi a cererii de produse petroliere, pe de altă parte9.

În anul următor s-a produs o inversare a situaţiei, în 1986 înregistrându-se cel mai ridicat nivel

al producţiei de la 1980. Producţia mondială petrolieră a crescut cu 2,7 mil. bbl/zi până la 60,4 mil.

bbl/zi. În 1987, în urma creşterii preţurilor, s-a înregistrat un declin al producţiei mondiale cu

225.000 bbl/zi, iar la nivelul ţărilor dinafara blocului comunist – cu 460.000 bbl/zi. Preţurile mai

reduse din 1988 au schimbat din nou direcţia, astfel producţia crescând cu aproximativ 2 mil. bbl/zi.

Nivelul producţiei mondiale a fost în acel an de 62,35 mil. bbl/zi, iar cel al statelor dinafara sferei

comuniste – de 46,4 mil. bbl/zi. Pe aproape întreaga durată a anului 1989 preţurile au fost relativ

stabile, dar mici, fapt care a permis o stimulare a cererii. Producţia dinafara blocului comunist a

crescut cu 1,4 mil. bbl/zi, întărind creşterea economică şi cererea pentru ţiţei. Producţia din ţările

comuniste a scăzut ca urmare a intensificării problemelor economice interne ale URSS.

9 Attiga A.A. The Arabs and the Oil Crisis 1973 – 1986. OAPEC Information Department, Safat, 1987.

33

Conflictul din Golf nu a anihilat cererea de ţiţei. Producţia mondială în 1990 a crescut cu 1,6%

până la 64,815 mil. bbl/zi. Producţia OPEC a crescut cu 5,8% până la 24,76 mil. bbl/zi. În ceea ce

priveşte producţia ţărilor socialiste, aceasta a scăzut în fosta URSS cu 6% până la 11,54 mil. bbl/zi,

scăderi puternice înregistrându-se şi în Europa de Est, ca urmare a schimbărilor politice şi

economice (vezi anexa 8). În tabelul 9 sunt prezentate stocurile petroliere din ţările OCDE (în mil.

barili) în perioada anilor 1991-1999, modificările care au avut loc în stocurile petroliere ale acestor

ţări. Tabelul 9

Stocurile petroliere ale OCDE (mil. barili)

Ţara 1991

2000

2005

2006

2007

% modificare 2000/1991

% modificare 2007/2000

Canada 114 144 178 181 205 26,3 42,4

Franţa 138 170 185 182 180 23,2 5,9

Germania 271 272 283 283 275 0,3 1,1

Italia 164 140 132 133 133 -14,6 -5

Japonia 557 634 612 631 621 13,8 -2,1

M.Britanie 118 100 95 109 98 -15,3 -2

SUA 1581 1468 1698 1720 1662 -7,1 13,2

Alte ţări OCDE 513 117 104 103 106 -77,2 -9,4

În total OCDE 3476 3796 4068 4165 4097 9,2 7,9

Sursa: Energy Information Administration, International Petroleum Monthly, May 2008.

Scăderea activităţii economice în ţările OCDE şi evenimentele politice din fosta Uniune

Sovietică şi Europa de Est au contribuit la reducerea producţiei de ţiţei în 1991 până la 64,490 mil.

bbl/zi, chiar dacă la nivelul statelor OCDE ea a înregistrat o scădere marginală până la 24,530 mil.

bbl/zi. Producţia fostei URSS a scăzut mult – cu 9,7% faţă de anul precedent, ea fiind de 10,430

mil.bbl/zi. O uşoară creştere a activităţii economice în 1994 a condus la stimularea producţiei

mondiale de ţiţei până la 65,755 mil. bbl/zi. În anul următor aceasta, de asemenea, a fost din nou în

creştere, nivelul mondial atingând în anul 1996 – 66,93 mil. bbl/zi, în timp ce în fosta URSS

declinul economic general s-a răsfrânt şi asupra producţiei de ţiţei. În următorii 3 ani producţia

mondială a avut aceeaşi tendinţă ascendentă.

Toate aceste mişcări ale producţiei şi preţurilor au demonstrat că nivelul producţiei şi cererea de

ţiţei sunt sensibile la oscilaţiile înregistrate de activitatea economică, pe de o parte, şi la oscilaţiile

preţurilor ţiţeiului, pe de altă parte. Producţia de ţiţei scade sau creşte în funcţie de evoluţia

activităţii economice şi de mişcarea preţurilor. De exemplu, în septembrie 2001, oferta de petrol pe

plan mondial a fost afectată în urma atacurilor teroriste ce au avut loc la New York şi Washington.

Estimările preliminare denotă faptul că producţia mondială de petrol a atins o medie de 76,75

34

mil.bbl/zi în luna septembrie, cu 500.000 bbl/zi mai puţin faţă de luna anterioară. Volumul scăderii

a fost pus pe seama OPEC, producţia OPEC scăzând cu 450.000 bbl/zi, până la 24,47 mil.bbl/zi.

OPEC, imediat după atacurile teroriste, a făcut o declaraţie pentru a asigura stabilitatea pieţei şi

suficienţa ofertei şi-a păstrat “producţia-ţintă” (producţia convenită) neschimbată la întâlnirea de la

Viena din 26–27 septembrie 2001. Nu s-au înregistrat întreruperi ale exporturilor din Orientul

Mijlociu nici după începerea acţiunii militare aliate din Afganistan, din 7 octombrie.

Începând cu anul 1999 se observă o tendinţă crescătoare a ofertei de ţiţei în toate cele 3 grupuri

de ţări prezentate: OPEC, CSI, ţările non-OPEC şi China (tab. 10). Un element important în

evoluţia viitoare a ofertei de ţiţei o constituie abilitatea CSI de a-şi menţine nivelul de producţie. În

cazul în care aceste state işi vor reduce în continuare capacităţile de producţie, OPEC îşi va întări

poziţia pe piaţa mondială. Toate aceste aspecte, precum şi cele politice, legate de posibilitatea

eliminării definitive a embargoului impus Irakului, dar şi altor ţări (Libia, Yugoslavia etc.), vor

constitui factorii care vor marca evoluţia ofertei de ţiţei şi produse petroliere (vezi anexa 8). Tabelul 10

Oferta mondială de ţiţei în anii 1998-2007 (mii barili /zi)

1998 2000 2005 2006 2007

% modif. 2007/ 1998

Producţia mondială de ţiţei OPEC 31892 32160 33321 33560 35204 10,4 Non-OPEC şi China 37517 37994 37722 37464 37267 -0,7 Fosta URSS 7391 8014 11839 12318 12804 73,2 Totalul mondial 73588 74916 81255 81659 81533 10,8 Rafinarea internaţională Capacităţi de rafinare 79640 81929 85499 86678 87913 10,4 Rafinarea efectivă 66926 68594 74005 74743 75545 12,9 Rata de utilizare, % 84,0 83,7 86,6 86,2 85,9 2,3 Sonde active de forare (exclusiv CSI, Europa de Est, China)

SUA 831 700 46,2 Canada 260 240 89,5 Alte ţări 755 700 40,0 În total 1846 1640 49,0 Preţul mondial al petrolului Preţul mediu de export ( $/ baril)

11,92 17,00 52,00

Sursa: Worldwide Petroleum Industry Outlook – acces limitat British Petroleum.

Referitor la problema capacităţilor de producţie, se preconizează că anual vor fi puse în

funcţiune noi capacităţi de producţie. Oricum, se previzionează că cererea pentru petrol va creşte

într-un ritm mai mare decât capacităţile, fapt care va conduce la o creştere continuă a preţurilor.

35

1.4. Preţurile produselor petroliere pe plan mondial

Preţurile produselor petroliere continuă să fie volatile, fluctuaţiile înregistrate rezultând din

interacţiunea cererii cu oferta de pe piaţă. Mişcările ciclice ale preţurilor cauzează o serie de

probleme de planificare şi operaţionale în economia mondială. În ultima decadă, marcată de cel

puţin un eveniment politic major cum ar fi războiul din Golf sau atacurile teroriste din 11

septembrie 2001 de la New York, preţurile produselor petroliere nu au înregistrat fluctuaţii atât de

puternice ca în perioadele precedente – anii ’70–începutul anilor ’80 – când şocurile petroliere au

zguduit activitatea economică mondială.

Începând cu anii ’70, legătura dintre activitatea economică şi consumul de energie a continuat

să se deterioreze, ca urmare a creşterii mai rapide a preţului ţiţeiului şi altor surse de energie în

raport cu evoluţia altor costuri economice. Astfel, deciziile investiţionale adoptate în diverse

sectoare economice urmăreau, în special, reducerea dependenţei de resursele energetice scumpe si

restrângerea investiţiilor din sectoarele economice intensive în energie. Rezultatul avea să se

propage în lanţ în toate sferele economice, cu efecte negative asupra creşterii.

În perioada 1972–1982, preţul ţiţeiului „Arabian light crude” a crescut de la 2,48 $/bbl la 34

$/bbl, adică cu 1271%. Dacă însă ajustăm preţul ţiţeiului la evoluţia inflaţiei, creşterea reală a

acestuia a fost cu 546%. Comparativ cu ţiţeiul, celelalte produse au înregistrat în această perioadă o

creştere cu doar 151%.

Cererea pentru produsele petroliere nu a reacţionat imediat la creşterea puternică a preţurilor la

ţiţei. Aceasta pentru că preţul ţiţeiului în anii ’60 se situa mult sub preţul de echilibru al pieţei, el

fiind mai ieftin comparativ cu alte produse. De aceea, creşterea iniţială a preţurilor la ţiţei în anii

1973-1974 a fost uşor absorbită de economii. În anexa 10 este redată evoluţia preţului la petrol în

anii 1981-1998.

O altă explicaţie la „reacţia întârziată” a cererii de energie la creşterea preţului la ţiţei rezidă în

faptul că o serie de sectoare industriale şi comerciale s-au adaptat mai lent la aceste scumpiri,

investiţiile pentru corectarea consumului de energie al acestor sectoare necesitând, în multe cazuri,

o perioadă mai mare de 10 ani pentru a putea fi realizate. Datele din tabelul 11 demonstrează

evoluţia preţurilor mondiale la ţiţei în ţările OPEC şi non-OPEC în decurs de douăzeci de ani (din

1979 până în 2006). Aşadar, în perioada anilor 1979-1985 preţurile mondiale la ţiţei au crescut mai

mult de două ori.

Între anii 1978 şi 1981 preţurile la ţiţei au crescut cu 152%, cererea scăzând cu 12,3%. Astfel,

fiecare creştere cu 10% a preţului a determinat o scădere a cererii cu 0,8% - o cerere apreciată a fi

relative inelastică. Trebuie subliniat, totuşi, că cererea a răspuns la modificarea preţurilor.

36

Tabelul 11 Preţurile mondiale la ţiţei (preţurile oficiale de vânzare - $/baril )

Anul Totalul mondial Totalul OPEC Totalul non-OPEC Diferenţe non-OPEC –

OPEC 1979 13,08 13,03 13,44 +0,41 1980 28,84 28,30 31,94 +3,64 1981 35,49 34,82 38,54 +3,72 1982 34,18 34,13 34,35 +0,22 1983 33,00 33,54 31,72 -1,82 1984 28,61 28,59 28,65 +0,06 1985 28,33 28,43 28,16 -0,27 1986 27,10 27,81 26,14 -1,67 1987 16,24 16,10 16,44 +0,34 1988 16,57 16,77 16,21 -0,56 1989 13,58 13,36 14,06 +0,70 1990 18,91 18,72 19,29 +0,57 1991 24,72 24,18 25,78 +1,60 1992 16,22 15,88 16,87 +0,99 1993 16,86 16,55 17,47 +0,92 1994 12,44 12,15 12,79 +0,64 1995 16,22 16,05 16,40 +0,35 1996 18,55 18,12 19,12 +1,00 1997 23,46 23,07 23,96 +0,89 1998 15,36 14,97 15,91 +0,94 1999 9,93 9,96 9,90 -0,06 2000 27,07 26,92 27,19 0,26 2001 22,73 23,01 22,45 -0,56 2002 23,47 23,45 23,49 0,04 2003 27,11 26,95 27,25 0,30 2004 34,62 34,68 34,58 -0,10 2005 49,87 50,40 49,47 -0,94 2006 60,32 61,38 59,58 -1,80

Sursa: Energy Information Administration, 2008

La începutul anilor ’80, scăderea cererii de ţiţei, la fel ca şi încetinirea creşterii economice la

nivel mondial, au exercitat presiuni asupra preţurilor la ţiţei. Scăderea consumului de ţiţei nu a putut

disloca o parte din capacităţile de producţie existente, supraproducţia influenţind preţurile la ţiţei în

descreştere. Astfel, în 1983 preţul ţiţeiului din Arabia Saudită a scăzut până la 29$/bbl, iar în 1985

acesta costa 28 $/bbl.

Iniţial, scăderea preţurilor la ţiţei a avut un impact pozitiv asupra cererii. Astfel, în 1984 aceasta

a crescut cu 2%, urmând o scădere cu 1,1% în anul următor. Trebuie notat că preţul la ţiţei,

exprimat uzual în $ (iar în acea perioadă $ era mai puternic decât alte valute), avea sa fie mai mare

în ţările europene şi celelalte ţări decât în SUA. În această situaţie, cererea mondială a reacţionat

mai lent la scăderea preţurilor la ţiţei decât cererea din SUA

Stoparea scăderii preţurilor la ţiţei până în 1985 a fost generată de reducerea de către Arabia

Saudită a nivelului producţiei, cu toate că aceasta ţară avea să-şi schimbe ulterior politica de piaţă şi

de preţuri, ca urmare a scăderii producţiei sale sub nivelul de 2 mil. bbl/zi. Astfel, la sfârşitul anului

1985, OPEC îşi propune să recapete procentele pe piaţă pierdute ca urmare a scăderii producţiei.

37

Acest pas avea să provoace o prăbuşire a preţurilor în numai 7 luni cu 65,5%, preţul barilului de

ţiţei fiind în august 1986 de 9,35 $, faţă de 27,10 $, cât costa acesta în ianuarie 1986. În septembrie

1986, OPEC adoptă cote de producţie pentru fiecare stat membru, astfel preţul ţiţeiului crescând

până la 13-14 $/bbl la sfârşitul anului. Menţinerea cotelor de producţie avea să genereze în

continuare o creştere a preţului la ţiţei până la 17,5 $/bbl în anul 1987. Preţurile la termen pentru

tipul de ţiţei „light sweet” depaşeau la acea dată nivelul de 20 $/bbl.

Scăderea preţurilor în 1986 a atras după sine stimularea consumului, anihilând orice încercare de

conservare. Astfel, în ţările dinafara blocului comunist cererea de produse petroliere a crescut în

1986 cu 3,3%. Supraproducţia OPEC din 1988 a antrenat o nouă scădere a preţurilor. Deşi sistemul

de cote în cadrul acestei organizaţii era în vigoare, câteva dintre ţări, cum ar fi Irakul sau Emiratele

Arabe Unite, au refuzat să adere la sistemul de cote de producţie, aceste ţări producând la nivelul

capacitaţilor lor de producţie. Urmarea a fost scăderea preţurilor la ţiţei până la nivelul atins în

1986, fapt care a determinat stimularea cererii, ea crescând cu 3,9%.

Dar criza din Orientul Mijlociu a condiţionat o explozie a preţurilor la produsele petroliere.

Astfel, preţul mediu de export al ţiţeiului a crescut cu 28,2% în 1990 faţă de anul precedent,

atingând nivelul de 21,35 $/bbl. Cererea nu a înregistrat însă vreo tendinţă descrescătoare, în special

datorită creşterilor de consum din ţările în dezvoltare. Astfel, la nivelul ţărilor dinafara blocului

comunist cererea a crescut cu 1,6%, iar în ţările în dezvoltare – cu 5,3%. În anii '90 preţurile la ţiţei

au continuat să crească. Astfel, în 1997, ţiţeiul a fost vândut la un preţ mediu de export de 18,38

$/bbl. În 1998 acesta a scăzut la 11,92 $/bbl, în anul următor continuând să scadă.

Aşa cum se preconiza, preţurile la ţiţei şi la produsele petroliere au înregistrat în a doua jumătate

a anului 1999 o tendinţă crescătoare, acestea având un ritm mult mai accentuat de creştere decât

inflaţia. Refuzul Irakului de a coopera cu organismele internaţionale, printre care şi ONU, permite

celorlalte ţări furnizoare de ţiţei să-şi folosească capacităţile de producţie într-o proporţie mai

mare. Deşi reintrarea Irakului s-a tergiversat mai mult decât se aştepta, chiar şi în condiţiile în care

celelalte ţări OPEC au folosit capacităţile de producţie la maximum sau au pus în funcţiune noi

capacităţi, preţurile vor tinde sa crească, în special datorită scăderii masive a producţiei în ţările

CSI

Astfel, într-o perspectivă de 5 ani, se aşteaptă o diminuare a excesului capacităţilor de producţie

în raport cu evoluţia cererii. În anul 1998, din totalul capacităţilor de producţie, erau în exces

10,4%, iar din totalul cererii pentru produsele petroliere, în exces, erau 11,6%. La sfârşitul anului

2000 s-a înregistrat o reducere a capacităţilor de producţie până la 10,3% din totalul acestora şi până

la 11,4% din totalul cererii. În opinia specialiştilor din domeniu se prevedea ca în anul 2008

capacităţile de producţie vor fi supradimensionate cu doar 7,3%, acestea producând în exces 7,8%

38

din totalul cererii. În această perioadă se aşteaptă o apropiere a cererii cu oferta de produse

petroliere, de asemenea, o creştere în continuare a preţului la ţiţei, acesta atingând nivelul de 31,4

$/bbl în 2009. De fapt, după cum se ştie, situaţia s-a achimbat esenţial spre finele anului 2007.

Preţul la petrol a crescut de 3-4 ori, în iulie 2008 - depăşind 150 $/bbl., iar spre sfârşitul lunii

octombrie 2008 s-a redus până la 60 $/bbl. În legătură cu situaţia creată pe piaţa petrolieră mondială,

ţările OPEC au hotărât să reducă volumul producerii şi exportului petrolului cu 5%, totodată,

adresându-se către ţările non-OPEC exportatoare de petrol să întreprindă aceleaşi măsuri.

De asemenea, se constată că OPEC va juca un rol major în determinarea preţurilor mondiale la

produsele petroliere. În trecut incapacitatea sau indezirabilitatea OPEC de a menţine producţia în

limitele cotelor fixate constituiau motive principale ce determinau volatilitatea preţurilor,

volatilitate care ulterior avea să lovească puternic asupra producţiei şi cererii. Un factor-cheie în

acest sens, va fi dorinţa unor state ca Arabia Saudită, Venezuela, dar şi a altora de a susţine

stabilizarea preţurilor prin măsuri de ajustare a nivelurilor de producţie.

Un alt factor major în stimularea consumului de ţiţei îl constituie rata de creştere economică. În

1998 la nivelul ţărilor OCDE aceasta a fost de 2,2%, pentru ţările în dezvoltare – de 4,0%, iar

pentru ţările din Europa de Est şi CSI – de 2,9%. În 1999 rata de creştere economică în ţările OCDE

a fost de 1,7%, în ţările în dezvoltare – de 5,3%, iar în ţările din Europa de Est şi CSI – de 3,4%.

Preţul relativ redus al ţiţeiului şi al altor surse de energie a contribuit la stimularea creşterii

economice în toate zonele. Până în 2009 la nivelul ţărilor OCDE se aşteaptă o creştere economică,

în medie, de 2,1%. La nivelul ţărilor în dezvoltare, se preconizează, de asemenea, un ritm mai redus

de creştere economică. În ceea ce priveşte Europa de Est şi statele CSI, pentru perioada 2005–2009

se preconizează un ritm de creştere de 3,2% anual.

De asemenea, după opinia specialiştilor, o serie de alţi factori vor constitui impulsuri pozitive

pentru creşterea consumului de produse petroliere. Astfel, stabilirea unor noi reguli economice la

nivelul Uniunii Europene şi al Americii de Nord vor contribui la intensificarea comerţului şi a

activităţii economice. Perspective de creştere vor avea şi ţările din Europa de Est şi CSI.

Din anul 1998, preţurile petrolului au oscilat de la mai puţin de 10 USD/bbl la peste 35

USD/bbl. Pe parcursul anului 2000 nu a fost ceva neobişnuit ca preţurile să fluctueze şi cu peste

25%, uneori aproape cu 50%, în oricare dintre lunile anului. După ce preţurile petrolului au căzut

mult în decembrie 2000, s-au ridicat din nou la începutul anului 2001 şi au continuat să crească în

primul trimestru al anului din cauza unui deficit de petrol apărut pe piaţa mondială.

Experienţa anilor 1998 şi 1999 arată că chiar dacă există o supraproducţie semnificativă faţă de

cotele de producţie existente, cotele revizuite (scăzute) se reflectă în scăderea producţiei de petrol

39

brut. Nesiguranţa pieţei este foarte mare. Se ridică întrebări în privinţa economiei şi cererii de petrol

în legătură cu intervenţia SUA în Irak.

Specialiştii au apreciat că pe lângă acţiunea factorilor fundamentali ai pieţei, o contribuţie

esenţială la influenţarea pieţei şi a preţurilor ţiţeiului a revenit factorilor politico-diplomatici şi, mai

ales, factorilor psihologici – speculativi, al căror impact poate fi abil dirijat prin mecanismele

pieţelor la termen (bursa).

OPEC invocă, în plus, o serie de alţi factori cu caracter structural care au contribuit la situaţia

actuală a pieţei petrolului, şi anume:

a) Faptul că societăţile de petrol şi gaze au fost destul de precaute şi de sceptice în legătură cu

posibilitatea de susţinere a unor preţuri foarte ridicate. Din acest considerent, în 1998 şi 1999, aceste

companii au recurs la fuziuni pentru a contracara impactul preţurilor joase, iar în 2000, deşi

avantajate de preţuri mari, au investit cu prudenţă în proiecte menite să asigure o creştere a

producţiei.

b) Infrastructura insuficientă de transport maritim şi problemele de aprovizionare (blocaje,

întreruperi) survenite în capacităţile de rafinare şi conducte – ultimele aspecte fiind legate, în

principal, de caracterul tot mai restrictiv al legislaţiilor ecologice.

Evoluţia evenimentelor pe plan internaţional din ultimii ani a reflectat cu claritate caracterul

extrem de vulnerabil al pieţei la impactul unor factori psihologici şi speculativi, manevraţi cu

abilitate atât de producătorii, cât şi de consumatorii de ţiţei (inclusiv de către Agenţia Naţională a

Energiei). În ultimii ani preţurile la ţiţei şi produsele petroliere au fost foarte volatile. Astfel,

preţurile au crescut pe întreg anul 2002, în principal, datorită reducerii producţiei OPEC, dar şi în

urma unei anticipări a acţiunilor militare în Irak. Deci, la începutul anului 2002 preţul ţiţeiului a fost

de circa 15-16 USD/bbl, oscilând, la sfârşitul aceluiaşi an, între 25 şi 30 USD/bbl. Dacă în perioada

2001-2003 tendinţa anuală a preţului a fost crescătoare (22,01 USD/bbl în 2001 până la 25,50

USD/bbl în 2003), pentru anul 2005 se preconiza o scădere a preţului ţiţeiului până la nivelul de

23,27 USD/bbl. Această scădere se previziona a se produce ca urmare a extinderii resurselor

energetice alternative (dezvoltarea capacităţilor nucleare în SUA şi Europa, care sunt şi cei mai

mari consumatori de energie, precum şi scăderea costurilor de producţie în domeniul energiei

nucleare).

Pe termen lung, se prevedea că preţul petrolului va creşte până la nivelul de 25,50 USD/bbl în

anul 2020, şi peste 26,50 USD/bbl în anul 2025 [150, p. 28-41], în termeni reali, datorită deprecierii

dolarului american, acesta va depăşi nivelul de 48 USD/bbl. Această creştere este estimată a se

produce graţie sporirii cererii de ţiţei, ea urmând să se dubleze în 2025 faţă de 2001 (de la 76 mil.

bbl/zi la peste 123 mil. bbl/zi în 2025), dar şi scăderii producţiei de ţiţei în unele ţări cum ar fi SUA,

40

Canada, Mexic, Europa de Vest, Australia şi Noua Zeelandă. În ceea ce priveşte oferta de ţiţei din

celelalte zone, aceasta va avea o tendinţă crescătoare atât în termeni procentuali, cât şi în termeni

absoluţi.

Însă, aceste prognoze nu corespund realităţii. Previziunile legate de piaţa energetică, în general,

şi de piaţa petrolului, în particular, constituie subiectul unei mari incertitudini. O serie de

evenimente cum ar fi clima severă, frămîntările politice, grevele, descoperirile tehnologice, nu pot fi

anticipate. Evoluţiile viitoare ale tehnologiilor, creşterile demografice, creşterile cererii pot fi

estimate, luându-se în calcul totuşi o marjă de eroare.

Estimările prezentate mai sus au fost făcute în anul 2002. Studiile efectuate în anul 2003 denotă

însă anumite schimbări atât în ceea ce priveşte evoluţia preţului la ţiţei până în anul 2025, dar şi

anumite modificări legate de oferta de petrol. Astfel, EIA propune 5 variante în evoluţia producţiei,

importurilor, a consumului şi a preţului la ţiţei pentru anul 2025 (tabelul 12). Tabelul 12

Previziuni legate de piaţa petrolului pentru anul 2025

2025 Factori economici

2000

2001 Referinţă Creştere ec.

lentă*** Creştere ec.

ridicat ă**** Preţ mond.

ţiţei mic***** Preţ mond. ţiţei

mare ****** 1. Producţia primară ţiţei (cvadrilion Btu*)

15,14 14,94 15,05 14,38 15,45 14,12 15,92

2. Importuri nete de petrol** (cvadrilion Btu)

22,28 23,29 41,23 37,63 45,82 44,06 37,97

3. Consum produse petroliere (cvadrilion Btu)

38,53 38,46 56,56 52,16 61,61 58,57 54,65

4. Preţurile (USD 2001) mondiale de ţiţei

28,35 22.01 26,57 24,85 28,09 19,04 33,05

* Cantităţile de mai sus sunt derivate din volumele, în care produsele menţionate se măsoară (tone, bbl, etc.) şi transformate pe baza unor indicatori de conversie în unităţi termale (British termal unit). ** Prin importuri nete de petrol a se înţelege importuri nete de ţiţei, produse petroliere, uleiuri neprelucrate, alcool, eteri, componenţi amestecaţi. *** Prin creştere economică mică se înţelege creşterea PIB cu o rată anuală de 2,5% faţă de cazul de referinţă, în care creşterea ratei anuale PIB este de 3,0%. **** Prin creştere economică ridicată se înţelege creşterea, în medie, a ratei anuale PIB cu 3,5%. ***** Prin preţ mondial mic al ţiţeiului înţelegem preţul de 19,04 USD/bbl pentru anul 2025 faţă de cel de 26,57 USD/bbl, considerat pentru cazul de referinţă ****** Prin preţ mondial mare al ţiţeiului înţelegem preţul de 33,05 USD/bbl în anul 2025.

Creşterile economice preconizate la nivel mondial se vor răsfrânge pozitiv şi asupra cererii de

energie menită să alimenteze dezvoltarea, principalii combustibili energetici fiind petrolul şi gazele

naturale. Excesul capacităţilor de rafinare va constitui în continuare o problemă majoră, care va

influenţa preţurile în perioada previzionată. Această problemă poate fi ţinută sub control, dacă ţările

producătoare de ţiţei vor controla producţia şi dacă cererea ţărilor în dezvoltare va fi în continuare

susţinută. Scoaterea din circuit a unor zone /câmpuri petroliere, precum şi înlocuirea acestor surse

de aprovizionare cu altele noi vor constitui unul dintre factorii, care îşi va lăsa amprenta asupra

pieţei mondiale a ţiţeiului.

41

Un alt factor ce va marca în continuare piaţa petrolului este volatilitatea preţurilor la acest

produs. Astfel, din analizele efectuate asupra preţurilor la petrol se observă că aceste preţuri sunt

constituite nu doar pe baza unor factori comerciali, cum ar fi cererea şi oferta pentru petrol, ci şi ca

urmare a producerii unor fenomene extra-comerciale cum ar fi situaţia pe piaţa finnaciară

internaţională, evoluţiile tehnologice, dar şi cele climatice, conflictele militare etc. Toţi aceşti

factori marchează direct piaţa petrolului, nefiind de cele mai multe ori posibilă anticiparea

producerii lor.

Traectoria preţului la petrol seamănă cu o cardiogramă care exprimă un nivel uniform al

ritmului de dezvoltare a complexului energetic global [150, p.28-41]. Către nivelul dinţilor şi

adânciturile căderii lor în ultimii treizeci de ani este concentrată atenţia cercurilor de afaceri, a

specialiştilor şi consumatorilor de rînd (fig. 6).

0102030405060708090

100110120130140150

1970 1976 1980 1986 1900 1997 2000 2004 2007 2008

Preţul la ţiţeicorectat cunivelulinflaţiei şicursuldolarului

Preţul la ţiţeiîn dolari

Fig. 6. Dinamica preţului mediu la petrolul importat în ţările OCDE (USD/bbl). Sursa: Башмаков И. Цены на нефть: пределы роста и глубины падения. Вопросы экономики. -2006. -№3. -C.28.

Conform rezultatelor sondajului internaţional al opiniei publice, cel mai mult îi îngrijorează pe

oamenii din lume creşterea preţurilor la petrol. După cum demonstrează experienţa ultimilor 35 de

ani, cercetătorilor le este foarte greu să prevadă în baza evaluării experţilor sau modelelor

matematice nu numai nivelul, dar deseori chiar direcţia corectă a dinamicii în perspectivă a preţului

la petrol. Totodată, încercările de a prognoza preţurile la petrol nu pot fi privite ca un joc la modă,

fără folos pentru practică. Astfel de încercări fac toate firmele care investesc mijloace colosale în

sectorul petrolier, ministerele economiei şi finanţelor din multe ţări, precum, milioane de

consumatori de produse petroliere.

42

În lucrarea publicată în 1992 de către I.Başmakov „Energetica lumii: învăţămintele viitorului”10

erau formulate următoarele concluzii:

• până în anul 2000 preţul mondial la petrol nu va depăşi nivelul anului 1985;

• apoi presiunea înaltă la potenţialul de resurse în ramură va duce la creşterea preţului la petrol.

Cu cât nivelul preţurilor şi durata lor se vor menţine la un nivel scăzut, cu atât mai brusc ele vor

creşte în viitor;

• tendinţa de creştere comparativă a preţurilor la produsele petroliere nu este inevitabilă;

• amplitudinea de oscilare a preţurilor la petrol poate fi destul de mare şi depinde de politica

centrului cartelului de petrol – a ţărilor din Orientul Apropiat, de dinamica capacităţilor de

producţie şi nivelul de folosire a lor. Creşterea preţului la petrol începe când indicatorul

nivelului de folosire a capacităţilor de producţie din aceste ţări depăşeşte 85%.

Experţii FMI şi OCDE recunoşteau încă în 2005 că efectul creştereii preţurilor la petrol

influenţează negativ dezvoltarea globală a economiei, ceea ce a fost apreciat ca principalul factor de

risc economic. O concluzie similară se poate face în baza datelor SUA, numai că aici nivelul de sus

este o pondere de 10%. Se preconiza ca ritmul de sporire a PIB al SUA în 2006 să fie cu 0,2% mai

jos de nivelul anului 2005, care, la rândul său, să fie cu 1% mai jos de nivelul anului 2004. Pe când

acest indicator încă nu atinsese 10%.

Aşadar, proporţia de 10-11% din PIB poate fi considerată ca nivelul de sus de la care trebuie

reorientate mijloacele economice la procurarea resurselor energetice, în urma cărora se mai poate

asigura creşterea economică. În anii 1980-1981 această proporţie a evaluat mult, ceea ce şi a

determinat scăderea ritmului de creştere a PIB. În caz de mărimi mai mici ale acestor dimensiuni la

resursele energetice comparativ cu PIB, se asigură un potenţial de creştere economică pe baza

interconecxiunii altor factori de producţie. În caz contrar, când se depăşeşte nivelul de sus al puterii

de cumpărare, se reduce posibilitatea de înlocuire a factorilor de producţie. Rata profitului se

reduce, o parte din capital se devalorizează, în activitatea de business rămân cei a căror normă

individuală a profitului depăşeşte media.

Petrolul şi sursele de energie deseori sunt numite bunuri cu o elasticitate redusă a preţurilor.

Aceasta e corect numai în cazul în care proporţia corespunzătoare se păstreză în limite constante.

Iar dacă proporţia depăşeşte aceste limite, atunci elasticitatea creşte brusc. Când „depăşeşte” pragul,

creşterea încetează sau stopează. În cazul dat, admiterea independenţei factorului profit (Y – PIB) şi

preţ (P), luate ca bază a funcţiei ordinare a cererii de energie (E =A x Yey x Pep), nu se confirmă.

Ritmul de sporire a cererii la energie (Te) poate fi exprimat în modul următor:

10 Энергетика мира:уроки будущего /Под ре. И.Башмакова. М.: МТЭА, 1992.

43

Te = ey x Ty + ep x Tp ,

unde: Ty - ritmul de sporire a PIB; Tp - ritmul de sporire a preţurilor la purtătorii de energie;

ey şi ep – elasticitatea cererii în corespundere cu profitul şi preţul.

Când ponderea cheltuielilor pentru resursele energetice în PIB depăşeşte:

Ty = Typ - b x Tp ,

unde: Typ - ritmul potenţial de sporire a PIB.

Sau Te = ey x Typ + (ep - ey x b) xTp, coeficientul de elasticitate la preţ (ep) este mai mic de zero şi

el creşte absolut cu mărimea ey x b.

Aşadar, funcţia cererii la energie şi petrol se caracterizează prin coeficienţii dinamici de

elasticitate. Când coraportul „cheltuielilor pentru energie/PIB” depăşeşte pragul de sus, sporirea

preţurilor la resursele energetice conduce la creşterea coeficientului de elasticitate a preţurilor [150,

p. 34].

44

2. FLUXURILE INTERNATIONALE CU PETROL ŞI PRODUSE PETROLIERE

2.1. Comerţul internaţional cu petrol şi produse petroliere. Perspective

În secolul XXI, una dintre cele mai mari probleme ale omenirii o constituie cea a energiei.

Populaţia globului este în continua creştere, astfel că aceasta va atinge în mai puţin de 50 ani cifra

de 8 mlrd. oameni. Acest fapt forţează oamenii de ştiinţă să găsească noi alternative pentru a

substitui, cel puţin parţial, sursele tradiţionale de energie. Din păcate, soluţiile deja găsite nu pot fi

aplicate în masă şi nu au rezultatele scontate.

Având în vedere faptul că resursele tradiţionale de energie, în speţă cele de petrol, se găsesc în

regiuni diferite faţă de cele de consum, de organizarea unor fluxuri comerciale continui va depinde,

în final, dezvoltarea economică. Principalele zone ce furnizează ţitei sunt localizate în Orientul

Mijlociu, Rusia, America Centrală şi Africa, în timp ce principalii consumatori se găsesc în

America de Nord, Asia–Pacific şi Europa. Astfel, principalii actori în cadrul fluxurilor cu petrol

sunt SUA, Asia–Pacific şi UE, la un capăt, iar la celălalt capăt se găseşte OPEC, dar şi Rusia.

O mare parte a capacităţilor industriei prelucrătoare aparţine ţărilor industrial dezvoltate (SUA –

21%, Europa de Vest – 20%, Japonia – 6%). În ultimele decenii rafinării gigantice au fost construite

în ţările din Orientul Mijlociu şi Apropiat. Ca rezultat, ponderea capacităţilor de producere a ţărilor

în dezvoltare a crescut până la 40% [176, p.8].

Analizând piaţa mondială a exporturilor de ţiţei brut, se poate remarca faptul că pragul maxim

istoric al exporturilor din Golful Persic a fost atins în anul 1974, când mai mult de 2/3 din ţiţeiul

tranzacţionat pe piaţa mondială provenea din ţările OPEC. Cel mai de jos prag al exporturilor din

ţările OPEC a fost atins în anul 1984, că urmare a nivelului foarte ridicat al preţului şi al reducerii

consumului pe piaţa mondială. La acea dată, din totalul ţiţeiurilor tranzacţionate pe piaţa mondială,

doar 40% proveneau din zona Golfului Persic. În urma scăderii nivelului preţului în anul 1985,

procentul exporturilor din zona Golfului Persic a crescut gradual, oscilând în anii 1990 şi până în

timpul de faţă între 40% şi 45% din totalul comerţului internaţional cu ţiţei. În cele 3 variante de

previziuni efectuate de către Agenţia Internaţională de Energie, producătorii din zona Golfului

Persic şi în anii apropiaţi urmează să participe cu circa 45% din volumul total tranzacţionat pe piaţa

mondială. După anul 2007, participarea OPEC în cele 3 variante de previziune este diferită. Astfel,

în cazul unor preţuri ridicate, participarea OPEC în cadrul fluxurilor internaţionale cu petrol

45

urmează să atingă nivelul de 65% în anul 2025, iar în cazul înregistrării unor preţuri mici,

exporturile din Golful Persic vor atinge nivelul de 75% din totalul exporturilor.

În ceea ce priveşte importurile SUA, acestea sunt preconizate să cresca de la 4,9 mil.bbl/zi în

anul 2001 până la 20,9 mil.bbl/zi în anul 2025. În anexa 12 sunt prezentate unele previziuni privind

importurile de petrol în SUA în perioada de până în anul 2015.

Cât priveşte oferta de export al ţiţeiului, situaţia este exact inversă. Oferta americană şi oferta

din Orientul Mijlociu la exportul de ţiţei are două extreme. Oferta de export din Orientul Mijlociu a

crescut atât ca volum, cât şi că pondere în totalul fluxurilor internaţionale cu ţiţei.

În ceea ce priveşte Asia-Pacific, deşi cantitativ şi valoric importă mai puţin decât SUA (peste 10

mil.bbl/zi în anul 2003), dependenţa acestei zone de importuri este mult mai mare decât cea a SUA

(circa 60% din totalul consumului din Asia-Pacific se importă). Oricum, această dependenţă nu este

reprezentativă la nivel de ţară. Astfel, Indonezia este net exportatoare de ţiţei, în timp ce China a

devenit net importatoare. Marea majoritate însă a ţărilor sunt aproape total dependente de ţiţei. În

această categorie intră şi Japonia, care, în topul ţarilor importatoare, se situează pe locul al doilea,

după SUA (cu un import zilnic de 6 mil.bbl/zi).

Urmatorul mare importator este Uniunea Europeană. La fel ca şi Asia–Pacific, importurile

acestei regiuni reprezintă circa 60% din totalul consumului intern de ţiţei. Principalii furnizori de

ţiţei ai Uniunii Europene sunt Mexic, Venezuela, Arabia Saudită, Iran, Irak, Kuweit, Norvegia,

unele ţări din Africa ş.a.

Producţia europeană de ţiţei provine din Marea Nordului, adică din Marea Britanie, Norvegia şi

Danemarca. Restul ţărilor se gasesc într-o situaţie similară cu cea a Japoniei, fiind aproape integral

dependente de importuri.

De resurse colosale de ţiţei dispun ţările din CSI (Rusia, Kazahstan, Azerbaidjan, Uzbekistana,

Tarkmenistana ş.a.). Este bine cunoscut că Rusia deţine resurse energetice enorme: 45% din

rezervele mondiale de gaze, 23 % - cărbune şi 13 % din resursele de petrol de pe glob. Astfel în

viitoarele deceniii, ba chiar secole pentru Rusia nu se pune problema lipsei de resurse energetice.

De aceea Rusia joacă un rol tot mai mare în prblemele energeticii.11

După datele raportului „Energia lumii 2005”12, elaborat de Compania British Petroleum, peste

40 de ani situaţia pe piaţa petrolieră va deveni critică pentru consumatori. După calculele autorilor

raportului, resursele proprii de petrol ale SUA sun suficiente pentru 11,1 ani, Norvegiei – pentru 8,2

ani, Marii Britanii – pentru 6 ani. Din cele 44 ţări ale lumii care extrag petrol, 25 deja reduc

extracţiile. În tabelele 13, 14 este prezentată evoluţia consumului mondial în ultimii 10 ani şi nivelul

preţurilor la produsele petroliere. 11 Использлвание возобновляемых источников энергии в России (Росс. Национ. Доклад). Журнал «Энергетика», 1996, №11, с.3-11. 12 Energia pentru ziua de mâine – să aşteptăm acum!Declaraţia CME 2000. – Bucureşti, 2002, p.118-119.

46

Tabelul 13

Consumul mondial de petrol în ultimii 10 ani (milioane bareli/zi)

1995 2000 2001 2002 2003 2004 2005

69, 506 75,779 76,379 77,280 78,655 81,444 82,659

Sursa: Орлов Дм. Нефть в обмен на демократию. «Известия», 14.07.2006, с.13. Tabelul 14

Sporirea preţului la petrol în ultimii ani ($ SUA)

1995 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 Iulie 2008

În octombr. 2008

17,02 27,07 22,73 23,47 27,11 34,62 49,87 60,32 69,9 > 150 60

Sursa: Орлов Дм. Нефть в обмен на демократию. «Известия», 14.07.2006, с.13 şi informaţiile curente.

SUA folosesc aprope o pătrime din tot „aurul negru” mondial, totodată ponderea lor în

producţia de petrol constitue puţin mai mult de 10%. În 2001 dependenţa SUA de importul

petrolului constituea 52%. Conform estimărilor IEA către 2015 ponderea importului în consumul de

petrol în America poate atinge 60% (anexa 12). De aceea, SUA luptă intens pentru penetrarea pe

noi pieţe petroliere în Orientul Mijlociu, Irak, Afganistan, dar şi în alte regiuni, inclusiv în CSI.

SUA întreprinde eforturi mari de a-şi asigura controlul asupra bogăţiilor de resurse energetice

din lume, inclusiv şi din Rusia. În anul 2003 SUA era aproape de a cuceri acest control asupra la o

mare poarte a pieţei de produse petroliere – prin intermediul afacerii ce se pregătea între compania

„IUKOS” şi Chevron Tehaco. Protocolul de intenţii deja era semnat. Compania IUKOS avea să fie

văndută Amaricii pentru 6-7 miliarde de dolari, iar în decurs de câţiva ani toată compania IUKOS ar

fi trecut sub controlul Americii.

SUA întreprinde diverse scenarii de a asigura schimbul democraţiei pe petrol. America mult

contează pe alegerile din 2007 şi 2008 în Rusia, în nădejdea de a-şi întări influenţa sa asupra pieţei

petroliere din Rusia. În acest scop SUA are intenţia de a implementa democraţia sa şi în Rusia după

tipul altor ţări din CSI (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan etc.). Dar, după cum se vede, Kremlinul, a

anticipat acţiunile Americii şi în mod hotărît se opune „răspândirii democraţiei” după tipul

american.

În iunie 2006 la Sangpeterburg a avut loc samitul Grupului-8, cu participarea conducătorilor

Marei Btitaniei, Germaniei, Italiei, Canadei, SUA, Franţiei, Japoniei şi Rusiei. De asemenea, au

participat şi conducătorii Braziliei, Indiei, Chinei, Kazahstanului, Mexikului, Republicii Sud-

Africane de Sud, Reprezentantului Comisiei Europene, Secretarul General al UNESCO etc.

Se ştie că nu toate ţările împărtăşesc poziţia Rusiei în domeniul resurselor energetice. Însă după

criza energetică (de gaze) din Europa în ianuarie 2006, mulţi s-au convins că transportarea gazului

în Europa prin Ucraina nu este temeinică. Rusia le-a dat de înţeles ţărilor europene că securitatea

47

energetică poate fi asigurată numai când interesele tuturor participanţilor vor fi atât de puternic

îmbinate, devenind în sfîrşit egale. Cu această concluzie au fost de acord toţi participanţii. Totodată,

consultările pe problemele securităţii energetice au trecut greu, de oarece sunt atinse (lezate)

interesele companiilor energetice transnaţionale.

2.2. Locul şi rolul ţărilor OPEC şi non-OPEC în comerţul mondial cu petrol

OPEC (Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol) este o organizatie interguvernamentală

permanentă, care coordonează şi uniformizează politicile statelor-membre în domeniul petrolului, în

vederea asigurării unor preţuri stabile şi echitabile pentru producători.

OPEC are în componenţa sa statele exportatoare de petrol, indiferent de naţionalitatea acestora:

arabe sau nearabe. Membrii săi sunt: Arabia Saudită, Kuweit, Irak, Iran, Venezuela, Qatar,

Indonezia, Libia, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Nigeria, Ecuador şi Gabon cu statut de membri

asociaţi.

Ideea fondării acestei organizaţii datează din anii ’60, când companiile monopoliste au luat

măsuri de reducere la jumătate a preţului petrolului brut exportat de ţările producătoare. Acest lucru

a provocat pagube materiale semnificative în economiile ţărilor producătoare, care au fost astfel

obligate să se gândească la noi modalitaţi de aşigurare a intereselor lor naţionale şi de prevenire a

irosirii surselor lor de venit.

Aşadar, în septembrie 1960, Irakul a invitat la Bagdad conducătorii unei serii de ţări

producătoare de petrol, printre care Venezuela, Iran, Arabia Saudită şi Kuweit. La întâlnirea de la

Bagdad s-a lansat ideea constituirii unei organizaţii de apărare a intereselor producătorilor, luând

astfel fiinţă Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol – OPEC

La cei cinci membri-fondatori au aderat, pe parcurs, încă opt membri: Qatar (1961), Indonezia

(1962), Libia (1962), Emiratele Arabe Unite (1967), Algeria (1969), Nigeria (1971), Ecuador

(1973) şi Gabon (1975). Ecuador şi Gabon şi-au anulat efectiv statutul de membri la 31 decembrie

1992, respectiv pe 1 ianuarie 1995.

Din 1965, sediul central al organizaţiei este situat la Viena (Austria). În primii ani de fiinţare

sediul aflându-se la Geneva.

Statutul OPEC stipuleaza că „orice ţară cu un substanţial export net de ţiţei care are interese

fundamental asemănătoare cu cele ale statelor-membre poate deveni membru cu drepturi depline al

Organizaţiei dacă este acceptat de 0,51 majoritate din membrii cu drepturi depline, având toate

voturile membrilor fondatori”.

48

Statutul face diferenţă între cele trei categorii de membri: membru-fondator, membru cu drepturi

depline şi membru-asociat. Statut de membru-fondator au acele ţari care au fost reprezentate la

prima conferinţa a OPEC şi care au semnat acordul iniţial, înfiinţând OPEC. Membri cu drepturi

depline sunt membrii fondatori plus acele ţari ale căror cereri de primire au fost acceptate de

Conferinţa OPEC. Membrii asociaţi sunt ţările care nu se califică pentru drepturi depline, dar care

sunt admise în anumite condiţii speciale, după cum hotărăşte Conferinţa.

În cadrul OPEC deciziile se iau prin consens. Fiecare stat-membru are, teoretic, suveranitate

absolută asupra producţiei sale de petrol. Statele-membre decid, însă, prin vot unanim asupra

nivelului maxim al producţiei pe întreaga organizaţie, dar şi defalcat pe fiecare stat-membru.

OPEC nu controlează în totalitate piaţa petrolului, statele-membre producând aproximativ 40%

din ţiţeiul mondial şi 14% din gazele naturale. Oricum, exporturile de petrol ale OPEC reprezintă

cam 60% din petrolul comercializat la nivel mondial şi tocmai de aceea OPEC poate avea o

influentă puternică asupra pieţei petrolului, mai ales atunci când decide reducerea sau creşterea

nivelului producţiei.

În timpul întâlnirilor ordinare sau extraordinare, statele-membre stabilesc (sau nu) cote de

producţie. Pentru că OPEC este o sursă majoră de petrol, deciziile OPEC de mări sau a reduce

producţia pot micşora sau majora preţul ţiţeiului. Acest lucru nu este valabil în cazul produselor

petroliere ca, de exemplu, benzina, unde participă mai mulţi factori. În unele ţări impozitele

reprezintă 70% din preţul fînal platit de consumatori. Aşadar, chiar o schimbare majoră în preţ

poate avea o înfluentă minoră asupra preţurilor.

Multe ţări au întrodus deja impozite mari la produsele petroliere. Ca rezultat al acestor măsuri,

ţărilor consumatoare le revine din petrol o sumă mult mai mare decând OPEC. Ţările G7 (SUA,

Canada, Japonia, Germania, Italia, Marea Britanie şi Franta) dispun de un venit din impozitele pe

petrol cu 70% mai mare decând câştigurile din exporturile de petrol ale celor 11 state-membre ale

OPEC.

În 1998, veniturile din astfel de impozite ale ţărilor G7 au fost de aproximativ 300 mlrd.USD, în

timp ce veniturile din exporturile de petrol ale ţărilor OPEC au însumat doar 180 mlrd.USD, iar

dacă din această sumă se scad şi costurile aferente, venitul net se ridică la 160 mlrd.USD.

Principalele obiective ale OPEC sunt:

• coordonarea şi unificarea politicii petroliere a statelor-membre şi găsirea celor mai bune

metode de apărare a intereselor individuale şi colective, astfel încât să se asigure preţuri

corecte şi stabile pentru producătorii de petrol;

• asigurarea unei aprovizionări regulate, economice şi eficiente cu petrol a ţărilor

consumatoare;

49

• actionarea în vederea stopării modificărilor iraţionale privind preţurile petrolului pe piaţa

mondială şi apărarea intereselor statelor exportatoare de petrol;

• asigurarea unui venit stabil; asigurarea de dobânzi proporţionale cu capitalul investit de către

statele-membre, precum şi o redistribuire corectă a veniturilor obţinute către cei care

investesc.

Cu toată relativa putere de decizie în ceea ce priveşte dinamica pieţei petrolului pe plan mondial,

OPEC nu poate influenţa producţia în alte sectoare ale industriei pe plan mondial, controlul său

exercitându-se doar în cadrul organizaţiei, deci, în sectoarele economice (în special cel petrolier,

energetic şi al gazelor naturale) ale statelor-membre.

Politica petrolieră a statelor-membre are o importanţă deosebită în zilele noastre, dacă ţinem

cont de faptul că statele-membre OPEC au reintrat în posesia celei mai mari părţi a resurselor

naţionale de petrol. Aceasta le-a dat posibilitatea să hotărască preţurile de vânzare, ceea ce a

contribuit la consolidarea relaţiilor dintre statele-membre ale OPEC, aceste ţări având rolul decisiv

în stabilirea nivelurilor de producţie, a modalităţilor de transport, de comercializare etc.

Toate acestea se reflectă în politica petrolieră a statelor-membre. O astfel de politică poate afecta

înteresele naţionale ale fiecărui stat şi ar împiedica realizarea suveranităţii naţionale asupra

zăcămintelor petrolifere, fiind astfel o pierdere pentru toate statele-membre.

O privire retrospectivă asupra activităţii OPEC denotă că această organizaţie nu a realizat tot

ceea ce ar fi putut să realizeze, şi nici până în prezent nu a putut pune bazele unei politici solide,

unice, în domeniul petrolier, deoarece fiecare stat-membru are tendinţa de a-şi promova propria

politică, fără să ia în considerare interesele economice ale tuturor statelor-membre ale OPEC, fapt

ce duce în continuare la următoarele:

• irosirea zăcămintelor petroliere care nu sunt exploatate raţional, ele având caracter epuizabil

şi de neînlocuit;

• irosirea zăcămintelor petroliere, dacă nu se iau în considerare în politica de producţie şi

necesităţile de protecţie a zăcămintelor în vederea asigurării unei productivităţi continue,

eficiente şi de lungă durată;

• exploatarea neraţională a rezervelor restrânge baza de producţie a industriei petroliere;

• inexistenţa unei structuri pentru stabilirea preţului la petrol duce la confuzii şi dezechilibre

între cerere şi ofertă.

Este un fapt cunoscut că producţia de petrol este specifică Orientului Mijlociu, fostei URSS,

Africii de Vest şi Americii de Sud, în timp ce consumul de petrol este specific Vestului

industrializat (SUA, Canada, UE). Astfel, o parte semnificativă a volumului de petrol este

comercializată pe plan internaţional.

50

Petrolul este transportat pe 2 căi: mai mult de 3/5 este transportat pe mare, prin intermediul

vaselor petroliere şi sub 2/5 prin conducte de petrol. Petrolierele sunt cele care au făcut transportul

global (intercontinental) de petrol posibil; transporturile se realizează cu costuri relativ reduse, iar

petrolierele sunt eficiente şi extrem de flexibile. Pe de altă parte, conductele sunt alegerea cea mai

bună pentru transportul intercontinental al petrolului. Ele sunt foarte importante pentru punctele

petroliere din interiorul continentelor şi înlocuiesc petrolierele în anumite locaţii-cheie; petrolierele

trebuie să ocolească, în unele cazuri, anumite regiuni sau zone ale globului şi tocmai de aceea

conductele sunt mult mai eficiente, deoarece scurtează distanţele.

Membrii OPEC sunt cei mai importanti exportatori de petrol din lume. Sunt foarte mari

producători şi foarte mici consumatori. Fără a include Indonezia, exporturile nete ale membrilor

OPEC au atins 85% din totalul producţiei de petrol în anul 2001. Tocmai de aceea, interesele

statelor-membre ale OPEC sunt net diferite de majoritatea ţărilor non-OPEC, chiar dacă şi unele

dintre acestea din urma sunt şi mari producatori de petrol, cum ar fi SUA. Industriile de petrol ale

membrilor OPEC sunt în majoritatea lor nationalizate, asigurându-le acestor ţări stabilitatea politică

pentru a mări sau a reduce producţia de petrol.

Conform datelor experţilor OPEC, volumul ţiţeului folosit în economia mondială în anul 2005 a

fost de 83,78 mil. barili/zi, sau cu 1,73 mil. barili/zi mai mult decât în 2004 [176, p.8]. Datele din

tabelul 15, de asemenea, anexele 8 şi 9 caracterizează nivelul de producţie în ţările OPEC. Tabelul 15

Producţia statelor-membre ale OPEC (mii barili/zi)

Ţara 1998 1999 2000 2001 2004 2007 Algeria 1246 1202 1254 1310 1677 1834 Indonezia 1518 1472 1428 1340 1096 964 Iran 3634 3557 3696 3724 4001 3912 Irak 2150 2508 2571 2390 2011 2086 Kuweit 2085 1898 2079 1998 2376 2464 Libia 1390 1319 1410 1367 1515 1702 Nigeria 2153 2130 2165 2256 2329 2350 Qatar 696 665 737 714 783 851 Arabia Saudită 8389 7833 8404 8031 9101 8722 Emiratele Arabe Unite

2345 2169 2368 2205 2478 2603

Venezuela 3167 2826 3155 3010 2557 2433 OPEC – total 29885 28696 30408 29499 31504 32174

Sursa: Energy Information Administration, Monthly Energy Review, June 2008.

Prin administrarea rezervelor de petrol ale lumii, OPEC poate înfluenţa majorarea sau reducerea

preţului la petrol în vederea atingerii obiectivelor economice şi politice ale grupului. Aproape toate

surplusurile de petrol provin din ţările OPEC, cele non-OPEC producând cantitatea necesară pentru

51

consum şi pentru export, nemaiavând şi surplusuri. Astfel, capacitatea de economisire a OPEC la

nivelul anului 2002 a fost estimată la maximum 5,6 milioane barili/zi (inclusiv Irak).

Având în vedere estimările din ianuarie 2002, 80% din rezervele mondiale de petrol sunt

localizate în statele-membre OPEC. Producţia costă mult mai puţin în ţările OPEC decând în

majoritatea ţărilor non-OPEC.

Particularităţi ale principalelor ţări exportatoare de petrol din cadrul OPEC

Arabia Saudită. Cu o pătrime din rezervele sigure de petrol ale lumii, Arabia Saudită va

ramâne cu siguranţă cel mai mare producător în viitorul apropiat. În 2002, timp de 7 luni, Arabia

Saudită a furnizat Statelor Unite 1,5 milioane barili/zi de ţiţei, ceea ce este echivalent cu 17% din

importurile SUA din perioada respectiva13.

Cu venituri din petrol care reprezintă aproximativ 90–95% din câştigurile realizate din exporturi,

70-80% din veniturile statului şi aproximativ 40% din PIB, economia Arabiei Saudite ramâne, în

ciuda tendinţelor de diversificare, dependentă în cea mai mare parte de producţia şi exportul de

petrol. Ricoşeul mare în preţul mondial al petrolului între 1999 şi septembrie 2001 au îmbunătăţit în

mare măsură situaţia economică a ţării; declinul rapid al preţului la petrol după atacul terorist de la

11 septembrie 2001 asupra SUA arunca însă, un mare semn de întrebare asupra viitorului economic

al Arabiei Saudite. Preţurile au crescut din nou în 2002, astfel încât în acel an, Arabia Saudită a

câştigat 55.68 miliarde USD.

Arabia Saudită (inclusiv Zona Neutră Kuweito-Saudită) deţine 264,2 miliarde barili de rezerve

sigure de petrol şi aproape 1 trilion barili de petrol recuperabil, fiind lider mondial în producţia şi

exportul de petrol.

Deşi Arabia Saudită are aproape 80 de campuri gazeifere şi peste 1000 de fântâni de petrol, mai

mult de jumătate din rezervele sale de petrol sunt situate în doar 8 câmpuri, inclusiv Ghawar (cel

mai mare câmp petrolier de lângă ţărm, cu rezerve estimate la 70 miliarde barili) şi Safaniiya (cel

mai mare câmp petrolier din larg, cu rezerve estimate la 19 miliarde barili). Principalele structuri de

producţie ale câmpului Ghawar sunt, de la nord la sud: Ain Dar, Shedgum, Uthmaniyah, Farzan,

Ghawar, Al Udayliyah, Hawiyah şi Haradh14.

Arabia Saudită produce o gamă de ţiţei de la greu la Super Light. Din capacitatea de producţie a

Arabiei Saudite, 65–70% din facilităţi sunt pentru Light, restul pentru Medium şi Heavy.

Arabia Saudită este un furnizor-cheie pentru SUA, Europa şi Japonia; totuşi, în ultimii ani,

producţia din emisfera vestică (Venezuela, Canada şi Mexic) au pus la încercare dominaţia Arabiei

13 Thomas W.Walde. Meditation/Alternative Dispute Resolution în Oil, Gas and Energy Transactions. Fînancial Times, febr. 2003. 14 Middle East Economic Survey, Annual Bulletîn, 2001. International Energy Agency – Monthly Oil Market Reports, 2002.

52

Saudite pe piaţa SUA. Asia preia acum peste 40% din exporturile de petrol rafinat şi produse

petroliere ale Arabiei Saudite. SUA este a doua piaţa de desfacere a Arabiei Saudite, a treia fiind

Europa. Arabia Saudită în 2002 ocupa locul II la exporturile de produse petroliere catre SUA, după

Canada, şi pe primul loc la exportul de petrol brut, devansând Canada, Venezuela şi Mexic.

Cea mai mare parte a petrolului saudit este exportat din Golful Persic, prin centrul de prelucrare

de la Abqaiq, care deţine 2/3 din producţia internă de petrol a ţării. Cele mai importante terminale

pentru export ale Arabiei Saudite sunt situate la Ras Tanura (6 milioane barili/zi – capacitate de

încărcare a petrolului) şi Ras Al-Ju’aymah (3 milioane barili/zi) în Golful Persic şi Yanbu (până la 5

milioane barili/zi) în Marea Roşie. Împreună, aceste terminale sunt capabile să opereze aproximativ

14 milioane barili/zi, cu 3,5–4 milioane barili/zi mai mult decând capacitatea de producţie a Arabiei

Saudite, şi 6 milioane barili/zi în exces faţă de capacitatea de producţie. În ciuda excesului de

capacitate de producţie, au existat rapoarte că saudiţii plănuiesc să realizeze un studiu de fezabilitate

pentru construirea unei noi conducte de petrol din sudul Arabiei Saudite la Haramout în Yemen,

până la Marea Arabiei.

Arabia Saudită are 8 rafinării cu o capacitate de 1,75 milioane barili/zi. Pe lângă acestea,

dispune şi de o capacitate de rafinare de1,6 milioane în strainătate. În prezent este în construcţie o

nouă rafinărie la Ras –Tanura, de fapt 300.000 barili capacitate, proiectul costând 1,2 miliarde

dolari. Un alt proiect ambiţios constă în upgradarea unei alte rafinării de la Marea Roşie la Rabigh

pentru a mări capacitatea de rafinare până la 400.000 barili/zi, având costuri estimate la 1,8

miliarde dolari. Însă, datorită dificultătilor financiare întâmpinate, investiţia a fost redusă cu

aproape 60 %.

Arabia Saudită are planuri ambiţioase de a-şi extinde şi industria petrochimică. Compania de

stat SABIC, cea mai mare companie industrială din Orientul Mijlociu, deţine aproximativ 10% din

piaţa, producând aproximativ 1 milion de tone pe an de etilenă, polietilenă şi glicol-etilenă.

Iran. În prezent, economia Iranului, care se bazează mult pe veniturile din exporturile de petrol

(80% din totalul veniturilor obtinute din export, 10-20% din PIB ţării), şi-a revenit simţitor după

fluctuaţiile de preţuri ale petrolului ce au avut loc în perioada 1998 –1999. În 2002, PIB-ul Iranului

a înregistrat o creştere de 4%, iar în 2003 – de 4,3%.

Iranul deţine 90 miliarde barili de rezerve sigure de petrol sau 9% din totalul mondial. Marea

majoritate a rezervelor de ţiţei sunt situate în câmpuri petroliere uriaşe, în sud-vestul regiunii

Khuzestan, aproape de graniţa cu Irak şi Golful Persic.

53

Cea mai mare parte a producţiei de petrol se realizează în urmatoarele câmpuri: Ahwaz-

Bangestan (250.000 barili/zi, cu planuri ce includ creşterea la 600.000 barili/zi în următorii 8 ani şi

un cost de 3 miliarde USD), Marun, Gachsaran, Agha Jari şi Bibi Hakimeh.

Capacitatea curentă de producere a ţiţeiului este estimată la aproape 3,85 milioane barili/zi, ceea

ce reprezintă mai mult de 650.000 barili/zi din ultima cota de producţie a Iranului prevăzută de

OPEC (3,186 milioane barili/zi).

În 2001, Iran a consumat aproximativ 1,1 milioane barili/zi şi exporturile nete au fost de

aproximativ 2,7 milioane barili/zi. Aproape jumătate din exporturile Iranului ajung pe piaţa asiatică,

restul îndreptându-se spre Africa şi Europa.

Consumul intern al Iranului creste rapid, cu aproape 7% pe an, adică exact cu cât cresc

economia şi populatia. În plus, Iranul subvenţionează puternic preţul produselor petroliere,

rezultând o mare risipă şi ineficienţă a consumului de petrol.

Acum, în ciuda exporturilor nete ridicate, Iran este forţat să cheltuiască aproape un miliard de

USD anual pentru a importa produse petroliere (gazolina), care nu pot fi produse local.

Câmpurile petroliere iraniene pierd, în medie, 250.000–300.000 barili/zi anual pentru că sunt

vechi şi folosesc metode de producţie şi exploatare depăşite. În ciuda acestor probleme, Iranul şi-a

propus să-şi dubleze producţia natională de petrol la aproape 8 milioane barili/zi până în 2025 şi

contează pe investiţiile străine pentru a realiza acest deziderat.

La 1 noiembrie 2000, a fost semnat un acord între Japonia şi Iran, prin care companiei Japan

National Oil i se acordă prioritate în drepturile de negociere privind dezvoltarea câmpului petrolifer

Azadegan. În schimb, Japonia urmează să împrumute Iranului 3 miliarde USD.

În mai 2002, ministrul petrolului iranian a semnat un contract „buyback” de 585 milioane USD

cu o companie locală (Petroiran) pentru a dezvolta câmpurile petroliere Foroozan şi Esfadiar. În

consecinţa semnării acestui contract, Petroiran urma să mărească producţia de la 40.000 barili/zi la

109.000 barili/zi. Ministerul petrolului din Iran detine 51% din proiect. Alte proiecte „buyback” se

realizează pentru câmpul Cheshmen-Khosh şi este posibil ca aceste proiecte să fie încredinţate

consorţiului Cepsa şi OMV pentru 300 milioane USD. Cele două companii urmează să crească

producţia de ţiţei în acest câmp petrolier de la 300.000 barili/zi la 800.000 barili/zi15.

Recent, au apărut anumite îndoieli în ceea ce priveste contractele „buyback”(acuzaţii de

corupţie, beneficii insuficiente pentru Iran, puţine investiţii) şi se aşteaptă schimbări majore în acest

sistem.

15 International Energy Agency – Monthly Oil Market Reports, 2002.

54

Emiratele Arabe Unite. Emiratele Arabe Unite (EAU) sunt o federaţie constituită din şapte

state (emirate), după cum urmează: Abu Dhabi, Dubai, Sharjah, Ras al-Khaimah, Ajman, Fujairah,

şi Umm al-Qaiwaîn. Pe lângă schimbarea stilului de viată, bogăţia petrolului a oferit Emiratului

Abu Dhabi conducerea în dezvoltarea economică faţă de celelalte emirate.

Cele mai importante resurse naturale pe care le deţin EAU sunt petrolul şi gazele naturale, din

care peste 90% se află pe teritoriul Abu Dhabi.

Federaţia are rezerve petroliere pentru mai mult de 100 de ani, EAU deţinând 9,4% din rezervele

mondiale de petrol brut şi 4,1% din rezervele mondiale de gaze naturale.

De la descoperirea petrolului, din 1958, performantele economice au oglindit fluctuaţiile apărute

în preţurile petrolului şi în volumul exporturilor de petrol. Când preţurile petrolului erau în scădere,

la sfârşitul anilor ’80, economia a avut de suferit. Odată cu creşterea lor, în timpul crizei din Golf,

din 1991, economia s-a dezvoltat, pentru ca în 1994, odată cu declinul preţurilor petrolului, aceasta

să se prabuşească din nou. Odată cu revenirea preţurilor în perioada 1999–2000, datele statistice

sugerează o nouă relansare economică.

La ora actuală, Abu Dhabi este singurul emirat cu capacităţi de rafinăre a petrolului brut, dar

Fujairah şi Sharjah au demarat şi ele rafinarea, chiar dacă la o scară mică.

EAU au o capacitate de producţie a lubrifianţilor de 170.000 tone/an, care se bazează pe mai

multe proiecte locale şi cu participare straină, iar în Abu Dhabi este planificată construirea unei noi

rafinării cu o capacitate de bază de 200.000 tone/an.

Rezervele cunoscute de ţiţei ale emiratului Abu Dhabi (93 mlrd.barili în 1999) s-au dublat în

ultimii ani, în principal în urma creşterii substanţiale cunoscute în explorare. Emiratul deţine cca.

10% din rezervele cunoscute de ţiţei ale lumii. Emiratul a continuat să facă noi descoperiri, în

special, în largul coastelor sale, şi să descopere noi structuri petrolifere în câmpurile existente.

Dhabi este hotărât să crescă nivelurile de producţie, alocând aproximativ 25% din investiţiile

sale totale sectorului petrolier. Compania Naţionala de Petrol Abu Dhabi (ADNOC) a investit,

începând cu anul 1991 cca.1 miliard de USD anual.

Cu toată importanţa petrolului în economia EAU, contribuţia sa la PIB a scăzut în ultimii ani, de

la aproximativ 60% în 1980, la 35,8% în 1993 şi la 21,7% în 2001. O mare parte din economia

bazată pe produsele nepetroliere depinde de contracte din sectorul public, iar cheltuielile publice

sunt dependente direct de veniturile obţinute din sectorul petrolier.

Kuweit. Promovarea unor relaţii bune cu celelalte state-membre ale Consiliului de Cooperare al

statelor din Golf (CCG) – Arabia Saudită, Bahrain, EAU, Oman şi Qatar – este forţa motrică a

politicii externe a Kuweitului. Având asigurate acorduri vamale cu celelalte state-membre ale CCG,

55

Kuweitul se concentrează asupra consolidării acestor tratate şi probabil le va intensifica, aspirând,

totodata, la o cooperare militară mai stransă în cadrul organizatiei.

Totuşi, neînţelegerile continui legate de apropierea de Iran vor stânjeni orice mişcare concretă

spre semnarea unui pact de securitate regională, iar securitatea generală va ramâne în continuare sub

protecţia Statelor Unite ale Americii. Kuweitul va urmari, în continuare, realizarea unor legături

economice şi politice mai strânse cu Iranul.

De la începutul etapei de reconstrucţie, politica economică a Kuweitului s-a concentrat pe

orientarea investitiilor ţării peste hotare, pe rezolvarea problemei datoriilor interne şi pe corectarea

dezechilibrului financiar aparut ca urmare a procesului de reconstrucţie. Ca urmare a prăbuşirii

activităţii economice odată cu încheierea etapei de reconstrucţie, la mijlocul anilor ’90, creşterea

reală a PIB a fost ţinută în loc de investiţiile prea mari din sectorul petrolier.

Veniturile crescute provenite din exportul de petrol vor permite Kuweitului, pe de o parte, să

promoveze un program substanţial de modernizare în sectorul hidrocarburilor, iar pe de altă parte,

ele vor contribui şi la reducerea deficitului bugetar.

Aproape 95% din încasările obţinute din exporturi sunt dependente de preţurile şi volumele

exportate de ţiţei brut şi de produsele petroliere. În ultimii ani exporturile Kuweitului au continuat

să crească în baza preţurilor avantajoase ale petrolului. Astfel, exporturile de petrol au atins 14

mlrd.USD în 2000, aducând valoarea exporturilor totale în jurul cifrei de 15,8 mlrd.USD16.

Totodata, în perioada 2000–2001, ca urmare a refacerii economice continui şi a creşterii

preţurilor la mărfurile nepetroliere, importurile au cunoscut o creştere continuă. Importul de

echipamente destinate sectorului hidrocarburilor – în special ca anticipare a contractelor de

dezvoltare petrolieră încheiate cu companii petroliere înternaţionale – a ajutat, de asemenea, la

creşterea importurilor realizate de la 8,2 mlrd.USD în anul 2001, la aproximativ 8,7 mlrd.USD în

2002.

În timpul razboiului din Golf s-au înregistrat mari distrugeri ale centralelor electrice, precum şi

al uzinelor de desalinizare a apei legate de acestea. Abia după 1995 s-a ajuns la nivelul producţiei

comparabile cu cel de dinainte de război. Necesarul de energie electrică creste cu 7% pe an, dar

guvernul asigură subvenţionarea acestui sector.

Printre proiectele care vizează sectorul aprovizionării cu apă se enumeră şi proiectul de

constituire a staţiei de tratare a apei reziduale de la Sulaibiya, care va fi prima staţie de acest fel din

Orientul Mijlociu şi în care se vor investi 390 milioane USD.

16 EIU, London, 2002.

56

În toate proiectele începute în sectorul energetic se mizează pe participarea egală a sectorului

privat.

Cooperarea dintre ţările OPEC şi non-OPEC

În contrast cu ţările OPEC, cele non-OPEC de petrol au urmatoarele caracteristici.

• Majoritatea ţărilor non-OPEC sunt importatoare de petrol. Din 96 de ţări non-OPEC

înregistrate, 71% în anul 2001 au importat petrol. Chiar şi marii producători pot fi mari

consumatori. Cele mai mari şapte ţări non-OPEC au exportat 15% din producţia totală de

petrol.

• Din cauza faptului că majoritatea marilor ţări non-OPEC au un sector de petrol privat

(Mexic face excepţie), de obicei guvernul are o influenţa foarte mică asupra nivelului de

producţie.

• Companiile private nu au surplus de producţie, deci, în cazul unei crize de petrol, OPEC ar fi

prima sursă de petrol care ar putea acoperi pierderile.

• Costurile de exploatare din ţările non-OPEC tind să fie mai ridicate decât în OPEC, ceea ce

face ca producţia non-OPEC să fie mai vulnerabilă la colapsul de preţuri.

Uneori unele ţări non-OPEC îşi coordonează politica de producţie cu ţările OPEC. Astfel, în

timp ce restricţiile de producţie non-OPEC sunt restrânse, participarea acestor state-nemembre

poate face ca statele-membre ale OPEC sa-şi menţină propriile politici de restricţie a producţiei.

Deci, cooperarea dintre ţările non-OPEC şi cele membre ale OPEC este foarte importantă în ceea ce

priveşte producţia.

În afara OPEC, există numeroşi alţi producători mari de ţiţei, pe toate continentele lumii, dintre

care în top sunt fosta URSS şi SUA. Drept răspuns la politica de preţuri mari, promovată de OPEC,

ţările necomuniste, dinafara OPEC, au promovat o creştere continuă a producţiei în perioada 1975-

1985, acest răspuns fiind catalogat ca unul claşic, când oferta raspunde la creşterea substanţială a

preţurilor. Producţia ţărilor necomuniste, dinafara OPEC, a crescut de la 16,255 mil.bbl/zi în 1975

la 25,275 mil. bbl/zi, o creştere cu 55,5%. Majorarea preţurilor de către OPEC a făcut profitabilă

producţia în alte regiuni ale lumii. Astfel, au fost înregistrate creşteri ale producţiei în Brazilia,

Columbia, Mexic–în emisfera vestică, Marea Britanie – în Europa. De asemenea, o serie de alte ţări

cum sunt Egipt, Angola, Malaezia, India, Yemen, Vietnam au devenit exportatori importanţi, ţiţeiul

produs de acestea concurând direct cu producţia OPEC

Reducerea preţului din anii 1998 şi 1999 a determinat OPEC să atragă în mod constant atenţia

asupra faptului că stabilitatea pieţei nu poate fi realizată fară o colaborare certă între ţările OPEC şi

57

cele non-OPEC. În ajutorul ţărilor OPEC, care au încercat să readucă stabilitatea pieţei petrolului

prin restrângerea producţiei, au venit şi ţările non-OPEC adoptând aceeaşi soluţie: diminuarea

producţiei. Printre aceste ţări se numără: Mexic, Norvegia, Oman şi Ruşia.

Deci, plafoanele preţului au constituit un punct de bază pentru întărirea cooperării între ţările

OPEC şi cele non-OPEC în ultimul trimestru al anului 2001 (urmare a evenimentelor din 11

septembrie 2001), când preţurile au scăzut sub nivelul plafonului minim, OPEC a fost capabilă să

determine importanţi producători non-OPEC (Norvegia, Rusia, Mexic, Oman) să susţină efortul

organizaţiei de a stabiliza piaţa prin reducerea producţiei.

Prin unirea forţelor, OPEC şi ţările non-OPEC au fost astfel capabile să readucă stabilitatea pe

piaţa petrolieră într-o manieră eficientă. Mexicul este ţara care a cooperat cel mai mult cu OPEC.

Începând cu 1997, Mexic a fost ţara care a participat la cele mai multe conferinte OPEC, fiind una

dintre ţările-cheie în realizarea producţiei OPEC în 1998. Ca şi în ţările OPEC, în Mexic, sectorul

petrolului este în mâinile guvernului în proporţie de 100%, PEMEX fiind singura companie de

petrol existentă la ora actuală. Acest lucru face ca guvernul mexican să aibă toată puterea de decizie

privind controlul producţiei şi exporturile de petrol. Restricţiile privind petrolul sunt direcţionate

mai mult spre exporturi decât spre producţia totală.

Perspectivele satisfăcătoare asupra preţurilor petrolului sunt optimiste pentru economia Oman-

ului. Politica fiscală a fost puţin mai loială în 2000 şi 2001 faţă de 1999, iar cheltuielile

guvernamentale au crescut cu aproximativ 5% în anul 2000 şi 3% în 2001. În plus, preţurile ceva

mai bune ale petrolului, inflaţia scazută şi deschiderea utilitătilor pentru proiectul de gaze naturale

lichefiate (LNG), au încercat să susţina încrederea consumatorilor şi să asigure o creştere a

consumului privat de circa 2% în anul 2000 şi de 2,5% în 2001. Creşterea investitiilor va stagna

oarecum, având în vedere că lucrările pentru finalizarea proiectului LNG s-au încheiat, iar alte

proiecte industriale din sectorul gazelor naturale se impun într-un ritm mai lent.

Cu toate acestea, un proiect de anvergură privind construirea unei conducte de gaz, împreună cu

investiţiile necesare în sectoarele energetic şi de asigurare a apei, va facilita continuarea creşterii

investigaţiilor în aceste domenii de activitate.

Îmbunatăţirea preţurilor petrolului se va reflecta şi în balanţa comercială a Omanului, care deja a

prezentat surplusuri în anii 2001 şi 2002. Preţurile mărite la petrol şi producţia mărită de petrol –

odată cu intrarea în functiune a uzinei LNG – a dus la creşterea exporturilor totale la aproximativ

8,4 mlrd.USD în anul 2000.

In conformitate cu previziunile EIA, OPEC prevedea să înregistreze în anul 2003 un nivel al

veniturilor nete rezultate din incasările la exportul de ţiţei de peste 223 mil.USD, o creştere cu peste

19% faţă de anul 2002.

58

Această creştere se datorează, pe de o parte, ridicării nivelului preţurilor la ţiţei cu 11% faţă de

anul precedent. Creşterea preţurilor se datorează unui mix de factori cum ar fi: 1) scăderea

producţiei Venezuelei incepând cu decembrie 2002; 2) o iarnă mai grea în nord-estul SUA; 3)

razboil din Irak, care a condus la intreruperea exporturilor din această ţară incepând cu mijlocul

lunii martie 2003; 4) conflictele din Nigeria, care s-au tradus în scăderi ale producţiei de ţiţei ale

acestei ţări; 5) lipsa de progres tehnologic în SUA în materie de industrie a petrolului etc.

Unele ţări din cadrul OPEC au înregistrat o creştere extraordinară a veniturilor din exporturile

de ţiţei. În particular, Arabia Saudită a încasat din exportul de ţiţei peste 70 mil.USD, cu 27% mai

mult faţa de anul precedent. Alte ţări care au înregistrat creşteri în veniturile nete ale exporturilor de

ţiţei sunt: Algeria (+38%), Kuweit (+32%), Emiratele Arabe Unite (+24%), Iran (+23%), Libia

(+20%), Nigeria (+19%), Qatar (+19%). Din totalul încasărilor la export, ponderea cea mai mare o

deţine Arabia Saudită (31%), apoi urmează Emiratele Arabe Unite (10%), Iran (10%), Nigeria

(9%), Venezuela (9%), Algeria (8%).

La 12 ianuarie 2003, 20 martie şi 24 aprilie 2003, 24 octombrie 2008 au avurt loc Conferinţe ale

OPEC unde s-a discutat situaţia pe piaţa petrolieră internaţională monitorizată atent de OPEC. S-au

stabilit noi cote de producţie pentru statele-membre ale OPEC. În lumina noiilor provocări

geopolitice la ultima şedinţă, s-a decis reducerea producţiei cu 5%. A fost repetat apelul ferm faţă

de celelalte ţări producătoare şi exportatoare de petrol de a continua colaborarea cu OPEC pentru

asigurarea bunasţării pieţei, a consumatorilor şi producătorilor.

Aşadar, rolul OPEC pe piaţa petrolului este unul complex. Iniţial, scopul său era să anihileze

pierderile materiale ale economiilor ţărilor producătoare de ţiţei, rezultate din gestionarea resurselor

petroliere de către companiile petroliere străine. Măsurile luate de OPEC au produs efecte multiple

atât asupra economiilor statelor-membre ale OPEC, cât şi asupra întregii economii mondiale.

2.3. SUA – cel mai mare actor pe piaţa mondială a petrolului

Statele Unite ale Americii aveau, la 1 ianuarie 2002, 22,4 miliarde barili de rezerve sigure de

petrol, ocupând locul 12 în lume. În cursul anului 2002 SUA a produs în jur de 8,2 milioane barili/zi

de petrol, din care 5,9 milioane este ţiţei, iar restul gaz natural lichid şi alte lichide. În anul 2000

erau în jur de 534.000 sonde care produceau petrol în SUA, marea majoritate fiind considerate

sonde marginale, producând în general doar câţiva barili pe zi. În prima jumatate a anului 2002,

producţia de petrol includea Golful Mexicului (1,6 milioane barili/zi), Texas (1,2 milioane barili/zi),

Alaska – partea nordică (989.000 barili/zi), California (712.000 barili/zi), Louisiana (282.000

barili/zi), Oklahoma (184.000 barili/zi) şi Wyoming (153.000 barili/zi)17.

17 Petroleum Intelligence Weekly,2002.

59

Peste 80% dintre rezervele acestei ţări sunt concentrate în 4 state: Texas (inclusiv cota-parte din

Golful Mexic) – 24%, Alaska –22%, Luisiana (inclusiv cota-parte din Golful Mexic) – 20% şi

California (inclusiv Rezervele Federale off-shore) – 19%. Aceste rezerve dovedite au inregistrat o

scadere cu 20% fata de cele din anul 1990. Importurile SUA de petrol şi produse petroliere se

ridicau la 11,52 milioane barili/zi, cam 57% din cererea internă de petrol. 2/5 din importurile SUA

provin din statele-membre ale OPEC. Cei mai importanţi furnizori de petrol ai SUA sunt: Canada

(1,9 milioane barili/zi), Arabia Saudită (1,5 milioane barili/zi), Mexic (1,5 milioane barili/zi) şi

Venezuela (1,4 milioane barili/zi).

Statele Unite este ţara cu cea mai mare producţie, consum şi import de ţiţei din lume. In anul

2003 SUA au produs circa 7,9 mil.bbl/zi de petrol din care 5,7 mil.bbl/zi – ţiţei brut, restul fiind

constitiut din LPG şi alte combustibile lichide. Producţia totală anuală de ţiţei in anul 2003 a scăzut

mult, până la 2,7 mil.bbl/zi, constituind doar 25% din producţia realizata în anul 1985 (10,6

mil.bbl/zi). Scăderea producţiei de ţiţei din SUA s-a datorat, în principal, colapsului preturilor la

ţiţei de la sfârşitul anului 1985–începutul anului 1986, apoi sfârşitul anului 1997–inceputul anului

1998. Odată cu revenirea preturilor la ţiţei, începând cu martie 1999, producţia americană a inceput

să crească în întreaga perioadă următoare.

SUA este astazi cel mai mare actor pe piaţa mondială a ţiţeiului. In anul 2002 comsumul

american a fost de 19,7 mil.bbl/zi; productia internă –de 8,1 mil.bbl/zi; importul de ţiţei – de 9,1

mil.bbl/zi; importul de produse petroliere – de 2,5 mil.bbl/zi. Între anii 1989-2002, SUA au

înregistrat o creştere a consumului de energie cu 2% pe an; apoi o scădere a producţiei de ţiţei cu

2,3% pe an; o creştere a importurilor de ţiţei cu 70%. Pentru anii 1988–2002, importurile SUA de

ţiţe şi produse petroliere sunt prezentate în tabelele 16, 17. Tabelul 16

Importurile SUA de ţiţei şi produse petroliere din ţările OPEC(mii bbl/zi)

Importuri de ţiţei şi produse petroliere din ţările OPEC Anul Importuri

petrol din ţările arabe

OPEC

Importuri petrol din alte ţări OPEC

Ar. Saudită Nigeria Venezuela

Totalul importurilor

petrol din ţările OPEC

1988 1073 1839 1073 618 794 3520 1989 1224 2130 1224 815 873 4140 1990 1339 2244 1339 800 1025 4296 1991 1802 2064 1802 703 1035 4092 1992 1702 1974 1720 681 1170 4092 1993 1410 1420 1414 740 1300 4354 1994 1402 1970 1402 637 1334 4247 1995 1344 1806 1344 627 1480 4231 1996 1363 1859 1363 617 1676 4211 1997 1407 2040 1407 698 1773 4569 1998 1491 2424 1491 696 1719 4905 1999 1478 2722 1478 657 1493 4953 2000 1572 2712 1572 896 1546 5203

60

2001 1662 3039 1662 885 1553 5528 2002 2533 2514 1552 621 1398 4605 2003 2881 2796 1774 867 1376 5162 2004 2961 3300 1558 1140 1554 5701 2005 2867 3475 1537 1166 1529 5587 2006 2956 3372 1463 1114 1419 5517 2007 2955 3232 1489 1132 1362 5983

Sursa: Energy Information Administration, Petroleum Supply Monthly, 2008.

După cum se observa din tabelul 16, cea mai mare pondere de ţiţei, importat din OPEC, a avut-o Arabia

Saudită. De asemenea, trebuie notat că importurile din OPEC au fost de la un an la altul tot mai mari, în termeni

absoluţi.

Tabelul 17

Importurile SUA de ţiţei şi produse petroliere din tarile non– OPEC (mii bbl/zi)

Importuri petrol din unele ţări non-OPEC Anul

Canada Mexic Marea Br. Norvegia

Totalul importurilor

petrol din ţările non-OPEC

1988 999 747 315 67 3882 1989 931 767 215 138 3921 1990 934 755 189 102 3721 1991 1033 807 138 82 3535 1992 1069 830 230 127 3796 1993 1181 919 350 142 4266 1994 1272 984 458 202 4749 1995 1332 1068 383 273 4604 1996 1424 1244 308 313 5267 1997 1563 1385 226 309 5593 1998 1598 1351 250 236 5808 1999 1539 1324 365 304 5899 2000 1807 1373 366 343 6257 2001 1828 1440 324 341 6343 2002 1971 1547 478 393 6925 2003 2072 1623 440 270 7103 2004 2138 1665 380 244 7444 2005 2181 1662 396 233 8127 2006 2353 1705 272 196 8190 2007 2426 1533 272 141 7456

Sursa: Energy Information Administration, Petroleum Supply Monthly, 2008.

În ceea ce priveşte importurile de ţiţei ale SUA din ţările non-OPEC, pe primul loc se situează

Canada, această ţară având în anul 2007 o pondere de 32,5% în totalul importurilor realizate din

ţările non-OPEC. Pe locul secund se situează Mexic, ponderea acestei ţări fiind de 20,5% in acelasi

an. Deci, din aceste 2 ţări se importa în anul 2007 peste jumătate din totalul importurilor din ţările

non-OPEC. În tabelul 18 sunt prezentate importurile SUA de petrol pe cele 2 grupuri: ţări din

OPEC şi restul statelor. Astfel, se poate observa că, dacă în anul 1988 OPEC avea o pondere de

peste 47% din totalul importurilor de ţiţei ale SUA, în anul 2007 ponderea acestei organizatii a

crescut până la 59,7%.

61

Deşi importurile SUA sunt cele mai mari în cadrul fluxurilor comerciale internaţionale cu ţiţei,

acestea nu constituie un flux regional fără precedent. Dependenţa SUA de importurile de ţiţei este

mai mică decât cea a principalilor săi 105 aliaţi. După cum s-a menţionat, SUA importă atât ţiţei,

cât şi produse petroliere. Din totalul importurilor de ţiţei şi produse petroliere, ţileiul reprezinta

peste 80%.

Tabelul 18

Volumul importurilor SUA de ţiţei şi produse petroliere în perioada 1988–2007 (mii bbl/zi)

Importuri petrol din ţările OPEC

Importuri petrol din ţările non-OPEC

În total importuri petrol

Total Din care ţiţei Total Din care ţiţei Total Din care ţiţei 1988 3520 2696 3882 2411 7402 5107 1989 4140 3376 3921 2467 8061 5843 1990 4296 3514 3721 2381 8018 5894 1991 4092 3377 3535 2405 7627 5782 1992 4092 3406 3796 2676 7888 6083 1993 4354 3587 4266 3100 8620 6787 1994 4247 3580 4749 3483 8996 7063 1995 4002 3341 4833 3889 8835 7230 1996 4211 3438 5267 4070 9478 7508 1997 4569 3775 5593 4450 10162 8225 1998 4905 4169 5803 4537 10708 8706 1999 4953 4228 5899 4502 10852 8731 2000 5203 4544 6257 4526 11459 9071 2001 5528 4848 6343 4480 11871 9328 2002 4605 4083 6925 5058 11530 9140 2003 5162 4578 7103 5087 12264 9665 2004 5701 5042 7444 5046 13145 10088 2005 5587 4816 8127 5310 13714 10126 2006 5517 4783 8190 5335 13707 10118 2007 5983 5394 7456 4623 13439 10017

Sursa: Energy Information Administration, Petroleum Supply Monthly, 2008.

Aceasta se explică prin faptul că SUA deţin o puternică industrie de rafinare, pe de o parte, iar,

pe de altă parte, este mai ieftin să rafinezi lângă principalele centre de consum, decât să transporţi

produsul finit la destinaţia finală. De asemenea, este de notat şi rolul, pe care îl joaca guvernul

american, care sprijină producţia internă. Importurile de produse au fluctuat atât ca urmare a

evoluţiei cererii americane, cât şi ca urmare a unor factori cum ar fi oscilaţiile puternice ale

temperaturii, retehnologiozarea unor rafinării sau unele accidente. În Coasta de Est a SUA

rafinăriile prelucrează doar 1/3 din totalul cererii din această regiune, restul mărfii provenind din

import. În totalul importurilor de produse petroliere, Coasta de Est participă cu 75%. Principalele

zone din care sunt importate produsele petroliere sunt: Canada de Est, Insulele Virgine şi

Venezuela. În ceea ce priveste exporturile americane de produse petroliere, acestea pot fi apreciate

ca marginale, destinaţia finală a lor fiind Extermul Orient.

62

Cât priveşte exporturile SUA de ţiţei, acestea, după cum am mentionat mai sus, sunt

excepţionale, atât din punct de vedere al preţurilor, cât şi sub aspectul calităţii. Astfel, SUA exportă,

în general, ţiţeiuri grele din Alaska care parcurg distanţe impresionante până în Coreea de Sud sau

Japonia, încât preţurile acestora să aibă vreo justificare economică. Astfel, preţurile lor urmăresc

perfect tendinţa preţului la ţiţei. La fel ca şi în cazul ţiţeiului, se preconizase pentru anul 2010 o

scădere a preţurilor la toate produsele petroliere în raport cu cele înregistrate în anul 2001. Dacă

vom compara insa preţurile produselor petroliere din 2003 cu cele preconizate a fi în 2010, nu se

observă schimbări importante.

2.4. Comerţul cu produsele petroliere în Asia

După scăderea economică inregistrată în anul 2001 şi revenirea majoră din 2002, majoritatea

economiilor din Asia au intrat în anul 2003 cu un puternic sentiment de incertitudine atat în ceea ce

priveste posibilitatea menţinerii creşterii economice, cât şi a cadrului geopolitic. Principala

îngrijorare este legată de impactul pe care războiul din Golf l-ar putea avea asupra regiunii, dar şi de

intensificarea tensiunii în Orientul Mijlociu din ultimul timp. Razboiul din Irak posibil să aibă un

impact mai mare asupra ţărilor asiatice dependente mult în dezvoltarea lor economică de

schimburile comerciale cu străinătatea, atâta timp cât cererile de consum pentru produsele lor au

scăzut atât în SUA, care absoarbe circa 50% din exporturile asiatice, cât şi în UE şi Japonia.

Astfel, creşterea economică în Asia ar putea fi menţinută teoretic numai dacă s-ar intensifica

consumul intern în această regiune, fapt practic imposibil, dacă avem în vedere că acest consum

constituie doar 24% din totalul consumului SUA de produse asiatice si, respectiv, 26% din

consumul european. Mai mult, un studiu realizat de Goldman Sachs arată că o creştere de 5

USD/bbl pentru ţiţeiul Brent conduce la o diminuare cu 0,5% a cresterii medii în întreaga Asie.

Marea majoritate a tărilor din Asia au trebuit sa-şi revadă în 2003 estimările privind creşterile

economice. Singapore a înregistrat o creştere economica de doar 3,8% faţă de 4,7%, creştere

preconizată a se realiza. La fel şi în cazul Malaeziei, Coreii de Sud şi a Indoneziei, prima realizând

o creştere economica de doar 4,7% faţă de 5,2% preconizată, a doua – o creştere de 5% faţă de

5,6% estimată, iar ultima având o creştere de doar 3,6% faţă de 4% previzionată. Singura ţară care

şi-a menţinut creşterea economica a fost China cu 7,5%, aceasta permiţându-i să atenueze impactul

razboiului cu Irakul şi să contrabalanseze scaderea exporturilor.

În ceea ce priveşte Tailanda şi Filipine, în aceste ţări s-au inregistrat creşteri economice, mai

mari cu 0,1 puncte procentuale faţă de cifrele previzionate, la nivelul de 4,1% si, respectiv, 3,9%.

Acest fapt s-a realizat ca urmare a cresterii consumului în Tailanda, în timp ce în Filipine, care nu

63

este foarte dependentă de exporturi, stocurile externe nu şi-au lăsat amprenta asupra creşterii

economice.

Analiza structurii importurilor de ţiţei în Asia de Nord Est (NEA)

Consumul de ţiţei în NEA, în anul 2000, a atins nivelul de 13,4 mil.bbl/zi, reprezentând circa

65% din totalul consumului din zona Asia–Pacific, şi circa 18% din consumul mondial de ţiţei.

În urma cresterii consumului de ţiţei de import din China, derivată din dezvoltarea economică

înregistrată în această ţară, NEA se aşteaptă să devină principala regiune de consum de ţiţei.

Consumul de ţiţei la nivelul primelor 3 state din NEA – Japonia, China şi Coreea de Sud – se

preconizeaza să depaşească până în 2010 consumul european (15,0 mil.bbl/zi) (tab. 19). Tabelul 19

Consumul de ţiţei în NEA (mii bbl/zi)

Previziuni. Rata creşterii economice anuale, % Ţara Consum

în 1999 2005 2010 2015 2020 1999-2020

Japonia 5,5 5,6 5,7 5,9 5,9 0,25

China 4,3 5,3 6,7 8,5 10,4 4,30

Coreea de Sud 2,0 2,5 2,8 3,1 3,3 2,41

NEA 3,2 250 2,8 3,1 3,3 2,41

La nivel mondial 74,9 85,1 95,0 106,9 119,6 2,25

Sursa: EIA, International Energy Outlook, 2001.

Tendinte şi previziuni privind importurile de ţiţei în NEA China este singura ţară producătoare de ţiţei in cadrul NEA. Cu toate acestea, ţara a devenit net

importatoare de petrol în anul 1996, producţia internă înregistrând o stagnare, iar cererea de petrol

s-a intensificat, ca urmare a creşterii economice.

În conformitate cu previziunile EIA, producţia internă de ţiţei a Chinei va fi, în cel mai bun caz,

mentinută la nivelul de 3,2 mil.bbl/zi, dacă nu va înregistra uşoare scăderi până în anul 2020. Astfel,

estimările facute de EIA arată că producţia de petrol a Chinei va fluctua între 2,9 şi 3,2 mil.bbl/zi

până în anul 2010 şi între 2,7 şi 3,3 mil.bbl/zi până în 2020.

Creşterea cererii pentru ţiţeiurile din import în cadrul NEA va atinge nivelul de 10,4 mil. bbl/zi

în anul 2010, o creştere cu 28% faţă de nivelul actual de 8,1 mil.bbl/zi, iar NEA va deveni piaţa cu

cea mai mare creştere a cererii de ţiţei. Creşterea cererii de ţiţeiuri importate de NEA se datorează,

în principal, cererii de import de ţiţei din China, care însumează 81% din totalul cresterii, ce se va

inregistra în 2010. Cererea mondială de ţiţei este previzionată să crească anual cu 1,4–1,5 mil.

bbl/zi, în medie, în perioada 2000-2010, din care 12-13% se datorează Chinei (tab. 20).

64

Tabelul 20

Previziuni privind cererea de ţiţei din import la nivelul principalelor tari N.E.A.(mii bbl/zi)

Ţara

An Japonia China Coreea de Sud Taiwan

Total

2000 4148 788 2408 781 8125

2001 4101 993 2420 1046 8560

2002 4154 1164 2433 1072 8823

2003 4220 1491 2394 1109 9214

2004 4247 1668 2394 1109 2418

2005 4271 1832 2394 1109 9606

2006 4288 1969 2423 1109 9789

2007 4225 2141 2451 1109 9926

2008 4164 2191 2479 1109 10043

2009 4101 2453 2507 1128 10189

2010 4078 2637 2637 1158 10408

Sursa: ESAI (Energy Security Analysis Inc.), p.114.

Structura regională a importurilor de ţiţei în cadrul ţărilor NEA

În ultimile decenii a crescut dependenţa ţărilor NEA de importul de ţiţei ce provine din Orientul

Mijlociu, ceea ce confirmă datele din tabelul 21. Importurile Japoniei din această regiune în 2007 au

constituit 80,3%, a Chinei – 38,8%, a Coreei de Sud – 72,3%, Taiwan – circa 62%.

Tabelul 21 Originea importurilor de ţiţei ale NEA pe regiuni (%)

Japonia China Coreea de Sud Taiwan Regiunea 1999 2007 1999 2007 1999 1999

America 1,5 2,0 1,0 7,1 4,5 0,5 Europa 0,4 0,3 14,7 0,3 - 1,4 Orientul Mijlociu 85,6 80,3 45,9 38,8 72,3 61,8 Africa 0,8 3,1 19,8 26,2 12,5 25,6 Asia-Pacific 11,7 11,0 18,7 14,7 10,7 10,7 Fosta URSS - 3,3 - 12,9 - - ÎN TOTAL 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0

Notă: Datele din tabel au fost colectate din Blackwell World Oil Trade, 1992, 2000. Datele pentru Coreea de Sud au fost preluate din publicaţiile Korea Oil Corporation

„Statistics of Oil Demand and Supply ”. British Petroleum 2008.

Se estimează că pentru întreaga regiune Asia-Pacific va creşte rata dependenţei de importurile

de ţiţei ce provine din Orientul Mijlociu, de la 80% în anul 2005 la 85% în anul 2010, parţial

datorită faptului că vor creşte importurile Chinei, dar şi creşterii ponderii petrolului din Orientul

Mijlociu pe piaţa internaţională.

Previziunile făcute de EIA, IEO în 2001 denotă că importurile Chinei de petrol din Orientul

Mijlociu vor creşte până la 5,3 mil.bbl/zi din totalul de 6,7 mil.bbl/zi în anul 2020, adică o

dependenţa de peste 79%. Această marire a dependenţei Chinei de Orient va conduce inevitabil la

mărirea ratei dependentei intregii regiuni a Orientului, având în vedere creşterea ponderii cererii de

65

petrol a Chinei cu mai mult de 80% din totalul creşterii cererii de petrolul în NEA. În Japonia,

Coreea de Sud şi Taiwan, rata dependenţei de importurile de ţiţei din Orientul Mijlociu va continua

să cresca pe masura ce ponderea acestuia se va mări pe piaţa petrolului (tab 22). Tabelul 22

Previziuni privind cererea de ţiţei din import la nivelul principalelor ţări NEA (mii bbl/zi)

Ţara An Japonia China Coreea de Sud Taiwan

Total

2000 4148 788 2408 781 8125 2001 4101 993 2420 1046 8560 2002 4154 1164 2433 1072 8823 2003 4220 1491 2394 1109 9214 2004 4247 1668 2394 1109 2418 2005 4271 1832 2394 1109 9606 2006 4288 1969 2423 1109 9789 2007 4225 2141 2451 1109 9926 2008 4164 2191 2479 1109 10043 2009 4101 2453 2507 1128 10189 2010 4078 2637 2637 1158 10408

Sursa: ESAI (Energy Security Analysis Inc.), p.114.

2.5. Asigurarea ţărilor Uniunii Europene cu resurse petroliere

Spre deosebire de SUA, la fel ca şi în cazul Japoniei, statele din UE sunt dependente mult de

importurile de ţiţei, această dependenţă fiind totuşi diferită de la stat la stat.

Politicele energetice urmăresc în primul rând deschiderea pieţei comune de energie. Tratatul

asupra Uniunii Europene stipulează că piaţa este mijlocul cel mai bun de a obţine o alocare eficientă

a resurselor, integrarea statelor-membre şi promovarea creşterii economice durabile şi

neinflaţioniste.

Sursele energetice sunt repartizate neuniform pe teritoriul Uniunii Europene, unele ţări fiind

asigurate într-o oarecare măsură, iar altele aproape că sunt lipsite de aceste resurse, fiind nevoite să

importe pentru a acoperi necesitatea internă.

Statele-membre ale Uniunii Europene se pot împărţi, din punct de vedere al surselor de energie

primară, în trei categori: net producători, net importatori şi categoria specială a ţărilor coeziunii [118,

p.104-109].

Ţările net producătoare sunt Olanda, Danemarca, Norvegia, Marea Britanie, Polonia.

Olanda, iniţiind o vastă activitate de prospectare, a reuşit să găsească şi să pună în exploatare mari

zăcăminte de gaze naturale în Marea Nordului. Ca urmare a acestui fapt, producţia a crescut simţitor,

Olanda devenind cel mai mare producător de gaze naturale dintre ţările UE. Principalul zăcământ este

cel din Groningen, care deţine aproximativ 70% din totalul rezervelor urmat de zăcământul de la

Placid.

66

Danemarca este un exportator de gaze naturale, dar într-o cantitate mai mică decât Olanda.

Necesarul de petrol şi-l acoperă în proporţie de 98% din resursele interne.

Norvegia. Începând cu anul 1966, Norvegia efectuează intense explorări pe platforma submersă a

Mării Nordului, identificând pe lângă importante zăcăminte de petrol şi însemnate zăcăminte de gaze

naturale. Primul zăcămînt de gaze naturale descoperit a fodst cel de la Cod. În 1977 a fost pus în

exploatare unul dintre cele mai bogate zăcăminte naturale din lume, cel de la Frigg pe care-l împarte

cu Marea Britanie (60% din rezerve revin Norvegiei). În 1979 începe exploatarea unui alt zăcământ,

cel de la Statford. Prin punerea în exploatare a acestor zăcăminte, Norvegia a reuşit în scurt timp să

obţină o producţie de peste 27,5 milirde m3 în 1994. Petrolul se extrage din câmpurile: Ekofisk,

Eldfisk, Statford.

Marea Britanie este un alt producător şi exportator de energie. Ca unul dintre principalii actori în

politica europeană, alături de Germania, Franţa şi Italia, Marea Britanie necesită o analiză mai amplă a

sectorului său de energie. Descoperirea, în ultimele decenii, a unor importante zăcăminte de gaze

naturale în Marea Nordului (cca 702 miliarde m3) a făcut ca această sursă de energie să joace un rol

din ce în ce mai mare în industria energetică a Marii Britanii. Cele mai importante zăcăminte de gaze

naturale se află la West Sole, Frigg, Leman, Ninian ş.a. Rezervele sale de petrol sunt concentrate în

sectorul britanic al platformei continentale a Mării Nordului. Cele mai importante sunt cele de la

Brent, Magnus, Auk, Piper, Josefine etc., unde petrolul extras este transportat prin conducte spre

centrele de prelucrare. Marea Britanie, de asemenea, deţine rezerve mari de cărbune şi aproape în

întregime de calitate superioară. Cea mai mare parte de producţie este obţinută din câteva bazine cum

sunt: Bazinul Scoţiei, bazinul din nord-estul ţării cu centre de extracţie la Durham, Nothumberland,

versanţii Munţilor Apenini (Yorkshire, Nottingham, Sheffield), sudul Ţării Galilor (Wales), de unde

se extrage mai ales antracit la Cardiff şi Swasea.

Ţările net importatoare sunt Germania, Franţa şi Italia.

Germania este un importator de gaz (78% din necesar în 1994) şi petrol (99% din necesar).

Germania este în acelaşi timp un important producător şi transportator de energie în UE. Producţia de

cărbune a scăzut în ultimii ani, în timp ce producţia de energie nucleară creşte relativ încet. Rezervele

de cărbune sunt extrase din bazinele Rurh, Saar, Aachen, Sachsen, Saxonoturingian, Cottbus şi Koln.

Rezervele de petrol sunt concentrate în majoritate în nordul ţării. Producţia de petrol este mult prea

mică pentru a face faţă solicitărilor interne, de aceea se recurge la import. Diversificarea surselor de

energie şi siguranţa alimentării sunt două din preocupările majore ale statului german. Politica de

energie nu este uniformă în ce priveşte organizarea şi implicarea autorităţilor guvernamentale. În

67

sectorul cărbunelui şi al energiei nucleare statul are un rol major, în timp ce sectorul petrolului este

guvernat de regulile pieţei libere.

Franţa este un importator net de energie. Importă aproape în totalitate petrolul şi alţi combustibili

de care are nevoie şi peste 75% din cărbune. Franţa deţine rezerve de petrol şi gaz, dar producţia

internă se menţine la un nivel scăzut. Deşi producţia de gaze naturale este relativ scăzută, Franţa este

în permanenţă preocupată de extinderea acestei surse de energie. Un fapt edificator în acest sens îl

reprezintă însăşi creşterea continuă a consumului intern de gaze naturale de la 4 miliarde m3 în 1960 la

peste 31 miliarde m3 în 1980. Această creştere s-a datorat producţiei interne, dar mai ales intensificării

importului din Algeria, Olanda, Zona Mării Nordului, Rusia etc. Principalele exploatări se fac în sud-

vestul ţării, unde se remarcă centrele Lacq, Pau, St.Marcet etc.

Franţa îşi asigură producţia de cărbune mai ales din bazinele situate în partea nordică a ţării,

respectiv bazinul Valanciennes-Pas de Clais şi cel al Moselei (Lorona). În perspectivă Franţa contează

pe exploatarea zăcămintelor din zona Pirineilor şi din teritoriul naţional al Mării Nordului.

Italia este săracă în resurse energetice şi importă din Algeria cea mai mare parte din gazul

necesar, fiind astfel şi ţara de tranzit a gazului algerian spre Europa. Dependentă de importurile

energetice, Italia este preocupată în special de creşterea eficienţei energetice, dar şi de protecţia

mediului.

Pentru ţările Uniunii Europene se constată că nu există o siguranţă de aprovizionare cu energie

electrică de la ţările-terţe, iar combustibilii fosili pentru producerea electricităţii provin adesea

dinafara Uniunii. În acelaşi timp, toate industriile energetice au două caracteristici comune, cu

implicaţii a factorilor de decizie: necesitatea planificării pe termen lung şi a utilizării unor investiţii

imense.

După şocul petrolier din 1973, preocuparea membrilor Uniunii Europene a fost să întreprindă

acţiuni comune pentru a reduce dependenţa de importurile de petrol. Astfel, a apărut necesitatea

siguranţei surselor de aprovizionare. Însă abia în 1986, Consiliul UE a elaborat un program al

obiectivelor energetice cu termen de realizare în 1995.

Politica Uniunii Europene în asigurarea cu energie se bazează pe 3 principii: a competiţiei,

securităţii şi protecţiei mediului. Sursele regenerabile pot atinge nivelul de 12% de energie primară

obţinută din resurse regenerabile către anul 2010.

În anul 2001, productia UE de ţiţei a scăzut cu 6,5% faţă de nivelul înregistrat cu un an înainte,

această reducere datorându-se, în mare parte, scăderii producţiei Marii Britanii de la 126,5

mil.bbl/zi la 117,7 mil.bbl/zi (o scădere cu 6,9%), precum şi a scăderii producţiei Danemarcii, cel

de-al 3-lea producator din Europa de Vest (după Marea Britanie şi Norvegia), cu 4% până la 17,1

68

mil.bbl/zi. Importurile extra-comunitare au scăzut, de asemenea, în anul 2001 faţă de anul 2000 cu

0,4%, până la 499,7 mil.tone.

La fel ca şi în trecut, principalii furnizori de ţiţei ai UE sunt ţările din Orientul Mijlociu şi

Apropiat, chiar dacă ponderea acestora a scăzut în totalul importurilor UE de la 31,1% în anul 2000

la 27,5% în anul 2001. În ceea ce priveşte ceilalţi furnizori de ţiţei, ponderea ţiţeiurilor din Africa a

crescut de la 22% în anul 2000 la 22,50% în anul 2001. De asemenea, a crescut şi ponderea

importurilor din Europa de Est de la 19,70% în anul 2000 la 22,2% în următorul an (o creştere cu

110,9 mil.tone). Referitor la Norvegia, aceasta a exportat mai puţin ţiţei în UE (21,4% din totalul

importurilor în anul 2001 faţă de 22,90% în anul 2000). În anexa 13 sunt prezentate rutele

principale de import a ţiţeiului în Uniunea Europeană.

În prezent în cadrul Uniunii Europene se remarcă o intergrare sporită a sistemelor energetice ale

ţărilor–membre. În „Cartea Albă”, în care este expusă politica energetică a UE către anul 2020, găsim

formulate următoarele principii majore [17, p.21]:

• sectorul energetic este o verigă integratoare a statelor europene;

• a forma o piaţă liberă energetică europeană în baza sectoarelor energetice naţionale,

actualmente supuse unor reglementări ale statelor–membre;

• a promova competiţia liberă pe piaţa energetică europeană şi plasarea forţei de muncă în

sectorul energetic;

• a implementa măsuri de securitate în aprovizionarea UE cu resurse primare energetice şi

energie;

• a proteja mediul înconjurător.

În Carta Europeană a energiei s-a fixat pentru anul 2010 să acopere din sursele regenerabile

energetice 12% din cererea finală de energie. În acest scop vor fi alocate investiţii de 266 mlrd.

euro. Beneficiile acestor investiţii vor include: o reducere cu 19% a importului de energie şi riscului

securităţii aprovizionării, crearea a 515000 de noi locuri de muncă; reducerea cu 16% a emisiilor de

CO2, ceea ce depăşeşte înţelegerile de la Kyoto cu 12%. Conform studiilor respective s-au estimat

contribuţiile ţărilor-membre ale UE în atingerea acestui scop (fig. 7).

Petrolul şi industria petrolieră în România. Încă de prin anul 1640 în Ţara Românească sunt

atestări privind folosirea ţiţeiului. În 1857 la Rifov, lângă Ploeşti, se asamblează prima instalaţie de

rafinare. În acelaşi an este iluminat cu petrol lampant oraşul Bucureşti. Perioada interbilică

înregistrează producţia record de 8,7 mil. tone. Extracţiile erau concentrate în zona Plahovei –

Bazinul Tazlăului, cu o pondere de 99,5%. Producţia de ţiţei a României în 1980 a fost de 10 718

mii tone şi a scăzut până la 6 676 mii tone în 1993.

69

05

10152025303540

Austria

Belgia

Danem

arca

German

ia

Grecia

Irland

aIta

lia

Olanda

Portug

alia

Spania

Suedia

Marea

Brita

nie

19902010

Fig. 7. Producerea energiei regenerabile în anul 1990 şi către 2010 de către ţările UE (în M toe/an)

Sursa: Ambros T. ş.a. Surse regenerabile de energie. –Ch.: Ed. „Tehnica-INFO”, 1999, p.48. Principalele zone a rezervelor de petrol în România sunt: Subcarpaţii Moldovei, Arealul

Subcarpatie dintre Valea Buzăului şi Valea Dâmboviţei, Arealul Subcarpatic dintre Dâmboviţa şi

Jiu, Zona Platformei Moesica şi Zona Câmpiei de Vest, Platforma continentală a Mării Negre etc.

[33, p.49-50]. Producţia de petrol în 1994 a fost de 6,7 mil. tone; pentru a acoperi necesarul intern

s-au importat 10-15 mil. tone anual.

În România există capacităţi de rafinare mari la Năvodari-Capul Midia, Brazi, Ploieşti, Piteşti,

Oneşti, Teleajen, Câmpina, Braşov. Rafinăriile de la Teleajen, Braşov, Râmnicu Sărat sunt profilate

pe producerea de lubrefianţi.

Şi totuţi, România este o ţară importatoare de energie primară pe fondul scăderii resurselor

interne de ţiţei şi gaze naturale. În opinia specialiştilor, în viitor va creşte gradul de dependenţă de

import (tabelul 23).

Tabelul 23 Evoluţia cererii de energie primară în România

U.M. 1996 2000 2010 2020

Cerere de resurse de energie primară, din care:

106 GJ 1753 1971 2355 2836

- din Rom\nia 106 GJ 1192 1157 1152 1135 - din import 106 GJ 561 814 1203 1701 Costurile totale, din care: 106 US$ 5,1 6,4 7,7 9,3 - pentru producţia internă 106 US$ 2,5 2,7 2,7 2,6 - pentru resursele din import 106 US$ 2,6 3,7 5,0 6,7

Sursa: Energii neconvenţionale curate. –Bucureşti, 1998, p.50. Dezvoltarea sectorului energetic al României în perspectivă necesită implementarea anumitelor

programe, idei novatoare, concepţii ştiinţifice în orientarea evoluţiilor viitoare.

70

2.6. Rolul Rusiei şi altor ţări din CSI în producţia şi exportul produselor petroliere

URSS a fost cel mai mare producător de ţiţei, în perioada 1975-1983 această ţară sporindu-şi

producţia cu 26%. În 1986 s-a atins o creştere a producţiei până la nivelul de 12,56 mil.bbl/zi, iar în

1987 – până la 12,95 mil.bbl/zi. În 1989 s-a inregistrat un declin până la 12,46 mil.bbl/zi, ca urmare

a unor probleme economice majore. Această tendintă a fost menţinută şi după destrămarea URSS şi

constituirea CSI. Astfel, nivelul producţiei atins în1990 a fost de doar de 11,54 mil.bbl/zi, în 1995 –

de 7,3 mil.bbl/zi, iar din 1997 s-a reuşit stoparea declinului, productia inregistrând pentru prima

data după 8 ani o creştere până la 7,4 mil.bbl.

După descompunerea Uniunii Sovetice, din fostele 15 republici numai trei ţări independente

(Rusia, Turcmenia şi Kazahstan) în 1995 erau exportatoare şi încă două ţări (Uzbekistan şi

Azerbaidjan) se autoasigurau cu resurse energetice, celelalte 10 ţări considerau asigurarea cu

resurse energetice o problemă majoră în securitatea lor economică (vezi anexele 15, 16).

Sumând datele prognozelor ţărilor din CSI, reiese că exportul net al resurselor energetice

primare în total din această regiune în anul 2000 a constituit 270 mil.t.c.e. şi va fi de circa 370

mil.t.c.e. în 2010, în comparaţie cu 173 mil. t.c.e. în 1995. Totodată, exportul de ţiţei s-a păstrat la

nivelul de circa 80 mil.t., iar până în 2010 va spori la circa 180 mil.t. [84, p. 8-13. Cele mai mari

companii petroliere în Rusia sunt: Lukoil, KTN –BP, Rosnefti şi Surgutneftegaz (tabelul 24). Tabelul 24

Volumul producţiei petroliere a celor mai marui companii din Rusia în anul 2005 Compania Extragere, mil.t. Prelucrare mil.t. Extragere/Prelucrare

Lukoil 86 57 1,5 KТN-ВР 78 43 1,8 Rosnefti 75 22 3,5 Surgutneftegaz 64 16 4,0

Sursa: Капустин В. Проблемы развития нефтепереработки в России. ОАО «ВНИПИнефть», август 2006 // http://www.oilcapital.ru/edition/technik/archives/technik/technik_04_2006/96640/public/96662.shtml

Exporturile de ţiţei pentru Rusia constituie resursa-cheie în realizarea venitului său intern,

reprezentând circa 25% din veniturile Guvernului. O creştere a preţului ţiţeiului URAL cu 1 USD

determină creşterea veniturilor cu aproape un 1 mlrd.USD.

Rutele de export. Majoritatea exporturilor ruseşti de ţiţei şi produse petroliere s-au realizat prin

terminalele petroliere din porturile Mării Baltice şi ale Mării Negre (în principal, Novorossiisk, dar

şi din Tuapse şi Odesa), de asemenea, prin conducta Drujba, care are o capacitate de 1,2 mil. bbl/zi.

Datorită producţiei în creştere şi faptului că traficul navelor petroliere prin strâmtoarea Bosfor este

foarte intens, la ora actuala, aceste rute au început să fie supra-solicitate, Rusia căutând alternative

pentru dezvoltarea unor noi rute pentru exporturile sale.

Astfel, sistemul de conducte Baltik care a început să opereze în decembrie 2001, permite acestei

tări să efectueze direct exporturile de ţiţei, fară a mai apela la porturile estoniene, letone şi

71

lituaniene. Mai mult, conducta Drujba şi Adria din Croaţia permit exportatorilor ruşi să aiba acces

direct la porturile din Marea Adriatică (portul Omisalj).

Discrepanţa majoră între preţurile interne (acestea sunt în jumatate faţă de preţurile de export) şi

cele de export la ţiţei, precum şi garantarea plăţii în valute forte determină producătorii ruşi sa-şi

desfacă producţia la export.

Astfel, o serie de companii private încearcă să combată poziţia de monopol a firmei de stat

Transneft în transportul exporturilor, prin dezvoltarea unor proiecte de conducte proprii, finanţate,

partial sau integral de ei.

Destinatia exporturilor. Începând cu 1991, exportatorii ruşi de ţiţei şi-au orientat exporturile

spre Europa de Vest, dar şi spre Japonia şi China, marginalizând pieţele pe care le-au controlat

altădată (cele din Europa de Est – Romania, Polonia, Ungaria şi cele din spaţiul CSI), având în

vedere cererea mare a primelor pieţe, pe de o parte, precum şi asigurarea unei plăţi cash a ţiţeiului,

pe de altă parte.

Astfel, majoritatea exporturilor ruseşti au ca destinaţie finală tări din Europa de Vest, cum ar fi

Marea Britanie, Franţa, Italia, Germania şi Spania. Dacă în 1992 circa 47% din exporturile Rusiei

erau orientate spre celelalte state CSI, în 2001 spre acete state se scurgeau doar 14% din totalul

exporturilor de ţiţei. Deci, în anul 2001 Rusia a exportat în spaţiul CSI doar 680.000 bbl/zi, în timp

ce în afara acestuia s-au îndreptat circa 4,23 mil.bbl/zi.

În octombrie 2000, la Summitul comun UE – Rusia pe tema resurselor energetice, UE şi-a

propus sprijinul în dezvoltarea rezervelor de petrol contra unui acord de furnizare de ţiţei pe termen

lung, ceea ce se va traduce într-o intensificare a exporturilor rusesti de ţiţei către UE

Exporturile Rusiei în Asia sunt preconizate să se intensifice foarte mult într-un viitor apropiat,

odată cu dezvoltarea câmpurilor petroliere din Siberia de Est şi de Vest, precum şi a celor de pe

insula Sahalin, concomitent cu conectarea acestora la conductele Drujba şi Adria. Mai mult,

construirea unui terminal petrolier în Murmansk, care să fie legat de câmpurile petroliere din

Siberia de Vest, va permite realizarea unor exporturi importante spre SUA

În viitor sunt proiectate conducte, care să transporte ţiţeiul către Japonia – cel de-al doilea mare

importator mondial, după SUA şi China, cel de-al treilea mare consumator mondial.

În momentul de faţă, petroliştii din Rusia înclină să speculeze pe marginea faptului că răzvoiul

din Golf ar putea afecta dezvoltarea acestor proiecte. De fapt, autorităţile ruse declară că

modificările din politica de export a Irakului ar putea impulsiona cererea de ţiţei pe piaţa mondială.

Însă, Rusia urmăreşte realizarea a 2 proiecte alternative:

- primul proiect vizând China este estimat la circa 2,5 mlrd.USD şi se referă la extinderea cu

2.400 km a unei reţele deja existente, din Irkutsk spre Daqing, China.

72

- cel de-al doilea proiect vizează Japonia, fiind estimat la circa 5,2 mlrd. USD. Acest proiect

vizeaza construcţia unei conducte de circa 3.800 km, care să ocolească China, având cap conducta –

Nakhodka şi va traversa Marea Japoniei.

Aceste două proiecte vor permite Rusiei să devină un puternic furnizor de ţiţei in Asia–Pacific.

Atât Japonia, cât şi China sunt gata să participe la finanţarea acestor proiecte, pentru a-si diversifica

sursele de aprovizionare cu ţiţei.

Oricum, rămâne de văzut dacă dezvoltarea acestor proiecte va ajuta Rusia să devină cel mai

mare exportator de ţiţei din lume, înaintea Arabiei Saudite, care deţine cele mai mari zăcăminte din

lume.

Relaţiile Rusiei cu OPEC. Deşi nu este membră a OPEC, guvernul rus s-a angajat în anul 2002

să reducă producţia şi, respectiv, exporturile sale de ţiţei, până la 150.000 bbl/zi, urmând astfel

politica promovată de alte state petroliere cum ar fi Mexic, Oman, Norvegia, Angola etc.

Cu toate aceste angajamente, exporturile ruseşti de ţiţei s-au intensificat, forţând guvernul să

introducă taxe vamale la exportul de ţiţei. Dar şi aceste bariere au fost depăşite de către firmele

petroliere care s-au orientat spre sistemul intern de rafinare, oferind la export produse petroliere

rafinate, acestea necăzând sub incidenţa taxelor vamale.

La presiunea exportatorilor ruşi, dar şi a unor cercuri din afara tării, guvernul a abrogat plafonul

stabilit.

Tranzitele ţiţeiului

Exporturile de ţiţei din Kazahstan via Rusia. În anul 2001 Kazahstanul a exportat, via Rusia,

în jur de 270.000 bbl/zi, cea mai mare parte a acestei cantităţi fiind pompată prin conducta Atyrau-

Samara, apoi prin sistemul Transnefti adus fie la conducta Drujba, fie la sistemul de conducte

Baltic. Recent, Rusia a participat la extinderea capacităţii conductei Atyrau-Samara până la 300.000

bbl/zi, alocând, în acelaşi timp, Kazahstanului o cotă de 100.000 bbl/zi în sistemul de conducte

Baltic.

Kazahstanul a expediat ţiţei la export în 2001, via Rusia, prin portul rusesc de la Marea Caspică

–Mahacikala, care este legat de Baku (ce este capătul unei conducte cu o capacitate de 100.000

bbl/zi) – Novorossiisk.

În decembrie 2001, guvernele Rusiei şi a Kazahstanului au incheiat un acord prin care i se

permite Kazahstanului să transporte prin sistemul rusesc de conducte până la 350.000 bbl/zi în anul

2002. Acest acord nominează conductele din sitemul Transnefti, inclusiv sitemul Baltic de

conducte, conducta Atyrau-Samara, conducta Baku-Novorossiisk, portul Mahacikala, dar nu

include sistemul de conducte CPC (Caspian Pipeline Consortium). Prin acesta din urmă, în anul

73

2002, s-au expediat circa 400.000 bbl/zi de ţiţei kazah. Deci, în total, via Rusia, au fost expediate în

anul 2002 circa 750.000 bbl/zi.

Exporturile de ţiţei azer via Rusia. Prin sistemul de conducte al Transnefti au fost transportate

zilnic circa 300.000 bbl ţiţei, extras din Marea Caspică (de origine fie kazahă, fie azeră).

Exportatorii din reguinea caspică au importante opţiuni de export, dar Rusia speră să devină

principala rută de tranzit pentru ţiţeiul din Marea Caspică.

Exporturile azere via Rusia se desfăşoară, în principal, prin conducta Baku-Novorossiisk. În

anul 1996 Rusia şi Azerbaidjan au semnat un acord interguvernamental cu privire la tranzitul

ţiţeiului azer prin Rusia. Având în vedere faptul că această conductă a avut probleme din cauza

razboiului din Cecenia, exporturile azere via Rusia prin această conducta au fost mai mici de 10.000

bbl/zi în anul 2000. Mai mult, AIOC (Azerbaidjan International Operating Company), care are în

exploatare cele mai bune câmpuri petroliere din porţiunea de Mare Caspică, ce aparţine

Azerbaidjanului, a decis să ocolească Rusia, prin pomparea prin conducta Baku-Supsa (Georgia).

AIOC este sceptică în a utiliza conducta Baku-Novorossiisk, având în vedere că aceasta este mai

lunga, deci mai scumpă (de 7 ori mai scumpa decând cealaltă conductă), pe de o parte, iar, pe de

alta parte, in terminalul Novorossiisk toate ţiţeiurile se amestecă, reducând valoarea ţiţeiului azer.

Cu toate acestea, in anul 2001, prin conducta Baku-Novorossiisk au fost expediate la export peste

46.000 bbl/zi, aceeaşi rată menţinându-se şi în anul 2002.

Exporturile de ţiţei turkmen via Rusia. Exporturile turkmene de petrol se desfăşoară, în

principal, prin conducta Baku-Novorossiisk, în anul 2000 prin această conductă fiind pompate la

export circa 50.000 bbl/zi. De asemenea, având în vedere refuzul Rusiei de a conecta ţiţeiul turkmen

la conductele Transnefti, această ţară este obligată sa-si exporte ţiţeiul cu ajutorul căilor ferate.

Rusia face manevre pentru a deveni actorul principal în explorarea, dezvoltarea şi exportul de

ţiţei din regiunea Mării Caspice.

Conluzii. În ultima sută de ani petrolul a constituit unul dintre cele mai importante bunuri

comercializate, acest produs fiind crucial în definirea strategiilor naţionale de dezvoltare, dar şi a

politicii mondiale. El reprezintă elementul esenţial al puterii naţionale, un factor major al economiei

mondiale, un focar crucial pentru razboi şi conflicte, dar şi o fortă decisivă în afacerile

internaţionale.

Asigurarea securităţii surselor de aprovizionare cu petrol se traduce şi prin dezvoltarea unor

proiecte majore de investitii în tări cum ar fi Rusia, ce pot substitui parţial fluxurile comerciale cu

petrol ale Orientului Mijlociu în Asia şi Europa, dezvoltarea extracţiilor petroliere în Marea

Nordului, Mexic şi Alaska, modernizarea rafinăriilor din America de Nord şi Japonia, care să poată

prelucra ţiţeiuri grele şi sulfuroase; de asemenea, dezvoltarea extracţiilor petroliere în Arctica etc.

74

2.7. Regiunea Caspică – între interese economice şi strategice

Ultimele analize extrem de detaliate, aparţinând unor surse mult diversificate, au ajuns la

concluzia că regiunea Mării Caspice este puţin probabil să devină, aşa cum s-a sperat la un moment

dat, un nou Golf, ci mai degrabă ar fi o nouă Mare a Nordului, cu aproximativ 2–3% din producţia

mondială. Totodată, costurile de producţie sunt mai mari decât ale tărilor din Golf şi ale tărilor-

membe OPEC, dar mult mai mici decând cele din Marea Nordului sau ale proiectelor concurente

din Rusia, iar costurile de transport sunt mai ridicate decând ale majorităţii concurenţilor, mai ales

dacă depozitele sunt maritime.

În timpul razboiului rece, Orientul Mijlociu a fost zona de importanţă strategică pentru lumea

vestică şi Rusia. În prezent, Caucazul incită interesele, dar şi orgoliile occidentale şi ruseşti, care îşi

dispută controlul asupra zăcămintelor de petrol din fostele republici sovietice şi asupra conductelor

care transportă petrolul caspic.

Încă din secolul al XIX-lea, petrolul din Asia Centrală concentra în jurul sau eforturile ruse şi

britanice. Astăzi miza este aceeaşi, doar actorii au devenit mai numeroşi. La mijloc se află ţările din

Golf, direct interesate de a nu pierde controlul asupra pieţei petrolului, dar şi companiile petroliere

internaţionale, dornice să exploateze belşugul central-asiatic.

Înca din 1997, Administraţia de la Washington a decretat Caucazul „zonă de interes strategic

american”, afirmând că „asumarea viitorului acestei regiuni este una dintre sarcinile ei pasionante”.

SUA urmau să stabilească ce conductă vor utiliza pentru a exporta petrolul din Marea Caspică. Asia

Centrala, ca şi Orientul Mijlociu, s-a dovedit a fi o regiune instabilă, având la bază implicaţii

politice, economice, religioase sau etnice.

Tările vizate în dispută asupra petrolului caspic sunt: Georgia şi Cecenia, importante pentru

tranzitul petrolului; Azerbaidjan şi Kazahstan, importante atât pentru bogaţia lor în petrol (Baku,

Tenghiz), cât şi ca zone de tranzit.

Azerdbaidjan şi Georgia au avut o pozitie prooccidentală încă de la declararea independenţei lor

de sub tutela rusească în1991, aflandu-se în prezent sub influenta NATO. Pentru a contrabalansa

această influenţă, Moscova a stabilit relaţii bune cu separatiştii abhazi (Abhazia–republică

autonomă în Georgia) şi cu armenii (aflaţi în conflict cu azerii pentru enclava Nagorno-Karabah,

teritoriu azerbadjan locuit de armeni). Cecenia, republică autonomă, este parte componenta a

Rusiei, care î-si declarase unilateral independenţa în 1991, este şi ea o zona importantă de conflict

în Caucaz.

După criza cecenă din 1994–1995, forţele armate ruseşti au intervenit pentru a pune capăt

confruntărilor dintre partizanii şi adversarii fostului preşedinte cecen Dudaev, apoi a urmat

75

conflictul declanşat în iunie 1999 (care mocneşte şi în timpul de faţă). Interventia militară promptă a

Rusiei în Cecenia demonstrează intenţia Rusiaei de a mentine sub control fostele republici sovietice,

importante atât pentru bogatia în petrol, cât şi datorită vecinătăţii cu Turcia, aliatul strategic al

NATO şi Iran.

Principalele rute pentru petrolul din Asia Centrală sunt conductele: Baku–Novorossiisk (1998) şi

Baku–Supsa (1999), care sunt vulnerabile la toate frământările din regiune. Circulaţia prin conducta

Baku–Novorossiisk, principala rută de export pentru petrolul azer a fost supusă întreruperilor din

partea cecenilor. Ruta Baku–Supsa ocolea Cecenia insă evitând Rusia, submina influenţa acesteia

asupra petrolului din regiune. Conducta a fost deschisă după intense manevre militare de apărare

efectuate de trupe ucrainene, georgiene şi azere în cadrul unei alianţe regionale cunoscute sub

numele de GUAM şi aflată sub egida Parteneriatului pentru Pace al NATO.

Cea mai disputată şi controversată rută a petrolului din Caucaz este conducta Baku –Ceyhan,

port turcesc la Marea Mediterană, avută în vedere de SUA încă din 1997, ca alternativă pentru

Baku–Novorossiisk via Groznâi.

În decembrie 1999, această conductă preferată de americani a fost aleasă pentru a transporta

petrolul caspic pe pieţele occidentale. Decizia a fost una politică, SUA urmărind să recompenseze

Turcia şi Georgia pentru orientarea lor vestică şi să evite exportul petrolului prin Rusia şi Iran.

Aceasta varianta s-a dovedit a fi cea mai lunga, cea mai costisitoare, cea mai puţin fezabilă, fiind în

acelaşi timp supusă instabilităţii din Turcia (zona de conflict – Kurdistan) şi din Georgia.

Una dintre conductele propuse pentru transportul petrolului caspic a fost şi cea care trecea prin

România cu doua posibile ramificaţii: Constanţa–Serbia (Pancevo)–Croaţia–Slovenia–Trieste sau

Constanţa–Ungaria–Slovenia–Trieste (punct-cheie de unde porneşte prima conducta din sistemul

european de oleoducte – ADRIA).

Traseul prin România era cel mai scurt, cel mai ieftin (două treimi din lungimea conductelor

existând deja), dar şi cel mai sigur, neexistând nici un conflict de-a lungul ei. Respingerea acestei

variante s-a datorat unor circumstanţe nefavorabile: crahul din Bulgaria din 1998 (care a fost totuşi

depăşit cu succes), problema Kosovo, un posibil conflict cu Macedonia între Grecia şi Albania şi

lipsa de susţinere politică din partea unei puteri occidentale, beneficiind doar de sprijinul firmei

italiene ENI.

Conducta prin România a fost luată în considerare de Uniunea Europeana, care, la o conferintă

internatională susţinută la Bucureşti în1998, a lansat programul INOGATE, în incercarea de a aduce

petrolul caspic în Occident prin portul Constanta.

76

În noul context geopolitic, pentru a asigura accesul la resursele caspice, UE a iniţiat un amplu

program de dezvoltare a unor coridoare de transport paneuropene rutiere, feroviare şi maritime

(TRACECA), care să facă legatură între Asia Centrală şi Europa.

În contextul în care nici una dintre conductele existente şi nici cea proiectată (Baku-Ceyhan) nu

sunt sigure, iar tensiunile din Caucaz se amplifică (de exemplu, Cecenia), rămâne de vazut dacă

NATO va interveni total în zonă, mai ales după ce a sprijinit crearea organizaţiei satelit GUAM,

deţi este puţin probabil, deoarece în ultima vreme s-a acordat atenţie îmbunatăţirii relaţiilor NATO–

Rusia. Un lucru este cert: Rusia nu va admite divizarea Caucazului în zone de influenţă şi este

iritată de cooperarea Georgiei cu statele-membre NATO, dar şi de participarea ei la proiectul

oleoductului Baku–Ceyhan.

De menţionat, că în ultimul timp s-a activizat colaborarea ţărilor GUAM (Oreganizaţia pentru

Democraţie şi Cooperare Economică). La samitul din 23 mai 2006 de la Kiev Preşedinţii Republicii

Moldova, Ucraina, Georgia şi Azerbaidjan au semnat un protocol privind realizarea Acordului de

creare a Zonei de Liber schimb între state. GUAM nu este o alternativă pentru CSI. Drept obiectiv

de bază al GUAM este declarat reglementarea conflictelor teritoriale.

Următorii ani vor confirma dacă SUA va continua politica de sprijinire în exclusivitate a

conductei Baku–Ceyhan şi işi vor asuma riscurile politice şi financiare implicate de construirea

acestui oleoduct.

Cealaltă conductă prin Baku (Baku–Neka) pare a fi cea mai raţională, însă este blocată de

opoziţia politică a SUA. Dacă relaţiile americano-iraniene s-ar ameliora, atunci sar putea face pasul

urmator de către companiile petroliere americane, care ar fi interesate să accelereze destinderea

politică dintre cele două ţări.

Resursele de petrol, conductele şi oleaductele din Regiunea Caspică

O importantă miză economică a acestui început de mileniu, cu reale consecinţe pe plan social–

politic şi militar, este inceperea exploatării bogăţiilor Marii Caspice. Marea Caspica în timpul de

faţă reprezinta cel de-al treilea mare depozit de energie, după Golful Persic şi după Siberia rusească,

fiind considerat ultimul vast rezervor de energie al lumii. În anul 2010, Asia Centrală şi

Transcaucazia ar putea avea posibilitatea de a exporta peste 100 milioane tone de petrol şi

aproximativ 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale, aceasta însemnând aproximativ 2 milioane

barili/zi18.

18 Terry Adams . Caspian Hydrocarbous,the Politicisation of regional pipelines and the Destabilisation of the Caucasus. Centre For European Policy Studies (CEPS), Bruxell, 2000.

77

Rusia, bazându-se pe abordarea Mării Caspice ca lac international, calificare ce implică un

„condominium” al tuturor statelor, a utilizat acest concept pentru a submina interesele principalelor

ţări producătoare: Azerbaidjan, Kazahstan, Turkmenistan.

Totuşi, intensitatea conflictului juridic, dar şi politic şi economic s-a mai diminuat mai ales de

când sectorul rusesc al Mării Caspice pare să fie bogat în petrol şi gaz, Rusia fiind direct interesată

în rezolvarea acestor dispute economice.

Dacă privim o hartă a lumii cu distributia resurselor de petrol şi gaze, limitându-ne doar la petrol

(anexele 1 şi 2), vom observa că sunt diferite puncte aproape egal distribuite pe mapamond. Există,

însă, o anumită zonă, în care concentraţia acestor puncte denotă prezenţa unor rezerve semnificative

de petrol. Astfel, o concentraţie pe axă verticală nord-sud porneşte din Siberia de Vest şi merge intr-

o linie aproape continua prin Asia Centrala, respectiv Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, cu

devierea în Azerbaidjan, Iran şi până în sud, în Orientul Mijlociu.

Aceasta indică, din punct de vedere geometric, realitatea geografică, adică faptul că avem de a

face cu trei module strategice: modulul rusesc, modulul central-asiatic şi modulul Orientul Milociu.

Într-o viziune raţională, pornind de la interesele globale şi neexcluderii consumatorilor prezenţi şi

viitori de pe piaţă, o reglementare consensuală la nivel mondial, pe baza unei noi abordări care să

înlocuiasca clasica geopolitică, prin ceva ce am putea denumi geostrategie consensuală – ar putea

fi raspunsul firesc şi raţional la sfidările viitorului imediat şi pe termen mediu.

1) Kazahstan. Este statul cu rezervele de petrol cele mai importante din regiune, estimarea

acestora variind între 95–117 miliarde de barili, rezervele dovedite cifrandu-se intre 15 –22 miliarde

de barili în 2001. Expertii economici apreciază îndeosebi modul în care a fost folosit ajutorul

financiar extern privind sectorul energetic, mişcare coordonată, de altfel, de către Comitetul pentru

folosirea capitalului străin. Până la mijlocul anului 1999, totalul asistentei financiare externe era de

331 milioane dolari SUA, dintre care 22 milioane au fost alocaţi sectorului energetic. Cele 22 de

câmpuri petroliere din această ţară – situate la nord-est de Marea Caspică şi în centrul ţării –

totalizează rezerve de peste 15 miliarde de tone.

Dacă se vor extrage 100 de milioane de tone pe an, zăcământul s-ar epuiza abia în 100 de ani. şi

aici se poate asista la o împărţire a afacerii intre americani, ruşi şi ţara caucaziană: Chevron – 40%,

Mobil – 25%, Lukoil – 10%, şi compania de stat a Kazahstanului – 25%. Proiectul unei conducte

alternative, pe sub Marea Caspică, până la Baku, şi de aici spre beneficiarii europeni este respins cu

hotărâre de Rusia. Oferta chineză pentru o conducta transcontinentală spre est va fi luata în calcul

pe măsura extinderii producţiei de petrol în Kazahstan.

Cel mai avansat proiect de conductă este cel care vizează transportul petrolului din Kazahstan în

Rusia prin sistemul de conducte rusesc TRANSNEFTI, ideea fiind de construire a unei mari

78

facilitati de încărcare lângă portul rusesc Novorosiissk de la Marea Neagra. Proiectul presupune

folosirea celor 752 km de conductă existenţi de la Tenghiz la Komsomolsk şi la Kropotkin şi a unei

alte porţiuni de 258 km de conductă cu un diametru de 1000 mm de la Kropotkin la un alt punct de

încărcare a tankerelor. Urmează să fie construite 15 noi statii de pompare, 13 tancuri de depozitare,

fiecare cu o capacitate de 100.000 metri cubi, cinci dintre ele chiar lânga portul Novorosiissk.

Actionarii din cadrul CPC (Caspian Pipeline Consortium) sunt: guvernul rus – 24% (reprezentat de

Lukoil, Rosnefti şi Transnefti), Kazahoil – 19%, guvernul din Oman – 7 %, Kaz Pipeline Ventures

– 7% (JV Kazahoil, Amoco, fostul holding Munai Gaz), LukArco – 12,5% (JV Lukoil, Atlantic

Richfield – SUA), Rosnefti Shell – 7,5%, Chevron (SUA) – 1,5%, Mobil (SUA) – 7,5%%, Oryx

(SUA) – 1,75%%, British Gas – 2%% şi Agip (Italia) – 2%% 19.

Peste jumătate din rezervele de gaze naturale se afla în zona Karaganda şi din 1995, British Gas

şi Agip au dobândit dreptul exclusiv de negociere.

2) Azerbaidjan. Estimarea rezervelor petroliere este între 5–11 miliarde barili, iar rezervele de

gaze sunt între 500–800 miliarde metri cubi (2000). Un punct deosebit de interesant îl constituie

faptul că peste 90% din rezervele estimate de petrol se gasesc în zona maritimă. Noile depozite sunt,

în general, exploatate sau vor fi exploatate cu ajutorul unor firme străine, posesoare de tehnologie

modernă, care să permită extractia la adâncimi mai mari de 200 de metri.

Există o estimare a SOCAR (Societatea Natională de Petrol a Azerbaidjanului), conform căreia,

rezervele totale de petrol ar fi de 17,5 miliarde barili. Infrastructura insuficientă şi de slabă calitate

face ca prima urgenţă să o constituie construirea conductelor, cele aflate acum în lucru, ca şi cele

proiectate, putând să ducă la o majorare anuală a exporturilor de până la 30–55 milioane de barili

până în 2010. Capacitatea actuala de rafinare este de 20 milioane tone pe an, în trei rafinării: două în

Baku şi una în Sumgait, toate fiind conduse de o companie de stat Azneftemash.

Compania petrolieră de stat a Republicii Azerbaidjan, SOCAR, a fost creată în 1992 şi produce

cea mai mare cantitate de petrol şi gaze, fiind şi partenerul cel mai important al firmelor straine. Ea

opereaza aproximativ 40 de zone petroliere, iar în primele luni ale lui 2000, numarul sondelor active

era de 6921, dintre care 5512 on-shore şi 1409 off-shore. La aceeaşi dată, existau 27 zone off-shore

în exploatare, cele mai multe localizate în zone cu adâncimea mai mare de 200 de metri.

Se preconizează că zăcămintele din Kazahstan şi Azerbaidjan (tarile cu cel mai mare potential în

petrol din această zonă) vor produce aproximativ 150 milioane tone ţiţei anual, ceea ce înseamnă că,

la porturile estice ale Mării Negre, Novorossiisk (Rusia) şi Supsa (Georgia), va sosi anual această

cantitate de petrol.

19 Terry Adams. Caspian Hydrocarbous, the Politicisation of regional pipelines and the Destabilisation of the Caucasus. Centre For European Policy Studies (CEPS), Bruxell, 2000.

79

3) Uzbekistan. Rezervele de gaze naturale sânt pe locul doi ca importanţă în zonă, iar rezervele

de petrol mai mici decând cele ale Kazahstanului şi Azerbaidjanului.

Aici exista cinci zone bogate în petrol: Ust-Yurt, Buhara-Kiva, Gisar, Surkandaria, Ferghana.

Au fost identificate 156 de câmpuri petrolifere şi de gaze naturale, aflandu-se în exploatare din

1999, 60 dintre ele – la adancimi care variază intre 800 metri (Buhara) şi peste 6000 metri (partea

centrală a Depresiunii Fergana).

Rezervele de pertol sunt estimate de către compania Uzbekneftegaz la 527 milioane tone, dar un

raport din 2001 al guvernului american prevedea rezerve de petrol într-o cantitate de 28 milioane

tone, cu o posibilitate de ridicare de până la 138 milioane tone.

Reţeaua de transport cuprindea, în 1999, 9500 km de conducte. Se afla încă în studiu

posibilitatea de a racorda reţelele deja existente la proiectul propus de compania americană

UNOCAL şi de Central Asia Oil Pipeline (CAOP), al cărui punct de conectare este Sardziu, în

Turkmenistan. Dacă proiectul se va realiza, Uzbekistanul ar fi un punct ideal de încărcare pentru

coridorul Nord-Sud. Există şi o altă propunere, cea de a participa la construcţia conductei intre

China şi Japonia.

Azerbaidjan, Kazahstan şi Turkmenistan sunt cele trei republici desprinse din fostul imperiu

sovietic care au început deja să aibă autoritate în privinţa resurselor energetice ale începutului de

secol XXI. Rezervele de ţiţei şi gaz descoperite aici, dar neexplorate încă, au făcut ca lumea

dezvoltată sa-şi îndrepte cu mare atenţie privirea spre ele, iar aceste hidrocarburi trebuie să ajungă

în Europa pe rute care să nu creeze dependenţe, cu atât mai mult cu cât, în apropiere se află alţi doi

mari producători, respectiv Federatia Rusa şi ţările arabe. Asadar, problema resurselor caspice nu

este numai una economică, ci şi una politică, motiv pentru care nici Uniunea Europeană şi nici

Statele Unite nu au până în prezent o strategie clară faţă de zona caspică şi, mai ales, faţă de

Rusia.

În prima jumătate a anului 2000, producţia celor trei ţări a fost de 24,53 milioane barili de ţiţei,

iar repartiţia pe ţări se prezintă astfel: Azerbaidjan - 6,71 milioane tone (27%); Turkmenistan – 3,48

milioane tone (14%); Kazahstan – 14,34 milioane de tone (59%)20.

Aşadar, două probleme rămân nerezolvate: prima constă în posibilităţile financiare ale ţărilor

amintite de a investi în activitatea de prospecţiune şi explorare, iar cea de a doua constă în

modalităţile de transport a resurselor spre pieţele pe care acestea vor fi repartizate. Oleoductele

existente fac legatura doar cu Federatia Rusa şi, oricum, nu fac faţă cantităţilor de ţiţei ce urmează a

fi pompate.

20 Caspian Sea:Regional Country,Analysis Brief. Energy Information Administration, World Oil Market and Oil Price Chronologies, 2002.

80

Dacă, în primul caz investitorii străini au început deja să-si facă simţită prezenţa, în special

marile consorţii americane, în cel de al doilea caz lucrurile se află într-o stare de pionierat. Aici

începe marea luptă pentru că ţările aflate pe rutele de tranzit nu au decât de câstigat. Se justifică

astfel şi insistenţa cu care Romania, Ucraina, Turcia sau Iranul „se bat” pentru ca oleoductele să

traverseze ţările lor.

Dezvoltarea producţiei extrase de ţiţei impune, evident, şi construirea unor conducte pentru

transport, pe de o parte, de la zăcăminte la porturile estice ale Mării Negre sau direct la Mediterană,

iar, pe de altă parte, de la Marea Neagră spre Occident. Trebuie remarcat că pentru facilitarea

tranzitului prin conducte, ţările prin care trec acestea percep taxe de tranzit, ceea ce reprezintă o

sursă de venituri dintre cele mai bănoase. Adică, miza pe trasee este foarte mare.

Exploatarea petrolului şi gazului în zona caspică nu are aproape nici un sens dacă acestea nu se

transportă la mare distanţă, deoarece piaţa locală şi regională sunt încă afectate de colapsul URSS,

iar cheia dezvoltarii este deci transportul catre Europa de Vest, Turcia si, poate, în viitor, Europa de

Est. Transportul la mare distanţă pune două probleme: creşterea substanţială a preţului datorită

investiţiilor masive pentru facilitarea lui, dar şi taxele de tranzit percepute de ţările străbătute de

conductele de ţiţei de la exploatare la destinatie. Referitor la acestea din urmă, cu cât există mai

puţine alternative, cu atât o ţară care are o pozitie de cvasimonopol poate obţine taxe mai mari.

Riscul politic este şi el extrem de important. Coridorul Est–Vest ridică numeroase probleme legale,

ecologice (traversarea Mării Negre şi a Marii Mediterane, precum şi a Bosforului), de securitate

(Azerbaidjan şi Georgia).

Tranzitul prin Rusia expune transportatorii atât politicii hegemoniste postcolonialistice şi

monopolurilor ruseşti de transport a petrolului şi gazului, cât şi riscului Ceceniei. Conductele prin

Turcia sunt şi ele riscante din cauza kurzilor, cele prin Afganistan din cauza razboiului civil, cele ce

traversează Iranul nu sunt viabile datorită sanctiunilor SUA, iar cele spre China (piaţa extrem de

mare şi tranzit fară riscuri) ar fi prea lungi si, în concluzie, prea scumpe.

Pentru ca petrolul caspic să aibă drept punct de destinaţie Europa şi ţinând cont că oleoductele

din zona caspică au drept punct de destinaţie ţărmul estic al Mării Negre, iar tranzitul prin Bosfor

este limitat din punct de vedere ecologic, se discută construirea de noi rute de pe ţărmul vestic al

Mării Negre spre Vest, în interiorul continentului.

Ne vom referi succint la proiectele deja existente în această zonă:

1) Dinspre Marea Caspică:

a) Rute existente în sistemul Gazprom şi Transnet:

Baku – Grozny – Novorossiysk (conducta de petrol de 1,5 mta, nesigură);

81

Tenghiz – Aktan – Baku – Batumi (conducta de petrol de 2-3,5 mta, transport pe cale

ferată, costisitoare);

Canalul Volga–Don ,,barja Novorossiysk (costuri necunoscute);

Baku – Supsa (5 mta, operational din aprilie 2000);

Tenghiz/Karachaganak – Novorossiysk Chevron (28 mta, operaţional din octombrie

2001, în prima faza, iar în a doua fază – 2010//67 mta).

b) Proiecte:

Baku – Ceyhan (40-45 mta);

Kazahstan – China şi Turkmenistan – Iran (petrol)

Turkmenistan – Pakistan şi posibil India – Afganistan (gaz).

2) Spre Europa, proiecte:

Conducte /tankere din Supsa, Batumi sau Novorossiysk astfel;

Burgas – Alexandropolis; Odessa – Brody – Gdansk; Constanta – Trieste;

Turkmenistan spre Europa Centrală şi de Vest, via Azerbaidjan, Georgia; Turcia,

Bulgaria şi România.

Georgia, este avantajată de oricare din opţiunile viitoarelor trasee de transport al petrolului de la

Baku spre Marea Neagră sau spre cea Mediterană ca garanţie de securitate economică, deoarece nu

este atât de influenţată de vecinul rus.

Totodată, situaţia în zonă este complicată. O problemă importantă o constituie faptul că Marea

Caspica este inconjurată de uscat, fiind necesar un sistem gigant de conducte pentru transportarea

petrolului de-a lungul coastei caspice şi spre pieţele mondiale. Aceasta presupune şi participarea

altor ţări, nu numai a celor producătoare de petrol, căci acest sistem de conducte poate aduce

beneficii economice, dar şi o sporire a puterii politice. Statele Unite vor să construiască un sistem de

1750 km lungime din Azerbaidjan spre portul mediteranean Cayhan din Turcia pentru a evita

dependenţa de Rusia şi Iran. Rusia are interesul de a transporta petrolul pe teritoriul sau spre statele

baltice şi Europa.

Pentru Iran, cea mai bună rută o reprezintă sudul, putându-se asigura astfel transportul către

porturile Golfului Persic, iar companiile de petrol au interesul să construiască sistemul de conducte

prin Afganistan către Pakistan şi restul pieţelor din Asia, aflate intr-o continua expansiune. Dar

acestui plan i se opune, desigur, rivalul Pakistanului, India. Situaţia este complicată, căci totul se

petrece intr-o zonă în care au loc dispute etnice şi conflicte21.

21 Caspian Sea: Regional Country, Analysis Brief . Energy Information Administration, World Oil. Market and Oil Price Chronologies, 2002.

82

În ultimul timp, după atacurile teroriste asupra New Yorkului din septembrie 2001, situaţia a

devenit favorabilă Statelor Unite. Razboiul împotriva terorismului a făcut posibilă obtinerea unei

prime victorii majore în regiune, Statele Unite căzând de acord cu Rusia în ceea ce priveşte

construirea unei conducte Baku-Ceyhan, care va fi dată în folosinţă în aproximativ 5 ani. Însă,

marele joc al Asiei este departe de a se fi încheiat. Sunt cinci ţări care au ieşire la Marea Caspică:

Rusia, Kazakhstan, Azerbaidjan, Turkmenistan şi Iran şi există două probleme majore aflate în

discuţie: exploatarea zăcămintelor şi conductele care vor fi construite pentru ca petrolul să ajungă

în Occident, obţinerea dreptului de tranzitare presupunând deţinerea influenţei pe care marile puteri

încearcă să şi-o exercite. Aceasta este noua variantă a jocului caspic.

Rusia a înţeles că exercitarea influenţei în zonă depinde de măsura în care controlează rutele de

transport. Din Caspică, petrolul poate fi transportat pe patru căi:

• ruta chineză, care este prea lungă şi prea scumpă şi limitează debuşeul la o singură piaţă

majoră;

• ruta prin Afganistan şi Pakistan, încă periculoasă datorită instabilităţii din zonă;

• ruta georgiană, prin porturile la Marea Neagră (accesibilă doar unor cantitaţi reduse, din

cauza obiecţiilor turce la traficul petrolului prin strâmtorile sale);

• ruta rusească, care este cea mai simpla şi joacă un rol monopolist în domeniul transportului

produselor energetice din zonă.

Simţind eforturile de promovare a unor proiecte de ocolire a teritoriului sau, Rusia s-a implicat,

prin concernele sale petroliere practic, în toate reţelele din zonă. Deşi nu deţine pachete majoritare,

se presupune că prin filiere vestice încearcă să obţină acţiuni suplimentare şi să câştige poziţii

dominante.

Pornim de la faptul că soluţia „pachetului unic”, care presupune intrarea simultană în vigoare a

convenţiilor bilaterale incheiate între cele cinci state riverane, nu pare să fie productiv pentru Rusia,

Moscova consideră fiind mult mai practică o abordare a statutului separat, cu fiecare dintre

partenerii săi. Astfel, la 13 mai 2002, Rusia şi Kazahstan au semnat un protocol privind modul de

stabilire a liniei de demarcaţie a subsolului Mării Caspice intre cele doua state22.

Documentul prevede că nici una dintre cele doua părţi, Rusia şi Kazahstan, să nu primească mai

puţin de 25% din cantitatea exploatată. În cazul celor trei zăcăminte, pe linia de demarcaţie dintre

Rusia şi Kazahstan, s-a acceptat drept principiu, ca pentru unul dintre ele, operatorul rus să

beneficieze de un procent de până la 75% pentru celelalte doua parţi kazahe putându-i-se asigura un

nivel similar.

22 Internet:www.caspicanoilgas.co.uk.

83

Autorităţile din Azerbaidjan au urmat modelul şi au încheiat şi ele un protocol asemanator cu

Rusia, considerând că, odată incheiate astfel de documente între toţi cei cinci riverani la Caspică, s-

ar putea definitiva cu uşurinţă şi statutul juridic al mării.

Construirea conductei petroliere Baku – Tbilisi – Ceyhan, in valoare de 2,9 miliarde USD, care

va transporta petrolul din Marea Caspică spre pieţele lumii, a fost lansată oficial în septembrie

2002. Aceasta este prima rută de transport importantă dinspre vastele câmpuri petroliere din Marea

Caspică, care ocoleşte teritoriul Rusiei. Conducta începe la câţiva km la sud de Baku, şi va trece

prin teritoriul Georgiei până la portul turc Ceyhan, de la Marea Mediterană. Construcţia conductei

va fi efectuată de un consorţiu de companii petroliere în frunte cu British Petroleum (BP), care

deţine o cota de participare de 32,6% la care se adaugă companiile Statoil (Norvegia), Unocal

(SUA), TPAO (Turcia), Itochu (Japonia), TotalFinaElf (Franta), ENI (Italia), SOCAR

(Azerbaidjan) şi Delta Hess (Arabia Saudită). Conducta va avea o lungime de 1737 km şi o

capacitate de transport de 1 milion de barili pe zi, la un cost de transport de 3,2 USD/baril23.

Proiectul conductei Constanta (România)–Omisalj (Croaţia), via Serbia a fost multă vreme

considerat un concurent pentru conducta Baku–Ceyhan, dar unele studii arată că este vorba de

proiecte complementare, costul lui fiind evaluat de specialişti la aproximativ 400–600 mil.USD.

Capacitatea de transport a conductei ar urma să fie de 10 milioane tone ţiţei, din care 6 milioane

tone vor fi preluate de cele trei state, traversate de conductă. În prezent, British Petroleum deţine o

participatie de 32,6 % în cadrul consorţiului care operează proiectul Baku–Ceyhan, iar ENI, grupul

italian cândva interesat de proiectul Constanta–Trieste, este şi el partener în proiectul Baku–

Ceyhan, având o participaţie de 5% prin intermediul companiei sale Agip.

Oleoductul Baku–Tbilisi–Ceyhan. În august 2002 a fost semnat, la Londra, documentul de

înfiinţare a Companiei Baku–Tbilisi–Ceyhan Pipeline Company (BTC Co), care va realiza lucrările

de construcţie pentru conducta ce va face legătura intre zăcămintele petrolifere din Azerbaidjan şi

terminalul turc Ceyhan, situat pe coasta Mării Mediterane, trecând prin Tbilisi. Lucrarile de

construcţie au fost demarate în aprilie 2003.

Pe de altă parte, analiştii determină că susţinerea de către SUA a proiectului BTC Co, în pofida

riscurilor generale cauzate de problemele de securitate din Caucaz, demonstrează că oleoductul

răspunde strategiei americane pe termen lung, care vizează controlul căilor de transport al petrolului

din bazinul Caspic şi centrul Asiatic şi reprezintă o alternativă la politica de monopol practicată de

Rusia şi statele arabe din Orientul Mijlociu şi Apropiat.

23 Internet:http://www.traceca.org (Traceca – Transport Corridor Europe--Caucasus-Asia).

84

Estimările sceptice susţin că proiectul nu va putea funcţiona la capacitatea optimă datorită lipsei

de petrol, zăcămintele azere fiind mai sărace decât s-a evaluat iniţial. In aceste condiţii, privirile s-

au îndreptat spre petrolul kazah, dar Rusia a fost cu un pas înainte.

La 7 iunie 2002, Rusia şi Kazahstan au semnat o întelegere pe 15 ani, care prevede transportul

de hidrocarburi pe teritoriul Federatiei Ruse, spre pieţele vest–europene, Moscova angajându-se că

în planurile privind dezvoltarea propriei reţele de oleoducte să ia în calcul şi petrolul kazah.

La 18 septembrie 2002, a fost semnat acordul de lansare în executie a fazei a II-a a exploatării

zăcămintelor din Azeri, Chiraq şi Gunashli, în valoare de 5 miliarde USD, care planifică construirea

a două platforme marine de foraj marin şi a unei reţele de conducte de 30 toli în zona terminalului

de la Sangaceal.

O altă nouă variantă prevede modernizarea şi extinderea conductei Novorossiisk–Supsa

(Georgia), întrucât în faza actuala aceasta dispune de o capacitate de pompare de 4 ori mai mică

decât restul conductei proiectate. De acea se intenţionează realizarea unei conducte suplimentare,

paralelă, care să marească debitul de tranzit al petrolului provenind atât din Rusia, cât şi din

Kazahstan. Totodată, se va realiza legătura Supsa –Tbilisi. După finalizarea lucrarilor la terminalul

din portul Novorossiisk, acesta va opera doua treimi din exportul de petrol al Rusiei (cca 2,5

milioane barili/zi).

Oleoductul Constanta–Omisalj (Trieste) a fost conceput pentru transportul, la tarife competitive,

a ţiţeiului caspic către rafinăriile din Europa Centrală şi de Est, evitând strâmtorile Bosfor şi

Dardanele, pentru care autorităţile de la Ankara au anunţat că intenţionează să limiteze numărul de

autorizaţii de tranzit pentru tancurile petroliere.

Promotorul initial al proiectului (cunoscut sub numele de SEEL – South East Europe Line) şi

grupul italian ENI a prezentat în decembrie 1998 un studiu de fezebilitate realizat de firma

SNAMPROGETTI. Datorită situatiei din Iugoslavia, proiectul SEEL a cunoscut ulterior o perioadă

de stagnare, iar în cursul anului 2000 grupul ENI a decis să renunţe la implicarea sa în finalizarea

acestuia. Investiţia a fost estimată la 944 milioane USD, iar costurile anuale de operare la 32

milioane USD.

Potrivit estimărilor iniţiate de ENI, pentru a fi profitabil, oleoductul ar trebui să asigure un flux

de cca 34 milioane tone ţiţei anual, din 17,9 milioane tone destinate consumului pentru ţările aflate

pe traseul conductei sau în imediata apropiere a acesteia (România şi Iugoslavia câte 4,4 milioane

tone fiecare, Croaţia – 5,7 milioane tone, iar Slovenia – 3,4 milioane tone). Restul cantităţii ar urma

să fie distribuit altor state occidentale, cu precizarea cotelor de tranzit (România, Iugoslavia,

Croaţia) vor beneficia şi de încasarea tarifelor aferente (între 0,8–1,2 USD/tona/10 km), precum şi

de revitalizarea industriilor lor petrochimice şi de ocuparea semnificativa a forţei de muncă.

85

Uniunea Europeana a inclus proiectul Constanta–Omisalj în INOGATE, considerând că este

foarte profitabil din urmatoarele considerente: 65% din tronsonul oleoductului exista şi este

functional: Constanţa–Piteşti şi Pancevo–Omisalj; terminalul de la Omisalj poate fi unit cu Trieste

(investiţii reduse) şi, deci, cu oleoductul alpin prin Italia, Austria, Germania; este în interesul UE să

deţină controlul, prin terminalul de la Trieste, asupra livrărilor de petrol din bazinul Mării Caspice

spre ţările vest–europene.

Ultimele evolutii în arhitectura traseelor de transport a hidrocarburilor din bazinul Mării

Caspice sunt defavorabile Romaniei. Astfel, se apreciază că, în condiţiile demarării execuţiei

oleoductului Baku–Ceyhan, proiectul Constanţa–Omisalj nu mai este o ruta complementară rutelor

balcanice şi ucrainiene – datorită diminuării fluxurilor petroliere în bazinul Mării Negre – ci una

concurenţială.

Finalizarea conductei Odessa – Brody, perfectarea acordului dintre Rusia, Grecia şi Bulgaria

vizând realizarea proiectului Burgas–Alexandroupolis, scăderea interesului marilor concerne

Gazprom, Lukoil etc. pentru piaţa românească pot conduce la promovarea proiectelor spre piaţa

balcanică sau Europa Occidentală care ocolesc sau limitează la maximum tranzitul pe teritoriul

Românei, în pofida poziţiei geografice, capacităţilor de prelucrare şi stocare şi a facilităţilor oferite

de portul Constanţa.

În ciuda acestei situaţii, proiectul Constanţa–Omisalj beneficiază de atuuri importante: are

valenţe preponderent industriale; Constanţa dispune de o infrastructură portuară net superioară faţă

de porturile Odessa şi Burgas; schimbarea radicală a poziţiei Germaniei în relaţiile cu România;

atractivitatea ofertei româneşti pentru reconstrucţia economică a Iugoslaviei; existenţa unor

substanţiale porturi de infrastructură de profil pe teritoriile României şi Iugoslaviei; intersectarea

unor magistrale petroliere situate pe axa Sud-Nord (Adria, Transalpina); cea mai scurtă rută între

Marea Neagră şi Europa Centrală; proiectul se încadrează ca un element vital de infrastructură în

coridorul energetic Est–Vest promovat de programul INOGATE al UE.

Repercusiuni geopolitice ale deciziilor energetice globale

Reţelele existente din zona Mării Caspice au o capacitate limitată constând în aproximativ

500.000 barili/zi. Departamentul pentru energie al SUA estimeaza că această regiune va fi capabila

să producă 3.500.000 barili/zi până în 2010 şi 5 milioane barili/zi până în 2022.

Nici una dintre rutele de transport existente până în prezent nu duc aproape de piaţa de desfacere

cea mai importantă – Europa de Vest, ci se opresc la Marea Neagră. Conducta Baku–Ceyhan, care

se doreşte a fi dublată de Baku–Supsa şi Burgas–Vlore, va rămâne prima alegere a SUA, deoarece,

86

în ciuda costului mare şi al securităţii discutabile, această opţiune va rezolva şi o serie de deziderate

politice din zonă.

Conductele Baku–Supsa şi Burgas–Vlore, deşi au o capacitate mare, nu pot face faţă cantităţilor

de 3.500.0000–5.000.000 barili/zi pe care această regiune ar putea să le producă. Aceasta lasă

Washingtonului posibilitatea de a împăca Moscova şi Teheranul, amândouă excluse clar din planul

iniţial Baku–Ceyhan, prin câteva planuri de conducte adiţionale. SUA doreşte să influenţeze

dezvoltarea în domeniul petrolier a zonei caspice, prevăzând o deschidere politică spre Iran,

asigurând securitatea în Turcia şi Georgia şi fară a ruina relatiile sale cu Rusia.

Problema majora cu care se confruntă SUA este că un singur traseu de conductă nu poate

satisface toate cele trei obiective.

Traseul iranian este mai stabil, mai ieftin, dar are dezavantaje clare pentru SUA. În primul rând,

acest traseu ar ocoli efectiv Turcia – încă un aliat-cheie al SUA în regiune. Un alt obstacol se referă

la investiţiile SUA în Iran, care sunt stopate de sanctiunile economice. Dar optiunea iraniană nu

trebuie neapărat să contravină intereselor americane, SUA putând să susţină o înţelegere intre

Azerbaidjan şi Iran, reluând astfel şi legăturile diplomatice cu Teheranul. În acest sens, Iranul „este

gata să negocieze cu SUA pentru reluarea legăturilor diplomatice pe baza interesului reciproc şi al

egalităţii”. Deschiderea Teheranului pentru Washington poate fi raspunsul la interesul SUA în

dezvoltarea traseului de conducta propusă de Iran, drept alternativă la conducta Baku–Ceyhan.

Unii geopoliticieni occidentali prevăd redesenarea unui curios ansamblu geopolitic care va

cuprinde trei arii geografice structurate pe un numitor comun religios. Este vorba de aşa-numita axă

Ankara – Teheran – Islamabad care va fi traversată de o falie secundară, dar nu mai puţin

importantă, Ryad – Bagdad –Taskent24]

Conferinţa privind aprovizionarea cu petrol şi energie în Bazinul Caspic şi

Marea Neagră – Mai 2003

Timp de două zile, 27 şi 28 mai 2003, orasul Istanbul a fost gazda unei conferinţe a cărei

tematică principală a fost axată pe analiza globală a transferului resurselor energetice existente din

ţările regiunii caspice spre ţările consumatoare din Europa de Vest: mărimea resurselor şi

posibilităţile de exploatare, căi de tranzit pentru oloeoducte şi gazoducte, colaborarea tuturor

ţărilor implicate în aceste procese în vederea dezvoltării economice globale a regiunii, ca o

garanţie a stabilităţii regionale.

Se prevad cinci posibilităti pentru a transporta ţiţeiul din zona caspică, deoarece pentru viitor

cererea pieţei occidentale şi creşterea nivelului de extracţie depăşesc posibilitaţile unui singur

24 C.Avantopulos C. The geopolitics of oilînCentral Asia. A Journal of foreign policy issues, 2002.

87

traseu. Experţii şi consultanţii abordaţi de Statele Unite au facut analiza rentabilităţii acestor rute, în

condiţiile unei cereri tot mai mari de gaze naturale şi ţiţei din regiunea Mării Caspice.

Statele Unite au sprijinit în acest sens realizarea oleoductului Baku–Ceyhan, unul dintre cele

mai importante obiective ce se construieşte in prezent care va asigura preluarea ţiţeiului obţinut in

zona caspică şi transportarea lui spre Marea Mediterană, evitându-se astfel strâmtorile Bosfor şi

Dardanele, unde există mari pericole, mai ales din punct de vedere ecologic. Terminarea

constructiei acestui oleoduct constituie repere importante ale programului de securitate energetică

prefigurat pentru acest deceniu.

La conferinţă s-a arătat că sunt mari sperante cu privire la realizarea oleoductului Constanţa-

Trieste, orasul Constanţa fiind menţionat ca un loc sigur de tranzit, datorită capacităţilor moderne de

care dispune şi amplasării strategice ca port la Marea Neagră.

A fost subliniat faptul că resursele energetice ale regiunii caspice sunt o alternativă la cele ale

Golfului Persic, legătura Marea Neagră – Marea Caspică reprezentand o problemă de interes major

pentru politica energetica a Federaţiei Ruse.

Turcia a prezentat implicaţiile politice şi economice ce decurg din poziţia geografică a acestei

ţări, ceea ce permite crearea unui „coridor turcesc” pentru tranzitul resurselor energetice din zona

caspică şi Orientul Mijlociu spre Europa. Uniunea Europeana doreste ca Turcia să joace un rol

major in transportul de ţiţei şi gaze naturale spre Europa, considerându-se ca o interdependenţă intre

tări va conduce şi la stabilitate regională, socială şi economică.

În luna februarie 2003 a fost semnat acordul de realizare a gazoductului Baku–Tbilisi–Erzurum

(Turcia), proiect care întăreşte colaborarea pe termen lung între Georgia, Azerbaidjan şi Turcia,

Statele Unite contribuind semnificativ la ajungerea unui asemenea nivel al colaborării.

Siguranţa transportului de ţiţei şi gaze naturale prin conducte a necesitat rezolvarea unor

probleme legate de protejarea mediului înconjurator, Turcia, dorind o protecţie eficientă a propriului

teritoriu, inclusiv a tărmului Mării Negre, care trebuie să fie similară celei din bazinul caspic sau

coastele Atlanticului.

Carta Energiei a fost semnată până in prezent de Uniunea Eruopeana şi alte 51 de state, fiind

ratificată deja în toate acestea, mai puţin de Rusia, Belarus, Islanda, Australia şi Norvegia. Rusia a

început procesul de ratificare in 1996, dar conditionează semnarea tratatului de ratificare a unui

document complementar – „Protocolul de tranzit” care precizează că tarifele de tranzit vor fi

nondiscriminatorii, obiective, rezonabile, transparente şi se vor utiliza tehnici şi standarde contabile

acceptate international. Cantitatea de energie tranzitată va fi riguros controlată, prin măsuratori

efectuate la intrarea/iesirea din ţara de tranzit. Sunt prevăzute masuri de coordonare în cazul

intreruperilor accidentale, reducerii sau stopării tranzitului, pentru respectarea cât mai riguroasă a

88

conceptului de „securitate energetica ”(securitatea sursei de energie, securitatea cererii şi securitatea

infrastructurii).

S-a subliniat faptul că tratatul are şi o importanta componentă comercială, deoarece, prin

adoptarea unei legislaţii armonizate, scad riscurile şi deci costurile financiare cu efect pozitiv asupra

investiţiilor, ceea ce conduce la dezvoltarea pieţei, creşterea vânzărilor şi majorarea profitului. La

nivel global se constată o extindere a zonei de acoperire a tratatului către emisfera sudică, fiind

posibile, în viitor, fluxuri energetice din emisfera nordică (în special a resurselor din Rusia şi zona

Mării Caspice) spre ţarile din Asia de Sud-Est, Pakistasn şi India. Totodata, în cadrul dezbaterilor

conferinţei a fost prezentat şi proiectul AMBO (Albanian–Macedonian–Bulgarian–Oil Pipeline

Corporation). Acest oleoduct, cu un diametru de 36 inch şi o lungime de peste 900 de km, ar urma

să unească portul bulgăresc Burgas, situat la Marea Neagră cu portul Vlore (Marea Adriatică),

capacitatea de transport fiind de circa 750.000 barili/zi. S-ar crea astfel o posibilitate de transport a

ţiţeiului extras din zona caspică spre piaţa occidentală, ocolindu-se strâmtorile Bosfor şi Dardanele.

Se estimează că, pentru o cantitate de 35 milioane tone transportată anual intre porturile

Novorossiysk şi Amsterdam cu tancuri petroliere de capacităţi intre 80–135.000 tone. Utilizând

acest oleoduct se poate obţine o diminuare a costurilor totale cu cca 110 mil.USD (40 mil.USD prin

reducerea costurilor datorate transportului naval şi 70 mil.USD prin reducerea timpului de transport

ca rezultat al evitării tranzitului prin strâmtori). Realizarea acestui proiect va contribui la o mai bună

stabilitate regională atât in ţările balcanice, cât şi în cele din zona Mării Caspice, prin sprijinirea

dezvoltării economice pe termen mediu şi lung. Totodată, se creează o alternativă a furnizării de

ţiţei provenit din reginea caspiană în ţările vest-europene.

Oficiul ţărilor nonmembre – Marea Caspică şi Asia Centrală din Agenţia Internaţională pentru

Energie, a subliniat importanţa colaborării între statele din regiune care, participând impreuna la

marile proiecte de dezvoltare ale regiunii, pot contribui substanţial la modificarea actualei hărti a

zonelor semnificative pentru asigurarea cu energie la nivel mondial. Controlând împreună,

guvernele ţărilor din regiunea caspică şi a Mării Negre vor accede mai usor la resursele financiare

necesare realizării investitiilor din zonă, de valori greu de asigurat in mod individual.

Finalizarea acestor investiţii şi exploatarea resurselor energetice identificate în regiune vor

contribui la creşterea veniturilor aflate la dispoziţia guvernelor respective, ceea ce va avea ca efect

dezvoltarea socio-economică a zonei, iar dacă aceste guverne vor instaura şi o disciplină financiar–

contabilă riguroasă, cu siguranţă în urmatorii ani vor exista şi alte noi oportunitaţi pentru investiţii.

89

3. PIAŢA PRODUSELOR PETROLIERE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

3.1. Cadrul legislativ şi normativ al piaţei produselor petroliere

din Republica Moldova

În ultimii ani au fost elaborate şi adoptate de Parlamentul Republicii Moldova mai multe legi ce

privesc cadrul necesar al restructurării complexului energetic. Unele legi au fost revăzute. Printre

cele mai importante legi sunt: „Cu privire la energetică” nr.1525-XII din 19.02.1998; „Cu privire

la energia electrică” nr.137-XIV din 17.09.1998; „Cu privire la gaze” nr.136-XIV din

17.09.1998; „Privind conservarea energiei” nr.1136-XIV din 13.07.2000; „Cu privire la transport prin

conducte magistrale” nr.592.XIII din 26.09.1995; „Cu privire la concepţia asupra privatizării

întreprinderilor energetice” nr. 63-XIV din 25.06.1998; „Privind piaţa produselor petroliere”

nr.461-Xvdin 30.06.2001 ş.a.

Guvernul, de asemenea, a adoptat un şir de documente importante: Strategia energetică a

Republicii Moldova până la anul 2005; Programul de conservare a energiei pentru perioada 1999-

2005; Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2020; Regulamentul Agenţiei

Naţionale de Reglementare în Energetică şi alte documente.

Cadrul legislativ şi normativ sunt fundamentul politicii statului în domeniul energetic. De

menţionat însă, că odată cu restructurarea şi privatizarea obiectivelor energetice, rolul statului în

sectorul energetic se modifică considerabil. Funcţiile principale ale statului în noile condiţii includ:

• determinarea strategiei de dezvoltare a sectorului energetic;

• extinderea bazei normative şi legislative care reglementează activitatea agenţilor economici

pe piaţa energetică;

• asigurarea unui echilibru de interese între toţi actorii pieţei energetice (consumatori,

producători de energie, transportatori, furnizori);

• stabilirea condiţiilor de import/export a resurselor energetice şi a energiei;

• menţinerea controlului asupra întreprinderii de transport al energiei electrice şi dispecerat

etc.

Este cunoscut faptul că energetica Republicii Moldova se deosebeşte substanţial de energetica

altor state. Ţara nu dispune de combustibil fosil. Din totalul de energie şi combustibil consumate,

98% sunt acoperite din import [57, p.44]. În aceste condiţiile ţara este nevoită să plătească aproape

jumătate din bugetul său pentru procurarea resurselor energetice, pe când ar fi normal 6-10%.

90

Una dintre cauzele de bază care reţin realizarea unor schimbări structurale profunde în economia

ţării este lipsa de resurse energetice, ceea ce necesită promovarea unei politici dure de conservare a

energiei. Aceasta presupune o reglementare administrativă şi juridică, organizatorică şi economico-

financiară mai bună din partea statului a activităţii în respectivul domeniu. În atare condiţii

problema conservării energiei, economisirii şi utilizării cât mai eficiente a fiecărui tip de energie

devine o problemă de primă prioritate, de importanţă statală [37, p.35].

În ultimii ani a fost creat, de asemenea, cadrul legislativ şi normativ privind piaţa produselor

petroliere din ţară. În comparaţie cu anii precedenţi, când piaţa produselor petroliere era

reglementată de un şir mai larg şi dispersat de acte normative şi legislative, în anul 2001

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea privind piaţa produselor petroliere, care, fiind o

lege organică, formează cadrul organizatoric, juridic şi economic pentru asigurarea securităţii

economice a ţării şi reglementarea importului, transportului, stocării şi comercializării produselor

petroliere pe piaţa internă, ca produse strategice, cu un regim special de activitate, aprovizionează

fiabil piaţa şi protejează drepturile consumatorilor [3].

Legea menţionată cuprinde opt capitole: I. Dispoziţii generale. II. Activităţile autorităţilor

administraţiei publice pe piaţa produselor petroliere. III. Acordarea de licenţă şi de autorizaţii

tehnice. IV. Importul şi exportul (reexportul) produselor petroliere. V. Transportul şi păstrarea

produselor petroliere. VI. Comercializarea produselor petroliere. VII. Evidenţa şi dările de seamă.

Litigiile şi răspunderea. VIII. Dispoziţii tranzitorii şi finale.

Legea reglementează activitatea de import, transport, stocare şi comercializare a produselor

petroliere, având drept scop crearea unor condiţii prielnice pentru relaţiile favorabile pe piaţa

internă a produselor petroliere, aprovizionarea viabilă a consumatorului cu produse petroliere de

calitate, dezvoltarea concurenţei loiale şi protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale

consumatorului.

În baza acestei legi activitatea de import şi comercializare a benzinei, motorinei şi gazului

lichefiat este licenţiată de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, care

eliberează licenţe pentru desfăşurarea activităţilor de import a produselor petroliere, iar organele de

statistică, standardizare şi metrologie, cu avizul Departamentului Situaţiei Exepţionale, acordă

autorizaţii tehnice pentru exploatarea depozitelor de produse petroliere, exploatarea staţiilor de

alimentare cu produse petroliere şi gaze lichefiate agenţilor economici care posedă depozite de

stocare proprii sau arendate. Ministerul Transportului şitelecomunicaţiilor, cu avizul

Departamentului Standardizare şi Metrologie, acordă autorizaţii tehnice pentru exploatarea

transportului auto specializat.

91

Aşadar, reglementarea pieţei produselor petroliere se efectuează prin acte legislative şi

normative, adoptate de Parlamentul şi Guvernul Republicii Moldova, inclusiv şi acte emise de către

ministerele respective.

Legea Republicii Moldova privind piaţa produselor petroliere nr.1585-XV din 26.12.2002,

privind modificările şi schimbările Legii nr 461-XV din 30.07.2001 (Monitorul Oficial al RM

nr.27-29/96 din 28.02.2003), data ultimei modificări fiind 05.12.2003, este o lege organică şi

formează cadrul organizatoric, juridic şi economic al pieţei petroliere din ţară. Participanţii la piaţa

produselor petroliere (importatori, transportatori, depozitari, vânzători) pot fi persoane, titulari de

licenţe sau autorizaţii tehnice care au reşedinţă în Republica Moldova.

Articolul 3 al legii stabileşte participanţii la piaţa produselor petroliere în modul următor:

(1) Participanţii la piaţa produselor petroliere pot fi persoanele juridice care sunt titulari de

licenţă sau de autorizaţie tehnică, excepţie făcând consumatorul, şi care au reşedinţă în Republica

Moldova.

(2) Participanţii la piaţa produselor petroliere beneficiază de drepturi egale, indiferent de tipul de

proprietate şi forma juridică de organizare. Este inadmisibilă favorizarea unor participanţi prin

acordarea de înlesniri neprevăzute de lege, precum şi limitarea directă sau indirectă a drepturilor şi

intereselor legitime.

(3) Participanţii la piaţa produselor petroliere sunt în drept să înfiinţeze asociaţii, uniuni şi alte

forme de asociere în scopuri ce nu contravin legislaţiei, inclusiv reglementărilor liberei concurenţe.

Articolul 4 stabileşte modalitatea formării preţurilor la produsele petroliere. Metodologia

formării preţurilor la produsele petroliere se elaborează şi se aprobă de Agenţia Naţională pentru

Reglementare în Energetică, în coordonare cu Guvernul, în conformitate cu legislaţia şi în funcţie

de preţurile de referinţă stabilite la bursele petroliere regionale.

Articolul 5 al Legii se referă la protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorului de

produse petroliere, şi anume:

(1) Perotecţia drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorului de produse petroliere se

efectuează în conformitate cu prezenta lege, cu legea privind protecţia consumatorului şi cu alte

acte normative.

(2) Caracterul inofensiv al produselor petroliere pentru sănătatea populaţiei, pentru bunurile

consumatorului şi pentru mediul înconjurător este garantat prin calitatea acestor produse,

reglementată de actele legislative naţionale şi internaţionale.

(3) Produsele petroliere importate şi comercializate trebuie să corespundă cerinţelor tehnice şi

actelor normative în vigoare. Controlul calităţii şi respectării standardelor acestor produse pe piaţă

92

îl efectuează Departamentul Standardizare şi Metrologie. Produsele petroliere importate sunt supuse

inspecţiei înainte de expediţie în conformitate cu legislaţia şi cu documentele normative în vigoare.

(4) Consumatorul de produse petroliere are dreptul:

a) la protecţia de sat a drepturilor şi intereselor sale legitime;

b) la protecţia contra riscului de a achiziţiona produse petroliere necalitative care i-ar afecta

securitatea, sănătatea şi viaţa sau i-ar deteriora mijloacele de transport şi mecanismele;

c) la informaţii complete, veridice şi precise despre principalele caracteristici calitative şi

cantitative ale produselor petroliere pe care le cumpără;

d) la repararea de către vânzător a daunelor cauzate prin comercializarea de produse petroliere

necalitative.

(5) Drepturile consumatorului de produse petroliere sunt apărate de Agenţia Naţională pentru

Reglementare în Energetică, de instanţele judicătoreşti, de Departamentul Standardizare şi

Metrologie, de alte autorităţi ale administraţiei publice, precum şi de organizaţiile obşteşti ale

consumatorilor.

Conform legislaţiei în vigoare, reglementarea de stat a pieţei petroliere este prerogativa Agenţiei

Naţionale pentru Reglementare în Energetică (în continuare Agenţie) şi a autorităţilor administraţiei

publice autorizate conform prezentei legi şi altor acte normative. Agenţia promovează politica

unitară a statului pe piaţa produselor petroliere prin licenţierea, reglementarea şi controlul activităţii

participanţilor la această piaţă în conformitate cu prezenta lege şi cu alte acte normative.

Acordarea de licenţe şi de autorizări tehnice se efectuează de către Agenţie conform articolului

11 al acestei legi:

(1) pentru următoarele genuri de activitate pe piaţa produselor petroliere:

a) importul şi comercializarea cu ridicata a produselor petroliere principale;

b) comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale;

c) importul şi comercializarea cu ridicata a gazului lichefiat.

(2) Se acordă autorizaţii tehnice pentru următoarele genuri de activitate pe piaţa produselor

petroliere:

a) exploatarea depozitelor de produse petroliere;

b) exploatarea staţiilor de alimentare cu produse petroliere şi cu gaze;

c) exploatarea transportului auto specializat.

Conform articolului 15, prin derogare de la art.17 alin.(1) a acestei legi sunt stabilite anumite

particularităţi ale licenţierii importurilor. Importatorului i se stabileşte condiţia suficienţei stocului

de siguranţă:

a) pentru 10 zile (1/3), în primul an de activitate;

93

b) pentru 20 de zile (2/3), în al doilea an de activitate;

c) pentru 30 zile, adică 100%, în al treilea an de activitate.

Importul şi exportul (reexportul) produselor petroliere (conform art.16 alin. (1), (2) se

efectuează prin puncte vamale autorizate, nemijlocit la depozitele petroliere ale importatorului sau

la depozitele petroliere vamale. Punctele de trecere a frontierei vamale şi modalitatea de

transportare a produselor petroliere importate se stabilesc de Guvern.

Vămuirea produselor petroliere importate se efectuează la punctele vamale, cu onorarea

impozitelor, taxelor şi altor obligaţii de plată, fără drept de amânare, treceri în cont şi compensări,

dacă legislaţia în vigoare nu prevede altfel. Se interzice vămuirea fără certificatul eliberat de

inspectoratul fiscal ce confirmă că importatorul i-a prezentat declaraţie privind volumele planificate

pentru import.

Transportul produselor petroliere se efectuează cu mijloace de transport specializat, autorizate

de către Departamentul Standardizare şi Metrologie, cu respectarea cerinţelor ecologice, de apărare

împotriva incendiilor şi exploziilor.

Legea menţionată (art.21) stabileşte anumite particularităţi de comercializare a produselor

petroliere. Participanţii la piaţa produselor petroliere, cu excepţia realizatorilor cu amănuntul

autorizaţi în mod stabilit, nu sunt în drept să achiziţioneze pe teritoriul ţării produse petroliere

pentru a le vinde.

Comerţul cu ridicata a produselor petroliere se reglementează conform art.22 al legii.

(1) Dreptul la comercializare cu ridicata a produselor petroliere îl au numai importatorii.

(2) Comercializarea cu ridicata a produselor petroliere se efectuează în bază de contract, încheiat

în scris, conform regulamentului de păstrare şi comercializare cu ridicata printr-un sistem

armonizat, a produselor petroliere identificate, aprobat de Guvern. Toate operaţiunile de livrare a

produselor petroliere către consumator pe teritoriul ţării se efectuează conform facturilor de

expediţie, înregistrare la inspectoratele fiscale teritoriale.

(3) Particularităţile achziţionării cu ridicata a produselor petroliere pentru necesităţile statului

sunt stabilite în acte legislative speciale.

Comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale este reglementat în art.23.

(1) Vânzătorii cu amănuntul comercializează produse petroliere principale numai la staţiile de

alimentare autorizate, înregistrate ca persoane juridice, sau la filialele unor astfel de staţii, în

temeiul contractelor de vânzare-cumpărare cu amănuntul, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi

94

cu regulamentul de vânzare-cumpărare a produselor petroliere prin sistemul autorizat, aprobat de

Guvern.

(2) Staţia de alimentare cu produse petroliere principale trebuie să aibă un semn de firmă şi să-l

amplaseze într-un loc vizibil, să deţină informaţie despre importatorul produselor petroliere, pe care

le comercializează, despre calitatea lor.

(3) La staţia de alimentare cu produse petroliere principale se va afişa, într-un loc vizibil,

numele şi pronumele vânzătorului, copia de pe licenţa pentru comerţ cu amănuntul, orarul,

principalele tipuri de produse petroliere aflate în vânzare, preţul lor cu amănuntul.

(4) Staţia de alimentare cu produse petroliere principale va ţine evidenţa primară şi evidenţa

contabilă, după caz, a recepţionării şi comercializării produselor petroliere, evidenţa mijloacelor

financiare încasate din comercializare, va prezenta rapoarte financiare şi statistice, informaţii, în

conformitate cu legislaţia în vigoare.

(5) Comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale şi a gazelor lichefiate se

face numai la staţiile de alimentare (construite în baza documentaţiei de proiect supuse expertizei

ecologice de stat) prin dispozitiv de alimentare utilat cu aparate de casă şi de control cu memorie

fiscală.

Legea prevede reguli stricte de evidenţă a produselor petroliere şi de prezentare a dărilor de

seamă a agenţilor economici din domeniul dat, şi anume (art.24):

(1) Cantitatea de produse petroliere importate, exportate (reexportate), transportate, păstrate şi

comercializate este supusă evidenţei prin aparate de măsură şi de control şi prin sistem autorizat de

evidenţă.

(2) Participanţii la piaţa produselor petroliere vor ţine evidenţa primară şi evidenţa contabilă a

cumpărării şi vânzării produselor petroliere prin sistem autorizat şi vor întocmi rapoarte financiare

şi statistice, în condiţiile legii.

(3) Participanţii la piaţa produselor petroliere vor ţine evidenţa separată a cheltuielilor şi

veniturilor pentru fiecare gen de activitate de pe piaţa produselor petroliere.

(4) Informaţiile privind importul de produse petroliere se acumulează, prin sistemul autorizat de

evidenţă, de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în care scop:

a) Agenţia, alte organe centrale de specialitate împuternicite prezintă lunar Inspectoratului Fiscal

Principal de Stat lista participanţilor la piaţa produselor petroliere care efectuează importul,

transportul, stocarea şi comercializarea acestor produse;

95

b) Departamentul Vamal prezintă zilnic Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi lunar

Agenţiei, Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Industriei şi Energeticii, Biroului de

Statistică şi Sociologie date despre volumele produselor importate şi comercializate, preţurile la ele;

c) Calea Ferată a Moldovei, Agenţia de Trafic Internaţional prezintă zilnic Inspectoratului Fiscal

Principal de Stat şi lunar Biroului de Statistică şi Sociologie date despre agenţii economici cărora li

s-au livrat produse petroliere, precum şi despre cantitatea acestora;

d) Agenţii economici consumatori de produse petroliere prezintă trimestrial, în termenele

stabilite, informaţii despre volumele produselor petroliere cumpărate şi despre furnizorii lor

Inspectoratului Fiscal Principal de Stat care, la rândul său, le prezintă Agenţiei.

Unele genuri de activitate pe piaţa produselor petroliere sunt reglementate de către alte legi şi

acte normative. Bunăoară, în Legia bugetului de stat pe anii respectivi şi în Codul Fiscal este

indicat că mărfurile şi serviciile importate se impun cu taxă pe valoarea adăugată conform

prevederilor titlului III din Codul Fiscal, iar unele mărfuri, din care fac parte şi produsele petroliere,

se supun accizelor. Taxa pe valoarea adăugată este stabilită în proporţie de 20% din valoarea mărfii

în vamă, inclusiv accizele. Mărimea accizelor conform Legii bugetului de stat pe anul 2006 şi 2007

constituia pentru benzină – 1200 lei/tona, pentru motorină – 500 lei/tona, pentru condensat de gaz

natural (lichefiat) – 1200 lei/tonă.

Activitatea de import şi comercializare a produselor petroliere este licenţiată în conformitate cu

p.45 al art. 8 al Legii privind licenţierea unor genuri de activitate nr.451 din 30.07.2001, care

prevede genul de activitate – importul şi/sau comercializarea angro sau cu amănuntul a benzinei,

motorinei sau a gazului lichefiat. Legea dată conţine noţiunile principale, principiile de bază şi

criteriile de determinare a genurilor de activitate, participanţii la procesul de licenţiere şi autorităţile

abiliate cu dreptul de eliberare a licenţelor.

Taxa pentru licenţă în baza Legilor bugetului de Stat pe anii 2006 şi 2007 a constituit pentru

activitatea de import a benzinei, motorinei şi gazului lichefiat – 180 000 lei, pentru comercializarea

angro a benzinei, motorinei şi gazului lichefiat – 180 000 lei, pentru comercializarea cu amănuntul a

benzinei şi motorinei la staţiile de alimentare, pentru fiecare staţie amplasată în localitatea rurală –

9000 lei, în alte localităţi – 18 000 lei, pentru comercializarea cu amănuntul a gazului lichefiat la

staţiile de alimentare, pentru fiecare staţie – 9000 lei, pentru depozitarea combustibilului şi a

materialelor lubrefiante – 36 000 lei.

Hotărârea Guvernului nr.1027 din 01.10.2001 stabileşte că agenţilor economici li se eliberează

licenţe pentru desfăşurarea activităţii de import a produselor petroliere la prezentarea documentelor

care atestă că aceştea:

96

• posedă depozite de stocare proprii sau arendate cu o capacitate de cel puţin 5000 m3,

autorizate de către organele de control şi supraveghere de stat;

• deţin capital propriu echivalent cu cel puţin 750 mii dolari SUA;

• nu au datorii faţă de bugetul de consolidat şi bugetul asigurărilor sociale de stat.

Iniţial, Hotărârea Guvernului nr.1027 din 01,10.2001 prevedea posedarea de către agenţii

economici a depozitelor de stocare proprii sau arendate cu o capacitate de cel puţin 25 000 m3 şi

deţinerea de către ei a capitalului propriu echivalent cu 2 milioane dolari SUA, hotărâre care ulterior

a fost modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr.1322 din 29.01.2001.

Prin Hotărârea Guvernului nr.476 din 17.04.2002 a fost aprobat Regulamentul privind modul

de transportare a produselor petroliere importate. Hotărârea menţionată stabileşte lista punctelor

vamale de trecere a produselor petroliere importate pe cale ferată, care sunt: Ocniţa, Cuciurgan,

Etulia, Giurgiuleşti şi Ungheni, inlusiv stabileşte punctul vamal Leuşeni ca punct de trecere vamal a

produselor petroliere importate cu mijloace de transport auto, iar pe cale maritimă (navală) se va

efectua numai prin punctul Giurgiuleşti.

Prin Hotărârea Guvernului nr.1117 din 22.08.2002 se stabilesc „Regulile de comercializare cu

amănuntul a produselor petroliere”, în care sunt stipulate cerinţele de exploatare faţă de staţiile

PECO şi încăperile magazinelor specializate, regulile de recepţionare, păstrare, evidenţă şi

organizare a comercializării produselor petroliere.

În iunie 2002, Parlamentul a adoptat Hotărârea nr.1198-XV din 04.07.2002 (Monitorul Oficial

al RM nr.103-105 din 18.07.2002) despre rezultatele controlului îndeplinirii Legii nr.461-XV

privind piaţa produselor petroliere, în care Guvernul este numit responsabil de implementarea

sistemului unic integral de evidenţă autorizată a importului şi comercializării produselor petroliere

în ţară.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 958 din 19.07.2002 (Monitorul Oficial al RM nr.110-112 din

01.08.2002) a fost aprobat Regulamentul cu privire la sistemul autorizat de evidenţă a produselor

petroliere. Regulamentul respectiv s-a implementat prin Hotărârea Guvernului nr.111 din

07.02.2003 (Monitorul Oficial al RM nr.20-22 din 14.02.2003).

La 30.05.2002 Consiliul de Administrare ANRE prin Hotărârea nr.63 a adoptat Metodologia de

formare şi aplicare a preţurilor la produsele petroliere, care a fost elaborată în corespundere cu

prevederile Legii nr.461 din 30.07.2001 privind piaţa produselor petroliere.

După cum observăm, legislaţia în vigoare determină clar sarcinile tuturor participanţilor la piaţa

produselor petroliere. Totodată, ca şi în alte sectoare ale economiei, iar pe piaţa produselor

petroliere îndeosebi, au loc diferite cazuri de activităţi ilegale, infracţiuni economice, tăinuirea

obiectelor impozabile, evaziune fiscală, economie tenebră, neevidenţiată şi contrabanda cu produse

97

petroliere [125]. Toate acestea denotă nerespectarea întru totul a legislaţiei în vigoare şi a actelor

normative cu privire la piaţa cu produse petroliere în Republica Moldova.

3.2. Evaluarea nivelului de asigurare a necesităţilor economiei

naţionale cu produse petroliere

Dezvoltarea economică nu se poate realiza pe baze durabile fără creşterea eficienţei energetice.

Guvernul are un rol esenţial şi legitim în implementarea unei politici energetice orientate spre

economia de energie şi în crearea cadrului legislativ pentru dezvoltarea pieţei energiei. Prin

reducerea consumului de energie se realizează creşterea eficienţei economice, o mai bună protecţie

a mediului, reducerea consumului şi importului de resurse energetice. Diminuarea principalilor

indicatori macroeconomici în Republica Moldova în perioada de tranziţie este legată în mare

măsură de asigurarea insuficientă a ţării cu resurse energetice.

Începând cu anul 1990, în Republica Moldova au fost întreprinse transformări economice

esenţiale: crearea unui cadru legislativ şi normativ corespunzător cerinţelor economiei de piaţă;

deetatizarea; privatizarea economiei, reforma agrară şi dezvoltarea antreprenoriatului; restructurarea

potenţialului de producţie; demonopolizarea economiei ca o condiţie principală a dezvoltării

concurenţei şi menţinerii echilibrului pe piaţă; crearea infrastructurii pieţei (bursele de mărfuri, de

fonduri, valutare, a forţei de muncă, băncile comerciale, fondurile de investiţii, piaţa hârtiilor de

valoare şi alte organizaţii); liberalizarea preţurilor; aplicarea unui nou sistem de protecţie socială a

populaţiei în condiţiile economici de piaţă şi multe alte măsuri. Toate aceste transformări paralel cu

părţile pozitive au condus şi la consecinţe negative: reducerea bruscă a nivelului de producere în

ramurile de bază ale economiei şi a nivelului de trai la majoritatea populaţiei; reducerea puterii de

cumpărare a populaţiei; creşterea şomajului şi a inflaţiei etc.

În tabelul 25 este redată evoluţia principalilor indicatori macroeconomici ai economiei naţionale

în perioada de tarnziţie [199, 6-10]. Din analiza datelor statistice din ultimii 15 ani observăm că pe

parcursul anilor de tranziţie la economia de piaţă volumul PIB al republicii în anii 1990-2000 a fost

în permanenţă scădere. Dacă în anul 1990 această reducere a constituit 2,4% faţă de anul precedent,

apoi în 1991 – 19,5%, în 1992 – 29,1%, în 1993 – 1,2%, în 1994 – 31,2%, în 1995 – 3%, în 1996 –

8%, în 1997 – s-a atins un surplus de 1,6%, în 1998 – din nou s-a depreciat cu circa 8,6%, în 1999 –

cu 4,4%, iar în 2000 – s-a înregistrat un surplus de 1,9%.

Din analiza datelor statistice din ultimii 15 ani observăm că pe parcursul anilor de tranziţie la

economia de piaţă volumul PIB al republicii în anii 1990-2000 a fost în permanentă scădere, iar

după 2000 produsul intern brut anual este în creştere.

În opinia experţilor, colapsul foarte sever din Moldova a fost parţial rezultatul unui diagnostic

greşit al profilului ţării în debutul tranziţiei, care a condus la adoptarea unei serii de politici

98

inadecvate. Eroarea de calcul a venitului per capita a fost o parte a unei greşeli mai mari de a

presupune că ţara era mai dezvoltată decât în realitate şi, prin urmare, mai capabilă să se ajusteze la

rigorile economiei de piaţă decât era de fapt.

Tabelul 25 Unii indicatori macroeconomici ai Republicii Moldova pe anii 2001-2008*

Indicatorii Unit. de

măsură

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Progn.

PI B nominal

- faţă de anul precedent în

preţuri comparabile

mlrd. lei

%

19,1

106,1

22,6

114,4

27,6

122,0

2,0

131,0

42,7

140,8

44,8

104,8

53,4

130

62,7

107,5

Producţia industrială

în preţuri curente

- faţă de anul precedent în

preţuri comparative

mlrd.lei

%

10,4

113,7

12,6

110,8

16,0

115,6

17,6

108,2

21,1

106

22,6

95,2

26,2

98,7

31,8

109

Producţia agricolă

- în preţuri curente în

gospodăriile de toate categoriile

- faţă de anul precedent în

preţuri comparabile

mlrd lei

%

8,6

106,4

9,5

103,4

10,4

86,4

11,8

120,4

12,7

101

13,7

98,9

12,6

76,9

14,8

124

Export

- faţă de anul prerecedent

Import

- faţă de anul precedent

Soldul balanţei comerciale

mil. USD

%

mil USD

%

mil USD

566

119,9

892

115

-326

644

113,8

1038

116,3

-394

790

122,7

1402

135,1

-612

986

124,8

1769

126,1

-783

1091

111

2292

131

-1201

1052

96,4

2693

117,5

-1641

1342

127,6

3690

137

-2348

1720

128

5250

142

-3530

Investiţiile în capitalul fix

- faţă de anul precedent în

preţuri comparabile

mlrd. lei

%

2,3

111

2,8

111

3,6

107

5,1

108

7,8

109

11,0

124

15,2

121

20,9

125

Sursa: Anuarul statistic al Republicii Moldova. Ch., 2007, p.259, 277, 323, 367, 421.

*Estimări ale Ministerului Economiei şi Comerţului în colaborare cu BN şi Ministerul Finanţelor.

Perioada de tranziţie la economia de piaţă a Republicii Moldova poate fi împărţită în trei etape

în baza definiţiilor directe, utilizând media mobilă pentru o perioadă de trei ani a ratei de creştere

anuală: 1990-1994, când rata declinului s-a agravat în fiecare an consecutiv („colapsul”); 1995-

2000, când creşterea a rămas negativă, dar tindea spre zero („stagnarea”) şi 2001-2007, când rata

de creştere a fost pozitivă („redresarea”).

În anii 2001-2007 în republică s-a asigurat o anumită stabilitate macroeconomică în dezvoltarea

sectorului real, promovarea reformelor structurale, intensificarea şi diversificarea comerţului

exterior etc., ceea ce a condus la o creştere economică substanţială. În perioada vizată PIB în

termeni reali s-a majorat, în medie cu mai bine de 6% anual. Cea mai mare contribuţie în creşterea

economică revine producţiei industriale şi sectorului serviciilor. În anul 2008 creşterea reală a PIB

conform prognozelor nu va fi mai mică de 5-6% comparativ cu anul precedent.

99

În aceste condiţii, securitatea energetică rămâne o problemă vitală pentru Republica Moldova.

Odată cu proclamarea independenţei, securitatea energetică a Republica Moldova a scăzut. Cauzele

principale: doar 26% din energia electrică consumată în partea dreaptă a Nistrului poate fi acoperită

de centralele electrice locale, deficitul de putere constituind cca 64% din totalul MW utilizaţi anual;

ponderea gazelor naturale în balanţa consumului total de resurse energetice depăşeşte 55%, acest tip

de combustibil fiind importat doar dintr-o singură ţară (Rusia); toate căile de transportare a

combustibilului trec şi ele printr-o singură ţară (Ucraina); legăturile electroenergetice cu Vestul sunt

foarte limitate (doar 3 linii 110 kV cu România), pe când cele cu Estul sunt prea extinse (7 linii 330

şi 14 linii 110 kV, toate cu Ucraina).

Diminuarea dependenţei energetice a ţării reprezintă o problemă-cheie. Există o soluţie generală

în această situaţie – de a diversifica sursele (ţările) de import. Cu cât mai multe surse – cu atât mai

multă siguranţă. Se consideră că importul dintr-o singură sursă, la o pondere ce depăşeşte 30-35%

din consumul naţional, poate crea o dependenţă nedorită şi un risc economic.

Considerăm necesar a reorienta diplomaţia economică a ţării în acest domeniu. Diplomaţia

economică, ca şi diplomaţia în genere, este parte organică componentă a politicii externe, a

activităţii statelor pe plan internaţional, deoarece anume politica externă determină scopurile şi

sarcinile diplomaţiei economice, care prevede o totalitate de măsuri practice, precum şi formele,

mijloacele şi metodele folosite în înfăptuirea politicii externe [222, p.12].

În contextul dezvoltării durabile, sectorul energetic va trebui remodelat ţinând cont de

următoarele imperative: fiabilizarea satisfacerii cerinţelor societăţii la preţuri rezonabile;

reducerea consumurilor specifice (la unitate de materie primă, de produs, de timp etc.); aplicarea

tehnologiilor energofage; restructurarea economiei, schimbarea modelelor de consum.

Un rol deosebit în asigurarea securităţii energetice a ţării îl are sectorul de asigurare a

necesităţii ramurilor economiei naţionale cu produsele petroliere. De menţionat că în ultimii ani în

republică s-au întreprins un şir de măsuri pentru ameliorarea situaţiei în acest domeniu. În anexele

17 şi 18 sunt prezentate datele cu privire la Balanţa enargetică a Republicii Moldova pentru anul

2005 (malul drept al Nistrului), în mii tone echivalent petrol (mii tep) în baza valorii nete calorice

şi despre volumul importului produselor energetice în în ultimii ani (mil. dolari SUA).

Analiza acestor date confirmă că în ultimii ani importul produselor petroliere în Republica

Moldova este în permanentă creştere, după o perioadă de reducere care s-a înregistrat în anii 1989-

2007. Conform datelor statistice, volumul importului de produse petroliere în anul 2007 a constituit

circa 588 mii tone şi s-a mărit cu 25% comparativ cu anul 2000 (tabelul 26).

Sub aspect geografic, produsele petroliere s-au importat din Ucraina, România, Belarus şi Rusia.

În perioada anilor 1999-2007 cota acestor patru ţări s-a menţinut la nivelul de peste 95 la sută.

100

Tabelul 26 Evoluţia importurilor de produse petroliere în Republica Moldova (2000-2007)

Tipul

produselor

petroliere

Unitatea de

măsură

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

mii tone 121,8 131,0 167,7 202,5 212,3 214,2 195,1 207,6

mln. USD 35,742 34,8 38,1 52,5 81,1 111,8 122,6 144,2

Benzină

mln. lei - 446,9 519,2 727,2 994,4 1429.4 1599,1 1763,9

mii tone 194,4 221,0 249,1 284,8 298,6 312,3 307,7 329,5

mln. USD 50,179 52,4 50,8 66,3 100,6 162,6 187,1 217,3

Motorină

mln. lei - 671,5 691,4 9919,6 1232,9 2059,5 2439,1 2670,3

mii tone 49,8 46,3 47,9 56,2 52,6 53,5 50,2 50,5

mln. USD 13,502 11,6 10,2 14,8 19,1 25,8 29,2 30,7

Gaz lichefiat

mln. lei - 148,8 137,9 204,6 235,7 329,4 381,0 373,2

mii tone 464,4 398,3 464,7 542,5 564,4 580,0 553,0 587,6

mln. USD 120,407 98,8 99,1 133,6 200,8 300,2 338,9 392,2

În total

mln. lei - 1267,2 1348,5 1851,4 2463,0 3818,2 4419,2 4807,4

Sursa: Raport anual, publicaţie ANRE, 2007.

Din totalul volumului de consum al produselor petroliere, 46% au fost utilizate în transport, 29%

- în agricultură, 22% - în gospodăria comunală şi de către populaţie. Circa 40% din totalul

consumului se înregistrează în oraşul Chişinău. Datele tabelului 27 demonstrează situaţia privind

importul şi comercializarea principalelor produse petroliere în Moldova în anul 2006, o informaţie

mai detalizată în acest domeniu este prezintă în anexa 23. Tabelul 27

Evoluţia importurilor, a stocurilor, a comerţului cu ridicata şi cu amănuntul de produse petroliere în Republica Moldova în anul 2006

Produsul

Stoc la începutul anului

2006

Importat Vâzări cu ridicata

Vânzări cu amănuntul

Stoc la sfârşitul anului 2006

Benzină (mii litri) 32350,8 25371,7 90392,3 198979,1 24402,2

Motorină (tone) 22306,8 305006,6 197878,6 147239,8 15679,2

Gaz lichefiat (tone) 6440,9 50051,1 32621,6 25586,4 5714,5

Sursa: Raportul annual ANRE, 2006.

Evoluţia preţurilor de import. Analiza dinamicii preţului mediu unitar la import (costul mărfii

în vamă) în ultimii ani demonstrează că la majoritatea produselor petroliere costul importului în

dolari SUA a înregistrat o creştere considerabilă. Preţul mediu unitar la import variază considerabil

în funcţie de importatori, ţara de expediţie şi sezonabilitate. Din anul 2003 preţurile de import au

crescut la toate categoriile de produse petroliere, ca urmare a tendinţelor pe piaţa internaţională. În

101

tabelul 28 este prezentat nivelul preţurilor medii de comercializare cu amănuntul a produselor

petroliere în Republica Moldova în decursul anului 2006, inclusiv pe trimestre. Tabelul 28

Evoluţia preţului mediu de comercializare cu amănuntul

a produselor petroliere în Republica Moldova în anul 2006

Denumirea produsului petrolier

Trimestrul I - 2006

Trimestrul II – 2006

Trimestrul III - 2006

Trimestrul IV - 2006

În anul 2006

Benzină lei/ litriu 10,17 10,62 11,37 11,72 10,97

Motorină lei / litreu 9,60 9,62 9,89 10, 42 9,88

Gaz lichefiat lei/ litru 6,20 5,70 6,10 6,30 6,10

Sursa: Raportul annual ANRE, 2006.

Prezintă interes şi faptul că preţurile unitare la importul produselor petroliere variază esenţial

chiar în decursul fiecărui an, evoluţia lor pe parcursul anului fiind caracterizată de sezonalitate

accentuată. La benzină, de exemplu, preţurile la import în primele două trimestre ale anului sunt sub

medie, iar în trimestrul trei şi patru creşte peste media lor anuală. Preţurile la import la motorină în

primele două trimestre ale anului sunt mai mici decât preţurile lor medii anuale, în trimestrul trei

sunt aproape de media anuală, iar în ultimul trimestru al anului cresc considerabil. La importul

gazelor lichefiate cele mai mari preţuri unitare se înregistrează în trimestrele I şi IV, iar în

trimestrele II şi III sunt sub media lor anuală. De acest fapt trebuie să se ţină cont la programarea şi

crearea stocurilor necesare pentru asigurarea securităţii energetice a statului, mai ales în situaţia

când consumul principalelor produse petroliere în Republica Moldova are un caracter sezonier

pronunţat.

Preţurile la import sunt influenţate de modul de acumulare a profitului de către companiile

importatoare (în Moldova sau în exterior în funcţie de interesele financiare ale importatorului),

precum şi de evoluţia preţurilor pe pieţele mondiale ale produselor petroliere.

O informaţie mai amplă cu privire la evoluţia dinamicii importurilor şi a preţurilor medii de

procurare a benzinei, motorinei şi gazelor lichefiate în Republica Moldova în anii 2005-2006 este

prezentată în anexele 17, 18.

E de menţionat că în ultimii ani numărul agenţilor economici care practică importul şi

comercializarea cu ridicata a produselor petroliere principale s-a redus mai mult de 6 ori şi au ajuns

la 45. Însă peste 70 la sută din importul de produse petroliere principale rămân pe seama a trei

companii: Lukoil-Moldova (39,9%), Petrom-Mpldova (21,7%) şi Tirex-Petrol (10,4%) (tabelul 29).

102

Tabelul 29

Top 10 companii importatoare de benzină şi motorină în Republica Moldova

Benzină (mii tone) Motorină (mii tone) În total, benzină şi

motorină

Cota pe piaţă

Nr.

d/o

Companii

2004 2005 2004 2005 2004 2005 2004 2005

Totalul importat

din care: 212,3 214,2 298,6 312,3 510,9 526,5 100 100

1 Lukoil-Moldova 71,2 72,0 133,4 137,9 204,6 209,9 40,0 39,9

2 Petrom-Moldova 52,1 61,6 46,2 52,4 48,3 114,0 19,2 21,7

3 Tirex-Petrol 16,2 17,6 16,2 37,2 32,4 54,8 6,3 10,4

4 Mabanaft-Moldova 8,5 5,9 14,5 11,2 24,7 17,1 4,8 3,2

5 Parstaar-Petrol 8,1 7,7 7,9 10,7 16,0 18,4 3,1 3,5

6 Valiexchimp 7,6 13,4 6,4 5,1 14,0 18,5 2,7 3,5

7 Armamil-Com 7,6 6,2 8,6 8,2 16,2 14,4 3,2 2,7

8 Moldresurse 0 0 13,7 13,7 13,7 13,7 2,7 2,6

9 Andezit 7,2 7,5 2,8 3,5 10,0 11,0 2,0 2,1

10 Vero-Nadina 6,8 5,2 3,4 4,7 10,2 9,9 2,0 1,8

Sursa: www.eco.md Orice firmă care activează în complexul energetic, de asemenea, ca şi în alte sectoare ale

economiei naţionale, poate asigura în activitatea sa un bun success dacă dispune de o strategie bine

determinată. Ea este o argumentare ştiinţifică a politicii economice a firmei pe o perioadă de lungă

durată ca arta de a declanşa toate resursele necesare pentru atingerea cu success a obiectivelor

firmei. Strategia firmei poate fi privită ca un sistem complex, formet din numeroase componente,

care reprezintă subsistemele sale şi în care se include: strategia de marketing, strategia producţiei,

strategia resurselor umane, strategia calităţii etc. [211, p. 36-45].

Între strategiile parţiale şi politicile elaborate în diferite domenii există însă deosebiri esenţiale.

Astfel, politica de firmă se difineşte ca fiind un set de obiective pe termen mediu care se referă fie

la un grup de activităţi, fie la componente majore ale acestora, cuprinzând volumul şi structura

resurselor disponibile, acţiunile majore de întreprins, principalii responsabili şi executanţi, sursele

de finanţare, termenele finale şi intermediare, indicatorii de eficienţă globali şi parţiali.

Concluzie: strategiile servesc drept fundament pentru elaborarea politicilor firmei într-un anumit

domeniu. Din strategiile parţiale se pot desprinde un set de politici şi programe, care detaliază

modalitatea concretă de modelare a activităţilor proiectate în viitor.

Ţinând cont de varietatea mare a domeniilor la care se referă, cele mai des strategii utilizate

parţial sunt: strategia în domeniul activităţii de cercetare-dezvoltare; strategia tehnologică;

strategia invenţională; strategia de marketing; strategia producţiei; strategia calităţii; strategia

resurselor umane; strategia financiară; strategia de informatizare; strategia de control ş.a. Fiecare

103

dintere aceste strategii la rândul lor se divizează în diverse strategii parţiale care cuprind măsuri

concrete într-un anumit domeniu [131, p.211-215] (vezi anexele 24, 25).

Conform teoriei moderne a companiei25, orice firmă trebuie să acţioneze în trei direcţii

principale pentru realizarea expansiunii comerciale, în condiţii de competitivitate: reducerea

costurilor de producţie şi transport, cel puţinla nivelul concurenţei potenţiale; intensificarea

politicii de marketing pentru stăpânirea pieţelor, adica să se ajungă la ceea ce se numeşte puterea

de piaţă a firmei; aprofundarea şi permanentizarea calcului de eficienţă [14, p.5].

Actualmente, în practica mondială şi, evident, în Republica Moldova, nu există o metodă unică

bine difinită şi ştiinţific argumentată de evaluare a competitivităţii întreprinderii. În opinia unor

autori [29, p.174-177] ca orice alt fenomen, competitivitatea întreprinderii nu se menţine continuu

la acelaşi nivel. Ea este influenţată de modificările permanente ale conjuncturii pieţei, schimbările

ce au loc în determinanţii competitivităţii ţării şi a întreprinderii, a potenţialului strategic al

întreprinderii etc. Pornind de la aceste considerente, în literatura economică se utilizează noţiunea

de ciclu de viaţă al competitivităţii care include cinci faze: de formare, de creştere, de stabilizare,

de maturizare, de declin.

Ciclul de viaţă a competitivităţii întreprinderii nu este altceva decât evoluţia vieţei economice a

întreprinderii, o dependenţă a succesului întreprinderii pe piaţă de întreaga activitate a acestia, iar

nivelul înalt al competitivităţii întreprinderii poate fi menţinut doar în condiţiile unei analize

permanente a sistemului micro- şi macroeconomice din ţară şi o perfecţionare continuă a

determinanţilor competitivităţii.

Practica confirmă că în condiţiile de piaţă îşi asigură un succes înalt numai acele firme care

despun de o strategie bine gândită, ştiinţific argumentată. Ca exemplu poate servi activitatea

companiei „Lukoil-Moldova”. Pilonul principal al strategiei de dezvoltare a acestei companii o

constituie îmbunătăţirea şi extinderea deservirii clienţilor, sporirea volumului de comercializare a

produselor petroliere. Deci, în centrul atenţiei firmei se află nu creşterea preţurilor de realizare şi

maximizarea profiturilor, ci sporirea cantităţilor de mărfuri petroliere comercializate şi a serviciilor

prestate [48, p.234].

Realizarea unei astfel de politici a permis acestei firme să asigure o creştere continuă şi

considerabilă a volumelor produselor petroliere achiziţionate, importate şi comercializate în

republică. În primul an de activitate, 1996, firma „Lukoil-Moldova” a comercializat numai 26,6 mii

tone de produse petroliere, în anul 2000 – 248 mii tone, iar în anul 2005 – 526,5 mii tone. Firma

acordă o deosebită atenţie respectării cerinţelor ecologice. În acest scop la terminalele petroliere şi

staţiile de alimentare cu produse petroliere au fost prevăzute măsuri în vederea reducerii

25 Stoian I., Drange E., Stoian M. Comerţ internaţional. Tehnici şi proceduri. Volumul I. Ed. Caraiman, Bucureşti, 1997, 523p. (p..5).

104

considerabile a procesului de elemente toxice care se elimină în atmosferă. Investiţiile alocate anual

de către firmă confirmă că odată cu asigurarea creşterii stabile a activităţii firmei „Lukoil-

Moldova”, sporeşte şi contribuţia ei pozitivă la dezvoltarea republicii.

De rând cu cele mai mari companii, pe piaţa petrolieră a republicii în ultimii ani activează cu

succes multe alte companii şi firme din respublică: „Petrom-Moldova”, „Tirex-Petrol”,

„Valiexchmp”, „Mabanaft-Moldova”, „Partas-Petrol” „ASCOM-GRUP” şi multe altele.

3.3. Investiţiile în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a pieţei petroliere

Investiţiile sunt elementul-cheie în dezvoltarea economică în orice ţară, în deosebi în ţările în

tranziţie. Politica economică a Republica Moldova pe termen mediu şi de lungă durată este orientată

la sporirea volumului de investiţii (străine şi autohtone) şi menţinerea lor la un înalt nivel, de oarece

activitatea investiţională determină posibilităţile potenţialului ţării şi dinamica dezvoltării

economice.

Activitatea investiţională joacă un rol deosebit în procesul de creare şi renovare a fondurilor fixe

prin construirea unor noi obiecte, extinderea, renovarea sau reutilarea tehnică a întreprinderilor şi

obiectelor în funcţiune [122, p.154-171]. Politica în domeniul investiţiilor stabileşte direcţiile

prioritare ale economiei, asigurarea unei cât mai substanţiale creşteri a volumului de producţie şi a

produsului intern brut la fiecare leiu cheltuit.

Se ştie că volumul de investiţii depinde de rata acumulării, adică de partea produsului intern brut

care se economiseşte. Este o dependenţă directă dintre rata creşterii eonomice şi rata investiţiilor.

Însă în anii de tranziţie rata economisirii în republică a fost la un nivel foarte scăzut şi, drept

consecinţă directă, rata investiţiilor în capitalul fix a fost şi mai scăzută. Este evident că rata joasă

de economisiri nu poate asigura ramurile economiei naţionale cu investiţii necesare pentru

restructurarea şi modernizarea lor [202, p.64-69]

Practica mondială demonstrază că ritmurile înalte de creştere economică se asigură, în primul

rând, în ţările cu o rată înaltă de acumulări şi, respectiv cu o rată înaltă de investiţii (de peste 25%).

Conform investigaţiilor efectuate de unii savanţi [141], în anul 1995 din 133 de ţări supuse analizei,

în 56 ţări s-a înregistrat o rată de acumulări brute în PIB de peste 22 la sută. O rată a acumulării mai

mare de 25% din PIB s-a înregistrat în Finlanda – 43%, China – 40%, Republica Corea - 37%,

Indonezia - 36%, Singapora – 33%, Japonioa – 29%, Austria – 27%, Chile – 27%. Anume aceste

ţări cu rate înalte de acumulare au înregistrat în timpul deceniului şi ritmuri înalte de creştere

economică. În anexele 19, 20 sunt prezentate date privind analiza comparativă a climatului

investiţional în ţările cu diferite economii.

105

Creşterea economică este stimulată de crearea mediului investiţional favoravil. Politica

investiţională prevede liberalizarea totală a transferurilor şi plăţilor, proceduri vamale simplificate,

sistem fiscal stabil, eliminarea dublei impuneri, acordarea de facilităţi fiscale, o reţea de organe în

ţară şi peste hotare preocupată de atragerea şi stimularea investiţiilor, stabilirea relaţiilor cu

organismele internaţionale, cu agenţii semioficiali şi neguvernamentali din domeniul investiţiilor

din alte ţări ş.a

În ultimii ani în republică în acest domeniu s-a întreprins un şir de măsuri economice, juridice,

organizatorice [11]. În acest scop a fost elaborată Startegia de atragere a Investiţiilor străine şi

promovare a exportutului în Republica Moldova pentru anii 2006-2015, care prevede realizarea

unui set de mă suri pentru sporirea ritmului de atragere a investiţiilor autohtone şi străine în

dezvoltarea diferitor sectoare ale economiei.

În timpul de faţă în Republica Moldova funcţionează un cadru juridic favorabil pentru

investiţiile străine în economia naţională. În opinia experţilor din domeniu, Legislaţia cu privire la

atragerea investiţiilor străine în Republica Moldova (Legea privind investiţiile străine nr. 998-XII

din 1 aprilie 1992) [10], oferă investitorilor străini favorabile condiţii de activitate.

De menţionat, că în ultimii ani în republică creşte volumul investiţiilor în capitalul fix ceea ce

confirmă datele din fig. 8.

120

97

117112108107

111111 119,6

134

125

105101

120

111

128125

122

95

100

105

110

115

120

125

130

135

2001 2002 2003 2004 2005 2006

Investiţii în capital fix Lucrări de construcţii-montaj Lucrări în antrepriză

Fig. 8. Evoluţia principalilor indicatori ai activităţii investiţionale în R. Moldova

în anii 2001-2006 (în % faţă de anul precedent) Sursa: Calcule conform datelor Biroului Naţional de Statistică

Conform datelor statistice în anul 2006 activitatea investiţională în ţară a consemnat o creştere

cu 17% (în preţuri comparabile) faţă de anul 2005 a fluxului de investiţii în capital fix, volumul

cărora a constituit 9580,4 mil. lei.

106

În perioada anilor 2000-2006 evoluţia indicilor investiţiilor în capital fix a fost caracterizată de

creşteri fluctuante, cu excepţia anului 2006, unde se remarcă cea mai înaltă majorare (tabelul 30). Tabelul 30

Investiţii în capitalul fix în Republica Moldova, pe forme de proprietate, milioane lei (preţuri curente)

1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Investiţii în capitalul fix

- total 1444,4 1591,8 1759,3 2315,1 2804,2 3621,7 5140,0 7796,5 10906,8

din care: Publică 416,5 617,2 763,1 715,2 1090,2 1254,4 1676,1 2552,2 3685,8 Privată 458,2 352,7 392,9 667,9 936,8 1319,1 1655,0 2741,1 3934,5 Mixtă (publ. şi privată), fără partici-parea străină

114,8 68,5 81,8 148,1 76,0 118,1 187,1 262,0 366,4

Străină 83,2 49,3 93,2 219,8 145,6 179,2 497,2 686,4 1370,1 A întreprin-derilor mixte

371,7 504,1 428,4 564,1 555,6 750,9 1124,6 1555,0 1550,0

Sursa: Anuarul Statistic al Moldovei. -Ch.: Statistica, 2007, p.367. În ultimii ani s-a schimbat esenţial structura investiţiilor în capitalul fix. De exemplu, în anul

2006 din suma totală de investiţii peste 60% constituie mijloacele proprii ale întreprinderilor şi

populaţiei şi peste 20% -mijloace alocate de investirori străini (tabelul 31). Tabelul 31

Structura investiţiilor în capital fix pe surse de finanţare în Republica Moldova în anii 2005-2006

În preţuri curente, mil.lei Structura, % 2005 2006 2005 2006

Investiţii în capitalul fix, în total 7189,1 9580,4 100 100,0

din care, finanţate din contul:

bugetului de stat

405,4

460,7

5,6

4,8

bugetelor locale 315,9 458,6 4,4 4,8

mijloacelor proprii ale întreprinderilor şi populaţiei 4602,6 5768,9 64,0 60,2

mijloacelor investitorilor străini 1414 1923,0 19,7 20,1

altor surse 451,2 969,2 6,3 10,1

Sursa: Conform datelor Biroului Naţional de Statistică

Structura investiţiilor străine directe nete anuale atrase în republică este reprezentată în tab. 32. Tabelul 32

Dinamica şi structura fluxului investiţiilor străine directe (ISD) în economia Moldovei în anii 1998 – 2007, în milioane dolari

Indicatorii 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

ISD (nete),

inclusiv

86,2 29,8 142,9 159,8 107,7 78,3 145,7 198,8 233,0 512

Capital statutar 61,0 33,5 83,6 119,7 60,4 39,7 114,1 79,6 117,9 266

Venit reinvestit 4,2 4,94 11,7 9,5 10,7 21,2 38,7 32,1 43,3 190

Alt capital 20,36 -7,83 47,7 30,5 37,0 17,4 -3,25 86,9 61,1 56

Sursa: Conform datelor Băncii Naţionale a Moldovei, rapoarte anuale.

107

Un rol însemnat în atragerea investiţiilor străine îl au întreprinderile mixte numărul cărora şi

influienţa lor în dezvoltarea economică creşte din an în an (vezi anexa 21).

Este de remarcat că sursele principale de finanţare ale activităţii investiţionale au fost mijloacele

proprii ale agenţilor economici şi populaţiei, care în anul 2006 au format 60,2% din totalul

investiţiilor în capital fix sau o pondere cu 3,8 p.p. mai mică faţă de anul 2005.

În structura specifică a investiţiilor în capital fix cota majoritară a investiţiilor este orientată spre

procurarea maşinilor, utilajului, mijloacelor de transport (44,2% din volumul total).

Intensificarea activităţii investiţionale a fost determinată, în special, din contul capitalului

întreprinderilor şi organizaţiilor din sectorul nestatal al economiei. Acestor agenţi economici le

revin 66% din volumul total al investiţiilor în capital fix însuşite şi 68% din lucrările de construcţii-

montaj efectuate.

Pe parcursul anului 2006 întreprinderile şi organizaţiile de construcţii-montaj au executat

lucrări în antrepriză în valoare de 3745 mil. lei (în preţuri curente), ceea ce este cu 20% (în preţuri

comparabile) mai mult faţă de anul 2005. Partea preponderentă, şi anume 84,4% (3162 mil. lei),

este asigurată de agenţii economici cu forma de proprietate privată.

Este pozitiv factul că majoritatea investiţiilor străine în republică se concentrează în sectorul de

producţie, energia electrică, gaze, industria prelucrătoare. Pe parcursul ultimilor ani se află în

continuă creştere nu numai numărul întreprinderilor cu investiţii străine, ci şi indicatorii ce

caracterizează activitatea lor economică. De exemplu, în anii 1995-2000 numărul întreprinderilor cu

investiţii străine în republică a crescut de 3,4 ori, pecând depunerile în capitalul lor statutar s-a

majorat de 9,6 ori, inclusiv depunerile investitorilor străini s-au majorat de 7,5 ori şi au alcătuit în

anul 2000 peste 349 milioane dolari, ceea ce a contribuit şi la creşterea considerabilă a volumului

producţiei fabricate la întreprinderile cu investiţii străine – de 13,7 ori. În urma acestor creşteri a

avut de câştigat, în primul rând, populaţia republicii, deoarece volumul realizării mărfurilor şi

serviciilor pe piaţa internă de către întreprinderile cu investiţii străine s-a majorat în anul 2000 de

17,9 ori faţă de anul 1995 [47, p. 8-9].

Printre cei mai mari investitori străini în economia Republicii Moldova sunt compania „Union

Fenosa”, care a procurat cele trei reţele electrice şi a investit în Moldova peste 40 milioane dolari

SUA, SA „Gazprom” din Federaţia Rusă, care deţine 666,4 mln lei în capitalul statutar al societăţii

mixte moldo-ruse „Moldova-gaz”, compania germană „Sudzucker”, care a procurat acţiunile a patru

făbrici de zăhar: Alexandreni, Făleşti, Donduşeni şi Drochia, compania „Lukoil” din Federaţia

Rusă, care a investit în economia republicii peste 50 milioane dolari SUA ş.a.

Investiţiile străine directe reprezintă nu numai o sursă de capital, ci şi o sursă de atragere în

economiile receptore a investiţiilor străine şi a tehnologiilor avansate în diverse domenii ale

108

economiei naţionale, inclusiv pe piaţa produselor petroliere. Creşterea economică o constituie

transferul de tehnologii avansate şi know-how, care măresc gradul de calificare a forţei de muncă şi

al eficienţei utilizării ei. Inovaţia tehnologică, actualizarea sectorului productiv în baza progresului

tehnico-ştiinţific devin factorii decisivi pentru progresul economic, în majoritatea ţărilor lumii,

inclusiv în ţara noastră [51].

De menţionat că, în ultimii ani sau alocat surse de investiţii solide în dezvoltarea bazei tehnico-

materială a pieţei produselor petroliere din Republica Moldova. În timpul de faţă republica dispune

de o reţea dezvoltată a staţiilor de alimentare şi depozite cu produse petroliere cu un număr total

de peste 500 unităţi, inclusiv 30 de depozite petroliere (vezi anexa 22). Cele mai mari companii

care activează pe piaţa petrolieră în Republica Moldova sunt redate în tabelul 33. Tabelul 33

Companiile cu cele mai multe benzinării în Rrepublica Moldova

Denumirea 2004 2005 Cota în

2004, %

Cota în

2005, %

Lukoil-Moldova 67 79 16,0 17,9

Tirex-Petrol 69 71 16,4 16,1

Petrom-Moldova 58 71 13,8 16,1

Valexchimp 32 38 7,6 8,6

Avante 13 18 3,1 4,1

Gloria-Qvare 8 8 1,9 1,8

Rapira 7 7 1,7 1,6

Derang-plus 7 7 1,7 1,6

În total 8 companii 261 299 62,2 67,8

În total benzinării în RM 420 441 100 100

Sursa: www. eco.md

Drept exeplu poate servi firma „Lukoil-Moldova”, care în baza investiţiilor alocate în republică,

într-un timp destul de redus, a realizat obiective importante pentru economia ţării: s-au construit

terminale pentru păstratrea produselor petroliere, staţii de alimentare auto cu produse petroliere şi

gaz, obiective pentru deservirea tehnică a automobilelor, centre moderne de comerţ ş.a. Toate

acestea joacă un rol important în formarea şi funcţionarea normală a infrastructurii economiei

naţionale [48]. Odată cu lărgirea activităţii firmei şi creşterea volumului produselor petroliere

importate şi comercializate în Moldova, au sporit şi sumele vărsate în bugetul republicii în formă de

diferite impozite şi taxe pe activitatea efectuată. Firma „Lukoil-Moldova” deţine o cotă de circa

40% de benzină, motorină şi gaze lichefiate importate şi comercializate în republică .

109

O activitate investiţională activă promovează în republică şi multe alte companii implicate în

importul şi comercializarea produselor petroliere, ca compania „Petrom-Moldova”, „Tirex-Petrol”,

„Valiexchim”, „ASCOM GRUP”, „Stati&Co” şi altele.

Un exemplu concret de investiţii eficiente în domeniul extracţiei şi comercializării produselor

petroliere este compania ASCOM, creată în anul 1994 ca o societate pe acţiuni cu 100% capital

privat care activează preponderent în industria petrolului şi gazelor. În 1995 ASCOM GRUP şi-a

început activitatea în Turkmenistan şi după numai trei ani compania avea acolo în jur de 100 de

sonde din care se extrăgeau zilnic 2885 tone de petrol şi 3,54 milioane metri cubi de gaze. Din vara

anului 2000 ASCOM şi-a extins afacerile cu petrol şi în Kazahstan, unde au fost create trei

companii moldo-kazahe pentru exploatarea a patru câmpuri petroliere. Numai în primii trei ani,

ASCOM a reuşit să ajungă la o producţie zilnică de 1100 tone de petrol şi de 3 milioane metri cubi

de gaze.

Printre proiectele sale se numără şi intenţia de a construi o conductă petrolieră de la rafinăria

RAFO Oneşti (România) până la Chişinău. S-a încercat să se înceapă importul direct al gazului în

Moldova din Turkmenistan (2000-2001) şi apoi din Kazahstan (2005-2006), dar de fiecare dată

afacerea a fost blocată de Rusia [120, p.37].

Un bun succes asigură, de asemenea, prima companie transnaţională din Moldova, compania

„Stati-Holding”, pe care am onoarea s-o conduc. Holdingul include 35 de companii şi întreprinderi,

şase dintre ele fiind lansate în lumea businessului în anul 2006. Compania nu face doar act de

prezenţă pe piaţă. „Stat-Holding” ocupă o poziţie importantă în sferele sale de activitate datorită

unui atent studiu de piaţă şi unui management performant. În anul 2006, de exemplu, rulajul

financiar a crescut de patru ori. Una dintre cele mai impresionante realizări cum în Republica

Moldova, atât şi peste hotare, este extinderea geografică a afacerilor [120, p.63-64]. Dacă, până nu

demult, compania era antrenată în busunessul cu petrol, în asigurări, investiţii, farmaceutică, din

2006 Grupul efectuează, de asemenea, operaţiuni cu imobilul şi terenuri. Holdingul include

rafinării, uzine de producere a utilajelor petroliere, prestează servicii în energetică, construeşte staţii

de distribuţie a produselor petroliere etc. Aşa dar, dacă ASCOM se ocupă de extragerea petrolului şi

a gazelor naturale, „Stati-Holding” asigură lansarea şi distribuţia pe piaţă a produsului finit.

Conform legislaţiei în viguare, comercializarea produselor petroliere în Republica Moldova este

licenţiată. Companiile pot dispune de două tipuri de licenţă: comercializarea cu ridicata şi

comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere.

Primii pot comercializa produsele numai din depozite petroliere. Astfel, pe parcursul ultimilor

ani au realizat importuri şi comercializare cu ridicata de benzină, motorină şi petrol lampat 45 de

110

agenţi economici. Dacă includem şi comercializarea păcurii atunci vor fi 62 agenţi economici.

Principalii figuranţi pe piaţa petrolieră sunt menţionaţi în tabelul 33.

Dar, de licenţă de comercializare cu amănuntul pot dispune numai companiile care au în

proprietate sau arendează staţii de alimentare. Reţeaua de desfacere cu amănuntul a benzinei şi

motorinei din republică se constituie din 493 staţii de alimentare care aparţin la 188 de agenţi

economici. Capacitatea totală de alimentare a staţiilor înregistrate este de circa 77,9 mii

alimentări/zi, iar capacitatea totală de stocare a acestora este de circa 51,4 mii m3. Din totalul de

staţii 132 aparţin direct importatorilor. În municipiul Chişinău sunt amplasate 91 de staţii de

alimantare sau 18% din numărul total şi 5 depozite (4 de petrol şi 1 de gaze) [125, p.42].

Conform schemei de amplasare a staţiilor de alimentare aprobată de Guvern, în republică până

în anul 2010 numărul staţiilor de alimentare se va dubla şi va ajunge la 808 staţii. Majoritatea

staţiilor urmează a fi amplasate în zonele rurale.

Se poate afirma că dezvoltarea reţelei de desfacere cu amănuntul a produselor petroliere nu

numai că are efecte pozitive asupra pieţei şi gradului de satisfacere a cererii consumatorilor, dar

prezintă şi o constrângere în plus pentru cei care încearcă să distribuie produsele de contrabandă.

Tot în acest scop a fost implementat sistemul automatizat de evidenţă a produselor petroliere care

presupune şi dotarea tuturor staţiilor de alimentare cu aparate de casă cu memorie fiscală. Acest

sistem este menit să asigure o monitorizare eficientă a aprovizionării cu produse petroliere de bază

şi a desfacerii acestora pe teritoriul Republicii Moldava.

Un rol deosebit îl va avea în extinderea pieţei cu produse petroliere îl are construcţia

terminalului (portului) de la Giurgiuleşti [174], singura ieşire la Dunăre a Republicii Moldova,

datorită căreia Republica Moldova va beneficia de o deschidere mai mare în relaţiile economice şi

de o reducere a dependenţei energetice de Federaţia Rusă. La acest proiect autorităţile au început

lucrul încă în ianuarie 1995, prin crearea întreprinderii mixte „Terminal”, în care statul deţinea 41%

de acţiuni, 39% - întreprinderea elenă Technovax şi 20% - Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi

Dezvoltare de la care S.A. „Terminal” a luat un credit în valoare de 25,5 milioane dolari. În urma

dificultăţilor financiare cu care s-a confruntat compania, proiectul de construcţie a Terminalului

fusese sistat. În iunie 2001, BERD a declarat S.A.”Terminal” în stare de faliment.

Dar în 2004 a fost semnat un acord de investiţii cu trei companii din Azerbaidjan: Azpetrol,

Azertrans şi Azpetrol Refinery. Compania „Azertrans” a investit în Terminalul petrolier Giurgiuleşti

mai mult de 18 milioane dolari, restituind inclusiv datoria faţă de Banca Europeană pentru

Reconstrucţie şi Dezvoltare. Terminalul va avea o capacitate de stocare de un milion tone de

motorină şi benzină. În timpul de faţă lucrările aici sunt preluate de o Companie Olandeză.

111

Petrolul va fi transportat în Moldova, la acest Terminal, pe cale maritimă. Importul îl va asigura

investitorul. Însă coordonând acţiunile conform acordului interguvernamental, evident că va veni

din acele ţări unde este mai calitativ şi mai ieftin. La prima etapă ar putea veni petrol în Moldova

din Azerbaidjan şi din Kuweit, cu care Republica Moldova are deja înţelegeri preventive, precum şi

din alte ţări. Pentru prima dată în Republica Moldova petrolul va fi importat din alte regiuni decât

din Federaţia Rusă.

Darea în exploatare a Terminalului petrolier Giurgiuleşti va fi o lovitură puternică pentru

„economia tenebră” în afacerile cu petrol din Republica Moldova, dar şi pentru cei care concurează

pe piaţa petrolieră din ţară, creându-se de fapt o concurenţă sănătoasă în acest domeniu.

Din studiul efectuat, reiesă că Guvernul Republicii Moldova în ultimii ani a mutat accentul în

politica investiţională de satat de la atragerea creditelor externe la atragerea investiţiilor străine

directe în economia naţională.

Şi totuşi, după cum reesă din studiul efectuat, până în prezent, lansarea investiţiilor străine

directe în economia ţării rămâne la un nivel scăzut. În scopul asigurării unei politici active de

atragere şi promovare a investiţiilor străine directe în republică, trebuie asigurată stabilitatea politică

şi perfecţionat mediul de activitate economică, ceea ce implică continuarea reformelor economice,

promovarea de mai departe a privatizării, menţinerea stabilităţii macroeconomice, reglementarea

veniturilor, aplicarea unei politici fiscale adecvate etc.

În scopul atragerii active a investiţiilor străine directe în economia naţională este necesar să

se acorde stimulente investitorilor strategici (atât străini, cât şi autohtoni), care au investit mijloace

considerabile în economia naţională:

• investitorii care au alocat în fondurile fixe ale întreprinderilor şi/sau în dezvoltarea

infrastructurii economiei naţionale un capital echivalent cu cel puţin 10 mln. dolari SUA să

fie scutiţi de plata impozitului pe profitul obţinut pe un termen de 5 ani;

• investitorii care au plasat în fondurile fixe ale întreprinderilor şi/sau în dezvoltarea

infrastructurii economiei naţionale un capital echivalent cu cel puţin 25 mln. dolari SUA să

fie scutiţi de plata impozitului pe profitul obţinut pe un termen de 10 ani.

Includerea acestor facilităţi în legislaţia republicii ar putea atrage în economia naţinală investiţii

de proporţii considerabile.

Strategia atragerii şi promovării investiţiilor străine directe trebuie să includă un program larg de

îmbunătăţire a imaginei Republicii Moldova atât din punct de vedere al amplasării ei teritoriale, ca

centru de legătură dintre spaţiul de est şi cel occidental, cât şi din punct de vedere al potenţialului

natural, uman şi tehnic, favorabil pentru atragerea investiţiilor străine directe.

112

Realizarea propunerilor menţionate, după opinia noastră, ar contribui la schimbarea esenţială a

atitudinii investitorilor străini faţă de Republica Moldova şi ar asigura o creştere considerabilă a

investiţiilor străine directe atrase în economia naţională.

3.4. Evaziunea fiscală şi contrabanda pe piaţa produselor petroliere din republică

Analizând activitatea agenţilor economici pe piaţa petrolieră a Republicii Moldova, trebuie

menţionat faptul că, pe lângă aprecierele pozitive privind extinderea acestei pieţe, asigurarea din

plin a necesităţilor economiei naţionale, creşterea nivelului de deservire a consumatorilor, acest

domeniu are şi aspecte negative ca: economia ilicită, tenebră, nerespectatea cerinţelor de evidenţă

contabilă, evaziunea fiscală şi contrabanda. Cele mai corupte sectoare în republică se consideră

inspectoratul fiscal, vama, poliţia, judecătoriile, ministerele, departamentele, organele locale [40,

p.26].

Există, sau nu contrabanda cu produse petroliere în Republica Moldova? Cercetările efectuate

de specialiştii în domenu [40; 41; 62; 125 ş.a.] confirmă că da, există (importul fără declararea

mărfii în vamă, diminuarea cantităţii mărfii declarate, declararea sub alte categorii de mărfuri,

diminuarea valorii mărfii în vamă etc). Un singur lucru este îmbucurător - amploarea contrabandei

cu produse petroliere, conform sondajelor efectuate, a înregistrat o tendinţă de scădere în ultimii ani

(valorile cele mai mari revenind anilor 1998-2000). Contrabanda şi corupţia sunt în legătură directă.

După cum se menţionează în literatura de specialitate [62, p.223], cauzele corupţiei pot fi

economice, instituţionale, politice şi social-morale.

• Cele economice includ: salariile joase ale funcţionarilor de stat, întârzieri la plata salariilor,

un buget de stat neviabil, o înzestrare neadecvată.

• Cauzele instituţionale cuprind: politica slabă de stat care generează căutarea metodelor de

obţinere a veniturilor neoficiale, promovarea în posturi a persoanelor fără performanţe reale, un

nivel înalt de netransparenţă în activitatea organelor juridice, un sistem inadecvat al contabilităţii,

lipsa unei delimitări clare între proprietatea privată şi cea publică, lipsa transparenţei în sistemul

legislativ, lipsa dorinţei reale şi a unei strategii de combatere în practică a corupţiei.

• Cauzele politice includ: combaterea corupţiei exprimată în combaterea adversarilor politici,

importul coruperii, interesarea unor grupuri politice în colapsul economic şi financiar al statului în

scopul revenirii la sistemul dictatorial, incompabilitatea ideologiilor totalitariste şi a celor de piaţă,

ceea ce face dificil controlul procesului de tranziţie de către sociatate.

• Cauzele sociale şi morale: dezintegrarea şi demoralizarea sociatăţii, erodarea valorilor etice

din cauza coruperii în eşaloanele superioare ale conducerii ţării, informarea insuficientă a

populaţiei, lucrul sub nivel al mass-media, toleranţa publică.

113

Principalele stimulente ale contrabandei sunt diferenţele de preţuri şi ale sistemelor de taxe în

diferite ţări. Dacă un produs oarecare poate fi achiziţionat într-o ţară la un anumit preţ, iar într-o altă

ţară acelaşi produs se vinde la un preţ mai mare (deoarece în preţul lor se include accizele şi taxele

vamale mai înalte), apare tentaţia de a importa acel produs ocolind taxele şi impozitele de import,

inclusiv pe căi ilegale. Beneficiul brut al acţiunilor de contrabandă va fi egal cu suma impozitelor şi

taxelor pe care ar fi trebuit să le plătească, dacă ar fi importat aceste produse în mod legal. Deci, o

condiţie importantă pentru combaterea contrabandei ar fi colaborarea la nivel interstatal în vederea

armonizării politicilor de preţ şi de impozitare a produselor petroliere.

Pe de altă parte, importul ilicit de produse petroliere implică şi anumite riscuri. În cazul în care

importatorii ilegali vor fi depistaţi, ei riscă confiscarea mărfii de contrabandă, a unităţii de transport

cu marfa de contrabandă şi în plus, intentarea unui dosar penal. În aceste condiţii puţini recurg la

importul produselor de contrabandă fără să se asigure că nu va fi tras la răspundere. Adica, se

recurge la mituirea persoanelor cu funcţii de control şi combatere a contrabandei. Suntem de accord

cu concluzia unor autori, care consideră că lupta cu contrabanda nu va fi eficientă dacă nu va fi

corelată cu lupta împotriva corupţiei, protecţionismului, lipsei de responsabilitate şi va fi asigurată

transparenţa şi monitorizarea activităţii tuturor organelor de control [125, p.43].

Un alt factor de care depinde decizia importatorilor de a recurge la traficul de contrabandă este

nivelul riscurilor legate de tranzacţiile de contrabandă. Cu cât este mai mic riscul (şi mai puţin

riscantă) impozitarea ilicită a produselor petroliere faţă de procedurile legale, cu atât mai mare va fi

tendenţa pentru a efectua traficuri de contrabandă. Au fost stabilite multe cazuri de aşa gen, cum ar

fi, perfecţionarea documentelor de import sub formă de tranzit spre Transnistria, dar, de fapt,

petrolul rămîne în partea dreaptă a Nistrului. Se ştie că timp de mai mult de un deceniu sectorul de

frontieră în regiunea transnistreană (circa 443 km) reprezenta o “gaură neagră” a economiei

Republicii Moldoav, în păstrarea căreia erau şi sunt interesate anumite cercuri din Transnistria,

Rusia, Ucraina şi Moldova.

Zona de frontieră de-a lungul Nistrului rămâne şi până în prezent cea mai afectată din punct de

vedere a contrabandei cu produsele petroliere, din cauza conflictului transnistrean, care face

imposibilă demarcarea, utilarea tehnică şi genistică şi paza frontierei pe sectorul transnistrean. Lipsa

unui accord privind regimul frontierei de stat, creează dificultăţi în asigurarea pazei frontierei.

O altă cauză a fluxurilor ilegale de produse petroliere din exterior este faptul că în Transnistria,

de la 1 aprilie 2003, accizele la benzină s-au stabilit în valoare de 40 USD/tona, pentru motorină –

20 USD/tona. Pe când în Republica Moldova accizele la aceste produse sunt de 2 ori mai mari.

Deci, avantajul pe care îl au traficanţii de produse petroliere sau beneficiul brut în urma

traficului cu produse petroliere (adică avantajul material al acestora faţă de importurile legale) se

114

egalează cu suma plăţilor legale pe care ar fi trebuit să le plătească. Dar dacă din această sumă

excludem cheltuielile legate de transportarea mărfii: mituirea funcţionarilor, falsificarea

documentelor etc., riscurile la care se poate aştepta în caz de eşuare a planurilor de traficare,

atunci beneficiul net în urma traficului ilegal va fi egal cu diferenţa dintre beneficiul brut şi aceste

cheltuieli.

Aşadar, acţiunile de combatere a contrabandei trebuie să urmărească minimizarea beneficiului

net pe care poate să-l obţină traficanţii. În acest sens, considerăm necesar, ca pe lângă înăsprirea

controlului şi a pedepselor pentru traficul de contrabandă (adică, creşterea riscurilor traficanţilor) şi

crearea unor condiţii favorabile pentru importatorii legali de produse petroliere (adică, micşorarea

beneficiului brut). Când importurile legale vor putea aduce profituri mai mari sau cel puţin egale cu

profiturile care pot fi obţinute pe cale ilegală, tendinţa pentru traficarea produselor petroliere de

contrabandă va fi suprimată.

Fenomenul corupţiei contribuie la formarea unui clan economic şi politic care impune societăţii

voinţa sa, neţinând cont de necesităţile societăţii, contribuind la creşterea enormă a datoriilor de

stat. Republica Moldova, având datorii imense pentru resursele energetice, importă gaz la un preţ

mult mai ridicat decât cel mondial, fără nici o plată pentru tranzitul de gaz (pentru informaţie:

sumele pentru tranzitul de gaz pe teritoriul ţărilor învecinate depăşesc PIB Moldovei). Mai mult

decât atât: se tărăgănează instalarea contoarelor de gaz la intrarea şi ieşirea de pe teritoriul ţării.

Procedura de stabilire a preţurilor şi mecanismul de funcţionare a sectorului este netransparentă şi

complet închisă ţentru public [62, p.235].

Creşterea evaziunii fiscale şi deminuarea plăţilor la buget determină eşecul politicii de susţinere

a antreprenoriatului şi micului business, politicii sociale, politicii în domeniul educaţiei, sănătăţii,

mediului înconjurător, remunerării muncii lucrătorilor sistemului bugetar. Aceasta la, rândul său,

cauzează pauperizarea populaţiei şi creşterea neîncrederii în reformele promovate.

Cercetările efectuate de specialiştii în domeniu confirmă că tranzacţiile ilicite în operaţiunile de

export-import, unde fenomenul de contrabandă şi corupţia este larg răspândit sunt foarte des

înfăptuite. Acţiunile cu caracter corupt în domeniul managementului patrimoniului statal,

acumulării şi utilizării resurselor financiare, executării controlului de stat sunt vaste. Printre cele

mai caracteristice forme în Republica Moldova putem menţiona următoarele [62, p.238]:

• un mod impropriu de formare şi utilizare a mijloacelor financiare, finanţarea structurilor şi

activităţilor neprevăzute de legislaţia în vigoare;

• o utilizare ineficientă şi iraţională a resurselor bugetare ale întreprinderilor de stat datorită

organizării improprii a finaţării cauzând pierderi de mijloace financiare, o utilizare improprie a

115

investiţiilor şi donaţiilor, transferul lor unor structuri comerciale patronate care le utilizează pentru

un preţ simbolic o perioadă îndelungată de timp;

• o utilizare iraţională a investiţiilor şi creditelor drept rezultat al unor alocări a resurselor de

stat, utilizarea dubioasă a investiţiilor şi creditelor agenţilor economici;

• evaziunea fiscală şi acceptarea mitelor;

• violarea disciplinei preţurilor, în special neglijarea creşterii preţurilor;

• pierderile proprietăţii de stat drept rezultat al neraportării intenţionate a proprietăţii în

registrele contabile, darea ilegală în arendă a încăperilor şi echipamentului, privatizarea ilicită,

violările la cumpărarea a 20% de acţiuni a colectivului întreprinderii în lipsa unui tender, reducerea

valorii estimate a întreprinderilor, excluzând din procesul privatizării persoanele disponibilizate şi

pensionarii şi incluzând în listele participanţilor la privatizare persoane care niciodată nu au lucrat la

întreprinderea dată, mărirea sintetică a valorii întreprinderilor date în arendă sau diminuarea

intenţionată a cotei statului prin încălcări în calculul amortizării, neincluderea unei părţi a

proprietăţii în documentele de evaluare sau evaluarea proprietăţii la preţuri nereale;

• o activitate financiară şi economică nesatisfăcătoare care oferă funcţionarilor de stat

posibilitatea de a utiliza liber proprietatea de stat pentru obţinerea beneficiilor personale.

Când vorbim de evaziune fiscală şi legătura ei cu fenomenul corupţiei, avem în vedere că

evaziune fiscală există în orice stat, chiar şi acolo unde este un nivel foarte jos al corupţiei. Atunci,

însă, când sistemul de auditing fiscal supravieţuieşte numai datorită mitelor, evaziunea fiscală

capătă proporţii deosebit de mari. Când se menţionează legătura dintre operaţiunile ilicite de export-

import, de asemenea, se are în vedere că din moment ce este vorga de volume comparabile precum

volumul comerţului exterior, astfel de operaţiuni pot avea loc doar sub protecţia funcţionărilor de

stat.

Una dintre formele de evaziune fiscală este economia subterană. Analiza situaţiei reale pe piaţa

produselor petroliere confirmă prezenţa acută a economiei subterane în acest sector, chiar în

dimensiuni cu mult mai mari în comparaţie cu alte sectoare ale economiei naţionale.

Economia subterană include toate formele de activitate economică care nu sunt reflectate de

statistica oficială, tipuri de activitate economică ce generează valoare adăugată – legale sau ilegale,

dar neînregistrate din considerentele de evaziuni fiscale ori condiţii nefavorabile pentru activitatea

în cadrul economiei oficiale.

În afară de metodele ilegale de eschivare de la plata impozitelor şi de la efectuarea altor plăţi

oficiale se mai practică şi diferite modalităţi de ocolire legală a impozitelor. O astfel de modalitate

este manipularea preţurilor de import prin firmele intermediare înregistrate în zone off shore. Prin

116

astfel de tranzacţii sunt capitalizate în afara ţării sume enorm de mari în valute străine, rezultate din

activitatea de export-import.

S-ar părea, la prima vedere, că toate tranzacţiile de acest gen se efectuează în scopul micşorării

preţului la import, ca să fie prezentată o valoare mai mică la vamă. Mulţi importatori de obicei aşa

şi procedează. Însă se poate demonstra că în unele cazuri mărirea intenţionată a preţului de import

poate aduce beneficii mai mari importatorilor (şi, respectiv, pierderi mai mari bugetului de stat).

Să examinăm un exemplu convenţional (fig. 9) (pentru anul 2006). La un preţ fix de realizare

pentru ambele variante, obţinem:

Varianta A. Impozitul pe venit: 336,1 mii lei.

Varianta B. Impozitul pe venit: 269,4 mii lei.

În plus: 25 000 USD într-un cont din zona off shore.

Din figura 12 observăm cum printr-o simplă rotaţie a documentelor (Varianta B) importatorul

reuşeşte să micşoreze legal plata impozitelor pe venit cu circa 20%). În cazul dat, la 1000 tone,

aceasta reprezintă circa 67 mii lei). Cu atât mai mult că o bună parte din profituri vor fi capitalizate

în străinătate (25 mii USD). În tabelul 34 este prezentată o schemă generală de formare a costurilor

benzinei importate pentru fiecare variantă din figura 9.

Desigur, acesta este un caz particular, dar cunoscându-se suma totală a impozitelor pe venitul

agenţilor economici importatori de produse petroliere şi cota tranzacţiilor efectuate prin intermediul

firmelor din zonele off shore, ar putea fi calculată o valoare estimativă a pierderilor pentru bugetul

statului, rezultate în urma tranzacţiilor de acest fel. Legal, tranzacţiile de această natură nu prezintă

o încălcare. Însă este regretabil faptul că, în afară de pierderile pe care le suferă bugetul statului,

Firma intermediară (din zona off shore) Cumpără 1000 tone de petrol la preţul de 250 USD/tona, după care îl vinde importatorului la preţul de 275 USD/tona

Variant B

Varianta A

FRONTIERA DE STAT

Vânzătorul vinde 1000 tone de petrol, la preţul de 250 USD/tona

Importatorul cumpără 1000 tonede petrol. Petrolul este importat legal, cu toate taxele plătite

Fig. 9. Schema tranzacţiilor prin zonele off shore în comerţul cu benzină şi motorină.

117

banii capitalizaţi în afara ţării vor servi, probabil, altor scopuri decât susţinerea dezvoltării

economiei naţionale. Tabelul 34

Formarea costului unitar al benzinei importate* Indicatorii Varianta A Varianta B

1 Curs oficial de schimb al USD, lei 13,15 13,15 2 Curs de cumpărare a dolarului, lei 13,20 13,20 3 Densitatea benzinei, g/cm3 0,75 0,75 4 Preţul de achiziţie (import), USD/tona 250,00 275,00 5 Cantitate (tone) 1000,00 1000,00 6 Valoarea mărfii, USD (6 = 5 x 4) 250000,00 275000,00 7 Valoarea mărfii conform declaraţiei, lei (7 =6 x 1) 3287500,00 3616250,00 8 Accize, lei (8 = 5 x 1200lei), accize pentru 1 t de benzină 1200 lei 1200000,00 1200000,00 9 Proceduri vamale, lei (9 =7 x 0,0025) 8218,75 9040,63 10 TVA, lei (10 = 7 + 8 + 9) x 0,20) 899143,75 965058,13 11 Ecologie, lei (11 = 7 x 0,005) 16437,50 18081,25 12 Paza, lei (12 = 5 x 0,20 x 1) 2630,00 2630,00 13 Transport, lei (13 = 8 x 5 x 1) 105200,00 105200,00 14 Preluare, lei 2000,00 2000,00 15 Certificare, lei (14 = 10 x 5) 10000,00 10000,00 16 Pierderi din diferenţa de curs, lei (16 = (2-1) x 6) 12500,00 13750,00 17 Comision transfer 8606,40 9431,40 18 TVA adiţional, lei (18 = 11 + 13 + 16 + 17) x 0,20) 28548,78 29292,53 19 Plăţi către ANRE, lei (19 = 7 x 0,00075) 2465,63 2712,19 20 În total cost, lei 5583250,81 5983446,12 21 Cost per litru, lei/1 (21 = 20 / 1000 x 5/3) 4,19 4,49 22 Preţ de vânzare, lei /l 5,70 5,70 23 Profit până la impozitare, per litru, lei (23 = 22 x 5/6 – 21 x 5/6) 1,26 1,01 24 Impozit pe venit per litru, lei/1 (24 =23 x 0,20) 0,25 0,20 25 În total impozit, lei (25 = 24 x 1000/3 336124,87 269425,65

Sursa: Roşcovan M.ş.a. Studiu privind evaziunea fiscală şi contrabanda cu produse petroliere în R.M. Ch.: S.N., 2004, p.62. • Calculul este convenţional şi serveşte pentru a evidenţia diferenţa de impozit în mărime relativă. (în condiţiile anului 2003). În literatura de specialitate se fac diverse estimări ale nivelului economiei subterane. Drept

semnale ale prezenţei acestor fenomene în Republica Moldova şi a consecinţelor lor sociale pot

servi mai multe constatări [62, p.241-242]:

• scăderea puterii de cumpărare a salariului mediu şi creşterea de multiple ori a volumului

cumpărărilor obiectelor de lux, autovehicole, lărgirea considerabilă a construcţiilor în sectorul

individual;

• scăderea PIB real în ritm mai rapid decât consumul de energie electrică. Creşterea cotei

pierderilor de energie electrică de la 10% din consumul total în 1990 până la peste 30% în 1997 şi

faptul că scumpirea rapidă a resurselor energetice nu a dus la diminuarea intensităţii energetice a

PIB (dinpotrivă, numai pe parcursul ultimilor trei ani acest indicator a crescut cu 21%) poate servi

drept semnal al lărgirii fenomenului delapidării lor şi producţiei nedeclarate;

• diminuarea cotei salariului în venitul total al gospodăriilor casnice de la 71,6% în 1992 la

34,7 în 1998;

• devieri esenţiale ale informaţiei referitoare la operaţiunile de export-import cu partenerii

principali;

118

• rata dobânzii pentru creditele oferite (30-40%) depăşeşte în mod semnificativ profitabilitatea

medie în economia oficială (mai puţin de 10%); aceasta parţial poate însemna că veniturile efective

în unele ramuri ale economiei sunt mai mari;

• creşterea şomajului şi diminuarea probabilităţii de a obţine un loc de muncă în economia

oficială fără unele proteste semnificative din partea populaţiei (probabilitatea de a găsi un loc de

muncă pentru un şomer oficial înregistrat s-a diminuat de la 0,7 în 1992 până la 0,18 în 1998);

• cota evident diminuată a comerţului organizat în cel total. Aceasta se poate observa

calculând vânzările de mărfuri pe cap de locuitor. Este greu de conceput faptul că, după statistica

oficială, într-un an se vinde pe cap de locuitor 2,5 kg de carne, 600 g de peşte, 200 g de unt;

• diminuarea disciplinei fiscale, amplificarea fenomenului evaziunii fiscale şi diminuarea

încasărilor la buget. În baza rapoartelor privind rezultatele financiare ale tuturor întreprinderilor

care prezină aceste rapoarte organelor de statistică a fost calculată povara fiscală efectivă în sectorul

real al economiei pentru perioada 1992-1997. Calculele au arătat că în acest interval de timp povara

fiscală oficială a crescut de la 34,5% în 1992 până la 44,9% în 1997 (în industrie – 50%, agricultură

– 40%, construcţii – 38%). Evaziunea fiscală în Republica Moldova a crescut de la 4% din venitul

bugetului consolidat în 1994 până la 32% în anul 1998.

Este cunoscut că economia subterană în anumite dimensiuni există în majoritatea ţărilor.

Ponedea economiei subterane în ţările dezvoltate variază între 5% şi 40% din venituri: în Italia ea

constituie 20-30% din PIB, în SUA – 15-20%, în Anglia – circa 5%, în Canada – 10%, în Suedia –

7%, în Elveţia şi Austria – circa 5%, Israel – peste 20%, în Spania între 14 şi 20%. În unele ţări din

America Centrală şi de Sud, Argentina, Bolivia, Peru ş.a. economia subterană are o pondere ami

mare decât cea oficială în PIB. Ea este înaltă şi în ţările în tranziţie, îndeosebi în ţările din CSI. În

Republica Moldova după calculele diferiţilor autori economia subterană se estimeză între 35 şi 60%

(tab. 35). [62, p.243-245].

Metodele de estimare a dimensiunilor economiei neoficiale sunt destul de imprecise şi denotă

doar un tablou aproximativ al situaţiei reale. Mai mult ca atât, rezultatul calculelor variază în

dependenţă de metoda utilizată. De aceea, în opinia experţilor, pentru a face unele comparaţii

internaţionale este necesar a utiliza aceleaşi metode de estimare şi a calcula rezultatul mediu pentru

fiecare ţară.

Estimarea dimensiunilor economiei tenebre în Republica Moldova, efectuată în cadrul CISR, a

fost bazată pe şase metode: metoda tranzacţiilor, metoda curency-ratio, metoda analizei circulaţiei

fondurilor, metoda consumului energiei electrice, metoda structurală şi metoda italiană (a analizei

pieţei forţei de muncă).

119

Tabelul 35 Cota economiei neoficiale în PIB,%

1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995

Moldova 12 18,1 27,1 37,3 34 39,7 35,7

Bulgaria 22,8 25,1 23,9 25 29,9 29,1 36,2

Ungaria 17 28 32,9 30,6 28,5 27,7 29

Polonia 15,7 19,6 23,5 19,7 18,5 15,2 12,6

România 22,3 13,7 15,7 18 16,4 17,4 19,1

Rusia 12 14,7 23,5 32,8 36,7 40,3 41,6

Ucraina 12 16,3 25,6 33,6 38 45,7 48,9

Sursa: BERD, Transition Report 1997.

Aceste metode sunt pe larg expuse în literatura publicată [vezi 62, p.243-249]. Calculele

efectuate au arătat că pe parcursul anilor 1994-1998 volumul evaziunii fiscale a crescut foarte rapid

– de la 65 mln. lei până la circa 800 mln. lei (de la 4% din venitul bugetului consolidat până la

30%). Menţionăm faptul că estimarea dată este una minimală, deoarece în baza ei se află

presupunerea că în timpul controalelor Inspectoratului Principal Fiscal de Stat se depistează şi se

înregistrează toate evaziunile. Cauzele acestei creşteri rapide a evaziunii fiscale includ slăbiciunea şi

coruperea organelor de control, existenţa unui sistem supraîncărcat de înlesniri fiscale, povara

fiscală grea.

3.5. Modele de abordare teoretică a contrabandei şi măsurile de combatere

Pentru a evalua impactul şi a elabora măsuri efective de luptă împotriva contrabandei este

necesar de a înţelege cum acţionează pe piaţă produsele de contrabandă. În acest scop vom analiza

câteva modele teoretice, recomandate în literatura de specialitate [125, p.46-47] , pentru a vedea

cum produsele petroliere de contrabandă înlocuiesc pe piaţa internă produsele impozitate legal şi

cum acestea influienţează preţul de piaţă şi consumul.

Un model simplu de cerere şi ofertă pentru ciclul legal de produse petroliere (impozitele

achitate) este prezentat în figura 12. Acest model evidenţiază furnizorii legali care concurează ulul

cu altul şi contrabanda cu produse petroliere nu există. Consumul de produse petroliere depinde de

mai mulţi factori. Nivelul preţurilor determină cererea. În acest caz, cantitatea cerută este într-o

legătură imvers proporţională cu preţul – curba cererii de produse petroliere are forma unei pante

descrescătoare. Deci, orice majorare a preţului într-o perioadă scurtă de timp va micşora consumul.

Capacitatea aprovizionării cu petrol depinde de nivelul profitului pe care importatorul îl primeşte în

120

schimb. În figura 10 P1 prezintă preţul iniţial al unui litru de benzină. În acest model oferta la

benzină va fi determinată de nivelul preţului P1. Cantitatea de benzină care va fi vândută pe piaţa de

consum Q1 poate fi determinată găsind intersecţia curbei cererii şi cea a ofertei. La introducerea

unui impozit t, preţul creşte de la P1 la P2 = P1 + t. În acest caz cantitatea de benzină care va fi

vândută se va mişca până la Q2 şi va fi determinat prin intersecţia curbei noi a ofertei. Aşadar, în

acest scenariu preţul de echilibru se măreşte de la P1 la P2, iar volumul vânzărilor scade de la Q1 la

Q2.

Însă, e ştiut că impozitul pe produse petroliere nu prezintă o piedică pentru contrabandă. În

figura 11 este prezentată o economie în care există fenomenul contrabandei cu benzină. Se observă

că preţurile la care pot fi vândute produsele petroliere de contrabandă au un domeniu mai larg de

variaţie. Cantitatea oferită de produse de contrabandă este direct proporţională cu preţurile care se

stabilesc pe piaţă. De aceea, chiar şi într-o perioadă scurtă de timp, curba ofertei cu produse

petroliere de contrabandă se îndreaptă în sus.

Sursa: Roşcovan M., Rusu V. ş.a. Studiu privind evaziunea fiscală şi contrabanda cu produse petroliere în Republica Moldova. Ch.: S.N., 2004, p.47.

Cu cât mai mare este impozitul, cu atât mai mulţi contarbandişti sunt predispuşi să aducă petrol

în mod ilegal. Cantitatea totală de produse petroliere oferite în economie prezintă suma cantităţii

furnizate de contrabandişti şi a cantităţii aduse de furnizorii legali. În figura 11, contrabandiştii

oferă cantitatea de Qcontr unităţi, pe când preţul este P1. Cererea totală la preţul de piaţă P1 este mai

mare şi se găseşte la intersecţia curbei cereii şi curbei ofertei de benzină oferită de piaţa legală

(oficială) Qtotal. Deci, în acest caz cantitatea de produse petroliere comercializată legal Qlegal se va

determina ca diferenţa dintre cantitatea totală şi cea ilegală: Qlegal = Qtotal - Qcontr. E de menţionat

că în acest caz contrabanda cu produse petroliere nu influenţează nic preţul de echilibru, nici

consumul total. Ea doar substituie o parte din piaţa legală.

Noua curbă a ofertei după mărimea impozitului P2

Curba iniţială a ofertei

Cantitatea

P1 P1 P1

Q2 Q1Q

Fig.10. Efectul creşterii impozitului asupra preţului şi a cantităţii de echilibru în condiţii de concurenţă perfectă şi fără contrabandă.

Curba cererii

121

Sursa: Roşcovan M., Rusu V. ş.a. Studiu privind evaziunea fiscală şi contrabanda cu produse petroliere

în Republica Moldova. Ch.: S.N., 2004, p. 48. Presupunem că impozitele pentru produsele petroliere cresc cu o mărime t. Atunci

corespunzător, va creşte şi preţul de la P1 la P2 = P1 + t. În acest caz, curba ofertei se deplasează în

sus, la nivelul P2. Drept rezultat cantitatea de benzină de contrabandă va creşte, iar cea

comercializată în mod ilegal se va diminua (fig.12).

Sursa: Roşcovan M., Rusu V. ş.a. Studiu privind evaziunea fiscală şi contrabanda cu produse petroliere

în Republica Moldova. Ch.: S.N., 2004, p.49.

Concluzia este următoarea: într-o perioadă scurtă de timp contrabanda nu influenţează nivelul

consumului de echilibru, însă afectează cotele de piaţă ale furnizorilor legali. Acest lucru trebuie

să-l înţeleagă importatorii legali şi împreună cu organele de control să lupte împotriva contrabandei.

Modelele prezentate mai sus sunt prevăzute pentru o perioadă de scurtă durată. Într-o perioadă

îndelungată oferta de produse petroliere va depinde de nivelul preţului. Pentru un preţ mai înalt

importatorii vor fi predispuşi să ofere mai multe produse. De aceea curba ofertei agregate într-o

perioadă scurtă de timp va fi înclinată pozitiv. Practic aceasta înseamnă că preţul de echilibru pe

piaţă va fi unul mai scăzut, ceea ce va diminua veniturile importatorilor legali. Totodată, aceasta va

cauza creşterea consumului total, ridicând concomitent ponderea produselor importate pe cale

ilegală. La prima vedere o astfel de situaţie ar fi convinabilă pentru consumatorii produselor

Curba ofertei produselorde contrabandă

Cantitatea

Preţul

Q conrt 2

Fig.12. Contrabanda , oferta legală, cantitatea şi preţul de echilibru la petrol în condiţii de concurenţă perfectă: cazul măririi impozitelor.

Curba ofertei produselor de contrabandă

Curba ofertei produselor impozitate

Cantitatea

Preţul

P1

Q contr Q tital

Fig.11. Contrabanda, oferta legală, cantitatea şi preţul de echilibru la petrol în condiţii de concurenţă perfectă.

Curba finslă a ofertei produselor impozitate

Curba iniţială a ofertei produselorimpozitate

Q total 2 Q total 1Q conrt 1 Cantitatea

Curba cererii

Curba cererii

P2

P1

122

petroliere. O scădere a preţului şi creşterea consumului este ceea ce îşi doreşte orice consumator.

Acest model, însă, mai demonstrează că creşterea consumului datorită scăderii preţurilor va fi mai

mică decât creşterea volumului de produse importate prin contrabandă. Drept rezultat, pierde

întreaga economie. Mai mult ca atât: mărirea impozitelor în astfel de condiţii va conduce la

creşterea contrabandei.

Prin Hotărârea nr.1641 din 31.12.2003 Guvernul Republicii Moldova a aprobat un plan de

măsuri pentru combaterea economiei tenebre pe piaţa produselor petroliere. În continuare

evidenţiem măsurile destinate a fi realizate pe parcursul anilor viitori de către ministerele,

departamentele şi organele responsabile de controlul şi evidenţa produselor petroliere, după cum

urmează:

• crearea registrului electronic unic pentru Departamentul Trupelor de Carabineri şi

Departamentul Vamal privind evidenţa transportului produselor petroliere prin punctele vamale;

• stabilirea evidenţei permanente între ministerele şi departamentele împuternicite referitor la

vămuirea produselor petroliare cu prezentarea documentelor ce atestă nu numai cantitatea şi

valoarea produselor importate, dar şi timpul, marca produsului respectiv, în conformitate cu

poziţiile tarifare din Nomenclatorul de mărfuri al Republicii Moldova;

• efectuarea analizei activităţii importatorilor de produse petroliere din punct de vedere al

eficienţei activităţilor de licenţiere şi corectitudinii formării şi aplicării preţurilor în conformitate cu

Metodologia aprobată de ANRE;

• modificarea legislaţiei în vigoare privind încasarea accizelor şi TVA la tranzitarea prin

teritoriul vamal al Republicii Moldova şi restituirea acestor plăţi după confirmarea scoaterii lor de

pe teritoriul vamal al ţării;

• crearea posturilor vamale mixte la punctele de trecere a frontierei pe întreg hotarl moldo-

ucrainean. Înăsprirea controlului pe întreg hotarul frontierei cu Ucraina în scopul depistării cazurilor

de contrabandă şi de eschivare de la plata impozitelor şi taxelor vamale;

• elaborarea de către MAI, Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor şi de către

Departamentul Vamal a Schemei unice a căilor de transportare a produselor petroliere importate pe

teritoriul Moldovei, cu modificarea actelor normative în vigoare;

• efectuarea în mod operativ şi permanent a controlului calităţii produselor petroliere

importate şi transportate prin intermediul Î.S.”Calea ferată din Moldova” şi transportul auto

specializat.

Aceste măsuri au drept obiectiv reglementarea activităţii vamale şi a modalităţilor de combatere

a contrabandei pe piaţa produselor petroliere. Totuşi, implementarea şi funcţionarea acestor măsuri

de combatere a contrabandei cu produsele petroliere nu vor fi suficiente penru stârpirea

123

fenomenului de contrabandă, deoarece contrabanda este multilaterală, izvoarele sunt condiţionate de

imperfecţiunile legislaţiei, labirinturile birocratice de reglementare, cumătrismul în afaceri,

„transparenţa” frontierelor vamale şi mărinimia organelor fiscale. De aceea, în primul rând, ar

trebui de soluţionat problemele ce apar în sistemul organelor de control, care sunt unele dintre

mecanismele principale menite să asigure securitatea economică a statului. Problema principală care

apare este problema transparenţei şi a corupţiei. Pentru soluţionarea lor ar trebui înăsprite şi aplicate

măsuri de pedeapsă în toate cazurile de mituire a funcţionarilor din structurile menite să combată

contrabanda produselor petroliere.

Dat fiind faptul că Republica Moldova importă sută la sută produsele petroliere, importul ilicit al

acestora aduce un prejudiciu enorm economiei oficiale şi bugetului de stat. Impactul social-

economic al acestor importuri ilicite este colosal.

Considerăm că combaterea evaziunilor fiscale şi contrabanda pe piaţa produselor petroliere în

republică necesită a fi desfăşurată pe toate căile: economice, juridice, administrative şi educaţionale.

De asemenea, este necesar a efectua măsuri de optimizare a reglementării pieţei petroliere din

Republica Moldova şi diminuării volumului contrabandei prin următoarele momente:

• elaborarea şi adoptarea unei strategii de combatere a contrabandei, corupţiei, evaziunii

fiscale şi a traficului de influenţă prin acţiuni sincronizate;

• impunerea standardelor EURO pentru toate produsele petroliere importate şi a controlului

riguros al calităţii (atât în vamă, cât şi la staţiile de alimentare şi depozitare);

• colaborarea cu ţările expeditoare în vederea schimbului de informaţii şi a luptei împotriva

contrabandei;

• stimularea comerţului legal, susţinerea antreprenorilor şi menţinerea unui sistem de

concurenţă pe piaţa de combustibili;

• stimularea legalizării veniturilor „tenebre”, amplificarea ocrotirii proprietăţii şi a

personalităţii antreprenorilor;

• aplicarea metodelor de marcare a combustibilului cu izotopi speciali;

• duritatea Codului Penal în vederea tragerii la răspudere a agenţilor implicaţi în importul şi

comercializarea produselor petroliere de contrabandă.

În scopul legalizării contrabandei cu produse petroliere, considerăm necesar a aplica şi astfel

de măsuri cum ar fi:

• simplificarea procedurilor de certificare a obiectivelor de comerţ cu produse petroliere;

• reducerea accizelor la produsele petroliere nemijlocit la staţiile de alimentare, din preţul de

realizare cu amănuntul;

• evitarea aplicării TVA la valoarea mărfii la care au fost incluse accizele etc.

124

Realizarea acestor şi altor măsuri ar contribui la ameliorarea situaţiei în domeniul dat, la

diminuarea esenţială a evaziunii fiscale şi contrabandei pe piaţa produselor petroliere în ţară.

SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE

În teză sunt analizate tendinţele în dezvoltarea comerţului mondial cu produse petroliere; este

studiat rolul petrolului ca sursă energetică în economia contemporană şi tendinţele de dezvoltare a

acestui sector pe plan mondial; evoluţia cererii şi a ofertei agregate mondiale la produsele

petroliere; analizată dinamica preţurilor mondiale la produsele petroliere principale; locul şi rolul

principalelor ţări exportatoare de produse petroliere în comerţul internaţional; particularităţile

principalelor ţări exportatoate de petrol din OPEC şi non-OPEC; determinarea fluxurilor

internaţionale cu petrol şi produse petroliere; este studiată piaţa mondială cu produse petroliere,

inclusiv în ţările cu cel mai mare volum de consum a acestor produse SUA, Japonia, China,

Uniunea Europeană; rolul Rusiei şi a altor ţări din CSI în producţia şi exportul produselor

petroliere; este analizată situaţia în jurul problemelor extragerii şi exportului petrolului din regiunea

Mării Caspice.

Republica Moldova nu dispune de combustibil fosil. Din totalul de energie şi combustibil

consumate, 98% sunt acoperite din import. În aceste condiţii ţara este nevoită să plătească aproape

jumătate din bugetul său pentru produsele energetice. În acest context în teză sunt analizate

multilateral problemele complexe privind securitatea energetică; cadrul legislativ şi normatin cu

privire la piaţa produselor petroliere în republică; s-a evaluat nivelul de asigurare a necesităţilor

economiei naţionale a ţării la principalele produse petroliere şi de folosire eficientă a acestor

produse; atragerea investiţiilor în dezvoltarea bazei tehnico-materiale în domeniul comerţului cu

produse petroliere.

În lucrare sunt examinate diverse aspecte ce ţin de contrabanda cu produsele petroliere importate

în Republica Moldova şi a economiei subterane în acest sector; indentificarea evaziunii fiscale în

domeniul importului, reexportului şi a comerţului cu produse petroliere în ţară; a impactului acestui

fenomen pentru bugetul de stat şi întreaga societate; se face o trecere în revistă a metodelor de

combatere a evaziunii fiscale şi contrabandei cu produse petroliere.

Teza are un aspect conceptual, metodologic, imperativ, conţine argumente ştiinţifice în favoarea

sporirii eficienţei comerţului cu produse petroliere. În baza cercetărilor ştiinţifice efectuate autorul a

argumentat un şir de concluzii şi propuneri concrete privind ameliorarea situaţiei pe piaţa

produselor petroliere în Republica Moldova.

125

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI Sinteza literaturii ştiinţifice selectate la tema cercetării, precum şi investigaţiile proprii efectuate

permit formularea următoarelor concluzii în baza conţinutului tezei:

1. Una dintre cele mai actuale probleme ale economiei mondiale contemporane este problema

energetică. Energetica are un rol decesiv în dezvoltarea diferitor sectoare ale economiei.

Posibilităţile în resurse energetice clasice oferite de Terra pentru viitor sunt limitate. Din nevoile

globale de energie actualmente cca 90% sunt acoperite prin arderea combustibilului fosil, din care

petrol –39%, cărbune –27%, gaze naturale –24%. Cantitatea tot mai mare de energie solicitată de

dezvoltarea economică şi socială din ultimele decenii a dus la o intensificare a exploatării resurselor

energetice şi implicit la creşterea producţiei de combustibil.

2. Energetica şi-a lărgit treptat aria de probleme transformându-se într-un puternic subsistem al

economiei. Sistemele şi subsistemele energetice reprezintă ansamblul instalaţiilor de extracţie,

prelucrare, conversie, transport şi distribuţie, extinse pe întreg teritoriul unei ţări şi reprezintă o

parte, respectiv un sistem al economiei naţionale. Studiile ne arată că la tendinţele actuale privind

consumul anual de energie, creşterea populaţiei, a economiei şi dezvoltarea tehnologică a ţărilor –

consumul de combustibil fosil ar putea satisface nacesităţile mondiale pe o perioadă de cca 70 ani –

cu ţiţei, 100 ani –cu gaze naturale, 600 ani –cu cărbune.

3. În ultima suta de ani petrolul a constituit unul dintre cele mai importante bunuri

comercializate, acest produs fiind crucial în definirea strategiilor nationale pentru dezvoltare, dar si

a politicii mondiale. Ţiţeiul rămîne forţă motrice pentru economiile industriale, reprezentând

fundamentul pentru cele mai mari afaceri internaţionale, înglobând cele mai mari riscuri, dar si

profituri pe masură. Rezervele mondiale de petrol sunt evaluate la 360 mld. tone, din care sigure

137 miliarde tone. O parte importantă dintre acestea se regăseşte la adâncimi foarte mari, în

platformele submarine şi în regiunile submarine polare şi subpolare (Alaska, Siberia Occidentală),

în regiunile ecuatoriale (Golful, Guineea şi Amazonia) sau tropicale (Sahara). Repartiţia geografică

a rezervelor de petrol relevă locul deţinut de ţările din Orientul Mijlociu (Arabia Saudită, Kuweit,

Iran, Emiratele Arabe Unite, Irak), America de Nord, America Latină cărora le revin peste 80% din

rezervele sigure. Europa, în general săracă în petrol, dispune de zăcăminte submarine în Marea

Nordului (Norvegia, Danemarca, Marea Britanie). România, de asemenea, dispune de zăcăminte

petroliere în diferite zone ale ţării.

4. Petrolul este o resursă epuizabilă. Rezervele mondiale de petrol sunt repartizate foarte

neuniform pe glob, majoritatea ţărilor atît dezvoltate, cît şi în dezvoltare fiind importatoare de ţiţei

şi produse petroliere. Cele mai importante exploatări petroliere actuale se găsesc în cuprinsul unor

mari cvasiinterioare: Golful Persic, Marea Caraibilor, Marea Nordului, Marea Caspică, Mările

126

arhipelagului indonezian, Oceanul Îngheţat de Nord (America de Nord), precum şi în unele regiuni

ale uscatului în CSI, SUA, Canada etc.

5. Importanţa petrolului pentru economia contemporană nu se rezumă, la faptul că acesta a

devenit principala resursă energetică. El constituie, totodată, materia primă a unui complex de

ramuri industriale – petrochimia – precum şi a altor industrii (mase plastice, farmaceutică), deţine

primul loc între mărfurile ce formează obiectul schimburilor comerciale internaţionale, iar

petrolierele au ajuns să reprezinte, în momentul de faţă 40 la sută din tonajul flotei comerciale

mondiale, cu toate că transportul ţiţeiului brut (în proporţie de ¾ ) şi cel al produselor petroliere (în

proporţie de ½) sunt asigurate de reţeaua de peste 300 de mii de kilometri a conductelor petroliere.

Dezvoltarea explozivă a producţiei de petrol şi, odată cu ea, a ponderii absolute a acestuia în

balanţa energetică a lumii a condus la apariţia noii politici privind petrolul, manifestată prin

limitarea accesului companiilor străine, naţionalizarea parţială a industriei petroliere, stabilirea unui

preţ de cost echitabil faţă de cel al materiilor prime, grija de protejare a rezervelor, toate creând

veritabile dificultăţi ţărilor puternic industrializate. Rolul decisiv în conturarea şi promovarea

politicii mondiale în domeniul petrolului revine OPEC

6. În prezent, prognozele privind cererea mondială de petrol apar substanţial schimbate, ca

urmare a atacurilor teroriste din SUA din 11 septembrie 2001. Aceste evenimente, care s-au soldat

cu pierderea a mii de vieţi omeneşti, au avut drept consecinţă pierderea a mii de locuri de muncă,

scăderea severă a încrederii consumatorilor aruncând industria aeronautică şi activitatea liniilor

aeriene într-un vârtej al reducerilor de activitate. Astfel, în locul aşteptatei creşteri a cererii de petrol

pe plan mondial pentru anul 2001, a survenit o reducere cu 40.000 bbl/zi, pînă la o valoare de

120.000 bbl/zi, iar în anul 2002 s-a înregistrat o scădere a cererii mondiale de petrol cu 200.000

bbl/zi, pînă la o valoare de 600.000 bbl/zi. Cererea de petrol pentru anul 2003 a fost de 78 milioane

bbl/zi.

7. Cererea mondială pentru energie şi pentru produse petroliere a fost continuu crescătoare pe o

perioadă extinsă. Cererea pentru energie, care să alimenteze dezvoltarea economică si cererea de

ţiţei, ca principal, combustibil energetic, determină nivelul mondial al producţiei de ţiţei. Ca

răspuns, oferta mondială s-a adaptat mereu la creşterea consumului. Cu toate acestea, chiar în

condiţiile în care au existat întotdeauna capacităţi suplimentare de producţie, o serie de ţări în

dezvoltare din cadrul şi din afara OPEC au pus in funcţiune noi capacităţi de rafinare. Politica de

preţuri promovată de OPEC a încurajat marile firme petroliere să se dezvolte şi să contribuie la

creşterea ofertei mondiale de petrol şi produse petroliere.

8. Preţurile produselor petroliere pe plan mondial continuă sa fie volatile, fluctuaţiile

înregistrate rezultând din interacţiunea cererii cu oferta de pe piaţă. Mişcările ciclice ale preţurilor

127

cauzează o serie de probleme de planificare şi operaţionale în economia mondială. În anii 1972–

1982, preţul ţiţeiului “Arabian light crude” a crescut de la 2,48 $/bbl la 34 $/bbl, adică cu 1271%.

Dacă însă ajustăm preţul ţiţeiului la evoluţia inflaţiei, creşterea reală a acestuia a fost cu 546%.

Comparativ cu ţiţeiul, celelalte produse au înregistrat în această perioadă o creştere cu doar 151%.

Prăbuşirea preţurilor în 1986 a atras după sine stimularea consumului, anihilînd orice încercare de

conservare. În ultimii ani preţul mondial la ţiţei este instabil. La finele anului 2007 a depăşit nivelul

de 110 USD/bbl, în iulie 2008 depăşise 150 USD/bbl, iar spre sfârşitul lunei octombrie 2008 s-a

redus esenţial, ajungând la 60 USD/bbl.

După cum demonstrează experienţa ultimilor 35 de ani, cercetătorilor le este foarte greu să

prevadă în baza evaluării experţilor sau modelelor matematice nu numai nivelul, dar deseori chiar

direcţia corectă a dinamicii în perspectivă a preţului la petrol.

9. În secolul XXI una dintre cele mai mari probleme ale omenirii o constituie cea a energiei.

Având în vedere faptul, că resursele tradiţionale de energie, în speţa, cele de petrol, se găsesc în

regiuni diferite faţă de cele de consum, de organizarea unor fluxuri comerciale continui va depinde,

în final, dezvoltarea economică. Principalele zone, ce furnizează ţitei, sunt localizate în Orientul

Mijlociu, Rusia, America Centrala si Africa, în timp ce principalii consumatori se găsesc în

America de Nord, Asia-Pacific si Europa. Astfel că principalii actori în cadrul fluxurilor cu petrol

sunt SUA, Asia-Pacific si UE, la un capăt, iar la celalalt capăt se gasesc ţările OPEC si Rusia.

Participarea OPEC în cadrul fluxurilor internaţionale cu petrol urmeaza să atingă nivelul de 65% în

anul 2025, iar în cazul inregistrării unor preţuri mici, exporturile din golful Persic vor atinge nivelul

de 75% din totalul exporturilor.

10. Statele Unite este tara cu cea mai mare productie, consum si import de ţiţei din lume. SUA

folosesc aprope o pătrime din tot „aurul negru” mondial, totodată ponderea lor în extragerea

petrolului constitue puţin mai mult de 10%. În 2001 dependenţa SUA de importul petrolului

constituea 52%. Conform estimărilor AIE către 2015 ponderea inportului în consumul petrolului în

America poate atinge 60%. De aceea SUA aşa de activ se luptă pentru cucerirea noilor pieţe

petroliere la Orientul Apropiat, Irak, Afganistan etc.

11. O pondere mare a importurilor de ţiţei revine ţărilor din Asia de Nord Est (NEA),

reprezentând circa 65% din totalul consumului din zona Asia-Pacific, si circa 18% din consumul

mondial de ţiţei. Urmare a cresterii consumului de ţiţei de import din China, derivata din

dezvoltarea economică inregistrată în această tară, NEA se aşteaptă să devină principala regiune de

consum de ţiţei. Consumul de ţiţei la nivelul primelor 3 state din NEA – Japonia, China si Coreea

de Sud – se preconizeaza să depaşească pana în 2010 consumul european (15,0 mil.bbl/zi). China

este singura tară producatoare de ţiţei in cadrul NEA.

128

12. Urmatorul mare importator este Uniunea Europeană. La fel ca şi Asia-Pacific, importurile

acestei regiuni reprezintă circa 60% din totalul consumului intern de ţiţei. Spre deosebire de SUA,

la fel ca şi în cazul Japoniei, statele din UE sunt puternic dependente de importurile de ţiţei, această

dependenţă fiind totuşi diferită de la stat la stat. Principalii furnizori de ţiţei ai Uniunii Europene

sunt Mexic, Venesuela, Arabia Saudită, Inan, Irak, Kuwait, Norvegia, unele ţări din Africa ş.a.

Productia europeană de ţiţei provine din Marea Nordului, adica din Marea Britanie, Norvegia si

Danemarca. Statele membre ale Uniunii Europene se pot împărţi din punct de vedere al surselor de

energie primară, în trei categori: net producători (Olanda, Danemarca, Norvegia, Marea Britanie,

Polonia), net importatori (Germania, Franţa şi Italia) şi categoria specială a ţărilor coeziunii.

România despune de resurse şi industrie petrolieră respectivă. Restul ţărilor se gasesc în situatia

similară cu cea a Japoniei, fiind aproape integral dependente de importuri.

13. Uniunea Sovietica era, acum 20 ani în urmă cel mai mare producator mondial de ţiţei, avand

o productie în anul 1989 aproape dublă faţă de cea a Arabiei Saudite. Rusia, ţară care a inlocuit

URSS pe piata petrolului, încercă să recupereze, macar partial, poziţia pe care predecesoarea sa a

avut-o pe această piaţă. Dar, după discompurerea Uniunii Sovetice, din fostele 15 republici numai

trei ţări independente (Rusia, Tucmenia şi Cazahstan) în 1995 erau exportatoare şi încă două ţări

(Uzbechistan şi Azerbaidjan) se autoasigurau cu resurse energetice, celelalte 10 şări priveau

asigurarea cu resurse energetice ca o problemă majoră în securitatea lor economică.

14. În aceste condiţii, securitatea energetică rămâne o problemă vitală, dintre cele mai dificile

pentru Republica Moldova. Odată cu proclanarea independenţei, securitatea energetică a ţării a

scăzut. Cauzele principale: ţara nu dispune de combustibil fosil; din totalul de energie şi

combustibil consumate, 98% sunt acoperite din import; ţara este nevoită să plătească aproape

jumătate din bugetul său pentru procurarea resurselor energetice, pe cînd normal ar fi 6-10%. În

aceste condiţii, necătând la măsurile întreprinse în ultimii ani în acest domeniu, diminuarea

dependenţei energetice a ţării rămâne până ce o problemă-cheie. Dezvoltarea economică nu se poate

realiza pe baze durabile, fără creşterea eficienţei energetice. Din punct de vedere ştiinţific problema

asigurării stabile a necesităţilor economiei naţioanle cu resursele energetice, inclusiv resurse

petroliere este slab argumentată. Toate acestea confirmă actualitatea cercetărilor ştiinţifice

efectuate.

Investigaţiile efectuate permit a formula următoarele recomandări:

1. Considerăm necesar de a întreprinde măsuri întru perfecţionarea cadrul organizatoric şi

economic, legislativ şi normativ care crează fundamentul politicii statului în domeniul energetic. În

acest contecst Guvernul Republicii Moldova trebuie să asigure stabilitatea politică în ţară şi

129

perfecţionarea mediului de activitate economică; implementarea unei politici energetice, orientate

spre economia de energie; asigurarea unei structuri optime a economiei naţionale; aplicarea

tehnologiilor noi cu consum minim a resuselor de materie primă şi energie; reducerea importului şi

a consumului de resurse energetice; creşterea responsabilităţii organelor de decizie în efectuarea

politicii energetice a statului şi asigurarea creşterii eficienţei economiei naţionale.

2. În contextul dezvoltării durabile sectorul energetic va trebui remodelat ţinând cont de

următoarele imperative: fiabilizarea satisfacerii cerinţelor societăţii la preţuri rezonabile;

reducerea consumurilor specifice (la unitate de materie primă, de produs, de timp etc.); abonarea

tehnologiilor energefage; restructurarea economiei, schimbarea modelelor de consum.

3. Reieşind din rolul deosebit pe care îl are sectorul de asigurare a necesităţii economiei

naţionale cu produsele petroliere, în asigurarea securităţii energetice a ţării, considerăm necesar de

a promova o politică activă de atragere a investiţiilor directe (străine şi autohtone) în scopul

dezvoltării de mai departe a bazei tehnico-materiate a pieţei cu produse petroliere în ţară.

4. În scopul asigurării stabilităţii securităţii energetice a ţării şi sporirea eficienţei sectorului

energetic, reducerea costurilor resurselor energetice, se impune de a diversifica şi reorienta zonele

geografice de import a produselor petroliere.

5. Guvernul trebuie să ee măsuri pentru folosirea în complet a capacităţii Terminalului petrolier

din Djurjuleşti având destinaţia de a juca un rol deosebit în importul produselor petroliere şi

asigurarea securităţii energetice a ţării; ceea ce va permite de a deminua implicaţia Moldovei în

jocul petrolier de nivel mondial şi dependenţa de Rusia; ar da posibilitate de a importa pe cale

maritimă produse petroliere din alte ţări unde ele sunt mai calitative şi mai eftine; va asigura o

colaborare economică mai strânsă între Republica Moldova, România şi ţările din GUAM.

6. Necesită evaluarea impactului şi elaborarea măsurilor efective de luptă împotriva contrabandei

şi economiei tenebre cu produse petroliere în republică, inclusiv:

- crearea registrului electronic unic pentru evidenţa transportului produselor petroliere prin

punctele vamale;

- stabilirea evidenţei permanente între ministerele şi departamentele împuternicite referitor la

vămuirea produselor petroliare cu prezentarea documentelor ce atestă nu numai cantitatea şi

valoarea produselor importate, dar şi timpul, marca produsului respectiv, în conformitate cu

poziţiile tarifare din Nomenclatorul de mărfuri al Republicii Moldova; efectuarea analizei activităţii

importatorilor de produse petroliere din punct de vedere al eficienţei activităţilor de licenţiere şi

corectitudinii formării şi aplicării preţurilor;

130

- modificarea legislaţiei în vigoare privind încasarea accizelor şi TVA la tranzitarea prin

teritoriul vamal al Republicii Moldova şi restituirea acestor plăţi după confirmarea scoaterii lor de

pe teritoriul vamal al ţării;

- înăsprimea controlului pe întreg hotarul frontierei cu Ucraina în scopul depistării cazurilor de

contrabandă şi de eschivare de la plata impozitelor şi taxelor vamale;

- elaborarea de către Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor

şi de către Departamentul Vamal a Schemei unice a căilor de transportare a produselor petroliere

importate pe teritoriul Moldovei, cu modificarea actelor normative în vigoare;

- efectuarea în mod operativ şi permanent a controlului calităţii produselor petroliere importate

şi transportate prin intermediul Î.S.”Calea ferată din Moldova” şi transportul auto specializat.

7. Combaterea evaziunilor fiscale şi contrabandei pe piaţa produselor petroliere în republică

necesită de a fi desfăşurată pe toate căile: economice, juridice, administrative şi educaţionale.

A) Măsurile administrative care ar include:

- delimitarea strictă a funcţiilor organelor de control şi supravegerea strictă a lucrului organelor

fiscale;

- împuternicirea organelor fiscale cu funcţii şi drepturi suficiente de combatere a evaziunii

fiscale, inclusiv cu dreptul de anchetă şi aplicare a sancţiunilor administrative, care ar promova o

politică unică referitoare la investigarea, depistarea şi penalizarea persoanelor ce încalcă disciplina

financiară;

- ridicarea prestigiului, a nivelului de calificare şi de stimulare a lucrului colaboratorilor

organelor de audit, practicarea sistemului de promovare în bază de merite;

- asigurarea transparenţei şi a accesului liber al maselor largi de populaţie la hotărîrile adoptate

de către funcţionarii de stat.

B) Măsurile juridice ar include:

- simplificarea procedurilor de lichidare a întreprinderilor care nu funcţionează sau nu prezintă

materiale referitoare la activitatea economică desfăşurată într-o perioadă stabilită de timp;

- adoptarea Legii cu privire la management şi elaborarea mecanismului de realizare a ei, care ar

prevedea răspundere administrativă şi penală a persoanelor cu funcţii de răspundere pentru ne

achtarea impozitelor şi a altor datorii de stat.

C) Măsurile economice ar trebui să includă:

- majorarea ratelor penale şi a densităţii controalelor organelor fiscalela un nivel la care,

evaziunea fiscală devine economic neeficientă;

- utilizarea mai activă a Legii cu privire la faliment;

- diminuarea şarjei fiscale (ultima măsură efectuată doar după îndeplinirea celorlalte).

131

D) Măsurile educaţionale:

- pregătirea unui program educaţional orientat spre explicarea consecinţilor evaziunilor fiscale

asupra bunăstării populaţiei, educând o atitudine negativă faţă de fenomenul în cauză;

- realizarea unor programe de educaţie civilă, de diminuare a toleranţei publice faţă de

fenomenul corupţie.

Realizarea acestor şi altor măsuri ar contribui la ameliorarea situaţiei în domeniul dat, la diminuarea

esenţială a evaziunii fiscale şi contrabandei pe piaţa produselor petroliere în ţară.

132

Bibliografie Legislaţia Republicii Moldova şi acte normative în domeniul energetic

1. Legea Republicii Moldova Cu privire la energetică, nr.1525-XIII din 19.02.1998. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.50-51 din 04.06.1998.

2. Legea Republicii Moldova Privind conservarea energiei, nr.1136-XIV din 13.07.2000. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.157-159 din 21.12.2000.

3. Legea Republicii Moldova Privind piaţa produselor petroliere, nr.461-XV din 30.07.2001. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.107 din 04.09.2001.

4. Legea Republicii Moldova Cu privire la Portul Internaţional „Giurgiuleşti”, nr.8-XV din 17.02.2005. www.parlament.md

5. Culegere de acte normative privind reglementarea activităţii comerciale pe teritoriul Republicii Moldova. -Chişinău, 1996. –660 p.

6. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.959 din 21 august 2007 Cu privire la Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2020. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.141-145 din 07.09.2007, p.59.

7. Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2020. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.141-145 din 07.09.2007, p.59-89.

8. Metodologia formării şi aplicării preţurilor la produsele petroliere în Republica Moldova. 9. Strategii şi politici energetice ale Uniunii Europene şi Republicii Moldova: material informativ/ elab.

Valentin Arion ş.a. – Chişinău, UTM: Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, 2002. –104 p. 10. Planul Naţional de Dezvoltare 2008-2011. 11. Hotărârea Guvernului nr.1079 din 19.10.2005 Cu privire la Cadrul de cheltuieli pe termen mediu (2006-

2008). Monitorul Oficial nr.148-150 (1747-1749) din 05.11.2005. –98 p. Monografii, manuale, broşuri

12. Абрамов В.Л. Мировая экономика: Учеб. Пособие. -М.: Дашков и Ко, 2005. –309 с. 13. Alain Nonjon. La mondialisation: gen`ese et enjeux. -Paris, 2004, p.315. 14. Albu M. Energia geotermică. -Bucureşti: Ed. Tehnică, 1987. –144 p. 15. Авдокушин Е.Ф. Международные экономические отношения: Учеб. -М.: Юность, 2001. -368 с. 16. Avromescu A., Cortianu P. Energetica mondială în perspectiva sfârşitului de mileniu. –Bucureşti: Ed.

Acad. Rom., 1985. –318 p. 17. Anual Review of Energy and the Enviromment. Vol. 20/ Editor Socolov Robert H. –Palo-Alto: Anual

Reviews Iuc, 1995. –615 p. 18. Аюров В.Д. Мировой рынок природных ресурсов: учеб.пособие для вузов. –М. :изд-во Моск. Гос.

Горного ун-та, 2007. -103 с. 19. Энергетика – фактор экономического роста. (Материалы семинара). -М.: TEUC, 2005. -71 с. 20. Энергетика мира: уроки будущего /Под ред. И Башмакова. -Москва: МТЭА, 1992. 21. Balanţa energetică a Republicii Moldova. Culegere statistică/Biroul Naţional de Statistică, Ch., 2005. 22. Bari I. Economia mondială. -Bucureşti, 1997. 23. Bari I., Serbănescu I. Energetica...imperativul reconsiderărilor. –Iaşi: Ed.Junimea, 1981. -296 p. 24. Bari I. Globalizare şi probleme globale. -Bucureşti, 2001, p.205-206. 25. Бабин Э.П. Основы внешнеэкономической политики. -М.: Экономика, 1997. 26. Belli N., Ioan-Franc V. Potenţialul competitiv al economiei naţionale. Posibilităţi şi valorificare pe

piaţa internă, europeană şi mondială. Academia Română. Centrul de informare şi documentare economică. -Bucureşti, 2004. Vol.1. –612 p.

27. Belli N., Ioan-Franc V. Potenţialul competitiv al economiei naţionale. Posibilităţi şi valorificare pe piaţa internă, europeană şi mondială. Academia Română. Centrul de informare şi documentare economică. -Bucureşti, 2004. Vol.2. –1309 p.

28. Belostecinic G. Orientarea de marketing ca factor de asigurare şi dezvoltare a competitivităţii în condiţiile formării mediului concurenţial în Republica Moldova. Autoref. al tezei de dr. hab.-Ch.: ASEM, 2000. -52 p.

29. Belostecinic G. Concurenţă, Marketing, Competitivitate. -Ch.: ASEM,1999. 30. Безопасность России. Правовые, социально-экономические и научно-технические аспекты.

Энергетическая безопасность: (газовая промышленность России). –М.: Знание, 2005. –686 с. 31. Бизнес-планирование. Учеб для вузов /Под ред. В.М. Попова, С.И. Ляпунова, С.Г. Млодик, 2-е

изд., перер.и доп. М.: «Финансы и статистика», 2006. –816 с.

133

32. Борисов Е.Ф. Экономическая теория. Учеб. для Вузов. 2-е изд., пер., доп. М.: ТК «ВЕЛБИ»-«ПРОСПЕКТ», 2006. –544 с.

33. Bran F., Istrate I, Rusu A. Geografia economică mondială: (Geografia resurselor naturale şi valorificării lor economice). –Bucureşti: Ed. Economică, 1996. –288 p.

34. Burechin V. Energii necondiţionale curate: eolionă, solară, geotermică, biomasă, maree, valuri. –Bucureşti: USA MV, 1998. –275 p.

35. Burlacu N. Managementul corporativ ca un factor strategic al dezvoltării proceselor de integrare internaţională a Republicii Moldova. Materialele Conf. Intern. – mai 2006. -Constanţa: Europolis, 2006. –p.272-279.

36. Burnete S. Comerţ internaţional. Teorii, modele, politici. –Bucureşti: Ed. Economică, 1999. –285 p. 37. Burchiu V., Burchiu N., Dracea D. Energii neocondiţionale curate: eoliană, solară, geotermică,

biomasă, maree, valuri. -Bucureşti, 1998. - 275 p. 38. Чжоу Вэйди. Анализ переходных моделей экономического роста в России и Китае:

ретроспектива и перспективы. –СПб: Инфо-да, 2005 –233 с. 39. Calancea E. Gestiunea riscului în cadrul investiţiilor internaţionale.Autoreferat al tezei de doctor în

economie. –Chişinău: ULIM, 2001. 40. Calancea E. Analiza riscurilor aferente transformărilor comerciale pentru eficientizarea operaţiunilor

de comerţ //În culegerea „Comerţul exterior al Republicii Moldova: teorie şi practică. Mater. seminarului metodico-ştiinţific din 16.04.2000. – Ch.: ASEM, 2000. -81 p. (p.50-60).

41. Caraşciuc L., Ciubotaru M. ş.a. Corupţia şi evaziunea fiscală, Transparensy International Moldova, -Chişinău, 2003.

42. Cobzaru I. Relaţii economice internaţionale (teorii şi politici ale pieţei mondiale). Bucureşti: Editura Economică. 2000. -240 p.

43. Cemortan V. Conservarea energiei în R.M. şi problemele utilizării surselor renovabile de ecnergie //În culegerea „Energii regenerabile: experienţa statelor UE şi aplicarea ei în R.M. Materialele seminarului din 2-4.06.1999. -Ch.: „Tehnica-INFO”, 1999. -114p.

44. Ceosescu N. Resurse energetice şi de materii prime. -Bucureşti: Ed. Politica, 1980. –216 p. 45. Comănescu M. Politici energetice europene. –Bucureşti, 2000. 46. Constantin M. (coord.) Economie internaţională. Probleme globale ale economiei. -Bucureşti, 2005. 47. Ciornâi N. Investiţiile străine şi impactul lor asupra performanţei economice. Autoref., specialitatea

08.00.05. -Ch.: UTM, 2001.–21 p. 48. Ciornâi N. Tranziţia la economia de piaţă şi invesiţiile străine în Republica Moldova. –Chişinău: UTM,

2002. –304 p. 49. Cristopher F. Valul Energetic. 1996, p.32. 50. Chircă S. Mecanisme de funcţionare a economiei. –Chişinău. Vol. I. , 1997. -239p. 51. Chistrugă B. Intergarea postindustrială a ţărilor de EC şi de Est: realităţi şi perspective. –Ch.: ASEM. -

2007. -249p. 52. Dima C.I. Economia şi gestiunea firmei. –Bucureşti: Ed. Economică, 1999. –470 p. 53. Dobrotă N., Ciucur D., Chiţă P.T. (col. de coord.). Economia politică. –Bucureşti: Ed. Economică, 1995. 54. Дэниелс Д., Радеба Ли. Международный бизнес: внешняя среда и деловые операции. Пер. с англ.,

6-е изд. – М.: Дело, 1998. -784 с. 55. Enescu C. Modele de analiză a activităţii de comerţ exterior. –Bucureşti: Ed. Academiei, 1992. 56. Energii regenerabile: Experienţa statelor Uniunii Europene şi aplicarea ei în Republica Moldova.

Comunicările seminarului din 2-4 iunie 1999. –Chişinău: Ed.„Tehnica-INPO”, 1999. -114 p. 57. Energie pentru lumea de mâine să acţionăm acum! Declaraţia CME 2000. - Bucureşti: Editura Academiei Române, 2002. –154 p. 58. Ергин Д. Добыча – Всемирная история борьбы за нефть, деньги и власть. -М., 1999. 59. Galaju I. Economia mondială - probleme globale ale omenirii. Partea II-a. -Ch., 2001. –80 p. 60. Galaju I., Rojco V. Economia mondială. Manual – Chişinău, 1999. – 440 p. 61. Gilpin R. Economia mondială în secolul XXI: Provocarea capitalismului global. –Iaşi: Polirom, 2004. –

280 p. 62. Glosar de termini energetici. –Chişinău: UTM, 2002. –136 p. 63. Gribincea A. Relaţii economice internaţionale şi integrarea economică. –Chişinău: USM, 2001. -82 p. 64. Gribincea A. Globalizarea economică. -Chişinău: USM, 2001. -150 p. 65. Гриффин Р. Международный бизнес: (пер. с англ.), 4-е изд. -СПб., Питер Пресс, 2006. –1086 с. 66. Guţu I.T. Republica Moldova: economia în tranziţie. –Ch., 1998. -447 p.

134

67. Герчикова И.Н. Международные экономические организации: регулирование мирохозяйственных связей и предпринимательской деятельности. Учеб. пособие. –М.: Изд-во АО “Консалтбанкир”, 2001. -624 с.

68. Ignat I., Pralea S. Economia mondială. -Iaşi, 1994. 69. Ignat I., Pohoaţă I., Lutacu Gh. ş.a. Economie politică. Ed. a doua revizuită şi adăugată. – Bucureşti: Ed.

Economică, 2002. –640 p. 70. Ilie A.G., Mirzacova A. Consideraţii generale privind piaţa mondială a petrolului. –Buc.: ASE, 2003. 71. Istrate M. Impactul producerii, transportului şi distribuţiei energiei electrice asupra mediului. -

Bucureşti, 2000. 72. Ганелин С.И. Роль развивающихся стран на мировом рынке. -М., 1990. 73. Gusă M. Energetica generală. Note de curs. -Iaşi, 1993. 74. Impactul zonelor economice libere asupra creării întreprinderilor mici şi mijlocii. –Ch., 2004.-96 p. 75. Industria de petrol şi gaze – prezent şi perspective: Lucrările susţinute la sesiunea ştiinţifică din 14-15

mai 1992. Coord. Pavel A. –Ploeşti, 1992. –316 p. 76. Карнаухов М.Н. Государственное регулирование магистрального трубопроводного транспорта

нефти и газа. –Тюмень: Нефтегазовый ун-т, 2003. –80 с. 77. Kortea D.C. Corporaţiile conduc lumea. – Oradea: Editura Antet, 1997. 78. Киреев А. Международная экономика. -М., 1997. 79. Ленсая Т.К. Нефтегазовые корпорации США в мировой экономике в условиях глобализации. -М.:

Компания Спутник +, 2006. –142 с. 80. Liberalizarea comerţului dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană: Starea de Fezibilitate

/Fundaţia de Investigaţii Sociologice şi Economice. -Ch.: S.n. 2005. –80 p. 81. Ломакин В.К. Мировая экономика: Учебник для вузов. – М.: Финансы, 1998. -727 с. 82. Lucrare scrisă în cadrul proiectului Tempus TACIS „Surse regenerative de energie”, 1999. 83. Macari V. Eficientizarea şi dezvoltarea potenţialului industrial de producţie şi export al Republicii

Moldova. -Ch.: INEI, 2005. –63 p. 84. Макаров А.А. Долгосрочные аспекты обеспечения энергетической безопасности стран СНГ

//Журнал «ЭНЕРГИЯ: экономика, техника, экология. –M: Изд-во «Наука». -1996. -№12. -C.7-13. 85. Малинина Т.В. Экономика отраслей топливно-энергетического комплекса: Учеб. Пос. –СПб.:

Изд-во Политех.ун-та, 2004. –127 с. 86. Managementul marketingului. Ediţia IV-a. Trad. din engl. – Bucureşti: Ed. Teora SRL, 2006. –1004 p. 87. Международные валютно-кредитные и финансовые отношения: Учебник / Под ред. Л.Н.

Красавиной. – 2-е изд., - М.: Финансы и статистика, 2000. -608 с. 88. Международные экономические отношения: Учебник /Под общ. pед. В.Е.Рыбалкина. 2-е изд. –

М.: ЗАО Бизнес-школа ”Интел-Синтез”, Дипломат. академия МИД РФ, 1998. -368 с. 89. Mirzoian A. Fluxurile internaţionale cu petrol şi produse petroliere în condiţiile noilor provocări

geostrategice. –Bucureşti: ASE, 2003. 90. Мировая экономика: Учебник /Под ред. проф. А.С.Булатова. -М.: Юность, 2000. -734 с. 91. Мировая экономика и международные экономические отношения: в 2-х частей. (Хазбулатов Р.И.

и др.). -М.: Гардарики, 2006. (Ч.1 – 671 с.; Ч.2 – 718 с.). 92. Мировая экономика. Экономика зарубежных стран: Учебник/Под ред. д-ра экон. наук, проф.

В.П. Колесова и д-ра экон. наук, проф. М.Н. Осьмовой. –М.: Флинта, 2000. – 480 с. 93. Махонько Г.В. Модели развития экономической безопасности региона на основе оптимизации

его ресурсного обеспечения. Моногр. –Ставрополь: Серв. школа, 2004. –179 с. 94. Мировая экономика и международный бизнес: Учеб. для вузов / В.В. Поляков и др. –М.: Кно Рус,

2005. –650 с. 95. Меровая экономика и международные отношения: Учебник. Под ред. А.С.Булатова и др.

МГИМО (ун-т)МИД РФ. –М. :Магистр, 2008.-653 с. 96. Moisuc C. (coordonator). Economie internaţională. Probleme globale ale economiei. -Bucureşti, 2005. 97. Moldovanu D. Economia relaţiilor externe. -Chişinău, 1999. -240 p. 98. Moldovanu D. Economia Moldovei în capcana globalizării şi tranziţiei. Ch., 2004. –294 p. 99. Moldova XXI. Strategia naţională pentru Dezvoltare Durabilă. -Ch., 2000. –129 p. 100. Наздрева Р.Б. Международный маркетинг: Учебник. –М.: Экономисть, 2005. –990 с. 101. Niţu V., Filea I. Energetica de tranziţie: concepte şi modele. – Timişoara: Ed. Mirton, 1997. -192 p. 102. Nicolescu G. În culisele celor şapte surori, 1984, p.8.

135

103. O mie de întrebări pentru specialistul în relaţiile economice internaţionale /Sub red. V.Cărare şi C.Postica. –Chişinău: ASEM, 2004. –247 p.

104. Портер М. Международная конкуренция. –М.: Междунар. отношения, 1993. 105. Пин У. Развитие сотрудничества и топливно-энергетических отношений России и Китая. –

Тамбов: Изд-во ТГУ, 2004. –219 с. 106. Плотников А.Ю. Новый ИНКОТЕРМС: содержание, практика применения, комментарии. (3-е

изд.). –М.: Приор-издат: книга сервис, 2006. –48 с. 107. Popa I. Tranzacţii comerciale internaţionale. -Bucureşti: Editura Economică, 1997. 108. Popescu D.D. Fundamente ale eficienţei economice a comerţului exterior. -Bucureşti: Export, 1995. 109. Popescu I., Mondrea A., Constantinescu M. Globalizarea – mit şi realitate. -Bucureşti: Editura

Economică, 2004. 110. Popescu I., Constantinescu M. Societatea europeană a cunoaşterii, Perspective sociale, economice şi

juridice. –Bucureşti: Ed. Academiei Române, 2006.. 111. Popescu I., Roşca P. ş.a. Probleme fundamentale ale economiei contemporane. Abordări

epistemologice. Editura Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău, 2007. -361 p. 112. Procesele investiţionale din Republica Moldova. Simpozion internaţional, 4-5 decembrie 2002, -

Chişinău: Ed. Dep. Ed.–Poligr. Al SIM, 2002. –218 p. 113. Producerea, transportul şi utilizarea energiei /Coord. Bodea Gh. -Cluj-Napoca, 1996. -230 p. 114. Raboca N. Energetica mondială; prezentare geografică. - Cluj-Napoca, Casa de editură „Sarmis”,

1995. -240 p. 115. Railean V. Integrarea ţărilor est-europene în Uniunea Europeană: precepte pentru Moldova. -

Chişinău, 2000. -130 p. 116. Raport realizat de Energy Charter Secretariat Moldova. Investment Climate and Market Structure in

the Energy sector, 2004. 117. Raport cu privire la activitatea Agenţiei Naţional de Reglementare în energetică pentru anul 2006. -

Chişinău, www.anre.md 118. Рапопорт А.Н. Реструктуризация российской энергетики: методология, практика.

Инвестирование. -М.: Эконом., 2005. -211 с. 119. Rapport sur le dévelopment dans le monde, 1981, Banque mondiale. –Washington: D.C., 1987, p.45. 120. Revistă editată de ELITA MEDIA şi VIP MAGAZIN. Cei mai influenţi 50 de moldoveni. -Ch., 2006. 121. Roşca P. Relaţii economice internaţionale. -Ch.: ULIM, 2002. –280p. 122. Roşca P. Economia întreprinderii. –Ch.: ULIM. Manual. 2004.–280 p. 123. Roşca P. Previziunea dezvoltării socioeconomice în condiţiile de piaţă (metodologie, principii,

experienţă mondială). -Ch., 2000. -264 p. 124. Roşca P. Integrarea internaţională a Republicii Moldova – factor al creşterii economice //În culegerea

“România şi Republica Moldova un deceniu de colaborare în cercetarea ştiinţifică economică”. -Bucureşti, 2001. -518 p. (p.457-469).

125. Roşcovan M., Rusu V., Roşca Iu. Studiu privind evaziunea fiscală şi contrabanda cu produse petroliere în Republica Moldova. Transparency International-Moldova. –Ch., 2004. –68 p.

126. Rujan O. Teorii şi modele privind relaţiile economice internaţionale. -Bucureşti, 1994. 127. Săndulescu I. Relaţii şi practici în comerţul internaţional. –Bucureşti: Ed.AII Beck, 1998. 128. Sută N. (coord.). Curs de comerţ internaţional şi politici economice. -Bucureşti, 1997. 129. Sută N., Miron D., Sută S. Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane. -Bucureşti:

Editura ALL, 1997. 130. Старостин С.Н. Новый учет ГСМ: нормы расхода смазочных материалов, нормы естественной

убыли нефтепродуктов. -2-е изд. –М.: МЦФЭР, 2007. -203 с. . 131. Stoian I., Drange E., Stoian M. Comerţ internaţional. Tehnici şi proceduri. Vol.1. –Buc. -1997.-523 p. 132. Страны мира. Справочник 2006. Под общ. Ред. С.В.Лаврова. -М.: «Республика», 2006. –592 с. 133. Стратегические ориентиры внешнеэкономических связей России в условиях глобализации:

сценарий до 2025 г. (Барковский А.Н. и др.). –М.: Наука, 2005. –311 с. 134. Цыпин И.С. Мировая экономика. Учеб для вузов. -М.: Восход-А, 2006. –248 с. 135. Шишков Ю.В. Интеграционные процессы на пороге ХХI века. Почему не интегрируются

страны СНГ?. -М., 2001- 480 с. 136. Zaharia R.M. Economia mondială. -Bucureşti, 2004, p.137-138. 137. Văcărel I. Probleme ale dezvoltării economiei mondiale. -Bucureşti, 1989, p.84-87, 91, 93, 105. 138. Vacarel I. Relaţii financiare internaţionale. –Bucureşti: Ed. Academiei Române, 1995. –519 p.

136

139. Волгин Н.А. Международная экономика. Учеб. пособ. -М.: Экономика, 2006. –736 с. 140. Волошин В.И. Энергетический диалог ЕС–России=UE–Russia. -М.; РЕЦЭН, 2004. -57 с. 141. Zamăn Gh., Vilenu G. Procesele investiţionale şi economia în tranziţie a României. –Bucureşti:

Economistul, 1998, №.110-113. 142. Zygmunt B. Globalizarea şi efectele ei sociale. –Bucureşti: Editura Antet, 1999.

Articole ştiinţifice din reviste şi alte surse 143. Астапов К. Интегрироваться сложно, но выгодно //Человек и труд. -M. -2005. -№ 8. -C.83-85. 144. Анализ рынка бензина и перспективы его расширения. (Гильмуллин Р.Р и др.) //Вестник

ВУЗОВ. Химия и химическая технология. -M. -2005. Том 48 , вып. 9. -C.68-71. 145. Байков Н. Нефтяная промышленность Ирака после 2003 г. -М: Мировая экономика и

международные отношения. -2006. -№ 11. 146. Bacal P. Statele exportatoare de petrol financiar-asigurate //Economica. –Buc. -2003. -№ 4. -P.85. 147. Banciu F. Investiţiile străine directe pe plan mondial //Tribuna Economică. –Bucureşti. -2001. -№45. -

P.67-69. 148. Баталин Ю.П. Нужно вкладывать деньги в отечественную экономику //ТЭК: топливно-

энергетический комплекс. -Mосква. -2005. -№3/4. -C.65-66. 149. Башмаков И. Нефтегазовый ВВП как индикатор динамики Российской экономики //Вопросы

экономики. -Mосква. -2006. -№5. -C.78-86. 150. Башмаков И. Цены на нефть: пределы роста и глубины падения //Вопросы экономики. –

Mосква. -2006. -№3. -C.28-41. 151. Belostecinic G. Globalizarea, integrarea europeană şi competitivitatea ca idee naţională pentru R.

Moldova //Academos. -2006. -№ 1. -P.22-25. 152. Безгодов А.В. Влияние теневой экономики на общественное развитие //Современные аспекты

экономики. –Mосква. -2004. -№11 -C.242-250. 153. Boguş E. Rolul întreprinderilor mixte în dezvoltarea Republicii Moldova. //Economica. -Ch.: ASEM. -

2004. -№ 4. -P.89-93. 154. Болдырев В.Н. Исследование влияния теневых структур в экономике //Вестник Московского

Университета. Серия 6. Экономика. –Mосква. -2004. -№5. -C.69-79. 155. Болотин Б. Мировая экономика за 100 лет. “МЭ и МО”. –Mосква. -.2001. -№ 9. -C.90-114. 156. Вагин Г.Я. и др. Исследование энергосбережения и основные направления энергосбережения на

нефтехимических предприятиях //Известия Академии наук им. А.М.Прохорова. –Mосква. - 2005. T.15. -C.268-272.

157. Bîlba T. Sectoare şi pieţe prioritare de export ale Republicii Moldova în condiţiile reţelei economice regionale //Economica. –Ch.: ASEM. -2006. -№ 1. -P.152-154.

158. Calancea Eduard. Probleme ale sectorului energetic: soluţii comune pentru integrarea europeană. Materialele simpozion. ştiinţific internaţional din 28-29.10.2000. Vol. II. Ed. ASEM, 2000, p.19-33.

159. Chircă S. De ce a ratat Republica Moldova integrarea europeană. România şi Republica Moldova un deceniu de colaborare în cercetarea ştiinţifică economică. –Bucureţti: Acad. Rom. -2001. -p.391 -196.

160. Chistruga B., Roşca P., Ţâu N. Companiile multinaţionale şi globalizarea capitalului. Analele ULIM. Seria Economie. -Ch., 2006, nr.4, p.15-24.

161. Chistruga B. Efectul „economiei deschise” pentru ţărike mici //Analele ULIM. Seria Economie, 2007, nr. 5, p.47-51.

162. Chistruga B., Stati G. Evaziunea fiscală şi contrabanda pe piaţa produselor petroliere din Republica Moldova //Revista ştiinţifică „Studii Economice”. –ULIM. -2007. -Nr. 3. –P.7-16.

163. Коесов В. Взаимосвязь и взаимовлияние экономики России и энергетич. комплекса страны //Энергетик. -2006. -№ 4.-С.2-9.

164. Данникова С.В. Рынок газомоторного топлива Белгородской области //Вестник Белгород. ун-та потреб.kооп. -2005. -№ 1. -C.204-211.

165. Decuseară I. Piaţa petrolului // Obsevatorul Economic. –2001. –№10. –P.54-58. 166. Dobrescu E. Un război pentru petrol? //Tribuna Economică. -2003. -Nr.17. -P.68-69. 167. Duca Gh. Obiectivele strategice ale dezvoltării ştiinţei şi inovării //Intelectus. Revistă de proprietate

intelectuală. -Chişinău. –2005. -№.1. -P.5-8. 168. Ерпылева Н.Ю. Понятие, форма и порядок заключения международных контрактов

//Внешнеторговое право. –2005. - № 2. -C.13-16. 169. Harcenco D. Comerţul Moldovei şi României cu Uniunea Europeană: analiza comparativă

//Economica. –2006. -№ 1. -P.144-148.

137

170. Galaju I. Impactul politicii economice din Republica Moldova asupra relaţiilor economice cu Uniunea Europeană. În revista ştiinţ.-didactică Economia. 2005. –Ch.: ASEM. -Nr. 3. -p. 27-31.

171. Гальцева Н.И. Особенности формирования тарифов в энергетике и их влияние на функционирования экономических систем //Фундамент. исслед. /Акад. естествознания. –2006. -№ 1. -P.69-73.

172. Gojan O. Creşterea economică în Republica Moldova în etapa actuală //Economica. -2005. -№ 4. -P.72-80.

173. Горбунов А., Головушкин В. Возможные подходы к повышению эффективности предпринимательской деятельности на международных рынках нефтепродуктов //Регион: Политика. Экономика. Социология. –2005. -№3/4. -C.74-76.

174. Градов А.П. Экономическая безопасность страны. Принципы анализа состояния и противодействия угрозам //Экономическая наука современной России. – 2005. -№ 3. -C.88-101.

175. Гралецкий А.В. Нефтепереработка в России: проблемы и перспективы развития. Доклад Аналитического центра «Эксперт» //Проблемы экономики и управления нефтегазового комплекса. –2006. -№1. -C.25-45.

176. Gribincea A. Топливно-энергетический комплекс – основа мировой экономики. Sympossia professorum. Seria Economie: Materialele conf. Şt. Int. din 13-14 oct. 2006, ULIM -2007, p.7-10.

177. Груничев Ф.С. Повышение эффективности государственного контроля цен на нефтепродукты как фактор эконом. роста региона//Экон. Науки. -2007. -№9. –C.31-35.

178. Харламова В.Н., Филимонова Н.А. Внешняя энергетическая политика России: на примере энергодиалога РФ–ЕС//Вестн. С.-П. ун-та. Серия 5 //Экономика. -2006. –Вып.4. –C.108-117.

179. Хлебников В. Анализ моделей конкурентных рынков электроэнергии //М.Э. и М.О. –2004. -№1. 180. Жузе В.Б. Лизинговые схемы при реализации энергетических перформас-контрактов в России

//Экономика и финансы. -2005. -№4. -C.26-30. 181. Зайченко В.Н. Потери нефтепродуктов при отгрузке и транспортировке //Военно-

экономический вестник. -2005. -№11/12. -C.219-224. 182. Лисиенко В.Г., Щелоков Я.М. О целесообразности оценки степени объективности при

формировании цен на топливо //Энергоснабжение и водоподготовка. –2006. -№ 2. -C.37-40. 183. Канонов Ю.Д. Методика оценки влияния на экономику страны и регионов изменения цен на

энергоносители //Известия Рос. Акад. Наук. Энергетика. –2004. -№4. -C.9-16. 184. Карлов С.А. Автомобильные бензины с улучшенными экологическими свойствами //Экология и

промышленность России. – 2006. -№1. -C.30-32. 185. Ким Чжи Ен. Энергетический фактор и гегемонизм США: [внешняя политика]. //Власть. -2007.

-№ 4. –с.78-81. 186. Колодко Г. Глобализация и сближение уровней экономического развития: от склада к росту в

странах с переходной экономикой //Вопросы экономики. –2000. -№10. -C.4-26. 187. Малахов А.О. Методика исследования динамики регулируемых цен на энергоносители на

развитие экономики России. // Известия Рос. Акад. Наук. Энергетика. –2004. -№4. -C.17-25. 188. Максименко С.Н. Система государственного прогнозирования и внешняя торговля. //Ученые

записки СПб им. В.В.Бобкова филиала ГОУВПО //Российская таможенная академия. –2005. -№1. -C.150-165.

189. Милов В. Может ли Россия стать энергетической сверхдержавой? //Вопросы экономики. –2006. -№9. -C.21-30.

190. Мировая экономика в ХХ веке: потрясающие достижения и серьезные проблемы //МЭ и МО. –2001. -№ 1. -C.3-15.

191. Modelul matematic şi metoda de rezolvare pentru programarea funcţionării optime a sistemului energetic naţional (SEN), pe perioade medii de timp /Autori: Bazalciu G., Miclescu T., Constantinescu J., Dumbravă V. //Revista „Energetica” * 44*1996*. - №.6-B. –P.257-267.

192. Назаренко А.В. Региональные программы рационального использования ресурсов // Экон. и управление. –2005. -C.64-70.

193. Noel P. La politique p`etroliere americane //Probl`emes `economiqueq. -2003. -№.2.812. -P.1-9. 194. Петраков Н.Я. Россия: нефть и народ //Свободная мысль-ХХI. –2005 -№11. -C.15-22. 195. Петраков В.Е. Энергетическая безопасность и безопасность личности в СНГ: человеческое

изменение постсоветской интеграции //Политика: Анализ. Хроника. Прогноз. – 2006. -№2. -С.104-116.

138

196. Петрухин В.В. Развитие энергодиалога России–Евросоюз //ТЭК: топливно-энергетический комплекс. –2004. -№4. -C.144-145.

197. Пучкин А.Н. Методика оценки безопасности экономики //Экон. и фин. –2005. -№20. -C.77-80. 198. Рапсовое масло как альтернативное топливо для дизелей. /В.А.Марков, А.И. Гайворовский и

др. //Автомобильная промышленность. –2006. -№2. -C.1-3. 199. Roşca P. Evoluţia economiei Republicii Moldova în perioada de tranziţie: situaţia actuală, probleme,

perspective. Analale ULIM, 2007, Seria Economie, nr.5, p.2-14. 200. Roşca P. Comerţul cu petrol şi produse petroliere pe plan mondial (implicaţii pentru Republica

Moldova). Revista ştiinţifică „Studii economice”, ULIM, 2007, nr.4, p.90-103. 201. Roşca P., Gribincea A., Omar A., Lazarescu L. Problema exportului petrolului arab: scenariul crizei

2001-2020. Conferinţa internaţională "Politicile macroeconomice şi rolul statului în organizarea activităţii economice eficiente”. -Ch.: ASEM, 4 aprilie 2003, p. 265-270.

202. Таран В. Энергообеспечение и экономический рост //Экономист. –2004. -№9. -C.51-55. 203. Stati G. ş.a. Nivelul asigurării ţărilor Uniunii Europene cu resurse energetice //Revista AŞM

„Economie şi Sociologie”. -Ch. -2007. -Nr.1. –P.3-8 204. Stati G., Roşca P. Investiţiile în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a pieţei petroliere în Moldova

//Revista „Economie”. -Ch.: ASEM, -Nr.1. -2008,. -P.7-13. 205. Stati G. ş.a. Sectorul energetic în contextul dezvoltării economiei durabile. Analale ULIM, 2007, Seria

Economie, nr.5, p.102-110. 206. Stati G. ş.a. Nivelul de asigurare a ţărilor Uniunii Europene cu resurse energetice. Symposia

professorum. Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale din 13-14 octombrie 2006. –ULIM: Ch., 2007, p.44-46.

207. Stati G. Legislaţia Republicii Moldova privind conservarea resurselor energetice. Materialele Simpozionului Professorum ULIM, 13-14 octombrie 2006 –Chişinău, 2006, p.193-195.

208. Stati G. Complexul energetic al Republicii Moldova (starea şi perspectivele dezvoltării). Materialele Simpozionului Professorum ULIM, 13-14 octombrie 2006. -Chişinău, 2006, p.183-185.

209. Stati G. Criza energetică – obstacol în calea progresului. Materialele Simpozionului Professorum ULIM, 13-14 octombrie 2006, Chişinău, 2006, p. 205-208.

210. Stati G. ş.a. Sectorul energetic în contextul dezvoltării economice durabile. Analele ULIM, seria Economie. -2007, nr. 5, p.129-139.

211. Stati G. ş.a. Strategii şi politici de firmă //Revista „Studii economice”, ULIM. -Ch. -2007. -№1-2. P.36-45.

212. Stati G. Resursele energetice mondiale şi criza energetică. Analale Universităţii Libere Internaţionale din Moldova. 2007, Seria Economie, nr.5, p.259-262.

213. Stati G., Roşca P. Petrolul ca sursă energetică în economia contemporană // Revista Ştiinţifică „Studii Economice”, ULIM. -Ch. -2007. -№3. P.97-.108 .

214. Stati G. ş.a. Locul şi rolul ţărilor OPEC şi non-OPEC în comerţul mondial cu petrol //Revista Ştiinţifică „Studii Economice”, ULIM, -Ch. -2007. -№3. -P.109-127.

215. Stati G. Rolul Rusiei şi altor ţări din CSI în producţia şi exportul produselor petroliere //Revista Ştiinţifică „Studii Economice”. –ULIM. -Ch. -2007. -№3. -P. 189-198.

216. Stati G., Roşca P. Comerţul cu produse petroliere în Republica Moldova //Revista Ştiinţifică „Studii Economice”, ULIM, -Ch. -2007. -№3. -P.364-379 .

217. Stati G. ş.a. Modele de abordare teoretică a contrabandei cu resurse petroliere şi măsurile de combatere //Revista Ştiinţifică „Studii Economice”, ULIM, -Ch. -2007. -№4. -P.7-13.

218. Stati G. Asigurarea Uniunii Europene cu resurse petroliere. Revista Ştiinţifică „Studii Economice”, ULIM, -Ch. -2007. -№4. -P.104-109 .

219. Stati G. Elaborarea şi implementarea strategiilor şi politicilor de firmă. Materialele conferinţei ştiinţifico-practice internaţională din 23 februarie 2007, IRIM, Chişinău, 2008, p.154-161.

220. Stati G., Roşca P., Galben I. Strategia dezvoltării sectorului energetic al Republicii Moldova până în anul 2020 //Revista Ştiinţifică „Studii Economice”, ULIM, -Ch. -2008. -№1. -P. 15-29.

221. Свейти Т.Е. Тенденции в развитии нефтеперерабатывающей промышленности мира: состояние и перспективы (пер.с англ.). //Нефтегазовые технологии.–2006. -№ 1. -C.59-66.

222. Ţâu N. Rolul diplomaţiei economice în promovarea relaţiilor economice internaţionale. Sympossia profes. Seria Economie: Materialele conf. şt. Int. din 13-14 oct. 2006, ULIM. –Ch. -2007. -P.11-14.

223. Шумский Н. Формирование зоны свободной торговли государств Содружества //Вопросы экономики. –1999. -№12. -C.90-101.

139

224. Вагин Г.Я. и др. Исследование энергопотребления и основные направления энергосбережения на нефтехимических предприятиях. // Известия Акад. Инженерных наук им. А.М.Прохорова. –2005. -Т.15. -C.268-272.

225. Valorificarea investiţiilor – factor important în dezvoltarea economică /I. Dautin, V. Crecetov, T. Jovemir // Intelectus. –2005. -№1. P.20-23.

226. Зайченко В.Н. Потери нефтепродуктов при отгрузке и транспортировке // Военно-экономический вестник. –2005. -№11/12. -C.219-224.

227. Загашвили В. Динамика и структура мировой торговли //МЭ и МО. -1998. -№8. Informaţii statistice

228. Anuarul statisic al Republicii Moldova. –Chişinău -2007. 229. Annual Reports 1997-2001. Forecast for 2010-2020, Interbational Energy Agency. 230. Analysis of the High Oil Prices on the Global Economy. International Energy Agency, May 2004,

basėe sur les donnėes de FMI. 231. Annual Rapport of International Energy Agency, 2002. Site Internet: www.iea.org 232. Bulletin statistique de I'OPEP 2006. 233. Comerţul exterior al Republicii Moldova. Anuarul statistic 1999. –Ch. - 2001.-356 p. 234. Energy Information Administration, Septeber, 2002. 235. Energy Information Administration. Natural Gas Annual 2005 (November 2006, Washington, DC). 236. Energy Information Administration, Natural Gas Monthly February 2007 (February 2007,

Washington, DC). 237. Key world energy statistics, International Energy Agency, 2006. 238. OECD/IEA 2006, IEA Energy Statistic. 239. Rapport mensuel, I'Agence Internationale de I'Energie, 2002. 240. Raport anual ANRE 2006.

CUVINTE–CHEIE. Economie mondială, resurse energetice, criza energetică, independenţă şi

securitatea energetică, ţiţei, petrol, zăcăminte, regiuni şi câmpuri petroliere, produse petroliere, piaţa cu

produse petroliere, bareli, preţ, OPEC, cerere şi oferta de produse petroliere, fluxuri internaţionale, balansa

energetică, capacităţi de producţie, import, export (reexport), transportare, stocare, consum, rafinării,

standarde, calitate, conducte de petrol, tranzit, companii petroliere, investiţii în energetică, riscuri (politice,

financiare, economice etc.), strategii economice.

КЛЮЧЕВЫЕ-СЛОВА. Мировая экономика, энергетические ресурсы, энергетический кризис,

энергетическая независимость и безопасность, нефть, ископаемые, нефтяные регионы и поля,

нефтепродукты, рынок нефтяных продуктов, баррель, цена, ОПЕК, спрос и предложение на

нефтепродукты, международные потоки, энергетический баланс, производственные мощности,

импорт, экспорт (реэкспорт), транспортирование, хранение, потребление, нефтеперерабатывающие

предприятия, стандарты, качество, нефтепроводы, транзит, нефтяные компании, инвестиции в

энергетику, риски (политические, финансовые, экономические и др.), экономические стратегии.

KEY-WORDS. Global Economics, Energy Resources, Energy Crisis, Energy Security &

Independence, Raw Oil, Petrol, Reserves, Oil Regions & Fields, Oil Products, Oil Products Market,

Barrel, Price, OPEC, Supply & Demand for Oil Products, International Flows, Energy Balance,

Production Capacities, Import, Export (re-Export), Transportation, Stocking, Consumption,

Refineries, Standards, Quality, Oil Pipes, Transit, Oil Companies, Investments in Energy Sector,

Risks (political, financial, economic etc.), Economic Strategies.

140

ANEXE:

Anexa 1 Principalele câmpii petroliere de pe Glob

O C E A N U L A R C T I C

Sursa: Bran F., Istrate I., Roşu A.-G. Geografia economică mondială (Geografia resurselor naturale şi a valorificării lor economice). –Bucureşti: Editura Economică. -1996. -287 p. (p.38).

141

Anexa 2 Repartiţia geografică a principalelor rezerve de petrol

Sursa: Bran F., Istrate I., Roşu A.-G. Geografia economică mondială (Geografia resurselor naturale şi a valorificării lor economice). – Bucureşti: Editura

Economică. -1996. -287 p. (p.42).

142

Anexa 3

Interconexiunile sistemelor electroenergetice din Europa

Sursa: Prelucrare după Niţu Vasile, Filea Ion. Energetica de tranziţie: concepte şi modele. -Timişoara: Ed. Mirton, 1997, p.68.

Bulgaria

Interconexiunile sistemelor electroenergetice din Europa

Anglia

Spania

Belgiia

Franţa

Portugalia Cehia

CSI

Danemarca

NORDEL

Suedia

Norvegia

Finlanda

Islanda

Ungaria

Slovacia

România

Polonia

UCPTE Ţările de Jos

Germania

Elveţia

Italia Austria

Luxenburg

Iugoslavia

Grecia

SUDEL UFIPTE

143

Anexa 4

Consumul mondial de ţiţei (1000 bbl/zi) în perioada 1991-2007

Ţara / Zona 1991 1995 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 America de Nord - total 19795 19700 23548 23571 23665 24050 24897 25023 24904 25024 SUA* 16665 16470 19701 19649 19761 20033 20731 20802 20687 20698 Canada* 1740 1680 1937 2023 2067 2132 2248 2247 2246 2303 Mexic* 1390 1550 1910 1899 1837 1885 1918 1974 1970 2024 America de Sud - total 3475 3825 4907 5006 4974 4826 4944 5147 5225 5493 Argentina 415 415 431 405 364 372 394 421 440 492 Brazilia 1290 1355 2056 2082 2063 1985 1999 2048 2064 2192 Venezuela 390 430 496 545 594 479 523 574 582 596 Altele 1490 1625 1924 1975 1953 1990 2028 2104 2138 2213 Europa şi Eurasia - total 19564 19743 19736 19922 20111 20274 20477 20100 Benelux* 1235 1340 1599 1611 1643 1710 1788 1885 1882 1883 Franţa* 1880 1940 2007 2023 1967 1965 1978 1960 1953 1919 Germania* 2595 2905 2763 2804 2714 2664 2634 2605 2624 2393 Grecia* 305 340 406 411 414 404 437 434 453 443 Italia* 1930 1925 1956 1946 1943 1927 1873 1819 1812 1745 Marea Britanie* 1745 1795 1697 1697 1693 1717 1764 1802 1785 1696 Polonia 360 295 427 415 420 435 460 479 516 532 Spania* 1040 1080 1452 1508 1526 1559 1593 1619 1602 1615 Suedia* 345 335 318 318 317 332 319 315 353 364 Turcia* 440 575 677 645 656 668 688 650 655 666 Altele 2875 2475 6262 6365 6443 6541 6577 6706 6842 6844 Fosta URSS - total 8440 7995 3623 3627 3667 3748 3762 3771 3923 3923 Fed. Rusă 5015 4890 2583 2566 2606 2622 2619 2601 2709 2699 Ucraina 1325 1155 255 273 278 286 293 294 318 325 Orientul Mijlociu – tot. 3390 3660 4716 4829 5011 5229 5507 5731 5949 6203 Iran 880 1060 1301 1314 1413 1498 1558 1578 1625 1621 Arabia Saudită 1090 1115 1536 1551 1572 1684 1805 1891 2005 2154 Em Arabe Unite 245 335 255 292 320 333 355 376 419 450 Alte ţări 1105 1150 1624 1673 1706 1714 1788 1886 1900 1978 Africa – total 1920 2100 2458 2473 2510 2567 2644 2773 2824 2955 Egipt 460 440 564 548 534 550 567 629 610 651 Africa de Sud 350 385 475 486 499 512 523 526 537 549 Alte ţări 1110 1275 1418 1439 1476 1505 1553 1619 1878 1755 Asia – Pacific - total 13610 16660 21147 21281 21934 22702 24008 24368 24851 25444 Australia* 680 720 837 845 846 851 856 886 918 935 China 2260 2915 4772 4872 5288 5803 6772 6984 7530 7855 India 1165 1315 2254 2284 2374 2420 2573 2569 2580 2748 Indonezia 560 785 1064 1086 1137 1142 1225 1232 1139 1157 Japonia* 5005 5455 5577 5435 5359 5455 5281 5358 5224 5051 Malaezia 230 330 441 448 489 480 493 477 496 514 Pakistan 210 270 373 366 357 321 325 312 352 362 Filipine 225 290 348 347 332 330 336 314 283 298 Singapore 375 440 654 716 699 668 748 794 853 917 Coreea de Sud* 855 1675 2229 2235 2282 2300 2283 2308 2318 2371 Thailanda 360 555 1003 991 999 1069 1084 1090 1097 1123 Taiwan 535 625 725 701 766 836 925 929 918 911 Alte ţări 470 565 670 712 739 758 792 831 840 861 Total consum mondial 64490 65795 76340 76904 77829 79296 82111 83317 84230 85220 Total consum OCDE 40105 41965 47672 47705 47687 48294 49104 49497 49319 48934 Total consum UE 14689 14858 14795 14865 15030 15201 15233 14861

Sursa: British Petroleum, 2008.

144

Anexa 5 Cererea mondială de petrol (perioada 2000–2007) (mil.bbl/zi)

Modificarea anuală Cererea

% Mil. h/zi Tr1/ 2000 75,9 0,4 -0,3

Tr 2/ 2000 74,4 1,4 1,1

Tr3/ 2000 76,4 2,6 1,9

Tr4/ 2000 76,8 -0,2 -0,1

Tr1/ 2001 76,9 1,2 0,9

Tr 2/ 2001 75,2 1,2 0,9

Tr3/ 2001 75,7 -0,9 0,7

Tr4/ 2001 76,2 -0,8 -0,6

Tr1/ 2002 76,5 -0,4 0,3

Tr 2/ 2002 75,1 0,2 -0,2

Tr3/ 2002 76,6 1,2 0,9

Tr4/ 2002 78,1 2,5 1,9

Tr1/2006 85,61 1,0 0,82

Tr2/2006 83,61 1,2 1,01

Tr3/2006 84,62 1,4 1,17

Tr4/2006 85,67 1,5 1,30

Tr1/2007 86,06 0,5 0,45

Tr2/2007 85,08 1,8 1,47

Tr3/2007 85,60 1,2 0,98

Tr4/2007 87,12 1,7 1,45

2000 75,9 0,9 0,6

2001 76,0 0,2 0,1

2002 76,6 0,8 0,6

2005 83,80 1,6 1,30

2006 84,88 1,3 1,08

2007 85,97 1,3 1,09

Sursa: International Energy Agency, Oil Market Report, 2008.

145

Anexa 6

Cele mai mari companii petroliere din lume

Compania (Tara) Volumul producţiei mil. t. (anul 2001)

Saud Arabian Oil Co. (Aram co) (Arabia Saudită) 420,57

National Iranian Oil Co. (NOIC) (Iran) 186,25

Petroleos Mexicanos (Mecsica) 169,57

China National Petrolium Co. (Cina) 166,86

Petroleos de Venezuela SA (Venesuela) 150,71

ExxonMobil (SUA) 133,12

Royal Dutch/Shell (Olanda - Marea Britanie) 115,75

British Petroleum /Amoco (Marea Britanie ) 113,53

Nigerian National Petroleum Corp. (Nigeria) 105,23

Shevron Texaco (SUA) 102,14

Kuwait Oil Corp (KOS) (Cuveit) 92,14

Petrobras (Brazilia) 67,07

Totalfinaelf (Franţia) 74,72

National Oil Corp. (Livia) 71,42

Pertamina (Indonezia) 70,10

ADCO (EAU) 51,45

Ministerul petrolului şi resurselor minerale (Oman) 45,50

Sonatrach (Algir) 37,72

Syrian Petroleum Co. (Siria) 27,07

Sursa: OPEC annual bulletin, 2001.

146

Anexa 7

Producţia mondială de ţiţei (1000 barili/zi)

Ţara 1989 1990 2001 2003 2005 2007 % modif. 2007/2001

America de Nord SUA 9945 9765 7669 7400 6895 6879 -10,3 Canada 1905 2000 2677 3004 3041 3309 23,6 Mexic 2880 2875 3560 3789 3760 3477 -2,3 În total America de Nord 14730 14640 13906 14193 13696 13665 -1,7 America Centrală şi de Sud Argentina 460 480 830 806 725 698 -15,9 Brazilia 590 575 1337 1555 1716 1833 37,1 Columbia 390 380 627 564 554 561 -10,5 Ecuador 175 310 416 427 541 520 25,0 Peru 165 140 98 92 111 114 16,3 Trinidad 155 150 135 164 171 154 14,1 Venesuela 1910 2000 3142 2554 2937 2613 -16,8 Alte ţări 85 75 137 153 143 141 2,9 În total America Centrală şi de Sud 3930 4110 6722 6314 6899 6633 -1,3 Europa şi Eurasia Danemarca 95 100 348 368 377 312 -10,3 Marea Britanie 2585 2390 2476 2257 1809 1636 -33,9 Norvedia 1055 1195 3418 3264 2969 2556 -25,2 România 205 200 130 123 114 105 -19,2 Azerbaidjan 285 280 301 313 452 868 188,4 Kazahstan 505 525 836 1111 1356 1490 78,2 Federaţia Rusă 11480 11440 7056 8544 9552 9978 41,4 Uzbekistan 65 60 171 166 126 114 -33,3 Alte ţări 950 925 713 827 788 776 108,8 În total Europa şi Eurasia 17225 17115 15450 16973 17542 17835 15,4 Oriantul Mijlociu Arabia Saudită 4600 5720 9209 10164 11114 10413 13,1 Em.Arabe Unite 1605 1620 2534 2611 2753 2915 15,0 Iran 2330 2335 3794 4183 4359 4401 16,0 Irak 2390 2775 2523 1344 1833 2145 -15,0 Kuweit 1070 1490 2148 2329 2618 2626 22,3 Oman 590 625 961 824 787 718 -25,3 Qatar 315 360 754 879 1028 1197 58,8 Siria 230 270 581 527 450 394 -32,2 Yemen 25 170 455 448 416 336 -26,2 Alte ţări 50 55 47 48 34 32 -31,9 În total Orientul Mijlociu 13205 15420 23006 23357 25393 25176 9,4 Africa Algeria 1230 1250 1562 1852 2014 2000 28,0 Angola 355 450 742 862 1246 1723 132,2 Camerun 165 165 81 67 82 82 1,2 Congo 125 140 234 215 246 222 -5,1 Egipet 915 875 758 749 696 710 -6,3 Gabon 155 175 301 240 234 230 -23,6 Libia 1005 1060 1427 1485 1751 1848 29,5 Nigeria 1325 1445 2274 2263 2580 2356 3,6 Alte ţări 160 150 518 670 996 1147 121,4 În total Africa 5435 5710 7897 8402 9846 10318 30,7

Asia Pacific Australia 615 585 733 624 580 561 -23,5 Brunei 155 150 203 214 206 194 -4,4 China 2690 2740 3306 3401 3627 3743 13,2 India 645 680 780 798 776 801 2,7 Indonezia 1420 1375 1389 1183 1087 969 -30,2 Malaezia 505 550 719 776 744 755 5,0 Vietnam 5 15 350 364 398 340 -2,9 Alte ţări 165 180 386 431 463 543 140,7 În total Asia Pacific 6200 6275 7866 7791 7880 7907 0,5

Total mondial 60725 63270 74847 77031 81255 81533 8,9 Total OPEC 19190 21430 31498 31709 35321 35204 11,8 Total UE 3285 3128 2659 2394 -27,1 Total fosta URSS 12655 12595 8660 10499 11839 12804 47,9

Sursa: British petroleum, 2008.

147

Anexa 8

Oferta mondială – perspective 2008 (mii barili/zi)

1998 2003 2008 2003 faţă de 1998

Modif. 2008/ 2003

2003 faţă de 1998

2008 faţă de 1998

% Modif 2008/ 2003

% Modif. 2008/ 1998

Producţia mondială de ţiţei

OPEC 30620 33400 38650 2780 5250 8030 9,1 15,7 26,2

Non-OPEC şi China 35530 36800 37800 1270 1000 2270 3,6 2,7 6,4

CSI 7500 8200 9200 700 1000 1700 10,3 12,2 22,7

Total mondial 73650 78400 85650 4750 7250 12000 6,4 9,2 16,3

Rafinarea internaţională

Capacităţi de rafinare 79250 83600 88630 4350 5030 9380 5,5 6,0 11,3

Rafinare efectivă 67195 72730 79330 5535 6600 12135 8,2 9,1 18,1

Rata de utilizare % 84,8 87,0 89,5 2,2 2,6 4,7 2,6 2,9 5,6

Sonde active de forare (exclusiv CSI, Europa de Est, China)

SUA 831 850 1150 19 300 319 2,3 35,3 38,4

Canada 260 350 430 90 80 170 34,6 22,9 65,4

Alte ţări 755 830 1140 75 310 385 9.9 37,3 51,0

Total 1846 2030 2720 184 690 874 10,0 34,0 47,3

Preţul mondial al ţiţeiului

Preţul mediu de export ($ barel) 11,92 21,00 29,80 9,08 8,80 17,88 76,2 41,9 150,00

Sursa: Worldwide Petroleum Industry Outlook.

Anexa 9 Producţia de petrol în ţările-membre ale OPEC

2005

2006

Posibilităţile maxime de producere

Exidentul posibilităţilor

de producţie în 2006

Algeria 0,89 1,36 1,37 O,01

Indonezia 1,45 0,93 0,98 0,05

Iran 4,11 3,83 4,00 0,17

Kuweit 2,25 2,51 2,60 0,09

Livia 1,50 1,70 1,70 0,00

Nigeria 2,31 2,13 2,60 0,47

Qatar 0,73 0,83 0,83 0.01

Arabia Saudită 9,10 9,50 10,80 1,30

Em. Arabe Unite 2,44 2,61 2,70 0.10

Venesuela 3,22 2,63 2,75 0,12

Total 28,00 28,02 30,33 2,31

Irak 2,02 2,50 0,48

Total 28,00 30,04 32,83 2,79

Sursa: Bulletin statistique de I´OPEP 2006.

148

Anexa 10 Rezultatul celor trei cazuri posibile prognozate de CME

Caz

A Creştere ridicată

B Creştere mijlocie

C Creştere contro-lată

ecologic Populaţia [miliarde locuitori] 1990 2050 2100

5,3

10,1 11,7

5,3

10,1 11,7

5,3

10,1 11,7

PMB [10 12 USD la nivelul anului 1990] 1990 2050 2100

20 100 300

20 75 200

20 75

220 Ameliorarea intensităţii energetice primare mondiale [% pe an] 1990 - 2050 2050 - 2100

medie -0,9 -1,0

scăzută -0,8 -0,8

ridicată -1,4 -1,4

Consumul de energie primară [Ctep] 1990 2050 2100

9

25 45

9

20 35

9

14 31

Disponibilitatea resurselor Fosile Nonfolosite

ridicată ridicată

medie medie

scăzută ridicată

Costuri tehnologice Fosile Nonfolosite

scăzută scăzută

medie medie

ridicate joase

Dinamica tehnologiilor Fosile Nonfosile

ridicată ridicată

medie medie

medie

ridicată Taxe privind mediul înconjurător Nu nu da Restricţii în emisiile de CO2 Nu nu da Emisii nete de carbon [Gtc] 1990 2050 2100

6

9-15 6-20

6

10 11

6 5 2

Număr de scenarii 3 1 2 Prescurtări: PMB: produs mondial brut; Gtp: gigatone echivalent petrol; CO2 :dioxid de carbon; Gtc: gigatone de carbon. Sursa: Energie pentru ziua de mâine – să aşteptăm acum! Declaraţia CME 2000. -Bucureşri, 2002, p.118.

149

Anexa 11

Caracteristicile celor trei cazuri prognozate de către CME pentru anii 2050 şi 2100 comparate cu 1990

A C Anul de

bază1990 (A1) (A2) (A3) B

(C1) (C2) Energie primară [Gtep] 9 25 25 25 20 14 14 Repartiţia energiei primare [%] Carbon Petrol Gaz Nucleară Regenerabile

24 34 19 5

18

15 32 19 12 22

32 19 22 4

23

9 18 32 11 30

21 22 23 14 22

11 19 27 4

39

10 18 23 12 37

Utilizarea resurselor între 1990 şi 2050 [Gtep] Carbon Petrol Gaz

206 297 211

273 261 211

158 245 253

194 220 196

125 180 181

123 180 171

Investiţii în sectorul energetic [10 12 USD] USD/tep produs în procente din PMB

0,2 27 1,2 6

0,8 33 0,8 17

1,2 47 1,1 17

0,9 36 0,9 17

0,8 40 1,1 14

0,5 36 0,7 10

0,5 37 0,7 10

Repartiţia energiei finale [%] Solide Lichide Electricitate Altele*

30 39 13 18

16 42 17 25

19 36 18 27

18 33 18 31

23 33 17 28

20 34 18 29

20 34 17 29

Emisii Sulf [MtS] Carbon [valoare netă, în Gtc**`

59

6

54

12

64

15

45

9

55

10

22

5

22

5

Notă: Subtotalurile pot fi necesare din cauza rotunjirilor. * Încălzire urbană, gaz şi hidrogen. ** Emisiile nete de carbon nu cuprind produsele intermediare, celelalte emisii de origine neenergetică sau CO2 utilizat pentru a ameliora recuperarea petrolului. Sursa: Energie pentru ziua de mâine – să aşteptăm acum! Declaraţia CME 2000. – Bucureşri, 2002, p.119.

150

Anexa 12

Previziuni privind petrolul pentru SUA (mil. bareli/zi, cu excepţia rubricilor în care sunt prezentate alte unităţi de măsură)

Anul 2015

Previziuni

Anul 2001 Referinţă Preţ mondial

mic la ţiţei

Preţ mondial mare la ţiţei

Preţ mondial al ţiţeiului (USD 2001/bbl) 22,01 24,72 19,04 32,95 Producţia mondială de ţiţei şi gaze naturale lichide: 7,67 7,66 7,48 8,08 - din care ţiţei 5,80 5,25 5.09 5,61 Importuri nete, din care: 10,90 16,20 16,79 15,15 - ţiţei 9,31 12,36 12,79 11,91 - produse petroliere 1,59 3,84 4,00 3,24 Cererea de produse petroliere, din care: 19,69 25,23 25,71 24,59 - benzină 8,67 11,83 11,97 11,50 - jet 1,66 2,17 2,18 2,15 - combustibil distilat 3,81 5,05 5,18 4,97 - combustibil rezidual 0,97 0,63 0,75 0,56 - keresene 0,07 0,06 0,06 0,05 - LPG 2.05 2,66 2,69 2,59 - alte 2,46 2,83 2,88 2,78 Ponderea împoreturilor (%) 55,40 64,20 65,30 61,60 Anul Preţ mondial al petrolului (USD 2001/bbl) 22,01 25,48 19,04 33,02 Producţia mondială de petrol şi gaze naturale 7,67 7,99 7,71 8,36 - din care ţiţei 5,80 5,46 5,22 5,79 Importuri nete, din care: 10,90 17,72 18,57 16,47 - ţiţei 9,31 12,66 13,32 12,10 - produse petroliere 1,59 5,06 5,25 3,37 Cererea de produse petroliere, din care: 19,69 27,13 27,77 26,28 - benzină 8,67 12,78 13,00 12,27 - jet 1,66 2,46 2,47 2,42 - combustibil distilat 3,81 5,40 5,57 5,30 - combustibil rezidual 0,97 0,64 0,76 0,58 - keresene 0,07 0,05 0,06 0,05 - LPG 2,05 2,85 2,89 2,77 - alte 2,46 2,95 3,03 2,88 Ponderea împoreturilor (%) 55,40 65,30 66,90 62,70 Anul Preţ mondial al petrolului (USD 2001/bbl) 22,01 26,57 19,04 33,05 Producţia mondială de petrol şi gaze naturale 7,67 7,96 19,04 33,05 - din care ţiţei 5,80 5,33 7,51 8,39 Importuri nete, din care: 10,90 19,79 21,12 18,19 - ţiţei 9,31 13,06 14,05 12,53 - petrol 1,59 6,73 7,06 5,66 Cererea de produse petroliere, din care: 19,69 29,17 30,17 28,19 - benzină 8,67 13,77 14,10 13,13 - jet 1,66 2,74 2,75 2,70 - combustibil distilat 3,81 5,87 6,23 5,75 - combustibil rezidual 0,97 0,64 0,77 0,59 - keresene 0,07 0,05 0,05 0,05 - LPG 2,05 3,03 3,10 2,98 - alte 2,46 3,07 3,17 3,01 Ponderea împoreturilor (%) 55,40 67,80 70,00 64,50

Sursa: Energy Information Administration, September, 2002.

151

Anexa 13

Rutele principale de import a ţiţeiului în Uniunea Europeană

Resurse confirmate

Ponderea importului*

Pe ţări

Mlrd. bareli %

Rutele principale

Remarcă

Norvegia 10,8 20 Rusia 49-55

(cifre estimative)

14

Conducta Drujba, capacitatea 1 200 000 mlrd. Bareli/zi

Exportul prin terminalele de la Marea Baltică şi Marea Neagră. Strâmtoarea Bosfor este supraîncărcată şi exportul prin ea este dificil

Arabia Saudită

263,5 12 East-Vest crude oil pipeline Abguaig-Yanbu NGLiguids pipeline

Conducta East-Vest este la jumătate de capacitate. Mai sunt şi alte două conducte care nu mai funcţionează după invazia Irakului în Kuweit în 1990.

Libia 29,5 9 Terminale: Amal Ras Lanuf, Defa-Nasser, Hammada el Hamra-Az, Zaviya, Intisa-Zueitina, Intisar-Hatiba, Messla-Ras Lanuf, Nasser-Hatiba, Nasser (Zelten)-Marsa el Brega, Sarir-Marsa el Hariga, Waha-Es Sider

Aceste terminale sunt conectate cu sursele printr-o reţea extinsă de conducte.

Iran 89,7 8 Ar putea fi o ţară de tranzit a exportului din Asia Mijlocie

Irak 112 7 Kirkul-Ceyhan (prin Turcia), 600 mile, Cca 1 mln. Bareli/zi

Este în viguare embargoul ONU la export

Nigeria 22,5 4 Incertitudinea politică, conflictele etnice fac exportul dificil

Algeria 9,2 3 Cca 75% din exportul algerian se face către Europa de Vest – Italia, Germania, Franţa, Olanda, Spania.

Siria 2,5 3 Export 250 000 mlrd.bareli/zi din zona nord-est până la terminalul Tartous, cu o conexiune spre rafinăria Homs. Sistem de conducte produse petroliere de la Homs spre Damascus, Aleppo şi Latakia, 500 000 tone pe an.

Conducta Al-Thayyemcătre staţia de pompare T-2 a conductei vechi a Iragi Petroleum Company şi o conductă de la Al-Ashara şi Al-Ward către T-2, 100 000 mlrd. Bareli/zi.

Mexica 28,4 2 Compania mexicană de stat Pemex este o şasea din cele mai mari companii petroliere din lume. Participarea investitorilor străini este limitată. Cel mai mare importator sunt SUA.

Kuweit 96,5 2 Mina Al – Ahmadi (portul de export principal), Mina Abdullah, Shuaiba, Saud

Exportă preponderent spre Asia. Japonia este cel mai mare importator. Există export către UE. Accesul companiilor străine la producerea şi transportul ţiţeiului este limitat.

Venesuela 72,6 2

Sursa: Grin Paper: Towards a European strategy for the security of energy supply, COM/2000/769, Dec.2000. * Determinată ca raportul dintre volumul importului şi consumului. 1 Barel ţiţei = 134,2 kg, 1 tonă = 7,45 barel; 1 Barel = 158,9872 litre.

152

Anexa 14 Cererea mondială de resurse de energie primare prognozată de diferite instituţii

Miliarde t.e.p. Creşteri în % Nr. Crt.

Domeniu

Instituţia şi scenariul 1980 2000 2010 2020 1990-

2000 1990-2010

1990-2020

1 AEI – de referinţă 7,7 9,0 11,4 - 16,9 48,1 - 2 AEI – cu economie de energie 7,7 8,5 10,8 - 10,4 40,3 - 3 CME – de referinţă 7,7 - - 11,5 - - 49,4 4 CME – cu ritm ridicat de creştere economică 7,7 - - 15,2 - - 97,4 5 CME – ecologic 7,7 - - 9,5 - - 23,4 6

ENERGIE PRIMARĂ

DRI 7,7 9,0 11,4 - 16,9 48,1 - 7 AEI – de referinţă 2,2 2,5 3,2 - 13,6 45,5 - 8 AEI – cu economie de energie 2,2 2,5 3,2 - 13,6 45,5 - 9 CME – de referinţă 2,2 - - 2,9 - - 31,8 10 CME – cu ritm ridicat de creştere economică 2,2 - - 4,6 - - 109,1 11 CME – ecologic 2,2 - - 2,6 - - 18,2 12

CĂRBUNE

DRI 2,2 2,5 3,2 - 13,6 45,5 - 13 AEI – de referinţă 3,1 3,6 4,3 - 16,1 38,7 - 14 AEI – cu economie de energie 3,1 3,6 4,3 - 16,1 38,7 - 15 CME – de referinţă 3,1 - - 4,2 - - 35,5 16 CME – cu ritm ridicat de creştere economică 3,1 - - 5,1 - - 64,5 17 CME – ecologic 3,1 - - 3,2 - - 3,2 18

ŢIŢEI

DRI 3,1 3,5 4,4 - 12,9 41,9 - 19 AEI – de referinţă 1,7 2,0 2,7 - 17,6 58,8 - 20 AEI – cu economie de energie 1,7 2,0 2,7 - 17,6 58,8 - 21 CME – de referinţă 1,7 - - 2,9 - - 70,6 22 CME – cu ritm ridicat de creştere economică 1,7 - - 3,6 - - 111,8 23 CME – ecologic 1,7 - - 2,4 - - 41,2 24

GAZE

DRI 1,7 2,1 2,7 - 23,5 58,8 - 25 AEI – de referinţă 0,7 1,0 1,2 - 42,9 71,4 - 26 AEI – cu economie de energie 0,7 0,5 0,6 - -28,6 -14,3 - 27 CME – de referinţă 0,7 - - 1,6 - - 128,6 28 CME – cu ritm ridicat de creştere economică 0,7 - - 1,9 - - 171,4 29 CME – ecologic 0,7 - - 1,9 - - 171,4 30

ENERGIE ELECTRICĂ PRIMARĂ

DRI 0,7 0,9 1,1 - 28,6 57,1 - Sursa: Energii neconvenţionale curate. –Bucureşti, 1998, p.22.

153

154

Axexa 15

Balanţa resurselor energetice primare în CSI, mil.t.c.e.

2000 2010 Ţara 1990 1993 1995 Min. Max. Min. Max.

1 2 3 4 5 6 7 8 PRODUCŢIA

Azerbaidjan 29 22 19 28 50 73 95 Armenia 2 2 2 2 Belarus 3 3 3 3 3 2 2 Georgia 2 1 1 2 2 4 4 Kazahstan 152 131 107 114 147 171 239 Kirghizia 4 2 1 2 2 4 4 Moldova* Rusia 1855 1527 1382 1457 1498 1594 1844 Tadjikistan 3 2 2 3 3 4 4 Turkmenistan 109 82 42 72 99 117 165 Uzbekistan 57 61 70 71 74 82 91 Ucraina 201 150 119 132 144 155 171 CSI 2415 1984 1746 1884 2020 2021 2606

CONSUMUL Azerbaidjan 45 29 21 22 31 43 47 Armenia 6 1 2 2 3 4 7 Belarus 76 48 36 39 44 51 76 Georgia 11 6 4 6 8 12 11 Kazahstan 115 96 88 91 11 131 178 Kirghizia 7 5 3 4 3 7 7 Moldova 8 6 5 5 5 4 6 Rusia 1363 1166 1025 1037 1097 1137 1295 Tadjikistan 5 4 5 5 4 7 5 Turkmenistan 27 24 18 20 25 24 35 Uzbekistan 64 64 65 66 67 70 76 Ucraina 390 271 234 236 269 266 292 CSI 2115 1721 1504 1530 1661 1748 2019

EXPORTUL NET Azerbaidjan -6 -7 -2 6 19 30 48 Armenia -6 -1 -1 -1 -2 -5 Belarus -72 -45 -33 -36 -41 -50 -75 Georgia -9 -5 -4 -3 -3 -6 -5 Kazahstan 37 35 19 23 36 40 61 Kirghizia -3 -2 -2 -2 -1 -3 -2 Moldova -8 -5 -5 -5 -5 -4 -5 Rusia 491 361 358 421 400 457 549 Tadjikistan -2 -2 -2 -3 -1 -4 -2 Turkmenistan 82 58 24 61 74 98 130 Uzbekistan -7 -3 5 5 8 12 15 Ucraina -189 -12 -114 -103 -125 -111 -121 CSI 299 263 242 354 359 452 587

Sursa: Макаров А.А. Долгосрочные аспекты обеспечения энергетической безопасности стран СНГ.//Энергия, №12, c. 8.

* - lipsesc datele.

155

Axexa 16 Balanţa resurselor de gaze în CSI, mil.t.c.e.

2000 2010 Ţara 1990 1993 1995 min. max. min. max.

1 2 3 4 5 6 7 8 PRODUCŢIA

Azerbaidjan 10 6 5 6 6 7 8 Kazahstan 7 7 5 6 18 17 31 Rusia 641 618 595 670 675 750 840 Turkmenistan 88 65 30 57 80 92 130 Uzbekistan 41 45 49 50 51 52 55 Ucraina 28 19 17 18 22 23 30 CSI 815 761 701 807 852 941 1094

EXPORT Kazahstan 3 3 3 6 8 13 17 Rusia 249 179 194 208 216 244 309 Turkmenistan 72 52 20 45 65 80 110 Uzbekistan 3 4 65 6 7 8 9 CSI 327 239 222 265 296 345 445

IMPORT Azerbaidjan 8 4 1 1 2 5 8 Armenia 5 1 0 1 2 3 5 Belarus 15 16 13 15 16 17 20 Georgia 5 3 3 2 2 2 3 Kazahstan 9 10 7 7 7 9 11 Kirghizia 2 1 1 1 1 1 2 Moldova 5 3 3 3 3 3 3 Rusia 70 4 23 12 14 18 20 Tadjikistan 2 1 2 2 3 3 4 Turkmenistan 0 0 0 0 0 0 0 Uzbekistan 0 2 2 2 2 2 2 Ucraina 88 80 66 71 65 80 65 CSI 208 126 121 116 116 144 142 CONSUM Azerbaidjan 18 11 6 7 8 12 16 Armenia 5 1 0 1 2 3 5 Belarus 15 17 14 15 16 17 20 Georgia 5 3 3 2 2 2 3 Kazahstan 15 14 9 7 13 13 26 Kirghizia 2 1 1 1 1 1 2 Moldova 4 3 3 3 3 3 4 Rusia 461 442 424 474 468 524 551 Tadjikistan 2 1 2 2 3 3 4 Turkmenistan 16 13 10 12 15 12 20 Uzbekistan 38 43 46 46 46 46 48 Ucraina 116 99 83 89 87 102 95 CSI 696 648 601 658 663 740 793

Sursa: Макаров А.А. Долгосрочные аспекты обеспечения энергетической

безопасности стран СНГ.//Энергия, №12, c.10.

156

Anexa 17 Balanţa enargetică a Republicii Moldova pentru anul 2005, malul drept al Nistrului,

în mii tone echivalent petrol (mii tep) în baza valorii nete calorice

Livrări şi consum

Cărbune

Ţiţei Produse

petroliere

Gaze

Nucleară

Hidro Combustibili, regenerabili şi reziduri

Electricitate

Energie termică

Total

Producere 0 4,9 0 0 0 7 70,7 82,6 Importuri 168,7 0 718,2 1145,9 0 0 0,7 253,4 0 2286,9 Exporturi 0 0 -2,1 0 0 0 0 -1,4 -3,5 Bunchere internaţionale Marine 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Burse de stocuri 0 0 0 14 0 0 0 0 0 14 Total livrări de energie primară

168,7 4,9 716,1 1159,9 0 7 71,4 252 0 2380

Transferuri 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Diferenţele statistice 0 0 0 0,5 0 0 0 0 0,5 Centrale electrice 0 0 0 0,7 0 -7 0 7,7 0 0 Centrale CET 0 0 -12,1 -372,5 0 0 0 98 214,2 -72,4 Centrale termice 0 0 -6,1 -146,6 0 0 -3,5 0 142,8 -13,4 Lucrări gaze 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Refinării petroliere 0 -4,9 4,9 0 0 0 0 0 0 0 Transformarea cărbunelui 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Centrale de lichefiere 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Alte transformări 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Utilizare proprie 0 0 0 -164 0 0 0 -43 -6 -213 Pierderi la distribuţie 0 0 -4,9 -23 0 0 0 -67,2 -50,4 -145,5 Total consum final 168,7 0 697,9 453,6 0 0 67,9 247,5 300,6 1936,2 Sectorul industrial 4,2 0 8,4 144,2 0 0 0,7 84 100,8 342,3 Sectorul transport 0 0 244,3 16,8 0 0 0 4,2 0 265,3 Alte sectoare 164,5 0 435,8 292,6 0 0 67,2 159,3 199,8 1319,2 Rezidenţial 50,4 0 261,8 288,4 0 0 52,5 89,6 159,3 882 Servicii comerciale şi publice 0,7 0 0,7 2,1 0 0 4,2 60 40 107,7 Agricultură/selvicultură 4,2 0 58,8 2,1 0 0 0 4,2 2,1 71,4 Sectorul piscicol 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Nonspecificat 109,2 0 114,5 0 0 0 10,5 55 184 259,1 Utilizare nonenergetică 0 0 9,4 0 0 0 0 0 0 9,4 Sursa: Strategia Energetică a republicii Moldova până în anul 2020. Monitorul Oficial al R. Moldova nr.141-145, 7 septembrie 2007, p.88.

157

Anexa 18 Importul produselor energetice în Republica Moldova în ultimii ani (mil. dolari SUA)

2005 2006 Denumirea mărfii Unitatea de măsură Cantitatea Valoarea Cantitatea Valoarea

Importul total 2292,3 2693,2 Huilă; brichete şi combustibili solizi în forme

mii tone 165,7 9,5 172,1 12,2

Ucraina 155,6 9,0 161,3 11,5 Benzine auto mii tone 285,6 113,4 256,6 121,4 Ucraina 57,3 20,1 24,0 11,0 România 173,1 70,5 202,6 95,3 Uleiuri medii (petrol lampant) mii tone 15,4 7,9 17,8 11,3 Rusia 0,0 0,0 6,4 4,1 Ucraina 15,2 7,7 11,4 7,1 Motorină mii tone 314,1 164,2 307,9 185,5 Ucraina 174,2 85,7 144,8 86,9 România 87,9 47,6 118,2 71,9 Păcură mii tone 13,0 2,9 17,0 5,1 Belarusi 0,5 0,1 11,3 3,2 Uleiuri lubrefiante mii tone 12,3 9,3 13,4 13,4 Rusia 7,2 3,7 7,2 5,5 Austria 0,3 0,5 0,4 1,0 Germania 0,7 1,5 0,7 1,7 Turcia 0,2 0,4 0,2 0,3 Gaz lichefiat mii tone 53,6 26,1 50,1 28,9 Ucraina 34,3 16,6 29,1 16,6 Gaz natural mil. m3 1418,5 107,9 1418,2 189,1 Kazahstan 820,8 60,1 0,0 0,0 Rusia 597,7 47,8 1418,2 189,1 Enegie electrică mil. kw/h 1600,2 38,2 2881,5 73,1 Rusia 550,3 12,6 402,8 10,1 Ucraina 1049,9 25,6 2478,7 63,1 Sursa: Conform informaţiei Ministerului Economiei şi Comerţului.

Anexa 19

Volumul investiţiilor directe În Europa Centrală şi de Est Ţara 2004

(milioane euro) 2005

(milioane euro) 2006

(milioane euro) Volumul ISD pe cap

de locuitor

Republica Cehă 4007 8837 4000 4932 Ungaria 3754 5356 4000 5133 Polonia 10279 6132 7000 1835 Slovacia 1016 1694 2000 2414 Slovenia 662 427 500 3002 Estonia 838 2232 1000 7717 Letonia 563 503 500 1759 Lituania 623 807 1000 1600 Albania 269 209 200 488 Bosnia-Herţegovina 489 240 300 598 Bulgaria 2727 1789 2000 1105 Croaţia 989 1328 1500 2970 Macedonia 126 80 100 735 România 5183 5197 8000 930 Serbia 777 1196 1000 641 Muntenegru 51 375 200 895 Belarusi 132 245 200 206 Republica Moldova 124 181 100 266 Federaţia Rusă 12422 11731 12000 687 Ucraina 1380 6263 2000 310 Total: 46 412 54822 47 600 În medie 1160 Sursa. Datele Eurostat.

158

Anexa 20 Analiza comparativă a climatului investiţional în ţările cu diferite economii

Ţările Factorii ce contribuie la atragerea resurselor

investiţionale Factorii ce împedică atragerea resurselor

investiţionale Ţările înalt dezvoltate SUA Germania Franţa Marea Britanie

• existenţa pieţei de proporţii mari, cu o cerere solvabilă sporită

• nivelul înalt de dezvoltare a economiei, stabilitatea politică şi economică

• nivelul înalt de competitivitate, existenţa corupţiei relativ slabe şi a protecţionismului

Japonia

• existenţa infrastructurii dezvoltate în toate sferele de activitate

• stabilitatea economică şi politică • sistemul financiar şi monetar stabil • posibilitatea investirii în ramurile

tehnologic avansate, care asigură avantaje concurenţiale pe termen lung

forţa de muncă mai calificată şi mai ieftină în comparaţie cu SUA şi RFG

• pământul scump • politica internă evident

protecţionistă, dublată de expansiunea în străinătate

Ţările în dezvoltare China

• stabilitatea politică • proporţiile vaste ale teritoriului • creşterea economică înaltă • forţa de muncă calificată (în special pentru

necesităţile industriei prelucrătoare) • imaginea pozitivă a ţării, vizavi de

producţia şi livrarea mărfurilor industriale pe pieţele occidentale

• susţinerea şi interesul sporit faţă de activitatea investiţională din partea guvernului

• deschiderea serviciilor financiare şi bancare pentru ISD

ritmul modificărilor (creşterea rapidă a producţiei, modificările în toate sferele economiei)

• recuperarea slabă a producţiilor occidentale, amplasate în China în comparaţie cu veniturile de la exportul comercial net în China

• limitarea necreativă a producţiei occidentale şi a tehnologiilor, a principalelor şi metodelor de management

India

• proporţia teritoriului • stabilitatea relativă existenţa clasei medii calificate vorbitoare de limbă engleză

• activitatea nesatis-făcătoare a guvernului faţă de investitori

• birocratismul imprevizibilitatea investirii

Mexic • forţa de muncă ieftină forţa de muncă necalificată

Africa şi Orientul Apropiat

• resursele naturale

• situaţia politică instabilă, pericolul securităţii pentru personalul străin

• politica ecologică instabilă, fărădelegea

• forţa de muncă necalificată, lipsa deprinderilor de muncă

159

Ţările din Europa Centrală Polonia Ungaria Republica Cehă

• amplasarea strategică ce asigură accesul la pieţele occidentale şi de Est

• existenţa forţei de muncă calificate şi ieftine pentru dezvolrarea tehnologiilor avansate

• atitudenea pozitivă faţă de investiţiile occidentale

• cultura înaltă de efectuare a businessului • pieţele relativ stabile • economia sufficient de dezvoltată şi

capacitatea esenţială a pieţei

România Bulgaria

• forţa de muncă ieftină • situaţia geografică avantajoasă pentru

efectuarea operaţiunilor de tranziţie • recenta aderare la NATO şi la UE

• instabilitatea legislaţiei economice

• nivelul înalt al corupţiei şi birocratismului

Ţările Europei de Sud-Est: Albania, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Serbia, Munte-Negru

• forţa de muncă ieftină

• instabilitate politică • ritmuri scăzute de creştere

economică • existenţa riscului conflictelor

entice şi religioase • existenţa minorităţilor

musulmane

Rusia

• proporţiile ţării şi ale pieţei interne (populaţia, suprafaţa teritoriului)

• resursele naturale bogate (petrol, gaze, cărbune, semimetale, diamante, păduri)

• instruirea înaltă a populaţiei (cadre calificate, capabile a asimila rapid cele mai noi tehnologii de producţie şi administrare)

• imaginea pozitivă a ţării (şcoli ştiinţifice, oameni talentaţi în anumite domenii ale ştiinţei şi ingeneriei, artă)

• ritmuri înalte de creştere economică în ultimii ani • accesul investiţiilor străine la procesul de privatizare

• instabilitatea situaţiei politice, economice şi sociale în ţară, riscul înalt al grevelor şi conflictelor locale

• hipertrofia complexului militar • diferenţierea puternică în dezvoltarea

sectoarelor economiei (accentul pe extragerea şi vânzarea petrolului)

• dezvoltarea slabă a agriculturii • gradul înalt de biro-cratism şi corupţie

(procedura complicată de înregistrare a între-prinderilor cu capital străin)

• cultura businessului joasă în raport cu forţa de muncă (lipsa disciplinei şi a motivării)

Sursa: Prelucrare după sursa: Dolru C. ISD şi influenţa lor asupra modernizării economiei în tranziţie. –Ch.: Arc, 2008, p.82-94.

160

Anexa 21 Ţările cu cele mai multe întreprinderi cu capital străin înregistrate

pe teritoriul Republicii Moldova, 01.01.1992–28.02.2006

N.crt. Ţara Numărul întreprinderilor

%

1 România 578 12,9 2 Rusia 512 11,4 3 Turcia 454 10,1 4 Italia 375 8,4 5 Ucraina 340 7,6 6 SUA 288 6,4 7 Germania 238 5,3 8 Israel 129 2,9 9 Siria 120 2,7

10 Marea Britanie 110 2,5 11 Cipru 108 4,4 12 Franţa 97 2,2 13 Grecia 71 1,6 14 Olanda 66 1,5 15 Belgia 60 1,3 16 Austria 53 1,2 17 China 53 1,2 18 Irlanda 51 1,1 19 Polonia 44 1,0 20 Spania 40 0,9 21 Belarus 37 0,8 22 Bulgaria 37 0,8 23 Suedia 36 0,8 24 Republica Cehă 34 0,8

Alte ţări 550 12,3 Total 4481 100

Sursa: Conform datelor Camerei Înregistrării de Stat.

161

Anexa 22 Staţiile de alimentare şi depozitele cu produse petroliere şi

gaze amplasate pe teritoriul Republicii Moldova Staţii şi depozite la sfârşitul anului 2003

inclusiv depozite Nr. d/o

Denumirea

localităţilor Total staţii

cu petrol cu gaze mixte cu petrol cu gaz 1 Mun. Chişinău 91 66 13 12 4 1 2 Anenii Noi 14 13 1 - 1 2 3 Criuleni 19 18 1 - - - 4 Dubăsari 8 7 - 1 1 - 5 Ialoveni 14 11 1 2 - - 6 Străşeni 13 8 1 4 - 1 7 Mun. Bălţi 16 12 2 2 2 1 8 Sângerei 7 6 1 - - - 9 Glodeni 5 4 1 - - - 10 Făleşti 9 8 1 - 1 - 11 Râşcani 15 14 - 1 - - 12 Căuşeni 7 5 - 2 1 - 13 Ştefan Bodă 5 4 - 1 1 - 14 Căinari 3 1 - 2 - - 15 Orhei 22 18 4 - 1 - 16 Şoldăneşti 3 3 - - 1 - 17 Rezina 6 5 1 - - - 18 Teleneşti 13 9 4 - - - 19 Basarabeasca 4 4 - - 1 - 20 Cimişlia 9 7 2 - 1 - 21 Leova 8 6 1 1 - - 22 Hânceşti 23 18 - 5 1 - 23 Soroca 10 7 1 2 - - 24 Floreşti 7 4 1 2 1 1 25 Drochia 9 9 - - 2 - 26 Sănătăuca 4 4 - - - - 27 Ungheni 17 12 4 1 1 1 28 Nisporeni 11 9 1 1 1 - 29 Călăraşi 11 9 2 - 1 - 30 Cahul, Cantemir 21 18 2 1 1 - 31 Edineţ 19 18 1 - 1 - 32 Donduşeni 11 9 2 - 1 - 33 Briceni 17 15 2 - 1 - 34 Ocniţa 3 2 1 - 1 - 35 Taraclia 9 8 1 - - - 36 UTA Găgăuzia 30 28 2 - 1 -

În total 493 399 55 39 30 7 Sursa: Hotărârea Guvernului R.M. din 04.08.03. Anexa 5. Monitorul Oficial nr. 170-172/971 din 08.08.2003.

162

Anexa 23 Dinamica importurilor şi a preţurilor medii de procurare a benzinei, motorinei şi gazelor lichefiate

În Republica Moldova pe parcursul anilor 2006 şi 2005 (pe trimestre)

2006 2005 Denumirea produsului petrolier

Cantita-tea, tone

Valoarea, mii lei

Valoarea, mii USD

Preţ mediu, lei/tona

Preţ mediu, USD/tona

Cantita-tea, tone

Valoarea, mii lei

Valoa-rea, mii USD

Preţ mediu, lei/tona

Preţ mediu, USD/tona

Cantita-tea

2006/2005 %

Raport de preţ mediu 2006/2005

(lei), %

Raport de preţ mediu

2006/2005 (USD), %

Benzină, total 195140,4

1599091,7

122576,7

8194,6

628,1

214146,0

1429382,2

111799,0

6674,8

522,1

91,1

122,8

120,3

Trimestrul I 43461,7 312410,8 24932,7 7188,2 573,7 42619,4 228385,0 18217,4 5358,7 427,4 102,0 134,1 134,2

Trimestrul II 48155,2 430964,5 33063,3 8949,5 686,6 54624,5 336581,8 26714,6 6161,7 489,1 88,2 145,2 140,4

Trimestrul III 53829,1 492436,5 36994,4 9148,1 687,3 61265,1 455670,2 35743,4 7437,7 583,4 87,9 123,0 117,8

Trimestrul IV 49694,4 363279,9 27586,3 7310,3 555,1 55637,0 408745,2 31123,7 7346,6 559,4 89,3 99,5 99,2

Motorină, total 307669,2

2439064,8

187117,2

7927,6

608,2

312270,9

2059536,0

162557,5

6595,4

520,6

98,5

120,2

116,8

Trimestrul I 69570,8 504889,3 40255,4 7257,2 578,6 65083,0 331749,9 26543,5 5097,3 407,8 106,9 142,4 141,9

Trimestrul II 66317,4 531135,0 40905,2 8009,0 616,8 78008,2 476244,7 37862,1 6105,1 485,4 85,0 131,2 127,1

Trimestrul III 82457,3 705841,3 53024,8 8560,1 643,1 94437,6 703998,4 55850,8 7454,6 591,4 87,3 114,8 108,7

Trimestrul IV 89323,7 697199,2 52931,8 7805,3 592,6 74742,1 547543,0 42301,1 7325,8 566,1 119,5 106,5 104,7

Gaz lichefiat, total

50163,8

381030,7

29148,6

7595,7

5891,1

53505,7

329366,1

25819,7

6155,7

482,6

93,8

123,4

120,4

Trimestrul I 7147,1 49523,5 3949,1 6929,2 552,5 5280,0 24731,1 1919,5 4684,0 363,5 135,4 147,9 152,0

Trimestrul II 13275,2 87777,8 6765,8 6612,2 509,7 17145,3 89429,8 7099,0 5216,0 414,1 77,4 126,8 123,1

Trimestrul III 10857,1 80466,3 6043,7 7411,4 556,7 13609,1 74487,7 5760,8 5473,4 423,3 77,8 135,4 131,5

Trimestrul IV 18884,4 163263,1 12390,0 8645,4 656,1 17471,3 140717,5 11040,4 8054,2 631,9 108,1 107,3 103,8

Sursa: Raport anual ANRE, 2006.

163

Anexa 24

Sistemul strategiilor de firmă

Sursa: Prelucrare după sursa - Dima I. ş.a. Economia şi gestiunea firmei. –Bucureşti: Ed. Econ., 1999, p.205, 211-215.

SISTEMUL DE MANAGEMENT AL FIRMEI

CONTROLUL STRATEGICEvaluarea obiectivelor standadtelor şi acţiunilor

strategice şi efectuarea corecţiilor necesare pentru ameliorarea rezultatelor

(rezultatele obţinute)

(fluxuri de resurse materiale, umane şi financiare

Strategia financiară

Strategia de control

Strategia investiţională

Strategia tehnologică

Strategia globală(de ansamblu a

firmei)

Strategia de informatizare

Strategia producţiei

Strategia resurselor umane

Strategia de marketing

Strategia calităţii

Strategia de cercetare-dezvoltare

SISTEMUL STRATEGIILOR DE FIRMĂ

164

Anexa 25

Interdependenţele dintre strategiile parţiale ale firmei

Sursa: Prelucrare după sursa: Dima I. ş.a. Economia şi gestiunea firmei. –Bucureşti: Ed. Economică, 1999, p.217.

Strategia de marketing

Strategia calităţii

Strategia investiţională

Strategia tehnologică

Strategia de informatizare

Strategia control

Strategia resurselor umane

Strategia decercetare-dezvoltare

Strategia producţiei

Strategiafinanciară

Strategia de marketing

Strategia calităţii

Strategia investiţională

Strategia tehnologică

Strategia de informatizare

Strategia control

Strategia resurselor umane

Strategia decercetare-dezvoltare

Strategia producţiei

Strategia financiară

165

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII Subsemnatul, declar pe proprie răspundere că materialele prezentate în teza de doctorat, se referă la

propriile activităţi şi realizări, în caz contrar urmând să suport consecinţele, în conformitate cu

legislaţia în vigoare.

CURRICULUM V1TAE Prenumele şi numele Gabriel Stati Adresa domiciliu R. Moldova. Chişinău, str. Ghioceilor. IA Tel (+37322) 244487, 221872; Fax (4-37322)227566. 242792 E-mail: info@ascom.md Data si anul naşterii 30 septembrie 1976 Naţionalitatea moldovean Starea civilă Căsătorit. 3 copii Studii 1983-1993 - şcoala medie nr.70 din or. Chişinău 1993-1998 - Universitatea Liberă Internaţională din Moldova. Facultatea Ştiinţe Economice, specialitatea management 2000-2001 Masterat la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova Experienţa profesională - Finansist "Novitas" SRL - "Stil production" - Preşedinte "Gast Group" - Preşedinte al clubului de fotbal "Dacia " - Preşedinte " Stati & Co" - Vicepreşedinte al grupului industrial- financiar "Ascom Group" S.A.. specializat în extragerea şi rafinarea petrolului şi a gazelor - Preşedintele Comitetului finanţe şi marketing al Federaţiei Internaţionale de Taekwon-Do Adresa de serviciu R.Moldova. or. Chişinău bd. Renaşterii 22/2, Tel. (+37322) 244487. 221872; Fax (+37322)227566, 242792 E-mail: info@ascom.md Limbi vorbite Romana, rusă. franceza, italiană Premii, diplome, ordine: - Conform sondajului efectuat de către cele mai influente surse mass-media din Republica Moldova, la finele anului 2005 este desemnat numărul 1 la compartimentul "Cel mai tînăr buissnesman" (29 ani), decorat cu premiul VIP al anului. Conform aceluiaşi sondaj este plasat pe locul 6 la capitolul "Putere financiară" şi pe poziţia 36 la capitolul " Influenţă Politică " - Pentru merite deosebite şi donaţiile efectuate a fost decorat de către Mitropolia Moldovei cu înaltul ordin bisericesc "Ştefan cel Mare"