Jean Valjean, protagonistul romanulu 14514h77o i, a fost construit, se pare, de la un model real. Victor Hugo face din acest personaj încarnarea unui prototip celebru în literatura: ,,pacatosul mântuit".

      Întreaga existenta a eroului este un drum, mereu ascendent, înspre propria desavârsire. De observat este ca pacatul lui initial este unul minor. Ceea ce îl înraieste si îl transforma în ocnasul înspaimântator de la începutul romanului este injustitia si nepasarea unei societati care l-a aruncat la marginea ei.

      Generozitatea preotului Myrel este însa suficienta pentru a redestepta în el acea umanitate pe care, de fapt Hugo n-a retras-o niciodata eroului sau.

      Fire puternica, voluntara, el e dotat cu acele calitati care-i permit creatorului sau sa-l plimbe cu usurinta prin mediile cele mai diverse, capabil sa le faca fata, sa le înfrunte, dar ramânând în fond acelasi:simplu si generos, de o corectitudine ireprosabila, sensibil la suferintele celorlalti si în stare se sa sacrifice pentru fericirea lor. Propriile pacate, chiar rascumparate, sunt asumate si ispasite cu umilinta pâna la sfârsit.

      Suficient de puternic pentru a fi axul lumii create de Hugo, Jean Valjean este, totusi, un erou unilateral. Construi pentru a întruchipa puterea morala în lupta cu capcanele destinului, atitudinile sale sunt, în buna masura, previzibile, iar arta scriitorului permite însa scenelor la care participa sa ramâna emotionante si vii.

      Gestul neasteptat al parintelui Myrel, care în loc sa-l dea pe mâna jandarmilor, îi daruieste înca hotului si singurele sale obiecte pretioase, l-au marcat adânc pe fostul ocnas, în mintea caruia s-au încrustat adânc, chiar daca nu le-a patruns deocamdata întreg întelesul.

      Asadar, criza nu este constientizata imediat, ci numai dupa ce, în virtutea inertiei, probabil, eroul nostru fura banutul unui copil. Contrastul crud între fapta sa gratuita si generozitatea revarsata asupra lui de batrânul episcop i se înfatiseaza acum cu putere, obligându-l sa revina la strania ,,cumparare" al carui obiect a fost: ,,Îti cumpar acum sufletul. Ţi-l smulg din gheara gândurilor negre si a duhului pierzarii si-l daruiesc Domnului." Criza constiintei se manifesta prin lacrimi, primele dupa nouasprezece ani. Sufletul împietrit de ura si suferinta al ocnasului regaseste acum umilinta si cainta adevarata a plânsulu: practic, lectia episcopului si-a gasit ecoul dorit.

      Dincolo de semnificatia textului, extrem de elocventa, este si modalitatea de a prezenta zbuciumul interior al protagonistului. De fapt doar primele doua fraze pun în evidenta faptele obiective: ,,.începe sa plânga. Plângea pentru prima oara de nouasprezece ani încoace." Tot restul fragmentului citat nu reprezinta altceva decât o lunga interventie autoriala care explica în amanunt reactia personajului, întorcându-se la evenimentele anterioare si patrunzând în gândurile sale.

      Pe parcursul romanului, eroul iese nevatamat din cele mai extraordinare peripetii. El trebuie sa traiasca sub identitati false, sa-si însele prigonitorii, sa asigure fericirea unei -

pfetite etc. Desi providenta care-l ocroteste nu pare a fi hotarâta sa decida lucrurile într-un sens sau altul, ea nu-i elimina definitiv dusmanii, însa îl scapa de fiecare data de ei.

      Jean Valjean nu e un razbunator. Scopul lui era sa rasplateasca dupa merit celor ce

i-au facut rau, substituindu-se justitiei omenesti, mioapa, înceata si nesigura.

      Hugo vede în acest individ lupta între înger si bestie, între forta nazuintei spre ideal si gravitatia pacatului. Valjean încarneaza sufletul care se elibereaza treptat de sub imperiul raului si încearca sa se reintegreze în armonia suprema.

      Drumul sau, presarat cu obstacole si soldat cu înfrângeri pe planul concret al istoriei, e însa o ascensiune în ordinea spiritului. Pâna la urma, personajul îsi recapata concilierea cu fiinta suprema.

      Ultimele cuvinte pe care  scriitorul de   pronunta, în clipa   stingerii lui din   viata sunt:

,, Era o noapte fara stele si foarte întunecoasa. Fara îndoiala, un înger urias sta undeva nevazut, în picioare, cu aripile desfacute, în asteptarea sufletului."

      Astfel, fostul ocnas Jean Valjean, este prezentat ca un personaj complex, un personaj exceptional, aflat într-o puternica lupta cu destinul, care în final se stinge din viata împacat, caci este alaturi de fetita pe care o crescuse si ginerele sau.

      Jean Valjean, ca si toate celelalte personaje create de Hugo contureaza natura si poarta undeva, în antitezele ce îi compun unitatea si în directia impulsurilor existentiale ,,marca" atelierului creatorului sau.

Jean Valjean îl salvează de la moarte pe acela pe care îl ura și îl făcea responsabil de despărțirea

dintre el și Cosette: pe Marius. Mergând prin canalele Parisului, pe întunericul înfricoșător de acolo și prin mizeria de nedescris, și riscându-și viața în nisip mișcător, reușește să ajungă la o ieșire ținând în brațe trupul poate neînsuflețit al lui Marius. Acolo se întâlnește cu Thenardier, care nu îl

recunoaște.

În schimbul a treizeci de franci, el îi ajută pe cei doi să iasă din canal, dar pentru Jean Valjean se

ivește o altă piedică: Javert. Acesta vrea să-l aresteze pe fostul ocnaș, dar mai întâi îl duce pe

Marius acasă la bunicul său. Ajuns în fața casei acestuia, îi permite acestuia să intre în ea, el

așteptând afară. Când Jean Valjean iese din casă pentru a fi dus la un sediu de poliție, nu îl mai

găsește pe Javert. Acesta își dă seama că face rău arestându-l pe cel care îi salvase viața, chiar

dacă el este un fost ocnaș. Dar face rău și neîmplinindu-și datoria față de justiție. Înnebunit, el se

sinucide aruncându-se în Sena.

Marius este vindecat datorită îngrijirii speciale pe care i-o dă bunicul. Acesta, pentru fericirea

nepotului său, vorbește cu domnul Fauchelevent, adică Jean Valjean și îl invită pe el și pe Cosette

în casa lui. Marius se vindecă de tot și se căsătorește cu iubita sa, Cosette. Dar tatăl ei refuză să

locuiască împreună cu tinerii căsătoriți deoarece ar face un mare păcat mințindu-i și ascunzându-și

identitatea. Urmează o perioadă grea pentru eroul principal al acestei cărți: îi spune adevărul despre

trecutul sau lui Marius, care începe să-l îndepărteze de Cosette, se întâlnește cu ea în fiecare seară

dar fiind foarte distanți unul față de altul, ajunge până la urmă să nu o mai vadă deloc și se izolează

în camera sa așteptându-și sfârșitul.

Thenardier se duce la Marius pentru a-i vinde niște secrete despre Jean Valjean în schimbul unei

sume de bani și astfel Marius află cine l- salvat de la moarte la baricade, că Jean Valjean nu este

vinovat decât de furtul unei pâini pentru care a făcut nouăsprezece ani de închisoare. El o ia pe

Cosette și se duc la tatăl ei, care este pe moarte. Jean Valjean, avându-i alături pe tinerii săi

copii, Marius și Cosette, pe care îi iubea atât de mult, având alături lucrurile dragi lui: sfeșnicele

episcopului, îmbrăcămintea fetiței sale de când era copil și cufărașul în care le purta și imaginându-și-l prezent și pe episcopul său drag, își dă sufletul în deplină pace și fericire.

Pe mormântul i-l fac copii săi sunt scrise următoarele versuri:

„Azi doarme. Deși traiul i-a fost prea chinuit,

Trăia. Când al său înger plecă, el a murit.

Această întâmplare s-a petrecut firește

Așa cum vine noaptea când ziua se sfârșește.”