Metode şi tehnici de analiză folosite în sociologia politică:studiul de

caz,observaţia,experimentul,ancheta/chestionarul,analiza documentară

Elev:Husăsan Bogdan Bologan AlinData:21.X.2015

Pentru a înţelege mai bine expresia ,,sociologie politica‘‘ pornim de la analizarea celor doi termeni separaţi.Astfel portivit DEX sociologia este  ştiinţa care se ocupă cu studiul descrierii structurii și fiziologiei societății, al relațiilor interumane în cadrul grupurilor sociale, precum și al instituțiilor din societatea dată.Pe de altă parte politica conform aceleiaşi surse este definită astfel: Știința și arta de a guverna un stat; forma de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective.Astfel printr-o îmbinare a celor două elemente obţinem o latură care se ocupă cu utilizarea teoriilor generale ale sociologiei şi metodelor acesteia pentru a studia un domeniu special al societăţii: activitatea politică şi mulţimea problemelor legate de formarea, distribuţia şi utilizarea puterii în societate.

• Trebuie spus încă de la început ca preocupări pentru acest domeniu s-au afirmat încă din Antichitate.În acest mod primul mare precursor al sociologiei Aristotel(383-322 i.e.n) n.), scria în cartea întâi a Metafizicii cã filosofia s-a nãscut din uimire. Acelaşi lucru se poate spune şi despre sociologie. Dacã filosofii şi-au îndreptat privirea spre stele, punându-şi întrebãri despre originea Universului şi apoi despre caracterul cunoaşterii însăşi, sociologii au privit Terra întrebându-se despre existenţa omului în societate şi, mai târziu, despre modalităţile de cunoaştere a traiului laolaltã al oamenilor.

Aristotel(383-322 i.Hr) Alti sociologi:

Karl Marx Wright C. Mills

• Dar care este obiectul cercetãrilor sociologice? Aşa cum preciza Charles Wright Mills (1916–1962), „analiştii clasici“ ai vieţii sociale au încercat sã rãspundã la trei grupe de întrebãri, şi anume:

• 1)Care este structura acestei societăţi particulare ca întreg? Cum diferã ea de alte orânduiri sociale? Care este, în interiorul societăţii, semnificaţia fiecãrei trãsãturi particulare pentru continuitatea ei şi pentru transformarea ei?

• 2)Cea de-a doua grupã de probleme care au stat şi rãmân în atenţia sociologiei o constituie întrebãrile de tipul: „Ce loc ocupã aceastã societate în istoria omenirii? Ce mecanisme duc la schimbarea ei? Care este locul acesteia în dezvoltarea umanităţii, în ansamblul ei, şi care este semnificaţia ei pentru aceastã dezvoltare? Care sunt influentele pe care le suferã şi pe care le exercitã aspectele studiate în cadrul perioadei istorice în care se manifestã şi, în ce priveşte aceastã perioadã, care sunt trãsãturile ei esenţiale? Prin ce se deosebeşte ea de alte perioade?Care sunt modurile ei caracteristice de fãurire a istoriei?

• 3) A treia grupã de întrebãri se concentreazã asupra studiului personalităţii şi a raporturilor individ-societate: „Ce tipuri de bărbaţi şi femei predominã în aceastã societate şi în aceastã perioadã? Şi ce tipuri vor predomina în viitor? Cum sunt ele selectate şi formate, emancipate şi reprimate, sensibilizate şi opacizate? Ce tipuri de naturã umanã se relevã în conduitã şi caracter în aceastã societate, în aceastã perioadã? Ce semnificație are pentru natura umanã fiecare dintre trãsãturile societăţii pe care le examinãm?

• Cele trei grupe de întrebãri identificate de Charles Wright Mills(1916-1962) în opera marilor sociologi,indiferent de problemele specifice pe care le-au abordat, reflectã concepţia autorului despre obiectul sociologiei ca studiu al influentelor reciproce dintre om şi societate, dintre biografie şi istorie. Imaginaţia sociologicã permite înţelegerea relaţiilor dintre istorie şi biografie, pornind de la premisa cã fiecare individ îşi trăieşte biografia într-o perioadã istoricã determinatã,contribuind la configurarea societăţii şi fiind, în acelaşi timp, un produs al societăţii.

• Wright C. Mills (1916–1962) Imaginația sociologicã (1959)

• Acestea fiind spuse, consider că putem trece la metodele şi tehnicile de analiză folosite în sociologia politică. Cercetãrile sociologice concrete (de teren sau empirice) au apãrut înaintea creãrii termenului de „sociologie“ de cãtre Auguste Comte, în 1839. Debutul cercetãrilor sociologice de teren este legat de prima revoluţie industrialã din Anglia.Acum şi aici sunt realizate primele anchete cu caracter sociologic: în 1722, Daniel Defoe(1660–1731) publicã ,,Jurnal din anul ciumei'', în care prezintã realist lumea interlopã londonezã. Sunt folosite actele statistice din Buletinele mortuare sãptãmânale, informaţiile din conversaţiile cotidiene, din ordonanţele Lordului Primar al Londrei, din istorioarele şi anecdotele referitoare la „ciuma sãracilor“, precum şi datele de observaţie exploatate jurnalistic, dar şi sociologic.

• Termenul de „cercetare sociologicã“ sau „cercetare socialã“ are înţelesul cel mai larg: se referã la obţinerea şi prelucrarea informaţiilor obiectiv verificate, în vederea construirii explicaţiilor ştiinţifice ale faptelor, fenomenelor şi proceselor sociale. Deşi cercetarea sociologicã are ca principiu metodologic fundamental unitatea dintre nivelurile teoretic şi empiric adesea se face distincţie între „cercetarea sociologicã teoreticã“ („sociologie de cabinet“) şi „cercetarea sociologicã empiricã“ (sociologie de teren). Cercetarea sociologicã empiricã presupune observarea directã a realităţii, aplicarea unor metode şi tehnici specifice de recoltare a informaţiilor (ancheta,experimentul, chestionarul etc.), de prelucrare a lor (corelaţii, teste de semnificaţie statisticã etc.). Când cercetarea sociologicã empiricã (concretã sau de teren) are un caracter preliminar, explorator sau are o amploare sau profunzime mai redusã, se vorbeşte de „investigaţie sociologicã“.

• Studiul cazului (sau studiul de caz) se particularizeazã în cadrul cercetãrii sociologice de teren prin câteva caracteristici: cazul este înţeles ca un sistem integrat, cercetãtorul interesându-se mai mult despre cum decât de ce fenomenul studiat (o persoanã, o colectivitate,o instituţie) se prezintã într-un anumit mod, cazul fiind un fenomen contemporan, în contextsocial real. În acest context pentru a înţelege mai bine care este operaţia logică a studiului de caz,Robert E. Stake (1984/1995) defineşte studiul cazului ca „studiul unui singur caz particular şi complex, în vederea înţelegerii funcţionării lui, cu circumstanţele importante“.

•

Robert Stake ,născut în 1927 , profesor la Universitatea Illionis în Urbana–Champaign(SUA).Este medaliat în 1988 cu premiul Lazerfeld Award from the American Evaluation Association, în 2007 primeşte o citaţie prezidenţială de la American Educational Research Association pentru contribuţiile sale în metodologia şi teoria evaluării sociologice,iar în 2009 primeşte un onorariu de la University of Valladolid.

• Ancheta sociologicã se particularizeazã în universul cercetãrilor sociologice concrete (empirice,de teren) prin aceea cã utilizeazã cu precãdere chestionarul şi interviul pentru culegererea informaţiilor. Bazându-se pe modalităţi interogative în obţinerea informaţiilor, ancheta sociologicã are un caracter neexperimental, cu un grad relativ scãzut de control al cercetãtorului asupra variabilelor analizate.Trebuie reţinut faptul că ancheta socială se distinge în cadrul cercetărilor empirice(de teren sau concrete) prin prisma faptului că aceasta se bazează pe obtinirea informaţiilor pe bază de chestionar şi nu de experiment. Pe de altã parte, faţã de sondajul de opinie publicã, ancheta sociologicã se diferenţiază prin aceea cã are ca scop nu numai cunoaşterea aspectelor subiective (opinii, atitudini, aspiraţii, interese etc.), dar şi a celor obiective (structura familiei, condiţiile de locuit etc.) şi nerecurgerea obligatorie la eşantionare.

ANCHETA

CHESTIONARUL• Chestionarul de cercetare reprezintã o tehnicã şi, corespunzãtor,un

instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebãri scrise şi, eventual, imagini grafice, ordonate logic şi psihologic, care, prin administrarea de cãtre operatorii de anchetã sau prin autoadministrare, determinã din partea persoanelor anchetate rãspunsuri ce urmeazãa fi înregistrate în scris.(Septimiu Chelcea)

• Clasificarera intrebarilor, dupa forma intrebarilor:• 1. chestionare cu intrebari inchise• 2. chestionare cu intrebari deschise• Cele inchise sunt:- variante de raspuns dihotomice:da/nu ;- cu mai multe variante precodificate de raspuns; -variante de raspuns scalate. Pentru corectitudinea intrebarilor se ofera aceleasi numar de variante de raspuns pozitive si negative.

• Clasificarea chestionarului, dupa functia intrebarilor: 1.introductive, de contact sau de „spart gheata”:au rolul de a „incalzi” atmosfera, de a da subiectului sentimentul de incredere in anchetator si in el insusi; 2.intrebari de trecere sau tampon:au rolul de a marca in structura lor aparitia unei noi grupe de intrebari; 3.intebari filtru:au o functie contrara intrebarilor de trecere:ele opresc trecerea unor categorii de subiecti la intrebarile succesive,reprezentand in acelasi tip un control al calitatii raspunsului. 4.intrebari bifurcate:intereseaza opiniile tuturor, dar segmentate pe optiuni ,,pro’’ sau ,,contra’’ 5.„de ce”:au functia de a provoca explicatii in raport cu diferitele opinii explicate. 6.de control:nu aduc informatii noi ,ci verifica fidelitatea opiniei exprimate 7.intrebari de identificare:servesc la analiza raspunsurilor din chestionar.Este bine ca aceste intrebari privind:sexul,varsta,nivelul de instructie, situatia profesionala,etc.,sa incheie chestionarul.

OBSERVATIA• Ce este observaţia?• Sociologia, ca ştiinţă teoretico-empiricã, presupune observarea vieţii

sociale în totalitatea ei spaţio-temporalã. Rãspunsul la întrebarea Ce este observaţia? pare simplu: a observa înseamnã a cunoaşte,a examina un obiect sau un proces, a face constatãri şi remarci (critice) referitoare la ceea ce ai privit cu atenţie. Acesta este sensul termenului de „observaţie“ la nivelul simţului comun. . Percepţia, procesul psihic pe care se bazeazã observaţia, „pune în acţiune memoria,inteligenţa, atenţia, imaginaţia, receptivitatea emoţionalã etc.“ (R.C. Kohn şi P. Nègre,1991, 15). Rezultã de aici implicarea subiectului cunoscãtor în actul observaţiei: personalitatea şi factorii socio-culturali sunt prezenţi în procesul observãrii şi în produsul acestui proces,observatia.

Tipuri de observaţie:• a) După gradul de structurare, observaţia poate fi nestructurată (sau slab

structurată) şi structurată. . Observaţia nestructurată (sau slab structurată) constituie, în general, primul pas în cercetarea sociologică de teren; ea se realizează fără a se urmări anumite direcţii de observare şi se întâlneşte atât în cercetările de teren, cât şi în studiile de laborator. Observaţia structurată, ca şi cea nonstructurată, se poate aplica în cercetările de teren, dar şi în studiile de laborator. Ea presupune existenţa unei grile de categorii şi ipoteze dinainte stabilite, observaţia realizând, fie clasificarea datelor, a materialului obţinut, în respectivele categorii, fie testarea ipotezelor.• b) După gradul de implicare a cercetătorului în sistemul studiat, observaţia

poate fi neparticipativă (sau externă) şi participativă (sau coparticipativă).Observaţia neparticipativă (sau externă) indică situarea observatorului în afara sistemului sau grupului supus observaţiei, rolul său fiind de martor la tot ceea ce se întâmplă; ea este recomandată în cazurile în care este dificil accesul cercetătorului în colectivitatea care urmează a fi studiată (spre exemplu, instituţiile politice, religioase, militare etc.)Observaţia participativă (sau coparticipativă) presupune din partea observatorului a lua parte conştient şi sistematic la viaţa grupului studiat, deci presupune integrarea acestuia în cadrul grupului şi ea este specifică cercetărilor de teren.

• c) In functie de durata observatiei, putem distinge observatia continua si cea instantanee (sau esantionata).

Observatia continua se desfasoara vreme indelungata, permitand surprinderea grupului supus observatiei intr-o varietate de situatii, ipostaze si manifestari; este posibil de realizat, in special ca observatie participativa.Observatia instantanee (sau esantionata) se bazeaza pe tehnica sondajului, este un fel de fotografiere a grupului la un anumit moment. Ea este relativ comoda, usor de realizat, fara perturbarea comportamentului celor studiati, dar prezinta riscul de a surprinde grupul intr-o situatie atipica, ce nu caracterizeaza comportamentul obisnuit.• d)Luand in considerare natura observatiei realizate, modul cum se tin datele

si informatiile despre realitatea supusa investigatiei, intalnim observatia directa si cea indirecta.

Observatia directa este cea obisnuita, realizata de catre observatorul calificat din punct de vedere profesional si nu presupune decat existenta simultana atat a obiectivului observatiei cat si a observatorului.Observatia indirecta presupune si ea o relatie intre observator si obiectul observatiei, cu singura precizare ca acest obiect, in realitate, doar intermediaza legatura dintre observator si realizarea sociala. Pentru a intelege mai bine, cand vorbim de observatie indirecta ne referim la observarea unor obiecte materiale, a unor documente sociale care ne pot da informatii despre un aspect al vietii sociale trecute sau la care nu avem acces in mod direct, observatia opiniilor subiectilor sau reactiilor acestora etc.

• e)In functie de gradul de extensiune si de profunzime al observatiei putem distinge observatia extensiva si cea intensiva.

Observatia extensiva vizeaza un numar mare de aspecte ce compun realitatea sociala supusa investigatiei si permite identificarea si inventarierea lor; este mai mult o prospectare a acestora decat o investigare temeinica a lor. De fapt, aceasta permite selectarea aspectelor semnificative, asupra carora cercetatorul trebuie sa se concentreze ulterior si sa realizeze o observatie in profunzime, intensiva.Observatia intensiva se opreste asupra unui numar redus, selectat, de aspecte ale aceleiasi realitati, aspecte observate in mod continuu, constant si timp indelungat. Astfel, obiectul observat este surprins intr-o multitudine de ipoteze, eliminandu-se riscul de a surprinde grupul intr-o situatie accidentala, care nu il caracterizeaza.

Experimentul În cunoaşterea ştiinţificã, valoarea deosebitã a experimentului este datã de funcţia acestui ade verificare a ipotezelor cauzale. Aşa cum remarca Raymond Siever (1970), experimentul este,de cele mai multe ori, asociat cu abordarea analiticã a fenomenului, spre deosebire de observaţie,care se asociazã spontan abordãrii descriptive. De aici şi distincţia pe care o fac unii speciaişti între ştiinţele experimentale şi ştiinţele observaţionale, prin extensie ştiinţele experimentale fiind considerate superioare.

Raymond Siever va fi amintit pentru conducerea sa în domeniul geologiei sedimentare, pentru munca sa excelentă ca educator, i ca binefăcător atât pentru șstudenţii săi de la Harvard cât i a comunită ii ș țgeologice .

Caracteristicile definitorii pentru experiment sunt în număr de trei: 1. Intervenția activă a subiectului cunoscător, fie prin provocarea sau introducerea unui factor nou, fie prin dirijarea variației unui factor existent; 2. Controlul unor factori; 3. Scopuri cognitive, atât în premise cât şi în finalitate.În cunoaşterea sociologică valoarea deosebită a experimentului constă în funcţia acestuia de a verifica ipotezele cauzale. În prezent, în sociologie sunt câteva domenii în care experimentul se află într-un stadiu avansat: sociologie industrială, sociologia grupurilor mici. Pentru a-şi îndeplini funcţiile cognitive, experimentul trebuie să se fondeze pe o anumită teorie. Dacă, de pildă, în cazul observaţiei pot fi descoperite fapte semnificative care să provoace teoria, experimentul porneşte de la teorie, verificând-o (confirmare sau infirmare). Aplicarea experimentului în sociologie pune numeroase probleme de ordin etic. Sociologii poartă o mare responsabilitate morală pentru modul în care sunt folosite rezultatele cercetărilor lor.Nu de puţine ori, sociologii au refuzat experimentele sau le-au întrerupt, atunci când şi-au dat seama că ele urmăresc scopuri oculte, ascunse şi manipulative, antiumane.

ANALIZA DOCUMENTARA Aceasta este utilizată mai ales în situaţiile în care cercetătorul nu are acces direct la realităţile sociale pe care intenţionează să le studieze. Informaţii referitoare la aceste realităţi se găsesc, însă, sub alte forme: arhive publice sau private, jurnale personale, corespondenţă, date statistice, ziare, reviste, cărţi etc. Aceste informaţii sunt prelucrate şi utilizate de către sociolog în verificarea ipotezelor enunţate.•  În ceea ce priveşte aceasta, trebuie precizat că, în general, orice

analiză documentară trebuie să răspundă la o serie de întrebări, sintetizate de Harold Lasswell într-o schemă a comunicării:

-        cine vorbeşte? (emiţătorul);-        ce spune? (conţinutul mesajului);-        cui spune? (receptorul);-        cum spune? (mijlocul de transmitere a mesajului);-        cu ce scop? (obiectivele urmărite);-        cu ce rezultate? (efectele obţinute)

Harold D. Lasswell (n. 13 februarie 1902 - d. 18 decembrie 1978) a fost un politolog american considerat întemeietorul disciplinei comunicării. Este autorul celui mai cunoscut enunț din domeniul comunicării:Cine (Who)? Ce spune (says what)? Prin ce canal (in which channel)? Cui (to whom)? Cu ce efect (with what effect)?

SFARSIT