istorie bisericeascĂ universala - betel · pdf file- cruciadele - reforma monastica -...
TRANSCRIPT
Seminarul biblic penticostal
organizat de Filiala Suceava
München 2015
ISTORIE BISERICEASCĂ UNIVERSALA
Curs anul I
Indrumator: Pintilei Fanica
1
Cuprins
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. EPOCA ANTICA(5 i.d.Cr.-590 d.Cr.)
1. RASPANDIREA CRESTINISMULUI IN IMPERIU PANA LA ANUL 100
- Pregatirea religioasa, culturala si politica a aparitiei lui Cristos
- Intemeierea Bisericii din Ierusalim
- Lucrarea apostolului Pavel
- Organizarea Bisericii primare – epistole, slujitori carismatici si administrativi
2. SUPRAVIETUIREA BISERICII PE TIMPUL PERSECUTIEI (100-313)
- Cauzele persecutiei
- Ereziile – legaliste si filozofice
- Erori teologice
- Schismele ecleziastice
- Apologetii si polemistii
- Unitatea Bisericii pe timpul persecutiei
- Rezultatele persecutiei
3. SUPREMATIA BISERICII IN PERIOADA DE DUPA PERSECUTIE (313-590)
- Biserica si statul
- Evanghelizarea barbarilor
- Conciliile si evolutia crezului
- Parintii Bisericii
- Crestinismul manastirilor
- Mahomedanismul
CAPITOLUL II. EPOCA MEDIEVALA (590-1517) - Inscaunarea primului episcop (papa) al Romei
- Activitatea misionara
- Aparitia sfantului Imperiu Roman
- Reinnoirea Bisericii de Apus
- Separarea Bisericii de Apus de cea de Rasarit
- Cruciadele
- Reforma monastica
- Scolasticismul
- Declinul papalitatii
- Predecesorii reformei
2
CAPITOLUL III. ISTORIA BISERICII MODERNE INCEPAND CU 1517 - Reforma protestanta
- Luther
- Zwingli
- Anabaptistii
- Calvin
- Wycliffe
- Contrareforma
- Crestinismul in America de Nord
- Infrangerile Romano-Catolice in Franta
- Viata religioasa in Europa(1789 – 1914)
- Amenintarile crestinismului din sec. al XIX-lea
- Noi treziri spirituale in America
- Sectele
- Comportamentul Bisericii in cele doua razboaie mondiale
CAPITOLUL IV. MANIFESTARI ALE DUHULUI SFANT PE PARCURSUL
CELOR 2000 DE ANI DE CRESTINISM - Manifestari ale Duhului Sfant in perioada Antica
- Manifestari ale Duhului Sfant in perioada Medievala - Manifestari ale Duhului Sfant in perioada Moderna
CAPITOLUL V. MAREA TREZIRE PENTICOSTALA DE LA INCEPUTUL
SEC.AL-XX-LEA -Manifestari ale Duhului Sfant in Romania
-Inceputul Penticostalismului in Romania
-Prima expansiune penticostala romana
-Lucrarile Duhului Sfant in Romania
-Prima perioada de persecutie din Romania
-Controverse
-Reorganizarea penticostala
-Cultul Penticostal in epoca primului sau presedinte Gheorghe Bradin
-Cultul Penticostal in epoca celui de-al doilea presedinte Pavel Bochian
-Uniunea Penticostala din Romania
Curs prelucrat dupa cartile:
“CRESTINISMUL DE-A LUNGUL SECOLELOR”de Earle E. Cairns
„ISTORIA PENTICOSTALISMULUI ROMANESC” vol. 1si 2 de profesor Valeriu
Andreiescu,
„2000 DE ANI DE EVIDENTE ALE MANIFESTARII DUHULUI SFANT IN
VIATA BISERICII” de Eddie L.Hyatt
„TRADITIA MISCARII PENTICOSTALE” de Vinson Synan,
3
ISTORIA BISERICII CRESTINE UNIVERSALE
INTRODUCERE
Cuvantul „istorie” in limba romana vine de la cuvantul grecesc „historia”, derivat la randul lui din
verbul grecesc „historeo”, care a insemnat pentru grecii din Attica „a invata prin cercetari si investigatii”.
Sensurile cuvantului „istorie”:
- Eveniment sau incident (care au loc o singura data).
- informatii (cu privire la acele evenimente, care pot sa apara sub forma unui document sau a
unui obiect in care istoricul va avea un rol important in descrierea lor).
- investigatii (cercetari sau verificari a acelor date din trecut).
- interpretarea ( este o reconstituire subiectiva a trecutului in lumina datelor,a ideilor
preconcepute a istoricului, a „climatului de opinie” din timpul sau si a elementelor libertatii
vointei umane).
* Istoria ca eveniment este absoluta, avand loc numai o data in timp si spatiu; dar istoria ca informatie,
cercetare si interpretare este relativa si supusa schimbarii.
Definitie
Istoria Bisericeasca Universala este cercetarea si expunerea metodica a vietii Bisericii Crestine in
general, privite prin actiunea si dezvoltarea ei interna si externa.
De ce este necesar sa studiem Istoria Bisericii?
- Importanta studierii Istoriei Bisericii vine din studiul constituirii si organizarii Bisericii Crestine,
a doctrinei cultului si evolutiei crestinismului in decursul a aproape doua mii de ani.
- Ea leaga datele reale ale trecutului Evangheliei crestine de aplicarile ei in viitor.
- Putem intelege prezentul mult mai bine daca avem informatii despre radacinile lui in trecut.
- Prin cercetarea istoriei devenim constienti de descendenta noastra spirituala.
- Corectarea sau evitarea relelor existente in istoria Bisericii.
- Curajul si devotamentul crestinilor in momente critice (de persecutie) ne provoaca sa punem tot
ce avem la dispozitia Domnului.
-Necunoasterea Bibliei si a istoriei Bisericii este un motiv major pentru care multi sustin teologii
false sau practici gresite.
-Istoria Bisericii este pentru Noul Testament ceea ce Noul Testament este pentru Vechiul
Testament.
-Sentimentul unitatii care vine dintr-o cunoastere a continuitatii istoriei va duce la imbogatirea
spirituala.
*Nici persecutia externa, nici oficialitatile interne necredincioase, nici teologia falsa nu au rezistat
in fata puterii permanente de innoire a Bisericii revelata in istoria trezirilor spirituale.
*Prezentul este de obicei produsul trecutului si samanta viitorului.
Istoricii au clasificat istoria Bisericii Crestine in trei mari perioade:
- perioada antica(anul 5 i.Cr. pana la anul 590 d. Cr.) – perioada in care Biserica a suferit
transformari incepand cu invataturile apostolilor, elaborarea unui sistem de dogme, asezarea
crezurilor si aparitia monasticismului, pana la institutionalizarea Bisericii cu denumirea de Biserica
Romano-Catolica .
4
- perioada Evului Mediu – 590 -1517 perioada cuprinsa intre urcarea pe scaunul papal a lui papa
Grigore I care s-a remarcat prin evanghelizarea hoardelor teutonice migratoare si zorii reformei,
„primului val de reformatori”.
- perioada moderna – dupa 1517, care a inceput cu reforma lui Luther, reforma ce anunta o era total
diferita in care accentul era pus nu pe Biserica ca institutie, ci Biserica constituita ca un trup format
din indivizi.
CAPITOLUL I. PERIOADA ANTICA
1. RASPANDIREA CRESTINISMULUI IN IMPERIU (anii 5 i. Cr. – 100 d. Cr.)
Apostolul Pavel mentioneaza in Gal. 4:4 si Evanghelistul Marcu in 1:15 ca venirea lui Cristos a
fost posibila cand totul a fost gata pe pamant .
Popoarele care au contribuit la pregatirea religioasa, politica si culturala a aparitiei lui Cristos au fost:
- evreii
- grecii
- romanii
A. Contributiile religioase ale evreilor
Poporul evreu nu a cautat sa-L cunoasca pe Dumnezeu prin filozofie sau procese ale ratiunii omenesti
ci I-au acordat neconditionat inchinarea.
Iudaismul a asigurat ereditatea crestinismului, adapostind pentru un timp religia nou-nascuta.
Contributii religioase:
a) Monoteismul – credinta intr-un singur Dumnezeu;
b) Speranta mesianica – un Mesia care sa aduca dreptate pe pamant;
c) Sistemul etic –pentru greci si romani pacatul era un esec, pe cand pentru evrei “era o violare a voii
lui Dumnezeu printr-o inima necurata si apoi prin acte exterioare ale pacatului”;
d) Scripturile - Biserica nou-nascuta avea o carte sacra – Vechiul Testament
- Cartea sacra a religiilor pagane a fost scrisa de fondatorul lor dar D-l Isus nu a scris nici o carte ci
Duhul Sfant a inspirat scrierile V.T. si N.T.;
e)Filozofia istoriei – istoria nu este o serie de cicluri fara sens sau un proces de evolutie liniara ci
Dumnezeu vegheaza la aducerea la indeplinire a planului prestabilit;
f)Sinagoga –infiintata in perioada absentei evreilor de la Templul din Ierusalim, in timpul robiei
babiloniene, a ajuns locul de adunare a evreilor si de unde au inceput apostolii evanghelizarea lumii
intregi.
B. Contributiile culturale ale grecilor
1. Limba(greaca)
- Evanghelia universala avea nevoie de o limba universala ca sa poata avea un impact maxim
asupra lumii. Greaca a fost limba universala a lumii antice.
-Dialectul limbii grecesti vorbit atunci era KOINE, un dialect pe intelesul tuturor, in care s-a scris
Noul Testament si in care s-a tradus Vechiul Testament de catre iudeii din Alexandria (traducere numita
SEPTUAGINTA). Limba greaca in care a fost scris Noul Testament a fost limba omului de rand a
secolului intai.
-Atunci cand a aparut Imperiul Roman majoritatea romanilor culti cunosteau atat latina cat si
greaca.
2. Filozofia greaca a distrus vechiile religii
5
-Filozofia greaca a pregatit aparitia crestinismului prin faptul ca a distrus religiile mai vechi. Orice
om, fie grec sau roman odata ce ajungea sa cunoasca filozofia greaca ajungea la concluzia ca religia lui
politeista este neinteligibila rational, asa ca o abandona in favoarea filozofiei.
-Filozofia nu reusea sa-i satisfaca nevoile spirituale ale omului, in urma caruia omul devenea fie un
sceptic, fie isi gasea mangaiere in religiile de mistere a Imperiului Roman. Filozofiile individualiste ale lui
Epicur si Zenon si religiile misterelor au demonstrat dorinta omului de a avea o relatie personala cu
Dumnezeu. Crestinismul a venit cu oferta acestei relatii si a si demonstrat ca din cauza propriei sale
insuficiente, cultura greaca a lasat multe inimi infometate.
-Sistemele filozofice si religioase grecesti si cele romane au distrus vechile religii politeiste si au
demonstrat incapacitatea ratiunii umane de a ajunge la Dumnezeu.
C. Contributiile politice ale romanilor:
1.Mediul
- Romanii aveau un sentiment al unitatii oamenilor printr-o lege universala, si insistau aproape zilnic ca
“orice cetatean roman sa respecte legea”.
- A fost Imperiul care a imprimat cel mai puternic in mintea oamenilor sentimentul unitatii intr-o
organizatie politica.
- Acordarea cetateniei romane neromanilor, proces inceput inainte de nasterea lui Cristos si incheiat in
anul 212 d. Cr.
- Imperiul cuprindea toata lumea din jurul Mediteranei avand aceeasi imparatie si un cod unic de legi.
Legea romana, cu accentul ei pus pe demnitatea individului si pe dreptul lui la justitie si la cetatenie
romana si cu tendinta ei de a contopi oameni de diferite rase intr-o singura structura politica, a anticipat
Evanghelia care proclama si ea unitatea rasei umane, propovaduind pedeapsa pentru pacat, cat si pe Cel ce
avea sa-i salveze.
6
2.Drumurile
- Prin extinderea imparatiei romane s-au desfiintat granitele statelor mici si Imperiul a cunoscut o
dezvoltare pasnica, iar soldatii romani pazeau drumurile Asiei, Africii si Europei, ceea ce facea ca primii
crestini sa se deplaseze mai usor dintr-un loc in altul.
- Drumurile erau din beton , porneau de la borna de aur din forumul roman si mergeau pana in colturile
cele mai indepartate ale Imperiului.
- Un beneficiar al acestei facilitati a fost ap. Pavel, calatorind in Europa, Asia si Africa.
3.Armata
- Romanii luau soldati din toate provinciile Imperiului, ii invatau cultura romana, apoi raspandeau ideile ei
in intreaga lume antica.
- Introducerea crestinismului in Britania si Dacia a fost un rezultat al lucrarii soldatilor crestini care erau
stationati acolo.
4.Religia
- Religia Imperiului era politeista. Se inchinau la Cybele(marea mama a pamantului), adusa din Frigia, si
la Isis, importata din Egipt.
- Cuceririle romane au dus la pierderea credintei celorlalte popoare in propriii zei, deoarece nu i-au putut
salva de asupritori.
- Cand multi au descoperit ca sacrificiile sangeroase aduse anumitor zei nu pot sa ii ajute cu nimic, s-au
lasat condusi de Duhul Sfant sa accepte realitatea oferita de crestinism.
7
CONCLUZII Implinirea istoriei a pregatit popoarele sa accepte mult mai usor invatatura Domnului Isus sub urmatoarele
aspecte:
* In nici o alta perioada de timp din istoria lumii inainte de venirea lui Cristos nu a existat un teritoriu
atat de intins sub o singura lege, un singur guvern si o limba universala.
* Pierderea credintei in propriii zei a produs un gol in multe inimi, iar invatatura D-lui Isus ca: “Toti
oamenii sunt pacatosi si salvarea le ofera posibilitatea de a face parte dintr-un organism universal -
Biserica Crestina”, a venit la momentul potrivit.
* Misiunea apostolului Pavel a fost usurata considerabil datorita acestor legaturi intre centrele
strategice ale Imperiului Roman.
* Soldatii luati din popoarele vecine Romei care erau convertiti la crestinism au ajutat la raspandirea
mai usor a Evangheliei precum in Britania si in Dacia.
* Daca Evanghelia a fost scrisa in limbajul omului de rand in perioada inceputului ei, traducatorii spun
ca atunci ea trebuie tradusa in limbajul omului de rand al zilelor noastre.
* Crestinismul a fost singurul capabil sa umple golul din viata spirituala a vremii.
Dovezile istorice extrabiblice ale existentei
lui Cristos
I. ISTORICITATEA LUI CRISTOS
Biserica insasi, calendarul nostru, stabilirea duminicii ca zi de inchinare si schimbarile remarcabile
din vietile celor care-L urmeaza pe Cristos, sunt marturii istorice cu privire la Cristosul din istorie.
Exista dovezi valide pentru existenta istorica a lui Cristos venite din partea unor romani culti care
ii desconsiderau pe crestini si le erau ostili.
1) Marturia pagana:
- TACIT (55-112) – cel mai de seama istoric roman, vorbeste de moartea lui “Christus” in timpul
domniei lui Tiberiu “a suferit moartea prin sentinta procuratorului Pilat din Pont”.
- PLINIU(112) – propretor in Bitinia si Pont, a scris lui Traian cerandu-i sfatul cu privire la cum sa-i
trateze pe crestini, omagiindu-i pentru viata lor integra (nu furau, nu comiteau adulter, nu-si
schimbau cuvantul) si “canta un cantec lui Cristos ca unui Dumnezeu”.
- SUETONIU – a scris in cartea sa - “Despre viata celor doisprezece cezari” - ca “evreii au fost
expulzati din Roma datorita unor tulburari legate de Chrestos”.
- LUCIAN (125-190) – l-a descris pe Cristos ca unul care a fost rastignit in Palestina pentru ca a
inceput un cult nou. Ii invatase pe crestini sa creada ca sunt frati si ca trebuie sa respecte legile Lui.
Lucian i-a ridiculizat pentru ca se “inchinau la acel sofist rastignit”.
2) Marturia iudaica
- JOSEPHUS(37-100) – un iudeu bogat, care a scris pentru romanii culti sa justifice iudaismul,
mentioneaza pe Iacov “ fratele lui Isus, asa numitul Cristos “. Despre Isus a scris: “Cristos a fost un
om intelept care a fost condamnat de Pilat sa moara pe cruce”.
Marturia crestina din afara Bibliei:
imaginile porumbelului
pestele
ancora
8
calendarul crestin compus de abatele scit Dionysius Exiguus care a murit in 550 d. Cr. (cand a
stabilit data nasterii lui Cristos s-a folosit de anul intemeierii Romei si a ales in mod eronat anul 754
d. i. Romei in loc de 749 d. i. Romei).
ziua de duminica
insemnele din catacombe
Biserica
II. CARACTERUL LUI CRISTOS
Citirea Evangheliilor lasa o impresie puternica despre:
originalitatea Lui – rabinii citau pe altii, dar Cristos a spus “Eu zic”.
sinceritatea Lui – este singura fiinta umana care nu a avut nimic de ascuns.
echilibrul – nici una din trasaturile de caracter nu ieseau in relief in dauna alteia.
III. LUCRAREA LUI CRISTOS
- copil fiind, a primit educatia religioasa in scoala sinagogii pentru copii;
- fiecare copil era invatat o meserie manuala si D-l Isus invatase meseria “tatalui” sau;
- a fost botezat;
- a fost ispitit;
- si-a ales ucenicii;
- a facut minuni si vindecari calatorind prin sate;
- mesajul Lui principal a fost “Imparatia”, nicidecum Crucea (cea prin care avea sa moara), care incepe
aici pe pamant si se termina in vesnicie;
- invatatura Bisericii a ramas aceeasi: relatiile intre oameni si pozitia in societate sa fie egale si bazate pe
dragoste, ceea ce a facut sa fie inlaturate barierele de clasa, sex, rasa(abolirea sclaviei).
- minunile au fost numeroase, constituind o parte importanta a lucrarii Lui. <Minunile pot fi definite ca
fenomene inexplicabile prin legile cunoscute ale naturii, facute in scopuri morale printr-o interventie
speciala a Divinitatii.>
Intemeierea bisericii din Ierusalim
- Duhul Sfant a stat la baza intemeierii Bisericii Crestine.
- Biserica Primara a inceput odata cu ziua Cinzecimii :
- intre anii 30-44, Biserica din IERUSALIM a avut o pozitie de conducere in comunitatea crestina
primara.
- la inceput, aproape 5000 si apoi o multime de preoti, evrei de rand, neamuri s-au intors la Domnul.
-Biserica din Ierusalim a luat conducerea crestinismului prin ucenicii si fratii lui Cristos.
- in Antiohia , urmasilor lui Cristos li s-a dat in batjocura numele de “crestini”, dar apoi acest nume a
devenit numele de onoare al urmasilor Lui.
- primii crestini dintre neamuri au fost famenul Etiopean si sutasul Corneliu.
- persecutia a venit asupra Bisericii mai intai din partea Sanhedrinului, care, cu aprobarea romanilor,
supraveghea viata civila si religioasa a tarii, apoi Irod l-a ucis pe Iacov si l-a inchis pe Petru.
- primul martir al Bisericii a fost Stefan, un factor valoros pentru raspandirea si cresterea crestinismului.
- primele persoane din Biserica pedepsite pentru pacatul inselaciunii au fost Anania si Safira.
- responsabilitatea conducerii din Ierusalim era impartita intre apostoli, batrani si diaconi.
- prima predica a fost tinuta de apostolul Petru dovedind cu putere ca Cristos cel rastignit este acela
profetit de proorocii Vechiului Testament iar mesajul predicilor atat a apostolului Petru cat si Pavel a fost
“Cristosul crucificat si inviat”.
* Biserica Primara:
9
- a promovat mari schimbari sociale;
- a insistat asupra egalitatii spirituale dintre sexe acordand o deosebita consideratie femeilor din
Biserica;
-a infiintat un grup de barbati care sa aiba grija de cei nevoiasi, administrand milostenia.
Evanghelia la Neamuri
Dupa persecutia starnita asupra crestinilor din Ierusalim si convertirea lui Saul, s-a inceput
propovaduirea Evangheliei la Neamuri.
Apostolul Petru a fost primul care a dus Evanghelia la Neamuri in casa lui Corneliu.
Apostolul Pavel a fost chemat special de Domnul Isus pentru a duce Evanghelia la Neamuri.
Biserica din Ierusalim a detinut conducerea spirituala pana in anul 69, cand armata lui Titus a
daramat Templul din Ierusalim, si conducerea spirituala a revenit bisericii din Antiohia, biserica din care
si-a inceput apostolul Pavel calatoriile misionare.
Motivele pentru care s-a starnit persecutia crestinilor :
- Iudaismul a manifestat o apatie tot mai mare fata de crestinism, mai cu seama de cand crestinismul a
devenit o grupare religioasa.
- Mediul politic creat si imparatii Romei, care imparteau controlul statului intre Imparat si Senat, nu au
fost factori prielnici pentru propovaduirea Evangheliei, care ii indemna pe crestini sa dea locul intai lui
Cristos.
- Romanii tineau foarte mult la inchinarea la imparat. Crestinii nu au putut accepta o asemenea inchinare,
motiv pentru care si-au atras dusmania statului.
- Noua clasa de aristocrati formata in urma razboaielor era superioara, deoarece aveau sclavi si bogatie,
motiv pentru care au adoptat o atitudine dispretuitoare fata de noua religie, in care cei mai multi erau din
clasa de mijloc.
Lucrarea apostolului Pavel
Convertirea lui Pavel a fost socotita un eveniment istoric obiectiv. Convertirea lui s-a produs ca
urmare a intalnirii lui cu Cristos pe drumul Damascului(Fapte 9:22 - 26).
- Pavel isi incepe propovaduirea Evangheliei mai intai intr-un oras strategic, de unde cei convertiti puteau
duce la randul lor Evanghelia si altora.
- Nu mergea decat unde era convins ca era voia lui Dumnezeu sa lucreze.
- Propavaduia mai intai Iudeilor in sinagogi si apoi Neamurilor, in orice loc unde gasea oameni adunati.
- dupa ce infiinta o Biserica, punea batrani si diaconi si o ajuta sa se autoconduca dupa plecarea lui.
- in perioada in care predica intr-un loc nou, el cauta sa se intretina singur pentru a nu fi o povara noilor
convertiti. Lucra la facerea corturilor.
- raspunsurile din scrierile apostolului Pavel s-au bazat atat pe informatii aduse de frati de la Biserici, cat
si pe instiintarile date de Duhul Sfant.
- la Pavel exista intotdeauna un echilibru intre formulele teologice si aplicatia practica.
- factorii importanti care au contribuit la formarea principiilor teologice ale apostolului Pavel au fost:
educatia primita de acasa, de la sinagoga si de la Gamaliel
spiritul lui de observare a naturii
experienta prin care s-a convertit
mintea lui creativa
revelatia divina
*Esenta Evangheliei lui Pavel poate fi rezumata in:
10
1. Pavel a inteles ca fericirea si utilitatea sunt scopuri principale pentru care aspira toti oamenii,
atat pentru viata aceasta cat si pentru cea viitoare, dar obtinerea lor depinde de gratia lui Dumnezeu.
Dumnezeu acorda gratia Lui doar omului care ii face voia.
2. Sistemul etic a lui Pavel a izvorat din unirea credinciosului cu Cristos prin credinta pe verticala
si pe orizontala, fiecare crestin este unit cu fratii credinciosi prin dragostea crestina exprimata intr-o
viata morala, Efeseni 1:15.
3. Pavel respinge teoria ciclica a istoriei precum ca evenimentele care au fost se vor mai repeta si
teoria moderna a progresului evolutionist nedefinit, in favoarea unei conceptii supranaturale cataclismice
cu privire la istorie care ia in considerare falimentul omului neregenerat si puterea lui Dumnezeu de a
indeplini planul Lui divin.
Cartile si pergamentele
Oamenii care i-au cunoscut pe apostoli si doctrina apostolica au continuat sa scrie literatura
crestina (95-150). Acestor oameni li s-a dat numele de “Parinti Apostolici”.
Parintii Bisericii care au formulat literatura apologetica si polemica cu pana si cu vocea, in
perioada dintre epoca Noului Testament si sfarsitul sec. al-IV-lea, au o valoare inestimabila in studiul
dezvoltarii vietii si gandirii crestine pentru perioada actuala.
Ei au formulat literatura apologetica si polemica in timp ce infruntau persecutia externa si erezia
interna. Au fost formulate credeurile pentru formulari exacte ale credintei.
Parinte al Bisericii - numele de parinte a fost dat episcopilor in APUS pentru a exprima o
loialitate plina de afectiune pentru slujirea si daruirea de care dadea dovada episcopul fata de biserica .
Incepand cu sec. al-III-lea, numele de “parinte al Bisericii” a fost folosit ca titlu pentru aparatorii ortodocsi
ai Bisericii si exponentii credintei ei.
Studierea vietii acestor oameni, care au trait in perioada dintre sfarsitul epocii apostolice si
Conciliul de la Calcedon (451 d. Cr.), poarta numele de “literatura patristica”.
Scrierile Noului Testament au fost incheiate inaintea sfarsitului primului secol dupa Cristos. Mai
tarziu Biserica nu a facut decat sa le confirme.
Literatura epistolara
A. CLEMENT (30-100) - Prezbiterul conducator al Bisericii din Roma:
- scrie o epistola catre biserica din Corint in urma tulburarilor iscate de unii crestini, care erau revoltati
impotriva prezbiterilor si diaconilor locali, mentionand ca prezbiterii si diaconii sunt dati de catre apostoli,
care la randul lor au fost trimisi de Cristos, iar Cristos a fost trimis de Tatal.
- lucrarea lui Clement scoate in evidenta ascultarea de episcop ca o garantie practica a unitatii crestine.
A fost scrisa in jurul anului 95 si este considerata cea mai veche scriere crestina in afara de cartile Noului
Testament.
B. IGNATIU (sec I-II) - episcop de Antiohia Siriei:
- a fost arestat din cauza marturiei crestine si apoi dat la fiarele salbatice la jocurile imperiale.
- a scris sapte scrisori in jurul anului 110. Scrisoarea catre romani era, in primul rand, o rugaminte ca ei sa
nu faca eforturi sa-l salveze de la martirajul din Roma, sa nu fie impedicat sa devina “painea curata a lui
Cristos”.
Scrierile sale contineau:
- avertizarea asupra invataturii gnostice si docetice (Isus a fost o fiinta pur spirituala iar pe cruce nu a
suferit decat ca o fantoma). Ignatiu insista asupra aratarii lui Cristos in trup.
- supunerea fata de episcop este o cale de a realiza unitatea si de a evita ereziile.
- este primul care pune in contrast slujba episcopului cu cea a prezbiterului.
11
- el subordoneaza pe prezbiteri si pe batrani episcopului monarhic, iar pe membrii Bisericii ambelor trepte
ierarhice.
- ierarhia in Biserica – episcop, prezbiter, diacon.
- este primul care a folosit cuvantul “catolic”.
C. POLICARP(70-155) – episcop de Smirna:
-scrie o scrisoare catre Filipeni;
-a fost martirizat in anul 155, prin ardere pe rug;
-a fost ucenicul apostolului Ioan;
-a marturisit, inaintea mortii, in fata proconsulului roman, ca “nu-L pot vorbi de rau pe Cristos pe care Il
slujesc de 86 de ani si care mi-a facut numai bine”;
-interesul lui a fost intarirea vietii practice, zilnice a crestinilor indemnandu-i totodata la o traire virtuoasa,
la fapte bune si credinta pana la moarte, daca trebuie.
D. EPISTOLA LUI BARNABA
- se crede ca scrisoarea a fost scrisa de un crestin din Alexandria, in anul 130, desi parintii Bisericii o
asociaza cu Barnaba din Noul Testament.
- aceasta epistola a avut menirea de a-i ajuta pe paganii care s-au convertit si pe care unii crestini evrei ii
indemnau sa tina Legea lui Moise. Epistola sustine ca viata si moartea lui Cristos sunt suficiente pentru
mantuire. Crestinilor nu li s-a cerut sa respecte Legea.
- scrie 17 capitole in care arata ca legea Mozaica a fost anulata odata cu venirea lui Cristos.
E. EPISTOLA CATRE DIOGNETUS
- scrisa de un autor anonim la sfarsitul secolului al-II-lea si inceputul secolului al-III-lea
- mai poate fi considerata si scriere apologetica.
- este o aparare rationala a crestinismului datorita caracterului pe care il faureste si beneficiile ce le ofera
convertitului in contrast cu nebunia idolatriei si insuficienta iudaismului.
F. A DOUA EPISTOLA A LUI CLEMENT CATRE CORINTENI
- este o predica sau o omilie si nu a fost redactata de Clement.
- a fost scrisa in anul 150
- mesajul ii indeamna pe crestini sa intre in conflict cu lumea din afara prin practicarea virtutilor crestine
si prin punerea in practica a mantuirii, care a devenit a fiecaruia prin Cristos.
- ea ilustreaza continutul predicilor din sec. al II-lea, care aveau un continut bogat despre:
*o conceptie corecta despre Cristos,
*credinta in invierea trupului,
*puritatea vietii crestinului.
G. PAPIAS (60-130)
- episcop de Hieropolis in Frigia,
- posibil ucenic a lui Ioan,
- documentul “Interpretarile cuvintelor Domnului” trateaza viata si cuvintele lui Cristos si a fost scrisa de
Papias pe la inceputul secolului al II-lea, care le primise si el de la crestini mai batrani si care ii
cunoscusera pe apostoli.
- Ireneu sustine in scrierile lui ca Papias a avut o conceptie puternic milenista.
- din fragmentele scrierilor lui Papias pastrate de Eusebiu reiese clar ca Marcu a fost interpretul lui Petru,
si ca Matei si-a scris lucrarea in limba ebraica.
Literatura catehetica
DIDAHIA (invatatura celor 12 apostoli)
12
-descoperita in 1873 si publicata in 1883 de catre Bryennios Philoteus intr-o biblioteca eclesiastica din
Constantinopol.
-acest manual a fost probabil elaborat pe la mijlocul secolului al-II-lea , iar unii cred ca pe la sfarsitul
secolului I datorita asemanarii multor aspecte din el cu practicile Noului Testament.
-cartea este impartita in patru parti :
Partea I – analiza cailor Vietii si Mortii.
Partea a II-a - botezul, postul si comuniunea
Partea a III-a – deosebirea profetilor , slujitorii demni si problemele disciplinare (profetul fals este acel
profet care cauta hrana si adapost fara a da nimic in schimb bisericii sub forma inspiratiei spirituale)
Partea a IV-a – nevoia de a trai o viata de statornicie si de veghere in vederea venirii Domnului.
Conducerea Bisericii
Biserica exista pe doua nivele:
- pe un nivel, ea este un organism divin: etern, invizibil care formeaza un singur corp cu ajutorul Duhului
Sfant.
- pe celalalt nivel, Biserica este o organizatie institutionala, temporala, istorica, vizibila si umana.
Apostolii sub calauzirea Duhului Sfant au avut menirea sa organizeze Biserica. Orice organizatie
mare are o conducere, pe masura ce creste, are loc impartirea functiilor si deci specializarea conducerii
pentru ca organizatia sa functioneze eficient.
Scopul final al Bisericii ca organism care se inchina este realizarea unei vieti de o calitate aleasa.
Astfel crestinul este o parte a unui organism si a unei organizatii.
Noii slujitori trebuiau sa fie alesi de oameni, sa fie ordinati de apostoli si sa posede calificari
spirituale speciale care includeau calauzirea de catre Duhul Sfant. Nu trebuia sa existe o clasa speciala de
preoti sa slujeasca Bisericii deoarece membrii ei erau preoti cu drept de acces direct la Dumnezeu prin
Cristos.
SLUJITORII : A. CARISMATICI (cu daruri)
B. ADMINISTRATIVI
A. SLUJITORII CARISMATICI :
Erau apostoli, prooroci, evanghelisti, pastori si invatatori cu responsabilitati ca:
1. pazirea adevarului Evangheliei
2. propovaduirea Evangheliei
APOSTOLII - oamenii care au fost martorii vietii, ai mortii si mai ales ai invierii lui Cristos - au fost
chemati special de Cristos.
PETRU - a facut prima propovaduire speciala evreilor din Ierusalim
- este primul care duce Evanghelia la neevrei (in casa lui Corneliu).
- traditia fixeaza Roma ca loc al mortii, a fost rastignit cu capul in jos.
IACOV - fiul lui Zebedei
- primul decapitat din cei 12 de Irod AGRIPA I – anul 44 d. Cristos.
- spaniolii il considera patronul lor sfant .
IACOV, fratele lui Isus
- considerat impreuna cu Petru ca fiind conducator al Bisericii din Ierusalim.
- a ocupat un loc de mediator intre evrei si neamuri la CONCILIUL de la Ierusalim.
- nu era unul din cei doisprezece.
- a fost omorat cu lovituri de bate dupa ce fusese aruncat de pe acoperisul Templului.
13
IOAN - conducator in Biserica Primara
- traditia asociaza lucrarea cu Efesul
- a fost exilat de Domitian in insula Patmos (langa coasta de apus a Asiei Mici unde scrie
cartea Apocalipsa).
ANDREI – a predicat in Scitia si Orientul Apropiat
- a murit rastignit pe o cruce in forma de X care de atunci este cunoscuta sub numele lui.
FILIP – avea darul de evanghelist
-a murit de moarte naturala la Hieropolis dupa distrugerea Ierusalimului
TADEU - a lucrat in Persia unde a fost martirizat.
MATIA – a lucrat in Etiopia unde a fost martirizat.
SIMON ZILOTUL - a fost martirizat.
BARTOLOMEU - a propovaduit in India.
MATEI - a propovaduit in Etiopia
TOMA - a lucrat in Partia si foarte probabil in India.
IACOV, fiul lui Alfeu – nu se cunoaste nimic de lucrarea si moartea lui.
PROOROCII - au fost printre cei mai influenti lideri ai Bisericii.
- au indeplinit atat functia de predicare a Evangheliei cat si de proorocire sau prezicere a viitorului.
Fapte 13:1, 15:32;
- Agab a profetit de o foamete ce urma sa vina si apoi de intemnitarea lui Pavel.
EVANGHELISTII: FILIP - era evanghelist
- se stie putin despre aceasta slujba
- probabil consta in lucrarea unui misionar care principala sarcina era sa propavaduiasca
Evanghelia in locuri noi pana atunci neatinse.
INVATATOR SI PASTOR: pot fi doua slujbe gasite la una si aceeasi persoana.
Slujba de prezbiter – trebuie sa fie facuta de barbati cu o buna reputatie intre membrii Bisericii si o
marturie buna din afara.
-ei conduceau inchinarile publice.
-slujba de batran sau prezbiter era considerata cea mai inalta slujba in adunarea locala. Noul Testament
asociaza cele doua nume cu aceeasi functie.
-trebuiau sa guverneze si sa impuna ordine si disciplina in Biserica.
B. SLUJITORII ADMINISTRATIVI
Dupa moartea apostolilor slujitorii administrativi au preluat si unele responsabilitati spirituale.
Slujba de diacon - este subordonata prezbiterilor
- li se cereau aceleasi caracteristici stricte ca si prezbiterilor
- aceasta slujba a fost ocupata si de femei.
- erau alesi de adunare
- lucrau mai mult in Biserica locala decat in Biserica ca un tot unit.
- sarcina majora a diaconilor a fost distribuirea ajutoarelor si mai tarziu au ajutat pe
prezbiteri la impartirea Mesei Domnului.
Inchinarea Bisericii Primare
14
Inchinarea adevarata este inaltarea spiritului uman prin practici religioase care sa duca sufletul in
prezenta lui Dumnezeu.
In primul veac, crestinii se adunau de doua ori in prima zi a saptamanii, ca zi in care a inviat
Domnul Isus. Se adunau:
- in case, Fapte. 12:12;
- la Templu- Fapte. 5:12;
- in salile publice ale scolilor - Fapte. 19:19;
- in sinagogi – Fapte. 14:1.
Este foarte probabil ca serviciul de dimineata includea citirea Scripturii (Col.3:16), indemnuri din
partea prezbiterului conducator, rugaciuni si cantari (Efeseni 5:19). Masa iubirii care continua cu Cina
Domnului aveau loc la serviciul de seara.
Mai tarziu masa iubirii a fost lasata la o parte, iar Cina Domnului a continuat dimineata.
Informatiile de la mijlocul sec. al-II-lea care se gasesc in „Prima Apologie” a lui Iustin Martirul si
in Didahia ne descriu ca in ”ziua soarelui”, dupa citirea memoriilor apostolilor sau scrierile profetilor,
urma un indemn bazat pe cele citite apoi adunarea se ridica pentru rugaciune.
Cina Domnului urma dupa sarutul pacii – se binecuvanta painea si vinul prin rugaciune la care
oamenii raspundeau cu un „Amin”.
Dupa Cina, diaconii aduceau elementele Cinei la cei ce nu puteau fi prezenti la adunare.
La incheiere se facea o colecta pentru vaduve, orfani , bolnavi si intemnitati.
Dupa Didahia botezul in apa se oficia prin scufundare si numai daca nu exista un rau cu apa
curgatoare sau o cantitate mare de apa, putea fi oficiat prin turnarea apei peste capul celui ce era botezat.
Doar cei ce erau astfel botezati luau parte la Cina Domnului.
Viata Bisericii Primare
Invatatura Bisericii consta in :
- ajutorarea celor in nevoi – la cina Domnului se facea strangere de ajutoare si cu banii adunati,
diaconii ingrijeau de fiecare dupa nevoi. Femeile coseau haine pentru cei ce aveau nevoie de ele.
- sclavii si stapanii sunt frati crestini – posedarea de sclavi nu le era interzisa crestinilor, dar
indemnul lui Pavel catre Filimon de a acorda libertate lui Onisim a fost samanta invataturii ca „stapanii si
sclavii sunt egali inaintea lui Dumnezeu”.
- ascultare si respect pentru autoritati – crestinii erau indemnati de Pavel sa-si indeplineasca
obligatiile civice de ascultare si respect fata de autoritatea civila, sa-si plateasca impozitele si sa se roage
pentru conducatori - Rom.13:7.
- separarea de practicile pagane si romane – puritatea vietii, dragostea si curajul Bisericii Primare
erau principii respectate de crestinii sinceri pana acolo ca erau gata sa moara pentru ele, iar pentru
societatea pagana a Romei Imperiale a fost un motiv major ca imparatul Constantin sa recunoasca oficial
importanta crestinismului in stat. Separarea de practicile pagane (idolatria, imoralitatea pagana) dar nu si
de semenii pagani cu care crestinii puteau avea legaturi inofensive.
- sa se fereasca de orice li se pare rau - crestinul nu trebuie sa faca nimic ce ar putea sa-i impedice
pe altii sa vina la Cristos si sa nu faca nimic ce ar putea sa-i duca in ratacire pe crestinii mai slabi –
1 Cor. 8:13.
2. SUPRAVIETUIREA BISERICII PE TIMPUL PERSECUTIEI (100-313)
Cauze ale persecutiei
A. POLITICE:
- odata cu separarea de iudaism, crestinismul a fost privit ca o grupare secreta, ca un pericol si a
intrat sub interdictia Statului Roman.
15
- religia crestina era exclusivista – cand trebuia facuta o alegere intre loialitatea fata de Cristos si
fata de Cezar, Cezar ocupa locul al II-lea.
- refuzau sa ofere tamaie pe altarul imparatului. Cei care ofereau sacrificiu pe altarul imparatului
puteau apoi sa practice o a doua religie particulara.
- adunarea crestinilor noaptea si in secret nu putea constitui decat un complot impotriva sigurantei
statului
- crestinii au refuzat sa serveasca ca soldati pana dupa anul 313.
B. RELIGIOASE: - inchinarea la Dumnezeu cu ochii inchisi fara vreun obiect vizibil era in ochii romanilor „ateism”
- Cina Domnului – trupul si sangele lui Cristos, existau acuze ca ucideau si mancau copii ca „jertfa
lui Dumnezeu”.
- adunarea in secret a atras acuzatii imorale precum: incestul, canibalismul si alte lucruri impotriva
naturii.
- expresia „sarutul pacii” - a fost considerat incest si o conduita imorala, respingatoare pentru
mintea romana cultivata.
C. SOCIALE:
- crestinii sustineau egalitatea tuturor oamenilor – sclavi, robi si stapani, lucru care a atras simpatia
claselor de jos iar conducatorii aristocrati i-au privit cu dispret.
- neparticiparea la adunarile pagane de la temple, teatre si locuri de distractii a atras crestinilor
antipatia celor din jur, acuzandu-i ca urasc omenia si ca sunt capabili de a incita masele la revolta.
D. ECONOMICE:
- preotii, fabricantii de idoli, ghicitorii, pictorii, arhitectii si sculptorii s-au simtit amenintati de
noua religie care condamna inchinarea la idoli.
- ciuma, foametea si tulburarile civile erau atribuite prezentei crestinismului in Imperiu.
Persecutarea Bisericii
Crestinii au fost persecutati atat de evrei cat si de autoritatile seculare ale vremii. Evreii au fost primii
persecutori ai bisericii din Ierusalim. Saul este un exemplu recunoscut de el insusi ca „persecutor al
crestinilor”, ca multi altii dintre cei din neamul lui, din ravna pentru Lege.
NERO
- a fost primul mare persecutor al Bisericii crestine intre anii 54-68;
- a incendiat o parte a Romei si cand zvonul s-a raspandit in popor a trebuit sa gaseasca un tap
ispasitor si cum crestinii nu erau vazuti bine s-a abatut asupra lor o campanie de distrugere. In aceasta
perioada au murit Petru si Pavel.
DOMITIAN - in anul 95 a inceput a doua persecutie asupra crestinilor pentru neplata impozitului de catre
evrei, perceput pentru templul lui Jupiter Capitolinus. Crestinii inca mai erau asociati cu religia iudeilor.
In timpul acestei persecutii a fost exilat apostolul Ioan in insula Patmos unde a scris Apocalipsa.
Intre anii 100-250 crestinismul a fost interzis prin lege.
Orice persoana care se declara crestin era condamnat la moarte .
PLINIU CEL TANAR- 112
16
- a condus prima persecutie organizata in care crestinii au fost adusi in tribunale ca acuzati, in Bitinia.
Orice crestin care era gasit, era adus in fata tribunalului si intrebat de trei ori daca nu isi reneaga
credinta si nu se inchina la zeii romanilor. Daca raspunsul era negativ, era condamnat la moarte. In
timpul acestei persecutii si-a pierdut viata Ignatiu.
O alta persecutie a inceput pe la mijlocul sec. al-II-lea in Smirna cand o gloata furioasa i-a tarat pe
crestini in fata autoritatilor. In aceasta perioada a fost martirizat Policarp.
MARC AURELIUS - influientat de profesorul lui Fronto i-a atribuit crestinilor atat calamitatile naturale cat si cele
cauzate de om si a poruncit persecutarea lor. In aceasta perioada a murit Iustin Martirul .
DECIUS
- dupa anul 250, a inceput o persecutie generala, in timpul Imparatului Decius si a tinut un an.
Decius a poruncit ca fiecare cetatean roman o data pe an sa aduca o jertfa pe altarul Romei pentru zei si
pentru geniul Imparatului.
- cei ce se conformau primeau un certificat numit „libellus”. In acea perioada a murit Origen.
DIOCLETIAN (245-305)
Cu cat un imparat era mai puternic, cu atat avea pretentii ca toti cetatenii Romei sa-i
aduca inchinare, motiv pentru care incepea prigoana crestinilor. Unul din acesti imparati a
fost Diocletian. Edictele lui Diocletian care cereau persecutarea crestinilor au fost date in
anul 303 cu privire la: - sistarea intalnirii crestinilor
- distrugerea Bisericilor
- destituirea slujitorilor Bisericii
- intemnitarea crestinilor
- distrugerea Scripturilor in foc
Crestinii care, conform declaratiilor lui Eusebiu, in aceasta perioada au umplut
inchisorile incat nu mai erau locuri pentru criminali au fost pedepsiti cu pierderea
proprietatii,exil, intemnitare, executie cu sabia sau aruncati la fiarele salbatice. Cea mai
usoara persecutie considerata era mutarea intr-un lagar de munca, unde munceau in mina
pana la moarte.
In anul 305 Diocletian a abdicat si ritmul persecutiilor a slabit.
GALERIUS - a emis un edict de pe patul de moarte in anul 311 prin care crestinii erau
tolerati,cu conditia sa nu violeze pacea imperiului.
Persecutia nu a incetat pana in anul 313, cand Constantin si Licinius au dat „Edictul de la Milano”,
care aducea libertate de inchinare tuturor religiilor vremii. Constantin, odata cu edictul de libertate
religioasa, a declarat ca „cea mai mare grija a imparatului trebuie sa fie inchinarea adusa lui Dumnezeu”.
Rezultatele persecutiei:
- sangele martirilor a fost samanta Bisericii
- in jurul anului 200 puteau fi intalniti crestini in toate partile imperiului.
- Biserica a crescut in anii persecutiei asa ca, la sfarsitul persecutiei, in anul 313, Biserica numara intre 5-
15% din populatia imperiului, care numara intre 50-75 de milioane de locuitori.
- in urma persecutiei s-au iscat in sanul Bisericii controverse pe tema reprimirii acelor crestini care se
lepadasera. Unii doreau ca acestia sa fie exclusi de la orice partasie cu Biserica, altii doreau ca ei sa fie
reprimiti dupa o perioada de testare.
- ascultarea de Cristos sau de Cezar a ramas o problema permanenta in istoria Bisericii.
- persecutia diocletiana a fortat Biserica sa se ocupe de canonul Noului Testament si sa stabileasca care
din scrieri sunt canonice.
- a aparut literatura apologetica (de aparare).
- perioada persecutiilor arunca o lumina asupra eternei probleme – relatia dintre stat si Biserica.
17
EREZIILE
Ereziile au aparut ca raspuns la dorinta unor conducatori zelosi ai Bisericii de a corecta greselile
din Biserici prin punerea in loc a ideilor lor personale(fara a fi produsul dezbaterilor intr-un cerc mai larg
de credinciosi), a temelor biblice interpretabile, care mai apoi au dus la schisme, iar de la schisme la noi
secte.
Ereziile sunt legaliste si filozofice.
I. Erezii legaliste – provin din extremele evreiesti care accentuau:
- Legea evreiasca este cea mai inalta expresie a vointei lui Dumnezeu si omul este inca obligat sa o
respecte.
- Isus a fost fiul lui Iosif si a atins un grad de divinitate cand Duhul a coborat asupra Lui la botez.
- Iudeii convertiti se gandeau mereu inapoi la religia lor si aveau tendinta sa adauge la invatatura
crestina unele practici din Lege.
- Nu exista mantuire fara taiere imprejur si fara a tine legea lui Moise.
II. Erezii filizofice - din filozofia greaca - printre cei intorsi la crestinism dintre neevrei erau si unii
filozofi, care dorind sa imbrace filosofia cu haine crestine au ajuns sa dilueze crestinismul.
1. GNOSTICISMUL - a aparut in jurul anului 150, cu implicatii inapoi pana in vremea Noului
Testament.
Cine erau gnosticii si ce sustineau ei:
- s-au nascut din dorinta de a explica originea raului
- era un sistem logic sau rational cautand in acelasi timp sa inteleaga prin intelepciune omeneasca
relatia dintre Dumnezeu si om.
- separarea clara a materiei de spirit deoarece materia era totdeauna asociata cu raul iar spiritul cu
binele, prin urmare Dumnezeu nu putea fi creatorul acestei lumi materiale.
- deoarece materia este rea, Cristos nu putea fi asociat cu un trup omenesc, de unde au adoptat o
doctrina numita docetism: „Cristos a venit in trupul lui Isus, dar pentru un scurt timp, apoi L-a parasit
pe omul Isus, lasandu-L sa moara pe cruce.
- nu credeau in invierea trupului.
- gnosticii au contribuit fara voie la inaintarea Bisericii. Cand Marcion si-a formulat propriul canon al
scrierilor sfinte, Biserica s-a vazut nevoita sa ia in discutie autoritatea tuturor cartilor de la acea vreme
stabilind canonul Noului Testament.
* Invatatura gnosticilor a reaparut intr-o oarecare masura in doctrinele paulicienilor in sec. al VII-lea,
in cele ale bogomililor din sec. al XI-lea si al XII-lea si mai tarziu in doctrinele albigenzilor din sudul
Frantei.
2. MANIHEISMUL(216-276)
- fondat de MANI din Mesopotamia, pe la mijlocul secolului al-III-lea, care si-a dezvoltat propriul sau
sistem filozofic, bazat pe o combinatie de crestinism, zoroastrism si alte idei religioase orientale.
- Mani credea in doua principii vesnice si opuse:
a) omul primitiv s-a nascut din emanatia de la o fiinta care la randul ei era o emanatie mai inalta
din conducatorul Imparatiei luminii.
b) opus regelui luminii era regele intunericului, care a reusit sa-l insele pe omul primar, astfel omul
a devenit o fiinta in care lumina este amestecata cu intunericul.
- puneau accent pe superioritatea celibatului
- considera instinctul sexual un lucru rau
- a ajutat la aparitia in Biserici a unei clase preotesti, separati de restul credinciosilor. Erau considerati
laici neinitiati, care traiau vieti ascetice si faceau anumite ritualuri esentiale pentru eliberarea luminii.
18
Ascultatorii care impartaseau sfintenia acestui grup select puteau si ei sa obtina mantuirea prin faptul
ca ingrijeau de nevoile fizice ale acestui grup.
- Augustin, inaintea convertirii, a fost timp de 12 ani un discipol al manicheenilor, dar dupa convertire
a consumat multa energie pentru combaterea acestui sistem de gandire.
3.NEOPLATONISMUL
De-a lungul secolelor, in Biserica, au existat tendinte mistice.
-misticism - credință despre existența unor forțe supranaturale cu care omul ar comunica prin revelație
și extaz.
Neoplatonismul afirma ca misticismul a actionat in trei forme diferite asupra gandirii oamenilor in
dorinta lor e a-L cunoaste pe Dumnezeu.
a) misticism epistemologic – toata cunoasterea noastra despre Dumnezeu este imediata si ne vine
direct prin intuitie sau iluminare spirituala. Ratiunea si in unele cazuri chiar si Biblia, sunt subordonate
luminii interioare.
b) misticism metafizic – se crede ca spiritul omului este absorbit din cand in cand in chip mistic in
fiinta divina in timpul unor experiente ocazionale. Dupa moarte, spiritul omului devine parte din fiinta
divina.
c) misticism ontologic – isi are originea in Alexandria
- discipolul acestei inspiratii intelectuale a fost Ammonius Saccas(174-242)
- invatatura lor era ca mai intai a fost o Fiinta Absoluta, dupa care totul a fost creat printr-un proces de
emanatii.
*Biblia accentueaza un misticism etic si spiritual, unde individul este legat de Dumnezeu prin unirea
sa cu Cristos si prin Duhul Sfant care locuieste inauntrul lui.
*Neoplatonismul a contribuit la aparitia misticismului in crestinism, dar a disparut ca miscare separata
in sec. al VI-lea.
Erori teologice
A. MONTANISMUL
- intemeietor MONTANI, in anul 155 dupa Cristos.
- a aparut in Frigia din dorinta de a combate formalismul din Biserica si faptul ca Biserica se baza pe
conducere omeneasca si nu pe calauzirea Duhului Sfant. Miscarea Montanista reprezenta protestul
permanent in Biserica atunci cand aparea o supraelaborare a formelor si o lipsa a dependentei de
Duhul lui Dumnezeu.
- Montani sustinea ca el este paracletul sau avocatul prin care vorbeste Duhul Sfant Bisericii
- sustinea ca Imparatia lui Cristos se va stabili la Pepuza, in Frigia, si el insusi va avea un loc
important in acea Imparatie.
- daca unul din soti murea, celalalt nu avea voie sa se casatoreasca
- respectarea multori posturi
- trebuia sa se consume doar hrana uscata
- Conciliul de la Constantinopol(381 d. Cr.) a declarat ca Montanistii trebuie considerati pagani
* Miscarea Montanista a fost si este un avertisment ca Biserica nu trebuie sa uite ca organizarea ei si
formularea doctrinei nu trebuie despartite de satisfacerea partii emotionale a omului si dorinta lui de
contact spiritual imediat cu Dumnezeu.
B.MONARHIANISMUL
-Paul de Samosata, episcop in Antiohia a sustinut ca Cristos nu ar fi fost divin ci doar un om bun, ca
doar de la botez prin dreptate si patrunderea Logosului divin in El a ajuns la divinitate, devenind
mantuitor.
- negau un Dumnezeu in trei persoane desi nu stiau sa-si explice crezul
19
- intemeietorul monarhianismului „modal” a fost Sabelius – invatatura lui care ii poarta numele
(Sabelianism); a fost scrisa in jurul anului 200 cu tema „Trinitatea ca forma de manifestare, Tatal in
Vechiul Testament, Fiul ca izbavitor, Duhul Sfant dupa invierea lui Cristos”.
- negau Dumnezeirea reala a lui Cristos
- Nu erau trei persoane in Dumnezeire ci trei manifestari
- Aceasta invatatura a fost adusa la viata mai tarziu sub forma de penticostalism contemporan numita
„Numai Isus”.
Schismele ecleziastice
A. CONTROVERSA IN LEGATURA CU PASTELE
- a inceput pe la mijlocul secolului al II-lea asupra intrebarii, care era data corecta de sarbatoare a
Pastelor.
- Biserica din Rasarit sustinea ca Pastele trebuie tinut in a 14-a zi a lunii Nisan dupa calendarul
evreiesc, indiferent in care zi a saptamanii cadea.
- Episcopul Roman, Anicetus sustinea ca Pastele sa fie sarbatorit prima duminica dupa 14 Nisan
- controversa a tinut pana in anul 325 la Conciliul de la Niceea unde s-a adoptat punctul de vedere al
Bisericii Apusene.
B. DONATISMUL
- Donatus condamna pe Cecilian, care era episcop de Cartagina, pentru ca ar fi fost ordinat de Felix,
care a fost acuzat de tradare in timpul persecutiei lui Diocletian. Donatus argumenta ca incapacitatea
lui Felix de a ramane credincios pe timpul persecutiei invalida puterea lui de a ordina, deoarece
comise un pacat de neiertat.
- Donatus si grupul lui s-au despartit alegand ca episcop pe Majorinus si dupa moartea lui chiar
Donatus a fost episcopul grupului.
- Mai tarziu un sinod tinut la Roma a hotarat ca „validitatea unui sacrament nu depinde de caracterul
celui ce oficiaza sacramentul respectiv”.
Concluzii:
-rezultatele controverselor, erorilor si ereziei nu au fost intotdeauna distructive.
- Biserica a fost nevoita sa hotarasca un canon de autoritate al Scripturii si mai multe credeuri, precum
principiile credintei formulate de IRENEU si TERTULIAN, care rezumau invataturile esentiale ale
Bisericii.
-nevoia de a raspunde teologiilor false a stimulat nasterea teologiei crestine.
-pozitia episcopului a fost intarita prin accentul pus pe slujba lui ca un punct de mobilizare impotriva
ereziei si erorii.
* Invataturile false s-au nascut din incercarile unor oameni ambitiosi de a-si afirma autoritatea, din
exagerarea, urmata de interpretarea gresita a anumitor parti din Scriptura si din felul lipsit de dragoste
cu care Biserica a tratat minoritatea ratacita.
Apologetii – sec. II-III
Apologet – aparator al credintei crestine in fata ereziilor si in fata conducatorilor statului.
Apologie – ramura a teologiei care se ocupa cu apararea crestinismului
Apologetii - cautau sa combata acuzatiile de ateism, canibalism, incest, indolenta si actiune antisociala de
care erau acuzati crestinii de semenii lor pagani.
- cautau sa convinga autoritatile statului ca acesti crestini nu erau vinovati de acuzele care li se
aduceau. Unul din argumentele majore era ca, din moment ce acuzatiile false nu puteau fi dovedite,
crestinii erau indreptatiti la toleranta. Ei au scris ca niste filozofi, dovedind ca cea mai veche religie si
20
filozofie este crestinismul si orice adevar din gandirea greaca era imprumutat de la crestinism sau de la
iudaism.
Apologetii de rasarit:
Aristide, un filozof crestin din Atena(140 d. Cr.), a adresat o apologie imparatului Antonius Pius, in care a
scris despre contrastul dintre inchinarea crestina si cele iudaice, caldeana, greaca si egipteana.
Iustin Martirul(100-165 d. Cr.) a fost principalul apologet al sec. al II-lea. A fost un cautator al adevarului
descoperit prin filozofie, dar, din cauza taxelor prea mari, nu a avut acces la scoli. Pana intr-o zi, cand un
batran, in timp ce se plimba pe malul marii, i-a prezentat Scriptura drept adevarata filozofie. Abia atunci a
gasit el pacea dupa care tanjea.
A scris imparatului Antonius Pius in apararea crestinilor referitor la:
- eliberarea crestinilor de handicapurile legale de a fi atei sau idolatri, odata ce aceste invinuiri nu
sunt justificate.
- dupa o comparatie intre Cristos si Socrate, scoate in evidenta ca ce este bun in oameni I se
datoreaza lui Cristos, fondatorul crestinismului, si nu lui Socrate.
- el atribuie lucrarii demonilor persecutia si eroarea.
- in cartea „Dialog cu Trifo”, el cauta sa-i convinga pe evrei ca Cristos este Mesia, dezvoltand idei
ca: relatia dintre declinul legii vechiului legamant si nasterea Evangheliei; legatura dintre Logos, Cristos si
Dumnezeu si chemarea neevreilor de a fi si ei poporul lui Dumnezeu.
Tatian (110-172), in cartea „Cuvant catre greci”, combate superioritatea culturala a grecilor deoarece din
moment ce crestinismul este superior religiei si gandirii grecesti, crestinii ar trebui tratati cu justete.
Atenagora - s-a convertit prin citirea Scripturii - in jurul anului 177, a scris cartea „Cerere pentru
crestini”, in care arata ca zeii sunt creatii omenesti si sunt vinovati de aceleasi imoralitati ca si adeptii lor.
Crestinii nu se fac vinovati nici de incest si nici de a-si fi mancat copiii in cadrul unor ritualuri sacrificiale,
motiv pentru care imparatul ar trebui sa le arate clementa.
Teofil din Antiohia(180) – a scris in prima carte despre natura si superioritatea lui Dumnezeu, in cea de a
doua compara slabiciunile religiei pagane cu crestinismul , iar in a treia carte raspunde obiectiilor lui
Autolicus (un magistrat pagan pe care Teofil il urmarea sa-l aduca la Cristos) fata de credinta crestina.
Teofil a fost primul care a folosit cuvantul „trias” pentru Trinitate.
Apologetii de apus :
Tertulian(160) – a fost cel mai de seama apologet al Bisericii Apusene si a aparat loialitatea crestinilor
fata de Imperiu. In apologia trimisa guvernatorului roman, el ia apararea crestinilor, argumentand ca ei
sunt cetateni loiali Imperiului si oricum persecutia este un insucces deoarece ei se inmultesc ori de cate ori
autoritatile incearca sa-i distruga prin persecutie.
Minucius Felia - in anul 200 d.Cr. a scris un dialog, cu numele Octavius, cu scopul de a-l castiga pe
prietenul lui, Cecilius, de la paganism la crestinism.
POLEMISTII - la sfarsitul secolului II si inceputul secolului III au scris pentru a combate invataturile false si pe
invatatorii eretici.
- subliniau Noul Testament ca sursa a doctrinei crestine, spre deosebire de apologeti, care puneau mare
accent pe profetiile Vechiului Testament.
- erau ingrijorati de erezie, ca o amenintare interna la pacea si puritatea Bisericii.
Irineu: polemist antignostic.
- s-a nascut in Smirna
- a devenit episcop in anul 180
- a scris lucrarea „Impotriva ereziilor”.
21
*cartea I - este in principal istorica si este cartea care prezinta cel mai bine invataturile sustinute de
gnostici.
*in cartea a II-a, Irineu insista asupra unitatii lui Dumnezeu in contrast cu gandirea gnostica de
separare a creatorului lumii de Dumnezeu.
*in cartea a III-a, Irineu condamna doctrinele gnostice prin folosirea Scripturii si a altor scrieri
crestine.
*cartea a IV-a condamna invataturile lui Marcion cu citate din Isus Cristos,
*cartea a V-a este o aparare a doctrinei Invierii, respinsa de gnostici.
Pantaenus: - primul conducator al scolii din Alexandria. Scoala din Alexandria s-a deschis cu misiunea
de a instrui convertitii de la paganism la crestinism. Barbatii din scoala alexandrina doreau sa dezvolte un
sistem teologic prin prisma filozofiei, de unde sa ajunga la o expunere sistematica a crestinismului.
In loc sa accentueze o interpretare istorico-gramaticala a Bibliei, ei au elaborat un sistem alegoric
de interpretare, bazat pe presupunerea ca Scriptura are mai multe sensuri de interpretare si anume:
*unul literal, istoric care corespunde trupului uman,
*unul moral, ascuns care corespunde sufletului
*si unul spiritual care numai crestinii avansati spiritual il pot intelege.
Aceasta metoda de interpretare a Scripturilor a avut ca rezultat idei teologice absurde si
deseori nescripturale.
Clement de Alexandria - Telul lui Clement era producerea de filozofi crestini. A scris cartea „Cuvant catre
greci”, in jurul anului 190, pentru a arata superioritatea crestinismului ca adevarata filozofie, asa incat
paganii sa fie influentati sa-l accepte. A scris un tratat moral de instruire pentru tineri numit Paidagogos,
in care Cristos este prezentat ca adevaratul Invatator, care a dat reguli pentru viata crestina.
Origen – cca 185-254 a fost elevul si succesorul lui Clement la conducerea scolii catehetice. Tatal lui,
Leonida, a fost martirizat si se spune ca Origen a dorit sa fie martirizat si el cu tatal lui dar mama sa i-a
ascuns hainele. Origen a fost autorul a sase mii de suluri de pergament, a dus o viata ascetica, simpla care
includea dormitul pe scanduri goale, a scris primul tratat de teologie sistematica in care isi face de
cunoscut ideile sale precum: Cristos este subordonat Tatalui, credea in preexistenta sufletului si
restaurarea finala a tuturor spiritelor, moartea lui Cristos a fost un pret de rascumparare platit lui Satan si
nega invierea fizica.
Parintii Bisericii au scris numai pentru crestini, cu scopul de a edifica Biserica.
Polemistii au scris pentru a combate ereziile care adesea veneau din interior.
Apologetii au scris in apararea crestinilor la invinuirile aduse de semenii lor necrestini.
Unitatea Bisericii pe timpul persecutiei
Motivele care au facut ca Biserica sa ramana unita pe timpul persecutiei din partea statului roman
si a invataturilor eretice au fost :
I. Ascultarea de episcopi
II. Elaborarea unui credeu
III. Elaborarea unui canon al Noului Testament
IV. Adunarile crestine
I. EPISCOPUL.
Pozitia episcopului a fost intarita de nevoia de a avea pe cineva care sa rezolve problemele persecutiei
si ereziei. Pe la mijlocul secolului al II-lea, episcopului monarhic al bisericii din Roma i s-a recunoscut o
onoare speciala. Consideratii care au adus un surplus de prestigiu episcopului de Roma, ridicandu-l la rang
de episcop principal si mai apoi de papa:
22
- apostolul Petru, probabil primul episcop al Romei a primit o pozitie privilegiata din partea lui
Cristos, fiind chiar piatra pe care a fost zidita Biserica si caruia i s-au dat cheile Imparatiei;
- Roma era legata de cele mai multe traditii apostolice
- Prestigiul istoric al Romei era in linia de succesiune de la Petru.
- Odata cu distrugrea Ierusalimului, episcopul din Ierusalim a incetat sa mai fie considerat rivalul
episcopului de Roma.
Spre sfarsitul sec. al-II-lea au fost constatate trei realitati evidente:
-a fost acceptata doctrina succesiunii apostolice –fiecare episcop este legat de Cristos intr-o linie
neantrerupta prin apostoli.
-in fiecare Biserica unul dintre prezbiteri era episcop, numit apoi „episcop monarhic”. Episcopul
Romei a fost recunoscut ca primul intre egali, datorita importantei „scaunului apostolic”.
-succesiunea apostolica in ierarhie, ca garantie impotriva schismelor, dar si ca metoda de
promovare a unitatii. In conceptia lui Ignatiu si Irineu, ierarhia este cea mai buna aparare impotriva ereziei
si promoveaza adevarata doctrina.
II. CREDEUL. REGULA DE CREDINTA
Rolul episcopului in Biserica a fost intarit prin dezvoltarea unui credeu.
Credeul este o marturisire de credinta pentru uz public, continand articole necesare pentru
mantuire si pentru binele teologic al Bisericii. Credeurile sunt expresii relative si limitate ale regulii divine
de credinta si de practica din Scriptura.
Credeurile au fost folosite cu scopul atat de a recunoaste pe credinciosi cat si ca un rezumat
convenabil al doctrinelor esentiale ale credintei.
Intre anii 313-451, datorita controverselor teologice, au fost elaborate credeurile conciliare sau
universale.
Cel mai vechi tip de credeu este credeul baptismal, pentru care credeul apostolic (Matei 16:16) este
un exemplu si un rezumat practic al principalelor puncte ale credintei crestine.
Formulari care seamana a credeuri se gasesc in Rom.10:9-10; 1Cor 15 :4 ; 1Tim. 3:16.
III. ELABORAREA CANONULUI NOULUI TESTAMENT
Autoritatea episcopului si a credeului a fost intarita de canon.
Din ratiuni de ordin practic, Biserica a fost nevoita sa elaboreze lista cartilor care alcatuiesc Noul
Testament, mai cu seama ca ereticii, precum Marcion, care si-a alcatuit propriul lui canon al Scripturii, ii
duceau pe oameni in ratacire. Deoarece apostolii sau cei din imediata lor apropiere ieseau, incetul cu
incetul din scena, era nevoie de documente care sa fie recunoscute drept autoritare si potrivite pentru
inchinare.
Elaborarea canonului a fost un proces lent incheiat in anul 175 cu exceptia catorva carti a caror
paternitate a ramas in disputa.
Testul principal ca o carte sa faca parte din canonul Noului Testament era semnul apostolicitatii, si
anume:
- sa fi fost scrisa de un apostol sau de cineva din imediata lor apropiere.
- sa aiba capacitatea de a lamuri, de a clarifica, cand e citita in public.
- sa fie in acord cu credeul Bisericii.
- continutul sa fie in acord cu descoperirea universala a Duhului Sfant, pentru Biserica.
In jurul anului 324, Eusebiu considera ca cel putin 22 de carti sunt acceptabile, pe aceeasi linie cu
cartile Vechiului Testament.
In anul 367, Atanasie, episcop de Alexandria, a enumerat ca si canonice 27 de carti – tot atatea cate
avem si noi astazi.
Nu toate scrierile au fost acceptate o data, ci incepand cu epistolele apostolului Pavel, adunate de
conducatorii Bisericii din Efes, apoi Evangheliile, apoi epistolele lui Iacov, Petru, Ioan si Iuda. Cartile
23
Evrei si Apocalipsa erau inca in disputa, din dorinta de a nu fi introdusa nici o scriere neinspirata de Duhul
Sfant.
Conciliul de la Cartagina din anul 397 a consfintit canonul celor 27 de carti ceea ce era un fapt real,
acceptat de Biserica de mai multa vreme .
IV. ADUNARILE CRESTINE.
Cei convertiti dintre pagani au contribuit la separarea clericilor de laici, insistand asupra sfinteniei
pozitiei ocupate de episcop, si de aici s-a ajuns ca Cina Domnului si botezul sa fie considerate ritualuri ce
puteau fi indeplinite corespunzator numai de catre un slujitor acreditat.
Botezul avea loc de obicei la Paste sau la Rusalii. La inceput celor convertiti, ca sa fie botezati, li
se cerea credinta in Cristos si dorinta de a fi botezati, iar catre sfarsitul celui de al II-lea secol erau botezati
numai dupa o perioada de invatatura si test pentru a se vedea autenticitatea experientei lor cu Dumnezeu.
Botezul se oficia numai adultilor prin scufundare, doar ocazional se practica botezul prin stropire.
La sfarsitul sec. al II-lea, a aparut botezul copiilor mici, la care Tertulian s-a opus, dar a fost
sustinut de catre Ciprian. In aceasta perioada a fost introdus anul bisericesc, cu intreg ciclu de sarbatori.
Cea mai timpurie dintre sarbatori pare sa fi fost Pastele. Craciunul a fost introdus in jurul anului 350, ca
un corespondent pentru Ziua Soarelui, sarbatoare pagana (solstitiu de iarna) cand incepea sa creasca ziua.
Prin aceasta asociere, paganii puteau” mult mai usor” sa-L accepte pe Domnul Isus.
Locul de adunare era in catacombe (kilometri de pasaje subterane la diferite adancimi), acolo unde
isi ingropau adesea si mortii. In catacombe au fost gasite simboluri ale pestelui, porumbelului si anumite
figuri asociate cu crestinismul.
Primele biserici au fost construite dupa modelul basilicei romane. Basilica era o cladire
dreptunghiulara cu un hol la capatul dinspre apus, unde se inchinau incepatorii, iar la capatul dinspre
rasarit era o incapere pentru altar si scaunul episcopului. Intre cele doua incaperi erau strane pe ambele
parti. Cea mai veche cladire folosita ca biserica, se pare ca a fost o casa-biserica din Dura-Europa, datand
din 232 d. Cr.
Dupa iesirea Bisericii din catacombe, Tertulian a indemnat pe crestini sa evite distractiile lumesti
ale vremii si sa nu se amestece in viata politica.Totusi crestinii au contribuit la bunul mers al societatii
civile prin viata lor curata si integra in familie, in relatia lor cu semanii si o bogata activitate filantropica.
Unirea Bisericii cu statul, intre anii 313-590, a adus cele mai mari probleme Bisericii, probleme
care nu au existat in timpul persecutiei.
3. SUPREMATIA BISERICII CATOLICE ( 313 – 590)
Biserica si statul
CONSTANTIN (274-337)
- impacarea Bisericii cu statul a dus la intregul control al statului asupra Bisericii;
- Constantin era fiul nelegitim al conducatorului militar roman Constantinus si al unei sclave eliberate,
o crestina orientala Elena;
- in anul 312, a vazut pe cer o cruce cu scrisul „CUCERESTE CU ACEST SEMN”, dupa care a invins
dusmanul la podul Milvian pe raul Tibru;
- el a tinut si functia de „Pontifux Maximus” – preot principal al religiei de stat, pagane;
- a acceptat botezul cu putin inainte de moarte;
- se presupune ca politica lui era un amestec de superstitie si profit;
- i-a executat pe tinerii care au incercat sa emita pretentii la tronul lui;
- toate acestea ne conduc la ideea ca imparatul Constantin nu a fost atras de crestinism din dorinta de
intoarcere la Dumnezeu, ci a considerat ca Biserica ar putea fi noul centru al unitatii si ca ar putea salva
cultura clasica si imperiul.
Edicte date de Constantin pentru a favoriza Biserica:
24
- edictul de la Milano – 313: Libertatea de inchinare;
- a inapoiat proprietatile confiscate de la Biserica;
- se prevedea subventionarea Bisericii de catre stat;
- scutirea clerului de serviciu public;
- interzicerea ghicirilor;
- declararea „Zilei Soarelui” (duminicii) ca zi de odihna si inchinare;
- a pus Biserica in slujba imperiului.
*In anul 330 Constantin a infiintat orasul Constantinopol, fapt ce a dus la despartirea Rasaritului
de Apus si a deschis calea spre schisma din 1054.
*Dupa despartirea Bisericii, Constantinopolul a devenit centrul puterii politice in Rasarit, iar, in
anul 476, episcopul Romei a fost investit cu putere politica si Spirituala.
Imparatii care au urmat lui Constantin la tron au dat si ei alte edicte in legatura cu Biserica:
- fiii lui Constantin au emis edicte ce interziceau sacrificiile pagane si frecventarea templelor
pagane;
- 361 – Imparatul Iulian a retras Bisericii crestine privilegiile, restabilind deplina libertate de
inchinaciune, favorizand raspandirea filozofiei si religiei pagane, doar pentru putin timp;
- Imparatul Gratian a renuntat la „Pontifex Maximus”;
- 380 – Theodosius I – edictul care declara crestinismul „unica religie de stat”. Orice alta forma de
inchinare atragea pedeapsa statului;
- 392 – edictul de la Constantinopol – interzicea complet paganismul;
- 529 – Iustinian ordona inchiderea scolii de filozofie din Atena, socotita o lovitura data
paganismului.
Avantajele libertatii Bisericii:
- a ridicat tonul moral al societatii;
- demnitatea femeii – i s-a acordat mai multa recunoastere in societate;
- spectacolele cu gladiatori au fost eliminate;
- sclavilor li s-a aplicat un tratament mai bland;
- legislatia romana a devenit mai dreapta;
- raspandirea lucrarii misionare a fost grabita.
Dezavantajele libertatii Bisericii:
- cererea guvernului de a interveni in problemele spirituale si teologice ale Bisericii in schimbul
pozitiei, protectiei si ajutorului;
- cand Biserica a ajuns la putere a devenit prea adesea persecutoarea paganismului, tot asa de
aroganta cum au fost si paganii cu crestinii;
Biserica si barbarii
Intre anii 375-1066, teutonii, vikingii, slavii si mongolii au migrat in masa inspre Europa, siau ocupat
teritorii:
- vizigotii s-au asezat in Spania in anul 426;
- vandalii s-au asezat in nordul Africii;
- ostrogotii au luat conducerea Imperiului Roman;
- lombarzii, burgunzii si frandinii s-au asezat in Franta de azi;
- anglo-saxonii s-au asezat in Anglia de azi;
- hunii din Mongolia, sub conducerea lui Attila, au invadat Imperiul Roman pana la victoria de la Chalons,
in 451, cand au fost izgoniti.
Evanghelizarea barbarilor
25
Dezvoltarea civilizatiei in Europa s-a datorat in mare masura Bisericii, prin convertirea la
crestinism a triburilor barbarilor.
- Armenia – a fost castigata pentru Evanghelie de Grigore Luminatorul.
- fost primul stat devenit in mod oficial crestin pana in anul 410, aprox. 2,5 milioane de
persoane.
-a fost tradus Noul Testament in limba armeana.
- Etiopia – Frumentius si fratele lui(300-380) au ajuns aici in urma unui naufragiu si au predicat
Evanghelia.
- insulele britanice – evanghelizate de soldati si negustori romani;
- Biserica britanica a fost reprezentata la Consiliul de la Arles in anul 314.
- Gotii -au fost castigati la crestinism inainte ca vizigotii sa navaleasca in Imperiul Roman prin Ulfilas
(un crestin arian 310 – 380).
-Ulfilas a creat el insusi un alfabet potrivit, a dat o forma scrisa limbii gotilor si a tradus Scriptura
in limba lor. Deoarece gotii erau foarte razboinici nu a tradus Imparati si Samuel.
- Galia (teritoriul Frantei de azi)locuita de burgunzi – Martin de Tours (335-400) , si-a organizat calugarii
soldati si au distrus sanctuarile pagane, obligandu-i pe burgunzi sa creada in Evanghelie. Lucrarea lui
Augustin printre burgunzi a avut un impact mai mare deoarece le-a adus o evanghelie a dragostei.
- Irlanda – Patrick(389-461), a lucrat printre celtii din Irlanda, devenind mai tarziu patronul Irlandei;
- Scotia – Columba(521-597), a fost patronul Scotiei. Biserica „celta” din Irlanda si Scotia a devenit o
biserica misionara;
Concluzii:
-la sfarsitul acestei perioade Biserica si-a adus contributia la convertirea invadatorilor teutoni si
asimilarea de catre acestia a elementelor culturii greco-romane.
-din dorinta de a cuprinde tot mai multe teritorii de evanghelizare, masele de pagani castigate la
religia crestina au fost prea mari ca Biserica sa-i poata educa si invata sfanta Scriptura, asa ca au intrat in
Biserica relativ usor sarbatorile si ritualurile pagane precum inchinarea la sfinti, asemanata cu inchinarea
la eroi.
-pe langa convertirea la crestinism a triburilor pagane, Biserica a trebuit sa invete un crestinism
ortodox si triburile crestine cu idei „ariene” .
-Biserica a fost partial paganizata.
Controversele si dezvoltarea crezului
Metoda adoptata de Biserica pentru rezolvarea diferentelor de opinie aparute in Biserica in legatura
cu invataturile Scripturilor a fost conciliul ecumenic sau universal prezidate de obicei de imparatul roman.
- 325-451: convocarea conciliilor universale ale conducatorilor Bisericii, unde au formulat principiile
universale ale Bisericii, prin credeul de la Niceea si cel Atanasian.
- Credeul de la Niceea – restabilirea unitatii Bisericii amenintata de Arie (preot in Alexandria care a
contestatat Dumnezeirea Domnului Isus Cristos).
- S-a stabilit data Pastelui.
- Dogmele si doctrinele formulate in aceasta perioada au fost rezultatul gandirii si cercetarii intense a
Bibliei si a scrierilor Bisericii pentru a interpreta corect sensul Scripturilor si pentru a evita opiniile
eronate.
- S-au tinut sapte concilii reprezentative pentru intreaga Biserica crestina si anume:
1. Niceea-325-pentru a clarifica disputa ariana;
2. Constantinopol-381-pentru sustinerea personalitatii Duhului Sfant si umanitatii lui Cristos;
3. Efes-431-pentru a sublinia unitatea personalitatii lui Cristos;
4. Calcedon-451-pentru afirmarea relatiei dintre cele doua naturi ale lui Cristos;
5. Constantinopol-553-pentru a dezbate disputa monofizica;
6. Constantinopol-680-pentru a condamna monotelitii;
7. Niceea-787-pentru a dezbate probleme legate de controversa iconoclasta.
26
Probleme teologice care framantau gandirea crestina spre sfarsitul perioadei antice:
1.RAPORTURILE INTRE PERSOANELE TRINITATII
Problema relatiei intre Dumnezeu Tatal si Fiul Isus a devenit acuta dupa persecutie.
- Alexandru(318-319) – episcop de Alexandria a predicat „Marele mister al unitatii Trinitatii”;
- Arius – un predicator popular a sustinut diferentierea clara intre cele trei persoane;
- Disputa s-a ales cu condamnarea lui Arius de catre un sinod;
- In 325, la Niceea, Constantin a prezidat un conciliu, unde a platit toate cheltuielile (aici Biserica s-a
vazut clar dominata de stat). La conciliu au fost scoase in evidenta trei puncte de vedere:
1. Arius, Eusebiu din Nicodenia si o minoritate din cei prezenti au insistat ca Cristos nu a existat din
vesnicie, ci a avut un inceput prin creatie. Cristos a fost divin dar nu Dumnezeu. Cristos este o
fiinta creata din nimic, subordonat Tatalui si de esenta diferita de Tatal.
2. Atanasie - exponentul doctrinei ortodoxe - Cristos este din vesnicie impreuna cu Tatal si este de
aceeasi esenta cu El, desi El este o personalitate distincta. Daca Cristos ar fi mai putin decat
declarase atunci nu mai putea fi Mantuitorul oamenilor. Cristos este coegal, coetern si
cosubstantial cu Tatal. Pentru aceste pareri el a fost exilat de cinci ori in decursul vietii sale.
3. Eusebiu din Cezara – necajit de aceasta controversa, a propus o alta parere, care credea el ca va
impaca amandoua taberele luand ce era mai bun de la Arius si Atanasie: „Cristos nu a fost creat
din nimic asa cum sustinea Arius, ci El era nascut din Tatal inainte de timp in eternitate” si este de
aceeasi esenta cu Tatal.
- In 381, Theodosiu a definit credinta adevaratilor crestini ca fiind vederile formulate la Conciliul din
Niceea la inceputul verii anului 325 d.Cr.
- Macedonius(341-360) invata ca „Duhul Sfant este un preot si un slujitor”, la acelasi nivel cu ingerii.
- 381 - Conciliul ecumenic de la Constantinopol a condamnat opiniile lui Macedonius, declarand ca
Duhul Sfant este coegal, coetern si cosubstantial cu Tatal si cu Fiul.
- La conciliul de la Toledo, in anul 589 d.Cr., la credeul de la Constantinopol a fost adaugat si Fiul,
iar bisericile Apusene au insistat asupra divinitatii si personalitatii Duhului.
- Actualul credeu Niceean a fost aprobat in anul 451 d. Cr., la Caceldon, si a fost inspirat din credeul
de la Ierusalim, dupa scrierile lui Chiril.
2.RELATIA DINTRE NATURILE LUI CRISTOS
Faptul ca Cristos a fost pe deplin om, dar si pe deplin Dumnezeu, a fost un fapt neanteles de
mintea omeneasca inca din vremea apostolilor.
Apolinarius- episcop de Laodicea a accentuat divinitatea lui Cristos dar a minimalizat adevarata
Sa umanitate. Cristos a avut cu adevarat un spirit si un trup, dar cand a patruns logosul in El, logosul fiind
divin a dominat partea pasiva adica trupul si asa se explica divinitatea Lui. Conceptia lui a fost
condamnata oficial la conciliul ecumenic de la Constantinopol in anul 381.
Nestorie –patriharh la Constantinopol in anul 428, a scris despre naturile lui Cristos ca asa cum
Mariei, mama Lui nu i se poate atribui numele de „purtatoare de Dumnezeu” deoarece ea a purtat doar
partea umana a lui Cristos, El a fost mai degraba purtator de Dumnezeu decat Dumnezeul-om. La
conciliul de la Efes, in anul 431 au fost condamnata aceasta doctrina.
Eutih –arhimandrit al unei manastiri din Constantinopol, a sustinut ca dupa intrupare cele doua
naturi ale lui Cristos s-au contopit in una singura, - in cea divina. Aceasta doctrina avea menirea sa nege
natura umana a lui Cristos.
*Conciliul de la Calcedon in anul 451 a condamnat pe toate aceste invataturi si au elaborat ei o
„cristologie”. „Cristos a fost complet in ce priveste Dumnezeirea Lui si complet in ce priveste umanitatea
Lui, Dumnezeul adevarat si om adevarat, avand doua naturi inconfundabile, neschimbatoare, indivizibile
si inseparabile”.
27
Aceasta formulare a fost conceptia ortodoxa de la Conciliu incoace.
Parintii Bisericii
1. IOAN CRYSOSTOM (gura de aur) – numele de Crysostom i-a fost dat dupa moarte.
- s-a nascut in jurul anului 347 intr-o familie bogata din Antiohia;
- mama sa, Anthusa, ramasa vaduva la 20 de ani, nu s-a recasatorit, ci si-a petrecut timpul educandu-si
fiul;
- in anul 368 s-a calugarit;
- intre 374-380, a trait intr-o pestera, dintr-un munte langa Antiohia;
- a fost ordinat in 386 si a predicat in Antiohia pana in 398;
- 398 – a fost ales patriarh al Constantinopolului, pana in anul 404, cand imparateasa Eudoxia l-a
alungat deoarece o criticase pentru imbracamintea ei extravaganta si pentru faptul ca isi pusese o statuie a
ei din argint langa Biserica Sf. Sofia.
- traia o viata simpla si curata;
- a murit in anul 407;
- Biserica Rasariteana(ortodoxa) il considera cel mai mare orator al tuturor timpurilor. Se pot citi in jur
de 640 de predici ale sale. Majoritatea predicilor sale sunt comentarii ale scrierilor lui Pavel.
2. TEODOR (350-428) - exeget
- a fost ordinat ca prezbiter in anul 383 in Antiohia, apoi, in anul 392, a devenit episcop de Mopsuiestia in
Cilicia. A fost numit printul exegetilor antici;
- a insistat pe o intelegere profunda a textului gramatical pentru a descoperi sensul intentionat de scriitor,
opunandu-se totodata sistemului alegoric de interpretare a Bibliei.
3. EUSEBIU (265-339) – istoric al Bisericii
- a scris cartea „Istoria Ecleziastica” – o istorie a Bisericii din timpul apostolilor pana in 324.
- Eusebiu a avut acces la surse primare ca: biblioteca din Cezareea si arhivele imperiale. Este sursa noastra
cea mai buna de cunostinte in domeniul istoriei Bisericii in timpul primelor trei secole.
- a mai scris :
„Cronica” – o istorie universala din timpul lui Avraam pana la 323;
„Canoanele Cronologice”;
„Viata lui Constantin” – o anexa la istoria ecleziastica.
4. SOCRATE (istoricul, nu filozoful grec) – scrie istoria crestinismului, de la 305 d Cr. pana la 439
d. Cr., intr-o incercare de a completa lucrarea inceputa de Eusebiu.
Parintii postniceeni din Apus
Inclinatia spre practica a latinilor, in contrast cu inclinatia spre speculatii a grecilor, a facut de multe
ori diferenta intre Apus si Rasarit.
1. IERONIM (347-420) – comentator si traducator
- a fost botezat in anul 360;
- a fost secretarul lui Damasus, episcopul Romei;
- cea mai mare lucrare a sa a fost traducerea latina a Bibliei cunoscuta sub numele de „Vulgata”,
incheiata in 405;
- singura versiune a Bibliei aprobata de Biserica Catolica a fost traducerea lui Ieronim.
2. AMBROZIE (340-397) – administrator si predicator
28
- in 374, dupa moartea episcopului de Milano, poporul a dorit pe Ambrozie episcop – fapt ce l-a
determinat sa imparta banii la saraci, sa devina episcop si sa inceapa un studiu intensiv al Scripturilor si al
teologiei;
- a introdus in Biserica Apuseana cantarea imnurilor si psalmodierea antifonala;
- s-a opus tuturor incalcarilor Bibliei, egal din partea cui veneau;
- s-a opus Imparatului Theodosiu, care a ordonat masacrarea locuitorilor orasului Tesalonic, chiar daca a
venit apoi la Biserica sa se impartaseasca.
3. AUGUSTIN (354-430) - filozof si teolog
- s-a convertit in anul 386;
- mama lui, Monica, s-a rugat mult pentru convertirea lui;
- convertirea lui s-a produs pe cand sedea pe un scaun in gradina si a auzit o voce spunandu-i: „Ia si
citeste!”. A deschis Biblia la Romani 13:13-14, versete ce i-au adus pacea pe care o cauta de multa vreme;
- 391 – a fost ordinat ca preot;
- 396 – episcop de Hippona;
- este considerat cel mai mare dintre parintii Bisericii;
- a lasat peste 100 de carti, 500 de predici si 200 de scrisori;
- cea mai cunoscuta opera este lucrarea „Confesiuni”, cea mai mare lucrare autobiografica din toate
vremurile;
- a sustinut ca „nu trebuie dezbatut din nici un pasaj anumit o invatatura contrara sensului general al
Scripturii”;
- A fost de parere ca „atunci cand intepretam un pasaj din Biblie, trebuie sa luam in considerare intreaga
Scriptura”. Acesta a ramas un principiu cu valoare permanenta in Biserica.
* Invataturile lui Augustin care au dus la erezii:
- a ajutat la dezvoltarea doctrinei purgatoriului;
- sustinea ca mileniul este epoca dintre intrupare si cea de-a doua venire a lui Cristos, epoca in care
Biserica va cuceri lumea, ceea ce a dus la accentuarea rolului Bisericii de la Roma ca Biserica Universala
avand menirea sa aduca toate bisericile in sanul ei;
- teoria lui despre mileniu a dus la ideea de postmilenism.
Crestinismul manastirilor
Declinul moral al societatii si formalismul au dus la aparitia monasticismului. Pierzandu-si
increderea intr-o reforma sociala a statului roman, unii oameni au renuntat la societate, s-au retras in locuri
pustnice si mai apoi in manastiri, incepand din secolul IV. Viata monastica si-a avut inceputurile in Egipt.
Cauzele monasticismului:
- tendinta de a considera trupul rau si sufletul bun;
- se credea ca retragerea din lume va ajuta individul sa rastigneasca firea si sa dezvolte viata
spirituala prin meditatie si abstinenta;
- Origen, Ciprian, Tertulian si Ieronim au incurajat celibatul, considerand ca aceasta este
interpretarea corecta a capitolului 7 din 1 Corinteni;
- prin unirea Bisericii cu statul, martirajul a luat sfarsit, iar cei ce considerau martirajul ca o garantie
a credintei lor au ales calea monasticismului, ca un inlocuitor psihologic;
- Apropierea de peisajul sever al desertului stimula meditatia.
Dezvoltarea monasticismului a trecut prin patru etape:
- a inceput prin inmultirea celor ce imbratisau practici ascetice.
- apoi unii s-au retras din societate pentru a trai ca pustnici sau sihastri.
- acesti pustnici au condus pe altii spre acest mod de trai.
- in faza finala a aparut viata comunala organizata, infiintand manastiri.
29
A. In Rasarit:
Antonie (250-356):
- fondatorul monasticismului
- la varsta de 20 de ani si-a vandut toate averile, a dat banii saracilor si s-a retras intr-o pestera solitara
pentru meditatie. Viata lui de sfintenie i-a adus o asa reputatie incat si altii au mers sa locuiasca in
pesterile din apropiere. Antonie nu i-a organizat niciodata pe acesti adepti intr-o comunitate, ci fiecare isi
practica viata ascetica de sihastru in propria lui pestera. Nu toti calugarii au fost sanatosi mintal asa cum
era Antonie.
Calugarul Sf. Simion Stilitul (390-459):
- a stat cateva luni ingropat in pamant pana la gat, unde s-a gandit ca la sfintenie se ajunge locuind
peste 35 de ani pe virful unui stalp inalt de 18 m langa Antiohia
altii traiau pe camp si mancau iarba ca vitele;
Ammoun avea o anume reputatie pentru ca nu se dezbracase si nu facuse baie niciodata
dupa ce devenise pustnic;
Macarie s-a cait atat de mult ca omorase un tantar, incat a trait sase luni intr-o mlastina si s-
a lasat intepat de insecte;
altul a ratacit gol cincizeci de ani in apropierea muntelui Sinai.
Cei mai fanatici pustnici s-au gasit in Rasarit.
Phomie
- un soldat lasat la vatra, dupa ce a trait 12 ani cu un pustnic, a organizat prima manastire in jurul
anului 320 la Tabennisi, pe malul de rasarit al Nilului;
- nu peste mult timp, a avut 7000 de calugari sub control direct in Egipt si Siria;
- invatatura lui se baza pe: simplitatea vietii, munca, devotiune si ascultare.
Vasile de Cezareea (330-379):
- la varsta de 27 de ani a ales viata monahala, iar la 40 de ani fost ales episcop al unei mari parti din
Capadocia, slujba detinuta pana la sfarsitul vietii;
- sub conducerea lui, toti calugarii trebuiau sa munceasca, sa se roage, sa citeasca Biblia si sa faca
fapte bune;
- a respins ascetismul extrem.
B. In Apus:
Atanasie – lui i s-a atribuit introducerea monasticismului in Apus. Martin din Tours, Ieronim, Augustin si
Ambrozie au fost si ei sustinatori ai monasticismului.
Benedict din Nursia – cel mai mare conducator al monasticismului apusean:
- in anul 500 se retrage intr-o pestera in muntii de la rasarit de Roma;
- in 529 a fondat manastirea Monte Cassino, care a supravetuit pana in Al II-lea Razboi Mondial, cand
a fost distrusa de bombardamente;
- hrana propusa de el era: carne putina, peste din belsug, ulei, unt, paine, zarzavaturi si fructe.
- Punea accent pe saracie, castitate si ascultare, standard care a devenit regula in Apus in jurul anului
1000;
- scrierile sale numite si Regula lui Benedict ocupau locul al II-lea dupa Biblie in biblioteca unui
calugar medieval.
30
Evaluarea monasticismului:
Partea buna:
- calugarii curatau podurile, secau mlastinile, faceau drumuri, imbunatateau semintele si rasele de vite;
- taranii din apropiere de multe ori ii copiau pe calugari;
- manastirile au ajutat la mentinerea in viata a invataturii in timpul Evului Mediu(500-1000);
- scolile manastiresti asigurau educatia la nivelurile inferioare;
- calugarii se ocupau cu copierea manuscriselor pretioase;
- calugarii din Britania au devenit misionarii Bisericii medievale.
Calugari ca Beda, Einhard si Matei Paris au scris documente istorice, care sunt surse primordiale
de informatii despre istoria perioadei respective.
Cei ce aveau nevoie de spitalizare gaseau aici grija plina de bunatate, hrana si un pat in casa de
oaspeti a manastirii.
Partea rea:
- calugarii au ajutat in multe tinuturi la increstinarea oamenilor, numai ca atunci cand un conducator se
convertea, obliga toti subordonatii lui sa faca acelasi lucru, indiferent ca doreau sau nu sa se boteze;
- prea multi barbati si femei cu capacitati deosebite au fost inghititi de manastiri;
- s-a creat o discrepanta intre calugari si restul populatiei, pe motiv ca standardul spiritual al calugarilor
era mult mai inalt;
- cand manastirile au inceput sa se imbogateasca, a patruns lenea si lacomia;
- calugarii erau obligati sa-si asculte orbeste superiorii, care la randul lor erau subordonati papei.
Cateva motive care au dus la superioritatea episcopului Roman:
- mutarea capitalei Imperiului la Constantinopol in anul 330;
- Imparatul era prea departe pentru a putea lua parte la toate problemele Romei;
- episcopul era singura autoritate in Apus, autoritate la care veneau oamenii cu problemele spirituale si
seculare;
- episcopul Romei a impiedicat in anul 410 incendierea orasului de catre vizigoti;
- nevoia de eficienta si coordonare a dus la centralizarea puterii;
- Biserica avea 5 mari patriarhii: Ierusalim, Roma, Constantinopol, Antiohia si Alexandria. Episcopul
Ierusalimului a cazut in secolul al II-lea, dupa rascoala evreiasca impotriva Romei, episcopii Alexandriei
si Antiohiei au cazut in secolul al VII-lea, dupa ce au trecut peste ele hoardele musulmane. Conciliul de la
Constantinopol, in anul 38,1 a recunoscut intaietatea episcopului Romei si apoi a Constantinopolului;
- pozitia papei se intarea pe zi ce trecea prin edicte precum cel din anul 445 si hotarari bisericesti, cat si cu
ajutorul unor imparati ca Valentinian al III-lea si Clovis, conducator francez.
Episcopul Donasius I(366-384) a fost primul episcop care a declarat ca scaunul papal este „scaunul
apostolic”.
- papa Gelasius I – scria in 494 ca papa raspunde inaintea lui Dumnezeu si de rege, de aceea puterea
sacra a papei este mai importanta decat puterea regala.
Liturghia Patriarhul Constantinopolului a ajuns sub controlul Imparatului, iar Biserica a devenit un
departament al statului. Un mare numar de pagani a invadat bisericile si, din dorinta ca ei sa se simta bine
printre ceilalti crestini, disciplina in Biserica a devenit mai lejera.
Afluxul de barbari si cresterea puterii episcopale au dus la schimbari in inchinarea Bisericii.
Barbarii obisnuiti cu inchinarea la idoli au acceptat usor propunerile unor conducatori ai Bisericii,
propuneri precum „materializarea liturghiei”, care avea scopul de a-L face pe Dumnezeu mai accesibil.
Asa s-a introdus in Biserica venerarea ingerilor, a sfintilor, a moastelor, a tablourilor si a statuilor.
31
Daca pana atunci inchinarea era simpla, democratica, in urma acestor evenimente a devenit mai
aristocratica si cu o puternica distinctie intre clerici si laici.
Duminica a devenit una din zilele importante in calendarul Bisericii, dupa ce Constantin a hotarat
ca aceasta trebuie sa fie o zi de inchinare civica si religioasa.
A fost introdusa in calendarul Bisericii sarbatoarea Epifaniei. In Apus s-a sarbatorit sosirea
magilor pentru a-L vedea pe Cristos, iar in Rasarit botezul lui Cristos.
Craciunul a inceput sa fie tinut la mijlocul secolulul al IV-lea, cu adoptarea datei de 25 decembrie,
care fusese respectata mai inainte de pagani.
Printr-un adaos permanent de date din anul sfant evreiesc, din istoria Evangheliilor si din vietile
sfintilor si a martirilor, a crescut in permanenta numarul zilelor sfinte din calendar.
Dezvoltarea doctrinei pacatului originar a dus la botezul copiilor mici.
Cina Domnului ocupa un loc de frunte in ordinea Liturghiei. Ciprian credea ca preotul tine locul
lui Cristos la cina, oferind un sacrificiu deplin si adevarat lui Dumnezeu Tatal.
Catre sfarsitul secolului al VI-lea erau acceptate toate cele sapte acte pe care Biserica Romano-
Catolica le considera sacramente.
Venerarea Mariei, mama lui Isus, s-a dezvoltat in jurul anului 590, iar in anul 1854 s-a adoptat
doctrina conceptiei ei imaculate. In 1950 s-a adoptat doctrina inaltarii ei miraculoase la cer.
Monasticismul cu conceptul lui de virginitate a intarit ideea venerarii Mariei(careia i s-a atribuit de
catre Clement, Ieronim si Tertulian atributul de virginitate vesnica). A fost numita „mama de Dumnezeu”,
dandu-i-se onoruri speciale in liturghie.
Venerarea sfintilor s-a nascut din dorinta de a cinsti martirii care au suferit in timpul persecutiei,
ceea ce paganii au primit cu o mare bucurie, ei fiind obisnuiti cu venerarea eroilor lor. Incepand cu anul
590 d. Cr., intr-un timp foarte scurt s-a ajuns ca rugaciunea pentru sfinti sa se transforme in rugaciune
catre Dumnezeu prin ei.
Folosirea imaginilor si tablourilor s-a introdus pe de-o-parte datorita paganilor, caci ei nu erau
educati si prin aceste imagini se materializa realitatea invizibila a divinitatii, dar si pentru infrumusetarea
unei biserici.
Ambrozie a introdus practica cantarii antifonice la Milano, de unde s-a raspandit in Biserica
Apuseana.
Vesmintele speciale pentru preoti au aparut mai tarziu, cand s-a renuntat la tipul de imbracaminte
romana.
Aparitia mahomedanismului
Incepand cu sec. al VII-lea, Biserica s-a confruntat cu aparitia mahomedanismului.
Mahomedanismul a aparut in peninsula araba, intr-o regiune stancoasa. Cand oamenii erau
confruntati cu fortele naturii, erau inclinati sa recunoasca o fiinta suprema mai mare decat ei.
Triburile de beduini se ocupau cu comertul intre ei si orasenii din Mecca si Medina. Triburile se
razboiau intre ele, cu exceptia perioadelor de armistitie, cand mergeau sa se inchine pietrei negre in
Kaaba la Mecca.
In anul 732, la Tours, inaintarea mahomedanismului a fost oprita. Mai tarziu sclavii, maghiarii si
mongolii au amenintat Biserica de Rasarit.
Mahomedanii, energizati de dinamismul unei credinte nou-gasite, de speranta jafului in numele
religiei si de zelul de a converti necredinciosi la credinta lor, s-au raspandit din Arabia pana in nordul
Africii, in Asia si in Europa prin Spania.
In anul 1453, au cauzat caderea Imperiului de Rasarit, punand Biserica Rasariteana sub control
politic musulman.
Mahomed(570-632):
- se ocupa cu transportul de camile, calatorind cu unchiul lui in Siria si Palestina, de unde a intrat in
contact cu crestinismul si iudaismul;
32
- s-a casatorit cu Khadijah(o vaduva bogata);
- bogatia i-a permis sa-si consacre timpul pentru meditatie religioasa;
- a inceput lucrarea misionara in anul 610, proclamand monoteismul;
- in trei ani s-au convertit 12 oameni din tribul lui;
- in anul 622 a fugit de la Mecca la Medina datorita opozitiei la predica impotriva idolatriei, deoarece
el condamna inchinarea la icoane;
- fuga lui s-a numit Heriga si a devenit primul an in calendarul mahomedan;
- in anul 630, Mahomed cucereste Mecca;
- in anul 632, Mahomed moare;
- cele mai mari succese ale mahomedanismului au avut loc intre 632 –732;
- in sec al VII-lea a fost ridicata la Ierusalim Moscheea lui Omar;
- cartea de capatai este Coranul;
Coranul:
- are 114 capitole;
- fiecare capitol are din ce in ce mai putine versete pana la ultimul care are trei versete;
- are 2/3 din Noul Testament;
- Coranul nu este organizat si unele idei se repeta de mai multe ori;
- punctul central este Allah;
- Allah si-a facut cunoscuta voia prin 25 de profeti – Avraam, Moise, Cristos, iar ultimul si cel mai
mare a fost Mahomed;
- mahomedanii neaga divinitatea lui Cristos, cat si moartea Lui pe cruce;
- crezul lor este ca dupa judecata, oamenii se vor bucura intr-un paradis senzual sau vor avea parte de
chinurile iadului;
- mahomedanul bun se roaga de cinci ori pe zi cu fata spre Mecca;
- mahomedanul bun isi recita zilnic crezul;
- postul si milostenia au o importanta deosebita in mahomedanism. Postul se tine in timpul
Ramadanului (abstinenta totala de la mancare ziua, dar noaptea au voie sa manance cat vor);
- Cel putin o data in viata este obligat a face o vizita la Mecca.
CAPITOLUL II. PERIOADA MEDIEVALA(590-1517)
De la urcarea pe scaunul papal a lui Grigore I, ca episcop al Romei, se trage o linie de demarcatie
intre perioada antica si cea medievala a Bisericii.
Denumirea de Ev Mediu a fost data prima data de Christopher Kellner(1638-1680), datorita
sterilitatii si absentei influentei clasice, chiar daca perioada intunecata a istoriei a fost intre anii 500-1000.
Biserica, in aceasta perioada, a avut cea mai mare cadere si a fost cel mai mult corupta.
Papa Grigore I supranumit si Grigore cel Mare (540-604)
- s-a nascut intr-o familie nobila si bogata de la Roma;
- in anul 570 a fost ales prefect al Romei;
- in anul 590 a fost ales episcop dupa moartea lui Pelagius;
- a fost unul din cei mai capabili administratori pe care i-a avut Biserica Romana in timpul Evului
Mediu;
- A pus accent pe marirea puterii episcopului roman;
- A fost numit ca si cap al tuturor bisericilor de catre imparatul Focas al Constantinopolului,
denumire pe care nu a acceptat-o, ci s-a considerat „slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu”;
- impreuna cu Ieronim, Ambrozie si Augustin este numit doctor al Bisericii Apusene.
Ganditorii Romano-Catolici sustin ca Biserica a avut un rol important in aceasta perioada, deoarece a
lucrat lent la trecerea de la orasul-stat antic la natiunea-stat moderna.
33
Activitatea misionara:
Activitatea misionara in acea vreme era condusa de episcopi, fie de rasarit(ortodocsi), fie de
apus(catolici) si avea scopul de a increstina atat pe pagani, cat si pe cei ce s-au trecut de partea lui
Mahomed. Biserica de apus a fost mult mai activa din punct de vedere misionar.
Biserica Irlandeza a fost cea mai activa in raspandirea culturii din nordul Europei intre anii 590-
800.
Ea l-a trimis pe Columbanus la burgunzi si pe Columba la scotieni ,cu misiunea pastrarii, copierii
si impodobirii manuscriselor.
Anglia a acceptat sa se supuna papei de la Roma abia in sec. al VII-lea, avand de ales intre papa de
la Roma si episcopul Constantinopolului.
Oswald, un conducator anglo-saxon, care a stat un timp in exil intre crestinii irlandezi si scotieni, a
revenit in Anglia cu misionari scotieni, evanghelizand-o.
Biserica romana incepuse activitatea misionara in sudul Angliei. Augustin, staretul manastirii Sf.
Andrei din Roma, in fruntea unui grup de calugari a fost trimis de Grigorie ca sa-i castige pe anglo-saxoni
la credinta crestina.
In Germania, Bonifaciu a adus triburile teutonice la crestinism. Carol cel Mare i-a adus pe saxonii
de la granita de rasarit cu forta armelor la Evanghelie. Marea problema era si a fost totdeauna ca odata cu
intoarcerea unui conducator influent la crestinism, se convertea automat tot tribul, iar oamenii erau
botezati fara sa fi fost nascuti din nou.
Wilfried, un cleric englez, i-a convertit pe cei din tinutul Frieslandei.
Aparitia Sfantului Imperiu Roman
Dupa mutarea capitalei Imperiului de la Roma la Constantinopol, in timpul domniei lui Constantin
cel Mare, puterea a fost impartita intre Roma si Constantinopol, dar a scazut in autoritate. Incepand cu
urcarea pe tron a papei Grigore I, institutia papala si-a cautat noi aliati si i-a gasit in conducatorii francezi
dispusi sa sustina infiintarea Noului Imperiu Roman, in Apus, insa, de data aceasta, cu conducatori teutoni
si nu romani.
Papa Paul Leon al III-lea a fost atacat de o factiune din Roma si a fugit la curtea imparatului
francez, Carol cel Mare. Carol s-a intors cu el inapoi la Roma, unde au participat la un consiliu, in care
papa a fost eliberat de acuzatiile care i se aduceau. Papa Paul Leon al III-lea, recunoscator imparatului
Carol cel Mare, in timp ce acesta a ingenunchiat in catedrala in fata altarului, i-a pus coroana pe cap si l-a
declarat Imparat al Romanilor. A fost proclamat un Imperiu universal si o Biserica Universala.
Perioada in care Carol cel Mare a fost conducatorul noului Imperiu Roman intre anii 800-814 a
fost numita si „Renasterea Carolingiana” datorita devotamentului Imparatului spre progresul cultural.
Carol cel Mare a incercat sa se casatoreasca cu Irina, imparateasa Rasaritului intentionand sa
uneasca, sub o singura coroana, tinuturile vechiului Imperiu Roman cu capitala in Apus. Irina a refuzat
avansurile lui si Imperiul a ramas divizat.
In tot imperiul, intre anii 726-843, a avut loc o disputa cu privire la venerarea icoanelor, numita
„controversa iconoclasta”. Imparatul Leon al III-lea, in Rsasarit, a interzis prin decretele sale, intre anii
726-730, folosirea imaginilor in Biserica. La al II-lea conciliu de la Niceea, din anul 787, s-a hotarat iarasi
venerarea imaginilor (icoanelor), dar nu inchinarea la ele.
In toata aceasta perioada, Biserica Rasariteana a ramas mai mult statica, tocmai datorita
subordonarii sale Imparatului de la Constantinopol. Biserica din Apus, insa, a reusit sa castige libertatea
de sub controlul secular, ba mai mult a reusit sa preia controlul asupra puterii seculare.
Declinul Imperiului Carolingian, care s-a vrut a fi „Renasterea Imperiului Roman”.
Carol cel Mare a fost incoronat in anul 800, de Craciun, de catre papa Leon al-III-lea, ca Imparat al
Apusului.
34
Dupa moartea lui Carol cel Mare, a urcat pe tron fiul sau, Ludovic cel Pios(778-840). In timpul
domniei sale, el a propus impartirea Imperiului intre cei trei fii ai sai. Dupa moartea imparatului Ludovic
cel Pios, regatul a fost impartit intre Ludovic(partea de Rasarit – Germania de astazi), Carol cel Plesuv(pe
cea de Apus – Franta de astazi) si Lothair(partea centrala, de la Marea Nordului pana la Marea Adriatica
– Italia de astazi).
Lothair a dorit sa-si intinda controlul peste tot Imperiul, dar cand au auzit cei doi frati ai lui, s-au
intalnit la Strasburg si au incheiat un juramant „sa ramana uniti pana ce il vor infrange pe Lothair”. In anul
843, cei trei fii a lui Carol cel Mare au incheiat numitul „Tratat de la Verdum”, prin care consfintesc cele
trei teritorii. Totodata a inceput sa se destrame visul renasterii noului imperiu.
Fragmentarea Marelui Imperiu, pe care il consolidase Carol cel Mare, si impartirea lui intre cei trei
fii ai sai a dus la inceputul declinului carolingian.
Nasterea feudalismului – cand un guvern central slabeste si nu mai poate avea autoritatea asupra
teritoriilor de sub controlul sau ia nastere feudalismul.
Feudalismul este un sistem de organizare politica bazat pe posesiunea asupra pamantului. Ierarhia este
urmatoarea: seniori; cavaleri; vasali; iobagi .
Biserica Romana a fost influentata de sistemul feudal tocmai pe motiv ca era detinatoarea multor
proprietati din Europa, care veneau din partea unor credinciosi piosi, sau celor ce se pocaiau ca pret de
rascumparare a pacatelor.
Deoarece fiii mai tineri ai nobililor puteau castiga pamant si prestigiu prin serviciul in cadrul
Bisericii, marii nobili deseori se amestecau in alegeri pentru ca rudele lor sa primeasca o manastire sau o
episcopie. Multi dintre acesti oameni erau lumesti si prea putin interesati in problemele spirituale legate de
slujba ecleziastica.
Controversa asupra investiturii si disputa daca seniorul feudal sau papa trebuia sa-i dea vasalului
feudal simbolurile autoritatii lui, au facut ca in secolul al XI-lea si al XII-lea relatiile dintre stat si Biserica
sa fie ostile. Inelul, toiagul si mantia erau simbolurile autoritatii spirituale, iar sabia si sceptrul erau
simbolurile autoritatii feudale. Uneori atat seniorul feudal cat si papa pretindeau dreptul de a da aceste
simboluri. Aceasta controversa a dus la o pierdere a vietii spirituale a conducatorilor Bisericii, la
neglijarea datoriilor lor spirituale si la seculizarea intereselor lor, deoarece ei dadeau atentie mai mare
controlului asupra pamantului lor si certurilor feudale locale, decat problemelor Bisericii. Biserica in
Apus a avut de luptat cu feudalizarea, in timp ce Biserica din Rasarit lupta fara succes cu stapanirea
imperiala.
Dupa ce conducatorii franci, in sec al X-lea au esuat in a infiinta noul Imperiu Roman, regele
Henric al Germaniei, urmat de fiul sau Otto, i-au facut pe duci vasalii lor si a preluat supravegherea
afacerilor Bisericii, numind episcopi si stareti alesi de ei.
In anul 962, regele Otto a trecut in Italia sa ajute pe papa impotriva unui conducator puternic. Papa
Ioan al XII-lea l-a incoronat ca Imparat al Sfantului Imperiu Roman. Aceasta a doua incercare de a
reinfiinta Imperiul Roman avea un rege german, se intindea de la Marea Nordului pana la Marea Adriatica
si avea sa dainuie pana in anul 1806 cand a fost dizolvat de Imparatul Napoleon al Frantei.
Reinnoirea Bisericii de Apus
La reinnoirea puterii ecleziastice a papei au contribuit cativa factori:
1. Documentele invocate in sprijinul institutiei papale:
- Donatia lui Constantin cu referire la posedarea anumitor proprietati de pamant de catre papa;
- Decrete folosite de papa Nicolae I – o colectie de decrete numita si „Decretele false” sau „Decretele”,
care au fost date de anumiti pontifi ai Romei pentru a sustine suprematia papei peste toti conducatorii
ecleziastici. Dadea dreptul fiecarui episcop sa se adreseze direct papei peste capul arhiepiscopului sau.
2. A crescut numarul convertitilor la crestinism, crestini care se supuneau Bisericii de Apus.
Convertirea Scandinavei:
35
Misionarul Anskar(801-865), din Flandra, a raspuns chemarii facuta de papa in urma solicitarii
regelui danez Harold de a le trimite un misionar. In anul 826, si-a inceput activitatea misionara pentru
urmatorii 36 de ani, evanghelizand nordul Europei. Danemarca, Norvegia, Suedia si Islanda au fost
castigate la crestinism in jurul anului 1000, tot ca rezultat al evanghelizarii inceputa de Anskar.
3.Miracolul Liturghiei:
In jurul anului 831, Poschosius Radbersus, staretul manastirii de la Corbie, a inceput sa propage
ideile ca substanta painii si vinului erau efectiv transformarea in trupul si sangele lui Cristos, printr-un
miracol divin in cartea „Despre trupul si sangele Domnului”. Aceasta conceptie a intarit puterea preotului
si superiorului lui in ierarhie, deoarece numai prin el se putea face asa ceva.
Biserica Romana a acceptat doctrina transubstantierii in anul 1215 si a definit-o pe deplin in 1545.
4.Reforma monastica:
Episcopul manastirii de la Cluny, vazand starea in care au ajuns manastirile datorita bogatiei si
coruptiei, a inceput reforma prin scoaterea manastirii de sub control secular sau episcopal, urmand sa se
autoguverneze sub protectia papei. Asa a ajuns sa reinfiinteze pana la 70 de manastiri, a numit noi stareti
care au fost supusii lui, organizandu-se mai tarziu sub ordinul „abatele de la Cluny” .
Conducatorii cluniaci au inceput reforma prin:
- condamnarea simoniei(practica de cumparare si de vanzare a slujbelor bisericesti) si
nepotismului(practica de a favoriza rudele in numirea de slujbe);
- Clericii nu aveau voie sa se casatoreasca, nici sa tina concubine, pentru ca intreaga lor atentie sa fie
indreptata asupra problemelor Bisericii;
- Biserica sa fie eliberata de controlul din partea regelui, imparatului sau ducelui;
- Au creat scoli monastice bune, in care s-a invatat limba latina, care a fost si limba comuna a Evului
Mediu;
- Manastirile cluniace au devenit centre de misiune.
Ordinul cluniac a fost desfiint in mod legal in 1790.
5.Numirea unor conducatori capabili in fruntea bisericii:
Nicolae I (858-867) a fost unul dintre cei mai capabili papi, care a condus Biserica in epoca dintre
800 si 1054. El a sustinut puternic suprematia papei atat in cadrul Bisericii, cat si asupra conducatorilor
seculari, cand se ajungea la problema moralei sau religiei. In cazul conducatorului secular Lothair al II-
lea, care s-a casatorit cu Teutberga din motive politice si apoi s-a indragostit de Waldrada si si-a lasat sotia
divortand. Episcopii i-au recunoscut divortul, imparatul s-a casatorit cu Waldrada, dar cand vestea a ajuns
la urechile papei, acesta i-a adus pe episcopi sub controlul sau, iar pe Lothair l-a obligat sa o lase pe
Waldrada si sa o repuna pe Teutberga la locul ei ca sotia lui de drept.
Intre Nicolae I si Leon al IX-lea a fost o lunga epoca de papi slabi. Papa Benedict al IX-lea a
vandut tronul in schimbul unei mari sume de bani unui om, care a devenit Grigore al IV-lea .
Papa Leon al IX-lea a incheiat sirul de papi slabi, el insusi fiind interesat de reforma pe linia
platformei cluniace.
Biserica Greco-Ortodoxa
Biserica de Rasarit nu a reusit niciodata sa fie atat de independenta ca si cea de Apus,deoarece ea
era sub ochii imparatului si trebuia sa faca fata traditiei culturii greco-romane.
Separarea Apusului de Rasarit a impiedicat patrunderea in Biserica din Rasarit a influentelor
Renasterii si Reformei. In schimb, Biserica de Rasarit s-a angajat in mai multe lucrari misionare:
Bulgarii au fost castigati la crestinism in anul 864, sub Boris, adoptand credinta
Constantinopolului.
Chiril si Metodiu i-au castigat pe moravieni la credinta Constantinopolului.
36
Rusia a fost castigata la crestinism prin printesa Olga, care l-a convins pe nepotul ei
Vladimir sa-l recunoasca oficial in anul 988.
Maghiarii au fost castigati la crestinism de Biserica din Rasarit tot in aceasta perioada, dar
apoi au imbratisat religia catolica.
Cauzele separarii Bisericii de Apus de cea de Rasarit:
- mutarea capitalei imperiului la Constantinopol, in anul 330, a pavat drumul pentru separarea
politica;
- Theodosiu a pus conduceri separate in Rasarit si Apus, in administrarea regiunilor in anul 395;
- Papa a fost prea departe de imparat. Imparatul putea controla mai greu activitatile Bisericii de
Rasarit, astfel papa a devenit conducatorul spiritual si secular al Apusului in vremuri de criza;
- Conceptia intelectuala a Apusului era diferita de cea a Rasaritului;
- Invatatura celibatului – Rasaritul permitea casatoria clericilor sub rangul de episcop, pe cand
Apusul nu;
- In Apus, preotul isi putea rade obrazul pe cand in Rasarit nu;
- Apusul utiliza limba latina, iar Rasaritul – greaca;
- Apusul sustinea ca Duhul Sfant venea atat de la Fiul, cat si de la Tatal, iar Rasaritul nu accepta asa
ceva;
- Au existat diferente de vederi la stabilirea datei Pastelui;
- Rasaritul foloseste tablouri, icoane cu imagini ale lui Cristos si ale sfintilor, carora trebuie sa le
acorde reverenta, dar nu inchinare, pe cand Apusul a continuat sa foloseasca tablouri si statui pentru
inchinaciune.
Ultima controversa, care a dus la ruperea relatiilor dintre cele doua Biserici, a fost: Patriarhul Mihail
Celularius al Constantinopolului a condamnat Biserica de Apus, pe motiv ca folosea la euharistie paine
nedospita.
CONCLUZII:
- In Biserica de Apus s-au produs mai multe schimbari, deoarece au fost deschisi miscarii ecumenice
moderne, fapt care a condus la o influenta mult mai mare asupra lumii;
- Slabirea puterii Bisericii de Apus s-a datorat conflictelor pentru suprematia tronului papal;
- Intre anii 1054-1305, puterea papala a atins apogeul. Hildebrand, care a devenit papa Grigore al VII-lea,
a ajutat, pe cand nu era papa, pe Nicolae al II-lea sa initieze o lege, prin care alegerea papei sa fie luata din
mana populatiei si sa fie pusa in mana colegiului de cardinali. Astfel, papa si-a arogat tot mai mult
drepturi de suprematie asupra sufletelor oamenilor, a afirmat ca Biserica Romana isi datoreaza bazele
„numai lui Dumnezeu”, ca in Biserica Romana nu a fost niciodata nici o greseala si ca dupa Biblie, ea nu
va gresi niciodata.
- Conflictele intre papa si regii statelor-natiuni, precum Franta, Anglia sau Italia, s-au datorat adesea
faptului ca unii regi nu se supuneau papei, iar papa, ca drept pedeapsa, excomunica tot poporul.
- Biserica de Rasarit, hartuita de lupta pentru a-i opri pe mahomedani sa invadeze Imperiul de Rasarit,
slabita de controlul imparatului asupra ei si nemultumita de stagnarea teologica instalata de pe timpul lui
Ioan din Damasc, nu a avut puterea sa se opuna ridicarii episcopului la rang de putere seculara si
spirituala.
- La 16 iulie 1054 ,legatii romani au dat un decret de excomunicare a patriarhului si a discipolilor lui.
Patriarhul l-a anatemizat pe papa de la Roma si pe urmasii lui.
- Odata cu ruptura au aparut doua mari diviziuni ale religiei crestine excomunicandu-se una pe alta pentru
multi ani de atunci incoace.
- Neintelegerile tot mai mari dintre cele doua parti ale Bisericii au dus la marea schisma din anul 1054.
- Aceasta excomunicare a fost indepartata pe 7 decembrie 1965, de catre papa Paul al VII-lea si
Athenagoras.
CRUCIADELE
37
Datorita expansiunii mahomedane, care a avut loc intre anii 632-750 si a ereticilor crestini, s-au
initiat cruciadele(razboaie sfinte impotriva dusmanilor crucii) de eliberare sau aducere a acelui tinut inapoi
sub autoritatea papei. Cruciadele au fost duse de crestini sub egida Bisericii Romane intre anii 1095- 1291.
1. 1095 – Impotriva musulmanilor:
au participat o multime de francezi
au fost infranti de musulmani.
2. 1097 – Impotriva musulmanilor:
a. au participat nobili din Franta, Belgia, Italia
b. crestinii au invins si Ierusalimul a revenit sub stapanire crestina.
5. 1187 – Dupa ce musulmanii au fost considerati un pericol, regele Frantei si imparatul Imperiului
Roman au condus ce-a de-a treia cruciada organizata impotriva musulmanilor.
a. musulmanii condusi de conducatorul musulman Saladin au invins si au cucerit Ierusalimul
6. „Cruciada regelui” – condusa de Filip, August, Richard al Angliei si imp. Frederic
Musulmanii au cedat ca pelerinii sa poata vizita Ierusalimul
7. Cruciada pornita de Inocentiu al III-lea cu scopul de a cuceri Palestina
a. Biserica Greaca si Imp. de Rasarit au fost supuse Papei intre anii 1204-1261.
8. Frederic al II-lea a negociat un tratat in care Ierusalimul, Betleemul, Nazaretul si un coridor spre
mare au revenit crestinilor, iar musulmanii au pastrat Moscheea lui Omar.
9. 1212 – Cruciada copiilor din Franta si Germania condusa de Stefan si Nicolae
a. multi copii au murit pe drum iar restul au fost vanduti ca sclavi. A fost cel mai
trist incident din istoria cruciadelor.
REFORMA MONASTICA – in sec al XII-lea au aparut mai multe organizatii monastice manate
tot de acelasi val ca si cruciadele sau miscarea cluniaca. Redam pe scurt cateva miscari si importanta lor in
reforma monastica:
- ordinul cistercian – fondat in 1098, la Cisteaux, in Franta, de catre un calugar numit Robert, care
punea mare accent pe simplitatea arhitecturii bisericilor si pe organizarea centralizata. Cei mai multi
calugari proveneau din clasa taranilor.
- ordinele dominicanilor si franciscanilor pentru a castiga la crestinism pe musulmani si pe eretici
prin persuasiune, educatie si misionarism.
- ordinul cavalerilor Sfantului Ioan sau ordinul cavalerilor ospitalieri – infiintat la inceputul secolului
al XII-lea pentru a-i apara pe pelerini si a-i ajuta pe cei bolnavi. In perioada de inceput a istoriei lui,
acesta era echivalentul medieval al Crucii Rosii moderne. Mai tarziu, ordinul a devenit o
organizatie strict militara pentru apararea tarii Sfinte de pagani. Ordinul a fost desfiintat in sec. al
XIV-lea, pentru ca se amesteca prea mult in politica europeana, formand o armata de cavaleri-
calugari supusa numai papalitatii.
- calugarii cersetori – acest ordin a avut adepti atat intre franciscani cat si intre dominicani – ei faceau
juraminte de saracie, castitate si ascultare.Manastirile aveau proprietati, calugarii se autosustineau
prin munca, iar calugarii cersetori erau sustinuti prin pomeni si daruri, pe care le primeau de la
oameni. Ordinul Franciscanilor a fost fondat de Francesco d‟Assisi (1182-1226 – Fiul unui negustor
bogat care s-a convertit in timpul unei boli si s-a consacrat saraciei si slujirii lui Dumnezeu).
Organizatia a fost acceptata de Inocentiu al II-lea in 1209. Mai tarziu, papa a acceptat chiar
rugamintea unei fete de 18 ani, cu numele de Clara, de a forma un ordin pentru femei, cu numele de
„Saracele Clare”. Ca ajutor pentru acele persoane, care nu puteau sa se degajeze de familii, dar
voiau sa se implice in ajutorul celor nevoiasi, s-a creat „ordinul tertiarii”.
Franciscanii au fost intotdeauna in fruntea miscarii misionare in Biserica romana, remarcandu-se
prin Ioan de Monte Corvino(1246-1328), botezand sase mii de oameni in Pekin si, pana in anul 1300, s-au
convertit prin el treizeci de mii de oameni. In timp ce franciscanii misionau castigand oameni prin
38
exemplul lor apeland la sentimente, dominicanii erau mai invatati si incercau sa-i castige pe oameni prin
convingere intelectuala.
Principalii carturari ai ordinului dominican au fost Toma d‟Aquino si Albertus Magnus. Actualul sistem
al teologiei Bisericii Romano-Catolice a fost infiintat de Aquino.
Scolasticismul
SCHOLE - cuvant grecesc sau scolasticism din latina insemnand loc unde se invata.
Scolasticii urmareau rationalizarea teologiei . Teologia urma sa fie tratata din punct de vedere
filozofic si nu biblic. Cauza principala a aparitiei scolasticismului a fost aparitia filozofiei lui Aristotel in
Europa, care a fost tradusa de Moerbeke(1215-1286), din surse evreiesti sau arabe si de Averroes (1126-
1198), in care trebuiau sa armonizeze noile descoperiri ale stiintei cu religia. O alta cauza a fost interesul
noilor ordine ale calugarilor cersetori pentru folosirea filosofiei in studiul revelatiei.
Aparitia filozofiei a dus la aparitia scolasticismului. Cel mai mare scolastic a fost Toma d‟Aquino.
Scopul scolasticilor era de a organiza un grup de adevaruri, fie prin credinta, fie prin ratiune, care sa sune
in mod armonios.
Motivele aparitiei universitatilor:
1. Adoptarea programelor scolare in folosul religiei. Dupa programa scolara ramurile principale
erau:
- Triviumul(gramatica, retorica si logica) - folositor pentru instruirea clericilor in ce priveste
omiletica, asa incat sa-si poata implini cu eficacitate rolul de propovaduitor.
- Quadriviumul(geometria, aritmetica, astronomia si muzica) - folositor pentru stabilirea datelor
sarbatorilor sfinte ale Bisericii.
2. Aducerea in acelasi loc, in scoala a unor mari profesori, ca Irnerius la Bologna(carturar in
dreptul roman) si Abelard in Paris. Faima lor a facut sa se inscrie multi studenti la universitatea din
Bologna.
3. Alte universitati au luat fiinta ca rezultat al revoltelor studentesti sau migratiunilor. Atunci cand
regele Frantei si regele Angliei au fost in conflict, studentii englezi au fost tratati rau la Universitatea din
Paris, s-au revoltat, au plecat acasa si asa s-a nascut universitatea din Oxford, pe la mijlocul sec. al XII-
lea.
- dupa revolta studentilor de la Oxford, o parte din studentii prezenti s-a refugiat la Cambridge si au
infiintat o universitate in anul 1209.
Universitatis - din care deriva cuvantul „universitate”, era o breasla sau corporatie de studenti sau
profesori infiintata cu scopul apararii comune in timp ce grupul isi desfasura activitatea. A aparut in jurul
anului 1200.
Universitatea avea de obicei patru facultati (artele, teologia, dreptul si medicina). Studentul cuprins
in programa generala de invatamant a artelor studia triviumul, in urma careia obtinea diploma de licentiat.
Studierea in continuare a quadriviumului ii oferea diploma pentru a deveni profesor. Studiul continuat in
alte faculati ii putea oferi diploma de doctor in drept, teologie sau medicina.
Varsta de incepere a universitatii era de 16-18 ani.
Examenele erau orale, cuprinzatoare si publice in timp ce studentul trebuia sa apere o teza in fata
studentilor sau a profesorilor.
Predarea se facea in limba latina.
Declinul papalitatii 1. Falimentul clerului.
Intre anii 1305-1517, proteste si incercari de reforma au contestat autoritatea Bisericii Romane.
Papalitatea corupta si extravaganta si schisma care a avut loc ca sa-l aduca pe papa inapoi la Roma au
facut pe mistici si pe reformatori sa caute cai de a provoca o trezire in viata spirituala a Bisericii.
39
Celibatul, care era opus instinctelor naturale si afirmatiilor biblice, care sunt in favoarea casatoriei
si ascultarea absoluta de papa, au dus la un declin in morala clericilor. Multi clerici aveau concubine sau
se angajau in aventuri nepermise cu membre din bisericile lor. Unii duceau o viata de lux.
Feudalismul a facut ca supunerea dubla fata de papa, pe de o parte, si fata de seniorul feudal, pe de
o alta parte, sa creeze in multe cazuri o diviziune de interese.
2. Pierderea prestigiului papalitatii.
Papalitatea a fost la apogeu sub papa Inocentiu al III-lea, dar de la papa Bonifaciu al VIII -lea
incercand sa-si supuna regii Frantei si Angliei, care la randul lor erau sprijiniti de nationalismul tarilor lor,
papalitatea a inceput sa piarda teren.
Papa Clement al V-lea a ajuns sub influenta regelui francez si si-a mutat resedinta de la Roma la
Avignon in anul 1309, unde a si ramas pana in anul 1377, cand papa Grigore al XI-lea a revenit la Roma.
Urmatorul papa, Urban al VI-lea a fost arogant si dificil, iar colegiul de cardinali a ales un alt papa,
pe Clement al VII-lea, dar nu au reusit sa-l destituie pe papa Urban care a ramas la Roma. Papa Clement al
VII-lea si-a mutat resedinta iarasi la Avignon.
Populatia Europei a fost nevoita sa aleaga carui papa sa se supuna, de unde s-au despartit in doua.
3. Pretentia papei de a impozita toate veniturile.
- venitul de pe domeniile papale;
- zeciuiala de la credinciosi;
- salariul pe primul an de slujire al unui oficial al Bisercii dat papei;
- cheltuielile calatoriei papei cand se afla pe domeniul lor;
- proprietatea personala a clerului inalt in caz de deces revenea in stapanirea papei;
- banii platiti de laici in anumite locuri, numit si banutul lui Petru;
- venituri de la posturi vacante cat si multe alte taxe;
4.Aparitia statelor natiuni.
Prin intarirea statelor nationale, in urma colaborarii dintre rege si burghezie, papa a pierdut puterea
asupra Bisericii si s-au auzit tot mai multe voci care cereau reforma papalitatii.
Predecesorii Reformei
1. JOHN WYCLIFFE (1328-1384)
- a studiat si predat la Oxford;
- dorea inlaturarea clericilor imorali si deposedarea lor de proprietati(care, credea el, ar fi o cauza a
coruptiei);
- 1397 – a scris impotriva autoritatii papale si anume :
* „Cristos este capul Bisericii si nu Papa”;
* „Biblia si nu Biserica este singura autoritate a credinciosilor”;
* „Biserica trebuie sa ia model de la Biserica nou-testamentala”;
* a oferit Biblia poporului in propria lui limba – engleza;
* 1382 – s-a opus dogmei transsubstantierii (substanta sau esenta elementelor se transforma, in
timp ce forma exterioara ramane aceeasi). Wycliffe sustinea ca ”Cristos era in mod spiritual prezent in
sacrament si era simtit prin credinta”. Daca ar fi fost acceptata conceptia lui Wycliffe, ar fi insemnat
ca preotul nu mai era in masura sa priveze pe cineva de mantuire, refuzandu-i trupul si sangele lui
Cristos in Comuniune;
* Vederile lui au fost condamnate la Londra, in 1382 – dupa care a fost nevoit sa se retraga in
parohia sa de la Lutterwort;
* A organizat un grup de predicatori laici, numiti lollarzi, grup care i-a raspandit ideile in intreaga
Anglie;
* 1401 – Biserica Romano-Catolica a promulgat, prin Parlament, legea de ardere pe rug a
ereticilor, astfel condamnand pe lollarzi la pedeapsa cu moartea;
40
* egalitatea in Biserica a fost luata in serios de catre tarani. Acest lucra a dus, in 1381, la Rascoala
Taraneasca.
2. JAN HUS(1373-1415)
- a studiat la universiatea din Praga;
- 1409 – a devenit rectorul universitatii;
- si-a propus sa reformeze Biserica din Boemia pe aceleasi idei ca ale lui Wycliffe, devenind pastor la
Capela Betleem din Boemia;
- a fost chemat de papa la Conciliul de la CONSTANCE, unde a fost condamnat si apoi ars pe rug;
- urmasii lui s-au numit „fratii boemieni”, proveniti din „taboriti”, care sustineau ca orice aspect de
credinta si practica a Bisericii Romano-Catolice este nul daca nu poate fi gasit in Scriptura;
- din „Fratii Boemieni” s-a dezvoltat Biserica Moraviana;
- Moravienii l-au adus pe Wesley la credinta;
- Luther se inspira din ideile lui Hus cand se confrunta cu probleme in Germania.
3.SAVONAROLA(1452-1498)
- a fost interesat de reformarea Bisericii din Florenta;
- a fost calugar dominican;
- a condamnat vehement coruptia insitutiei papale;
- a fost condamnat la moarte prin spanzurare.
Conciliile reformatoare
Conducatorii conciliilor au cautat sa elimine pe conducatorii corupti din Biserici si laicii sa fie
reprezentati cit mai bine in conducerea Bisericii, fara a pune mare accent pe Scriptura.
1. Conciliul de la Pisa -1409 – a incercat sa puna ordine in Biserica Romano-Catolica.
In urma schismei de la 1378, cand Biserica Romana avea doi papi, pe Benedict al XIII-lea cu
scaunul papal la Avignon si papa Grigore al XII-lea cu scaunul papal la Roma, ambii alesi de Colegiul
Cardinalilor, Colegiul a hotarat sa fie destituiti amandoi papii si sa fie numit, ca adevarat papa, unul
care si-a luat numele de Alexandru al V-lea.
Cei doi papi destituiti au refuzat sa recunoasca hotararea conciliului si acum erau trei papi. Cand
papa Alexandru al V-lea a murit in anul 1410, pe tron a urcat papa Ioan al XXIII-lea.
2. Conciliul de la Constance 1414- 1418 a fost convocat de Imp. Imperiului Roman, Sigismund si papa
Ioan al XXIII-lea.
- au participat 350 de inalti slujitori ai Bisericii si au votat ca grupuri nationale;
- conciliul a votat un decret prin care prevedea ca nu papa are controlul absolut asupra Bisericii, ci
conciliul. Acestui decret i s-a dat titlul de „Sacrosanct” (Preasfant);
- in anul 1415 au fost destituiti atat papii Grigore al XII-lea, Benedict al XIII-lea, cat si papa Ioan al
XXIII-lea, iar in locul lor a fost inscaunat papa Martin al V-lea;
- s-a discutat de catre conciliu problema schismei, ereziei si reformei, condamnand ideile lui Wycliffe.
- conciliul a hotarat arderea pe rug a lui Hus.
3. Conciliile de la Basel si Ferrara Florenta (1431-1449)
- conciliul de la Basel a luat in discutie miscarea reformatoare de reinviere a puterii papale;
- conciliul a incercat sa reuneasca Bisericile Ortodoxa si Romano-Catolica, dar nu a reusit;
- A decretat cele sapte sacramente ce trebuiau acceptate de Biserica Romana-Catolica, ele fiind
promulgate intr-o bula papala de catre Eusebiu al IV-lea, in 1439.
Lipsa de succes in reformarea Bisericii Romano-Catolice, de catre mistici, reformatori si concilii, a
dus inevitabil la nevoia de reforma. Asa a inceput reforma protestanta.
41
CAPITOLUL III. ISTORIA BISERICII MODERNE INCEPAND CU 1517
Schimbarile survenite in societate, intre anii 1492 -1600, au facut ca societatea medievala sa se
destrame, ridicandu-se incet o noua societate cu un orizont geografic mai larg si cu tipare politice,
religioase, economice si intelectuale in schimbare.
Definitia Reformei este conditionata de conceptul istoricului, cum ar fi:
- istoricul romano-catolic o va considera o revolta a protestantilor impotriva Bisericii Catolice, sau o
erezie inspirata de Martin Luther din motive josnice, cum ar fi dorinta lui de a se casatori;
- istoricul secular o va socoti ca o miscare revolutionara;
- istoricul protestant va considera-o, cu adevarat, o reforma care a readus viata religioasa in tiparul noului
testament.
Reforma, in esenta ei, s-a bazat pe:
1. Inlocuirea Bisericii universale cu Biserici nationale sau de stat si de Biserici libere;
2. Justificarea prin credinta, prin sacramente si prin fapte a fost inlocuita cu justificarea numai prin
credinta.
3. Biblia a devenit singura norma si nu Biblia impreuna cu traditia.
4. Omul nu are nevoie de nici un mijlocitor uman intre el si Dumnezeu pentru a obtine mantuirea ce
fusese obtinuta pentru el de catre Cristos pe cruce.
* Atat reformatorii initiali, cat si succesorii lor, au incercat in zadar sa aduca reforma in Biserica
Catolica din interiorul ei. Cei care aveau idei reformatoare au fost fortati sa paraseasca Biserica.
* Reforma a fost o incercare de intoarcere la puritatea originara a crestinismului nou-testamental.
Reformatorii au dezvoltat o teologie care sa fie in acord total cu Noul Testament.
Cauze ale reformei: 1.Cauze politice:
- impartirea Europei in state nationale a dus la neacceptarea conceptului de Biserica universala in
constiinta nationala a clasei de mijloc;
- numirea capilor Bisericii Romane de catre un strain (papa) intr-un stat national;
- impozitele bisericesti mari au dus la instrainarea poporului de conducatorii lor de la Roma;
- imparatul Henric al VIII-lea a rupt legaturile cu Roma, deoarece el considera ca divortul regal nu era
o problema internationala, pe care sa o rezolve papa, ci o problema nationala, pe care o poate rezolva
clerul national.
2.Cauze economice:
- pamantul detinut de Biserica Catolica era privit cu ochi lacomi de catre conducatorii nationali, nobili
si clasa mijlocie a noilor state nationale;
- o parte din bani mergeau in vistieria papei, in timp ce inflatia crestea si costul vietii se scumpea;
- abuzul sistemului de indulgente, ca unealta de a scoate bani pentru papalitate l-a motivat pe Luther in
Germania sa studieze si sa traduca Biblia in limba germana, ca oamenii sa inteleaga mai bine;
-Clerul era scutit de impozite in state nationale.
3.Cauze intelectuale:
- odata cu cresterea numerica a clasei de mijloc, aceasta a inceput sa se revolte impotriva conceptiei
societatii medievale, care-l punea pe individ sub autoritate;
- o comparatie intre societatea corporativa ierarhica a timpului, pe de o parte, si libertatea intelectuala,
secularismul societatii grecesti si principiul libertatii individului vazut in sursele scripturale, pe de alta
parte, i-a facut pe oameni sceptici fata de pretentiile Bisericii Romei si a conducatorilor ei.
4.Cauze morale:
- coruptia s-a intins atat prin capul, cat si prin membrii ierarhiei Bisericii Romane;
42
- multi clerici primeau salariul fara sa faca nimic sau detineau mai multe slujbe in acelasi timp;
- dreptatea era cumparata si vanduta pe bani in tribunalele Bisericesti ca:
* obtinerea pe bani a unei dispense care iti dadea dreptul sa te casatoresti cu o ruda apropiata, cu
toate ca legea canonica o interzicea;
* multi preoti traiau in pacat sau tineau in mod deschis concubine;
*daca o persoana vedea o singura data cele 5005 relicve(colectii de bucati de cruce si oase ale
sfintilor) ale lui Frederic de Saxonia, i se reducea, cu aproape doua milioane de ani, timpul pe care
persoana respectiva ar fi trebuit sa il petreaca in purgatoriu.
5. Cauze sociale
- nemultumirea sociala si cererea de reforme au fost un factor social hotarator in realizarea reformei;
- oamenii simpli, ca muncitorii agricoli, au inceput sa-si dea seama ca ceva nu e in regula in aceasta
ordine sociala, in care ei erau asupriti de cei din patura sociala inalta.
6. Cauze teologice.
- dorinta reformatorilor de a se intoarce la sursa clasica a credintei crestine – Biblia, pentru a se opune
teologiei tomiste, care sustinea ca mantuirea este o problema de har obtinut prin sacramentele administrate
de ierarhie;
- abuzul sistemului de indulgente a fost cauza directa a aparitiei Reformei in Germania. Arhiepiscopul
Albert a platit dispense papei Leon al X-lea, ca sa poata ocupa mai multe functii concomitent(lucru
interzis de legea canonica). Papa era in cautare de bani ca sa poata ridica catedrala Sf.Petru din Roma si a
primit suma de bani de la arhiepiscolpul Albert in schimbul unei bule papale, care il autoriza pe Albert sa
vanda indulgente (document care se putea cumpara pentru o suma de bani, care-l elibera pe omul
respectiv de pedeapsa temporala pentru pacat), in statele Germane;
- Daca o persoana se pocaia de pacat si il marturisea, era asigurata de iertare de catre preot, daca era platita
si compensarea;
- Alexandru din Hales, in sec. al XIII-lea, a formulat dogma precum ca Cristos si sfintii au adunat atatea
merite pe pamant, incat meritele in plus erau adunate intr-o visterie cu merite din ceruri pe care papa le
putea scoate pe seama credinciosilor in viata;
- O bula papala a extins, mai tarziu, acest privilegiu asupra sufletelor din purgatoriu, in cazul in care
rudele lor in viata cumparau indulgente pentru ei.
Agentul principal al lui Albert era Johann Tetzel, care a facut abuz in vanzarea indulgentelor, promitand
iertarea chiar si pentru cele mai mari pacate, chiar si pentru pacate ce urmau sa fie facute. Lucrul acesta l-a
facut pe Luther sa formuleze cele 95 de teze, in care a condamnat practicile Bisericii Romano-Catolice,
adaugandu-se astfel la valul de evenimente care a avut ca rezultat Reforma in Germania .
Reforma
In Germania, prin Martin Luther:
- s-a nascut la 10 nov. 1483 in Eisleben (Germania);
- a studiat latina la un nivel inalt pentru a merge la universitate. La universitate a studiat filozofia lui
Aristotel si ideile nominaliste ale lui Ockham. Ockham sustinea ca revelatia este singura calauza spre
credinta;
- parintii lui erau tarani bogati, detineau mine de cupru. Mama lui era pioasa dar superstitioasa, lucru
care l-a inspirat si pe fiul ei, Martin;
- a terminat scoala in 1505, ca licentiat in litere desi tatal lui dorea sa studieze dreptul;
- influentat de aceste idei, in anul 1505, era pe un drum langa Erfurt si s-a starnit o furtuna puternica.
Luther s-a speriat foarte tare, dupa care a promis sfintei Ana ca, daca scapa teafar, se va calugari,
experienta despre care tatal lui i-a sugerat cu raceala ca ar putea fi o inselatorie a diavolului;
- In acelasi an a intrat intr-o manastire a ordinului augustnian la Erfurt, unde in 1507 este ordinat;
43
- In 1508 preda teologia la universitatea din Wittenberg (Germania);
- In 1512 a primit diploma de doctor in teologie si a devenit profesor de Biblie;
- In universitatea din Wittenberg a ajuns la concluzia justificarii prin credinta, dupa care si-a gasit un
grup de elevi si profesori loiali invataturii lui, de unde avea sa se raspandeasca credinta luterana in toata
Germania;
- Rom. 1:17 a fost versetul care i-a adus liniste sufleteasca(“justificarea prin credinta”).
Motive care au dus la ruptura de Roma:
- Din interiorul Bisericii Romano-Catolice au mai fost calugari care au initiat reforme. Luther, cu
ocazia trimiterii lui la Roma, intre anii 1510-1511, a observat coruptia si luxul in care traiau preotii
acolo si i-a incoltit in inima dorinta de reforma. Aliatii lui, Martin Bucer si Melanchton, profesori la
universitatea Witenberg, au ajutat mult cu chibzuinta lor si cunoasterea limbilor clasice si ebraice la
initierea si raspandirea reformelor;
- invatatura lui Luther, care a starnit impotrivire in randul preotilor Romano-Catolici a fost:
* singura autoritate, ca norma in Cuvant, nu este nici papa, nici Biserica Romano-Catolica, ci
Biblia;
* nu papa este autoritatea suprema in domeniul credintei si moralei;
* sacramentele nu au nici o valoare fara credinta.
- In anul 1520, Luther s-a hotarat sa-si faca de cunoscut ideile, care se bazau pe Scriptura,
adresandu-se, prin trei brosuri cu trei teme diferite, oamenilor, lucru care a infuriat pe papa si pe
consilierii lui si a dus la excomunicarea lui Luther de catre papa Leon al-X-lea:
1. “Discursul catre nobilimea germana”, adresat ierarhiei, care continea: domnitorii ar trebui sa
reformeze Biserica la nevoie, fara ca papa sa pretinda ca el este singura autoritate spirituala si ca
papa sa nu intervina in afacerile Bisericii.
2. “Robia Babiloniana” – a contestat sistemul sacramental ca mijloc al harului cand era impartit de
preoti.
3. “Despre libertatea crestinului” – toti credinciosii sunt preoti, ca rezultat al credintei lor personale
in Cristos, pot sa interpreteze Scriptura si au dreptul sa-si aleaga preoti.
- cartile lui Luther au fost arse la Colonia;
- Luther, la randu-i, la 10 dec 1520, a ars bula papala;
- in 1521, este chemat sa dea socoteala in fata dietei imperiale la Worms, dar Luther ramane ferm pe
pozitie;
- este rapit de prieteni la intoarcere si ascuns in castelul Wartburg, deoarece dieta a dat un edict care
poruncea tuturor supusilor imparatului sa-l prinda pe Luther si sa-l predea autoritatilor. Luther a ramas
ascuns din mai 1521, pana in martie 1522;
- in 1525, s-a casatorit cu o calugarita care evadase, Katherin von Bora, cu care a avut 6 copii;
- in 1526, dieta de la Speier a hotarat ca fiecare imparat sa-si hotarasca religia propriului stat;
- in 1529, dieta de la Speier anuleaza decizia primei diete si proclama religia Romano-Catolica singura
credinta legala;
- in urma acestei diete, Luther impreuna cu 6 nobili si preprezentantii a 14 orase au facut un Protest si
de atunci au fost numiti “protestanti”;
- la dieta de la Ausburg, in 1530, Melanchton a redactat o confesiune cunoscuta sub numele de
“Confesiunea de la Ausburg”, care apoi a devenit credeul oficial al Bisericii Luterane;
- in 1526, Luther formuleaza “Liturghia Germana” si “Regula de Slujire”;
- in 1529, Luther a redactat “Micul Catehism” – o prezentare pe scurt a celor 10 porunci, a crede-ului
apostolilor si a rugaciunii “Tatal nostru”;
- in 1531, Luther infiinteaza “liga de la Schmalkalden” – organizatie luterana de aparare a credintei;
- pana in anul 1534, Luther traduce intreaga Biblie in germana, prin care stabileste si forma standard a
limbii germane;
- in 1535, adopta sistemul de ordinare a pastorilor;
44
- a scris cartea “Juramintele monastice”, prin care ii indeamna pe calugari si calugarite sa-si renege
juramintele gresite, sa paraseasca manastirea si sa se casatoreasca;
- Luther a infiintat un sistem de educatie elementara universala in Germania;
- Luther a murit in anul 1546;
- Miscarea luterana, dupa moartea lui Luther, a fost condusa de Melanchton, care, in fruntea ligii
luterane, a purtat razboaie intre anii 1546 – 1552;
- in 1555 s-a incheiat pacea de la Ausburg, punand luteranii in egalitate cu Romano-Catolicii.
In Germania, printul putea sa stabileasca religia din teritoriul lui si disidentii aveau drept de emigrare.
Melanchton este numit si teologul miscarii luterane, deoarece a asezat pe hartie parerile lui Luther
despre lege, pacat, mantuire si credinta, in cartea “Loci communes”, carte pe care Luther a caracterizat-o
ca fiind nemuritoare.
Principalele puncte pe care se sprijinea teologia lui Luther erau:
- “sola fide” = justificarea prin credinta;
- “sola scriptura” = Scriptura este singura autoritate pentru pacatosii care cauta mantuirea.
Patrunderea reformei in tarile nordice:
In Scandinavia, prin Hans Tausen (1494-1561):
- punctul de plecare a reformei a fost traducerea scripturii in limba daneza;
- Ca urmare a ruperii de Biserica Romano-Catolica, li s-au confiscat proprietatile si impartite intre
nobili si rege.
In Norvegia – sub domnia lui Christian al III-lea.
In Islanda – prin Gissur Einarsen in 1540.
In Suedia – prin Olav Petri(1493-1552).
In Finlanda – prin Michael Agricola(1508-1557).
In Scotia - prin John Knox.
Luteranismul a fost un factor de tranzitie de la catolicism la protestatism.
Tari de tranzitie rapida si nereusita;
-Anglia;
-Polonia – in urma certurilor Biserica Romana a reusit sa castige teren.
REFORMA IN ELVETIA
Elvetia a fost tara cea mai libera din Europa in timpul Reformei. Guvernul fiecarui canton era
responsabil pentru afacerile locale si tot el hotara si forma de religie pe care urma sa o imbratiseze.
Radicalilor Reformei li s-a dat numele de anabaptisti si la inceputuri au activat impreuna cu
Zwingli.
Huldreich Zwingli(1484-1531):
- a facut parte din prima generatie de reformatori;
- a fost preot catolic intre anii 1506-1516;
- a slujit in serviciul mercenar pentru papa si papa i-a dat o pensie anuala generoasa;
- mai tarziu s-a opus categoric inscrierii elvetienilor in serviciul mercenar;
- datorita lui autoritatile vremii au hotarat sa tina o dezbatere, in care Zwingli sa explice pe larg toate
problemele controversate, si asa zonele de nord ale Elvetiei au imbratisat Reforma;
- un atac de ciuma in 1519 si contactul cu ideile lui Luther l-au condus la experienta convertirii;
- Zwingli a fost solicitat sa explice noile idei cu care sa ia contact toti cetatenii Elvetiei si autoritatile alese
sa decida ce credinta sa adopte orasul sau cantonul:
zeciuielile platite de credinciosi nu aveau autoritate divina, iar plata lor era o problema voluntara;
punea accentul pe mantuirea prin credinta;
autoritatea Bibliei;
Cristos este capul Bisericii;
45
clericii au dreptul sa se casatoreasca;
condamna practicile Bisericii Romano-Catolice nebiblice.
- conducerea cantoanelor de nord a hotarat ca Zwingli a castigat si ideile lui au statut de lege. In
consecinta, au hotarat:
eliminarea platilor pentru botezuri si inmormantari;
calugarii si calugaritele au voie sa se casatoresca;
au fost interzise icoanele si moastele;
in 1525 s-a hotarat abolirea liturghiei.
- adeptii lui Zwingli, cunoscuti sub numele de anabaptisti, insistau asupra botezului adultilor, motiv pentru
care autoritatile orasului le-au interzis intrunirile si i-au alungat din oras;
- Zwingli s-a despartit de Luther deoarece nu au ajuns la un numitor comun in legatura cu prezenta lui
Cristos in elementele de la Cina Domnului. Zwingli sustinea ca Cina Domnului este o amintire a mortii lui
Cristos, iar Luther sustinea ca exista o prezenta reala a lui Cristos in Comuniune, desi substanta painii nu
se schimba.
Anabaptistii: - au aparut pentru prima data in Elvetia;
- a fost o miscare strans legata de reformatorii lui Zwingli, dar mai tarziu s-au distantat datorita botezului
la adulti si se opuneau controlului statului asupra religiei;
- fondatorul miscarii a fost CONRAD GREBEL (1498-1526);
- anabaptistii milenisti, sub conducerea lui MELCHIOR HOFFMAN(1495-1543), s-au strans la
Strasbourg, in anul 1529, pentru a astepta venirea mileniului. Deoarece aceasta situatie s-a soldat cu un
esec, HOFFMAN a fost inlocuit cu JAN MATTHYS;
- MATTHYS s-a autoproclamat ENOH si a hotarat ca Munsterul sa fie Noul Ierusalim si nu Strasbourgul;
- ei au negat ideile lui Luther si Zwingli, la care s-au adaugat esecurile mileniste, fapt ce a atras ura
protestantilor si catolicilor fortandu-i sa paraseasca Germania si s-au mutat in Dakota de Sud, Statele
Unite si Canada unde mai practica si astazi comunalismul agrar, fiind cunoscuti sub numele de
HUTERITI.
- conducatorul anabaptistilor, care si-au luat numele de „frati”, din Olanda a fost MENNO SIMONS
(1496-1561);
- dupa moartea lui Simons, „fratii” au fost cunoscuti sub numele de „menoniti”, carora li s-a acordat
libertatea religioasa in 1676;
- existau mai multe grupuri de anabaptisti cu mici diferente in credinta, dar ceea ce ii caracteriza pe toti
era: autoritatea suprema a Bibliei, botezul oamenilor mari si separarea totala a Bisericii de stat. Menonitii
si baptistii de astazi ii au ca stramosi pe anabaptisti;
- conceptul lor de biserica independenta i-a influentat pe separatistii puritani, pe baptisti si pe quakeri.
Unitarienii:
- la inceput s-au chemat Socinieni dezvoltandu-se in Italia;
- intemeietor SOCINUS(1525-1562);
- ei negau pacatul originar, divintatea lui Cristos, trinitatea si predestinarea;
- au fost numiti unitarieni pentru prima data, in Transilvania, in 1600.
JEAN CALVIN(1509-1564):
Scurta biografie:
- Calvin s-a nascut la Noyon - Picardia in nord-estul Frantei;
- a studiat in Franta, la Universitatea din Paris, unde a si facut cunostinta cu ideile protestante, prin varul
sau, Pierre Oliver;
- spre sfarsitul anului 1533, Calvin s-a convertit, acceptand ideile Reformei;
46
- in anul 1534, impreuna cu rectorul universitatii din Paris, Nicholas Cap, au scris o petitie prin care cerea
o reforma biblica similara cu cea a lui Luther, lucru care a determinat autoritatile sa le ceara sa paraseasca
Franta. S-au mutat la Basel(Elvetia);
- prima sa lucrare a fost „Institutele religiei crestine”, care contineau un indrumar adresat lui Francisc I al
Frantei de a accepta ideile Reformei si de a nu mai prigoni pe protestanti;
- s-a casatorit in 1540 cu Idelette de Bure, vaduva unui pastor anabaptist. Au avut un fiu care a murit cand
era mic. In 1549, i-a murit sotia.
Activitatea:
- Geneva a fost centrul unde Calvin si-a pus in aplicare pe deplin ideile;
- sistemul de teologie dezvoltat pe baza ideilor lui Calvin se numea „CALVINISM”, sau „credinta
reformata”;
- sistemul de conducere elaborat de Calvin a fost numit „PREZBITERIANISM”;
- a fost liderul celei de-a doua generatii de reformatori;
- a acceptat autoritatea deplina a Bibliei. Refuza tot ce nu putea fi dovedit prin Scripturi;
- punea accent pe suveranitatea totala a lui Dumnezeu in alegerea pentru mantuire. „Salvarea este o
problema de alegere neconditionata, care nu se bazeaza pe meritele omenesti sau pe faptul ca Dumnezeu
ne-a cunoscut mai dinainte, ci pe vointa suverana a lui Dumnezeu”;
- credea in dubla predestinare, atat pentru salvare cat si pentru condamnare, fara ca omul sa aiba vreun
merit deoarece vointa omului e total corupta;
- a fost sustinatorul doctrinei harului irezistibil: „cei alesi sunt salvati, independent de propria lor dorinta,
cand Duhul Sfant ii atrage irezistibil spre Cristos”. „Cei alesi, care sunt salvati irezistibil prin lucrarea
Duhului Sfant, nu vor fi pierduti niciodata”;
- a formulat propria lui parere in legatura cu prezenta lui Cristos in elementele de la Cina Domnului: „nu
prezenta fizica a lui Cristos era in elementele Cinei, ci prezenta spirituala prin credinta in inimile
participantilor”.
- Calvin a promulgat ORDONANTELE ECLEZIASTICE. Aceste ordonante prezentau activitatile celor
patru clase de detinatori ai slujbelor in Biserica:
a. pastori care sa predice si sa administreze disciplina;
b. invatatorii care sa invete doctrina;
c. diaconi care sa administreze lucrarea de milostenie;
d. consistoricul – un grup de pastori si batrani, care supravegheau teologia si morala
comunitatii si pedepseau pe cei refractari.
- lucrarea lui Calvin i-a influentat pe prezbiterieni, reformatori si puritani;
- Calvin a murit in anul 1564 .
FRANTA
- LEFEVRE a tradus Noul Testament in 1525. A tradus versiunea Vulgata in limba franceza;
- PETER WOLDO si adeptii sai au imbratisat calvinismul;
- 1547-1599: aproape 400.000 de francezi erau protestanti;
- dupa 1560, protestantii francezi au fost cunoscuti sub numele de „hughenoti”;
- intre 1562-1598, au avut loc opt razboaie impotriva protestantilor din Franta;
- masacrul din noaptea Sf. Bartolomeu a dus la uciderea a peste 2.000 de oameni. In total, in aceasta
perioada, au fost ucisi intre 10.000 si 20.000 de oameni.
GERMANIA – credinta reformata a fost impartita intre Luterani si Calvinisti.
UNGARIA
- JANOS ERDOSI traduce Noul Testament in limba maghiara;
- 2-3 milioane profeseaza credinta reformata;
- 1848 – obtin libertate religioasa.
47
SCOTIA
- conducatorul reformei a fost JOHN KNOX;
- credinta reformata nu a avut conducatori puternici, fapt ce a dus la decaderea morala a Scotiei;
- In urma conflictului de interese dintre Franta si Anglia, care doreau tot mai mult sa influenteze Scotia,
Parlamentul scotian a hotarat, intr-un tarziu, sa inceapa reforma sub conducerea lui KNOX(1560). S-a
declarat liturghia ilegala, s-au revocat legile impotriva ereticilor si s-a acceptat Marturisirea de Credinta
scotiana elaborata de „cei sase Ioani” in mai putin de o saptamana.
IRLANDA - Irlanda de Nord s-a alaturat Scotiei, sub conducerea Angliei, si a acceptat Reforma, ramanand pana
astazi sub dominatia Regatului Angliei. Partea de sud a ramas republica libera cu influenta franceza,
neacceptand Reforma.
OLANDA - cele sapte provincii nordice din Tarile de Jos s-au unit, formand Olanda si tot odata au luptat impreuna
pentru castigarea libertatii adaptand Credinta Reformata (calvinismul);
- in Olanda majoritari erau Calvinistii;
- o minoritate erau anabaptistii condusi de Menno, care mai tarziu s-au numit „menoniti”;
- tot mai putini oameni imbratisau ideile lui Luther;
- oponentul invataturii lui Calvin a fost Jacobus Arminius 1559 – 1609. El sustinea documentul
„PROTEST” care continea:
omul care mosteneste pacatul este sub mania lui Dumnezeu;
omul poate sa-si initieze eliberarea, prin harul ce i-a fost dat de Dumnezeu, facandu-I vointa
capabila de a coopera cu Dumnezeu;
hotararea de a alege pe unii si a respinge pe altii isi are originea in prestiinta lui Dumnezeu;
moartea lui Cristos este suficienta pentru toti, dar eficienta numai pentru cei ce cred;
oamenii se pot opune harului salvator a lui Dumnezeu;
nu Dumnezeu este autorul pacatului si nici omul, un robot.
ANGLIA - JOHN WYCLIFFE a fost cel ce a reformat Anglia. Sustinatorii lui au fost numiti „lollarzi”;
- HENRIC al VIII-lea a hotarat, sprijinit de natiune, sa rupa relatiile cu Roma, datorita impozitelor
papale care duceau o multime de bani la Roma. O mare parte din pamanturi erau detinute de Biserica din
Roma si tribunalele bisericesti erau rivale tribunalelor regale;
- ERASM a tradus Noul Testament in limba engleza in 1525, fapt ce l-a facut pe vicarul John Colet de la
biserica Sf. Paul sa studieze si sa explice intelesul Bibliei propriului popor;
- pasul cel mai important al separarii Bisericii din Anglia de papalitate a fost facut prin „ACTUL DE
SUPREMATIE”(1534), care prevedea ca regele este cap suprem al Bisericii care continua si astazi;
- Biserica Anglicana a devenit campioana protestantismului in Europa, ajutandu-i pe calvinistii olandezi
si francezi in lupta impotriva conducatorilor lor catolici. Biserica condusa de rege a devenit independenta
de Roma, dar doctrina a ramas tot Romano-Catolica;
- gruparii de oameni care s-au pornit sa purifice Biserica Anglicana de ritualurile romano-catolice,
punand-o in concordanta, cu Biblia li s-a dat numele de „puritani”.
Puritanii sustineau :
- interzicerea folosirii ritualurilor si a vesmintelor in liturghia Bisericii;
- interzicerea folosirii zilelor sfintilor;
- interzicerea dezlegarii clericale de pacate;
- interzicerea folosirii semnului curcii, nasilor la botez, ingenuncherii pentru Comuniune si folosirii
odajdiilor de catre preot;
48
- se plangeau ca anglicanii nu respectau ziua de duminica, practicau moda extrema in imbracaminte
si lipsea consistenta pacatului.
Toate sectele din Anglia isi au radacina in miscarea puritana.
Reforma Bisericii Romano-Catolice(Contrareforma)
Bisericile luterane, anglicane, reformate si anabaptiste erau pe cale sa cucereasca intreaga Europa
in jurul anului 1545.
Miscarea de revitalizare a Bisericii Romano-Catolice, condusa de clerul din clasele de sus si a
papalitatii, a produs o reinnoire si o reforma interna, iar pe plan extern si-a manifestat opozitia fata de
protestantism si i s-a dat denumirea de „contrareforma”.
Factori care au impedicat raspandirea protestantismului in peroada imediat urmatoare nasterii lui:
1. A luat fiinta „Capela Dragostei Divine”(1517-1527), formata din 60 de importanti clerici si laici cu
preocuparea principala de a adanci viata spirituala prin exercitii spirituale si sprijinirea de acte de caritate
si reforma. Ei sprijineau orice miscare ce contribuia la o reinnoire a convingerii personale de a ramane in
biserica lor iubita.
2. Papa Paul al III-lea a facut cardinali pe doi dintre cei mai zelosi oameni pentru catolicism din preajma:
pe Caraffa, care simpatiza cu doctrina protestanta a justificarii prin credinta, si Pole, punandu-i intr-o
comisie care sa organizeze un plan pentru reforma religioasa. In 1537, ei au prezentat un raport din care
reiesea ca abuzurile din Biserica Romana erau greselile pontifilor precedenti si a cardinalilor corupti, care
vandusera fara discernamant slujbe si dispense.
3. au fost fondate noi ordine religioase, precum:
a) „ordinul teatrin” – fondat de Gaetano di Fiene, ajutat de Caraffa, in 1524. Acest ordin ii silea pe preotii
mireni sa traiasca intr-o comunitate, sub regula saraciei, castitatii si ascultarii, avand libertatea de a sluji
pe oameni la fel ca preotii parohi.
b) „ordinul capucinilor” – infiintat de Matteo da Bascio in 1525. A avut succes intre tarani prin spiritul lui
de autosacrificare in slujire si modul popular de predicare. Calugarii umblau cu o gluga ascutita si
picioarele goale. Traiau in capele simple si austere.
c) „ordinul ursulinelor” – infiintat de Angela Merici in anul 1535. A fost dedicat femeilor misionare prin
ingrijirea bolnavilor si educatia fetelor.
d) „ordinul Societatea lui Isus”.
4. Papii din sec. XVI au sprijinit reforma, renuntand in acelasi timp la confortul de lux si lacomia care i-a
caracterizat pe papii din perioada Renasterii.
- Papa Paul al III-lea a contribuit la intarirea autoritatii Bisericii prin:
- infiintarea „ordinului iezuit” si a Inchizitiei.
- a fost publicat „indexul cartilor”: continea carti pe care catolicii nu aveau voie sa le citeasca.
- a permis la noua persoane sa redacteze un raport, in anul 1537, despre abuzurile savarsite de
Biserica Romano-Catolica.
5. Iezuitii spanioli, portughezi si francezi au facut misiuni, ducand credinta catolica in America Latina,
Quebec si Asia de sud-est.
- China primise crestinismul nestorian in sec. al VII-lea, crestinismul romano-catolic in jurul anului 1300
prin Jhon de Monte Corvino, iar pentru a treia oara primeste mesajul crestin prin Matteo Ricci (1552-
1610).
- Japonia a fost castigata la catolicism prin Francis Xavier in 1549.
- India a fost evanghelizata de Robert de Nobili (1577-1656).
- America Centrala si America de Sud primeste credinta catolica prin interventiile spaniolilor si
portughezilor.
Crestinismul in America de Nord:
49
In America de Nord sunt reprezentate aproape toate miscarile religioase. Biserica Anglicana a
patruns in America printr-o companie cu numele de „Virginia”, in 1606, care se ocupa cu exploatarea
terenului. O mare parte din puritani au emigrat spre America .
Intre descoperirea Americii de catre Columb si Reforma au trecut doar 25 de ani.
Alexander Whitaker a fost primul preot conducator al Bisericii Anglicane in Virginia intre anii
1611-1617. In aceasta perioada a fost infiintata sclavia, prin cumpararea de sclavi de la comerciantii
olandezi, in 1619, care sa munceasca pe plantatiile de tutun.
Roger Williams(1603 – 1683) – pastor Anglican, care, pentru ideile lui separatiste, a fost nevoit sa
paraseasca Anglia, stabilindu-se in Boston (America).
- in 1639, impreuna cu 11 adepti au fost rebotezati, infiintand, probabil, prima biserica baptista din
America, in orasul Providence. Totusi, se crede ca biserica baptista din Newport a fost infiintata in
1638. Aceste doua biserici isi disputa inca dreptul de intai nascut;
- America Centrala si de Sud au primit cultura si religia romano-catolica;
- America de Nord a primit cultura si religia anglo-saxona din nordul si vestul Europei;
- Philadelphia a fost statul in care si-au gasit refugiu religios cele mai multe secte din lume;
- regiunea Pittsburg a devenit centrul prezbiteranismului;
- dupa revolutie, Biserica s-a despartit de stat si situatia financiara a depins de donatiile voluntarilor,
iar convertirea lor se facea prin evenghelizari.
Educatia:
- invatatura Lutherana si Calvinista punea mare accent pe educatie, ca individul sa fie capabil
sa citeasca Biblia si sa poata deveni conducator capabil ai coloniilor si ai Bisericii;
- se punea mare accent pe cunoasterea Bibliei si, ca prioritate secunda, educatia clasica putea folosi
drept ajutor pentru cunoasterea deplina a Bibliei.
- renuntarea treptata la invatatura strict biblica a ajuns sa promoveze doctrina „lumii launtrice”, care
considera ca Duhul Sfant poate da o cunoastere a lui Dumnezeu imediata si directa, in afara
Bibliei. Astfel s-a ajuns la „misticism”.
- misionarii evanghelici ca Wilberforce sau Lordul Shaftesbury au luptat pe toate caile, pana intr-
acolo ca au dat bani ca recompensa proprietarilor de sclavi, pentru ca sclavii sa fie eliberati.
- zeci de mii de lire au fost donate de catre evanghelici pentru reforma inchisorilor.
- efortul evanghelicilor s-a indreptat in aceeasi masura pentru educarea religioasa si invatatura
elementara in citire, scriere si matematica a copiilor.
Quakerii
- au aparut in Boston in anul 1656, dar apoi, datorita ideilor lor de a separa Biserica de stat si din
cauza indiferentei lor fata de doctrina, s-au mutat in noul stat Jersey de Vest.
- statul Pennsylvania a fost primit de William Penn, din partea lui Carol al II-lea, contra unei datorii
de 16.000 lire si devine statul unde isi gasesc refugiul oprimatii oricaror credinte.
Metodistii
- crestinismul a ajuns in America din Europa prin Anglia. Astfel, in anul 1768, John Wesley a trimis
misionari oficiali in America.
- dupa Revolutia Americana, Biserica s-a separat de stat si, cu ajutorul donatiilor banesti voluntare,
a organizat evanghelizari pentru a castiga pe necredinciosi si pe copiii membrilor Bisericii.
- trezirea metodista a fost cea de-a treia trezire spirituala din Anglia dupa Reforma.
- miscarea metodista a fost declansata de John Wesley si a fost considerata de istorici unul din
marile fenomene ale sec. al XVIII-lea, pentru ca a salvat Anglia de o revolutie asemanatoare cu
revolutia franceza din anul 1790.
- JOHN WESLEY:
o a fost cel de al cincisprezecelea copil din cei nousprezece ai familiei Samuel si Susannah
Wesley.
50
o in anul 1720 a intrat la Oxford cu bursa.
o in anul 1728 este ordinat ca preot.
o a devenit conducatorul „clubului sfant”, in care era si fratele sau Charles. Membrii acestui
club erau porecliti de catre studenti „metodisti”, datorita studiului metodic al Bibliei, a
rugaciunilor regulate si a eforturilor lor repetate de a face servicii sociale in inchisori si in
casele saracilor.
o in anul 1738, pe cand asculta citirea prefatei lui Luther la „Comentariul asupra cartii
Romani”, inima i-a fost incalzita si si-a pus increderea totala in Cristos pentru mantuire.
Fratele lui, Charles, a avut aceeasi experienta cu doua zile inainte.
o a devenit interesat sa studieze indeaproape Biserica Moraviana.
o cariera de predicare a Evangheliei a inceput la indemnul lui George Whitefield de a
predica in aer liber la Bristol. A calatorit peste doua sute de mii de mile pe cal in Anglia,
Scotia si Irlanda.
o a predicat in jur de patruzeci si doua de mii de predici, a scris doua sute de carti si si-a
organizat adeptii.
o nu credea in predestinarea pentru mantuire, ci in liberul arbitru.
o Charles Wesley, fratele lui John, a scris peste sase mii de imnuri religioase, printre care
„Domn al sufletului meu, ma primeste-n bratul Tau” si „Auzi corul ingeresc”.
o doctrina majora pe care punea accent Wesley era doctrina „justificarii prin credinta, printr-
o experienta instantanee de regenerare” si doctrina „perfectiunii crestine, sau a iubirii
perfecte”.
o a fost impotriva alcoolului, a sclaviei si a razboiului.
o pasiunea pentru ingrijirea medicala l-a facut sa infiinteze primul dispensar medical gratuit,
in Anglia, in 1746.
o a avut influenta asupra lui Robert Raikes, cel ce a promovat scoala duminicala, si asupra lui
John Howard, conducatorul reformei inchisorilor.
o datorita trezirii evanghelice din biserica anglicana, numita apoi trezirea metodista, care a
influentat clasa de sus din Anglia, Anglia a devenit marea conducatoare a popoarelor si
pastratoarea pacii lumii in timpul sec. al XIX-lea.
- Whitefield a fost profetul, John Wesley organizatorul si Charles cantaretul trezirii metodiste.
Odata cu cresterea puterii marilor state nationale si interventia protestantilor aparati de monarhii
noilor state, puterea papala a inceput sa scada.
Victoriile si infrangerile Romano-Catolice intre anii 1789-1914
In urma revolutiilor engleze din 1689 si cea americana din 1776, s-a dezvoltat in Franta o
ideologie care justifica dreptul poporului de a porni o revolutie. Promotori ai acestor ideologii au fost
Rousseau, Montesquieu, Direrot si Fracois M. Arouet, cunoscut mai bine ca Voltaire, care sustineau
deopotriva ideologia politica pentru revolutie cat si critica adusa Bisericii Romane pentru ca detinea mai
multe proprietati cu venituri, care in cea mai mare parte mergeau la clerul superior.
Voltaire prefera o religie a ratiunii mai degraba decat religia liderilor Bisericii Romano-Catolice
din Franta. Acesta ideologie a dus, in nov.1789, la trecerea terenurilor Bisericii in proprietatea publica, la
desfiintarea prin lege a manastirilor si la reducerea numarului episcopilor la 83 in toata Franta. Episcopii
trebuiau sa fie alesi de alegatorii care alegeau functionarii civili, iar papa lua doar cunostinta de cine a fost
ales.
Clericii erau platiti de catre stat si erau obligati sa depuna un juramant de loialitate fata de stat.
Odata cu urcarea pe tron a lui Napoleon, in 1799, s-a incheiat o alianta intre Biserica si stat prin
Concordatul din 1801. Pana in 1870, papalitatea si-a recastigat puterea in Europa.
Iezuitii care au fost desfiintati de Clement al XIV-lea, in 1773, au fost reinfiintati printr-o bula
papala data de Pius al VII-lea, in 1814, de unde au si reinceput activitatile misionare educationale.
51
Papa Pius al IX-lea, intre anii 1846-1878, a incercat pe toate caile sa intareasca Biserica Romano-
Catolica si, in anul 1854, dupa consultarea cu episcopii Bisericii, a proclamat doctrina „conceptiei
imaculate a Mariei”.
In anul 1870, prin decret al Vaticanului, s-a declarat infailibilitatea papei. Cu alte cuvinte, ca si cap
al Bisericii pe pamant, fie in legatura cu credinta, fie cu morala, orice spune papa este infailibil si trebuie
sa fie acceptat de credinciosi ca dogma de crezut, pentru ca acestia sa aiba parte de mantuire.
Viata religioasa in Marea Britanie si Europa intre anii 1789-1914
Fortele religioase, generate de trezirea Wesleyana si, mai tarziu, de cea evanghelica, au produs o
serie de roade practice, de reforma sociala si de zel misionar, astfel incat Latourette, marele istoric modern
al misiunilor, numeste sec. al XIX-lea „Marele secol al efortului misionar”.
Atat muncitorii, fermierii cat si clasa nobila, miscati de trezirea Weslyana, au inlocuit viata
usuratica cu o dorinta personala de a-L cauta pe Cristos si s-au implicat in activitati sociale si filantropice.
Dedicarea preotilor evanghelici, ca John Newton, care a scris imnurile „Maretul har” si „Cat de
dulce suna numele de Isus”, William Cowper, care era invalid si care a scris „Din rane sfinte a lui Isus
izvor de sange a curs” si Thomas Scott, care a scris un comentariu biblic.
Majoritatea reformelor sociale dintre anii 1787-1850 au fost rezultatul luptei evanghelicilor pentru
cei saraci. Prin eforturile misionarilor crestin ca Isaac Milner si William Wilberforce, s-a obtinut o
decizie a tribunalului, in 1772, care interzicea detinerea de sclavi in Anglia. La congresul tinut la Viena, in
anul 1815, s-a reusit sa se obtina scoaterea comertului cu sclavi in afara legii de catre majoritatea statelor
europene. In anul 1833 erau eliberati deja aproximativ sapte sute de mii de sclavi.
Lordul Shaftesbury, de la varsta de 14 ani, cand a fost condus la Cristos, si-a dedicat viata ajutarii
saracilor prin pledoaria in Camera Comunelor de a schimba legislatia:
- copiilor sub 10 ani si femeilor sa le fie interzis sa lucreze in mine;
- protejarea bolnavilor mintali din aziluri, unde era admis publicul contra taxa sa asiste la scenele
nebunilor;
- desfiintarea camerelor destinate imoralitatii, in care abundau bolile.
John H. Haward si-a devotat viata si averea reformelor inchisorilor: gardienii sa fie platiti mai
bine, ca sa nu fie nevoiti sa stoarca bani de la puscariasi; pedepsele sa fie date ca masuri corective si nu ca
pedepse pentru delicventa.
Robert Raikes a infiintat „Miscarea Scolii Duminicale”, avand ca scop educatia religioasa a
copiilor si invatatura elementara in citire, scriere si aritmetica.
William Booth(1829-1882) infiinteaza miscarea religioasa Armata Salvarii(1878) cu scopul de a
ajunge la toate clasele sociale prin evanghelizare in aer liber si opere de caritate.
John N.Dorby(1800-1882) organizeaza, in 1831, la Dublin miscarea cu numele FRATII
in Romania aceasta miscare a luat numele de „Crestini dupa Evanghelie”.
Edward Irving(1792-1834), pastor prezbiterian, punea accent pe reintoarcerea lui Cristos si pe
vorbirea in limbi.
sustinea ca Biserica trebuie sa se bucure de darurile Duhului Sfant pe care le avusese in
epoca apostolica;
multi dintre adeptii lui s-au alaturat Bisericii Catolice Apostolice care s-a infiintat in anul
1842.
Charles Spurgeon(1834-1892) a fost cel mai cunoscut predicator al Angliei de la mijlocul sec. al
XIX-lea. Biserica lui Spurgeon a ajuns in 1891 la 15.000 membri.
Criticii Bibliei din acea perioada sustineau ca cercetarea Bibliei se face din trei puncte de plecare
diferite:
a) Pietistii au abordat Biblia ca pe o aplicarea a adevarului in viata de zi cu zi.
b) unii o abordeaza ca pe o sursa de doctrina.
c) altii o abordeaza ca pe un ghid istoric avand o conceptie potrivit careia Biblia ar fi doar un ghid
etic.
52
Amenintarile credintei in sec. al XIX-lea
A. Critica filozofica asupra Bibliei : IMMANUEL KANT, SCHLEIERMACHER, HEGEL, RITSCHL.
Kant sustinea ca omul, cu vointa sa libera si cu simtul sau innascut cu privire la ceea ce este bine,
devine creatorul unei religii in care el dezvolta moralitatea inerenta din el insusi.
In sistemul lui Kant nu este loc pentru Cristos, Dumnezeul-Om. Continuatorii acestei gandiri au fost
liberalii moderni, care au dezvoltat conceptul „scanteii divine”, care se gaseste inlauntrul fiecaruia din noi,
pe care, sustin liberalii, trebuie doar sa o cultivam pentru a avea o conduita morala buna si, in final,
nemurire.
Schleiermacher a facut din sentimente si emotii elementul din care se dezvolta experienta
religioasa.
Este numit parintele teologiei moderne datorita parerii sale ca esenta religiei este subiectivitate. El
sustine ca „Crestinismul il aduce cel mai bine pe om in armonie cu Dumnezeu, cand omul isi da seama in
mod pasiv de dependenta sa de Dumnezeu si, pentru a se bucura de o experienta religioasa satisfacatoare,
el are nevoie doar sa cultive sentimentul dependentei de Dumnezeu in Cristos”.
Hegel – in conceptia lui, Dumnezeu este Absolutul care cauta sa se manifeste in istorie printr-un
proces logic de impacare a contrariilor, numit „teza si antiteza”.
Logica sa a fost preluata de Marx cu accentul pus de el pe stat, ca manifestare a Absolutului, a fost
imprumutata apoi de Hitler si de Mussolini pentru a glorifica atat statul, cat si pe dictatorul din fruntea lui.
Albrecht Ritschl – teoriile lui au fost sintetizate astfel:
Sentimentul religios este baza religiei.
Cristosul istoric din Evanghelii i-a adus individului revelatia pacatului si mantuirea prin
Credinta.
Biblia este pur si simplu o inregistrare a constiintei comunitatii si, ca urmare, ea ar trebui sa
fie supusa investigatiei istorice in acelasi mod ca oricare alta carte.
B. Critica istorica si literara a Bibliei a distrus credinta multor persoane in revelatia divina a
Bibliei.
Inceputul criticii istorice si literare i se atribuie doctorului francez Jean Astru(1684-1766), care a
impartit cartea Geneza in doua parti. In cele doua parti ar fi fost folosite doua documente diferite, unul cu
Elohim (Dumnezeu) si unul cu Iehova (Domnul).
Unii teologi, care adopta vederi critice fata de Noul Testament, cred ca esenta Evangheliei este
Constituita de invataturile etice ale lui Isus si ca Pavel a schimbat religia etica simpla a lui Isus intr-o
religie rascumparatoare.
B. Materialismul - punerea accentului pe valorile materiale ale unui standard inalt de viata si
neglijarea valorilor spirituale ale vietii vesnice.
Walter Rauschenbusch si Karl Marx au pus accent deosebit pe importanta primordiala a
bunurilor materiale in viata. America este tara in care s-a pus un accent deosebit pe standardul material,
inalt, de viata.
C. Evolutionismul – Charles Darwin (1809-1882) – evolutia, ca doctrina filozofica, vine de la
Aristotel, dar Darwin a fost primul care a dezvoltat-o pe baza stiintifica.
A publicat cartea „ORIGINEA SPECIILOR”, in 1859, argumentand ca lupta pentru existenta
mentine constanta populatia diferitelor specii. Dupa ce face o calatorie in jurul lumii intre anii 1831-1836,
ajunge la concluzia ca diferentele intre animalele vii, fosilele de pe uscat si cele de pe insulele vizitate de
el puteau fi justificate numai prin evolutie biologica.
In anul 1871, scrie cartea „Originea Omului” – omul este legat de viata animala prin tipuri
comune ancestrale.
53
D. Comunismul – isi are radacinile in materialismul lui Karl Marx.
Marx si Engels au dat liniile principale ale filozofiei lor in lucrarea „Manifestul Comunist”, in 1848.
Ei sustin ca „religia este opiu pentru popor”.
Trezirile spirituale in Biserica Americana si societatile voluntare
- 1787 – VIRGINIA – a pornit de la trei studenti, care au fost interesati de starea lor spirituala
si cam o treime s-au convertit
Trezirea a cuprins colegiul Washinton si, de acolo, s-a raspandit in intreaga Biserica Prezbiteriana
din sud.
- 1801 – CANE RIDGE – s-au intalnit aproximativ 10.000 de persoane, care apoi a miscat regiunile
Kentucky si Tenessee.
Rezultatele trezirii spirituale:
1. Diviziunea din launtrul bisericilor.
Lucrul acesta s-a intamplat cand prezbiterul Cumberland a ordinat barbati fara sa aiba calificarile
educationale cerute.
Prezbiterul scotian Thomas Campbell a fost oprit sa administreze Cina Domnului celor care nu
faceau parte din grupul lui si, atunci, el s-a hotarat sa predice o credinta care nu se baza pe credeul lor, ci
pe Biblie.
A aparut Biserica Unitariana din America, pe temelia capelei King din Boston, care a votat sa
omita din serviciu orice mentiune a Trinitatii.
2. Imbunatatirea moralei in zonele de frontiera.
Pe masura ce metodistii si baptistii au crescut la numar, a disparut betia si limbajul murdar.
Din 1786, scoala duminicala facea parte integranta din religie in America, dand posibilitatea sa-si educe
copiii si tinerii in adevarul biblic.
Au fost consolidate studiile superioare prin fondarea multor colegii noi.
3. America a mai cunoscut o trezire spirituala, inceputa de Charles G. Finney(1792-1785), care
era avocat si s-a convertit la Rochester, New York.
„Noile masuri” de trezire spirituala erau:
- intruniri prelungite;
- limbaj neprietenos in predicare;
- ore neobisnuite pentru servicii;
- numirea unor persoane din popor la rugaciune publica si la predica;
- „banca pocaintei” – pe care puteau veni toti cei ce cautau impacarea cu Dumnezeu.
4. Intre anii 1857-1858 a mai avut loc o trezire spirituala interconfesionala, care a avut la
baza rugaciunea. Sase persoane, conduse de Jeremiah Lamphier, la 23.sept. 1957, in Fulton Street, au
pornit intruniri pentru rugaciunea de amiaza. Dupa sase luni, la intruniri se adunau zece mii de persoane.
Se estimeaza ca s-au adaugat Bisericii intre 500.000 -1.000.000 de persoane, in majoritate in Biserica
metodista.
In anii 1863-1864, a pornit o trezire in armata. In armata Confederatiei s-a ajuns la 150.000 de
convertiti, dupa care s-au infiintat si biserici ale armatei.
5.Intre anii 1873-1875, MOODY organiza evanghelizari in mari sali publice.
Moody nu a fost ordinat, dar a fost considerat de multi din contemporanii sai drept cel mai influent
„cleric” din ultimul sfert al secolului al XIX-lea.
- succesorii lui au fost Ruben Forrey, „Gipsy” Smith si Billy Sunday
54
BILLY GRAHAM este cel mai cunoscut evanghelist din 1943 incoace.
Reforma sociala
Trezirea spirituala nu a avut impact doar asupra spiritului ci a reformat si situatia sociala a tuturor
vremurilor. Cei convertiti la crestinism au dezaprobat unele practici impotriva Scripturii precum „duelul
cu pistoale si sabii”.
Interesul Bisericii pentru reforma sociala a dus la:
- abolirea intemnitarii pentru datorii financiare;
- a promovat reforma inchisorilor;
- problema bauturii – In 1784, Benjamin Rush combate teoria ca bauturile alcoolice sunt benefice
pentru corp si cheama Biserica la a sustine o abstinenta totala de la bauturile alcoolice;
- metodistii cereau ca membrii lor sa nu foloseasca sau sa vanda bauturi alcoolice;
- a luat fiinta „liga anticarciuma” in 1895. A fost cea mai cunoscuta federatie a agentiilor de
abstinenta;
- problema sclaviei a produs multe schisme intre Bisericile din nord si cele din sud, schisme care
continua si astazi. In 1833, Seminarul Lane, din Cincinnati, a devenit centrul miscarii impotriva sclaviei,
miscare condusa de studentul Theodore Weld. Biserica Metodista le interzicea membrilor sa fie proprietari
de sclavi.
Sectele:
Mormonii
JOSEPH SMITH(1805-1844):
- sustinea ca, in anul 1827, a dezgropat o carte cu foite subtiri de aur, pe care, in anul 1830, a
tradus-o si i-a dat numele de „Cartea Mormonilor”;
- Smith a sustinut poligamia, lucru pentru care a platit cu viata din partea impotrivitorilor lui.
Dupa acest incident, mormonii s-au despartit in doua. O grupare s-a numit ”Biserica lui Isus Cristos a
Sfintilor din Zilele de pe Urma”, condusa de Brigham Yong, care avea cam trei milioane de adepti si
acceptau poligamia. Cealalta grupare se numea „ Biserica Reorganizata a lui Isus Cristos a Sfintilor din
Zilele din Urma”, cu 160.000 de adepti, care respingeau poligamia.
Ideologia mormonilor:
- ei accepta atat Biblia, cat si cartea lor ca fiind de natura divina;
- Cristos nu este Domn si Mantuitor in teologia lor;
- boteaza oamenii vii pentru cei morti;
- practica poligamia cu scopul de a avea mai multi urmasi in lumea viitoare.
Adventistii de ziua a saptea
- fondatorul adventismului a fost William Miller(1782-1849) – a studiat staruitor cartile
Daniel si Apocalipsa;
sustinea ca Cristos are sa vina la 2300 de ani dupa reintoarcerea lui Ezra la Ierusalim, in
anul 457 i.d. Cristos;
dupa socoteala lui, anul 1843 era anul intoarcerii lui Cristos;
multe mii de oameni s-au pregatit pentru venirea lui Cristos;
evenimentul nu a avut loc nici in anul 1843 si nici in anul anul urmator, motiv pentru care
adeptii lui Miller s-au confruntat cu persecutia din partea bisericilor.
- in anul 1860 s-au unit si se formeaza confesiunea adventista;
- Hiram Edson explica mai tarziu ca neaparitia lui Cristos in chip vizibil s-a datorat totusi aparitiei
Sale in sanctuarul ceresc;
- Ellen G. White (1827-1915) l-a inlocuit pe Miller ca lider principal;
- exista astazi cateva confesiuni adventiste, dar cele mai multe cred ca:
Sabatul este ziua corecta pentru odihna
Sufletul doarme intre moarte si inviere
55
Cei rai vor fi anihilati
In majoritatea invataturilor lor, ei se situeaza pe o pozitie ortodoxa
Spiritismul
- in anul 1848, in casa surorilor Kate si Margaret Fox, s-au auzit cateva batai ciudate in dormitor,
lucru care a starnit senzatie, adunand numerosi adepti, care mai tarziu au format o Biserica Spiritista;
- dupa ani de zile ele au marturisit ca zgomotele erau niste pozne copilaresti;
- mediile spiritiste pretind ca ele comunica cu mortii;
- spiritismul este o atractie puternica cu precadere pentru cei care si-au pierdut prin moarte pe cei
dragi;
- cei mai multi adepti li s-au alaturat dupa un razboi cand pierderile umane erau mari.
Stiinta crestina - secta cu caracter filozofic;
- fondata de Mary Baker(1821-1910), pe baza manuscriselor lui Quimby, care sustineau posibilitatea
vindecarii prin negarea mintala a realitatii bolii si a materiei. A castigat multi adepti in urma
publicatiei „Stiinta si sanatate”, impartasindu-le secretul metodei printr-o serie de lectii;
- ei negau realitatea materiei, a raului si a bolii, iar ca un om sa fie eliberat de boala si de rau trebuie
sa se identifice cu Dumnezeu, sau cu binele.
Comportamentul Bisericii in cele doua Razboaie Mondiale si in Revolutii
- Teologia liberala si evanghelia sociala, cu accentul pe calitatea de tata a lui Dumnezeu si de fratie
a oamenilor, au ajutat la promovarea tendintei de a actiona pentru pacea lumii. „Societatea Americana
pentru Pace”(1828) a reunit in ea mai multe societati, care actionau pentru realizarea pacii, condamnand
orice razboi in afara de cel de auto-aparare. Sprijinea negocierea tratatelor de arbitrare pentru ca statele sa-
si rezolve problemele in mod pasnic;
- S-au facut conferinte internationale anuale pentru pace, sustinute de biserici intre 1889 si 1913.
Conferinta de pace de la Haga, in 1899, a infiintat si un tribunal pentru arbitrarea disputelor internationale.
- Bisericile americane au sprijinit declaratia de neutralitate a lui Wilson, in legatura cu Primul
Razboi Mondial din 1914, unde au decis sa ramana izolati de razboi si sa ii ajute prin Crucea Rosie pe cei
ce au avut de suferit din cauza acestuia;
- Un sondaj efectuat in 1916 in randurile preotilor prezbiterieni americani arata ca ei erau in
favoarea inarmarii in scop de autoaparare. Se credea ca o America puternica ar fi in favoarea extinderii
democratiei, cand ar fi venit timpul de pace;
- Din 1917, in biserici, a inceput sa se puna steagul national impreuna cu steagul crestin;
- Bisericile din tarile totalitare au fost obligate sa taca in legatura cu problemele politice, unde au si
avut de suferit, iar Al Doilea Razboi Mondial a gasit bisericile din tarile democratice mult mai precaute in
a considera razboiul „un razboi sfant”;
- In al doilea razboi mondial, Biserica a fost mult mai unita, sustinand unitatea crestinilor de
pretutindeni si rezistand tendintei spre ura. A dat totusi capelani pentru fortele armate si a sprijinit Crucea
Rosie.
Datorita cresterii numerice a populatiei si numarului tot mai mare de oameni care adera la religiile
necrestine reinviate, crestinismul devine o religie minoritara in lume.
Problemele cu care s-a confruntat Biserica :
- Biserica a avut de suferit in urma venirii la putere a guvernelor totalitare de dreapta, interzicand
individului libertatea de exprimare si libertatea religioasa;
56
- venirea la putere a guvernelor marxiste a interzis misionarismul, ca masura de incetare a opresiunii.
Datorita premiselor materialiste si ateiste ale comunismului, oriunde acesta ajungea la putere, se
opunea crestinismului;
- guvernele democrate din Vest si S.U.A. au pus reglementari pentru a limita exprimarea crezului si
scutirea de taxe pentru cei ce doneaza societatilor de caritate;
- renasterea budismului si a hinduismului a condus fie la restrictii asupra misionarilor, fie la refuzul
admiterii lor;
- recensiunea din 1980 si inflatia mare cu costuri crescande pentru traiul de fiecare zi a facut ca
societatile de misiune sa stranga tot mai putini bani pentru evanghelizarea tarilor sarace, musulmane
sau cele de sub sistemul comunist;
- declinul moral al societatii(imoralitatea sexuala, betia, divortul si numarul tot mai mare de cupluri
necasatorite care traiesc impreuna) a afectat viata spirituala a Bisericii, in care au patruns oameni
nenascuti din nou;
- tendinta de a birocratiza Biserica si a face din ea o parte a culturii este o amenintare la adresa
crestinismului dinamic.
Radacinile istorice ale Bisericii Penticostale a sec-XX-lea
Introducere:
Crestinismul penticostal al ultimului secol este segmentul din crestinism, cel mai dinamic si care a
avut cea mai rapida crestere.
Această creştere fenomenală este unul dintre principalele motive pentru care binecunoscutul teolog
de la Harvard, Harvey Cox, este dispus să spună că mişcarea penticostală „re-modelează religia în secolul
douăzeci şi unu.” Una din criticile aduse penticostalilor este ca ei nu au istorie si nici traditie, deoarece biserica
exista de 2000 de ani, si penticostalii au putin peste o suta de ani.
Din acest motiv penticostalii au adoptat doua moduri de a raspunde acestei acuzatii.
Penticostalii clasici se considera restauratorii puritatii si puterii Bisericii apostolice a secolului
intai. Conform acestei abordari intervalul de 1800 de ani este mort spiritual si corupt.
Iar acei penticostali care nu accepta sa treaca peste cei 1800 de ani de istorie a Bisericii, adopta o
pozitie traditionalista. Ei cauta sa umple golul istoric instaurand manifestari traditionale, ecleziastice care
le introduc in structura Bisericii si in serviciile de inchinare, stabilind o continuitate cu trecutul.
Adevărul este că penticostalii au o istorie legitimă. Este o istorie pe care o găsim în numeroasele
mişcări de trezire şi înnoire care au apărut constant în viaţa Bisericii. Pentru că acestea erau în mod
constant condamnate şi marginalizate de biserica instituţională, istoria lor a fost ascunsă sau greşit
interpretată. Este, deci, o istorie care are nevoie să fie descoperită şi pe deplin recuperată.
I. Marturii ale manifestarii Duhului Sfant in perioada Antica:
57
Manifestarile Duhului Sfant au inceput in ziua cincizecimii cu ucenicii si cei adunati in odaia de
sus.
Era de neconceput in Biserica primara ca cineva sa nu primeasca sau sa nu fie de acord cu botezul
cu Duh. Ex: casa lui Corneliu, uceniici lui Ioan Botezatorul, samaritenii, bisericile infiintate de ap. Pavel.
Epistolele către corinteni, în special, arată că adunarea bisericilor se baza pe spontaneitatea
Duhului mai mult decât pe autoritatea oficială pentru viaţa şi direcţia întâlnirilor lor.
Această stare de fapt l-a îndemnat pe Hans von Campenhausen să descrie viziunea Bisericii primare
despre comunitatea Creştină ca „una de liberă părtăşie, care se dezvoltă prin interacţiunea liberă a
darurilor şi slujirilor spirituale.”
Teologul Romano Catolic, Hans Kung, este de aceeaşi părere, sugerând că biserica din Corint „nu
ştia nimic despre episkopoi (episcopi), presbuteros (prezbiteri) şi nici despre vreun alt fel de ordinare
numai carismatele libere şi spontane.” Apoi el subliniază că, după cum spune Pavel, ei au fost înzestraţi cu
tot ce era necesar.
Rudolf Bultmann este şi el de acord şi insistă că in biserica Noului Testament „persoanele care
aveau autoritatea erau cele înzestrate cu daruri spirituale.”
Manifestarile Duhului Sfant au continuat cat au trait apostolii si istoria ne confirma ca ele nu au
incetat niciodata. Marturii din primele trei secole le gasim in scrieri precum: Didahia, Pastorul lui Hermas,
etc.
Din scrierile apostolilor nu reiese ca dupa era apostolica a primului veac ar trebui sa dispara
caracterul supranatural al Bisericii printr-o incetare a activitatii darurilor spirituale. Dimpotrivă, cei care i-
au succedat pe apostoli ca lideri în Biserică au lăsat mărturie clară despre continuarea lucrării darurilor şi
puterii Duhului în timpul lor.
Montanistii intre secolele II-VI au fost continuatorii fenomenului penticostal de la inceputurile
crestinismului. Tertulian, Policarp, Irineu, Iustin Martirul si Origen sunt cateva personalitati care au fost
martori sau chiar instrumente ale botezului cu Duhul Sfint ale sec.al-II-lea.
Montanus s-a născut în Frigia în prima jumătate a secolului doi. Se poate să fi fost pentru o
perioadă episcop. El a fost „remarcabil prin aceea că făcea semne şi minuni”, şi chiar duşmanii lui au
recunoscut că „atât viaţa cât şi învăţătura lui erau sfinte şi fără vină.”
Montanus era îngrijorat de creşterea formalismului în Biserică şi de delăsarea morală a membrilor
ei. Deci, în jurul anului 172 d.Hr. el a început să reafirme importanţa slujirii supranaturale a Duhului Sfânt
şi să insiste să se practice un stil de viaţă absolut morală de către toţi creştinii. El a accentuat de asemenea
a doua venire a lui Hristos, şi se pare că el credea că acest eveniment va avea loc în timpul vieţii lui. El a
câştigat rapid mulţi susţinători, pornind o mişcare care s-a întins în Asia Mică, Africa de Nord, şi Europa,
ajungând chiar şi la Roma
După moartea lui Montanus, adepţii lui au devenit şi mai stricţi în ascetismul lor, prin instituirea de
posturi şi aşezarea de cerinţe mai riguroase peste aderenţi. La începutul secolului al treilea, au început şi
instituţionalizarea, ridicând propriul lor sistem ecleziastic format din episcopi şi diaconi.
În 381, Conciliul de la Constantinopol a declarat că Montaniştii ar trebui consideraţi păgâni. În
ciuda acestei opoziţii, mişcarea a continuat cel puţin până în secolul al cincilea când Augustin
menţionează existenţa lor.
IUSTIN MARTIRUL- (100-165 d.Hr) primul filozof crestin. Darurile miraculoase ale Duhului
Sfânt îi erau familiare lui Iustin. În Dialog cu Trifo, el scrie: “Căci darurile profetice rămân cu noi şi în
prezent”. Mai departe, în aceeaşi lucrare, el spune: „‟Acum este posibil sa vezi intre noi femei si barbati
care poseda darurile lui Dumnezeu‟‟. „Sunt mulţi posedaţi de demoni în toată lumea şi în oraşul vostru,
mulţi dintre bărbaţii creştini eliberându-i în numele lui Isus Hristos, care a fost răstignit sub Pilat din Pont,
au vindecat şi vindecă, ajutându-i pe neputincioşi şi scoţând demonii din oameni”.
Deci Iustin Martirul oferă o mărturie clară care susţine faptul că creştinii din secolul al doilea
continuau să-şi exercite autoritatea asupra demonilor şi bolii. El ne arată de asemenea că atât bărbaţii cât şi
femeile foloseau şi alte daruri ale Duhului. Mai mult, el nu sugerează că s-ar aştepta ca aceste daruri să
înceteze la un moment dat.
58
IRINEU- episcop al Lyonului 140 d. Hr.
„Căci sunt unii care cu siguranţă scot demoni, astfel încât cei care au fost curăţaţi de duhuri rele în
felul acesta adesea şi cred în Hristos , şi se alătură Bisericii. Alţii au o cunoaştere dinainte a lucrurilor care
urmează să se întâmple: ei au viziuni şi rostesc cuvinte profetice. Alţii încă vindecă bolnavii punându-şi
mâinile peste ei”.
Irineu vorbeşte şi despre morţi, care erau înviaţi:
„Da, şi mai mult, după cum am spus, chiar şi morţi au fost înviaţi, şi au rămas printre noi încă
mulţi ani. Şi ce mai pot spune? Este imposibil să spun numărul de daruri pe care Biserica (împrăştiată)
prin întreaga lume, le-a primit în numele lui Isus Hristos”. (Irenaeus, Against Heresies, vol.1, p.409).
ORIGEN- renumit teolog, 185-254 d.Hr. „‟ …. si in zilele de azi se mai pastreaza printre crestini
urmele Duhului Sfint….ei izgonesc duhurile rele, fac multe vindecari de bolnavi, si dupa voia lui
Dumnezeu , ei vad multe lucruri care au sa vina…‟‟
NOVATION (210-280 d Hr.)- a fost prezbiter al bisericii din Roma.
In urma unei dispute cu Cornelius, episcopul Romei pe seama indulgentei aratata de Cornelius
celor ce s-au lepadat de credinta in timpul persecutiei, Novation intemeiaza o noua miscare in estul
Mediteranei si Africa de Nord. Aderentii lui si-au luat numele de
„‟catari‟‟ cei curati, spre deosebire de ceilalti crestini care erau considerati firesti si pacatosi.
In cea mai importanta din lucrarile lui „‟The Trinity‟‟, Novation mentiona „‟El (Duhul Sfant) este
cel care pune profeţi în Biserică, instruieşte învăţători, controlează (direcţionează) limbile, dă putere şi
vindecare, face lucrări minunate, dă deosebirea duhurilor, îngăduie puterea de cârmuire, sugerează sfaturi,
şi ordonează şi rânduieşte toate celelalte daruri carismata; şi prin aceasta face Biserica Domnului de
pretutindeni, în toate, perfectă şi completă.
AUGUSTIN -fruntas bisericesc apusean 354-430 „‟ Dar acela care L-a cunoscut pe Duhul Sfint,
acela a fost umplut deodata de El si vorbea in alte limbi, deci nu numai cei o suta douazeci…‟‟
Apoi Augustin continuă să descrie diferite miracole pe care le cunoştea personal. „Acestea includ
vindecări ale orbirii, cancerului, gutei, hemoroizilor, stăpâniri demonice şi chiar învieri din morţi. Unii au
fost vindecaţi ca rezultat al unei simple rugăciuni, şi un paralitic a fost vindecat în momentul în care a fost
botezat. Este evident că minunile erau frecvente în zona în care locuia el pentru că el spune, Sunt atât de
presat de promisiunea de a termina această lucrarea că nu pot povesti toate minunile pe care le cunosc”.
Augustin vorbeşte de asemenea şi despre un fenomen pe care el îl numeşte jubilare, care este foarte
asemănător cu ceea ce carismaticii moderni ar numi „cântec în Duhul”, adică în alte limbi. După cum
spune Augustin, „.......o persoană începe să jubileze atunci când gura nu mai poate să exprime prin cuvinte
ceea ce cântă inima. Persoana respectivă continuă să scoată sunete, dar sunetele sunt nearticulate pentru că
inima spune ceva ce nu poate fi rostit în cuvinte”.
CYRIL- episcopul Alexandriei, 412-444 d. Hr. „‟ Dar puterea Duhului este aceeasi in ea insasi.
Totusi ea se descopera in mai multe manifestari ale puterii, dupa porunca lui Dumnezeu. La unul ea se
foloseste de limba lui pentru a vorbi despre intelepciune, altuia ii lumineaza inima pentru a prooroci si din
nou altuia i se da puterea sa izgoneasca diavolii, altora li se da puterea sa explice scrierile sfinte, pe altii ii
pregateste sa poata sluji ca martiri si deci ea lucreaza mereu in alt fel in fiecare din ei…‟‟ Au existat si in
sec.V o multime de daruri duhovnicesti pe care Cyril ni le enumera cu mare precizie.
BENEDICT sec. V- şi-a câştigat renume atât pentru puterea în rugăciune cât şi pentru înlesnirea
minunilor. Se povesteşte cum, într-o anumită ocazie, un perete al mănăstirii care se afla în construcţie s-a
prăbuşit, ucigând pe unul dintre călugări. Benedict a poruncit ca trupul schilodit să fie dus în camera lui.
După ce închisese uşa, a îngenuncheat şi s-a rugat stăruitor. Într-o oră, spre surprinderea tuturor, tânărul a
înviat şi s-a întors pe zid la munca lui.
59
Benedict nu şi-a limitat slujirea la membrii mănăstirii lui. El a ajuns la oamenii din afara zidurilor
mănăstirii. „A vindecat bolnavii, a despovărat pe cei nenorociţi, şi se spune că ar fi readus oameni la viaţă
în mai multe ocazii ”. În lucrarea sa Dialoguri, Grigore relatează întâmplări în care Benedict a scos afară
demoni din anumite persoane. Într-o anumită ocazie, un demon a intrat în unul dintre călugări şi l-a
aruncat la pământ în convulsii violente. Când a văzut Benedict ce se întâmplă, l-a lovit peste faţă.
Demonul a plecat imediat şi nu s-a mai întors niciodată”.
Concluzii:
Odata cu venirea la putere a Bisericii s-a dat startul multor batalii doctrinare. Eliberata de persecutie si
cu sprijinul Imparatului, Biserica da atentie problemelor teologice stranse dealungul celor doua secole.
Basil de Caesarea a asemanat confruntarile violente pe teme teologice din interiorul bisericii cu” o mare
batalie navala purtata de oameni care nutresc o ura de moarte unii pentru altii”. „Dar ce furtună pe mare a
fost vreodată atât de violentă ca această furtună între biserici. În timpul ei a fost mutat fiecare hotar al
Tatălui; fiecare fundaţie, fiecare bastion de opinie a fost zguduit; tot ce este marcat pe ceva nesănătos este
spălat şi zdruncinat. Ne atacăm unii pe alţii. Dacă duşmanul nu este primul care ne loveşte, suntem răniţi
de tovarăşul de lângă noi”.
Istoria demonstrează că orientarea instituţională susţinută de Ignatius a continuat, culminând cu
instituţionalismul Bisericii Romano Catolice medievale şi monarhia ei episcopală. Aceasta însemna că
formelor ecleziastice exterioare ale oficiului cât şi ale ritualurilor s-a ajuns să li se dea o mai mare valoare
decât experienţei personale, spirituale.
Însemna de asemenea că manifestările spontane ale Duhului Sfânt au devenit din ce în ce mai puţin
dezirabile, în special pentru cei puşi în autoritate.
Daca la nivelul bisericii ca institutie au disparut darurile, ele au continuat sa apara printre credinciosi.
Acesti credinciosi au dorit sa fuga de coruptia din biserici, s-au retras din societate pentru a trai vieti de
rugaciune si devotare totala lui Dumnezeu. Mulţi călugări au fost cunoscuţi pentru puterea lor în rugăciune şi abilitatea de a face vindecări,
eliberări de sub apăsare demonică, şi alte fenomene miraculoase.
Părinţii Bisericii, ca Atanasie, Augustin, şi Ieronim, care au vorbit despre miracole, ori au practicat ei
înşişi stilul de viaţă monastic, ori erau apropiaţi de cei care l-au practicat.
Din acest motiv Ash, ca răspuns la accepţiunea populară potrivit căreia darurile carismatice au fost
înlocuite de Canonul Noului Testament, spune: „Episcopii, nu Canonul, au exclus profeţia.”
II. Marturii ale manifestarii Duhului Sfant in perioada Medievala
Perioada Evului Mediu a debutat avand la conducerea atat civila cat si spirituala o biserica care
domina intreaga societate Occidentala.
Ilustrativă pentru această situaţie este o istorisire despre Toma d‟Aquino în vizită la Roma, care a
fost condus de Papa Inocenţiu al IV-lea. În timpul vizitării, Inocenţiu i-a spus lui d‟Aquino: „Vezi bine că
Biserica nu mai este într-o perioadă în care să poată spune „argint şi aur nu am”.
„D‟Aquino a spus „Este adevărat, nici nu-i poate spune slăbănogului, scoală-te şi umblă”.
Daca in primele trei secole a suferi pentru Hristos era un motiv de “cinste”, inceputul perioadei
medievale , cat si expansiunea crestinismului, preocuparea pentru vindecare a culminat cu raspunsul lui
Dumnezeu la rugaciune ca o garantie a autenticitatii noii credinte.
VENEREBLE BEDE (673-735 d.Hr.) spune despre o scrisoare scrisă de Grigore în anul 601 în
care îl recomandă pe Augustin pentru că „englezii sunt atraşi către harul interior prin minunile exterioare.
Minunile trebuie să fi fost numeroase, pentru ca Grigore recunoscând că era evident că Augustin primise
„darul facerii minunilor”, să-l sfătuiască să nu se umfle de mândrie cu numărul lor.”
Minunile i-au însoţit şi pe „călugării predicatori” de mai târziu. Oameni ca Bernard de Clairvaux,
Francisc d‟Assisi şi Vincent de Ferrier, în loc să se retragă din lume, au experimentat un mare succes şi au
60
văzut manifestări miraculoase ale Duhului Sfânt în timp ce călătoreau printre oameni şi predicau
Evanghelia.
BERNARD (1090-1153) s-a născut din părinţi nobili în Fontaines, Burgundia, în regiunea care se
numeşte acum Franţa est-centrală. Bernard a câştigat faimă şi datorită minunilor care au avut loc în
lucrarea lui. Se spune că „Din toate părţile erau aduşi la el oameni de către prietenii lor aşteptând de la el
un leac. Slăbănogii erau vindecaţi, şi oamenii erau eliberaţi de nenumărate boli şi infirmităţi. Într-o
anumită ocazie, un băiat, un surdo-mut, a putut instantaneu vorbi şi auzi ca rezultat al rugăciunilor lui
Bernard. Strigăte şi urale au izbucnit din mulţimea de privitori care a aşezat băiatul pe o bancă de lemn
astfel încât să li se poată adresa”.
HILDEGARD de BINGEN (1098-1179) a fost numită „cea mai proeminentă femeie din Biserica
vremurilor ei.” Mulţi au venit la Hildegard pentru vindecare, unii de foarte departe, chiar şi din Suedia. Nu
avea nici o reţetă dar se pare că se baza pe conducerea Duhului Sfânt pentru soluţia unică a fiecărui caz.
„Uneori mijlocul folosit era o rugăciune, alteori un singur cuvânt poruncitor, alteori apă care, într-un caz,
a vindecat paralizia limbii.” Contemporanii povesteau că „ rar s-a întâmplat să vină la ea un bolnav fără să
fie vindecat”.
DOMINIC (1170-1221), un contemporan al lui Francisc d‟Assisi, a pus bazele unui ordin de
predicatori cunoscut sub numele de dominicani. Ei se distingeau prin străduinţele lor misionare şi prin
eforturile lor în domeniul educaţiei. Unul dintre scopurile lor principale era acela de a readuce în Biserica
Romano Catolică grupări cum ar fi catarii şi waldenzii întrecându-i în pietate şi râvnă.
Multe povestiri despre viziuni şi minuni însoţesc povestea lui Dominic. Într-o ocazie, când
Napoleon, fiul lordului Cardinal Stephen, a căzut de pe cal şi a murit instantaneu, Dominic s-a dus imediat
la locul faptei şi, a stat înaintea trupului sfâşiat, şi-a ridicat mâinile către cer şi a strigat: „Tinere,
Napoleon, în numele Domnului nostru Isus Hristos îţi spun, ridică-te.” În faţa ochilor tuturor celor
prezenţi, tânărul s-a ridicat şi a spus: „Daţi-mi ceva să mănânc.”
În timpul unei călătorii prin Europa, Dominic şi tovarăşii lui de călătorie s-au alăturat unui grup de
germani , au călătorit alături de ei o vreme şi au primit ospitalitatea lor. Pentru că Dominic nu le înţelegea
limba, nu a putut vorbi cu ei. În cea de-a patra zi petrecută împreună, Dominic şi-a reproşat că este atât de
puţin preocupat de nevoile veşnice ale celor cu care călătoreau şi le-a sugerat însoţitorilor săi „să
îngenunchem şi să-L rugăm pe Dumnezeu să ne înveţe limba lor pentru că nu putem să le spunem despre
Domnul Isus.” Dumnezeu le-a răspuns, dându-le abilitatea de a vorbi cu germanii în limba lor. Uimiţi de
capacitatea neaşteptată a lui Dominic de a vorbi limba lor, germanii au ascultat cu atenţie mai mult de
patru zile, perioadă în care Dominic le-a împărtăşit Evanghelia.
FRANCISC d’ASSISI (1181-1226) s-a născut în familia unui negustor prosper. Într-adevăr,
predicarea lui Francisc era însoţită de mare putere. Butler povesteşte că „ Dumnezeu i-a dat lui Francisc
darul profeţiei şi darul minunilor. De asemenea au avut loc multe vindecări ca urmare a rugăciunilor lui
Francisc. Într-o ocazie, când predica în oraşul Narni, Francisc a fost dus la un bărbat care era complet
paralizat. Acesta spusese că dacă Francisc ar veni la el, s-ar vindeca complet. Când Francisc a intrat în
camera lui, s-a rugat, imediat, bărbatul s-a ridicat fiind restabilit în totalitate”.
În timpul unei boli, VINCENT de FERRIER (1350-1419), predicator dominican, a primit o
viziune a lui Hristos care i-a spus să „meargă prin lume predicând pe Hristos”. Când viziunea a încetat, a
descoperit că, de fapt, era complet vindecat. Imediat a pornit să predice prin Europa, având rezultate
uimitoare.
Un frate dominican l-a descris pe Vincent ca pe unul ale cărui cuvinte „provocau teroare în inimile
păcătoşilor.” De fapt, o aşa convingere acompania predicarea lui încât, uneori, era obligat să scurteze
predica din cauza revărsării de plâns puternic ce era peste congregaţie.
61
În toate locurile în care predica, aveau loc nenumărate convertiri şi minuni remarcabile. Butler
vorbeşte despre unii care leşinau, sau cum am spune azi cădeau sub puterea lui Dumnezeu. În timpul
lucrării lui în Olanda, aveau loc atâtea minuni încât era pusă deoparte o oră în fiecare zi pentru vindecarea
bolnavilor.
Despre Vincent se povesteşte şi că a avut darul vorbirii în alte limbi. Butler spune: „există martori
de încredere care spun că, diferite grupuri etnice pe care le-a vizitat şi cărora le-a predicat l-au auzit
vorbind în propria lor limbă.”
Sfântul STEFAN (mort în 1396), în misiunile lui în Georgia le-ar fi vorbit băştinaşilor în limba lor,
limbă pe care el nu a învăţat-o niciodată.
Sfânta COLETTE (1380-1447) se spune că ar fi avut darul vorbirii în limbi şi că ar fi vorbit latină
şi germană.
Poate mai bine cunoscut este FRANCIS XAVIER (1506-1552). În misiunile lui în extremul orient
se spune despre el că ar fi vorbit japoneză „ca şi cum ar fi trăit în Japonia toată viaţa lui.” Când a venit
vremea să fie canonizat de către papa Urban al VIII-lea, aceasta a fost făcută în mare parte în baza faptului
că Xavier avea darul vorbirii în limbi şi că el „vorbea diferitelor triburi în limba lor cu mare uşurinţă.”
Concluzii:
Teologul romano catolic Hans Kung spunea: ”misticismul nu este un fenomen specific
creştinismului” În timp ce recunoaşte devotamentul şi sfinţenia multor mistici, el subliniază că nici Isus
nici apostolii nu au îndemnat pe nimeni să se retragă din lume în singurătate. Ei trebuiau mai degrabă să se
implice în viaţa de fiecare zi a societăţii. Când s-ar fi retras în singurătate ar fi fost pentru a se odihni, nu
ca vocaţie sau ca stil de viaţă.
Şi rugăciunea este în Noul Testament foarte diferită de cea a misticismului medieval. În locul
accentuării importanţei unor anumite poziţii sau tehnici, este comunicarea cu Dumnezeu. Este, mai
degrabă, o încredere sinceră în Dumnezeu şi o ascultare activă de voia Lui.
Se pare că misticismul medieval este o formă foarte nepotrivită de spiritualitate. Deşi avem, fără
îndoială, multe de câştigat din citirea vieţilor sfinţilor, multe dintre experienţele şi tehnicile lor în mod clar
nu se sincronizau cu Isus şi învăţăturile Noului Testament. Kung este dispus să garanteze că stilul de viaţă
monastic poate fi un dar special sau o chemare, dar nu este o normă pentru întreaga biserică.
În contrast cu monasticii care susţineau în mod clar Biserica Romano Catolică, în perioada
medievală au apărut diferite grupări dispuse să părăsească biserica organizată pentru a urma ceea ce ei
considerau a fi un model de credinţă şi de biserică biblice. Aceştia au format mai multe grupuri care au
primit diferite nume, dar cel mai comun indicativ pentru ei era catari, însemnând curaţi, puri. Acest nume
se referea în mod direct la stilul lor de viaţă strict moral, adoptat ca răspuns la Scriptură şi ca reacţie la
corupţia politică şi morală atât de larg răspândită în biserica instituţională. Acest nume nu era nou, ci
fusese folosit în secolul patru de istoricul Eusebius referitor la urmaşii lui Novatian.
Cunoştinţele despre catari şi despre credinţele lor se bazează aproape în totalitate pe mărturia
duşmanilor lor. Singura documentaţie disponibilă se află în înregistrările scrise ale proceselor ereticilor şi
în tratate şi manuale de instruire referitoare la modul de tratare al ereticilor. Schaff spune: „Pe cât sunt de
interesante, acestea trebuie acceptate cu grijă, ca pe nişte declaraţii ale inamicilor.”
Waldenzii- au început ca o mişcare de înnoire în interiorul Bisericii Romano Catolice. Viziunea
lor a fost să vadă Biserica înnoită pentru a reflecta cu adevărat modelul Noului Testament. Totuşi, fiind
respinşi de instituţie, au format propria lor Biserică despre care pretindeau că este o continuare a Bisericii
apostolice timpurii. Ca toate mişcările de înnoire, au insistat asupra importanţei vieţii interioare, spirituale
în opoziţie cu formele şi ritualurile exterioare ale bisericii instituţionale.
Waldenzii au cercetat Noul Testament pentru a găsi un model biblic pentru vieţile şi lucrările lor.
În consecinţă, ei erau deschişi pentru şi au experimentat lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt. Noul
dicţionar internaţional al Bisericii creştine atribuie waldenzilor „viziuni, profeţii, şi răpiri în duhul”. La
fel ca şi catarii, waldenzii au fost acuzaţi de vrăjitorie din cauza aceloraşi fenomene miraculoase care au
devenit motive de persecuţie din partea bisericii instituţionale.
62
Vindecările divine constituiau un aspect vital al credinţei lor. Mărturisirea waldenzilor din 1431
spune: “de aceea, în ce priveşte ungerea bolnavilor, o considerăm ca un act de credinţă, şi declarăm cu
inimă sinceră că bolnavii, atunci când o cer, pot fi unşi cu untdelemn de către cineva împreună cu care se
roagă pentru ca să fie eficient pentru vindecarea trupului în conformitate cu menirea şi finalitatea şi efectul
menţionat de apostoli; şi mărturisim că o asemenea ungere făcută după modelul şi practica apostolică va fi
vindecătoare şi de folos”.
III. Marturii ale manifestarii Duhului Sfant in perioada Moderna
MARTIN LUTHER - editia germana a Istoriei Bisericii Crestine Vol.III pag.46 scrisa de Sauer
spunea ca :” Dr. Martin Luther a fost profet, evanghelist, vorbitor in alte limbi si talmacitor ; era intr-o
singura persoana inzestrarea cu toate darurile Duhului Sfint ,,.
Cand Luther a fost intrebat despre fenomenul care a avut loc la Rusalii, el a raspuns : „‟Ei au putut
vorbi in limbi diferite… Aceasta a fost, una din cele mai mari minuni care s-au vazut vreodata, ca niste
simpli pescari sa primeasca asemenea daruri minunate „‟.
Mulţi dintre primii ucenici ai lui Luther credeau despre el că este profet. Unul dintre primii lui
biografi, Johann Mathesius, menţionează numeroase profeţii, rostite de Luther, care s-au împlinit.
Mathesius remarcă apoi: „Şi-a confirmat doctrina prin multe profeţii”. Chiar prietenul său Melancthon, la
un moment dat, s-a referit la Luther cu numele de Ilie, spunând: „Aceasta profeţea Duhul Sfânt prin acest
al treilea Ilie, doctorul Martin Luther.”
În lucrarea lui de doctorat, Charles Shumway observă că „În toată istoria creştină cei care au vorbit
în limbi au fost creştini devotaţi care credeau că trăiesc vremurile din urmă.”
Acest lucru a fost adevărat
în privinţa anabaptiştilor, dintre care mulţi se aşteptau la un sfârşit apocaliptic imediat al istoriei.
JEAN CALVIN –„‟ Ucenicii au vorbit intradevar in alte limbi, altfel, minunea n-ar fi fost savirsita
in ei ci in ascultatori‟‟. „‟ Daca eu formulez rugaciuni intr-o limba neinteleasa pentru mine si duhul imi
procura cuvintele, atunci duhul imi controleaza limba si inalta rugaciunea‟‟.
Calvin spunea despre teologii vremii care dispretuiau vorbirea in limbi „‟In prezent, mari teologi
sant impotriva acestora cu o ravna furioasa. Dar daca e sigur ca Duhul Sfint a cinstit aici pe cei ce prin
Duhul Sfint au inaltat laude nemuritoare, ne intrebam din ce fel de duh vorbesc acesti reformatori, care se
ridica impotriva acestora…‟‟.
Pavel lauda folosirea limbilor si departe de el este gindul abolirii sau lepadarii lor.
Fenomenele carismatice erau obişnuite printre primii Quakeri. Jurnalul şi Cartea miracolelor a lui
Fox sunt pline de povestiri ale unor vindecări miraculoase şi alte daruri carismatice.
Odată, în timp ce Fox se ruga, puterea lui Dumnezeu a fost atât de mare încât toată casa părea că se
clatină. „Când am terminat unul dintre profesori a spus că fusese ca în zilele apostolilor, când casa în care
erau ei s-a cutremurat”.
În Jurnalul lui, Fox povesteşte despre vindecarea unui frate quaker, John Banks, care-şi pierduse
posibilitatea de a-şi folosi braţul şi mâna dreaptă. „ Problemele lui începuseră cu o durere cumplită care a
coborât din umăr în braţ şi în mână. În van căutase Banks ajutorul doctorilor”. În final, după ce-şi
pierduse speranţa, a avut un vis în care el îi cerea lui Fox să-şi pună mâna pe umărul lui şi să se roage
pentru vindecare. Acest vis a fost atât de real pentru el încât l-a căutat pe Fox şi i la povestit. Fox şi-a pus
mâna peste el şi a spus simplu „Domnul să te întărească pe dinăuntru şi pe dinafară”. Banks a rămas în
casa unui prieten în acea seară, şi în timp ce lua masa, deodată şi-a dat seama că putea să-şi folosească
braţul şi mâna dreaptă. A fost copleşit de recunoştinţă, şi mai târziu a spus: „ Zinzendorf i-a organizat pe
moravi într-o biserică ce avea prezbiteri şi pastori şi i-a încurajat să ceară de la Dumnezeu revărsarea
Duhului Sfânt‟‟.
În vara anului 1727, rugăciunile lor au început să fie ascultate într-un mod remarcabil. Sâmbătă, 10
August, pe la amiază, în timp ce pastorul Rothe conducea întâlnirea la Herrnhut, el a fost copleşit de
prezenţa Domnului şi a căzut pe podea. Întreaga congregaţie, copleşită de Duhul şi prezenţa Domnului, s-a
63
prăbuşit atunci la pământ cu el. Serviciul a continuat până la miezul nopţii cu rugăciuni şi cântece,
plânsete şi rugăminţi”.
În 26 August, 1727, douăzeci şi patru bărbaţi moravi şi acelaşi număr de femei s-au adunat pentru
a sta în rugăciune de la un miez al nopţii la următorul. Cele douăzeci şi patru de ore ale zilei au fost
împărţite între ei pentru ca împreună să ţină focul să ardă necurmat la altar (Levitic 6:13-14). Curând s-au
alăturat şi alţii acestui grup de mijlocitori care a crescut la şaptezeci şi şapte. Şi copiii au avut un plan
similar.
Rugăciunile fierbinţi de mijlocire au aprins dorinţa de a face cunoscută evanghelia lui Hristos
păgânilor. În curând au fost trimişi misionari în toată Europa, în America de Nord şi de Sud, în Asia şi
Africa. Misionarii moravi au navigat spre Georgia în acelaşi vapor cu John Wesley şi au avut o influenţă
profundă asupra vieţii lui. Istoricul german care a studiat misiunile protestante, Dr. Warneck, a declarat:
„Această biserică mică a înfiinţat în douăzeci de ani mai multe misiuni decat biserica evanghelică în două
sute de ani.” Biserica moravă timpurie a fost într-adevăr o mişcare penticostala.
Un lider metodist din perioada timpurie a mişcării, lider care vorbea în limbi şi care a lăsat o
mărturie clară despre aceasta, este Thomas Walsh, prieten şi coleg al lui Wesley. Pe 24 februarie 1751,
Walsh scrie în Jurnalul său: „Duhul Său a venit cu o atât de mare putere peste mine, încât bucuria mea era
dincolo de cuvinte.” În nota din jurnalul său din 8 martie 1751, el scrie ”În această dimineaţă Domnul mi-
a dat o limbă despre care nu ştiam, ridicând sufletul meu la El într-un mod minunat.”
Barton W. Stone, pastor al bisericilor prezbiteriene din Concord şi Cane Ridge în Burbon County,
Kentucky, participase la întâlnirea de la Red River. Convins că era o lucrare autentică a lui Dumnezeu, el
a aplicat principiile lui McGready, şi focuri ale trezirii au început să ardă în cele două congregaţii ale lui.
„Au leşinat şi au zăcut ore întregi pe paiele pregătite pentru cei „loviţi de Domnul”, sau au început
dintr-o dată să alerge şi au căzut ca şi cum ar fi fost împuşcaţi, sau fiecare muşchi din corpul lor era
cuprins dintr-o dată de convulsii până când păreau împietriţi, s-au strigau şi vorbeau în limbi
necunoscute”.
Duhul a devenit o credinţă foarte importantă pentru Irving, iar despre conceptul că darurile
Duhului Sfânt ar fi încetat, el spune: „Dacă cer o explicaţie a faptului că aceste puteri nu mai sunt în
Biserică, le răspund că au decăzut la fel cum au decăzut credinţa şi sfinţenia; dar nu se poate spune că au
încetat să mai existe. Până în timpul reformei nici nu s-a pus această problemă în Biserică; iar astăzi
romano- catolicii, şi toate celelalte segmente ale Bisericii în afară de noi, susţin contrarul”.
Charles Grandson Finney (1792 – 1873) s-a convertit la vârsta de douăzeci şi nouă de ani şi a
devenit unul dintre cei mai influenţi evanghelişti ai timpurilor moderne.
Sa nascut in America (Connecticut) si a fost educat in vestul statului New York unde in tinerete a
frecventat biserica presbiteriana. In anul 1821, contrariat de invatatura calvinista s-a produs o schimbare
radicala in viata lui si la scurt timp ni se relateaza ca a fost botezat cu Duhul Sfant, eveniment insotit de
izbucniri de nedescris de laude la adresa lui Dumnezeu. A urmat un studiu al doctrinelor crestine de unde
a ajuns la convingerea ca intreaga sfintire este posibila in aceasta viata. Finney a ajuns la concluzia ca
“botezul cu Duhul Sfant” este un mijloc de a dobandi sfintirea deplina.
JAKOB BAUMGARTEN (1706-1757) teolog si invatat german descrie astfel o persoana care
este plina de Duhul Sfint „‟in urma primirii darului Duhului Sfint, vorbesc in alte limbi …ceea ce nu
poate sa insemne altceva decit ca ucenicii au fost esential schimbati prin lucrarea Duhului Sfint, devenind
madulare ale Duhului Sfint, in timp ce inainte erau ale carni‟‟
EDWARD IRVING 1792-1834
- a studiat la Universitatea din Edinburgh
- a fost unul din cei mai buni predicatori pe care ia cunoscut istoria – se spune ca niciodata nu a predicat
mai putin de 2 ore si ca cei ce voiau sa-l asculte trebuiau sa-si rezerve bilete la Biserica cu 6 saptamini
inainte.
64
- in timpul acesta era un interes deosebit pentru lucrarea Duhului Sfint, astfel ca in diferite locuri, in
mod izolat au avut loc asemenea experiente.
* Intr-o localitate din Bavaria (Germania),o localitate neglijata , un preot catolic si-a gasit biserica plina cu
oameni din parohie care veneau sa-si marturiseasca pacatele, incepind sa traiasca o viata noua . La 20
februarie 1828, aceste persoane au inceput sa vorbeasca in alte limbi si sa profeteasca.
- Irving a construit o biserica mult mai incapatoare pe strada Regent Square din Glasgow (Scotia) la 11
mai 1827 si in cadrul acestei biserici in cercul de rugaciune au avut loc botezuri cu Duhul Sfint. Prima
experienta de acest fel a avut loc la 30 aprilie 1831 in casa unei doamne in timpul unei intilniri pentru
rugaciune.
La inceput manifestarile vorbirii in alte limbi si profetiei au fost admise doar la adunarile de
duminica dimineata, la rugaciune. In urma acestor manifestari din ce in ce mai numeroase Irving a fost
implicat intr-o controvarsa cu capii
bisericii prezbiteriene, in urma careia a fost dat afara din biserca. La 3 mai 1832 impreuna cu 600 de
adepti parasesc biserica prezbiteriana si pun bazele unei alte biserici intitulata Biserica Catolica
Apostolica, denumita si Irvingiana. Zdrobit sufleteste de loviturile din toate partile si de deceptiile amare
prin care a trcut, la virsta de numai 42 de ani, la 7 decembrie 1834 a plecat in vesnicie. Dupa moartea sa o
parte din bisericile Irvingiene s-au destramat in timp ce unele au devenit biserici penticostale.
Invataminte culese din experienta si greselile acestei miscari :
- acordarea unui rol prea mare darului profetic- abuzuri de vorbiri in limbi si profetii fara a respecta
invatatura ap. Pavel din 1 Cor. Cap. 14.
- sustinere invataturii ca in timpul acela are sa vina Domnul Isus a doua oara.
- neglijarea pregatirii pastorilor pentru slujba in biserica, cind pastorii batrini au murit, n-a avut tineri
capabili sa-i inlocuiasca.
- au refuzat sa se alature unor miscari cu caracter crestin, precum Misiunea Evanghelica sau Armata
Salvarii
Daca experienta Irvinginiana ar fi avut succes deplin, ea ar fi declansat miscarea penticostala
mondiala cu aproape o suta de ani mai devreme.
DAVID SMITH- profesor si scriitor prezbiterian din Scotia scria despre hughenotii din Cervennes
„‟Cele mai izbitoare manifestari ale darurilor duhovnicesti in timpurile moderne le ofera micii profeti din
Cervennes la sfirsitul sec XVII ca si irvingienii la inceputul sec.XIX. Ei au expus din nou fenomenul de la
Cincizecime dupa cum este aratat in Fapte. Ei au predicat nu in dialectele lor ci intr-o franceza buna‟‟.
D. L. MOODY (1837 – 1899), cel mai proeminent evanghelist din ultima jumătate a secolului
nouăsprezece, a îmbrăţişat de asemenea învăţătura botezului Duhului Sfânt ulterior naşterii din nou.
„Plângeam într-una ca Dumnezeu să mă umple cu Duhul Său . Ei bine, într-o zi, în oraşul New
York – o, ce mai zi! – nu o pot descrie, rareori vorbesc despre asta; aproape că este o experienţă prea
sfântă pentru a o aminti. Pavel a avut o experienţă despre care nu a vorbit timp de paisprezece ani. Pot
spune numai că Dumnezeu mi s-a descoperit, şi am experimentat dragostea Lui într-o asemenea măsură
încât a trebuit să-L rog să-şi oprească mâna. Am mers să predic din nou. Serviciile nu erau diferite; nu am
prezentat noi adevăruri, şi totuşi sute de oameni s-au convertit. Nu aş vrea sa mă întorc unde am fost
înainte de acea binecuvântată experienţă pentru nimic în lume – mi-aş pierde echilibrul pe care l-am
dobândit‟‟.
Miscarea metodista e strans legata de numele lui John Wesley, fiu de preot anglican educat la fel
ca si tatal si bunicul sau la Oxford. Dupa ce si-a luat licenta si masteratul, la insistentele tatalui sau in anul
1728 a intrat in randul clerului anglican. Aici a inceput sa citeasca intensiv carti religioase ca sa-si
defineasca crezul. A citit carti de doctrina anglicana si catolica printre care: Reguli si exercitii pentru
sfintenie in viata si in moarte scrisa de Jeremy Taylor, Tratat asupra desavarsirii crestine si O chemare
serioasa la o viata sfanta si devotata scrise de William Law. In cartile lui Law, Wesley a descoperit o
65
chemare la o viata de sfintire in viata oamenilor de rand, ceea ce biserica a tinut secole de-a randul numai
pentru clerici.
Invatatura pe care a inceput sa o propovaduiasca Wesley si mai apoi adeptii lui se baza pe “
desavarsirea crestina”, o invatatura izvorata din studierea sfintelor Scripturi, dar si ca o reactie impotriva
calvinismului extremist care a dominat viata politica si religioasa a Angliei in cea mai mare parte a
secolului al XVII-lea. Daca adeptii calvinismului invatau ca numai cei alesi pot fi mantuiti, metodistii
sustineau ca oricine poate ajunge la mantuire. Daca cei ce cred teologia Calvinista nu pot fi siguri nici o
data ca fac parte dintre cei alesi, Wesley a sustinut ca toti cei ce au trecut prin „‟experienta culminanta a
mantuirii‟‟ au capatat si siguranta mantuirii.
Vremea cautarii lui Wesley cat si a oscilarii intre misticismul catolic si sacramentalismul anglican
sa incheiat cand a fost chemat de o societate crestina la Londra la 24 mai 1738 sa participe la prezentarea
cartii ”Prefata la Romani” scrisa de Martin Luther. Am simtit “inima incalzita in mod ciudat” avea sa
declare Wesley imediat dupa acea intalnire pe care el a numit-o convertire (cea dintai binecuvatare).
Wesley avea sa declare ca dupa convertire a urmat “cea de-a doua binecuvantare” la 1 ianuarie 1939
“Domnii Hall, Kinchin, Ingham, Whitefield, Hutchins si fratele meu Charles, erau prezenti la masa
noastra de dragoste din Feeter-Lane, impreuna cu aproximativ saizeci din fratii nostri. In jurul orei trei
dimineata, pe cand continuam sa ne rugam, puterea lui Dumnezeu s-a coborat peste noi, astfel incat multi
au inceput sa strige coplesiti de o mare bucurie si multi au cazut la pamant. Imediat ce ne-am revenit putin
din acea stare de evlavie si adorare profunda care ne-o provoca prezenta Majestatii Sale, am inceput sa
strigam cu un singur glas>Te slavim, o Dumnezeule! Te recunoastem pe tine ca Domn!<”
Wesley nu a sustinut niciodata ideia unei desavarsiri fara pacat, deoarece credinciosul trecut prin
sfintirea lucrata de o prezenta mai mare a Duhului in el, “lucrarea harului” este totusi sub blestemul
pacatului ereditar. “Desavarsirea totala in sensul lipsei de pacat nu e posibila decat dupa moarte. Pana
atunci prin autocontrol exigent, disciplina spirituala, devotiune metodica si evitarea placerilor lumesti,
sufletul sfintit poate trai o viata de victorie asupra pacatului. Aceasta desavarsire este precedata si urmata
de obicei de o crestere treptata in har”.
Ramura calvinista a societatilor metodiste condusa de George Whitefield a respins in mod
categoric teoria “celei de a doua binecuvantari”. Sfatuitorul cel mai de incredere a lui Wesley, John
Fletcher, sustinea ca cea de a doua binecuvantare era in realitate atat un “botez cu Duhul Sfant” cat si o
experienta de curatire.
Francis Asbury a fost desemnat de Wesley sa supravegheze ramura americana a metodismului. Cu
referire la diferenta dintre mantuire si sfintire Asbury a afirmat ca “el a fost mantuit la varsta de
cincisprezece ani si sfintit in anul urmator”.
Pe cand America era colonie britanica, metodismul a ajuns si aici, in anul 1766 in statul Virginia.
Uneori emotiile metodistilor sfintiti depaseau limitele controlabile: “Unii erau apucati de un tremur si in
cateva momente, cadeau pe podea de parca ar fi murit, in timp ce altii se imbratisau cu ceilalti cu ochii in
lacrimi, si cu totii erau pur si simplu plini de uimire, de dragoste si de laude aduse lui Dumnezeu”, scria
un observator.
In Virginia anului 1776 mare parte din betia, blestemele, injuraturile si incaierarile care
caracterizau colonia inainte de trezirea din anii 1773-1776, a facut loc pentru o perioada “rugaciunii,
laudei si discutiilor despre Dumnezeu”. Aceste treziri sunt unul din exemplele de treziri religioase
penticostale in natiune care au influientat si alte treziri in America precum cea din Kentacky din anul
1800.
Doctrina sfintirii a nascut in cadrul metodismului o grupare care au crezut si practicat aceasta
doctrina “Holiness” insotita inevitabil de botez cu Duh Sfant noutestamental cat si manifestari ale duhului.
66
Apogeul trezirii prin miscarea holiness a fost atins in anul 1858.Oameni de afaceri si muncitori au inceput
impreuna sa cante imnuri, hamalii ingenunchiau pe docuri pentru a se ruga, companiile de telegraf au
acceptat scutiri de taxe pentru anumite perioade ale zilei in care se transmitea mesaje “pacatosilor”, a fost
creat un lant de rugaciune care a cuprins mai multe orase.
Dupa anul 1867 miscarea holiness a tinut conferinte anuale de inchinare. Nordul Americii a fost mult
mai deschis miscarii de sfintire “holiness” decat sudul. Trezirea sfarsitului de secol XIX, a fost
considerata de unii conducatori metodisti “metodism de inceput, de pionerat”.
O noua generatie de conducatori “progresisti” mare parte din ei studiase in Germania au acceptat in
biserica instrumente(orga) precum si imbracarea cantaretilor in robe, au renuntat la intalnirea pe clase
pentru rugaciune (unde oamenii veneau sa ingenuncheze la altar dorind sa dobandeasca sfintirea inimii),
au inceput sa admita in biserici noi membri fara a le prezenta doctrina bisericii, le permiteau membrilor sa
se imbrace in ritm cu moda vremii. Toate acestea au socat pe lucratorii in varsta, cat de usor acesti
lucratori “moderni” le-au acceptat in bisericile lor.
William Taylor - din Virginia, William Booth fondatorul Armatei Salvarii si vicarul Canon
Harford-Battersby din Keswick s-au alaturat miscarii mondiale metodiste care aveau in centru sfintirea.
Liderul miscarii holiness, Inskip dupa 1880 a condus campanii uriase de trezire in toata America. I s-au
alaturat presbiterieni, baptisti si congregationalisti. Candler, presedintele Universitatii Emory din Atlanta
care era si pastor in Biserica “Sf. John”, predica despre sfintire infierand raul bauturii, al dansului,al
mersului la spectacole, al jocurilor de carti, al injuraturii si al bautului de vin la mesele din familie.
Dupa anul 1880 in interiorul miscarii metodiste, gruparea holiness a starnit tot mai multa
impotrivire, deoarece cei ce imbratisau invatatura despre sfintire condamnau tot mai des invatatura
wesleiana permisiva si ingaduitoare, care tolera petrecerile in biserica, “si-au ridicat adevarate temple
stralucitoare si costisitoare ca sa-si satisfaca mandria”. Au inceput sa se inmulteasca publicatiile care
vorbeau de bine gruparea “holiness”, la ea aderau tot mai multi metodisti, erau acuzati ca se comportau
galagios la intrunirile pentru rugaciune si conducatorii metodisti conservatori simteau cum pierd teren in
fata conducatorilor zonali care adesea erau sustinatorii “sfintirii”. Evanghelistii si pastorii “holiness” nu
erau primiti in bisericile locale pastorite de pastori conservatori. Dupa aceste controverse tot mai multe
biserici “holiness” au ales intre anii 1895-1905 sa se desparta de bisericile metodiste si sa devina
independente, luand anumite denumiri. In ultimii 20 de ani ai secolului al XIX-lea biserica metodista a
fost cea mai mare miscare protestanta din America.
Miscarea penticostala inceputa in zorii sec.al XX-lea a gasit pe teritoriul Americii aprox. 200 de
biserici “holiness” independente, teren numai bine pregatit pentru propagarea penticostalismului care in
mare masura a imbratisat invatatura despre “sfintire”.
IV.Marea trezire penticostala de la inceputul sec. al-XX-lea
Secolul al-XX-lea a cunoscut din punct de vedere spiritual doua extreme : ateismul care s-a impus
fortat in Europa rasariteana si in alte parti ale lumii, precum si miscarea de trezire sufleteasca penticostala
care a adus la ordinea zilei doctrine biblice si practici ale primilor crestini, neglijate de Biserica mai multe
veacuri.
Luther a redat Bisericii doctrina mintuirii prin credinta, John Wesley a reactulizat invatatura despre
sfintenie, iar miscarea penticostala a redat Bisericii invatatura originala despre botezul cu Duhul Sfint si
despre darurile Duhului Sfint.
Miscarea penticostala a aparut concomitent in mai multe parti ale globului pamintesc. S-a spus de
catre unii comentatori ai sec. al-XIX-lea ca miscarea penticostala a devenit a treia forta in crestinism,
dupa catolicism si protestantanism. In ultimii ani balanta s-a inclinat si penticostalii au devenit a doua
forta dupa catolici.
Miscarea penticostala :
67
- este o miscare fundamentalista ( pastrarea invataturilor asa cum sunt ele cuprinse in Biblie, despre
nasterea Domnului Isus din fecioara Maria; invatatura despre jertfa Sa, invierea Sa glorioasa etc.)
- a pus accent pe purificarea protestantanismului de rationalismul secolului al XX.
- a facut din experienta crestina o experienta personala a fiecarui credincios cu un Dumnezeu nevazut si
care totusi poate fi simtit.
- fiecare tara are experienta sa proprie cu mai multe inceputuri concomitente fara ca sa stie unii de altii.
In America :
Inceputurile lucrarii penticostale sunt legate de un barbat pe nume Charles F. Parham (1873-1929)
care la virsta de 13 ani s-a convertit in Biserica congregatio-nala si la virsta de 14 ani predica intr-o
Biserica metodista. La virsta de 19 ani termina colegiul din Winfield devenind predicator, dar nu se poate
integra discipli- nei eclesiastice a Bisericii metodiste, devenita prea sectara si se alatura unor grupari care
proclama doctrina despre sfintire.
In 1898 se muta la Topeka(Kansas) si deschide acolo institutul „‟ Casa credintei‟‟in care se
practica vindecarea bolilor prin credinta si rugaciune. El fondeaza revista „‟The Apostolic Faith‟‟ si de la
aceasta revista unii credinciosi penticostali au luat denumirea de apostolici. In 1900 infiinteaza scoala
biblica pentru pregatirea unor lucratori ai Evangheliei „‟Bethel Bible College‟‟care urmarea trei lucruri :
lectiile predate de Pharhan, aprofundarea Bibliei in jurul unor subiecte si rugaciunea, care avea prioritate.
Cladirea avea un turn care se numea „‟turnul rugaciunii „‟ in care se facea rugaciune zi si noapte in mod
voluntar. Unii voluntari se rugau si cate trei ore, odata un voluntar s-a rugat toata noaptea.
Dupa ce au studiat impreuna subiecte ca : pocainta, convertirea, sfintirea, vindecarile divine, a
doua venire a Domnului Isus Hristos a urmat studiul botezului cu Duhul Sfint. La data de 31 decembrie
1900 Parham s-a intors din Kansas City si a gasit studentii foarte entuziasmati de concluzia la care
ajunsesera in urma studiilor intreprinse, ca semnul botezului cu Duhul Sfint trebuie sa fie vorbirea in alte
limbi. Aceasta concluzie a constituit simburele din care s-a nascut miscarea penticostala din America sec.
al XX-lea, care mai apoi a luat amploare mondiala.
In seara de Revelion care marca trecerea la sec. al XX-lea au avut loc rugaciuni fierbinti in urma
carora tinara Agnes Ozman o studenta de la institut a cerut lui Parham sa-si puna mana pe capul ei cum s-a
intamplat cu crestinii din Samaria, Damasc si Efes. Parham a ezitat, dar la insistentele tinerei el si-a pus
miinele peste ea si s-a rugat si tanara a vorbit in limba chineza. Primirea acestei vorbiri a fost atit de
puternica incit trei zile a fost incapabila sa mai vorbeasca in limba engleza. Chiar si atunci cind a incercat
sa scrie a scris tot in limba chineza. Acest fenomen al scrierii in alta limba a fost aproape unic in
experienta penticostala.
Dupa aceasta experienta Parham spunea: “La inceput am refuzat sa-mi pun mainile peste ea,
pentru ca asa ceva nu mai facusem. Dupa multa insistenta, cu multa smerenie am pus miinile peste ea in
Numele lui Isus. Mi-am pus miinile si am inceput sa ma rog. Abia am rostit citeva propozitii, cand ceva
glorios s-a coborit peste ea. Eu am observat aceasta dupa schimbarea fetei; si ea a inceput sa vorbeasca in
limba chineza, nemai fiind capabila sa vorbeasca limba engleza trei zile. Cind a incercat sa scrie in limba
engleza, ca sa vorbeasca despre experienta ei, ea a scris tot in limba chineza. Copii ale acestei scrieri s-au
publicat in ziarele timpului. Vazind aceasta minunata manifestare a intoarcerii la puterea Rusaliilor, am
continuat rugaciunile doua nopti si trei zile „‟.
In ziarul din Topeka din 6 ianuarie 1901 scria : „‟ …lucruri ciudate se petrec cu un grup de 35 de
persoane care formeaza o grupare religioasa. Ei petrec toata ziua in rugaciune. Dar ceeia ce se intimpla cu
ei este un lucru real. Ei primesc o vorbire in alte limbi, venita din cer‟‟.
Reporterii care au venit sa asiste la rugaciunile de la scoala biblica de la Topeka impreuna cu
profesori cunoscatori ai mai multor limbi si cu interpreti guvernamentali veniti sa cerceteze fenomenul au
ramas uimiti de cele ce se petreceau acolo. Un singur interpret a marturisit ca a auzit vorbindu-se 20 de
dialecte chinezesti, toate rostite cu accent si intonatie perfecta.
Trezirea de la Topeka nu este o trezire noua, ci o reactualizare a unei doctrine vechi uitata de
Biserica.
Alte miscari de trezire spirituala penticostale :
68
- 1906 Azusa Street Los Angeles, California- condusa de William J. Seymour
-1914 Hot Springs, Arkansas- Penticostalii au existat la inceput in cadrul Miscarii Sfinteniei, din care s-a
nascut Biserica Penticostala a Sfinteniei si Biserica lui Dumnezeu (Cleveland, Tennesse)
Cu timpul trei biserici penticostale au ocupat un loc special in Miscarea Penticostala din Statele
Unite: Assemblies of God ( Adunarile lui Dumnezeu), Church of God ( Biserica lui Dumnezeu)
(Cleveland, Tennessee) si Church of Our Lord Jesus Christ of the Apostolic Faith (Biserica Domnului
nostru Isus Hristos de credinta Apostolica).
- miscarea “Isus” sau Apostolica- in 1913 la o tabara penticostala din Los Angeles, R.E. Alister, un
predicator renumit a tinut o cuvantare precum ca in biserica apostolica efectuarea botezului nu era insotita
de o expresie legata de Trinitate, ci botezul era facut in Numele lui Isus Hristos. Propovaduirea doctrinei
“Isus” a fortat Adunarile lui Dumnezeu sa ia contact cu doctrina “unitatii” care nega Trinitatea.
- miscarea de eliberare- vindecarea a ocupat un loc deosebit in aceasta miscare. Albert Benjamin Simpson
a fost vindecat in urma unui serviciu de vindecare si a facut din vindecare o parte a evangheliei sale. El il
prezenta pe Hristos ca fiind Cel ce mintuie, Cel ce sfinteste, Cel ce vindeca si ca pe Regele ce urmeaza sa
vina.
- grupul celor nevatamati de serpi- un grup de penticostali care „‟propovaduiau semnele‟‟. Ei credeau ca
textul din Marcu 16 :17-19 in care se vorbea despre luarea in mina a serpilor veninosi si despre
consumarea bauturilor letale sunt porunci. Astfel in1914 la intilnirea anuala a bisericii George Went
Henslei a adus un sarpe sa faca dovada acestei practici, dupa care practica s-a extins rapid in toata
regiunea muntoasa si rurala a Sudului. Un credincios al acestei miscari Garland Defries a fost muscat
aproape mortal, adeptii aceste practici care se credeau imuni in privinta muscaturilor au fost nevoiti sa-si
reevaluieze practica. Un al doilea test a avut loc in anul 1945 cind Lewis Ford a fost muscat mortal .
Moartea lui Ford a atras atentia opiniei publice si a impins guvernul statului Tennessee sa interzica legal
aceasta miscare.
- miscarea ploii tirzii- un grup de credinciosi penticostali care pe la jumatatea sec. al-XX-lea puneau un
mai mare accent pe darurile spirituale decit celelalte biserici penticostale a dus la fanatism .
V. Manifestari ale Duhului Sfant in Romania
Despre penticostalismul sec. al-XX-lea vorbeste Demos Shakarian in cartea „Cei mai fericiti
oameni de pe pamant”. Acesta este de parere ca in bisericile ortodoxe si manastirile ruse, credinciosii
cantau cantari bisericesti si Duhul Sfant se cobora peste ei ca la Rusalii, cu vorbiri in limbi necunoscute.
Cei astfel botezati au pornit in misiune, pentru a raspandi botezul spiritual.
Demos Shakarian a multumit la televiziunea Sovietica poporului rus pentru ca a ajuns pana in
Armenia care era sub autoritate otomana, de unde se tragea si familia lui. In urma unei instiintari prin
Duhul Sfant, mai multe familii, printre care si familia lui Shakarian au emigrat spre America si astfel au
fost salvati de la masacrarea armenilor crestini, de catre turci, in anul 1916.
Un roman ortodox, scriitorul Mihail Sevastos (1892 – 1967), jurnalist şi editor de reviste culturale
romaneşti între cele două războaie mondiale (de asemenea romancier, poet şi memorialist), este un
observator neutru, adecvat pentru a judeca Reforma Neo-protestantă romanească. El a scris într-unul
dintre cele mai importante ziare romaneşti ale timpului, în noiembrie 1931: „La noi n-au fost frămantări
creştine, poate şi din pricină că religia maselor ţărăneşti (în care se manifestă sectele) semăna prea puţin
cu creştinismul. Biblia şi evanghelismul nu pătrunseră în sufletul poporului. In adancul ţărănimii era
fetişism, păganism, vrăjitorie, orice, numai credinţă creştină nu. Chiar popa era mai puţin preot decat
vraci... care descanta vitele. In aceste condiţii se înţelege foarte uşor lipsa prigonirilor religioase din
trecutul nostru. Nu era atat toleranţă cat dezinteresare. Mintea ţăranului s-a pus însă în mişcare. A stat
încercuită milenii. Acum a scăpat la libertate şi nu se opreşte cu una cu două. Săteanul vrea să afle, să ştie,
să cunoască. Religia de la putere nu-şi dă osteneala cu lămurirea credincioşilor şi cu propaganda în mase.
Acest lucru îl fac sectanţii. Ei răspund unei necesităţi spirituale a maselor. Conduc minţile şi sufletele care
trăiesc în nelinişte. Le dau lămuriri, le arată căi noi la capătul cărora poate-i mantuirea negăsită pană
acum. De abia astăzi se formează în adancul poporului nostru adevăraţii creştini”.
69
Acest text conţine mult adevăr, dar şi simplifică istoria de 2000 de ani a creştinismului romanesc.
In secolele III- IV, au fost mii de creştini martirizaţi pe teritoriul Romaniei de azi. Ei au fost romani,
strămoşii romanilor.
Influienta catolica in Transilvania a ajutat poporul roman să devină o naţiune modernă. Trezirea
evanghelică romanească a început, de fapt, la sfarşitul secolului al XIX-lea, cu Mişcarea Baptistă, şi s-a
dezvoltat în prima jumătate a secolului al XX-lea, ajutata si de Miscarea Penticostala.
Articolul lui Sevastos este un document istoric scris pentru a apara libertatea religioasă a
penticostalilor, de altfel principala mişcare a acestei treziri religioase.
CAPITOLUL I
INCEPUTURI PENTICOSTALE IN ROMANIA
Soldatii romani veniti de pe front dupa terminarea primului razboi mondial in Rusia si Ucraina,
anume Nitu Constantin din Vicovu de Sus, Gavril Cirstean din Bilca (jud. Suceava) si Gheorghe Paduche
din Patrautii Storojinetului (Bucovina de Nord) ar fi fost botezati cu Duhul Sfant, vorbeau in limbi si
prooroceau.
Despre Toader Daniliuc din Solca, jud. Suceava, sunt marturii ca ar fi fost botezat cu Duhul Sfant
in anul 1920.
Dupa unele marturii, initiatorii bisericii din Vicovu de Sus au fost Constantin Cornea si Toader
Nitu. Lor li s-au adaugat Nitu Constantin si sotia Eustina (Iustina). Constantin Cornea scria intr-o
scrisoare adresata lui Nitu Constantin ca ar fi gasit o grupare penticostala in Patrautii Storojinetului.
Cativa pocaiti penticostali din Patrautii Storojinetului au vizitat familia Nitu din Vicovu de Sus si au
botezat in apa pe Toader Nitu, pe tatal sau Gheorghe Nitu, pe mama lui Toader, Irina Nitu, si pe sora lui
Toader, Maria. Gruparea de credinciosi formata in Vicovu de Sus intre anii 1917-1922 a frecventat
biserica baptista, apoi, intre anii 1922-1927, s-a alaturat miscarii „Martorii lui Iehova”. In anul 1927, in
urma unei scrisori primite de la penticostalii din Ardeal, care relata felul cum se manifesta Duhul Sfant si
modul lor de organizare, fratii din Vicovu de Sus au inceput sa se roage pentru primirea botezului cu Duh
Sfant. Conducator al Bisericii a fost ales fratele Gavril Cirstian din Bilca (localitate vecina Vicovului de
Sus).
Un alt loc important al inceputurilor penticostale in zona Sucevei este loc. Udesti. Filat Rotaru, un
tanar intors din America dupa sase ani de lucru la o fabrica, a fost prins de un strung in timp ce-l ungea si
l-a accidentat grav. Dupa o perioada de stat in spital, a fost luat acasa de patronul acelei fabrici pentru a se
reface, care era penticostal. Atat acea familie cat si fratii din Biserica s-au rugat pentru el si, contrar
previziunilor medicale, s-a facut bine intr-un timp relativ scurt. Dupa marturia nepotilor, care sunt in
viata, in urma rugaciunii, si-a predat viata in mana Domnului, dupa care a si fost botezat cu Duhul Sfant.
In urma unei scrisori venite din tara cu ordin de chemare la armata, dorul de casa si starea medicala l-au
determinat sa se intoarca acasa. Intre anii 1917-1918 a fost in armata. Dupa ce a venit din armata, s-a
casatorit si a frecventat o biserica crestina dupa evanghelie din apropiere pana in anul 1922, an in care a
luat fiinta o grupare penticostala condusa de fratele Ion Brau.
In Transilvania sunt marturii ca, in anul 1919, in timp ce doua sasoaice baptiste se rugau, una din
ele pe, nume Rizi (Theresia), a inceput sa vorbeasca in limbi. Dupa trei luni a venit din America o femeie
pe numa Suzana Zingler, care le-a explicat ce inseamna acea vorbire in limbi straine, deoarece ea era
botezata cu Duh Sfant in America. In urma ce i-a murit sotul s-a intors in com.Dirlos, jud. Sibiu. Sora
Suzana mergea cu carul cu boi in piata in zilele de sarbatori si vestea Evanghelia. Le spunea oamenilor de
vindecari, iar oamenii veneau la ea acasa si se rugau impreuna si Dumnezeu insotea propovaduirea sorei
Suzana cu semne si minuni. In anul 1923 s-a convertit Michael Thelmann, care a preluat lucrarea din
zona.
Caţiva scriitori neevanghelici au sugerat că penticostalismul a ajuns în Romania din SUA în jurul
anului 1910. I. M. Popescu a spus că un emigrant roman, Pavel Budeanuu, a răspandit ideile penticostale
70
înainte de 1918. Intr-o revistă romanească apărută în SUA, in 1919, scria ca o săsoaică baptistă din satul
Darlos, de langă Mediaş (Transilvania) a fost prima persoană care a experimentat în Romania botezul cu
Duhul Sfant cu semnul vorbirii în alte limbi.
Gheorghe Bradin s-a nascut la 3 feb. 1896, la Ghioroc, astazi comuna, insa pe atunci in comuna
Cuvin, jud. Arad. El provenea dintr-o familie foarte saraca de zilieri agricoli. Elev eminent mai ales in
ultimele trei clase ale scolii primare de sase ani, nu si-a putut continua studiile, spre regretul invatatorului
sau, dar a urcat o treapta pe scara sociala, fiind angajat ca factor postal in anul 1910. Desi era religios, a
nimerit intr-un anturaj rau, astfel incat a ajuns sa se intrebe care va fi sfarsitul sau: mormantul sau
puscaria?
Din acest moment a inceput sa frecventeze biserica baptista din satul natal, experimentand
regenerarea spirituala in februarie 1914. Credea ca slujba sa in biserica va fi sa cante la orga, dar intr-o
noapte L-a visat pe Isus care i-a spus: <Eu te-am ales sa predici Evanghelia>. A inceput sa predice, iar in
mai 1914 a primit „botezul prin imersiune”.
In iunie 1922, Gh. Bradin s-a rugat pentru vindecarea soţiei sale care suferea de tuberculoză şi
hidropizie; ea a fost vindecată de Domnul. Bradin a trimis o scrisoare la o adresă găsită în cartea de
cantări, carte primita din America. In septembrie 1922 a primit un răspuns de la Pavel Budeanuu şi a
hotărat să deschidă Biserica Penticostală din Păuliş, la data de 10 septembrie 1922. La sfarşitul anului
această biserică avea 30 de membri. In februarie 1923,Vasile şi Persida Semenaşcu si-au pus casa la
dispozitia Domnului si, împreună cu alţi 3 credincioşi, au deschis o biserică penticostală în Cuvin, langă
Păuliş. Persida Semenaşcu era considerata, la acea vreme, prima romancă penticostală botezată cu Duhul
Sfant, fara a se sti alte locuri din tara unde Dumnezeu daduse asemenea experiente, descoperite mult mai
tarziu. La 3 iunie 1923, atat Persida cat şi Gh. Bradin au fost botezaţi cu Duhul Sfant.
Penticostalismul romanesc, chiar daca a avut influente din Ucraina, Rusia, America sau Germania ,
ele au venit dupa, sau in intampinarea acelor revarsari de Duh Sfant, desi izolate in diferite zone ale tarii.
Trezirea spirituala inceputa in Romania a insemnat zorii unei reforme. Amintim aici dorinta, dar si
calauzirea Duhului Sfant, pe care a avut-o Dumitru Cornilescu, in anii 1921-1924, de a traduce Biblia, sau
a preotului ortodox Iosif Trifa, de a infiinta miscarea Oastea Domnului, in anul 1923, la Sibiu. Un alt
reformator al acelor vremuri a fost preotul ortodox Tudor Popescu, preot la Biserica „Cuibul cu barza” din
Bucuresti. Dumitru Cornilescu canta in corul bisericii pastorite de Tudor Popescu desi terminase
seminarul teologic. Deoarece nu era casatorit, nu avea o parohie proprie. Cei doi au purtat o discutie
despre adevarurile scrise in Scriptura si practicile bisericii ortodoxe din teren in urma careia s-au hotarat
sa predice si sa practice adevarul dupa cum scrie Biblia. Oamenii care veneau la preotul Tudor Popescu
pentru spovedanie se plecau impreuna in genunchi si se rugau ca Dumnezeu sa le dea iertarea si sa-i ajute
sa nu mai pacatuiasca. Intr-un timp scurt, biserica a fost plina cu credinciosi din Bucuresti. Colegii i-au
facut reclamatie la patriarhie ca ar avea idei sectare. A fost dat afara din preotie, dupa care infiinteaza
cultul „Crestini dupa Evanghelie, Tudoristi”.
Profesor Valeriu Andreiescu scria: „Duhul Sfant a adiat si peste tara noastra inca din primul veac
al crestinismului (.....) El n-a incetat sa adie si asupra unor buni crestini inchisi in chiliile unor manastiri
sau traindu-si viata in afara lor. Nu putem insa vorbi de o miscare in masa ca de un fenomen exceptional
decat in secolul XX-lea, cand la Paulis si in alte localitati din tara: in Bucovina, in Maramures, in partile
Mediasului, au inceput sa apara credinciosi botezati cu Duhul Sfant .
Sa nu facem din nici o localitate o Mecca a penticostalismului si din nici un barbat care a avut un
rol mai deosebit un cap al penticostalismului, si aceasta cu atat mai mult cu cat abia in vesnicie vom afla
intreaga intindere a lucrarii Duhului Sfant care a avut loc pe pamant”.
Primele demersuri de autorizare a Miscarii Penticostale din Romania. Gheorghe Bradin, spre deosebire de alti reprezentanti ai penticostalismului romanesc, avea
experienta conducerii unei biserici evanghelice, dar si ideea de a organiza o uniune de biserici.
71
Biserica organizata de Gheorghe Bradin la Paulis poate fi considerata, pe drept cuvant, prima
Biserica penticostala din Romania. Tot de la aceasta biserica a pornit si ideea unirii tuturor grupurilor de
natura penticostala din tara.
In SUA, se pare că primele Biserici Penticostale romane au fost înfinţate pe la 1921-1922, în
Michigan şi Ohio. Asemenea biserici au existat şi în Detroit, unde a fost tipărită o carte de cantări în limba
romană. Pavel Budeanuu (1886 – 1958) a fost ordinat ca lucrător (pastor) penticostal în 1923; el a locuit în
Akron (Ohio). In 1924 a fost trimis în misiune în Romania. A adus cu sine cartea de cantări, menţionată
mai sus, şi a oficiat primul botez penticostal în apă curgatoare din Romania în raul Mureş, aproape de
Păuliş, pe data de 16 Octombrie 1924 la ora 10 dimineaţa, în mod clandestin. Conform celor spuse de
T.Sandru: „ Cu această ocazie a fost făcută şi prima fotografie cu biserica din Păuliş. Pe fotografie s-a
scris data şi numele bisericii, care era „Biserica lui Dumnezeu”. In conformitate cu alte informaţii,
Budeanu a lucrat în acele vremuri cu American Assemblies of God; el începand să lucreze cu American
Church of God din anul 1943.
Pavel Budeanuu a fost arestat de jandarmi în satul Nădab (judeţul Arad) şi escortat la praetura din
Chişinău-Criş. Astfel, el a experimentat în mod personal persecuţia. Pavel Budeanuu şi-a ajutat fraţii
printr-o rudă, care era avocat la Bucureşti, prin care a trimis prima petiţie la Ministerul Cultelor in care se
cerea recunoaşterea Asociaţiei Penticostale. Petiţia a fost semnată de 50 de membri ai celor două biserici
penticostale din Păuliş şi din Cuvin, în frunte cu preşedintele Gh. Bradin şi cu secretarul general D. Stoiu.
Prima declaratie penticostala numita si „Declaratia penticostala din 1924”: „Noi am hotarat
sa ne schimbam viata si stilul de viata si sa practicam o noua doctrina care se practica in America. Acum
apartinem acestei noi Biserici Baptist-Penticostale. Stim ca fiecare cetatean al Romaniei are dreptul sa se
inchine liber, pentru ca libertatea constiintei este asigurata tuturor cetatenilor romani. Noi am hotarat sa ne
adunam impreuna pentru a ne inchina lui Dumnezeu potrivit cu noua noastra doctrina si Dumneavoastra
trebuie sa stiti ca standardele morale ale baptist-penticostalilor sunt foarte inalte. Nu intelegem si pentru
noi este ridicol sa nu avem libertate deoarece Constitutia prevede libertatea de constiinta a fiecarei
persoane. Noua noastra denominatiune este formata din oameni simpli care vor sa slujeasca pe Domnul si
sunt cetateni loiali. Nu vrem sa tulburam pacea tarii, dimpotriva, suntem pentru progres si prosperitate.
Anexam acestei petitii o alta petitie care include declaratia de credinta care a fost aprobata de Consiliul
General al Bisericii lui Dumnezeu si de asemenea, anexam o petitie care este semnata de presedintele
denominatiunii, Gh.Bradin si de secretarul sau Dimitrie Stoiu.
Va rugam, excelenta voastra, sa intelegeti situatia noastra si cu mare cinste si respect va rugam sa
ne dati permisiunea de a ne inchina. Va asiguram de toata seriozitatea credintei noastre si vrem sa
marturisim principiile noastre si altor oameni”.
Fundalul baptist al Mişcării Penticostale din Romania este ilustrat cu numele de baptişti-
penticostali folosit în acea petiţie. Din păcate, Dr. Alexa Popovici, în cartea sa „Istoria Baptiştilor din
Romania” prezintă apariţia Bisericii Penticostale plecand de la multe informaţii false şi cu resentimente
amare. Cu excepţia a catorva aspecte ale pneumatologiei, penticostalii şi baptiştii romani au aceeaşi
doctrină; şi în loc să se contrazică ei ar trebui să coopereze frăţeşte.
Petiţia din 1924 a determinat scrierea primei Declaraţii de Credinţă a Bisericii Penticostale din
Romania. Ministerul Cultelor nu a răspuns în mod direct dar decizia sa a fost prezentată în al 5-lea
paragraf al Hotărarii Nr. 5734 / 29 Ianuarie 1925: „Secta penticostalilor cu aderenţii exclusiv din satele
Păuliş şi Cuvin (jud. Arad) este condusă în mod exclusiv de către Gh. Bradin. Doctrina este publicată în
cele 14 pagini ale broşuri numite „Declaraţia Fundaţiei Adevărate”. Noi o interzicem, pentru că doctrina
sa nu este împărtăşită (îmbrăţişată) de către toţi membrii ci doar de cateva persoane iniţiate şi pentru că
aceasta (secta) nu prezintă garanţii suficiente că ar respecta articolul 22 al Constituţiei”.
Această decizie oficială a fost publicată în ziare şi a fost răspandită în toată Romania. A fost
primul document oficial tipărit despre penticostalii din Romania şi, in ciuda mesajului negativ pe care il
transmitea, petitia a ajutat la popularizarea doctrinei penticostale pe tot intinsul tarii. Miscarea spirituală a
făcut ca mulţi oameni să fie interesaţi de noua doctrină creştină, iar Gh. Bradin a primit multe scrisori şi
vizite din diferite părţi ale tarii.
72
Penticostalii au formulat o noua petitie, in anul 1925, pentru a demonstra ca principiile lor de
credinta nu sunt numai pentru initiati si au anexat-o la vechea petitie, dar au ramas fara raspuns.
In 1925, Episcopul ortodox al Aradului, Dr. Grigorie Comşa a început un război împotriva
penticostalilor, care a durat pana in 1937. Totuşi, în paginile pe care le-a scris despre penticostalismul
romanesc în „Noua călăuză pentru cunoaşterea şi combaterea sectelor” a demonstrat o bogată şi corectă
informaţie în comparaţie cu istoricul baptist Alexa Popovici. Comşa era fericit că erau doar două biserici
penticostale şi era sigur că numărul lor nu va mai creşte.
In 1926 erau deja 6 biserici penticostale în judeţul Arad: Păuliş, Cuvin, Arad (Micălaca), Măderat,
Pancota, Soimoş.
Petru Ardeu face o marturisire in documentul „Scurt istoric” pag. 227 ca intentia episcopului
ortodox Comsa era de a intoarce pe penticostali inapoi la ortodoxism prin convertirea liderului lor, Bradin.
Acestuia i s-a promis ca va fi hirotonisit preot si ca va primi o parohie unde va voi. Bradin a refuzat oferta,
iar episcopul Comşa, într-o petiţie trimisă prefectului de Arad, în 1926, i-a acuzat pe penticostali de
fanatism şi că erau instrumente ale comuniştilor, ca mananca timp de 40 de zile numai seara, putina paine
sarata cu apa si au vedenii blasfemiatoare. El a cerut represalii şi intentarea unui proces împotriva
penticostalilor, proces care chiar a avut loc. Gh. Bradin din Păuliş şi Ilie Gavril din Soimoş au fost arestaţi
şi trimişi în faţa Curţii Marţiale din Sibiu, iar de acolo la Timişoara, unde au fost eliberaţi pentru că nu s-a
gasit nici un motiv să fie judecaţi.
Astfel, în toamna lui 1928, cam 50 de lideri penticostali s-au întalnit în casa lui Gh. Bradin în
Păuliş, ca să-şi organizeze activitatea şi să redacteze „Principiile de Credinţă”. La întalnire au participat:
Gh.Bradin, Mihai Olar, Alex Isbaşa, Ioan Neta, G. Lela, G. Urlea, I. Bododea, Mihai Radu şi alţii, care au
format Consiliul Bisericesc la acea data, unde au hotarat schimbarea denumirii organizatiei din „Biserica
lui Dumnezeu Penticostala” sub denumirea careia au primit refuzul de autorizare pana la acea data din
partea Ministerului Cultelor, in „Biserica lui Dumnezeu Apostolica” mutand sediul in loc. Braila (in
Moldova), si au fost desemnati ca responsabili ai noii asociatii fratii Ioan Bododea si Mihai Radu. Scopul
acestei schimbari era ca, daca noua asociatie va primi autorizarea din partea statului Roman, celelalte
asociatii sa adere la ea.
La 22 febr. 1929, ia fiinta oficial „Biserica lui Dumnezeu Apostolica” cu sediul central la Braila,
str. Plevnei, nr.27. Noua asociatie a cerut recunoastere oficiala ca asociatie religioasa prin cererea
inregistrata sub nr.15723 din 15 iunie 1929. La petitie a fost anexat procesul-verbal de constituire si
memoriul de credinta. Noua petitie redactata a fost in mare masura declaratia de credinta a asociatiei
„Biserica lui Dumnezeu Penticostala” din 1924 la care s-a adaugat un paragraf tradus din principiile de
credinta ale denominatiunii AG din America.
La Braila s-a redactat si o revista care sa cuprinda intreaga miscare penticostala, astfel ca in ian. si
feb. 1929 a aparut „Glasul Adevarului”. Incepand cu nr. 3 in luna martie si-a schimbat numele in
„Cuvantul Adevarului”, deoarece mai aparea in tara o revista cu numele Glasul Adevarului. Revista
primea articole atat din tara cat si din strainatate care erau publicate lunar cu teme precum: ispita, darnicia,
la lupta, lectiuni biblice, invierea, rugaciunea lui Isus si altele. Revista mai publica pe paginile ei si stiri
din tara ca: botezuri cu Duh sfant, vindecari divine, despre prigoniri, activitatea bisericilor membre,
intrebari si raspunsuri si poezii. Materialele erau semnate cu una sau doua initiale pentru a-i feri pe
semnatari de persecutie.
Toate aceste articole, redactate de oameni fara multa scoala, dar cu destula cunostinta biblica,
patrundeau in cercuri mai largi decat ne-am putea inchipui, chiar si intr-o tara in care analfabetii formau
majoritatea populatiei. De exemplu Ioan Bododea scria la rublica „Buletinul prigonirilor”: „In comuna
Mindresti jud, Botosani trimit doua abonamente din revista „Cuvantul Adevarului” si trebuie sa le trimit
recomandat pentru ca altfel le opresc la primarie sau la posta”.
Asadar, intr-o vreme cand taranii aveau foarte putini bani, reuseau la Mindresti sa plateasca doua
abonamente de 80 de lei anual fiecare si putem fi siguri ca revistele circulau din mana in mana si erau
citite cu glas tare, si pentru cei ce nu stiau carte. Altfel, nu s-ar fi necajit autoritatile atat de mult. Cum
remarca pastorul Cristian V. Roske: „Multi au aflat Calea mantuirii si botezul cu Duhul Sfant citind
revista penticostala”. Era si normal, la un tiraj al revistei de 1400 exemplare de vreo zece ori mai mic
73
decat cel actual, in conditiile in care numarul penticostalilor este astazi de vreo 300 de ori mai mare decat
era atunci.
Tot la Braila, la editura de la Brailita, au fost tiparite atat „Harfa Bisericilor lui Dumnezeu”, cat si
tratate separate cu lectiuni biblice editate de Ioan Bododea ca: „Dovada iubirii prin ascultare”,
„Neascultarea rupe legatura cu Dumnezeu”, „Iubirea pastreaza unitatea Duhului”, dar si carti precum
„Botezul cu Duhul Sfant”, „Darurile duhovnicesti”, „In lumina Sfintei Scripturi”, „Studiu in Apocalipsa”
si altele.
Prima reactie a statului dupa petitia din 1929 de la Braila a fost: „La petetiunea D-voastra[....] va
raspundem ca doctrina, asa cum este prezentata in brosura Memoriu sau scurta expunere a principiilor
Bisericii lui Dumnezeu nu cuprinde nimic contra ordinei publice, a bunelor moravuri si nici nu cuprinde
nimic jignitor referitor la Cultele recunoscute. Pentru a putea functiona va trebui sa indepliniti prevederile
art.24 din legea pentru regimul general al Cultelor”.
Art. 24 cuprindea in genere urmatoarele precizari:
- asociatiunile religioase nu au voie sa propage doctrine de natura a aduce atingere legilor de
organizare ale statului
- nu au voie sa inscrie printre membrii ei persoane care au parasit un cult fara indeplinirea
formalitatilor prevazute la art.45
- Ministerul Cultelor va acorda aceste autorizatii de functionare avand dreptul a cere orice fel de
acte si informatii din care sa rezulte organizarea si activitatea asociatiilor.
- in caz de nerespectare stricta a conditiilor impuse se vor retrage autorizatiile de functionare.
Conform marturiei fratelui Bradin, in urma raspunsului din partea autoritatilor la petitia de la Braila, se
spera intr-o libertate, dar lucrurile s-au schimbat cand Ministerul a cerut date precise asupra activitatii noii
organizatii. Autoritatile statului au vazut in noua asociatie aceleasi principii de credinta ca si a asociatiei
Penticostale din Paulis, motiv pentru care noua asociatie nu a primit autorizatie de functionare.
In urma refuzului din partea autoritatilor si a unor dispute pe teme biblice ca spalarea picioarelor, in
anul 1932, fratele Bradin, impreuna cu frati din Braila, Galati, Schela, Costache Negri si Negrea s-au
despartit de fratii Bododea si Bodor si au mutat centrul de la Braila la Lipova.
Ministerul Cultelor a publicat in anul 1933 prin decizia 114119 interdictia anumitor grupari denumite
„secte”, printre care si penticostalii atat sub denumirea „Biserica lui Dumnezeu Penticostala” cat si
„Biserica lui Dumnezeu Apostolica”.
O alta incercare de a da o lovitura „sectelor” a venit din partea BOR, prin interzicerea raspandirii
Bibliei tradusa de Dumitru Cornilescu, cel putin in mediul rural. Emanuel Contac scrie in cartea „Studii
teologice” urmatoarele: „In 1933, ierarhii ortodocsi au cerut ministrului de interne taranist G.G.
Mironescu un decret (emis la 22 martie 1933) care interzicea accesul la sate a distribuitorilor Societatii
Biblice Britanice (editoarea Bibliei Cornilescu). Prim-eforul Eforiei Bisericii de pe langa Patriarhia BOR
i-a declarat reprezentantului SBB la 24 apr.1933 ca Biserica va smulge traducerea Cornilescu din radacini
de pe teritoriul Romaniei.
Reprezentantul SBB a cerut o audienta la ministrul de externe Nicolaie Titulescu pe data de 11 mai
1933 si i-a adus la cunostinta ca nemultumirea BOR se datora, intre altele, termenului „prezbiter” in loc de
„preot” in Biblia Cornilescu. Raspunsul a fost ca si versiunea sinodala rusa folosea termenul „prezviter”
(Iacov 5:14) si ca SBB nu accepta traducerile tendentioase. Ministrul de interne a anulat decretul”.
CAPITOLUL 2
PRIMA EXPANSIUNE PENTICOSTALA ROMANA
Inceputurile bisericii penticostale romane organizate in adunari locale si apoi in comunitati mai
mari numite filiale, care cuprindeau cateva judete, au avut ca punct de plecare loc. Paulis, prin fratele Gh.
Bradin, si cele aprox. 30 de persoane care au trecut la credinta penticostala pana la sfarsitul anului 1922.
74
In jud. Arad, dupa biserica din Paulis, a luat fiinta o alta biserica penticostala la Cuvin in feb.
1923 in casa lui Vasile Semenascu. A treia biserica penticostala a fost in loc. Micalaca, actual cartier al
mun. Arad.
Credinta penticostala a inceput sa se raspandeasca tot mai mult in jud. Arad in sate precum
Soimos, Tarnava, Pancota si Caporal Alexa prin credinciosii baptisti care vizitau bisericile penticostale
din curiozitate, apoi povesteau celorlalti credinciosi din bisericile lor manifestarea darurilor Duhului Sfant.
Asa au luat fiinta grupuri de initiativa la care se adaugau cei veniti din religiile majoritare, ortodocsi (cei
mai multi dintre ostasi) si catolici.
In judetele Caras-Severin si Timis, printre primii penticostali care au adus vestea noii miscari
inceputa in cateva localitati din jud. Arad au fost: Mihai Olar din Felnac, martirul penticostal Partenie
Pera, Ilie Tuda de la Rosia Noua, Vasile Hatcu de la Ususau, iar Ioan Cismas si Petru Chelmageanu au
inceput lucrarea la Ususau si Chelmac.
In anul 1927, in Com. Birchis, credinta penticostala este primita de fratele Isbasa, comunitate unde
Dumnezeu vindecase de o boala pe fratele Traian Manguta.
In oct. 1930, s-a mutat de la Gataia la Resita fratele Anton Patrut unde formeaza un grup de
crestini penticostali si pun bazele unei biserici locale. Printre cei mai vechi pastori banateni amintim pe:
Iosif Bulgar din Berzovia, Gh. Turcu din Agadici, Zenovie Zarie si Aurel Ursulescu din Jupani, si Vasile
Gaspar.
Primele semne de impotrivire au aparut in Birchis cand Alexandru Gaspar a fost chemat la postul
de jandarmi si dupa cateva intrebari, seful de post a inceput sa-l bata cu cuierul de haine. Drept consecinta,
pentru o vreme, victima a surzit de o ureche. Din cei 40 de apostolici din Birchis o parte au fost inchisi, iar
celorlalti li s-au dat amenzi de peste 10000 de lei.
In Bihor, Gh. Bradin a ordinat, in anul 1927, pe Pavel Ciuci, venit din biserica baptista, care locuia
la Picleu, localitate intre jud. Cluj si Bihor. El a inceput sa propovaduiasca invatatura penticostala prin
satele Bihorului. La sfarsitul anului 1930, botezase in apa 70 de persoane. Ajutat de Mihai Sorhent, Mihai
Urs, Ioan Urs, Ilie Platona, Ioan Avram si altii, a infiintat biserici penticostale in loc. Picleu, Brusturi,
Orvisele, Pestis(1929), Bratca (avea 100 de membri in 1932), Lungasu de Jos, Grosi, Pestere, Vadu
Crisului.
Marturia celor ce au trait pe langa pastorul Pavel Ciuci, atat inainte de intemnitare, cat si dupa
eliberarea definitiva este impresionanta: vindecari, eliberari de demoni, a botezat in apa sub privirile
jandarmilor fara sa tina seama de amenintarile lor, spunea agentilor deghizati ce grad aveau si cu ce scop
veneau la el.
Hunedoara- primele biserici penticostale in jud. Hunedoara au aparut dupa cel de al-II-lea razboi
mondial.
Tara Hategului-incepand din anul 1931 au luat fiinta bisericile din Reca, Valea Jiului, Petrosani
si Petrila.
Alba Iulia - cea mai veche biserica a fost infiintata in 1970.
Sibiu - prima biserica organizata a inceput in Curciu prin, sora Suzana Zingler. Primii frati care s-
au pocait in Curciu au avut si de suferit. Cinci frati, impreuna cu prezbiterul Michael Alischer au fost
parati de preotul ortodox la jandarmerie si, timp de o saptamana, au fost inchisi, unde in fiecare zi au fost
batuti cu cate 25 de lovituri la talpi.
Turda- in anul 1925, fratele Gh. Bradin a ordinat pe fratii Iacob Mariuta si Mihaila Padurean
pentru a lucra in orasele Turda, Cimpia Turzii si localitatile de prin imprejurimi precum Valea Larga si
Padurenii. Din loc. Valea Larga s-a remarcat fratele Simion Marit (Simionuc). Fratele Simionuc era la oi
cand a primit credinta penticostala si mergea la rugaciune la sora Marioara din Valea Larga. Nu a umblat
la scoala dar a invatat sa citeasca de la fratele sau de corp Ioan care a facut sapte clase si, dupa ce a prins
sa citeasca, citea cate o suta de capitole pe zi, asa ca in zece ani a facut zdrente doua Biblii de buzunar. A
inteles de timpuriu chemarea de a studia Biblia pentru a o transmite mai departe si a argumenta orice
afirmatie cu Scriptura. Chiar daca si-a inteles chemarea si Duhul Sfant il calauzea in intelegerea Scripturii,
a considerat necesar ca, in anul 1952, sa participe la un studiu Biblic cu fratele Dumitru Lazar din Cluj,
75
argument solid la care chiar el a afirmat „ nu am pus nici o data proorociile deasupra cuvantului Biblic”.
Fratele Simionuc a decedat la 02.ian. 2009.
Cluj- prin biserica penticostala din Tg. Mures, care a luat fiinta in anul 1930 si cea maghiaro-
romana din Oradea, infiintata in 1931, a ajuns credinta penticostala si la Cluj. Relativ repede s-a raspandit
credinta penticostala, in mare parte, prin si din bisericile baptiste in mai multe localitati din imprejurimile
Clujului. La Chiuiesti a luat fiinta o biserica baptisto-penticostala, iar la Negrilesti o astfel de biserica
„mixta” a functionat pana in 1949.
Bistrita Nasaud - judet considerat in 1992 ca avand ponderea cea mai mare a penticostalilor din
tara in raport cu populatia totala.
Printre pionierii penticostali enumeram pe Dumitru Moldovan, Ilisie Rusu din Negrilesti si Ioan
Pop din Poiana Ilvei. In localitatea Negrilesti, in anul 1921, la adunarea pocaitilor (biserica baptista), a
fost trimis de preotul din sat un tanar de 20 de ani, numit si batausul satului, sa-i bata pe pocaiti in
schimbul bauturii.
Acest tanar, pe nume Ilisie Rusu, s-a dus cu bata in mana la locul de adunare. Cand a ajuns, se
citea din Biblie. A stat atent pana ce s-a terminat si rugaciunea si tanarul s-a intors la preot sa-l intrebe
daca ce a auzit, scrie in Biblie. Preotul i-a confirmat si cu aceasta ocazie tanarul l-a anuntat ca se
pocaieste. Dupa ce imbratiseaza credinta penticostala, Ilisie Rusu a strabatut toate judetele din nordul
Transilvaniei, evanghelizandu-le. Dupa experiente personale cu Dumnezeu, a convins atat baptisti cat si
ostasi ca noua experinta, conform Fapte. 2, este reala.
Un alt frate prin care Dumnezeu a lucrat intr-un mod deosebit a fost Dumitru Moldovan, care a
fost chemat personal printr-un glas pe care l-a auzit intr-o noapte, chemandu-l pe nume. El era diacon in
Biserica greco-catolica si din acea noapte s-a hotarat sa-L urmeze pe Dumnezeu, apoi a slujit ca
evanghelist. Odata era cu un grup de frati la rugaciune si Duhul Sfant i-a anuntat ca vrajmasul e la usa,
dupa care fratii au plecat si fratele Dumitru a ramas pe genunchi. Jandarmii au intrat in casa luand la
intrebari pe doua surori lovindu-le, strigand intruna unde este barbatul care predica. Fratele Dumitru era in
aceeasi incapere si se ruga, dar jandarmii nu-l vedeau.
Prima biserica penticostala autorizata oficial a fost Biserica din Cristestii Ciceului nr.365.
Judetul Maramures - evanghelizarea zonei maramuresene este legata de localitatea Rogoz in care
pentru prima data s-a vorbit vestea buna a imparatiei de catre Ilisie Rusu. Mesajul a ajuns la inima
singurului baptist de orientare vag penticostala, Alexandru Santa, pe la 1930. Pentru o vreme indelungata,
in Tara Lapusului, datorita trecerii repetate a unor persoane de la martorii lui Iehova la penticostali sau la
adventisti s-a produs o confuzie in mintea oamenilor cu privire la aceste trei culte. Sunt marturii care au
fost publicate in revista Cuvantul Adevarului, ian.2008, pag.5 despre un focar penticostal independent in
loc. Poienile de Sus Munte, venit din Argentina, prin Toader Bucurici zis Baia. Impreuna cu Bucurici s-a
intors un alt ucrainean, Petru Bejera, si au aflat ca in zona este biserica adventista. Au mers la ei in ziua de
sabat, unde s-au rugat in limbi si au proorocit. Cincisprezece persoane din cei sasezeci au fost cercetate de
Duhul Sfant, au iesit din biserica adventista si au format prima biserica penticostala in casa fratelui
Gheorghe Cucicea zis Betcan.
Judetul Suceava - primele indicii despre numele si localitatile unde au inceput sa existe crestini
penticostali ne duc la Cirstean Gavrila din loc. Bilca, care ar fi fost botezat cu Duhul Sfant in timpul celui
de al II-lea razboi mondial, sora Vlasin, venita din America si un tanar pe nume Filat Rotaru, intors din
America botezat cu Duhul Sfant.
Abia din 1928 putem vorbi despre o biserica penticostala organizata in Vicovu de Sus, cu
penticostali din Vicovu de Sus si Bilca, mare parte iesiti dintre martorii lui Iehova si pun in fruntea lor pe
Cirstean Gavrila.
Anii 1927-1933 au fost foarte rodnici pentru crestinismul penticostal din zona, evanghelizand
localitatile Costisa, Voitinel, Fratautii Noi, Marginea, Badeuti, Volovat, Radauti si Cimpulung
Moldovenesc. Nume ca Gheorghe Ieremiciuc la Suceava, Ioan Bran la Udesti, Gheorghe Duciuc la
Lisaura, fratii Mirauta la Volovat, Dumitru Zamfir din Plopeni si Vasile Rascol din Patrauti au fost printre
primii conducatori penticostali din zona Sucevei. Tot ei au fost cei ce au luat initiativa organizarii miscarii
penticostale din Bucovina si Moldova de Nord.
76
In anul 1929 se converteste la credinta penticostala Eugen Bodor din Burdujeni si infiinteaza o
biserica penticostala cu sediul in locuinta sa din Burdujeni, b-dul regele Ferdinand, nr.16. Baptistul
Pantelimon Cojocaru a vizitat biserica din casa lui Bodor, in urma careia trece si el la penticostalism.
Primele focare de penticostali in Bucuresti.
„In anul 1933, conducerea Bisericii lui Dumnezeu Apostolice din Lipova trimite in Bucuresti pe
Ioan Danciu, in calitate de secretar general a asociatiei, pentru a fi mai aproape de Minister si a putea
interveni mai usor pentru cauza cultului. Odata cu mutarea lui in Bucuresti, casa de rugaciune a
credinciosilor penticostali din capitala, situata in cartierul Rahova, pe str. Drumul Sarii nr. 45, a fost
mutata pe str. Gr. Manolescu nr. 13. La Bucuresti s-a mutat si Bodor pe str. Chisinau, nr. 56”.
In acel timp, sediul asociatiei era la Lipova, unde se tiparea si revista „Cuvantul Adevarului”. In
anul 1936, aceasta revista nu s-a mai putut tipari la Lipova iar redactia revistei a fost transferata la
Bucuresti. Ioan Danciu a preluat si conducerea redactiei.
Revista a fost interzisa un an mai tarziu.
In timp ce penticostalii erau trecuti pe lista sectelor interzise, Ioan Danciu, fiind mai aproape de
autoritati, a intervenit pe langa un deputat taranist care avea acces pe langa autoritatile statului de a opri
anchetele incepute in toata tara impotriva penticostalilor. Autoritatile au cerut in prima faza rapoarte de la
prefectii din tara. Dupa cat s-a putut afla la acea vreme, prefectii au trimis rapoarte pozitive, in urma
carora s-au mai rarit anchetele, dar interdictia de a se aduna si practica credinta penticostala a ramas in
vigoare.
Organizarea regiunii Bucovina si Moldova de Nord. Incercarea de a infiinta o asociatie
religioasa apostolica pentru Bucovina si Moldova de Nord vine din initiativa lui Dumitru Zamfir,
Ieremiciuc, Rascol, Pricopie si Trut Mirauta, dupa modelul baptist, sa puna capat persecutiei prin aderarea
la o asociatie religioasa recunoscuta de stat.
Dupa aprecierea lui Eugen Bodor, in anul 1930, existau vreo 60 de adunari penticostale in
Bucovina si Moldova de nord.
In anul 1929 la 28 oct. s-au intalnit reprezentanti ai penticostalilor din Suceva cu conducatorii
apostolici de la Brailita si s-a hotarat infiintarea filialei Suceava a Asociatiei Religioase Apostolice.
Primul document timpuriu publicat al penticostalismului romanesc este procesul verbal al reprezentantilor
care au hotarat infiintarea filialei Suceava a Asociatiei Religioase Apostolice cu hotararile in privinta
bunului mers si anume:
-fratele Gavril Cirstean a fost insarcinat cu lucrul Domnului in Bucovina si Moldova de Nord.
-botezul in apa sa nu se faca imediat dupa convertire, ci numai dupa ce convertitul dovedea prin
viata sa ca are roada Duhului Sfant. In prezent se considera ca este de ajuns sa fie nascut din nou, dar se
recomanda si un curs de catiheza.
-Cina Domnului sa se faca o data pe luna, cu paine nedospita si vin nealcoolic, urmata de actul
spalarii picioarelor.
-predica sa fie conform 1 Cor. 2:4. O intelegere sumara sau gresita a acestui verset a dus la ideea
ca litera Scripturii nu e asa importanta si fratii predicatori se limitau la marturii personale.
- conform 1 Cor. 14:27-28, vorbirea in limbi in public nu este permisa fara ca cineva sa
talmaceasca.
-binecuvantarea copiilor sa se faca dupa Lev. 12 - o perioada de curatire a femeii dupa nastere.
Randuiala sustinuta de Bradin si contestata de Bodor, influentat de invatatura REEM (misiunea de
evanghelizare a Europei si Rusiei). Nici o marturisire de credinta penticostala din Romania nu a inclus
reguli privind necuratia femeii dupa nastere. Aceste reguli sunt sustinute de BOR. Binecuvantarea va fi
conform Numeri 6:24-27.
CAPITOLUL 3
LUCRARILE DUHULUI SFANT IN ROMANIA
77
Răspandirea mişcării penticostale în Romania a adus cu sine botezuri spirituale şi vindecări divine.
In această privinţă, principalele surse istorice sînt revistele penticostale, care au publicat aceste mărturii.
Astfel, Cuvîntul Adevărului relatează: “în 1923, opt persoane au fost botezate cu Duhul Sfînt. In 1924, alte
zece persoane din Păuliş au primit botezul cu Duhul Sfînt. In 1926, patruzeci şi doi de oameni au primit
botezul cu Duhul Sfînt, iar, în 1927, alte 117 persoane au primit acest botez. După aceea, aceste botezuri
au fost mult prea dificil de contabilizat.
In memoriile sale, Pavel Bochian (1918-1996) relatează despre vindecări divine înfăptuite în satul
său, Mocrea (judeţul Arad), în 1929, prin Dumitru Buda, lucrător în Pîncota. Se spune, de asemenea,
despre primul botez spiritual din Mocrea, în 1930. El depune şi o mărturie impresionantă despre propriul
său botez cu Duhul Sfînt în 1934, însoţit de vindecarea divină a mamei sale.
In cele ce urmează vom prezenta cîteva marturii ale lucrarii Duhului Sfant in Romania. In martie
1930, Ioan Urlea citea revista “Cuvîntul Adevărului”, cînd instantaneu a primit botezul cu Duhul Sfînt.
Maria Berc, din Reia-Haţeg (judeţul Hunedoara), a experimentat o vindecare miraculoasă după
şapte ani de suferinţă; în acelaşi timp, ea a fost botezată cu Duhul Sfînt şi a vorbit în limba rusă. Soţul ei
necredincios luptase în Primul Război Mondial în armata austro-ungară şi fusese prizonier în Rusia. El a
ieşit în stradă strigînd că soţia lui vorbeşte în limba rusă, limbă pe care nu o ştiuse niciodată.
Mihai Sorhenţi din Brusturi a avut darul vindecării. Prin el s-au făcut multe vindecări miraculoase
mărturisite în scris sau prin viu-grai.
In memoriile sale, Pavel Bochian redă cîteva experienţe spirituale personale impresionante din
perioada 1945-1951: vorbiri în limbi (germană şi slovacă), vindecări divine, exorcizări, o viziune prin care
a stat de vorbă cu Domnul Isus Hristos (decisivă pentru viitorul lui de lider penticostal). El relatează că,
după 21 august 1968, cînd o invazie sovietică ameninţa Romania, printr-un mesaj profetic în biserica
penticostală din Vicovu de Sus s-a spus că îngerii păzeau frontierele ţării şi nu avea să se întîmple nimic.
Inspectorul cultelor a comunicat acest lucru dictatorului Ceauşescu.
Mulţi alti martori certifică lucrarea darurilor Duhului Sfant în Biserica Penticostală din Romania,
de la începuturi pană în zilele noastre. Nu este, însă, uşor a le verifica pe toate şi a separa autenticul de
folcloric.
CAPITOLUL 4
PRIMA PERIOADA DE PERSECUTIE DIN ROMANIA
Primul persecutor al penticostalilor din Romania a fost preotul ortodox din Păuliş, Cornel Popescu
care a determinat autorităţiile locale din Radna să interzică noua „sectă” în 1923. Gh. Bradin, ca şi
conducător al noii asociaţii religioase şi Dumitru Stoi, ca secretar general, au protestat şi au cerut să fie
respectată libertatea religioasă. Pretorul din Radna a trimis cererea lor prefectului judeţului Arad care a
trimis-o Ministrului Cultelor ( în Romania cuvantul „cult” are un înţeles pozitiv pe cand cuvantul „sectă”
are un înţeles negativ). Ministrul a interzis „secta” penticostală în anul 1924.
Apelul lui Comsa ca „jandarmeria sa-si faca datoria” va fi ascultat si astfel s-a ajuns in 1927 la
primii martiri penticostali. Cel dintai, cum releva Pavel Rivis-Tipei, avea sa fie Dumitru Pernevean, „care
a fost batut in asa hal incat i s-a provocat o hemoragie, iar in data de 2 aug. 1927, dimineata, la orele 4:45,
moare in casa fiicei sale din Arad, str. Vicentiu Babes, nr. 11. Ultimele lui cuvinte, spunea fiica sa, au fost:
„Alaturi de suferinta Ta, Doamne pun si suferinta mea; binecuvinteaza-i pe frati”.
Pavel Rivis-Tipei dateaza in noiembrie 1927 martirajul lui Partenie Pera, pe care Trandafir Sandru
il plasa in martie 1927. Petru Ardeu are o relatare proprie a incidentului in manuscrisul, „Istoria Bisericii
romane”, p.98.Combinand diferitele marturii, putem incerca sa reconstituim ceea ce se intamplase.
Preotul Ilie Chelbeleu, din Soimos (la nord-est de Lipova), a aflat locul de adunare a
penticostalilor si l-a comunicat la postul de jandarmi din Radna, cerand o interventie in forta. Jandarmii i-
au surprins pe credinciosi la rugaciune si i-au dus la primarie, unde i-au legitimat, identificand doi
vizitatori veniti din Lipova: Mihai Olar si Partenie Pera.
78
Cei doi au fost dezbracati, descaltati si batuti atat de crunt la talpi cu lanturile de la bicicleta, incat
Pera avea sa moara in chinuri „dupa cinci saptamani” (cum preciza manuscrisul lui Ardeu), lasand o
vaduva si doi copii minori. Parchetul Tribunalului Arad l-a anchetat pe jandarmul asasin, ce avea sa fie
supus unei amenzi de o mie de lei si apoi avansat de superiorii lui de la gradul de sergent, la cel de
plutonier.
Cazurile de persecuţie redate în cateva numere ale revistei Cuvantul Adevărului din ianuarie pană
în septembrie 1931 ilustrează varietatea şi extinderea generală a persecuţiilor. Penticostalii erau amendaţi,
întemniţaţi sau bătuţi chiar atunci cand erau surprinşi rugandu-se în casele lor sau stand de vorbă pe
stradă. Casele lor de rugăciune erau închise, distruse sau golite de mobilă.
Prigonitorii erau jandarmii, primarii, judecătorii, preoţii şi persoanele private. Chiar în închisori,
penticostalii erau trataţi mai aspru decat alţi deţinuţi. De exemplu, în închisoarea din Sînicolau Mare erau
puşi în celule pline de excremente. Torturile ar putea fi ilustrate cu cele de la Minerul-Arad. Poliţiştii i-au
luat la jandarmerie, unde bărbaţii cu mustaţi lungi (după obiceiul transilvănean de atunci) au fost
spanzuraţi de mustăţi. Apoi, podelele jandarmeriei erau frecate cu feţele lor şi au fost supuşi la abuzuri
fizice. In unele cazuri, persoanele torturate au obţinut certificate medicale şi au depus plangeri la
Ministerul de Interne, dar n-au primit nici un răspuns.
Intr-un caz, tortura a devenit un spectacol public. In Ilva Mare penticostalii au fost obligaţi ca, în
locul boilor, să tragă carele pline cu pietre şi balast pe străzi, într-o zi de targ, fiind insultaţi de consăteni.
La şcoală, copiii le erau bătuţi la palmă cu baioneta. După plangerea trimisă Ministerului de Interne, şeful
de post trebuia demis şi trimis în judecată în faţa Consiliului de Război, dar plangerea a fost retrasă, pentru
a evita represaliile noului comandant al jandarmeriei. In Maieru un astfel de comandant a deschis focul
asupra unui penticostal; denunţarea a fost de asemenea retrasă.
Cele mai importante ziare democratice romaneşti ale timpului, Dimineaţa şi Adevărul, au fost
scandalizate de persecuţia religioasă (un nou fenomen în Romania). Mai întai, Dimineaţa a publicat un
articol pe 20 noiembrie 1931 despre teribila persecuţie împotriva sectelor religioase, subliniind partea
clerului ortodox. Mihail Sevastos a protestat împotriva persecuţiei religioase într-un articol publicat în
„Adevărul”, pe 21 noiembrie 1931.
Totuşi, Ministerul Cultelor, prin decizia nr. 114119/1933 a declarat penticostalii, atat sub acest
nume cat şi sub noul lor nume de Biserica lui Dumnezeu Apostolică, ca fiind o sectă interzisă. După multe
petiţii şi proteste, Ministerul Cultelor, prin decizia nr. 44627/1934 a cerut prefecţilor rapoarte privind
conduita penticostalilor. Cele mai multe rapoarte au fost favorabile, dar penticostalii n-au fost recunoscuţi
oficial.
Episcopul Comşa al Aradului a protestat împotriva activităţii publicistice penticostale din Lipova
şi a determinat o acţiune împotriva lui Gh. Bradin şi Mihai Olar, care au fost închişi timp de o lună: din 23
oct. pană în 23 noiembrie 1936; în acest timp prigonitorul a murit.
Ultimul număr al revistei Cuvantul Adevărului, înainte de a fi interzisă în 1937, relatează moartea
unui penticostal din cauza persecuţiei în dec. 1936. Pavel Bochian relatează închiderea sa şi judecata
penală din 1938, în timpul regimului autoritar al lui Carol al II-lea, cand prim-ministru era Miron Cristea,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.
Persecuţia a fost, însă, mai aspră în timpul dictaturii militare a generalului Ioan Antonescu (sept.
1940 – aug. 1944). La 17 sept. 1942, Voicu I. Rusin, din Lascăr Catargiu, a fost condamnat la 25 de ani de
închisoare pentru că nu a abandonat credinţa penticostală. La 24 august, închisoarea a fost lovită de un
proiectil, care l-a ucis şi pe Voicu Rusin, ultimul martir din prima perioadă penticostală (1922 – 1944).
Prin decretul nr. 9270 / 28 dec. 1942, mareşalul Antonescu a interzis toate asociaţiile religioase
neoprotestante din cauză că aceste “secte” erau susţinute din SUA şi Marea Britanie. Curţile Militare nu
au pregetat să-i condamne pe neoprotestanţi. Inchisorile pentru femei din Cernăuţi ,Jilava, Mislea şi cele
pentru bărbaţi din Craiova, Alba-Iulia şi Timişoara au fost aglomerate cu neoprotestanţi. Gh. Bradin
menţionează cazurile lui Franz Michiticiuc şi nepotului său, Ivan Bosovac, doi ţărani din Serăuţi, pe care
Curtea din Cernăuţi i-a condamnat, în 1942, pe fiecare la cate 15 ani de închisoare pentru credinţa
penticostală. Soţia lui Bosovac a fost condamnată sub aceeaşi acuzaţie, cei cinci copii rămanand fără nici
79
un suport. Ei au fost puşi în libertate din penitenciarul din Arad după căderea lui Antonescu în august
1944.
Stefan Ardelean (77 ani) şi soţia lui, Petra (74 ani), din Grăniceri –Arad au fost vizitaţi de fiul lor,
Moise Ardelean, şi de catre Petru Bonca. Praful de pe genunchii lor fu dovada faptului că se rugaseră.
Bătranii au fost condamnaţi în 16 aprilie 1943 la un an şi două luni de închisoare şi au fost puşi în libertate
în 28 februarie 1944. Cei doi tineri au fost eliberaţi pe 1 sept. 1944.
Mareşalul Antonescu a făcut un plan de deportare a penticostalilor în Transnistria. Sute de mii de
evrei şi ţigani au fost exilaţi în Transnistria, unde mulţi dintre ei au murit, dar Dumnezeu i-a scăpat pe
neoprotestanti de acest destin. Ei n-au scăpat, însă, de închisorile din ţară.
Istoricul I. M. Popescu justifică persecutarea creştinilor de către Antonescu, deoarece ei refuzau să lupte în
război. Totuşi, nici un penticostal nu a fost inchis pentru refuzul de a satisface serviciul militar. De
exemplu, Ioan Faşcu, din Suceviţa, venise acasă de pe front, într-o permisie, în 1944. Jandarmii l-au prins
rugandu-se cu alţi tineri creştini şi l-au trimis în judecată la tribunalul din Cernăuţi.
Primarul satului a mărturisit în faţa Curţii că acuzatul era un bun cetăţean, iar armata a certificat că
fusese şi un bun soldat. Un singur martor a spus că acuzatul s-ar fi declarat împotriva Statului şi a religiei
de Stat. Faşcu a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Mai tarziu el avea să spună lui Pavel Bochian:
”Judecătorul care m-a condamnat pentru 25 de ani a fost la randul lui condamnat la 25 de ani de
închisoare de către noile autorităţi (după căderea lui Antonescu). Mi-e milă de el şi nu-i doresc rău pentru
rău”. De aceea penticostalii romani nu l-au considerat pe mareşalul Antonescu un erou, cum îl consideră
mare parte din romanii de astăzi.
Evanghelismul penticostal şi represaliile autorităţilor comuniste pot fi ilustrate prin multe exemple.
Veteranul Vasile Gaşpar a primit (împreună cu C. Caraman) o sentinţă de 3 ani şi 6 luni de detenţie în
1963 pentru “activitate distructivă”. Ei au fost eliberaţi în 1964. Predicatorul penticostal C. Tarnvaski a
fost arestat în 1971 şi închis pentru cateva luni pentru că deţinea Biblii şi literatură religioasă. In 1971,
pentru acelaşi motiv a fost închis pentru cateva luni şi predicatorul ţigan, Vasile Răscol din Bucureşti. In
1974-1976, el a executat doi ani de detenţie pentru că primise Biblii de peste graniţă, fără autorizaţie.
Predicatorul penticostal Cornel Mihai a fost închis în 1971-1972 (împreună cu C. Caraman) pentru
primirea şi distribuirea unor Biblii. In 1974-1976, Chr. V. Roske nu avea dreptul să primească nici o
slujbă fiind acuzat de “propagandă religioasă”. El putea fi bucuros că nu fusese acuzat de “parazitism “ şi
întemniţat pentru că nu avea slujbă, precum penticostalii Viorel Lăcătuş (din Mediaş), Ioan Samu (din
Mediaş), Francisc Paris (Darlos), care au fost condamnaţi în noiembrie 1978 la 6 luni de detenţie pentru
“parazitism” şi activitate “anarhistă”, adevăratul motiv fiind activitatea lor religioasă. Din cauza unei
cereri de emigrare în SUA penticostalii Paramon Gagea (Bistriţa) şi Simion Holbură (Mijlocenii
Bargăului) au fost condamnaţi la 4 luni de închisoare pentru aşa-zisul “parazitism” în ianuarie 1979.
Un predicator penticostal, Ioan Toader, inginer în Ploieşti, a efectuat mai mult de 5 ani de detenţie
(1981-1986) pentru că a distribuit Biblii şi literatură evanghelică.
In 1986, Victor Opriş, pastorul penticostal din Satul Mare, a fost condamnat la 9 ani de închisoare
pentru ajutorul dat celor care au încercat să fugă din ţară. Adevăratul motiv a fost activitatea de
evanghelizare şi înfiinţarea de biserici. In urma protestelor internaţionale, Opriş a fost eliberat după doi
ani şi şi-a intensificat activitatea penticostală.
CAPITOLUL 5
CONTROVERSE
Cel care l-a învăţat pe Gh. Bradin doctrina penticostală a fost Pavel Budeanu, care i-a trimis lui
Bradin articole care mai apoi au fost publicate în revista „Cuvantul Adevărului”. Budeanu reprezenta
penticostalismul american conservator opus curentului modernist. In penticostalismul romanesc, curentul
principal a fost condus de Bradin, care a fost influenţat de diferite învaţături (precum cele legaliste) de la
Greco-Ortodocşi, adventişti sau alte surse.
80
De cealalta parte, misionarii străini penticostali cu o tendinţă mai modernă au început o nouă lucrare
în Romania. Aceşti misionari, în general, erau foşti emigranţi în SUA, care mai tarziu s-au întors în ţara
lor. De exemplu, Gustave Herbert Schmidt (1891-1958) şi Nicholas Nikoloff (1900-1964), care, incepand
cu 1927, au lucrat în Rusia şi în Misiunea pentru Europa de Est (REEM). Publicaţia oficială a lui REEM a
fost „Chemarea Evangheliei”, sponsorizată de un om de afaceri californian, C.W. Swanson. Schmidt a
deschis pe 2 Mai 1930 primul Institut Biblic Penticostal în Europa de Est în Orasul liber Danzig (astăzi
Gdansk în Polonia).
Ca decan al Institutului Biblic din Danzig (D.B.I), Schmidt a fost urmat de N. Nikoloff din 1935
pană la 1938 cand D.B.I. a fost închis. Faimosul învaţător biblic Donald Gee (1891-1966), vice-preşedinte
al Adunarii lui Dumnezeu din Anglia la acel timp (1934-1944), a contribuit ca profesor la pregătirea
tinerilor evanghelişti la D.B.I. Ei s-au întors în mai multe ţări din Estul Europei, pentru a învaţa pe alţii.
REEM a lucrat într-o stransă legătură cu Assemblies of God din SUA, pană în 1940 cand super-
intendentul REEM, Schmidt, a fost închis de nazişti. In 1929, REEM a trimis misionari în Ungaria de
unde au fost expulzaţi. Unul din ei a plecat în Cehoslovacia iar celălalt, Janos Lerch – la Timişoara în
Romania.
In 1930, Gustav Schmidt a venit la Timişoara pentru a-l vizita pe Janos Lerch. REEM nu practica
ritualul spălării picioarelor, practicat de penticostalii romani la fiecare Cină a Domnului. Afară de aceasta
REEM a acceptat consumul moderat de alcool, spre deosebire de penticostalii romani, care interziceau
categoric băuturile alcoolice. Unii dintre pastorii penticostali romani au acceptat aceste lucruri şi alte
învăţături ale REEM în schimbul unui sprijin financiar.
După C.Cuciuc, „unii predicatori baptişti convertiţi recent la penticostalism au manifestat un spirit
nonconformist încă din 1930. In 1931, penticostalii romani se despart: divergenţele s-au ivit în legătură
cu încercarea unor lideri de a introduce o purtare modernistă (haine moderne, flexibilitate cu privire la
relaţiile maritale, libertatea de a renunţa la ritualul spălării picioarelor, şi de a avea contacte variate cu
mişcarea penticostală de pe glob, etc.).”
Trandafir Sandru explica împărţirea în felul următor:”în oraşul Danzig a fost înfiinţat Institutul
Biblic. Unii emisari de acolo au venit în Romania şi au luat contact cu unii păstori penticostali şi au
dispreţuit opinia liderilor din mişcarea Penticostală; ei au cauzat o ruptură în interiorul mişcarii. Unii
tineri au fost invitaţi să urmeze cursurile Institutului din Danzig. Nepăsarea în alegerea lor s-a văzut cand
doi dintre ei au fost excluşi pentru motive morale (Eugen Bodor şi Gheorghe Catargiu). Scoala din
Danzig a fost o şcoală bună, avand ca unul dintre profesori pe fratele Donald Gee, cu care, după al
doilea război mondial am avut bune legături.”
Punctul major al doctrinei celor din Danzig a fost că, Botezul cu Duhul Sfant este primit cu semnul
vorbirii în limbi, iar cei care nu vorbesc în limbi, oricum primesc botezul cu Duhul Sfant conform cu 1
Corinteni 12:13. Bradin a negat botezul spiritual fără vorbirea în limbi şi a continuat să susţină că
modestia în îmbrăcăminte şi abstinenţa de la băuturile alcoolice erau necesare pentru mantuire.
El a pledat pentru actul spălării picioarelor ca un act al părtăsiei şi a respins interpretarea adventistă ca
fiind doar un act de umilinţă. Aceste principii sunt incluse în Declaraţia de Credinţă a Bisericii Apostolice
Penticostale din Romania.
Ruptura în interiorul mişcării penticostale romane s-a produs în 1931. Curentul principal condus de
Gh. Bradin a păstrat numele Biserica Apostolică a lui Dumnezeu, la care a fost neoficial adăugat cuvantul
„Penticostală”, cu scopul de a se deosebi de grupul înclus în REEM, care a luat acelaşi nume şi a mai
adăugat „Creştini botezaţi cu Duhul Sfant.“ (Noi am scurtat numele primului grup cu BDAP şi celălalt
nume cu CBDS. BDAP a fost în mod clar principala grupare din moment ce ea a păstrat revista „Cuvantul
adevărului” ca principala sursă de informaţie asupra sciziunii.
In 1933, BDAP a trimis la Bucureşti pe secretarul Ioan Danciu pentru demersuri către guvern. In,
1936 Bradin şi M. Olar au fost arestaţi.
Se pare că Bradin şi Olar nu au condus gruparea BDAP între 1937 si 1938, persecuţia şi lipsa de
bani fiind unul dintre motive. Ei au părăsit BDAP în 1938 cu bisericile din Păuliş şi Lipova şi s-au unit cu
Asociaţia Independentă Baptistă, condusă de Alexandru Szaday, fară să nege credinţa lor penticostală. Ei
81
au avut neinţelegeri cu Szaday şi au intrat în Uniunea Baptistă din Romania, semnand o declaraţie de
credinţă baptistă. Astfel BDAP a fost dezorganizată între anii 1938 -1945.
Bisericile locale nu au urmat pe alţi lideri sau altă organizaţie şi au răspuns apelului lui Bradin,
cand el s-a întors înapoi în mişcarea penticostală în mai 1945, reorganizand BDAP.
Bradin a mărturisit că a făcut două mari greşeli: prima cand l-a pus într-un post de conducere pe
Ion Bododea în 1929, cealaltă cand s-a întors în Biserica Baptistă.
Evident, această mărturie a scos în relief că Bradin l-a considerat pe Bododea principalul
responsabil de ruptura din 1931.
Provincia Banat a fost leagănul grupului cuprins în REEM. Se pare că misionarul Janos Lerch nu a
făcut discipoli romani acolo, cu excepţia, poate a lui Alexandru Isbaşa, pastor in satul Birchiş(langă
Oraviţa), care a primit un important post de pastor în Timişoara, nu mai tarziu de 1935.
Isbaşa s-a putut uni cu CBDS înainte de 1935, dar nu ca lider al acestora la acel timp. El a fost dat
afară din BDAP în 1934.
Biserica din Timişoara s-a format în 1935 şi s-a afiliat la CBDS. Se adunau în casa lui Ioachim
Tunea şi a fost păstorită de doi pastori: Isbaşa şi Pavel Nicola. Astăzi numele ei este Elim şi continuă să
nu practice ritualul spălării picioarelor.
Provincia Bucovina, cea mai compactă regiune penticostală din Romania, a dat fără îndoială un
lider al CBDS, Eugen Bodor din Burdujeni – Suceava, care a studiat la şcoala din Danzig. Bisericile
penticostale din Bucovina diferă încă în zilele noastre faţă de celelalte biserici penticostale din Romania
cu privire la Cina Domnului şi actul spălării picioarelor, act pe care nu-l practică.
Vechii penticostali din Muntenia şi Bucureşti care nu sunt de acord cu spălarea picioarelor (de ex
Constantin Caraman) se consideră a fi urmaşii lui Ioan Bododea şi Eugen Bodor. Aceşti doi lideri au fost
la conducerea CBDS de la început pană în 1933. Acest început nu poate fi mai tarziu de 1932, cand
Bradin a luat conducerea revistei Cuvantul Adevărului. Aşa că anul 1929 a marcat începutul doctrinei
REEM, răspandită în Banat de Janos Lerch. In anul 1930, are loc primul contact al lui Gustav Schmidt cu
penticostali romani, iar anul 1931 apare asociaţia CBDS (Creştinii Botezaţi cu Duhul Sfant).
Sponsorizat de REEM, Bododea a publicat pentru un scurt timp revista „Credinţa Apostolică”.
REEM a sponsorizat mulţi lucrători din multe ţări din estul Europei, aşa că Bododea şi Bodor nu
aveau bani îndeajuns. La o conferinţă a CBDS, ei au fost acuzaţi de nepricepere în administraţie
financiară şi au fost daţi afară din CBDS (1933). Conferinţa a cerut reunificarea mişcarii penticostale
romane. La o conferinţă în Mediaş, cele două grupuri penticostale s-au reunit dar unitatea nu a durat.
Gustav Schmidt a trimis din nou suport financiar şi CBDS s-au separat încă o dată de BDAP (Biserica lui
Dumnezeu Apostolică Penticostală). Noii lideri ai CBDS erau Vasile Gaspar şi Gh. Catargiu.
Vasile Gaspar (păstor în Greceanca - Buzău), Alexandru Isbaşa (pastor în Birchiş langă Oraviţa) şi
Gheorghe Almăjan au fost daţi afară din BDAP pe baza 1 Cor 5:11. Bineînţeles, Vasile Gaspar (vechi
pastor baptist, ca tovarăşul său Bododea) a devenit liderul CBDS, împreună cu Gheorghe Catargiu (fost
student al şcolii din Danzig, la fel ca tovarăşul său Bodor). Gaspar şi-a mutat centrul în oraşul Oraviţa.
Isbaşa a devenit pastor în Timişoara (1935 – 1947) şi în această poziţie, lider al CBDS.
Alt grup penticostal, „Ucenicii Domnului Isus Christos”(UDIC) pare că nu aveau nici o legătură cu
ruptura Bisericii Apostolice a lui Dumnezeu, lucru datorat răspandirii învăţăturii şcolii din Danzig. Toate
mărturiile arată că acel grup a considerat profeţiile mult mai importante ca Scriptura. Alte surse consideră
în mod greşit ca acest grup a fost influenţat în unele privinţe de „Martorii lui Iehova”.
După mărturia lui Constantin Caraman, UDIC a apărut înaintea primului război mondial condus de
Ioan Jiloveanu. Aceasta este şi opinia lui Petru Ardeu. UDIC s-a răspandit în special în Bucureşti,
reprezentand penticostalismul popular şi avand cel mai mic număr de membri în comparaţie cu celelalte
două grupări.
Conform lui I.M. Popescu, in 1938 a aparut al patrulea grup penticostal, cunoscut sub numele de
„tremuratorii‟. Batranii penticostali îşi amintesc de acest grup doar pentru că numele său devenise o
poreclă pentru penticostalii romani. Astfel de grupuri mici adesea apăreau şi dispăreau.
Oricum, penticostalismul romanesc nu a dispărut în timpul marii persecuţii a regimului autoritar
(1938-1944), dar era dezorganizat. După anumite estimări, existau 7400 credincioşi penticostali în 1938.
82
CAPITOLUL 6
REORGANIZAREA PENTICOSTALA (1945 – 1950)
Din 23 august 1944 pana în 30 decembrie 1947, a fost o perioadă de tranziţie, de la dictatura lui
Antonescu, la un regim comunist absolutist. Mişcarea penticostală a folosit libertatea religioasă relativă
pentru a se organiza şi a obţine un statut legal.
Trandafir Sandru, care avea pe atunci 20 de ani, şi prietenul său apropiat, Iulian Florea, au fost
aleşi la o conferinţă preliminară la Pancota (ianuarie 1945) drept împuterniciţi ce trebuia să obţină
recunoaşterea oficială a BDAP. Reprezentantul BDAP în Bucureşti era Ioan Danciu. Ei au adresat petiţii
în februarie 1945 Ministerului Cultelor şi Ministerului de Justiţie, însă fără a primi nici un răspuns (din
cauza unor tulburări interne existente în Romania).
Cartierul general al BDAP era în Arad, în apartamentul lui Petru Oală (str. Cocorilor , nr..65). I.
Florea, P. Oală, T.Sandru şi alţi fraţi au vizitat adesea în Păuliş pe Gh. Bradin şi l-au convins pe acesta şi
pe M. Olar să vină din nou în mişcarea penticostală, în mai 1945. Prestigiul lor a fost necesar pentru
reorganizarea BDAP. Conferinţa de reorganizare a BDAP a avut loc în Arad pe 20 mai 1945. Au fost aleşi
Gh. Bradin ca preşedinte , Mihai Olar ca vicepreşedinte, G. Urlea casier general, T. Sandru secretar şi
editor al revistei BDAP „Vestitorul Evangheliei”.
Direcţia presei (cenzura comunistă) nu a aprobat această nouă revistă care a apărut din august 1945
pană în februarie 1948 în Arad. BDAP a editat de asemenea în maghiară revista „Apostoli Hit” şi trei
almanahuri în 1946, 1947, 1948.
O importantă reorganizare penticostală a avut loc în CBDS oficial numită „Biserica Apostolică a
lui Dumnezeu” sau „Asociaţia creştinilor botezaţi cu Duhul Sfant”, avandu-l ca preşedinte pe Alexandru
Isbaşa, cu cartierul general în Timişoara (str. Semenic , nr. 4). Isbaşa a publicat în Timişoara revista
„Lumina Evangheliei”. Centrul „Asociaţiei creştinilor botezaţi cu Duhul Sfant” s-a mutat la Bucureşti în
1946, cand această asociaţie a fost recunoscută oficial. Noul cartier general a fost mai întai în strada
Ecaterina Bazilescu şi apoi pe Calea Moşilor nr. 312. In 1947, Isbaşa a fost înlocuit de Pantelimon
Cojocaru din Bucureşti. Isbaşa a replicat convingand multe biserici penticostale care nu făceau actul
spălarii picioarelor să se alătrue la BDAP (Arad) păstrand ritualurile lor specifice. In 1948, P. Cojocaru a
rămas singurul pastor al bisericii din Calea Moşilor nr. 312. Bodor a înfiinţat o nouă biserică în Bucureşti,
pe strada Colţea, nr. 8. El s-a alăturat BDAP Arad şi a contribuit la convingerea altor biserici ale
„Asociaţiei creştinilor botezaţi cu Duhul Sfant” să adere la BDAP (Arad), păstrandu-şi trăsăturile
caracteristice.
A treia grupare a fost în asociaţia religioasă UDIC. UDIC a fost oficial recunoscuţi în anul 1948.
Toate cele trei grupări penticostale aveau împreună 15000 membri în 1945. Acest număr era
probabil dublul celui existent înainte de război. In 1945, membrii BDAP (Arad) erau împrăştiaţi în special
în provinciile din Crişana şi Transilvania, membrii „Asociaţiei creştinilor botezaţi cu Duhul Sfant” în
Banat şi Bucovina şi membrii UDIC, majoritatea în Bucureşti. Muntenia şi Moldova se împărţeau între
primele două grupări existente şi în Bucureşti. Din 1945 pană în 1950, numărul romanilor penticostali a
crescut de la 15000 la aproximativ 30000. BDAP Arad avea prestigiul unui adevărat leagăn al
penticostalismului din Romania şi era cea mai unită şi mai dinamică dintre cele trei organizaţii, astfel că
avea cel mai mare număr de membrii.
Pavel Bochian a fost ordinat ca păstor supraveghetor peste toate bisericile penticostale din judeţul
Arad la conferinţa de la Pancota din 29 iunie 1945. Incă din 1945, el a sfidat autorităţile comuniste
botezand 104 oameni în Agriju Mare. O conferinţă a BDAP în Arad a avut loc pe 28 octombrie 1945, cu
participanţi din Crişana, Transilvania, Banat, Valahia şi Moldova pentru discutarea Statutului Bisericii.
La conferinţa miniştrilor marilor puteri de la Moscova (16-26 decembrie 1945), s-a hotărat, printre
alte chestiuni ce priveau Romania, să se respecte şi libertatea religioasă. De aceea, Ministerul Cultelor a
asigurat libertatea religioasă şi s-a dezbătut noua lege a cultelor. Pe 5-6 martie 1946, BDAP a patrticipat la
conferinţa în care s-a discutat această lege. Primul document oficial favorabil pentru BDAP a fost emis de
83
Ministerul Cultelor pe 20 mai 1946, anunţand BDAP că se poate bucura de o libertate religioasă
provizorie. Acest document a fost semnat de un director din Ministerul Cultelor care s-a convertit la
penticostalism după Revoluţia din decembrie 1989. In final, BDAP (Arad) a fost oficial recunoscuta prin
Decizia nr. 64.803, din 28 decembrie 1946, dată de ministrul Cultelor, R. Roşculeţ.
Filialele BDAP au început să fie reorganizate în martie – aprilie 1946 de Gh. Bradin, M. Olar, Ioan
Tivadar, Satefan Moscu şi alţii. In mai 1946, P. Bochian şi Alexie Vamvu au lucrat împreună la
reorganizarea bisericilor BDAP din Muntenia.
Pe 30 decembrie 1947, regele Mihai I al Romaniei a fost detronat şi a fost proclamată Republica
Populară. Ca toţi ceilalţi conducători ai diferitelor denominaţiuni, Gh. Bradin trebuia să jure fidelitate
noului regim. Pe 6 ianuarie 1948, conferinţa generală a BDAP Arad a hotărat să-şi stabilească cartierul
general în Bucureşti şi să organizeze un curs biblic pentru misionarii din ţară în Arad.
In 1948, multe din bisericile penticostale din Bucovina şi nordul Moldovei, care pană atunci
fuseseră afiliate „Asociaţiei creştinilor botezaţi cu Duhul Sfant” au decis să se alăture la BDAP şi l-au
trimis pe G. Irimiciuc la Arad pentru a semna actul de aderare.
Gh. Bradin a fost un autodidact şi un scriitor talentat. In afară de articolele publicate în revistele
penticostale, a mai editat după 1945 broşurile „Calea spre cer”, „Suflet şi veşnicie” si „Pregăteşte-te să-l
întalneşti pe Dumnezeu”. Bradin a avut o viziune clară a bisericii şi o mare înţelepciune în relaţia sa cu
regimul comunist. In opinia lui Sandru: „Un rol hotărator în recunoaşterea Bisericii Penticostale l-a avut
strategia lui Bradin, ce se baza pe lunga sa experienţă. Aici voi menţiona două lucruri: primul, circulara
trimisă de el tuturor bisericilor din ţară în anul 1948 sau ‟49 , în care le cerea tuturor credincioşilor
penticostali să fie loiali (bazandu-se pe textul din Romani 13:1-2) regimului instaurat în Romania. Un al
doilea lucru, cand a văzut că regimul nu aproba doctrina vorbirii în limbi, el a ascuns această doctrină „în
spatele” versetelor din F.A. 2:1-4 si 1 Cor. 12:1-31.
Urmand cererea lui Bradin, ziarul „Dimineaţa” (acelaşi care a publicat primul protest împotriva
persecuţiei religioase din 1931) a publicat articolul său intitulat „Libertatea religioasă”. Din cele 425 de
cuvinte, aproape 204 erau citate din Biblie şi 22 cuvinte reprezentau un citat din scrierile lui Lenin din
anul 1903, un citat incomfortabil pentru regimul comunist: „Fiecare persoană trebuie să aibă libertatea de
a aparţine religiei ce şi-o doreşte şi de asemenea, libertatea de a-şi împărtăşi credinţa”. El amintea că
penticostalii au fost acuzaţi că sunt „agenţi ai Moscovei”, prevăzand astfel viitoarea acuzaţie că ei ar fi
„agenţi anglo-americani”.
Conferinţa generală a BDAP din 1949 a avut loc la Arad pe 2 mai. E puţin exagerat să se considere
că în 1949 toate bisericile penticostale s-au alăturat BDAP, în afară de bisericile „Asociaţiei creştinilor
botezaţi cu Duhul Sfant” şi a UDIC din Bucureşti. Conform unei estimări aproximative în 1950, BDAP
Arad avea 25.910 membri; „Asociaţia creştinilor botezaţi cu Duhul Sfant” – 4.500; UDIC – 1.500; în total
31.900 penticostali (inclusiv copii).
Ministrul Cultelor, Stanciu Stoian a invitat pentru discuţii pe liderii penticostalilor, baptiştilor,
creştinilor după evanghelie si adventiştilor, la începutul lui februarie 1950. El le-a prezentat condiţiile de
recunoaştere oficială. A declarat că guvernul va recunoaşte oficial cultul penticostal numai dacă celei mai
mari grupări penticostale i se vor alătura celelalte două mai mici. Astfel, în 1950 „Asociaţia creştinilor
botezaţi cu Duhul Sfant” s-a unit cu BDAP şi, în martie 1950, UDIC a făcut acelaşi lucru. Cultul
penticostal a primit o recunoaştere deplină, sub numele oficial de Biserica lui Dumnezeu Apostolică din
Romania, pe 14 noiembrie 1950, prin Decretul nr.1203 semnat de preşedintele Parlamentului, Petru
Groza.
Pentru a pregăti organizarea administrativă si financiară a centrului filialelor CP(Cultul
Penticostal), mulţi viitori conducători au fost formaţi prin cursuri de contabilitate şi subiecte doctrinare la
Arad (11-27 noiembrie, 1950).
Regimul comunist a recunoscut oficial 14 culte. Nu mai existau asociatii religioase şi nici o sectă
nu a fost recunoscută. Teoretic, penticostalii se bucurau de mai multe privilegii decat în ţările vest-
europene, dar practic, ei continuau să fie cei mai persecutaţi.
CAPITOLUL 7
84
CULTUL PENTICOSTAL IN PERIOADA PRIMULUI SAU
PRESEDINTE GHEORGHE BRADIN (1950-1962)
Primul congres al Cultului Penticostal a avut loc la Arad pe 21 şi 22 iulie 1951. La acest congres
au fost aleşi preşedintele (Gh. Bradin), vicepreşedinţii (A. Vamvu şi D. Zamfir), secretarul general (T.
Sandru) şi casierul central (P. Ardeu). Cultul Penticostal a avut sediul central la Arad din 1950 şi pană în
1954. T. Sandru a venit la Bucureşti în toamna anului 1951, unde a urmat facultatea de istorie a
Universităţii din Bucureşti pană în 1956, cand a obţinut o diplomă în istorie avand ca specializare istoria
antică.
Intre 1951-1952, multe cursuri biblice(în Rădăuţi, Cluj, Timişoara şi Bucureşti) au avut rolul de a
corecta „slăbiciunile” doctrinare ale predicatorilor locali. In 1952, conducerea centrală a Cultului
Penticostal a organizat conduceri locale pentru Adunările Bisericii Penticostale în toată ţara. Pentru prima
oară, in 1952, comuniştii au cenzurat cantările creştine atunci cand a apărut a cincea ediţie a Harfei
Bisericii lui Dumnezeu.
Primele lecţii de şcoală biblică au fost redactate de Constantin Caraman şi tipărite în numărul
preliminar al Buletinului CP din 1952. Buletinul CP a apărut regulat din septembrie 1953. T. Sandru a fost
primul redactor şef. Chr. V. Roske (redactor şef din 1986) a contribuit la această revistă începand cu
primul numar. Din 1953, Calendarul Cultului Penticostal a fost publicat cu lecţiile duminicale biblice şi
teme zilnice de meditaţie.
La 12 septembrie 1954, a avut loc o adunare solemnă la Arad pentru a desemna mutarea sediului
central de la Arad la Bucureşti. In octombrie sediul general central al Bisericii Penticostale s-a mutat pe
strada Bradului nr. 38 din Bucureşti.
Cursurile biblice de trei luni dintre 1954-1955 şi 1955-1956 au fost remarcabile pentru că veneau
in intampinarea nevoilor de atunci a bisericilor: cresterea numarului de credinciosi penticostali si nevoia
de lideri pregatiti pentru a face fata misiunii bisericii interne si externe. Printre învăţători a fost şi o
femeie, Maria Manea.
Conducătorii CP din Bucureşti între 1951 şi 1954, A. Vamvu şi T. Sandru au fost constranşi să
închidă Biserica din strada Colţea nr. 8 a pastorului Eugen Bodor. Mai tarziu Eugen Bodor a fost închis 3
luni pentru propagandă religioasă. El a fost primul teolog penticostal roman care a scris cateva studii
teologice care au circulat clandestin.
Autorităţile comuniste au încercat o aşa zisă „reglementare” a serviciilor bisericeşti ce trebuia să
aibă loc doar sambătă seara, duminica dimineaţa şi lunar joia pentru Cina Domnului. Ei au încercat de
asemenea să schimbe unii lideri pentru a controla mai bine conducerea Cultului.
Excluderea lui Vamvu, Sandru şi a altor lideri ai Bisericii (chiar a tanărului Chr. V. Roske
împreună cu comitetele celor două biserici) a fost parte integrantă a polititicii Departamentului Cultelor -
DC. Intr-adevăr, DC pretindea să aprobe ordinarea slujitorilor şi limita, pe aceasta cale, numărul lor.
Astfel, pentru a primi o legitimaţie de pastor, aceştia trebuia să semneze o înţelegere de cooperare cu
autorităţile statului şi Securitatea şi nu trebuia să permită manifestări supranaturale, precum vorbirea în
alte limbi şi proorocia. In mod evident, puţini pastori au respectat această înţelegere. De aceea, Securitatea
a încercat să-şi caute colaboratori printre pastori şi cateodată a reuşit. Ei trebuia să semneze o înţelegere
specială şi primeau un nume conspirativ; se întalneau cu ofiţerii securităţii într-un apartament conspirativ,
fiind plătiţi. Poate că uneori aceşti agenţi au încercat să apere Biserica aşa că Securitatea şi-a infiltrat şi
oamenii săi printre membrii Bisericii.
O autorizaţie oficială era necesară pentru o biserică pentru a se aduna legal şi pentru a avea o casă
de rugăciune. O astfel de autorizaţie era greu de obţinut. Cel mai greu deceniu a fost din 1955 şi pană în
1964. Autorităţile s-au amestecat în oficierea actelor de închinare. Au interzis botezul în apă pentru aceia
care nu erau născuţi din părinţi penticostali. Lista candidaţilor trebuia să fie aprobată de conducerea
autorităţilor locale. DC aveau reprezentanţi în toate judeţele, iar aceştia trebuia să aprobe serviciile de
botez sau de căsătorie. Oficialităţile comuniste trebuia să aprobe predicatorii din biserici; predicatorii
vizitatori nu erau acceptaţi. Relaţiile cu Bisericile şi cu creştinii din Occident erau admise doar cu
85
aprobare specială. Distribuirea Bibliilor şi a publicaţiilor religioase era în parte interzisă. Penticostalii nu
puteau obţine slujbe în administraţie, educaţie, mass-media, etc.
Ei erau întotdeauna suspectaţi ca fiind agenţi ai Occidentului.
După politica „reglementării serviciilor divine”, a urmat politica „simplificării” lor. Orchestrele şi
fanfarele bisericii erau interzise, dar dorinţa de a desfiinţa corurile bisericilor nu a putut fi realizată.
Ultima fază a oprimării religioase din timpul celui mai greu deceniu a fost „arondarea” bisericilor,
efectuată între anii 1960 şi 1963. In multe sate, în oraşe şi chiar în capitală o mulţime de biserici
penticostale şi-au pierdut autorizaţia sub pretextul că au prea puţini membri. Credincioşii erau repartizaţi
în biserici mai mari şi mai îndepărtate. Slujitorii bisericilor desfinţate şi-au pierdut legitimaţiile de pastori.
Pastorii erau aprobaţi de autorităţiile comuniste după o verificare îndelungată.
In comparaţie cu perioada de existenţă clandestină a Bisericii Penticostale (1922-1944), persecuţia
sub regimul comunist nu a părut atat de aspră precum cea a Bisericii Ortodoxe. Controlul DC şi al
Securităţii asupra CP a fost însă mult mai apăsător decat abuzurile nesistematice ale vechiului regim, care
se limita la a-i închide şi agresa pe penticostali si la a le închide casele de rugăciune, fără a le face
imposibilă o viaţă spirituală liberă. Face exceptie epoca lui Antonescu, care fusese deosebit de grea din
acest punct de vedere. Această „libertate spirituală” a fost, de fapt, o capcana a regimului comunist, care a
renunţat la vechile abuzuri împotriva credincioşilor, dar a incercat sa se impuna in biserici prin DC.
Astfel, unii penticostali nu s-au alăturat CP sau l-au părăsit devenind desidenţi penticostali. Unii dintre ei
au negat chiar denumirea de penticostali, numindu-se „credincioşi apostolici”. Numărul lor nu a putut
creşte din cauza persecuţiei, iar unii au îmbrăţişat doctrine eretice.
Penticostalii ce au rămas în CP oficial şi nu s-au supus reglementărilor opresive au fost mult mai
eficienţi decat dizidenţii stricţi, care au avut de înfruntat o persecuţie mai severă. Cele două lucrări despre
persecuţia comunistă anti-creştină din Romania nu menţionează prea mulţi penticostali. Este uşor de găsit
exemple de penticostali persecutaţi care nu sunt înregistraţi în aceste lucrări cum au fost: Ioan Jiloveanu,
Eugen Bodor (ambii menţionaţi deja) sau Alecu Iacob, dirijorul Orchestrei Filarmonice din Sibiu şi
compozitorul de imnuri penticostale (cel mai reprezentativ imn penticostal roman: „Azi Duhul Sfant e
roua dimineţii”), care a fost închis în anii ‟60.
Cel mai faimos penticostal roman persecutat a fost Constantin Caraman, care a executat munci
forţate la „Canalul morţii”(Dunăre – Marea Neagră), între 1951 – 1952. El a devenit mai tarziu un
reprezentat al tuturor creştinilor persecutaţi şi a fost din nou închis (1963-1964; 1977). Binecunoscutul
pastor luteran Richard Wurmbrand şi soţia sa Sabina, nişte evrei romani, au fost foarte apropiaţi de
penticostalii romani de cand au fost botezaţi cu Duhul Sfant cu semnul vorbirii în alte limbi. T. Sandru în
cartea sa‚ „Trezirea penticostală”, a publicat o fotografie a soţilor Wurmbrand împreună cu caţiva
penticostali în 1965 înainte ca renumiţii dizidenţi să părăsească Romania.
Preşdintele CP, Gh. Bradin, a murit pe data de 25 martie 1962. Serviciul funerar a fost oficiat la
Arad pe data de 28 Martie 1962, urmat fiind de o întrunire la locuinţa lui Petru Ardeu, unde
vicepreşdintele Pavel Bochian a fost ales ca preşdinte ad-interim. Guvernul comunist nu a permis
întrunirea congresului CP cu scopul ca un nou preşedinte să fie ales şi astfel Pavel Bochian a rămas ca
preşdinte deplin al CP pană în decembrie 1989, pe baza Statutului CP.
CAPITOLUL 8
CULTUL PENTICOSTAL IN PERIOADA CELUI DE-AL DOILEA
PRESEDINTE PAVEL BOCHIAN (1962-1989)
Pavel Bochian a fost supraveghetorul comunităţii Arad a CP din 1951, post pe care l-a ocupat pană
în 1965, chiar şi după anul 1962, an în care a fost ales preşedinte al CP. In anul 1965, el s-a mutat de la
Arad la Bucureşti.
Intre anii 1951 – 1965, Bochian a fost pastor la biserica Gloria, cea mai mare biserică din Arad.
După moartea lui Bradin, pastorul Bisericii Penticostale nr. 1 din Bucureşti (Crangaşi) a fost Emil Bulgăr,.
In septembrie 1965, el a fost demis de către autorităţile comuniste, iar Bochian a devenit pastor al Bisericii
86
Penticostale nr. 1 - Crangaşi (1964 – 1989), avandu-l pe Bulgăr ca pastor asistent. (Bulgăr şi-a primit
înapoi legitimaţia de pastor doar pe data de 28 decembrie 1989.)
După „arondarea” bisericilor începută în 1961, autorităţile comuniste au pus în aplicare politica de
„arondare” a comunităţilor regionale ale CP începand cu anul 1962. Exceptand filialele Arad, Oradea şi
Suceava, toate filialele (chiar şi cea din Bucureşti) au fost dizolvate.
Filiala Arad era cea mai mare, întinzandu-se de la Arad şi pană la Bucureşti şi Constanţa. Ea era
condusă de către Petru Ardeu, Alexandru Mariş şi Ioan Berar.
Filiala Oradea era condusă de către Petru Tivadar, Mihai Chişe şi Ioan Pop. Tivadar a emigrat în
SUA în 1964. Ceilalţi doi lideri au fost înlocuiţi de Ioan Berar, ca supraveghetor, şi de Constantin
Creangă, ca secretar.
Filiala Suceava era condusă de către Grigore Duciuc, ca supraveghetor, şi de Dumitru Zamfir. Ei
mai apoi au fost pensionaţi şi înlocuiţi de Constantin Grosu, ca supraveghetor, şi de Dorin Udişteanu, ca
secretar.
Dictatorul Gheorghe Gheorghiu Dej a început, în 1964, politica romană de independenţă faţă de
URSS. Această politică a fost continuată din 1965 de succesorul său N. Ceauşescu. O astfel de politică
avea nevoie de suportul vestului împotriva URSS, din cauza invaziei sovieticilor în Cehoslovacia din
1968. De aceea, regimul roman a devenit mult mai receptiv la presiunile vestului în favoarea libertăţii
religioase şi deţinuţii politici au fost eliberaţi, cel puţin pentru moment. In aceste circumstanţe, Sandru şi-a
recăpătat licenţa de pastoraţie pe 27 aprilie 1968. In secret, el coopera cu Walter Hollenweger trimiţandu-
i materiale pentru o istorie a penticostalismului romanesc. Conducerea CP a fost reorganizată cu alegerea
lui P. Bochian ca preşedinte, D. Matache ca vicepreşedinte şi casier central, A. Vamvu ca secretar
general, şi T. Sandru ca redactor şef al Buletinului CP. Sandru a fost ajutat să publice Buletinul CP de
către Chr. V. Roske, care a tradus ilegal în romaneşte multă literatură creştină tipărită în Germania pentru
Romania. In Romania a mai editat cărţi penticostale de imnuri şi alte cărţi penticostale aprobate de DC.
Relaţiile internaţionale ale CP au avut o adevărată presiune asupra Guvernului roman cu privire la
libertatea religioasă a CP. Acest lucru era necesar deoarece, în anii ‟60, o nouă etapă a expansiunii
penticostale a inceput în Romania, iar autorităţile comuniste au încercat să o oprească. De la expansiunea
în regiunile rurale, cauzată, mai ales, de natalitatea crescută din familiile penticostale ţărăneşti,
penticostalismul romanesc a trecut la o expansiune mai rapidă în zonele de oraş, astfel încat din 1956 pană
în 1976, numărul penticostalilor a sporit de la 54.000 la 100.000. I. M. Popescu scria: „ Acesta a fost
rezultatul politicii comuniste care avusese ca scop o creştere iraţională a zonelor industriale şi urbane. In
aceste circumstanţe, o mulţime de penticostali au fost constranşi să se mute în oraşe, care au devenit
centre ale penticostalismului”.
Inmulţirea bisericilor penticostale a determinat intervenţia autorităţilor comuniste. Astfel,
construcţia caselor de rugăciune era adesea oprita. Noua casă de rugăciune din Campia Turzii a fost
demolată pentru că devenise mult mai mare decat fusese aprobată. Demolarea clădirii unei biserici
penticostale din Bistriţa a avut loc în împrejurări tensionate, trupele de poliţie luptandu-se cu credincioşii
şi copiii acestora. Noul acoperiş al clădirii bisericii din Rădăuţi a fost dăramat. N. Ceauşescu a început să
demoleze în Bucureşti toate clădirile de cult, prin anii ‟80, prima fiind clădirea bisericii nr. 1 Crangaşi,
deşi pastorul său era preşedintele CP, P. Bochian. Ea a fost înlocuită de o mare baracă.
Regimul comunist dădea cu mare greutate autorizaţia oficială pentru bisericile penticostale şi a
desfiinţat bisericile neautorizate, cum a fost biserica “Filadelfia” din Mediaş, care a fost declarată “grup
anarhist” în 1978. Credincioşii nu erau lăsaţi să se întalnească nici macar pentru scrierea unor petiţii
pentru primirea autorizaţiei. Astfel, în 1979, lucrătorii oficiali ai penticostalilor care au organizat astfel de
întalniri în satul Stramba (jud.Bistriţa-Năsăud) au fost insultaţi şi amendaţi de poliţie.
Păstorii aveau dreptul să viziteze credincioşii care trăiau la mare distanţă de biserică şi să le dea
Cina Domnului cu o permisiune specială de fiecare dată. In 1980, pastorul penticostal Nicu Topciu din
Constanţa a vizitat pentru cauza menţionată credincioşii din satul Nicolae Bălcescu (jud. Tulcea) aflat la o
depărtare de 100 km. de Constanţa . O mulţime de săteni ortodocşi beţi conduşi de poliţie şi de
oficialităţile locale i-au bătut pe credincioşii adunaţi în casa familiei Calţea (După revoluţia din 1989,
87
penticostalii din acest sat, care aveau acum o biserică oficială, au fost atacaţi din nou de sătenii beţi
conduşi de preoţii ortodocşi ).
Pavel Bochian aminteşte cateva întamplări mai fericite.
O clădire penticostală din Reşiţa a putut fi construită după anul 1965 deooarece credincioşii
lucraseră la construirea unei fabrici de paine din oraş. Biserica ilegală de pe strada Mestecăniş (Arad) a
fost autorizată pentru că era aproape de graniţa vestică. Alte biserici neoficiale au fost tolerate. De
exemplu, cea din oraşul Drobeta Turnu –Severin (aceasta era de asemenea la graniţa de sud-vest). P.
Bochian a explicat conducerii Departamentului Cultelor că membrii a 300 de biserici tolerate au acceptat
să efectueze pentru consiliile locale munci sociale importante ca, de exemplu, să adune recolta.
Pastorul T. Sandru a obţinut aprobarea autorităţilor să mute biserica sa din Bucureşti, din strada
Miuleşti, într-o nouă casă de rugăciune care trebuia să fie construită pe strada Sebastian nr. 43. In 1974,
autorităţile au întrerupt construcţia. In 1978, presiunea SUA l-a convins pe Ceauşescu să permită
construcţia bisericii, ea sfarşindu-se în anul 1979. Aceasta a fost, pană in 1999, cea mai mare şi mai
modernă casă de rugăciune din Bucureşti. Ceauşescu se gandea să o demoleze în decembrie 1989, dar
revoluţia l-a împiedicat să o facă.
Teodor Codreanu , păstorul bisericii Elim din Timişoara a inaugurat în 1988 una dintre cele mai
moderne şi mai mari dintre casele de rugăciune din Romania. Astfel de case uriaşe de rugăciune au fost
construite pentru prima dată în Arad (biserica Gloria –1966), apoi în Oradea, Baia Mare, Galaţi, Braşov si
Vicovu de Sus. Pare de neînţeles cum autorităţile comuniste au tolerat astfel de construcţii religioase.
Numai rugăciunile şi postul pot explica astfel de miracole. Conform estimării făcute de CP, în 1982 erau
785 de biserici oficiale penticostale, 142 de pastori şi aproape 150.000 de credincioşi inclusiv copiii.
Statisticile guvernului comunist estimau pe atunci numărul credincioşilor penticostali la 58.000 si 300 de
biserici penticostale. După evaluarea lui P. Bochian, în 1989, erau 300.000 de credincioşi penticostali în
Romania. Aceste bune rezultate se datorau de asemenea celor care au luptat pentru libertate religioasă în
Romania. Baptistul Iosif Ton, penticostalul C. Caraman, ortodoxul G. Calciu Dumitreasa au atras presiuni
externe împotriva lui Ceauşescu, care a renunţat să-i controleze pe predicatori şi botezurile în apă. In
bisericile penticostale, vorbirea în limbi şi profeţia au devenit în general libere. In 1977, Caraman a
semnat un reportaj difuzat de Radio Europa Liberă şi a fost din nou arestat.
Relativitatea extremă a toleranţei religioase manifestată de Ceauşescu este ilustrată de condiţiile de
lucru de la Seminarul Teologic Penticostal între anii 1976-1989. După cursurile biblice pentru pregătirea
pastorilor (1974-1976), Consiliul Bisericesc şi comitetele filialelor au hotărat, în 1976, înfiinţarea în
Bucureşti a STP. T. Sandru a fost numit director şi au fost aleşi 15 studenţi, cursurile durand 4 ani. Erau
profesori puţini şi cărţi teologice doar în limba romană, dar studenţii se străduiau, prin toate mijloacele, să
devină buni păstori. Autorităţile comuniste au interzis ca primele serii de absolvenţi să fie ordinaţi ca
păstori în 1980, dar Sandru a profitat de vizita unor oaspeţi străini şi a ordinat primii pastori formaţi la
STP. După promoţia din 1980, DC a redus numărul studenţilor de la STP de 15 la 5, iar după absolvirea
din anul 1984 au fost admişi 10 studenţi. Ulterior, doar 3 studenţi erau admişi în fiecare an cu aprobarea
specială a Departamentului Cultelor pentru fiecare candidat.
Nevoia de manuale i-a determinat pe profesorii STP să publice primele cărţi teologice penticostale
în limba romană. “Ghidul păstorului”(1976) conţinea cursurile ţinute de Sandru între anii 1974-1976. In
plus, Sandru a publicat în 1977 “Viaţa apostolului Pavel şi învăţăturile sale”, în 1979 “Pneumatologia”, în
1982 “Biserica Apostolică Penticostală a lui Dumnezeu din Romania” (în engleză şi în romana), în 1985
“Viaţa Domnului Isus Cristos, activitatea şi învăţăturile Sale” si în 1989 “Doctrinele biblice ale bisericii”.
Cr.V.Roske a publicat, în 1979, “Lecţiuni biblice”. P. Bochian a editat, în 1980, “Biserica lui Dumnezeu şi
aspecte din viaţa sa”, apoi “Viaţa apostolului Petru” si, în 1988, “Credinţă şi fapte” (în colaborare cu Cr.
V. Roske). Emil Bulgăr a publicat “Geografia şi istoria biblică” în colaborare cu A. Negoiţă de la
Institutul Teologic Ortodox, iar A. Vamvu a publicat, în 1989, “Actele de cult în Biserica lui Dumnezeu”.
Mulţi penticostali au luat parte la revoluţia anticomunistă din decembrie 1989 în Timişoara, Arad,
Bucureşti, Braşov şi alte oraşe. Ei nu au considerat aceste evenimente ca o simplă lovitură de stat.
Transformările religioase, sociale şi politice care au urmat au fost profund revoluţionare şi au atins chiar şi
economia care era bazată pe proprietatea de stat.
88
CAPITOLUL 9
UNIUNEA PENTICOSTALA DIN ROMANIA
După revoluţia din 1989, bisericile penticostale şi slujitorii lor au putut să lucreze în deplină
libertate. Păstorii nu au mai fost controlaţi de autoritatea de stat. Revistele şi cărţile penticostale nu au mai
fost supuse cenzurii comuniste. Poliţia nu i-a mai persecutat pe credincioşi, iar percheziţiile prin case au
fost oprite. Bisericile penticostale puteau fi acum autorizate numai de conducerea centrală penticostală –
toate bisericile neoficiale au fost recunoscute. Predicarea Evangheliei s-a putut face pe scară largă. Bibliile
şi literatura evanghelică au putut fi importate, tipărite, distribuite şi noi biserici au fost înfiinţate în deplină
libertate. Guvernul roman nu a mai pus nici o restricţie în calea călătoriilor în străinătate ale credincoşilor.
Penticostalismul a continuat să fie o religie “privilegiată”, recunoscută oficial de statul roman, pe langă
alte 14 denominaţiuni (în total 15, în loc de 14, mai înainte). Asociaţiile religioase au putut să existe din
nou, iar numele de “penticostal” a fost rezervat în mod exclusiv de către statul roman CP, care începand cu
1997 şi-a modificat puţin numele, intitulandu-se Uniunea Penticostală (U.P.).
Vechea conducere penticostală, chiar dacă a apărat bisericile penticostale, a fost totuşi prea
conformistă în relaţia cu autorităţile comuniste. Chiar şi Sandru, cel mai puţin servil dintre vechii lideri,
era caracterizat, potrivit cu David D. Bundy de o: “adancă şi sinceră apreciere pentru guvernul roman şi de
loialitate faţă de acesta”. Ei au fost depăşiţi după revoluţie. De aceea Sandru vorbeşte despre “criza
psihologică care a afectat… pe unii credincioşi penticostali, în special pe cei tineri, ajungandu-se la unele
incidente regretabile” şi despre “ inima lui Pavel Bochian, care a fost zdrobită de evenimentele din
ianuarie 1990, cand a fost silit să demisioneze” şi “dispreţul faţă de cei de altădată… care şi-au asumat
toate riscurile timp de mulţi ani să organizeze şi să înalţe prestigiul Bisericii.” El a fost fericit că cel de-al
4-lea Congres de la Cluj-Napoca, din data de 15 Mai 1990, în ciuda unor deficienţe, a avut meritul de a
menţine unitatea frăţească şi de a stabiliza situaţia în cult”.
La cel de-al 4-lea Congres a fost ales Emil Bulgăr ca Preşedinte al Uniunii Penticostale (1990-
1994), Marinel Mesaroş şi Pavel Riviş Tipei ca vice-preşedinţii, Trandafir Sandru ca secretar general, Ioan
Gurău şi Romu Mocan ca membri în comitetul executiv, Cristian Vasile Roske ca redactor şef la revista
“Cuvantul Adevărului” - serie nouă (de fapt, vechiul Buletin al C.P.). Noii lideri ai comunităţilor regionale
au fost aleşi: P.R.Tipei pentru regionala Arad, Florian Mudura pentru regionala Oradea, Marinel Mesaroş
pentru regionala Cluj, Constantin Macoveiciuc pentru regionala Suceava şi Ioan Gurău pentru regionala
Braşov.
Pavel Bochian nu şi-a încetat munca de păstor şi învăţător şi l-a sprijinit pe fiul său, Ioan Bochian,
să înfiinţeze Centrul Creştin Emanuel în Bucureşti, 1990. Clădirea bisericii de la nr. 16, str. Al. I. Cuza va
fi cea mai mare dintre clădirile bisericilor bucureştene. Pavel Bochian a călătorit mult în ultimii ani ai
vieţii lui, ţinand numeroase predici şi predand două cursuri la Academia Religiilor din Bucureşti. La
trecerea sa din viaţă, în octombrie 1996, a avut parte de funeralii de proporţii naţionale şi internaţionale.
Penticostalii au intrat în Alianţa Evanghelică din Romania (AER) împreună cu Baptiştii, Creştinii
după Evanghelie şi o ramură evanghelică din Oastea Domnului Ortodoxă. AER a organizat mari întruniri
evanghelice şi chiar evanghelizări prin intermediul televiziunii, atunci cand a fost posibil.
In februarie 1992, la recensămant, au fost înregistraţi 219.151 penticostali. Cifra aceasta a fost
contestată, însă, de unii, deoarece foarte adesea oamenii nu au fost întrebaţi despre religia lor, fiind
înregistraţi din oficiu ca “romani-ortodocşi”. Totuşi recensămantul a confirmat faptul că penticostalii sunt
cei mai numeroşi între credincioşii romani evanghelici. Baptiştii înregistraţi la acea dată au fost în număr
de 109.000. In Bucovina (jud. Suceava) au fost înregistraţi 30.577 penticostali şi în judeţul Bihor 25.381.
In 13 judeţe, începand cu Timiş şi sfarşind cu Sălaj, numărul penticostalilor variază de la 18.736 la 5.454.
In următoarele 13 judeţe, începand cu Braşov şi terminand cu Gorj, numărul varia între 4.884 şi 1.137. în
următoarele 13 judeţe de la Neamţ la Giurgiu numărul era între 846 şi 105. în Muntenia de Sud au fost
înregistraţi 48 de penticostali în judeţul Olt şi 42 penticostali în judeţul Teleorman.
In cele 4 judeţe din Nord au fost înregistraţi 56.667 penticostali; în cele 4 judeţe din Vest (Bihor,
Arad, Timiş,Caraş-Severin) - 69.459; în cele 4 judeţe din Est (Iaşi, Vaslui, Galaţi, Tulcea) - 4.228; în 9
89
judeţe din Sud (din Mehedinţi la Constanţa) - 6.129; în 10 judeţe din Transilvania - 70.814; în cele 7
judeţe din Muntenia de Nord – 8.304; în cele 3 judeţe din V. Moldovei – 3.550.
Primul liceu penticostal, “Logos”, a fost deschis la Timişoara, în 1990. Următoarele licee deschise
au fost la Arad, Piteşti şi Oradea. In 1993, a fost publicat un nou statut al bisericii penticostale şi o nouă
Mărturisire de Credinţă. In 1992, Seminarul Teologic Penticostal a devenit Institutul Teologic
Penticostal Bucureşti (ITPB). Seminare teologice penticostale cu durata de pregătire de 2 ani respectiv 4
ani au fost deschise în Bucureşti, Cluj, Suceava şi în alte locuri, pregătind slujitori autorizaţi, evanghelişti
şi învăţători de religie penticostală, profesori care să predea în şcolile elementare, învăţători de şcoală
duminicală, tineri lucrători. Pentru întreaga lui activitate, rectorul I.T.P.B., T. Sandru, a primit în 1992
titlul academic de “doctor honoris causa” oferit de Scoala Teologică a organizaţiei “Church of God” din
Cleveland-Tennessee, S.U.A.
Voluntari penticostali au început să lucreze în închisori, orfelinate, aziluri de bătrani, case de copii
cu dizabilitati şi de copii bolnavi de SIDA. Evangheliştii penticostali şi-au început şi ei slujirea în Sudul şi
Sud-Estul Romaniei, regiuni cu o populaţie penticostală rară.
In 1994 a avut loc al 5-lea Congres Penticostal. Au fost aleşi Pavel Riviş Tipei (păstorul bisericii
“Betania” din Arad –Brădişte) ca preşedinte, Emil Bulgăr şi Mesaroş Marinel ca vice-preşedinţi, Ioan
Gurău ca secretar general, Chr. V. Roske ca trezorier. Mai tarziu, Ioan Gurău a demisionat, fiind înlocuit
de Marinel Mesaroş ca secretar general, Romu Mocan devenind noul vice-preşedinte. In luna decembrie
1995, Secretariatul Guvernului pentru Culte l-a anunţat pe P.R.Tipei că statisticile guvernamentale
evaluează numărul penticostalilor din Romania la aproximativ 400.000.
Intre anii 1994-1998 AER l-a avut ca preşedinte pe Emil Bulgăr.
Vechile filiale penticostale au fost transformate în Comunităţi Regionale (CR), fiind înfiinţate noi
Comunităţi: întai CR Bucureşti, şi mai apoi, CR Oltenia – Argeş ( în Muntenia de Vest). In funcţia de
preşedinte al CR Bucureşti a fost ales Emil Bulgăr (1994-1998).
Adunarea Generală Penticostală care a avut loc la Felix, Oradea (23-25 mai 1996), a aprobat
Statutul de Organizare şi Funcţionare al Uniunii Penticostale, Biserica lui Dumnezeu Apostolică din
Romania, publicat în 1997. De fapt acest act fundamental nu a fost înregistrat încă în mod oficial, ci el
exprimă preocuparea pentru decentralizare în circumstanţe care o fac necesară pentru unitatea
penticostală.
Unele organizaţii penticostale ca SPMCR (Societatea Penticostală de Misiune Creştină din
Romania) au tendinţa de a deveni centre independente. SPMCR a fost înfiinţată în 1990 în Oradea şi
editează revista “Mesaj Evanghelic”. Colegiul Biblic Est - European (asociat SPMCR ) funcţionează în
Oradea cu acreditare EPTA (European Pentecostal Theologic Association).
Facultatea Teologică Penticostală din Ossijek (Croaţia) care ţine de Assemblies of God, condusă
de dr. Peter Kuzmic, a deschis o şcoală prin extensie în biserica Elim – Timişoara în 1990. In anul 1996
această extensie a devenit o instituţie educaţională autonomă numită Seminarul Evanghelic Elim cu
acreditarea Uniunii Penticostale Romane. Biserica Elim – Timişoara editează cea mai bună revistă a unei
biserici locale din Romania, intitulată “Elim”.
Bisericile penticostale din Bucovina continuă să aibă activităţi autonome. Datorită trăsăturilor lor
conservatoare, ele reuşesc să colaboreze cu o misiune menonită, care editează revista de limbă romană
“Sămanţa Adevărului”. Din 1997, in Bucovina, se tipareste revista “ Lumina Vechilor Cărări”.
Aradul are tendinţa de a deveni primul centru al Uniunii Penticostale. Al 5-lea şi, respectiv, al 6-
lea Congres şi alte importante conferinţe au avut loc în Arad. In anul 1997, în incinta marii biserici
penticostale “Betania” din Arad, s-a deschis Facultatea de Teologie şi Litere (Limba Engleză) Betania,
afiliată la I.T.P.B. CR Arad editează revista “Flacăra Rusaliilor”.
Biserica Harismatică “Agape” din Timişoara are propria şcoală misionară. O importantă şcoală
misionară penticostală a fost deschisă în Constanţa, în anul 1998, cu scopul de a pregăti misionari şi
evanghelişti pentru Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria şi Turcia. In anul 1996, a fost înregistrată
oficial o asociaţie religioasă - Adunarea lui Dumnezeu - afiliată la US Assemblies of God. Institutul
Biblic Roman, acreditat de US Assemblies of God, EPTA şi parţial, de guvernul Romaniei – a fost o
90
vreme asociat acelui grup, ambele avand acelaşi lider, dar, începand cu 1997, IBR a devenit o şcoală
ecumenică de teologie.
Departamentul de Tineret al Church of God a sponsorizat construirea primei clădiri din campusul
I.T.P.B. Pe data 4 noiembrie 1996, cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a invăţămantului teologic în
Romania, rectorul T. Sandru a inaugurat prima clădire a noului sediu al I.T.P.B. In anul 1997, T. Sandru
s-a pensionat, iar în 1998 a plecat acasă, la Domnul. Noul rector, John Tipei, a obţinut recunoaşterea
provizorie din partea guvernului pentru I.T.P.B. în 1998, iar în perioada 5-6 octombrie 1999 a inaugurat
noul corp de clădire. In anul 2001, in aprilie, I.T.P.B. a fost gazda celei de-a 22-a Conferinţe anuale a
EPTA. In noua sa formă de organizare, I.T.P.B. a admis, în fiecare an, 20 de studenţi la cursuri de zi (
dintre care 5 fete ), şi alţi 20 de studenţi la secţia fără frecvenţă, fără nici o limită pentru fete. Cursurile de
zi durează 4 ani, iar studiile la secţia fără frecvenţă, 5 ani. La absolvire, studenţii obţin o licenţă în
teologie, cu specializare pastorală (pentru bărbaţi) şi cu specialitate didactică (pentru femei). Ei sunt
recunoscuţi de către guvern pentru a preda religia elevilor penticostali în şcoli şi licee. Institutul Teologic
din Bucureşti editează revista teologică “Pleroma” şi alte cărţi teologice. I.T.P.B organizează şi sesiuni de
comunicări ştiinţifice. Corpul didactic al ITPB beneficiază de cea mai înaltă pregătire academică dintre
toate şcolile penticostale din Romania. (Ca dovadă, ITPB este singura şcoală superioară teologică
penticostală recunoscută de stat. Nici la Timişoara, nici la Oradea, nici la Arad, colegiile sau facultăţile
penticostale nu sunt recunoscute de stat iar la I.B.R. se predă teologie ecumenică.)
In anul 1997, în luna octombrie s-a aniversat cel de-al 75-lea an de existenţă a Bisericii
Penticostale din Romania. La acea dată UP dispunea de 354 slujitori ordinaţi (1 la 6 biserici), 800 de
diaconi şi 70 de misionari.
Statutul UP publicat în 1977 arată, la capitolul II, articolul 5, că Uniunea Penticostală include de
asemenea bisericile din Romania şi Bisericile Romaneşti de pretutindeni care adoptă Mărturisirea de
credinţă şi Statutul UP - ACG din Romania. Unele biserici romaneşti din Germania, Elveţia, Australia
sunt membre ale UP din Romania. De asemenea, bisericile penticostale romaneşti din stăinătate care sunt
membre în alte organizaţii penticostale ( în special U.S. Churrch of God) colaborează cu bisericile
penticostale din Romania.
In 1965, in lume, erau 50.000.000 de penticostali, in 1995, 217.000.000 de penticostali, iar in
2004, 463.000.000 de penticostali si charismatici.