ioan lazar mediere

5/11/2018 ioan lazar mediere - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ioan-lazar-mediere 1/9

Medierea. Studiu asupra unei metode alternative de soluţionare a conflictelor „Litigiul tradiţional poate fi o greşeală care trebuie corectată .... . Pentru unele dispute,

procesul va fi singura modalitate dar pentru altele nu .... Sistemul nostru este preacostisitor, prea dureros, prea distructiv, prea ineficient pentru oameni cu adevărat

civilizaţi”

Chief Justice Warren E. Burger, U.S. Supreme Court – Washington DC

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

Încă de la începutul anilor 60 în S.U.A., pe fondul diversificării relaţiilor sociale

şi economice, într-o societate în plină dezvoltare au apărut noi tipuri de conflicte care au

determinat o creştere covârşitoare a litigilor aflate pe rolul instanţelor de judecată.

Rezolvarea clasică a conflictelor, prin încredinţarea lor organelor de justiţie şi

soluţionarea prin metodele tradiţionale de genul învingător-învins (câştig-pierdere) a dus

la concluzia că nu reprezintă soluţia ideală de natură să ofere o rezolvare adecvată a

tuturor dificultăţilor economice şi sociale, dificultăţi care s-au dezvoltat şi agravat în

lipsa unor reglementări specifice noilor tipuri de conflicte. Astfel, şi-au făcut apariţia noi

concepte ce vizau rezolvarea pe cale amiabilă a conflictelor cunoscute sub numele de

A.D.R. - Aternative Dispute Resolution - Metode alternative de soluţionare aconflictelor. Medierea face parte din această mare familie a metodelor alternative de

soluţionare a conflictelor. Mişcarea modernă a medierii începe în anii 70 în S.U.A., odată

cu dezvoltarea acestei instituţii privind în special disputele industriale, patrimoniale mici

şi cele familiale, având ca scop decongestionarea instanţelor de numărul mare de dosare

apărute odată cu introducerea noilor legi care protejau drepturile individuale şi care

arătau din ce în ce mai puţină toleranţă faţă de discriminare şi nedreptate.

În scurt timp s-a constatat eficacitatea noilor metode de soluţionare alternative aconflictelor fapt care a dus la preluarea acestora în legislaţiile Vest Europene (Marea

Britanie, Franţa, Germania, etc.) iar mai târziu şi în cele Est Europene.

După 1989, pe fondul noului context economico-social şi a armonizării legislaţiei

interne cu reglementările internaţionale în materie cât şi în vederea integrării României în



structurile Uniunii Europene au început să apară în legislaţia română reglementări

specifice acestor noi metode de abordare a conflictelor. Cu privire la aplicaţiile

metodelor alternative de soluţionare a conflictelor în legislaţia română le regăsim în:

- Codul de procedură civilă, în Cartea IV “Despre arbitraj” (art. 340- art. 3703),reglementare ce reprezintă dreptul comun pentru toate formele de arbitraj privat.

- Regulile de procedură arbitrală aprobate de Colegiul Curţii de Arbitraj prinDecizia nr. 3 din 10 septembrie 1999 care au fost elaborate în baza dispoziţiilor Codului de procedură civilă - Cartea a IV-a „Despre arbitraj” (art. 340-370 3).

- Reguli de conciliere facultativă, puse la dispoziţia celor interesaţi de Camera deComerţ şi Industrie a României care au fost aprobate de Colegiul Curţii deArbitraj prin Decizia nr. 3 din 10 septembrie 1999.

O aplicaţie a ideii de conciliere directă între părţi în cazul litigiilor în materie

comercială este cuprinsă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru

modificarea şi completarea Codului de procedură civilă (art. 7201 alin. 1 C. pr. civ).

Concilierea prealabilă poate fi totodată, o componentă a procedurii arbitrale în

cazul arbitrajului privat voluntar guvernat de normele din Codul de procedură civilă (art.

341 alin. 2 C.pr.civ face referire la procedura unei eventuale concilieri prealabile).

Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă prevede printre

alte moduri de soluţionare a conflictelor de interese şi procedura de “mediere” a acestora.

În tot mai multe dispoziţii legale apare noţiunea de “mediator” ca o persoană

specializată în rezolvarea conflictelor de interese. Astfel, Legea nr. 51/1995 pentru

organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, prevede în art. 15 lit. d) că:

„exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu……calitatea de arbitru , mediator,

conciliator sau negociator …în condiţiile legii”; Ordonanţa Guvernului nr.79/1999

privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare, prevede în art.

8 alin. (6) că „exercitarea atribuţiilor specifice activităţii practicienilor în reorganizare şi

lichidare este compatibilă cu funcţia de arbitru, mediator , conciliator, expert judiciar şi

de sechestru convenţional sau judiciar, în condiţiile legii.



În acest context, se simte nevoia unei reglementări distincte privind medierea şi

organizarea profesiei de mediator. Având în vedere importanţa care se acordă acestei noi

instituţii, adoptarea legii privind medierea a fost inclusă în Planul de acţiune pentru

implementarea Strategiei de Reformă a Sistemului Judiciar, aprobat prin Hotărârea de

Guvern nr. 232/01 04 2005 urmând ca activitatea concretă de mediere să debuteze cu

adoptarea şi intrarea în vigoare a respectivei legi.

CE ESTE MEDIEREA?

Termenul "mediere" a fost introdus în SUA, ca termen de specialitate, în 1970 şi

a fost preluat ca atare din limba engleză în cea germană. În România o denumim“Mediere”, francezii “la mediation” iar Germanii “ die mediation”. Noţiunea provine din

latină, mediatio[1]; procedeul universal cu flexibilitatea sa inerentă izvorând din cutumă

şi din normele juridice interne şi din diferenţele sistemice. Într-adevăr, forme de mediere

pot fi găsite în Grecia[2], în Biblie[3], în cadrul comunităţilor tradiţionale din Asia şi

Africa[4] iar în Anglia secolului XIV “Mediatorii Întrebărilor.”[5]

Medierea, atât în formele ei primare cât şi în varianta modernă, nu a apărut şi

nu s-a dezvoltat în vid. Aceasta operează în cadrul mai larg al culturii naţionale degestionare a disputei după norme şi reglementări instituţionale. În acest sens, a considera

că medierea este un procedeu universal izolat nu este altceva decât o neînţelegere a

noţiunii. Contextul, determină modul în care medierea este percepută şi aplicată de către

mediatori - profesionişti în gestionarea de dispute. Contextul defineşte medierea şi are un

impact direct asupra modului de practică a acestuia. Contextele juridice naţionale,

reflectă diferenţe determinate de istorie, diferenţe ce pot furniza introspecţii asupra

motivelor din spatele rapidei expansiuni a medierii în jurisdicţiile de drept colonial(Anglia, SUA, Australia etc..) comparativ cu dezvoltarea puţin mai ezitantă a medierii în

jurisdicţiile de drept civil (Franţa, Germania, etc., …). Pragmatismul şi eficacitatea care

caracterizează civilizaţia americană au consacrat şi dezvoltat această instituţie care de

altfel a existat în istorie sub diferite forme, fiind una din multele modalităţi alternative de

soluţionare a conflictelor practicate cu succes în S.U.A.

http://www.ucmro.ro/index.php?modul=articole&action=show&aid=20#_ftn1












O definiţie a medierii, asemănătoare celor existente în legislaţiile în care această

instituţie a fost deja consacrată, o găsim în art. 1 din Proiectul de lege privind medierea şi

organizarea profesiei de mediator: “Medierea reprezintă o modalitate facultativă de

soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate, în

calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate.” (sursa:

www.senat.ro; www.jurist.ro)

Printr-o dezvoltare a acestei definiţii, putem concluziona că, medierea reprezintă

în primul rând o alternativă în raport cu justiţia prin care se soluţionează pe cale amiabilă

un conflict între părţi aflate în conflict, de către o terţă persoană, neutră, imparţială şi

fără putere de decizie: mediatorul, ce ajută părţile să găsească împreună o soluţie care

să rezolve diferendele dintre ele.

Din definiţia dată medierii rezultă principiile fundamentale care guvernează

această instituţie respectiv neutralitatea, imparţialitatea şi confidenţialitatea.

Neutralitatea. Mediatorul (terţa persoană specializată) nu reprezintă interesele nici

uneia dintre părţi. El nu le poate impune acestora un rezultat, având pe tot parcursul

medierii o poziţie echidistantă faţă de restul participanţilor la şedinţele de mediere. Rolul

său este doar acela de a facilita procesul dintre părţi respectiv mediază punctele de

vedere contrare astfel încât să le aducă la un punct comun în scopul eliminării stării de

conflict. Mediatorul nu este un judecător, nu are putere de decizie, nu poate să hotărască

asupra rezolvării conflictului şi nu poate să impună părţilor un rezultat.

Imparţialitatea. O caracteristică a acestui principiu o reprezintă însăşi

conduita mediatorului care impune ca mediatorul să conducă procesul de mediere avândo poziţie echidistantă faţă de părţi. Este interzis ca mediatorul să favorizeze, prin cuvinte

sau fapte, vreuna dintre părţi. Pe parcursul procesului veghează în permanenţă ca nici o

parte să nu fie dezavantajată sau să simtă că este dezavantajată în timpul medierii,

evitând cu atenţie orice formă de manipulare, intimidare sau ameninţare. Este foarte

http://www.jurist.ro/

http://www.jurist.ro/



important să nu preexiste nici o relaţie personală sau profesională între mediator şi una

dintre părţi.

Confidenţialitatea. Mediatorul va păstra secretul informaţilor care le obţine

despre părţi în timpul medierii şi nu le va divulga decât cu acordul expres al acestora.

Totodată discuţiile care au loc pe parcursul procesului de mediere sunt confidenţiale

neputând fi dezvăluite decât cu acordul ambelor părţi.

În mod normal, pentru un neavizat rolul medierii este de a “împăca” părţile,

complet fals însă, întrucât după cum rezultă din aspectele arătate, rolul medierii

este acela a unei colaborări a tuturor participanţilor la proces în scopul identificării unei

soluţii agreate de ambele părţi.

MEDIEREA ÎN ROMÂNIA

Un prim pas, de ordin legislativ, s-a făcut prin HOTĂRÂREA Nr. 1052 din 4

septembrie 2003 privind aprobarea Strategiei de Reformă a Sistemului Judiciar [6]. Sub

aspect instituţional, un rol esenţial în implementarea acestei sistem în România a

revenit “Centrului de mediere Craiova” înfiinţat pe lângă Judecătoria Craiova şiTribunalul Dolj prin Ordinul nr. 1391/C/2003 al Ministerului Justiţiei. Centrul şi-a

început activitatea în luna Noiembrie 2003 o dată cu trimiterea spre mediere a primelor

cazuri de la instanţele din Craiova.

Totodată în cadrul acestei instituţii au început în cadrul unui program naţional de

formare a mediatorilor având ca parteneri Ministerul Justiţiei, Ambasada S.U.A. şi

Baroul Dolj primele cursuri de fomare şi pregătire a mediatorilor cu instructori români şi

americani. Mediatorii care au absolvit cursurile Centrului de mediere Craiova sunt

recunoscuţi de Ministerul Justiţiei, până în prezent au fost formaţi în cadrul acestui

proiect 240 de meditori din 24 de judeţe (n.n.)





PROCEDURA ŞI AVANTAJELE MEDIERII

Dacă în instanţe cel puţin una dintre părţi este nemulţumită cu soluţia dată

(CÂŞTIG / PIERDERE) la mediere, când se ajunge la o înţelegere ambele părţi sunt

mulţumite cu rezultatul pentru că l-au găsit de comun acord (CÂŞTIG / CĂŞTIG)

Un rol important, în procedura de mediere, o constituie introducerea pe care

mediatorul o face părţilor în care explică în ce constă această procedură, rolul lor şi al său

în procesul de mediere şi paşi care se vor urma pe parcursul desfăşurării şedinţei de

mediere. Momentul care marchează declanşarea procedurii de mediere propriu zise îl

constituie semnarea contractului de mediere, act care cuprinde menţiuni exprese de

natură să stabilească pe de o parte, obiectul şi limitele medierii şi pe de altă parte,

obligaţiile părţilor aflate în conflict. Procesul de mediere poate avea loc în prezenţa

avocaţilor, sau a altor persoane, pe care părţile le pot invita de comun acord. În cazul

medierii unor conflicte la care sunt necesare lămuriri ce ţin de domenii

specializate mediatorul, poate apela la serviciile unui specialist din domeniul

respectiv.

În prima fază mediatorul va introduce părţile într-o sesiune comună unde acestea

îşi vor putea prezenta liber punctul de vedere urmând ca la sfârşitul sesiunii mediatorulsă stabilească cu care dintre părţi va rămâne în prima sesiune separată. În cadrul

sesiunilor separate mediatorul va discuta în particular cu fiecare parte urmând să aloce

acelaşi interval de timp pe care la alocat uneia dintre părţi în cadrul unei sesiuni separate,

şi celeilalte. Sesiunile separate nu au un număr prestabilit, mediatorul urmând a efectua

câte sesiuni va fi necesar. În cadrul unei sesiuni separate mediatorul va încerca să

identifice cu una dintre părţi ofertele pe care la poate transmite celeilalte părţi când va

intra în următoarea şedinţă separată cu aceasta.

În cazul în care nu se ajunge la un acord medierea poate fi reluată la o dată

ulterioară care va fi stabilită amiabil de către părţi. În cazul în care se va ajunge la un

consens mediatorul va introduce părţile într-o altă sesiune comună unde se vor perfecta



termenii acordului de mediere, act care se semnează de către toate părţile participante şi

care reprezintă manifestarea de voinţă a acestora prin care sting starea conflict dintre ele.

Într-o expunere sintetică avantajele medierii sunt:

1. O conversaţie structurată dar informală

Introducere La începutul şedinţei, mediatorul, explică părţilor care este rolul şi

atribuţiile sale în acel conflict, procedura după care decurge întregul proces cât şi

caracterul confidenţial şi privat al acestuia.

Sesiune comună Mediatorul, ascultă prezentarea părţilor, asistate dacă doresc de

către un avocat, în care acestea dezvoltă faptele cu precizarea că fiecare are posibilitatea

de a-şi expune cazul fără a fi întrerupt şi clarifică poziţiile iniţiale ale părţilor, după care

decide cu care parte se va întâlni prima dată în sesiune separată. Tot în această sesiune

fiecărei părţi i se dă posibilitatea de a se adresa direct oponenţilor.

Sesiuni separate După sesiunea comună mediatorul va introduce fiecare parte în

sesiuni separate în care obţine informaţii suplimentare, explică realităţi, şi ajută fiecare parte să dezvolte interesele pe care le urmăreşte în acel conflict şi opţiunile pe care le

poate oferii celeilalte părţi. La final, obţine o poziţie pe care o va transmite celeilalte părţi

care va intra în sesiunea următoare. Un alt element important al unei şedinţe separate este

faptul că de regulă mediatorul va da o „sarcină”, pe perioada cât se va afla cu partea

adversă în sesiune, părţii cu care tocmai a finalizat o sesiune separată, în sensul că o va

canaliza în găsirea unor noi opţiuni privind alternativele prin care s-ar putea ajunge la o

înţelegere.

Ultima sesiune În situaţia în care se ajunge la un consens mediatorul va introduce

părţile într-o nouă sesiune comună în care se va clarificarea acordul dintre acestea. La

sfârşit se va semna acordul de mediere.



2. Un mediu conflictual fără constrângeri

- părţile au controlul maxim asupra procesului şi rezultatului: putând oricând sărenunţe la mediere în mod unilateral, fără restricţii în situaţia în care doresc acestlucru. Mai precis procedura este lăsată la libera apreciere a părţilor care pot

denunţa contractul de mediere în orice fază a procesului.

- părţile pot alege mediatorul.

- părţile pot lucra cu mediatorul la structurarea unui proces conform nevoilor fiecăreia: mediatorul ajută părţile să îşi clarifice obiectivele reale şi să ia înconsideraţie alte alternative.

- procesul rămâne confidenţial: sesiunile nu sunt publice şi nu poate fi dezvăluitnimic din ceea ce se spune în timpul medierii. Notiţele pe care mediatorii le iauîn timpul medierii sunt distruse în prezenţa părţilor la finalul procesului de

mediere.

- rezultatul poate fi confidenţial: acestă opţiune fiind la latitudinea părţilor.

3. Facilitatea de a fi asistat de către o a treia persoană neutră

- mediatorul nu favorizează nici o parte: după cum am arătat mediatorul are rolulde a ajuta părţile să-şi clarifice obiectivele şi dorinţele reale şi să ia în

consideraţie şi alte alternative.

- mediatorul nu decide cine are dreptate şi cine nu: el nu este judecător şi nuare putere de decizie cu privire la conflictul dintre părţi.

- mediatorul nu are nici un interes în rezultat.

- mediatorul nu decide termenii nici unui acord de mediere: termenii acordului demediere sunt stabiliţi de către părţi, care deţin controlul şi iau singure deciziisoluţiile aparţinându-le.

4. Oferă posibilitatea unui acord bazat pe interese

- Înţelegerile nu depind de soluţii legale: părţile pot veni cu diverse alternative prin care sting conflictul dintre ele.



- Părţile sunt încurajate să treacă de la poziţie la interese: părţile la începutulmedierii au poziţii specifice unui proces în instanţă de înfruntare, urmând caîmpreună în urma analizei intereselor şi nevoilor pe care le urmăreşte fiecare săcaute o rezolvare a acelui conflict. Deşi sunt adversari în proces, justiţiabiliidevin parteneri în mediere, în căutarea unei soluţii comune, co-autori ai acordului

care se va încheia între ei.

- Soluţiile sunt flexibile şi creative: în mediere se pot găsi o multitudine desoluţii care pot stinge conflictul şi care în mod normal nu se pot identifica pecalea oferită de către litigiul clasic.

- Controlul asupra temporizării şedinţei: părţile pot alege data la care se vor prezenta la mediere.

- Certitudine: fără proces şi căi de atac.

- Ambele părţi pot să se declare victorioase.

În concluzie, medierea este o alternativă viabilă la procesul de justiţie care nu

implică nici un risc pentru părţi, care păstrează controlul procedurii pe întreaga ei durată

orice parte putând renunţa în orice moment, la procesul de mediere. Chiar în această

situaţie, dacă nu s-a găsit o soluţie părţile vor pleca de la masa medierii cunoscând mult

mai mult despre diferendele existente între ele şi fiind în măsură cel puţin să îşi aproprie

poziţiile avute iniţial.

ioan lazar mediere

Documents