Cap. 2.2Cap. 2.2

ECOMARKETINGUL ECOMARKETINGUL ÎÎN AGRICULTURN AGRICULTURĂĂ

1.1. – – Marketingul ecologic.Marketingul ecologic.

2. – Sectorul de agricultură ecologică şi adoptarea acquis-ului 2. – Sectorul de agricultură ecologică şi adoptarea acquis-ului comunitar.comunitar.

3. – Piaţa şi filiera produselor alimentare 3. – Piaţa şi filiera produselor alimentare eecologice.cologice.

Ecologia şi marketingul sunt domenii care se interferează pe multiple planuri, deoarece ambele pornesc de la idei că, în desfăşurarea oricărei activităţi economice trebuie acordată atenţia cuvenită: Aceasta datorită următoarelor considerente:1 -pe de o parte, sporirii cantităţii şi calităţii produselor şi serviciilor în condiţii de rentabilitate în care sunt interesaţi indivizi, colectivităţi, firme;2 - iar pe de altă parte, în protecţia mediului ambiant care, în ultima analiză, constituie condiţia de bază a producţiei materiale şi spirituale a înteregii societăţi.

Marketingul ecologic, constituie o noţiune prin care se înţelege optimizarea politicii de întreprindere şi de marketing în strânsă corelaţie cu ecologia pentru a avea efecte pozitive pe întregul sistem, fără a scădea preocupările de economicitate. La nivelul întreprinderii marketingul ecologic poate fi definit prin patru tipuri de politici de organizare a marketingului: de orientare funcţională, productivă, spre clientelă şi spre teritoriu.

Produsele agroalimentare cu performanţe ecologice sunt rezultatul unui proces integrat, în sensul că, încă din fazele de concepţie sunt incluse criteriile de ecologie pe care trebuie să le satisfacă noul produs.Includerea anumitor restricţii încă din faza de concepere a unui nou produs presupune o cheltuială suplimentară. Aceasta întrucât în actuala etapă întreprinderile efectuează pe lângă o politică economică şi o politică ecologică, iar economia de piaţă impune costuri ecologice

.Ecomarketingul este acel domeniu al ştiinţelor economice care va trebui să

ţină seama de cerinţele consumatorului, în special prin politica produsului, prin modificările survenite în procesul de producţie şi prin ciclul de viaţă al produsului. În categoria produselor "de calitate" pot fi incluse şi produsele rezultate în urma practicării unui tip de agricultură numit "agricultura ecologică".

Ecomarketingul în agricultură se referă la o multitudine de sfere şi domenii de activitate, dintre care se pot enumera:

- protejarea solului, apelor şi aerului împotriva poluării şi degradării;- refacerea solului, apelor şi aerului, acolo unde au avut de suferit;- cercetării şi introducerii în producţia agricolă şi de industrie

alimentară a bioindustriei, a biotehnologiilor şi a tehnologiilor ecologice;- colectarea şi utilizarea pentru nutriţia oamenilor şi a animalelor într-

o proporţie cât mai mare a tuturor produselor comestibile furnizate aproape gratuit de către natură;

- colectarea şi utilizarea pe scară largă a plantelor medicinale, care în ţara noastră se găsesc în cantităţi mari şi caracterizate printr-un proces mai mic de poluare ;

- colectarea şi reciclarea deşeurilor şi produselor secundare provenite din agricultură, industria alimentară, consum etc.;

- înfrumuseţarea mediului ambiant prin flori, culturi, creşterea păsărilor şi animalelor de apartament;

- agroturism;- prevenirea comercializării unor produse agroalimentare infestate

sau nocive pentru sănătatea omului şi mediului.

În extinderea producţiei şi pieţelor agroalimentare realizate prin tehnologii ecologice, cercetările de marketing trebuie orientate spre următoarele direcţii:

1 - depistarea zonelor şi gospodăriilor agricole în care se practică cu prioritate tehnologii ecologice (organice);

2 - cercetarea producţiei, distribuţiei şi profitului în aceste gospodării;3 - cercetarea pieţei produselor ecologice şi a posibilităţilor de extindere ale

acesteia;4 - testarea pieţei produselor realizate prin tehnologii nepoluante, stabilirea

perspectivelor în raport de evoluţia factorilor de influenţă;5 - experimentarea unor structuri de producţie şi de marketing ale produselor

agroalimentare ecologioce şi promovarea acestora pe piaţa internă şi cea externă;6 - organizarea valorificării într-o proporţie cât mai mare a condiţiilor materiale

deosebite pe care le oferă flora şi fauna din ţara noastră;7 - extinderea activităţilor agricole legate de cadrul ambiental necesar refacerii

energiei umane prin agroturism, restaurante de crudităţi, degustări de produse agroalientare în zone cu diferite profile şi vocaţii agricole, arhitectura peisageră etc.

În Codex alimentarius sunt evidenţiate obiective care să contribuie la agricultura biologică, cum ar fi:

1 - creşterea biodiversităţii pe ansamblul sistemului de producţie biologică;

2 - creşterea activităţii biologice a solului şi menţinerea pe termen lung a fertilităţii acestuia;

3 - reciclarea deşeurilor de origină vegetală şi animală;4 - extinderea folosirii resurselor regenerabile în sistemele

agricole organizate la nivel local;5 - promovarea utilizării raţionale a solului, a apei şi a aerului, şi

reducerea cît mai accentuată a tuturor formelor de poluare provocate de cultivarea plantelor şi creşterea animalelor;

6 - menţinerea integrităţii biologice şi a calităţiilor esenţiale ale produselor biologice în urma procesării şi comercializării acestora.

Sectorul de agricultură ecologică şi adoptarea acquis-ului comunitar.

Pentru ecomarketingul produselor agricole interesează condiţiile în care se poate desfăşura profitabil o agricultură organică pe bază de biotehnologii ceea ce constituie o alternativă sustenabilă şi o preocupare evolutivă în toate ţările cu economie dezvoltată.

Sectorul al agricuturii ecologice constituie o problemă pentru care MAPDR continuă elaborarea de legislaţii adecvate. Se fac referiri la organizarea sistemului de inspecţie şi certificare, pentru a se înfiinţa primele organisme de inspecţie şi certificare româneşti. În acest scop, asociaţia ,,Renar“, organismul naţional de acreditare, alături de Universităţile de învăţământ agricol superior şi Institutul de Bioresurse Alimentare Bucureşti, vor demara în perioada următoare, cursuri de formare şi de pregătire a inspectorilor şi certificatorilor necesari în procesul de inspecţie şi certificare al producătorilor. Prin dezbaterile din cadrul acestui organism

Principalele probleme întâmpinate de producători, identificate în producţia ecologică sunt: • nivelul scăzut al producţiilor obţinute în agricultura ecologică şi lipsa susţinerii acestora; • suprafeţe reduse cultivate după metode ecologice, faţă de potenţialul de care dispunem; • accesul limitat al producătorilor la credite; • lipsa unei pieţe interne de produse ecologice; • lipsa de pregătire şi formare profesională a participanţilor din domeniu.

Se pot enumera propuneri de soluţionare a problemelor prezentate de producători:1- îmbunătăţirea informaţiilor despre agricultura ecologică, prin organizarea unor cursuri de pregătire a formatorilor, a operatorilor şi a inspectorilor, prin implicarea Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă, a asociaţiilor de agricultură ecologică şi a universităţilor agricole din învăţământul superior;

2 - intensificarea acţiunilor de promovare a conceptului de agricultură ecologică, prin intermediul instituţiilor specializate, în scopul creşterii suprafeţelor cultivate după modul de producţie ecologică;

3 - includerea în tematica de cercetare a tehnologiilor ecologice pentru plante şi animale, pentru a fi puse la dispoziţia producătorilor care vor să practice agricultura ecologică;

4- campanii promoţionale pentru consum, în vederea creşterii cererii interne de produse ecologice.

Agricultura biologică este definită, ca un sistem de gestiune a exploataţiei agricole, în care se impun restricţii importante în ceea ce priveşte utilizarea substanţelor fertilizante şi pesticidelor.

Acest tip de agricultură încurajează integrarea unor activităţi complementare în cadrul exploataţiei agricole promovându-se o dezvoltare agricolă durabilă; ea favorizează sistemele de policultură, interesate atât din punct de vedere al mediului cât şi al peisajului.

Ferma ecologică organică utilizează metode de obţinere a produselor agricole şi de creşterea animalelor conform restricţiilor enunţate anterior, cu scopul de a stabili şi menţine o interdependenţă naturală dintre sol şi plante, plante şi animale şi animale şi sol.

Bazată pe sisteme de producţie agricole durabile, agricultura biologică vizează asigurarea producerii de bunuri alimentare în cadrul exploataţiilor agricole prin reducerea intrărilor, în mod deosebit a pesticidelor şi a îngrăşămintelor chimice. Restricţiile în ceea ce priveşte fertilizarea şi utilizarea de produse fitosanitare garantează obţinerea unor produse sănătoase şi, în acelaşi timp, elimină riscul contaminării mediului fie la nivelul solului, fie la cel al apei freatice. Pentru ţara noastră obiectivele agricultrii ecologice sunt delimitate prin următoarele:

1 - creşterea suprafeţelor şi crearea de noi pieţe interne de produse ecologice cu o contribuţie prioritară potenţială la necesităţile societăţii, precun şi siguranţa hranei şi un mediu curat;

2 - contribuţie la promovarea unei economii rurale viabile cu ocuparea populaţiei din mediul rural şi sporirea interesului pentru spaţiul rural.

În acest scop în România s-a înfiinţat Autoritatea Naţională pentru Produse Ecologice, Federaţia Naţională pentru Agricultură Ecologică, o structură regional-teritorială la nivelul fiecărui judeţ, precum şi alte organisme de inspecţie şi certificare pentru acest domeniu.

În sectorul creşterii animalelor, existenţa fermelor ecologice presupune asigurarea următoarelor condiţii1 - animalele dispun de suficient spaţiu interior şi exterior care să le permită un comportament natural;2 - tratamentele veterinare sunt bazate în special pe produse medicinale naturale;3 - antibiotoicile şi alţi aditivi medicinali nu intră în componenşa furajelor pentru animale;4 - animalele sunt hrănite, în principal, cu furaje organice;5 - rasele de animale sunt selectate prin luarea în considerare a habitului lor natural şi rezistenţei la boli;6 - rezidurile de animale sunt manipulate astfel încât să fie evitat orice contact cu acestea.

Piaţa produselor alimentare biologiceOferta în agromarketingul produselor alimentare biologice prin metode

şi tehnici specifice promovează şi produsele ecologice, considerate nepoluante.

Un produs alimentar biologic, este considerat acel produs agroalimentar încadrat în grupa produselor ecologice care a fost obţinut în urma unor practici (sau tehnologii) agricole nepoluante prin care se respectă condiţiile referitoare la:

1 - interzicerea utilizării de produse chimice de sinteză (în acest fel ecomarketingul promovează şi oferta de alternative nepoluante de combatere a bolilor şi dăunătorilor în agricultură);

2 - prin tehnologii utilizate pentru obţinerea produsului se protejează mediul şi animalele;

3 - acceptarea formelor de control pentru condiţiile de producţie nepoluante;

4 - respectarea regulilor impuse de regulamente şi standarde în producerea şi distribuţia acestor produse.

Conceptul de aliment ecologic, implică atât producătorul, cât şi distribuitorul şi consumatorul, întrucât aceste produse au influenţe asupra strategiei agentului economic şi a echilibrului din cadrul filierei.

Produsele ecologice agroalimentare cu denumirea curentă de ecoproduse alimentare pot fi încadrate în următoarele grupe: 1- produse vegetale primare neprocesate, animalele şi produsele animaliere neprocesate;2- produsele de origine vegetală şi animală procesate destinate consumului uman preparate din una sau mai multe ingrediente de origină vegetală şi/sau de origină animală.

Oferta în cadrul piaţei produselor alimentare biologice se referă la două categorii de produse:

1- produse alimentare biologico-ecologice rezultate prin respectarea cu stricteţe a unor tehnologii impuse de obţinere a acestor produse;

2 - produsele cu "imagine biolgică" considerate intermediare care se interpun între produsele alimentare biologico-ecologice şi produsele alimentare curente (în cadrul acestor produse se pot încadra şi produsele de fermă sau produsele fermierului). În această situaţie produsul trebuie să întrunească următoarele trei condiţii cumulative:

-produsul să fie obţinut în cadrul exploataţiei agricole;- ingredientele transformării acestui produs trebuie să provină tot din

exploataţia agricolă; - să fie un mod de fabricaţie artizanal (prin practicarea unei tradiţii

specifice în prepararea produsului).

Principalii furnizori ai produselor biologice provin în proporţie de 60% din ţările UE ( Italia, Germania, Spania etc. ), iar 40% din Africa şi America de Sud.

Cererea pentru aceste ecoproduse variază pe diferite pieţe, aceasta fiind de cca. 10% pe piaţa totală din alimentele respective (în Franţa este 6-7% pentru produsele cu "imagine biologică" şi de 2,25% pentru produsele "biologico-ecologice").

Problema care se ridică în cazul pieţei ecoproduselor este aceea a acceptării unor niveluri mai mari a preţurilor (ecopreţuri), de către consumatori. Rezolvarea acestei probleme este posibilă numai prin atragerea unor segmente de consumatori dispuşi să plătească acest preţ mai ridicat.

Pentru aceste produse consumatorii acceptă o suplimentare a preţului de 25-35%. Consumul de produse biologice este la un nivel mai ridicat în Germania, Franţa, Danemarca, Austria, Italia etc., revenind o sumă de 16,1 euro/persoană/an. Similară cu cea realizată din SUA. Cumpărătorii de ecoproduse alimentare sunt diferiţi de cumpărătorii produselor alimentare curente.

Dar şi cumpărătorii ecoproduselor alimentare achiziţionează în mod diferenţiat aceste cantităţi de produse şi anume cantităţi foarte mici de produse animaliere şi cantităţi mai mari de legume şi fructe proaspete, leguminoase etc.

Filiera produselor agroalimentare biologice poate fi delimitate ptin caracteristici cum sunt:

1 - formarea, informarea şi comunicarea privind existenţa în cadrul pieţei a produselor agroalimentare biologice;

2 - existenţa unor reglementări în producerea şi distribuţia acestor produse;

3 - impactul existenţei acestor produse asupra echilibrului filierei produsului sau grupei de produse;

4 - specificitatea sortimentului produselor agroalimentare biologice şi corelarea acesteia în cadrul filierei.

De menţionat că piaţa produselor agroalimentare biologice este limitată datorită:

-poziţiei nutriţioniste considerată nefavorabilă pentru majoritatea consumatorilor,

- numărului de consumatori încă redus datorită nivelului veniturilor acestora,

- a existenţei celor mai adecvate forme de distribuţie şi atracţie a consumatorilor.

Transformarea şi distribuţia produselor agroalimentare biologice este diferenţiată întrucât unele produse sunt vândute, netransformate (legume şi fructe), iar altele sunt prelucrate de lucrătorii agricoli.

Vânzarea produselor "bioecologice" la consumatori este realizată în mod direct de producătorii agricoli pe piaţă sau în exploataţia lor. Produsele cu "imagine biologică" sunt distribuite prin pieţe de dimensiuni mari sau magazine dietetice.

Produsele rezultate în urma practicării unei agriculturi biologice pot fi uşor recunoscute prin intermediul unor etichete specifice.Etichetarea produselor ecologice ce asigură şi garantarea calităţii se face în conformitate cu reglementările legale, privind specificul acestor produse (cu referire la denumire, siglă, condiţii de păstrare, termen de valabilitate etc.)