Introducere

În cadrul puterilor statului, puterea executivă se distinge prin conţinutul şi trăsăturile sale specifice. Ea este organizată într-un organ statal unic sau în două structuri şi activează conform atribuţiilor concretizate, de regulă, de Constituţie. În cazul organizării puterii executive din două organe statale, se subliniază caracterul dualist, „bicefal" al acesteia. Tocmai asemenea caracter are puterea executivă în Republica Moldova. Ca urmare, atribuţiile puterii executive sunt repartizate nu numai Guvernului, ci şi şefului statului.

În ţara noastră, instituţia şefului statului apare în urma multiplelor discuţii publice şi dezbateri parlamentare, fiind menită în principal să consolideze ordinea constituţională şi suveranitatea statului, să asigure securitatea şi ordinea publică, să garanteze drepturile şi libertăţile cetăţenilor, precum şi pentru a îmbunătăţi interacţiunea dintre organele centrale ale puterii de stat şi cele ale administraţiei de stat.

Iniţial funcţia de Preşedinte al Republicii se instituie la sesiunea extraordinară a Sovietului Suprem al RSS Moldova prin Legea nr. 250-XII din 3 septembrie 1990 cu privire la instituirea funcţiei de Preşedinte al Republicii Sovietice Socialiste Moldova şi la introducerea unor modificări şi completări în Constituţia RSS Moldova. Prin această lege a fost modificată Constituţia, prin instituirea unor prevederi ce stabileau că şeful statului este Preşedintele Republicii, a cărei alegere se efectuează direct de cetăţenii ţării pe baza dreptului electoral universal, egal şi direct în condiţiile votării libere şi secrete. Nu putem fi de acord cu constatările Curţii Constituţionale(¹) referitoare Ia instituirea funcţiei de Preşedinte, argumentele invocate de Curte pot fi valabile doar pentru calcularea numărului mandatelor. In aspect formal, Curtea nu a luat în consideraţie faptul că după proclamarea independenţei ţării noastre, legislaţia RSSM a fost preluată în măsura în care nu contravenea acestei declaraţii, astfel, în baza Legii nr. 250-XI1 din 3 septembrie 1990 au fost efectuate alegerile din 8 decembrie 1991, în urma cărora a fost ales Preşedintele ţării, considerat de Curte ca fiind primul mandat de Preşedinte.

Potrivit reglementărilor legale, Preşedinte al Republicii putea fi orice cetăţean în vîrstă de la 35 la 60 de ani, pentru un mandat de 5 ani, iar aceeaşi persoană nu putea fi aleasă decît pentru două mandate consecutive. Preşedintele a fost împuternicit cu un şir de atribuţii privind garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; respectarea normelor constituţionale; apărarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale. Şeful statului era în drept să suspende activitatea sovietelor locale sau să le dizolve, avea dreptul de iniţiativă legislativă şi semna legile. Preşedintele a fost învestit, de asemenea, cu atribuţii reprezentative.

Aceeaşi lege prevedea că primul Preşedinte al RSS Moldova se alege, pe un termen de cinci ani, de către Sovietul Suprem, prin majoritatea simplă de voturi ale tuturor deputaţilor poporului, la propunerea a cel puţin o treime din numărul acestora. După instituirea unei noi funcţii de şef al statului, în aceeaşi zi Sovietul Suprem, prin Hotărîrea nr. 25 I-XII din 3 septembrie 1990, a ales în calitate de Preşedinte al RSS Moldova pe deputatul poporului, Preşedinte Sovietului Suprem – Mircea Snegur.

Reglementările referitoare la durata şi statutul mandatului Preşedintelui ales de Sovietul Suprem au fost modificate după adoptarea Legii nr.720-XII din 18 septembrie 1991 cu privire Ia alegerea Preşedintelui Republicii Moldova. Legea în cauză a servit drept temei pentru adoptarea Hotărîrii nr.722-XII din 19 septembrie 1991 privind fixarea datei alegerilor Preşedintelui Republicii Moldova. Prin această hotărîre au fost fixate noi alegeri pentru data de 8 decembrie 1991, cîştigate de Mircea Snegur, unicul candidat ce pretindea la funcţia de Preşedinte al Republicii pentru un nou mandat.

Reglementările respective au fost valabile pînă la adoptarea noii Constituţii a Republicii Moldova din 29 iulie 1994;, care a stabilit modalitatea de alegere, condiţiile pentru a candida la funcţia de preşedinte al ţării, mandatul, incompatibilităţi le, atribuţiile, răspunderea etc.

1

Prima dintre funcţiile instituţiei prezidenţiale îl abilitează pe Preşedintele Republicii Moldova să reprezinte statul în relaţiile cu alte state sau organisme internaţionale.

Cea de a doua funcţie îi conferă Preşedintelui calitatea de garant al independenţei naţionale, al unitaţii şi al integritaţii teritoriale a ţarii.

Cea de a treia funcţie a şefului statului este de a veghea respectarea Constituţiei şi buna funcţionare a autoritaţilor publice. Exercitarea acestei funcţii presupune, în primul rînd, obligaţia Preşedintelui de a respecta Constituţia şi, în al doilea rînd, de a veghea, în condiţii strict limitate de Constituţie, celelalte autoritaţi publice, iar în caz de necesitate de a lua măsuri legale pentru respectarea Constituţiei.

Preşedintele Republicii Moldova, în calitate de şef al statului, reprezintă ţara în afacerile externe şi simbolizează unitatea acesteia.

[1 - Cu referire la instituirea funcţiei de Preşedinte, Curtea Constituţională consideră că faptul instituirii funcţiei de Preşedinte, al Republicii Sovietice Socialiste Moldova şi al introducerii modificărilor şi completărilor respective în Constituţia R.S.S. Moldova prin Legea din 3 septembrie 1990 nr. 250-XII nu a produs efectul juridic de instituire a funcţiei de şef al statului Republica Moldova, deoarece atît la acel moment, cît şi în perioada de pînă la 27 august 1991, nu exista statul Republica Moldova - stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil - subiect al comunităţii statelor lumii, iar teritoriul ocupat în prezent de acest stat era parte componentă a altui stat, care se numea Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Astfel, se concluzionează că pînă la 15 ianuarie 1992, data depunerii jurămîntului de către Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, ales la 8 decembrie 1991 prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, nici

o persoană nu a exercitat un mandat de şef al statului Republica Moldova. Hotărîrea Curţii Constituţionale din 29.03.1996.]

2

I. Funcţia Preşedintelui Republicii Moldova

În calitatea sa de şef al statului, Preşedintele Republicii Moldova, în primul rînd, are sarcina de reprezentare a statului, atît în exteriorul ţării, cît şi în interior. In virtutea acestor sarcini, Preşedintele are atribuţiile de a încheia, în numele Republicii Moldova, tratatele internaţionale, prezentate ulterior spre ratificare Parlamentului, de a acredita şi de a rechema, la propunerea Guvernului, reprezentanţii diplomatici ai Republicii Moldova, de a acredita reprezentanţii diplomatici ai altor state în Republica Moldova. Pe plan intern, între altele, funcţia de şef de stat, tradiţional, presupune dreptul de a conferi decoraţii şi titluri de onoare, de acordare a celor mai înalte grade militare, de numire în anumite funcţii publice, de acordare a graţierii individuale, soluţionarea problemelor cetăţeniei Republicii Moldova, atribuţii stipulate în art. 88 din Constituţia Republicii Moldova. Realizarea funcţiei de garant al Preşedintelui Republicii Moldova dispune două direcţii. În primul rînd, Preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării.

Pentru a-şi îndeplini rolul de garant al valorilor menţionate, Preşedintele Republicii Moldova dispune de importante prerogative: este comandantul suprem al forţelor armate; poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate; ia măsuri pentru respingerea agresiunii în caz de agresiune armată; declară stare de război, ia măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice. Deşi Constituţia Republicii Moldova nu stabileşte Preşedintelui expres funcţia de garant al Constituţiei şi ale drepturilor omului, aceasta funcţie reiese atît din jurămîntul pe care îl depune la învestitură, cît şi din prerogativele stabilite de Constituţie. La dispoziţia Preşedintelui Republicii Moldova se află cîteva mijloace practice de acţiune prin care îşi îndeplineşte misiunea de garant al Constituţiei:

a) solicită convocarea în sesiuni extraordinare sau speciale a Parlamentului (art.67, al.2); b) transmite mesaje Parlamentului cu privire la principalele probleme ale naţiunii (art.84) ; c) solicită Parlamentul, atunci cînd consideră necesar, reexaminarea legii adoptate, înainte

de a proceda la promulgarea acestea (art.93, al.2); d) promulgă legile adoptate de Parlament (art.93,al.1) ; e) dizolvă Parlamentul în cazul cînd sistemul instituţional a fost blocat;f) procedă la desemnarea unui candidat pentru funcţia de Prim–ministru, în urma

consultării fracţiunilor Parlamentare (art.98, al.1);g) numeşte Guvernul, în baza votului de încredere acordat de Parlament (art.98, al.4);h) numeşte judecătorii instanţelor judecătoreşti, la propunerea Consiliului Superior al

Magistraturii (art.116, al.2);i) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege (art.88, lit.d);j) poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa asupra problemelor de

interes naţional ( art.88, lit.f).

3

1.1 Preşedintele Republicii Moldova, şeful statului.

Preşedintele Republicii Moldova, în calitatea sa de şef al statului, reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. În acest context, determinantul “şef al statului” desemnează persoana, care este chemată să reprezinte la cel mai înalt nivel statul, personificînd întreaga naţiune şi teritoriul ţării (articolul 77 din Constituţie).

1.2 Cine poate candida la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova ?

Poate fi ales Preşedinte al Republicii Moldova cetăţeanul cu drept de vot care are 40 de ani împliniţi, a locuit sau locuieşte permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani şi posedă limba de stat (articolul 78 alineatul (2) din Constituţie).

1.3 Cum se alege Preşedintele Republicii Moldova ?

Preşedintele Republicii Moldova este ales de Parlament prin vot secret. Este ales candidatul care a obţinut votul a trei cincimi (3/5) din numărul deputaţilor aleşi. Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează al doilea tur de scrutin între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului descrescător de voturi obţinute în primul tur. Dacă şi în turul al doilea nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi, se organizează alegeri repetate. Dacă şi după alegerile repetate Preşedintele Republicii Moldova nu va fi ales, Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor în noul Parlament. Procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova este stabilită prin lege organică. (articolul 78 din Constituţie)

Persoana care candidează pentru funcţia de Preşedinte urmează să fie susţinută de cel puţin 15 deputaţi. Comisiei speciale îi este prezentată lista cu semnăturile deputaţilor la care se anexează:

a) consimţămîntul scris al candidatului şi certificatul lui de sănătate, eliberat de instituţia medicală abilitată;

b) declaraţia despre toate veniturile candidatului obţinute în anul precedent şi în anul alegerilor;

c) datele biografice ale candidatului (curriculum vitae).

Anexă.Noua Constituţie determinată dupa independenţa RM, cu referire la alegerea Preşedintelui,

că acesta este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, de către întreg poporul. O astfel de modalitate de alegeri s-a dovedit a fi ineficientă, deoarece pe parcursul a două mandate ulterioare doi preşedinţi care s-au succedat au invocat insuficienţa de atribuţii, arătîndu-se nemulţumiţi de soluţiile constituţionale şi solicitînd lărgirea competenţelor preşedintelui prin trecerea la un regim prezidenţial de guvernare. Acest lucru a generat o criză politică pentru o perioadă de opt ani, în care s-au confruntat Parlamentul, Preşedintele Republicii şi Guvernul. Deznodămîntul crizei politice a survenit în urma modificărilor operate în Constituţie prin Legea nr. 1115-XIV din 7 iulie 2000, care au schimbat modul de alegere a Preşedintelui Republicii.

Necesitatea unei susţineri obligatorii din partea a cel puţin 15 deputaţi îşi are explicaţia şi prin faptul că, potrivit art.78 din Constituţie, anume deputaţii sunt cei care trebuie să aleagă preşedintele, iar fără o susţinere din partea lor, înaintarea candidaturilor ar fi lipsită de perspective şi ar permite abuzuri nejustificate, ceea ce ar face dificilă activitatea comisiei speciale, ar genera conflicte şi situaţii nedorite atît în Parlament, cît şi în întreaga societate.

4

Cît priveşte argumentul că partidele trebuie să aibă dreptul de a înainta candidaturi la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, acesta nu poate fi acceptat, deoarece Constituţia prevede că partidele participă la alegeri în condiţiile legii. In cazul dat, legea nu prevede posibilitatea înaintării candidaturilor din partea partidelor, deci partidele (în special, cele parlamentare) trebuie să urmeze calea stabilită de lege - fie să sprijine un candidat susţinut de 15 deputaţi, fie să se alăture grupului de deputaţi care înaintează o candidatură.

Noua modalitate de alegere a Preşedintelui creează o situaţie de dependenţă a acestuia de Parlament, fapt ce reduce la minimum un eventual conflict dintre aceste autorităţi, prin urmare, exclude o eventuală criză politică.

1.4 Care este procedura validării mandatului şi depunerii jurămîntului ?

Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova este validat de Curtea Constituţională, iar candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Parlamentului şi a Curţii Constituţionale, cel tîrziu la 45 de zile după alegeri, următorul jurămînt:

"Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei" (articolul 79 din Constituţie).

Anexa.1. Jurămîntul Preşedintelui SUA:

“Jur solemn, voi executa cu fidelitate funcţia de Preşedinte a Statelor Unite, şi în măsura abilităţilor mele, voi susţine, proteja şi apara Constituţia Statelor Unite”

2. Jurămîntul Preşedintelui României: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a

poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”

1.5 Care este durata mandatului Preşedintelui Republicii Moldova ?

Mandatul Preşedintelui Republicii Moldova durează 4 ani şi se exercită de la data depunerii jurămîntului. Şeful statului îşi exercită mandatul pînă la depunerea jurămîntului de către Preşedintele nou ales. Mandatul Preşedintelui poate fi prelungit prin lege organică, în caz de război sau catastrofă, însă nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova decît pentru cel mult două mandate consecutive (articolul 80 din Constituţie).

De menţionat şi faptul că în art. 80 alin.(3) Constituţia prevede în mod expres încă două împrejurări ce permit prelungirea mandatului prezidenţial.

Prorogarea mandatului şefului statului are loc în situaţii excepţionale: război sau catastrofă. Aceste situaţii fiind deosebite, preşedintele impune şi determină un regim juridic special aplicabil tuturor persoanelor fizice şi juridice, prin urmare, este pe deplin justificată continuarea îndeplinirii atribuţiilor preşedintelui, care este şi comandantul suprem al forţelor armate.

Întrucît Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legiuitoare, iar reglementările constituţionale stabilesc că prelungirea mandatului Preşedintelui face obiectul unei legi organice, precum şi pentru a se asigura controlul asupra acestor

5

circumstanţe excepţionale, aprecierea oportunităţii prelungirii mandatului şefului statului este de competenţa exclusivă a Parlamentului, evitîndu-se astfel posibilitatea ca Preşedintele să-şi aroge împuterniciri suplimentare.

În virtutea prerogativelor sale, şeful statului poate influenţa, printr-un mesaj, luarea acestei măsuri, argumentînd şi detaliind situaţia gravă în care se află ţara. Legea organică de încuviinţare a prelungirii mandatului Preşedintelui, în cele două situaţii, trebuie să stipuleze limitele acestei prelungiri (încetarea ostilităţilor, înlăturarea consecinţelor catastrofei).

Anexa.Odată cu adoptarea noii Constituţii după formarea Republicii Moldova ca stat independent

s-a abordat problema reglementării trecerii instituţiilor de stat de la un regim juridic la altul, aceasta şi-a găsit reflectarea în dispoziţiile finale şi tranzitorii ale Constituţiei. Cît priveşte Preşedintele Republicii, acesta, potrivit art. alin.(3) din Constituţie, a rămas în funcţie pînă la expirarea mandatului pentru care a fost ales, reducîndu-se termenul mandatului de 5 ani, prevăzuţi iniţial, la 4 ani.

1.6 Incompatibilităţi şi imunităţi a Preşedintelui Republicii Moldova

Calitatea de Preşedinte al Republicii Moldova este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite.

Şeful statului se bucură de imunitate şi nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului. Parlamentul poate hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui Republicii Moldova, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor aleşi, în cazul în care săvîrşeşte o infracţiune, iar competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie, în condiţiile legii. Preşedintele este demis de drept la data rămînerii definitive a sentinţei de condamnare (articolul 81 din Constituţie).

Activitatea Preşedintelui este asigurată în principal prin cadrul legal, care determină modalităţile de realizare a atribuţiilor acestuia. Pentru garantarea unei activităţi nestingherite Preşedintele, potrivit art. 81 din Constituţie, se bucură de imunitate, în virtutea acestei imunităţi şeful statului nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului.

Cu referire la instituţia imunităţii considerăm necesar a menţiona că aceasta este o formă de protecţie a şefului statului şi este chemată să asigure independenţa opiniei acestuia. Preşedintele trebuie să fie călăuzit în activitatea sa numai de prevederile constituţionale şi legale, precum şi de voinţa şi aspiraţiile poporului, de aceea acesta are un statut juridic special, concretizat într-un număr de drepturi şi obligaţii instituite în scopul de a-l proteja împotriva unor eventuale presiuni.

Rolul măsurilor de protecţie este de a garanta şefului statului o deplină libertate de acţiune în exercitarea mandatului cu care a fost învestit şi în acelaşi timp de a-l feri de ipoteticele ingerinţe, agresiuni, ameninţări, intimidări din partea puterii legislative sau judecătoreşti şi chiar din partea celor care l-au propus candidat la funcţia de Preşedinte.

Imunitatea, potrivit art. 81 din Constituţie, are ca scop protejarea Preşedintelui împotriva urmăririlor judiciare şi garantarea libertăţii lui de gîndire şi de acţiune. El nu poate fi persecutat sau tras la răspundere juridică sub nici o formă pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

Independenţa opiniei nu este un privilegiu personal al Preşedintelui, ea are un caracter juridico-special şi este chemată să servească interesele societăţii. Prin conţinutul său, această normă constituţională asigură protecţia deplină a şefului statului în exercitarea mandatului, îi garantează libertatea gîndirii şi acţiunilor, apărîndu-l împotriva persecuţiilor neîntemeiate, contribuind la activitatea şi independenţa lui neîngrădită.

6

Independenţa opiniilor Preşedintelui, în sensul art. 81 din Constituţie, se referă doar la activitatea de Preşedinte, desfăşurată în exercitarea exclusivă a mandatului său. Astfel, independenţa opiniilor cuprinde toate cele spuse şi scrise de şeful statului (declaraţiile, apelurile, mesajele, discursurile, interviurile, înaintarea proiectelor de legi, emiterea decretelor şi a altor acte administrative etc), alte acţiuni, care se încadrează în statutul de Preşedinte al Republicii. Astfel, avînd în vedere cele expuse, potrivit art. 81 din Constituţie, independenţa opiniilor Preşedintelui este absolută şi perpetuă. Preşedintele nu poate fi tras la răspundere juridică (civilă, administrativă şi penală) pentru opiniile exprimate în executarea mandatului, nici după expirarea acestuia.

De menţionat totodată că Preşedintele trebuie să fie diligent pentru ceea ce face şi spune avînd obligaţia de a respecta cu stricteţe Constituţia şi legile ţării aşa cum rezultă din textul jurămîntului pe care îi depune la învestirea în funcţie. Apelurile publice la rebeliune, separatism, violenţă sau la alte acţiuni, care, potrivit legislaţiei în vigoare, implică răspundere penală, nu cad sub incidenţa garantării juridice a ne responsabilităţii Preşedintelui pentru opiniile sale. De această dată, ridicarea imunităţii pentru cazurile cînd Preşedintele săvîrşeşte o infracţiune ţine de competenţa Parlamentului, care în condiţiile art. 81 alin. (3) îl poate pune sub acuzare cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor aleşi. Competenţa de judecată în aceste cazuri îi aparţine Curţii Supreme de Justiţie.

1.7 Asigurarea materială

Asigurarea materială şi garanţiile sociale ale şefului statului sunt condiţii indispensabile pentru buna asigurare a exercitării mandatului de Preşedinte. Acestea se divizează in două mari categorii şi cuprind:

resursele financiare ale aparatului Preşedintelui; drepturile personale ale Preşedintelui.

Volumul resurselor financiare ale aparatului Preşedintelui este determinat şi propus de acesta Parlamentului spre aprobare şi includere în bugetul de stat.

Cît priveşte garanţiile personale ale şefului statului, acestea includ: salariul, determinat în condiţiile legii salarizării; indemnizaţia, fiind o plată bănească lunară neimpozabilă în mărime de zece salarii

ale funcţiei; ajutorul material unic în mărime de două salarii lunare, care se plăteşte o dată în an; asigurarea cu locuinţă include asigurarea cu locuinţă de serviciu în municipiul

Chişinău, dotată şi amenajată special, cu reşedinţă de serviciu în satul Condriţa şi cu vilă de serviciu în satul Holercani. La încetarea mandatului, locuinţa, reşedinţa şi vila de serviciu vor fi eliberate;

asigurarea cu mijloace de transport include mijloacele de transport auto cu destinaţie specială. În caz de necesitate, Preşedintele dispune de elicopter amenajat special, destinat folosirii în comun de către conducerea statului. În caz de deplasare peste hotarele ţării, Preşedintele beneficiază de rută specială de zbor;

asistenţa medicală include asistenţa medicală gratuită, medic personal, tratament balneo-sanatorial gratuit în ţară. De aceste drepturi beneficiază şi membrii familiei acestuia;

concediul de odihnă anual de 36 de zile lucrătoare; securitatea personală şi a membrilor familiei lui este asigurată de stat prin serviciile

respective.

7

După expirarea mandatului sau în caz de demisie ori de imposibilitate definitivă de exercitare a atribuţiilor persoana care a ocupat funcţia de Preşedinte beneficiază de:

pensie în mărime de 75 la sută din salariul lunar al Preşedintelui în exerciţiu; asistenţă medicală gratuită pe viaţă şi, o dată pe an, tratament balneo-sanatorial gratuit; automobil la comandă, conform limitei stabilite de Guvern; imunitate diplomatică; asigurare a securităţii personale pe o perioadă de 4 ani.

De aceste drepturi nu beneficiază integral persoanele care au deţinut funcţia de Preşedinte şi au fost demise în condiţiile art. 89 din Constituţie.

1.8 Convocarea Parlamentului Preşedintele Republicii Moldova, convoacă Parlamentul în cel mult 30 de zile de la alegeri

(articolul 63 alineatul (2) din Constituţie).

1.9 Dreptul la iniţiativă legislativăPreşedintele Republicii Moldova are dreptul la iniţiativă legislativă (articolul 73 din

Constituţie).Promulgarea legii este următoarea fază legislativă la care participă şeful statului în virtutea

atribuţiilor sale constituţionale. Aceasta este o instituţie prin care şeful statului confirmă oficial că legea a fost adoptată de Parlament în conformitate cu atribuţiile constituţionale şi cu respectarea procedurii regulamentare determinată în acest scop, precum şi dispunerea ei spre executare de către organele statului[¹]. Această noţiune este definită de Curtea Constituţională ca fiind o acţiune a şefului statului ce atestă existenţa legii şi impune autorităţilor publice respectarea şi supravegherea respectării ei [²].[1 I. Creangă, Procedura de legiferare în Republica Moldova, culegere de publicaţii. Statul de drept şi administraţia publică. Chişinău, Editura Cartier, 1999, p. 67.2 Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 23 din 9 iulie 1998, despre controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr. 1621-XIII din 2 aprilie 1998 "Privind intrarea în vigoare a unor, acte legislative adoptate de Parlament", Monitorul Oficial nr. 70 din 25 iulie 1998-, art. 33]

2.0 Mesaje ParlamentuluiPreşedintele Republicii Moldova poate lua parte la lucrările Parlamentului. Preşedintele

Republicii Moldova adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme ale naţiunii (articolul 84 din Constituţie).

Prevederile constituţionale, prin care se menţionează că Preşedintele poate participa la lucrările Parlamentului, comportă două sensuri:

1. Preşedintele este solicitat şi impus să participe la lucrările Parlamentului;2. sensul opţional pe care îI comportă normele constituţionale. În primul caz, situaţia intervine independent de dorinţa Preşedintelui, astfel, şeful statului

trebuie să consulte fracţiunile parlamentare, pentru desemnarea candidaturii Prim-ministrului sau dizolvarea Parlamentului; să dea explicaţii în legătură cu demiterea din funcţie; în legătură cu prelungirea mandatului pentru caz de război sau catastrofă; prezentarea proiectelor de legi etc. În aceste cazuri se solicită prezenţa personală a Preşedintelui şi numai în cazuri excepţionale acesta poate fi reprezentat de consilierii săi. Sensul opţional al normelor constituţionale înseamnă că participarea Preşedintelui la lucrările Parlamentului în vederea exercitării atribuţiilor sale constituţionale ţine de discreţia şefului statului.

2.1 Dizolvarea Parlamentului

8

În cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

Concomitent cu aceste posibilităţi, există şi anumite restricţii asupra dizolvării Legislativului. Astfel, Parlamentul poate fi dizolvat numai o singură dată în cursul unui an. El nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui Republicii Moldova, cu excepţia cazului prevăzut la art. 78 alin. (5) (dacă şi după alegerile repetate Preşedintele Republicii Moldova nu va fi ales, Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor în noul Parlament), şi nici în timpul stării de urgenţă, de asediu sau de război (articolul 85 din Constituţie).

2.2 Atribuţii în domeniul politicii externePreşedintele Republicii Moldova, care personifică statul şi este chemat să-l reprezinte în

relaţiile cu alte state, la cel mai înalt nivel, îşi exercită funcţia de reprezentant oficial al statului în colaborare cu Parlamentul şi Guvernul şi are următoarele atribuţii în domeniul politicii externe:

a) poartă tratative şi ia parte la negocieri, încheie tratate internaţionale în numele Republicii Moldova şi le prezintă, în modul şi în termenul stabilit de lege, spre ratificare Parlamentului;

b) la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai Republicii Moldova şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice;

c) primeşte scrisorile de acreditare şi de rechemare ale reprezentanţilor diplomatici ai altor state în Republica Moldova (articolul 86 din Constituţie).

2.3 Atribuţii în domeniul apărăriiPreşedintele Republicii Moldova este comandantul suprem al forţelor armate. El poate

declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau generală. De asemenea, în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele Republicii Moldova ia măsuri pentru respingerea agresiunii, declară starea de război şi le aduce, neîntîrziat, la cunoştinţa Parlamentului. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.

Preşedintele Republicii Moldova poate lua şi alte măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, în limitele şi în condiţiile legii (articolul 87 din Constituţie).

Preşedintele Republicii Moldova este responsabil personal de securitatea statului. Cadrul juridic pentru constituirea şi activitatea organelor ce asigură securitatea statului este creat de Parlament, iar instituirea organelor securităţii statului, stabilirea structurii, funcţiilor şi finanţarea lor ţine de competenţa Guvernului. Preşedintelui i se rezervă dreptul de a institui şi administra, în conformitate cu legislaţia, organe consultative pentru problemele asigurării securităţii statului - Consiliul Suprem de Securitate (articolul 6 din Legea cu privire la apărare).

2.4 Alte atribuţiiPreşedintele Republicii Moldova îndeplineşte şi următoarele atribuţii: a) conferă decoraţii şi titluri de onoare;b) acordă grade militare supreme prevăzute de lege;c) soluţionează problemele cetăţeniei Republicii Moldova şi acordă azil politic;d) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege; e) acordă graţiere individuală;

9

f) poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa asupra problemelor de interes naţional;

g) acordă ranguri diplomatice;h) conferă grade superioare de clasificare lucrătorilor din procuratură, judecătorii şi altor

categorii de funcţionari, în condiţiile legii;i) suspendează actele Guvernului, ce contravin legislaţiei, pînă la adoptarea hotărîrii

definitive a Curţii Constituţionale; j) exercită şi alte atribuţii stabilite prin lege (articolul 88 din Constituţie).

2.6 Numirea judecătorilorPreşedintele Republicii Moldova numeşte judecătorii, la propunerea Consiliului Superior al

Magistraturii (articolul 116 alineatul (2) din Constituţie).

Raporturile Preşedintelui Republicii cu autorităţile publice cu funcţii jurisdicţionale constau în numirea şi eliberarea din funcţie a judecătorilor din instanţele judecătoreşti şi curţile de apel. Acest drept determină mecanismul de colaborare cu puterea judecătorească. Conform Constituţiei (art. 116), judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt numiţi în funcţie de Preşedinte, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Fără a intra în detalii, credem că soluţia dată de Constituţie are menirea de a evidenţia posibilitatea şefului statului de a influenţa procesul de învestitură a magistraţilor. După cum este menţionat în Constituţie, decizia aparţine practic Consiliului Superior al Magistraturii, Preşedintele Republicii, în acest caz, poate refuza numirea unei persoane, dar niciodată nu poate numi vreo persoană în funcţia de magistrat, dacă aceasta nu figurează în lista candidaţilor înaintaţi de Consiliul Superior al Magistraturii. Acesta din urmă este conceput fără influenţe politice sub aspectul procedurii de adoptare a deciziilor.

Polemica poate apărea în aspectul în care ne referim la dreptul Preşedintelui de a refuza numirea judecătorilor propuşi de Consiliul Superior al Magistraturii, deoarece judecătorii, înainte de a fi numiţi, sunt selectaţi în urma unui concurs, aşa cum prevăd normele constituţionale. Regula concursului presupune că persoana care a cîştigat concursul, urmează să fie învestită în funcţia de judecător fără alte condiţii, prin urmare, numirea judecătorului în funcţie este un act formal şi nu poate fi condiţionată de Preşedintele Republicii în virtutea respectării principiului separaţiei puterilor în stat. Acestea rezultă şi din prevederile art. 123 din Constituţie, în care se menţionează: Consiliul Superior al Magistraturii, după regulile organizării judiciare, asigură numirile, deplasările, promovările şi măsurile disciplinare faţă de judecători.

O altă categorie de atribuţii ale Preşedintelui urmează a fi examinate în raport cu unica autoritate de jurisdicţie constituţională. In acest aspect. Preşedintele poate sesiza Curtea Constituţională, pentru a supune controlului constituţionalităţii actele Parlamentului şi ale Guvernului, pentru a solicita interpretarea Constituţiei, precum şi pentru a constata circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului. Sesizarea se face în condiţiile Legii cu privire la Curtea Constituţională şi a Codului jurisdicţiei constituţionale.

Curtea Constituţională, la rîndul său, confirmă rezultatele alegerilor Preşedintelui şi validează mandatul acestuia. De asemenea, Curtea constată circumstanţele care justifică demiterea Preşedintelui Republicii sau interimatul funcţiei de Preşedinte, precum şi imposibilitatea acestuia de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile.

10

2.7 Atribuţiile Preşedintelui la numirea Guvernului

ÎnvestituraPreşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, desemnează

un candidat pentru funcţia de Prim-ministru, iar în baza votului de încredere acordat de Parlament, şeful statului numeşte Guvernul. În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a funcţiei, Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea Prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului.

Odată desemnat, candidatul pentru funcţia de Prim-ministru este liber să elaboreze programul de activitate şi să desemneze componenţa nominală a Guvernului (articolul 98 din Constituţie).

Din reglementarea textului constituţional rezultă următoarele aspecte: Preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru. Cu alte cuvinte,

nu este numită o persoană, ci aceasta numai candidează pentru funcţia de Prim-ministru; persoana este desemnată pentru a candida la funcţia de Prim-ministru după ce

Preşedintele se consultă cu fracţiunile parlamentare, pentru a obţine susţinerea Parlamentului.

Cu referire la desemnarea candidaturii pentru funcţia de Prim-ministru este de menţionat că Preşedintelui îi aparţine dreptul discreţionar de a selecta această candidatură, iar consultarea fracţiunilor parlamentare nu-l obligă să se conformeze părerilor fracţiunilor cu riscul de a nu fi susţinut la acordarea votului de încredere. La această etapă apare întrebarea: poate şeful statului condiţiona, la momentul desemnării, candidatul la funcţia de prim-ministru asupra unui program sau a unei anumite liste a viitorului Guvern sau poate refuza numirea Guvernului?[¹] Conform prevederilor art. 98 din Constituţie, candidatul desemnat pentru funcţia de Prim-ministru este unica persoană autorizată să formeze lista viitorului Guvern, dar şi unica persoană împuternicită să ceară Parlamentului acordarea votului de încredere pentru cele două elemente obligatorii ale învestiturii, programul de guvernare şi întreaga listă a Guvernului. De aici rezultă că persoana desemnată este liberă în opţiunile sale atît la elaborarea programului de activitate al Guvernului, cît şi Ia formarea întregii liste a Guvernului.

Totodată, avînd în vedere că persoana desemnată pentru funcţia de Prim-ministru solicită Parlamentului acordarea votului de încredere asupra programului de activitate şi întregii liste a Guvernului, este evidentă necesitatea consultării de către acesta a formaţiunilor politice parlamentare. Ca urmare a consultărilor, în Programul de activitate al Guvernului, precum şi în lista membrilor Guvernului pot interveni modificări, operate evident cu consimţămîntul candidatului la funcţia de Prim-ministru.

Legea Supremă nu condiţionează desemnarea candidatului la funcţia de Prim-ministru şi acordarea votului de încredere, în baza căruia este numit Guvernul, prin impunerea unui alt program de activitate al Guvernului, decît cel pe care candidatul se angajează să-l realizeze, sau a unor modificări în lista viitorului Guvern, neacceptate de candidat.

În continuare Constituţia prevede că în termen de 15 zile de ia desemnare, candidatul pentru funcţia de Prim-ministru va cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Lista Guvernului şi programul de guvernare se elaborează sub conducerea candidatului la funcţia de Prim-ministru. Este firesc acest lucru, dacă avem în vedere că apoi această echipă guvernamentală trebuie să asigure executarea în practică a dispoziţiilor legii. Mai mult, Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate, fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.

După acordarea votului de încredere Preşedintele exercită numirea Guvernului. La această etapă au apărut probleme de interpretare a Constituţiei. Prin aceeaşi sesizare către Curtea

11

Constituţională Preşedintele Republicii întreabă: în ce termen trebuie să fie numit Guvernul după ce Parlamentul i-a acordat vot de încredere şi dacă dispune el de dreptul de a nu numi Guvernul în cazul în care nu este de acord cu componenţa nominală a Guvernului?

Prevederile constituţionale la acest capitol au un caracter imperativ, executarea lor este obligatorie şi nu depinde de voinţa Preşedintelui ţării. De menţionat că şeful statului numeşte Guvernul ca rezultat al aprobării acestuia de către Parlament prin acordarea votului de încredere asupra Programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului. Prin urmare, potrivit normelor constituţionale de la art. 98, Preşedintele nu poate refuza numirea Guvernului, ea trebuie să fie conformă exigenţelor ce rezultă din votul de încredere acordat de Parlament.

După acordarea votului de încredere Guvernului de către Parlament, Preşedintele nu este în drept să nu numească Guvernul, indiferent dacă este sau nu este de acord cu componenţa nominală a Guvernului, sau din alte motive. Or, decizia opţională a Preşedintelui în problema numirii Guvernului, care a primit votul de încredere al Parlamentului, ar fi în contradicţie cu prevederile art, 98 din Constituţie, care îl obligă să emită actul de numire a Guvernului. Neexercitarea atribuţiilor constituţionale de către Preşedintele ţării ar conduce în acest caz la încălcarea principiului separaţiei şi colaborării puterilor în stat, stipulat de art.6 din Constituţie.[ 1 Sesizarea Preşedintelui Republicii către Curtea Constituţională pentru a interpreta prevederile constituţionale ce se referă la dreptul Preşedintelui de a desemna

candidatura Primului ministru. Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 15 din 23.03.1999 ]

Desemnarea Prim-ministrului interimar Preşedintelui Republicii Moldova va desemna un alt membru al Guvernului ca Prim-

ministru interimar, în cazul imposibilităţii Prim-ministrului de a-şi exercita atribuţiile sale sau în cazul decesului acestuia, pînă la formarea noului Guvern (articolul 101 din Constituţie).

2.8 Demiterea Preşedintelui Republicii MoldovaÎn cazul săvîrşirii unor fapte prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele

Republicii Moldova poate fi demis de către Parlament cu votul a două treimi din numărul deputaţilor aleşi, iar propunerea de demitere poate fi iniţiată de cel puţin o treime din deputaţi şi se aduce neîntîrziat la cunoştinţa Preşedintelui Republicii Moldova. Preşedintele poate da Parlamentului şi Curţii Constituţionale explicaţii cu privire la faptele ce i se impută (articolul 89 din Constituţie).

Mandatul Preşedintelui ţării în mod normal încetează odată cu expirarea termenului de 4 ani rezervat unui mandat, însă mai pot apare situaţii, care să determine încetarea mandatului înainte de expirarea acestui termen, astfel apare vacanţa funcţiei. Aceste situaţii pot fi determinate de:

demisie; demitere din funcţie; imposibilitatea definitivă de a-şi exercita atribuţiile; deces.

Aceste situaţii mai pot fi clasificate ca împrejurări voluntare, apărute din propria iniţiativă a Preşedintelui prin demisionare ori demiterea acestuia din funcţie de către Parlament, sau naturale, prin care intervine imposibilitatea definitivă de a-şi exercita atribuţiile ori decesul.

12

Demisia constă în manifestarea unilaterală de voinţă a Preşedintelui Republicii, prin care acesta hotărăşte să renunţe la funcţia sa. Nu se prevede nici o condiţie pentru producerea efectelor juridice ale acestui act, care pune capăt înainte de termen mandatului şefului statului. Demisia şefului statului intervine în urma unei cereri adresată Parlamentului care se pronunţă asupra ei.

Demiterea din funcţie a Preşedintelui poate avea loc în cazul săvîrşirii unor fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, sau în cazul săvîrşirii unei infracţiuni. In astfel de cazuri punerea sub acuzare a şefului statului sau suspendarea lui din funcţie se face de Parlament, cu votul a 2/3 din deputaţii aleşi.

Suspendarea din funcţie a Preşedintelui intervine pentru infracţiunile comise şi durează pînă la judecarea acestuia de către Curtea Supremă de Justiţie. Rămînerea definitivă a sentinţei de condamnare atrage demiterea de drept a Preşedintelui în funcţie: în aceste cazuri constatarea circumstanţelor care justifică demiterea Preşedintelui de către Curtea Constituţională nu este necesară.

Curtea Constituţională constată circumstanţele care justifică demiterea Preşedintelui în cazurile cînd acesta încalcă prevederile Constituţiei, însă aceste încălcări nu pot fi calificate ca infracţiuni.

Imposibilitatea exercitării atribuţiilor mai mult de 60 de zile de către Preşedinte este o situaţie temporară, determinată de boală sau de alte circumstanţe, care sunt constatate de Curtea Constituţională. In aceste cazuri Preşedintele îşi preia funcţia din momentul încetării circumstanţelor ce au creat o astfel de stare.

Imposibilitatea definitivă a exercitării atribuţiilor de către Preşedinte este o prelungire a situaţiei arătate mai sus, în condiţiile în care are caracter definitiv şi este determinată pe cale medicală. Cu alte cuvinte, este vorba despre afectarea gravă a sănătăţii, fiind exclusă posibilitatea dispariţiei acestor împrejurări în viitor.

2.9 Vacan ţa funcţi ei Vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova intervine în caz de expirare a

mandatului, de demisie, de demitere, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces. Cererea de demisie a Preşedintelui republicii este prezentată Parlamentului, care se pronunţă asupra ei.

Imposibilitatea exercitării atribuţiilor mai mult de 60 de zile de către şeful statului este confirmată de Curtea Constituţională în termen de 30 de zile de la sesizare. În termen de 2 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, se vor organiza, în conformitate cu legea, alegeri pentru un nou Preşedinte (articolul 90 din Constituţie).

3.0 Interimatul funcţieiDacă funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă Preşedintele

este demis, ori dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru (articolul 91 din Constituţie).

Anexa.Pentru anumite perioade de timp, determinate de situaţiile descrise mai sus, intervine

interimatul funcţiei de Preşedinte al ţării, astfel de cazuri sunt generate de: vacanţa funcţiei; demitere; suspendarea Preşedintelui din funcţie, în caz de punere sub acuzare; imposibilitatea temporară a Preşedintelui de a-şi exercita atribuţiile.

13

În aceste cazuri legea fundamentală reglementează expres cine asigură interimatul funcţiei de Preşedinte, determinînd o anumită ordine, care îi revine Preşedintelui Parlamentului sau Prim-ministrului.

Deşi Constituţia nu determină expres atribuţiile Preşedintelui interimar, acesta oricum nu poate exercita toate competenţele şefului statului, el nu poate adresa mesaje către Parlament, nu poate dizolva Parlamentul şi nu poate cere poporului să-şi exprime voinţa prin referendum. Justificarea acestor restricţii este dedusă din "reprezentativitatea” Preşedintelui interimar şi cerinţele normelor constituţionale. Astfel, Parlamentul nu poate fi dizolvat în această perioadă în virtutea prevederilor prohibitive ale Constituţiei ce interzic dizolvarea acestuia în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui.

3.1 Răspunderea Preşedintelui interimarDacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova

săvîrşeşte fapte grave, prin care încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 89 alineatul (1) şi articolul 91 (articolul 92 din Constituţie).

3.2 A ctele Preşedintelui Republicii Moldova În exercitarea atribuţiilor sale, şeful statului emite decrete, obligatorii pentru executare pe

întreg teritoriul statului. Acestea se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.De asemenea, decretele emise de Preşedinte în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în

articolul 86 alineatul (2) , articolul 87 alineatele (2) , (3) şi (4) se contrasemnează de către Primul-ministru (articolul 94 din Constituţie).

Contrasemnarea este o instituţie juridică, prin care se produc efecte juridice asupra actului contrasemnat, adică determină legalitatea şi valabilitatea acestuia, în cazul nostru a decretului Preşedintelui. Această instituţie determină o interdependenţă dintre şeful statului şi Guvern, generată de regula fundamentală a guvernării democratice, potrivit căreia executivul, prin contrasemnarea de către Primul-ministru a decretelor Preşedintelui, îşi asumă răspunderea politică pentru acestea.

Această procedură conferă prerogativelor şefului statului o valoare semnificativă, constituind o modalitate suplimentară de a influenţa prin puterea de reglementare activitatea guvernamentală. În cazul ne contrasemnării actului acesta devine nul. În fapt, contrasemnarea este o condiţie esenţială a validităţii actului contrasemnat, iar prin contrasemnarea decretelor Preşedintelui de către Primul-ministru se înţelege angajarea responsabilităţii politice a Guvernului faţă de Parlament şi a responsabilităţii juridice a Primului-ministru pentru aplicarea decretelor emise.

3.3 P romulgarea legilor Preşedintele Republicii Moldova promulgă legile şi este în drept, în cazul în care are

obiecţii asupra unei legi să o trimită, în termen de cel mult două săptămîni, spre reexaminare, Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărîrea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea (articolul 93 din Constituţie).

14

II. Preşedintele Statelor Unite ale Americii

1. Preşedintele S.U.A.

Constituţia S.U.A. prevede în art.2 cǎ „puterea executivă va fi exercitatǎ de Presedintele S.U.A.” [1] . Preşedintele american este o figură proeminentă a întregii vieţi politice americane. Ales o dată la patru ani prin votul electorilor,el nu poate avea mai mult de două mandate (în conformitate cu prevederile Amendamentului XXII din 1951, nimeni nu poate fi ales preşedinte mai mult de două mandate; Franklin Delano Roosevelt ales preşedinte de 4 ori a constituit singura excepţie în viaţa politicǎ americană.)

Preşedintele S.U.A. dispune prin tradiţie de importante prerogative. Anumite puteri ale Preşedintelui sunt consacrate de Constituţie, altele au rezultat din interpretarea Constituţiei dincolo de dispoziţiile sale constituţionale. Practic, interpretarea dispoziţiilor constituţionale poartă numele de cutume constituţionale.

Sunt considerate funcţii tradiţionale ale Presedintelui:a) şef al statului;b) şef al puterii executive (al Guvernului);c) comandant suprem al forţelor armate;d) şef al diplomaţiei;e) şef al partidului care l-a propus candidat la preşedinţie.

Aceastǎ prerogativă nu înseamnǎ că Preşedintele ar ocupa o anumită ierarhie în partid, ci este o obligaţie moralǎ a acestuia de a susţine partidul si de a contribui la sporirea prestigiului si numărului de simpatizanţi al acestuia. Alǎturi de aceste prerogative tradiţionale, Preşedintele şi-a asumat în timp şi altele, printre care enumerăm:

1) coordonator al politicii economice;2) apǎrător al politicii sociale;3) suport al sistemului federal de guvernămînt;4) moderator al soluţiilor de dezamorsare a unor crize interne si externe;5) nu răspunde în faţa Congresului (Parlamentul american format din CameraReprezentanţilor si Senat) si nu poate fi obligat sǎ demisioneze dacă are un sprijin

minoritar în Camere;6) nu are dreptul sǎ dizolve Congresul si sǎ procedeze la organizarea unor noi alegeri.

În calitatea sa de şef al executivului, Preşedintele este şi şef al Cabinetului, compus din secretari care au calitatea de ministri cu atribuţii de a conduce departamentele administraţiei federale în numǎr de 15, cu un număr de 2.600.000 de agenţi. Secretarii sunt numiţi de Preşedinte la libera sa alegere, deseori din sectorul privat, din cadrul administraţiei sau dintre guvernatorii statelor. În mod normal aceştia nu sunt membrii ai Congresului, desi nu este o regulǎ absolută, Preşedintele Carter numind, spre exemplu, în anul 1976 doi membrii ai Camerei Reprezentanţilor în fruntea departamentelor agriculturii şi transporturilor. Însă secretarii departamentelor nu participǎ la dezbaterile Congresului.

Pentru că în sistemul constituţional american nu există un organism colegial de conducere a administraţiei federale sub forma Guvernului sau Cabinetului, care sǎ ia decizii în comun, adoptarea hotărîrilor revine Presedintelui. În acest sens, doctrina constituţională americanǎ citează o cunoscută exprimare a lui Abraham Lincoln, care după o consultare a secretarilor săi, a rostit celebra formulă: „sapte – da, un nu al Presedintelui, prin urmare hotǎrîrea este nu”.

Datorită faptului cǎ nu există un organ guvernamental colegial, nu se pune problema demisiei Guvernului sau Cabinetului, dar secretarii pot demisiona în mod individual sau pot fi revocaţi de Presedinte.

15

Anturajul Presedintelui cuprinde, de asemenea, consilieri personali, care constituie braintrustul (capetele luminate). Aceştia nu conduc un anumit departament sau organismele administrative, dar pot fi numiţi în funcţii departamentale (de exemplu, pe durata mandatului Preşedintelui H.Kissinger).

Puterea Preşedintelui asupra departamentelor permite o reînnoire a administraţiei cînd un partid succede celuilalt.

2. Dizolvarea Congresului

După cum am mai precizat atunci cînd am enumerat prerogativele Preşedintelui S.U.A., acesta nu poate dizolva Congresul si nici nu poate proceda la organizarea de noi alegeri. În Constituţia S.U.A. nu este prevǎzută expres dizolvarea Congresului de către Preşedinte, deşi art.2 din Constituţie este alocat în întregime pentru delimitarea prerogativelor Preşedintelui. Din interpretarea dispoziţiilor constituţionale (cutumele constituţionale) rezultǎ faptul că Presedintele S.U.A. nu are dreptul sǎ dizolve Congresul.

În schimb, el poate sǎ suspende Congresul pînă la data pe care o apreciazǎ corespunzătoare, dacǎ, în urma convocǎrii acestuia în situaţii extraordinare, Camerele sunt în dezacord între ele cu privire la data suspendǎrii sesiunii. Aceastǎ prerogativǎ este prevazutǎ în art.2, Secţiunea 3 din Constituţia S.U.A., citez: „Din cînd în cînd, Preşedintele va informa Congresul asupra stării Uniunii şi îi va recomanda spre considerare măsurile pe care el le apreciază necesare si oportune; el poate, în cazuri extraordinare, să convoace ambele Camere sau una dintre ele si, în caz de dezacord între ele cu privire la data suspendării sesiunii, el le poate suspenda pînă la data pe care o apreciază corespunzătoare”. [2]

De asemenea Preşedintele dispune de posibilitatea de a se opune legilor adoptate exercitînd dreptul de veto. Dreptul de veto poate fi însǎ înlăturat în situaţia în care fiecare dintre cele două Camere ale Congresului voteazǎ din nou proiectul în cauză cu o majoritate de două treimi. Aceasta prerogativă a Presedintelui este prevazută în art.1, Secţiunea 7 alin.3 din Constituţia S.U.A, citez: „Orice fel de ordin, rezoluţie, sau vot pentru care poate fi necesarǎ aprobarea Senatului si Camerei Reprezentanţilor (cu excepţia problemei suspendǎrii sesiunii) va fi înaintat Presedintelui Statelor Unite; şi,înainte de intrarea sa în vigoare, va fi aprobat de acesta sau, dacă a fost respins de acesta, va fi reaprobat de 2/3 din membrii Senatului şi Camerei Reprezentanţilor, în conformitate cu reglementǎrile şi limitările prevǎzute în cazul unui proiect de lege.” [3]

3. Relaţia dintre Presedintele S.U.A. şi Congres

În ceea ce priveste relaţia dintre Presedinte si Congres, se citeazǎ fluctuaţia practicilor prezentǎrii mesajelor de cǎtre Preşedintele american în faţa Congresului. Lordul Bryce scria într-un articol, în 1908: „Dorinţele Preşedintelui, exprimate într-un mesaj, nu au mai mult efect asupra Congresului decît un articol dintr-un ziar proeminent”.

În schimb, Woodrow Wilson, care a reabilitat importanţa programului prezidenţial, avea sǎ spunǎ cǎ „ Preşedintele trebuie sǎ aparǎ în faţa naţiunii ca şef al partidului sau şi în calitate de şef executiv. El trebuie să fie preocupat de conducerea legislativǎ şi de punerea în aplicare a legii, ca exponent al naţiunii în toate domeniile, inclusiv în cele mai delicate şi importante afaceri externe”.

Cu toate acestea, relaţiile dintre Preşedinte si Congres nu au fost uşoare, în unele cazuri preşedinţii americani înregistrînd eşecuri datoritǎ opoziţiei manifestate de Congres. Cel mai rǎsunător a fost refuzul Senatului de a ratifica Tratatul de la Versailles, ceea ce a determinat de atunci preşedinţii americani să recurgă tot mai frecvent la practica unor „acorduri executive”

16

(executive agreements). În dinamica relaţiilor dintre Preşedinte si Congres un rol important îl îndeplinesc şi relaţiile cu Speaker-ul (Preşedintele Camerei Reprezentanţilor).

Concluzie

Această investigaţie ştiinţifică, detaliază problemele ce ţin de instituţia Preşedintelui Republicii Moldova: statutul mandatului preşedinţial, locul şi rolul Preşedintelui Republicii în sistemul autorităţilor publice, rolul lui de garant şi mediator. Luînd în consideraţie importanţa instituţiei preşedinţiale în Republica Moldova, prin prisma funcţiilor pe care le realizează şi atribuţiilor de care dispune Preşedintele Republicii, actualitatea cercetării se clasează printre acele direcţii ştiinţifice a căror cercetare merită o atenţie primordială, necesitînd o investigaţie aprofundată. Referindu-ne la gradul de studiere a mai multor aspecte legate de instituţia preşedinţială în Republica Moldova, este de menţionat că problematica dată şi-a găsit reflectare într-un şir de studii de specialitate. Insă se constată insuficienţa de soluţii practice care ar determina clar locul şi rolul Preşedintelui Republicii Moldova în sistemul autorităţilor publice.

Analizînd instituţia preşedinţiei în Republica Moldova, am relevat că studierea rolului Preşedintelui Republicii în sistemul autorităţilor publice şi raporturile cu puterile legislativă, executivă şi judecătorească este importantă atît din punct de vedere teoretic, cît şi practic. Obiectivul propus este atins prin formularea unor concluzii în plan doctrinar-teoretic şi recomandări în plan normativ-legislativ cu referire la instituţia preşedinţială în Republica Moldova. Lucrarea aduce o contribuţie la reflectarea locului şi rolului Preşedintelui Republicii în sistemul autorităţilor publice, rolul lui de mediator în scopul asigurării echilibrului puterilor.

Lucrarea posedă o construcţie conceptuală de studiu monografic, înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretice şi istorice ale instituţiei preşedinţiale.

Spre deosebire de Preşedintele RM, care deţine în anumite condiţii dreptul de a dizolva Parlamentul, Preşedintele S.U.A. nu deţine acest drept. El nu poate dizolva Congresul şi nici nu poate proceda la organizarea unor noi alegeri. De asemenea, după cele menţionate în Cap.1, se evidenţiază clar că Preşedintele RM are atribuţii in toate cele 3 laturi ale statului (executiv, legislativ şi judecătoresc).

Totuşi, din toate cele arătate mai sus rezultă că Preşedintele S.U.A. dispune de foarte multe prerogative si atribuţii, atît de ordin politic, cît si pe plan statal, evident mai multe şi mai importante decît cele deţinute de Presedintele RM. Funcţia sa este, evident, prima ca importanţă în sistemul politic american, ceea ce din păcate nu se vede la noi în stat. Republica Moldova s-a scufundat într-o criză politică de aproape de 2 ani, în care actuala guvernare cu opoziţia nu puteau alege Preşedintele. Spre fericire, el totuşi a fost ales prin urmarea a unor “manevre politice” din partea unor deputaţi din opoziţie.

Funcţia de Preşedinte nu ar trebui, în nici un caz, să se estimeze că ea este cu totul lipsită de dificultăţi şi ar putea permite Preşedintelui, în pofida puterilor sale, să instaureze un regim autoritar. După cum remarca, pe bună dreptate, Franklin Delano Roosevelt „Preşedinţia nu este numai un serviciu administrativ; ea este ultimul dintre acestea. Ea este mai mult decît o funcţie de inginerie, eficientă sau ineficientă. Ea este în mod proeminent un loc de conducere morală.” [7]

17

Bibliografie

1. Constituţia Republicii Moldova, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1, august 1994.

2. Legea cu privire la imnul de stat al Republicii Moldova, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 45-46 / 555 din 17 august, 1995.

3. Legea cu privire la Stema de Stat a Republicii Sovietice Socialiste Moldova, Veştile, nr. 11 / 267, 1990.

4. Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova despre aprobarea Regulamentului cu privire la drapelul de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Moldova, Veştile, nr. 5 / 93, 1990.

5. Lege privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, august 1994, nr. 1.

6. Legea cetăţeniei Republicii Moldova, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr 98-101 din 10 august 2000.

7. Legea "Cu privire la iniţiativa populară de revizuire a Constituţiei" nr. 387-XV din 19 iulie 2001, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 97-99, 17 august 2001.

8. Codul Electoral din 21.11.1997, nr. 1381-XIII, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.81,din 8.12.1997.

9. Legea privind investitura Preşedintelui Republicii Moldova din 27 decembrie 1996, nr. 1073-XIII, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 39, ianuarie 1997.

Goriuc, S. Raporturile de autoritate ca fenomen social. Seria „Drept”, Nr.1, Chişinău, 2002 Cuşmir, M. Goriuc, S. Rolul Constituţiei în consolidarea instituţiilor democratice. În Materialele

conferinţei teoretico - ştiinţifice internaţionale. Funcţionarea instituţiilor democratice în statul de drept, 25-26 ianuarie 2003, Bălţi;

Cuşmir, M. Goriuc, S. În Materialele conferinţei teoretico - ştiinţifice internaţionale. Aspecte juridice ale societăţii civile: realităţi şi perspective, 26-27 februarie 2003, Bălţi, p.618-622.

Cuşmir, M. Goriuc, S. În Probleme actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii: Anuar ştiinţific, Academia „Ştefan cel Mare” a M.A.I. al Republicii Moldova , Ediţia a IV- a, Chişinău, 2003, p. 96- 106. 25

Smochină, A. Cuşmir, M. Goriuc, S. Evoluţia instituţiei şefului de stat în Ţările Romîne (perioada preconstituţională). În Materialele conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice. Dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova la etapa actuală, 22-23 septembrie 2004, Bălţi, p.1183-1197;

Cuşmir, M. Goriuc, S. În Materialele conferinţei internaţionaleteoretico – ştiinţifice. Dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova la etapa actuală, 22-23 septembrie 2004, Bălţi, p.1207-1220.

------- II. Preşedintele Statelor Unite ale Americii[1] - Constituţia Statelor Unite ale Americii, Traducere si note de Elena Simina Tănăsescu si Nicolae

Pavel, Editura All Beck, Bucuresti, 2007, pagina 17[2] - Opera citată, pagina 65[3] - Idem pagina 58[4] - Constanţa Călinoiu, Drept constituţional comparat - tratat, ed. A IV-a, vol. I, Editura Luminalex,

Bucuresti, 2007 - pagina 137[5] - Opera citată, pagina 137[6] - Idem, loc. cit.[7] - Opera citată loc.cit.

18

19