METODA DE CERCETARE SOCIOLOGICA

Legitimitatea sociologiei ca stiinta este legata de existenta unor metode, a unui set de modalitati cu ajutorul carora sa se poata investiga fenomenele si faptele soiale. H. Poincaré afirma ca sociologia este stiinta cu cele mai multe metode si cu cele mai putine rezultate. Desigur ca rezultatele sunt insuficiente în raport cu numarul mare al problemelor care solicita a fi rezolvate. Pe de alta parte, numarul mic de rezultate în raport cu asteptarile si nevoile societatii, poate fi explicat si prin absenta unitatii cercetarii sociologice. Numeroasele metode sociologice întrebuintate nu beneficiaza de o metodologie coordonatoare. Validarea stiintifica a sociologiei presupune deci atât existenta metodei sociologice cât si a metodologiei cercetarii sociologice. Cea de pe urma este menita sa dirijeze cercetarile si sa ofere altora o modalitate de a verifica rezultatele.

Metoda vine din grecescul methodos, semnificând “cale”, “mijloc”, “mod de expunere”. Orice activitate de cercetare necesita utilizarea anumitor metode. Metoda este “felinarul care lumineaza calea în întuneric”, avertiza Fr. Bacon subliniind importanta majora pe care o joaca în realizarea unei bune cercetari. Ea îsi subsumeaza tehnici, procedee, instrumente, norme, principii.

Cercetarea sociologica foloseste atât metode specifice, proprii sociologiei cât si metode împrumutate de la alte stiinte.

Conceptul de metodologie are o sfera de cuprindere mai larga decât cel de metoda. În cazul stiintelor socio-umane, el include ansamblul metodelor folosite în investigarea socialului si are un caracter predominant normativ. Metodologia reflecteaza asupra experientelor trecute de cercetare, elaboreaza strategii de investigare, indica atât eventualele obstacole si deficiente, cât si caile de obtinere a unor rezultate valide din punct de vedere stiintific.

Investigatia sociologica se realizeaza în mai multe etape. Nu exista un punct de vedere unanim cu privire la numarul etapelor. A.G. Zdravomâslov vorbeste de cinci etape, J. Plano si D. Katz de sase, Mucchielli de douasprezece, Claude Joveau de cincisprezece.

J. Plano 1 prevede urmatoarele momente ale cercetarii stiintifice :

a) identificarea (definirea) problemei ce urmeaza a fi cercetata ;

b) formularea ipotezei despre presupusele relatii între variabile ;

c) stabilirea tehnicilor si procedeelor aferente ;

d) culegerea de date pentru testarea empirica a ipotezei; 414p151e

e) analiza cantitativa si calitativa a datelor ;

f) acceptarea, respingerea sau reformularea ipotezei .

Într-o lucrare de referinta2, sociologul S. Chelcea preia si dezvolta clasificarea etapelor investigatiei sociologice propuse de R. Mucchielli si anume : determinarea obiectului, preancheta, stabilirea obiectivelor, determinarea universului anchetei,

esantionarea, alegerea tehnicilor de cercetare, pretestarea instrumentelor de cercetare, definitivarea lor, aplicarea în teren, prelucrarea informatiilor detinute, analiza rezultatelor si redactarea raportului de cercetare.

Delimitarea obiectului se refera la decuparea din multitudinea faptelor, fenomenelor sociale a celor pe care urmeaza sa le investigam în lumina unei anumite teorii. Raymond Boudon 3 considera ca exista trei mari categorii de “probleme sociologice “, care au fost si au ramas în atentia cercetatorilor : studiul societatilor globale, “atât sub raportul schimbarilor sociale cât si al sistemului social, însusi studiul segmentelor sociale a indivizilor în contextul social în care sunt situati si, în sfârsit, studiul unitatilor naturale (grupe, institutii, comunitati). Anumite probleme sociale devin probleme sociologice.

În viziunea lui C. Zamfir, problema sociala este “un proces, o caracteristica, o situatie despre care societatea sau un sistem al ei considera ca trebuie schimbat”.4 Ea însumeaza urmatoarele clase de fapte, fenomene, procese sociale :

a) starea sociala perimata (tensiunile rasiale, organizarea deficitara) ;

b) procesele sociale considerate în sine ca negative, în orice societate: omuciderea, furtul, anomia etc. ;

c) consecintele negative ale unui proces social pozitiv (ex. efectele negative ale industrializarii) ;

d) fluctuatiile factorilor externi, naturali sau sociali (razboaie, catastrofe naturale etc.) ;

e) decalajele produse de dezvoltarea diferentelor de ritm, tensiuni, contradictii între elemente etc.) ;

f) aparitia de noi necesitati (cresterea aspiratiilor, necesitatea cresterii gradului de calificare în raport cu tehnologiile utilizate etc .) ;

g) probleme de dezvoltare (probleme de perspectiva mai îndepartate) .

Trebuie remarcat faptul ca nu toate problemele sociale sunt si probleme sociologice. Problemele sociale constientizate si transmise spre cercetare sociologilor devin probleme sociologice. Ele contin anumite conceote sociologice sau variabile sociologice. Acestea sunt definite operational, adica sunt traduse în “evenimente observabile” deoarece “numai astfel este posibila repetabilitatea masurarii “ (Julian L. Simon, 1969). Acest lucru presupune alegea indicatorilor si gruparea lor în dimensiuni. Indicatorii sociologici sunt raportabili la termenii de dimensiune, variabila, coeficient statistic. “Indicatorul este un semn exterior, observabil, masurabil care se afla fata de indicat într-un raport de corespondenta totala, fie într-un raport de corespondenta statistica. Un fapt de observatie, un raspuns la o întrebare, un numar, constituie în cercetarile sociologice cei mai frecventi indicatori”.5

Etapa a doua, respectiv preancheta, consta în analiza detaliata a ipotezelor posibile în vederea selectarii celor verificabile. O buna ancheta, precizeaza W. J. Goode si P. K. Hatt (1959) presupune ipoteze bune, studiul serios al literaturii de specialitate si experienta în domeniu. Preancheta are ca scop si estimarea costurilor cercetarii, stabilirea termenelor

calendaristici, prevederea eventualelor dificultati ce pot apare în desfasurarea investigatiilor (aprobari necesare, accesul în diferite unitati, economice, culturale, cazarea operatorilor de interviu etc.).

Cea de a treia etapa are ca scop determinarea obiectivelor si formularea explicita a ipotezelor cercetarii si se realizeaza pornind de la sinteza datelor obtinute din preancheta. “Ipoteza este enuntul unei relatii cauzale într-o forma care permite verificarea empirica” – precizeaza Theodor Caplov (1970). “În procesul inductiv – constata S. Chelcea – ipoteza constituie o explicatie plauzibila ce urmeaza a fi verificata de materialul faptic, putând fi confrmata sau infirmata partial sau total”.6

În cercetarea sociologica empirica o ipoteza este valida daca îndeplineste urmatoarele trei conditii : este verificabila (utilizeaza concepte stiintifice si se bazeaza pe observarea faptelor reale), este specifica (are un înalt continut informational) si este în conformitate cu continutul actual al cunostintelor stiintifice din domeniul respectiv (Madelein Grawitz, 1972).

În etapa a patra, se stabileste universul anchetei, se determina deci, populatia care va fi investigata. În functie de caz, universul anchetei poate fi largit mai mult sau mai putin.

Se trece apoi la alcatuirea esantionului, iar pentru aceasta, se stabileste mai întâi care este cea mai adecvata unitate de esantionare : firma, echipa, angajatul? Trebuie aflat, mai apoi, care sunt cadrele de esantionare disponibile : liste nominale cuprinzând angajatii firmei, registrele de prezenta, statele de plata.

Esantionarea este o tehnica statistico-metodologica, care consta în selectarea unei parti (esantion) dintr-o populatie (persoane, organizatii), în vederea analizarii ei pentru a facilita elaborarea de interferente despre întreaga populatie. “Esantionul trebuie sa ofere o imagine cât mai precisa a populatiei de referinta, sa fie obtinut prin aplicarea unor tehnici probabilistice (legea numerelor mari, teorema limitei centrale), sa fie reprezentativ în termeni statistici si cu privire la problema teoretica analizata, sa fie economicos în raport cu resursele (financiare, de timp, de personal) disponibile”.7

În functie de tehnica de selectie a elementelor populatei în esantion, distingem între esantionarea probabilistica si neprobabilista. În primul caz, “orice esantion posibil de dimensiune n din populatia N dispune de aceeasi probabilitate de a fi selectat, tot asa cum orice persoana sau entitate a populatiei dispune de probabilitati echivalente de selectare”.8

Esantionarea neprobabilista presupune utilizarea informatiilor prealabile sau de experti pentru a coordona selectia de esantioane tipice sau reprezentative pentru o problema teoretica sau factuala.

O alta etapa a investigatiei sociologice este alegerea metodelor si tehnicilor de culegere a datelor empirice (“unelte”, “instrumente”) menite sa dezvaluie cât mai exact faptele si fenomenele sociale.

S-a constatat ca în alegerea metodei de investigare, pe lânga adecvarea tehnicilor la obiectul cercetat, mai intervin si alti factori, cum ar fi accesibilitatea, economia de resurse s.a. (Stephen A. Richardson, Barbara Shell, Dohrewend David Klein, 1965).

Principalele metode de culegere a datelor empirice sunt : observatia, experimentul, ancheta sociala, analiza documentelor sociale.

Observatia presupune perceperea sistematica a atitudinilor, comportamentelor si interactiunilor actorilor sociali, în momentul manifestarii lor, conform unui plan dinainte elaborat si cu aportul unor tehnici specifice de înregistraere.

Gold si Gans 9 au distins trei roluri diferite ale analistului social : a)participant total implicat emotional, înregistrând post-festum date si informatii; b) exterior situatiilor sociale supuse observatiei culegând informatii cu ajutorul unor tehnici speciale; c) cercetator participant (implicat doar partial) si dispunând de posibilitati de producere si înregistrare a datelor.

Gradul de implicare al cercetatorului interfereaza cu modul de înregistrare a datelor, rezultând anumite combinatii ce se concretizeaza în urmatoarele trei tipuri de practicare a obsrvatiei : observatia structurata, nedistorsionata si participativa.

În observatia structurata, observatorul îsi asuma rolul de cercetator si foloseste ca tehnici de înregistrare a datelor : listele de control, scalele de evaluare, sistemele de codificare a interactiunilor si descrierea narativa. Tipice observatiei structurate sunt sistemele de codificare a interactiunilor al caror scop este de a aduna informatii referitoare la continutul, frecventa, orientarea si tipologia interactiunilor, a atitudinilor si comportamentelor asociate relatiilor interpersonale si manifestate în grupurile în care se constituie o retea de comunicare interactiva.

Observatia nedistorsionata consta în folosirea aparatelor tehnice pentru înregistrarea fenomenelor sociale în desfasurarea lor naturala sau în laborator. Observatorul este în afara scenei sociale, aparatele tehnice sunt camuflate evitându-se astfel “efectele reactive sistematice sau de conformare a subiectilor la normele dezirabilitatii sociale”.

Observatia participativa presupune implicarea observatorului în activitatile sociale ale subiectilor pentru a le întelege mecanismele si a le supune analizei teoretice ulterioare. Dupa modul de înregistrare a datelor distingem doua variante de aplicare : 1) implicarea observatorului în situatia sociala respectiva, pâna la identificarea cu actorii si notarea post-festum (s-a folosit în studiul grupurilor de munca si al deviantei) ; 2) observatorul adopta în grup atât rolul de participant, cât si cel de cercetator, putând apela si la alte metode de investigare (chestionare, interviuri formale, teste, analiza documentelor sociale etc.).

Experimentul. El consta în producerea deliberata a unui fenomen si în analiza manifestarilor, directiei si intensitatii acestei produceri în conditii de controlare si manipulare directa a factorilor generativi”.10 Producerea fenomenului poate fi repetata, schimbându-se în mod sistematic conditiile pentru a nota variatiile aferente.

Experimentul este metoda cea mai precisa si productiva de analiza a relatiilor dintre variabile, de testare a ipotezelor. În experimentul sociologic, ca observatie provocata, se urmareste ca factorii exteriori, în afara celor manipulati de cercetator, sa ramâna constanti pentru a nu influenta situatia experimentala.

Pentru a îsi îndeplini functia cognitiva, experimentul sociologic trebuie sa se întemeieze pe teorie, alfel ramâne o activitate sterila.

J. St. Mill distinge între experimentul natural în care situatia experimentala este însasi viata sociala si cel artificial, în care situatia experimentala este creata de cercetaor.

F. S. Chapin recurge la o alta clasificare a experimentelor sociologice : experimentul sociologic proiectat, în care situatia experimentala este planificata de cercetator si cel ex post facto, în care situatia experimentala oferita de schimbarile din viata sociala constituie materialul de analiza rationala a legaturilor dintre variabile. E. Sydenstricker, utilizând criteriul temporal delimiteaza între experimente sociologice succesive si simultane. Clasificarea întâlnita cel mai frecvent este cea care distinge între experimente de laborator si experimente de teren.

M. Duverger sesiza faptul ca experimentele de teren desfasurate în situatii sociale reale pot fi : pasive, când alti factori decât cercetatorul determina introducerea variabileor independente sau active, când cercetatorul are posibilitatea de a introduce variabilele independente în situatia experimentala naturala. Nu este permisa generalizarea rezultatelor experimentului sociologic decât la populatii din care au fost selectionati subiectii experimentului sociologic.

Realizat conform principiilor metodologice deontologice, experimentul sociologic constituie o metoda principala de cercetare a relatiilor cauzale în sociologie.

Ancheta sociala. Ea consta în culegera de date sau informatii despre entitatile sociale (indivizi, grupuri, organizatii, zone socio-geografice, unitati culturale si chiar societati) cuprinse în esantion în scopul identificarii de distributii statistice si interrelatii (asocieri, covariatii, raporturi functionale sau cauzale etc.) între indicatorii sau variabilele care corespund unui model teoretic si pentru extrpolarea concluziilor de la nivelul esantionului la cel al populatiei de referinta.11

Ancheta sociala încorporeaza tehnici, procedee si instrumente interogative de culegere a informatiilor, specifice interviului si chestionarului sociologic.

Specific acestei metode este ca actorii sociali sunt cei care furnizeaza informatiile. Realizarea anchetei sociale presupune un demers metodologic riguros pentru ca, pe de o parte, trebuie suplinita lipsa de control (manipulare, asupra variabilelor) si pe de alta parte, pentru ca în cadrul acestei metode sunt antrenate si cadre ajutatoare (operatorii de ancheta) în scopul culegerii unei mari cantitati de informatii de la populatia investigata.

Deseori, ancheta nu se multumeste cu utilizarea tehnicilor, procedurilor si instrumentelor de lucru interogative pentru culegera informatiilor ( ca în cazul sondajului de opinie ), ci în scopul înca mai bunei cunoasteri, ele sunt corelate cu alte metode si tehnici de cercetare cum ar fi observatia stiintifica, analiza documentara si de continut.

Importanta deosebita pe care o are ancheta sociala în cercetarea sociologica rezida în faptul ca deseori ea constituie singura modalitate stiintifica de investigare a universului subiectiv al vietii sociale (opinii, atitudini, satisfactii, aspiratii, convingeri, cunostinte, interese). Procedeul de baza al anchetei pentru culegerea datelor empirice este chestionarea, care consta în formularea de catre sociologi (investigatorul social al unor enunturi, afirmatii sau interogatii la care se asteapta reactii, raspunsuri din partea subiectilor investigati. Când chestionarea se realizeaza oral de catre operatorii (de interviu), care-si noteaza raspunsurile, atunci ancheta se realizeaza prin interviu.

Când completarea chestionarului se face în mod independent si în scris de catre persoana investigata, pe baza unor instructiuni de completare, avem de a face cu ancheta pe baza de chestionar.

Un caz particular al anchetei este sondajul de opinie. El urmareste culegerea de date prin chestionarea orala si scrisa cu privire la opiniile sau atitudinile unui esantion reprezentativ în legatura cu o anumita problema în vederea predictiei cu un anumit grad de probabilitate a comportamntului populatiei de referinta sau a diverselor categorii de persoane. Rostul sondajelor este sa înregistreze opiniile în vederea anticiparii probabile a comportamentului corespunzator. Asa, de exemplu, prezicerea comportamentului electoral se poate realiza cu ajutorul sondajelor care înregistreaza opiniile alegatorilor despre candidati.

Analiza documentelor sociale. Analiza documentelor sociale este o sursa fundamentala a cercetarii din stiintele sociale si, deci, din sociologie. Pentru a nu derapa pe panta interpretarilor si explicatiilor simplificatoare, sociologia nu trebuie sa se cantoneze exclusiv în actualitate, nu trebuie sa ignore experientele trecute tot asa cum nu trebuie sa omita proiectiile viitoare. În functie de forma de prezentare (limbaj, continut, adresabilitate), documentele pot fi expresive (personal si/sau publice) si oficiale. Primele utilizeaza un limbaj mai diversificat, mai flexibil, pe când celelalte îmbraca o forma standardizata “birocratica”, incluzând coduri, indici, cifre statistice catalogate în diverse modalitati. Documentele expresive personale includ autobiografiile, biografiile, istoriile orale etc.

Documentele expresive publice (reportaje, articole din ziar, din reviste, filme documentare si artistice, continutul emisiunilor de radio si TV etc.) reprezinta un domeniu mult mai extins de surse si de date si informatii (pentru cercetarea sociala) comparativ cu cel al documentelor personale si sunt superioare acestora de pe urma sub aspectul fidelitatii, validitatii si posibilitatilor de cuantificare. O pondere tot mai mare în categoria documentelor oficiale tind sa ocupe bancile de date. Ele reprezinta înregistrari (pe cartele, benzi magnetice, discuri ), ale datelor rezultate din cercetarile psiho-sociale ce faciliteaza accesul celor interesati în cunoasterea lor.

În lume (SUA, Germania, Franta etc.) exista multe institutii de cercetare sociala ce detin banci proprii de date, ce constituie surse documentare si de analiza secundara. Daca documentele sociale respective sunt disponibile, urmeaza analiza continutului lor.

Bernard Berelson (1953) preciza ca cercetarile sociologice realizate pe baza analizei de continut pot fi grupate astfel : compararea continutului unor texte elaborate în diferite perioade de timp ; amplasarea continutului unor texte emise de surse diferite, compararea continutului comunicarii utilizându-se diferite etaloane, studiul reactiilor verbale în conditii experimentale.

Cele mai frecvente domenii în care se aplica analiza de continut sunt studiul campaniilor electorale, campaniilor de presa, stabilirea paternitatii textelor, studiul lizibilitatii în dezvaluirea propagandei camuflate etc.

În efectuarea propriu-zisa a analizei de continut, principalele probleme le constituie fidelitatea si validitatea.

Revenind acum la etapele investigatiei sociologice propuse de Mucchielli dupa culegerea datelor empirice prin metodele mai sus amintite, dupa alegerea tehnicilor de cercetare, urmeaza pretestarea instrumentelor de cercetare care se realizeaza în cadrul anchetei pilon.

Jan Szczepanski sustine ca în aceasta etapa pot fi standardizate instrumentele de cercetare : o ancheta standardizata consta în aceea ca fiecaruia dintre cei anchetati i se pune o întrebare identica, într-o formulare identica, cu o intonatie identica etc., pentru a asigura astfel detinerea unui raspuns care sa constituie o reactie la exact acelasi stimul”. 12

Pretestarea unui chestionar poate pune sub semnul întrebarii accesibilitatea limbajului folosit. Este necesara întotdeauna adecvarea terminologiei la standardele culturale ale subiectilor chestionati.

Dupa pretestare are loc definitivarea instrumentelor de cercetare, etapa premergatoare aplicarii lor “în teren”. Definitivarea se refera atât la elementele de continut cât si la cele de prezentare a instrumentelor (punerea în pagina, formatul ghidului de interviu etc.).

Cea de a noua etapa consta în aplicarea în teren a instrumentelor de cercetare, etapa importanta dar nu singura si nici cea mai importanta în investigarea fenomenelor sociale.

Urmeaza apoi etapa prelucrarii datelor, informatiilor obtinute prin aplicarea în teren a instrumentelor. Pentru a putea fi utilizate informatiile obtinute trebuie clasificare înseriate, codificate. Operatia de codificare consta în atribuirea fiecarei categorii de informatii a unui numar sau litere, “fiind un moment esential al cunoasterii”, deoarece asigura “condensarea, sistematizarea si normalizarea informatiilor “ (Ion Cauc, 1973).

Cel care realizeaza codificarea face o analiza si o interpretare a informatiilor în vedera încorporarii lor în catregorii exclusive. Codificarea informatiilor obtinute cu ajutorul chestionarului sau a interviului consta în distribuirea raspunsurilor în mai multe categorii si atribuirea unui numar de cod fiecarei categorii de raspuns.

Dupa prelucrarea datelor, urmeaza analiza rezultatelor cercetarii în vederea confirmarii sau infirmarii ipotezelor avansate. Se evalueaza din punct de vedere statistic importanta fiecarei variabile, stabilindu-se daca “miscarea” variabilei este semnificativa sau nu. Cercetând, bunaoara, modelul culturii politice în România, am avansat ipoteza ca nivelul cunoasterii politice este influentat pozitiv de nivelul educational. Corelam apoi indicatorii performantelor cognitive politice cu nivelul educational si stabilim apoi daca respectiva corelatie este statistic semnificativa sau nu, aplicând un test de semnificatie (ex., Karl Parson, 1908). Pâna aici, asa cum preciza C. A. Moser, avem de-a face mai mult cu o descriere statistica a rezultatelor. Descoperirea unei relatii direct proportionate între doua variabile nu ne spune nimic însa în legatura cu raportul de cauzalitate. Pentru stabilirea acestui raport, se trece de la analiza bivariata la cea multivariata : care consta în introducerea succesiva a “variabilelor – test” . “Daca prin introducerea variabilelor-test corelatia dintre variabilele initiale se mentine si daca exista un raport de anterioritate temporala a variabilei independente fata de variabila dependenta, atunci putem considera ca ne aflam probabil în fata unui raport de cauzalitate”.13

Analiza rezultatelor presupune, deci, atât descrierea statistica (analiza cantitativa) cât si explicatia cauzala (analiza calitativa).

În afara acestei analize primare (cantitative si calitative), în cercetarea sociologica se pune tot mai mult si problema analizei secundare. Aceasta de pe urma este o tehnica moderna de prelucrare a datelor arhivate, constând în valorificarea datelor deja colectate si consemnate de alte persoane si institutii, în alte scopuri decât cele ale temei cercetate.

Ultima etapa cu care se finalizeaza investigarea sociala, sustine M. Mucchielli, consta în readaptarea raportului de cercetare. Modul în care se readapteaza raportul de cercetare difera în functie de publicul caruia i se adreseaza : în orice caz, este necesar ca el sa parcurga urmatorii pasi :14

- o introducere în problema studiata ;

- un scurt istoric al proiectului de cercetare ;

- un rezumat al cercetarilor anterioare ;

- o clara reformulare a problemei ;

- redactarea completa a procedeelor utilizate pentru cunoasterea si prelucrarea informatiilor;

- prezentarea detaliata a a rezultatelor ;

- un rezumat cu interpretarea rezultatelor.

Conexiunea dintre caile cercetarii sociologice este prezentata succint de S. Chelcea în urmatoarea schema :15

Nivelul teoretic al cercetarii (Metodologie)

Metode M1M2 ......Mn Metode

Tehnici T1 T2 ............Tn Tehnici

Procedee P1 P2 P3 .........Pn Procedee

Instrumente de

investigare I1 I2 I3 .......... In Instrumente de investigare

Nivelul empiric al cercetarii

Pentru explicarea traseului operationalizarii sau a drumului de la teoretic la empiric, autorul porneste de la urmatorul exemplu : “daca ancheta reprezinta o metoda, chestionarul apare ca tehnica, modul de aplicare … prin autoadministrare, ca un procedeu, iar lista propriu-zisa de întrebari (chestionarul tiparit) ca instrument de investigare”.

În concluzie, principalele caracteristici ale metodologiei ar putea fi rezumate la urmatoarele :16

a) metodologia ofera nu atât metoda, cât principiile care ghideaza cercetarea problematicii sociologiei ;

b) ofera cadrele prin care se garanteaza validitatea si fidelitatea demersului de cercetare ;

c) determina normele de folosire a metodelor, tehnicilor, procedeelor ;

d) stabileste valoarea si limitele ficarui tip de metoda ;

e) recomanda cercetatorului supunerea fata de judecata epistemologica a tuturor faptelor culese pentru a stabili valoarea lor stiintifica.

În literatura de specialitate, exista un evantai de puncte de vedere cu privire la numarul metodelor specifice sociologiei, precum si la criteriile care trebuie sa constituie baza clasificarii lor.

L. Coanda apreciaza ca, dupa functia pe care o îndeplinesc în procesul cercetarii metodele pot fi incluse în urmatoarele trei categorii :

- metode de proiectare a cercetarii (esantioane, operationalizare a conceptelor etc.) ;

- metode de recoltare a datelor (interviul, chestionarul, documentarea ) ;

- metode de analiza si interpretare (analiza factoriala, comparatia, analiza de continut etc.) .17

Daca este sa luam în calcul credibilitatea datelor obtinute în cercetare18, putem distinge între metode principale (observatia, experimentul, documentarea), care ofera informatii cu valoare de fapte facilitând realizarea unei cunoasteri preponderent sociologice si metode secundare (interviul, chestionarul, sondajul, tehnica sociometrica, tehnica testelor), care ofera informatii cu valoare de opinie, înlesnind cunoasterea preponderent psihosociologica.

Importanta si dificultatile cercetarii sociologice. Cercetarea sociologica, ca si orice cercetare în domeniul stiintelor sociale, nu este simplu de realizat. Studierea comportamentului uman întâmpina dificultati de care cercetatorii din domeniul stiintelor fizice sunt straini. Unele dificultati sunt de ordin tehnic, altele deriva din caracterul limitat al studierii fiintelor umane. Acceptarea unui studiu sociologic de catre comunitatea stiintifica presupune încrederea ca daca acelasi studiu ar fi repetat de catre alti cercetatori, rezultatele ar fi similare. Cercetarea sociologica trebuie sa se bucure nu numai de încredere, mai mult decât atât, ea trebuie sa fie valida. Variabilele cercetarii menite sa reprezinte un anumit domeniu (aspect) al realitatii trebuie sa reprezinte în fapt, chiar respectivul domeniu.

Validitatea (de continut interna) exprima gradul în care indicatorii masoara ceea ce se presupune ca masoara. Masurarea sociala este precedata si pregatita de analiza concepuala, de operationalizare si cuantificare. Spre deosebire de alte domenii, în sociologie se opereaza cu un numar restrâns de etaloane naturale de masura (ce au o semnificatie empirica reala, de aceeasi natura cu aceea a obiectului masurat sau sunt definite pe baza unor relatii intermediare, valorile atribuie sunt numere întregi). Sociologia opereaza cu etaloane conceptuale ce au o semnificatie relativa, sunt elaborari teoretice mai mult sau mai putin riguroase, nedeterminate univoc. De aici deriva si complexitatea efortului de asigurare a validitatii.

O alta dificultate care apare în cercetarea sociologica este legata de cooperarea subiectilor care urmeaza a fi investigati. Actorii sociali pot deveni necooperanti din mai multe motive : lipsa timpului (cercetarea socila necesita timp), inapetenta pentru confesiune (nu sunt dispusi sa-si împartaseasca gândurile, opiniile, trairile, riscul de a intra în polemica, de a dezvalui probleme personale etc.). Cercetatorii trebuie sa faca fortari considerabile pentru a convinge subiectii sa participe, pentru a facilita participarea lor (astfel încât sa nu li se para o corvoada insuportabila), pentru a spori atractivitatea participarii. Uneori, acest lucru se realizeaza prin limitarea informatiilor cerute (desi cercetatorul considera ca ar fi optima aplicarea unui chestionar cu 100 de întrebari de exemplu, el se va multumi doar cu 60 de întrebari pentru a nu abuza de timpul intervievatului si a nu risca sa fie refuzat). Pntru a fi mai persuasivi în atragerea subiectilor în cercetare, sociologii pot apela, dupa caz, la convorbirile telefonice, la intervievarea la domiciliu mai degraba decât la Institutul de cercetari. Acoperirea costurilor participarii (costul calatoriei pâna la locul de cercetare) este si ea o metoda prin care subiectii pot fi convinsi sa participe la cercetare. Desigur, însa, ca perceptia subiectilor asupra importantei cercetarii ramâne decisiva pentru atragerea lor în respectiva cercetare.

O alta dificultate pe care o incumba cercetarea sociologica se refera la faptul ca ea poate influenta, poate schimba comportamentul subiectilor. De altfel, de multe ori, scopul cercetarii în domeniul politica rezida chiar în schimbarea comportamentului actorilor sociali. Este posibil, însa, ca daca s-a schimbat comportamentul, rezultatele

cercetarii sa nu mai fie valabile. Dar cum se produce schimbarea comportamentului în cadrul cercetarii sociologice? stiind ca sunt studiati, oamenii îsi pot revizui opiniile si comportamentul. Un studiu relativ la metodele educative utilizate de parinti în raporturile cu copiii lor îi poate determina pe cei dintâi sa îsi reevalueze metodele si sa adopte altele noi.

O alta dificultate resimtita de sociologi consta în faptul ca ei trebuie sa depuna toate eforturile pentru a întelege situatiile din perspectiva intervievatilor, pentru a surprinde perceptiile participantilor despre respectivele situatii sociale. Ei trebuie sa reziste tentatiei de a impune propriile lor opinii, propriile lor viziuni subiectilor asupra problemei sudiate. “Obiectivitatea cercetarii reclama sociologica se refera la faptul ca ea poate influenta, poate schimba comportamentul subiectilor . De altfel, de multe ori, scopul cercetarii în domeniul politic posibil, însa, ca daca s-a schimbat comportamentul, rezultatele cercetarii sa nu mai fie valabile. Dar cum se produce schimbarea comportamentului în cadrul cercetarii sociologice? stiind ca sunt studiati, oamenii îsi pot revizui opiniile si comportamentul. Un studiu relativ neutralizarea impactului personalitatii investigatorului asupra subiectilor” (Mihail Cernea, Sociologia americana, Ed. Enc. Rom., Buc., 1974, p. 201). Prezicerea si întelegerea comportamentului actorilor sociali nu este o sarcina facila.

Cercetarea sociologica ridica probleme etice si politice. Au dreptul cercetatorii sa-si studieze semenii? Au dreptul oamenii sa decida daca pot fi sau nu pot fi studiati? Aceste probleme sunt puse cu maxima acuitate în studiile bazate pe observatie. Exista tot mai multi sustinatori ai ideii ca folosirea aparatelor de înregistrare ascunse, a oglinzilor false, a observatiei indirecte etc. încalca normele etice, constituind modalitati ilegitime, de patrundere în zona privata, intima a fiintei umane.

În SUA, precizeaza N. Goodmann, “procedeele curente stabilite de guvernul federal prevad ca subiectii sa-si dea consimtamântul în cunostinta de cauza la particparea în cercetare, eliminându-se astfel aceasta problema etica speciala”.Cercetarea sociala, sustine în continuare autorul citat, poate aduce prejudicii participantilor. Daca cercetatorii dezvaluie unele informatii delicate sefilor sau sotilor/sotiilor participantilor, acestia de pe urma îsi pot pierde slujba sau pot rata casatoria. 19

O alta problema de natura etico-politica pe care o ridica cercetarea sociologica este anuntata într-o formula succinta de urmatoarea interogatie : din punct de vedere etic, cu cine trebuie sa manifeste sociologul loialiate? Fata de comunitatea stiintifica sau fata de sursa care-l sponsorizeaza? Fata de subiectii participanti sau fata de societate ca întreg? Pe lânga acestea, urmatorul set de întrebari urmareste sa elucideze aspecte deontologice de maxima importanta. Ar trebui limitata în vreun un fel utilizarea rezultatelor cercetarii? Exista subiecte care nu ar trebui incluse în lista de cercetari? Este corect ca cercetatorii sa accepte sponsorizare pentrua studia cea mai eficienta modalitate de persuadare a oamenilor pentru a cumpara un bun economic inferior? Este legitima utilizarea rezultatelor cercetarii sociologice de catre politicieni?

La initiativa lui Paul F. Lazarsfeld – presedintele Asociatiei Sociologice Americane - Congresul din 1962 al

acestei organizatii a fost dedicat analizei multilaterale a utilizarilor sociologiei. Cu acest prilej, au fost ridicate probleme

majore legate de tema supusa dezbaterii : “Ce relatii exista între cercetarea si politica sociala?”, “Unde si cu

descoperirile sociologice au penetrat societatea moderna si cu ce efecte?”, “Exista o prapastie intelectuala între

concluziile teoretice ale cercetarii si recomandarile de actiune practica?”, “Care este schema raporturilor dintre

sociolog ca profesionist, investigator consultant si beneficiar, ca si «client»?”

Utilizarea sociologiei în probleme de politica sociala se practica frecvent (mai ales în SUA dar nu numai aici). Irving Louis Horowitz semnala faptul ca deceniul opt al secoluui XX se caacterizeaza si prin institutionalizarea crescânda a cercetarilor si expertizelor efectuate de stiinta sociala ca parte componenta a procesului de elaborare a politicii. “Într-un sens – precizeaza cunoscutul sociolog american – ne aflam la o cotituta : problema principala într-o epoca de afirmare a stiintelor sociale este nu statutul stiintific al acestora, ci utilizarea politica si sociala ce se da acestor stiinte”20.

Utilizarea politica a sociologiei îi arunca pe sociologii lucizi într-o dramatica situatie dilematica : pe de o parte, ei doresc sa-si ajute semenii cu studiile pe care le realizeaza, pe de alta se tem de posibilitatea utlizarii lor de catre ierarhiile birocratice în scopul manipularii comportamentale, a opiniilor si atitudinilor.

O alta dilema care se naste din aplicarea politica a rezultatelor cercetarii sociologice – asa cum sesizeaza Mihail Cernea – este legata de consecintele acestei aplicabilitati : este ea generatoare în mod preponderent de schimbare sau de adaptare sociala? “…. Un raspuns ar fi ca participarea cercetatorilor la elaborarea programelor poate cel mult îmbunatati o situatie sau alta în cadrul structurilor existente (…) dar nu sa schimbe însesi aceste structuri. Cercetarea aplicativa risca sa devina astfel prizoniera unor institutii sau politici care refuza sa dispara si vor sa supravietuiasca prin ajustari”.21

Dezbaterile privind legitimitatea utilizarii politice a sociologiei s-au intensificat dupa scandalul “planului Camelot” , un proiect de cercetare initiat de Pentagon la începutul deceniului al saptelea, care urma sa se desfasoare în Chile si alte tari latino-americane si care urmau de fapt sa culeaga informatii despre pulsul miscarilor revolutionare în tarile studiate în cadrul unei investigatii stiintifice. Când s-a aflat adevaratul scop al acestui proiect, o serie de sociologi americani renumiti au protestat public alaturându-se protestului oficial chilian si determinând oprirea “planului Camelot”.

În literatura de specialitate, constatam ca exista o multitudine de opinii privind consecintele anhajarii ideologice a sociologului asupra rigurozitatii stiintifice, a obiectivitatii studiilor sale. Unii sustin ca angajarea ideologica a sociologului echivaleaza cu pierderea “neutralitatii axiologice” a obiectivitatii. Neangajarea sociologului este conditia exercitarii libere si obiective a functiei sociale critice a sociologiei. Altii, dimporiva, sustin ca aderarea sociologului la un sistem politico-ideologic nu a afectat obiectivitatea studiilor realizate si nici nu a constituit un obstacol în realizarea unor mari cercetari. În jurul acestor probleme, au fost formulate multe puncte de vedere dar si mai multe interogatii de genul : “Este posibila o neangajare totala a sociologului?”, “Este functia critica a sociologiei eficienta?”, “La ce bun sa critici daca societatea dispune de toate mijloacele necesare pentru a face critica inofensiva?” etc.

Richard Behrendt se ridica împotriva “analfabetismului sociologiei în viata publica” si considera ca sociologia are drept sarcina sa-l faca pe om capabil de o analiza rationala si un control rational asupra mediului sau : sociologia spulbera iluziile, exercita o actiune demitologizanta. Autorul considera ca datorita sociologiei, “pentru prima data omul gândeste în mod stiintific despre marile puteri, nu unmai despre puterile nationale dar si despre celelalte puteri sociale si ideologice care-l înhata fara încetare, îl degradeaza si îl sacrifica facând din el propriul lor material”.22

Astazi se vorbeste tot mai mult despre sociologie aplicata. Robert C. Angell 23 atentiona asupra faptului ca sociologia nu este numai un scop în sine. Ea este un scop în sine atunci când îsi propune extinderea cunoasterii asupra proceselor vietii sociale iar atunci când nu este un scop în sine, ci devine u mijloc în vederea unui alt scop, ea devine sociolgie aplicata”. N. Herpin 24 constata ca în SUA sociologia a devenit o profesie si ea este supusa regulilor pietei, fondurile pe care le primeste depinzând de rezultatele cercetarilor si de utilitatea lor, iar sociologul un actor social care-si urmareste la fel ca si altii cariera, “maximizarea gratificatiei”, “optimizarea” ei. El îsi alege un anumit domeniu de cercetare, îsi alege anumite tehnici, cauta sa publice înanumite reviste, la anumite edituri, îsi negociaza puterea si recunoasterea cu ceilalti sociologi parteneri – adversari – concurenti , poate intra în jocurile vedetariatului, poate cauta metode de a “seduce” etc.

METODOLOGIA SOCIOLOGICÅ. METODE ªI TEHNICI DE CERCETARE ¥N SOCIOLOGIE

Ca orice teorie, cea sociologicå este ¿i ea un produs al cunoa¿terii umane,

un råspuns sistematic la nevoia imperioaså a omului de a gåsi semnifica¡ii convenabile ale

comportamentelor, rela¡iilor, fomelor de asociere ¿i interac¡iune, structurilor sociale. Teoria

sociologicå este un construct ra¡ional. Dar nu unul eminamente abstras de realitatea

socialå. Se construie¿te o imagine practicå a societå¡ii, mediatå înså de apartenen¡a

sociologului sau cercetåtorului social la grupuri, contexte ¿i sisteme de valori care-i

determinå ¿i circumstan¡iazå demersul. Este vorba, cu directå referin¡å la teorie, de

scheme conceptuale mai mult sau mai pu¡in coerente ¿i consistente, de tentative de

explicare ¿i interpretare, de perspective în orientarea analizelor sociale, de eforturi de

conceptualizare, clasificare, tipologizare, generalizare ¿i predic¡ie. Din punct de vedere

sociologic, teoria se prezintå ca un ansamblu de concepte care eviden¡iazå între ele

anumite conexiuni logice ¿i care au drept scop interpretarea realitå¡ii sociale. Existå un

nivel sistematic superior al teoriei sociologice ca rezultat al preten¡iilor sociologiei de a

analiza ¿i valoriza diferitele imagini desprte societate pentru a releva coeren¡a internå a

acesteia, gradul de coresponden¡å cu realitatea ¿i capacitatea interpretativå pe care

sociologia ¿i-o revendicå. Existå totodatå un criteriu de istoricitate al conceptelor ¿i teoriilor

sociologice, pe care am încercat så-l recuperåm trecând în revistå succesiunea doctrinelor

sociologice, a ¿colilor ¿i curentelor dominante în sociologie.

Analiza substratului na¿terii teoriilor sociologice, a interac¡iunilor acestora ¿i a deschiderii lor spre experien¡å se întemeiazå pe o concep¡ie a sociologiei ce vrea så-¿i afirme op¡iunea pentru un mai mare grad de aderen¡å la problemele reale ale societå¡ii ¿i pentru o mai mare „vizibilitate” istoricå, privilegiindu-¿i propriul câmp problematic ¿i diversificându-l continuu, pe anumite coordonate constante dar care sunt în måsurå så înregistreze varia¡ii datorate progreselor ¿i dezvoltårilor conceptuale, acumulårilor teoretice ¿i metodologice interne sau în sfera altor ¿tiin¡e socio-umane sau exacte.

Resursele sociologiei pot fi astfel clasificate la cel pu¡in trei niveluri: 1) al studiilor ce vizeazå con¡inutul ¿tiin¡elor sociale, discursul teoretic sistematic, marea sintezå teoreticå; 2) al cercetårii care coincide cu un modus operandi analitic al sociologiei; 3) cel metodologic ce reconstruie¿te modul în care procedeazå ¿tiin¡a socialå ca atare în confruntarea cu realitatea.

Termenul de metodologie nu are o semnifica¡ie univocå ¿i accepta unanim. Unele abordåri în domeniu situeazå metodologia într-un ve¿nic balans între epistemologie – ca teorie generalå a cunoa¿terii ¿tiin¡ifice – ¿i tehnicile de cercetare socialå; oscila¡iile sunt când spre un pol când spre celålalt, potrivit forma¡iei (filosofice sau mai pu¡in filosofice) a metodologului în cauzå, tradi¡iei culturale, apartenen¡ei la o ¿coalå sau curent de gândire.

Metodologia poate fi definitå ca studiul sistematic al metodelor utilizate de o ¿tiin¡å, incluzând analiza logicå a procesului de cercetare ¿i de evaluare criticå a achizi¡iilor sale fundamentale. Se impune deci din start o distinc¡ie netå între metodå ¿i tehnicå în sociologie. Metoda – dupå pårerea unor sociologi precum Goode ¿i Hatt – ar fi ceva mai general decât tehnica. Prin metoda sociologicå se în¡elege aplicarea principiilor fundamentale ale ¿tiin¡ei în câmpul sociologiei, în vreme ce tehnica este o procedurå specificå cu care sociologul culege ¿i ordoneazå datele ce-l intereseazå. Limbajul unei ¿tiin¡e, precum sociologia, curpinde paradigme, concepte, propozi¡ii ¿i teorii.

Existå multe idei neexplicitate care totu¿i sunt prezente în activitatea de cercetare sociologicå. Acestea pot fi numite paradigme (Phillips), elemente apriorice (Demarchi), protopostulate (Braga), al¡i autori preferând så le trateze prin referin¡å la ceea ce s-ar chema cultura comunå.

Conceptele definite ca „moduri de percepere a fenomenelor” (Phillips),

construc¡ii logice, simboluri ale fenomenelor (Goode, Hatt) etc. sunt abstrac¡ii ce constituie

bazå înså¿i a gândirii umane, dar pentru a fi folosite în demersul ¿tiin¡ific trebuie så

råspundå unor exigen¡e determinate: extensie, claritate, relevan¡å sistematicå (Hempel).

Gradul de abstractizare al unui concept define¿te într-o anumitå måsurå sarcina sa

empiricå, cuprinderea sa, amplitudinea clasei de situa¡ii cårora el se aplicå. Din acest punct

de vedere regruparea fenomenelor într-o categorie sau concept nu este nici adevåratå nici

falså ci mai mult sau mai pu¡in utilå (Phillips). Este de notorietate în sociologie polemica

privind inadecvarea nivelurilor de abstratizare a conceptelor sociologice în raport cu

dezvoltarea unei ¿tiin¡e empirice: de la concepte foarte abstracte greu de utilizat în

cercetare (marile teorii) se trece la concepte cu sarcinå empiricå limitatå, u¿or de utilizat în

cercetare dar care conduc la rezultate insignifiante din punct de vedere teoretic (Mills), în

vreme ce ar fi de preferat niveluri de abstractizare intermediare care ar permite elaborarea

teorii de rang mediu (Merton).

Socioloogul american Shils remarca faptul cå diferen¡a dintre teorie ¿i metodå, între conceptualizåri destul de abstracte ¿i altele cu sarcinå empiricå extrem de limitatå se va reduce în chip notabil, fie pentru cå o teorie care nu va face anumite referin¡e empirice nu va mai avea de acum credit, fie pentru cå o cercetare empiricå, depå¿indu-¿i limitele inerente, va tinde så devinå o ocazie de a teoretiza pe marginea constatårilor la care ajunge, ambi¡ionând så propunå concluzii de mai mare anvergurå. O altå distinc¡ie ce decurge de aici este cea între macrosociologie ¿i microsociologie, chiar dacå la rigoare, o atare conexiune existå doar atunci când sistemele sociale sunt unitå¡i analizate la nivelul componentelor lor individuale sau microgrupale. Dacå în general se poate spune cå conceptele pe care le utilizeazå sociologia trebuie så aibe ¿i o pronun¡atå sarcinå empiricå, aceasta înseamnå cå ele nu trebuie så fie atât de abstracte încât så nu poatå fi folosite în cercetarea concretå sociologicå.

Par¡ial conexå extensiei sau cuprinderii conceptelor este claritatea lor, respectiv precizia delimitårii corelatelor lor empirice. Dacå existå un deficit

de claritate conceptualå, dacå men¡ionatele corelate empirice sunt precise sau diferå de la un sociolog la altul, calitatea rezultatelor va avea de suferit.

Procesul prin care se verificå imediat claritatea conceptelor este måsurarea.

Pentru a rezolva problema coresponden¡ei între concept ¿i realitatea empiricå o solu¡ie, doar aparent radicalå este opera¡ionalizarea, definirea conceptului izomorf printr-un procedeu de måsurå (Hempel). Pe aceastå cale se poate trece de la luarea în considerare a conceptelor izolate la examinarea conceptelor în inter-rela¡ionarea lor.

Un al treilea parametru de bazå în evaluarea relevantei unui concept este centralitatea acestuia într-un sistem teoretic. Mul¡i sociologi care utilizeazå în cercetårile lor metodologii de lucru rafinate au fost acuza¡i de a fi exagerat, de a fi maximizat doar måsurabilitatea conceptelor, fårå a fi acordat aten¡ie relevan¡ei lor teoretice (Hempel). Relevan¡a sistematicå a unui concept este greu de apreciat în sociologie unde teoria empiric controlatå este rela¡iv pu¡in dezvoltatå. Existå deci riscul ca sociologia så trateze probleme irelevante cu concepte relevante sau så trateze probleme relevante cu concepte irelevante.

Sociologia – ca orice ¿tiin¡å – nu se limiteazå doar la a defini concepte ci procedeazå ¿i la observa¡ii, le pune pe acestea din urmå în raport cu conceptele, fie ca propozi¡ii supuse controlului empiric (ipoteze), fie ca propozi¡ii ce nu au putut fi neconfirmate pentru a fi falsificabile (legi).

Modurile prin care pot fi formulate ipoteze în sociologie sunt diferite, sursele acestora fiind ¿tiin¡a, cultura generalå, experien¡a personalå etc.

Pentru a fi empiric controlate ipotezele trebuie så fie clare inteligibile, sus¡inute de tehnici accesibile ¿i având termeni de referin¡å empirici (Goode, Hatt). Conceptele trebuie så fie astfel transformate în variabile måsurabile. Variabila a fost definitå ca o caracteristicå sau tråsåturå ce se schimbå sau are valori diferite în condi¡ii diferite (Goodman). Vârsta, sexul, clasa socialå sunt tipuri de varibile frecvent folosite de sociologi în investiga¡iile lor. Existå anumite variabile ce le influen¡eazå pe altele, respectiv variabilele independente. Variabilele care sunt influen¡ate sunt variabilele dependente. ¥ntre variabile pot fi stabilite anumite rela¡ii. Dacå variabilele se schimbå împreunå ele sunt corelate. Stabilirea corela¡iei este primul pas pentru a afla dacå o variabilå o „produce” sau o influen¡eazå pe alta.

Dacå valoarea unei variabile cre¿te (sau descre¿te) în timp ce valoarea celeilalte cre¿te (sau descre¿te) avem de-a face cu variabile corelate pozitiv. Exemplu de corela¡ie pozitivå: între apartene¡a la o claså socialå ¿i gradul de ¿colarizare; dacå valoarea unei variabile cre¿te (sau descre¿te) în

timp ce valoarea celeilalte descre¿te (sau cre¿te), cele douå variabile sunt corelate negativ. Exemplu de corela¡ie negativå: între numårul de oameni ai unui grup ¿i numårul de oameni din grup care î¿i exprimå clar opiniile (Goodman). Revenind la ipoteze, se impune så aråtåm cå acestea pot fi descriptive ¿i rela¡ionale. Primele se referå la distribu¡ia unei variabile sau la determinarea valorii ei. Celelalte pun în rela¡ie mai multe variabile. Sociologia se ocupå cu precådere de ipotezele rela¡ionale. Acestea pot råmâne la nivelul unei simple constatåri empirice sau din contrå pot aspira la a furniza previziuni, explica¡ii, pârghii de control al fenomenelor sociale. ¥n prima situa¡ie este posibilå o abordare tipologicå, dacå se iau în considera¡ie nu o singurå dimensiune ci mai multe aspecte, un spa¡iu de atribute (McKinnecy). Conexiunile între variabile pot eviden¡ia corela¡ii simple sau complexe (analiza multivariatå, analiza factorialå etc.).

Cercetarea sociologicå este un demers ce cuprinde mai multe etape: 1) definirea problemei, delimitarea temei de cercetare, formularea acesteia într-o terminologie ¿tiin¡ificå adecvatå; 2) examinarea bibliografiei aferente temei de cercetare, stabilirea reperelor teoretico-metodologice ¿i identificarea conceptelor-cheie; 3) opera¡ionalizarea conceptelor folosite, avansarea de ipoteze ¿i prefigurarea eventualelor rela¡ii între variabilele avute în vedere ; 4) elaborarea unui plan de cercetare ¿i alegerea metodelor, tehnicilor care vor fi aplicate; 5) colectarea datelor, înregistrarea informa¡iilor; 6) analiza datelor, verificarea ipotezelor de lucru, interpretarearea rezultatelor cercetårii; 7) formularea de concluzii ¿i propuneri în cadrul unui raport destinat unui beneficiar sau care va fi dat publicitå¡ii.

Dupå cum u¿or se poate remarca, acest demers – cercetarea sociologicå – este un proces de identificare, de investigare delibertatå a unei probleme sociale în vederea ob¡inerii de date relevante despre aceasta cu ajutorul unor metode ¿i tehnici ¿tiin¡ifice proprii sau împrumutate. Unii autori fac o distinc¡ie între metodele uzitate având în vedere gradul lor de formalizare. O primå categorie este reprezentatå de metodele informale care valorificå tradi¡ia descriptivå generalå a ¿tiin¡elor ¿i a cåutårilor de început ale sociologiei (metoda etnograficå, studiile privind comunitå¡ile umane; s-au ilustrat ¿coala de la Chicago conduså de R. Park, ¿coala monograficå de la Bucure¿ti conduså de D. Gusti; tot la acest capitol este incluså observa¡ia coparticipativå exemplul clasic fiind cercetarea lui W. F. White („Street Corner Society”). O altå categorie include metodele formale. ¥ntre acestea pot fi nominalizate: analizele statistico-demografice, studiile pe teren realizate cu ajutorul interviurilor ¿i chestionarelor sociologice asupra unor e¿antioane de popula¡ie, analizele proceselor de interac¡iune dezvoltate de R. F. Bales ¿i colaboratorii, sociometria, experimentele).

Plecând de la distinc¡ia de principiu între metodå-sistem de reguli ¿i principii de cunoa¿tere a realitå¡ii sociale – ¿i tehnicå de cercetare – ansamblu de prescrip¡ii pentru ca activitatea de cunoa¿tere ¿tiin¡ificå a realitå¡ii socialå

så-¿i atingå scopul –, S. Chelcea inventariazå urmåtoarele metode: observa¡ia sociologicå, ancheta sociologicå, experimentul, studiul documentelor sociale.

¥n cadrul anchetei sociologice î¿i dau concursul mai multe tehnici interogative (interviu, chestionar) tehnici de e¿antionare; un tip aparte de cercetare sociologicå de teren îl constituie sondajul de opinie publicå.

Observa¡ia într-un sens mai larg este o metodå de ob¡inere a datelor despre o situa¡ie, o manifestare de via¡å socialå prin intermediul sim¡urilor, cu scopul de a verifica anumite ipoteze de cercetare, pentru a descrie sistematic ¿i obiectiv un obiect de studiu (mediu, persoane, ac¡iuni, comportamente, produse ale activitå¡ii materiale ¿i spirituale ale indivizilor ¿i grupurilor umane). M. Duverger considera cå observa¡ia faptelor sociale se poate prezenta ca: observa¡ie documentarå, observa¡ie directå extensiva ¿i observa¡ie directå intensivå.

Dupå gradul de implicare al cercetåtorului (observator) în via¡a grupurilor umane studiate, R. L. Gold distinge între: observa¡ia completå, observa¡ia participantå, participarea observantå ¿i participarea completå. ¥n cazul observa¡iei complete nonparticipante, cercetåtorul råmâne exterior ¿i stråin grupului studiat. Avantajul cercetåtorului de a trece neobservat de cåtre cei pe care-i observå poate fi înså contracarat de „codurile” interne ¿i modelele de comportament disimulate sau simulate la care grupul recurge pentru a se proteja.

Existå ¿i o observa¡ie cvasiparticipantå – în care rolul fundamental al cercetåtorului råmâne observa¡ia, dar înso¡itå de participarea la anumite activitå¡i de grup. Observa¡ia participantå are drept caracteristicå faptul cå un cercetåtor-observator reu¿e¿te så se facå acceptat ca membru al grupului pe care inten¡ioneazå så-l studieze. Participarea observantå se distinge de observa¡ia participantå prin aceea cå respectivul cercetåtor este deja membru al grupului dedicându-¿i cea mai mare parte a timpului rolului ce-i revine în cadrul grupului (cazul fidelilor unei mi¿cåri sau ex-membrilor unui grup „trådåtori” – ce pot furniza informa¡ii altfel inaccesibile unei persoane stråine de grup). Participarea completå se distinge de participarea observantå prin faptul cå membrul grupului secretizeazå complet rolul de cercetåtor, implicându-se total în via¡a grupului. Un tip special de observa¡ie este cel în care aceia¿i subiec¡i de studiu realizeazå o autoanalizå colectivå (vezi tehnica utilizatå de K. Lewin în „laboratoarele sociale”).

Ancheta sociologicå este o metodå de cercetare a realitå¡ii sociale bazatå pe tehnici de culegere a datelor cu ajutorul întrebårilor puse de cercetåtor ¿i råspunsurilor furnizate de subiec¡ii interoga¡i. Aceastå metodå uzeazå de tehnica chestionarului ¿i, complementar, de cea a interviului. ¥n accep¡iunea sa cea mai la îndemânå chestionarul poate fi definit ca un formular standardizat ce cuprinde un numår de întrebåri dispuse într-o anumitå succesiune vizând acele aspecte de interes pentru investigator care au legåturå

cu ipotezele de cercetare avansate ¿i pe care tinde så le verifice din punct de vedere cantitativ.

Con¡inutistic vorbind, chestionarele cuprind trei mari tipuri de întrebåri în verderea ob¡inerii de date: 1) factuale – referitoare la caracteristicile socio-demografice ale subiec¡ilor interoga¡i; 2) date de comportament – referitoare la modul în care subiec¡ii ac¡ioneazå ¿i reac¡ioneazå în raport cu anumite cauze, situa¡ii; 3) date referitoare la opinii, a¿teptåri ¿i motiva¡ii ale subiec¡ilor.

O chestiune de prioritarå importan¡å este formularea întrebårilor, forma pe care acestea o îmbracå. Tipurile de întrebåri folosite în mod frecvent sunt: 1) deschise – se laså subiec¡ilor libertatea de råspuns; existå înså riscul inevitabil ca ace¿tia så furnizeze råspunsuri neformalizate în cantitate mare, ceea ce îngreuneazå prelucrarea; råspunsurile au înså un grad sporit de spontaneitate, sunt mai sincere ¿i conforme firii, nivelului de pregåtire ¿i stilului de exprimare ale subiec¡ilor; 2) închise – råspunsurile sunt prestabilite iar subiectul poate doar så aleagå între alternativele propuse pe aceea care-i convine sau crede el cå exprimå cel mai bine punctul såu de vedere; existå întrebåri cu råspuns dichotomic (ex. da sau nu, sex: masulin sau feminin etc.) ¿i cu variante exclusive sau care nu se exclud; aceste întrebåri dichotomice pot servi ca întrebåri filtru pregåtind trecerea la alte întrebåri care se adreseazå doar subiec¡ilor care au dat un anumit råspuns (ex. Ave¡i automobil? 1, da, 2, nu; dacå da, ce marcå (tip)?...), 3. întrebåri structurale – având råspunsuri alternative fixate ce oferå celui interogat posibilitatea de a alege dintr-o serie de råspunsuri impuse în chestionar pe baza unor cuno¿tin¡e deja acumulate ce permit o previziune a tuturor variantelor probabile ¿i focalizarea mai bunå a obiectului sau obiectivelor de interes ale cercetårii (ex. care sunt motivele pentru care v-a¡i înscris la Facultatea de Administra¡ie Publicå? 1) materiile de studiu interesante; 2) posibilitatea de a avea dupå terminarea studiilor o func¡ie bine remuneratå sau prestigiu; 3) dorin¡a de a må ocupa de probleme sociale, publice cu competen¡å; 4) pentru cå nu mi-am gåsit o slujbå; 5) pentru a nu fi recrutat în armatå (în cazul subiec¡ilor de gen masculin); 6) pentru a-mi pune bazele unei cariere; 7) mi s-a pårut cea mai interesantå facultate; 8) pentru cå nu-mi solicitå prea mult timp fa¡å de alte activitå¡i; 9) alte (care...).

Dupå modul de completare a chestionarelor, acestea pot fi: 1) autoadministrate – în cazul în care completarea råspunsurilor la întrebåri revine în totalitate subiectului fårå nici o interven¡ie din afarå; cel mai uzitat mod este chestionarul expediat po¿tal, care cuprinde ¿i instruc¡iunile de completare; avantajele acestui tip de chestionar – poate acoperi un e¿antion de popula¡ie dispersat pe un teritoriu extins; dezavantajele – imposibilitatea verificårii dacå råspunsurile date au fost completate efectiv de cåtre subiect ¿i gradul lor de returnare scåzut; cele mai bune rezultate sunt ob¡inute prin chestionarele cu con¡inut „administrativ” ce con¡in multe date factuale, pe care subiec¡ii au interes så le completeze ¿i så le remitå autoritå¡ilor; 2) interviu pe bazå de chestionar – administrat de un operator de teren sau investigator

calificat; aceastå tehnicå garanteazå identitatea celui intervievat ¿i permite prin intermediul intervievatorului eventuala clarificare a întrebårilor mai dificile ¿i aprofundarea temelor mai importante; pe de altå parte se verificå gradul de colaborare ¿i nivelul de a¿teptare al celui intervievat; aceastå tehnicå necesitå costuri ridicate cu plata operatorilor ¿i implicå pericolul unor distorsiuni datorate chiar celui care intervieveazå.

Tehnica interviului – se întemeiazå pe o conversa¡ie între douå persoane. Interviul este ini¡iat ¿i condus de cel ce îndepline¿te rolul de intervievator cu ajutorul unui ghid de interviu sau al unui chestionar. Acesta solicitå råspunsuri ¿i ob¡ine informa¡ii asupra comportamentului, a¿teptårilor, credin¡elor ¿i valorilor celui intervievat.

Potrivit modalitå¡ilor în care interviul este condus de intervievator se disting douå tipuri. Un prim tip poate fi pus în legåturå cu calitatea stimulilor la care este supus cel intervievat; un al doilea tip vizeazå modul de tratare a råspunsurilor sale.

¥n primul caz, care se apropie de o situa¡ie informalå, stimulii asocia¡i întrebårilor ¿i aplica¡i diferi¡ilor intervieva¡i pot så nu fie aceia¿i. Interviul „liber” este condus pe baza unui simplu ghid de interviu ce precizeazå temele urmårite; capacitatea discre¡ionarå a intervievatorului este maximå iar evolu¡ia discu¡iei poate releva aspecte neprevåzute ini¡ial.

¥n cazul interviului non-structurat (sau semi-structurat) caracterul discre¡ionar) al muncii intervievatorului este mult redus, stimulii nu pot varia de la o situa¡ie la alta, de la un subiect la altul. Caracterul non-structurat este legat de faptul cå întrebårile din chestionar de care intervievatorul se serve¿te sunt în mare parte „deschise”. ¥n cazul interviului structurat – existå o succesiune fixatå în prealabil a întrebårilor iar întrebårile sunt în mare parte „închise”.

O problemå de cea mai mare importan¡å în cercetarea sociologicå o reprezintå e¿antionarea – prelevarea unui procentaj mic de popula¡ie dintr-un grup de ansamblu asupra cåruia sunt aplicate tehnicile de investigare. Pentru ca rezultatele ob¡inute pe baza råspunsurilor primite de la subiec¡ii cuprin¿i în e¿antion så aibå relevan¡å ¿i acurate¡e e¿antionarea, trebuie så fie reprezentativå, respectiv grupul de subiec¡i studia¡i så fie tipic pentru popula¡ie în ansamblul ei. Existå diverse procedee de e¿antionare: 1) e¿antionarea aleatorie – se stabile¿te o marjå de eroare sau reprezentativitatea e¿antionului (coresponden¡a dintre structura e¿antionului ¿i cea a popula¡iei în ansamblu); o marjå de plus sau minus 3 la sutå este consideratå îndeob¿te acceptabilå; volumul minim al unui e¿antion este de circa 1.100 de persoane ¿i selec¡ia se face probabilistic; pe o listå de persoane cu numere întâmplåtoare se aplicå un pas statistic rezultat din raportarea totalului popula¡iei la volumul e¿antionului; 2) e¿antionarea pe cote – presupune stabilirea criteriilor de e¿antionare (caracteristicile cele mai relevante ale unitå¡ilor sociale) ¿i

includerea în e¿antion a persoanelor sau unitå¡ilor sociale propor¡ionale cu structura popula¡iei de ansamblu potrivit criteriilor de e¿antionare fixate.

O altå metodå la care sociologia recurge este experimentul. Aceastå metodå

apårutå ini¡ial în biologie ¿i a fost utilizatå ¿i descriså de savantul francez Claude Bernard

(1865). Experimentul constå în analiza ac¡iunii unor variabile independente asupra unor

variabile dependente într-o situa¡ie aflatå sub control în vederea verificårii de ipostaze

cauzale. ¥n sociologie se realizeazå atât experimente de laborator (desfå¿urate în condi¡ii

artificiale) cât ¿i experimente de teren, în mediul de existen¡å natural al oamenilor (în

claså, pe stradå, în institu¡ii publice). ¥n cazul experimentelor de teren sunt urmårite date

relevante pentru performan¡a grupului experimental (la care se introduce variabila

independentå) cu performan¡a grupului de control (la care nu se introduce variabila

independentå).

Studiul documentelor sociale are în vedere obiecte sau texte ce oferå informa¡ii despre via¡a socialå trecutå sau prezentå a colectivitå¡ilor umane. Exemple de asemenea documente: statistici, recensåminte ale popula¡iei, legisla¡ie, documente neoficiale – scrisori, jurnale intime, biografii sociale –, beletristicå, fotografii, cår¡i po¿tale, ilustrate, ziare, reviste, afi¿e, timbre etc.