Partea I

Raportul de obligatii. Izvoarele obligatiilor civile.

Titlul I

Consideratii generale cu privire la obligatiile civile

Capitolul I

Notiunea de obligatie. Structura. Clasificarea obligatiilor.

Sectiunea 1. Notiunea de obligatie

Obligatia(dreptul de creanta) reprezinta raportul juridic in temeiul caruia o persoana, numita creditor, are dreptul de a pretinde de la o alta persoana, numita debitor, o anumita prestatie, constand in a da , a face, a nu face ceva, prestatie pe care acesta este indatorat a o indeplini, sub sanctiunea constrangerii de stat in caz de neexecutare de bunavoie.

Termenul de obligatie provine din cuvantul “obligatio” din latina ( a lega pe cineva din pricina neexecutarii prestatiei pe care o indatora altuia.

In terminologia actual, termenul de obligatie are doua intelesuri :

- Un sens prin care intelegem raportul juridic cu ambele sale laturi : activa si pasiva, in virtutea careia creditorul are dreptul sa ceara debitorului sau sa execute o prestatie la care este indatorat, sub sanctiunea constrangerii de stat. Latura activa a raportului juridic consta in dreptul de creanta ce apartine creditorului de a cere debitorului o anumita actiune sau abstentatiune, iar latura pasiva desemneaza o datorie asumata de catre debitor .- In sens mai larg, termenul de obligatie este sinonim cu cel de indatorire juridica. Se vorbeste despre existenta obligatiei morale (impusa de normele morale) sau despre obligatia de convietuire sociala, de politete, de respect intre oameni; acestea nu sunt obligatii in sens juridic , deoarece nu pot fi aduse la indeplinire prin forta de constrangere a statului.

De asemenea, exista si obligatia naturala( civila imperfecta) , respectiv acea obligatie care este executata de debitor de bunavoie, in sensul ca acesta nu poate cere restituirea prestatiei ,dar in schimb, creditorul nu poate aduce indeplinirea prin forta de constrangere a statului, in cazul in care aceasta nu este adusa la indeplinire de bunavoie.

Sectiunea a 2-a. Structura obligatiei.

1. Subiectele raportului juridic obligational

Subiecte ale raportului juridic obligational pot fi atat persoane fizice, cat si persoane juridice, in unele situatii si statul putand fi subiect in cadrul unui raport obligational. In ceea ce priveste determinarea subiectilor raporturilor juridice de obligatii, regula este ca atat subiectul activ, cat si cel pasiv, se determina in momentul nasterii acestor raporturi. La raporturile izvorate din acte juridice, momentul nasterii este cel al incheierii acestora, iar la cele izvorate din fapte juridice, momentul nasterii este cel al survenirii lor. Exista si exceptii, in sensul ca sunt raporturi obligationale la care, in momentul nasterii lor, numai unul dintre subiecte este determinat, celalalt fiind doar determinabil. De exemplu : promisiunea publica de recompense adresata publicului, la care numai debitorul (ofertantul) este determinat in momentul emiterii ofertei.

Cum cele mai numeroase raporturi obligationale au caracter complex, subiectele lor au o dubla calitate, fiecare fiind, in acelasi timp, creditor al unei prestatii si debitor al altei prestatii. De exemplu : vanzarea-cumpararea , unde vanzatorul este creditor al pretului si debitor al prestatiilor de transmitere a dreptului de proprietate si de predare a bunului, iar cumparatorul este creditorul prestatiei de predare a bunului cumparat si debitor pentru plata pretului. In cazul raporturilor obligationale unilaterale, doar o parte este creditor si doar una este debitor. La obligatiile pure si simple, din punct de vedere al subiectilor, exista numai doua persoane, in timp ce la cele complexe, exista mai multe persoane , drepturile si obligatiile fiind divizibile.

2. Continutul raportului juridic de obligatii

Prin continutul raportului obligational, se inteleg toate drepturile de creanta si obligatiile correlative care apartin subiectelor sale, mai exact, acest continut consta in dreptul creditorului de a pretinde o anumita prestatie si obligatia debitorului de a executa prestatia datorata. Dreptul creditorului se stinge in momentul in care debitorul isi executa obligatia ce-I incumba din contract; acesta trebuie sa isi execute obligatia intocmai cum a fost prevazuta in contract, in caz contrar, el supunandu-se executarii silite si suportarii pagubelor material si cheltuielilor cauzate creditorului.

a) Clasificarea raportului juridic de obligatii

- Simplu (unilateral) –atunci cand o parte are numai drepturi, iar cealalta parte numai obligatii (de exemplu, raportul obligational nascut din contractul de donatie);

- Complex (bilateral) –ambele subiecte au atat drepturi, cat si obligatii ( raportul obligational nascut din contractul de vanzare-cumparare);

- Subiectiv –determinat prin vointa partilor, avand ca izvor actul juridic , in special acest rapot deriva din contractele civile;

- Obiectiv –determinat de lege, avand ca izvor fapta juridica ilicita cauzatoare de prejudicii.

b) Drepturile de creanta

Dreptul de creanta (ius ad personam) se naste in raportul juridic obligational si il indreptateste pe creditor sa pretinda de la debitor indeplinirea obligatiei de a da , a face sau a nu face ceva . Drepturile de creanta sunt drepturi relative, ce presupun existent unui raport juridic intre doua subiecte de drept civil, determinate din momentul nasterii raportului juridic, neconferind titularului sau un drept de urmarire sau de preferinta, ci un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.

Dreptul de creanta presupune de la inceput determinarea atat a subiectului activ, cat si a subiectului pasiv, singurul obligat si caruia ii este opozabil. Drepturile de creanta nu au ca efecte dreptul de urmarire si de preferinta, cid oar dreptul de gaj general al creditorilor asupra patrimoniului debitorului, in concurs cu ceilalti creditori chirografari. Drepturile de creanta sunt nelimitate ca numar, deoarece ele se pot naste din orice acte juridice incheiate valabil. Drepturile de creanta sunt drepturi cu exercitare sau realizare mediata sau mijlocita (in caz de neexecutare voluntara a obligatiei, dreptul de creanta se poate realize pe cale de executare silita). Spre deosebire de drepturile reale care erau aparate prin intermediul actiunilor reale, drepturile de creanta sunt aparate prin intermediul actiunilor personale. Drepturile de creanta sunt drepturi efemere, ele se nasc si se sting foarte repede, de regula, odata cu plata datoriei de catre debitor.

3. Obiectul raportului juridic de obligatii

Obiectul raportului juridic obligational este definit ca o actiune sau inactiune concreta la care este indatorat subiectul pasiv si indreptatit subiectul active, constand fie intr-o prestatie pozitiva de a das au a face ceva sau intr-o prestatie negative de a nu face ceva. Altfel spus, obiectul raportului juridic obligational consta in actiunile sau inactiunile la care partile sunt indrituite sau de care sunt tinute (insasi prestatia sau conduita concreta sau particulara )

a) Obligatiile principale

- Obligatia de a da (dare) –inseamna obligatia de a constitui sau transmite un drept real, care nu se confunda cu obligatia de a preda, care este o obligatie de a face (remiterea bunului vandut este obligatie de a face)!! Exemplu : obligatia pe care o are vanzatorul de a transmite cumparatorului dreptul de proprietate asupra lucrului vandut. Conform CC, obligatia de a da se poate infatisa prin urmatoarele modalitati : obligatia de a stramuta proprietatea, obligatia de a da bunuri de gen, obligatia de a da o suma de bani (art. 1483; 1486; 1488). Rezulta ca, obligatia de a da are ca obiect

o prestatie pozitiva de a transmite sau de a constitui un drept real, oricare ar fi el. Conform legislatiei actuale, transmiterea drepturilor reale se realizeaza concomitent cu incheierea contractului, ceea ce inseamna ca, in principiu, o astfel de obligatie nu persista in timp. Exista si obligatii care persista in timp, cum este cazul in care partile au convenit ca transmiterea proprietatii sa aiba loc la un moment ulterior, cazul vanzarii unor bunuri de gen, unde transferul proprietatii opereaza in momentul individualizarii bunurilor; cazul vanzarii bunurilor viitoare. Obligatia de a da poate fi cu executare dintr-o data sau cu executare succesiva.

- Obligatia de a face(facere)-reprezinta indatorirea subiectului pasiv de a efectua o lucrare, un serviciu si, in general, o prestatie pozitiva in favoarea subiectului activ, cu exceptia transmiterii sau constituirii unui drept real. Din aceasta categorie fac parte: prestatia vanzatorului de a preda lucrul vandut, restituirea de catre depozitar a lucrului aflat in deposit; punerea in posesie sau locatiune; construirea sau repararea unei case; efectuarea unui transport sau a unui serviciu. Obligatia de a face nu se confunda cu obligatia de a da ceva. Obligatia de a face are, deci, ca obiect , orice alta prestatie pozitiva decat aceea de a transmite sau a constitui un drept real. De asemenea, si obligatia de a face poate fi cu executare dintr-o data(restituirea unui lucru individual determinat) , succesiva(acordarea de ingrijiri medicale) sau continua (furnizare de energie electrica). In cazul neexecutarii obligatiei de a face, creditorul poate fi autorizat de instanta sa execute el obligatia, pe cheltuiala debitorului, iar in cazul neexecutarii obligatiei de a face, creditorul nu mai este obligat sa ceara incuviintarea instantei judecatoresti pentru a trece la executarea silita, fiind insa dator s ail instiinteze pe debitor prin cererea de punere in intarziere.

- Obligatia de a nu face (non facere)-consta intr-o conduit negative, adica in abtinerea debitorului de la ceva ce ar fi putut face daca nu s-ar fi obligat fata de creditor. Prin natura ei, prestatia de a nu face este intotdeauna succesiva. Este, de exemplu, obligatia autorului unei opera literare care a incheiat un contract cu o editura de a nu incheia un alt contract cu o alta editura pentru aceeasi lucrare. Ne aflam in fata unei obligatii de abtinere, care in lipsa asumarii ei,de catre subiectul pasiv, nu ar fi existat. Aceasta obligatie nu se confunda cu obligatia negativa general ace revine subiectelor nedeterminate ale unui drept real, de natura a nu face nimic c ear stanjeni existenta acelui drept. Rezulta ca, obligatia de a nu face are ca obiect o abtinere sau o prestatie negativa. Ea este numai cu executare continua, deoarece orice fapta a debitorului prin care se abate de la abtinerea datorata, fie ea singulara, constituie o incalcare a acestei obligatii. In cazul neexecutarii acestei obligatii, creditorul are posibilitatea de a cere instantei incuviintarea sa inlature ori sa ridice ceea ce debitorul a facut cu incalcarea obligatiei, pe cheltuiala debitorului. De asemenea, creditorul are dreptul la daune-interese pentru prejudicial cauzat.

b) Conditiile generale ale prestatiei

Pentru a fi obiect al obligatiilor civile, prestatia, indifferent ca este pozitiva sau negativa, trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

- Prestatia sa aiba natura juridica – sa aiba sorgintea intr-un raport juridic obligational.

- Prestatia sa fie destinata creditorului sau persoanei desemnata de creditor –numai creditorul poate pretinde prestatia de la debitor, cu exceptia stipulatiei pentru altul, contractului in favoarea unui tert.

- Prestatia sa prezinte interes pentru creditor –patrimonial sau moral;- Prestatia sa fie posibila –susceptibila de executare sau indeplinire. In cazul in care prestatia este

imposibila absolut, raportul juridic nu se va naste valabil si va fi lovit de nulitate.- Prestatia sa fie determinata sau determinabila ;- Prestatia sa fie licita si morala –in concordanta cu ordinea publica si bunele moravuri.

4. Sanctiunea obligatiei

Sanctiunea obligatiei civile reprezinta dreptul creditorului de a recurge la forta de constrangere a statului pentru realizarea dreptului sau pe calea unei actiuni. Actiunea in justitie consta in posibilitatea creditorului de a obtine o hotarare judecatoreasca prin care debitorul sa fie obligat la executarea prestatiei ce o datoreaza. Sanctiunea nu este o parte component a raportului juridic obligational, ci doar un atribut. Obligatiile civile perfecte sunt sanctionate cu o actiune in justitie, prin care creditorul este indreptatit sa obtina o hotarare judecatoreasca definitiva pe baza careia sa procedeze apoi la executarea silita a dreptului sau de creanta asupra bunurilor debitorului.

Obligatiile neinzestrate cu actiune in justitie, si anume cele imperfecte si cele degenerate, denumite si obligatii naturale, sunt sanctionate pe cale defensiva, prin recunoasterea valabilitatii executarii lor voluntare si inadmisibilitatea cererii de restituire a prestatiilor astfel executate, precum si prin recunoasterea posibilitatii transformarii lor in obligatii civile perfecte, daca debitorul se oblige a le executa. In acest caz, creditorul nu poate obtine o hotarare judecatoreasca care sa-l oblige pe debitor la executare si, prin urmare, nu poate recurge la procedura executarii silite.

Sectiunea a 3-a. Clasificarea obligatiilor.

a) Dupa izvorul lor, acestea pot fi nascute din :

- Contracte;- Acte juridice unilaterale;- Fapte ilicite cauzatoare de prejudicii;- Imbogatirea fara just temei;- Gerarea intereselor altei persoane;- Plata nedatorata.

Primele doua categorii sunt nascute din acte juridice, iar celelalte sunt nascute din fapte juridice.

b) Dupa subiectele lor :

- Obligatii unilaterale –se caracterizeaza prin faptul ca un subiect este exclusive creditor, adica are numai drepturi, iar celalalt subiect este exclusiv debitor, avand numai indatorire. Fac parte din aceasta categorie: raporturile obligationale nascute dintr-un contract de donatie, in care donatarul este numai creditor si donatorul numai debitor; raporturile obligationale nascute din plata nedatorata, cand solvens este exclusiv creditor, iar accipiens este exclusiv debitor; raporturile obligationale nascute din fapte ilicite cauzatoare de prejudicii: victima sau cel prejudiciat este numai creditor, iar persoana raspunzatoare este numai debitor.

- Obligatii bilaterale –se caracterizeaza prin interdependent si reciprocitatea obligatiilor existente intre subiectele raportului juridic obligational. Fiecare subiect are dubla calitate, fiind in acelasi timp creditor si debitor al celuilalt subiect. Fac parte din aceasta categorie : toate raporturile obligationale care se nasc din contractele sinalagmatice : vanzare-cumparare, schimb, renta viagera, intretinere, locatiune, antrepriza etc.

c) Dupa structura :

- Obligatii simple –sunt raporturi juridice de obligatii, ce se nasc si exista exclusiv intre doua subiecte, indiferent ca unul dintre subiecte este numai creditor si celalalt numai debitor, sau fiecare subiect este atat creditor, cat si debitor. Majoritatea obligatiilor fac parte din aceasta categorie. Exemple : obligatiile provenite din contractul de vanzare-cumparare incheiat intre un singur vanzator si un singur comparator.

- Obligatiile complexe –se caracterizeaza prin pluralitate de subiecte, pluralitate de obiecte sau ambele.

- Obligatii afectate de modalitati (de termen sau conditie).

d) Dupa obiectul lor :

Dupa natura prestatiei datorate de subiectul pasiv , se pot retine urmatoarele clasificari :

O prima clasificare distinge intre trei categorii de obligatii :- Obligatia de a da ;- Obligatia e a face;- Obligatia de a nu face.

O alta clasificare o reprezinta :- Obligatii pozitive (obligatia de a da si de a face);- Obligatii negative (obligatia de a nu face).

O a treia clasificare o reprezinta :- Obligatiile de rezultat sau determinate –sunt caracterizate prin aceea ca obligatia

este strict precizata sub aspectul obiectului si scopului urmarit , debitorul obligandu-se ca, desfasurand o anumita activitate, sa aiba un rezultat bine stabilit. Observam ca obligatia de rezultat creeaza o veritabila garantie de executare, pe care debitorul si-o asuma expres ori legea o incumba in sarcina sa, fata de creditorul sau; acesta are siguranta ca va obtine rezultatul promis, fie repararea prejudiciului cauzat, daca rezultatul promis nu a fost obtinut. Exemple : intr-un contract de transport, carausul se oblige sa transporte incarcatura intr-un anumit loc; vanzatorul sa transfere dreptul de proprietate asupra unui anumit lucru etc. Obligatiile de a da si de a nu face sunt numai de rezultat . Obligatiile de rezultat se pot subclasifica in : obligatii de rezultat absolute si relative.

- Obligatia de mijloace sau de prudenta si diligenta –este caracterizata prin aceea ca obligatia debitorului nu consta in indatorirea precizata de la inceput de a atinge un anumit rezultat determinat,ci in indatorirea sa de a depune toata diligenta necesara pentru ca rezultatul dorit sa se realizeze. Debitorul insa nu garanteaza creditorului ca rezultatul urmarit va fi si obtinut. Exemplu : obligatia ce revine medicului de a actiona cu toata prudenta si diligent cerute de stiinta si etica medicala , in vederea atingerii rezultatului dorit; obligatia unei persoane de a pregati un tanar in vederea promovarii unui examen sau concurs; Obligatiile de a face pot fi atat de rezultat, cat si de mijloace, spre deosebire de cele de a nu face care sunt numai de rezultat.

In cazul obligatiilor de rezultat, creditorul nu are obligatia de a dovedi culpa debitorului, in sarcina acestuia din urma operand o prezumtie legala relativa de culpa, dedusa din faptul neobtinerii rezultatului la care s-a obligat.

In cazul obligatiilor de mijloace, simpla nerealizare a scopului nu declanseaza prezumtia de culpa a debitorului, creditorul trebuind sa faca dovada culpei debitorului, in sensul ca nu a depus prudenta si diligenta necesara.

Pentru a stabili daca o obligatie este de mijloace sau de rezultat, se va tine seama de :- Modul in care obligatia este stipulate in contract;- Existenta si natura contraprestatiei si celelalte elemente ale contractului;- Gradul de risc pe care il presupune atingerea rezultatului;- Influenta pe care cealalta parte o are asupra executarii obligatiei.

O a patra clasificare o reprezinta :- Obligatiile pecuniare sau montare –acele obligatii care au ca obiect

prestatia de a da o suma de bani, cum ar fi : obligatia de a restitui suma de bani imprumutata; obligatia cumparatorului de a plati pretul bunului cumparat; acestea au intotdeauna ca obiect obligatia de a da si sunt intotdeauna de rezultat.

- Obligatii de alta natura –pot avea ca obiect alte prestatii decat aceea de a da o suma de bani. Exemplu : obligatia care are ca obiect prestatia de a preda un bun individual determinat; obligatia care are ca obiect prestarea unui serviciu.

e) Dupa sanctiunea lor :

- Obligatii civile sau perfecte –sunt acele obligatii a caror executare este garantata prin mijloace juridice ofensive, creditorul putand apela la concursul fortei de constrangere a statului, atunci cand debitorul nu executa voluntar prestatia datorata. Majoritatea obligatiilor intra in aceasta categorie. Exemple : actiunea in justitie, daunele interese moratoria si executarea silita.

- Obligatii naturale sau imperfecte –sunt acele obligatii la care nu se mai poate cere executarea silita,dar, de indata ce au fost executate, debitorul nu mai are dreptul sa pretinda restituirea prestatiei. Ele sunt obligatii juridice, si nu simple obligatii morale, creditorul nu poate obtine sprijinul fortei publice pentru a-si realiza dreptul de creanta. Exemplu : debitorul care a executat obligatia dup ace dreptul la actiune al creditorului s-a prescris, nu mai are dreptul sa ceara inapoierea prestatiei.

f) Dupa opozabilitatea lor :

- Obligatii obisnuite –regula.- Obligatii reale (propter rem) –apar ca un accesoriu ale unui drept real, ca

adevarate sarcini reale, cum sunt cele prevazute pentru detinatorii de terenuri agricole de a asigura cultivarea acestora si protectia solului, obligatiile care revin proprietarilor de terenuri vecine. Aceste obligatii se transmit odata cu transmiterea bunurilor respective, fiind un accesoriu al acestora, obligatia propter rem subzistand atata timp cat exista dreptul real respectiv, indiferent de titular.

- Obligatii opozabile tertilor (scriptae in rem) –sunt strans legate de posesia lucrului, corespunzand unor drepturi de creanta. Este cazul obligatiei ce revine unui locator de a asigura locatarului folosinta lucrului inchiriat. In cazul in care locatorul instraineaza inainte de expirarea contractului de inchiriere lucrul, noul proprietar, desi nu a fost parte in contract, va fi obligat totusi sa respecte drepturile ce revin locatarului. Prin urmare, obligatia nascuta intr-un astfel de contract este opozabila fata de un tert strain de contract.

g) Clasificarea obligatiilor dupa alte criterii :

Dupa durata executarii in timp :- Obligatii cu executare unica –acele obligatii care trebuie executate o

singura data. In cazul neexecutarii acestor obligatii, se produce rezolutiunea judiciara sau conventionala.

- Obligatii cu executare succesiva –obligatii care urmeaza a fi executate esalonat in timp, fie la intervale de timp exacte, prestabilite in contract(obligatia locatarului de a plati lunar chiria), fie la interval de timp diferie, inexacte (obligatia

medicului de a acorda ingrijiri medicale pacientului la solicitarea acestuia). In caz de neexecutare, se produce rezilierea.

- Obligatii cu executare continua –implica o executare neintrerupta (furnizarea apei, energiei electrice ). In caz de neexecutare, se produce rezilierea.

O alta clasificare :- Obligatii conjuncte –acelea in cadrul carora debitorul datoreaza cumulativ

, aceluiasi creditor, doua sau mai multe prestatii, pe care trebuie sa le execute in totalitatea lor si deodata. Exemplu :debitorul se oblige sa ii dea creditorului la aceeasi data 5 kg mere si 5 kg pere.

- Obligatii alternative –acelea care cuprind doua sau mai multe prestatii dintre care numai una singura trebuie executata. Exemplu :debitorul se oblige sa ii dea creditorului fie 5 kg mere, fie 5 kg pere. Dreptul de a alege prestatia ce urmeaza a fi executata apartine debitorului, afara de situatia in care s-a stipulate expres ca alegerea o va face creditorul.

- Obligatii facultative –acelea prin care debitorul se oblige la o singura prestatie, dar I se lasa facultatea de a se putea libera si prin executarea unei alte prestatii determinate. O alta clasificare dupa criteriul raportului de accesorietate :

- Obligatii principale –au un caracter independent fata de alte obligatii din cadrul aceluiasi contract.

- Obligatii accesorii –este asumata sau prevazuta in vederea indeplinirii unei alte obligatii, cea principala. O alta clasificare :

- Obligatii transmisibile –acele obligatii care pot fi transmise atat prin acte inter vivos(pe calea cesiunii de creanta si a subrogatiei personale), cat si prin acte mortis causa (pe calea succesiunii legale si testamentare).

- Obligatii netransmisibile –rezulta din contractele incheiate in consideratia persoanei debitorului intuit personae. Exemplu : contractul de mandat, contractul de executie muzicala. A cincea clasificare :

- Obligatii divizibile –acele obligatii care pot fi executate fractionat. Exemplu : obligatiile cu pluralitate de creditori, de debitori sau atat de crditori, cat si de debitori, care conform legii, se divid de plin drept, activ si pasiv , astfel incat fiecare creditor poate pretinde numai partea sa din creanta si fiecare debitor datoreaza numai partea sa din datorie.

- Obligatii indivizibile –acele obligatii care nu pot fi executate fractionat. Exemplu : obligatiile cu pluralitate de creditori, debitori , care conform legii, nu se divid nici sub aspect activ, nici sub aspect pasiv , astfel ca fiecare creditor poate pretinde intreaga creanta, nu numai partea sa, si fiecare debitor poate fi silit sa execute intreaga datorie, nu numai partea sa.

Capitolul II

Izvoarele obligatiilor

1.Notiune

Prin izvor de obligatii intelegem acel fapt juridic-in sens larg-care da nastere unui raport juridic de obligatii. Mai exact, acele actiuni omenesti si evenimente sau fenomene naturale, carora legea le confera eficacitate juridica, in sensul ca dau nastere, modifica sau sting raporturi juridice.

Izvoarele obligatiilor genereaza drepturi subiective si obligatii corelative acestora, neputand fi confundate cu izvoarele dreptului. Izvoarele obligatiilor stabilesc raporturi juridice concrete de obligatii intre subiecte determinate, in limitele oferite de norma juridica generala.

2. Clasificarea izvoarelor in lumina dispozitiilor actualului Cod civil Din dorinta de a elimina confuziile generate de vechea clasificare, noul legiuitor reglementeaza intr-o maniera concisa si ferma izvoarele obligatiilor civile, incercand sa remodeleze vechile dispozitii pentru a corespunde unor nevoi concrete. Animat de dorinta de a surprinde dinamica vietii sociale, acesta extinde sfera izvoarelor obligatiilor civile, prin includerea unui izvor, si anume: „orice alt act sau fapt de care legea leaga nasterea unei obligatii”. Scopul largirii ariei izvoarelor obligatiilor consta in crearea posibilitatii legiuitorului de a include in aceasta categorie diverse izvoare care pot aparea de-a lungul timpului, tinand cont de faptul ca, actualmente, traversam o perioada de tranzitie, caracterizata prin diversitate si schimbare.

Prin urmare, art. 1165 NCC consacra ca izvoare a obligatiilor urmatoarele:a) contractul;b) actul unilateral;c) gestiunea de afaceri;d) imbogatirea fara just temei;e) plata nedatorata;f) fapta ilicita;g) orice alt act sau fapt de care legea leaga nasterea unei obligatii.

Actele juridice –manifestari de vointa ,animate de intentia de a produce anumite efecte juridice, efecte care nu se pot produce potrivit legii decat daca o asemenea intentie a existat. In aceasta categorie intra : contractul si actul juridic unilateral.

Faptele juridice –fapte licite sau ilicite, savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, efecte care se produc insa in virtutea legii, independent de vointa celor care au savarsit faptele. Intra in aceasta categorie :gestiunea de afaceri, plata nedatorata, imbogatirea fara justa cauza, fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.

Imbogatirea fara justa cauza reprezinta faptul juridic ilicit prin care are loc marirea patrimoniului unei persoane prin micsorarea corelativa a patrimoniului unei alte persoane, fara ca pentru acest efect sa existe o cauza justa sau un temei legal. Din acest fapt juridic se naste un raport obligational, in care creditorul are posibilitatea intentarii unei actiuni in justitie, prin care poate pretinde restituirea imbogatirii realizate.

Actele juridice reprezinta acorduri de vointa sau manifestari de vointa ale persoanei fizice si juridice, facute cu intentia de a produce efecte juridice, cu respectarea sau in executarea legii(ex: contractul, actul unilateral). Faptele juridice reprezinta toate acele imprejurari, cu exceptia manifestarilor de vointa, indiferent ca sunt sau nu conduite umane, de savarsirea carora legea leaga nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice, cum ar fi: distrugerea bunurilor altuia, ruina unui gard(fapte ilicite cauzatoare de prejudicii), gestiunea de afaceri, plata nedatorata, imbogatirea fara justa cauza.

Noul izvor de obligatii, sintetizat in sintagma „orice alt act sau fapt de care legea leaga nasterea unei obligatii”, are rolul de a tine pasul cu realitatea reglementarilor dintre cele mai variate din ultima perioada, caracterizata, printre altele, de diversificarea imprejurarilor care genereaza raporturi juridice obligationale, fata de care conceptia traditionala, intemeiata pe distinctia act juridic-fapt juridic, se dovedeste a fi nesatisfacatoare.