Iolanda Lemke Tunis 2014 Jurnal de Calatorie 1. Carthagina mea Desi nu mai credeam ca vom reusi, iata ca in octombrie 2014 am prins un moment mai liber si am rezervat imediat un sejur in Tunis, intre doua greveUna, la caile ferate - a trebuit sa plecam cu 6 ore inainte de acasa cu un tren particular si aproape ca am adormit pana la aeroport. Trenul a pornit la 0730 de acasa si am ajuns in hotelul din Tunis la 1930,desi zborul a durat doar 1 ora si jumatate. Tunisair ne-a asteptat cu un Boeing cu aspect foarte uzat!! si cu destul de putini pasageri. Printre cei care mergeau cu noi am remarcat o familie galagioasa, o doamna blonda si un barbat robust inalt cu pielea aramie si nas arab plus trei fete, doua blonde slabe si una bruneta, bondoaca si volubila. Ei aveau sa ne insoteasca pe toata perioada concediului, fiind cazati in acelasi hotel ca si noi. A doua grevaam prins-o la intoarcere- Lufthansa, compania de zbor nationala germana nu a acceptat aterizarea nici unui avion pe aeroportul Frankfurt asa ca am stat inaeroportul din Tunis 3 ore pana cand in Germania s-a permis aterizarea, pilotul considerand ca mai bine stam la sol decat in aer.

S-a zburat spre Africa in linie dreapta, mai intai peste Elvetia, la 11.000 picioare altitudine si foarte putin de-asupra Mediteranei. Pe masura ce inaintam spre sud, soarele era foarte puternic; sub noi s-au vazut mult timp Corsica si Sardinia, apoi tarmurile dantelate tunisiene si foarte repede am aterizat in capitala Tunisiei. Dupa aproape o ora de asteptare (bondoaca isi pierduse telefonul, mama nu avea pasaportul la ea) un minibus ne-a transferat pe toti la hotelul Aqua Viva mergand in viteza pe o autostrada moderna si luminata, undeva la capatul pamantului, destul de departe de capitala, pe o limba de pamant si nisip intre Mediterana si lacul Tunis. Nu merg niciodata in concediu numai pentru plaja ori baie, imi place sa vad lucruri interesante, sa cunosc alti oameni si imi plac ruinele. Istoria fenicienilor, a razboaielor punice, m-a urmarit de mai de mult, voiam de cativa ani sa ajung pe coasta cartagineza dar din cauza primaverii arabe, n-am reusit si nici n-am vrut sa risc sa aterizez in mijlocul luptelor interne. Jasmin Revolution, cum o numesc tunisienii, nu a fost numai o schimbare de regim, trecandu-se de la dictatura la democratie ci si momentul cand poporul tunisian s-a declarat contra extremistilor islamici. Acestia se fac remarcati prin atacuri surprinzatoare impotriva culturii si civilizatiei tunisiene, in general cu bombe. Dar anul acesta parea ca e un an linistit si sigur pentru turism.Cartagina a fost unul din visurile mele inca din adolescenta pe cand cautam cu infrigurare amanunte despre civilizatia feniciana, razboaiele punice si Hannibal. Desi a existat doar in inchipuire, eroina lui Gustave Flaubertt, printesa Salammbo ( despre care autorul spunea ca ar fi fost sora lui Hannibal si amandoi copiii generalului Hamilcar Barca) apare peste tot in Tunis poate si din interese comerciale, am descoperit chiar si o gara care se numeste Cartagina-Salammbo. Dar pe intreaga coasta cartagineza localitatile poarta numele eroilor antici: Cartagina Hannibal, Cartagina Hamilcar etc. Fenicienii ori punii pe care i-am descoperit in Malta si in Baleare dar si in Tarragona, Spania anul trecut au avut o istorie destul de zbuciumata. Din cauza unui razboi civil, o parte din negustorii din Tyr, condusi de nobila Didona (ori Elyssa) au cautat scapare din marile orase-porturi din Asia Mica. Ei au hotarit sa se stabileasca intr-o colonie din nordul Africii. Didona ar fi pus acum 2800 de ani, piatra de temelie a Cartaginei in golful Tunis, nebanuind ca departe de spatiul fenician se va ivi o cetate cu mult mai frumoasa, mai puternica si mai vestita decat cele din orientul mijlociu. Dupa cum m-am convins, marele golf e extrem de linistit si prielnic porturilor, aproape de Europa, cat sa dai de cateva ori din vasle. Nu-i de mirare ca fenicienii s-au avantat spre Sicilia, Ibiza, Malta si Sardinia si cam toate insulele din apropiere, pe care treptat le-au luat in stapanire, deschizandu-si si piete de desfacere. Ei aveau si colonii africane, una din cele mai cunoscute fiind cetatea Mogador, la Atlantic pe coasta marocana de vest, pe locul pe care acum se inalta pitoreasca Essaouira. Marfurile pe care fenicienii aflati in epoca de bronz le aduceau pana atunci din Asia Mica, au inceput sa se produca si in coloniile lor nord africane, covoare, olarie, prelucrarea metalelor ori marochinarie. Aceste mestesuguri au fost preluate de catre berberii din nord-vestul Africii care, surprinzator, le mai practica si in zilele noastre. Cine colinda bazarele din Maghreb observa ca de mai mult de doua mii de ani berberii ciocanesc bronzul confectionand lampi si vase ori topesc argintul pentru a-l transforma in cercei bratari si colane pe care le impodobesc cu turcoaze si cuart. Arta vopsitului lanii nu neaparat cu purpura feniciana obtinuta din secretia melcului Murex ci si cu alti pigmenti, i-a inspirat pe berberi in crearea de uimitoare covoare ori carpete tesute la razboi. Nu se poate sa pleci din tarile maghrebice fara sa strangi la piept un vas ceramic pictat in culori vii dupa cum nimeni nu rezista tentatiei de a pipai obiectele din piele prelucrata prin presare, cu franjuri, impletituri colorate ori aplicatii cu care mesterii marochineri isi impodobesc creatiile.In urma razboaielor punice, Cartagina a cazut , ras din temelii de trupele romane ale lui Scipio Africanul, romanii si-au construit pe vechile temelii propriile lor case, palate, amfiteatre, atenee impodobite cu statuile zeilor pe care ii preluasera din mitologia greaca. In anul 130 dupa Christos romanii construiesc si un apeduct de 132 km care aducea in Cartagina apa proaspata din masivul Djebel Zaghouan. Unul din imparatii imperiului roman de rasarit care a avut interese de a exploata nordul Africii, a fost Leo I, el se nascuse cam prin secolul 5 dupa Christos in Dacia Aureliana intr-o familie mixta de daco-romani. Imparatul Leo i-a izgonit din Cartagina pe vandalii aroganti, mereu in cautare de experiente razboinice si care au distrus viaductul atat de pretios. In secolul 7 are loc cucerirea nordului Africii de catre arabii-musulmani veniti dinspre Egipt (se scurgeau din Asia) si distrugerea cuceririlor crestine. O parte din arabii veniti mai tarziu, maurii, au patruns si in Spania, ocupand si insulele balearice. Dupa cum se stie, europenii au intreprins incepand cu secolul 11 pana in secolul 15, mai multe cruciade impotriva necredinciosilor otomani - prea putin cunoastem despre ele, cavaleri din toate regatele au participat la cruciade, fie ca se desfasurau departe in Asia Mica, pe coastele Africii ori chiar la Nicopole unde au luptat si ai nostri. In secolul 16 regele spaniol Ferdinand de Aragon si sotia lui Isabella de Castillia, cunoscuti ca sponsorii lui Christofor Columb, au purtat in peninsula Iberica un razboi crunt impotriva maurilor care-si instalasera acolo califatul ( Cordoba). Spaniolii nu s-au multumit cu izgonirea maurilor, ei i-au urmarit si pe coasta nord africana (Maroc, Tunis, Alger, Libia) si i-au batut atat de rau ca sa nu mai se intoarca vreodata in Europa. Odata ajunsi in Africa de Nord, cavalerii cruciati au inaltat forturi militare fiul celor doi regi, Carol V a construit in 1535 o fortareata - bastion in golful Tunis chiar in portul La Goulette unde locuieste acum comunitatea italiana si unde s-a nascut Claudia Cardinale. Fortareata lui Carol, numita mai tarziu Aka Karraka, avea rolul sa bata cu tunurile orice corabie inamica. Si cine a cucerit prin secolul al saisprezecelea Aka Karraka??? amicul nostru Sinan pasa!!, care pe langa faptul ca a transformat Aka Karraka intr-o inchisoare, a lasat in numele sultanului turc si niste bei care se ocupau de diferite treburi administrative. In palatul beilor din suburbia Bardo s-a infiintat acum muzeul national de istorie al Tunisiei - la recomandarea jurnalistului tunisian Mouhammad Hani am vizitat muzeul Bardo, in afara de cateva exponate feniciene ca mastile mortuare din terracota cu rictusuri demonice si stele funerare punice, muzeul e plin de mozaicuri bizantine unice in lume si busturi din marmura ale imparatilor romani, e vorba de multe colectii de arta adunate de un anume Sadok Bey. Tunisia a continuat sa fie pasalic turcesc pana in 1881 cand a devenit protectorat francez. Ca sa-si intareasca puterea, francezii au instituit dupa cum stim Legiunea Franceza cu scopul de aparare a protectoratelor nord africane impotriva atacurilor extremistilor musulmani si rezolvarea conflictelor intre diferite triburi de nomazi. Abia in 1957 Tunisul si-a cucerit independenta, totusi limba oficiala a ramas tot franceza. Fara ajutorul francezilor economia tunisiana ar fi fost la pamant. 2. Aqua-VivaTunisia a fost frumoasa - istorie cat cuprinde, marea Mediterana si soarele- 35 de grade ziua - excursii ori expeditii in fiecare zi, locuri frumoase care miemi-au spus multe, ruine romane, fortarete spaniole, urme ale stapanirii otomane, povesti antice si legende grecestiin mozaicuri milenare, urme alevandalilor (celtii)acestia fiind stramosii arieni ai germanilor,ruine bizantine, morminte ale cavalerilor cruciati, civilizatii distruse si in sfarsit arabescuri si artizanat berbero-arab. Sigur ca mi-am cumparat ceramica pictata traditional, o punguta din piele si o scoartatesuta de berberi din lina de camila, doar fac expozitie in camera de zi!!!

Am locuit la Gammarth, la 15 km de Tunis capitala, intr-un hotel foarte intins cu 4 piscine care insa lsa de dorit in privinta curateniei asa cum am vazut si in Egipt, arabii au o alta mentalitate fata de igiena. Camera era foarte mare si placuta - ei ornamenteaza peretii cu faiante si mozaicuri din ceramica iar lavita maghrebica, un fel de canapea foarte comfortabila, nu lipseste niciodata - dar la baie curgeau tevile si dusul nu prea functiona. Din prima seara am observat ca aveam un chirias permanent pe tavanul balconului o soparla gecko, din aia care mananca insecte, am botezat-o Salammbo ca era mmica, i-am descoperit si un pui firav! Am avut mic dejun si cina si nici un strop de apa ori, daca voiam sa cumparam de la restaurantul hotelului, plateam vorba aia, in aur! De aceea ne-am cumparat apa de la supermarketuri, amandoi mergem in concediu cu rucsacuri pe spate sa caram de toate in eleMancarea de la restaurantul hotelului era frantuzeasca si traditionala araba - ne-a saturat dar nu ne-a prea placut. Plaja era cam departe iar drumul catre plaja (o alee pietruita printr-o padure de eucalipti, leandri si alti arbori tropicali) incepea din spatele unei porti care din motive de securitate statea mai tot timpul incuiata!!! Nu stiam ca astfel se evita intrarea frauduloasa a strainilor in incinta resortului, trebuie sa recunosc ca hotelul era foarte bine pazit, la intrare se aflau in permanenta doi gardieni si un politist iar pentru plaja ne anuntam mai intai la receptie dupa care cineva ne conducea cu o cheie pana la portita. Dincolo de gardul inalt al hotelului se intindea o alee pietruita care ducea pana spre dunele plajei. Ah, marea - calda o placere, insa mica mica, am mers cativa zeci de metri in larg dar era doar pana sub genunchi. Din cauza de adancime mica, nu vezi nici alte ambarcatiuni in afara de barcutele de pescari. Vapoarele mari ramaneau la orizont. Soarele ardea dar nu asa rau ca in Egipt si briza era superba. Randunici de mare albe cu bereta neagra zburau dupa insecte care trebuie sa recunosc erau foarte putine. Am cules de pe fundul marii scoici rotunde si cateva cochilii de melci de purpura. Spre deosebire de melcii de gradina pe care-i cunoastem noi si care isi fac veacul sub frunze de salata, melcii marini Murex sunt carnivori, ei se hranesc de regula cu corali. Pentru vanatoare melcii Murex folosesc o prelungire a cochiliei ca un corn mai lung, adevarat instrument de taiat cu care distrug recifii, iar pentru aparare natura i-a inzestrat cu spini ori tepi. Fenicienii i-au descoperit acestui melc capacitatea de a secreta purpura, vopseaua naturala pretioasa transformata de ei imediat in marfa de export. Ne-am bronzat si am captat caldura soarelui in toate oasele Peste valurile marii treceau cam in fiecare seara stoluri de cocori veniti dinspre marea Baltica sa-si faca si ei vacanta de vara. Ne-am bucurat ca niste copii, peste satul nostru este o ruta pe care zboara toamna mii de cocori, ne-am imaginat ca cei pe care i-am vazut zburand peste Mediterana veneau chiar de la noi de acasa din Germania!! Rareori se intampla sa ne aflam dupa masa in hotel, de obicei cand nu ne duceam la plaja, plecam imediat dupa micul dejun si vagabondam pana se lsa intunericul prin oraselele din apropiere ori prin Tunis. La televizor nu se prindeau posturi germane doar frantuzesti ori arabe dar n-a fost timp de televizor, am suferit doar ca n-am avut andrelele la mine pentru tricotat, dar am avut de citit. In curmalii din gradina hotelului cantau privighetori ori alte pasarele mici cu penaj galben-albastru dar am vazut si mierle topaind la umbra tufelor de hibiscus. Fluturii sorbeau grabiti nectarul florilor de bougainvilliae ce se catarau pana la balconul nostru, cu ochii in patru de frica soparlelor gecko. Seara sateam la noi in camera ori pe balcon pentru ca fotoliile din foyer erau ocupate de cel putin 15 mitze flamande care cerseau, mieunau si scotoceau dupa resturi comestibile pana si in scrumiere. Stationam in holul cel mare doar pentru cateva minute intrucat acolo era W-lan si puteam comunica cu familia pe skype ori facebook. Toata lumea vorbea franceza, ceea ce a fost extrem de usor pentru mine insa greu de acceptat pentru Gottfried care e de parere ca angajatii hotelurilor ar trebui sa cunoasca mai multe limbi internationale. Pana si painea ( franzela) de la restaurant era frantuzeasca dar nu asa de buna ca acasa la noi iar in afara de familia aceea din Germania, toti turistii erau francezi ori tunisieni stabiliti in Franta. In sectorul de Spa al hotelului locuia un pensionar aflat in carucior cu rotile care lua masa cu noi in fiecare seara. Nascut in Tunisia, el locuia de 35 de ani in Franta, muncise din greu si in sfarsit iesise la pensie. Venea in fiecare an aici pentru rehabilitare fizica dar si ca sa-si astampere dorul de tara. Referitor la asta, am vorbit zilele trecute cu prietena mea din Lyon care mi-a zis ca arabii care emigreaza in Franta, isi aduc nevestele (cate 3-4) si copiii ( 10-12) incasand ajutor social pentru toti!!, c sunt cam murdari si ca nu folosesc hartie igienica ( m-am convins si eu) ci doar apa, toaletele lor avand un dus mobil cum am mai vazut in Istanbul si Maroc. Profitand ca tarile lor sunt foste colonii franceze, marocanii, algerienii si tunisienii solicita cetatenia franceza, isi scot pasapoarte frantuzesti si se stabilesc in Franta, sa scape de saracie. In octombrie soarele rasare mai tarziu si apune foarte devreme, de obicei pe la 6 seara ne grabeam sa ajungem la hotel. Doamna blonda care si-a petrecut tot sejurul pe fotoliile din holul hotelului, fuma fara intrerupere. Am intrebat-o ce s-a intamplat cu pasaportul si mi-a spus ca agentia de voiaj ii garantase ca poate calatori in Tunisia si cu Ausweisul, doar vamesii tunisieni nu cunosteau aceasta posibilitate - dar s-a rezolvat repede. Intr-o seara dupa cina mi-a marturisit ca pe langa astma, suferea de o boala grava de plamani din cauza dependentei de tigari. Vorbea ragusit si fuma tigarile in lant. In Tunis fumatul nu era interzis asa ca mirosul de tigari se impregnase in lifturi, in mobilier, in aer. Sotul ei era tunisian, se cunoscusera in urma cu 12-13 ani cand ea venise in Tunisia in concediu, dupa divortul de tatal celor doua fiice blonde. S-au casatorit si s-au stabilit undeva in Baden Wrtemberg. Totusi el nu se sfia sa se uite si dupa alte femei. In hotelul Aqua Viva familia lor ocupa doua camere, fetele locuiau separat. Fiind cinci, nu se puteau deplasa cu taxiul de aceea una ramanea mereu acasa de obicei mama. Dar au reusit sa gaseasca un minibus pe care l-au incarcat cu cadouri, sticle cu apa si alimente si au plecat cu totii pentru doua zile in vestul tarii sa-si viziteze rudele tunisiene care locuiau la tara.Am mai remarcat si doua doamne septuagenare din Franta, una inalta si slaba care purta mereu pantaloni largi, cealalata mica si plinuta care se imbraca numai in rochii mini. N-a durat decat o singura zi ca sa ne convingem ca lungana se intalnea cu unul din angajatii hotelului in paduricea dintre hotel si plaja. Ea ii aducea mancare furata de la bufetul restaurantului intr-o plasa si el o pipaia crezand ca nu-i vede nimeni. Grasana prefera barul hotelului, prin usile deschise spre terasa o vedeam seara stand picior peste picior pe scaunele inalte cu un pahar zaharisit in fata. Amandoua cocotele erau vegetariene si ne priveau cu repros cand puneam pe farfurie o bucatica de carne de curcan.Aqua Viva s-a aglomerat la sfarsit de saptamana, masini grele si scumpe Dodge, Plymouth, BMW - au intrat pe poarta mare si au parcat in spatele hotelului langa palcul de curmali. Au coborit barbati eleganti cu camasi albe si cravate, femei infasurate in tesaturi subtiri sub care se zarea stralucirea colanelor de aur si copii plesnind de sanatate A doua zi acesti tunisieni privilegiati au inchiriat cai arabi din grajdurile hotelului (accesul profanilor era interzis) cu care au alergat in galop pe langa mare. Doamnele intrau imbracate din cap pana in picioare in piscinele incalzite de soare apoi se uscau pe sezlonguri. Eu n-am incercat piscinele nici macar cu degetul, am intrat insa in mare. Recunosc ca mi-a ramas inima la plaja imensa si la apa lagunei. O laguna nu este numai este o portiune de mare inchisa ori protejata de recifi, ea se formeaza si in mijlocul unor alte obstacole naturale, istmuri de exemplu, aici la Gammarth ne aflam intr-un fel de golfulet foarte linistit. Iar recifii nu erau departe dar nu erau pentru noi ci pentru scafandriFluxul si refluxul erau de regula calme, totusi noi am prins si o furtuna cand fluxul a traversat navalnic cel putin 1 km din plaja iar vantul a ridicat nisipul la peste un metru inaltime. Firele de nisip purtate de vant ne intepau bratele si picioarele. Barcile abandonate pe plaja dar ancorate bine sa nu le ia fluxul, se umplusera de nisip. Plaja foarte lata era despartita de zonele locuite de mici paduri de pini, arbori pitici si ierburi inalte. In afara cochiliilor cu tepi ascutiti ale melcilor Murex, scoicile azvarlite de flux semanau cu cele din Barcelona, rotunde si colorate cu galben, portocaliu pana la visiniu si maro iar apa era incredibil de curat si limpede. Intrucat hotelul era izolat de civilizatie, cat vedeai cu ochii nu era nimeni pe plaja, doar noi si cocota frantuzoaica cu arabul ei nebarbierit. Din aceste motive am avut sentimentul ca ne aflam singuri pe un banc de nisip la un inceput de lume. Si cand la apusul soarelui treceau cocorii in zborul lor foarte coborit peste laguna, imi venea sa imi iau si eu zborul!

3. Lady of Carthage

Cartagina este in prezent o suburbie a capitalei Tunisiei. Situl arheologic se afla pe dealul Byrsa, intre La Marsa si orasul Tunis. Ruinelefostei cetati sunt asezate pe trei nivele vizibile, mai intai cele feniciene, din care au ramas cateva sali ori camere avand piloni grosi din caramizi nearse, dezgropati din trin si restaurati ca sa mai reziste cateva zeci de ani., Pe al doilea nivel - cele romane cu un vechi forum dreptunghiular impodobit cu statui deteriorate si in diferite colturi sarcofage, coloane si pardoseli de marmura locala dar si de Carrara. Vandalii n-au lasat prea multe urme, eventual au distrus ce au gasit, insa pe al treilea nivel bizantinii s-au intrecut pe sine in arta mozaicurilor, minunatii care dainuie si in prezent. Pe aleile parcului se aflau adunate stele ori pietre funerare vechi, cartagineze ori placi murale verticale, crestine. Am facut poze peste tot, m-am asezat pe pietre (sarcofage, coloane) ca sa le ascult cum povestesc si am controlat intregul parc, oprindu-ma la umbra maslinilor, eucaliptilor si a statuilor decapitate, numai sa privesc la orizont panorama magnifica cu orasul capitala si Mediterana.Pentru obiectele mici gasite in urma sapaturilor arheologice s-a ridicat un muzeu cu sali imense. Acolo am gasit un mozaic bizantin celebru intitulat Lady of Carthage datat din a doua jumatate a secolului cinci dupa Christos. Despre aceasta frumoasa doamna cu evidenta aureola, cercei si coafura de aristocrata se spune ca de fapt ar fi un barbat imbracat femeieste, un transvestit ori un homosexual, el poarta sceptru si tine degetele ca un orator grec ori ca un apostol. Homosexualitatea era tolerata in antichitate, doar crestinismul s-a aratat de la inceput categoric impotriva practicilor celui de-al treilea sex. In conceptia unor istorici s-ar putea totusi ca doamna din mozaic sa reprezinte alegoric orasul Cartagina, nimbul regesc din jurul capului si sceptrul regal aratand cat de bogata si binecuvantata era cetatea nord africana fata de fostele orase-state feniciene din Asia Mica. Nu este exclus ca mesterii mozaicari bizantini sa se fi inspirat din mitul antic al intemeierii Cartaginei. Legenda spune ca Didona ( ori Dido) nobila feniciana refugiata din Tyr din cauza persecutiei propriului ei frate, ar fi primit terenul de pe dealul Byrsa in urma unei intelegeri cu Iarbas, regele Numidiei. Ea i-a spus ca nu are nevoie decat de un petec de pamant nu mai mare decat ceea ce se poate acoperi cu pielea unui bou. Regele s-a invoit dar Didona a pus sa se taie pielea boului in fisii subtiri cu care a inconjurat o suprafata intinsa de teren pe care mai tarziu s-a ridicat cetatea. Iarbas a vazut ca a fost inselat - de cand e lumea smecherii i-au pacalit pe cei naivi dar adevarul e ca atunci cand vrei sa obtii ceva trebuie sa fii inventiv. Se mai spune ca vazand istetimea frumoasei printese feniciene dar si mandra cetate ridicata de vrednicii ei insotitori, regele ar fi cerut-o de nevasta. El a mers atat de departe cu amenintarile ca biata printesa, fidel sotului decedat, a ales sa se sacrifice pentru a evita un conflict intre rege si colonisti, sinucigandu-se in final. Cartagina e numele romanizat al cetatii, in realitate ea se numea Qart Hadasht ceea ce insemna in limba fenicienilor Noul Oras ( al Tyrului). Cetatea era intr-adevar cu mult mai bogata decat Tyrul, devenind si cea mai puternica putere navala din acele timpuri, punctul central dintre bazinul oriental al marii Mediterane, fost leagan al universului punic, si bazinul occidental, spatiul expansiunii fenicienilor. Dar regii Numidiei nu i-au iertat Cartaginei succesul, unul dintre ei aliindu-se cateva sute de ani mai tarziu cu Scipio Africanul si ajutandu-l sa masacreze populatia cetatii. In interiorul muzeului stau ascunse in nise de piatra zeitele Diana, Fortuna si o Nike inaripata care si-a pierdut capul. Vin la rand vitrine cu instrumente chirurgicale, de cosmetica si basoreliefuri din marmura. Placi uriase de mozaic dispus geometric ori cu portrete si chiar scene din viata animalelor atarnau vertical pe zidurile de la intrare si in incinta muzeului comori iesite din mainile mesterilor mozaicari bizantini.La umbra unor arbori de tuja am descoperit pe dealul Byrsa mormantul cu crini sculptati al regelui francez Louis al 9-lea mort intr-o cruciada , urmasii l-au sanctificat si i-au ridicat o statuie in care el apare cu o coroana asemanatoare cu cea a lui Mircea cel Batran, iar prin 1800 s-a ridicat o biserica catolica uriasa chiar acolo pe situl arheologic. Nu am vizitat biserica Saint Louis, m-au interesat mai mult fostele cladiri romane sub care arheologii au deschis diferite gropi prin care puteai sa vezi cladirile punice de dedesupt, desigur cu aspect de pivnite. O sumedenie de coloane cazute la pamant si fara socluri erau depozitate in parcul din spatele muzeului si al bisericii. Pe langa clasicele coloane corintice duble se puteau vedea coloane cu capiteluri si socluri impodobite cu modele marine: pesti, stele de mare etc. In parcul muzeului se mai aflau multe statui antice din marmura, fara brate ori picioare, un mormant punic cu trepte asemanator unui cavou subteran, vase mari din ceramica si alte ornamente din piatra pe care restauratorii, nestiindu-le locul, le-au fixat direct pe zidul de vest al muzeului. De complexul muzeal apartinea si amfiteatrul, circul roman de peste drum, de fapt doar structura lui circulara modesta din piatra, langa care defila un batran ghid voluntar poliglot. Ruinele teatrului roman se invecineaza cu un hipodrom si cu apeductul de care am vorbit mai sus, vandalizat mai tarziu de vandali. Apeductele sunt constructii tot atat de importante ca teatrele ori templele antice, ele reprezinta nivelul de civilizatie ale popoarelor care le-au construit. Deasemenea arta romana a cismelelor si bazinelor de colectare a apei intr-o tara in care ploile sunt rare, este bine reprezentata aici la Byrsa, din gurile de piatra ale unor fiinte mitologice tasnesc jeturi racoroase de apa. Parcul arheologic de la Cartagina e deseori gazda unor manifestari culturale, in ziua cand noi ne aflam acolo a avut loc vernisajul unei expozitii de sculptura grea in marmura: ingeri cazuti, siluete de copii si trupuri albe ce se iveau pe jumatate din blocurile albe ori cu vinisoare subtiri, busturi si figuri abstracte, toate fusesera depuse de-a lungul aleii catre Forumul roman. De sub palarii imense de soare, cu brate musculoase si bronzate, artisti tunisieni dar si internationali prezentau lucrarile sperand in aparitia unor colectionari straini cu buzunarele pline Cand ne-am saturat de colindat (epuizaseram si rezerva de apa iar soarele incepuse sa fie obositor) ne-am indreptat catre parcarea din fata bisericii Sfantului Louis si am oprit un taxi. 5. Sadok BeyTaximetrul care ne-a luat din Byrsa ne-a dus prin cartierul Kram in oraselul La Goulette, cel mai mare port mediteranean tunisian, de care am vorbit deja si de unde pleaca feriboturi catre Italia. Acolo am luat masa. Localurile din portul la Goulette se insira unul langa altul si fiecare de alt profil din cauza emigrantilor, in special italieni si maltezi. O gramada de amfore antice (de 1 m inaltime) au fost dezgropate in La Goulette, ele decoreaza in cartierul Mica Sicilie strazile ori cafenelele gen terase. Ne-am oprit la o pizzerie am mancat cea mai buna pizza quatro staggione de pana acum, poate si pentru ca localul era italian - i-am oferit un bacsis considerabil tanarului bucatar si am plecat spre noi descoperiri. Nu departe se vedeau zidurile vechi ale fortaretei Karraka fostul bastion spaniol. Era ridicata exact in pasajul stramt ce separa marea Mediterana de lacul Tunis. Zidurile groase ale fortului stau inca in picioare desi dupa felul cum arata constructia ar necesita o renovare. Panta inclinata care servea odinioara pentru transportarea afeturilor de tun, duce acum spre o terasa de vara prozaica. Bastionul respect forma semi-circulara a uscatului care inainteaza in golf. Interiorul e in stil spaniol cu arcade si patio larg cat pentru un regiment cu cai cu tot. Pe metereze se aflau acum cinci sute de ani tunurile care distrugeau vasele straine ce ar fi indraznit sa intre in port. Bulevardul larg de langa fortareata se continua cu o moschee (ramasa fara nume), alba si stralucitoare in lumina soarelui. Cam toate strazile din Tunisia sunt foarte late, soarele te turteste, cu toate ca peste tot sunt eucalipti sa te adapostesti; vegetatia de dincolo de zidurile caselor este exotica, tropicala dar aproape interzisa - pe ziduri sunt imprastiate cioburi de sticla - in Tunisia criminalitatea e cam ridicata.Pentru cartierul Bardo am ales o zi speciala. Bardo este o fosta mahala a Tunisului, devenit cu timpul cel mai modern satelit al capitalei cu vile si cafenele de arta si cu muzeul national de istorie. Ne-am indreptat asadar spre Ksar Said, cum era numit fostul palat al beilor de Tunis, intrand pentru inceput pe sub o poarta din fier forjat frumos lucrata, poarta ce statea larg deschisa. Muzeul de istorie propriu zis se afla intr-o cladire modernizata din sticla si beton, alipita unor ziduri circulare ceva mai vechi pe care mai tarziu le-am identificat ca facand parte din fosta resedinta a beilor. Cativa gardieni plictisiti si molesiti de soarele amiezii pzeau la usa. Dupa ce am platit o taxa minima ni s-a permis sa fotografiem peste tot. Am vizitat toate salile - multe exponate dar si incaperile erau foarte frumos decorate. Muzeul avea si sali inchise, studenti tunisieni intreprinzatori ne momeau sa vizitam incaperi interzise daca le plateam bacsis! Ne-au starnit admiratia niste sarcofage din marmura laptoasa cu basoreliefuri grecesti (cele trei gratii) aflate in niste incaperi in care mergeai pe placi groase de sticla. Prin ele se intrezareau la subsol alte sarcofage si antichitati adunate de Sadok bey si de alti colectionari donatori.In muzeul din Bardo mozaicurile sunt inspirate in general din mitologia greaca calatoria lui Ulisse, zeita Artemis tragand cu arcul, Poseidon iesind din mare cu tridentul lui etc., dar si din Scriptura apostolul Daniel in groapa cu lei. Salile muzeului sunt in parte pardosite cu mozaic fin (cat unghia) din marmura de mai multe culori reprezentand diferite teme, tot asa si peretii care uneori combina artistic mozaicurile cu azulejos si arabescuri. Dar sunt si sali romane cu statui, busturi de imparati romani (Caracalla, Traian, Vespasianus). La etaj am gasit rafturi cu recipiente mici din bronz, alabastru si sticla, flacoane, bomboniere, carafe, boluri, toate din perioada romana. Oricat de mult mi-ar fi placut sa gasesc sticla feniciana, nu mai e posibil dupa 2800 de ani, sticla e fragila. Pe langa alfabetul fonetic, cea mai de pret mostenire a fenicienilor, ei au adus in bazinul mediteranean si mestesugul prelucrarii sticlei. Chiar daca s-a demonstrat ca de fapt egiptenii au inventat sticla, fenicienii au dezvoltat si transmis arta prelucrarii ei. Muzeul avea desigur sali arabe cu arabescuri din ghips si lemn pe tavane mai ales, exponatele arabe aflandu-se in fostele sli ale haremului beiului. Am mai descoperit doua mici bazine bizantine sapate in pardoseala de marmura, folosite poate pentru botezuri. Bazinele erau din belsug impodobite cu mozaicuri emailate si inscriptii in limba latina, aveau patru despartituri care le dadeau forma de cruce si o adancitura drept la mijloc. Colectia de mozaicuri constituie comoara cea mai de pret a muzeului din Bardo. In palatul Ksar Said erau deschise pentru public si salile particulare ale beilor tunisieni care domneau in Tunisia in numele sultanului Turciei. Astfel am putut vedea unul din dormitoare, impodobit de sus pana jos cu arabescuri si caligrafii din Coran. Fosta resedinta a lui Sadok Bei fusese numita de catre acesta Le Palais Bienheureux, palatul preafericit. In apartamentele si dependintele palatului (construit in secolul paisprezece cu ajutorul mesterilor spanioli din Andaluzia) puteau locui cca 800 de persoane. Exista si o sala a tronului in care se desfasurau audientele pasei, o cazarma cu grajduri si o inchisoare. Pentru ca am pomenit de mesterii andaluzi, chiar denumirea de Bardo vine din cuvantul spaniol Prado care inseamna psune ori campie. Din curtea muzeului se vedeau peste zid o gradina si o livada de portocali precum si cateva acoperisuri si ferestre ale fostei cazarme, metereze si cupola unui pavilion ce nu sunt inca accesibile turistilor.Inainte de iesirea din muzeu, am avut ocazia sa vizionam o expozitie de arta moderna tunisiana - pictura abstracta. In incinta muzeului se desfasoara uneori si mici concerte de muzica simfonica europeana ori muzica populara traditionala tunisiana ce se afla inca sub influenta dansurilor sama ale dervisilor rotitori turci. Imbracati in alb cu fuste largi si fes rosu, dervisii se invarteau in moschei invocand divinitatea. 6. City of BlueSupermarketurile de unde luam apa se aflau la un sfert de ora de mers cu autobuzul pe litoralul tunisian in La Marsa, un orasel traditional berbero-arab ramas neschimbat de sute de ani. Unele localitati tunisiene poarta inca articolul hotarit francez atasat la nume. Aflat pe promenada marii, orasul cu case albe si ferestre albastre are importanta istorica, aici s-au semnat tratate de pace pe vremea protectoratului francez. Un zid in valuri imbratiseaza o gradina. Pisici se odihnesc pe gardurile inalte ale vilelor. Bazarurile si magazinele de suveniruri impreuna cu pravaliile mici alterneaza cu supermarketuri si galerii de magazine moderne. Am descoperit in La Marsa halele pietei de legume si macelariile cu carne de berbec, apoi brutarii traditionale ori frantuzesti precum si mici magazine de artizanat ticsite de sus pana jos cu covoare. Ferestrele, balcoanele si portile caselor erau vopsite in albastru e o culoare la indemna (indigoul beduinilor ori al tuaregilor) care se asorteaza de minune cu zidurile albe vopsite cu albastreala de rufe... Tunisienii se mandresc cu portile lor albastre din fier forjat si cu ferestrele cu bolta de forma potcoavelor de cal. Istoria micului orasel La Marsa este emotionanta. Sub numele antic de Megara, orasul s-a ridicat in paralel cu marea cetate a Cartaginei, dezvoltandu-se insa ca o baza militara marina cartagineza. Gustave Flaubert, autorul romanului Salammbo, situeaza chiar aici scena banchetului pe care Hamilcar Barca l-ar fi oferit soldatilor sai. Numele de Marsa vine de la cuvantul mers care inseamna port - arheologul francez Serge Lancel a spus despre fenicieni ca au trait pe mare si pentru mare. Portul La Marsa a fost apreciat si mai tarziu pentru pozitia lui strategica, Wikipedia informeaza ca aici au debarcat trupele tunisiene trimise de Sadok Bey in Crimeea in secolul al nouasprezecelea in timpul razboiului ruso- turc.In La Marsa am colindat cat am putut, am vrut sa vad cat mai multe ca stiam ca nu ma mai intorc. Intr-o zi am baut un ceai intr-un local aflat in umbra palmierilor chiar pe cornisa ori promenada plajei tivita exotic cu palmieri, sa ne mai racorim, soarele arunca sageti de foc. Marea era superba, in dreapta in departare casutele albe coborau in trepte pana aproape de plaja. In alta zi am baut o cola rece pe terasa unui local microscopic din chiar mijlocul orasului La Marsa in asteptarea autobuzului de linie care mergea direct spre hotelul nostru. Mijloacele de transport in comun sunt supraaglomerate abia ne-am tinut echilibrul in burduful autobuzului si doar prin contorsiuni am reusit sa coborim in Gammarth. Pe agenda noastra se mai afla Cafeneaua Nattes din Sidi Bou Said, ea este simbolul acestui minunat orasel alb-albastru aflat pe culmea unui deal de pe care se zareste printre tufe de bougainvillae, marea cea mare. In Sidi Bou Said se pastreaza atmosfera coloniei franceze de acum mai mult de o suta de ani. Cafeneaua Nattes a devenit renumita datorita celebrilor ei vizitatori, pictorii August Macke, Paul Klee si alti oameni de arta pe care un milionar tunisian si intreprinzator i-a invitat aici. De pe colina pe care se afla cafeneaua se poate vedea panorama oraselului. Bineinteles am intrat si in cateva bazare impreuna cu alte zeci de turisti. Chiar in varful dealului, intr-un souvenir-shop aflat pe trepte langa cafeneaua Nattes, am gasit in sfarsit un chilim cu romburi berbere ( cu noduri pe dos) potrivit pentru colectia mea de carpete de acasa si ceramica emailata ornamentata tot cu romburi. Pravalia de covoare se afla asezata pe un fel de sea de piatra de pe care se putea vedea intr-o parte orasul aflat la poalele dealului intre parcuri de agave uriase si alei cu portocali iar in cealalta parte case cu balcoane inflorite si strazi inguste ce coborau pana pe malul marii. Pentru mine drumul in panta periculoasa spre bazar a fost o adevarata Golgota dar suvenirurile, cafeneaua si panorama mi-au rasplatit eforturile. Vanzatorul de covoare era stilat si ne-a facut reducere - jocul oriental al negocierii cu care ne-am invatat deja. Un mic fabricant de inghetata a fost mai mult decat incantat sa se fotografieze cu mine. Tunisienii sunt ospitalieri si prietenosi cu turistii pentru ca la ora actuala Tunisia traieste din turism. Cand am ajus inapoi in piata centrala ne-am adapostit de arsita langa cderea de apa dintr-un parc umbros. Sidi Bou Said e un orasel caracteristic arab de coasta si cu putine exceptii (bancile Western-Union, statiile de autobuz si gara) a ramas neschimbat, nealterat. Am plecat de acolo cu trenul spre Tunis impreuna cu o avalansa de elevi de scoala. Biletele de tren au fost hilar de ieftine, nici 25 de centi de persoana dar instalatia de climatizare ne-a starnit risul un obisnuit ventilator rotund legat de tavan cu sfoara, ar fi trebuit sa ventileze aerul dar era defect. Ne-am coborit din tren la ultima statie, Tunis-Marina grabindu-ne sa luam o gustare inainte de a patrunde in bazar. Shaormele, niste lipii umplute cu carne de curca cartofi si salata, erau unse in interior cu Harissa, pasta tunisiana iute preparata din chili, usturoi si alte condimente piperate. 7. Bazar Tunisul ne-a uimit cu centrul complet modernizat si cu arhitectura occidentala, am intrat in localuri arabe dar si in localuri pentru turisti. In plin centrul Tunisului se inalta catedrala catolica Saint Vincent de Paul cu altare inchinate sfantului Anton si in general cu ornamentele traditionale ale bisericilor catolice, doar ca mai putine. Mi s-a parut foarte tolerant ca o biserica crestina troneaza intr-o tara islamica pe bulevardul Habib Bourguiba dar pe urma am observat exact vis-a-vis de catedrala, ambasada franceza, aparata de sarma ghimpata si de camioane militare plus soldati francezi si politie militara tunisianaBiserica s-a construit acum 200 de ani cand Tunisul a devenit protectorat francez. Am strabatut bulevardul Bourguiba, fotografiind din mers obeliscul cu ceas, hotelurile elegante, arhitectura foarte moderna, planetariul, teatrul de stat si galeriile cu magazine pana cand am ajuns la fosta poarta de intrare in suq, Bab el Bahr sau Porte de France. In dreapta se inalta un hotel foarte frumos construit in stil tunisian iar in stanga era ambasada britanica. In spatele Portii Franceze tasneau jeturi de apa care ne-au racorit inainte de a intra in tunelurile aglomerate ale bazarului: sute de pravalioare cu artizanat berber, piele, ceramica, fier forjat si covoare. Mi-as fi luat din fiecare cate ceva! Din pacate nicaieri nu mai gasesti suq-ul traditional original, marfurile de tot felul produse in serie vin si din China ori Thailanda. Totusi Medina din Tunis e inca interesanta, portile sunt din fier forjat, balcoanele albastre iar zidurile locuintelor particulare aflate in interiorul suq-ului sunt inca ornamentate cu mozaic si faiante minunate.Am descoperit pravalii de pipe de apa (narghilele), cafenele cu taburete (pentru pitici!) si masute mici pentru 2 cescute, case de ceai cu bancute ori lavitze acoperite de scoarte tzesute de nomazi din par de camila, localuri mici fara fereste dar luminate cu lampi din fier forjat, dughene cu chilimuri, covorase persiane si carpete colorate cu care beduinii isi impodobesc corturile in desert. Unul dintre vanzatorii de covoare, vazand interesul meu pentru presurile de lana, ne-a urmarit cu insistenta prin tot bazarul, sugerandu-ne cam pe unde se mai gaseau ateliere ori cooperative de covoare si nu ne-a slabit pana cand am intrat intr-o ceainarie. Acolo se servea ceai de menta ori ceva asemanator cu samburi de migdale dar si racoritoare de la gheata. Ceainaria avea un cabinet de toaleta salvator, am putut sa ne racorim cu apa rece nici una din pravalii nu avea aer conditionat, majoritatea n-aveau nici macar ventilatoare. In suq-ul marochinerilor mirosurile sutelor de obiecte din piele erau atat de puternice ca ma durea pur si simplu respiratia.Marfurile din suq sunt asezate in munti vanzatorii nu-ti spun niciodata pretul, te tin cu de-a sila in pravaliile lor ticsite, inguste dar lungi. Sunt inguste pentru ca sunt multe, asezate una langa alta, sub boltele umbroase ale Medinei si sunt ca in Agadir (Maroc) insirate pe profiluri: suq-ul de tzesaturi, suq-ul de pielarie, suq-ul de mirodenii, etc. Parfumurile grele sunt produse artizanale, sticlutele uleioase sunt expuse la intrarea in dugheana, esentele orientale te insotesc eteric pana departe. Pravaliile mesterilor aurari stralucesc pe sub arcadele fostei piete de sclavi negri. Vanzatorii de panzeturi si stofe te asteapta in suq-ul croitorilor sa-ti ia masura si sa-ti coasa cat ai clipi din ochi, un caftan!Faptul ca suq-urile si Medinele exista din secolul zece si nu s-au schimbat decat foarte putin, ca in paralel mai exista nomazi si ca din Coran arabii nu invata decat ca civilizatia crestina le e dusmana, spune multe totusi Tunisia este cea mai emancipata natiune dintre tarile nord africane precum si cea mai toleranta vis a vis de alte religii. Drept in mijlocul Medinei se ridica o moschee uriasa, numita Ez Zitouna in care n-am avut voie sa intram, era only for muslims. M-am consolat la gandul ca intr-o moschee n-ai ce sa vezi, doar arabescuri; candelabre si covoare. Femeile si asa n-au voie in moschei, ele au ca la evrei, niste camere in care li se permite sa astepte ori sa stea si sa se roage.Am mai fost in suq inca de vreo doua ori, mai putin pentru a cumpara ceva si mai mult pentru a ne bucura ochii cu aceasta minune araba multicolora si vie. Stradelele inguste cu dale de piatra asezate peste structura canalelor vechi de peste o mie de ani vorbesc despre civilizatia araba. Din loc in loc, in special in apropierea moscheei, se zaresc cismele ori robinete cu mici bazine pentru spalarea traditionala a picioarelor. In cam toate expeditiile mele prin nordul Africii (chiar si in Malta) am fost fascinata de citadele arabe care se mai numesc si Kasbach. Din spatele unor ziduri inalte, uneori fara ferestre ori cu ferestre extrem de mici asezate la inaltime, casele Medinei se ridica in stanga si in dreapta unor stradute nu mai late de un metru. Dupa cum am constatat si aici in Tunis, citadelele islamice au intotdeauna moschei, mederse (scoli in care se studiaza doar Coranul si Scharia, codul de legi) si mici palate ori case in interiorul carora se afla un patio dreptunghiular ori patrat (geometria araba) larg, umbrit de plante si racorit de apa unei fantini arteziene ori a unui bazin captusit cu faiante. Pietele mari, locuintele si moscheele erau aparate de eventualii dusmani ori straini de un zid inconjurator solid prevazut cu turnuri groase cu metereze si porti bine aparate in trecut. In tarile arabe pasarile cantatoare sunt prizoniere in colivii. Suq-ul de colivii prezenta tot felul de modele de custi pentru pasari solitare ori perechi, ceea ce ne-a intristat. Nu departe se aflau farfuriile ori tipsiile de bronz aurit, ciocanite cu migala, mari si mici, in majoritate rotunde. Tavile mari gravate cu arabescuri si cu margini ondulate pot servi si ca masute pentru ceai pe trepiede pliante. Si mai erau si sute de babouches, papucii aceia asemanatori imineilor turcesti din piele ori pasla - musulmanii nu intra incaltati cu pantofii de strada in locuinte. Toate aceste produse artizanale le poti vedea si in talciocurile europene unde ajung majoritatea suvenirurilor.Ne-am intors din Suq pe sub Arcadele unei cladiri omonime cu bolti la umbra carora se aflau terase ori usile magazinelor si ale unui mare supermarket. Aici am avut o aventura cu berea lui Gottfried. Nicaieri in rafturile magazinelor nu se afla bauturi alcoolice, eram constienti ca ne aflam intr-o tara araba dar eu stiam deja din Maroc ca arabii beau totusi bere dar pe ascuns. Mai vazusem eu in Egipt cum berea se vindea la miezul noptii, era un secret cunoscut de toata lumea! Unul din vanzatorii under cover ai supermarketului din Tunis a vazut ca ne invarteam dezorientati printre rafturile cu racoritoare si ne-a intrebat daca dorim bere, in care caz sa venim dupa el. A deschis o usa misterioasa care se confunda cu peretele, am intrat ca spargatorii de banci intr-un hol intunecos pe podeaua caruia se aflau straturi de cutii de carton pliate, ne-am trezit in fata unui gard de sarma impletita care separa un fel de magazie cu marfuri dupa care am fost invitati sa intram intr-o camaruta stramta unde se aflau stive de doze cu bere. Gottfried si-a cumparat cateva doze, am platit si am fost invitati sa iesim cat se poate de discret printr-o alta usita prevazuta cu o ferestruica ingusta, pe o strada din spatele magazinului. Acolo am observat ca se facuse o coada considerabila si toata lumea primea berea pe ferestruica aceea ingusta, cum primeam noi pe vremea lui ceausescu, ratia de zahar ori ulei. Berea se vinde in fiecare zi a saptamanii mai putin vinerea, zi pe care musulmanii o sarbatoresc cum tinem noi duminica.Gottfried a continuat sa cumpere in modul acesta aventuros bere, devenind expert in descoperirea niselor in care aceasta se depozita de catre supermarketurile tunisiene 8. Sfarsitul calatorieiAgentul turistic nu si-a facut aparitia cat timp am stat in Tunisia privandu-ne astfel de excursii organizate. Este cauza pentru care am decis sa nu mai apelez niciodata la serviciile agentiei de voiaj care ne vanduse sejurul. Totusi dupa cum s-a vazut, ne-am saturat de cutreierat, nu ne-am plictisit de loc - plaja frumoasa, marea cu valurele mici, tihna din hotelul acela, aflat la capatul lumii si totusi la cincisprezece minute de capitala, artizanatul si berberii destul de prietenosi ne-au facut o sedere mai mult decat placuta.Tunisul este un fel de Tunisie la scara mica, are de toate, putina industrie, plaja, bazar si zgarie nori, moschei si biserici crestine, magazine si muzee, ruine antice, un pod de autostrada, trenuri si marele aeroport. Daca te uiti pe harta vezi o tarisoara de coasta aflata intre ori strivita de doua tari uriase, Algeria si Libia, cu un istm ca un deget Cap Bon care arata spre Mediterana ori daca vrei spre Europa si cu inca o peninsula, Cap Blanc, cel mai nordic punct geografic al Africii. Cu toate ca Tunisia e o tara mica, aici a izbucnit pasnic flacara revolutiei arabe, au urmat Egiptul si Algeria si mai tarziu Lybia, aceasta din urma platind prea scump pretul eliberarii de sub dictatura. Tunisia are inca multe zacaminte naturale ramase neexploatate, gaz si petrol benzina costa cam 30 de centi euro. Totusi tunisienii se zbat inca sa atinga gradul de democratie care le-ar asigura o existenta aproape europeana. Dar ca si in Maroc, putini din cetateni platesc impozite cei care lucreaza la stat ori marii investitori. In rest micii meseriasi cu dughene isi aduna averi din timpul vietii sa aiba la batranete, nu prea se bucura de pensii ca in Europa. Beduinii nu asculta de nici o lege, ei au propriile lor traditii chiar in materie de drept penal, nu-i intereseaza si nu recunosc granitele dintre statele nord africane si aplica legea celui mai tare ori mai puternic ori mai bogat. Ca majoritatea nomazilor, ei nu platesc taxe. Ori un stat democratic nu poate exista fara impozitele cu care s-ar asigura minimul de decenta al convietuirii si pazirea legilor. Nu am dorit sa facem nici un fel de excursie prin oazele din Sahara, nu neaparat de frica teroarei extremistrilor islamici ci din cauza neajunsurilor legate de comfort. Praful, nisipul, soarele fierbinte, jeep-urile deschise, lipsa aerului conditionat, denivelarile drumului si perspectiva de a veni in apropierea asezamintelor primitive ale beduinilor lipsite de canalizare, scoli, energie electrica, au fost motive cu mult mai puternice de a nu intreprinde o astfel de aventura. Cat despre islamisti, am avut grija sa ma imbrac decent pentru a nu starni furia vreunui musulman obsedat comportamentul lor fatza de femei era la fel ca cel al egiptenilor adica nu numai ca le considera inferioare dar considera ca au asupra lor dreptul de viata si de moarte. Da, si a venit si ziua intoarcerii si a bilantului. In mare, expeditia a fost reusita. Totusi cand te afli departe de civilizatia europeana nu poti sa ceri prea mult. Una din practicile tunisienilor care nu ne-a placut a fost ca nu dadeau niciodata restul. Indiferent ce bancnota le oferi pentru un obiect, nu mai vezi restul, a durat catva timp pana ne-am obisnuit sa nu platim decat cu bani potriviti. Apoi una din receptionere a refuzat sa ne schimbe banii tunisieni in euro spunand ca hotelul cumpara dar nu vinde valuta. A continuat sugerandu-ne ca ea personal ar fi putut sa ne dea valuta din poseta ei, dar la un curs extrem de mic profitand de faptul ca voiam sa ne scapam de banii tunisieni, ne-a inselat cu cateva zeci de euro. Arabii ne considera foarte naivi, sunt convinsa ca smechera a crezut despre noi ca ne lasam cu placere inselati pentru ca avem de unde pierde. Cea mai mare surpriza a venit in ultima zi : nu ne-a spus nimeni nimic despre o taxa obligatorie de sedere de 30 de euro de persoana, inventata de autoritatile tunisiene de cca 4 ani pentru refacerea patrimoniului, taxa pe care am fost obligati sa o platim la aeroportul Tunis-Carthage inainte de a ne urca in avion. In afara de aceste mici neplaceri, n-am a ma plange de ceva. Terorismul nu mai e un subiect la ordinea zilei dar nu e inca ingropat definitiv. Am aflat de la radio in Germania ca exact in ziua cand noi am zburat spre casa, au murit 6 persoane intr-un atac cu bombe intr-un cartier al capitalei tunisiene. Avionul care a asteptat in Tunis-Cartagena International Airport cele trei ore impuse de greva germana, a zburat parca si mai repede la Frankfurt unde ne-am suit in metrou cu inca doua trenuri in cca 2 ore am fost acasa. Am savurat de cum am ajuns in Germania, racoarea lui octombrie toamna aurie care pentru mine are multe semnificatii. Primul obiect pe care l-am despachetat a fost cosuletul cu scoici si melci culese de pe plaja aurie din Gammarth. Printre cochiliile calcifiate se afla si aceea cu varf ca de sabie a melcului de purpura - intr-o secunda m-a teleportat in portul cel mare al Cartaginei, in apa caruia se oglindeau corabii lungi din lemn de cedru incarcate cu marfuri orientale. Sfarsit