modernismul.t.arghezi

5/17/2018 Modernismul.T.Arghezi - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/modernismultarghezi 1/6

Modernismul.Tudor Arghezi-particularitati

Pe numele său adevărat Ion N. Theodorescu, Tudor Arghezi s -a născut în 1880, laBucureşti. Are, cum îi plăcea să recunoască, rădăcini olteneşti, în Cărbuneşti, judeţul Gorj.Copilăria sa nu este una tocmai fericită. Este obligat să lucreze precum custode şi băiat deprăvălie. De la 19 ani, până în 1904, merge la mănăstirea Cernica, această perioadădovedindu-se ulterior una ce şi-a pus foarte mult amprenta asupra scrisului său. Călătoreşte în Elveţia, Franţa şi Italia. Totuşi din 1910 existenţa sa de rătăcire se încheie brusc. Din 1948se retrage din viaţa publică la Mărţişor, cărţile sale fiind interzise de regimul comunist.Reabilitarea sa se va face încet, dar nu vor lipsi nici compromisurile cu regimul. Dinnumeroasele mărturii s-a păstrat o fire ce nu îşi pierde deloc prospeţimea, dovedind de multeori o personalitate electrizantă şi plină de umor. (v. L-am cunoscut pe Tudor Arghezi, Ed.

Eminescu, Bucureşti, 1981).Este cunoscut în primul rând ca poet, dar este şi unul dintre cei mai mari pamf letari. A

publicat, de asemenea, şi proză. Debutează cu versuri în 1886, cu pseudonimul Ion Theo, înLiga ortodoxă“ a lui Al. Macedonski ce îi intuieşte imediat talentul. Primul volum de versuri îiapare destul de târziu, la vârsta de 47 de ani, cu un tit lu căutat: Cuvinte potrivite. În 1955este ales membru al Academiei Române şi, ca o încununare deplină a activităţii sale, în1965, primeşte Premiul Herder, supranumit şi Nobelul Estului, printre scriitori români care aumai primit acest premiu numărându-se Nichita Stănescu, Adrian Marino, Ana Blandiana sauMarin Sorescu.

La început poezia sa este rău înţeleasă, pentru că depăşeşte cu mult orizontul de

aşteptare al cititorilor. Şerban Cioculescu este unul dintre primii săi apărători. El pare să-i înţeleagă demersul poetic, descoperind că există o nepotrivire între sinteza propusă de poetşi facultatea de percepţie lirică a cititorului.“ (v. Şerban Cioculescu, Introducere în poezia luiT. Arghezi, Ediţia a II-a, Ed. Minerva, Bucureşti, 1971). Printre criticii care şi-au mai exprimatpărerea se numără G. Călinescu, Nicolae Balotă, Ovid. S. Crohmălniceanu, NicolaeManolescu, I. Negoiţescu, Dumitru Micu, Ion Pop şi mulţi alţii. Trebuie subliniat faptul căvocea întregii critici a înclinat spre o aşezare în etajele superioare ale poeziei româneşti,foarte aproape de Mihai Eminescu. Poezia argheziană se pliază foarte bine pe categoriilenegative teoretizate de germanul Hugo Friedrich în Structura liricii moderne. Arghezisfidează universul comun, cultivă, după expresia aceluiaşi Friedrich, o frumuseţe bizară,

diformul, urâtul, grotescul, absurdul, cu alte cuvinte, anormalitatea, devenind principii debază al acestei poezii. Îmbrăţişând estetica urâtului, el se afiliază mişcării simboliste. (v.analogia Florilor de mucigai de T. Arghezi cu Florile răului de Charles Baudelaire). Poeziaeste mutată spre periferie, în lumea mahalalelor, a hoţilor, a puşcăriilor: În frig şi noroi/ Trechoţii-n convoi, câte doi,/ Cu lanţuri târâş de picioare,/ Muncindu-se parcă-n mocirli desudoare“ (Cina), a beciurilor cu morţi: În beciul cu morţi, Ion e frumos,/ Întins gol pe piatrăcu-n fraged surâs,/ Trei nopţi şobolanii l-au ros/ Şi din gura-i băloasă-i cade sacâz.“ (Ion Ion).Poezia este supusă unui proces alchimic, de distilare: Din bube, mucegaiuri şi noroi,/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.“ (Testament).

Lirica sa religioasă şi a autodefinirii din Psalmi“ păstrează o imagine arhetipală adivinităţii, poetul devine un creator într -un sens profund religios. Este preocupat de cuvânt, încearcă să-i dea semnificaţii noi. Nicolae Balotă îl numeşte un meşteşugar“. Poezia pentrucopii, poezia boabei şi a fărâmei, populată de universul mărunt, este cea care ar putea



explica cel mai bine mecanismele de funcţionare ale unei poezii în care predomină caracterulludic şi, pe alocuri, persiflant: Câtu-i Dumnezeu de mare/ N-are trei clase primare./ La cititse-mpiedică,/ Nu ştie-aritmetică.// Ştie-atât: numai să facă./ Ia oleacă, pune-oleacă./ Faceoameni şi lumină/ Din puţin scuipat şi tină,/ Şi dintr -un aluat mai lung/ Scoate luna ca dinstrung.“ (ABECE). Este şi motivul pentru care poezia sa, ataşată ca formulă unui modernism

în general închis după sloganul artă pentru artă“, îşi găseşte multiple breşe prin care poaterespira“ lejer. Este cunoscută de acum şi părerea lui Mircea Cărtărescu, dinPostmodernismul românesc, care sesiza că lirica argheziană se construieşte pe fondulrezidual al unei poezii mai vechi“, acelaşi poate pe care ar trebui să se construiască şipoezia postmodernă. El afirmă că Tudor Arghezi este un modernist atipic ce ar putea fi luatdrept precursor“ al poeţilor postmoderni. Este, într -adevăr, poetul care schimbă profundparadigma poeziei la noi, el rupe în forţă vraja romantismului sobru şi remodelează, dupălegi proprii, universul poetic existent. Formula sa, deşi cu influenţe din mai multe curenteliterare, rămâne una dintre cele mai originale din literatura română.

Debutat in plina miscare samanatorista, la sfarsitul secolului al XIX-lea, dar intr-o revistamacedonskiana, Arghezi e modernist prin sinteza pe care poetica sa o realizeaza.

Ea conserva unele ecouri eminesciene ( in unele „Creioane‟ si in erotica elegiac), influentesimboliste (agate negre, Flori de mucigai), anuntand, prin anumite aspect ale creatiei sale(celebralitatea, sensibilitatea zbuciumata cu mari elanuri seismic, amploarea teritoriilor salelirice, voluptatea metamorfozei) avangarda care va vedea in el un precursor.

Chiar teme lirice adjudicate de traditionalisti (lirica mistica, paradisul naturii rustice, cugazelle si buruienile sale, poezia sociala) primesc expresie moderna, in esentiala renovare aexpresiei lirice si a viziunii poetice argheziene.

Indeosebi prin interesul acordat lexicului extras din totae registrele limbii-arhaic, bisericesc,cotidian, rural, mahalagesc, argotic, filosofic, prin vocatia sa de „poeta artifex‟, reflex artistical unei constiinte zbuciumate de contradictii, prin exploatarea resurselor esteticii uratului, casi prin extraordinara eliberare a liricului de prejudecati, clisee si constrangeri, poeziaargheziana depaseste epigonismul eminescian si se afirma ca fundamental modernista.

Contemporan cu O. Goga si cu Ion Minulescu, dar si cu mai tinerii Lucian Blaga, Adrian

Maniu, Ion Pillat, Arghezi debuteaza editorial in 1927 cu un volum care surprinde, „ Cuvintepotrivite‟, in ciuda faptului ca majoritatea poeziilor erau cunoscute din periodicile in carefusesera risipite, timp de doua decenii.Reactiile criticii, unele elogioase, altele violent contestatare, par sa exprime deruta in fataunui poet nonconformist.

Calinescu il declara pe autor „cel mai mare contemporan al nostru‟, remarcand ca „nimeni nupoate fi mai trivial cu atata suavitate si mai elevat cu mijloace atta de materiale‟.

Ion Barbu va ataca, din pozitie opusa, aceeasi dimensiune a poeziei argheziene, opinand catocmai „plasticitatea masei ei verbale‟ este cea care respinge „mesagiul‟ si refuza „Ideea‟.

Nicolae Balota va sublinia, ulterior, dimensiunea ontologica a legaturii dintre finta si cuvant inpoetica argheziana, intentia cuvantului poetic de a substitui fiinta, dar si „descoperirea golului



in cuvant‟.

Mare inovator al lexicului, de o materialitate masiva sau, alteori, de o eterata suavitate, ca sial sintaxei poetice care devine una de virtuozitate, Arghezi este un poet proteic : desi extinsape mai bine de sase decenii, lirica sa nu evolueaza in etape, nu se incadreaza marginilorunei singure ideologii literare, nu prezinta atitudini unitare care sa configureze compacttemele lirice.

In plus, surprinde varietatea paletei tematice : poezia pentru copii se alatura celei filosofice,universul „boabei si al faramei‟ sta langa cel al poeziei programatice, universul temnitei,alaturi de psalmi, sentimentul elegiac minor, alaturi de cel abisal, metafizic.

Prezinta particularitati moderniste într-o poezie studiata, apartinând lui Tudor Arghezi. Modernismul este un curent literar, întemeiat de Eugen Lovinescu, a carui doctrina

porneste de la ideea ca exista un "spirit al veacului" care impune procesul de sincronizare a

literaturii române cu literatura europeana, cu 12512f511m noscut si ca principiulsincronismului.

Ideea de la care porneste Eugen Lovinescu este aceea ca civilizatiile mai putindezvoltate sufera influenta pozitiva a celor avansate, mai întâi prin imitatia civilizatieisuperioare, iar dupa implantarea acesteia prin stimularea crearii unui fond literar propriu.

Primul obiectiv al modernismului a fost promovarea tinerilor scriitori si imprimarea unortendinte moderniste în evolutia literaturii române, deziderat împlinit prin lansarea unor numece vor deveni de prestigiu pentru literatura româna: Ion Barbu, Tudor Arghezi, CamilPetrescu, Ilarie Voronca, George Calinescu etc.

În vederea modernizarii literaturii române, Eugen Lovinescu traseaza câteva directii noipe care sa se înscrie operele literare:

evolutia prozei de la liric la epic si a poeziei de la epic la liric inspiratia din viata citadina crearea romanului obiectiv si a celui de analiza psihologica ilustrarea în operele literare a unor idei filozofice profunde crearea intelectualului ca personaj al operei literare

Particularitati moderniste în poezia "Te dramuiesc în zgomot si-n tacere...": Lirismul profund, fara urma de epic sau descriptivitate. Abordeaza o tema existentiala: relatia omului cu Divinitatea.

- Tema psalmului o constituie pendularea poetului între a crede neconditionat înDumnezeu si a tagadui existenta Divinitatii, izvorâta din nevoia de certitudine a

poetului, care cauta dovezi palpabile, contactul direct cu El.

- Ipostaze originale ale Divinitatii:



1. Dumnezeu apare în ipostaza de soim si de vânat, pe care poetul îl cauta "înzgomot si-n tacere". Este prelucrat aici motivul vânatorii. Dilema interioara apsalmistului este sugerata prin interogatiile : "Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi acere?". El ezita între dorinta de a distruge orice mit sau forma de idealitate si îngenuncherea în fata Stapânului ceresc.

2. Dumnezeu apare în ipostaza de ideal: "Esti visul meu din toate cel frumos".

3. În strofa a treia, Dumnezeu apare ca o virtualitate: "Pari când a fi, pari cândca nu mai esti".

- În ultima strofa, suferinta poetului atinge paroxismul. Exasperarea sa atingeapogeul în ultimul vers, când exclama: "Vreau sa te pipai si sa urlu «Este!»".Poetul nu renunta deci la setea de cunoastere, la cautarea certitudinilor care saateste, în conceptia sa, existenta lui Dumnezeu. Cutezanta lui Arghezi nu estemânata de orgoliu, ci de aspiratie filozofica: "Ramân cu tine sa ma mai masor / Fara sa vreau sa ies biruitor".

Limbajul este imprevizibil si parcurge cele mai diverse modulatii: melancolie, contemplatie,ironie, exasperare.

Subiectul I (40 de puncte)

(Tudor Arghezi, "Heruvim bolnav")

1. Expresii/locuţiuni cu substantivul "cer" : e strigător la cer; diferenţă ca de la cer lapământ; a ajunge în cer; a face gaură-n cer; e picat din cer; nedreptate strigătoare la cer;

2. Prin eliminarea ultimei virgule din versul “Nămoluri fierte, grele, de asfalt”, ar rezulta căsubstantivul "de asfalt", prin schimbarea funcţiei sintactice din atribut în complement, arrestrânge enumeraţia la doi termeni în loc de trei, apoi s-ar modifica şi sensul comunicării, înţelegându-se că nămolurile ar conţine asfalt.

3. Sens conotativ cu "roade" şi "cap" : *Discursul despre pericolul de a consuma droguri n-a dat roade . *Bunicii mei au casa aşezată în capul satului.

4. Câmp semantic "înger" : "fericirile", "cerul", "Tăria"

5. Adverbul “mai” este folosit în versul “îngerul meu îşi mai aduce-aminte” pentru a exprimaideea că îngerul păstrează amintirea timp î ndelungat.

6. Tema sacrului; motivul îngerului

7. Comparaţia “Cerul la gust i-ajunge ca un blid/ Cu laptele amar şi agurid” sugerează ideeacă relaţia omului cu Divinitatea s-a degradat, existând pericolul desacralizării lumii.

8. Ultimele două versuri. Conjuncţia "căci", cu sens concluziv şi explicativ, sugerează oconsecinţă cutremurătoare a întregii idei poetice, aceea a pericolului desacralizării lumii. Încontact cu oamenii, îngerul se molipseşte de relele acestora şi nu-şi mai găseşte locul în cer (“oriunde capul caută să-şi puie/ Locu-i spinos şi iarba face cuie”). Bolnav de monotonie şi detare umane, îngerul devine total dezinteresat de viaţă şi de culoare (“ Livada, câmpul şi -au

pierdut şi floarea/ şi roadele şi frunza şi culoarea”), chinuit de "buba pământească" apărutăpe "trupu-i alb" ca simptom ameninţător pentru desacralizarea omenirii.



9. Titlul "Heruvim bolnav" sugerează pericolul care pândeşte omenirea şi anume acela de a-şi pierde spiritualitatea, întrucât heruvimul este îngerul aşezat de Divinitate să veghezecărarea ce duce la pomul vieţii. Aşadar, dacă heruvimul care ocroteşte omenirea de păcates-a contaminat de "boală", el devine neputincios în faţa relelor care "încolţesc" şi sunt pe calesă evolueze în lume.

10. Trăsături moderniste: - intelectualizarea poeziei – viziunea filozofică a raportului spiritual dintre om şi Divinitate(demitizare)

- limbajul artistic original: estetica urâtului realizat prin relaţii de opoziţie - "Livada, câmpul[…]floarea" în opoziţie cu "Apele negre […] Nămoluri fierte, grele"; "trupu-i alb" în opoziţie cu"o bună pământească".

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre buna înţelegere în familie: "O familie trebuie să fie unită şi solidară, căci altfel nenorocul bate la uşă" (Thomas Mann, "Casa Buddenbrook")

Sunt întru totul de acord şi susţin cu tărie afirmaţia lui Thomas Mann, aceea că “ Ofamilie trebuie să fie unită şi solidară, căci altfel nenorocul bate la uşă.”

În primul rând, consider că înţelegerea, comunicarea şi bunăvoinţa sunt trei lucruriesenţiale pentru a te putea integra în societate, atât ca individ, cât şi ca grup. Se ştie deja că"unirea a făcut puterea" unui colectiv, a unei familii şi, prin contrast, dezbinarea a dus ladestrămarea sigură a acestora. Dacă membrii unei familii au interese divergente, sesuspectează reciproc şi nu există o relaţie afectivă între ei, dezbinarea este iminentă,

destinul fiecăruia evoluând spre eşec. Scriitori importanţi au ilustrat în operele lor acestaspect social, ca,de pildă, George Călinescu în romanul "Enigma Otiliei". Relaţiile degradateevidente în cadrul familiei Tulea, în care mama exercită o autoritate nefastă asupradezvoltării personalităţii copiilor, iar tatăl este complet indiferent faţă de creşterea lor, orirelaţiile dintre fraţii Aglae Tulea-Costache Giurgiuveanu care se urăsc din motive meschine,argumentează cu persuasiune afirmaţia de mai sus.

În altă ordine de idei, familia îţi poate da o forţă interioară, o încredere în sine extremde benefică prin faptul că, dacă simţi sprijinul necondiţionat al celor apropiaţi, solidaritatea lor iubitoare, poţi învinge în viaţă toate obstacolele.

În concluzie, o familie “unită şi solidară” poate asigura fiecăruia dintre membrii săi, unechilibru sufletesc şi o siguranţă în forţele proprii, care nu poate aduce decât fericire şi

izbânzi în viaţă.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Prezentarea personajelor dintr-un basm cult studiat:

* "Povestea lui Harap- Alb" de Ion Creangă

modernismul.t.arghezi

Documents