VÂRSTA ŞCOLARĂ MICĂ (MAREA COPILĂRIE), 6/7- 10/11 ANI CARACTERISTICI GENERALE

Odată cu intrarea copilului în şcoală încep să se manifeste cerinţe noi faţă de acesta, pe linia complicării şi dezvoltării cunoaşterii, pe linia activităţilor corespunzătoare, formulîndu-se noi cerinţe faţă de conduita de ansamblu, faţă de calitatea relaţiilor cu cei din jur. Activitatea de bază a devenit procesul învăţării, al însuşirii cunoştinţelor noi. Spre deosebire de joc, care este o activitate liber acceptată ce produce satisfacţii imediate, învăţarea este o activitate, care se efectuează într-un ritm susţinut, solicită eforturi şi urmăreşte scopuri pe care copilul nu le înţelege de la început; această activitate trebuie să se desfăşoare într-un anumit sens, să fie ordonată, precisă, să corespundă cerinţelor şcolii. Activitatea micului şcolar începe să fie apreciată obiectiv prin sistemul notării, iar acesta constituie un motiv de orientare şi întărire în activitate.

Se modifică fundamental şi relaţiile copilului datorită faptului că situaţia de elev este legată de o serie de obligaţii şi drepturi din perspectiva vieţii pe care o începe; solicitările devin mult mai variate, determinînd un ansamblu de caracteristici noi, cu rol semnificativ în dinamica vieţii psihice a elevului.

Integrarea copilului în viaţa şcolară oferă copilului un teren vast de învăţare de conduite sociale, dar şi un mod de a gîndi şi înţelege lumea şi viaţa din jur. În şcoală el învaţă cîte ceva privind ierarhizarea socială cunoscînd atribuţiile de director, profesor, contabil, medic, dar şi aspecte legate de comportarea şcolară a elevilor mai mari. Copilul şcolar realizează în acest context, pe de o parte, o identificare cu clasa din care face parte iar, pe de alta, o identificare social-culturală cu şcoala sa.

Integrarea copilului în viaţa şcolară şi implicit cea socială, facilitează adaptarea la dimensiunile economice ale vieţii (conştientizarea valorii banilor, comportamentul de cumpărător, etc.); a cunoaşterii lumii profesiunilor. În sprijinul acestei laturi a muncii educative pot veni jocurile pe rol, povestirile despre unele meserii, vizitele în diferite locuri de muncă, etc.

Dezvoltarea somato-fiziologicăRitmul creşterii este mai atenuat în această perioadă; încep să se accentueze unele diferenţe de

creştere: creşterea se accelerează la fete, ceea ce face ca la sfârşitul perioadei, fetele să ajungă şi, chiar să întreacă băieţii.

Copilul creşte în greutate aproximativ 10 kg, iar în înalţime cu circa 20 cm. Corpul şi extremităţile se lungesc, ceea ce provoacă o modificare a proporţiei dintre cap şi trup. Sistemul muscular progresează, îndeosebi sub raportul masei sale. Creşte forţa musculară, precizia şi viteza motrică a micului şcolar.

Sistemul nervos înregistrează o evidentă dezvoltare, marcată prin modificarea masei cerebrale care atinge aproximativ 1200 g, prin creşterea lobilor frontali, prin dezvoltarea funcţiei coordonatoare a creierului, prin intensificarea controlului reglator al scoarţei.

EVOLUŢIA PSIHOLOGICĂ

Dezvoltarea proceselor senzoriale

Perioada micii şcolarităţi se caracterizează printr-o remarcabilă dezvoltare a sensibilităţii şi receptivităţii senzoriale. Copilul simte o "sete de impresii", manifestă o "curiozitate senzorială", pe care bază, şcolarul mic strînge din ce în ce mai mult informaţii şi percepe detalii ale realităţii. Ulterior, apare şi setea de a cunoaşte, "curiozitatea epistemică", ce va juca un semnificativ rol motivaţional în conducerea elevului spre cunoştinţe generale, abstracte.

Achiziţionarea scris-cititului solicită complex întreaga paletă de senzaţii, percepţii, reprezentări. Sub raport tactil, asistăm la o evoluţie deosebită a chinesteziei mîinii prin scris, desen, lucru manual.

1

Sensibilitatea vizuală înregistrează o creştere progresivă a capacităţii de acomodare a ochilor la diferite distanţe. Dezvoltarea mare a funcţiilor analitico-sintetice ale analizatorului vizual se exprimă în intensa dezvoltare a constantei de mărime, de formă; cîmpul vizual se lărgeşte atît în ceea ce priveşte vederea centrală cît şi vederea periferică; se dezvoltă şi sensibilitatea cromatică, micul şcolar diferenţiind şi denumind adecvat culorile spectrului şi nuanţe ale culorilor. Auzul fonematic evoluează considerabil.

Cuvîntul, cu proprietatea sa specifică de a sintetiza şi concentra experienţa cognitivă, influenţează dezvoltarea percepţiei delimitînd, subliniind şi organizînd o relativă unitate în experienţa copilului. Cea mai importantă caracteristică a percepţiei în această perioadă constă în subordonarea ei mecanismului şi rolului cognitiv al gîndirii, devenind o activitate dirijată şi cu sens. O altă particularitate este creşterea caracterului organizat, sistematizat al percepţiei; o astfel de percepţie o numim observaţie, ea avînd ca notă distinctă faptul că este subordonată unui scop, este de durată şi, tocmai de aceea este analitică şi sistematică.

Ameliorări multiple survin şi în planul percepţiei spaţiului şi a timpului. Cît priveşte percepţia timpului, datorită implicării copilului în diverse activităţi şcolare, care presupun respectarea unui orar, se dezvoltă capacitatea acestuia de a percepe şi aprecia corect durata de desfăşurare a fenomenelor. Reprezentările sporesc în volum şi apar reprezentări noi: istorice, geografice, topografice.

Memoria Predomină memoria mecanică (moment de apoteoză la 8 ani), involuntară şi cea de scurtă

durată; Memoria este condiţionată de încărcătura afectogenă (reţine preponderent ceea ce l-a

impresionat mai mult); Uitarea apare frecvent în jurul vîrstei de 7 ani (el uită frecvent tema de pregătit, penarul, caietul

etc.); La 9 ani şcolarul face eforturi voluntare de a-şi cultiva memoria (repetiţii); Apare un progres semnificativ în ceea ce priveşte capacitatea de reproducere. Dacă iniţial

reproducerea era fidelă (textuală) pe masura acumulării de cunoştinte, şcolarul mic este tentat să facă mici reorganizări ale textului acumulat;

Creşte volumul memoriei; Raportul dintre capacitatea de recunoaştere şi de reproducere se modifică. La 6-7 ani procesul

de recunoaştere este mai uşor de realizat, iar pe măsura înaintării sale în vîrstă creşte posibilitatea de reproducere. Deficitul din acest plan se datoreaza dificultăţii de a transpune limbajul interior (care a stat la baza înţelegerii) în limbaj exterior.

Atenţia Creşte capacitatea de mobilizare voluntară, dar sunt frecvente fluctuaţiile de atenţie; Neatenţia fortuită - apariţia neaşteptată a unui stimul oarecare spre care şcolarul mic se

orientează; Neatenţia activă - agitaţie motrică care deranjează pe cei din jur; Neatenţia pasivă - sub o mască de implicare aparentă deturnează traiectul intelectiv în cu totul

alta directie; Neatenţia activă şi cea pasivă trebuie rezolvate prin cunoaşterea cauzelor care le-au alimentat

(biologice, psihologice, educationale); Regimul muncii şcolare, prin sarcinile multiple şi complexe ce le instituie, impune micului şcolar o

foarte mare disciplinare a conduitei generale şi o permanentă solicitare a atenţiei; Dezvoltarea intereselor de cunoaştere şi a deprinderilor de muncă intelectuală vor contribui la

dezvoltarea, alături de atenţia involuntară, a atenţiei voluntare.Voinţa

Pînă la intrarea în şcoală, activitatea copilului se reduce numai la a face ceea ce îi procură 2

plăcere. Şcoala determină copilul să se sacrifice diverselor tentaţii, interese, care îi ocupa majoritatea timpului diurn. Multe din conduitele copilului încep să se deruleze sub semnul lui ,,trebuie’’, ,,este necesar’’, ,,nu trebuie’’;

Se exersează caracterul voluntar al conduitei şi se pun bazele unor deprinderi, priceperi automatizate, ce vor fi active prin voinţă;

Toate procesele psihice (percepţie, memorie, gîndire, atenţie, afectivitate) se impregnează volitiv. Percepţia devine intenţională, sistematică şi susţinută prin efort voluntar, transformîndu-se în observaţie. Tot acum se formează memoria şi atenţia voluntară, capacitatea concentrării mentale voluntare de durată mai mare în rezolvarea unor probleme de gîndire;

În desfăşurararea acţiunii se lasă uşor perturbat şi sustras, ceea ce demonstrează caracterul fragil al voinţei;

Demararea unei activităţi este declanşată de forţa autorităţii adultului.

Afectivitatea Viaţa emoţională a micului şcolar devine mai echilibrată şi apare sentimentul datoriei; Imitaţia adultului, dorinţa de a demonstra că nu mai este mic, constituie o altă cale de socializare

afectivă (recurge la bravaj, acte de curaj - cînd se loveşte pozează ca nu îl doare; intră într-o încapere făra lumină chiar dacă îi este frică);

Se modifică exprimarea reacţiilor: la 7 ani este reţinut, meditativ; la 8 ani devine mai expansiv, mai bine dispus; la 9 ani recade într-o stare meditativă; la 10 ani dobîndeşte o mare expresivitate a feţei.

Limbajul Intrarea copilului în şcoală accelerează procesul eliberării limbajului de anumite elemente

dialectale, pronunţii deficitare etc., altfel spus micul şcolar are acces în mod organizat la limbajul cult;

Potenţialul lingvistic diferă la începutul clasei I în funcţie de educaţia primită în familie, de formula sa temperamentală etc.;

Cel mai semnificativ fenomen în dezvoltarea limbajului şcolarului mic constă în însuşirea limbajului scris.

Prin dezvoltarea capacităţii de a citi, şcolarul mic începe să ia contact tot mai intens cu limba literară care îi va îmbogăţi vocabularul dar şi posibilitatea de a se exprima frumos, artistic. În acelaşi timp, creşte volumul cuvintelor tehnice, specifice pentru domeniile aritmeticii, geometriei, gramaticii, geografiei etc.

Limbajul scris are o structură gramaticală mai exigentă decît limbajul oral, impune un vocabular mai critic şi acţionează nemijlocit asupra limbajului oral, dîndu-i mai multă consistenţă şi organizîndu-i topica.

Impactul cu limba literară provoacă modificări calitative: 1. Exprimarea se rafinează şi se nuanţează; 2. Se ameliorează pronunţia odată cu dezvoltarea auzului fonematic; 3. Se învaţă sinonimile, omonimele, antonimele;

Pînă la nivelul clasei a IV-a, limbajul interior (egocentric) acompaniază în forme sonore actul scrierii. Limnajul egocentric este un fel de gîndire exteriorizată, care îl ajută pe elev să-şi contientizeze acţiunile sale, să le regleze, să alcătuiască planul acţiunilor sale.

Gîndirea Se instalează gîndirea operatorie concretă, prin trecerea de la cunoaşterea intuitivă, nemijlocită

a realităţii (cu ajutorul reprezentărilor) la cea logică, mijlocită (cu noţiunile şi relaţiile dintre ele); Apare caracterul operatoriu al gîndirii - posibilitatea de a manipula obiectele şi fenomenele în

plan mental, făra a le deforma, păstrîndu-le permanenţa;

3

Operaţiile gîndirii au un caracter concret. La 7-8 ani individul este capabil numai de conservarea cantităţii (adica înţelege că îngustînd o cantitate de plastilină, cantitatea ei nu se modifică). Abia la 9-10 ani apare şi capacitatea de conservare a greutăţii. La 11-12 ani apare capacitatea de conservare a volumului;

Imaginaţia stă la baza gîndirii concret-imaginative, care în momentele dificile este înlocuită cu cea concret-acţională: atunci cînd copilul întîlneşte greutăţi la numărarea obiectelor imaginare, el recurge la numărarea obiectelor reale. Deseori în acest scop sunt utilizate degetele;

Se dezvoltă operaţiile de clasificare, incluziune, subordonare, seriere, cauzalitate; La 7 ani este evident spiritul critic al gîndirii ("vîrsta glumei"); la 8 ani gîndirea se detaşează prin

independenţa sa; la 9/1 0 ani, gîndirea este caracterizată de flexibilitate.

Imaginaţia Imaginaţia reproductivă permite micului şcolar să înţeleagă timpul istoric, raportul dintre

evenimente şi fenomene, poate călători în trecut pentru a reconstitui fapte şi evenimente petrecute. Aceste incursiuni sunt deseori populate cu elemente fantastice, fabulatorii care evocă fragilitatea experienţei;

La acestă vîrstă micul şcolar este mare amator de basme şi povestiri, trăindu-le cu mare intensitate;

În această perioadă se dezvoltă şi imaginaţia creatoare (joc, momente de fabulaţie etc.). Copilul cochetează cu preocupările artistice (desen, compuneri literare etc.).

Începe să se organizeze mijloacele tehnice de realizare a actului creator, apare şi se dezvoltă "clişeul", prezent, îndeosebi în creaţia plastică.

Personalitatea Bazele personalităţii copilului se pun încă de la vîrsta preşcolară cînd se schiţează unele trăsături

mai stabile de temperament şi caracter. Intrarea în şcoală, trecerea la o nouă formă de activitate şi la un nou mod de viaţă vor influenţa într-un mod determinant asupra formării, în continuare, a personalităţii.

Statutul de şcolar cu noile lui solicitări, cerinţe, sporeşte importanţa socială a ceea ce întreprinde şi realizează copilul la această vîrstă. Noile împrejurări lasă o amprentă puternică asupra personalităţii lui atît în ceea ce priveşte organizarea ei interioară cît şi în ceea ce priveşte conduita sa externă.

Sub raport temperamental, se produce o mascare a fomulei temperamentale, adică trăsăturile primare, generate de tipul de activitate nervoasă superioară sunt redistilate, ajustate în tipare noi (impulsivitatea se domesticeşte, inerţia se diminuează etc.);

La această vîrstă se pun bazele convingerilor morale fundametale; Datorită cerinţelor morale ale şcolii şi familiei asistăm la o întărire şi modelare a trăsăturilor de

caracter. În formarea trăsăturilor caracteriale contribuie carţile (prin eroii săi pozitivi) şi mijloacele mass-media (tv, filme);

Cînd şcolarul nu găseşte suficientă energie pentru a depăşi greutăţile generate de şcoală, se pot profila o serie de trăsături negative de caracter (lene, superficialitate, trişaj, minciună, dezordine);

Apare procesul de diferenţiere a aptitudinilor; pe lîngă aptitudinile generale (spirit de observaţie, inteligenţă) se dezvoltă şi aptitudinile speciale (literatura, muzica etc.).

Sursele cunoaşterii de sine şi autoaprecierii sunt comunicarea copilului cu adulţii şi cu semenii, precum şi propria lui activitate.

Odată cu intrarea la şcoală, copiii fac cunoştinţă cu binecunoscuta idee, că reuşita în viaţă este condiţionată, în mare măsură, de reuşita şcolară. Şcoala, prin structura sa, influentează puternic personalitatea în formare a copilului. În măsura în care copiii vor îndeplini cu succes sarcinile şcolare, ei

4

îşi vor dezvolta un simţ al împlinirii şi încrederii în sine, în caz contrar – dacă eşuează în mod repetat – îşi dezvoltă sentimente de inadecvare, de neîncredere şi incompetenţă.

Avînd în vedere toate acestea, este necesar de menţionat importanţa eforturilor comune ale factorilor implicaţi în educaţie (familia şi şcoala) în preîntîmpinarea problemelor legate de performanţa şcolară (motivaţie scăzută, lipsa angajării în rezolvarea sarcinilor,) şi dificultăţilor emoţionale şi sociale (depresie, furie, tulburări de conduită).

Este necesar de susţinut copilul să-şi achiziţioneze şi dezvolte abilităţile necesare succesului în plan personal şi şcolar si anume :

Încrederea în sine – astfel, viitorului şcolar nu-i va fi frică să facă greşeli sau să încerce ceva nou. Un copil cu încredere în sine va ridica mînă pentru a răspunde la o întrebare dificilă, va lucra independent fără să ceară continuu ajutorul învăţătoarei, va împărtăşi idei noi cu ceilalţi colegi sau cu învăţătoarea.

Perseverenţa – copiii vor învăţa să încerce din greu şi să nu renunţe, chiar dacă sarcina şcolară li se va părea prea dificilă, vor reuşi să se concentreze asupra sarcinii fără a fi distraţi de colegi, îşi vor verifica tema pentru a identifica eventualele greşeli.

Organizarea – micul şcolar va fi capabil să-şi planifice eficient timpul, va învăţa să stabilească scopuri şi să urmărească realizarea acestora. Un copil organizat, dă dovadă de următoarele comportamente: se asigură că a înţeles instrucţiunile înainte de a începe efectuarea temelor, are la îndemînă toate cele necesare atunci cînd începe să-şi rezolve temele, are un program de studiu.

Înţelegerea - comportamentul de înţelegere implică: a oferi ajutor atunci cînd lucrezi în grup, a nu întrerupe, a aştepta pînă cineva termină de vorbit, a rezolva conflictele prin discuţii şi nu prin ceartă, respectarea regulilor acasă şi la şcoală.

Rezistenţa emoţională - dezvoltarea acestei abilităţi va ajuta copilul să nu devină extrem de furios, deprimat sau îngrijorat atunci cînd se confruntă cu situaţii neplăcute (este tratat nedrept de cineva, ia o notă mică, greşeşte).

Este important ca părinţii să fie partenerii pedagogului, deoarece, acasă, ei sunt cei care vor valoriza abilităţile dobîndite la şcoală. Pentru a-i ajuta să-şi dezvolte un sentiment de siguranţă, este important să se instaureze deprinderi stabilie acasă şi la şcoală, să fie fixate reguli concrete şi securizante; este bine, de asemenea, să li se permită să-şi asume consecinţele fireşti şi logice ale alegerilor lor.

Astfel, trebuie să accentuăm importanţa dezvoltării şi consolidării în permanenţă a abilităţilor sociale/de comunicare şi emoţionale, astfel încît capacitatea cognitivă a copilului să funcţioneze la cote maxime, pentru a-i asigura copilului un sentiment de securitate, pe care va putea să-şi construiască motivaţia de a învăţa şi de a face faţă cu succes cerinţelor şcolare.

Părinţii pot facilita dezvoltarea copiilor prin: o identificarea punctelor forte şi a intereselor copilului şi oferirea de oportunităţi de dezvoltare a

acestora; o discutarea erorilor şi insucceselor ca oportunităţi de învăţare şi asistarea copilului în identificarea

unor soluţii mai eficiente pentru depăşirea viitoarelor obstacole; o creşterea simţului responsabilităţii prin implicarea în sarcini gospodăreşti adecvate vîrstei; o oferirea unor reguli clare şi pe înţelesul copilului despre comportamente potrivite sau

nepotrivite; o limitarea timpului petrecut la TV sau pe internet şi oferirea suportului pentru activităţile şcolare; o aprecierea efortului depus de copil şi stabilirea unor aşteptări care nu sunt prea distanţate de

potenţialul actual al copilului.

Practici educaţionale care promovează învăţarea: o este preferabilă oferirea unor strategii alternative de rezolvare a unei probleme precum şi

încurajarea “inventării” sau descoperirii de către copii a unor soluţii proprii;

5

o se recomandă adaptarea conţinutului predat la nivelul de înţelegere la care se află copilul. Copiii beneficiază cel mai mult dacă li se oferă probleme puţin deasupra nivelului lor actual de înţelegere (Vîgotsky - zona proximei dezvoltări);

o pentru că de multe ori copiii folosesc o strategie fără să o înţeleagă, e necesar să li se explice şi să se solicite ca ei să explice: de ce e corectă o anumită strategie, care sunt principiile din spatele procedurii, de ce e greşită o anumită strategie;

o de multe ori copiii nu reuşesc să îşi însuşească unele conţinuturi datorită faptului că nu au strategii eficiente de învăţare, de aceea este necesar să li se propună noi modalităţi de învăţare (extragerea informaţiilor esenţiale dintr-o lecţie, proceduri mnemotehnice, folosirea cuvintelor proprii în loc de memorarea mecanică);

o prezentarea rapidă a unui nou conţinut nu facilitează înţelegerea noilor concepte. În schimb, copiii învaţă mai bine daca li se oferă posibilitatea să repete noile concepte prin aplicarea lor în diverse situaţii, sarcini, sau prin relaţionarea cu cunoştinţe anterioare;

o pentru explicarea conceptelor e recomandată folosirea unor exemple concrete, care să presupună manipularea de obiecte, implicarea activă a copilului;

o utilizarea unei varietăţi de exemple, organizarea informaţiei în mai multe moduri, testarea frecventă sunt toate dificultăţi dezirabile (Bjork, 2004), deoarece, chiar dacă pe termen scurt pot încetini procesul de învăţare, pe termen lung duc la înţelegerea conceptelor şi menţinerea cunoştinţelor în memoria de lunga durată, şi mai ales la transferarea acestora la noi situaţii;

o pentru că s-a arătat ca expectanţele profesorului influenţează performanţele elevilor, este recomandat să nu se atribuie copiilor etichete ca: inteligent, încet, neatent, ci mai degrabă să se facă referiri la comportamentul elevului intr-o anumită situaţie;

o dacă elevii înteleg că succesul şcolar se datorează calitaţii şi cantităţii efortului depus, atunci trec mai uşor peste eşecuri şi persistă mai mult în sarcinile viitoare.

Bibliografie selectivă:1. Albu Emilia, Psihologia vârstelor, Târgu-Mureş, 2007.2. Şcolarul mic. Informaţii pentru cadrele didactice/ borşură realizată în Laboratorul de Psihologie a

Dezvoltării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 2010.3. Şcolarul mic. Informaţii pentru părinţi/ borşură realizată în Laboratorul de Psihologie a

Dezvoltării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 2010.

6