micenienii

• L U M E A G R E A C ă •

MicenieniiOraşul Micene a fost centrul de activitate al micenienilor şi se

întindea de-a lungul peninsulei peloponeze înspre centrul Greciei. Micenienii au construit oraşe pe teren înalt cu

ziduri protectoare de jur împrejur. Cuvântul grecesc care descrie o comunitate consolidată era „acropolă” care înseamnă „oraş înalt”. Acropola cuprindea palatul regelui şi casele oficialilor, ale soldaţilor şi ale meşteşugarilor. Comercianţii micenieni duceau produse de ceramică în Asia Minor, Egipt, Cipru şi în unele părţi ale Italiei. Ei se întorceau cu aur, cupru, cositor şi fildeş. Armele şi armurile găsite în mormintele nobililor sugerează faptul că ei erau războinici. Grecii antici credeau că regele Agamemnon din Micene a condus o armată împotriva troienilor pentru recuperarea Elenei, soţia fratelui său, Menelau. Potrivit legendei, zeiţa Afrodita l-a încurajat pe Paris, un prinţ troian, să o ducă pe Elena în ţinutul său natal. Miturile legate de eroii Războiului Troian sunt bazate pe fapte reale, iar Troia a existat pe teritoriul actual al Turciei. În jurul anului 1200 Î.Hr., Micene şi oraşele învecinate au fost distruse în

mod violent. Arheologii nu sunt siguri în privinţa motivului, dar ştiu că civilizaţia

miceniană a luat sfârşit la scurt timp după aceea.

10

PUMNAL UCIgAŞ Această lamă de pumnal confecţionată din bronz a fost găsită într‑un mormânt din Micene. Este decorată cu aur şi argint.

DATARE gREŞITĂ Se spune că regele Agamemnon a condus armata greacă împotriva Troiei. Arheologul

Heinrich Schliemann a crezut că a găsit masca de aur din

mormântul regelui de la Micene. Dar această mască a fost confecţionată

cu mult înaintea Războiului Troian.

Aflaţi mai multe în Poveştile unor fapte de vitejie

şTIAŢI CĂ...Homer, un poet ce a trăit în secolul

VIII î.Hr. a repovestit bine‑cunoscutele legende miceniene în Iliada şi Odiseea.

Este posibil ca aceste lungi poeme să nu fi fost scrise până după moartea lui Homer.

CALUL de dAR După ce s‑au luptat cu troienii timp de zece ani, grecii au lăsat un imens cal din lemn la porţile Troiei şi au plecat. Curioşi, troienii au introdus statuia pe roţi în cetate. În acea noapte, soldaţii greci ascunşi înăuntrul calului de lemn, s‑au strecurat afară şi au deschis porţile. Armata lor, întoarsă în linişte, a intrat în Troia, învingându‑i pe troieni.

LEI DE STRAJĂ Poarta Leului, denumită după

animalele sculptate deasupra ei, era intrarea principală în Micene.

A fost construită în jurul anului 1200 î.Hr., atunci când au fost

mărite zidurile imense din piatră ale oraşului.

TEMĂ MARINĂ Tentaculele unei caracatiţe se răsucesc în jurul acestui vas. Creaturile marine, o importantă sursă de hrană,

erau populare în desenele de pe ceramica miceniană.

FRESCĂ îN MICENE Frescele sunt desene

pictate pe zidurile clădirilor, pe ghipsul încă umed. Aceşti demoni cu

cap de măgar datează din sec. XIII î.Hr.

Cum i‑au păcălit grecii pe troieni şi cum

au intrat în Troia?

În CĂuTAreA TroIeI

Pe când era copil, Heinrich Schliemann a citit despre Războiul Troian în Iliada lui Homer şi a

jurat să găsească Troia. În 1870, plecând de la poemul lui Homer, Schliemann a început să dezgroape un oraş la Hissarlik în Turcia. El a descoperit bijuterii despre care credea că au aparţinut regelui Priam al Troiei. De atunci, au fost descoperite la Hissarlik nouă oraşe unul peste altul. Oraşul din cel de‑al şaselea strat este probabil Troia.

sophie schliemann purtând bijuteriidezgropate de către soţul ei.

Un IneL de CoLonII Zona roşie de pe această hartă arată locurile în care s‑au stabilit grecii de‑a lungul ţărmului mării. Coloniştii căutau un port natural, sol fertil şi un climat blând.

BOgĂŢII DIN COLONII Acest sceptru este acoperit cu aur, înfăşurat în fir de aur şi împodobit cu frunze de acantă din aur. A fost

confecţionat în Taranto.

gRIFON DE PAZĂ Meşteşugarii greci învăţau noi tehnici de la vecinii lor. Acest cap de grifon a fost confecţionat prin turnare într‑o formă de bronz goală, metodă utilizată în Asia Mică.

MODELATE PENTRU A SE îMBINAPrimele monede din argint din unele colonii sudice ale Italiei aveau modelul în relief pe o parte şi reversul lui pe cealaltă parte. Aceste monede erau foarte greu de confecţionat.

LEgĂTURI CU ŢINUTUL NATAL Coloniştii au construit noi oraşedupă modelul celor lăsate în urmă. Exista un loc de întrunire central şi un templu pe cea mai înaltă colină pentru zeul sau zeiţa lor cea mai importantă.


Stabilirea pe noi teritorii

La sfârşitul civilizaţiei miceniene, Grecia antică a trecut prin momente dificile. Această perioadă, denumită Epoca Întunecată, a durat aproape 400 de ani. Se presupune că

oamenii au uitat să scrie, deoarece nu s-a găsit nici o scriere din această eră. Când hrana s-a împuţinat, unii oameni şi-au părăsit ţinutul natal pentru a găsi noi ţinuturi de locuit. Ei au migrat înspre coasta din Asia Mică, oprindu-se în insulele Mării Egee. Până în sec. VIII î.Hr., Grecia îşi revenise, dar populaţia aflată în creştere, suprapopula ţinutul principal. Colonii greceşti s-au răspândit de-a lungul Mării Negre spre nord-est, şi spre vest în sudul Italiei, până spre Franţa şi Spania. Majoritatea coloniilor erau comunităţi de cultivatori, dar câteva au devenit puncte comerciale. Ţinuturile dezvoltate au trimis provizii înapoi în Grecia pentru a rezolva criza de mărfuri de acolo.

orAColul dIn delfI

Conducătorii expediţiilor de colonizare consultau întotdeaua

un preot în templul lui Apollo din Delfi pentru a şti unde să se stabilească. Clădirile din lăcaşul sacru Delfi, pe pantele abrupte ale muntelui Parnas, constituiau centrul vieţii religioase a Greciei antice. Pe vasul de mai jos este pictat un alai în drum spre templul lui Apollo. Oamenii credeau că Oracolul putea răspunde la întrebări legate de viitor prin intermediul preoteselor sale care vorbeau în timp ce erau în transă. Preoţii explicau aceste răspunsuri numite oracole. Oracolele puteau fi adesea interpretate în diverse feluri. Astfel, orice s‑ar fi întâmplat, oracolul avea mereu dreptate.

îN MIŞCAReNike era zeiţa

înaripată a victoriei. Este posibil ca această

statuie din bronz să fi împodobit cândva marginea

unui vas din sudul Italiei.

PoRt PRotejAtColoniile erau de obicei aşezate lângă mare. Aşezările îşi dezvoltau propriul sistem de guvernare, dar păstrau legătura cu ţinutul natal. Corăbiile navigau înspre şi dinspre ţinutul respectiv, ducând alimente şi veşti.


Pe muntele OlimpVârful muntelui Olimp, cel mai înalt munte de pe ţărmul Greciei, este

adesea ascuns în nori. Grecii antici îşi imaginau că zeii şi zeiţele care arătau şi se comportau precum oamenii de rând, locuiau pe

munte. Însă, aceste fiinţe supranaturale beau nectar şi se hrăneau cu ambrozie, care îi făcea nemuritori astfel încât nu puteau îmbătrâni sau muri. Oamenii credeau că zeii şi zeiţele controlau evenimentele vieţii şi ale naturii şi aveau puterea de a schimba viitorul. Apollo făcea ca soarele să răsară şi să apună. Hermes avea grijă de călători şi conducea sufletele către lumea cealaltă. Zeus, regele zeilor, arunca tunete şi fulgere când se mânia. Poseidon producea furtuni pe mare sau cutremure. Fiecare sat avea zeul sau zeiţa sa protectoare, deşi

unii nu erau destul de importanţi pentru a trăi pe muntele Olimp. Grecii construiau temple pentru zei şi organizau sacrificii animale, ritualuri şi spectacole pentru a le fi pe plac.

ŞTIAŢI CĂ...Majoritatea zeilor aveau

simbolurile lor. Simbolul lui Apollo era dafinul şi al Atenei era o bufniţă; de aceea le şi

atribuim acestora înţelepciune.

Atena,zeiţa înţelepciunii,a artei şi a războiului

LUCRURI dIn tReCUtUneori, arheologilor le este greu să identifice ceea ce descoperă. Această

statuie o reprezintă probabil pe zeiţa Hera.

Zeus,zeul cerului şi

al tunetului

Afrodita,zeiţa iubirii şi a frumuseţii

Hestia,zeiţa familiei şi

a căminului

Hermes,mesagerul zeilor

şi protectorul călătorilor.

Ares,zeul războiului

Poseidon,zeul cutremurelor, al

mării, cailor şi taurilor

Capul lui Zeus

Ce făceau oamenii pentru a‑i m

ulţumi pe zei?

ZEIŢA ARTEMIS Această statuetă din teracotă a zeiţei Artemis datează din Epoca elenă. Ea a fost confecţionată în Myrina, oraş grecesc din Asia Mică.

ZEIŢĂ ANONIMĂ Primii micenieni adorau zei care apoi au fost plasaţi pe muntele Olimp. Existau însă în Micene şi statuete din teracotă ale unor zei şi zeiţe necunoscute, precum aceasta.

demeterzeiţaculturilor,în special a grânelor

Artemis,zeiţa lunii, a vânătorii, protectoarea fetelor

Apollo,zeul soarelui, al muzicii şi al poeziei

Hera,zeiţa

căsătorieişi a naşterii

Hefaistos,zeul focului şi al meşteşugarilor

pAn, un spIrIT Al nATurII

Ţăranii preţuiau spiritele naturii. Pan, protectorul ciobanilor şi

al turmelor lor, era cel mai cunoscut dintre aceste fiinţe supranaturale inferioare. Pan era un satir – jumătate om, jumătate capră. Deşi jumătatea de sus a corpului său era umană, avea faţă de capră şi coarne. Pan rătăcea pe vârfurile pustii ale munţilor cântând la naiul său – un instrument de suflat confecţionat din şapte fluiere ordonate după lungimea lor şi legate împreună.

ZEIŢA AFRODITA Potrivit legendei, zeiţa Afrodita s‑a născut din spuma mării. Aici, slujitorii ei o ajută să se ridice din valuri.

• V i A ţ A Î N G R E C i A A N T i C ă •

Îmbrăcăminte de sezon

Verile erau calde şi uscate în Grecia antică. Iernile erau umede şi vânturoase. Poetul Hesiod spunea că vijeliile de iarnă erau atât de friguroase

încât puteau să „jupoaie un taur”. Oamenii purtau haine confecţionate din bucăţi de material înfăşurate în jurul corpului.

Ei îşi acopereau veşmintele de vară cu mantii călduroase în timpul iernii. Statuetele şi picturile arată că moda se schimba uşor.

Femeile din gospodărie torceau lâna şi o transformau în fire de bună calitate şi ţeseau fibrele de bumbac făcând pânză. Vopseau firele textile în culori deschise şi uneori introduceau o culoare contrastantă sau un model pe margine. Mătasea importată era foarte scumpă. Bumbacul a fost introdus după ce Alexandru cel Mare a ajuns în India. Grecii antici mergeau desculţi sau purtau sandale, pantofi sau cizme. Cei bogaţi purtau bijuterii. Sclavii din mine şi din cariere, aflaţi la polul opus al ierarhiei sociale, purtau doar postavuri care le acopereau spatele.

28

ŞTIAŢI CĂ...În Grecia antică, tenul bronzat nu era la modă. Vara, spunea Hesiod,

„soarele pârleşte capul şi genunchii”. Bărbaţii şi femeile purtau pălăriii cu boruri largi pentru a‑şi proteja feţele

când ieşeau afară.

IMAgINE îN OgLINDĂ Recipiente cu uleiuri parfumate înfăţişau adesea imagini veridice pe fundalul alb al argilei. Femeile acordau mare importanţă machiajului şi tunsorilor.

îMBRĂCĂMINTEA FEMEILOR Femeile purtau o tunică lungă din lână sau pânză, încheiată la umeri cu broşe sau agrafe mari, şi legate în talie sau pe şolduri. Acoperământul varia de la şaluri subţiri la mantii grele, folosite în călătorii.

AgRAFE PENTRU UMERI Aceste agrafe din bronz pentru rochii proveneau din ţinutul Beoţia. Aveau

aproximativ 45 cm lungime.

29

Cum îşi încheiau grecii antici hainele?

Torsul ŞI ŢesuTul

Femeile şi fetele petreceau mult timp ţesând materialul provenit

din lâna oilor. Ele făceau căptuşeli din pânză pentru pereţi, pături şi perne pentru mobilierul din lemn. Lâna brută trebuia toarsă în fire de lână înainte de a fi ţesută. Femeia din imaginea de pe vază (stânga)

foloseşte instrumentele numite caier şi fus. În mâna stângă ea ţine caierul

cu lâna netoarsă şi trage lâna cu mâna dreaptă, apoi o întoarce uşor pentru a

forma firul de lână. Firul este înfăşurat pe fus, care este încărcat pentru a fi ţinut drept.

îMBRĂCĂMINTEA BĂRBAŢILOR Bărbaţii şi băieţii purtau de regulă tunici până la coapse; Bătrânii preferau tunici mai lungi. Mantiile de iarnă erau confecţionate în aşa fel încât să lase un umăr gol.

Aflaţi mai multe în Mersul la teatru

bIjUteRII dIn Rodos Acest ornament pentru piept a aparţinut unui om bogat. El îl purta prinzând rozetele pe umeri. Cele şapte plăci de aur înfăţişează zeiţe înaripate şi lei. Dedesubtul lor atârnă rodii.

FALDURI ELEgANTE Femeile purtau două tipuri de tunici — unele erau împăturite în partea superioară (stânga, jos), făcute de regulă din lână, altele erau legate la umeri în diferite locuri (dreapta, jos), confecţionate de obicei din pânză.

• A R T E L E ş i ş T i i N ţ A •

Boala şi sănătateaGrecii antici admirau buna condiţie fizică. Cetăţenii se

adunau la „gymnasium-ul” public pentru a practica sporturi, a face băi şi pentru a discuta filosofie.

Examinarea unor schelete arată că multe femei mureau la aproximativ 35 de ani, iar bărbaţii la 44. Potrivit unor

documente scrise, unii filozofi au avut o viaţă foarte lungă. Timp de secole, grecii antici credeau că zeii trimiteau accidentele şi

boala drept pedeapsă. Asclepius, zeul tămăduirii (stânga, sus), avea de obicei un şarpe încolăcit în jurul unui băţ. Oamenii bolnavi aduceau sacrificii la templul său, apoi petreceau nopţile acolo, sperând să fie vindecaţi în timp ce dormeau. Preoţii din templu au fost primii medici ai Greciei. Ei îşi tratau pacienţii cu o combinaţie de ierburi magice, diete speciale, odihnă şi exerciţii. Spre sfârşitul sec. V î.Hr., medicii greci în frunte cu Hipocrate, au început să dezvolte metode de vindecare mai reuşite. Ei au încercat să afle cum funcţionează organismul şi ce anume cauzează bolile. Îşi notau

de asemenea efectele diferitelor remedii.

38

PRoGRAMARe LA MedIC Începund de la Hipocrate, se credea că boala era în sânge.

Uneori, doctorii luau puţin sânge din braţul pacientului.

Medicii tămăduitori prescriau remedii din plante pentru multe

probleme şi consultau listele cu informaţii medicale.

Colir Grecii antici preparau o loţiune pentru ochi din colir înmuiat în apă caldă.

Isop Hipocrate prescria isop pentru tuse, bronşite şi alte infecţii ale plămânilor.

scaieteAceastă plantă calma durerea de stomac şi anihila veninul de la muşcătura de scorpion.

LumânăricăDe asemenea, un tratament antic pentru tuse; este folosită şi azi.

PelinariţăAmeliora durerile de inimă şi cele de la naştere.

MedICUL IAson Mormântul unui decedat arăta adesea ce făcuse acesta în viaţă. Aici, un medic atenian numit Iason consultă un băieţel cu o burtă umflată.

Ce remedii prescriau preoţii din tem

ple?

ŞTIAŢI CĂ...Lumea antică nu avea nici un fel de protecţie împotriva epidemiilor. Între 430 şi 429 î.Hr., o epidemie teribilă de ciumă a făcut ravagii în Atena.

Marele Pericle a fost una din victime.

InstRUMente MedICALe Medicii greci nu efectuau

multe operaţii. Chirurgia, fără anestezie şi cu instrumente simple (dreapta) era foarte

dureroasă. Pacienţii mureau adesea de la durere

sau infecţii.

pĂrInTele MedICIneI

Hipocrate, fondatorul medicinei ştiinţifice, a practicat şi a predat pe

insula Cos. El spunea că medicii nu puteau înţelege părţile corpului până când nu înţelegeau întregul sistem. Hipocrate a observat cu atenţie simptomele pacienţilor înainte de a pune un diagnostic. În multe ţări, tinerii medici depun şi astăzi jurământul lui Hipocrate jurând să aibă grijă de pacient.

micenienii

Documents