8 Februarie 2015

ÎnvinuireaSentimente împovărătoare  

de Madisyn Taylor 

Nu ne revine sarcina de a insista asupra trezirii semenilor la asumarea răspunderii pentru propriile acţiuni; fiecare fiinţă

umană va lua această decizie 

în mod conştient, 

la momentul potrivit.  

Pe măsură ce conştientizăm că lumea din exterior este, cu adevărat, o reflexie a universului lăuntric, s-ar putea să fim cuprinşi de confuzie, cu privire la cine poartă vina pentru dificultăţile din propria existenţă. Ne vom întreba, poate, cum să ne asumăm răspunderea unei copilării nefericite; de asemenea, aceeaşi situaţie survine - aceeaşi întrebare se ridică, în relaţiile noastre curente. Ştim, cu toţii, că învinovăţirea celorlalţi este diametral opusă asumării responsabilităţii; şi totuşi, e posibil să nu înţelegem cum să ne asumăm răspunderea, în cazul lucrurilor, evenimentelor sau împrejurărilor pentru care nu ne simţim, întru totul, responsabili. S-ar putea să ne acuzăm părinţii pentru stima noastră de sine scăzută; şi, totodată, să ne învinuim partenerul de viaţă, pentru amplificarea acestui simţământ, în mod inconştient, prin intermediul comportamentului său. La suprafaţă, pare logic. Până la urmă, nu e vina noastră, dacă părinţii au fost iresponsabili sau prea aspri; de asemenea, nu suntem vinovaţi pentru comportamentul defectuos, al partenerului nostru de viaţă.

Şi totuşi, poate că problema rezidă în acţiunea însăşi de învinovăţire. Fie îi acuzăm pe ceilalţi, fie ne învinuim pe noi înşine, acest act poartă în sine valenţe agresive şi aspre. Creează, actualizează circumstanţe ce ne stăvilesc, la rândul lor, evoluţia, din cauza sentimentelor împovărătoare, de ruşine şi vină. De asemenea, aşază soluţionarea situaţiei noastre de

viaţă şi vindecarea durerii, în mâinile altcuiva. Şi, în ultimul rând, nu putem insista asupra trezirii celorlalţi la asumarea răspunderii pentru propriile acţiuni; fiecare fiinţă umană va lua această decizie, atunci când se va simţi pregătită. În acest răstimp, dorinţa de a ne continua viaţa, în loc de a zăbovi, aşteptând un miracol, ne va deschide, totodată, ochii asupra înţelepciunii inerente gestului de a prelua controlul asupra situaţiei.

Săvârşim acest gest prin iertarea părinţilor noştri, chiar dacă nu ne-au cerut acest lucru, cu scopul de a ne elibera pe noi înşine. De asemenea, prin încheierea unei relaţii abuzive cu partenerul nostru - care s-ar putea să nu-şi accepte conduita necorespunzătoare - în virtutea dorinţei noastre de a prelua răspunderea pentru modul în care suntem trataţi. Pe scurt, trebuie să ne iubim pe noi înşine, după cum am vrea să fim iubiţi, şi să ne creăm viaţa pe care ştim că o merităm. Şi ar fi bine să lăsăm soluţionarea fărădelegilor comise împotriva noastră în seama Universului, eliberându-ne astfel pe noi înşine, cu scopul de a trăi o viaţă fără vină - simţământ pe care îl vom fi transcens şi risipit.

February 8, 2015

Blaming OthersBurdensome Feelingsby Madisyn Taylor 

We cannot insist that someone else take responsibility for their actions; only they can make that choice when they are ready.

As we begin to truly understand that the world outside of us is a reflection of the world inside of us, we may feel confused about who is to blame for the problems in our lives. If we had a difficult childhood, we may wonder how we can take responsibility for that, and in our current relationships, the same question arises. We all know that blaming others is the opposite of taking responsibility, but we may not understand how to take responsibility for things that we don’t truly feel responsible for. We may blame our parents for our low self-esteem, and we may blame our current partner for exacerbating it with their unconscious behavior. Objectively, this seems to make sense. After all, it is not our fault if our parents were irresponsible or unkind, and we are not to blame for our partner’s bad behavior.

Perhaps the problem lies with the activity of blaming. Whether we blame others or blame ourselves, there is something aggressive and unkind about it. It sets up a situation in which it becomes difficult to move forward under the burdensome feelings of shame and guilt that arise. It also puts the resolution of our pain in the hands of someone other than us. Ultimately, we cannot insist that someone else take responsibility for their actions; only they can make that choice when they are ready. In the meantime, if we want to move forward with our lives instead of waiting around for something that may or may not happen, we begin to see the wisdom of taking the situation into our own hands.

We do this by forgiving our parents, even if they have not asked for our forgiveness, so that we can be free. We end the abusive relationship with our partner, who may never admit to any wrongdoing, because we are willing to take responsibility for how we are treated. In short, we love ourselves as we want to be loved and create the life we know we deserve. We leave the resolution of the wrongs committed against us in the hands of the universe, releasing ourselves to live a life free of blame.