Marea criză economică

Marea criză economică a fost perioada crizei lumii capitaliste datoratesupraproducției, între anii 1929-1933, caracterizată printr-o scădere dramatică a activității economice mondiale. Primele semne ale crizei s-au manifestat încă din anul 1928.

Începutul marii crize economice în Statele Unite este de obicei asociată cuprăbușirea bursei de acțiuni din ziua de marți (așa-numita Marțea neagră) 29 octombrie 1929. Criza economică a avut efecte devastatoare, atât în țările puternic industrializate, cât și în cele mai puțin dezvoltate, ale căror economii depindeau în cea mai mare măsură de exporturile de materii prime. Nivelul comerțului mondial a scăzut rapid, la fel cum au scăzut de altfel și veniturile personale, veniturile bugetare și profitul din afaceri. Orașele din întreaga lume au suferit puternic de pe urma crizei, în special cele care depindeau de industria grea. Activitatea în construcții a fost practic oprită. Zonele rurale au suferit de pe urma scăderii prețurilor mărfurilor agricole cu 40 – 60%.[1] Mineritul și exploatarea lemnului au avut probabil cea mai dramatică scădere, deoarece cererea scăzuse puternic iar alternativele de reangajare a muncitorilor mineri sau forestieri în alte sectoare erau cele mai reduse.

Marea depresiune economică în diferite țări ale globului s-a încheiat în momente diferite. În majoritatea țărilor au fost concepute programe de refacere și cele mai multe au trecut prin diferite transformări politice, care le-au împins spre extremele dreaptă sau stângă. Societățile bazate pe democrația liberală au ieșit puternic slăbite din criză și dictatori, precum Adolf Hitler au ajuns la conducerea unora dintre cele mai puternice state și au pregătit condițiile politico-militare pentru declanșarea în 1939 a celui de-al Doilea Război Mondial.

Motivele Marii crize economice

Odată cu terminarea Primului Război Mondial relațiile economice naționale și internaționale s-au confruntat cu probleme ca:

dispariția unor resurse umane și de producție, emiterea banilor fără acoperire, haos în relațiile economice, supraproducție/respectiv scăderea dramatică a cererii și speculații la bursă

astfel că a apărut o criză economică mondială.

Ca urmare a crizei economice, a crescut inflația și șomajul, respectiv a apărut penuria produselor de larg consum. Motivele Marii crize economice sunt disputate de economiști, existând mai multe teorii: teoria keynesiană, teoria monetaristă, teoria marxistă, teoria școlii austriece, teoria șocului creșterii producției (creșterea masivă a productivității datorită electrificării) etc.

Izbucnirea Marii crize economice. Marțea neagră.

Crahul bancar de la bursa de pe Wall Street a avut loc datorită speculațiilor din anii 1920 și a nereglementării sistemului bancar și bursier. Sute de mii de americani investeau pe bursă în acțiuni dintre care multe nu valorau sumele pentru cât se tranzacționau. Mulți dintre jucătorii de pe bursă investeau bani împrumutați. Brokerii în mod regulat își împrumutau clienții mici investitori cu mai mult de două treimi din valoarea acțiunilor pe care le cumpărau clienții, astfel că peste 8,5 miliarde de dolari erau contabilizați ca împrumuturi, valoare care depășea cantitatea de bani care circula în SUA pe vremea aceea. Pentru faptul că valoarea nominală a acțiunilor creștea neîncetat, acest lucru a încurajat lumea să investească, sperând că valoarea acțiunilor cumpărate va crește, aducând astfel câștiguri. Astfel au apărut „bulele speculative”. După un vârf înregistrat la 3 septembrie 1929 de 381.17, la 24 octombrie 1929 indicele Dow Jones a scăzut (s-au spart bulele speculative). Bursa era caracterizată prin faptul că, datorită panicii, toată lumea dorea să-și vândă acțiunile și foarte puțini erau dispuși să cumpere acțiuni, astfel că valoarea marii majorități a acțiunilor a scăzut dramatic.