UNIVERSITATEA BIOTERRA BUZĂU

FACULTATEA DE MANAGEMENT AGROTURISTIC

MONOGRAFIA COMUNEI BLĂJANI, JUDEȚUL BUZĂU

Student: Cernat Gabriela Florina

Anul II, MAT

2013

CUPRINS

Introducere pag.3 Capitolul ICadrul geografic natural pag. 4

1.1 . Asezarea geografică pag. 4

1.2 . Relieful pag. 5

1.3 Clima pag. 9

1.4 Solurile pag. 10

1.5 Vegetația pag. 111.6 Fauna pag.

12Capitolul IICadrul istoric pag. 14

2.1 Vremurile preistorice pag. 142.2 Legende și argumente pag. 152.3 Atestări istorice documentare pag. 15

Capitolul IIIPopulația pag. 17

3.1 Evoluția numerică a populației pag. 173.2 Structura pe sexe și grupe de vârstă pag. 18

Capitolul IVEconomia pag. 20

4.1 Agricultura pag. 20 4.1.1 Agricultura de-a lungul timpului pag. 20 4.1.2 Modul de utilizare a terenului pag. 22 4.1.3 Creșterea animalelor pag. 234.2 Comerț, industrie și alte activități pag. 244.3 Căile de comunicație și transporturile pag. 28

Capitolul VInstituțiile pag. 29

5.1 Primăria pag. 295.2 Bisericile pag. 315.3 Școlile din satul Blăjani și din satul Sorești pag. 345.4 Căminul Cultural pag. 36

Capitolul VIEtnografia pag. 38

6.1 Habitatul pag. 38 6.1.1 Casa şi gospodǎria ţǎrǎneascǎ pag. 38 6.1.2 Alimentația pag. 406.2 Portul popular pag. 416.3 Folclorul autentic pag. 426.4 Obiceiuri și tradiții pag. 43

Capitolul VIIMonumente pag. 46

2

Capitolul VIIIPersonalități pag. 51Glosar de cuvinte pag. 53Bibliografie pag. 55Anexe

Introducere

În localitatea Blăjani situată la 25 de km de Buzău, pare că timpul este nemișcat, totul curge și totul trece și vine o vreme când această trecere trebuie însemnată undeva, pentru a nu fi dată uitării. Mergând însă pe drumul Blăjanilor, coborând din culmea unde veghează ca o santinelă satul Sorești, oprindu-te cu privirea asupra crucilor vechi și a acoperișurilor de la troițele care stau cu smerenie plecate de povara vremurilor, drumul nu diferă prea mult de cel al altor veacuri și ai impresia că vremea nu-i curgere ci stare pe loc, permanență și uneori chiar decadență. Ajungând în sat, trecând de indicatorul cu mențiunea „Blăjani” pe drumul colinar și șerpuit, semnele că satul se apropie sunt gardurile, în spatele cărora sălășluiesc căsuțe, care așteaptă fiecare să-ți spună bucuria și tristețea ei.

Pe lângă încadrarea geografică, o importanță deosebită este acordată primei atestări documentare a localității din anul 1549, atestare documentară de la care se împlinesc 464 de ani.

Lucrarea monografică prezintă importanța Bisericii și școlii din Blăjani și Sorești menționând evenimentele ce s-au scurs și oamenii care au slujit aceste instituții, creând o dulce continuitate între natură și cultură.

Bisericile din Blăjani și Sorești sunt prezentate atât ca spațiu liturgic, cât și ca importanță în viața comunității, având rolul de a crea armonie și a da simțul întregului, completând materialul cu spiritualul. Bocetul la mormintele din jurul bisericilor se împrăștie de un vânt al dorului, refăcând comuniunea cu marele neam al strămoșilor.

Alături de Biserică este prezentă și școala cu oamenii și realizările lor, prezentare ce-ți dă impresia rezumativă că nici efortul de cunoaștere științifică și desăvârșire morală, nu este zadarnic, așa cum s-au amăgit o parte a celor din generațiile mai recente. Școlile sunt încă vii și în drum spre ele, cu ritmicitatea ceasornicului, întâlnești copiii cu bujorii obrajilor dați de sănătatea plaiului, îndreptându-se spre băncuțele lor muncite sau uneori, în mod involuntar, scrijelite de slove.

Toate aceste aspecte prezentate în materialul monografic creează o imagine de ansamblu a trecutului și prezentului satelor Blăjani și Sorești, așezând viitorul pe coordonate firești. Fiecare locuitor sau fiu al satului se regăsește în aceste pagini, își regăsește rădăcinile secționate de timp și de uitare, se reîntâlnește cu înantașii.

Din toate aceste legende nu a rămas decât solidaritatea, cu acel plan neschimbător, care face ca toate veacurile să se înțeleagă ca ziua de ieri.

3

Capitolul ICadrul geografic natural

1.1 Așezarea geografică

Comuna Blăjani este situată în partea central-sudică a Piemontului Blăjani, parte a Subcarparților Vrancei, la o distanță de 25 de km de municipiul Buzău, reședință a județului, având legături auto cu acesta pe DN2 (E85), DJ 220 și DJ 215A, dar și cu municipiul Râmnicu Sărat pe aceleași căi de comunicație, distanța față de acesta fiind aproape egală cu cea dinspre Buzău.

Din punct de vedere al așezării matematice, coordonatele geografice sunt urmatoarele: comuna Blăjani se află la intersecția paralelei de 45˚ 19ʹ și 12ʺ latitudine nordică cu meridianul de 26˚ 49ʹ și 11,99ʺ longitudine estică (sursa satelit), se desfăsoară pe latitudine de la nord spre sud pe 5 minute, iar de la est spre vest pe 4 minute.

4

În cadrul județului, comuna Blăjani se află situată la jumătatea distanței dintre partea estică și vestică a acestuia și la limita sudică a dealurilor subcarpatice, ocupând o poziție de mijloc între nordul și sudul județului.

Se învecinează la nord-vest cu satul Izvorul Dulce, situat la circa 5 km distanță, în sud-est cu satul Zilișteanca, la o distanță de 9 km, în est cu Vadu Sorești și Zărnești Fundeni, iar în vest cu satul Băești la o distanță de 2 km.

În componenţa comunei se află următoarele sate: Blăjani - reşedinţa comunei, Soreşti.Așezarea fizico-geografică a acestei localități este clară, fiind situată

într-o zonă de dealuri moderat de înalte, denumite dealurile Blăjanilor sau Blăjenilor ce se suprapun Piemontului cu același nume, care coboară lin și continuu spre sud si sud-est și oferă terenuri agricole pentru pășunat, pentru livezi de pomi fructiferi, pentru cultura viței de vie, dar și pentru cultura cerealelor.

Mediul natural și așezarea geografică determină unele particularități specifice de ordin climatic și biopedogeografic, iar situarea sa în cadrul județului în raport cu principalele localități și accesul la căile de comunicație rutieră i-au permis o dezvoltare timpurie și continuă în ritmul specific fiecărei etape istorice.

1.2 Relieful

Între râul Slănic și râul Râmnicu Sărat se găsesc dealurile Câlnăului ce facparte din Subcarpații Vrancei și se compun din două culmi și un masiv deluros, Dealul Bisoca (970 m) în nord, Culmea Blăjani (633 m în vârful Cărătnău) și Culmea Budei sau Pardoși (637 m). Culmea Blăjani se prelungește în partea sa sudică aproape pe întreg arealul comunei Blăjani.

Comuna Blăjani este localizată deci în Subcarpații Vrancei, în partea externă a acestora, iar relieful poartă denumirea de D-le Blăjanilor. Pe raza comunei Blăjani, relieful se compune din două unități distincte:

1. Unitatea colinară ce se dezvoltă deasupra curbei de nivel cu altitudinea de 400 , caracterizată prin culmi înguste, orientate nord-sud, cunoscute sub denumirea de „Dealuri-martori de eroziune”, iar pe acestea apar vârfurile Lazu (Lazăr)-513 m, Aluniș (Blăjani)-483 m, Vârful Mare-486 m. Relieful zonei colinare este rezultatul acțiunii de eroziune al rețelei hidrografice tributare Câlnăului, Buzăului și Slănicului.

2. Unitatea piemontană reprezentată de piemontul înalt, se suprapune peste câmpul dintre râurile Slănic și Câlnău și se află în continuare spre sud de zona colinară până la curba de nivel de 100 m. Zona se caracterizează prin pante line continui ce coboară spre sud și sud-est, fiind fragmentată de afluenții de stânga ai Buzăului și de dreapta ai Câlnăului.Văile au adâncimi de 20-80 m și au caracter torențial. La obârșia Văii Blăjanca s-a creat un mic bazinet depresionar în care s-a amplasat localitatea, numit „un măreț amfiteatru”.

Dealurile Blăjanilor prezintă local diferențieri privind gradul de fragmentare și de altitudine. Astfel, se poate constata ușor faptul că partea nordică a zonei studiate în care este localizat satul Blăjani este mai fragmentată și mai înaltă în comparație cu jumătatea sudică în care este amplasat satul Sorești. În ambele părți însă formele de relief predominante sunt interfluviile cu forme și înălțimi diferite și văile mai mult sau mai puțin adânci, iar versanții sunt brăzdați de numeroase rigole, ravene și ogașe.

Densitatea fragmentării reliefului calculată după harta topografică la scară de 1:25.000 se prezintă astfel: densitățile cuprinse între 0-1 Km/Km2 reprezintă 45% din totalul

5

suprafeței, cele cuprinse între 1,1-2 Km/Km2 reprezintă 32%, iar cele cuprinse între 2,1-3 Km/Km2 dețin 23%.

Diferențele de fragmentare a reliefului se datorează amplitudii mișcărilor de înălțare, intensificării procesului de eroziune, poziției monoclinale a stratelor, gradul de acoperire cu vegetație, modul de utilizare în timp a terenului, ș.a.

Procese și factori de modelare actuală a reliefului : Rocile, relieful și pantele Elementele climatice, pluviodenudarea, ravenarea și modelarea torențială

Rocile, relieful și pantele constituie domeniul fizico-geografic a cărei evoluție s-a produs într-un ritm deosebit de rapid și continuă și în perioada actuală. Aceste procese au fost și sunt favorizate de următorii factori: agenții subaerieni (aerul, vânturile, apele ș.a), natura rocilor, gradul de fragmentare și adâncimea fragmentării reliefului, înclinarea pantelor și expoziția acestora, elemente de ordin climatic, vegetația, fauna, solurile și nu în ultimul rând omul și activitatea sa.

Rocile predominante în zonă sunt argilele, marnele, nisipurile acoperite cu un strat apreciabil de loess și sol și sunt considerate ca fiind de rezistență moderată la acțiunea agenților externi, ceea ce favorizează modelarea continuă a formelor de relief. Situarea zonei într-un spațiu cu seismicitate activă și de grad mare (8) face ca la cutremure să se producă

6

slăbirea rezistenței versanților, fisurarea straturilor, pătrunderea apelor până la argilă, ceea ce contribuie la pregătirea și declanșarea alunecărilor de teren.

Relieful ce se caracterizează prin altitudini 300-500 m, o adâncime a fragmentării ce depășește în unele zone 150 m, cu pante medii, interfluvii și văi, alături de argilă care devine plastică și lunecoasă la umiditate și loessul decalcifiat care se desface în fâșii verticale dând abrupturi, favorizează și declanșează numeroase procese de modelare actuală. Aceste procese sunt mult mai numeroase și mai intense în zona satului Blăjani în comparație cu satul Sorești unde relieful are mai mult aspect plat – de poduri (podul Sorești).

Pantele . Cunoașterea pantelor din arealul comunei prezintă importanță deosebită din punct de vedere geografic, dar și economic. Pantele pot oferi informații suplimentare privind gradul și aspectul fragmentării reliefului, expunerea acestora față de soare, repartiția vegetației în funcție de acestea și atrag atenția asupra unor evoluții în timp a fenomenelor de eroziune și degradare a terenului, respectiv a proceselor de modelare actuală.Cunoașterea pantelor are o importanță deosebită pentru modul de folosire a terenului: repartiția diferitelor tipuri de culturi, amplasarea corectă a rețelei de drumuri, realizarea unor lucrări hidroameliorative și de îmbunătățiri funciare și chiar pentru amplasarea corectă în condițiile de siguranță și stabilitate a fiecărei gospodării în parte.

Dintre elementele climatice, rol esențial în declanșarea proceselor de modelare a reliefului îl au precipitațiile a căror valoare medie în zonă este de circa 550-600 mm/an. Pentru procesele de modelare, precipitațiile căzute în perioada în care solul nu este protejat suficient de vegetație sau vin după o perioadă intensă de secetă când o parte din vegetație nu s-a putut dezvolta ori s-a uscat și solul a crăpat, efectele eroziunii pluviale sunt cu mult mai intense. În zona comunei Blăjani nu sunt înregistrări de acest fel, dar asta nu înseamnă că nu au fost.

Pluviodenudarea înseamnă eroziunea solului, iar procesul se compune din două acțiuni: una de izbire pe care o produc picăturile mari de ploaie asupra solului fără vegetație și alta de spălare a particulelor fine. Cu cât panta este mai mare și solul mai dezvelit, cu atât spălarea va fi mai puternică.

Perioadele în care eroziunea de versant este mai puternică sunt cele de primăvară și vară la ploile torențiale. Efectele pluviodenudării se văd ușor în grosimea diferită a stratului de sol din partea de sus a pantei față de cea de jos a acesteia, precum și coloritul diferit al solului pe spații mici.

Procesele de ravenare au un rol important în modelarea reliefului și sunt influențate de tipurile de roci și sol, intervențiile omului, precipitațiile cu caracter predominant torențial, care contribuie la formarea de șanțuri, rigole și ravene ce se adâncesc puternic în sol și nu se mai pot astupa prin lucrările agricole. Pe versanții cu loess, marne și argile, ca în cazul Blăjani, procesul de ravenare este mai lent, dar poate fi accelerat prin intervenția necontrolată a omului.

Modelarea torențială . Numărul torenților este destul de mare raportat la suprafața redusă a localității. Acești torenți afectează suprafețe importante, iar acțiunea lor de eroziune, de transport și acumulare produce surpări de maluri, alunecări, degradează terenurile și afectează drumurile pe care le traversează.

Principala modelare a reliefului pe raza acestei localități s-a datorat torentului Blăjanca și afluenților săi, respectiv Corneanca, Valea Mare și mulți alții pe care localnicii îi denumesc impropriu „izvoare”. Torenții au lărgit treptat valea și au diminuat înălțimea unor interfluvii intermediare, dând un aspect de amfiteatru sau bazinet depresionar acestei zone în care s-a amplasat satul Blăjani.

7

Seismicitatea zonei este influențată de existența unor focare relativ active aflate la distanțe nu prea mari, cum ar fi Mânzălești și Starchiojd, Chiojdeni, Soveja, Focșani, Avrămești, Mărășești cu zone active.

În țara noastră cea mai puternică zonă seismică este Vrancea. Regiunea Vrancea cu o zonă epicentrală de circa 10.000 Kmp include și localitatea Blăjani aflată la circa 60 km în linie dreaptă față de Vrâncioaia și o afectează în funcție de distanță, structura geologică, deplasarea blocurilor din fundament, respectiv a plăcilor tectonice.

Alunecările de teren În zona satului Blăjani au existat și există multe din condițiile care pot declanșa

alunecări de teren: pante, prezența argilei la baza unor straturi cu roci permeabile, despăduriri necontrolate, desțeleniri, erori în amplasarea diferitelor culturi, a unor drumuri sau chiar a locuințelor, precipitații torențiale în altenanță cu fenomene de secetă când solul crapă permitând apei să ajungă mai repede la stratul de argilă. Alunecările de teren au determinat mari pagube de-a lungul timpului, dar mai cu seamă în secolul al XX-lea.

Precipitațiile bogate din 1970 și după acest an au determinat și în Blăjani alunecări masive cu distrugeri care au afectat un număr foarte mare de locuințe, drumuri și terenuri cu diferite culturi (la Corșotea, Corneanca și Băești). Alunecări numeroase s-au produs de-a lungul văii Mari, văii Blăjanca, văii Corneanca ș.a. Multe dintre acestea au fost oprite și stabilizate prin plantații masive care s-au făcut acum circa 30 de ani.

Panta terenului și torentul care preia și deplasează continuu rocile din josul alunecării, precum și lipsa unei vegetații adecvate, fac ca aceasta să rămână activă încă mult timp și să creeze probleme. Toate acestea atrag atenția și solicită măsurile necesare pentru stoparea alunecărilor și prevenirea altora de acest fel.

Alunecarea de teren la „La Râpi” Alunecarea de teren la Carșotea

Aspecte hidrogeologiceAlcătuirea petrografică a zonei și microrelieful au permis formarea de strate freatice cu

cantități diferite de apă.În satul Blăjani cele mai mari cantități de ape freatice s-au localizat în partea centrală a

acestuia la altitudinea cea mai mică, respectiv valea Blăjanca și mai ales la sud de confluența acesteia cu valea Corneanca.

Aici, într-un spațiu foarte restrâns s-a amenajat un număr de cinci fântâni cu apă de bună calitate, la adâncime mică (2-3 m), cu debite mari chiar și în perioadele secetoase și care aprovizionează o parte a populației satului Blăjani. Interesant este faptul că fostul cătun

8

Corneanca, la aproape 400 m altitudine, dispune de apă suficientă pentru această grupare de gospodării. Aici apa se găsește la 18-19 m adâncime și are un debit aproape constant.

Problema cea mai dificilă din acest punct de vedere este cea a satului Sorești, amplasat pe podul Soreștilor, zonă în care tipurile de roci și înclinarea monoclinală a stratelor nu permit acumularea apelor freatice. Acest sat este printre puținele din țară lipsite aproape total de ape freatice. Puțină apă se găsește doar la „Scursură” în partea de sud a satului, pe Valea Largă.

Prezența fântânilor pe firul unor văi torențiale creează probleme din punct de vedere al calității apei pentru că, la precipitații bogate, apa pătrunde aproape direct în fântâni, nemaiputându-se filtra natural prin stratele de roci.

Calitatea și cantitatea apelor freatice, greutățile mari privind aprovizionarea populației impun asigurarea și distribuirea apei la rețea.

Cele 4 fântăni cu cumpănă de la podul de peste V. Blăjanca

1.3 Clima

În funcție de factorii climatici generali, comuna Blăjani se înscrie într-un climat temperat continental cu influențe est-europene (nuanță de ariditate).

Fiind situată în partea central-sudică a Piemontului Blăjani, parte a Subcarparților Vrancei, se caracterizează în timpul iernii prin scăderi însemnate de temperatură, iar în timpul verii printr-un aer fierbinte și uscat care are efecte dăunătoare asupra vegetației.

Temperatura medie anuală este de 10,5 ˚C.Temperatura medie a lunii celei mai reci – IANUARIE – este de -2,8 ˚C, iar

temperatura medie a lunii celei mai calde – IULIE – este de 22,5 ˚C.Primul îngheț în regiunile deluroase se produce în intervalul 11-21 noiembrie, iar

ultimul îngheț de primăvară se produce înainte de 1 aprilie.Durata medie anuală a intervalului cu temperaturi medii zilnice mai mari decât 0˚ este

de 300 zile, iar numărul mediu anual de zile cu ninsoare este de 20-30 zile în zonele deluroase.

Anumite fenomene meteorologice determină în starea vremii situații speciale greu suportabile pentru săteni și care aduc pagube materiale.

Chiciura și poleiul , mai frecvente în văi și depresiuni, apare din luna noiembrie și până în luna martie;

Ceața se manifestă atât în sezonul cald cât și în cel rece al anului. Zilele cu ceață sunt mai numeroase iarna, între 40-50 de zile;

Bruma apar în perioada 21 octombrie – 1 noiembrie și dispare maik timpuriu în perioada 1-11 aprilie;

9

Grindina apare vara sub forma unor ploi violente de mică durată, cu granule de gheață de diferite mărimi care produc pagube. Ea cade în mai puțin de două zile pe an, în perioada mai – august;

Seceta apare dupa 10 – 12 zile fără ploi. În cursul anului cele mai frecvente perioade de uscăciune se produc primăvara (martie-aprilie), apoi vara (iunie-iulie). Poate apărea secetă și iarna datorită lipsei de precipitații sub formă de ninsoare în perioada ianuarie-februarie.

PrecipitațiileCantitatea de precipitații în această zonă are o valoare medie anuală de 550-600 mm.

Sezonul cel mai ploios este aprilie – septembrie, luna iunie înregistrând maximum de precipitații (80 mm). Ploile din lunile mai și iunie au un caracter torențial și sunt însoțite de furtuni provocând căderea cerealelor. Minimum de precipitații apare în luna ianuarie variind între 27-29 mm.

Valoarea cea mai mare a umidității relative, în jur de 80%, se înregistrează în luna ianuarie, iar cea mai scăzută în luna iulie (64%).

Vânturile Cel mai obișnuit vânt prezent în această zonă este Crivățul care suflă de la nord și

nord-est. Crivățul este un vânt rece și uscat care determină iarna geruri mari, înghețuri intense, polei, viscol, iar vara zăpușeală. Este aducător de ploi și zăpadă pe care o spulberă lăsând semănăturile de toamnă expuse gerului.

Austrul bate dinspre vest și sud-vest și se resimte mai ales primăvara și vara. Este un vânt uscat care alungă norii, iarna aduce ger uscat, iar vara căldură și secetă. În timpul primăverii și verii bate multe zile la rând, mărind considerabil evaporarea apei din sol și transpirația plantelor.

În perioada de vară bate un vânt local Munteanul, care se resimte dinspre nord-vest și sud-est și produce ploi torențiale, uneori însoțite de grindină provocând pagube semnificative.

Peste munți, spre dealuri, bate vântul numit Foehn care e cald și risipește norii. Hidrogafia comunei Blăjani este reprezentată de râul Buzău.Buzăul este cea mai importantă apă curgătoare care străbate județul Buzău. Izvorăște

din Carpații de Curbură din Munții Ciucaș și se varsă în Siret.Comuna Blăjani este străbătută de doi afluenți importanți ai Buzăului și anume Câlnău

și Slănic. De asemenea comuna este străbătută și de alți afluenți:Valea Nucului, Valea Mare, Valea Blăjanca, Valea Cheia, Valea Largă care își au obârșia în zona colinară a comunei pe care o drenează formând văi cu lungimi foarte mari și cu versanți în general abrupți.

Cu privire la apele subterane, adâncimea apei freatice este la o cotă accesibilă pentru ca locuitorii din satele comunei Blăjani să se poată aproviziona cu apă potabilă necesară.

1.4 Solurile

Solul reprezintă stratul afânat, moale și friabil de la suprafața scoarței pământului, care împreună cu atmosfera din jur constituie mediul de viață al plantelor și al unor animale.

Condițiile generale și locale pedogenetice au determinat apariția și evoluția solurilor identificate pe teritoriul comunei Blăjani condiționate fiind de ansamblul factorilor specifici piemontului Blăjani și Subcarpaților de Curbură.

Existența unor sectoare de câmpie înaltă piemontană (platou) cu apă freatică la adâncimi mari au imprimat solurilor diferite grade de levigare (spălare) a carbonaților

10

formându-se solurile cernoziomice și cernoziomuri argiloiluviale, aparținând clasei molisolurilor.

Condițiile de pantă și relief, particularitățile regimului pluviometric din zona versanților au determinat formarea solului brun roșcat (podzolit) din clasa argiluvisoluri, sol brun eu-mezobazic din clasa cambisoluri evidențiate în amenajamentele pădurii comunale.

Aceleași condiții au determinat și formarea erodisolurilor și regosolurilor din clasa solurilor neevoluate, trunchiate sau desfundate, care necesită măsuri de protecție împotriva eroziunii și fertilizare redicală.

Molisolurile și argiluvisolurile reprezentă circa 35% din teritoriul comunal, în timp ce clasa solurilor neevoluate, trunchiate sau desfundate – circa 60-65% din teritoriul comunal.

1.5 Vegetația

Ca o consecință a poziției geografice, a influențelor climatice, a solurilor, altitudinii și configurației reliefului, precum și a activității omului, vegetația naturală de pe teritoriul comunei Blăjani capătă aspecte variate.

Vegetația lemnoasă este reprezentată de: stejar penduculat (Quercus robur), tei (Tilia cordata), carpen (Carpinus), paltin (Acer pseudoplatanus), frasin (Fraxinus excelsior), gorun (Quercus petraea), mojdrean ( Fraxinus ornus), salcâm (Robinia pseudocacia), ulm (Ulmus carpinifolia), plop (Populus).

Stratul de arbuști este format din: corn (Cornus nas), sânger (Cornus sanguineia), păr pădureț (Pyrus piroster), măr pădureț (Malus silvestris), cireș păsăresc (Cerasus avium), alun (Corylus avellana), liliac sălbatic (Sirynga vulgaris), scumpia (Cotinus coggygria), cărpiniță (Carpinus orientalis).

La marginea pădurilor și pe pășune se întâlnesc: cătina albă (Hippophae rhamnoides), măceșul (Rosa canina), murul (Robus fructicosus), porumbarul (Prunus spinosa), gherghinarul (Crataegus monogyna), socul (Sambucus nigra).

În zona de est a comunei Blăjani pădurile au următoarea compoziție: circa 20 ha de stejar pedunculat care ocupă 100% din suprafață. În partea de vest a comunei, pădurile au următoarea compoziție: pe unele parcele mici gorunul reprezintă 100%, pe altele compoziția este modificată și este formată din 70% carpen și 30% gorun.

Stratul erbaceu conține atât elemente de pădure, cât și de stepă și silvostepă. Cele mai întâlnite sunt: păiuș (Festuca sulcata), firuța (Poa pratensis), pir (Agrostis alba), colilia (Stipetum stenophyllae), umbra iepurelui (Asparagus collinus), obsiga (Brachypodium silvaticum), pecetea lui Solomon (Polygonatum latifolium) ș.a.

Datorită intervenției omului se constată că pășunea sau izlazul comunal este astăzi acoperit în mare parte cu plantații de salcâm, iar pe loturile cultivate au apărut și s-au extins plantele segetale: pălămida (Cirsium arvense), macul (Papaver), mure (Rubus fructicosus), pir (Agropyrum repens), susai (Sanchus), volbura (Convolvulus arvensis) ș.a.

Pe marginea drumurilor și în gospodării s-au extins plantele ruderale: coada șoricelului (Achillea millefolium), lumânărica (Verbascum phlomoides), rostopasca (Chelidonium majus), nalba mare (Althaea officinalis), pelinița (Artemisia petrosa), mușețelul (Matricaria chamonilla) ș.a.

La importanța deosebită pe care o are pădurea se adaugă și rolul plantelor melifere și al plantelor medicinale sau de leac.

Plantele melifere sunt cele care produc nectar și polen și prezintă importanță economică, în special pentru apicultori, dar în general aceste plante atrag albinele și alte insecte (floarea-soarelui, trifoiul, salcia albă, rapița, mulți pomi fructiferi și arbuști).

11

Specialiștii apreciază că în flora României ar exista 284 specii de plante melifere, iar multe din acestea se regăsesc și pe teritoriul comunei Blăjani incluse în păduri, pășuni, fânețe, grădini și culturi agricole.

Vegetația României cuprinde și un număr de peste 300 specii de plante medicinale. Pe raza comunei Blăjani în jur de 45 de specii.

Vegetația prin specificul ei reprezintă o adevărată sinteză a mai multor factori ai climei, ai solurilor, constituie mijloc de hrană, de adăpost pentru faună, determină unele ocupații pentru locuitorii acestei zone și alături de relief creează un peisaj cu aspect deluros, cu păduri de gorun, carpen și mojdrean, pajiști și terenuri agricole.

1.6 Fauna

Mediile de viață din această zonă sunt pajiștile și pădurile de stejar, precum și terenurile agricole, animalele trecând frecvent dintr-o zonă în alta.

Dintre mamifere întâlnim: căprioara (Capreolus capreolus), mistrețul (Sus scrofa), bursucul (Meles meles), ariciul (Erinaceus europaeus), vulpea (Vulpes vulpes), lupul (Canis lupus), pisica sălbatică (Felis silvestris), nevăstuica (Mustela nivalis), dihorul (Mustela speciae), cârtița (Talpa europaea).

Din zona de stepă și silvostepă au pătruns aici rozătoarele: iepurele (Lepus europeus), popândăul (Citellus citellus), hârciogul, grivanul (Cricetus cricetus), șoarecele de câmp (Apodemus agrarius), șoarecele de pădure( Apodemus silvaticus). O situație aparte o are liliacul (Plecotus auritus și Nyctalus noctula), care este un mamifer insectivor.

Din grupa păsărilor amintim: cucul (Cuculus canorus), mierla (Turdus merula), pițigoiul (Parus major), ciocănitoarea de pădure (Dendrocopus major), ciocănitoarea de stejar (Dendrocopus medius), ciocănitoarea mică (Dendrocopus minor), țicleanul (Sitta europaea), pupăza (Upupa epops), prigoarea (Merops apiaster), privighetoarea (Luscinia), turturica (Streptopelia turtur), guguștiucul (Streptopelia decaocto) și graurul (Sturnus vulgaris).

În zona pășunilor, culturilor, așezărilor omenești se întâlnesc potârnichea (Perdix perdix), prepelița (Coturnix coturnix), ciocârlanul (Galerida cristata), cristeiul (Crex crex), vrabia de casă (Passer domesticus), rândunica (Hirundo rustica), lăstunul de casă (Delichon urbica), stăncuța (Caloeus monedula), cioara (Corvus).

Dintre răpitoare își fac rondul pe deasupra zonei eretele (Falco vespertinus), șoimul rândunelelor (Falco subbuteo), vânturelul de seară (Falco verspertinus), cucuveaua (Glancidium passerinum) și coțofana-caragață (Pica pica).

Reptilele cele mai întâlnite sunt gușterii (Lacerta viridis meridionalis), șopârla de câmp (Lacerta agilis), broaștele (Pelobates fuscus), șerpii de pădure (Coronella austriaca), șerpii de casă (Natrix) care sunt neveninoși.

Dintre insecte: gândaci, viespi, fluturi, păianjeni, melci. În fauna dăunătorilor de culturi și livezi se întâlnesc: gândacul de colorado

(Leptinotarsa decemlinesta), păduchele lânos (Eriosoma lonigerum), gărgărița cepei (Centorrhynchus suturalis), albilița verzii (Pieris brassicae) ș.a.

12

Flurure Gândac de Colorado Lăcustă

Vulpea Arici Căprioară

Capitolul II - Cadrul istoric

2.1 Vremurile preistorice

Cercetările arheologice efectuate în zona Subcarpaților dintre Valea Slănicului și Valea Câlnăului au pus în evidență spații locuite din diferite perioade ale neoliticului. Pe baza actualelor localități Băești și Pruneni s-au descoperit urme ale culturii Criș (5500-4500 î.e.n) din Neoliticul timpuriu, iar în raza localităților Aldeni, Cernătești, Sudiți, Vadu Sorești,

13

Șarpe de casă Guster Broască

Mierlă Ciocănitoare Pupăză

Murgești, Mărgăritești s-au descoperit urme din Neoliticul mijlociu (4500-3400 î.e.n), respectiv Cultura Boian, Aldeni II și a ceramicii liniare.

Rezultă că zona în care este situată localitatea Blăjani era și ea locuită încă din cele mai vechi timpuri, fiind situată la distanțe foarte mici (sub 2 km) de localitățile amintite Băești și Pruneni. De astfel, pe una din hărțile expuse la Muzeul de Istorie al Jud. Buzău, între satele cu zone locuite din neoliticul mijlociu figurează și Blăjanii cu urme arheologice din „cultura ceramicii liniare” (4500-3500 î.e.n).

În urma unor cercetări de suprafață efectuate pe raza cătunului Corneanca (1968) s-au descoperit fragmente ceramice, mărgele și monede din a doua Epocă a Fierului (sec. IV-I î.e.n). Unele dintre acestea au fost depuse la muzeu de preotul Stănescu Macovei și un elev de gimnaziu.

Monede din a doua Epocă a Fierului

În „Ghidul monografic”, Editura Anastasia-INA, colecția Mileniul III, ediția I – 2002, pag. 103-106, se specifică faptul că „în partea de nord-est a satului Blăjani, în vecinătatea satului Pruneni (comuna Zărnești), s-au descoperit în urma săpăturilor arheologice (1947) unele morminte din perioada daco-romană denumite și cultura geto-dacă.”

Prof. Constantin Alexandru, în monografia comunei Zărnești, preluând informația după Drîmboceanu Vasile, consemnează faptul că în cătunul Corneanca, „la Cheia”, Hulă, „odaia lui Biu”, s-au găsit urme de locuire corespunzătoare perioadei de trecere din Neolitic la Epoca Bronzului timpuriu, „Cultura Schneckenberg”.

Victor I. Teodorescu a cercetat în toamna anului 1967 o așezare și necropolă aferentă la Pruneni-Clociți-comuna Zărnești, ce a aparținut sec. VI-VII e.n.

Sătenii au mai scos și ei cu plugurile lor vase și mici obiecte de lut care aparțin culturii străvechi. Același autor consideră că Muchia Mare ar fi cel mai vechi loc populat pe raza comunei Blăjani. Descoperirile din Corneanca, Cheia și Muchia Mare indică faptul că primele puncte locuite erau situate în zonele mai înalte dinspre Pruneni și Băești, influențate fiind și de vechimea locuirii acestora.

2.2 Legende și argumente

Apelând la argumente lingvistice, putem explica într-un fel și originea toponimului Blăjani. Acesta poate proveni din limba slavă veche, respectiv BLAZENU, care înseamnă

14

blajin, omenos, pașnic – caracteristici care se potrivesc acestor oameni ce au trăit inițial înfrățiți cu natura și au căpătat trăsături apropiate muntenilor.

Tradiția locală oferă și alte legende cum ar fi:Un cioban din părțile Blajului pe nume Blaju s-ar fi statornicit aici și ar fi avut trei fii: Ene, Vlad și Lupu, din care s-au desprins trei familii, Enarii, Vlădeștii și Lupeștii, ce formează și azi sectoare diferite în satul Blăjani.

Altă legendă consideră că denumirea provine de la un căpitan al lui MihaiVoievod Viteazu – Radu Blaju, care persecutat de grofii unguri din zona Blajului, după decapitarea domnitorului primei uniri, s-ar fi retras aici. Tradiția locală vorbește și despre venirea Răilenilor dinspre raiaua Brăila și a Dodanilor dinspre Pătârlagele.

Chiar dacă legendele și tradiția locală nu au valoarea unor documente istorice scrise, totuși legăturile logice dintre acestea întăresc valoarea lor informativă.

În legătură cu popularea timpurie din această zonă, considerăm că informațiile arheologice sunt edificatoare. Mai mult, deplasările pentru hrană și vânat ale locuitorilor din cele două sate vecine Băești și Pruneni situate la est și la vest de Blăjani, la mai puțin de 2 km fiecare, au dus ușor la descoperirea zonei Blăjani, care era și mai bine adăpostită și protejată natural în comparație cu satele amintite, deci nu o puteau lăsa nevalorificată.

Cât privește stabilirea aici a ciobanului ardelean și a însoțitorilor săi, este necesar să amintim că Blăjanii se afla pe traseul transhumanței – Covasna –Penteleu – Mușa – Valea Slănicului – Plaiul Blăjani – Bălțile Dunării (Brăilei) și era bine cunoscut de transhumanții ardeleni. De fapt toponimul Blăjani se referea și la dealul Blăjani sau Blăjeni (apare sub ambele variante), deal ce se extinde în nord până la Sărulești – Vintilă Vodă. Dealul Blăjanilor, având o asemenea întindere, este posibil ca denumirea să fi fost dată de localnici influențați fiind și de numărul mare de păstori din zona Blajului, care în transhumanța lor foloseau acest traseu.

2.3 Atestări istorice documentare

Informațiile cu privire la schimburile comerciale – respectiv vânzările de animale, sunt foarte prețioase și pentru Blăjani pentru că în 1549, în registrele vigesimale ale Brașovului apare consemnată și localitatea Blăjani din jud. Buzău, cu negustorul Voicu, marfa vândută 3 boi și valoarea obținută 300 de aspri.

Cât privește venirea la Blăjani a lui Radu Blaju, căpitan al lui Mihai Viteazu, poate fi reală și n-a fost întâmplătoare, el a venit de fapt la românii lui transilvăneni, cum de astfel și Răilenii ca și Dodanii au fost tot români ardeleni, care au fost stabiliți provizoriu într-o parte sau alta a drumului de transhumanță, iar la Blăjani, ultimii s-au stabilit definitiv aproape de sec. al XIX-lea.

Perioada 1549-1554 necesită o analiză mai aprofundată pentru că anul 1549 îl considerăm deocamdată a fi anul primei atestări documentare a satului Blăjani, chiar dacă mențiunea nu apare într-un act domnesc, ci în registrele vamale ale Brașovului.

Trei surse vorbesc despre această perioadă: Radu Manolescu în „Comerțul Țării Românești și Moldovei cu Brașovul (sec. XIV-XVI)”, Relu Stoica și Doina Ciobanu în „Istoria plaiurilor buzoiene”, texte și documente, și Harta jud. Buzău, cu localitățile implicate în comerțul cu Brașovul sec. al XVI-lea, aflată în Muzeul de Istorie al jud. Buzău și în care se consemnează ambele localități ale comunei, Blăjani și Sorești.

Mai mulți autori susțin ideea că primul sat format a fost Blăjani, date fiind și condițiile de mediu mai bune pentru acea perioadă și care prin roirea sa agricolă și pastorală a dus la formarea satului Sorești – primul moșnean din Blăjani stabilit în Sorești a fost Sore-Soare, iar de la el și urmașii lui provine numele satului.

15

Din analiza celor aproximativ 50 de documente istorice (cu conținut integral sau în rezumat) din grupa D.I.R., D.R.H., Indice cronologic al Episcopiei Buzăului și Catalogul Documentelor Țării Românești, precum și din alte surse de informare pentru perioada următoare rezultă:

- Satul Sorești este atestat documentar la 14 septembrie 1545, cu patru animai devreme față de Blăjani și se referă la toponimul Sorești. De fapt cele două așezări medievale sunt consemnate în actele vremii.

- Chiar dacă cele două sate sunt atestate pentru prima dată în sec. al XVI-lea, frecvent se constată și se acceptă un decalaj de circa 100-200 ani între înființarea unui sat feudal și prima mențiune scrisă, deci atestarea acestora poate fi cu mult mai timpurie.

Scurt istoric economicPrimul document scris care atestă existența activităților în vatra satului datează din

1571, „cu ocazia întăririi a unor părți cu vie lui Popa Nancu”. Între 1545 și 1845 satele comunei sunt menționate în alte 20 de documente asemănătoare.

Pe raza comunei nu au existat moșii, zona fiind acoperită de păduri. Localnicii au defrișat doar suprafețe necesare construirii caselor și înființării culturilor strict necesare. Ocupațiile de bază au fost creșterea animalelor și negoțul cu produse primare obținute, care se vindeau în zonele și târgurile din apropiere.

Defrișările masive au început la sfârșitul sec. XIX, iar suprafețele eliberate au fost folosite pentru culturi de viță-de-vie și cereale.

Capitolul III – Populația

3.1. Evoluția numerică a populației

Datele nominale foarte bogate oferite de catagrafia satului Blăjani la 1838 în care se consemnează 105 gospodării, numele, prenumele și vârsta capilor de familii, numele și vârsta copiilor, suprafețele de pământ lucrate, numărul de animale pe specii, starea materială și socială a familiilor, reprezintă o sursă de informații cu totul deosebită. La aceste surse se adaugă evidențele introduse de Regulamentul Organic cu privire la înregistrarea căsătoriilor, născuților și decedaților realizate de către biserici începând din 1831.

16

La jumătatea sec. al XIX-lea, în 1846 populația comunei Blăjani, era de aproximativ 860 de locuitori, satul de centru în 1855 avea 118 familii, iar în anul 1864, în întreaga comună existau 210 familii, adică aproximativ 1050 de locuitori.

În perioada următoare, numărul de locuitori crește continuu, iar la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea, aceasta se situa între 1550 de locuitori consemnați în „Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al jud. Buzău, 1892”, și 2126 locuitori înregistrați la recensământul populației din 1912 (populația a crescut cu 576 de locuitori).

În prima jumătate a sec. al XX-lea populația comunei a crescut de la 1729 în anul 1902 la 3047 de locuitori în anul 1951. În această perioadă (1902-1951) s-a înregistrat o creștere de peste 1300 locuitori chiar dacă în acești 50 de ani s-au perindat și unele evenimente ce au influențat negativ creșterea populației, respectiv cele două războaie mondiale și seceta din 1946-1947. Din aceste motive au existat diferențieri privind principalele elemente demografice – natalitate, mortalitate și spor natural.

Evoluția natalității și mortalității ca număr mediu și aspectul general al sporului

natural din perioada 1951-2005:

PerioadaNatalitatea

(Nr. mediu pe perioadă)

Mortalitatea(Nr. mediu pe

perioadă)

Spor natural(nr. mediu)

1951-1960 71,2 26,5 +44,7 (pozitiv)1961-1970 34,5 17,9 +16,6 (pozitiv)1971-1980 9,7 16,8 -7,1 (negativ)1981-1990 12,2 22,6 -10,4 (negativ)1991-2000 11,00 29,2 -18,1 (negativ)2001-2005 10,00 25,2 -15,2 (negativ)

2008 5 19 -14 (negativ)

În concluzie: Natalitatea scade brusc în primii 30 de ani, apoi se menține în scădere ușoară; Mortalitatea scade în primii 30 de ani, apoi începe ușor să crească în următoarea

perioadă; Sporul natural se menține pozitiv, dar în scădere în perioada 1951-1970, apoi scade

accentuat, urmând o ușoară crestere și apoi iar o scădere.

La cele de mai sus au concurat următoarele: procesul intens de industrializare și urbanizare a țării; cooperativizarea agriculturii și mecanizarea acesteia care a creat un surplus de forță de muncă preluat de către industrie, construcții și servicii; intensificarea deplasărilor definitive și crearea unui sold migrator negativ, emanciparea familiei privind numărul de copii, dar mai ales îmbătrânirea populației.3.2 Structura pe sexe și grupe de vârstă

Structura pe sexe se caracterizează prin predominarea populației de sex feminin asupra celei de sex masculin.

Astfel, populația feminină reprezenta 50,8% din totalul populației în 1930, 53,2% în 1956, 51,8% în 1992 și 51,1 în 2002. Raportul dintre sexe se accentuează în perioadele de război în favoarea populației feminine, din cauza pierderilor de vieți bărbătești.

La grupa tânără se constată uneori o ușoară dominare a sexului masculin la naștere, devin apoi egali ca pondere la perioada adultă și se diminuează la grupa vârstnică când predomină femeile.

17

Repartiția pe grupe de vârstă s-a modificat de-a lungul timpului, piramida vârstelor în perioada sec. al XIX-lea și prima parte a sec. al XX-lea se prezintă sub formă de triunghi având la bază o populație tânără bine reprezentată. Către sfârșitul sec. al XX-lea, aspectul piramidei apare puternic deformat, chiar răsturnat și anormal, în care vârstele cuprinse între 55 de ani și 79 de ani sunt de 2-3 ori mai numeroase față de cele de până la 20 de ani.

Aceasta indică un nivel sporit de îmbătrânire a populației și este mai accentuată cu cât ponderea procentuală a populației de până la 20 de ani din populația totală este mai mică de 30%.

În 1992, populația de până la 20 de ani reprezenta doar 17,78% în satul Blăjani și 22% în satul Sorești, ceea ce înseamnă că ambele sate aveau o populație îmbătrânită.

18

Din comparația datelor celor două recensăminte (1977 și 2002) rezultă că în 2002 s-a redus simțitor populația activă, procentual de la 53,8% în 1977 la 25,24% în 2002, iar populația inactivă a crescut în consecință de la 46,2 % în 1977 la 74,76% în 2002.

Densitatea populației s-a modificat în funcție de numărul de locuitori, dar și de modificarea suprafeței totale a comune, astfel în anul 1937 era de 139 loc./kmp, în 1975 de 101loc./kmp, în 2002 de 49.3 loc./kmp iar în 2009 de 42,5 loc./kmp.

Structura națională a fost în 1838 de 91% români și 9 rromi, în 1977 de 99,69% români existând 6 rromi, iar în 2002 românii reprezentau 99,92% din totalul populației, rămânând doar un singur rrom.

Structura confesională – toată populația comunei a fost și este de religie ortodoxă.

În 2009 populaţia stabilă a comunei Blăjani constituia 1093 persoane. Forța de muncă activă era de doar 307 persoane, din cauza fenomenului de îmbătrânire accentuată a populației (60%din totalul populației).

19

Capitolul IV – Economia

Comuna Blăjani, prin poziția sa geografică, a avut și are avantajul de a putea realiza în condiții deosebite complementaritatea resurselor sale cu cele ale muntelui și câmpiei din apropiere. Distanțele relativ mici față de municipiul Buzău, municipiul Râmnicu Sărat și târgul Beceni au favorizat desfacerea în condiții avantajoase a surplusului de produse și procurarea altora necesare.

4.1 Agricultura

Comuna Blăjani, ca oricare comună situată în zona dealurilor joase, are o economie agrară cu funcții predominant agricole în care cultura cerealelor și plantelor tehnice, viticultura și pomicultura se completează cu creșterea animalelor ocupând de-a lungul timpului ponderi diferite în funcție de nivelul de dezvoltare și de nevoi.

Gospodăriile de aici, alcătuite din locuințe, porumbare pentru produsele câmpului, construcții pentru căruțe și unelte agricole, amenajări pentru depozitarea și prelucrarea produselor vitipomicole, adăposturi pentru animale, șură, șiră, stoguri de fân, paie și coceni – indică în mod evident ocupația oamenilor, redând și reprezentând trăsăturile generale tradiționale ale tipului de sat din zona colinară.

4.1.1 Agricultura de-a lungul timpului

Urmele arheologice din epoca nouă a pietrei indică faptul că oamenii își confecționau unelte din piatră, os sau corn, începeau să cultive unele plante și să crească unele animale, devenind astfel sedentari locului.

În a doua epocă a fierului sau geto-dacă foloseau unelte din fier și practicau agricultura ca ocupație de bază (cultura cerealelor, viticultura, pomicultura).

Monele introduse de Traian la 112 e.n și mai apoi de Decius (249-251), au pe ele un spic de grâu și un strugure ca principale bogății ale Daciei.

În secolele IX-XI populația era sedentară, trăia în așezări statornice, în obști sătești lucrând în comun o parte a pământului- în devălmășie, iar o altă parte era împărțită în loturi familiale.

În secolele XIV-XV se îmbunătățesc uneltele și sunt date agriculturii noi terenuri prin defrișare și desțelenire. Se cultiva grâu, orz, viță de vie, pomi fructiferi. Se creșteau animale mari și mici, oile și porcii nu lipseau aproape din nicio gospodărie, iar cele mai multe poseda boi, vaci și cai, ceea ce permitea și un comerț eficient cu animale.

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea a început să se cultive porumbul, viticultura cunoaște o dezvoltare apreciabilă, iar creșterea animalelor rămâne o activitate foarte importantă.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, se limitează loturile țărănești, se restrâng drepturile de folosință asupra pământului, cresc obligațiile de muncă și de dijmă, iar acestea se convertesc în bani.

În secolulul al XIX-lea se dă legea rurală, pământul este plătit de țărani și acesta se acordă în funcție de numărul animalelor de muncă.

La începutul secolului al XX-lea crește vertiginos arendășia, cresc nemulțumirile țăranilor și se declanșează marea Răscoală din 1907.

Cercurile guvernante au publicat la 16 decembrie 1918 decretul prin care se expropria o parte din pământul moșieresc.

20

În baza legii 184 din 23 martie 1945 s-a dat pământ țăranilor fără nicio despăgubire față de moșieri. Au fost împroprietăriți în primul rând țărani fără pământ, apoi cei cu pământ puțin, orfanii, văduvele de război și cei care au luptat împotriva hitleriștilor. Prin această lege s-a desființat moșierimea.

În 2 iulie 1950, la Blăjani se înființează GAC „Drumul Gloriei”cu 44 de familii având 125 ha, 6 boi, 4 cai și 223 oi. În perioada 1958-1962 s-au înființat și au funcționat două întovărășiri la Blăjani ( în total 335 familii în 1959) pentru Gârbova și Bobocu și una la Sorești, întovărășirile constituind primele forme de cooperație simplă.

De-a lungul timpului, locuitorii comunei au beneficiat de suprafețe agricole și neagricole, diferite ca întindere, care s-au modificat crescând din 1864 și până în prezent ( de la 1272 ha în 1892 la 2799,58 ha în 2006).

21

4.1.2 Modul de utilizare a terenului

Condițiile naturale, relieful cu caracteristicile sale, solurile, clima, vegetația și mai ales acțiunea factorului antropic asupra elementelor fizico-geografice sunt reflectate în modul de folosire a terenului.

Inițial, în comuna Blăjani, pădurea ocupa suprafețe foarte mari. În prezent aceasta ocupă 425,21 ha.

În rariștile de pădure, dar mai ales în poienile rezultate prin tăierea copacilor, pășteau animale, iar creșterea acestora constituia o ocupație de bază, care solicita o extindere continuă a suprafețelor de pășuni și fânețe naturale.

Înainte de cooperativizare, terenurile din jumătatea nordică a comunei și cele de pe versanții văilor cu pante mai mari erau folosite pentru cultura viței de vie hibridă, pruni și chiar pentru cultura porumbului, meiului și grâului. Mai târziu, au fost plantate vii nobile și pomi fructiferi din care în prezent, din cauza îmbătrânirii acestora și a lucrărilor necorespunzătoare de întreținere, o parte au trebuit defrișate.

Suprafața ocupată cu terenuri arabile s-a modificat prin desțeleniri, despăduriri, defrișări de vii hibride din zonele de platou.

În 2004 comuna Blăjani are o suprafață de 2280 ha, dintre care 1610 ha sunt ocupate de terenuri agricole, iar 670 de cele neagricole. La rândul lor, terenurile agricole sunt repartizate astfel: arabil - 453ha, pășuni – 707 ha, vii – 337 ha, livezi – 113 ha. Terenurile neagricole sunt reprezentate de păduri – 421 ha, ape –2 ha, neproductiv – 115 ha, drumuri – 56 ha, construcții – 76 ha.

În 2006 suprafața comunei crește, având 2800 ha. Suprafața arabilă deține procente importante de 45, 7%, pășunile 34%, viile 15,78%, iar livezile numai 3,9%.

Cultura plantelor Cerealele pentru boabe ocupă un loc foarte important între culturile

agricole, constituind una din componentele esențiale ale alimentației populației, dar și pentru hrana animalelor. Dintre acestea avem: grâu, porumb, orz, mei.Producția la grâul de toamnă este în jur de 1200 kg/ha, iar la cel de primăvară în jur de 600 kg/ha.

Dintre leguminoase, în această zonă s-a cultivat și se cultivă fasolea, de regulă în cultură intercalată cu porumb, cartofi.

Din categoria plantelor tehnice – respectiv plantele uleioase, se cultivă floarea soarelui și cânepa.

22

S-au cultivat și plante furajere, pentru asigurarea necesarului de nutreț la sectorul zootehnic.

Cultura viței de vie – asigură un venit la ha de 7-8 ori mai mare decât unul cultivat cu cereale.

Cele 261 ha de vie nobilă din comună sunt alcătuite în cea mai mare parte a lor din soiurile Merlot și Cabernet pentru vinurile roșii, și pe suprafețe restrânse, de strugurii de masă.

În ceea ce privește producția, aceasta era în anii obișnuiți de 7000-8000 kg /ha, în anii buni de 10000 kg/ha, iar în cei foarte buni de 15000 kg/ha.

Producerea „Vinului roșu de Blăjani” realizat dintr-un cupaj – amestec de vinuri superioare cu un gust aparte cu o tărie de 10,2 grade și Merlot de Blăjani produs de Asociație precum și organizarea „Sărbătorii vinului”, ajunsă la a 14 ediție, subliniază importanța ce se acordă și acum viei și vinului în Blăjani.

Cultura pomilor fructiferiÎn comparație cu viile, livezile valorifică și mai bine terenurile neproductive sau slab

productive, dar în același timp contribuie și la protecția versanților expuși eroziunii.Din punct de vedere geografic, zona Blăjani se încadrează în regiunea pomicolă

subcarpatică cu un relief de 300-400 m altitudine și condiții pedoclimatice favorabile.Dintre pomi fructiferi de prin grădini (cireși, vișini, meri, peri și pruni), cel mai bine

reprezentat este prunul a cărei utilizare este pentru consumul direct sau preparat-conservat, cât și pentru fabricarea rachiului.

Culturile în masiv de cireș, vișin, păr și măr sunt astăzi în mare parte îmbătrânite și au început să-și reducă producția, dar și suprafața. Culturile de vișin și cireș, care încă produc, au aproape 40 de ani.

Plantările făcute pe raza comunei cu pomi de cea mai bună calitate, potrivite tipului de sol și expunere a versanților, a însemnat un model și îndemn pentru cetățenii comunei care au început să înlocuiască pomii din soiurile obișnuite cu soiuri intensive și de calitate mai bună.

4.1.3 Creșterea animalelor

Creșterea animalelor constituie a doua ramură indispensabilă a agriculturii, care producând hrana substanțială pentru om - carne, grăsimi, lapte, ouă, dar și piei și lână, forță pentru tracțiune, a reprezentat în toate timpurile o sursă imporatantă de venituri.

În comuna Blăjani se cresc bovine, ovine, caprine, porcine și familii de albine. Pe lângă acestea, se mai cresc și păsări, cabaline, iepuri de casă.

În prezent structura pe rase de oi și vaci se prezintă astfel: Rase de oi – Țigaie, Spancă și Merinos. Rase de vaci – Brună (cea mai răspândită), Holstein, Bălțata românească, și mai rar

Sura de stepă.

23

Evoluția numărului și densității animalelor

Animale Nr. total de animale / Densitatea animalelor la o sută de ha în anii:1838 1892 1938 1953 2000

Bovine 167 total 624/66 capete la100 ha

624/48 cap la 100 ha

733/56 cap la 100 ha

480/30 cap la 100 ha

Ovine 727 total 1300/137 cap la 100 ha

2623/202 cap la 100 ha

1900/147 cap la 100 ha

947/59 cap la 100 ha

Caprine 70 total 55/6cap la100 ha

816/62 cap la 100 ha

680/52 cap la 100 ha

328/20 cap la 100 ha

Porcine 13 total 209/27la 100 ha

960/105 cap la 100 ha

950/105 cap la 100 ha

971/214 cap la 100 ha

Familii albine

75 total 50/4 familii la 100 ha

- 72/6 familii la 100 ha

325/16 familii la 100 ha

Prezintă interes și raportarea efectivelor de animale la numărul de exploatații agricole. Astfel, în 2002 s-au înregistrat:

480 bovine în 225 exploatații; 974 ovine în 254 exploatații; 328 caprine în 174 exploatații; 971 porcine în 427 exploatații; 10206 păsări în 475 exploatații; 58 cabaline în 46 exploatații; 27 iepuri de casă în 7 exploatații; 325 familii de albine în 15 exploatații.

Având în vedere ambele ramuri – cultura plantelor și creșterea animalelor, producțiile realizate, modul de obținere a acestora și valorificarea produselor, se poate spune că agricultura din Blăjani se încadrează momentan în tipul de practică și activitate extensivă – respectiv agricultura tradițională de subzistență, care produce doar pentru necesitățile familiei sau ale comunității sătești.

4.2 Comerț, industrie și alte activități

Bănci populare și cooperative de consum

După reforma agrară din 1864 și locuitorii comunei Blăjani au resimțit imediat lipsa creditului pentru plata impozitului funciar, a ratelor pentru loturile luate în stăpânire, a terenurilor luate în arendă, dar și pentru procurarea de bunuri de consum, inventar agricol, semințe de calitate mai bună ș.a.

În 1881 a fost aplicată Legea caselor județene de credit agricol – cu caracter cooperativ. Acestea au funcționat până în 1892, locul lor fiind luat de banca centrală de stat „Creditul Agricol” cu sucursale județene, după care s-a trecut la Băncile Populare ca instituții de credit.

24

Anuarul Băncilor Populare din România pe 1902 consemna banca numită „Blăjanca” – de economii, depuneri și împrumuturi, fondată prin cotizațiuni lunare. Aceasta a fost înființată și și-a început operațiunile la 1 mai 1902 cu 43 de membri și un capital de 43 lei. La 1 septembrie 1902 avea 59 de membri cu 914 lei capital și oferea împrumuturi cu 10% dobândă. Inițiativa înființării a aparținut profesorilor I. Milea, N. Tomescu și preotul Diamandi.

În 1946 s-a reînființat cooperația de consum la inițiativa preotului Petre Palade. În 1948, în comuna Blăjani figurau Cooperativa Unirea și Cooperativa Soreșteana, ambele cu băcănie, mărunțișuri, măcelărie și manufactură.

Până în 1973 cooperativele au purtat numele de „Cooperație de consum”, iar în 1973 acestea și-au schimbat denumirea în „Cooperative de producție, achiziții și desfacerea mărfurilor”. În 1986 s-a unit cu cooperativa din Poșta Câlnău. Acestea în 1993 și-au transferat patrimoniul la Federalcoop Buzău.

După o îndelungată activitate în folosul populației, cele două cooperative n-au mai putut face față concurenței unităților cu același profit aparținând altor agenți economici privați și și-au încetat activitatea – cea de la Blăjani în 2003, iar cea de la Sorești la 1 aprilie 2006.

Obștile

Alte forme de cooperație din prima jumătate a secolului al XX-lea au fost: „Obștea de arendare Sf. Nicolae” din care făceau parte 50 de cetățeni și

care la 1911 obțineau în arendă de la Primăria Râmnicu Sărat moșia donată acesteia de către Toma Bagdat (moștenitor al lui Alecu Bagdat). Contractul s-a încheiat pentru perioada 1 aprilie 1911 – 1 aprilie 1916.

În perioada 1921-1929, în localitatea Blăjani, satul Sorești, a funcționatSocietatea Cooperatistă (Obștea) de cumpărare pământ „Mihail Antonescu”.Actul constitutiv al Societății a fost autentificat în data de 2 februarie 1921, la sediul Primăriei Blăjani, în prezența a 40 de obșteni. Statutul societății, la art. 47 și 48 specifică faptul că procurarea sumelor se face prin Banca Populară „Blăjanca”, Banca Federală „Buzău” sau prin Casa Centrală (direcția financiară și a creditului ipotecar).

Întreprinzători particulari și comercianți

Documentele istorice consemnează pe cei 7 negustori din Blăjani și Sorești, care în perioada 1549-1554 erau prezenți pe piața Brașovului și care după ce își vindeau animalele, cu o parte din bani cumpărau și apoi revindeau în comună bunuri deosebite ca cele ale meșteșugarilor brașoveni.

La 1892, conform Dicționarului geografic și istoric al județului Buzău, în comuna Blăjani își desfășurau activitatea un număr de 19 comercianți români, iar la 1 aprilie 1944 erau înscriși la Camera de Comerț și Industrie a județului Buzău 8 întreprinzători: Constantinescu Nicolae și Răileanu Constantin pentru comerț cu manufactură, Nicolae Toader pentru precupeție fructe, Gheorghe Popescu și Gheorghe Vasile pentru geambășie, Nicolae Dumitru, Ion Răileanu și Stan Răileanu pentru comerț cu produse de băcănie.

În 1948 pe raza comunei figurau 2 mori aparținând lui Ion Constantinescu și Popa Avramescu.

Rachiul din tescovină și din borhotul de prune se obținea într-un număr însemnat de cazane înregistrate în evidențele Primăriei. Astfel, în 1948 figurau 26 de cetățeni cu cazane, în 1949 s-au mai adăugat 12 cazane, iar în 1952 numărul acestora ajunsese la 45 cazane la cetățeni și două la GAC.

25

După 1989, pe raza comunei au apărut și își desfășoară activitatea un număr însemnat de societăți comerciale. În anul 2001 existau 11 societăți comerciale proprietate privată și 3 unități prestatoare de servicii, iar în 2006 existau următoarele:

Societatea Agricolă Blăjanca S.A. – agricultură; SC Agromir SRL – agricultură; AF Ion Lucian Marius – comerț cu amănuntul în magazine nespecializate; SC Geodana Com SRL; AF Alexandru Nicolae – comerț, dar a avut și un bar; PF Alexandru Nicu – comerț, inițial tăiere, impregnare lemn; Pf Frățilă Gina – comerț; SC Tomis Prod Expo SRL – morărit, sifonărie; SC Biruința SRL – morărit, comerț, bar; SC Șerban Toma SRL – comerț; SC Anabela SRL – transport și servicii; SC TNT Service SRL – agricultură; SC Draghia Carmen SRL – transport și comerț; SC TOP Lali Sorești SRL – turism.

Asociația Prietenie Prouilly – Sorești, comuna Blăjani

Este o asociație neguvernamentală (ONG) înființată în 1993 când a căpătat statut juridic. Începând cu 1990, francezii din Prouilly au început să aducă în Sorești ajutoare umanitare constând din bunuri de îmbrăcăminte, alimente și medicamente.

Grupul de inițiativă format în Sorești au lansat ideea că ajutoarele umanitare nu ar fi prioritate pentru săteni, ci mai degrabă ar prezenta interes informația și schimbul de experiență în domeniul agricol și în special în viticultură. Ideea a fost acceptată imediat de partea franceză și s-a trecut la aplicarea acesteia în practică. S-au realizat schimburi de experiență concretizate prin venirea unor specialiști în viticultură din regiunea Bordeaux, care au constatat starea viilor, modul de vinificație, păstrarea, conservarea și valorificarea vinului.

Ca urmare a acestor schimburi de experiență s-a realizat o îmbunătățire a calității vinurilor și s-a reușit îmbutelierea acestuia sub denumirea de „Merlot de Blăjani”, care a fost premiat chiar la prima sa participare la Focșani cu „Medalia de Argint” și alte doua medalii de bronz obținute la Odobești (2004).

De asemenea, se poate menționa că asociația a intrat în parteneriat cu alte asociații neguvernamentale din țară și de peste hotare. Ca urmare a acestor colaborări, în anul 1997 a fost obținută o finanțare neguvernamentală de la PHARE, în valoare de 72.000 euro în special pentru viticultură. Cu această ocazie s-a inițiat „Sărbătoarea Vinului” la Blăjani în 1999, continuându-se de atunci în fiecare an.

Colaborarea cu acești parteneri a deschis și perspectiva unui turism local de tranzit în special între Moldova și Muntenia, proiectat prin S.C. TOP LALI SOREȘTI SRL – TURISM, care a promovat imaginea satului Sorești și a comunei Blăjani, numele acestora apărând în publicații din Franța cum sunt: „Le Guide du Routard” (Ghidul Călătorului), Ed. Hachette, în care satul Sorești a apărut în fiecare an începând din 2000.

În revista „La vigne” (Via) – revista lumii viticole, la pag. 104 se oferă informații despre asociația de viticultură de la Sorești – Blăjani – „300 de ha de vie repartizată pe 850 de familii” și se face aprecierea că „România ar putea fi Chile al Europei (de la statul Chile din America de Sud). Dispune de terenuri foarte bune, potențial foarte bun, prețuri atractive, cu 10000-12000 dolari se poate planta un ha de vie”.

26

Iată deci cum o inițiativă foarte bună de constituire a acestei Asociații cu profil economic, social, cultural și turistic, care și-a extins treptat legăturile cu prietenii francezi, dar și cu alte asociații neguvernamentale, a reușit să se facă cunoscută și apreciată. Niciodată până acum, satul Sorești și comuna Blăjani n-au reușit să fie amintite în atâtea publicații și reviste franțuzești. În fond, cele două localități sunt niște sate românești obișnuite, dar cu oameni aparte.

27

4.3 Căile de comunicație și transporturile

Pentru comuna Blăjani, situată pe o vale înfundată, parțial izolată, poteca și drumul natural au constituit cele mai vechi căi de comunicație, care s-au menținut până târziu.

Condițiile fizico-geografice ale comunei presupuneau eforturi mari pentru amenajarea și întreținerea drumurilor. Din mai multe încercări și variante s-au ales, în timp, cele actuale spre Izvorul Dulce, Pruneni, Vadu-Sorești, Aliceni, Zărnești-Fundeni, Zilișteanca și bineînțeles drumul comunal Soreasca-Mărăcineni.

În prezent, principala cale de legătură cu municipiul Buzău este drumul județean 215A, Blăjani-Zilișteanca, drumul județean 220 Zilișteanca - Poșta Câlnău și E85 Poșta Câlnău – Buzău, în total 25 km. Cu excepția segmentului Blăjani – Sorești doar pietruit, drumul este modernizat, asfaltat, cu puțin timp înainte de 1989.

Drumul județean 215A, Izvorul Dulce – Zilișteanca este astăzi parcurs de tot felul de mijloace auto, tractoare și căruțe, dar cu oarecare greutate în sectorul Izvorul Dulce – Sorești, rămas nemodernizat și care, anual continuă să solicite fonduri serioase pentru pietruire și întreținere.

Astăzi, comuna dispune de 9 km de drum județean, 12,2 km de drum comunal și 15,48 km de străzi, acestea ocupând o suprafață de 55,2 ha (aproximativ 2% din suprafața totală a comunei).

Fiind de la început comună, a beneficiat și de servicii publice ca Poșta și poștașii care au deservit populația comunei, iar în unele perioade și populația satului Băești, aducând vești mai bune sau mai puțin bune de la rudele aflate departe, colete sau mai nou ajutoare și pensii.

Telefonia – la început doar Primăria dispunea de telefon apoi și Poliția, iar astăzi toate instituțiile din comună și circa jumătate din numărul familiilor, 350 abonați, la care se adaugă și multe telefoane mobile.

Radioul și televiziunea sunt prezente aproape în toate casele, locul cântecului de pe ulița satului de altădată este luat astăzi de aparatele de radio și muzica discotecilor cu stațiile lor de amplificare. În ceea ce privește televiziunea, datorită faptului că în anumite părți ale satului nu se recepționează bine emisiunea TV, oamenii și-au făcut rost de antene speciale cu care recepționează zeci de posturi, iar din 2005 a început să se introducă și cablul TV.

Transportul energiei electrice este bine asigurat și fiecare gospodărie beneficiază de lumina electrică, inclusiv și iluminatul stradal. În comună mai sunt doar trei gospodării fără energie electrică, situate în puncte mai izolate. Alte trei gospodării din Sorești, de la ieșirea din Blăjani, au fost electrificate în aprilie 2008.

28

Capitolul V – Instituțiile

5.1 Primăria

Începând din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, pârcălabii satelor ies mai bine în evidență, prin creșterea atribuțiilor și a răspunderilor lor și prin urmele scrise pe care aceștia le lasă în actele vremii – documentele vremii.

Pârcălabii erau reprezentanți ai satelor aleși cu aprobarea domniei ca „oameni de slujbă și drepți față de săteni”. Aceștia aveau în subordine vătășei prin intermediul cărora erau transmise poruncile pentru obștea satului.

În ierarhia socială, pârcălabul avea rangul de boier mărunt de țară numit uneori și „boier zlotaș” pentru faptul că mai ales în sec. al XVIII-lea, una din atribuțiile acestuia era de a strânge o dare de bani.

La legiuirea din 1851, administrației locale i s-au încredințat atribuții speciale privind supravegherea „tocmelilor de bună voie” încheiate între proprietari și săteni – învoieli care începuseră mai ales cu Regulamentul Organic. Legiuirea prevedea ca drepturile și îndatoririle proprietarilor și lucrătorilor să fie „păzite cu scumpătate” de sfatul înființat în fiecare sat.

Prin legea din 1866, adoptată de Adunarea electivă se reglementa executarea tocmelilor agricole punând consiliul comunal și în primul rând pe primar la dispoziția proprietarilor și arendașilor.

Primarul avea puteri discreționare, atribuții executive, fiscale, judecătorești, putea dispune de libertatea locuitorilor putând aresta sau pedepsi cu amendă sau închisoare. Primarul era șeful administrației locale, organul executoriu al comunei și în același timp reprezentantul puterii centrale – agentul principal al guvernului.

În cei 140 de ani din care s-au putut cerceta documentele de stare civilă și în care apar primarii în calitatea lor de „ofițeri ai stării civile”, rezultă că la Primăria Blăjani s-a perindat un număr de 44 de persoane fizice – primari în 54 de mandate, 10 dintre aceștia fiind realeși de mai multe ori.

Din evidențe rezultă că, de regulă, primarii erau schimbați foarte des la perioade de 1-2 ani, fie la intervenția organelor superioare, fie a forțelor politice locale.

Pentru perioada de după 1990, consiliile locale și primăriile funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comună în condițiile legii.

În Blăjani, în anul 2004 au fost aleși 9 consilieri care au format Consiliul Comunal ale cărui atribuțiuni sunt stipulate în legea 215/23 apr. 2001. Unele dintre aceste atribuțiuni sunt:

Aleg și au ales viceprimarul în persoana d-lui Grigore N. Ion; Contribuie la realizarea măsurilor de protecție și asistență socială, asigură protecția

drepturilor copilului; Acționează pentru protecția și refacerea mediului înconjurător, în scopul creșterii

calității vieții; Contribuie la protecția, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor

istorice; Stabilesc măsurile necesare pentru construirea, întreținerea și modernizarea

drumurilor, podurilor, precum și a întregii infrastructuri; Aprobă bugetul local, stabilește impozite și taxe locale; Administreză domeniul public și domeniul privat al comunei; Înființează societăți comerciale și servicii publice de interes local ș.a.

Primarul Dumitru Nicolae (primar în perioada 1991-2008) îndeplinește o funcție de autoritate publică. El este șeful administrației publice locale pe care o conduce și o controlează.

29

Primarul, conform articolului 68 din legea amintită, îndeplinește un număr de 26 de atribuțiuni principale între care:

Asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor,a prevederilor constituției și punerea în aplicare a legilor, a decretelor, hotărârilor de consiliu;

Exercită funcția de coordonator principal de credite; Asigură ordinea publică și liniștea locuitorilor prin intermediul poliției,

pompierilor; Întocmește proiectul bugetului local; Asigură întreținerea și reabilitarea drumurilor publice proprietate a

comunei; Îndeplinește funcția de ofițer de stare civilă ș.a.

Alegerile din iunie 2008 au stabilit următoarele:Pentru funcția de Primar a fost ales dl. ISPAS GHEORGHE

Viceprimar: DUMITRU NICOLAEConsilieri: SUFLEA VASILE DĂNUȚ

ION DUMITRU RUSU ELENA

GRIGORE ION DAVID DOINA MIHAELA ANDREIAȘ CONSTANTIN VASILE STOICA NICOLAE ION LUCIAN MARIUS

Primăria comunei Blăjani – 2008

30

5.2 Bisericile

Biserica „Sf. Nicolae” din Blăjani

Pentru a sublinia spiritul religios din localitate, autorii evidențiază viața și activitatea Mitropolitului Dionisie Lupu, născut la 25 februarie 1769 în casa Clucerului Costache Lupu, boiernaș ridicat dintre moșnenii satului Blăjani.

Firește că personalitatea și activitatea sa și a familiei sale au exercitat o influență pozitivă importantă asupra vieții religioase din Blăjani și din jur.

După aceiași autori, biserica veche era din lemn și a fost construită înainte de anul 1750, fiind amplasată în partea de jos a bisericii actuale. A fost mărită în 1801 și refăcută în 1821 de preotul Ioniță, dar avariată puternic la cutremurul din 1858.

Actuala biserică, clădită peste drum de cea veche, a fost plasată pe un teren mai potrivit și stabill fiind dată în folosință în anul 1864 (lucrările au mai continuat până în 1866).

Ultimele lucrări s-au realizat în anul 2001 prin strădania P.C. Pr. Haralambie Cătălin, când acoperișul a fost înlocuit în întregime, biserica fiind acoperită cu tablă nouă.

Pictura inițială se apreciază că a fost făcută în 1868 de Ioniță Zogravul după data consemnată pe două icoane. Biserica a fost repictată în anii 1952-1959 cu excepția Sfântului Altar, iar ultima reînnoire a picturii a fost realizată între anii 1979-1988, resfințirea fiind oficiată la 30 octombrie 1988.

Cele mai valoroase obiecte de cult sunt cele care provin de la biserica veche, opt dintre acestea fiind realizate în perioada 1818-1907. Cărțile de cult vechi tipărite în perioada 1798-1897 sunt în număr de 30, iar la acestea se adaugă altele mai recente.

Biserica Sf. Nicolae, Blăjani

Cataplasma Bisericii Sf. Nicolae

31

Preotul Eugen Haralambie (1977-1995) reface pictura și resfințește biserica la 30 octombrie 1988.

La 1 iulie 2008, la Blăjani este transferat preotul Baba Nicolae, venit de la Parohia Vălcele – Ulmeni, jud. Buzău.

Cimitirul înființat înainte de 1800 a fost extins în 1990 cu 1600 mp, ajungând astfel la 6120 mp.marea majoritate a crucilor sunt din piatră, mozaic sau chiar din marmură, iar mormintele sunt bine îngrijite și cu flori.

Biserica Sorești

Biserica de lemn cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil a apărut în timp, data construcției nefiind cunoscută.

Denumirea de Flămânda a fost dată mai târziu de localnicii soreșteni, după dispariția satului Tătărani. Oricum, biserica a aparținut inițial unui așezământ monahal care a asigurat și asistența spirituală pentru săteni până la 1863 când Alexandru Ioan Cuza a făcut secularizarea averilor mănăstirești, iar aceasta a devenit biserică a satului Sorești.

Biserica de lemn a fost folosită pe întreaga perioadă de până la 22 octombrie 1950, dată la care s-a făcut sfințirea bisericii celei noi din Sorești.

Biserica de lemn

După această perioadă biserica de lemn intră într-un proces rapid de degradare, iar prin inițiativa și cheltuiala lui Toma Ibriș din Corneanca Blăjani este renovată în anii 1962-1964.

În 1978 preotul Cristea Ispas realizează din nou lucrări de renovare a bisericii întrucât viiturile de pământ blocaseră intrarea acesteia, talpa era într-un stadiu avansat de putrezire, iar scândura care căptușea exteriorul era degradată.

Pictura bisericii este frumoasă și luminoasă, iar actualele icoane sunt copii făcute în perioada preotului Cristea. Icoanele inițiale de patrimoniu au fost mutate la biserica nouă, iar unele se află la Muzeul Episcopiei Buzăului și Vrancei. Același lucru s-a întâmplat și cu unele cărți bisericești.

Biserica a fost resfințită pe timpul preotului Soare Nicolae (1991-1995).

32

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Sorești

Creșterea numărului de locuitori în raport cu spațiul mic al bisericii din lemn, poziția izolată a acesteia și gradul avansat de degradare au stimulat interesul pentru o nouă biserică mai spațioasă localizată chiar în satul Sorești.

Pe 20 ianuarie 1942 încep lucrările la fundație și zidărie. Pe 23 februarie 1950 s-a organizat licitația pentru realizarea picturii la catapeteasmă, la care a participat un număr de 5 ofertanți.

Sfințirea Bisericii s-a făcut la data de 22 octombrie 1950.În perioada 1975-1978, pe timpul preotului Cristea Ispas, s-a realizat pictura pentru

întreaga biserică, folosindu-se culori foarte vii pe un fond predominant albastru, care creează p stare de seninătate, liniște și optimism pentru credincioși.

În anul 2008, d-l Lefter Alexandru Sorin a sponsorizat pictura din exteriorul bisericii și alte lucrări ca zugrăvit, reparații de jgheaburi, pavane ș.a.

Părintele Bănică Ispas și Cristea Ispas sunt considerații ctitorii bisericii noi.

Biserica „Nașterea Maicii Domnului

33

Preotul Crăciun Ciprian (2003) titular și în prezent, își începe activitatea sa pastoral-misionară la biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Sorești, se preocupă de înfrumusețarea locașului de cult, achiziționează Sfânta Evanghelie, o trusă pentru împărtășit, pentru botez, candele, cărți de cult, veșminte preoțești și definitivează lucrările la casa parohială.

Cimitirul, situat în imediata apropiere a bisericii, este deosebit, bne îngrijit, având și cruci foarte vechi aduse din cimitirul de la „Flămânda” în anul 1956. În anii 1990-1991, enoriașii au reușit să împrejmuiască întrega suprafață de 5000 mp cu plăci de beton și stâlpi de metal.

5.3 Școlile din satul Blăjani și din satul Sorești

Școala, ca instituție specializată pentru activitatea instructiv-educativă, a avut și are un rol hotărâtor pentru formarea omului. Învățătorul și școala au fost și rămân o a doua familie pentru copii și adolescenții satului.

În Blăjani, dacă întrebi pe bătrânii satului unde a fost prima școală, îți vor răspunde „la” sau „lângă biserică”, iar primii învățători au fost preoții care inițial s-au preocupat de pregătirea cântăreților și a altor credincioși care participau la activitățile bisericii, pe lângă care au fost atrași și copii care dovedeau calități deosebite.

Învățământul de la sate era de 2 ani, iar planul de învățământ cuprindea scrisul, cititul, socotitul, instrucția catihetică, cunoștințe despre munca câmpului și elemente de economie casnică.

După Revoluția din 1848, ca măsură de pedepsire a învățătorilor a fost închiderea școlilor de prin sate și suspendarea salariilor pe 3 luni. Însă școala Blăjani a fost redeschisă în anul 1859.

Din „Statistica pe județe a școlilor rurale în anul 1893/1894” rezultă că la Blăjani exista o școală, proprietatea comunei, construită în 1841, alcătuită din 2 săli, fără locuință pentru învățător, cu o curte de 256 mp și fără grădină, iar ca număr de copii existau 232, fiind necesară înființarea măcar al celui de-al doilea post.

O statistică ulterioară a „...localurilor de școale rurale construite în toată țara de la înființarea Casei Școalelor până în perioada 1897-1910” pag. 26, consemnează situația școlii Blăjani care are un spațiu împrejur de 2500 mp, este proprietatea comunei, are o sală de clasă și locuința dirigintelui. Construcția a început în mai 1903 și s-a terminat la 1 septembrie 1903. În spațiul respectiv exista și o mică bibliotecă școlară cu 31 volume realizată în 1902. La Sorești suprafața terenului era de 5012 mp, donat de Mihail Antonescu, iar școala avea o sală de clasă realizată din zidărie și fără locuința dirigintelui.

Începutul secolului al XX-lea (anul școlar 1902-1903), găsește comuna Blăjani cu 2 unități: școala Blăjani, învățător Milea Ion născut în 1855, studii curs primar, titular din septembrie 1875, cu titlul „definitiv” obținut în 1900 și școala Sorești, învățător suplinitor Nicolae Tomescu având ca studii seminarul.

Elevii erau antrenați și într-o serie de activități extra-școlare cu rol instructiv-educativ. Astfel sălile de festivități (de fapt săli de clasă cu scenă) erau folosite lunar și cu ocazia serbărilor școlare, pentru șezători culturale urmate de dansuri naționale, cântece populare, recitări și chiar piese de teatru.

După război, crește numărul de copii școlarizați ca urmare a înființării a doua posturi la Blăjani și încă unul la Sorești. De asemenea se asistă pe pregătirea cadrelor didactice care predau la clasele VI-VII – învățământul supraprimar. În 1948, supraprimarul se înlocuiește cu școala elementară de 7 ani.

34

Pentru perioada următoare, un rol important l-a avut Reforma învățământului din 1948. Aceasta a solicitat spații școlare în plus, un confort îmbunătățit, precum și cadre bine pregătite pentru a face față cerințelor programelor pentru clasele V-VII – programe cu mult mai pretențioase față de cele de la învățământul supraprimar.

Nu departe de școala veche din Blăjani cu două săli de clasă, în 1965 s-a construit o școală cu 4 săli de clasă, laborator, bibliotecă, cancelarie și dependințe în care funcționează azi școala generală cu clasele I-VIII.

În locul școlii vechi din Sorești (din 1912) afectată puternic de cutremurul din 1977 s-a construit în același an o alta cu o sală de clasă și cancelarie în care își desfășoară activitatea și grădinița de copii.

Nivelul de instruire al populației din comuna Blăjani la recensământul din 2002 se prezenta astfel: 15 cetățeni erau absolvenți ai învățământului superior, 8 absolvenți ai învățământului postliceal și de maiștri, 136 absolvenți de liceu, 137 absolvenți de învățământ profesional și de ucenici, 405 absolvenți ai învățământului gimnazial, iar 86 cetățeni se încadrau la categoria „fără școală absolvită”.

În perioada 1838-2008 în școala Blăjani au predat 234 de învățători și profesori, iar directorii au fost în număr de 19. În prezent directoare la școala Blăjani este Ene Georgeta.

Învățământul preșcolar, respectiv grădinițele educă și formează copiii mici din punct de vedere psihic și fizic, social și moral în vederea pregătirii lor pentru școala generală și sprijină mamele care lucrează în producție, antrenând copiii la activitățile din căminele preșcolare.

În Blăjani, grădinițele au luat ființă în 1951 și au funcționat cu regim de cămin sezonier în perioada muncilor agricole. În 1952 funcționa un cămin sezonier ca instituție preșcolară cu un număr de 40 de copii în vârstă de 3-7 ani pe lângă GAC Blăjani. Acesta avea un program de 12 ore, era condus de 2 educatoare (Grafcenco Mochia, Ioniță Georgeta) și avea ca ajutoare o colectivistă cu 7 clase elementare, care era retribuită cu „zile muncă” la GAC.

În afara muncilor agricole, grădinița funcționa cu program normal, iar copiii erau împărțiți după vârstă în „grupa mică” – 3-4 ani, „grupa mijlocie” – 4-5 ani și „grupa mare” – 5-6 ani.

În prezent, școlile și grădinițele din comună sunt bine dotate cu material didactic și mobilier nou. La școala Blăjani s-a amenajat un cabinet de informatică cu 10 calculatoare și un copiator xerox, precum și 2 calculatoare pentru secretariat. Chiar și școala Sorești dispune

35

de 2 calculatoare. La școala Blăjani s-a realizat încălzire centrală, fapt rar întâlnit în școlile rurale.

În cei 170 de ani de existență și funcționare a școlii Blăjani, aceasta a reprezentat instituția cea mai solicitată în activitatea sa de instruire și educare a numeroaselor generații de elevi.

Școala generală cu clasele Școala cu clasele I-IV din Sorești I-VIII Blăjani

5.4 Căminul Cultural

Căminul Cultural, ca instituție de propagare a culturii la sate, adună laolaltă toți intelectualii satului – învățători, profesori, preoți, medici și cadre medicale cu pregătire medie, ingineri agronomi, reprezentanții Primăriei, ai Poliției, ai altor instituții în calitatea lor de transmițători, modele de urmat și formatori de opinie și de cealaltă parte întreaga comunitate în calitate de beneficiară a actului de cultură. Între cele 2 părți nu se poate face totuși o distincție perfectă pentru că în domeniul culturii spirituale ambele grupări sunt și producători și consumatori de cultură și ca atare se completează reciproc.

La nivel local și național se simțea nevoia unei mai bune organizări a activității culturale. Astfel, în 1923, la nivel național lua ființă „Fundația Principele Carol” pentru ajutarea, susținerea și crearea faptelor de cultură.

Articolul 7 din statutul fundației solicita ca în fiecare comună rurală să ia ființă „Fundația Principele Carol” – cămine culturale în raport cu mijloacele locale, acestea fiind conduse de un sfat cultural.

Scopul urmărit era „înființarea de case de cetire, înființarea de biblioteci, muzeu local, un depozit pentru desfacerea cărților, revistelor și publicațiilor trimise de Fundație, înființarea unei băi, a unui depozit de medicamente, educație și practică sanitară, educație și practică economică, șezători, teatru, conferințe, cetire, sfaturi, comunicări pilduitoare din lumea întreagă, îndemnuri la întovărășiri economice, vestirea despre o lege nouă, muzică, cinematograf, jocuri, lucru, cursuri duminicale sau serale, păstrarea datinilor și strângerea folclorului local, sărbătorirea zilelor mari ale românilor și cinstirea faptelor de virtute cetățenească ”.

Apelul „Fundației Principele Carol” din 1923 a fost receptat imediat la Blăjani și probabil că la Sorești funcționa un astfel de Cămin Cultural pentru care „Obștea Mihail Antonescu” în perioada 1921-1928 a cumpărat și oferit 0,50 ha pentru construirea localului de Cămin Cultural.

36

Ziarul „Acțiunea Buzăului” I, nr. 3 din data de 16 septembrie 1934, pag.7, în articolul „Societatea Culturală George Coșbuc” Blăjani, arată că un grup de tineri studenți, învățători și elevi din comuna Blăjani au înființat o societate culturală și sportivă sub conducerea studentului Bălășoiu, iar în vara acelui an învățătorii au pregătit și prezentat programe alcătuite din coruri, recitări, conferințe și o piesă de teatru cu care au dat serbări în Blăjani, Urlători, Zărnești ș.a.

Mai târziu, în anul 1962, Căminul Cultural Blăjani și-a luat denumirea „Viață Nouă” și cel din Sorești „Mihai Eminescu”. Întreaga perioadă până la sfârșitul anului 1989 a fost bogată în manifestări culturale, în dezbateri de ordin economic – respectiv pe teme agricole, dezbateri pe tema principalelor evenimente politice interne și internaționale, de cunoaștere și respectare a legilor, de comportare și conviețuire civilizată ș.a.

Clădirea Căminului Cultural și a bibliotecii comunale, dată în folosință în anul 2008

Alte instituții din comuna Blăjani: un cabinet medical (Dr. Murariu Romeo), o farmacie, un cinematograf, două biblioteci, Poliția, Jandarmerie.

37

Capitolul VI – Etnografia

6.1 Habitatul

6.1.1 Casa şi gospodǎria ţǎrǎneascǎ

La începutul secolului al XVIII-lea locuințele erau reprezentate în marea lor majoritate din bordeie îngropate mai mult sau mai puțin în pământ și erau acoperite cu frunze sau coceni de porumb. Accesul se făcea pe o scară cioplită în pământ și se ajungea într-o încăpere prevăzută cu o vatră pentru încălzit și pregătit hrana.

Mai existau și case țărănești la suprafața solului, numite colibe, depărtate unele de altele. Erau construite în general din lemn la colțuri, având pereții din garduri de nuiele împletite, acoperite pe dinăuntru și pe afară cu tencuială de lut. Acoperișul era format din mai mulți căpriori peste care se așternea un strat gros de paie. O astfel de colibă avea doar o odaie mare și o polată care slujea de cămară.

La începutul secolului al XX-lea locuința adăpostea de regulă o familie, care avea 2-3 camere. Mobilierul consta din 1-2 paturi, 2-3 scaune și eventual o măsuță cu picioare scurte la care serveau copiii masa. În tinda aflată de obicei între camera „de zi” și cea „de curat” sau „casa mare”, uneori se afla vatra pe care se gătea în ceaune de tuci sau oale de pământ. În „casa mare” se aflau lada de zestre, patul acoperit cu velințe țesute în casă, pe care erau așezate perne mari și mici umplute cu fulgi, masa cu față de masă din in, cânepă sau borangic și scaunele pentru musafiri. Această cameră se folosea în ocazii diferite: nuntă, botez, înmormântare, când venea preotul sau musafiri mai aleși.

Iluminatul se făcea cu lumânări din ceară sau din seu de oaie, iar unele familii foloseau lămpi cu petrol.

Față de pernă Carpetă

Între cele 2 războaie, casele țărănești devin mai spațioase, multe având 3-4 camere, cu podeaua din pământ bătătorit și apoi lipit cu lut galben amestecat cu balegă de cal sau de bou. Numai la casele noi apare podeaua de scândură.Toate încăperile, ca și prispa, aveau tavanul din scândură cu grinzile la vedere, iar printr-o deschizătură a tavanului se urca în pod.

Vatra dispare, iar locul său este luat de sobele de zid cu plită. Mobila este tot simplă: un pat din scândură cu saltele de paie sau fân, o masă dreptunghiulară, scaune fără spătar, un cufăr, o ladă de zestre și o laviță.

38

Modele de ștergare

Toate casele aveau prispe cu balustrade traforate, iar altele erau prevăzute cu foișor pe sub care se intra în beci. Pereții exteriori aveau unele modele în relief, de frunze, flori, rozete, roți solare.

În multe gospodării apar construcții anexe cum ar fi porumbare, magazii, pivnițe, grajduri pentru animale, bucătării de vară, afumători pentru prune și șuncă, cuptor pentru copt pâine și mai ales colacii pentru diferite sărbători religioase.

Casa Paraschiva Dafina Sorești Casa Dumitru Gheorghe Petre Blăjani

În a doua jumătate a secolului al XX-lea și în prezent, casele devin mult mai spațioase, cu fațade mai simple, colorate diferit, făcute din cărămidă, cu podele de scândură și fără tâmplărie traforată.

Casele sunt electrificate, iar mobila veche este înlocuită cu cea nouă de la oraș. Din inventarul casei nu lipsesc aragazul, frigiderul, radioul, televizorul color, telefonul și uneori mașina de spălat. Din bucătărie au dispărut aproape complet lingurile de lemn, oalele de pământ pentru prepararea hranei și s-a redus numărul cănilor de lut pentru apă și vin.

39

âReferitor la gospodărie și în special la locuință este de subliniat faptul că fiecare

gospodar este mândru de ce a realizat, iar oaspeții și-i primește mereu cu arhicunoscuta invitație „poftiți în casă”, unde odată intrat, se străduiește să te trateze cu ce are mai bun, cu dulceață, fructe, o țuică sau un pahar cu vin – toate produse în gospodăria sa. Bucuria cu care ești primit și grija să te simți cât mai bine este o constantă atât pentru trecut, cât și pentru prezent, iar faptul că la plecare te însoțește aproape întreaga familie și nu uită să spună „mai poftiți pe la noi” dovedește ospitalitatea specific românească.

În gospodării mai sunt prezente unele bunuri materiale și unelte specific țărănești, dar mai ales numărul relativ mare de meșteri populari care au transformat mediul natural. Uneori aceștia au prelucrat în mod artistic lemnul, plantele textile, pieile de animale, lâna, părul de capră, nuielele de salcie, foile de porumb și altele, creând bunuri care se regăsesc în casa țărănească, în mobilierul acesteia și în lada de zestre.

Oricât de emancipate ar fi azi unele familii din comuna Blăjani, în gospodăria lor tot vei găsi elemente cu specific țărănesc (ștergarul de la icoană, scoarțele, carpetele, peritarele, cuverturile de prin casă, butoaie, bute, hârdău, cadă, tocitoare, botă, putini și altele) care trădează desigur originea de „țăran blăjenar”.

Nu cu mult în urmă aici erau lemnari, dulgheri, tâmplari care erau capabili de fapte mari, fierari, rotari neîntrecuți ale căror căruțe sunt încă în funcțiune, cojocari pricepuți, unii mai lucrând și astăzi bunde.

Femeile prelucrau cânepa, borangicul, lâna, realizând aproape în totalitate îmbrăcămintea pentru membrii familiei și costumele naționale pentru copiii lor. Chiar și astăzi în sat, după terminarea lucrărilor agricole, se mai aud pe ici, pe colo„bătăile” specifice de la războaiele manuale de țesut.

Toate acestea există, precum și altele care par neobservabile, chiar dacă satul este ușor îmbătrânit, el trăiește, și trăiește frumos prin înțelepciunea celor care îl compun.

6.1.2 Alimentația

Alimentația ca element de cultură socială se încadra în tipul sau „bucătăria muntenească”.

Alimentația locuitorilor era în general deficitară – porumbul constituia baza alimentației, iar mămăliga se consuma în fiecare zi și cu toate alimentele.Aveau perioade de hrană mai bogată în proteine de origine animală iarna, de sărbători, și perioada de subnutriție vara, în timpul muncilor agricole. Deși creșteau păsări, porci, capre și oi, mâncau carne foarte rar.

Legumele, zarzavaturile, laptele de capră, mămăliga uneori prăjită, ciorbele și mâncarea de fasole erau nelipsite. Acestora li se adăugau fructele și strugurii care se păstrau și

40

peste iarnă în podul casei sub formă de „vâslă” sau erau preparate ca magiun, dulceață ș.a. Bărbații și foarte rar femeile consumau vinul și țuica pentru a le crea buna dispoziție sau pentru a le da puteri la muncile agricole.

În prezent s-au produs unele modificări, dar posibilitățile materiale reduse nu le permit o alimentație mult îmbunătățită. Bucătăria muntenească cu nelipsitele ciorbe acre, cartofi și fasole a rămas, doar consumul de mămăligă a scăzut în favoarea pâinii.

Avantaje și dezavantaje – alimentația din trecut era săracă în proteine, dar era 100% naturală, cea actuală este mai bogată în substanțe hrănitoare dar folosește multe „E-uri” considerate cancerigene.

6.2 Portul popular

Stilul geometric al ornamentației portului este autohton pe întreg teritoriul țării. De aceea portul popular constituie o parte din tezaurul culturii românești populare tradiționale și unul din elementele continuității și unității culturale etnice de pe teritoriul țării.

Costumul național întâlnit în comuna Blăjani se încadrează în cel specific zonei de la Curbura Carpaților, prezentând asemănări cu cele din jur.

Dacă în trecut costumul național se purta în toate ocaziile deosebite din viața țăranilor și chiar când mergeau la lucru, în secolul al XX-lea acesta s-a retras treptat în lada de zestre, fiind folosit doar din când în când de către copii la serbările școlare. Multe din costumele naționale valoroase s-au degradat și s-au pierdut în timp, dar tot au mai rămas, iar dovada o constituie faptul că pentru serbările școlare se găsesc suficiente costume fără a fi împrumutate din alte comune.

Chiar dacă costumul și cusăturile naționale aproape au dispărut, elementele specifice ale acestora se regăsesc însă la orice pas pe ștergare, prosoape, fețe de msă, fețe de pernă, colțare, mileuri, carpete, care cuprind elemente și compoziții decorative geometrice, fitomorfe, zoomorfe, avimorfe, antropomorfe, amplasate în câmpuri ornamentale inedite și în cromatica lor originală.

Îmbrăcăminte diversă la început de vară – 1938

Portul obișnuit pentru zilele lucrătoare era diferit. Pe timp de vară se purta îmbrăcăminte din in și cânepă de culoare deschisă, pentru bărbați izmene, cămașa ceva mai lungă cu brâu, uneori chimir, pe cap pălărie cumpărată de la târg, în picioare opinci, târlici și de regulă umblau desculți.

41

Femeile purtau fuste lungi din aceleași materiale la care se adăuga borangicul, capul era acoperit, de regulă îmbrobodit, picioarele goale sau târlici. Pentru zilele răcoroase se adăuga un ilic, pulovăr, iar la bărbați veste, pulovere.

Iarna se purta îmbrăcămintea din dimie și opincile cu obiele mai groase sau ciorapi de lână, căciulă și fular, iar la femei broboada de lână cu care-și legau capul și cădea pe umeri și pe partea de sus a spatelui.

Femeile tinere și din familii deosebite purtau manșon din blană sau stofă vătuită, de formă cilindrică, deschis la ambele capete și folosit pentru încălzirea mâinilor.

După război, influența orașului s-a accentuat, iar locul îmbrăcămintei produsă în casa țărănească a fost luat de cele produse în fabrici, mai comode, mai diverse și mai ușor de întreținut.

6.3 Folclorul autentic

Sâmbăta seara se organizau baluri, duminica după amiaza era hora satului, iar uneori se mai organiza joia tineretului. În acea perioadă muzica era asigurată de lăutarii din Vadu Sorești în formații din care nu lipseau vioara, acordeonul și țambalul. Repertoriul era alcătuit din horă, sârbă, brâu, marițica, lanțeta, rața, lancu, chindia, ceasul, brâul lui Zbarcea, brașoveanca, cadrilul, spoitoreasa, călușul, banul Mărăcine ș.a.

Cele mai cunoscute dansuri erau de grup, tip horă și sârbă, din care se desprindeau perechi schimbându-și treptat partenerul (cel mai vechi trecea pe margine). Alegerea la dansurile perechi se făcea de regulă de flăcăi, fetele o puteau face la „tangoul domnișoarelor” care era anunțat de viorist prin bătăi cu arcușul pe vioară și obișnuitul „Atențiune, urmează tangoul domnișoarelor!”.

În general distracția începea ușor și treptat, părțile parcă se studiau reciproc, apoi își făceau loc dansurile repezi, iar în a doua parte a petrecerii lăutarii accelerau ritmul.

Hora și tangoul erau doar pentru a-și recăpăta puterile. Dansurile erau însoțite de strigături gen „cavalerul dacă vrea să-ntărească marginea”, „cavalere n-ai obraz”, comenzi după care toți dansatorii schimbau pasul, orientarea sau perechea și se auzeau chiuituri de băieți sau chiar fete.

Era un spectacol minunat de frumusețe și virtuozitate care cuprindea întreaga sală – dansatori și spectatori.

Frumusețea dansurilor populare, cu ritmul lor vioi și strigăturile uneori hazlii, asigură un surplus de ordine și generează voioșie, râsete și bucurie atât pentru dansatori cât și pentru însoțitorii lor. Dansatorii, înțelegând că sunt urmăriți și apreciați de toți cei prezenți, se întrec în dans cu și mai mult elan într-un ritm cum rar mai poți vedea prin alte părți.

42

Astăzi locul horelor și orchestrei cu lăutari este luat de discotecă, în care dansul în doi este înlocuit în cea mai mare parte cu cel de grup după modelul orașului și al televiziunii. Rar apar și înregistrări de muzică populară, hora și sârbă sau tangoul și valsul la care tinerii se descurcă mai greu.

6.4 Obiceiuri și tradiții

Obiceiurile de nuntăNunțile din zona aceasta nu au ceva aparte de celelalte zone. Fetele se căsătoreau la

14-15 ani, iar băieții înainte de armată astfel că la liberare aveau deja 1-2 copii.Mai întâi se întâlneau părinții care stabileau zestrea pentru viitorii soți. Urma logodna

care dura 1-2 luni. Dacă acordul era deplin, tinerii se cununau civil și apoi religios.Invitațiile pentru nuntă le făceau flăcăii cu plosca de vin sau rachiu cu o săptămână

înainte de nuntă. Nunta era un adevărat spectacol și dura 3 zile la care participa tot satul. Începea de vineri seara când avea loc împodobitul bradului, iar sâmbătă seara atât la mire, cât și la mireasă se petrecea. La ginerică sâmbăta aveau loc „vedrele”, petrecere cu masă și băuturi numai pentru flăcăi. În aceeași seară mirele se ducea cu bradul la mireasă unde avea loc de asemenea o petrecere.

Alaiul de nuntă împreună cu nașii venea la mireasă unde se rostea o orație de nuntă. La casa miresei, nuntașilor li se prindeau pe piept fundițe, batiste cu broderii și erau cinstiți cu băutură. După cununia religioasă se mergea la casa mirelui unde se aruncau boabe de grâu, se încingea dansul, apoi se puneau mesele. Luni dimineață era ritualul îmbrobodirii capului – legatul miresei, apoi se continua petrecerea.

Luni după amiază socrii erau purtați pe grapă, pe măgari, suiți pe casă și multe altele. Darul de nuntă consta în bani, cereale, vite, păsări, diferite obiecte.

Obiceiurile s-au schimbat mult, dar au rămas tot frumoase.

Obiceiurile de naștereNașterea era asistată de o femeie mai în vârstă cu ceva experiență în domeniu, numită

„moașă”, „moșică” sau „mămoașă”.Înainte de botez, copilului i se dădea un nume creștin dintre cele obișnuite în Biserica

noastră ortodoxă. De la biserică se merge acasă la părinții celui botezat unde neamurile și prietenii familiei, martori la botez, petrec împreună și se bucură în continuare de eveniment. La plecare se lasă în așternutul copilului un mic dar, cadouri sau bani pentru cele necesare.

Obiceiurile de înmormântareDacă tinerele mor necăsătorite, vor fi îmbrăcate în rochie de mireasă iar la mormânt li

se va pune un brad împodobit cu diferite obiecte și multe flori.În nopțile care preced înmormântarea se face „privegherea”, timp în care oamenii sunt

tratați cu gogoși, biscuiți, fursecuri, fructe, sucuri și chiar cu un pahar de vin. Se poartă discuții trecând în revistă unele evenimente din viața decedatului, se fac uneori glume pentru a mai diminua întristarea apăsătoare.

Înmormântarea se face după tradiție în a treia zi, iar drumul spre cimitir este stabilit în așa fel încât să treacă prin fața cât mai multor rude sau a locului de muncă. La fiecare oprire, se aruncă bani mărunți adunați de copii, dar și de vârstnici pentru ca aceștia să aducă noroc.

După slujba din biserică mortul se coboară în groapă, iar peste groapă se dă de pomană, un pui, o găină, un miel sau un scaun ori alte obiecte. Are loc pomana cu mâncăruri tradiționale din care nu lipsesc aperitivele, orezul, sarmalele, prăjiturile, colacii, țuica, vinul și sucul.

43

Se țin pomenile până la 7 ani, iar pomenirea și împărțitul se mai fac și cu ocazia „moșilor de iarnă”, „ziua morților”, „moșii de vară”, se împarte de Crăciun, de Paști, iar la fiecare slujbă rudele aprind lumânări la mormânt și depun flori.

Obiceiuri de iarnă și primăvarăPetrecerea sărbătorilor de Crăciun, de Anul Nou și a sărbătorilor de Paști se făcea în

familie alături de părinți și bunici. Tinerii vin la casa părintească de Crăciun, taie porcul, fac „pomana porcului”, pregătesc cârnați, caltaboși, sarmale, șuncă. Se bucură din plin de farmecul sărbătorilor alături de părinți, frați și surori, își iau cu ei o parte din bunătățile preparate și câteva bidoane cu „Merlot de Blăjani” și revin înainte de Anul Nou sau după. Nu lipsesc la sărbătorile de Paști și în vacanțele copiilor când parcă satul este mai tânăr, mai frumos, mai vesel, mai aglomerat și plin de viață.

Obiceiuri de PaștiCel mai răspândit obicei creștin de Paști este vopsirea de ouă roșii, a căror prezență

este obligatorie pe masa de Paști, deși în prezent se vopsesc ouă și de alte culori (verzi, albastre, galbene etc.).

În folclorul românesc există mai multe legende creștine care explică de ce se înroșesc ouă de Paști și de ce ele au devenit simbolul sărbatorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă lângă cruce și acestea au fost înroșite de sângele care picura din rănile lui Isus.

Cu ocazia sărbătorilor Pascale gospodinele prepară și alte mâncăruri tradiționale: pască, cozonac, drob.

Obiceiuri ale sărbătorilor de iarnă Ignatul

Ritualul sacrificării porcului are loc în 20 decembrie, zi în care oamenii pregătesc preparatele din carne pe care le vor avea pe masă în ziua de Crăciun: tobă, răcitura, tochitura, cârnați. După tranșarea și sortarea cărnii, gazda pregătește, afară, aproape de locul sacrificiului, o masă mare, pentru toți oamenii care au ajutat la tăierea porcului. Felul de mâncare, tradițional numit "pomana porcului", este obținut prin prăjirea, într-un ceaun mare, de tuci, a bucăților de carne tăiate din toate părtile porcului sacrificat: bucăți de mușchi, ficat, slănina, coastă, falcă.

Împodobirea braduluiTradiția împodobirii bradului este un obicei foarte cunoscut. Prin forma sa

triunghiulară, bradul simbolizează Sfânta Treime, iar podoabele cu care bradul este împodobit semnifică bogația și cunoașterea, ca și pomul sacru din Grădina Edenului.

În zilele noastre, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini, atât în mediul rural, cât și urban, odată cu așteptarea în seara de Ajun a lui Moș Crăciun. Copiii știu că Moș Crăciun aduce cadouri mai multe celor care au fost foarte cuminți. Acesta este un argument foarte serios și este o motivație puternică pentru copii, care se străduiesc să devină mai cuminți, mai harnici și mai ascultători pentru ca anul viitor să primească mai multe daruri.

Împodobirea caselorApropierea Sărbătorii Naşterii Domnului este un nou prilej pentru gospodine de a-şi

primeni şi împodobi casele, de a agăţa de grindă sau de streaşină crenguţe de busuioc, levănţică sau mentă ca să poarte noroc celor din casă, dar şi ca să parfumeze aerul încăperilor sau să alunge moliile.

44

ColindeleColindul este una din cele mai cunoscute datini de iarnă. Cetele de colindători sunt

formate din copii care, după miezul nopţii de 24 spre 25 decembrie, umblă din casă în casă, aducând urări de sănătate, fericire şi noroc gospodarilor pe care îi colindă.Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate la sărbători creştineşti, închinate Crăciunului şi Anului Nou.

Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului nostru. De-a lungul secolelor au devenit mai frumoase şi au căpătat o mare varietate pe întreg teritoriul ţării. Ele degajă atmosfera de sărbătoare şi buna dispoziţie cu care toţi românii întâmpină Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Anul Nou.

Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi s-a ivit pe cer, copiii merg din casă în casă cântând colinde şi purtând cu ei o stea. Pluguşorul este un obicei străvechi, potrivit căruia, în ajunul Anului Nou, cete de flăcăi merg pe la casele oamenilor şi rostesc diferite urări. Aceştia sunt însoţiţi de un plug mic, de unde şi denumirea colindului. Astfel, vestea Naşterii Mântuitorului este răspândită în fiecare an de colindele care intră în fiecare casă prin intermediul colindătorilor. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe (mere, nuci), colaci, bomboane şi chiar bani.

Oriunde te vei afla și ce vârstă vei avea, nu poți uita că de Ajunul Crăciunului și înainte de Anul Nou ai colindat, ai mers cu „Bună dimineața la Moș Ajun”, cu „Plugușorul”, ori cu „Plugul mare”, uneori cu „Capra” sau cu „Vasilca” sau cu Steaua.

Pentru cei de azi s-au modificat costumele naționale deosebit de frumoase, dar textul Plugușorului a rămas același tot cu „...Bădica Traian...” ca și cel al colindelor. A rămas de asemeni aceeași bucurie și frumusețea colindării la copii și adolescenții satului.

În categoria tradiții și obiceiuri, a creațiilor folclorice, alături de cele amintite sunt șialtele care de asemenea țin de domeniul trecului și nu se mai regăsesc în prezent.

„Joimarica”, la Blăjani, era o femeie respingătoare, care le pedepsea pe fetele și femeile tinere leneșe, în noaptea care preceda Joia Mare, pentru că erau leneșe la tors sau la dărăcit. Zilele săptămânii erau personificate sub forma unor femei bătrâne care pretind din partea oamenilor un anumit comportament. Astfel, lunea era în general pentru descântece, marțea era o zi rea (cu trei ceasuri rele), nu se începea nimic nou, nu se pleca la drum, miercurea era o zi favorabilă în prelungirea celei de luni, joia era socotită o zi nefastă, vinerea era o zi bună, dar sâmbăta era cea mai rea dintre zile. Nu se lucra timp de 3-9 joi sau 3-9 marți după Paști ca să nu bată grindina.

Cu privire la credințele referitoare la cer și stele, se considera că fiecare om își are steaua sa și dacă cade steaua, moare și omul.

N. Georgescu Tistu a notat și publicat (în 1928) un număr de 47 de texte din județ pentru descântece de dragoste, de speriat, de deochi, de junghi, de poceală, de brâncă, de lingoare, de aplecat, de obrinteală, de bube dulci, de apucătură și altele.

Din categoria tradiții, amintim Sânzienele sau Drăgaica ce se organizau și se organizează pe 24 iunie, de nașterea Sf. Ioan Botezătorul. Era o manifestare de bucurie din partea tuturor pentru coacerea semănăturilor și rodul bogat.

Altădată, toate fetele din sat alergeau pe cea mai frumoasă dintre ele, o găteau cu cununi de spice și basmale colorate, cântau și jucau laolaltă cu ea prin sat. S-a pierdut acest obicei, mare parte dintre locuitori își găsesc timp ca de ziua Drăgăicii, să meargă la Târgul Drăgaica de la Buzău, să-și cumpere câte ceva și să se distreze. Există și o prognoză care spune că „de ziua Drăgăicii plouă” (sau trebuie să plouă).

45

Capitolul VII – Monumente

Monumente antropice

Monumente ale eroilorÎn biserica satului Blăjani, se află un frumos tablou cu numele a doi eroi căzuți în

războiul pentru independență din 1877-1878. Este vorba de soldații Dumitru Ion și Morogan Fănică.

Pentru cinstirea eroilor, lângă biserica din Blăjani s-a ridicat un monument în formă de templu antic, cu o cruce în partea superioară dedicat „Eroilor care au căzut în războiul pentru întregirea neamului – campania 1916-1918”.

Eroii din Războiul pentru independență Monument pentru eroii din 1916-1918

În centru satului Sorești, la o întretăiere de drumuri se află două monumente asemănătoare, sub formă de obelisc, așezate pe un postament de beton, construite la date diferite. Unul a fost ridicat în 1936 pe care se află un număr de 24 de nume de eroi, iar celălalt monument este dedicat eroilor din cel de-al doilea război mondial.

Monumente pentru eroii din cele două războaie

46

În casa Petre Samoilă (astăzi Petre Constantin) s-a aflat și se află un tablou în ramă pe un fond aparte, cu 76 de eroi din primul razboi mondial. În partea de jos a tabloului se află următorul citat al Reginei Maria: „Nu vărsați lacrămi pe mormintele eroilor, ci mai curând slăviți-i în cântece așa ca faima numelui lor să rămână un ecou prin legenda veacurilor”.

În biserica Blăjani există o placă de marmură dedicată sublocotenentului Diamandi Nicolae care a murit pe câmpul de luptă în 1917.

Placă de marmură Tablou cu cei 76 de eroi 1916-1918

În grădina locuitorului Fumea Ene din Corneancaa fost construit în perioada 1935-1937 un alt monumet pentru eroii din 1916-1918, care la această dată nu mai are nici un fel de înscrisuri, dar nu-și va pierde niciodată mesajul și simbolul său pentru eroii coomunei.

Monument pentru eroii din 1916-1918

47

Erou Caporal Rânciog Mihai, căzut la datorie în 25 aprilie 1945

Vlad I. Constantin, erou căzut la revoluția din decembrie 1989 își are numele încrustat pe Monumentul Revoluției din 1989 din fața Palatului Comunal Buzău și pe crucea din cimitirul satului Blăjani.

Eroul Vlad I. Constantin

Biserica Sorești - Este o biserică de lemn cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Denumirea de Flămânda a fost dată mai târziu de localnicii soreșteni, după dispariția satului Tătărani.

Biserica de lemn are următoarele caracteristici: Este în formă de navă, având deasupra pronaosului o turlă clopotniță în care se află cel

mai vechi obiect păstrat până astăzi – clopotul, datat din anul 1883; Turla în formă octogonală se ridică cu 3 m peste restul bisericii; Biserica are un pod cu înălțimea de 1,5 m la care intrarea se face printr-un pridvor; Pronaosul este despărțit de naos prin doi stâlpi de formă pătrată; Altarul are formă de trapez, fiind mai îngust decât restul bisericii.

48

Biserica de lemn

Pictura bisericii este frumoasă și luminoasă, iar actualele icoane sunt copii făcute în perioada preotului Cristea. Icoanele inițiale de patrimoniu au fost mutate la biserica nouă, iar unele se află la Muzeul Episcopiei Buzăului și Vrancei. Același lucru s-a întâmplat și cu unele cărți bisericești.

Biserica, chiar dacă este mică și veche, este deosebit de primitoare, creează o ambianță aparte pentru rugăciune și te trimite cu gândul la trecutul foarte îndepărtat care mai tăinuiește încă multe informații utile.

Flămânda este consemnată ca mănăstire alături de Rătești și Ciolanu pe harta administrativă cu tăbliță statistică din 1833 și pe harta rusă din 1835 retipărită în 1853.

Crucile de piatră și alte vestigii

Crucile, din orice localitate, se pot grupa în trei categorii: - cele din cimitire, care oferă informații cu privire la trecerea prin vreme a

fiilor satului și consemnează perioada existenței lor pe pământ; - o altă categorie de cruci sunt cele care amintesc de locul-punctul unde s-a

produs decesul;- a treia categorie o constituie crucile ridicate la răscruce de drumuri sau în

lungul acestora, la foste dejugători sau pe punctele de hotar.

Unele cruci, prin importanța și dimensiunile lor, devin puncte de reper pe hărțile speciale. Așa este cazul crucii Corneanului, crucea de la intersecția drumurilor spre Izvorul

49

Dulce și Corneanca (crucea mare) și încă alte opt cruci care sunt localizate și pe hărțile topografice.

O altă categorie de vestigii existente pe raza comunei ar putea fi și pietrele de hotar care sunt destul de numeroase și care indică anumite limite de moșie la un moment dat. De exemplu, islazul comunal hotărnicit în 1911 avea la data aceea un număr de 45 de borne, mușuroaie și jaloane pe limitele stabilite încă din 1864. Moșia Tătărani obținută de moșnenii blăjenari „de la moșul lor Voicilă – pârcălab de Tătărani”, în 1848, conform Cărții de hotărnicie avea drept puncte de hotar: „Vf. cu scumpie”, „piatra lui Frâncu”, „bordeiele țigănești”, „piatra din Crivăț”, „piatra de la odaia lui Taivie” ș.a.

Între crucile de piatră de calcar foarte numeroase în ambele cimitire, atrag atenția în mod deosebit „crucile pui”, „crucile surori”, care probabil semnifică fie decesul simultan al celor doi sau trei fii, fie preferința artistică a familiei.

Cruce cu pui în cimitirul Sorești Cruci surori la Sorești

Unele cruci vechi din cimitire poartă pe ele rozeta florală sau simbolul soarelui, iar altele și ornamente fitomorfe precum frunze și rămurele de dimensiuni modeste. Crucile mai noi de piatră, de fapt de ciment și mozaic, iar câteva din marmură au o înălțime mai mare și alt aspect.

Cruce din marmură în cimitirul Blăjani 21 de cruci din sec.19 lângă bisericuța Flămânda

Capitolul VIII – Personalități

50

Ca în orice comunitate umană, și la Blăjani fiecare membru al acesteia își are importanța sa, în cadrul căreia timpul și exigențele sociale le-au stabilit și le stabilesc uneori în mod arbitrar un anume loc.

Pentru secolele XVI-XVIII, personalitățile importante au fost preoții satului și probabil cei cu rang de medelnicer ( Iordache Lupu Blăjanu), ori de clucer (Costache Lupu, tatăl mitropolitului Dionisie Lupu). Mai târziu, odată cu apariția primelor școli, învățătorul satului a trecut alături de preot, completând numărul acestor personalități. Când numărul acestora a crescut, comunitatea a început să aleagă și astfel a remarcat personalitatea preotului Diamandi, Palade, Haralambie ș.a. sau pe cea a învățătorului, directorului și revizorului școlar Virgil Deciulescu, ori pe cea a domnului Oniță Iordache ș.a.

În perioada următoare și actuală numărul intelectualilor a crescut foarte mult, iar preferințele s-au diversificat. Personalitățile rămase în comună se cunosc foarte bine de către localnici, iar aceștia îi amintesc cu prioritate pe cei care le-au pregătit copiii pentru admiterea în alte școli: prof. Irina Milescu, prof. Nicolae Mitrea, prof. Niculina Apostol, prof. Maria Boghină ș.a.

Dar în categoria „personalități” ale comunei se includ și primarul, notarul de altădată, secretarul Primăriei, consilierii comunali, cadrele didactice, inginerii, medicul uman și cel veterinar - nume care au fost amintite în capitolele anterioare și care sunt bine cunoscute și apreciate de localnici.

Statistic, între cele 159 de personalități din comuna Blăjani sunt: 5 profesori universitari, 5 lucrători în diplomație și 1 ministru, 12 cadre militare, 23 cadre medicale din care 6 medici și 17 asistente medicale cu școli postliceale, 36 de ingineri și subingineri, 18 economiști, 2 pictori, 40 profesori, 13 teologi din care 1 mitropolit și 12 preoți - unii cu funcții importante și alții în care se cuprind foarte mulți fii ai satului ce n-au putut face școli înalte din diferite motive, dar au devenit foarte utili și apreciați de comunitate și mai ales oameni adevărați prin faptele și comportamentele lor.

Dintre aceste personalități mai amintim:

Pictorul Fumea Gh. Nicolae - născut în 1890, are studii de specialitate,pictor de icoane și biserici (o icoană din 1931 se găsește la biserica Blăjani și o cruce în Corneanca);

Mușat A. Ion – născut 1898, a terminat Școala Normală și Școala deTelecomunicații, a fost dirigintele poștei din Ploiești;

Colonel Tomescu Gheorghe – născut în 1902, a terminat Liceul Hașdeu,Institutul Politehnic București, Facultatea Electrotehnică, a fost inginer-colonel atașat militar în Anglia în perioada 1930-1939, apoi director la Grupul șc. Unirea București;

Avocat Petre C. Alexandru – născut în 1910, a terminat Liceul „Al.Hașdeu” și Facultatea de Drept București, a fost avocat 8 ani la Tribunalul Buzău, apoi a plecat voluntar pe front și a fost dat „dispărut”;

Colonel Alexandru Drăghici – născut în 1916, a terminat Școala Normalăpentru învățători și Școala Militară, a fost învățător la Șc. de Muzică, Nr. 15, Hașdeu, Șc. Pedagogică, a fost colonel de aviație decorat în mai multe rânduri, a fost înmormântat cu onoruri militare;

Preot Cristea Ispas – născut în 1930, a terminat Șc. Normală, Seminarul și Institutul Teologic (1955), a fost preot la parohia Faraoanele –Focșani și Sorești, localnicii îl consideră alături de fratele său pr. Ispas Bănică – ctitor al bisericii Sorești;

51

Colonel Alexandru Drăghici

Diplomat Rânciog Victor – născut în 1934, a terminat Liceul Comercial Buzău, Facultatea ASE București, a lucrat numai în Ministerul Afacerilor Externe, îndeplinind unele funcții la ambasada SUA (12 ani), apoi în India, Grecia și Anglia;

Inginer Mușat Nicolae – născut în 1935, a terminat Liceul „B.P. Hașdeu”, Școala Militară pentru ofițeri de la Sibiu, Institutul de Mine Petroșani, a lucrat ca miner la Petroșani, la laboratorul de focuri subterane și salvare, s-a transferat la Fabrica de Materiale de Construcții Rm. Sărat, apoi la „Flacăra” Buzău unde a fost director, a sprijinit comuna cu diferite materiale de construcție;

Judecător Dincă Gh. Elena - născută în 1938, a terminat Liceul „MihaiEminescu” și Facultatea de Drept din București, a lucrat ca jurist consult (1 an), ca judecător și Președinte al Tribunalului Târgoviște;

Preot Negoiță Iulian – născut în 1948, a terminat Seminarul Teologic și Facultatea de Teologie București, a fost preot la Beceni, șef personal la Episcopia Buzău, secretar eparhial, consilier economic din 1988, preot la biserica „Sf. Andrei” din Buzău ;

Grigore N. Marian – născut în 1952, a terminat Institutul Politehnic București – secția „electrotehnică” și Facultatea Energetică, a lucrat ca inginer la Întreprinderea Contactoare Buzău, iar acum este inspector la Oficiul pentru Protecția Consumatorului;

Mircea Georgeta (Negoiță) – născută în 1952, a terminat Școala Tehnică Sanitară Galați, a fost asistentă medicală la Spitalul Județean, apoi la Cabinetul Medical Individual Dr. Constantin;

Inginer Grigore Ion – născut în 1960, a terminat Facultatea de Mecanică, secția „autovehicule rutiere” Brașov și a fost inspector la Autoritatea Rutieră Română – agenția Buzău - (ARR);

Economist Popa Iulica(Milescu) – născută în 1966, a terminat Liceul „B.P. Hașdeu” Buzău și Facultatea ASE București, este economist la Administrația Financiară Constanța;

Sâmpetru Elena (Vlad) – născută în 1968, a terminat Liceul de Chimie, Universitatea Iași și Facultatea de Chimie, a fost profesor la școala Blăjani timp de 13 ani și director 1 an, apoi profesor și director la școala Poșta Câlnău;

Dincă Nicoleta (Fumea) – născută în 1974, a terminat Liceul și Școala Tehnică Sanitară, a fost asistentă medicală la Policlinica Municipală C.M.I.S. Dr. Pătrașcu Raluca.

Glosar de cuvinte

52

Listă de cuvinte vechi, mai puțin cunoscute

Agă – mare dregător, comandă dorobanți.Aprod – martor în documente domnești, dregător cu atribuții fiscale, administrative,

juridice.Aspru – monedă turcească de argint cu circulație în țările române

începând cu secolul al XV-lea.Avaet – impozit încasat de la cei care erau numiți în slujbe.Băjenar – fugar peste hotare.Biv – prefix la marii dregători, urmat de un titlu.Baniță – vas, măsură care a variat între 21 l – 34 l.Buriu – butoiaș de 8-30 vedre pentru vin, rachiu.Capitație – impozit plătit de țărani sub formă de cote fixe, în evul mediu.Catastif – registru, condică, evidență.Cezvârtă – un sfert de pogon.Clacă – muncă neplătită în folosul stăpânului moșiei.Clăcaș – sătean fără pământ obligat să facă clacă pe pământul stăpânului.Clucer – boier care se ocupă cu aprovizionarea curții domnești.Dăjdii – impozit, dare ,bir.Delniță – parte de pământ atribuită unei gospodării în vatra satului.Dotă – zestre.Embatic – taxă fixă de locație, plătită pe termen lung, drept de folosință.Epistat – supraveghetor, administrator, logofăt, vechil; cel mai mic grad de ofițer de

poliție.Ghenar – ianuarie.Gloabă – amendă, pedeapsă, taxă care se plătea în trecut în scopul interzicerii unui

proces.Hălăduitori – trăitori în voie, în libertate, în liniște.Ipac – iarăși, din nou, de asemenea, tot așa.Ispravnic – dregător desemnat de domn pentru ducerea la îndeplinire a unei porunci

domnești.Jupân – conducător feudal local.Medelnicer – în evul mediu, care toarnă apă domnitorului să se spele, pune sare,

servește bucatele.Meremet – lucrări de reparație, de întreținere.Metoc, metoh – mănăstire mică dependentă de una mare.Mezat – licitație, „a scoate la mezat”.Moșneni – țărani liberi, posesori de pământ în devălmășie în perioada feudală.Oca – 1,272 kg la greutate sau 1.520 l la capacitate.Ocină – moșie, ocolniță.Ocol – hotar.Ogeac – sălaj de țărani.Otaștină – rentă feudală la vie.Pecete – ștampilă, sigiliu.Plai – regiune de deal aproape plană, acoperită de regulă cu pășune, subdiviziune

administrativă a unui județ.Plasă – subdiviziune a unui județ în vechea împărțire administrativă.Plocon – dări sau daruri.

53

Pravilă – lege scrisă.Pripas – fără stăpân.Raclă – bucată de pământ, parcelă.Siliște – vatră de sat vechi, în Evul Mediu, loc de casă, loc necultivat, pășune (are

caracter local, regional).Sineturi – acte, documente.Slemne – culme de deal, muchie despărțitoare de versanți, zarea dealului.Șătrar – dregător cu atribuții militare în Evul Mediu.Vagmistru – sergent major de cavalerie sau de artilerie, se ocupă cu administrarea unui

escadron sau a unei baterii.Vel – mare, prescurtare de la velichi.Vornic – dregător pentru supravegherea curții, funcționar în administrația comunei.Zapis – înscris, document, dovadă scrisă.Zet – ginere, se folosea în liste, în recensăminte (1838).

Bibliografie

54

1. Călinescu Raul, Biogeografia României, Ed. Științifică, București, 19692. Constantinescu N. A., Biserici și mănăstiri din județul Buzău, Buletinul Comisiunii

Monumentelor Istorice, 19243. Drăguț Vasile, Tradiții ctitorești la Curbura Carpaților în Spiritualitate și istorie,

Buzău, 19834. Mândricel Ilie, Izvoare din adâncuri, începuturile învățământului buzoian la sate, Ed.

Casa Corpului Didactic, Buzău, 20005. Milescu Irina, File de monografie, comuna Blăjani, manuscris6. Negoiță Paul Iulius, Stănescu Ștefan, Monografia bisericii „Sf. Nicolae” din Parohia

Blăjani, Glasul Adevărului, nr. 130, ianuarie – martie 20037. Petrescu – Burloiu, I., Originea satelor din Subcarpații Buzăului8. Stoica Relu, Ciobanu Doina, Istoria plaiurilor buzoiene, texte și documente, Ed. Casa

Corpului Didactic, Buzău, 19979. Nicolescu Valeriu, Cârlan I., Învățământul din perspectiva timpului, Ed. C.C.D,

Buzău, 200310. Nicolescu V., Pagini de istorie culturală (Buzău – Râmnicu Sărat), Ed. Alpha,

Buzău, 200411. Ocolul silvic Râmnicu Sărat, Pădurea Blăjani, 200612. Gheorghe Udrea, Blăjani file de monografie, Ed. Omega, Buzău, 200913. Coman Constantin, Economie și societate în Buzăul interbelic, Ed. Omega, 2008

55