Mihai Eminescu - Lirica erotica

Universului liric eminescian ii sunt recunoscatoare de critica Ioana Em. Petrescu -Mihai Eminesc- poet tragic, Dan C. Mihailescu – Perspective eminesciene, trei mari etape, corespunzatoare la randul lor creatiei eminesciene . Iubirea, tema predilecta a poeziei romantice apare la Eminescu conjugata cu natura. Eros si peisaj se ingemaneaza la Eminescu pe temeiul comuniunii om-natura, motiv dominant in poezia populara. Spirit profund, poetul vede prin iubire o modalitate de implinire a absolutului, a fericirii ideale. Prezenta duala vis-realitate, imprima poeziei iubirii acel farmec dureros, de care vorbea Tudor Vianu si consta in ingemanarea beatitudinii din clipa implinirii fericirii cu tristetea iscata de gandul ca absolutul va fi mereu intangibil. Cand iubirea si natura apar conjugate, natura poate fi: spatiul sacralizat de prezenta iubitei aspirandu-se printr-o miscare ascendenta spre inalt ca in poezia Sara pe deal, oglinda cosmosului La mijloc de codru . Cadrul idilic pastelat de desfasurare a scenariului erotic, apare in poezii precum Lacul sau Floare albastra. Natura si iubirea isi propun astfel un sistem de relatii care sa salveze individul de cotidian. Sunt prezente trei mari etape corespunzatoare creatiei eminesciene: I.. Primei etape a creatiei erotice, corespunzand tineretii poetului, ,,universului liric paradisiac”, platonician, ii revine imaginea angelica a iubitei .Aceasta imagine se intersecteaza uneori cu imaginea demonica a iubitului, aceasta din urma fiind un etern pretext de evidentiere prin contrast a devaratului chip, cel angelic. Angelicul se asociaza unei imagini impietrite, iconice, dominanta fiind valoarea fetei, dublata de o raceala. Iubita apare asadar mai degraba ca o umbra ce aluneca prin spatiu, fara sa-l populeze cu viata. Astfel in poezia Inger si demon prezenta angelica a iubitei capata consistenta in comparatie cu imaginea demonica masculina – femininul divin ,,ca un inger ce se roaga” si masculinul demonic ,,el un demon ce viseaza” reconstituie tema iubirii prin acest motiv al paralelismului uman. Daca angelicul fapturii feminine trimite spre un erotism diafanizat,corespunzator primei perioade de creatiei, imaginea demonului revoltat e desprinsa mai cu seama din a doua parte a creatiei. Tot din prima parte a creatiei , dateaza si poezia Sara pe deal, acolo unde chipul iubitei nu mai este prezent, iubirea fiind doar o modalitate de potentare a sentimentului , de integrare prin natura, in marele suflet al universului. Aici natura are valoare de principiu primordial. Incadrata de mitic, structura interioara a textului are la baza miscarea ascendenta a elementelor terestre (daca satul se afla in vale, tendinta de ascensiune ne e sugerata de fumul care se ridica in inalt ori de stresinile caselor orientate inspre lume).

II. A doua etapa a liricii eminesciene marcata de o criza a cunostintei: iubirea devine o modalitate de salvare sau de recuperare a unui paradis pierdut. Iubita va deveni acum o prezenta sau o posibila prezenta. Poemele sunt scrise intr-o tonalitate idilica, propunand un adevarat ritual poetic, ce presupune un adevarat scenariu : chemarea - apropierea - jocul erotic - departarea. In Florare albastra aspiratiile poetului au loc intr-un cadrul feeric, unde iubita e chemata printr-o interjectie imperativa ,,hai” , natura ocrotind cuplul de indragostiti: ,, Hai in codru cu verdeata/ Und izvoare plang la vale/ Stanca sta sa se pravale / In prapastia mareata”. In Lacul,insa, iubita este doar o prezenta imaginara dorita; eul masculin se afla sub semnul incertitudinii sugerata de repetitia verbului ,,parca”: ,,Parca ascult”, ,,Parca astept”. O relatie cu fiinta iubita e

doar ipotetica, conjunctivul verbelor (sa sarim, sa plutim) marcand un timp mereu suspendat, pus sub semnul posibilului.

III. Ultima etapa a liricii erotice eminesciene presupune o tripla atitudine – una romantioasa, melancolica, - o a doua satirica, chiar misogina (eul renunta sa mai creada in iubire) – si a treia atitudine, una luminoasa a farmecului iubirii regasite(imaginea femeii conduce spre un dezastru sufletesc: ,,I-a intreab-o buna oara / Si-a sa-ti spuna de panglice/ De volane si de mode/ Pe cand inima ta bate/ Pe ritmul sfant al unei ode”). Modelul este Dalila , preluand imaginea iubitei tradatoare, incapabila sa ofere momente fericite, o actrita ce mimeaza un joc ieftin; ingerul devine ..muiere”, ipostaza degradanta a femeii fecioara din prima etapa . In Atat de frageda, iubirea devine din nou salvare, avand loc spiritualizarea maxima a iubirii ce va ramane insa in sfera visarii.