BONITAREA CADASTRALA A TERENURILOR

AGRICOLE

I.1. OBIECT . IMPORTANTA. SCOP

Bonitarea terenurilor (bonitarea cadastrala) reprezinta un studiu complex prin care se poate aprecia

capacitatea de productie a terenurilor agricole, completata dupa caz cu efectele produse de lucrarile

ameliorative aplicate acestora. Fiind vorba despre capacitatea de productie a terenurilor, se extinde

termenul de bonitare si in domeniul economic (bonitare economica) astfel incit sa se poata stabili o

valoare efectiva a terenurilor (valoare de referinta) utila mecanismului pietii bazat pe cerere si oferta.

Bonitarea este o activitate complexa care studiaza legaturile dintre

Teren - Culturi agricole – Valoare economica

si care presupune cunoasterea insusirilor terenurilor studiate, a tipurilor de folosinte agricole, a modului

lor de organizare si exploatare de catre proprietari. Astfel sunt necesare cunostiinte din domenii ca:

pedologie, geomorfologie, hidrologie, agronomie, economie, sociologie e.t.c. studiul fiind unul de echipa.

Organizarea teritoriului agricol (amenajarea terenurilor agricole) reprezinta o activitate complexa

(tehnica si economica) care urmareste imbunatatirea modului de folosire a terenurilor agricole pe o

suprafata oarecare de teren. Studiul respectiv se diferentiaza functie de marimea exploatatiei agncole, de

tipul proprietatii asupra terenului si de stadiul de amenajare cu lucrari de imbunatatiri funciare.

Unele notiuni intalnite in prezentul material se definesc in continuare:

Teren = suprafata de pamant caracterizata printr-un ansamblu dat de conditii de mediu: clima, sol, relief,

hidrologie, hidrogeologie, litologie e.t.c.

Sol = corp natural situat la suprafata litosferei, format prin actiunea conjugata a factorilor de mediu,

modificat sau nu prin activitatea omului. .

Pamant = suprafata de teren reprezentand principalul mijloc de productie in agricultura

Teritoriu ecologic omogen (T.E.O.) = portiune distincta a uscatului pe care toti factorii naturali si cei

antropici (in cazul suprafetelor ameliorate) se manifesta uniform, suprafata respectiv a neputand fi divizata

, mai departe dupa nici unul din criteriile utilizate.

Folosinta agricola = modul de utilizare a terenului dupa destinatia economica si natura plantelorcultivate.

Cultivare = ansamblu al operatiilor de folosire a solului in agricultura ( lucrarea solului, semanatul,

ingrijirea culturilor, recoltare etc.)

Fond funciar = totalitate a suprafetelor de teren (inclusiv a celor acoperite cu ape) aflate in limitele unei

unitati agricole sau administrativ-teritoriale sau ale unei tari.

Solul ca principal mijloc de productie in agricultura.

Solul reprezinta geosfera externa a Pamantului in care se acumuleaza si se pastreaza multe din elementele

necesare vietii, sub forma usor accesibila. El trebuie privit din doua puncte de vedere; corp natural si

mijloc de productie in agricultura si silvicultura.

Proprietatea fundamentala a solului, care il deosebeste de roca, este fertilitatea si reprezinta capacitatea

solului de a oferi in mod continuu si in cantitati suficiente apa, hrana si celelelte elemente si conditii

esentiale pentru dezvoltarea organismelor ce il populeaza. Un element definitoriu care confera solului

aceasta proprietate este humusul, produsul organic complex care nu poate fi reprodus artificial.

Prin cultivarea solului, acesta este introdus in circuitul economic ca mijloc de productie, de calitatile

caruia depinde valoarea productiei agricole obtinute.

Privit ca mijloc de produntie, solul prezinta unele proprietati:

~ este limitat in spatiu - nu se poate multiplica la fel ca un mijloc de productie obisnuit,

~ nu se uzeaza in timp, in cicluri de productie succesive, cu conditia sa fie exploatat rational,

Folosit in agricultura, solul isi schimba multe din proprietati si de aceea trebuie urmarita in timp evolutia

acestuia in regim amenajat, astfel incat exploatarea agricola sa fie rationala, fara sa afecteze potentialul

natural de fertilitate al solului.

I.2. CRITERII SI CLASE DE BONITARE A SOLULUI

Unele insusiri ale solului folosite in studiile de bonitare

In atingerea scopului fundamental al studiilor de bonitare se folosesc o serie de insusiri ale solului, cu

ajutorul carora se calculeaza o nota de bonitare si se face incadrarea terenurilor in clase de calitate. .

Totalitatea fenomenelor de transformare si de migrare a substantelor si energiei care se petrec la suprafata

litosferei cu participarea organismelor si care determina formarea solurilor, poarta denumirea de procese

pedogenetice sau procese de formare a solului. Rolul cel mai important in desfasurarea acestor procese il

are schimbul permanent de substante si energie dintre sol si vegetatie.

Gleizarea si pseudogleizarea - sunt procese pedogenetice generate de excesul temporar sau permanent

de apa in sol. In aceste conditii sunt favorizate procesele de reducere, in special a Fe si Mn, compusii

redusi rezultati imprimand orizontului culori albastrui-vinetiu-verzui (orizont cu aspect marmorat).

Excesul de apa provenit din panza freatica situata la adancime critica afecteaza baza profilului de sol,

favorizeaza procesul de gleizare. Orizontul format se numeste orizont de glei, este notat cu simbolul G si

poate fi: orizont gleic de reducere, notat cu simbolul Gr, cand excesul de apa se manifesta o mare parte din

an si orizont gleic de de oxidare si reducere, notat cu simbolul Go, se formeaza deasupra orizontului Gr,

ca urmare a oscilatiilor de nivel a panzei freatice care favorizeaza patrunderea aerului si procesele de

oxidare.

Excesul de apa provenit din precipitatii, afecteaza solurile care prezinta pe profil un orizont greu

permeabil ( de exemplu orizontul Bt), favorizeaza procesul de pseudogeizare. Orizontul format in conditii

de exces prelungit de apa pluviala, se numeste orizont pseudogleic, cu aspect marmorat in nuante cenusi

cu pete ruginii si concretiuni negre ferimanganice, care se noteaza cu simbolul W

(germ.Wasser=apa)..Cand excesul de apa este periodic, mai putin accentuat, se formeaza orizontul

pseudogleic, notat cu simbolul w, care prezinta pete de oxidare pe langa cele de reducere .

Procesele de gleizare si pseudogleizare sunt specifice solurilor hidromorfe.

Salinizarea si alcalizarea - sunt procese generate de prezenta sarurilor solubile in conditiile unui climat

arid si semiarid, cu apa freatica situata la mica adancime si nivel variabil.

Salinizarea reprezinta procesul pedogenetic prin care creste continutul in saruri solubile, peste 0,10-0,15

% intalnit in solurile obisnuite.Acest proces se produce atunci cand solul este umezit freatic pana la

suprafata, climatul arid intensifica evaporatia si depunerea sarurilor solubile in partea superioara a

profilului de sol unde se formeaza crusta. Orizontul in care se acumuleaza saruri solubile ( sarurile

cationului de Na+, cloruri, sulfati etc.) ce depasesc 1,0-1,5%, se numeste orizont salic si se noteaza cu

simbolul sa. Atunci cand continutul in saruri solubile din orizontul pedogenetic este cuprins intre 0,10-

0,15 si 1,0-1,5% se numeste orizontul salinizat si se noteaza cu simbolul se.

Alcalizarea este procesul pedogenetic ce se desfasoara in conditii asemanatoare procesului de salinizare,

atunci cand nivelul apei freatice scade si acumularea sarurilor solubile inceteaza. Ca urmare are loc

intensiflcarea patrunderii ionului Na+ in complexul coloidal al solului, care provoaca dispersia si migrarea

argilei si humusului in adancime. Se formeaza, in acest fel, un orizont argiloiluvial, cu un continut de Na+

al complexului coloidal de peste 15 %, numit orizont Bt natric care se noteaza cu simbolul Btna. Cand

complexul coloidal este saturat in Na+ intre 15 si 5%,orizontul format se numeste orizont alcalizat si se

noteaza cu simbolul ac.

Orizontul natric este specific soloneturilor, iar orizontul salic solonceacurilor, ambele sunt tipuri de sol

halomorfe.

Textura solului sau compozitia granulometrica, reprezinta partea minerala a solului care se exprima prin

procentele in care fractiunile granulometrice participa la alcatuirea solului.

. Partea minerala, componenta a fazei solide a solului, este alcatuita din fragmente si particule minerale de

marimi foarte variate, denumite fractiuni granulometrice, care imprima solului insusiri si caracteristici

variate. Particulele minerale cu diametrul mai mic de 2 mm alcatuiesc pamintul fin, iar cele cu diametrul

mai mare.de 2 mm reprezinta scheletul solului.

Continutul in schelet precum si natura mineralogica a lui, constituie elemente de calcul al volumului

edafic util, adica volumul de sol ce poate fi utilizat de radacinile plantelor.

Relatia de calcul este urmatoarea:

VEU = SUMA [( 100-qi) di] / 100 (%)

in care:

di =grosimea in cm a fiecarui orizont luat in calcul;

qi = procentulde schelet al fiecarui orizont;

VEU = volumul edafic exprimat procentual

Pentru gruparea particulelor minerale se folosesc diferite scari, dintre care cel mai frecvent utilizate pe

plan mondial sunt: Scara Atterberg, Scara Kacinski si Scara Deparlamentului agriculturii USA, care iau

in consideratie aceleasi fractiuni granulometrice: nisipul, praful si argila

Scari pentru stabilirea grupelor sau categoriilor de particule

Gruparea particulelor dupa diametrul lor s-a facut tinand cont de modificarile pe care le imprima

proprietatilor fizice, mecaniee si biologice ale solurilor in a caror alcatuire intra.

Astfel pentru exemplificare, se prezinta comparativ, proprietatile solurilor care contin preponderent

fractiunile nisip si respectiv argila.

Solurile nisipoase. Contin peste 63 % nisip ~i sub 5 % argila. Au o permeabilitate excesiva si o capacitate

redusa de retinere a apei. Datorita coefieientului de ofilire scazut plantele pot folosi, in cazul acestor soluri

si apa provenita din ploi reduse. Pe de alta parte insa , datorita capacitatii mici de inmagazinare pentru

apa, plantele sufera daca incarcarea la nivelul acesteia nu se face la intervale scurte de timp.

Permeabilitatea mare favorizeaza levigarea aeestor soluri. Coeziunea, plasticitatea si aderenta sunt practic

nule. Datorita lipsei de coeziune sunt usor supuse eroziunii, mai ales celei eoliene si se lucreaza usor. Se

incalzesc usor si se racesc repede. Sunt, in general, sarace in substante nutritive. si au capacitatea de

retinere a substantelor minerale foarte scazuta. Solurile nisipoase au fertilitatea naturala scazuta.

Solurile argiloase. Contin peste 33% argila si au insusiri, in general, opuse celor nisipoase,

permeabilitatea scazuta si capacitate mare de retinere a apei. Din cauza permeabilitatii scazute, infiltratia

apei decurge incet, levigarea este slaba si chiar la cantitati nu prea mari de precipitatii, solul ajunge repede

la saturatie, in stratul superior, iar restul apei balteste. La umezire, solurile argiloase devin foarte plastiee

si aderente, motiv pentru care se lucreaza greu. La uscare crapa, din cauza coeziunii ridicate se lucreaza

greu si se scot bolovani mari, incat lucrarea este de proasta calitate. Deoarece se incalzesc mai greu, in

practica s-au denumit, "soluri reci". Sunt soluri bogate si cu o capacitate mare de retinere pentru

substantele nutritive, totusi plantele nu gasesc intotdeauna conditii optime de crestere si dezvoltare,

datorita in primul rand regimului antagonist al apei si aerului.

Clasele texturale. Incadrarea in grupe.de clase, clase si subclase texturale, clasificare redata in

Metodologia elaboriirii studiilor pedologice,-I.C.P.A. Bucuresti, 1987, respectiv .indicatorul 23 vol.III,

are la baza cantitatea de praf, nisip si argila care intra in alcatuirea solului. Procentele de participare ale

celor trei fractiuni. se determina. prin analiza granulometrica efeetuata in laborator .

Densitatea aparenta (Da) reprezinta masa umtatii de volum a solului uscat in asezare naturala. Se

calculeaza cu relatia:

M M

Da = ---------- = ------ (g/cm3)

Vs +Vp Vt

unde:

M = masa solului uscat (g)

Vs = volumul partii solide minerale si organice a solului (cm3)

Vp = volumul porilor (cm3)

Vt = volumul solului uscat in asezare naturala (cm3)

Valorile densitatii aparente depind de starea de afanare sau de tasare a solului, ele oscileaza intre 1-2

g/cm3. De regula, o densitate aparenta mica pana la mijlocie, indica o stare generala buna a solului si un

potential productiv ridicat. Densitatea aparenta se utilizeaza la calculul porozitatii totale a solului, a

gradului de tasare si la calculul necesar exprimarii in procente de volum si in rezerve pe diferite grosimi

cerute pe unitatea de suprafata (m3/ha sau t/ha) a oricaror alte rezultate.

Porozitatea solului. Porozitatea este insusirea unui corp, cum ar fi solul, de a prezenta un sistem de pori,

care pot fi umputi cu aer sau cu apa.

Totalitatea porilor, exprimata in procente din volumul solului in asezare naturaIa, reprezinta porozitatea

totala: Ea se poate calcula cu relatia:

Da

PT = 100 x ( 1 - --- ) (%)

D

unde:

PT =porozitatea totala (%)

Da = densitatea aparenta (g/cm3)

D = densitatea (g/cm3)

Porozitatea solului, prin diversitatea mare a porilor, conditioneaza, in mare masura, regimul apei, aerului,

temperaturii, elementelor de nutritie s.a. din sol. Este important de reamintit ca patrunderea radacinilor,

deci volumul de sol folosit de catre acestea, depinde in mare masura de porozitatea solului si gradul de

tasare a acestuia.

Aciditatea actuala (pH-ul solului) este data de concentrapa ionilor de hidrogen, prezenti la un anumit

moment dat in solutia solului. Dupa Sorensesen pH-ul se defineste ca logaritmul negativ al concentratiei

efective a hidrogenilor sau, in acceptiune mai noua, a activitatii ionilor de hidrogen. Coricentratia se

exprima in iono-gram/litru de solutie. Pentru exprimare, se porneste de la apa distilata cu reactie neutra, in

care raportul ionilor de H+ si OH- este egal.

Adica:

C H x C OH = K 10-14 -- C H = 10-7 si C OH = 10-7

unde:

C H = concentratia ionilor H+

C OH = concentratia ionilor OH-

K= constanta de disociere.a apei .

Pentru solurile de la noi din tara valorile pH-ului sunt cnprinse intre 3,5 si 9,5.

Tipuri de humus

In functie de conditiile pedoclimatice de formare a solurilor din tara noastra se intalnesc mai multe tipuri

de humus:

Mull: materia organica este bine humificata, intim amestecata cn partea minerala a solului, incat nu se

poate separa de aceasta. Se formeaza in soluri bine aerate cn microflora bogata si activa, conditii in care

are loc transformarea completa a resturilor organice in acizi humici.

Acest tip de humus poate fi de doua feluri: mull calcic si mull forestier.

Mullul calcic se formeaza atunci cand in sol este calciu, reactia fiind de la alcalina pana la slab acida, sub

actiunea mai ales a bacteriilor, in conditii de vegetatie ierboasa, este alcatuit din acizi huminici saturati in

mare masura cu calciu si are culoare inchisa.

Mullul forestier se formeaza.ln soluri lipsite sau sarace in calciu, pe seama vegetatiei de padure, sub

actiunea ciupercilor, este alcatuit din acizi fulvici si este slab pana la moderat saturat cu cationi bazici.

Moderul este alcatuit din materie organica mai slab humificata decat in cazul precedent, este alcatuit din

acizi huminici dar si din resturi organice in curs de transformare sau netransformate, in care se pot

cunoaste tesuturile vegetale respective. Se formeaza in zone mai umede, cu microflora mai saraca si mai

putin activa.

Humusul brut sau morul este constituit din materie organica si mai slab humificata decat moderul,

neamestecata cu partea minerala a solului, alcatuit predominant din resturi organice putin transformate si

cu procent scazut de acizi humici. Se intalneste la unele soluri din zona montana.

Turba este reprezentata prin acumulari mari de resturi organice turbificate, formate in conditii de exces

permanent de apa (mediu anaerob).

I.2. 1. Bonitarea si caracterizarea tehnologica a terenurilor agricole

I.2. 1. 1. Bonitarea terenurilor naturale

Pentru obtinerea notei de bonitare, din multitudinea conditiilor de mediu care caracterizeaza fiecare

unitate de teren ecologic omogena (TEO) delimitata prin studiul pedologic, s-au ales numai cele

considerate mai importante , mai usor si mai precis masurabile si anume:

temperatura medie anuala-valori corectate, indicator 3C;

precipitatii medii anuale-valori corectate, indicator 4C;

gleizarea, indicator 14;

pseudogleizarea, indicator 15;

salinizarea si/sau alcalizarea, indicator 16 sau 17;

textura in Ap sau in primii 20 cm, indicator 73 A;

volumul edafic, indicator 133;

poluarea, indicator 29;

panta, indicator 33;

alunecari, indicator 38;

adancimea apei freatice, indicator 39;

inundabilitatea, indicator 40;

excesul de umiditate la suprafata, indicator 181;

porozitatea totala in orlzontul restrictiv, indicator 44;

continutul de CaC03 total pe 0-50 cm, indicator 61;

reactia in Ap sau in primii 20 cm, indicator 63;

gradul de saturatie in baze in Ap sau in primii 20 cm, indicator 69;

rezerva de humus in stratul de 0-50 cm, indicator 144.

In cazul lipsei unora din aceste elemente din studiul pedologic folosit, se va avea grija ca acestea sa fie

completate prin reambulari sau studii suplimentare pe teren sau in laborator.

Aprecierea insusirilor terenului se face cu ajutorul unor indicatori (tabele) conform "Metodologia

elaborarii studiilor pedologice", I.C.P.A. 1987

Fiecare dintre indicatorii de mai sus, cu exceptia gradului de saturatie in baze care intervine indirect,

participa la stabilirea notei de bonitare printr-un coeficient de bonitare care variaza intre 0 si 1, dupa cum

insusirea respectiva este total nefavorabila sau optima pentru exigentele folosintei sau plantei luata in

considerare. Valorile coeficientilor pentru fiecare indicator se preiau din anexa 1.

Pentru o parte din indicatori este prevazuta o singura serie de coeficienti, iar pentru cealalta parte

(precipitatii medii anuale, gleizare, textura, adancimea apei freatice, porozitate, reactie, volum edafic si

rezerva de humus) sunt prevazute mai multe serii de coeficienti legati de interdependenta acestora alti

indicatori.

Nota de bonitare pe folosinte si culturi se obtine inmultind cu 100 produsul coeficientilor celor 17

indicatori luati in, considerare la stabilirea notei de bonitare. Nota de bonitare poate varia intre 0 si 100.

Nota de bonitare pentru arabil se calculeaza ca medie aritmetica a notelor pentru patru culturi agricole

care prezinta cea mai mare favorabilitate, in unitatea de teren considerata.

I.2. 1. 2. Bonitarea terenurilor amenajate si ameliorate

Indicatori de „potentare” a capacitatii de productie a terenurilor agricole

Influentarea conditiilor naturale prin lucrarile de imbunatatiri funciare duce, in toate cazurile, la

modificarea insusirilor factorilor de mediu, care devin mai favorabile pentru cresterea plantelor.

Activitatea de cercetare si de precizare a efectului diverselor masuri de ameliorare si cuantificare a

acestui efect reprezinta obiectul lucrarilor de ”potentare” a notelor de bonitare pentru terenurile ameliorate

si clasificarea acestora in raport cu modul in care, una sau alta dintre masurile de ameliorare, modifica

starea lor actuala de productivitate.

Principiul, care sta la baza calculului notelor de bonitare potentate, este acela ca: fiecare insusire se

apreciaza sub aspectul favorabilitatii pentru o anumita planta sau folosinta in mod diferentiat, dupa gradul

in care aceasta insusire a fost modificata in bine prin lucrarile ameliorative.

Cel mai tipic exemplu dupa care se poate judeca efectul masurilor de ameliorare este cel al

desecarii si drenajului terenurilor. Modificari ale insusirilor factorilor naturali se pot realiza prin irigatii

(clima), drenaj (sol, hidrologie), combaterea eroziunii (sol), desalinizarea (sol), indiguire (teren in

ansamblu).

Prin aplicarea unor tehnologii corecte de lucrare a solului, de lupta impotriva buruienilor si a

daunatorilor, de folosire de soiuri si hibrizi cu calitati biologice superioare, prin folosirea unor doze

echilibrate de ingrasaminte si amendamente, se poate ajunge la obtinerea unor recolte din ce in ce mai

mari la hectar si implicit la punctul de bonitare.

In ansamblu, problema determinarii corecte a influentelor antropice asupra insusirii factorilor de

mediu este suficient de dificila si ea necesita investigatii suplimentare.

Una din cele mai importante este cea a stabilirii limitelor superioare care se pot atinge prin

aplicarea masurilor ameliorative si de fertilizare radicala.

Pentru calcularea notelor de bonitare in aceasta situatie se folosesc coeficientii de potentare,

coeficienti stabiliti de ICPA.

Prin amenajarea si folosirea lucrarilor de imbunatatiri funciare si a unor tehnologii ameliorative, unele

insusiri negative ale terenurilor sunt corectate sau inlaturate. In aceste cazuri se impune reducerea sau

anularea penalizani introduse prin coeficientii de bonitare, operatiunea numindu-se potentarea notelor de

bonitare.

Potentarea consta in marirea coeficientilor de bonitare ai insusirilor ameliorabile prin lucrarile tehnologice

sau de imbunatatiri funciare. Practic potentarea notelor de bonitare se face prin inmultirea cu coeficienti

supraunitari (anexele 3-19 1a 3-29 din M.E.S.P. 1987, vol. 2) a notelor obtinute la bonitare.

Potentarea notei de bonitare se face numai pentru acele lucran care au un efect de durata si care modifica

substantial starea generala de productivitate a terenului si anume:

~ lucrari de imbunatatiri funciare (indicator 271)-- indiguirea, desecarea (de suprafata); drenaj de

adancime; irigatia; combaterea salinitatii si alcalinitatii; prevenirea si combaterea eroziunii (fara terasare)

si terasarea terenurilor in panta,

~ lucrari agropedoameliorative (indicator 272)-- amendarea calcica si gipsica; afanarea

adanca(scarificare), fertilizarea ameliorativa (radicala) si combaterea poluarii.

De precizat ca sistemul de potentare prevazut face abstractie de situatia, adesea intiilnita in practica, in

care lucrarile ameliorative nu isi exercita pe deplin efectul scontat.

I.2. 1. 2.1. Calculul notelor de bonitare

In cadrul fiecarui indicator tehnologic s-au separat si subclase de terenuri. Clasele impart sau

grupeaza terenurile in functie de intensitatea restrictiilor sau a necesitatilor lucrarilor respective de

ameliorare:

fara restrictii sau fara necesitatea de lucrari ameliorative;

cu restrictii mici sau cu necesitatea de lucrari de prevenire etc.

Subclasele impart sau grupeaza terenurile dupa natura restrictiilor sau specificul tehnologiilor

culturale, ca de exemplu: exces de umiditate freatica, panta si eroziunea in suprafata, salinizare, roca dura

superficiala, schelet, volum edafic redus si capacitatea de apa utila redusa etc.

Separarea claselor si subclaselor se face cu ajutorul indicatorilor de caracterizare a solurilor si

terenurilor amintiti mai sus.

Asupra cuantumului de recolta ce se obtine la unitatea de suprafata, actioneaza un ansamblu de

factori naturali si antropici care determina modul de crestere si rodire a plantelor. Pe langa factorii de mai

sus actioneaza si nivelul investitiilor la unitatea de suprafata cat si raportul terenului fata de piata de

desfacere, care genereza diferentierea cheltuielilor de transport si in final venitul net la ha.

Expresia cea mai elocventa a diferentei de potential de productie a terenului si a pozitiei lui fata de

piata de desfacere este data de diferentierea productivitatii muncii in agricultura. O ora sau o zi de munca

prestata de un lucrator cu acelasi grad de calitate poate produce o cantitate de recolta cu totul diferita si

respectiv un venit global si net puternic diferentiate intre ele in raport cu capacitatea de productie a

terenului si respectiv cu costuri de productie a unei unitati (cantitati). Astfel, pentru producerea unei

recolte de 8-10 t/ha de porumb pe cernoziom freatic umed sunt necesare tot atatea ore de munca ca si

pentru o recolta de 2-3 tone ce se obtin pe soluri podzolice sau pe cele erodate, cu exceptia diferentei de

ore necesare transportului diferentei de recolta. Rezulta ca porumbul, va fi de 2-3 ori mai ieftin pe

cernoziomul freatic umed decat cel de pe solurile slab fertile, dar venitul net la ha va fi diferentiat de la

zero in cazul unor recolte de sub 2500 kg/ha.

Se cunoaste ca recolta nu este o functie simpla determinata numai de gradul de fertilitate a

terenului, ci o functie complexa data de cele 3 grupe de factori:

N- natura, calitatea pamantului si a climei ;

B- biologia, calitatea solurilor si a hibrizilor de plante;

M- cantitatea de munca vie si materializata care se depune pentru obtinerea recoltei.

Acest din urma factor – munca- pentru obtinerea de recolte, trebuie analizat extrem de atent,

intrucat la realizarea recoltei in ultima instanta nu contribuie numai cei din agricultura, ci toti care lucreaza

pentru faurirea uneltelor necesare cultivarii plantelor, tractoare, masini pentru producerea ingrasamintelor,

a insecto-fungicidelor etc.

Calculele recente arata ca ponderea celor care lucreaza in ansamblul economiei nationale pentru

producerea hranei este de 32-34%. Desigur, cantitatea de munca si cheltuiala de energie la unitatea de

produs agricol difera de la o epoca la alta si de la o tara la alta.

Prin realizarea lucrarilor de bonitare a terenurilor agricole se cer rezolvate urmatoarele probleme:

o Precizarea capacitatii de productie a terenului pentru diferite plante de cultura, plantatii pomicole

si viticole si pajisti naturale;

o Precizarea celor mai rationale repartitii a culturilor pe teritoriul - fundamentarea lucrarilor de

zonare si profilare a productiei agricole;

o Stabilirea cauzelor care limiteaza capacitatea de productie si evidentierea lor in vederea

diminuarii sau inlaturarii efectelor negative care limiteaza recoltele;

o Fundamentarea masurilor economice pentru evidentierea si comensurarea rentei funciare

diferentiale in vederea preluarii si redistribuirii acesteia, pentru asigurarea echitatii social-

economice pentru toti lucratorii din agricultura.

Metodica actuala de bonitare respecta in ansamblu metodica larg cunoscuta si utilizata in Romania,

dar se deosebeste prin aceea ca este mult mai analitica si obliga pe cel care o aplica sa fie extrem de atent

atunci cand studiaza terenul pentru bonitare.

Grupele de factori dupa care se face determinarea notei de bonitare sunt:

o SOLUL cu urmatoarele insusiri:

volumul edafic util;

textura;

continutul de humus;

reactia;

starea de gleizare sau pseudogleizare;

starea de salinizare sau solonetizare.

o CLIMA:

temperatura medie anuala cu precipitatiile medii anuale, corectate in raport cu numarul de luni de

seceta, de panta si de expozitie.

o RELIEFUL – panta terenului.

o ADANCIMEA, NATURA SI OSCILATIA APEI FREATICE.

Pentru a evita erorile de interpretare a hartilor de sol, realizate pe teritoriul tarii noastre in diferite

etape, s-a renuntat la stabilirea directa a notelor de bonitare pe tipuri si subtipuri de sol ca in vechile

scheme si se presupune utilizarea datelor concrete de caracterizare a solurilor pentru care se face

bonitarea. De asemenea s-a renuntat la impartirea numarului de puncte pe cele patru grupe de factori (sol,

clima, relief, hidrologie), procedandu-se la determinariea favorabilitatii terenului pentru o anumita cultura,

prin inmultirea intre ei a indicilor fiecarui factor in parte.

Indicii sunt egali cu 1 atunci cand insusirea considerata este in optim fata de exigentele plantei sau

au valori subunitare, mergand in unele cazuri pana la zero, atunci cand factorul devine limitativ pentru

planta luata in considerare, iar orice valoare inmultita cu zero devine zero. Aplicand acest procedeu se

respecta principiul egalei importante ecologice a factorilor de vegetatie, precum si legea minimului lui

Leiebig exprimata atat de plastic prin schema ciubarului lui Dobinek.

Luarea in considerare a unui numar relativ restrans de insusiri ale factorilor de mediu a fost facuta

in urma unei analize indelungate si amanuntite a interactiunii factorilor intre ei si a acestora cu recolta a

numeroase plante.

Alegera factorilor s-a facut si pentru faptul ca in lucrarile de cartare existente nu se gasesc

intotdeauna date cu privire la unele analize mai moderne sau mai complicate. Cel mai bun exemplu sub

acest aspect este cel de utilizare in scheme de bonitare a texturii in locul capacitatii de apa utila a solului, a

porozitatii de aeratie sau a suctiunii acestuia.

Cele trei determinari nu sunt facute decat pentru o mica parte din soluri, ele dau o imagine mult

mai corecta asupra relatiilor solului cu apa decat textura, determinata in toate studiile efectuate. Bazandu-

se pe faptul ca intre textura solului si insusirile enumerate mai sus exista o corelatie destul de buna, s-a

folosit aceasta din urma, ca o insusire sintetica pe baza careia sa se faca bonitarea insusirilor fizice ale

solului.

Formula generala de calcul a notei de bonitare a terenului pentru o anumita cultura este

urmatoarea:

Y = x1· x2 ·...· 100

rezultatul putand fi egal sau mai mic decat 100.

Pentru precizarea valorii indicilor caracteristici pentru fiecare insusire a factorilor de mediu pentru

fiecare din plantele luate in considerare, s-au alcatuit grafice (monograme) bazate pe calcule matematice,

prezentate partial anterior si extrapolare atat pentru intregul interval de manifestare a insusirilor cat si

pentru toate plantele luate in considerare, aceasta reprezentand de fapt miezul intregii metodici de

bonitare. Folosirea lor corecta pe baza cunoasterii aprofundate a conditiilor concrete de pe teren, asigura o

buna reusita a operatiilor de bonitare pentru a putea stabili corect capacitatea reala de productie a fiecarei

portiuni de teritoriu.

Pentru fiecare cultura s-a tinut seama de particularitatile si cerintele acesteia, rapoartele la

indicatorii folositi pentru caracterizarea insusirilor factorilor de mediu.

O atentie deosebita s-a acordat indicatorilor sintetici la tipul texturii solului, volumului edafic util

si mai ales climei. In cele ce urmeaza se prezinta particularitatile privind aprecierea influentei factorilor

naturali si stabilirea notelor de bonitare prin analiza fiecarei insusiri pentru culturile sau folosintele luate

in consideratie.

I.2. 1. 3. Elaborarea hartii terenurilor si a celor de favorabilitate pentru diferite folosinte

si culturi

Harta terenurilor se realizeaza asa cum s-a aratat mai inainte la evaluarea generala a resurselor de sol si

este completata in tabelul legenda cu indicatorii necesari pentru bonitare. Unitatile de teren delimitate pot

fi simple (TEO) sau complexe.(cuprinzand cel mult 4 unitati TEO) atunci cand pe teritoriul respectiv unii

factori prezinta variatii semnificative.

Pe baza hartilor cu unitatile de teritoriu (UT sau TEO) si a tabelului eu notele de bonitare ale acestora se

realizeaza hartile de favorabilitate pe folosinte si culturi, grupand noteIe de bonitare din l0 in 10 puncte, in

cadrul hartilor de detaliu si din 20 in 20 de puncte, pana la 100 si inca o grupa peste aceasta valoare,

pentru hartile de sinteza.

Asadar, in cazul bonitarii terenurilor pentru conditii naturale (maxim 100 puncte) vor rezulta 10 si

respectiv 5 clase de bonitare. Cele 10 clase se noteaza cu cifre de la I-X (I-pentru clasa cea mai buna cu

100 la 90 puncte, iar X-pentru clasa cea mai slaba cu 10 la 1 puncte), iar cele 5 clase cu litere majuscule A

la E (A-pentru clasa cea mai buna, cu 81-100 puncte, iar E pentru clasa cea mai slaba cu 1-20 puncte).

La bonitarea terenurilor amenajate si ameliorate, nota de bonitare poate ajunge pana la 150 puncte si vor

rezulta 15 si respectiv 6 clase de bonitare. Notarea c1aselor pana la 100 de puncte se face ca si la bonitarea

nepotentata, iar cele cu peste 100 puncte cu XI - XV (XI- .pentru 101-110 puncte si 15 puncte pentru

>141 puncte) si respectiv A+, > 101 puncte.

Cele 15, respectiv 6 clase de favorabilitate sunt evidentiate pe harta si in legenda prin culorile redate in

anexa 3-33 din MESP, volumul 2, 1987.

lncadrarea in clase si grupe de clase de bonitare se face in functie de nota de bonitare.

Incadrarea in clase si grupe de clase de bonitare

Clase de bonitare Grupe de clase de bonitare

Cod Nota de bonitare Cod Nota de bonitare

XV > 141

A+ > 101

XIV 131 – 140

XIII 121 – 130

XII 111 – 120

XI 101 – 110

I 91 – 100 A 81 – 100

II 81 – 90

III 71 – 80 B 61 – 80

IV 61 – 70

V 51 – 60 C 41 – 60

VI 41 – 50

VII 31 – 40 D 21 – 40

VIII 21 – 30

IX 11 – 20 E 1 – 20

X 1 - 10

Hartile de favorabilitate se pot realiza la nivel de unitate de teren sau la nivel de parcela, sola, etc. folosind

notele de bonitare si tinand seama de componentii parcelei, solei etc. si proportia acestora.

Pe baza studiilor de bonitare se fac propuneri pentru folosirea cat mai eficienta a .fondului funciar, pentru

restructurarea folosintelor,pentru amplasarea mai judicioasa a culturilor si stabilirea structurii de culturi si

a nivelului de productie in raport cu tehnologia folosita.

I.2. 1. 4. Caracterizarea tehnologica a terenurilor agricole

Odata cu bonitarea se face si caracterizarea tehnologica a terenurilor respective, in scopul

determinarii necesitatilor si posibilitatilor de sporire a capacitatii de productie.

Caracterizarea tehnologica a terenului reprezinta activitatea de definire si de clasificare a terenurilor

agricole, sub aspectul proprietatilor intrinsece ale solurilor si a altor caracteristici ale mediului, care

determina comportari diferite ale acestora in procesul de productie si reclama totodata procedee specifice

de lucrare a solului cat si categoriile de lucrari ameliorative necesare pentru sporirea capacitatii de

productie a terenului.

Caracterizarea tehnologica a terenurilor agricole se face folosind un sistem de indicatori (indici) care se

refera la principalele aspecte de ordin ameliorativ (irigarea, desecarea, drenajul, indiguirea, combaterea

eroziunii, desalinizare si amendare.) si agrotehnic (lucrarile solului, fertilizare, depoluare etc.) pe care le

ridica folosirea agricola a solurilor.

Pentru caracterizarea tehnologica a terenurilor se folosesc 8 indicatori si anume:

pretabilitatea pentru irigatii;

necesitatea lucrarilor de prevenire si combatere a excesului de umiditate;

necesitatea lucrarilor de prevenire si combatere a salinitatii si alcalinitatii;

necesitatea lucrarilor de prevenire si combatere a eroziunii;

specificul lucrarilor solului si mecanizabilitatea;

consumul de energie si durata perioadei pentru lucrarile solului;

necesitatea amendarii calcice si specificul fertilizarii;

necesitatea lucrarilor de recultivare si combatere a poluarii.

In cadrul fiecarui indicator tehnologic s-au separat clase si subclase de terenuri. Clasele impart sau

grupeaza terenurile in functie de intensitatea restrictiilor sau a necesitatilor lucrarilor respective de

ameliorare. Subclasele impart sau grupeaza terenurile dupa natura restrictiilor sau specificul tehnologiilor

culturale.

Folosind un sistem de indicatori corespunzatori pentru fiecare cerinta ameliorativa, prin gruparea

terenurilor se obtin unitatile pe care sa se poata aplica anumite masuri ameliorative.

In acest fel se evita clasificarea terenurilor pe baza unor indicatii orientative si a cunostintelor generale ale

specialistului care efectueaza lucrarea.

Asadar obiectivele urmarite prin lucrarea de caracterizare tehnologica sunt urmatoarele:

stabilirea cerintelor diferitelor terenuri fata de lucrarile ameliorative si agrotehnice, precizarea

arealelor cu diferite cerinte si a suprafetelor respective; .

stabilirea categoriilor de terenuri pe care urmeaza a se aplica, tehnologii diferentiate, ameliorative

si agrotehnice;

fundamentarea estimarii efectelor economice ale tehnologiilor ameliorative si agrotehnice specifice

diferitelor terenuri.

Indicatorii de caracterizare tehnologica folositi pentru atingerea obiectivelor propuse se bazeaza pe unii

indicatori utilizati la caracterizarea solurilor. Fiecare indicator tehnologic folosit permite separarea a mai

multor grupe de terenuri, numarul acestora variind intre 3 si 22 (Teaci, 1980). Astfel, gruparea terenurilor

agricole in raport cu pretabilitatea la irigatie se poate face tinand seama de criterii pedologice si edafice

(textura stratului arat, adancimea la care apare roca dura, panta terenului, permeabilitatea solului,

adancimea apei freatice, clasa de salinizare si clasa de solonetizare). Luand in considerare si criteriul

climatic, exprimat prin deficitul sau excedentul de umiditate, se obtin si unele indicatii asupra eficientei

economice, stiut fiind ca irigatia este mai eficienta in conditiile unui climat mai secetos.

In mod asemanator se obtine si gruparea terenurilor dupa necesitatea si pretabilitatea la amenajarea

terenurilor pentru inlaturarea si altor limitari (excesul de umiditate, eroziunea solului etc.) ale capacitatii

de productie a terenului.

Gruparea terenurilor agricole se face potrivit metodologiei privind gruparea terenurilor agricole in raport

cu necesitatea si pretabilitatea executarii unor lucrari ameliorative.

Prin caracterizarea tehnologica a terenurilor agricole din Romania, acestea au fost definite, clasificate si

evidentiate cantitativ in raport de cerintele tehnologice.

Lucrarile de determinare a caracteristicilor tehnologice si a capacitatii de productie a terenurilor unitatilor

agricole de productie in vederea profilarii agroeconomice constituie, de asemenea, un mod de folosire a

materialului pedologic. Reprezentand o detaliere si o completare a lucrarilor de raionare pedoclimatica si

de bonitare, lucrarile de caracterizare tehnologica a terenurilor agricole, se executa in vederea zonarii

productiei agricole. Lucrarile se executa pentru fiecare comuna separat, precizand calitatea tehnologica si

capacitatea de productie a fiecarei portiuni de teren agricol, indiferent de folosinta lui actuala.

Lucrarile de caracterizare tehnologica ca si cele de bonitare a terenurilor agricole, in cadrul lucrarilor de

profilare trebuie sa raspunda la urmatoarele obiective:

» cresterea suprafetei arabile;

» restructurarea folosintelor agricole din zonele accidentate, pentru utilizarea intensiva si rationala a

fiecarei portiuni de teren, cu asigurarea protectiei solului impotriva degradarii;

» alegerea celor mai corespunzatoare structuri a culturilor, inclusiv a soiurilor si hibrizilor, pentru

obtinerea unor randamente maxime in productia vegetala, cu costuri reduse si cu consumuri economice de

energie;

» stabilirea celor mai corespunzatoare tehnologii pentru sporirea productivitatii solurilor, prin executarea

lucrarilor de imbunatatiri funciare, combaterea eroziunii solului, desecari, irigatii, prevenirea si

combaterea salinizarii si alcalizarii solurilor etc.;

» stabilirea tehnologiilor specifice de lucrare a solului, de fertilizare a terenurilor si de cultura a plantelor.

Informatia necesara rezolvarii acestor probleme trebuie sa fie exprimata parametric si nu numai calitativ,

pentru ca ea sa poata fi utilizata direct in productie.

In acest caz, constituirea si delimitarea unitatilor de teritoriu ecologic omogen se face tinandu-se

seama de:

a) relief, respectiv altitudini, forme majore si minore, panta, expozitie;

b) hidrologie - adancimea si natura apei freatice, inundabilitatea, oscilatia nivelului freatic, bazine

hidrografice;

c) litologie -natura materialului sau rocii parentale;

d) topoclima-microclima in raport cu panta si expozitia versantilor;

e) sol -dupa varietati de sol si unele elemente de subdivizare la nivel de subvarietate;

f) interventii antropice - indiguiri, desecari, combaterea eroziunii, irigatii, distrugeri sau reconstruiri ale

solului etc

I.2.2. VALOAREA ECONOMICA A NOTELOR DE BONITARE

Activitatea de productie in agricultura se concretizeaza in rezultate economice care difera extrem

de mult de la o zona la alta si de la o unitate la alta. Mergand mai in detaliu, aceasta diferenta se manifesta

de la o parte de hectar la alta sau chiar de la o tarla sau o parcela la alta. In zonele foarte complexe sub

aspect geomorfologic si pedologic, diferentierile sunt chiar in cadrul parcelelor de la cativa metri distanta.

Variabilitatea nivelelor de productie la acelasi nivel al cheltuielilor de munca si materiale,

conduce la o diferentiere puternica, la nivel global si net la hectar, a costurilor de productie si deci a

nivelului rentabilitatii productiei agricole.

Determinarea nivelelor indicatorilor economici se realizeaza pe cai contabile curente si prin

utilizarea datelor de evidenta din darile de seama contabile si economice ale unitatilor de productie.

Calcularea cheltuielilor directe si indirecte de productie si a venitului global din sectorul productiei

vegetale face posibila calcularea venitului net la hectar atat pentru fiecare cultura cat si pe ansamblu

unitatilor. Dintre indicatorii economici, ce se pot calcula in productia agricola pentru lucrarile de bonitare

si pentru interpretarea acestora, de o importanta majora sunt:

Valoarea productiei unitatii de produs;

Costul unei unitati de produs;

Venitul net la hectar;

Costul productiei la hectar (cheltuielile la hectar).

Volumul de produs si deci si valoarea globala a productiei la hectar depinde atat de capacitatea

productiva naturala a pamantului cat si de volumul de munca vie si materializata ce se depune pentru

obtinerea produsului, aceasta din urma fiind materializata in volumul de cheltuieli asa-numite

„suplimentare” in productia agricola, sub forma de investitii si cheltuieli curente de productie la hectar.

Diferentierea indicatorilor economici obtinuti din productia vegetala in tara noastra este foarte puternica,

ea depasind diferentele ce se obtin sub aspect fizic ca volum al productiei la hectar .

In ansamblul agriculturii se realizeaza o echilibrare a cheltuielilor la hectar si a venitului global,

neobtinandu-se nici venituri, nici pierderi la nivelul claselor 1-3 de bonitare. In toate cazurile situate sub

acest nivel, respectiv sub cca. 45 de puncte - ca nivel mediu calculat pentru arabil - se obtin rezultate

economice negative .

”Valoarea ” economica a notelor de bonitare poate fi folosita cu succes in fundamentarea

economica a tuturor masurilor privind reglementarile raporturilor stat-detinator de pamant, a costurilor, a

impozitelor agricole etc.

Pentru a cuatifica valoarea economica a notelor de bonitare V.M Bohataret (1999) a folosit o

calculatie pe baza de deviz a unei culturi complexe din zona cerealiera exprimata in cereale conventionale,

pe doua niveluri tehnologice, scazut si mediu, pentru cele 10 clase de bonitare stabilite de D. Teaci (1980).

Rezultatele obtinute releva urmatoarele aspecte:

pragurile de rentabilitate pentru productia cerealiera practicata la un nivel tehnologic scazut si

mediu sunt relativ apropiate situandu-se la nivelul terenurilor de circa 60 de puncte;

lista de performanta economica se adreseaza tuturor costurilor ridicate ale preturilor produselor

agricole scazute;

sporul de venit pozitiv se instaleaza pe terenuri cu 10 puncte mai jos la tehnologiile medii fata

de cele scazute;

nivelul mediu al unui punct de bonitare este constant indiferent de clasa de fertilitate, osciland

in functie de tehnologia aplicata de la 55.000 lei/punct pentru tehnologii scazute, la 77.000

lei/punct pentru tehnologii medii.

Valoarea economica a notelor de bonitare si notelor in sine pot fi folosite pentru fundamentarea

economica a tuturor masurilor care reglementeaza impozitul pe teren, impozitul pe venitul agricol,

marimea arendei, taxa pe teren, valoarea pamantului, pretul pamantului etc.

Marea diversitate a conditiilor naturale din Romania creeaza o mare variatie a capacitatii de

productie a terenurilor agricole pentru diferite plante de cultura, pentru plantatiile viti-pomicole si pentru

plantele spontane.

In ansamblu, se poate aprecia ca, pana in prezent, bilantul potentarii este pozitiv dar exista o serie

de fenomene negative care afecteaza nivelul de potentare, cum ar fi:

reducerea rapida a continutului de humus in solurile irigate;

continuarea proceselor de eroziune si alunecari;

inmlastinarea si salinizarea secundara a unor suprafete irigate sau limitrofe acestora.

Comparand datele cu privire la notele medii ponderate de bonitare din tara noastra in conditii

efective, fara finalizarea investitiilor de ameliorare si mai ales fara terminarea irigarii pe suprafetele

necesare cu cele ce se pot realiza in conditiile aplicarii tuturor masurilor de ameliorare, inclusiv irigarea

intregii suprafete de teren care are nevoie de ameliorare, se pot preconiza cresteri insemnate ale capacitatii

de productie a terenurilor care sa depaseasca 45-60% pe cea actuala (Teaci,1980).

Terenurile arabile, care ocupa cca. 60% din intreaga suprafata sunt situate pe toate categoriile de

fertilitate de la cele mai bune pana la terenuri extrem de slabe, capabile sa asigure recolte care depasesc 10

t/ha cereale. Pastrarea in cultura a tuturor terenurilor arabile inregistrate ca atare in evidentele funciare,

pentru a satisface nevoile de hrana ale populatiei, genereaza o seama de fenomene economice si sociale

determinate de legea rentei funciare diferentiale. Terenurile arabile asa-numite ”marginale”, cu conditii

precare pentru cresterea plantelor, aduc pierderi unitatilor care le cultiva.

Plantatiile viticole, care ocupa cca. 15% din suprafata tarii, sunt amplasate in majoritatea cazurilor

pe versantii cu plante pana la 20-25%, uneori si mai mari, si numai o mica parte pe terenuri plane, mai

ales pe nisipuri. Starea de fertilitate a terenurilor de sub vii este in ansamblu slaba catre mijlocie, dar, in

acest caz, aprecierea favorabilitatii terenului este deosebita, mai ales la plantatiile viticole pentru productia

de vin, intrucat aceasta este in contradictie cu calitatea vinului. Deci, la finalizarea inventariului calitativ al

viilor, trebuie inclus in mod obligatoriu si un indice de corectie pentru calitate.

Se cunoaste ca in toate regiunile lumii preturile la vin se stabilesc in raport cu calitatea acestora. Se

intelege ca in acelasi timp ca vinurile de calitate se obtin din soiurile de vita care nu sunt cele mai

productive, dar care asigura o compozitie chimica si armonica a vinului care sa-i asigure un inalt grad de

stabilitate si o armonie cat mai apropiata de tipul ideal de vin.

Ca si in cazul pomilor, in afara conditiilor naturale, un rol de seama il joaca starea plantatiei. Se

poate stabili o anumita corelatie intre favorabilitatea terenului pentru vie si numarul de goluri in plantatiile

pana la o anumita varsta.

Un rol foarte mare in „desomogenizarea” plantatiilor viticole il joaca portaltoiul pe care sunt

altoite vitele. Rezistenta portaltoiului la o seama de insusiri ale solului determina dezvoltarea neegala a

plantatiilor, acestea devenind neomogene sub aspectul vigorii si al productivitatii.

Ca si la patrimoniul pomicol, la intocmirea inventarului resurselor viticole este nevoie sa se

inregistreze corect atat conditiile ecologice ale fiecarei parcele de vie cat si starea de ansamblu a butucilor

de vita, densitate, varsta, vigoare si alte insusiri biometrice, determinate ale productivitatii si calitatii

strugurilor si a vinului. Cauzele care limiteaza capacitatea de productie sunt:

relieful, respectiv panta prea mare si neomogena, local cu alunecari;

solurile slab fertile, erodate, superficiale si schelete salinizate ori alcalinizate sau cu exces de

umiditate;

resursa hidrotehnica deficitara, lipsa de precipitatii ori lipsa de resursa termica.

Unele estimari ale efectelor posibile de obtinut prin aplicarea lucrarilor ameliorative duc la

concluzia ca s-ar putea ajunge sa corecteze notele cu 10-15 puncte pe ansamblul tarii.

Necesitatea cunoasterii clasei de calitate a terenului in economia de piata este foarte importanta.

Pentru lucrarile de bonitare, pe planul cadastral adus la zi se transpun si limitele unitatilor preluate

din planul de cartare pedologica existent. Aceasta reprezentare grafica este o piesa de mare utilitate

practica pentru cadastru. Notele medii de bonitare sunt inscrise in formulare de lucru si in registrele

cadastrale, pentru fiecare parcela sau corp de proprietate.

Lucrarea de bonitare se face numai pentru terenurile productive, cu exceptia urmatoarelor

categorii:

suprafete pe care sunt amplasate constructii gospodaresti (curti, gradini) pana la 1.000 m2;

terenuri proprietate de stat, indiferent de categoria de folosinta, deoarece pentru acestea nu

se percepe impozit;

terenuri ocupate de poligoane de exercitiu pentru armata si aerodroamele;

terenurile situate in lungul cailor ferate sau digurilor (zone de protectie).

Dupa efectuarea lucrarilor de bonitare se intocmeste harta de bonitare.

I.2.3. BONITAREA TERENURILOR AGRICOLE – Parte a documentatiei de organizare a teritoriului agricol

Documentatiile de organizare a teritoriului exploatatiilor agricole se intocmesc de institutiile de

specialitate de la nivel central, judetean si local, la cererea consiliilor locale si a consiliilor judetene, cu

acordul proprietarilor. Acestea se elaboreaza in doua etape, urmarindu-se in acest mod si esalonarea

decontarii cheltuielilor. Ca urmare, costurile necesare intocmirii documentatiilor se tarifeaza pe etape si se

deconteaza separat la termenele stabilite prin contractul de proiectare cu beneficiarul.

ETAPA I – PLANUL CADASTRAL ŞI FIŞA FONDUL FUNCIAR

In aceasta etapa se obtine planul topografic al teritoriului administrativ la scara 1:5000-1:10000, completat

cu toate datele tehnice rezultate in urma aplicarii prevederilor legilor fondului funciar.

Planul cadastral pe baza caruia se elaboreaza documentatia de organizare a teritoriului exploatatiilor

agricole, echipat cu elementele ce au rezultat in urma aplicarii legilor fondului funciar, se va obtine de la

oficiul judetean de cadastru, geodezie si cartografie (OJCGC).

Pentru fiecare exploatatie agricola se va completa o fisa care sa cuprinda:

- suprafetele terenurilor pe tarlale si parcele;

- numele si prenumele/denumirea proprietarilor (persoana fizica/juridica);

- domiciliul/sediul proprietarilor;

- actele de proprietate in baza carora sunt detinute terenurile;

- date referitoare la amplasamentul exploatatiei agricole;

- tipul de proprietate;

- modul de detinere;

- mentiuni (arendari, concesionari etc.).

Planul cadastral va cuprinde si reteaua lucrarilor hidroameliorative, precum si lucrarile de combatere a

eroziunii solului (CES). Potrivit planului cadastral se intocmeste situatia centralizatoare a fondului funciar,

conform tabelului nr. 1 anexat la normele tehnice. Planul cadastral si tabelul nr. 1 cu situatia fondului

funciar, pe baza carora se elaboreaza documentatia de organizare a teritoriului, trebuie sa fie avizate de

consiliul local si de OJCGC.

BONITAREA TERENURILOR AGRICOLE – Parte a documentatiei de organizare a teritoriului agricol

Documentatia astfel intocmita ramâne la dispozitia proiectantului coordonator de proiect pâna la

finalizarea acesteia. Datele obtinute in urma aplicarii Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu

modificarile si completarile ulterioare, si a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.

18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, nu vor putea fi preluate si

utilizate ulterior in circuitul civil decât in cazul in care corespund din punct de vedere tehnic cu

normativele elaborate de Oficiul National de Cadastru, Geodezie si Cartografie (ONCGC) in acest sens.

Cheltuielile aferente intocmirii documentatiei, pe baza de documente justificative, se deconteaza la

beneficiar, conform contractului.

ETAPA a II-a – DOCUMENTAŢIA PROPRIU-ZISĂ DE ORGANIZARE A TERITORIULUI AGRICOL

In aceasta etapa se realizeaza documentatia privitoare la restul tematicii, inclusiv multiplicarea pieselor

scrise si desenate, cu respectarea prezentelor norme tehnice.

Documentatia intocmita in etapa a II-a este structurata in doua parti:

- bonitarea terenurilor agricole si incadrarea acestora in clase de calitate;

- organizarea teritoriului exploatatiilor agricole si a categoriilor de folosinta.

Aceasta etapa se incheie o data cu predarea documentatiei, corespunzator termenului stabilit prin

contractul de proiectare.

Proiectele de organizare a teritoriului exploatatiilor agricole servesc si ca documentatii pentru acordarea

de sprijin producatorilor agricoli care le detin.

Partea I – BONITAREA TERENURILOR AGRICOLE ŞI INCADRAREA IN CLASE DE CALITATE A

ACESTORA - Aspecte si domenii abordate; Continut documentatie.

1. Asezarea geografica

La acest punct se vor face referiri la localizarea terenului studiat in cadrul judetului, asezarea fata de

resedinta acestuia sau fata de alte localitati mai importante si la caile de comunicatie (sosele, drumuri

judetene, cai ferate) care inlesnesc accesul in zona. De asemenea, se vor evidentia vecinii teritoriului

comunal, in ordinea punctelor cardinale.

2. Caracterizarea conditiilor fizico-geografice

Acest punct va cuprinde consideratii de ordin general asupra conditiilor de relief, clima si vegetatie din

zona.

2.1. Geomorfologia teritoriului se va prezenta pe scurt, tinându-se seama de roca subiacenta, materialul

parental al solului, de formele de macrorelief (deal, câmpie, terasa, lunca) si de formele de microrelief

(suprafata plana, versant, crov, fund de vale etc.). Acolo unde este cazul se vor specifica altitudinile

maxime, medii, minime, panta generala si gradul de fragmentare a reliefului, precum si elemente de

hidrografie si hidrogeologie.

2.2. Clima, unul dintre principalii factori care conditioneaza geneza si repartitia solurilor, va fi tratata din

punct de vedere al valorii temperaturilor medii anuale multianuale, temperaturii medii a lunii cele mai

calde si a lunii cele mai reci, precum si din punct de vedere al amplitudinilor termice pentru incadrarea

climatica a zonei. De asemenea, vor fi prezentate cantitatea medie multianuala a precipitatiilor si repartitia

lor sezoniera. Regimul eolian va fi tratat in functie de frecventa si intensitatea vânturilor pe directii.

2.3. Vegetatia, sursa de baza a resturilor organice care participa la formarea humusului, va fi prezentata

dupa urmatoarea structura:

- vegetatia lemnoasa;

- vegetatia ierboasa;

- vegetatia cultivata.

3. Solurile si caracteristicile acestora vor fi prezentate in raport cu conditiile naturale si repartitia

teritoriala a acestora. Se vor mentiona particularitatile solurilor determinate de conditiile, factorii si

procesele pedogenetice. In lista de soluri se vor prezenta unitatile de sol preluate din studiile pedologice,

clasificarea solurilor facându-se atât la nivel superior, cât si in categorii de nivel inferior conform

Sistemului român de clasificare a solurilor, elaborat de Institutul de Cercetari Pedologice si Agrochimice

(I.C.P.A.) in anul 1980. Principalele caracteristici ale unitatilor de sol din tabel se refera la: relief, panta si

expozitie, textura solului in orizontul de suprafata (primii 20 cm) si in sectiunea de control, roca mama si

roca subiacenta, daca aceasta influenteaza conditiile de solificare, adâncimea la care apare roca dura,

adâncimea apei freatice, grosimea orizontului cu humus, reactia solului (pH in primii 20 cm), continutul

de CaCO3, starea de aprovizionare in principalele elemente nutritive (humus, azot, potasiu si fosfor),

continutul de saruri, gradul de saturatie in baze V%.

Legenda unitatilor de sol trebuie completata, unde este cazul, cu date privind alunecarile sau alte forme de

relief, inundabilitatea terenului prin revarsare, excesul de umiditate de suprafata, poluarea solului, preluate

din studiul pedologic sau observatiile directe la teren. Elaborarea bonitarii terenurilor agricole se face pe

baza instructiunilor de lucru editate de I.C.P.A. in anul 1987.

Pentru caracterizarea invelisului de sol al teritoriului trebuie parcurse urmatoarele faze:

- faza de documentare care cuprinde procurarea studiilor pedologice executate pâna la data intocmirii

lucrarii, indiferent de scara, precum si alte materiale cu caracter naturalistic privitoare la teritoriul studiat.

De asemenea, se va apela la informatiile oferite de studiile de cadastru calitativ cu privire la panta

terenului, alunecari de teren, exces de umiditate, grade de eroziune sau alte elemente necesare.

Inainte de a incepe faza de lucru in teren este necesara organizarea unei discutii cu cadrele de specialitate

din comuna sau cu administratorii exploatatiilor agricole, in care sa se faca un schimb de idei asupra

obiectivelor urmarite;

faza de lucru in teren va consta in completarea datelor culese in faza de documentare, cu

elementele necesare bonitarii, o atentie deosebita acordându-se acelor indicatori care servesc la

incadrarea corecta a solurilor in lista de soluri si la delimitarea teritoriilor ecologic omogene

(T.E.O.);

faza de birou este rezervata prelucrarii materialelor si datelor obtinute in fazele precedente, pe baza

carora se va intocmi harta cu unitatile de T.E.O., precum si tabelele necesare definitivarii lucrarii.

4. Gruparea terenurilor in clase de calitate (fertilitate)

Se va face pe baza notelor de bonitare in conditii naturale, calculate cu ajutorul indicatorilor de bonitare

pentru fiecare unitate de T.E.O.Unitatile de T.E.O. derivate din unitatile de sol (preluate din studiile

pedologice) sunt reprezentate grafic pe harta de T.E.O. prin suprapunerea hartii de soluri, cu caracter de

lucru, cu unitatile cartografice delimitate pe baza tuturor indicatorilor mentionati.Numerotarea unitatilor

de T.E.O. se va face separat pentru fiecare unitate studiata, iar ordinea numerotarii va fi data de numarul

curent din lista de soluri. Desi in tabel este prezentat un numar mai mare de indicatori, in mod obligatoriu

vor fi completate coloanele cu indicatorii care vor servi la delimitarea si constituirea unitatilor de T.E.O.

(indicatori divizori de T.E.O.), precum si coloanele rezervate indicatorilor care vor servi la bonitarea si

caracterizarea tehnologica a terenurilor agricole.

I.3. EVIDENTA CALITATIVA A TERENURILOR SLAB

PRODUCTIVE

EVIDENTA TERENURILOR DEGRADATE

Pentru cunoasterea potentialului economic al fondului funciar din cuprinsul teritoriului administrativ, se

face o evidenta a tuturor terenurilor slab productive aflate pe teritonul administrativ al fiecarei comune. .

Terenurile degradate sint terenurile agricole slab sau foarte slab productive si care sint folosite ca: arabil,

pasuni, finete, vii, livezi sau sint terenuri neproductive lipsite de fertilitate si implicit de vegetatie, neavind

nici-o utilizare.

Terenurile degradate se inventariaza dupa natura proceselor de degradare, deosebindu-se urmatoarele

categorii:

terenuri cu exces de apa temporar sau terenuri inundabile, periodic baltite sau cu pinza freatica

periodic la suprafata solului ;

terenuri cu exces de apa permanent sau terenuri mlastinoase si turboase;

terenuri saraturoase care cuprind solurile de tipul solonceacurilor, soloneturilor si solodiilor;

terenuri nisipoase care cuprind terenurile acoperite de nisipuri mobile si semimobile,precum si

solurile nisipoase; .

terenuri cu eroziune de suprafata; in aceasta categorie se vor incadra numai terenurile care prin

eroziune au pierdut in intregime stratul de humus;

terenuri cu eroziune de adincime; in aceasta categorie se incadreaza terenurile fragmentate de

ogase, ravene si alte formatiuni torentiale; ,

terenuri cu alunecari si prabusiri care cuprind suprafetele pe care au avut sau au loc deplasari de

teren;

terenuri cu pietre, bolovani, stinci si degradari artificiale ce cuprind terenurile care contin la

suprafata sau la o mica adincime pietris, pietre, bolovani, grohotis sau blocuri de stinci si terenurile

cu gropi de imprumut sau ocupate cu reziduuri, deseuri, deponii si steril.

In cazul cind unele terenuri prezinta procese complexe de degradare (terenuri cu exces permanent de apa

si in acelasi timp acide sau terenuri cu eroziune de suprafata si totodata cu pietre, bolovani si stinci),

acestea se incadreaza in acea categorie care corespunde procedeului major sau dominant de degradare.

Suprafetele terenurilor degradate se determina fie prin cartarea si planimetrarea suprafetelor de teren

delimitate pe planul cadastral, fie prin estimarea suprafetelor care afecteaza partial sau total un numar de

parcele, ale caror suprafete au fost trecute anterior in lucrarile de cadastru.

BIBLIOGRAFIE

1. Norme tehnice de intocmire a proiectelor de organizare a teritoriului exploatatiilor agricole.

MAAP – Norma tehnica din 15.05.2002 , publicat in M.O. nr 705 / 27.09.2002

2. Metodologia elaborarii studiilor pedologice, ICPA – 1987, vol I,II,III

3. Indrumator pentru intocmirea studiilor de pretabilitate a terenurilor la diferite folosinte agricole si

stabilirea cerintelor de ameliorare , Udrescu S, Alexandra Radu, Musat M, AMC 2008.

4. Bonitarea terenurilor agricole , Alexandra Radu , AMC 2008

5. Cadastru funciar , Gheorghe Olaru, Vasile Mandicescu, Editura Ceres , 1978.

ANEXA 1 COEFICIENTII DE BONITARE NATURALA.