Potrivit art. 122 alin. (2) din Legea nr. 51/1991 activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului pot consta în:

a) interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor electronice, efectuate sub orice formă;b) căutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere este

necesar accesul într-un loc, la un obiect ori deschiderea unui obiect;c) ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea

informaţiilor pe care acesta le conţine, precum şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee;

d) instalarea de obiecte, întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse, supravegherea prin fotografiere, filmare sau prin alte mijloace tehnice ori constatări personale, efectuate sistematic în locuri publice sau efectuate în orice mod în locuri private;

e) localizarea, urmărirea şi obţinerea de informaţii prin GPS sau prin alte mijloace tehnice de supraveghere;

f) interceptarea trimiterilor poştale, ridicarea şi repunerea la loc a acestora, examinarea lor, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, precum şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee;

g) obţinerea de informaţii privind tranzacţiile financiare sau datele financiare ale unei persoane, în condiţiile legii.

Prin acces se înţelege activitatea de pătrundere în anumite spaţii private, iar deschiderea unui obiect reprezintă desfacerea sa. Locul în care se autorizează accesul serviciilor de informaţii ţine, prin însăşi esenţa măsurii, de spaţiul privat al individului, noţiune ce trebuie interpretată extensiv. Luând în considerare că o atare operaţiune constituie o ingerinţă în dreptul la viaţă privată, prin „loc” este avut în vedere mai întâi domiciliul, înţeles cu prioritate ca spaţiu fizic determinat unde persoana îşi desfăşoară viaţa privată, de familie ori alte asemenea legături. Apreciem însă că au deplină aplicabilitate în domeniu şi orientările jurisprudenţei europene asupra acestei noţiuni. În al doilea rând, accesul poate fi autorizat şi la locul de muncă al individului, indiferent dacă este vorba de un spaţiu aparţinând unei instituţii publice, unei persoane juridice private, unei asociaţii sau fundaţii ori de un spaţiu destinat unei activităţi liberale. În al treilea rând,această operaţiune se poate derula chiar în locuri deschise (curte, terasă), însă într-o atare situaţie autorizarea prevăzută de lege este necesară doar dacă acestea ţin de spaţiul privat al unei persoane.

Obiectele pentru care, ori la care se autorizează deschiderea sau accesul ţin, de asemenea, de sfera vieţii private a suspectului, de pildă: înscrisuri, C.D.-uri, hard-disk-uri (ce pot conţine/stoca informaţii clasificate secret de stat), agende telefonice ori terminale telefonice mobile (ce pot furniza informaţii asupra identităţii unor agenţi ai unor puteri străine aflaţi în legătură cu suspectul), autovehicule (în care pot fi ascunse documente clasificate ori arme ce urmează a fi utilizate pentru a atenta la viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor ce îndeplinesc funcţii importante în stat), arme, muniţii, substanţe explozive (apte a fi folosite la comiterea unor acte teroriste), substanţe radioactive, toxice sau biologice (ce fac obiectul unor operaţiuni de contrabandă ce pot pune în pericol securitatea naţională) etc.

Tehnicile speciale de supraveghere şi cerecetare descrise mai sus se efectuează de organele specializate ale statului în culegerea de informaţii numai în situaţiile în care:

- există una dintre faptele ce constituie ameninţare pentru securitatea naţională, inclusiv o faptă de terorism;

- nu există alte posibilităţi ori sunt posibilităţi limitate pentru cunoaşterea, prevenirea sau contracararea riscurilor ori ameninţărilor la adresa securităţii naţionale (principiul subsidiarităţii);

- acestea sunt necesare şi proporţionale, date fiind circumstanţele situaţiei concrete (principiul proporţionalităţii);

- a fost obţinută autorizaţia prevăzută de lege (caracterul judiciar al autorizării în vederea evitării arbitrariului cu privire la ingerinţele în dreptul la viaţă privată).

Întreaga procedură privitoare la solicitarea, emiterea şi punerea în aplicare a mandatului se derulează cu respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia informaţiilor clasificate. Având în vedere caracterul secret de stat al informaţiilor vehiculate în contextul autorizării tehnicilor speciale de investigare în materia securităţii naţionale, se impune respectarea anumitor reguli şi obligaţii specifice, dintre care amintim:

- procurorii şi judecătorii care examinează şi soluţionează cererile serviciilor de informaţii, precum şi personalul auxiliar (grefieri etc.), vor fi în prealabil verificaţi cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor în legătură cu utilizarea acestor informaţii;

- în rezolvarea acestui tip de solicitări vor fi implicaţi numai magistraţi cărora, în urma verificărilor, li s-a acordat drept de acces la informaţii secrete de stat, deţinând certificat de securitate ori autorizaţie de acces valabile pentru nivelul de secretizare al informaţiilor cuprinse în cererea de autorizare a procedeelor investigative;

- aceloraşi persoane le incumbă obligaţia de a proteja acest tip de informaţii, obligaţie ce se menţine şi ulterior încetării raporturilor de muncă, de serviciu ori profesionale;

- păstrarea tuturor documentelor în care sunt inserate informaţii clasificate secret de stat se va realiza la nivelul compartimentului special de profil, în încăperi special amenajate, accesul fiind permis numai în cazuri autorizate.

Procedura autorizării tehnicilor speciale de investigare are ca moment iniţialpropunerea scrisă, pe care serviciul de informaţii interesat o înaintează procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce trebuie să cuprindă:

- numele şi funcţia persoanei care formulează propunerea- data şi locul emiterii propunerii;- date sau informaţii din care să rezulte existenţa unei ameninţări la adresa

securităţii naţionale, prin prezentarea faptelor şi circumstanţelor pe care se întemeiază propunerea;

- motivaţia pentru care se impun activităţi specific- categoriile de activităţi pentru care se propune solicitarea autorizării;- dacă este necesară încuviinţarea pătrunderii în spaţii private pentru desfăşurarea

de activităţi specifice;- perioada pentru care se propune solicitarea autorizării- identitatea persoanei supusă măsurii, dacă aceasta este cunoscută- locul unde urmează a fi executate activităţile propuse, dacă acesta este cunoscut.

Procurorul examinează solicitarea sub aspectul temeiniciei şi al legalităţii, şi poate dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respingerea propunerii. Dacă apreciază că propunerea este nejustificată, procurorul o respinge prin ordonanţă

motivată, comunicând aceasta de îndată organului care a formulat-o.Potrivit legiuitorului procurorul dispune această soluţie prin ordonanţă atunci când

constată că propunerea este nejustificată, deşi o corectă formulare ar fi trebuit să vizeze atât legalitatea şi temeinicia cererii, cât şi oportunitatea acesteia.

Omisiunea de a indica procedeele investigative ce se vor a fi autorizate, lipsa menţiunii privind identitatea suspectului sau a persoanei ce deţine informaţiile, documentele sau obiectele ce trebuie obţinute (deşi era cunoscută) ori omisiunea de a specifica durata autorizării nu trebuie sancţionată cu respingerea cererii, procurorul urmând a solicita completarea corespunzătoare a acesteia.

Respingerea cererii se dispune întotdeauna prin ordonanţă motivată, pe care procurorul o va comunica organului de informaţii solicitant.

b) însuşirea propunerii.Dacă în termen de 24 de ore de la înregistrarea cererii se apreciază că propunerea este

întemeiată şi sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de lege, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau înlocuitorul de drept al acestuia solicită în scris preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie autorizarea activităţilor propuse.

Primind solicitarea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o repartizează spre soluţionare unor judecători anume desemnaţi de acesta.

Ședința de judecată se desfăşoară în camera de consiliu, cu respectarea dispoziţiilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate. Lipsa publicităţiişedinţei este determinată de caracterul secret de stat al informaţiilor cuprinse în solicitarea procurorului şi, implicit, în încheierea prin care se va pronunţa judecătorul. Nu este însă vorba de o lipsă de publicitate în accepţiunea dispoziţiilor NCPP, putându-se mai degrabă afirma căşedinţa de judecată în care se soluţionează cererile de autorizare a tehnicilor speciale de investigare în materia securităţii naţionale este clasificată.

Participarea procurorului la şedinţa de judecată nu este obligatorie.În cazul în care judecătorul, examinând solicitarea, apreciază că nu sunt suficiente

informaţii, solicită suplimentarea de îndată, în scris, a argumentelor prezentate.a) denumirea instanţei, data, ora şi loculemiterii;b) date şi informaţii din care să rezulte existenţa unei ameninţări la adresa securităţii naţionale, prin prezentarea faptelor şi circumstanţelor care justifică măsura;c) activităţile specifice autorizate;d) identitatea persoanei care este afectată de activităţile specifice, prin restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, dacă aceasta este cunoscută;e) organele care efectuează activităţileautorizate;f) persoanele fizice sau juridice care au obligaţia de a acorda sprijin la executarea activităţilor autorizate;g) precizarea locului sau a localităţilor în care se vor desfăşura activităţile autorizate, dacă acestea sunt cunoscute;h) durata de valabilitate a autorizaţiei.

În cazul în care judecătorul constată că cererea nu este justificată, o respinge prin încheiere motivată. Încheierea este definitivă. O nouă autorizaţie cu privire la aceeaşi persoană poate fi solicitată şi emisă numai dacă cererea se bazează pe noi date şi informaţii şi cu respectarea procedurii descrise mai sus.

Prin derogare de la procedura generală, în cazul unor situaţii deosebite care impun înlăturarea unor pericole iminente pentru securitatea naţională, organele de stat specializate cu atribuţii în domeniu pot efectua activităţile operative ce constituie tehnici speciale de investigare, cu autorizarea procurorului pe o durată de maximum 48 de ore, urmând ca autorizarea judecătorului să fie solicitată, de îndată ce există posibilitatea, dar nu mai târziu de expirarea acestui termen. Judecătorul se pronunţă asupra cererii de îndată.

Premisa specifică este pericolul iminent pentru securitatea naţională. Pericolul este iminent fie în cazul în care este pe cale să se producă, fie atunci când este deja actual.Iminenţa pericolului constituie o condiţie specială a acestei proceduri, care trebuie îndeplinită cumulativ cu celelalte condiţii generale (existenţa ameninţării pentru securitatea naţională, necesitatea şi proporţionalitatea ingerinţei în drepturile individului).

În cazul în care judecătorul apreciază că se impune continuarea tehnicilor speciale de investigare poate autoriza folosirea acestora în cazul în care o asemenea măsură a fost solicitată de procuror.

Dacă judecătorul apreciază că nu se mai impune continuarea tehnicilor speciale de supraveghere şi cercetare confirmă efectuarea acestora şi păstrarea materialelor obţinute sau, după caz, dispune încetarea de îndată a acestora şi distrugerea materialelor obţinute, în termen de maximum 7 zile. O copie a procesului-verbal privind distrugerea se transmite judecătorului.

Persoanele care solicită autorizarea, autorizează, pun în executare sau sprijină punerea în executare a autorizării beneficiază de protecţia legii şi sunt obligate să păstreze secretul asupra datelor şi informaţiilor de care iau cunoştinţă cu acest prilej şi să respecte prevederile legale privind protecţia informaţiilor clasificate.

Organele care pun în executare activităţile autorizate sunt obligate să le întrerupă de îndată atunci când temeiurile care le-au justificat au încetat şi să îl informeze despre aceasta pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie informează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie despre întreruperea activităţilor autorizate atunci când temeiurile care le-au justificat au încetat.

Aceleaşi organe au obligaţia să îl informeze în scris pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie despre rezultatul activităţilor autorizate prin mandat şi despre măsurile luate, conform legii.

Procedura de autorizare a activităţilor specifice, precum şi desfăşurarea activităţilor autorizate se fac cu respectarea prevederilor legale privind protecţia informaţiilor clasificate.

În cazul solicitării prelungirii autorizării, cererea se trebuie să îndeplineascăcondiţiile generale prevăzute de lege pentru propunerea de luare a măsurii la care seadaugă solicitarea de prelungire a autorizării, cu prezentarea motivelor ce justificăprelungirea.

 Autorizarea poate fi prelungită în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinicjustificate, fiecare prelungire neputând depăşi 3 luni.

 Durata maximă a autorizărilor cu privire la aceleaşi date şi informaţii din care sărezulte existenţa unei ameninţări la adresa securităţii naţionale este de doi ani.Activităţile specifice încet

ează înainte de expirarea duratei pentru care au fost autorizate,îndată ce au încetat motivele care le-au justificat.

 Instituţiile cu atribuţii în materia securităţii naţionale au obligaţia de a întrerupeprocedeele investigative de îndată ce au încetat temeiurile care au justificatautorizarea lor. Asemenea situaţii se întâlnesc, spre exemplu, atunci când a fost înlăturatpericolul pentru securitatea naţională, atunci când continuarea restrângerii exerciţiuluidrepturilor fundamentale nu mai este necesară, atunci când suspectul a decedat etc.Întreruperea poate interveni atât la expirarea termenului pentru care măsurile au fostautorizate – fie întrucât serviciul de informaţii nu solicită prelungirea acestuia, fie pentrucă solicitarea a fost respinsă de către procuror ori de către judecător –, cât şi înainte deîmplinirea acestui termen.

 Faptul întreruperii tehnicilor speciale de investigare va fi adus la cunoştinţaprocurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, careva fi totodată informat şi asupra rezultatului activităţilor desfăşurate şi asupramăsurilor legale dispuse. Se remarcă lipsa unei viziuni coerente a reglementării, întrucâtobligaţia informării nu există faţă de judecătorul care a autorizat măsura, conferindacesteia caracter judiciar, însă este prevăzută obligaţia informării procurorului, chiardacă acestuia nu i s-a comunicat nici încheierea de admitere a cererii de autorizare şinici mandatul.

Tehnicile speciale de investigare pe care serviciile de informaţii le aplică în activitatea specifică nu reprezintă procedee probatorii în materie penală. Însă, în practică nu puţine sunt situaţiile în care ele conduc la obţinerea de informaţii cu privire la comiterea de infracţiuni, realitate perfect explicabilă dacă avem în vedere că majoritatea faptelor pe care legea le califică drept ameninţări pentru securitatea naţională sunt în acelaşi timp incriminate de legislaţia penală.

Ţinând cont de această situaţie, legiuitorul român a instituit – fie prin norme cu caracter general, fie speciale – îndatorirea autorităţilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale de a pune la dispoziţia organelor de urmărire penală toate informaţiile ce pot constitui probe în procesul penal, indiferent de mijlocul prin care acestea au fost obţinute.

Astfel, datele şi informaţiile de interes pentru securitatea naţională, rezultate din activităţile autorizate, dacă indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, sunt reţinute în scris şi transmise organelor de urmărire penală, potrivit art. 61   NCPP însoţite de mandatul emis pentru acestea, la care se adaugă propunerea de declasificare, după caz, totală sau în extras, potrivit legii, a mandatului.

Convorbirile şi/sau comunicările interceptate, redate în scris, şi/sau imaginile înregistrate se transmit organelor de urmărire penală în integralitate, însoţite de conţinutul digital original al acestora.

Notificarea persoanei vizateÎn cazul în care datele şi informaţiile rezultate din activităţile autorizate nu sunt suficiente

pentru sesizarea organelor de urmărire penală şi nici nu justifică desfăşurarea în continuare de activităţi de informaţii cu privire la acea persoană, din dispoziţia conducătorului organului de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale se dispune notificarea persoanei ale cărei drepturi sau libertăţi au fost afectate prin activităţile autorizate, cu privire la activităţile desfăşurate faţă de aceasta şi perioadele în care s-au desfăşurat.  Totuşi, notificarea nu se va face dacă:

a) ar putea conduce la periclitarea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ale organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, prin dezvăluirea unor surse ale acestora, inclusiv ale serviciilor de securitate şi informaţii ale altor state;b) ar putea afecta apărarea securităţii naţionale;c) ar putea aduce atingere drepturilor şi libertăţilor unor terţe persoane;d) ar putea duce la deconspirarea metodelor şi mijloacelor, inclusiv a tehnicilor speciale de investigare concrete, utilizate în cazul respectiv de organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale

Orice persoană care se consideră vătămată în drepturile sau libertăţile salefundamentale ca urmare a activităţilor specifice culegerii de informaţii efectuate de organelede informaţii sau de cele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale se poate adresa,potrivit legii, comisiilor parlamentare sau organelor judiciare, astfel:a) comisiilor însărcinate să exercite control parlamentar, potrivit legilor deorganizare şi funcţionare a organelor de informaţii sau a celor cu atribuţii în domeniulsecurităţii naţionale;b) instanţei de judecată, în condiţiile  Legii   nr.   677/2001   pentru protecţiapersoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestordate, cu modificările şi completările ulterioare;c) instanţelor judecătoreşti, pentru repararea daunelor materiale şi moralesuferite, potrivit legii civile;d) organelor judiciare, prin formularea de plângeri şi căi de atac potrivit  NCPP; e) altor comisii sau organe judiciare, potrivit procedurilor reglementate de legispeciale.

Procedeele de culegere de informaţii în domeniul securităţii naţionale prezintămultiple asemănări cu cele specifice procesului penal, dintre care relevante sunturmătoarele:  (i) indiferent de materia căreia îi aparţin, ele constituie ingerinţe ale autorităţii înexerciţiul unor drepturi fundamentale ale individului şi, pe cale de consecinţă, au caracterde excepţie; (ii) fie că sunt utilizate în domeniul securităţii naţionale, fie în procesul penal,procedeele investigative speciale reprezintă modalităţi pentru culegerea de informaţii; (iii) reprezentând ingerinţe în exerciţiul drepturilor individului, tehnicile speciale deinvestigare sunt supuse controlului judiciar prealabil; (iv) şi unele, şi celelalte sunt apte a furniza probe în cadrul procesului penal.  Între cele două materii există şi numeroase deosebiri: (i) sediul materiei: tehnicile speciale de supraveghere şi cercetare utilizate înprocesul penal sunt prevăzute de NCPP, în vreme ce în materia siguranţei naţionale sediulmateriei este în Legea nr. 51/1991. (ii) diferenţierea de rol şi funcţie. Tehnicile speciale de investigare în materiasecurităţii naţionale sunt subsumate rolului pe care trebuie să-l îndeplinească în societateserviciile de informaţii, ele având, prin urmare, o funcţie preponderent preventivă, pe liniaunor situaţii excepţionale, care periclitează securitatea naţională. În schimb, în materieprocesuală, tehnicile speciale de investigare răspund funcţiilor şi scopului procesului penalconstatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca oricepersoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi niciopersoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală;

 (iii) tehnicile speciale de investigare prevăzute în Legea nr. 51/1991 constituiecomponente ale activităţii de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale, ele având onatură administrativă; tehnicile speciale de investigare în procesul penal sunt procedeeprobatorii; (iv) temeiurile care stau la baza aplicării tehnicilor speciale de investigare suntdiferite; (v) tehnicile speciale de investigare au, în materie procesuală, o sferă maicuprinzătoare de aplicare decât în domeniul securităţii naţionale; (vi) procedura şi condiţiile de autorizare ale tehnicilor investigative speciale suntdiferenţiate; (vii) tehnicile speciale de investigare în materia securităţii naţionale nu sunt acte deurmărire penală; (viii) în fine, prin prisma apartenenţei lor la activitatea de informaţii desfăşurată înscopul realizării securităţii naţionale, toate operaţiunile aferente tehnicilor speciale deinvestigare utilizate de serviciile de informaţii intră în categoria informaţiilor clasificatesecret de stat.