COLEGIUL ECONOMIC “TRANSILVANIA”TÂRGU-MUREŞ

REFERAT LA MATERIA:ECONOMIE

MASA MONETARĂ

Prf.drd.ec: BĂLAN Elev: ORMENIŞAN NICOLETA SORINA-MIHAELA Clasa aXI-a C

An şcolar 2010-2011

MASA MONETARĂ

Definiţie: 1. În general, prin masa monetară se înţelege orice activ cu caracter financiar, care are capacitatea de a schimba contra unor bunuri şi servicii sau de a libera de datorii pe posesorii săi. 2. Masa monetară se defineşte ca reprezentând totalitatea mijloacelor de plată, respectiv de lichidităţi existente la un moment dat în economie sau ca medie pe o anumită perioadă de timp.

Având în vedere mulţimea activelor care au proprietăţile enumerate anterior este necesară o clasificare a componentelor masei monetare. Drept criteriu de clasificare cel mai des utilizat este lichiditatea, adica în orice moment şi fără costuri suplimentare.Putem distinge:-moneda efectivă;-disponibilităţi din cadrul depozitelor la vedere (masa scripturală);-depozitele la termen;-alte active financiare. Moneda efectivă formată din bilete de bancă şi moneda metalică este componenta cea mai lichidă a masei monetare. Ea poate fi preschimbată de utilizatorii ei, imediat, în bunuri şi servicii.Din punct de vedere istoric se observă că ponderea acestei componente în masa monetară totală este în scădere, deoarece nu are ataşată nici o rentabilitate. De regulă utilizatorii acestor componente sunt persoanele fizice.

Moneda scripturală se materializează în disponibilităţile agenţilor economici deschise la bancă (depozite la vedere). Şi această componentă a masei monetare are lichiditate înaltă, egală cu a monedei efective, pentru că proprietarii depozitelor la vedere printr-o simplă instrucţiune data băncii la care se pastrează aceste disponibilităţi pot să transforme în bunuri şi servicii această categorie de monedă. Ca diferenţe în raport cu moneda efectivă amintim: existenţa ei contabilă, scripturală şi faptul că are ataşată o mică rentabilitate. Depozitele la termen reprezintă conturile de

economii ale populaţiei sau conturile de acumulări ale întreprinderilor. Această formă a monedei are o lichiditate mult mai redusă pentru că depozitele la termen trebuie mai întâi mobilizate, adică solicitate la banca unde se păstrează şi numai după aceea pot fi

preschimbate în bunuri sau servicii sau cu ele se pot achita datorii. Preschimbarea lor poate fi făcută cu preaviz şi suportând un cost înainte de scadenţă. În raport cu celelalte 2 categorii de monedă aceasta are ataşată o rentabilitate înaltă. Alte active financiare - În această categorie se includ bonurile de tezaur, hârtiile de comerţ, cambii, bilete la ordin, acţiunile, obligaţiunile, certificatele de depozit. În această categorie au fost incluse acele active financiare a căror producţie presupune transferul de monedă de la cei care cumpără aceste hârtii de valoare, la cei care emit aceste hârtii de valoare, după cum scadenţa lor sau retragerea lor din circulaţie presupune un transfer de sens invers. Indicatorii şi agregatele monetare

Obiectivele politicii monetare stabilite de autoritatea monetară BNR, se transmit în nişte ţinte, adică în prezicerea valorii unor indicatori. Aceşti indicatori pot fi împărţiţi în 2 mari categorii: indicatori monetari şi indicatori economico-monetari. In prima grupă, a indicatorilor monetari, se include rata dobânzii şi agregatele monetare. Ei măsoară evoluţia fenomenului monetar. Indicatorii economico-monetari măsoară impactul fenomenului monetar asupra economiei reale. În această categorie se include rata inflaţiei, deficitul balanţei comerciale şi de plăţi, cursul de schimb, etc. Aceşti indicatori pot fi urmăriţi de Banca Centrală (BC) pe termen scurt < 1 an, sau pe termene medii şi lungi. Dezechilibrele între economia reală şi masa monetară, sunt resimţite de agenţii economici, de populaţie şi de aceea BC îşi propune să controleze evoluţia masei monetare pentru a fi în permanent echilibru cu cantitatea de bunuri şi servicii existentă pe piaţă. Controlul masei monetare iniţial s-a realizat prin intermediul ratei dobânzii. O dobândă înaltă însemnând retragerea unei părti a monedei, după cum o dobândă scăzută înseamnă suplimentarea circulaţiei monetare. În prezent s-a renunţat la controlul masei monetare prin dobândă, dar s-a menţinut caracterizarea politicii monetare în funcţie de nivelul ratei dobânzii (dacă dobânda este înaltă se spune că politica monetară este restrictivă, dacă dobânda este scăzută se spune că politica monetară este expansionistă). O altă formă de control a masei monetare se face cu ajutorul agregatelor monetare. Agregatele monetare sunt nişte însumări ale diverselor componente ale masei monetare. Sunt uzuale următoarele agregate: Lichiditatea primară (M1) - este formată din moneda efectivă (bilete de bancă) şi disponibilităţi la vedere din conturile de la bancă, adică reprezintă acea monedă care în orice moment poate fi utilizată pentru cumpărări de bunuri sau servicii sau eliberare de datorii. Lichiditatea secundară (M2) - este formată din M1 la care se adaugă depozitele pe termene de până la 1 an. Poate fi privită ca o lichiditate parţială, ca monedă a cărui potenţial se poate transforma în bunuri şi servicii. Lichiditatea extinsă (M3) - se calculează adăugând la M2 economiile pe termene mai mari de 1 an de zile. Lichiditatea globală (L) - este formată din agregatul M3 la care se adaugă alte active financiare (bonuri de tezaur, acţiuni, obligaţiuni, hârtii de comerţ).

BIBLIOGRAFIE

www.wikipedia.orgwww.portal-info.ro

www.referat.rowww.scribd.ro

CONCLUZII

o Masa monetară se defineşte ca reprezentând totalitatea mijloacelor de plată, respectiv de lichidităţi existente la un moment dat în economie sau ca medie pe o anumită perioadă de timp.

o Agregatele monetare sunt nişte însumări ale diverselor componente ale masei monetare.

o Sunt uzuale următoarele agregate: lichiditatea primară, secundară, extinsă şi globală.